Părintele Vasile Thermos s-a născut în Grecia, în anul 1957 și a studiat medicina și teologia la Universitatea din Atena. Este doctor al Secției de Teologie Sociala a Universității din Atena și a urmat cursuri la universitățile Harvard și Boston. Interesul sau fundamental este pentru dialogul dintre Teologia Pastorala si Psihiatrie-Psihanaliză, sau psihologia clerului, psihologia și psihopatologia religiozității, adolescența si problemele ei.
Părintele Vasile Thermos a desfășurat mai multe programe educative cu clericii, a publicat diverse cărți și articole, a participat la multe emisiuni televizate și radiofonice, dar și la conferințe. Părintele Vasile slujește în cadrul Mitropoliei Tebei și Levadiei.[1]
Părintele Vasile Thermos tratează problemele de ordin psihic și pe cele duhovnicești ale diferitelor categorii de vârstă. Interesul său în această privință se manifestă de la copii și până la vârstnici, de la adolescenți și până la soți. Părintele îmbină slujirea pastoral-misionară cu cea psihiatrică.
În cartea de care ne ocupăm „Sfaturi pentru o creștere sănătoasă a copiilor”, apărută la editura Sophia în anul 2009, părintele Vasile tratează în cadrul mai multor emisiuni televizate, teme privitoare la modul în care copiii sunt influențați de diferiți stimuli, stimuli ce vin din familie, din societate și din mediul eclezial.
Cartea prezintă evoluția biologică și psihologică a copilului, trecând de la stadiul de prunc la cel de preșcolar, de la cel de preșcolar la cel de școlar, iar de aici la stadiul de adolescent, inclusiv la momentul în care tânărul ajunge să întemeieze o familie. Temele centrale ale volumului sunt:
- Legătura și comunicarea dintre părinți și copii – condiție „sine qua non” în dezvoltarea copilului;
- Rolul întemeierii unei familii (menirea familiei).
Modul în care părintele Vasile se raportează la aceste teme constituie preocuparea principala a lucrarii de față, dorind să evidențiem lucrurile de care tinerii au nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă, atât din punct de vedere psihic, cât și spiritual.
Legătura și comunicarea dintre părinți și copii – condiție „sine qua non” în dezvoltarea copilului
Odată cu modernizarea societății, legătura dintre părinți și copii s-a deteriorat. Televizorul și internetul au devenit elemente intermediare între aceștia. Televizorul reprezintă pentru unii părinți un fel de „baby- sitter”, mai ales atunci când aceștia vor puțină liniște sau când au ceva de făcut. Din această cauză Pr. Vasile Thermos susține că nu mai există o legătură sufletească atat de puternica între părinți și copii, acest lucru datorându-se faptului că părinții comunică cu pruncii lor doar pentru a-i mustra sau pentru a-i sancționa. Acest fapt generează ulterior oameni complexați, sau care au o permanentă stare de inferioritate, așa cum observă părintele.
Indiferent de starea emoțională a copilului, acesta trebuie ascultat de părinți, fie că este vesel sau trist, părinții trebuie să știe de unde vine tristețea sau fericirea copilului lor. „Dacă nu va fi ascultat, acesta riscă să caute alți prieteni, care de cele mai multe ori sunt falși prieteni”.[2]
Copiii simt acerb nevoia să fie ascultați și să aibă certitudinea că sunt iubiți de părinții lor, de aceea pr. Vasile le recomandă părinților să le spună copiilor ce sentimente au față de ei, deoarece aceștia au mare nevoie de încredințare prin cuvânt și prin faptă. Astfel, este recomandat în acest sens ca fetele să comunice cu mamele prin intermediul unor activități specific feminine, iar băieții să comunice cu tații tot prin intermediul unor activități specific bărbătești. În acest fel, spune autorul, se poate observa cu ușurință de către părinte un element foarte important din caracterul copilului, și anume dacă este sau nu statornic în ceea ce întreprinde.[3]
În relația cu copiii părintele recomandă, pe lângă metodele psihanalitice, rugăciunea, pocăința și autocritica. În relația „părinte-copil, Dumnezeu are un rol important, dar trebuie sa-L chemăm să ne ajute, (…) copiii sunt aspirații la sfințenie!”.[4] Părerea copilului despre o anumită problemă reprezintă un răspuns caracteristic vârstei și a judecății pe care Dumnezeu i-a dat-o, de asemenea reprezintă o expresie a creativității, a personalității sale, de aceea trebuie să încurajăm copiii să-și exprime propriile păreri.[5]
Între 9 și 12 ani, copiii încep să-și dezvolte odată cu inteligența și frica, dar această frică trece de cele mai multe ori de la sine, în rândul copiilor și al adolescenților. Frica se poate înțelege ca o teamă de necunoscut, de ceea ce reprezintă nou. La această vârstă copiii încep să-și dezvolte capacitățile mentale, încep să facă judecăți proprii și să-și organizeze viața într-o oarecare măsură în funcție de propriile percepții despre lume. Chiar dacă tinerii de astăzi au parte de multe avantaje tehnologice, cu toate acestea, uneori sunt nefericiți. Nesiguranța și instabilitatea economică a părinților este o cauză a problemelor adolescenților, dar aceste probleme nu au o importanță primordial, deoarece pe lângă aceste bunuri materiale, tinerii au nevoie și de hrană spirituală și culturală.[6]
Pr. Vasile identifică începutul adolescenței ca fiind biologic, dar sfârșitul ei este psihologic, mărindu-se din ce în ce mai mult cu trecerea timpului, într-un raport de progresie aritmetică vârsta la care se încheie adolescența; dependența materială și fizică de părinți face ca adolescența să întârzie. „Adolescenții trebuie să aibă idealuri, pentru că acestea reprezintă o bulă de oxigen pentru tineri; idealurile sunt elemente nobile ce dezvoltă adolescentul spre maturitate”.[7] Tinerii își iau idealurile din orice sursă cu care interacționează, respectiv: mass-media, televiziune, familie, societate, stat, biserică. Adolescenții își fac modele din cei cu care interacționează în mod direct și indirect, fie că interacționează cu profesori, cu clerici sau cu părinții, ei nu primesc ceea ce modelele lor încercă să pară, ci primesc ceea ce aceștia sunt. Idealurile tinerilor sunt ținute de cele mai multe ori sub semnul consumerismului, al banilor – al bunăstării sociale, de aceea este „ recomandat este ca tinerii să își facă modele din sfinți”.[8]
Întemeierii unei familii (menirea familiei)
O altă problemă a tinerilor este și amânarea căsătoriei tocmai pentru ca nu cumva odată cu trecerea anilor în căsnicie să se piardă dragostea dintre ei, de aceea părintele Vasile Thermos recomandă tinerilor ca „în bucuria maternității și a paternității să ascundă golul dragostei. Copiii sunt bucurie în viața părinților, ne bucurăm de copii dacă în prealabil ne bucurăm de viața în doi”.[9]
Tinerii se tem de statornicie și de permanență, de aceea și evită căsătoria pentru că nu văd în ea ceva motivant, mai bine spus, societatea de astăzi nu le prezintă o motivație serioasă pentru întemeierea unei familii.[10]
Tinerii de astăzi văd căsătoria drept o modalitate prin care își pot găsi un om care să-l înțeleagă, cu care să se ajute, să trăiască în dragoste; deci atenția cuplului nu se mai îndreaptă către nașterea de prunci, ci către un confort și o stare de fericire egocentristă. „O mare parte din tinerele familii se tem să nască copii tocmai pentru ca nu cumva sentimentul de paternitate și maternitate să afecteze relația conjugală”.[11] Oricât am căuta. nu putem găsi o căsnicie ideală, dar prin intermediul Tainei Căsătoriei tinerele familii găsesc un resort de la care să poată obține unitatea și echilibrul familial. Crizele și greutățile din familie sunt un prilej de a îndrepta și de a suda legătura dintre membri acesteia.[12]
Presiunile existente între soți, au repercusiuni directe față de partenerul de viață;
Acestea îi fac pe copii să ajungă foarte ușor la auto învinovățire; copilul devenind astfel mult mai sfios sau poate chiar să prezinte la un moment dat o atitudine de revoltare.[13]
Familia creștină nu este una utopică, ci este o familie realistă care se confruntă cu problemele societății în care activează, dar cu toate acestea, așa cum amintește și părintele Vasile Thermos: menirea familiei este aceea de a dezvolta caracterul (personalitatea) copiilor; familia creștină având în centrul ei dragostea și cultivarea virtuților.[14]
Concluzii
Un rol definitoriu în dezvoltarea copilului îl are familia, din familie copilul află primele informații cu privire la lume și la ceea ce îl înconjoară; din familie copilul deprinde unele purtări și moduri prin care se exprimă. Familia de asemenea este locul în care copilul află prin excelență siguranță și încredere. Nu întâmplător, părintele Vasile Thermos începe volumul de față prin a indica importanța covârșitoare a familiei în dezvoltarea personalității copilului și o încheie prin a menționa care sunt caracteristicile definitorii pentru o familie creștină (dragostea, respectul și cultivarea virtuților între membrii acesteia).
Note bibliografice
[1] A se vedea prima pagină din: Pr. Vasile Thermos, Sfaturi pentru o creștere sănătoasă a copiilor, trad. din limba greacă de Pr. Șerban Tica, Editura Sofia, București 2009.
[2]Ibidem, pp. 14-17;
[3] Ibidem, p. 25;
[4] Ibidem, p. 44;
[5] Ibidem, p. 39;
[6] Ibidem, pp. 48-50;
[7] Ibidem, p. 51-55;
[8] Ibidem, p. 59;
[9] Ibidem, p. 231;
[10] Ibidem, p. 237;
[11] Ibidem, p. 219;
[12] Ibidem, p. 244;
[13] Ibidem, p. 240;
[14] Ibidem, p. 258-262;
