Florin Bucuțea, tânărul care reînvie cultura în satele din zona Ardealului. A deschis patru biblioteci și a amenajat un muzeu în plină pandemie

Este absolvent al Facultății de Științe Socio-Umane, are un master în management cultural, iar într-o bună zi a spus stop agitației urbane și a decis să se întoarcă la origini pentru o nouă provocare. Ușor, ușor, a început să colinde ulițele Dăișoarei în căutarea poveștilor de demult. Trecutul cultural al satului este unul fascinant. Pe lângă celebrul ansamblu de dansuri, în anul 1944 a fost ridicat un cămin cultural care adăpostea o bibliotecă de toată frumusețea. Întâmplarea face ca la un an după deschidere, un incendiu devastator să facă totul scrum. După 74 de ani, Florin a reînviat acest loc, iar copiii dăișorenilor au din nou acces la cultură. Și de parcă nu era suficient, tânărul a mai deschis alte trei biblioteci și un muzeu al costumelor și tradițiilor populare. Astăzi, la interviurile Matricei poposește Florin Bucuțea și stăm de vorbă despre viața culturală a satelor din România, proiecte de suflet și cum pot schimba tinerii viitorul țării.     

 

Interviul pe scurt:

  • Cum renaște o bibliotecă din propria cenușă: “Nu am mai găsit cărțile așa că am întrebat unde sunt. Mi s-a spus că au fost mutate într-o pivniță și când am deschis ușa am văzut un morman imens de cărți aruncate pe jos. Nu mi se părea normal ca într-o școală să depozitezi cărțile astfel. I-am povestit mamei cele întâmplate și la o discuție cu un prieten din localitate am zis să refacem biblioteca.”
  • Muzeul din inima Dăișoarei: “Am mers din casă în casă și le spuneam oamenilor că vrem să facem un muzeu, apoi îi întrebam dacă ar vrea să doneze un obiect. Unii erau sceptici, că poate mai bine le vând, deci se gândeau tot la bani. Le-am spus că în loc de 10 lei cât iau pe ele, mai bine le donează și o să rămână o amintire pentru nepoți, strănepoți. Oamenilor le-a surâs ideea și acum avem peste 300 de obiecte.”
  • Întâlnirile care ne rămân în suflet: “Nu am câștigat niciun ban din tot ce am făcut, și nici nu-mi doresc. M-am îmbogățit spiritual, am învățat cum să rămân om într-o mare de lume. Toate pornesc de la o simțire interioară (…) Cred că tinerii de azi pun prea mult accent pe dezvoltarea materială și nu pe cea morală.”

 

 

Întoarcerea la origini

Florin a văzut lumina zilei la Dăișoara, un sat de poveste din județul Brașov. A părăsit de timpuriu locurile natale pentru a face școala la oraș. S-a integrat rapid în vâltoarea urbană, dar la un moment dat a spus stop. “Am încercat să mă bucur de ceea ce îmi oferă orașul, după care mi-am dat seama că viața la sat este altceva. E mai multă libertate, mai mult spațiu de a crea și de a face lucruri noi. Viața la oraș mă agita mai mult. Când stăteam la oraș făceam diferite lucruri care mă oboseau, dar întorcându-mă la sat, am intrat în alt ritm. La Dăișoara făcusem deja câteva proiecte culturale, iar după ce am terminat masteratul am zis să mă întorc la firul ierbii ca să văd cum merg lucrurile”, povestește Florin Bucuțea pentru Matricea Românească.

 

,,Întorcându-mă la sat, am intrat în alt ritm”

 

Reîntors acasă printre ai lui, Florin nu a stat cu mâinile în sân. Înarmat cu aparatul de fotografiat, a început să colinde ulițele în căutarea oamenilor de poveste. Tezaurul fotografic, mărturiile și vorbele de duh, au fost urcate în mediul online pe pagina “Dăișoara-tradiții locale”. Scormonind în lada trecutului, tânărul a descoperit că între anii 1940-1944, în Dăișoara s-a ridicat un cămin cultural ce adăpostea o bibliotecă de toată frumusețea. Din nefericire, la un an după deschidere, căminul a fost cuprins de flăcări și mare parte din cărți au dispărut. Trecuseră 74 de ani de când Dăișoara nu mai avea o bibliotecă, până când într-o zi, în mintea lui Florin a încolțit următoarea întrebare: Ce ar fi dacă am reface biblioteca?

 

 

Când lucrurile încep să prindă contur

Și pune-te pe treabă. Cărțile salvate din incendiu zăceau acum la școala din sat, depozitate pe unde se putea. Mama lui Florin este învățătoare în Dăișoara, așa că l-a încurajat să ducă până la capăt demersul. Într-o zi, când s-a dus să verifice starea cărțile, a rămas surprins. “Nu am mai găsit cărțile așa că am întrebat unde sunt. Mi s-a spus că au fost mutate într-o pivniță  și când am deschis ușa am văzut un morman imens de cărți aruncate pe jos. Nu mi se părea normal ca într-o școală să depozitezi cărțile astfel. I-am povestit mamei cele întâmplate și la o discuție cu un prieten din localitate am zis să refacem biblioteca. Spațiul în care era biblioteca de odinioară era gol. Așa că am făcut un afiș prin care îi rugam pe oameni să doneze cărți și l-am încărcat pe pagina Dăișoara-tradiții locale”, își amintește Florin.

 

,,Când am deschis ușa am văzut un morman imens de cărți aruncate pe jos”

 

Impactul postării a fost de-a dreptul surprinzător. În doar două luni s-au strâns trei mii de volume, iar numărul lor continua să crească. Văzând că lucrurile prind contur, autoritățile locale au oferit un spațiu în incinta căminului, dar mai erau multe de pus la punct. “Aveam nevoie de rafturi. Am apelat din nou la autorități, însă lucrurile nu s-au putut rezolva. Trecuseră trei luni și strânsesem cinci mii de volume pe care le așezam pe jos. Trebuia să facem urgent ceva, așa că am mai făcut o campanie pe Facebook în care am zis că avem nevoie de rafturi. În maxim patru zile, cineva de la Brașov care își schimba mobilierul ni l-a donat pe cel vechi. În total am avut peste treizeci de familii care au dat o mână de ajutor, fie cu un raft, o perdea, un calculator, etc.”

 

 

O rețea de biblioteci rurale

Pachetele cu cărți veneau fără oprire. Odată la trei zile, Florin transporta mormane de cărți cu roaba, iar localnicii priveau acest tablou cu stupoare. “Sătenii nu știau ce fac și își tot puneau întrebări. La un moment dat le-am zis că vreau să refac biblioteca. Atunci am văzut două categorii de oameni: unii mă încurajau să merg mai departe, iar alții îmi ziceau că îmi pierd timpul, că mai bine mă duc să-mi caut un job, etc. Mi-am văzut de treabă, iar în octombrie 2019 am făcut evenimentul de deschidere.”

 

,,Unii mă încurajau să merg mai departe, iar alții îmi ziceau că îmi pierd timpul”

 

Efortul și ambiția lui Florin au dat naștere unui spațiu plin de candoare în care copiii se împreitenesc cu lectura. Aici au loc proiecții de film în urma cărora sunt recomandate cărți spre dezbatere, iar elevii care nu au calculatoare acasă vin și lucrează pe cele de la bibliotecă. Prezent la inaugurare, preotul din satul Jibert a fost fascinat de cele realizate, așa că a dorit să ducă mai departe modelul. “Primăria din Jibert a pus la dispoziție o casă întreagă pe care au renovat-o, iar noi am venit cu cărțile. Pur și simplu am pornit cea de-a doua campanie pe Facebook unde am spus că vrem să dezvoltăm bibliotecile rurale. Ulterior au venit și alți oameni care au dorit să refacă bibliotecile din satele lor. O profesoara de română din Crihalma a văzut cum merg lucrurile și mi-a cerut ajutorul la refacerea bibliotecii. Am strâns amândoi cărți si am făcut un spațiu cu cinci mii de volume. Așa s-a întâmplat și la Dacia, tot în colaborare cu profesoara de română de acolo am pus pe picioare biblioteca.”

 

 

Muzeul din Dăișoara și întâlniri cu tâlc

Înainte de a inaugura cele patru biblioteci, Florin a organizat proiecții de film și a găzduit o piesă de teatru într-o șură din casa străbunicii. Zelos din fire, ardeleanul nostru nu s-a oprit aici. În 2019, a început să pună la cale un Muzeu al costumelor și tradițiilor populare, pe care l-a conturat în timpul pandemiei. “Vedeam cum vin tot felul de colecționari în Dăișoara care mergeau la bătrâni acasă și cumpărau obiecte vechi pe sume derizorii. În momentul ală am zis că trebuie să fac ceva. M-am dus la preotul din localitate și am zis să-i motivăm pe oameni să nu le mai vândă. Am mers din casă în casă și le spuneam oamenilor că vrem să facem un muzeu, apoi îi întrebam dacă ar vrea să doneze un obiect. Unii erau sceptici, că poate mai bine le vând, deci se gândeau tot la bani. Le-am spus că în loc de 10 lei cât iau pe ele, mai bine le donează și o să rămână o amintire pentru nepoți, strănepoți. Oamenilor le-a surâs ideea și acum avem peste 300 de obiecte.”

 

,,De la ei am învățat să-mi bucur sufletul, cu asta vom trece prin viață”

 

Colindă din casă în casă, stă de vorbă cu bătrânii satului și face tot ce îi stă în putere ca memoria lor să nu fie dată uitării. După atâtea întâlniri, îl întreb pe Florin cu ce învățături a rămas. “Multe din poveștile bătrânilor par banale la prima vedere, dar dacă asculți cu atenție vei descoperi o esență acolo. Acești oameni munceau toată ziua, iar seara participau la toate evenimentele culturale din sat, fie cântau, jucau, scriau, etc. De la ei am învățat să-mi bucur sufletul, cu asta vom trece prin viață. Nu am câștigat niciun ban din tot ce am făcut, și nici nu-mi doresc. M-am îmbogățit spiritual, am învățat cum să rămân om într-o mare de lume. Toate pornesc de la o simțire interioară. Vorbeam cu preotul din sat și-mi spunea că vom găsi echilibrul doar atunci când mintea o să ne coboare în suflet și inima o să se urce la creier. Cred că tinerii de azi pun prea mult accent pe dezvoltarea materială și nu pe cea morală.”

 

 

Planuri de viitor

Florin își ghidează viața după următoarea zicală: Lasă o urmă, în urma ta! Spune că nu vrea să se opresă aici și muncește de zor la noi proiecte culturale. Pe final de interviu îl rog să ne împărtășească o parte dintre acestea. “Vreau să continui proiectul cu bibliotecile, să deschid alte spații de acest gen în mediul rural. Voi continua campania de Crăciun prin care oferim copiilor cadouri și îmi doresc ca bibliotecile să găzduiască evenimente, să aduc oameni care să le vorbească tinerilor despre lucruri esențiale. Anul asta am în plan inaugurarea muzeului și vreau să refacem un moment din anii 1970. Mi-aș dori ca într-o zi să las în locul meu un copil care să ducă mai departe ce am făcu eu”, conchide Florin Bucuțea.

 

 

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

.Justice Magazin și povestea proiectului juridic născut din pasiunea mai multor liceeni. Alex Lungu, co-fondator: “Cred ca dacă s-ar face educație juridică, România ar ajunge mult mai sus”
Camelia Antoci, un munte de ambiție, muncă și pasiune. Despre viața de student la New York, pasiunea pentru avocatură și planuri de viitor
Dialog cu Ana Dragu, tânăra care își cântă sufletul. “Talentul de a cânta nu îmi aparține mie, este un dar pe care îl folosesc pentru a bucura oamenii”
Povestea tinerei care țese cămăși și doine. Diana Seserman: “Oriunde mă vor purta pașii, voi duce mai departe tradițiile“