Povestea părintelui Justin Șerbănescu. Clericul care a luptat pe front și a fost distins cu cea mai înaltă decorație de război a statului român

A îmbrățișat viața călugărească de timpuriu, ajungând pe rând frate, monah, arhimandrit și stareț. Odată cu declanșarea Primului Război Mondial, se alătură de bunăvoie Regimentului 21 Infanterie “Ilfov” și pleacă la luptă. Pe front, oferă povețe, ține predici prin care ridică moralul soldaților și oficiază slujbe. Înconjurat de zgomotul armelor, este rănit și cade prizonier. Cu toate acestea a condus cu vitejie Regimentul “Feldioara”, reușind în cele din urmă să dea peste cap pozițiile dușmane. Pentru toate acestea, părintele Justin Șerbănescu a fost decorat cu Ordinul Militar de Război “Mihai Viteazul” clasa a III-a, cea mai înaltă decorație de război a statului român, fiind singurul cleric care a primit acest ordin.

 

Confesor al soldaților români  

Se naște la 26 octombrie 1867, în comuna Obilești Noi, județul Ilfov. Crescut în duhul dragostei față de cele sfinte, junele prinde drag de biserică, iar la vârsta cuvenită intră ca frate la Mănăstirea Cernica. După o bună bucată de vreme este tuns în monahism, fiind avansat până la treapta de stareț. În timpul celui de-al Doilea Război Balcanic din anul 1913, părintele Șerbănescu va îndeplini funcția de confesor onorific în cadrul Regimentului 21 Infanterie “Ilfov”. Drept răsplată pentru devotamentul și curajul de care a dat dovadă, va fi decorat cu medaliile “Răsplata muncii pentru Biserică” şi “Avântul Ţării”.

Din momentul intrării României în focurile primei conflagrații mondiale la 14/27 august 1916, părintele Justin Șerbănescu s-a alăturat Regimentului 21 Infanterie “Ilfov”. În calitate de confesor, a participat la luptele din Transilvania oferind povețe și îmbărbătând pe soldați. Curajul l-a costat scump, iar în ziua de 17/30 septembrie 1916, părintele este rănit.

 

Călugărul din linia întâi

După câteva zile petrecute la infirmerie, pe 16/29 octombrie revine în mijlocul ostașilor din Brigada 8 Infanterie care lupta pe Valea Azugăi. Când trupele inamice ocupaseră Predealul, părintele se alătură ostașilor din Regimentul “Feldioara”, lupta finală dându-se la Clăbucet. A curs mult sânge, comandantul și ofițerii erau grav răniți, iar regimentul era în totală dezordine. Văzând cele întâmplate, părintele Șerbănescu a luat frâiele în mână și a început să comande. Mai întâi a mobilizat gorniștii să vestească înaintarea, după care a dirijat contraatacul reușind în cele din urmă să dea peste cap pozițiile dușmane. Trupele române au luptat până la epuizare. La 16/29 noiembrie 1916, soldații nu au mai putut rezista și au căzut în mâinile inamicului. Părintele Șebrănescu a fost luat prizonier, dar a reușit să evadeze în iulie 1917. A rătăcit prin munți, iar al sfârștitul lunii februarie 1918, a ajuns la Galați, loc în care se afla Regimentul 21 Infanterie “Ilfov”.

Vitejia clericului ajunsese până la urechile conducătorilor. În urma acțiunilor sale, autoritățile au decis să-i ofere Ordinul Militar de Război “Mihai Viteazul” clasa a III-a, cea mai înaltă decorație de război a statului român. “Pentru vitejia, destoinicia şi iubirea de Patrie, ce a arătat pe câmpul de onoare, în 1916. Pe lângă că şi-a îndeplinit cu un mare devotament îndatoririle ce avea ca confesor al regimentului, a mai luat parte la toate luptele, mergând cu Sfânta Cruce în mână, în fruntea luptătorilor regimentului. În ziua de 21 octombrie 1916, văzând că Regimentul „Feldioara” a pierdut în lupte aproape pe toţi ofiţerii şi că comandantul căzuse rănit pe Muntele Clăbucetul Taurului, a luat comanda acestui corp şi luptând ca un erou o zi şi o noapte, a respins pe inamic până pe Muntele Susai, oprindu-l de a ocupa Azuga. În luptele de pe Muntele Dihamului a condus un batalion de dispersaţi, iar la 17 noiembrie 1916, fiind pentru a doua oară rănit pe Muntele Sorica în timpul unui atac al Azugăi, a refuzat evacuarea pentru a nu se despărţi de vitejii regimentului”, se motiva prin Înaltul Decret.

Dar șirul distincțiilor nu s-a oprit aici. Prin Înaltul Decret nr. 1264 din 15 iunie 1917, locotenentul preot Justin Șerbănescu a fost avansat la gradul de căpitan. Pe 15 august 1918, va primi din partea atașatului militar al ambasadei Franței din România “Crucea de război cu lauri.”

 

Ultimele campanii

Ajuns la 51 de ani, părintele nu s-a dat în lături de la noi provocări. Odată cu reintrarea României în război la 10/23 noiembrie 1918 cere să fie mobilizat și îndeplinește funcția de confesor militar la Divizia 2 Vânători. Le va fi alături militarilor la marile lupte din Transilvania și Ungaria, urmând ca la 4 august 1919, să figureze printre militarii care intră în Budapesta. A fost ultima campanie majoră la care participase. În urma vârstei înaintate și a condițiilor de pe front, o lasă mai moale. Vreme de un an de zile va sluji la Spitalul Militar “Regina Elisabeta”, unde avea funcția de confesor. După această perioadă va reveni la Mănăstirea Cernica în calitate de arhimandrit. Chiar dacă nu mai participa la lupte, conducerea Armatei Române a decis să-l avanseze la gradul de maior în baza Înaltului Decret nr. 1951 din 1 octombrie 1927. Între 1932 și 1940, este uns confesor de divizie în Garnizoana București, grad din care va cunoaște retragerea.

 

 

Surse:  Drd. Gabriel-George Pătrașcu, Protosinghelul Justin Șerbănescu-Singurul preot militar cavaler al ordinului militar de razboi ,,Mihai Viteazul”, în Misiunea, 2014.

 

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

În vizită la Biserica românească Sfânta Cruce, Hollywood, Florida. Dialog cu părintele Silvius Sfera despre drumul către America, duhul comunității și proiecte îndrăznețe
TÂRGUL ICONARILOR ȘI AL MEȘTERILOR CRUCERI
Manifestări actuale ale Iconoclasmului
Constantin Nazarie, preotul care a pus pe picioare Serviciul Religios al Armatei Române. Cum a organizat activitatea clericilor în timpul Primului Război Mondial și care erau atribuțiile lor