Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Vința a înviat, cu adevărat a înviat! Dialog cu Raluca Prelipceanu despre risipire, satul românesc și tradiții aproape dispărute

Bucureșteancă get beget, Raluca a părăsit pământul natal la 22 de ani pentru a studia opt ani la Paris și unul la Torino. A predat la universități prestigioase precum Sorbona, Evry sau Creteil, însă misiunea ei era alta. Peregrinările printre străini i-au întărit credința și au reaprins dragostea pentru valorile satului românesc. În 2018, Raluca și-a luat inima în dinți și a început să lupte pentru salvarea Bisericii Sfântul Arhanghel Mihail din Vința.

 

Articolul pe scurt:
  • Tradiții Pascale de pe Valea Arieșului: “Se alegeau câțiva feciori care mergeau în Joia Mare la pădure și alegeau un lemn din care se făcea o toacă. De vineri seara până la Înviere se bătea toaca întruna pentru că atunci Hristos era în mormânt, iar duhurile rele bântuiau pământul și trebuiau alungate“
  • Biserica din garaj și francezii care se roagă în română: “Se slujea într-un garaj pentru că nu-și permiteau să închirieze o biserică. Am fost profund impresionată când toată comunitatea care era formată din francezi a început să recite Tatăl nostru în limba română“
  • Vința pe calea Învierii: “Pictura bisericii era în condiții foarte bune. Atunci am conștientizat că nu o pot lăsa să dispară. După lungi negocieri cu diferite instituții a urmat un șantier de șase luni“

 

Lacul de steril înghite totul

Lacul de steril înghite totul

                                                     

Paris, un voiaj către rădăcini

Primul contact cu lumea satului a fost la doi ani și jumătate, când și-a vizitat străbunicii materni din comuna Sibiciul de Jos, în munții Buzăului. “Era o mare bucurie să descopăr tot ceea ce era legat de natură, animale, gospodărie. Nu am mai avut niciun raport cu lumea satului până pe la 13 ani. Atunci profesoara noastră de matematică ne-a dus în Obcinile Bucovinei și am descoperit frumuseți de care nici nu știam“, povestește Raluca Prelipceanu pentru Matricea Românească.

 

Acolo ne strângeam și ne spuneam ofurile, era o comunitate foarte vie

 

A urmat plecarea la Paris și un drum inițiatic printre străini. Acolo a văzut mulți români plecați din țară care și-au redescoperit identitatea, dar și cazuri în care au lepădat-o deoarece o vedeau ca pe un balast. Printre străini, Raluca și-a redescoperit credința. ”Am fost pentru prima dată la parohia Saint Sulpice din Paris, o criptă în care atmosfera este similară cu cea din creștinismul primar. Acolo ne strângeam și ne spuneam ofurile, era o comunitate foarte vie. La un moment dat am fost la o parohie de limbă franceză unde slujea părintele Marc-Antonie Costa de Beauregard. Se slujea într-un garaj pentru că nu-și permiteau să închirieze o biserică. Am fost profund impresionată când toată comunitatea care era formată din francezi a început să recite Tatăl nostru în limba română”, a spus Raluca.

 

Pictura a fost extrasă de pe pereții bisericii

Pictura a fost extrasă de pe pereții bisericii

 

Învierea bisericii din Vința

Reîntoarcerea în țară a adus o întâlnire ce avea să-i schimbe viața. Raluca a însoțit o prietenă restaurator care lucra la refacerea unei biserici pe Valea Arieșului. Mulți specialiști spunea că pictura bisericească din acele locuri este naivă, fără valoare teologică. “Am pus un rămășag: să demonstrez că în acele zone a existat o școală de iconografie. În momentul în care mergeam pe teren găseam greu unde să poposesc. Cineva mi-a recomandat o bătrână văduvă. Soțul dumneaei fusese epitrop la o biserică din apropierea Vinței, așa am descoperit locul“, spune Raluca Prelipceanu.

 

Pictura bisericii era în condiții foarte bune. Atunci am conștientizat că nu o pot lăsa să dispară

 

Exploatarea de cupru de la Roșia Poieni a contribuit la formarea unor cantități mari de reziduuri care erau depozitate în iazuri de decantare. Peisajul era sfâșietor: grandoarea bisericii de secol XVIII urma să dispară sub amenințarea lacului de steril care era la câțiva metri. “În noaptea de Înviere m-am gândit că ar trebui să-l apelez pe preotul din Vința. Pictura bisericii era în condiții foarte bune. Atunci am conștientizat că nu o pot lăsa să dispară. După lungi negocieri cu diferite instituții a urmat un șantier de trei luni. Au fost implicate trei echipe: una de extragere a picturii frescă, apoi o echipă de extragere a picturii pe lemn și o echipă de constructori care a preluat elementele de lemn și zidărie“, a precizat Raluca Prelipceanu.

 

În timpul lucrărilor de demontare a bisericii din Vința

În timpul lucrărilor de demontare a bisericii din Vința

 

Tradiții Pascale pe cale de dispariție

Acum biserica e pe mâini bune și urmează să fie remontată în incinta muzeului ASTRA din Sibiu. Grija față de locașul din Vința m-a făcut să o întreb pe Raluca Prelipceanu ce rol avea biserica în satul de odinioară. “În trecut biserica era constucția principală. Satele concurau între ele care are biserica cea mai frumoasă. Activitățile țăranului erau organizate după sărbătorile anului bisericesc, iar în funcție de relația cu Dumnezeu se țesea și relația cu ceilalți săteni“, lămurește Raluca.

 

Activitățile țăranului erau organizate după sărbătorile anului bisericesc

 

Când aduc în discuție soarta satului românesc, inevitabil apare un oftat. Raluca a luat la pas multe cătune și a constatat cu amărăciune că odată cu moartea bătrânilor dispar și tradițiile. “Pe Valea Arieșului era un obicei în preajma Paștelui legat de bătutul toacei. Se alegeau câțiva feciori care mergeau în Joia Mare la pădure și alegeau un lemn din care se făcea o toacă. De vineri seara până la Înviere se bătea toaca întruna pentru că atunci Hristos era în mormânt, iar duhurile rele bântuiau pământul și trebuiau alungate“, amintește Raluca.

 

 

Gabriel Păun

Gabriel Păun

Jurnalist preocupat de teatru și metafizică, urmăritor al frumosului, al adevărului și al binelui. Interesat de codificarea mesajului și de decodificarea realității
Gabriel Păun

CITEȘTE ȘI:

Vernisajul expoziției documentar „Lacrimile Vinței. Salvarea bisericii Sfântul Mihail“, la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”
Dialog cu doi antreprenori din Craiova despre muncă, afaceri şi viitor în România
Doi antreprenori olteni, despre români: “Suntem altceva faţă de străini, care sunt ca nişte «roboţei», care și-au pierdut abilitatea de a gândi și de a imagina”
Seria de autor Constantin Noica De caelo slider
Constantin Noica: despre condiția umană – De caelo