Turneu cu George Enescu prin orașele României. Cum era primit, câte autografe dădea și de ce durau concertele lui de două ori cât ar fi trebuit

Pe marginea unui peron din Gara de Nord, maestrul așteaptă trenul pentru a pleca în provincie. Urma o serie de concerte care aștepta de ceva vreme. În mâna dreaptă un geamantan, iar în cealaltă o vioară Stradivarius. Cohen, impresarul lui Enescu, îi face semn să urce, urmează un drum lung. Ne aducem aminte de maestru și de călătoriile lui prin țară astăzi, când se împlinesc 65 de ani de la plecarea sa dintre noi.

 

Pregătiri înainte de turneu

După cel de-al Doilea Război Mondial, activitatea artistică a lui George Enescu se împarte între două țări: Franța și România. În 1936, Enescu se găsea în Capitală, mai exact într-o cameră de clasa a doua din incinta Hotelului Bratu, aflat în proximitatea Gării de Nord. La cei 55 de ani, Jurjac, după numele de alint, era un tip robust, cu o podoabă capilară bogată, de culoare închisă, ce-i aluneca pe frunte, și cu o voce timidă. Stă la clasa a doua nu pentru că nu și-ar permite să închirieze un apartament de lux, ci pentru că “e aproape de gară și trenurile pleacă la noi de dimineață“, lămurește maestrul.

Urmează un turneu lung prin provincie, iar Enescu își pregătește meticulos bagajul: un geamantan cu cele trebuincioase și cel mai important obiect, vioara. Era un Stradivarius pe care dăduse 15.000 de mărci. Jumătate din preț a fost acoperit de ajutorul bănesc primit de la Spiru Haret, care a făcut o colectă în urma căreia 90.000 de elevi din școlile primare au donat pentru achiziționarea viorii. Poate că așa se explică episodul în care Enescu, aflat în Oltenia face o repetiție generală înaintea unui concert la care asistă o sală plină ochi cu elevi ce nu treceau de șaptesprezece ani. Dar să revenim.

 

Prima urbe de pe traseu

În timpul călătoriei cu trenul este însoțit de impresarul său, Cohen, care se îngrijea de agenda maestrului. După un drum lung, scârțâitul frânelor pe roțile de fier anunță prima destinație. Peronul este ticsit cu fel de fel de oameni care fierb: strigăte, agitație, aglomerație! Mirați, călătorii scot capetele pe geam și nu înțeleg ce-i cu această mulțime electrizată. Din compartimentul de clasa a doua apare sfios, George Enescu. Mulțimea ia foc și un potop de urale se dezlănțuie: “Trăiască maestrul Enescu!“.

La coborâre, un tânăr cu un buchet de flori în mână îi urează bun venit în mijlocul urbei. După micul speech, cei de pe peron îl saltă pe renumitul violonist și-l așează într-o trăsură ca vai de ea și îl conduc până la hotel. Pe la orele prânzului, servește masa la restaurant. Într-o ținută exemplară, încearcă să facă abstracție de personalul care își dă coate și șușotește pe sub mustăți. Ospătarul vine și întreabă dacă poate lua comanda. Enescu ridică privirea și comandă: “două ochiuri, un șnițel și un compot“. După masă, clar odihnă, iar diseară concertul.

 

Enescu_2

 

Enescu, încoronat neoficial ca bulibașă

Recitalul, un succes! După fiecare bucată muzicală, publicul cere insistent repetarea ei, maestrul se conformează. La final, scena este asaltată de admiratori care solicită autografe. Prima destinație era bifată, așa că urmează alta. Maestrul și impresarul se trezesc cu noaptea în cap pentru a prinde trenul. Nici acum nu scapă de presingul fanilor care îi solicită autografe. De această dată are de-a face cu un grup de domnișoare melomane înarmate cu stilouri și hârtie. Nu-i cale de scăpare, iar Enescu semnează fără oprire. La plecare, zeci de batiste flutură în vânt, se aud suspine, urări de drum bun, nu-i exclus să fi curs și lacrimi.

Sunt multe întâmplările care însoțesc turneele marelui Enescu. Muzica lui avea puterea de a înălța și de a topi inimile reci. Rămâne celebru episodul de la Craiova când la final de concert, membrii unui taraf cad înlăcrimați la picioarele lui și îi spun: “După ce te-am ascultat pe tine, noi ne lăsăm de meserie. Nu ești mata bulibașa al nostru?

 

 

Surse: Ioan Massoff, “Realitatea Ilustrată” nr. 479 din 25 martie 1936 și nr. 514 din 25 noiembrie 1936.

 

 

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Dinu și Anna Lipatti, două trupuri în care bate aceeași inimă. Pianistul pătimea pe patul de spital, iar securitatea o târa pe Anna în instanță și o împiedica să-și vadă fiul
Cadmiel Boțac, pianistul cu degete de aur din Sighetu Marmației. Un dialog clasic despre debut, drumul către succes și arta în vremuri de criză
Pianistul Marcel Lazăr, fondatorul Festivalului Moldo Crescendo: “Muzica clasică este un univers imens, iar sinceritatea este foarte importantă în artă“
Loredana Munteanu, tânăra care a adus poezia în tramvai și baletul pe peronul metroului. “Arta îți aduce aminte că a trăi e un act de spiritualitate”