Regizorul Ada Lupu Hausvater, managerul Teatrului Național din Timișoara: „Fără cultură, fără educație și fără sănătate, este puțin probabil ca un popor să poată avea coloană vertebrală”
„Interviul cu doamna director este mâine, la ora 13:30. Să nu întârzii”, au fost cuvintele Mirelei Sandu, responsabilul relației cu presa, atunci când mi-a comunicat ora și ziua discuției cu managerul Ada Lupu Hausvater, de la Teatrul Național din Timișoara. Dacă, atunci când am pornit spre Teatru, mă așteptam să întâlnesc un artist obișnuit care-mi va lansa declarații clișeice despre dramaturgie, mărturisesc că încă de la prima strângere de mână, totul s-a „dizolvat”. Regizorul Ada Lupu Hausvater este un om în fața căruia nu poți fi altfel decât tu însuți, pentru că seninătatea și bunătatea distinsei doamne nu îți inspiră altceva.
Am discutat cu un artist desăvârșit, dar și cu imaginea ideală a conducătorului unei instituții de cultură. Spectacolul „O scrisoare pierdută” (regizat de către Ada Lupu Hausvater), pe care l-am văzut recent pe scena Teatrului Național Timișoara, în contextul prezenței Matricei Românești la Festivalul European al Spectacolului din Timișoara – Festivalul Dramaturgiei Românești (FEST-FDR), mi-a arătat „un altfel de Caragiale”, unul ancorat în realitate. Cunoscătorii știu că în privința abordării contemporane a unui clasic, linia dintre eșec și succes este extrem de fină. Dar, sub îndrumările regizorului și cu o distribuție ce mustește de talent, interpretarea celebrei piese a lui Caragiale a cunoscut succesul.
Matricea Românească: Unde se află dramaturgia românească în prezent? Mai au dramaturgii inspirație?
Ada Lupu Hausvater: O, cred că au și inspirație, și cred că au și foarte multe subiecte. Vedem, zi de zi, o explozie de subiecte: de la povești reale, până la poveștile ireale, de la absurdul care invadează realitatea zi de zi, până la un misticism (și el dezorientat), toate în același timp. Vedem în Festival foarte multe spectacole a căror temă este identitatea. Până la urmă, cred că este o problemă de identitate să definești cine ești, ce ești, către ce mergi și ce alegi. Facem alegeri în fiecare secundă din viața noastră și, ca să putem face aceste alegeri – cele mai bune, cele mai corecte -, se presupune că am avut timp să ne educăm liberul arbitru.
Matricea Românească: De ce a fost aleasă, ca temă a Festivalului, Identitate?
Ada Lupu Hausvater: Exact din cauza asta. Anul trecut, când am decis tema, am discutat cu echipa care lucrează la Festival, și ne-am întrebat: cine suntem noi – ca individ, ca națiune integrată în această zonă geografică, în această nouă Europă, care este identitatea noastră la nivel cultural, care este identitatea noastră la nivel social, economic? Cine suntem noi, de fapt? Pare o întrebare simplă, dar nu e. În același timp, identitatea de grup atrage după sine un destin individual. Este o responsabilitate mare pentru ambele părți.
Identitatea de grup atrage după sine un destin individual. Este o responsabilitate mare pentru ambele părți
Matricea Românească: Care este provocarea pe care o lansați spectatorului ce va urmări piesele încadrate în această temă?
Ada Lupu Hausvater: Provocăm spectatorul să-și pună întrebări. Simt nevoia – ca adult, ca artist, ca om – să îmi asum propria existență. Cred că trebuie să ne asumăm, să învățăm să ne întrebăm: „Oare ce ține de fiecare dintre noi? Ce am putea face noi? Ce aș putea face eu? Cum pot eu să fac lucrurile mai bune?”. Toată lumea are soluții pentru alții. Nu funcționează, deci probabil că din altă parte ar trebui să începem: am putea începe de la ce poate face fiecare dintre noi. Fără doar și poate, o să ajungem și în momentul în care, odată ce fiecare va face cu reală credință ce are de făcut, vom învăța să creăm relații corecte, vom învăța să comunicăm cu adevărat. Știți cum se spune: ceea ce suntem este o expresie a ceea ce facem, a acțiunilor noastre. Noi nu ne prezentăm prin modul cum arătăm sau prin vârsta pe care o avem, ci prin ceea ce facem. Faptele ne identifică și ne definesc. În felul acesta, vorbim despre identitate. În acest context, revenind la FEST-FDR, trebuie să vă mărturisesc că avem niște spectatori minunați. Sunt parteneri de dialog. Am încredere că lucrurile vor sta cu timpul din ce în ce mai bine în societatea noastră și datorită lor.
Ada Lupu Hausvater este, în calitate de director al Teatrului Național din Timișoara, la al treilea mandat Foto: arhiva personală
Văd în fiecare zi oameni care luptă să-și construiască o viață normală. Nu vorbim despre marile vise, despre cucerirea planetei Marte, ci despre a învăța să fim normali, să avem o viață normală, să ne bucurăm zi de zi de familia noastră, de meseria noastră. De aceea, provocarea noastră pentru public este acest drum pe care îl invităm să pornim împreună, și ne propunem să devenim cât mai constructivi cu putință. Întrebarea privind identitatea are un răspuns pe care ni-l dăm fiecare dintre noi în sala de spectacol. Trebuie să alegi. Avem, fiecare dintre noi, o responsabilitate față de Univers. Se spune că nu se face primăvară cu o floare. Ba da, o floare aduce primăvara.
Matricea Românească: Românii mai știu ce înseamnă identitatea lor?
Ada Lupu Hausvater: Cred că mulți români știu ce înseamnă identitate, și cred că sunt mulți oameni, profesioniști care lucrează, sunt foarte buni în ceea ce fac și nu visează funcții politice. Cred că sunt mulți români foarte buni, profesioniști. Ca dovadă, vedem succesul real pe care mulți copii îl au la școală. De asemenea, sunt profesori foarte buni, sunt doctori foarte buni. Sunt oameni buni în toate categoriile, iar societatea ar trebui să promoveze mai mult competențele, profesionalismul. Trebuie să văd criterii de evaluare reale și să am încredere că cel mai bun a câștigat – nu prin faptul că a avut o imunitate mai puternică față de celălalt, ci pentru că a fost mult mai bine pregătit.
Publicul din sală este unul care trăiește astăzi, noi le vorbim oamenilor de astăzi. Chiar dacă jucăm „Hamlet”, sau „Iulius Cezar”, sau o piesă de Caragiale, totul este astăzi
Matricea Românească: Cum poate fi conservată această identitate prin teatru?
Ada Hausvater: Teatrul are o responsabilitate foarte mare, iar un Teatru Național, cu atât mai mult. Subiectele pe care le abordăm au legătură cu tot ce se întâmplă astăzi. Publicul din sală este unul care trăiește astăzi, noi le vorbim oamenilor actuali. Chiar dacă jucăm „Hamlet”, sau „Iulius Cezar”, sau o piesă de Caragiale, totul este astăzi. Într-un fel sau altul, se referă la oamenii de astăzi. Te întrebi: „De ce vreau să montez textul ăsta? Dacă vreau să merg la muzeu, merg la muzeu sau deschid un album de altădată și văd ce se întâmpla”. Mă interesează în ce măsură am putea schimba ceva, am putea trezi conștiința. În fond, teatrul cu asta se ocupă. Momentul de catharsis este cel care ne face să învățăm ceva, să mergem mai departe și să descoperim acel unic adevăr.
Matricea Românească: Prin ce se deosebește dramaturgia românească de producțiile altor națiuni?
Ada Lupu Hausvater: Noua dramaturgie românească este foarte implicată social, atentă la abaterile de la normalitate. Cred că este foarte important să dai șansa oamenilor să se exprime. Asta este esențial, mi se pare obligatoriu. Sunt voci care își doresc foarte mult să se exprime, să fie văzute, apreciate și să-și găsească un drum. Ar trebui să existe mult mai multe companii de teatru și să existe formule prin care să fie finanțate. Sau să se creeze teatre. Suntem o țară mare, avem o populație mare – ar trebui să apară multe teatre. Fără cultură, fără educație și fără sănătate, este puțin probabil ca un popor, o națiune să poată avea coloană vertebrală. Așadar, sunt trei direcții în care este esențial să sădești sămânța bună, pentru a avea un „organism” sănătos.
Actorii Cătălin Ursu (stânga), Victor Manovici (centru) și Călin Stanciu Jr., magistrali în piesa „O scrisoare pierdută”, regizată de către Ada Lupu Hausvater Foto: Adrian Pîclișan
Cred că ar trebui finanțate multe companii – nu neapărat de stat, ci și private. Teatre independente. Ar trebui să funcționeze un sistem în care acestea să se poată exprima și la care publicul să se raporteze. Este, cred, un mecanism care ia timp. Evident, există foarte mulți artiști independenți foarte buni, care trebuie să aibă unde să meargă. Nu cred că vreunul dintre ei își dorește să fie angajat pe o perioadă nedeterminată. Am auzit de foarte multe ori: „Tinerii renunță”. Dar tinerii renunță pentru că nu au unde să lucreze și pentru că trebuie să trăiască. Așa că, decât să stea într-o profesie, să se supere și să-și amărască viața, mulți dintre ei probabil se îndreaptă către altceva.
Matricea Românească: Cum stă Timișoara la capitolul „suflu nou” în teatru: producții, actori tineri, număr de spectatori?
Ada Lupu Hausvater: Teatrul Național stă foarte bine. Eu sunt regizor, originară din București. În 1 octombrie 2005 am avut prima mea zi de mandat în Timișoara în calitate de manager. Acesta este al treilea mandat. Mi-a fost clar de la început: „Trebuie să fac acest proiect. Am hotărât că asta voi face în acest proiect”. Nu am venit cu ideea: „Bună ziua, o să stau și eu pe aici”. Am pornit, în 2005, de la 6-7000 de spectatori pe an – aveam doar Sala Mare, pe care o împărțim cu Opera. Anul trecut au fost 46.000 de spectatori. E o distanță mare. Desigur, acum avem și Sala 2, și Studio „Uțu”, o sală de 50 de locuri. Am învățat să facem spectacole importante pentru public, am învățat cum să lucrăm. Se montează și se demontează decoruri foarte mult, avem peste 20 de reprezentații pe lună. Avem un public constant, care vine pentru actorii Teatrului Național – sunt actori tineri de 20-30 de ani, și sunt și actori maturi.
Au trecut aproape 12 ani, ne-am maturizat. E ceva. E important pentru noi ca Teatrul să fie identificat prin actorii lui, prin creațiile sale, prin felul în care spectacolele noastre sunt conectate la realitate. De exemplu, „Anna Karenina” nu e un spectacol uitat în timp, despre drama femeii, ci este un spectacol despre prezent. E un simbol important, într-o societate care renunță foarte ușor, ceea ce nu cred că e normal. Totul se bazează pe relații umane, pe capacitatea de a rămâne consecvent, constant, pozitiv, pe capacitatea de a juca cinstit.
Publicul vine în căutarea actorilor Teatrului Național din Timișoara, și asta mă bucură foarte mult
Iată, se joacă în Sala Mare, cu sala plină. La fel, în Sala 2 și la Studio „Uțu”. Sunt lucruri extraordinare. Mai mult decât atât, publicul vine în căutarea actorilor Teatrului Național din Timișoara, și asta mă bucură foarte mult. De asemenea, am reușit să construim atelierele de producție de decoruri ale Teatrului Național, „Fabrica de decoruri”. Atunci când am venit la Teatrul Național, demersul de construi „Fabrica” a fost parte din primul meu proiect. Decorurile se sudau afară, în curte, și am spus că mi se pare anormal: „Cum să sudezi, dacă plouă?” Primăria Timișoara ne-a concesionat un hectar de pământ, pe care noi am construit, finanțați de Ministerul Culturii, ateliere de producție. Avem niște ateliere superbe. Acum, ne trebuie bani pentru dotare, dar e primul amplasament perfect pentru o linie de producție: cu ateliere în stânga și în dreapta, cu depozitele alături. Putem lucra profesionist în Teatrul Național, în condiții civilizate. Decorurile se scot de aici și se transportă la săli, la depozite.
„O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, în „straie noi” pe scena Teatrului Național din Timișoara Foto: Adrian Pîclișan
E un rulaj continuu: aduci, duci, iar aduci și duci. E normal să fie așa. Nu e normal să stea toate aici, și nici nu cred că este bine cum fac unele teatre, care externalizează producția și renunță la atelierele de teatru. Cred că teatrul se bazează pe un tip de meșteșug. În primul proiect asta am scris, că eu cred mult în meșteșugarul de teatru. Același lucru se întâmplă și în spatele scenei: avem costumiera noastră, care e genială, este aici de ani de zile și este de neînlocuit. Are această iubire față de actor, față de fiecare costum pe care îl pune pe omul acela. Nu trebuie să îi spună nimeni nimic: ea și le face, le pregătește, le calcă, le coase, le spală. Pantofarul de teatru este, la rândul lui, specializat pe un tip de utilizare. Sau tâmplăria de teatru – pentru că noi folosim anumite materiale care trebuie să pară, nu să fie, reale.
Teatrul Național din Timișoara a cunoscut, sub conducerea Adei Lupu Hausvater, revirimentul
N-aș vrea să omit Sinagoga (foto jos) desacralizată din cartierul Fabric. Așteptăm o finanțare cu care vom construi acolo o sală de spectacole. Sinagoga este în zona Fabric, la marginea unui parc, într-un cartier cu clădiri Art Nouveau. Este un cartier în care nu există teatru. Întorcându-te în aceste cartiere, încet-încet, întorci oamenii către cultură. Este foarte important. Și nu numai atât: așa, vor înțelege de ce trebuie să aibă grijă de stucaturile care pică de pe clădirile în care locuiesc. Dacă nu au grijă, este și pentru că nu își dau seama cât de valoroase sunt.
Sinagoga este în zona Fabric, la marginea unui parc, într-un cartier cu clădiri Art Nouveau. Este un cartier în care nu există teatru. Întorcându-te în aceste cartiere, încet-încet, întorci oamenii către cultură
Toate acestea – de unde am plecat și unde am ajuns – ne-au demonstrat că Naționalul din Timișoara poate să fie un centru teatral. Asta îmi doream, să creez un centru. Pe de o parte, ne păstrăm specialitatea, specificul – avem decoruri, ateliere. Firește, anumite lucruri le comandăm – motoare, obiecte, instalații pe care nu le putem face aici. Dar cum le integrăm? Asta este foarte important. Pentru asta e nevoie de oameni care știu ce înseamnă scena de teatru. E valabil pentru toate spectacolele noastre – de la cele pe care le facem în Sala Mare, titluri clasice, musical-uri, până la spectacolele experimentale de la Sala 2 sau Studio „Uțu” .
Anul acesta, am făcut primul spectacol cu o vedetă de teatru – este mai mult decât o vedetă -, Florin Piersic Jr. El a montat la noi „Frați”, de Dave Williams, în care și joacă. Tot el a tradus și textul în limba română. Este un actor complex, un artist total. Spectacolul experimentează teatrul american de astăzi și, de asemenea, o temă destul de sensibilă. E foarte important să explorăm zone mai puțin evidente, zone marginale – dacă tot vorbeam despre ideea de centru. E foarte important să ne adresăm tuturor. Publicul trebuie să aibă pentru ce să vină la teatru, trebuie să îi facă plăcere să revină.
Asociația Culturală Matricea Românească
Ultimele postari ale lui Asociația Culturală Matricea Românească (vezi toate)
- Piesa „Elegie” compusă de M.S. Regele Mihai I al Românieiprezentată în cadrul Turneului Național „Romanian Young Virtuosos” - 02-10-2024
- Poveștile lui David - 30-09-2024
- Poveștile lui David #6 - 24-09-2024
