Părintele Radu Șapcă și Revoluția de la 1848. Cât de importantă a fost contribuția clericului și cum a devenit cunoscut în toată țara

Motto: “Cu noi este Dumnezeu, fraților! În numele Lui răsculați-vă și îngerul răzbunării dumnezeiești va atinge pe tot vrăjmașul și va doborâ și cal și călăreți, carele și armele lui vor fi risipite ca pulberea și planurile lui împrăștiate ca fumul. La arme Români, la armele mântuirii”- Ion Heliade Rădulescu.

Progresiști vs Reacționari, o luptă inegală?

Anul 1848, viața politică din Țara Românească începe să fie tulburată de anumite personalități care plănuiau o schimbare majoră, astfel, apar progresiștii și reacționarii. Primii erau reprezentanți ai diferitelor categorii sociale: cărturari, intelectuali și oameni simpli. De cealaltă parte, îi avem pe boierii care dețineau pământ, moșierii, dar și o serie de oameni cu carte. Forțele progresiștilor erau îndreptate către schimbarea destinului țării, însă piedicile ce se iviseră în cale îngreunau misia. Pe lângă opoziția reacționarilor, trei mari imperii se ridicaseră împotriva lor: Turcia, putere suzerană, apoi Imperiul Habsburgic, care era reprezentat prin Casa de Austria, și nu în ultimul rând Rusia Țaristă.

Bătălia ce se iscă între cele două grupări scoase la suprafață o serie de personalități: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Mihail Sturza, C.A. Rosetti, Heliade Rădulescu, Ion Brătianu, etc. În rândul acestei galerii de vază, s-au strecurat și figuri bisericești, fără de care lupta pentru afirmarea conștiinței naționale nu ar fi avut sorți de izbândă. Amintim aici pe ilustrul progresist Veniamin Costache, Mitropolitul Moldovei, om de mare cultură și întemeietorul primului seminar organizat. Să nu uităm de arhimandritul Iuliu Scriban, ori de părintele Boldescu din Bârlad, oameni viteji și cu frică de Dumnezeu. Dar, un rol capital avea să-l joace părintele Radu Șapcă, mai pe scut Popa Șapcă, după cum i-a rămas numele în hrisoave.

Eșecul din Moldova și izbânda din Muntenia

În ziua de 27 martie 1848, revoluționarii conduși de Kogălniceanu, Alecsandri și alții, trec peste cuvântul domnului Mihail Sturza, și își dau întâlnire într-o sală publică din Iași. Liderii țin cuvântări, publicul ovaționează îndelung, iar în final se fixează un program care se dorea a fi o constituție. Asemenea manifestări nu puteau fi tolerate. Din porunca domnului, soldații sparg ușile și-i arestează pe conducătorii răscoalei. O parte dintre ei au reușit să se erijeze la timp din sală și se refugiază ba prin Bucovina, ori prin alte regiuni. Dacă în Moldova revoluția căzuse într-o singură zi, ei bine, în Muntenia lucrurile au mers atât de bine, încât au reușit să pună un nou guvern. Muntenii îi aveau drept lideri pe: Heliade Rădulescu, Alexandru Golescu, Constantin Magheru, Ion Brătianu, C.A. Rosetti, iar în frunte lor stătea Nicolae Bălcescu.

Stema guvernului provizoriu din iunie 1848

Progresiștii risipiți care încotro, s-au reunit în județul Romanați pentru a pune la cale un nou plan de acțiune. Părintele Radu Șapcă păstorea prin apropiere, mai exact în satul Celei. Documentele pe care le avem sunt foarte sărace când vine vorba de copilăria sfinției sale, ce știm este că și tatăl său a fost preot în același sat. Popa Șapcă era la curent cu tot ce se întâmplă în țară, și făcea parte din societatea revoluționară “Dreptate și Frăție”, înființată de câțiva călugări în primăvara lui 1843.

Proclamația de la Izlaz, scânteia care aprinde focul

În seara zilei de 6-7 iunie, ultimii fugari din București ajung în satul Izlav aflat în vecinătatea Romanațiului. Aici vin și Heliade Rădulesc, Christian Tell, Alexandrescu, Plesoianu și părintele Șapcă. După lungi discuții, revoluționarii s-au decis să pornească atacul. Între timp, sunt trimiși oameni prin satele dimprejur ca să anunțe o mare adunare la Izlaz în dimineața zilei de 9 iunie. Câmpia a fost rapid împânzită de mulțime mare care aștepta să asculte discursurile liderilor. În centru se găsea o masă mare pe care erau așezate crucea, evanghelia și un butoi plin cu apă sfințită. Părintele Radu Șapcă înmoaie busuiocul în apă și aghiesmuiește mulțimea. În jurul mesei stau conducătorii în frunte cu Heliade Rădulescu, care dă citire faimoasei proclamații de la Izlaz:

Poporul Român se scoală, se armează, și nu spre a se lupta o clasă asupra alteia, nu spre a rupe legăturile sale de relații din afară, ci ca să ție în frâu și în respect pe voitorii de rău. La această mare faptă a mântuirii, tot românul are dreptul de a fi chemat, nimeni nu este scos afară; tot românul e un atom al întregii suveranități a poporului: sătean, meseriaș, neguțător, preot, soldat, student, boer, Domn, e fiu al patriei, și după sfânta noastră credință, e și mai mult, e fiu al lui Dumnezeu. Toți avem același nume de român. Aceasta ne înfrățește și face să înceteze toate interesele, să se stingă toate urile. Pace dar vouă! Libertate vouă…

Cuvântarea continuă cu un aplomb de neînchipuit, iar mulțimile ovaționează îndelung pe Heliade Rădulescu. Odată încheiată citirea proclamației, părintele Radu Șapcă ține o predică plină înflăcărare, apoi îngenunchează și rostește o rugăciune. Mulțimea entuziasmată a mărșăluit spre Caracal cu tricolorul în frunte. Gheorghe Magheru i-a întâmpinat cu flori, în dangătul prelung al clopotelor. Domnitorul Bibescu, înspăimântat de elanul maselor, încearcă să înăbușe revoluția. Magheru primise de ceva vreme o misiune militară din partea lui Bibescu. Cum situația o cerea, domnitorul poruncește exterminarea capilor revoluției. Va trăda Magheru? Nicidecum! Ignoră ordinul și se așează în fruntea celor 200 de dorobanți care mărșăluiau spre Craiova.

“TRĂIASCĂ PATRIA, TRĂIASCĂ CONSTITUȚIA!”

De la o zi la alta, revoluționarii câștigă tot mai mulți simpatizanți. Cuceresc Oltenia, și se îndreptă vertiginos către București, unde urmau să se întâlnească cu o mână de tineri în frunte  cu Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, frații Brătianu, Alexandru Golescu și Mitropolitul Nifon. Pe 11 iunie, la ora patru dimineața, clopotele mitropoliei și al celorlalte biserici risipesc liniștea văzduhului. Mulțimile se adună în strada Lipscani, iar unul dintre revoluționarii tineri dădu citire proclamației de la Izlaz. Mulțimea izbucni în urale și porni către palatul domnesc strigând: “TRĂIASCĂ PATRIA, TRĂIASCĂ CONSTITUȚIA!

Proclamarea Constituției Țării Românești pe 27 iunie 1848

Când văzu hoardele de revoluționari strânse în fața palatului, domnul Bibescu acceptă să primească o delegație în frunte cu Nicolae Golescu care îi prezentă constituția spre aprobare. Cuprins de spaimă, domnul semnă pe loc și numi un guvern revoluționar. Patru zile mai târziu, 15.000 de oameni se adunară pe Câmpia Filaretului, numită și Câmpia Libertății. Acolo, se sfințesc steagurile tricolore și se numește un comandat al gărzilor cetățenești.

Popa Șapcă, agent al revoluției

Lipsa de experiență a revoluționarilor avea să-i coste scump. Mai întâi, au lăsat la finanțe pe boierul Herescu, fost membru în guvernul Bibescu, apoi la comanda armatei pe coloneii Odobescu și Solomon, simpatizanți ai vechii orânduiri. La două zile după constituirea noului guvern, comandanții armatei îi arestează pe Heliade Rădulescu, președintele guvernului și câțiva membri care erau de față. Poporul aflase de trădarea celor doi și se năpusti în toiul nopții cu furci și topoare pe Dealul Spirei. Trădătorii nu au avut cale de scăpare, astfel, membrii guvernului au fost eliberați.

Când au văzut că figura nu a ținut, reacționarii anunță cu surle și trâmbițe că armatele rusești și turcești sunt pe drum și vor să aresteze guvernul provizoriu. Panica începe să guverneze tabăra progresistă, scapă cine poate. În acest context, reacționarii numesc o căimăcănie, adică un locțiitor de Domn. Ion Brătianu și alți tineri care nu fugiseră, au mobilizat mulțimile și spre seară aduc guvernul înapoi de la Târgoviște. Între timp, Popa Șapcă nu veni la București, ci rămăsese în Romanați. Acolo, a cutreierat prin sate și a propovăduit ideile noului guvern. Era un agent de legătură între săteni și ocârmuirea de la București. Devine atât de popular, încât intră în tradiția orală fără să bage de seamă. Aproape că nu eram om care să nu fi auzit versurile: “Vine, vine, nu-ș ce vine/Popa Șapcă din Celei/Cu Goleștii câte trei!” sau “Să trăiască Popa Șapcă/ Că a scăpat țara de clacă/Și Goleștii câteși trei/ Că au fost cu toții și ei.

Deznodământul tragic al revoluționarilor

Însă legăturile reacționarilor de la noi cu cei din afară, au înăbușit elanul noului guvern. Pe 13 septembrie, trupele turcești intră furtunos în București. Între mica armată și trupele otomane au loc ciocniri sângeroase, guvernul este silit sa abdice. O parte dintre revoluționari în frunte cu Heliade Rădulescu au fost arestați și duși în surghiun la Brussa. Dar Popa Șapcă? Ei bine, furia autorităților nu l-a ocolit nici pe el. Este acuzat “pentru înclinarea ce a avut-o cu lucrările trecutei revoluții” și închis la Văcărești. După alte surse, ar fi fost dus din arestul Mitropoliei la Văcărești și încarcerat la Brussa, unde a petrecut ani buni.

Surse: Prof. Univ. Constantinescu-Iași, “Popa Radu Șapcă, un conducător de frunte al revoluției din 1848”

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Domnitorul Ioan al III-lea cel Viteaz / cel Cumplit sau când românul se înfurie
Când au știut românii din cele trei Țări că aparțin aceluiași neam
generalul Berthelot francez Franţa România Primul Război Mondial slider
Generalul Henri Mathias Berthelot sau „Taica Burtălău”. Cronica unei transformări neaşteptate (II)
Bogdan I român Moldova independentă unguri slider
Bogdan I, “infidelul notoriu” român care a sfidat regalitatea maghiară şi a fondat Moldova independentă