Ivona Boitan, regizor și scriitor: Când oamenii au bani mulți, ei au impresia că-i și merită

Ivona Boitan este regizor și scriitor, dar a lucrat mulți ani în ProTv și în industria publicității. Ne deschide o ușă simbolică spre culisele acestor domenii și ne vorbește despre cum se vede viața, în dramatismul și dinamismul ei, din cabina regizorului.

 

Ați studiat teatru, dar ați ajuns să lucrați întâi la televiziune. Care este prima diferență între cele două?

În teatru ai trupă, în televiziune ai echipă. Ce înseamnă asta? Oricât de important e un om în televiziune, el nu va putea înlocui alți oameni. Niciodată vedeta nu va suplini editorul de montaj sau cameramanul. Acolo fiecare este foarte important. Oricât de mare ar fi egoul cuiva, el trebuie să stea în pătrățica lui. Așa e televiziunea. Din punctul meu de vedere, e un exercițiu minunat, îl recomand tuturor.

Din ce motiv?

Noi, românii, suntem foarte deficitari la munca în echipă. Suntem o nație de individualiști: eu am zis, a fost ideea mea, de la mine a plecat! Eu în teatru am dus ce am învățat în televiziune. A fost o experiență care m-a îmbogățit.

Totul în lumea de azi funcționează pe bază de concurență. Nu e evident că, pentru a reuși,  trebuie să dau din coate, pentru că altfel voi pierde?

Nimic nu se pierde, totul se transformă. Ceea ce se pierde în exterior se construiește în interior. Eu am atât loc în interiorul meu, că n-am cum să-l ocup, atât e de mult. Doar că noi preferăm să ne extindem cât mai mult în exterior.

 

Nimic nu se pierde, totul se transformă. Ceea ce se pierde în exterior se construiește în interior.

 

Și ce efect are asta?

Nouă ni se pare că dacă avem două scaune și nu unul singur suntem mai buni. Nu, nu suntem mai buni, doar avem mai multe scaune. Asta nu spune nimic despre tine. A, dacă ai două idei, da. Dacă ai două idei în cap și nu una singură, da.

Ați lucrat mult în publicitate. Cum a fost?

Publicitatea este un mediu foarte artificial. Când intri într-o agenție de publicitate, simți că intri într-un spațiu aparte. Toți sunt colorați, toți au brandul pe ei, toți au glume, e o inteligență artificioasă. E un fel al lor de a fi. Și sunt niște oameni triști în esență, pentru că ei știu că sunt nu efemeri, ci lucrează la însăși baza efemerității, ei cultivă efemerul. În publicitate s-a vândut astăzi, gata, mâine trebuie s-o ia de la capăt.

E o meserie în care se câștigă mulți bani.

Când oamenii au bani mulți, ei au impresia că îi și merită. Că ei sunt deosebiți și din cauza asta primesc banii ăia. În publicitate știi foarte clar că minți, că le induci oamenilor niște aspirații pe care nu le au, motiv pentru care le determini niște nefericiri, niște frustrări pe care nu le-ar fi avut dacă nu le-ai fi proiectat tot timpul imaginea aceea frumoasă a casei, a mașinii și așa mai departe. E o industrie nocivă, din punctul meu de vedere. N-aș mai lucra în publicitate pentru nimic în lume.

Poți să influențezi în bine pe cei din jurul tău sau să-i influențezi în rău, într-un cerc mai mare sau mai mic. Cu cât influențezi în bine mai mulți oameni, cu atât ești un om mai ”de succes”

În ce termeni ar trebui să definim succesul?

Părinții fac mult rău îndemnându-și copiii spre profesii de succes. Ideea de succes este ceva, din nou, nociv. Nu poți fi de succes. Poți să influențezi în bine pe cei din jurul tău sau să-i influențezi în rău, într-un cerc mai mare sau mai mic. Cu cât influențezi în bine mai mulți oameni, cu atât ești un om mai ”de succes”, indiferent ce scrie pe ușa cabinetului sau al biroului tău.

Familiile investesc mult astăzi pentru a le oferi copiilor o viitoare carieră reușită.

Mulți părinți își orientează copiii să învețe afară, și aici este ceva cumplit, din punctul meu de vedere. Un copil de 18 ani care a trăit într-un anumit mediu, într-o anumită societate, cu gașcă, cu prieteni, cu rude, cum suntem noi că ne adunăm și mergem împreună la picnicuri și nu știu ce, și-l trimiți afară, într-o societate în care fiecare este pe cubiculul lui, în care totul este atât de diferit. Și tu ca părinte ești fericit că-l trimiți pe copilul tău acolo, fără să te gândești ce generezi în interiorul lui. Tu ca părinte faci asta în loc să te gândești: vreau să-i fie bine copilului meu, doar să-i fie bine. Să-l văd că-i pozitiv, că zâmbește, că se bucură de viață, că nu e nevoit să ia antidepresive la 30 de ani.

 

Cred că fiecare are o datorie față de locul în care s-a născut. Am o datorie față de părinții mei și față de limba română.

 

Dar avem nevoie de o generație de elite. Cum o s-o creștem altfel decât prin renunțare, printr-o formă de asceză?

N-avem cum să avem o generație de elite, pentru că noi nu ne respectăm oamenii inteligenți, nu respectăm oamenii culți, modești, oamenii de bun simț.

Tocmai de asta tinerii vor pleca din România, ca să găsească în străinătate recunoașterea pe care o merită.

Cred că fiecare are o datorie față de locul în care s-a născut. Am o datorie față de părinții mei și față de limba română. Eu, ca scriitor, dacă mă duc în străinătate ca să scriu acolo, în limba țării aceleia, trădez. Trădez pe Stănescu, pe Eminescu, trădez limba română, pentru că ei sunt limba română. Mă gândesc așa: te duci și scrii în limba țării aceleia și apoi ești tradus în română?! Așa simt eu, simt că am trădat dacă am făcut asta.

Cum ieșim din ispita asta?

Să nu mai gândim cu spirit de turmă. Să gândească fiecare pentru el. Ca părinți, să le dăm copiilor tot ce le trebuie, dar să le dăm ce le trebuie! Adică să nu-i creștem cu sloganul acela, că România e o țară frumoasă, păcat că-i locuită. L-aș da în judecată pe cel care a creat sloganul ăsta, care a făcut atât de mult rău.

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Vitalitatea culturală a orașelor din România: date statistice greu de anticipat. În ce regiune a țării sunt orașele cele mai dinamice cultural
AUDIO Sabina Ispas, academician și folclorist: cât de încăpățânat trebuie să fii în viață ca să ajungi acolo unde simți că-ți este locul. Despre București ca dejugătoare. Și despre valoarea memoriei
AUDIO Scriitorul Dumitru-Horia Ionescu, despre cum s-a schimbat Germania în ultimii 30 de ani și cum sunt astăzi primiți aici imigranții. Despre elita românească și planul de țară
De Ziua Regalității, spectacol-tribut dedicat Reginei Maria la Muzeul Țăranului