Face din jazz panaceu pentru suflet – Luiza Zan: „Îmi doresc să rămână cât mai mult din mine după”

Am ascultat-o cântând în franceză și în engleză, dar melodiile românești au fost cele care mi-au produs fiorii – care apar din ce în ce mai rar, din păcate – specifici întâlnirii cu muzica de calitate. A spune că tulceanca Luiza Zan este una dintre cele mai reprezentative voci de muzică jazz din România constituie o banalitate, întrucât oricine apreciază – într-o formă sau alta – acest gen, știe deja că artista reprezintă un nume consacrat. Recunosc că melodia „Călare”, de pe ultimul album al Luizei, „Heritage”, (o îmbinare perfectă între muzica jazz, elemente folclorice și, desigur, versuri izvorâte din sufletul artistei) pe care am ascultat-o de zeci de ori m-a îndemnat să o invit să realizăm un interviu. În cadrul unei discuții cu Matricea Românească, Luiza a vorbit cu franchețe despre muzica sa, dar și despre moștenirea pe care vrea să o lase posterității.

Matricea Românească: Cum ai descrie relația românilor cu jazz-ul? Sunt compatibili?

Luiza Zan: În măsura în care sunt compatibili cu muzica de nișă, da. Românul care apreciază, în general, trendul de masă, nu va aprecia un concert de jazz. A fost o vreme când „masa” era formată din oameni mai sensibili, mai curioși. Acea masă de români era perfect compatibilă cu muzica asta libertină.

Luiza Zan, una dintre cele mai bune cântărețe de muzică jazz din România

Luiza Zan, una dintre cele mai bune cântărețe de muzică jazz din România Foto: arhiva personală

Matricea Românească: Îmi spuneai, într-o discuție, că pe tine te ascultă toată lumea – cei cu studii, cei fără studii, chiar și copiii de trei ani. De ce crezi că le place muzica ta? De ce arta ta rezonează cu o mare categorie de oameni?

Luiza Zan: Să nu extindem discuția dincolo de ceea ce am spus. Eu m-am referit la mine, nu neapărat la arta mea. Lăsând gluma la o parte, e adevărat că artistul, ca prezență fizică, poate decide în mare măsură dacă va fi iubit sau gonit. Evident, referindu-ne la acele arte care îl cer pe artist în întrevederea cu publicul. Dacă eu stau față în față cu un copil de trei ani, felul cum îl privesc va decide dacă mă va plăcea sau nu. Apoi, dacă mă privește în continuare atent, chiar și după cinci minute de stat plantată pe scenă, contează foarte mult cum îi cânt, cum duc către inima lui cuvintele care – presupunem că – poartă cu ele un mesaj.

Sunt un om normal, cu defecte, probleme, nevroze, melancolii, stări de liniște interioară

Matricea Românească: Ultimul tău album, Heritage, este despre familia ta. Ce moștenire îți dorești să lași în urmă? Cum ai vrea să te știe lumea peste ani?

Luiza Zan: Îmi doresc să scriu mai mult. Mai mult și mai bine. Să rămână cât mai mult din mine după. Din ideile și din poezia mea. Cred că fiecare om își dorește să fie ținut minte frumos, să se spună doar lucruri bune despre el… Chestia este că, pe măsură ce devii mai cunoscut, lumea are și cuvinte urâte de spus despre tine. Unii vorbesc urât așa, într-o doară, sub impresia unei cafele proaste sau a unui conflict personal, independent de omul pe care îl ponegrește. Mă liniștește gândul că nu sunt chiar atât de cunoscută. Încă.

Matricea Românească: Pe scenă vedem un artist cald, cu un zâmbet luminos și o voce-panaceu. Dar cum este Luiza Zan în viața de familie?

Luiza Zan: Vocea e prezentă uneori și în casă. Aia «panaceu». Îmi place să cred că nu sunt foarte diferită de omul de pe scenă. În ultima vreme, mă identific tot mai mult cu mine cea care cântă. În general, sunt un om foarte activ, în viața de zi cu zi. Petrec mult timp cu familia mea, mă tot documentez vis-à-vis de îmbunătățirile pe care aș mai putea să le aduc mamei și soției care urcă și coboară de pe scenă… Desigur, sunt un om normal, cu defecte, probleme, nevroze, melancolii, stări de liniște interioară etc. Mai normal, chiar, decât majoritatea. (râde)

Matricea Românească: Dar în postura de profesor de jazz și de canto?

Luiza Zan: Asta ar trebui să povestească elevii mei. Aș zice că sunt un profesor cool. Nu fac altceva decât să predau ce mi s-a predat. Plus câteva secrete învățate prin turnee, concerte, întâlniri, discuții, interviuri.

Eu nu văd muzica de film sau de teatru ca pe un element de decor, ci ca pe un personaj. Eu mă consider responsabilă cu acele cuvinte care nu se pot spune

Matricea Românească: De unde îți iei inspirația să compui și muzica pentru film și pentru teatru?

Luiza Zan: Asta e foarte simplu de răspuns. Din film, din teatru. Nu mă bag în proiecte care nu mă inspiră. Am mare, mare noroc, să fiu cooptată în echipă alături de actori fantastici, de regizori minunați. Să lucrez cu trend-setteri, precum genialul Radu Afrim, care, la rândul lui, stoarce geniul din fiecare artist cu care lucrează – și care e dispus să fie stors -, sau Claudiu Mitcu, un regizor de documentare grele, greu de înghițit, greu de privit, greu de rămas indiferent la sfârșitul proiecției…

Luiza Zan, pe scenă

Eu nu văd muzica de film sau de teatru ca pe un element de decor, ci ca pe un personaj. Eu mă consider responsabilă cu acele cuvinte care nu se pot spune. Dacă vrei, eu scriu în limbajul pe care îl cunosc: emoția scenelor. Sunt un om norocos. Sunt onorată când îmi văd numele scris pe același afiș cu al lui Radu Afrim, Emilian Oprea, Marius Manole, Crina Semciuc, Mihai Călin, Sebastian Marina, Alexandrina Ioana Costea, Elena Popa, Bogdan Nechifor, Marius Popa, WeAreBasca, Claudiu Mitcu. Sau HBO. (zâmbește)

Matricea Românească: Ce stare sufletească îi poate fi atribuită jazz-ului și de ce? Ce efect are jazz-ul asupra subconștientului tău, de exemplu?

Luiza Zan: Depinde de jazz. Eu prefer swing-ul. Perioada anilor 1935-1945. Cred că pot spune, fără urmă de îndoială, că fost cea mai melancolică și mai romantică etapă din scriitura jazz-istică.

„Heritage”, ultimul album al Luizei, este scris în totalitate de ea

Matricea Românească: Dă-ne, te rog, câteva repere pe care nu trebuie să le ratăm în peisajul jazz-ului autohton.

Luiza Zan: Mircea Tiberian este nu doar cel mai important muzician de jazz român, ci și unul din cei mai importanți promotori ai jazz-ului românesc peste hotare. Am să fac o înșiruire aleatorie a numelor de jazz care mie mi se par a fi cele mai sonore. Alex Man, Sorin Romanescu, Liviu Butoi, Nicolas Simion – un alt român ambasador al muzicii românești afară -, Elena Mîndru, Maria Răducanu, Jazzappella, Blue Noise, Mihai Iordache, Lucian Ban, Arcuș Trio, mai sunt o grămadă. Just Google it. Începeți cu „Luiza Zan”.

Matricea românească e acea origine de care, încercând să scăpăm, ne apropiem mai mult, cerșind-o înapoi în momente de maximă fericire, precum și în momente de deznădejde. Nu poți fi cu adevărat român fără să fii cu adevărat dornic

Matricea Românească: Definește, în câteva cuvinte, România / „matricea românească”. De ce faci parte din ea?

Luiza Zan: Romanian matrix is the one… A, în românește. Matricea românească e acea origine de care, încercând să scăpăm, ne apropiem mai mult, cerșind-o înapoi în momente de maximă fericire, precum și în momente de deznădejde. Nu poți fi cu adevărat român fără să fii cu adevărat dornic. Vorba ceea: „Ieși rău din pârău, că-i mai rău făr‘ de rău”.

https://www.youtube.com/watch?v=QnhvJ54IODo

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Muzeul Kitsch-ului Românesc Cristian Lică prost-gust români slider (2)
Muzeul Kitsch-ului Românesc. Proprietarul Cristian Lica: „Nu poți să te lupți cu kitsch-ul. Singura variantă este să te împrietenești cu el şi să-l educi”
interviu Catrinel Popa Facultatea de Litere din Bucuresti Vasile Alecsandri slider
Lector Dr. Catrinel Popa (Facultatea de Litere din Bucureşti): “Ce putem învăţa de la Alecsandri? Este un model de eleganţă aristocratică, de a ieşi cu umor din situaţii conflictuale”
spectacol teatru Open actor George Albert Costea slider
Contemporanul, tot mai prezent în dramaturgia românească. Actorul George Albert Costea: „Teatrul nu are cum să nu fie ancorat în realitate”
Dacia, farmecul vieţii româneşti. Fotograful Albert Vrăbiuță: „Dacia ne-a oferit nouă românilor independenţă, libertate de mişcare”