Traseul părintelui Alexandru Balaban și driblingurile vieții. Când destinul intră prin alunecare și ajungi de pe terenul de fotbal în primul unsprezece al Bisericii

Se pregătea pentru o carieră de fotbalist profesionist, dar o întâmplare copilărească l-a scos de pe teren. Medicii nu-i dădeau șanse prea mari de recuperare, cât despre ovațiile tribunei, nici nu mai încape vorba. Într-o seară, a avut un vis. Se făcea că o bătrână îl ia de mână și merge alături de el. La următoarea vizită la medic, ce să vezi? Rezultatele analizelor erau semnificativ mai bune. Începuse să meargă, ba mai mult, să alerge. Nu știa cine fusese bătrânica misterioasă, dar cu timpul a recunoscut-o în icoana Sfintei Parascheva. De atunci a venit și curiozitatea față de biserică, iar Dumnezeu i-a scos cale oameni care au știut să-i vorbească. Însă gândul îi era tot la fotbal. Numai că de fiecare dată când punea piciorul pe minge, durerea revenea. În paralel, a început să se pregătească pentru admiterea la seminarul din Tulcea, unde a intrat cu brio. În prezent, este preot la Biserica Sfânta Parascheva din Dăeni, loc pe care l-a schimbat din temelii. Astăzi stăm de vorbă cu părintele Alexandru Balaban și povestim despre tineri, proiecte de suflet și cum faci dintr-o comunitate rai.

 

Interviul pe scurt:

  • O accidentare banală: “Pentru mine fotbalul era totul. Îmi plăcea forte mult și nu știam altceva. Jucându-mă cu niște prieteni, am mers cu ei să aducem fân. M-am urcat într-o căruță plină, iar calul a început să se miște, și de frică am sărit. În urma acestei întâmplări m-am lovit la spate. De atunci, viața mea s-a schimbat. Nu mai puteam să fac nimic. Medicii i-au spus mamei că nu îmi voi mai reveni și că să există șanse să nu mai pot merge.”
  • Omul care sfințește locul: “Primăria ne alocase o sumă de bani pentru centrala bisericii care scotea fum. Am decis să facem o cămăruță pentru centrală și una pentru magazia de lemne. După aceea am schimbat planul și am decis să construim un așezământ.”
  • Munca unui preot cu tinerii: “Trebuie să intrăm în lumea lor. Noi le vorbim superficial despre Biblie, sfinți, dar ei nu știu semnificația lor. Eu în toate activitățile pe care le-am făcut cu ei nu am neglijat niciodată biserica, deși nu am început din biserică, ci din locurile pe care le frecventează.”

 

Biserica Sfânta Parascheva din Dăeni, după restaurare

 

Pase, goluri și accidentări 

Părintele Alexandru Balaban a copilărit în satul Ulmu din județul Brăila. Pe atunci era doar Alex, un puști care bătea mingea cât e ziua de mare cu scopul de a deveni jucător profesionist. Datorită calităților, ajunsese să fie legitimat la echipa Petrolul Ulmu. Avea tot viitorul în față, dar într-o zi, destinul face o alunecare violentă și-l socate de pe teren. “Pentru mine fotbalul era totul. Îmi plăcea forte mult și nu știam altceva. Jucându-mă cu niște prieteni, am mers cu ei să aducem fân. M-am urcat într-o căruță plină, iar calul a început să se miște, și de frică am sărit. În urma acestei întâmplări m-am lovit la spate. De atunci, viața mea s-a schimbat. Nu mai puteam să fac nimic. Medicii i-au spus mamei că nu îmi voi mai reveni și să că există șanse să nu mai pot merge. Stăteam în picioare, dar erau dureri groaznice. Țin minte că dormeam pe o bucată de pal, nu puteam sta pe saltea. Lângă noi, locuia o bătrânică, tanti Bița o chema. Noi băteam tot timpul mingea în poarta ei. Tanti Bița zicea mereu: «Dumnezeu e mare, El ne ajută pe toți!» Eu la un moment dat i-am zis să mă lase în pace cu prostiile ei, și așa îi făcusem destule necazuri. Într-o seară, mă pun în pat și adorm. Atunci am visat o bătrână, bine la acea vârstă orice femeie cu batic pe cap o socoteam bătrână, mă ia de mână, apoi mă duce cu ea. După un timp am fost la medic, am făcut alte radiografii și s-a constatat că rezultatele erau schimbate. Începusem să merg, apoi să alerg, era o minune! Odată văzusem la tanti Bița o icoană cu Sfânta Parascheva și atunci am recunoscut-o pe bătrânica din vis”, povestește părintele Alexandru Balaban pentru Matricea Românească.

 

,,Ne lași la fotbal stăm cuminți. Nu ne lași, nu faci ora!”

 

Când a văzut că lucrurile revin la normal, a pus din nou crampoanele în picioare și a intrat pe teren. O pasă, un dribling și durerile apar din nou. Seara, Sfânta Parascheva îl vizitează din nou, însă de această dată, stătea lângă patul lui și plângea cu amar. “Între timp, murise preotul bătrân din sat și a venit ca suplinitor preotul din parohia vecină. Noi i-am spus: «Părinte, nu faci ora cu noi, pentru că nu știm altceva decât fotbal. Ne lași la fotbal stăm cuminți. Nu ne lași, nu faci ora!» Și părintele, prin felul lui de a fi, ne-a luat cu binișorul și ne întreba ce a făcut Steaua, Real Madrid,  cum e la Campionatul European, și din vorbă în vorbă, nu mai mergeam la fotbal. Discutam foarte deschis cu el și-l simțeam ca un prieten. După am început și noi să-l întrebăm cum e cu sfinții, cu Dumnezeu, etc. Odată m-am dus cu o colegă să citim psalmii, nici nu știam ce sunt ăia, dar a început să ne placă și după am mers la toate slujbele. Eram la ora șase dimineața la biserică înaintea preotului, pregăteam veșmintele și alte lucruri”, rememorează părintele Alexandru.

 

Credit foto: My Romania – Vlad Dumitrescu

 

Jucător în echipa Sfintei Parascheva

Într-o scădere vizibilă de formă, apetitul pentru cele sfinte creștea de la o zi la alta. Atunci, a pus mâna pe telefon și a format numărul părintelui pentru a-i da vestea. “Merg la seminar! Mi-a dat Mica Biblie, Catehismul, Istoria Bisericii Universale și în paralel am învățat pentru seminar.” În 2012, termină Facultatea de Teologie din București, iar peste ceva timp Sfânta Parascheva îl cheamă în echipa ei, la Dăeni.

Încurajările publicului fuseseră înlocuite cu grija pentru credincioși, marcajul om la om, se preschimbase în marcaj la tineri, iar în locul tricoului numerotat pe spate apăruse o sutană neagră și lungă. Părintele Alexandru intrase în primul unsprezece al Bisericii, iar miza era mult mai importantă acum. Am fost curios să aflu cum a găsit comunitatea și prin ce metode a reușit să-i câștige pe oameni de partea lui. “Comunitatea este extraordinară, dar dacă ne referim strict spiritual, doar o parte veneau la biserică. Îmi aduc aminte că la primul Crăciun erau foarte puțini credincioși, de copii nu mai zic. Văzând acestea, am înființat Corala Nihil Sine Deo, iar printre primele ieșiri au fost la Preasfințitul Părinte Visarion, unde am colindat. Ulterior am făcut și un concert de colinde, unde am dat pachete copiilor și ușor ușor au început să vină. În continuare, am intensificat programul religios, am luat la pas satul, am stat de vorbă cu oamenii, am fost la primărie și am cerut refacerea picturii care era într-un stadiu avansat de degradare. Am refăcut casa parohială, apoi am făcut un centru, îmi aduc aminte că la un moment dat aveam vreo două miliarde datorii. Dar cel mai mult am lucrat cu tinerii. De la întâlniri în care veneau doar cinci, am reușit să strâng lângă mine șaizeci și cinci.”

 

,,După aceea am schimbat planul și am decis să facem un așezământ”

 

Activitățile dedicate tinerilor au debutat în anul 2013, iar de atunci părintele Alexandru a fost alături de ei în orice moment. Deveniseră atât de numeroși încât nu mai aveau unde să se întâlnească. “Primăria ne alocase o sumă de bani pentru centrala bisericii care scotea fum. Am decis să facem o cămăruță pentru centrală și una pentru magazia de lemne. După aceea am schimbat planul și am decis să construim un așezământ. Ne-am descurcat cu ce avem, apoi am început activitățile, până când nu mai aveam loc. Începusem să oferim duminical o masă copiilor, iar o bătrânică m-a întrebat dacă nu le dau și lor. Am zis că da! De atunci au început să vină și bătrânii. Cu ajutorul domnului primar și al autorităților locale, am mărit spațiul, am făcut încă un loc de joacă pentru copii și o sală mare de mese. Având în vedere că la slujbă nu putem vorbi între noi, pentru că atunci vorbim cu Dumnezeu, era mai bine să ne întâlnim după slujbă. Nu avem fonduri sau buget, fiecare vine cu ce poate”, lămurește părintele.

 

Părintele Alexandru Balaban dirijând Corala Nihil Sine Deo în cadrul emisiunii Românii au Talent

 

Omul care sfințește locul

Provocări au fost și sunt în continuare. Nu de puține ori, părintele venea cu alimente de la magazin, iar plata o făcea în tranșe, când era cu putință. În jurul așezământului s-au încropit proiecte, evenimente, concerte, seri de film și multe altele. Pe lângă cei patru copii pe care îi are, biserica este familia extinsă a părintelui, o familie pe care dorește să o vadă din ce în ce mai numeroasă. “Eu am fost un copil fără posibilități. Când eram student mergeam prin centrele de plasament și mă tot întrebam: «Ce pot face pentru societate?» În momentul de față deținem un teren, cu o casă bătrânească, unde avem în lucru un așezământ multifuncțional cu sală de mese, cabinet medical, la etaj vor fi zece dormitoare, iar copiii care sunt abandonați în spitale, copiii cu probleme, mame singure, îi ajutăm din dorința de a face ceva pentru societate” afirmă părintele.

 

,,Dacă satul românesc nu-și va păstra identitatea, va dispărea”

 

Când nu este în mijlocul tinerilor, părintele se transformă într-un veritabil culegător de folclor. Pasionat de istorie, s-a încumetat să publice o monografie a localității intitulată “Istoria necunoscută a parohiei Dăeni și oamenii de seamă ai locului”. “Am luat-o din casă în casă și am întrebat dacă oamenii au obiecte pe care vor să le doneze. Mulți au zis că nu mai au, alții le puseseră pe foc, unii le aruncaseră, dar ce am găsit am salvat. Așa am ajuns să strâng piesă cu piesă și să confecționez un război, pentru că unul întreg nu mai exista. Am luat alături de mine două bătrâne, am început să țesem preșuri și am făcut un atelier la care au participat copiii. Nu pot spune că am realizat un muzeu în toată regula, e mai degrabă o expoziție la biserică. Dacă satul românesc nu-și va păstra identitatea, va dispărea”, spune răspicat părintele Alexandru Balaban.

 

 

Despre tinerii de azi și planuri de viitor

Năzuințele părintelui sunt multe. Vrea să vadă așezământul pentru copii funcțional, își dorește să amenajeze un muzeu al satului, să fie alături de tineri, să-i vadă oameni realizați și conștienți de rolul lor în societate. În continuarea dialogului îmi propun să aflu rețeta succesului în munca cu tinerii. “Trebuie să intrăm în lumea lor. Noi le vorbim superficial despre Biblie, sfinți, dar ei nu știu semnificația lor. Eu în toate activitățile pe care le-am făcut cu ei nu am neglijat niciodată biserica, deși nu am început din biserică, ci din locurile pe care le frecventează. În fiecare suflet există un gram de Biserică, prin urmare este important cum o prezentăm. Dacă le-o vom arăta ca un tribunal care le spune ce au voie și ce nu au voie să facă, atunci nu ne mai trec pragul nici dacă scoatem ușa din balamale.”

 

Pregătind daruri de Crăciun

 

Privesc la ceas și nu îmi vine să cred cât de repede a trecut timpul. Ca un jucător de fotbal a cărui echipă este în avantaj, mă uit la marginea terenului și văd minutele de prelungire. Perfect, sunt suficiente pentru o ultimă întrebare: Dacă oamenii își doresc să ajute, cum o pot face? Pasa la părinte! “Pe lângă parohie, am înființat Asociația Sfânta Maria, ocrotitoarea celor necăjiți, iar acolo oamenii pot găsi un cont unde ne pot sprijini financiar. Dacă doresc pot dona alimente, haine, materiale de construcție. Cum simte omul. Noi nu cerem nimic, doar ne spunem povestea și atât. Mulți cred că ce facem noi este ceva ieșit din comun, dar nu este așa. Vrem ca acolo pe unde am trecut să fie mai bine ca înainte”, conchide părintele Alexandru Balaban.

 

 

Gabriel Păun

Gabriel Păun

Jurnalist preocupat de teatru și metafizică, urmăritor al frumosului, al adevărului și al binelui. Interesat de codificarea mesajului și de decodificarea realității
Gabriel Păun

CITEȘTE ȘI:

VIDEO Câteva cuvinte la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci – Adrian-Cătălin Bulboacă
Biserici și Sfinți
Duminica mironosițelor – Cel înviat și purtătoarele de mir
Cum citim Sfânta Scriptură? – partea a III-a