Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

liceeni

O echipă de liceeni din Ploiești a dezvoltat prototipul unui robot logoped, care, cu ajutorul inteligenței artificiale, își propune să rezolve deficiențele de vorbire în rândul copiilor cu vârste între 5 și 8 ani. Cu ajutorul acestuia, echipa a ieșit câștigătoare în cea de-a treia ediție a competiției naționale pentru elevi Solve for Tomorrow. În rândurile următoare, vă invit să îi cunoașteți pe Duță Alexandra, Mihai Andreea, Dănoiu Tudor, Haralambie Tudor și prof. coordonator Vișan Elena Roxana, de la Colegiul Național Pedagogic Regina Maria din Ploiești, în timp ce descoperiți proiectul lor inovator.

 

În ce constă proiectul cu care ați câștigat competiția Solve for Tomorrow?

 Proiectul nostru constă în prototiparea unui robot specializat în rezolvarea deficiențelor de vorbire ale copiilor cu vârste între 5 și 8 ani. Acesta oferă o interfață prietenoasă, recunoaștere vocală, sinteză vocală de înaltă calitate, senzori avansați pentru detectarea prezenței și stării emoționale a copiilor, adaptându-se la nevoile individuale ale acestora.

 

 

Cum v-ați simțit când ați aflat că ați câștigat?

La început, am rămas surprinși în mod plăcut și totodată, emoționați că visul nostru devine realitate. Câștigarea locului întâi la o competiție națională cu caracter internațional de o asemenea anvergură reprezintă o formă de recunoaștere, deoarece numai noi știm cât de mult am muncit ca echipa. Am fost acaparați de emoții copleșitoare, fiecare având propria sa reacție. În timpul pregătirii pentru Finala competiției, am discutat chiar și despre modul în care am putea să ne dezvoltăm afacerea și prototipul în cazul în care vom obține victoria. Cu toate acestea, când juriul ne-a anunțat că suntem câștigători, un val de emoții și satisfacție ne-a cuprins întreaga ființă.

 

Ce rol a avut fiecare membru al echipei în dezvoltarea proiectului care v-a clasat pe prima poziție?

Liderul nostru, prof. dr. Elena  Roxana Vișan a avut rolul de a ne coordona întreaga echipă, a facilitat dezvoltarea unității și unicității echipei, a gestionat în mod armonios activitățile din cadrul proiectului, a motivat lucrul în echipă, cooperarea și dezvoltarea creativității, a gândirii critice și a celei analitice, contribuind decisiv la succesul întregului proiect.

Alexandra Duță s-a aflat în centrul procesului de concepere a robotului și a interfeței acestuia, alături de Silviu Haralambie, care s-a ocupat de design-ul robotului. Fiind o fire creativă și responsabilă, alături de echipa de proiect a generat ideea inovatoare, care, prin aportul liderului prof. dr. Elena  Roxana Vișan a șlefuit și a dat viață creației intelectuale. Colaborând îndeaproape cu întreaga echipa  și aflându-ne în permanentă conexiune cu liderul nostru de proiect, am participat la sesiuni de brainstorming pentru a clarifica, a fundamentata toate etapele necesare elaborării unui proiect baza pe metoda Design Thinking.

Valentina, în calitate de supervizor a asigurat participarea activă în discuțiile de echipă, a analizat critic ideile propuse de colegi, luând în considerare toate opiniile acestora, dezvoltând cu ușurință strategii pentru atingerea scopului echipei.

Pisălogul, reprezentat de Tudor Dăianu, a adus în atenție aspectele care necesitau o clarificare mult mai profundă asupra aspectelor legate de noile tehnologii. S-a concentrat pe implementarea tehnologică și pe aspectele legate de inteligența artificială și pe modul a elaborare a aplicație. Totodată a ridicat întrebări și provocări pentru a stimula gândirea critică și a explora mai în profunzime subiectele discutate și detaliile de conținut privind aplicația creată.

Rolul de entuziast, îndeplinit de Silviu Haralambie a fost esențial în echipă, aducând energie și optimism, contribuind în mod decisiv la generarea de idei noi și inovatoare. Implicarea sa activă în schițarea prototipului în procesul de design a pus în valoare abilitățile sale creative și angajamentul față de proiect.

Contribuția fiecărui membru al echipei a adus plusvaloare proiectului, încurajând o cultură a învățării prin descoperire necesară în dezvoltarea personală a fiecăruia dintre noi.

 

Ce v-a inspirat să abordați problema deficiențelor de vorbire în rândul copiilor cu vârste între 5 și 8 ani?

Sursa emoțională a inspirației noastre a fost povestea profundă a unui prieten apropiat care la vârsta de 6 ani a fost diagnosticat cu deficiențe de vorbire. Ascultându-i povestea și provocările pe care le-a întâmpinat, am simțit o dorință puternică de a aduce o oază de lumină în viața copiilor care se confruntă cu aceeași situație. Ne-am motivat să oferim acestor copii mijloacele și resursele necesare pentru a-și dezvolta și depăși abilitățile de comunicare.

 

Cum funcționează prototipul de robot logoped și cum poate ajuta copiii în rezolvarea deficiențelor de vorbire?

Pentru început roboțelul are trei tipuri de deficiențe: rotacism, betacism si sigmatism.

Odată selectată deficiența copilul va fi întâmpinat de două opțiuni de joc prin care acesta își poate îmbunătăți pronunția:

  • „Exersăm împreună”, care oferă o gamă largă de exerciții pentru îmbunătățirea dicției.
  • „Ascultăm și repetăm”, care oferă copiilor șansa de a-si pune în practică abilitățile lingvistice.

În acest mod, au oportunitatea de a asculta cu atenție sunetele și cuvintele prezentate de robot și apoi să le repete. Astfel, permite practicarea repetată a pronunției corecte și poate ajuta la consolidarea abilităților lingvistice ale copilului.

 

Ce tehnologii sau concepte de inteligență artificială ați folosit în dezvoltarea robotului vostru?

Pentru dezvoltarea robotului logopedic, am integrat o serie de tehnologii și librării în limbajul de programare Python. Ne-am bazat pe resursele și tehnologiile oferite de OpenAI pentru a adapta robotul și a îmbunătăți interacțiunea acestuia cu utilizatorii. De asemenea, am utilizat module Python ( Python text-to-speech (TTS), Python audio si recunoaștere  vocală) și servicii Google ( Google Text-to-Speech (TTS)). Astfel, robotul înțelege și răspunde la comenzile vocale ale utilizatorilor. Utilizarea unei game largi de concepte ale IA demonstrează capacitățile de cunoaștere în domeniul TIC, precum și competențele transversale ale membrilor (competențe antreprenoriale, sociale, economice etc).

 

 

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat în timpul procesului de dezvoltare a prototipului?

Având în vedere că am construit acest prototip de la zero a fost o experiență incredibil de provocatoare. Chiar dacă aveam cunoștințe de bază în limbajul de programare necesar, competențe antreprenoriale și economice, am realizat că este nevoie de o cunoaștere mult mai profundă și o aplecare mai mare în a fi persoane autodidacte, în definirea proiectului nostru.

 

Cum credeți că proiectul vostru poate influența pozitiv viața copiilor cu deficiențe de vorbire și a familiilor acestora?

ROBOPED facilitează învățarea prin joc, corectând și rezolvând deficiențele copiilor printr-un mod prietenos și interactiv. Ne dorim ca acesta să fie perceput de copii ca un adevărat prieten, de aceea prototipul nostru are o interfață agreabilă, plăcută la contactul vizual. Cu ajutorul interfaței prietenoase oferă copiilor o modalitate eficientă și plăcută de a-și dezvolta abilitățile pas cu pas. Vrem ca ROBOPED să fie o treaptă evolutivă în copilăria fiecărui individ, pregătindu-i pe cei mici pentru viață fără frica de a se exprima liber în societate. Menționăm că ROBOPED contribuie la asistarea și îmbunătățirea parcursului de corectare a deficiențelor de vorbire ale copiilor într-un timp eficient, în care logopedul va fi sprijinit în acțiunea de învățare.

 

Cum ați implicat comunitatea școlară și locală în dezvoltarea și testarea prototipului vostru?

Pentru a implica comunitatea școlară și locală în dezvoltarea și testarea prototipului nostru, am organizat întâlniri și prezentări în cadrul liceului. Am cerut opinii și sfaturi de la cadrele didactice și de la părinți. De asemenea, am invitat copiii să testeze robotul și să ne ofere feedback în legătură cu experiența lor. Reacțiile pozitive primite din partea acestora ne-au confirmat că nu este doar un simplu produs, ci un ,,companion” de încredere, într-adevăr un prieten de nădejde pentru cei care îl folosesc.

 

Care sunt planurile voastre pentru implementarea și extinderea proiectului în viitor?

În primul rând, ne concentrăm pe finalizarea prototipului și pe îmbunătățirea sa în funcție de feedback-ul pe care îl primim. În paralel, căutăm să dezvoltăm parteneriate și să obținem sprijin financiar pentru a implementa și extinde afacerea, asigurându-ne că ROBOPED-ul ajunge într-un timp foarte scurt la cât mai mulți copii. De asemenea, ne propunem să organizăm evenimente și prezentări în comunitatea noastră cu scopul de a captiva atenția și de a implica un număr cât mai mare de persoane.

 

Care este feedback-ul pe care l-ați primit din partea celor care v-au ajutat cu testarea proiectului vostru?

Copiii s-au simțit captivați de interacțiunea cu ROBOPED și au apreciat modul său prietenos și interactiv. Feedback-ul lor a fost cu adevărat valoros. De asemenea, părinții acestora ne-au încurajat și ne-au oferit sprijinul lor, ceea ce ne-a motivat și mai mult să continuăm

 

Cum ați gestionat echilibrul între participarea la competiția Solve for Tomorrow, dezvoltarea proiectului și responsabilitățile școlare?

Am stabilit un program clar și bine structurat, am identificat perioadele disponibile si am menținut o comunicare constantă și deschisă între noi. Ne-am pregătit continuu, am susținut întâlniri periodice pe platforma Meet după orele de curs sau în timpul liber, sub coordonarea liderului nostru prof. dr. Elena Roxana Vișan. Această colaborare ne-a ajutat să fim conectați și să lucrăm împreună ca un întreg. Prin eforturile noastre comune am reușit să gestionăm cu succes echilibrul între responsabilitățile școlare și participarea la competiția Solve for Tomorrow.

 

Ce sfaturi le-ați oferi altor tineri care doresc să se implice în proiecte de inovare și tehnologie?

În primul rând, îndemnăm pe toți cei care își doresc să înceapă un proiect să caute motivație și să se asigure că au ambiție și determinare. Cel mai important este să empatizați cu beneficiarii și să înțelegeți cu adevărat nevoile acestora. Căutați problema, găsiți soluția, dezvoltați și inovați. Nu vă dați bătuți în fața provocărilor! Cereți ajutor și, în cazul în care vă simțiți blocați, nu uitați că mentorul este un bun sfetnic, lumină dătătoare de inspirație și viață, în cazul nostru, liderul de proiect și IA.

 

Care credeți că sunt următorii pași importanți pentru continuarea acestui proiect și pentru a face o diferență reală în societatea românească?

Primul pas important este identificarea și captarea resurselor financiare fundamentale pentru a pune în practică creația noastră intelectuală. De asemenea, o diferența reală în societate, este dezvoltarea prototipului, reușind să corecteze în totalitate deficiențele respective prin oportunități creative și motivante de învățare, unde jocul este principalul instrument în construcția unei învățări durabile. Ce considerăm că ne diferențiază de celelalte echipe a fost ideea noastră inovatoare și modul în care am prezentat-o, sub cupola sloganului: ,,Cuvintele capătă forță cu ROBOPED” !

 

Cum a fost experiența Solve for Tomorrow?

În prim plan experiența s-a simțit ca o provocare, dar într-adevăr una benefică pentru parcursul nostru de dezvoltare personal și profesional. Considerăm că fiecare și-a descoperit abilități pe care nu știa că le are. Bineînțeles, lucrul în echipă a fost cu adevărat cea mai frumoasă parte a acestei experiențe. S-a conturat o conexiune puternică între noi și ne-am susținut reciproc în fiecare etapă a proiectului. În același timp, presiunea din partea celorlalte echipe, observându-le materialele și determinarea lor de a câștiga, ne-a stimulat să depășim limitele și să ne concentrăm pe obiectivele noastre.

 

 

,,Am fost mândru să vorbesc despre țara mea: România!”

 

Știi sau nu știi, însă fiul sau fiica ta, poate studia gratuit, timp de un an (școlar) în SUA!

 

Ambasada Statelor Unite în România și American Councils for International Education (https://www.romania.americancouncils.org/flex-ro) îi invită pe liceenii cu cetățenie română să participe la Programul FLEX 2024-2025.

Ei bine, este vorba despre un program finanțat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, care își propune să ofere și liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu american și de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul anului școlar 2024-2025.

Este foarte important să știm că participare este gratuită.

­

 

Care este istoria Programului FLEX (Future Leaders Exchange)?

FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992, iar acum se află în cel de-al 30-lea an de existență. Programul presupune parcurgerea unui an școlar întreg în Statele Unite ale Americii de către elevii de liceu doritori și care sunt declarați finaliști în urma competiției pentru acordarea bursei.
Programul urmărește să promoveze buna înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și cetățenii altor țări; liceenii români vor avea ocazia să învețe mai multe despre SUA și -bineînțeles- ocazia de a le face cunoscută americanilor țara lor de origine, România. În anul școlar 2024-2025, la nivel global, aproximativ 1000 de liceeni vor învăța în SUA în cadrul Programului FLEX.

Timp de un an, fiecare bursier va locui împreună cu o familie americană și va studia la un liceu american, având toate costurile acoperite prin Program. La întoarcerea în România, anul de liceu petrecut în SUA poate fi recunoscut și echivalat.

 

Am stat de vorbă cu David Onică, FLEX-er 2022-2023 și am aflat ce a însemnat acest Program pentru un licean român de 16 ani.

 

 

Cum ai aflat de acest Program?

Am aflat de Programul FLEX de la fratele meu mai mare pe când aveam 11 ani. La 14 ani și jumătate, imediat după ce am devenit licean la Liceul Teoretic Waldorf, București, m-am hotărât să îmi încerc norocul. Am aplicat și am trecut prin fiecare treaptă a procesului de selecție. Nu a fost simplu, însă nu mi-am pierdut încrederea. Fiecare etapă din selecție cere concentrare.

La scurt timp după ce am împlinit 15 ani, am aflat că sunt finalist. Îmi amintesc că nu puteam vorbi de emoție și am spus ,,nu am cuvinte…”

 

 

Ce înseamnă să îți petreci un an școlar în SUA?

Înseamnă multă muncă și tenacitate. Eu am rămas curios în fiecare zi și m-am bucurat de fiecare oportunitate ce a venit spre mine. Și pot spune că au venit nenumărate oportunități: am practicat foarte multe sporturi, am câștigat cu echipa liceului meu (Jenkins High School, Chewelah, Washington State) locul I la Cross Country, am vizitat multe obiective istorice în Washington DC, am fost page (intern) pentru membrii Senatului din Olympia, WA, am vizitat orașe ce par copleșitoare ca mărime, m-am bucurat de imensitatea Pacificului, de peisajul de iarnă din Munții Rocky, am vizitat parcuri naționale imense, am participat la competiții de cultură generală, am făcut voluntariat pentru cei aflați în dificultate materială, pentru concursuri de atletism, fiind coordonatorul probei de săritură în lungime și m-am implicat în diferite munci agricole la o ferma locala. Mi-am susținut examenul SAT, am fost repartizat într-o clasă de matematică de nivel avansat, unde am avut oportunitatea de a susține examene ce-mi vor deschide multe ferestre.

Cel mai mult însă mi-a plăcut atunci când am vorbit familiei mele gazdă, colegilor mei, comunității mele, despre țara mea. Am făcut mai multe prezentări care au fost urmate de sesiuni de întrebări ce nu se mai sfârșeau. Îmi amintesc că au fost impresionați de peisajele României, de măștile noastre care se poartă la Sărbătorile de Iarnă, de Jocul Călușarilor, de mâncărurile românești și de mesele îmbelșugate.

Am fost foarte mândru să mă simt ca un ambasador al României, să fiu întrebat iar și iar și să povestesc cu bucurie și-recunosc- cu mult dor, de țara mea.

 

Acest Program nu permite doar liceenilor români să cunoască cultura americană. Permite și tinerilor americani (în special) să cunoască cultura țărilor din care provin bursierii.

Timp de 10 luni a fost și rândul meu să fac cunoscută țara mea în America.

 

Steagul României a fost mereu cu mine, de la început și până la sfârșit.

 

 

Acum, la întoarcerea în țară, ai un gând pe care vrei să îl împărtășești?

În primul rând, aș repeta această experiență oricând.

În al doilea rând, aveți încredere în voi și aplicați. Este o experiență care vă va schimba viața, cu siguranță!

 

 

Zile cu alegeri

Adolescentul din fața ta! E mic și mare deopotrivă… E special și bun și vesel și năstrușnic și visător și harnic și îndrăgostit și nesigur și debordând de siguranță, dornic de a conduce și dornic de a fi în umbră.

Este timpul să îl întrebi ce își dorește să facă în anii adolescenței. Tu vrei să fii lângă el, să îl susții, să îi susții visele, să îi susții pașii spre locul în care lui îi va fi bine. Este timpul să îl ajuți să numească punctul de energie dinăuntrul lui ce radiază căldură și putere și lumină.

 

Ești un părinte conectat și conștient. Îți faci temele pentru a avea o discuție matură și serioasă cu fiul sau fiica ta. Care este cel mai bun liceu pe care l-ar putea alege?

 

 

Cel mai bun liceu este cel ce îi pune la treabă punctele forte. Școala este despre el, despre valențele lui. El este în mijlocul acțiunii tuturor. Cel mai bun liceu este cel în care se va ști cum să i se potențeze atuurile și cum să i se dăruiască pârghiile ce o să-l susțină în toate direcțiile devenirii lui.

Cel mai bun liceu este acela în care copilul tău va fi respectat. Se va câștiga respect și se va dărui respect.

Cel mai bun liceu va avea acei dascăli care vor vedea ce este copilul și nu ce nu este el. Este locul în care fiul sau fiica ta va păși cu bucurie și încredere și nu cu teamă și apăsare. Patru ani va păși în acel loc. Și se va înalța academic și social.

Liceul cel mai bun prețuiește noul și îl va folosi cu ceea ce are el inovator. În cel mai bun liceu gândirea critică va fi stimulată și căutată, creativitatea va fi recunoscută și pusă la treabă; nimănui nu îi va fi frică de discuții deschise care au numitor comun, dar cuprind și păreri diferite.

 

Ce simți?

Ai bucurie în suflet când pășești în liceul ales de tine.  Îți plac coloanele de la intrare, îți plac panourile cu mesaje ce te însuflețesc, îți place scriitorul sau omul de știință al cărui bust îl vezi zilnic în holul de la intrare. Îi ști istoria, știi de ce e grozav să înveți acolo, știi ce te însuflețește. Pereții și scările au povești vechi și noi iar holurile răsună de râsetele tuturor generațiilor.

 

 

Care este tabloul complet?

Pentru ceea ce va fi adolescentul tău este important ca liceul pe care îl va urma să îi ofere posibilitatea de a se participa la activități extracurriculare, la activități ce îl duc spre lume și îl ajută să pună în practică ceea ce învață. Este important ca tânărul licean să poată să participe la activități ce îl stimulează, competiții, proiecte de voluntariat sau cursuri pentru dezvoltare personala.

În cel mai bun liceu înveți ceva mai mult decât diateze, matrice, integrale, reacții chimice, caracterizări de personaje și identificări ale eului liric, Constituțiile României, populația statelor Asiei și tehnicile de așchiere ale lemnului; în cel mai bun liceu înveți empatia, susținerea, camaraderia adevărată, altruismul,  toleranța. Înveți să te șlefuiești ca OM.

 

Și cel mai bun liceu din lume așteaptă. Voi l-ați găsit?

 

 

Sursă foto: wikipedia

Când era în clasa a VIII-a, Alex a început să-și ocupe puținul timp liber cu studiul informaticii. A parcurs rapid un curs de introducere pentru copii, apoi a devenit și mai curios. Pasiunea pentru infomatică a devenit și mai mare odată cu admiterea la profilul de roboți, la Liceul Tudor Vianu din București. Părinții săi, deși deloc familiarizați cu acest domeniu, au decis să-l încurajeze.

 

Prima încercare: o aplicație despre mâncare

Odată intrat în clasa a IX-a, Alex a început să-și întrebe profesorii despre concursurile de informatică. Luați prin surprindere, aceștia i-au recomandat pentru început un concurs de software organizat de Microsoft chiar în București. Pe parcursul a trei luni și sub directa coordonare a unui mentor, echipa lui Alex a creat o aplicație cu o bază de date ce însuma meniuri ale diverselor restaurante și le oferea recomandări potențialilor consumatori. “A fost un lucru simplu, dar care mi-a deschis ochii și am înțeles mai bine ce înseamnă latura practică a informaticii”, spune Alex Constantin.

 

Rezultatul a fost un roboțel special programat să meargă prin locuință și să colecteze date legate de temperatură, umiditate, prezența umană și eventuale scurgeri de gaze

Concursul a fost începutul unui șir de proiecte și concursuri naționale și internaționale. Timp de doi ani la rând, a participat cu echipa de robotică a liceului la concursul First Tech Challenge Romania. Primul an s-a soldat cu un semieșec, au terminat competiția abia pe locul 25. Echipa a plecat de la concurs cu gândul de a reveni la ediția viitoare mult mai pregătită. Alex împreună cu alți opt colegi au reușit între timp să se perfecționeze sub coordonarea unui profesor de la Universitatea Politehnică din București, iar organizarea echipei a devenit din ce în ce mai bună. Astfel, cu Alex ca lider de echipă și programator principal, tinerii au construit un robot cu care au intrat în finala concursului, unde s-au clasat pe locul șase din 130 de echipe. “Tot acest proces de construcție de la zero a robotului, programarea și eficientizarea lui, mi-au trezit interesul pentru largul domeniu al roboticii”, își amintește Alex.

 

Cum a construit Alex un robot autonom

Pe parcursul vacanței de vară, când majoritatea tinerilor fug la mare sau la munte pentru relaxare și distracție, Alex a și-a fixat o nouă provocare. Voia să construiască de unul singur un robot autonom. A gândit algoritmii, a comandat piesele necesare și s-a pus pe treabă. Rezultatul a fost un roboțel special programat să parcurgă camerele unei locuințe, iar cu ajutorul unor senzori să colecteze date legate de temperatură, umiditate, prezența umană și eventuale scurgeri de gaze. Toate aceste informații erau trimise proprietarului în cadrul unei aplicații pe telefon. “Am considerat că un astfel de sistem este mult mai bun decât cel clasic cu camere video. Plus că robotul se întreținea singur, i-am proiectat un loc special în care se ducea singur, se încărca și apoi își continua treaba”, a completat Alex. O astfel de invenție nu putea să rămână ascunsă într-un dulap din camera lui Alex. Câteva luni mai târziu, a participat cu robotul gândit și fabricat de el la concursul internațional de proiecte în domeniul roboticii și informaticii, Infomatrix, la care a obținut medalia de argint.

 

Alex_2

 

Când robotica devine bionică

Dorința de a căuta noi provocări l-a însoțit și în clasa a XI-a. Atunci, cu experiența căpătată în urma participării la concursurile de informatică, Alex a fost îndrumat către Institutul de Cercetare Științifică din București. A făcut cercetare cot la cot cu profesorii de acolo, și a dezvoltat un proiect ce îmbină robotica și biologia. “Am avut în vedere transpunerea sistemelor biologice în sfera roboticii, cu aplicații în acest domeniu tehnic. Am pornit de la deplasarea euglenei verzi, unul din cele mai simpliste organisme, și am realizat mai multe prototipuri de roboți la scară micro care aveau ca mod de deplasare flagelul euglenei verzi”, a detaliat Alex.

Proiectul dezvoltat în colaborare cu cercetătorii de la institut a participat la mai multe concursuri naționale. Având de-a face cu o astfel de descoperire, juriul de la concursul Romanian Science Engineering Fair nu a zăbovit și i-a acordat tânărului medalia de aur. Nici jurații de la secțiunea de biologie din cadrul concursului național de știință nu au rămas indiferenți față de un asemenea proiect și au completat vitrina cu premii a lui Alex cu încă o medalie de aur. Apoi, tânărul a dus numele României în Arizona, unde a participat la cel mai mare concurs internațional de știință, Intel International Science and Engineering Fair.

 

Aplicația care îi ajută pe liceeni să participe la concursuri

Alex Constantin a început să se concentreze mai mult pe latura de scriere de software. A învățat de unul singur limbajul Java, a început să dezvolte mici aplicații și s-a înscris la un Hackaton la care tema era educația. Fără să stea prea mult pe gânduri, Alex a creat o aplicație cu toate concursurile extrașcolare la care pot participa elevii de liceu. “Inițial a fost gândită să prezinte concursurile, dar am zis să facem și un chestionar pe care să-l împărțim prin liceul nostru. În urma acestuia, am aflat că mai bine de 66% dintre elevi nu au reușit să participe la anumite activități extrașcolare pentru că ori nu aflaseră de ele la timp, ori nu le-au fost date toate informațiile despre participare”, a spus Alex.

 

Cred că învățământul românesc ar trebui să aibă și o latură practică, în special la materile care operează cu multe noțiuni abstracte

 

O altă provocare a fost găsirea coechipierilor protiviți. Multe dintre concursuri cereau alcătuirea unei echipe de 2-3 membri. Astfel, mulți posibili concurenți abandonau pentru că nu își puteau construi o echipă. Această provocare a dus la îmbunătățirea funcțiilor aplicției. Ulterior i s-a adăugat o funcție prin care oricine își pote găsi colegi pentru a participa la diferite concursuri. Cu această aplicație, Alex a participat la cel mai mare concurs de proiecte din domeniul infomaticii de la noi din țară, InfoEducație, și la First Tech Challenge Romania, unde a obținut o mențiune.

 

Alegerea liceului este foarte importantă. Un elev de clasa a VIII-a nu are alt cuantificator în afară de media de admitere. Trebuie să afle detalii despre dotări și nivelul de specializare al profesorilor

 

Curând, Alex va pleca la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, pentru a susține examenul de admitere la secția Computer Science. Cu toate acestea, nu îi este indiferentă situația sitemului educațional românesc. Împreună cu câtiva colegi a înființat Asociația Alter, care pune umărul la dezvoltarea educației alternative de la noi. În prezent, echipa lucrează la un poiect numit esteReal, care consta în colectarea cât mai multor date de la liceele bucureștene și întocmirea unui registru pe baza căruia se vor oferi infomații elevilor de clasa a VIII-a care vor să își alegă un liceu. “În această vară am decis să extindem proiectul la nivel național. Acum suntem o echipă de 13 oameni, și prin intermediul acestui registru educațional altenativ ne dorim să colectăm cât mai multe date, atât obiective, pe baza registrelor oficiale, cât și subiective, de la elevi, părinți și profesori.”

 

La Liceul Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu se face educaţie nu numai pentru următorul ciclu, ci mai ales pentru următoarea generaţie de români. Povestea acestei nobile instituţii de învăţământ, mai jos.

Motto: “J’ai toujours pensé que l’école, c’était d’abord les professeurs” (Chagrin d’école – Daniel Pennac)

Cu peste douăzeci de ani în urmă, apăreau în peisajul școlii româneşti, mai întâi, Grădinița  Arc-en-Ciel, apoi, când copiii au crescut, Școala Anastasia Popescu, purtând numele celei dintâi profesoare de religie a celor mici.

Formula, cu totul nouă, a acestor unități de învățământ particular, propunea, avant la lettre, așezarea, în prim-planul tuturor activităților și intereselor școlii, a elevului, cu nevoile, talentul, neîmplinirile, ezitările, izbânzile sale, precum și o viziune creștin-ortodoxă în care se oglindea cu discreție, întreaga viață a comunității.

Ca atare, primul impact al acestei viziuni a fost asupra dascălilor si asupra părinților, pe care, trebuie să o spunem, i-a uimit la început curajul programului grădiniței și apoi al școlii, de a aborda predarea a trei limbi străine – franceza, germana și engleza – tuturor copiilor, în programul comun, ca și îndrăzneala de a aduce în sălile de grupă și de clase primare mai mulți profesori, care să predea, fiecare în parte, disciplinele în care era specializat, în timp ce educatoarei și învățătoarei le reveneau doar coordonarea colectivelor de copii și sarcina de a realiza integrarea informațiilor in proiecte multi și transdisciplinare.

Corul "Sfânta Elisabeta", la Radio România Cultural interior

Corul „Sfânta Elisabeta”, la Radio România Cultural

Copiii au crescut, au ajuns la vârsta gimnaziului, iar școala a crescut odată cu ei. S-au adunat multe premii la concursuri și olimpiade, proiecte, reviste scrise în și pentru școală, premii naționale și internaționale.

Un Liceu Pedagogic care duce mai departe valorile Şcolii

Părinții întrebau acum dacă nu este cazul să proiectăm liceul. Nu era o decizie ușor de luat, câtă vreme absolvenții clasei a VIII-a strângeau, an de an, buchete din note de 10 la Evaluarea Națională și își propuneau să nu abandoneze studiul limbilor străine, dar să continue aprofundarea, mai cu seamă, a științelor exacte. Liceele glorioase ale Capitalei îi primeau cu brațele deschise, iar părinții și profesorii își făceau un titlu de mândrie din aceste reușite.

Și totuși, unii copii și-ar fi dorit altceva. Mai multă înțelegere din partea profesorilor nou întâlniți. Mai multă căldură. Mai multă empatie. Reveneau la școală, se alintau din nou alături de dascălii care îi știau de mici și, nu de puține ori, se alăturau echipei de profesori pentru proiectele noi, în Școlile de Vară, ori în tabere. Erau cei mai pricepuți voluntari. Puteau fi cei mai buni profesori. Și iată că gândul acesta a prins contur: de ce nu, un liceu pedagogic, care să ducă mai departe valorile școlii – valorile de credință, de respect pentru copii, de grijă pentru tot ce ne înconjoară…

Începând, așadar, din anul școlar 2016-2017, Liceul Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu și-a deschis primele clase, întâmpinându-și elevii pe care  i-ar dori viitori dascăli dedicați, iubitori și atenți la nevoile copiilor – viitori învățăcei. Fiecare promoție va purta numele unui dascăl de vocație. Primele clase aduc astfel un omagiu distinsei profesoare Laetitia Leonte, pedagogul – model, care şi-a dedicat întreaga viață valorilor fundamentale pe care le reunesc Biserica, Familia si Școala și profesorului dăruit școlii și elevilor săi, Constantin Nițulescu. Tinerii care împărtăşesc valorile credinței, ale iubirii pentru tradițiile românești, ale respectului pentru creația lui Dumnezeu, sunt așteptați cu bucurie de confrații lor mai mari, care le vor fi călăuze pe parcursul celor patru ani de liceu.

Împreună vor descoperi nu doar literatura și științele, ci și jocurile copilăriei, tainele pedagogiei și ale didacticii, bogăția meșteșugurilor tradiționale, eleganța dansului popular, mlădierea cântului și armoniile pianului, ori ale viorii.  Vor desluși de la înaintașa lor, profesoara Anastasia Popescu, felul în care îi pot apropia pe cei mici de Hristos, vor face cunoștință cu mari pedagogi români, ori de pe alte meleaguri, își vor șlefui expresia în limbile străine pe care, acum, vor avea prilejul să le aprofundeze și să le practice nemijlocit.

Viața de licean este plină de bucurie și de împliniri, când elevul vede că poate dărui deja celor mai mici ca el parte din tot ce știe și are ocazia de a-și pune cunoștințele în practică, dacă antrenează noianul de cunoștințe, care, astfel, nu mai rămân doar la nivel teoretic, ci pot prinde contur, pot deveni viață.

Când, la finalul liceului, vor gândi spre ce carieră se pot îndrepta, unii dintre tineri vor putea alege să înceapă deja să lucreze, chiar în unitatea de învățământ ai cărei absolvenți sunt, la nivelul grădiniței  și al școlii primare, putând astfel fi, din punct de vedere material, deja independenți. Își vor urma studiile, în paralel cu această activitate, care le poate permite suficientă libertate pentru a-și desăvârși propria formare.

Daca vor prefera să fie doar studenți, tot ce au acumulat de-a lungul liceului le va fi de un folos real, mai cu seamă pentru cei care se vor orienta către filologie, ori stiințe socio-umane. Și dacă, în fine, vor prefera o carieră într-o cu totul altă direcție, nu putem ignora beneficiul pe care anii de liceu au a-l aduce la împlinirea fiecăruia ca persoană şi personalitate, ajutându-i în structurarea propriilor valori, în fundamentarea familiei și chiar în parcursul de viitori părinți, cunoscători îndeaproape ai psihologiei copilului.

Ne vom bucura pentru reușita fiecăruia și ii așteptăm an de an, cu inimile deschise, pe cei care clădesc „o școală pentru viitor”!

Prof. Monica Şerbănescu
Preşedinte Fondator – Director General
Liceul Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu

 

Mai multe detalii despre proiectul Şcolii şi Liceului Pedagogic Anastasia Popescu puteţi afla printr-un click pe imaginea de mai jos:

 

Liceul Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu logo interior

Denigrat de “binevoitorii de serviciu” ai României după alegerea sa în fruntea celui mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, profesorul Ioan-Aurel Pop şi-a arătat eleganţa şi calităţile de mentor în faţa liceenilor de la Colegiul Naţional “Avram Iancu” din Câmpeni, cu prilejul ediţiei cu numărul IV a Întâlnirilor Matricei, din finele anului trecut. Şi cum bunătatea, decenţa şi înţelepciunea nu se perimează, ci strălucesc tot mai puternic, Matricea Românească face publică intervenţia marelui nostru Profesor medievist, mai nou şi preşedintele Academiei Române, în faţa a zeci de tineri din Ţara Moţilor, la Întâlnirile Matricei.

Rugat de către profesoara de Limba şi Literatura Română Sanda Bold să comenteze, pentru cei circa 90 de tineri liceeni de “16-17-18 ani” prezenţi în sală, un citat atribuit lui Mihai Viteazul, “Pentru a trăi viaţa care ţi-a fost dată, eşti dator să o meriţi atât ca om, cât şi ca neam în fiecare clipă”, Profesorul Ioan-Aurel Pop a răspuns:

“Citatul este atribuit greşit, dar esenţa lui rămâne şi are legătură cu Mihai Viteazul.

E greu, pentru că e o problemă filosofică, de fapt. Viața nu este un dat etern și nu este un cadou, adică nu e gratuită. Noi nu trăim viața ca și cum am primi un tort, din care tăiem fiecare câte o felie, se termină și se duce… Noi trebuie să ne trăim viața în fiecare clipă, conștienți că e un miracol.

Biserica ne explică ce este viața – dar noi, oamenii, care suntem cârcotași și mereu punem întrebări, și nu aplicăm principiul crede și nu cerceta, care-i valabil în teologie, nu la noi – mereu zicem: “Dar, totuşi, cum o fi şi cum e?” Nu. Viața e un miracol, pe care noi îl putem înțelege numai pe bucăți. Când am vrea să înțelegem ansamblul, suntem mărginiți. Singura forță care o înțelege e Dumnezeu. Dar, pentru asta, trebuie să o merităm zi de zi așa cum este. N-avem voie, în primul rând, să luăm viața cuiva, pentru că nu noi i-am dat-o. În vreme de război… Ferească-ne Dumnezeu de război! Eu sunt o generație fericită, dar bunicul meu a trăit două războaie. În al doilea a și murit, pe frontul anti-sovietic, în armata ungurească, întrucât eram în partea cedată a Ardealului, în 1940. Şi l-au luat imediat…

Nu zic să cosim fiecare, dar, decât să te duci la sală în fiecare zi, mai bine faci o treabă utilă!

Viața nu o putem lua, n-o putem da, dar avem obligația să o respectăm. Nu ne putem bate joc de ea. Dacă Dumnezeu ne-a lăsat cu două picioare și două mâini, trebuie să le folosim zi de zi. Asta le spun colegilor mei, care se suie la volan, după care se suie în ascensor, și nu-și mai folosesc forța mușchilor, și nu-și mai folosesc brațele. Eu nu zic să cosim fiecare, dar, decât să te duci la sală în fiecare zi, mai bine faci o treabă utilă!

Inspiraţie pentru tineri: Ioan-Aurel Pop, ales recent preşedintele Academiei Române. Profesorul a vorbit la Întâlnirile Matricei, în Ţara Moţilor

Inspiraţie pentru tineri: Ioan-Aurel Pop, ales recent preşedintele Academiei Române. Profesorul a vorbit la Întâlnirile Matricei, în Ţara Moţilor

Tânăr profesor eram, și am ajuns în America, după Revoluție – că, înainte, n-am avut voie să părăsesc țara, fiindcă nu prezentam garanție. Și am ajuns profesor la Pittsburgh, iar acolo îmi spune un profesor: “Mă, hai și tu cu mine la sală să faci câțiva pași.” Zic, “Nu, că nu vin cu mașina la serviciu.” “Păi, de ce nu vii cu mașina?” Nu i-am spus că mi-e frică să conduc în America sau altele… Puteai să închiriezi sau să cumperi o maşină cu 500 de dolari – bună maşină! “Păi, vin pe jos!” “Da’ de unde vii? Aoleu, dar sunt doi km!” “Și care e problema? Eu îmi calculez timpul, vin pe jos, în pas vioi, și mi-am făcut gimnastica!” După două săptămâni, îmi zice: “Nu m-am gândit la asta. Îmi las și eu mașina în garaj, că decât să mă duc la sală în fiecare zi…”

Eu sunt o generație fericită, dar bunicul meu a trăit două războaie. În al doilea a și murit, pe frontul anti-sovietic, în armata ungurească, întrucât eram în partea cedată a Ardealului, în 1940. Şi l-au luat imediat…

Viața, aşadar, ne este dată să o folosim cu totul și să avem grijă de ceea ce ziceau romanii: minte sănătoasă în corp sănătos, mens sana in corpore sano. Să nu ne batem joc de nimic.

(…)

Cred că acesta este mesajul, apropo de viaţă. Că măsura vieții ăsteia, despre care tot vorbim, este buna-cuviință. Dar nu putem trăi în viață nici fără adevăr, nici fără dreptate. Odată, un profesor de al meu a fost întrebat: “Ce e mai important: adevărul sau dreptatea?” El a zis: “Astea nu se pot contrapune, amândouă sunt importante, dar dacă nu le însoțești de bunătate, lasă-te de amândouă!” Pentru că omul, prin natura lui, tinde să fie rău. Şi, atunci, mereu trebuie să avem o autocenzură, care să ne îndemne la fapte bune. Degeaba ne învață Biserica, morala să facem fapte bune, că tentația ne învață să nu facem fapte bune! De aceea, mereu trebuie să ne amintim de lucrul acesta: Binele făcut se întoarce înmiit înspre tine, pentru că asta este rânduiala lumii.

Mereu trebuie să ne amintim de lucrul acesta: Binele făcut se întoarce înmiit înspre tine, pentru că asta este rânduiala lumii

Dacă rânduiala lumii ar fi fost răul, am fi fost cu toții monștri. Unii vor să ne determine să fim monștri, dar nu e frumos şi nu e bine. Somnul rațiunii naște monștri, zicea Goya. De aia nu trebuie să fim morți și nu trebuie să adormim, trebuie mereu să fim vii, să veghem – și, când apare un dezechilibru, să atragem atenția, chiar dacă nu suntem la putere, măcar să ne audă cineva! Şi, dacă găsim mai mulți care să creadă în acest lucru, eu sunt convins că vom învinge și sunt convins că și viitorul acestei țări e asigurat, repet, în ciuda tuturor dezechilibrelor și greutăților de astăzi.

Matricea Românească a sărbătorit un 27 martie istoric pentru Ţară aproape de tinerii români basarabeni, dându-le în dar gânduri bune şi un crâmpei – tangibil – de speranţă.

Scriam zilele trecute despre riscul Centenarului, despre formula inedită a unui nou produs bun de vândut, și chiar mă apăsa această realitate, care se dovedește parțial a fi adevărată. De ce spun  parțial? Pentru că, astăzi, am avut o revelație, care aidoma unei guri proaspete de aer mi-a redat speranța.

Am pășit din nou pragul Liceului în care am învățat. Lăcaș de studiu în cele mai bune tradiții, Liceul Teoretic „Hyperion” este un loc în care revin mereu cu mult entuziasm și drag de oameni. De această dată mi-am îndeplinit, sper cu brio, misiunea de mesager, aducându-le unor adolescenți dornici de carte Revista inaugurală Matricea Românească, la fericita ocazie a Centenarului Unirii Basarabiei cu România (27 martie 1918 – 2018). Nu cred că am fi putut găsi un prilej mai prielnic, mai încărcat de simbolism.

Matricea Românească le-a făcut o surpriză de 27 martie elevilor basarabeni. Ascultă aici scrisoarea transmisă de către conducerea Asociaţiei tinerilor de la Liceul Teoretic „Hyperion” din Durleşti

Și pentru că venisem la alma mater-ul unde m-am format doisprezece ani, m-am pregătit ca la carte, însă am renunțat la discurs în favoarea unei discuții lejere cu copiii, care s-au dovedit a fi atât de curați, de simpli și de prietenoși încât, preț de câteva clipe, m-am mândrit de viitorul nostru. Am văzut în privirile lor niște scântei jucăușe, niște frânturi de optimism care cu siguranță va da roade pe un teren fertil.

Le-am vorbit copiilor despre pasiunea scrisului, despre importanța cărților, despre curajul strămoșilor și despre necesitatea acută de a cultiva elite, care vor reuși aidoma celor din Sfatul Țării să ridice țara din genunchi. M-au privit cu atenție, mi-au fixat ideile în caiete și au pus întrebări, de parcă le-aș fi adus o rețetă unică a succesului

Le-am vorbit despre pasiunea scrisului, despre importanța cărților, despre curajul strămoșilor și despre necesitatea acută de a cultiva elite, care vor reuși aidoma celor din Sfatul Țării să ridice țara din genunchi. M-au privit cu atenție, mi-au fixat ideile în caiete și au pus întrebări, de parcă le-aș fi adus o rețetă unică a succesului.

Știți de ce scriu aceste lucruri? Deoarece ele fac diferența, ele ne asigură un loc în posteritate. Nici banii, nici corporațiile, nici chiar promisiunea unui viitor asigurat nu aduc atâta satisfacție cât niște copii luminoși care vor realiza schimbarea, vor aduce viitorul și progresul la ei acasă. Sunt niște pui de români mândri, alimentați cu dragoste și multă credință, care vor revendica vreodată ceea ce ni se cuvine pe bună dreptate și vor purta în inimi însemnele demnității române, reîntregind o țară și dăruind speranță.

Corina Moisei

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Asociația Culturală Matricea Românească a participat, în calitate de invitat special, la Zilele Educației Creștin-Ortodoxe, organizate de către Liceul Pedagogic Anastasia Popescu din București în perioada 14-25 noiembrie, fiind protagonista unor dezbateri – sub egida Întâlnirile Matricei – depre cultura, istoria și frământata spiritualitate română în context actual.

Educația este un garant al dezvoltării propice a generațiilor următoare, iar pentru asigurarea unor rezultate de succes sunt necesare o măiestrie și un talent înnăscut în rândul pedagogilor, dar și al părinților, ambele categorii împletindu-se într-un armonios tandem funcțional. De acest lucru ne-am convins în aceste zile, când Matricea Românească, proiectul cultural al firmei de avocatură Bulboacă și Asociații, a fost invitată ca oaspete de onoare în cadrul Zilelor Educației Creștin-Ortodoxe de la Liceul Pedagogic Anastasia Popescu din Capitală.

Din primele momente, am fost întâmpinați cu o deosebită căldură și o jovialitate aparte de către directorul instituției, doamna Monica Șerbănescu, o adevărată ”Madame” a pedagogiei contemporane și o figură maternă expresivă. Am fost conduși într-una dintre sălile liceului, și aici este important să subliniem creativitatea și sensibilitatea personalului administrativ, care a decis să ofere fiecărei clase numele unuia dintre copiii domnitorului Constantin Brâncoveanu. Ajunși într-un auditoriu plin-ochi cu elevi dornici de cunoaștere, a căror energie era debordantă, am dat startul primei părți a sesiunii noastre de discursuri și dezbateri.

În prima etapă, i-am avut ca vorbitori pe domnul avocat Adrian – Cătălin Bulboacă, președintele Asociației Culturale Matricea Românească, cel care a dat tonul discuției, reliefându-le copiilor importanța istoriei, educației și a culturii în formarea lor. În egală măsură, dumnealui a subliniat și valoarea dascălilor, a căror menire este să ghideze prin viață alumni dornici de cunoștințe. Reacția sălii a fost una impresionantă, deoarece am avut în față copii foarte serioși, cu întrebări formulate și opinii delimitate, care știau ce și cum să puncteze.

A urmat la microfon Teodor Burnar, Vicepreședintele Asociației Matricea Românească, cel care printr-un exemplu elocvent, și anume cel al alegerii pastilei roșii sau albastre din filmul ”Matrix”, le-a vorbit copiilor despre opțiunile în viață și despre schimbare, elemente definitorii pentru aprecierea, îmbogățirea și transformarea patrimoniului cultural și istoric al țării într-o scenă a evoluției lor. Mesajul vorbitorului a avut ecou în rândurile copiilor, aceștia întrebându-l în cel mai sincer mod: ”Noi cum putem schimba ceva?”.

Din maniera în care puneau întrebările și din felul cum percepeau mesajele vorbitorilor noștri, am descoperit că elevii acestei școli au opinii deja formate și o verticalitate valorică, ce se dezvoltă într-un crescendo frumos sub bagheta corpului didactic, care reușește să păstreze tradițiile frumoase ale instituției, încă de la începuturile activității acesteia.

Tandemul profesor – părinte, crucial în educație

Partea a doua a sesiunii, desfășurată după-amiază, a fost dedicată unui dialog între reprezentanții Matricea Românească și pedagogii și părinții învățăceilor, cei care au în față obiectivul consolidării unor relații funcționale de durată, căci odată pornit procesul educațional în sânul familiei, acesta se prelungește natural și în mediul academic, grație efortului didactic. Seara ne-a prins într-un veritabil cerc de discuții, tipic pentru Întâlnirile Matricei, în care părinții au vorbit despre munca lor de păstrare a tradițiilor și de educare a copiilor în spiritul de neam și în românism, iar profesorii, despre necesitatea lecturilor, a conservării limbii române și despre transmiterea valorilor naționale către generațiile viitoare.

Cristina Cazan și Corina Moisei alături de Mircea Stanciu în dezbateri despre istorie și spiritualitate la Liceul Pedagogic ”Anastasia Popescu”

Cristina Cazan (centru) și Corina Moisei, alături de Mircea Stanciu, în dezbateri despre istorie și spiritualitate la Liceul Pedagogic Anastasia Popescu

Alocuțiunea cu tema ”Născuţi spre a scrie istorie” a Cristinei Cazan, Brand Manager al firmei de avocatură Bulboacă și Asociații, a dat startul întregii comunicări, creând cu succes o punte de legătură între profesionalism, implicarea în societate și fericita responsabilitate de mamă a vorbitoarei. Părinții din sală au fost interesați de originalitatea proiectului pe care îl reprezentăm și l-au catalogat ca fiind cu adevărat centrat pe valori și credință, fără de care nu ar fi posibilă educarea sănătoasă a copiilor.

Am fost, totodată, părtași la experiența celor care, împreună cu copiii lor, au descoperit o față necunoscută a României, în zone care nu prea sunt înscrise pe traseele turistice uzuale. Iar dacă unii au luat pământul român la pas, alții au luat bogăția lingvistică a neamului de-a fir a păr. Este cazul domnului Mircea Stanciu, cel care a publicat recent ”Cartea Cuvintelor Dispărute”, un veritabil abecedar al cuvintelor neaoșe românești, amenințate cu uitarea. Dumnealui ni s-a alăturat discuției, subliniind cât de importantă este limba română și cât de multe riscuri apar pe drumul evoluției ei.

”Cartea cuvintelor dispărute” de autorul Mircea Stanciu, invitat de Liceul Pedagogic ”Anastasia Popescu” în dezbateri

”Cartea cuvintelor dispărute”, de Mircea Stanciu, invitat la Liceul Pedagogic Anastasia Popescu

Și dacă educația este o sumă de exemple și de modele de urmat, am decis să aduc și eu o bucățică din experiența mea de basarabeancă, ”adoptată” de Țara Mamă, care face primii pași în proiectul Matricei Românești. În discursul meu cu tema ”Ce m-a făcut să trec Prutul și de ce cred în Matricea Românească” am decis să îmi deschid sufletul și să spun cât de importantă este perseverența, dragostea și răbdarea în formarea unui tânăr, dar mai ales cât de mult contează să lași copiii să viseze.

Întregul eveniment s-a derulat sub cele mai bune auspicii, având în centrul său ideea de credință, de învățare și de continuă cercetare a valorilor sociale, culturale, istorice. Iată de ce ne-am bucurat să fim părtași și să putem aduce, printr-un nou episod din Întâlnirile Matricei, acel ”bob de grâu” al culturii și iubirii de neam și de credință în inimile celor mici și celor mari.

Detalii despre proiectul nostru cultural si precedentele episoade din #ÎntâlnirileMatricei:

Ce este – şi ce a realizat Matricea Românească în primul an: detalii aici

Episodul I, februarie 2017: http://matricea.ro/despre-alegeri-cu-cei-ce-vor-alege-o-discutie-intre-dragos-bucur-si-liceenii-sincaisti/

Episodul II, mai 2017: http://matricea.ro/intalnirile-matricei-targoviste-bogdan-mihai-simion-poezie/

Episodul III, iulie 2017: http://matricea.ro/dezbatere-mr-primul-lungmetraj-romanesc-independenta-romaniei-film-istorie/

Episodul IV, octombrie 2017: http://matricea.ro/lectie-de-istorie-academicianul-ioan-aurel-pop-la-intalnirile-matricei-iv-ce-au-facut-mihai-viteazul-si-avram-iancu-pentru-romania-video/

Academicianul prof. dr. Ioan-Aurel Pop le-a predat o lecţie de istorie, de patriotism, dar şi de viaţă tinerilor liceeni români prezenţi vineri, 6 octombrie, la episodul IV din Întâlnirile Matricei, desfăşurat la Colegiul Naţional „Avram Iancu” din Câmpeni, judeţul Alba. Matricea Românească vă prezintă, în serial, această conferinţă extraordinară, a cărei temă a fost Transilvania, de la Mihai Viteazul la Avram Iancu, şi pentru care – atenţie – un simpatizant al proiectului nostru cultural a venit de la Timişoara! Mai jos, al patrulea extras, în care Ioan-Aurel Pop îi critică pe „înjurătorii de serviciu ai neamului românesc”, apăruţi după 1990, promotorii unui veritabil «genocid cultural», ca şi pe dacomani, reafirmând cu tărie latinitatea cu care trebuie să ne mândrim noi, românii.

Citeşte aici primul extras

Citeşte aici al doilea extras

Citeşte aici al treilea extras

Duceţi-vă la Londra, şi veţi vedea că Napoleon e numit criminal de război. Duceţi-vă la Paris, şi o să vedeţi că Napoleon Bonaparte, devenit Împăratul Napoleon, e erou naţional. Napoleon a făcut Blocada contra Britaniei, i-a ameninţat, a vrut să îi invadeze, i-a cam căsăpit pe câmpurile de luptă în Europa pe englezi, şi englezii nu îl iubesc. E adevărat.

Un principiu spune că fiecare popor are dreptatea lui, dar poporul este un subiect colectiv, nu este un individ, și popoarele merg cu dreptatea lor înainte. Ar fi bine să se potrivească dreptatea universală cu dreptatea tuturor popoarelor, dar nu se întâmplă așa. Un erou al Poloniei nu este erou al Rusiei, pentru că acel erou al Poloniei a fost contra rușilor. Deci, să nu credem că noi suntem, cum să zic, deosebiți de alții – și suntem excepționali în rău.

Înjurătorii de serviciu ai României de după ’90 au zis că n-am fost buni de nimic, că am fost o masă gelatinoasă, ființe fără memorie, care am mâncat numai bătaie peste tot, că limba română nu e bună de nimic […] și că ne putem pregăti de moarte!

După 1989, când a început o epocă de libertate pe care ne-am dorit-o cu toții, au apărut în spațiul public și negări ale valorilor românești, în totalitate. Tinerii elevi nu știu, că n-au de unde să știe, dar părinții mai știu că, înainte de 1989, se spunea că noi suntem cel mai glorios popor din lume și că am avut cei mai mari voievozi, o istorie albă și imaculată, și că în fruntea tuturor a ajuns Nicolae Ceaușescu. Sigur că toate astea erau niște minciuni sfruntate, și nu trebuia să fii foarte deștept ca să îți dai seama că nu e adevărat, că nu suntem nici cei mai glorioși, nici cei mai valoroși, nici n-am făcut minuni pe lumea asta. După ‘90, când era voie să înjuri, au apărut înjurătorii de serviciu, care în loc să echilibreze situația, n-au zis că am fost niște oameni normali, într-o lume care se voia mai mult sau mai puțin normală, că am câștigat și bătălii pe câmpul de luptă, dar le-am și pierdut, că am avut și ființe extraordinare în fruntea acestei țări, dar am avut și lași, ca toate popoarele. Nu, aceștia au zis că n-am fost buni de nimic, că am fost o masă gelatinoasă, ființe fără memorie, care am mâncat numai bătaie peste tot, că limba română nu e bună de nimic – nu-i bună de comunicare în nici un caz, e bună eventual, pentru înjurături – că avem o istorie formată din mituri, inexactă, că istoricii nu au făcut nimic, și că ne putem pregăti de moarte!

Deci, să semeni asemenea lucruri în spațiul public echivalează cu genocid cultural, după părerea mea. Repet, am exagerat în timpul regimului comunist, dar era vremea să ne echilibrăm și să le spunem tinerilor, după cum mărturisesc izvoarele, că am fost și buni, și răi.

Am fost şi buni, şi răi: mesajul istoricului Ioan-Aurel Pop pentru tinerii liceeni din Câmpeni, la Întâlnirile Matricei IV

Am fost şi buni, şi răi: mesajul istoricului Ioan-Aurel Pop pentru tinerii liceeni din Câmpeni, la Întâlnirile Matricei IV

Mihai Viteazul și cu Avram Iancu au avut și fapte mici și fapte mari, cum au avut toți oamenii, dar au rămas în istorie prin faptele lor cele mari. „De la 1600, nimeni n-a mai putut gândi Unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloșul și securea lui ridicate spre cerul dreptății, fără chipul lui luminat de o desăvârșită poezie tragică”, așa zicea Nicolae Iorga despre Mihai Viteazul. Iar despre Iancu, ce să vă spun eu? Să vă spun că a rămas în sate ca un Apostol, ca un Arhanghel, că oamenii l-au prețuit așa de tare încât l-au pus în poezii populare? N-a trebuit să decidă Parlamentul chestia asta, n-au trebuit să decidă analiștii politici, nici eseiștii care apar la televizor, asta s-a petrecut în conștiința publică, în mod natural, pentru că nu Parlamentele decid eroii naționali. De aceea, am venit să vă îndemn să-i cunoașteți, să-i criticați, dar să-i și prețuiți pe cei care ne-au făcut istoria.

Vă mulțumesc!

(Aplauze furtunoase)

Ioan-Aurel Pop la Întâlnirile Matricei IV despre genocid cultural în România, românii şi rolul lor în istorie întrebare public

Publicul l-a copleşit cu întrebări pe academicianul istoric Ioan-Aurel Pop, adus la Câmpeni de către Matricea Românească

Întrebare din public: La Muncelu Băii, jos în vale, există un fag vechi, care se spunea că este al Împăratului. Vă rog să ne spuneți câtă legendă este, și cât adevăr istoric este, în ceea ce se spune despre el, și anume că Împăratul Austro-Ungariei a vizitat zona, și acolo avea loc de întâlnire cu Avram Iancu. L-a așteptat, și Avram Iancu i-a trimis un mesaj: „Cu un ungur mincinos nu am ce discuta!” Vă rog să ne spuneți câtă legendă și cât adevăr este.

Ioan-Aurel Pop: Da. Atunci nu existau aparate de înregistrat ca acuma – care te înregistrează și când vrei, și când nu vrei – dar poporul a înregistrat o asemenea replică, și se pare că Avram Iancu a avut această demnitate… Nu se pare, sigur a avut-o, încât să se opună unui Împărat care l-a dezamăgit. Era vorba despre tânărul împărat Francisc Iosif. Franz Ioșca îi ziceau țăranii noștri – în ungurește Iosif e Joska, și Ferenc e tot în ungurește, dar ai noștri îi ziceau Franz. În germană Francisc e Franz. Și a fost teribil de dezamăgit, și i-a răspuns în forma asta. Ştiți că în cântecul ăsta al Iancului, în Doina Iancului, sunt expresii și mai dure: „pentru un hoț de împărat”, de exemplu. Adică, unul care una promite și alta face! Şi nu e de mirare, deci, că în mintea lui s-a produs o luptă teribilă între loialitate – că trebuia să fii loial față de șeful statului – și dorința de revoltă.

https://www.youtube.com/watch?v=DxxTmI4AUh4

Veta Biriş – Cântecul Iancului

Dacă Iancu a avut această atitudine, gândiți-vă prin comparație, la atitudinea unui om mai așezat: Simion Bărnuțiu, profesor de drept, cu studii în Occident, pe care Cuza l-a chemat la fondarea Universității din Iași, să pună bazele Facultății de Drept. Că i s-a spus lui Cuza că: „Nu sunt români care să poată preda românește și care să aibă școli înalte”. Și Cuza a zis: „Ba sunt, în Ardeal, că ăia sunt mai aproape de Occident și se duc la școli înalte”. Și l-a chemat pe Simion Bărnuțiu, după Revoluție – pentru că Universitatea din Iași s-a întemeiat la 1860 -, și Bărnuțiu a zis, în timpul Revoluției, uitându-se la sacrificiile moților și la Iancu – cred că înainte de Adunarea a treia de la Blaj, din septembrie 1848 -, a zis: „Împăratul ne-a înșelat. Patria ne-a ferecat. Și ne-am trezit că numai credința în noi înșine și în neamul nostru românesc ne poate mântui”. Bărnuţiu! Adică, a plecat de la Iancu, că Iancu le spunea mereu: „Împăratul ne-a înșelat”.

Ioan-Aurel Pop la Întâlnirile Matricei IV despre genocid cultural în România, românii şi rolul lor în istorie Adunarea de la Blaj

Adunarea de la Blaj a românilor, din 1848

Dar poporul a legat – și fagul acesta de care zice domnul profesor e un obiect -, a legat obiectele, construcțiile, crucile, răspântiile de drumuri, de întâmplări istorice. Un Împărat vrednic, care a fost un pic mai legat totuşi de acest popor, decât a fost Francisc Iosif, căsătorit cu faimoasa Sisi, care avea legături sentimentale cu o parte din nobilimea maghiară, ca să nu zic mai mult, Împăratul de dinainte se chema Iosif al II-lea.

Împăratul Iosif al II-lea a fost de patru ori în călătorii în Banat și Ardeal. Într-una dintre călătorii, a ajuns în părțile Bistriței și ale Năsăudului, și îl tot îndemna un aghiotant general să plece, să se grăbească, că o trecut vremea, și el se uita la o ceremonie în sat, cu flăcăi îmbrăcați de sărbătoare, fete, care jucau că era o nuntă, și el îi vedea cum joacă. Acum, în părțile alea, ca și în părțile unde erau părinții mei, în nordul Transilvaniei istorice, pe lângă Gherla și Dej, se joacă foarte tărăgănat, nu-s așa aspri oamenii, și împăratul zice: „Uite, ceremonia asta e extraordinară, parcă-i de pe vremea Romei!” Și ăla iar îi spune: „Hai să plecăm, Majestate, că…” „Mă”, zice Împăratul, „lasă-mă să mai stau, pentru că dacă numele meu oficial e de Împărat al Romanilor” – știți că așa se chema, de aicea vine numele faimosului hotel din Sibiu Römischer Kaiser (Împăratul Romanilor) – zice, „dacă eu mă chem Împărat al Romanilor, și stau într-o țară în care-s atâția nemți și alții, ca să merit acest nume, trebuie să mă uit la ei, că ei sunt adevărații romani!” Adică țăranii din zona Năsăudului și a Bistriței. Și tot despre el se spune că ar fi întins mâna așa, și ar fi zis la plecare: „Salve parva nepos romuli!” („Te salut, sărman nepot al lui Romulus!”).

Despre Împăratul Iosif al II-lea, se spune că ar fi întins mâna către ţăranii din zona Năsăudului şi a Bistriţei, și ar fi zis la plecare: „Salve parva nepos romuli!” („Te salut, sărman nepot al lui Romulus!”)

Nu e chiar corectă expresia latină, după părerea mea, dar… Şi, de atuncea, satele Salva, Parva, Nepos și Romuli există, că aveau alte nume. Că astea sunt nume latinești. Deci, „Să fii sănătos, sărman nepot al lui Romulus!”. Romulus și Remus sunt eroii eponimi, adică fondatori, care au dat numele Romei. Doi frați, și ei s-au bătut între ei în rivalitate, și Romulus l-a omorât pe Remus. Și, pe sacrificiul fratelui, s-a întemeiat Cetatea Eternă.

Și ai noștri aici, în Ardeal, în secolul XVIII, la școală, când învățau istoria românilor în școlile private și ale Bisericii – că la școlile de stat nu o învățau – începeau cu fondarea Romei, ca și cum istoria poporului roman era tot una cu istoria poporului român. N-a fost rău că erau învățați așa, căci chestia asta i-a făcut să gândească mai european. Deci, împărații ăștia au fost importanți pentru noi, și era o vreme, să știți, nu foarte lungă, dar importantă, când puteam călători de aici, de la Câmpeni, până la Milano și la Torino, fără pașaport, că era aceeași lume. Nu eram noi în grad să conducem societatea, că nu ne lăsau, dar era același Imperiu, și împărații ăștia au lăsat o urmă în conștiința publică, mai ales în ideea că ei ar putea echilibra un pic lucrurile, că ei sunt la Viena.

Să știți că în Imperiul Austro-Ungar pe bani, pe bancnote scria și româneşte. Acuma, mai pe la urmă. Da, dar vorba lui Titu Maiorescu: erau forme fără fond! E ușor să scrii la intrare și România, și ceva să pui pe o hârtie, dar fondul care era? Să le dai bani să învețe, să le plăteşti profesori să-i învețe în limba lor, să consideri limba română o limbă frumoasă, armonioasă, bună de comunicat, nu să-i înveți mereu că s-au născut să fie slugi și trebuie să moară slugi. Asta era ideea generală, aici în Ardeal: „Valahii s-au născut slugi, și trebuie să rămână servitori. Și să asculte de Domn!”

Ioan-Aurel Pop la Întâlnirile Matricei IV despre genocid cultural în România, românii şi rolul lor în istorie Avram Iancu

Crăişorul Munţilor, eternul Avram Iancu

Eu eram student, și am terminat un curs de paleografie latină, în timpul studenției la Cluj, și profesorul meu, un admirabil profesor, poate că cel mai bun specialist în paleografie latină din țară, m-a întrebat la un moment dat, în final, după ce m-a felicitat pentru felul cum am răspuns: „Dumneata ești român?” „Domn’ profesor”, zic, „eu așa știu, dar aicea în Ardeal suntem cam amestecați” – dacă ne căutăm în urmă a doua, a treia, a patra generație, găsim câte-o bunică… Plus că în familiile nobile, mai demult, se mai subția sângele și nu mai era vigoarea necesară, și-atuncea venea chiar voie ca feciorul să se căsătorească cu o fată de țăran – poate că neamul va reveni, se va putea împrospăta. Câte un argat avea copil cu stăpâna casei… Deci, astea nu sunt lucruri care s-au petrecut doar la noi.

„Da’”, zic, „de ce mă întrebați dacă-s român?” Zice, „prea bine știți latinește”. Zic, „Domn’ profesor, dar limba română e limbă latină, adică nu îți trebuie un efort prea mare să înveți gramatică latină și să…”

Zice, „Voi ați avut în Evul mediu limba de cultură slavonă, slujba bisericească era în slava bisericească. Noi am avut latinitatea, noi am avut limba cultului latina…”

Sigur că ei erau romano-catolici, dar dumneavoastră știți ce deosebiri sunt între limba latină și cea maghiară, ca de la cer la pământ! Or, în limba română este „a veni, venire”, în latină e „venio, venire”. „Duco, ducere” din latină e „a duce, ducere”.

Asta era ideea generală, aici în Ardeal: „Valahii s-au născut slugi, și trebuie să rămână servitori. Și să asculte de Domn!”

Și toate celelalte – „laudo, laudare” în latineşte, a dat în românește „a lăuda, lăudare”. Adică, trebuie să fii complet afon și fără judecată ca să nu îți dai seama că limba pe care o vorbim noi e latina, așa cum s-a dezvoltat ea în 2000 de ani de la Traian încoace, pe acest pământ. E absurd! Sigur, asta vă spun și în contextul în care există teorii care spun că suntem daci și că limba noastră este dacică. Nu există mai mari prostii pe lumea asta! În primul rând, că nu avem nimic din limba dacică. Nu ne-a rămas absolut nimic, niște litere disparate, cuvinte avem: tarabostes e în dacică, dava e în dacică, dar în rest nu avem nimic.

Ovidiu zice că a stat pe litoralul Mării Negre, exilat, și că i-au trebuit trei ani până să învețe limba, încă un an să înceapă să scrie, și în al șaselea an a scris o cărticică în limba geților, dar n-a înțeles nimic la început. Zice, „Sunt aici între oameni pe care nu-i înțeleg” – și Ovidiu vorbea limba latină. Deci, avem o mărturie de acum 2000 de ani despre cât de deosebite era dacica față de limba latină. Dar sunt unii care cred că, dacă suntem daci, am fi mai vrednici pe lumea asta, decât dacă suntem urmașii romanilor, și prin asta dau o palmă tuturor cronicarilor: Grigore Ureche, Miron Costin, Cantacuzino Stolnicul, alor noștri de aici din Ardeal: Samuel Micu, Gheorghe Șincai, până la Nicolae Iorga.

Dacă spui că suntem daci, înseamnă că toți aceștia au fost proști și nu au știut ce spun. În loc să spui, ca Vasile Pârvan: „Slăvim pe daci pentru vitejia lor și-i binecuvântăm pe romanii cuceritori, căci datorită lor ne-am născut noi, miracolul românesc”. Ce poate fi mai frumos? Eu nu zic că e un miracol că ne-am născut – că ne-am născut cam la fel ca și celelalte popoare – e-un miracol că ne-am păstrat aici, după atâtea tulburări și vânzoleli.

Va urma

Ioan-Aurel Pop la Întâlnirile Matricei IV afişul conferinţei

Întâlnirile Matricei – episodul IV, conferinţa pentru care Matricea Românească a „descins” în Ţara Moţilor

Detalii despre proiectul nostru cultural si precedentele episoade din #ÎntâlnirileMatricei:

Ce este – şi ce a realizat Matricea Românească în primul an: detalii aici

Episodul I, februarie 2017: http://matricea.ro/despre-alegeri-cu-cei-ce-vor-alege-o-discutie-intre-dragos-bucur-si-liceenii-sincaisti/

Episodul II, mai 2017: http://matricea.ro/intalnirile-matricei-targoviste-bogdan-mihai-simion-poezie/

Episodul III, iulie 2017: http://matricea.ro/dezbatere-mr-primul-lungmetraj-romanesc-independenta-romaniei-film-istorie/

Despre Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai” din Bucureşti nu vă voi perora, pentru că aş putea fi acuzat de subiectivism. Ca alumnus al acestei reputate instituţii de învăţământ, cea care nu demult crea ştiri prin performanţa remarcabilă de a avea o rată de promovabilitate de 100% la Bacalaureat, nu pot spune decât lucruri bune despre şcoala pe care, cu afecţiune, noi şincaiştii o numim “Licevul”, după titulatura latinizată de pe frontispiciul clădirii.

Vă voi vorbi însă despre un episod care, pe mine însumi, m-a impresionat adânc, întrucât mi-a pictat o imagine deosebită a adolescenţilor români. Cei despre care, nu-i aşa, există nenumărate preconcepţii, precum există despre atâtea alte categorii sociale şi profesionale, de la pensionari la profesori şi poliţişti. Ascultând vocile alarmiste, ai zice că toţi tinerii români se idiotizează, sunt leneşi, superficiali şi fără respect ori cultură.

Luni, în prefaţa sărbătoririi şcolii care formează oameni şi caractere de 125 de ani, proiectul cultural pe care îl conduc, Matricea Românească, parte a unei viziuni mai ample a Bulboacă şi Asociaţii, le-a făcut tinerilor liceeni o bucurie, dându-le ocazia să-şi cunoască unul dintre idoli şi să interacţioneze cu un model: Dragoş Bucur, actor român de reputaţie internaţională, familist şi patriot.

Întâlnirea a fost precedată de o proiecţie a filmului “Două Lozuri”. E un film care, dincolo de umorul aparent bulevardier, niciodată însă vulgar, are un mesaj “greu”. E un mesaj despre cercul în care ne învârtim, despre – dacă vreţi – matricea noastră culturală. Punct ochit, punct lovit.

Să ne supărăm că tinerii de la “Şincai” n-au înţeles o glumă transparentă? Nicidecum. Ci să le salutăm candoarea, onestitatea, calitatea, peste care se pot construi lucruri atât de frumoase

În filmul despre care vă vorbesc, există o scenă antologică, în care cei trei prieteni – Sile, Dinel şi Pompiliu – dau fără să vrea peste un grup de consumatori de halucinogene, de stoneri în “dicţionarul urban” al plăcerilor interzise. E o comunitate de tineri inofensivi, care stau la bloc, dar călătoresc în lumi siderale, fără să se mişte de pe canapea. În scena pe care v-o evocam, Dinel refuză categoric “un cuiuţ”, pentru că e om cu frica lui Dumnezeu, dar “ia o prăjitură”, evident “condimentată” cu marijuana, pentru că îi este foame. O mănâncă, îi place şi întreabă, cu toată naivitatea din lume, dacă “gospodina a pus busuioc”, lăudând-o că “e bună la casa omului”.

Prăjitura, bat-o vina! Foto: captură "Două Lozuri"

Prăjitura, bat-o vina! Foto: captură „Două Lozuri”

Calamburul e evident, sau ar trebui să fie. Cel puţin aşa zice înţelepciunea convenţională. Şi totuşi, mare mi-a fost surprinderea ca, în spatele meu, să nu aud prea multe – dacă nu deloc – hohote de râs. Să ne supărăm că tinerii de la “Şincai” n-au înţeles o glumă transparentă? Nicidecum. Ci să le salutăm candoarea, onestitatea, calitatea, peste care se pot construi lucruri atât de frumoase. Plecând de la astfel de subtilităţi, putem face toată diferenţa din lume.

Povestindu-i lui Dragoş episodul la o cafea, reacţia lui a valorat cât premiul de 6 milioane de euro din “Două Lozuri”: “Este excepţional! Bravo lor că nu au înţeles! Asta spune multe despre aceşti copii!”.

Asta spune multe şi despre profesorii şi părinţii tinerilor care ne-au uimit. Cinste lor!

PS: titlul materialului e, evident, un joc de cuvinte. Ai noştri tineri au tot potenţialul să meargă pe Lună fără “prăjiturele”, depinde de noi să îi hrănim cu lucruri deosebite, ale spiritului.

Acest articol nu este despre alegeri locale, parlamentare, prezidențiale sau despre referendum. Este un articol despre acele alegeri care îți pot schimba viața.

Când am aflat de proiectul pilot al Matricei Românești de a organiza o serie de întâlniri în liceele din țară, mi-a tresăltat inima de bucurie. O dată pentru că această idee fusese rostită cu ceva timp în urmă în cadrul procesului de rebranding al Bulboacă și Asociații, prin 2014. În al doilea rând pentru că îmi oferea posibilitatea de a-i cunoaște pe liceeni, “de a lua pulsul” unei generații de care mă despart, ce-i drept, câțiva ani buni. Și nu în ultimul rând pentru bucuria de a aduce în rândul tinerilor de astăzi oameni care pot influența destine, povești de succes și modele demne de urmat.

Întâlnirile Matricei #1

Prima întâlnire a avut loc la una dintre cele mai prestigioase și mai vechi instituții de învățământ liceal din București, la Colegiul Naţional “Gheorghe Șincai”, cu ocazia aniversării a 125 de ani de existență a liceului. Inițial m-am gândit că mi-ar fi plăcut ca proiectul să înceapă cu Liceul Matei Basarab București, liceu pe care l-am absolvit. Apoi mi-am amintit că cele două licee au un punct comun în istorie, în sensul în care în anul 1892 gimnaziul de sine stătător Gheorghe Șincai – construit între anii 1924 și 1928 sub semnătura primei femei arhitect din lume, Virginia Maria Andreescu Haret – s-a înființat prin desprinderea de Liceul Matei Basarab.

Având în vedere că era vorba de o aniversare, Matricea Românească le-a dăruit tinerilor liceeni bucuria de a viziona filmul “Două lozuri” și de a dialoga cu unul dintre cei mai apreciați actori români ai momentului, Dragoș Bucur.

Dragoş Bucur, un model care a coborât de pe marele ecran pe scena Colegiului Naţional Gheorghe Şincai, graţie tandemului "Bulboacă şi Asociaţii" - Matricea Românească

Dragoş Bucur, un model care a coborât de pe marele ecran pe scena Colegiului Naţional Gheorghe Şincai, graţie tandemului „Bulboacă şi Asociaţii” – Matricea Românească

Jovial și carismatic, actorul a împărtășit tinerilor prezenți în sala de festivități a liceului, povestea debutului său în actorie: întrebat de o colegă de liceu ce vrea să devină, Dragoș i-a dat un răspuns “cool” – cel puțin așa considera la momentul acela – actor! Colega i-a menționat despre Teatrul Podul, unde Dragoș a ajuns din curiozitate și, așa cum însuși recunoaște, de atunci viața lui a început să se schimbe complet, în sensul în care “toată energia s-a dus pe actorie. De la jumătatea clasei a XI-a și 2 ani după ce am terminat facultatea nu am mai avut nicio vacanță, n-am mai făcut nimic, nimic. Doar actorie.”

“E bine să faceți ceea ce vă place, implicare 100%, curaj, seriozitate” sunt doar câteva dintre sfaturile actorului pentru șincaiști, atunci când a fost discutat subiectul privind alegerea unei profesii. În ceea ce privește cariera, Dragoș le-a mărturisit liceenilor faptul că întâlnirile cu oamenii „providenţiali” au fost cele care i-au format cariera, amintind cu recunoștintă de Cătălin Naum, Mircea Albulescu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Florin Fieroiu, Peter Weir, oameni care „i-au deschis mintea, i-au deschis drumuri, l-au format”.

Sfaturi pentru carieră şi viaţă: actorul Dragoş Bucur

Sfaturi pentru carieră şi viaţă: actorul Dragoş Bucur

“Credeți că puteți schimba lumea în orice domeniu și mie îmi place lucrul ăsta!”

Vorbind despre libertate, actorul le-a împărtășit tinerilor că ar pleca din țară doar dacă și-ar pierde senzația de libertate: “Pentru mine este foarte importantă senzația de libertate. Spun «senzația», pentru că și atunci când ai senzația de libertate, nu înseamnă că ești cu adevărat liber. Dar sentimentul, senzația de libertate pentru mine sunt foarte, foarte importante.” Atașamentul de familie și faptul că i-ar fi destul de greu să-și facă meseria în afara țării sunt motivele pentru care actorul nu ar părăsi România.

De asemenea, Dragoș le-a recomandat liceenilor să meargă prin țară, să călătorească cât de mult pot. „Eu aș face călătoria obligatorie: mergeți să vedeți țara, avem o țară foarte frumoasă, apoi mergeți în afara țării pentru că te deschide la minte mai mult decât vă închipuiți. Călătoria în sine – că vine cu bune, cu rele – e un lucru extraordinar!”

Evenimentul, cu tema "De pe maidan, pe marele ecran", a avut loc într-o sală de festivităţi înţesată cu tineri plini de interes

Evenimentul, cu tema „De pe maidan, pe marele ecran”, a avut loc într-o sală de festivităţi înţesată cu tineri plini de interes

Întrebat despre statutul de profesor pe care îl are la școala de actorie de film pe care a înființat-o – actoriedefilm.ro – Dragoș mărturisește că “nu i se pare grea chestia cu profesoratul” pentru că își cunoaște meseria, i se pare „mișto” să împărtășească din lucrurile pe care le știe, „fură” și se „încarcă” continuu de la cursanții lui, considerînd că aceștia au o credință, o energie, o exuberanță aparte. “Credeți că puteți schimba lumea! Deci asta mi-e clar: credeți că puteți schimba lumea în orice domeniu și mie îmi place lucrul ăsta!”

De asemenea, alte întrebări care și-au găsit răspunsul au fost despre profesionalism și talent, despre realizarea filmului “Două lozuri”, despre pregătirea pentru examenul de admitere la UNATC și construirea relațiilor profesionale, despre meseria de actor de teatru vs. actor de film, despre filmele de artă vs. filmele comerciale, despre educarea publicului și multe altele.

Sesiunea de întrebări-răspunsuri cu idolul lor a fost una dintre cele mai incitante pentru tinerii liceeni

Sesiunea de întrebări-răspunsuri cu idolul lor a fost una dintre cele mai incitante pentru tinerii liceeni

Curiozităţile şincaiştilor l-au provocat şi încântat pe Dragoş

Curiozităţile şincaiştilor l-au provocat şi încântat pe Dragoş

“Nimic nu funcționează fără muncă”

La finalul întâlnirii, actorul a concluzionat: “O să vă amintiți cu mare drag de liceu. (…) Sună fatalist, dar viața te duce unde trebuie. Întâlnești pe cine trebuie, când trebuie. Nu spun să vă relaxați și să nu vă mai dați interesul, dar o să vedeți cum viața vă surprinde continuu. Dar nimic nu funcționează fără muncă. În orice e muncă!”

Dragoş Bucur, explicând practic diferenţa dintre actoria de film şi cea de teatru

Dragoş Bucur, explicând practic diferenţa dintre actoria de film şi cea de teatru

La final, celebrul protagonist al unor filme ca "Poliţist, adjectiv" sau "Două Lozuri" a fost "sufocat" cu afecţiune de către tineri

La final, celebrul protagonist al unor filme ca „Poliţist, adjectiv” sau „Două Lozuri” a fost „sufocat” cu afecţiune de către tineri

O ocazie unică: Dragoş Bucur la Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" din Bucureşti. Evenimentul este parte a unei campanii educaţionale marca "Bulboacă şi Asociaţii", prin proiectul său cultural Matricea Românească (www.matricea.ro)

O ocazie unică: Dragoş Bucur la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Bucureşti. Evenimentul este parte a unei campanii educaţionale marca „Bulboacă şi Asociaţii”, prin proiectul său cultural Matricea Românească (www.matricea.ro)

O amintire pentru o viaţă: ziua când Dragoş Bucur a "descins" la CN "Gheorghe Şincai"

O amintire pentru o viaţă: ziua când Dragoş Bucur a „descins” la CN „Gheorghe Şincai”

Dragi șincaiști, Matricea Românească vă urează la mulți ani și succes în tot ceea ce vă propuneți! Și încă ceva: sloganul liceului vă definește întru totul: “Purtaţi-vă bine pui de români şi nu uitaţi şi pre Şincai!”

Proiectul “Întâlnirile Matricei” a debutat luni 27 februarie 2017 la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din București.

În ce instituţie de învăţământ şi cu cine doriţi să aibă loc următoarea întâlnire Matricea Românească? Aşteptăm sugestiile voastre în comentarii!

Cristina Cazan

liceeni


Liceenii români pot studia un an în America

25 iulie 2023 |
,,Am fost mândru să vorbesc despre țara mea: România!” Știi sau nu știi, însă fiul sau fiica ta, poate studia gratuit, timp de un an (școlar) în SUA! Ambasada Statelor Unite în România și American Councils for International...

Pe cale de a deveni liceeni

6 iulie 2022 |
Zile cu alegeri Adolescentul din fața ta! E mic și mare deopotrivă... E special și bun și vesel și năstrușnic și visător și harnic și îndrăgostit și nesigur și debordând de siguranță, dornic de a conduce și dornic de a fi în umbră.Este timpul...



Preşedintele Academiei Române, Profesorul Ioan-Aurel Pop, mesaj pentru tineri: “Decât să te duci la sală în fiecare zi, mai bine faci o treabă utilă! / Unii vor să ne determine să fim monștri, dar nu e frumos şi nu e bine / Eu sunt convins că viitorul acestei ţări este asigurat, în ciuda dezechilibrelor şi greutăţilor de astăzi”

16 aprilie 2018 |
Denigrat de “binevoitorii de serviciu” ai României după alegerea sa în fruntea celui mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, profesorul Ioan-Aurel Pop şi-a arătat eleganţa şi calităţile de mentor în faţa liceenilor de la Colegiul Naţional...

Avem speranţă! Gânduri la un 27 martie istoric

27 martie 2018 |
Matricea Românească a sărbătorit un 27 martie istoric pentru Ţară aproape de tinerii români basarabeni, dându-le în dar gânduri bune şi un crâmpei - tangibil - de speranţă. Scriam zilele trecute despre riscul Centenarului, despre formula inedită a unui...


Academicianul Ioan-Aurel Pop, la Întâlnirile Matricei IV: „După ’90, au apărut înjurătorii de serviciu ai României. Este genocid cultural să spui că românii n-au fost buni de nimic, că limba română-i bună doar de înjurături, că avem o istorie formată doar din mituri”

16 noiembrie 2017 |
Academicianul prof. dr. Ioan-Aurel Pop le-a predat o lecţie de istorie, de patriotism, dar şi de viaţă tinerilor liceeni români prezenţi vineri, 6 octombrie, la episodul IV din Întâlnirile Matricei, desfăşurat la Colegiul Naţional „Avram Iancu” din...

Ai noştri tineri la “Şincai” învaţă…

1 martie 2017 |
Despre Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai” din Bucureşti nu vă voi perora, pentru că aş putea fi acuzat de subiectivism. Ca alumnus al acestei reputate instituţii de învăţământ, cea care nu demult crea ştiri prin performanţa remarcabilă de a avea o...


 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează