Oare cum ,,funcționează” pisicuța Pufin, eroina noastră dragă?
Acum, că-i știți toate aventurile, hai să ne uitam cu atenție: cum de este ea atât de pricepută, atât ca mamă, cât și ca… supereroină!?
Children’s Museum of the Arts (CMA)- New York/ ,,Muzeul de Artă creată de copii” din New York
Fondat în 1988, ,,CMA” este un muzeu unic care se concentrează pe promovarea creativității în rândul copiilor și pe prezentarea artei create de copii din întreaga lume.
Colecția sa permanentă cuprinde peste 2.000 de lucrări de artă realizate de copii, unele datând de la începutul secolului al XX-lea.
Acestea provin din peste 50 de țări, ilustrând diversitatea culturală și istorică.
Pe lângă colecția sa, muzeul organizează ateliere interactive, expoziții și evenimente care încurajează copiii să creeze artă proprie.
Arta copiilor a fost o sursă profundă de inspirație pentru unii dintre cei mai mari artiști ai lumii, captivați de puritatea, spontaneitatea și sinceritatea acesteia. Paul Klee, de exemplu, a văzut în creațiile copiilor o formă de exprimare nealterată, lipsită de constrângerile rațiunii adulte. Fascinat de modul natural în care copiii își exprimă lumea interioară, el spunea că „un copil are mai multă originalitate decât cel mai experimentat artist”. Această credință l-a condus spre un stil în care liniile simple și culorile vibrante evocă bucuria și curiozitatea copilăriei.
În același spirit, Joan Miró s-a străduit să redea în operele sale acea libertate creativă neatinsă de convențiile sociale. El a privit arta copiilor ca pe o fereastră către o stare primordială a sufletului, iar picturile și desenele sale abstracte poartă amprenta unei simplități care amintește de jocul inocent al copiilor.
Într-un mod similar, Pablo Picasso a admirat curajul artistic al celor mici, declarând că „am petrecut patru ani să învăț să desenez ca Raphael, dar o viață întreagă să învăț să desenez ca un copil”. Această dorință de a se elibera de convențional l-a ghidat în căutările sale cubiste, în care perspectivele neobișnuite și formele simplificate reflectă mirarea copilăriei.
Jean Dubuffet, fondatorul mișcării Art Brut, a găsit în arta copiilor o autenticitate brută, neîntinată de influențele culturale și academice. Pentru el, desenele copilărești erau o dovadă vie a unei creativități pure, libere, iar lucrările sale, marcate de o estetică primitivă și intensă, oglindesc acest respect profund pentru copilărie. Grupul avangardist CoBrA, format din artiști precum Asger Jorn și Karel Appel, a fost la rândul său cucerit de energia neîmblânzită a desenelor copilărești. Ei au văzut în ele o chemare către o lume mai sinceră, mai instinctivă, și au încercat să redea această libertate în picturile lor.
Wassily Kandinsky, pionier al artei abstracte, a înțeles puterea formelor și culorilor simple din desenele copiilor, pe care le-a integrat în căutările sale artistice pentru a exprima emoții spirituale. De asemenea, Henri Matisse, în ultimele sale lucrări, a adoptat o simplitate copilărească în decupajele sale de hârtie colorată, utilizând culoarea nu pentru a reproduce realitatea, ci pentru a evoca emoție pură.
Fiecare dintre acești artiști a găsit în arta copiilor o sursă de adevăr, un spațiu în care creativitatea se manifestă în forma sa cea mai sinceră și directă. Pentru ei, desenele și picturile copiilor au fost mai mult decât expresii naive; au fost lecții despre cum să privești lumea cu ochi proaspeți, neumbriți de judecăți sau convenții. Arta copiilor i-a ajutat să se reconecteze cu o inocență pierdută, deschizându-le calea spre creații care rămân, și astăzi, incredibil de vii și emoționante.
Pentru a afla mai multe despre acest subiect, putem consulta site-ul ,,https://www.cmany.org/”
Părinți, vă întrebați unde vă mai distrați copiii pe timp de iarnă? Vă gândiți la ce activități distractive și interactive să îi mai duceți într-o zi de weekend? Ce-ar fi să vă pregătiți copiii pentru un show magic și ludic de o zi? Vă dăm de veste că în Iași va fi o distracție de neuitat care se întinde pe multe ore, despre care vor povesti zile întregi cu prietenii! Magic&Ludic Festival revine la Iași și continuă să aducă bucurie familiilor, dar mai ales celor mai mici, care se vor bucura de experiențe de neuitat.
La a patra ediție, cea de pe 16 februarie 2025, artiștii Yoki Doki vin de peste granițele acesteia pentru a crea o atmosferă magică pentru copiii mici și mari, ce susțin programe unice. Mascotele Unicorn, Elefănțica, Vulpița, Iepurașul, Ursul Roz, Brioșa vor întâmpina invitații, totodată îi vor distra la 2 zone: Gift Box și Dartz. Vor urma programe distractive precum Bule de săpun, Chimic Show, Show de Magie alături de personajele Lollipops, clovnii Yoki și Doki și personajele Among Us. La final, copiii vor încheia într-un mod extravagant fiind poftiți să guste dintr-o porție mare de distracție și muzică modernă la Discoteca de hârtie colorată.
„Magic&Ludic Festival este un cadou pe care îl primesc copiii din partea părinților. Este un spațiu unde copiii își creează amintiri și își aduc aminte de ele când vor fi mari, amintirile acelea unde au fost cu mami și cu tati și s-au distrat împreună. Sau, poate, cu bunicii lor”, spune Andrei Enea, unul dintre organizatori.
Nu uita să îți treci data și ora în calendar, de distracție și voie bună ne ocupăm noi!
La Agora, Centru Provindența
16 februarie 2025
De la 10.00
Până la 19.00
Magic&Ludic Festival a prins amploare în Iași în anul 2023 și continuă și în 2025. Este un festival dedicat în întregime familiilor. „Magic&Ludic Festival s-a creionat nu întâmplător de Ziua Internațională a Copiilor. Și noi, adulții, sărbătorim copilăria odată cu ei”, adaugă Andrei Jipa.
De la o distracție de o zi s-a ajuns la o sărbătoare întinsă pe două zile cu proiecție de film în aer liber, ateliere creative, spectacole de teatru și muzicale, chiar și zone sportive unde copiii au putut practica zumba sau escalada un perete cățărător.
„Prin Magic&Ludic Festival contribuim la consolidarea unei valori fundamentale – FAMILIA – și subliniem frumusețea creării unei legături solide. Iar pentru asta, oferim un context dedicat pentru întreaga familie. Un cadru sigur, prietenos și colorat pregătim pentru o zi – exact ca-n povești. Tind să mă repet, dar este timpul să le ofer în dar și eu ceva după ani de zile în care copiii mi-au oferit mie iubire necondiționată”, spune Ema Tănase, profesor educator.
Într-o seară liniștită de noiembrie, Ana stătea alături de fiica ei, Irina, pe canapeaua din sufragerie. Ceai și chec și poftă de vorbă!
Irina are 12 ani și este destul de neliniștită în ultima vreme: ,,…ce-i cu prieteniile?….cum să fac să fiu bine într-o prietenie?”. Întrebările acestea apar tot mai des. Mama ei a găsit acum momentul cel bun în care să rostească și să desțelenească:
– Irina, știi, prietenia e ca un drum cu două sensuri, a început Ana cu o voce blândă. Dacă vrei ca prietenii tăi să te trateze cu bunătate și respect, trebuie mai întâi să oferi aceste lucruri. Nu poți aștepta să primești fără să dăruiești. Este un schimb continuu – de grijă, de cuvinte frumoase, de sprijin.
Irina a dat din cap, atentă.
– Dar, să știi, prietenii tăi sunt și ei oameni! Uneori, dacă nu-ți zâmbesc sau nu vorbesc prea mult cu tine într-o zi, nu înseamnă că sunt supărați pe tine. Poate că se confruntă cu ceva ce tu nici nu-ți imaginezi. Este important să ai răbdare și să nu tragi concluzii pripite.
Irina a făcut ochii mici; se străduiește să înțeleagă.
– Mai e ceva foarte important, continuă Ana. Niciodată, dar niciodată să nu te schimbi ca să faci pe plac prietenilor. Prietenia adevărată nu înseamnă să te potrivești cu forța undeva, ci să fii acceptată exact așa cum ești, cu valorile și personalitatea ta. Dacă simți că trebuie să renunți la cine ești ca să fii prietenă cu cineva, atunci poate că acea prietenie nu este pentru tine.
– Deci, dacă o prietenă mă face să mă simt prost pentru cine sunt, nu e o prietenă bună? întrebă Irina, ridicând privirea.
Ana a zâmbit.
– Exact, draga mea. Prietenia trebuie să fie un loc cald, unde să te simți în siguranță. Dacă vreodată simți că nu ești în siguranță într-o prietenie, întreabă-te de ce. Analizează ce se întâmplă și ce te face să te simți așa. Și mai ține minte: prietenii sunt oameni. Ei pot greși, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți la ei imediat. Uneori, merită să le spui cum te-au făcut să te simți și să le dai ocazia să repare lucrurile. Așa cresc prieteniile – prin înțelegere.
Irina a zâmbit timid.
– Dar ce fac dacă o prietenie se termină? a întrebat ea.
Ana a oftat ușor, dar privirea i-a rămas caldă.
– Uneori, draga mea, prieteniile se sfârșesc, și asta e în regulă. Nu toate prieteniile sunt făcute să dureze o viață întreagă. Unele sunt acolo doar pentru o vreme, să ne învețe ceva sau să ne facă să creștem. Și asta nu înseamnă că acea prietenie nu a fost importantă. Tot ce contează este să fii recunoscătoare pentru momentele frumoase și să mergi mai departe.
Irina s-a cuibărit mai aproape de mama ei, simțind că înțelege puțin mai bine ce înseamnă prietenia. Ana i-a mângâiat părul și i-a spus cu blândețe:
– Prietenia este ceva frumos, Irina, dar și un lucru care te învață multe despre tine și despre oameni.
Tot ce vreau e să știi cât de prețioasă este și cât de important e să ai grijă de ea!
–
Scarlett Onica
Unde sunt? Oare unde?
Ni s-a întâmplat tuturor cel puțin o data în viață să ne aflăm în această situație, întrebându-ne: ,,Unde sunt?”
Poziționarea noastră nu este doar una geografică, spațială, ci și una emoțională și spirituală. Mereu să ne amintim acest lucru!
Răspunsul este simplu: pentru a ne ,,orienta”, trebuie să ne păstrăm credința in Dumnezeu și să îi comunicăm părintelui duhovnic toate problemele noastre.
Doamne ajută și spor în toate!
David Bulboacă
Sebastian David Buza, în vârstă de doar 19 ani, este un exemplu viu al pasiunii pentru tradițiile autentice românești. Deși familia sa are rădăcini în alte părți ale țării, Sebastian s-a simțit întotdeauna atras de cultura Banatului de câmpie, o regiune care l-a cucerit prin frumusețea jocului, a muzicii, a graiului și a portului popular.
Totul a început cu o cămașă simplă, cumpărată pentru biserică, care i-a stârnit dorința de a descoperi mai mult despre acest tezaur cultural. Așa a luat naștere „Colecția Etnografică Sebastian Buza”, o impresionantă colecție de piese de port popular bănățean, strânsă cu multă migală și dedicare.
Sebastian călătorește adesea prin satele bănățene, în căutare de noi obiecte și povești ce reflectă sufletul comunității locale. Fiecare piesă adăugată colecției sale poartă cu ea o istorie, o bucată din identitatea celor care au creat-o și purtat-o.
Prin munca sa, Sebastian nu doar că păstrează vie tradiția, ci și inspiră generațiile tinere să prețuiască moștenirea culturală românească.
Sebastian David Buza, un tânăr care dovedește că tradițiile pot fi păstrate și promovate cu pasiune, ne invită să descoperim povestea sa și colecția impresionantă pe care a creat-o. Haideți să aflăm mai multe despre el în videoclipul de mai jos!
Via Transilvanica este un traseu de lungă distanță unic în România, care traversează diverse regiuni geografice și culturale ale țării, oferind călătorilor o experiență autentică de explorare a naturii, istoriei și tradițiilor. Lansată în 2018 de către ONG-ul Tășuleasa Social, această potecă de peste 1.400 km leagă Drobeta-Turnu Severin, pe malul Dunării, de Putna, în Bucovina, trecând prin 10 județe. Ideea s-a inspirat din trasee similare din Europa, precum Camino de Santiago din Spania sau Pacific Crest Trail din SUA.
Via Transilvanica este gândită ca un traseu accesibil tuturor categoriilor de aventurieri, indiferent dacă sunt pasionați de drumeții, ciclism montan sau pur și simplu iubitori ai călătoriilor. Drumul este împărțit pe segmente marcate, fiecare cu o lungime de aproximativ 20-25 km, astfel încât să fie parcurse cu ușurință într-o zi. Pe parcurs, traseul este dotat cu borne sculptate și indicatoare care facilitează orientarea.
Traseul oferă oportunități diverse: de la explorarea Munților Carpați, cu peisaje sălbatice, până la plimbări prin sate pitorești unde tradițiile și meșteșugurile se păstrează încă vii. Fiecare etapă aduce o nouă poveste, fie ca este despre natura sălbatică, moștenirea culturală sau ospitalitatea localnicilor.
Via Transilvania parcurge numeroase regiuni:
Fiecare regiune traversată oferă atracții care îmbină natura, cultura și istoria. Astfel, în zona Banat, pot fi vizitate Podul lui Traian, Castrul Roman din Drobeta-Turnu Severin, Clisura Dunării și Cascada Bigăr (deși s-a prăbușit în 2021, rămâne un simbol al zonei). Îl Oltenia de Nord și Hunedoara, cei interesați sunt invitați să viziteze Peștera Polovragi și Sarmizegetusa Regia. Cetatea Albă Carolina, satele săsești din Sibiu și Biserici Fortificate, precum și Sighișoara vă așteaptă în zona Transilvania. Lacul Sfânta Ana și pădurile de mesteceni din zona Ținutului Secuiesc sunt printre atracțiile din zonă, iar în Bucovina, Pasul Tihuța, mănăstirile pictate din bucovina și Mănăstirea Putna reprezintă adevărate atracții.
Unul dintre principalele obiective ale proiectului este promovarea turismului sustenabil. Pe lângă faptul că încurajează explorarea lentă, Via Transilvanica oferă o șansă comunităților locale să beneficieze economic prin servicii turistice, precum cazare, mese tradiționale sau ghidaj.
Cele 1.400 de borne plasate de-a lungul drumului, sculptate de artiști români, sunt atât indicatoare, cât și opere de artă, ce reflectă identitatea regiunilor prin care trece traseul. Acestea devin puncte de atracție pentru călători și contribuie la estetica drumului.
Specialiștii oferă câteva sfaturi celor interesați de parcurgerea Viei Transilvanica. Aceștia recomandă ca fiecare să aleagă segmentele potrivite în funcție de nivelul său de experiență și de condiția fizică. Totodată, celor care doresc să exploreze le este recomandat să aibă un echipament de calitate, în special dacă doresc să facă drumeții în zonele montaje. Bocancii, un rucsac confortabil și o trusă de prim-ajutor nu ar trebui să lipsească nimănui. Traseul include locuri de campare, pensiuni și case tradiționale, multe dintre ele fiind gestionate de localnici, astfel, este recomandat să vă interesați înainte de a pleca de potențiale locuri în care puteți dormi.
Una dintre valorile fundamentale ale proiectului este conservarea mediului și implicarea comunităților locale. Astfel, se încurajează respectarea naturii, strângerea deșeurilor și interacțiunea responsabilă cu localnicii. În plus, cumpărarea produselor locale și cazarea la pensiuni de familie contribuie la dezvoltarea economică a regiunilor traversate.
Via Transilvanica este o invitație la descoperirea României autentice. Cu peisaje spectaculoase, o invitație la descoperirea istoriei și a tradițiilor bine păstrate, traseul unește regiunile Româniai sub forma unui drum accesibil tuturor. Fie că veți alege să parcurgeți întregul traseu sau doar o parte, Via Transilvanica promite să ofere o experiență memorabilă.
Sursă foto: viatransilvanica.com, libertatea.ro
România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește abandonul școlar. Ponderea tinerilor care au părăsit devreme sistemul de educație și formare este de 16% la nivel național, în timp ce media Uniunii Europene este de 10%. Iar în mediul rural, acolo unde se află jumătate din potențialul uman al țării (51% din populație), abandonul școlar este și mai ridicat. Peste 600.000 de elevi nu merg la școală, în prezent, la nivelul la care trebuie să fie sau au renunțat cu totul la studii. Problema este agravată de numărul mare de tineri NEETs (ʻneither in employment, nor in education and trainingʼ), care nu sunt nici în școală, nici în câmpul muncii. Conform Eurostat, România are cel mai mare nivel de NEETs din UE (19,8%), în strânsă legătură cu rata uriașă de abandon școlar. Lucrând la negru, pierzând șansa de a se forma profesional, trăind din ajutoare sociale, acești tineri devin la rândul lor parte a unei probleme sistemice, perpetuând sărăcia, excluziunea socială, inegalitatea de gen și lipsa competențelor.
Pentru a înțelege cum putem crește nivelul de școlarizare și ajuta mai mulți copii să-și finalizeze studiile, Asociația BookLand și Unlock au realizat, cu sprijinul Leroy Merlin, o cercetare care a mers în inima României rurale (prea rar atinsă, de altfel, de studiile sociologice). Intitulat „Părinți la Sat”, studiul a privit în profunzime relația dintre copii și școală & modul în care părinții se raportează la educație: cât de importantă este pentru ei și ce fac (sau nu) pentru a-și susține copiii să învețe. Studiul arată și cum accesul la oportunități, dar și traumele din familie determină stiluri de viață foarte diferite. Părinții de la sat care au beneficiat de oportunități care să-i ajute să crească material și emoțional se pot gândi la educație și la valori pe care le împărtășesc apoi cu copiii. Cei fragili, aflați în sărăcie extremă și care nu pot asigura un trai decent, sunt prinși într-o capcană din care simt că nu pot face nimic.
Oamenii din satele argeșene încearcă să depășească cutumele înrădăcinate în generații prin care gura lumii guvernează. Cu toate acestea, procesul nu este simplu și necesită timp, rezistența la schimbare fiind mare. Există, însă, valori care par de neclintit. Copiii continuă să fie rațiunea de a fi a părinților, care își definesc valoarea prin aceștia; familia este valoarea centrală, iar copiii sunt sensul vieții. Asociată cu siguranța și statutul în comunitate, familia este valorizată până într-acolo încât unii adulți aleg să rămână în situații sau relații toxice pentru că ʻașa se face’. În același timp, statutul este dat și de bunurile deținute; inclusiv dragostea față de copii este exprimată prin ceea ce poți da mai departe (ʻsă ai ce să lași copiilor, căci pentru ei muncești’). Prin urmare, o casă mare (chiar și neterminată) este semn de bogăție, iar să ai haine frumoase (de brand, dacă se poate) înseamnă să fii un om valoros, care obține mai ușor recunoaștere socială.
Pentru a înțelege blocajul în care se află România rurală, studiul a investigat și temerile părinților. Aceștia se tem, de pildă, că le vor fi marginalizați și discriminați copiii, dar și că tinerii o vor lua pe căi greșite și nu se vor ține de studii. Printre cauzele frecvent amintite pentru abandonul școlar sunt sarcinile adolescentelor (suntem nr. 1 în Europa în ceea ce privește numărul de mămici adolescente) și bullying-ul practicat. Părinții se tem și că nu sunt capabili să-și ajute copiii cu probleme comportamentale sau întârzieri de învățare. Iar în cazul celor care nu-și pot ajuta copiii la teme, teama de blocajul educațional al copilului este înlocuită de o atitudine de desconsiderare a școlii (= locul unde aceștia spun că se râde de copiii lor). Frica de a nu fi părinți buni, de a nu-și îngriji copiii ʻcum trebuie’ este asociată cu teama că le vor fi luați copiii și este mai puternică în rândul mamelor captive în situații de abuz. Prea multe familii continuă să trăiască din alocații, ajutor de șomaj sau muncă zilieră, iar teama de a nu (mai) avea un loc de muncă și un venit afectează părinții.
Cele mai multe cazuri de abandon școlar sunt întâlnite în conexiune cu spațiul locativ. Copiii din familii sărace, la limita subzistenței, care locuiesc în case insalubre și nu au un spațiu unde să se spele sau un loc în care să-și facă temele, au un risc mult mai mare de a abandona școala, ca și cum educația ʻar fi ultima lor grijă’. Unii copii au spus că ar prefera să nu mai frecventeze școala și să-și îngrijească frații mai mici, pentru ca mama lor să poată munci și aduce un ban în plus acasă. Studiul arată și că investițiile în spațiul unde copilul învață nu sunt prioritare. Spațiul de bază al casei include o bucătărie, spațiul de dormit și un grup sanitar cu duș (wc-ul fiind, în multe cazuri, încă în curte), în timp ce spațiul de învățare este adesea „încropit” de o masă și un scaun unde se și gătește sau mănâncă.
Respondenții spun că lipsa banilor le creează un sentiment de nesiguranță și teamă căci, în Argeșul rural, oportunitățile de lucru nu sunt atât de variate și sigure: ʻnu e ca la Mioveni unde ai acces la locuri de muncăʼ. De aceea, mulți săteni aleg să plece în străinătate. În lipsa predictibilității financiare, majoritatea se axează pe imediat (ʻce-i în mână nu-i minciună’) și rareori fac planuri pe termen lung. În mod paradoxal, părinții cu cei mai puțini bani au tendința de a ceda presiunilor copiilor pentru a cumpăra jucării sau haine de brand, comparativ cu cei mai stabili financiar, care sunt mai chibzuiți. Cea mai mare diferență între cei care reușesc să facă bani și cei care nu reușesc rămâne atitudinea. Cei care suferă de deprivare financiară cred despre ei că ʻnu potʼ și despre mediu că ʻnu se poateʼ.
Indiferent de nivelul de trai, facturile și plata utilităților sunt priorități. Chiar dacă vorbim despre oameni care locuiesc la țară și au terenuri, sunt extrem de puțini cei care se bazează pe producția proprie pentru a-și acoperi întreg necesarul gospodăriei, apropiindu-se astfel de stilul urban de consum. Hainele sunt un subiect major de tensiune la sat, copiii fiind deseori judecați în funcție de îmbrăcăminte, cele mai multe cazuri de bullying fiind cauzate de acest aspect. Cheltuielile cu educația (rechizite sau transport pentru cei care studiază la oraș) ocupă o pondere redusă în bugetul familiei, nefiind o prioritate. Apropo, un alt studiu recent arată că românii cheltuie de opt ori mai mult pe țigări și alcool decât pe educație… Totuși, cu cât părinții sunt mai educați și cu cât au aspirații mai înalte pentru copii, cu atât crește și investiția în educație, în special în activități extra-curiculare: sport, o limbă straină sau excursii cu școala.
Familia rămâne extrem de importantă la sat. Majoritatea femeilor continuă să se mărite și să devină mame de foarte tinere (16-18 ani), mai ales cele care provin din medii defavorizate, însă nu exclusiv. Rolurile de gen tind să urmeze în continuare calea clasică: în general femeia este cea responsabilă de gospodărie și copii, inclusiv de educația lor. Totuși, în familiile moderne există o oarecare implicare și a bărbaților. În familiile monoparentale copiii suferă mult după părintele care lipsește, mai ales dacă mama este cea care a plecat. Atunci când mamele rămân singure cu copiii, cel mai adesea reușesc să-i stabilizeze și să le asigure o direcție. Studiul relevă și o tendință nouă: aceea a mamelor care-și învăța fetele să gândească independent și să învețe o meserie, pentru a nu depinde financiar de un partener.
A avea un loc de muncă stabil, bine remunerat, care se bucură de prestigiu social este aspirațional. Și totuși, oamenii nu-și încurajează copiii să viseze mai mult decât ceea ce știu că funcționează. Maximul la care aspiră pentru copii sunt joburi sigure, în administrația publică – polițist, pompier, învățător, asistent – iar cei care spun că-și doresc să-și vadă copiii la facultate nu știu ce anume vor studia aceștia. Își spun însă, că o diplomă le deschide copiilor ușa spre locuri de muncă mai bune: ʻla birou, nu cu cârca, în ploaie’. Perspectiva părinților argeșeni trebuie privită și în contextul percepției la nivel național, unde doar 34% dintre români cred că învățământul îi pregătește pe copii pentru viață într-o mare sau foarte măsură, în timp ce 7 din 10 români care au copii sau cunoscuți absolvenți de liceu & facultate spun că le e greu să-și găsească locuri de muncă, neavând experiență practică (59%) sau acces la oportunități în zonă (42%).
În teorie, școala este valorizată de toți cei investigați pentru că este un pașaport către o viață mai bună, una în care nu sunt constrânși să muncească în condiții precare. Deși părinții recunosc rolul esențial al educației, în multe familii nu există o implicare activă în susținerea copiilor. Astfel, în familiile aflate în dificultate, copiii au performanțe școlare reduse, absentează frecvent sau abandonează școala. În plus, mulți părinți nu au la rândul lor educație și nu-și pot ajuta copiii la teme, aceștia ajungând să se frustreze și să nu-și mai dorească să meargă la școală. Un alt fenomen este cel al copiilor care doresc să performeze, dar sunt ținuți în urmă de familiile care se tem ca aceștia să nu plece din comunitate. Mulți părinți se plâng de bullying în școli, copiii ajungând să fie judecați după haine, branduri, gadgeturi, și spun că lipsa uniformei permite diferențierea între copii la școală și accentuează atitudinile de discriminare.
Planurile de viitor sunt influențate de puterea financiară și de statutul în comunitate. Totuși, există un angajament comun: dorința de a rămâne în județ alături de familie. Părinții vor ca tinerii să rămână și să se dezvolte personal și profesional în comunitate, unde au crescut. Această viziune este deosebit de importantă pentru familiile care se confruntă cu dificultăți financiare; sprijinul reciproc dintre generații constituie o sursă vitală de ajutor și stabilitate în fața provocărilor de zi cu zi. Însă, ce fel de suport pot asigura copiii care nu sunt cuprinși în sistemul educațional? Deși potențialul este uriaș: conform statisticilor europene, ponderea populației de vârstă școlară în populația totală din România este cea mai mare și mai stabilă în comparație cu țările din regiune. În schimb, ponderea copiilor încadrați în școlile românești este cea mai mică din regiune & în scădere: doar 18% față de 20% în Polonia sau 21% în Germania, spre exemplu.
Realizat pe teren, în gospodării din mai multe sate argeșene, Studiul „Părinți la sat” a intrat adânc în realitatea României rurale, printr-o o serie de 40 de interviuri cu părinți din varii categorii socio-economice. Concluziile, deși privesc situația din Argeșul rural, vorbesc despre probleme sistemice, existente la nivel național. Și, deși nu toate familiile intervievate trăiesc în situații financiare-limită, prea multe dintre cazurile întâlnite spun povești triste despre analfabetism, discriminare, abuz și medii toxice… Povești despre copii la limita puterilor, care cer ajutorul serviciilor sociale.
„Există o Românie profundă care stă ascunsă și pe care foarte puțini se încumetă să o exploreze. O Românie amorțită și blocată în zone rurale, unde oamenii sunt ancorați doar în prezentul căruia trebuie să-i supraviețuiască. Ei nu au o viziune pe termen lung, pentru că nu au pe ce să se bazeze. Nu există joburi stabile, oportunități de dezvoltare sau un plan de creștere al comunității. Unii reușesc să construiască vile frumoase, lucrând și inspirându-se din străinătate. Alții trăiesc într-o sărăcie incredibilă, în case insalubre și dărăpănate, cu mame aflate în depresie pentru că nu pot munci și mai sunt și chinuite de soții alcoolici sau violenți, cu copii cu ochi triști și care nu știu încotro să o ia. Cei mai mari prind curaj și ʻse cerʼ în plasament, lăsându-i pe părinți și mai deprimați. În studiul din județul Argeș am aflat că nu există părinte care să nu-și iubească copiii și care să nu plângă atunci când îi pierde… dar și că sunt oameni care au nevoie de perspectivă, au nevoie de cineva care să-i ajute să devină utili social. Oamenii marginalizați de la sat sunt potențialul irosit al României, iar copiii care abandonează școala sunt deseori produsul unor familii în derivă care nu-și găsesc un scop și o direcție. Ei se apară și spun ʻnu am școalăʼ, ʻnu mă angajează nimeniʼ, ʻnu am cum să las copiii singuri acasă și să merg la muncăʼ. E normal când toată viață nu ți-a ieșit nimic și nu te-a ajutat nimeni. Sunt însă în comunitate oameni care au reușit și le întind o mână – le dau joburi temporare și reușesc să trăiască de pe o zi pe altă. Dar nu apucă să acopere la timp nevoile de bază ale copiilor: să am un loc unde să mă spăl, să îmi fac lecțiile, să dorm. Fără oportunități de dezvoltare, fără investiții și fără educație, jumătate din România se chinuie să evolueze. Iar unii se pierd de tot, din păcate din ce în ce mai mulți.” – Adina Vlad, Managing Partner Unlock
„Datoria noastră, ca pilon al societății, este să ajutăm acolo unde este identificată nevoia, cu atât mai mult nevoia stringentă. Ca să facem lucrul acesta cu eficacitate, ca să putem face diferența pe termen lung, avem nevoie să cunoaștem. Alături de partenerii noștri de la BookLand, ne-am imersat într-o cercetare deloc facilă, în România profundă, unde normalitatea – așa cum este ea definită și aplicată la socialul și umanul de zi cu zi – este una total diferită de cea pe care o trăim noi. Aceia dintre noi pentru care accesul la educație, la un loc de muncă, la familii care își poartă de grijă și își cresc copiii fără grija zilei de mâine, care au un cămin și o comunitate apropiată, reprezintă doar o parte a României. Partea pentru care ʻnormalul’ este un cuvânt uzual, ușor de înțeles. Însă în România profundă, din nefericire, trăiesc cei vulnerabili: familii dezrădăcinate, adulți privați de șansa la un loc de muncă și pentru care hrana zilnică nu reprezintă o nevoie primară, ci de multe ori una la care aspiră. Sunt copii rupți din sânul familiilor, deși sunt iubiți nemărginit, copii care renunță la școală din lipsă de resurse minime, din lipsă de perspectivă și, în primul rând, din lipsa unei mâini de ajutor. România profundă este România vulnerabilă și este de datoria tuturor să o descopere și să ajute la schimbare, pentru o Românie cu adevărat sustenabilă.” – Mihaela Voinea, Lider Dezvoltare Durabilă Leroy Merlin România.
În același timp, studiul introduce un instrument util pentru înțelegerea părinților de la sat și a mecanismelor care îi motivează să-și susțină copiii la școală, diferențiind între 5 tipologii parentale: traumatic, compensatoriu, ambițios, progresiv și armonios. Cel mai des întâlnite în mediul rural sunt cele traumatice și compensatorii, cu o viziune pesimistă, dar și cele bazate pe dragoste pură și necondiționată.
Stilul parental traumatic se referă la părinți prinși în propria neputință și situație limită, care nu își pot motiva copiii, nu reușesc să fie prezenți sau activi în ceea ce privește activitățile școlare ale copilului. Copiii lor au cea mai mare nevoie de sprijin. Stilul compensatoriu îi include pe acei părinți care caută să le ofere copiilor ce le-a lipsit lor în copilărie, mai ales la nivel material, și se concentrează pe îndeplinirea dorințelor. Sunt mai preocupați de fericirea și confortul copiilor decât de educația formală. Stilul ambițios este cel al părinților care-și doresc pentru copiii lor să obțină performanțe academice excepționale. Aceștia caută să-și împlinească propriile visuri prin realizările copiilor, ceea ce poate amplifica presiunea asupra celor mici. Stilul progresiv se caracterizează prin părinți ce pun accent pe dezvoltarea din punct de vedere emoțional și școlar, pentru a crește copii care să-și găsească drumul. Văd educația ca fiind esențială și caută modalități prin care să le sprijine copiilor explorarea diverselor interese. Stilul armonios este adoptat de adulții care încearcă să fie alături de copii & să-i ajute să devină oameni buni, acceptați de comunitate, nu neapărat super-performanți la școală. Văd educația formală ca fiind importantă pentru că le dă copiilor ocazia să socializeze & să vadă alt mediu.
Accesul la educație la sat, într-un mediu în care analfabetismul funcțional este o problemă sistemică, este singura cale prin poate fi depășită trauma transgenerațională a sărăciei extreme din care părinții (și copii) simt că nu pot evada. De aceea, după 4 ani în care a renovat și dotat 80 de școli și grădinițe din toată țara, Asociația BookLand a început să construiască primul său Campus Preuniversitar Profesional în Sistem Dual în satul Vulturești, din județul Argeș.
Mai mult decât o școală, Campusul BookLand reprezintă o schimbare de paradigmă. Pentru comunitatea locală, Campusul aduce soluții concrete, asigurând stabilitate economică, sustenabilitate și un viitor prosper pentru zeci de generații de tineri argeșeni. Începând din 2025, când își va deschide porțile, primii 300 de elevi din satele învecinate (pe o rază de ~50km) vor studia aici în primul an, urmând ca după completarea tuturor claselor capacitatea maximă să fie de peste 1.200 de elevi. Elevii vor beneficia de condiții moderne de învățare pentru toate ciclurile de învățământ: primar, gimnazial, liceal și postliceal și de toate facilitățile și dotările pentru a face performanță: săli de clasă ʻscoase în natură’, ateliere de lucru, laboratoare, bibliotecă, sală de spectacole, facilități sportive, amfiteatru în aer liber, spații de relaxare, mini-fermă de animale, cantină, brutărie, spălătorie, livadă, grădină de legume și solar.
BookLand și-a propus astfel să revoluționeze învățământul profesional, implementându-l unde este mai multă nevoie – la sat, derulând programe în sistem dual alături de agenții economici cărora le va pregăti teoretic și practic viitorii angajați. Campusul va fi 100% gratuit pentru toți elevii care vor urma cursuri aici, după o programă comparabilă cu cea din campusurile occidentale, asigurând transport, două mese pe zi, uniforme, rechizite, manuale și cursuri extrașcolare. Despre impactul proiectului și schimbarea de mentalitate pe care o va încuraja, Adina Vlad, Managing Partner Unlock, a declarat: „Campusul BookLand este un proiect incredibil pentru oamenii de sat, parcă prea frumos să se întâmple. Dar o dată ce se va întâmpla, va schimba mult din față actuală a vieții la țară. Așa cum spunea Victor Hugo: ʻcând construiești o școală, închizi niște pușcăriiʼ. Sau cum spun oamenii din Argeș ʻva avea lumea mai mult curaj să facă copii și să dăm un viitor vieții la țară, care are atât de multe beneficii de faptʼ.”
„Vom arătă cum educația exhaustivă formează caractere tari: o zi în școala BookLand începe cu un mic dejun sănătos, cu ore susținute de dascăli pasionați, cu pauze pline de mișcare în aer liber, cu un prânz sănătos, cu afterschool în care vom face lecțiile, împreună contribuind și la bunul mers al campusului prin activități practice în bucătărie, livadă-grădina, în ferma de animale. Fiecare elev va avea responsabilități clare, dorindu-ne să le cultivăm respectul pe toate planurile. Manualele, rechizitele, transportul, uniformele școlare și accesul la diferite activități vor fi asigurate integral de noi. Vom funcționa ca o școală privată, însă cu zero taxe! Mai mult, vom plăti printre cele mai mari burse liceenilor, care vor face practică la operatorii economici cu care vom încheia parteneriate și unde tinerii vor învăța meserii. În misiunea asumată ne bazăm atât pe noi înșine – căci vom deschide întreprinderi sociale pentru a ne auto-gospodări, cât și pe partenerii care ni s-au alăturat, investind în crearea unor condiții mai bune de învățătură pentru copiii de la sat. Căci binele făcut se întoarce!” – a adăugat Mihaela Petrovan, Președinta Asociației BookLand.
Colaborarea strânsă dintre instituțiile de învățământ și angajatori (care stă la baza învățământului profesional dual aplicat în Campusul BookLand) este cerută la nivel național: 56% dintre români văd un astfel de parteneriat ca o soluție pentru criza de pe piața muncii. În același timp, din ce în ce mai mulți români apreciază că tinerii trebuie să se îndrepte către domenii cerute pe piața muncii și să capete mai multă experiență practică. Rezultatele sunt nu doar promițătoare, ci și realizabile: absolvenții BookLand vor putea intra pe piața muncii imediat după finalizarea studiilor, ceea ce reprezintă un avantaj și o șansă la o viață mai bună. Pregătindu-se pentru a ocupa locuri de muncă alături de operatori economici din județ și pentru cele mai căutate meserii de pe piață, tinerii au opțiunea să rămână în comunitate, aproape de familie.
Construcția Campusului BookLand a început în septembrie ’24, odată cu punerea pietrei de temelie în prezența autorităților, sponsorilor, partenerilor și operatorilor economici care își vor găsi aici o pepinieră de viitori specialiști, dar și a comunității din satul Vulturești. Lucrările progresează rapid, astfel încât campusul să-și poată deschide porțile în septembrie ’25. Pentru BookLand, acesta este doar primul dintr-o rețea națională de campusuri școlare, lecțiile și bunele practici dobândite în Argeșul rural urmând să fie aplicate ulterior în fiecare județ, în beneficiul tinerilor de la sat.
Sute de companii și-au dat deja mâna pentru a contribui la construirea Campusului din satul Vulturești, jud. Argeș, susținând misiunea educațională BookLand: Leroy Merlin, Verbund, SAP, CEC Bank, Coca Cola HBC, Asevi, Puran Architecture & Design, Somaco Grup Prefabricate, Holcim, Asa Cons, Cargill, Zentiva, Serv Class, Brico Dépôt, UniCredit, Vopseaua Oskar, Maxbet, Novomatic, Corteva, Timac Agro, Siniat, Kober, Teleperformance, Noventa, Stift Lux Design, Sipex, Huawei Technologies, BMI Bramac, Ferro, Mobilift, Porta Doors, European Pastry, Mediaposte Hit Mail, Linde Gaz, Turbomecanica, Viacon, Leoni, Terra Gres, Raveli, Rocas Decor, Bella Casa, Honeywell, Zahăr Mărgăritar, Titan Machinery, Rehau, Elis Pavaje, Bauelemente, Up România, Claritech, Fereastra Suki, Grădinariu Import Export, Intertrans Continental, Douglas, Strizo, Niko Auto Com, Hirsch Porozell, Gilcom, Ravago, Instal Impex, Savelectro, Elserv, Elvon, Austrotherm, Eurotigla, Caparol, Dolo Trans Olimp, Emerson Process Management, Eptisa, Game World, Team Montage, Menatwork, Indfloor Group, Kronospan, Butan Gas, Argenta, Porsche, Mar&Pet, Schneider Electric, Bilka Steel, Danlin, Agro Concept, Purmo Group, Media Med Publicis, Pallex, Polon Alfa, Terqua, Kovostroj, Cybernet Auto Center și Stroia.
Toți cei care împărtășesc viziunea BookLand pentru acces la educație de calitate pentru elevii de la sat se pot alătura demersului donând 2 euro lunar printr-un SMS cu textul CONSTRUIM la 8845 sau achiziționând Șoricelul BookLand.
De 14 ani BookLand contribuie la sublinierea importanței educației și dezvoltării personale prin Întâlnirile BookLand Evolution, care le facilitează liceenilor dialogul cu varii personalități, prin Taberele Coolturale care le oferă copiilor un mix de activități educaționale și distractive în mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea școlilor. „Împreună CONSTRUIM oameni” a adus laolaltă, în perioada 2020 – 2024, sute de companii din mediul privat, autorități locale, profesori-părinți-elevi care, la îndemnul BookLand, și-au dat mâna pentru a contribui la modernizarea școlilor de la sat. Acest parteneriat public-privat a fost posibil datorită obiectivului comun de a reduce abandonul școlar, oferindu-le elevilor șansa la educație de calitate în clădiri sigure și prietenoase. Rezultatul? 80 de școli rurale renovate & echipate, 15.000 de copii anual care merg cu drag să învețe, rezultate școlare mai bune și premisele unei vieți împlinite. În 2025 BookLand va inaugura primul Campus Preuniversitar Profesional în sistem Dual din mediul rural, locul în care educația se întâlnește cu dezvoltarea economică sustenabilă, asigurându-le tinerilor locuri de muncă, stabilitate și un nivel de trai mai bun. În plus, asociația promovează numeroase inițiative prin care susține dezvoltarea armonioasă a copiilor de la sat, precum Bursele BookLand, excursiile coolturale sau atelierele pe care le realizează alături de Partenerii & Ambasadorii săi. Mobilizarea exemplară reușită de BookLand a fost recunoscută printre bunele practici încurajate de Guvernul României în Raportul Național Voluntar al României, prezentat la Forumul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (New York, 2023).
Leroy Merlin, membră a Grupului Francez ADEO, este lider european al pieței de bricolaj, cu o istorie de peste 100 de ani ca retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit.
Harta ADEO cuprinde peste 1000 de magazine situate în 20 de țări ce deservesc 500 de milioane de locuitori și profesioniști. Sunt 150.000 de colegi, lideri dezvoltați într-o cultură a intraprenoriatului, animați de un scop comun: să fie utili lor, celorlalți, comunităților și întregii lumi, să ofere soluții eficiente și responsabile de îmbunătățire a locuințelor.
În România funcționează 22 de magazine Leroy Merlin, cu peste 3.500 de angajați în 15 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Pitești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara, Oradea, Târgoviște și Arad.
Filip e un băiat energic de 9 ani, vesel și bun și descurcăreț. A venit acasă azi cu capul plecat și o umbră de vinovăție în priviri. Tatăl lui, care îl aștepta în bucătărie cu o cană de ceai cald, și-a dat seama imediat că ceva nu era în regulă.
– Ce s-a întâmplat, campionule? l-a întrebat tatăl cu voce calmă.
Filip a tras aer în piept și, cu ochii în podea, a murmurat:
– Am împins un coleg azi…
Tatăl a lăsat cana deoparte și s-a așezat la nivelul lui Filip. Fără să se grăbească să-l certe, l-a întrebat:
– Spune-mi mai multe. Ce te-a făcut să reacționezi așa?
Filip a început să povestească, cu vocea tremurândă:
– La ora de sport, am încercat să arunc mingea la coș, dar am ratat de câteva ori. Radu a început să râdă de mine în fața tuturor. Mi-a zis că nu sunt bun la nimic… și… și m-am enervat! L-am împins!
Tatăl a ascultat cu atenție fiecare cuvânt, lăsându-l pe Filip să-și spună povestea fără să-l întrerupă.
Atunci când copiii trăiesc emoții intense – furie, frustrare, tristețe – este firesc să le spunem ce nu este permis: „Nu lovi!”, „Nu jigni!”, „Nu țipa!”. Deși aceste limite sunt esențiale, ele lasă un gol: copilul rămâne cu emoția puternică, dar fără să știe ce să facă cu ea. Este ca și cum le-am lua un instrument din mână fără să le oferim o alternativă.
Așadar, ce putem face?
Să le validăm emoțiile și să le oferim soluții clare și constructive de ales în comportamente!
Primul lucru pe care copilul trebuie să-l audă este că e în regulă să aibă emoția pe care o are. Să recunoască și să înțeleagă ce simte este esențial pentru dezvoltarea sa emoțională. Un exemplu ar fi:
„Ești supărat, și asta e în regulă. Oricine se poate simți așa uneori.”
„Te simți frustrat pentru că lucrurile nu au mers cum voiai. Îți înțeleg sentimentul.”
Validarea creează un spațiu sigur, unde copilul nu se simte judecat pentru ceea ce trăiește.
După ce recunoaștem emoția, este timpul să-l învățăm ce poate face în loc să aibă un comportament inadecvat. De exemplu:
„Poți fi nervos, dar în loc să lovești, hai să lovim o pernă sau să sărim în sus de câteva ori.”
„Ești trist? Dacă vrei, putem vorbi despre asta sau poți să desenezi cum te simți.”
„Frustrarea e grea. Poți să iei o pauză, să respiri adânc sau să strângi un obiect moale, până te calmezi.”
Copilul trebuie să știe că învățarea acestor comportamente este un proces și că greșelile sunt naturale.
„E greu să te oprești din a lovi, dar te voi ajuta să găsești alte moduri să-ți exprimi supărarea.”
„Împreună vom exersa cum să ne calmăm când ne simțim furioși.”
Un copil îl împinge pe altul pentru că se simte frustrat. În loc să-l certăm doar pentru comportament, putem spune:
„Văd că ești foarte supărat. E în regulă să te simți așa.”
„Dar nu e în regulă să lovești. Asta poate răni pe cineva.”
„Când simți că îți vine să lovești, poți să-mi spui mie sau poți să strângi pumnii sau poți să îți rostești trăirea sau poți să te duci să te liniștești un pic. Hai să încercăm împreună!”
Fiecare „Nu ai voie!” trebuie să vină la pachet cu un „Poți să încerci asta!”. Astfel, îi ajutăm pe copii să-și dezvolte autocontrolul, să înțeleagă limitele și să găsească soluții adecvate emoțiilor lor. Îi învățăm nu doar să se conformeze regulilor, ci și să devină adulți empatici, responsabili și conștienți de sine.
Să le spunem copiilor ce nu pot face, și mai ales să-i învățăm ce pot face. Emoțiile sunt normale, comportamentele se învață. Haideți să fim alături de copiii noștri, oferindu-le nu doar limite, ci și instrumente pentru viață.
Tata i-a pus lui Filip mâna pe umăr și i-a spus:
– Înțeleg că te-ai simțit foarte supărat și rănit. Nu e ușor să auzi pe cineva spunând lucruri urâte despre tine, mai ales în fața altora.
Filip l-a privit cu ochi plini de lacrimi:
– Dar n-ar fi trebuit să-l împing, nu?
Tatăl a zâmbit blând:
– Nu, să împingi pe cineva nu e o soluție, chiar dacă ești foarte nervos. Dar știi ce? Ești pe cale să înveți ceva foarte important astăzi. Ce ai făcut arată că ai avut o emoție puternică, iar asta e normal. Toți simțim furie sau frustrare uneori. Dar ceea ce contează este ce alegem să facem cu aceste emoții.
– Ce pot să fac data viitoare? a întrebat Filip curios.
Tatăl a luat o foaie de hârtie și a desenat un cerc. În mijloc a scris: Furie. Apoi, a trasat săgeți spre alte cuvinte:
Respiră adânc!
Vorbește despre ce simți!
– Uite, Filip. Data viitoare când te simți furios, poți încerca să respiri adânc de câteva ori sau să îmi spui ce te supără. Poți chiar să mergi să arunci o minge în perete sau să numeri până la 10. Te ajut să găsim soluții care să nu rănească pe nimeni.
Filip s-a luminat la față:
– Crezi că o să funcționeze?
– Sigur că da! Este normal să greșim uneori, dar de fiecare dată putem învăța ceva nou. Data viitoare, sunt sigur că vei reuși să alegi un alt mod de a-ți arăta emoțiile.
Cei doi au petrecut restul serii discutând despre cum să răspundă atunci când emoțiile sunt puternice. Tatăl lui Filip știa că drumul spre autocontrol cere timp și răbdare, dar era hotărât să fie alături de el la fiecare pas.
Locul copilăriei sale este locul copilăriei multor artiști. Județul Iași este o carte de vizită atunci când pășești în România. Găzduiește o paletă întreagă de creatori de toate formele. Un amestec de glamour vibrant și istorie uimitoare, județul continuă să ofere societății române, chiar Europei oameni-surpriză, oameni-lumină, valori, premii, titluri. Astăzi îl vom aduce în față pe artistul liric Gabriel Birjovanu.
Dacă poartă în suflet succese răsunătoare sau întâmplări fericite, aflăm de la cel care s-a întors acasă după ani în care a locuit în Oslo. A cucerit vreme de două decenii publicul norvegian și nu doar. Îi rămâne fidel scenei după atâția ani în care a cântat muzica, ea fiind cea care adună oameni. Publicul din 39 de țări s-a bucurat de talentul și harul său. Prezența sa pe afiș umple săli, deși, culmea, este singurul în familia sa care cunoaște notele muzicale și le cântă.
Pentru artistul Gabriel fiecare întâlnire cu spectatorii este o întreagă sărbătoare. Dacă mai simte emoții atunci când este pe scenă, aflăm chiar de la el!
Muzica este un limbaj universal, un limbaj al sufletului. Și chiar dacă fizic am putea trăi fără muzică, nu cred că am putea trăi cu adevărat, plenar, dincolo de existența biologică. Muzica dă sens zilelor noastre, ne hrănește interiorul, ne ajută să înțelegem, să simțim și să comunicăm ceea ce cuvintele nu pot exprima. Muzica ne ridică, ne vindecă și, de multe ori, ne aduce împreună. Oamenii simt o energie specială când merg pe stadioane mari să asculte muzica rock, e ceva ce nu poți simți în fotoliul de acasă chiar dacă au cele mai performanțe sisteme audio. Sau oamenii care cântă în cor, ei simt un echilibru interior și o armonie pe care oamenii cu meserii individuale nu reușesc să le simtă. Muzica adună, muzica oferă senzații. Aș putea spune că fără muzică, viața ar fi un spațiu tăcut și gol, iar fiecare zi ar fi mai puțin plină de sens. Sau cum zicea marele nostru actor,” se poate trăi fără artă și cultură, dar nu se merită”!
Da, simte. De fiecare dată este un nou început. Eu am norocul că (încă) arăt tânăr și vocea mea și-a păstrat prospețimea. Pot spune de fapt, că abia acum glasul meu a ajuns la maturitate. Chiar dacă am urcat pe scenă de o mie de ori, de-a lungul anilor, fiecare concert a adus cu el o încărcătură emoțională diferită. Nu există două momente identice pentru că publicul, energia, starea mea și a celor din jur sunt mereu în schimbare. Emoțiile nu sunt niciodată la fel, chiar dacă este vorba de o operă sau de un rol pe care l-am mai interpretat. Iar acele momente de „adevăr” pe scenă, când simt că totul se aliniază și că sunt cu adevărat în legătură cu publicul, sunt magice. E o emoție care nu se epuizează niciodată, indiferent de câte ori urci pe scenă. De fapt, cu fiecare prestație, îmi doresc să trăiesc acea stare de „mântuire” artistică.
Îmi place să cred că oamenii din public admiră la mine sinceritatea emoțiilor pe care le transmit, penetranța vocii și căldura interpretării. Prin aceasta dăruire și prin faptul că pun mult din mine în fiecare interpretare, am câștigat simpatie. Sunt mulți cântăreți în branșă și e concurență imensă, dar cu modestie observ că prezența mea pe afiș umple sala.
Am învățat că publicul nu vine doar pentru a asculta o interpretare, ci pentru a simți ce avem noi de transmis, pentru a trăi o experiență autentică. Ceea ce aduc eu în față nu este doar un spectacol, un concert, un recital, ci o emoție trăită intens. Și cred că asta se simte – o autenticitate care le atinge sufletul. Aș putea spune că, indiferent de țară sau limbaj, muzica are aceeași putere de a uni, de a ne face să ne simțim vulnerabili și totodată conectați.
Mi-ar plăcea să pot explica destul de expresiv ca eu să pot împărtăși acea perioadă cu tine. Cei 20 de ani petrecuți de mine în Norvegia a fost un proces de transformare în cariera mea, dar și în viața mea personală. A fost un loc în care am învățat multe despre mine, despre ce înseamnă să fii artist într-o cultură diferită, dar și despre cum oamenii din colțuri diverse ale lumii pot găsi/întâlni un limbaj comun prin muzică. Mi-ar plăcea să te pot ghida prin acele momente, prin fiecare concert, prin fiecare întâlnire cu publicul – unde mă simțeam mândru că sunt român și că provin dintr-o cultură bogată și o tradiție mare pentru muzica vocală, că fiecare notă cântată devenea o punte între noi, oamenii din lumi diferite, dar uniți prin aceleași trăiri. Aș putea spune că această perioadă a fost o călătorie minunată, în care am avut șansa să colaborez cu artiștii cei mai importanți ai vremii.
România și Norvegia sunt două lumi foarte diferite, dar există ceva adânc și universal care le unește: iubirea pentru frumos și respectul față de cultură. În Norvegia, am învățat să apreciez și să înțeleg mai profund legătura dintre natură și artă – aici, peisajele grandioase, liniștea munților și marea au o influență asupra stării interioare a fiecărei ființe. Deși a trebuit să mă adaptez la un alt mod de viață și să învăț un alt limbaj de exprimare cultural, am regăsit aceleași valori fundamentale pe care le trăiesc și în România: onestitatea, respectul, dăruirea. Am avut privilegiul să înțeleg această țară, și să descopăr cum artiștii români pot interpreta cu delicatețe și profunzime muzica de Grieg sau să joace în piese de teatru de Ibsen sau să fie fermecați de profunzimea picturilor lui Edvard Munch. Noi, latinii, putem interpreta aceste compoziții într-un mod magistral, respectând rigoarea scandinavă, dar punând un strop de suflet, pasiune și temperament .
Mai mult sau mai puțin. Am cântat mai mult în Germania, în Norvegia și Suedia. Îmi amintesc că am avut în urmă cu 10 ani un turneu în Germania cu showul celebru la vremea aceea „The twelve tenors „cu 40 de concerte. În fiecare zi în alt oraș. Am schimbat 40 de camere de hotel. Dimineața când mă ridicam din pat îmi trebuiau câteva secunde ca să îmi aduc aminte planul și arhitectura camerei. Am avut norocul să pot cânta în locuri extraordinare, să simt energia publicului. Fiecare concert a fost o oportunitate de a învăța ceva nou, fie că am cântat în teatre istorice sau în săli moderne, fiecare locație aducând cu ea o atmosferă unică. Pentru mine, fiecare recital este o călătorie – un loc unde mă las transpus de muzică, iar publicul devine o parte integrantă a acelei experiențe.
Este greu să aleg doar unul, pentru că fiecare concert are ceva special în el. Îmi amintesc cu drag când am cântat „Nessun dorma”pe scena filarmonicii din Munchen, când am cântat rolul Alfredo din Traviata în orașul lui Jussy Bjørling din Suedia sau să cânt sub bagheta lui Zubin Mehta la Oslo. Atmosfera acelor seri mi-a rămas în amintire și mi-a încurajat evoluția artistică. Au fost momente în care am simțit că între mine și public nu mai există bariere, doar muzică. Acele concerte au rămas în inima mea. A fost ca o conversație fără cuvinte.
Am avut privilegiul de a călători în 39 de țări, fiecare oferindu-mi experiențe unice și vacanțe minunate, multe dintre ele sub soarele cald, cu cocktailuri și palmieri. Dintre toate, câteva locuri mi-au rămas în mod special în suflet. Florida, Thailanda, Maroc Egipt si Dubai m-au încântat cu istorie, peisajele lor exotice și energia vibrantă. Dar fiordurile Norvegiei au lăsat o amprentă profundă asupra mea, poate mai mult decât oricare alt loc. Am avut norocul să locuiesc acolo o perioadă și să descopăr o armonie aparte între frumusețea naturală a peisajului și modul de viață al oamenilor, o liniște și o puritate aproape ireale. Publicul norvegian mi-a rămas la rândul său aproape de suflet, cu felul cald și respectuos în care primea muzica, creând un sentiment unic de conexiune cu fiecare notă.
Dacă nu ar fi fost muzica, cred că aș fi ales o meserie în domeniul artei, poate în teatru sau literatura, acolo unde creativitatea și comunicarea sunt fundamentale. De asemenea, am avut o fascinație pentru psihologie, pentru că îmi place să înțeleg ce se află în spatele trăirilor și comportamentelor umane. Sau mi-ar fi plăcut să fiu designer de interior, să renovez și să decorez case vechi. Muzica, însă, mi-a dat răspunsuri la multe întrebări despre sine și despre lume, așa că nu regret că am ales-o.
Nu, deloc. În familia mea cred ca sunt singurul care știe notele muzicale. Dar pentru ai mei, muzica a fost mereu prezentă. Țin minte din copilărie că toți dansau sau ascultau muzică și mă duceau pe mine la teatru, la filarmonică, la operă sau la teatrul de păpuși. Preocupări de apropieri culturale au fost. Am crescut într-un mediu în care muzica era apreciată și iubită. Însă, marea inspirație a venit de la părinții mei, care m-au încurajat și m-au susținut să îmi urmez drumul artistic.
Muzica a intrat în viața mea când eram mărișor, adolescent aproape. De aia tot timpul conservatorului am avut un mic handicap că nu aveam experiența colegilor mei care făceau muzica din clasa I. Dar pe parcursul studiilor, am recuperat. Prima „întâlnire oficială” cu muzica a fost atunci când am început să cânt cu orchestra. A fost o experiență. Pentru fiecare cântăreț e acea perioadă a fost un fel de trezire a conștiinței muzicale, un moment în care am înțeles că muzica nu este doar o pasiune, ci o chemare, iar întâlnirea cu scena a fost un pas natural, plin de emoție.
Fiecare proiect a avut ceva special pentru mine, însă unul dintre cele mai dragi momente a fost atunci când am debutat în „La Bohème” in Norvegia. Era un vis devenit realitate. În acel moment, am înțeles că muzica are puterea de a ne duce pe toți într-un alt univers, unul unde sufletele noastre pot trăi într-o libertate totală. Am mai avut emoții mari, anul trecut când am redebutat aici, acasă pe scena operei ieșene în spectacolul cu operata „Liliacul”.
Momentul meu de suflet totuși a fost când am dat admitere la doctorat și am devenit bursier al statului român. Precum și recitalurile mele de arii și duete din opera și operetă de anul acesta, care au fost evenimente culturale de mare succes, și care au fost sold out. Vă invit la următorul meu concert la Iași în 12 decembrie 2024.
Gabriel este un inimos și cu o energie pozitivă molipsitoare , un hedonist cu o mare iubire pentru viață, pentru familie, pentru cei dragi. Când nu sunt pe scenă, mă bucur de liniștea casei mele, de momentele de răgaz și de conversațiile sincere cu cei care îmi sunt aproape. Am mereu musafiri, gătesc pentru ei, fac petreceri. Viața mea de artist este doar o parte din mine, dar esența mea este mai mult decât concertele pe care le interpretez. Sunt o persoană care caută constant echilibrul între muncă și suflet, între artă și viața de zi cu zi.
Îmi place să pictez abstract, să călătoresc și să descopăr locuri noi. Iubesc să petrec timp în natură, fie că este vorba de o plimbare prin pădure cu cățelușa mea Salome sau un city break aici aproape de noi în Europa. De asemenea, am o pasiune pentru gătit – consider că prepararea unui fel de mâncare este o formă de artă în sine. Aceste mici bucurii mă ajută să mă regăsesc și să mă îmbogățesc pe interior. Îmi place mult să călătoresc, să gătesc, să merg la pescuit, să conduc off road, să merg eu însumi la spectacole ca și spectator plătitor de bilet. Îmi place mult să merg la restaurante sa gust și chiar fac cronici despre cum am experimentat bucatele alese.
Iașiul este un loc magic, încărcat de istorie și cultură. Cred că Iașiul are un aer aparte, o energie care vine dintr-o tradiție intelectuală și artistică adâncă. Orașul acesta te face să te simți acasă, indiferent de colțul lumii din care vii. De asemenea, atmosfera sa boemă, cu cafenelele sale vechi și muzee, îți dă o senzație de timp suspendat, departe de graba zilnică a altor orașe. Mie Îmi plac mult restaurantele ieșene, îmi place că sunt multe evenimente în aer liber, îmi place că sunt cluburi cu muzica specifică, îmi place oferta culturala variată.
Să își urmeze pasiunile, dar să fie și realiști. Suntem contemporani cu o perioadă în care se vor restructura sistemele de valori, meseriile prin revoluția AI. Nu recomand tuturor să facă muzică ,chiar dacă veniturile în cultură s-au normalizat în ultimii ani și artiștii români au venituri comparabile cu cei din vest. Cred că în viitor anumite meserii vor dispărea, acum e inflație de cântăreți și mulți sunt foarte buni. Suntem o națiune de talentați. În fiecare cor dintr-o instituție de cultură din țara noastră întâlnești multe voci excepționale. La fiecare karaoke party vin oameni ( de rând) care au talent, care au voce bună și cântă muzical. Suntem talentați. Dar asta implică și mare concurență. Pentru părinții care își încurajează copiii să facă muzică, îi îndemn să aibă în vedere că în viitor corurile se vor micșora, orchestrele vor avea mai puțini instrumentiști (dar buni ) -amploarea sunetului va fi dată de tehnica de microfoane și amplificare care va fi genială și va suna absolut natural și perfect. Deci piața muncii va accepta mai puțini muzicieni. În același timp dacă tinerii sunt determinați și muncitori încă o generație mai sunt șanse de găsit job în domeniu, curat și bine plătit și îți poți urma destinul și chemarea. Eu am avut noroc!
Un eveniment unic în istoria muzicii din România va avea loc în noiembrie 2024: cele patru viori ale lui George Enescu, clasate în categoria “Tezaur” și păstrate la Muzeul Național “George Enescu” din București, vor fi reunite pe aceeași scenă într-un turneu național.
Turneul îi va avea protagoniști pe patru violoniști de excepție:
Acestora li se va alătura pianistul Horia Mihail, partenerul de scenă al lui Gabriel Croitoru încă din 2012, în cadrul Turneului Național “Vioara lui Enescu”.
Turneul se va desfășura în mai multe orașe din România, printre care Iași, București, Galați, Deva, Bistrița și Brașov. Publicul va avea ocazia să trăiască o experiență muzicală de neuitat, ascultând sunetele extraordinare ale acestor instrumente care păstrează amintirea marelui maestru. De asemenea, în decembrie 2024, turneul va călători peste hotare, oferind românilor din diaspora șansa de a se bucura de acest eveniment istoric.
Cele patru viori folosite în acest turneu sunt adevărate comori:
Instrumentele au fost donate statului român de către Maria Cantacuzino Enescu, soția marelui artist, odată cu înființarea Muzeului Național “George Enescu” în 1965.
De-a lungul ultimului deceniu, “Vioara lui Enescu” a ajuns în locuri neașteptate: cămine culturale din sate izolate, săli de sport din licee, marile scene din România și de peste hotare, de la Sala Radio din București la Beijing, Londra, Spania sau Portugalia.
Evenimentul este realizat cu sprijinul Radio România Actualități, Radio România Cultural, Institutul Cultural Român, Universitatea Națională de Muzică din București și a altor parteneri culturali și locali.
Participanții vor avea șansa rară de a asculta instrumentele care au purtat amprenta lui George Enescu, un titan al muzicii secolului XX. O poveste despre pasiune, excelență și moștenire culturală, acest turneu promite să rămână în memoria publicului ca unul dintre cele mai speciale momente din istoria muzicală a României.
Surse foto: georgeenescu.ro, Virgil Oprea (wowiasi.ro)
Nevoia copiilor de a inventa basme și povești poate fi privită și ca o metodă prin care aceștia încearcă să înțeleagă lumea din jurul lor. Nu este ușor pentru un copil să înțeleagă complexitatea realității! Poveștile și basmele oferă o structură simplificată, cu început, mijloc și sfârșit, în care problemele sunt mereu rezolvate. Ce bine că ei descoperă că totul se poate rezolva, în final, că orice sfârșit poate fi un început, că ceva trebuie să plece pentru ca ceva nou să vină!
Pe 8 noiembrie 2024, Liceul Teoretic Waldorf a găzduit a patra ediție a proiectului „Matricea Românească în Școli – Dezbateri pentru Viitor”. Evenimentul, adresat elevilor de clasa a XII-a, a fost o oportunitate pentru tineri de a se angaja în discuții profunde și de a-și dezvolta gândirea critică, într-un mediu stimulativ și prietenos.
Elevii au participat la dezbateri socratice, o metodă interactivă care încurajează reflecția și schimbul de idei. Acest format a permis fiecărui participant să contribuie activ, să își exprime opiniile și să exploreze multiple perspective asupra temelor abordate. Discuțiile au fost gândite să stimuleze gândirea analitică și să încurajeze dialogul deschis, pregătind elevii să abordeze provocările societății contemporane.
Atmosfera dinamică a fost susținută de Luca Onica și Ispas Andrei Gabriel, reprezentanți ai Asociației Culturale Matricea Românească. Sub îndrumarea lor, elevii au avut ocazia să își dezvolte abilități esențiale precum argumentarea logică, ascultarea activă și colaborarea constructivă. Organizarea atentă a evenimentului a asigurat un mediu în care fiecare voce a fost auzită, iar ideile au fost împărtășite cu deschidere și respect.
Mulțumim Liceului Teoretic Waldorf pentru găzduirea acestei inițiative și pentru sprijinul acordat în promovarea dialogului și dezvoltării intelectuale a elevilor. Astfel de proiecte sunt fundamentale pentru formarea unei generații implicate și pregătite să contribuie la schimbările pozitive din societate.
Pe 15 noiembrie a început Postul Crăciunului, unul dintre cele patru posturi importante din calendarul creștin ortodox. Acest post are o semnificație profundă pentru credincioșii din România, fiind o perioadă de pregătire spirituală pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. În cele 40 de zile de post, până pe 24 decembrie, credincioșii sunt chemați la rugăciune și smerenie.
Postul Crăciunului simbolizează timpul de așteptare și pregătire pentru venirea Mântuitorului Iisus Hristos pe pământ. Este o perioadă de curățare sufletească și trupească, menită să apropie credincioșii de Dumnezeu și să îi ajute să întâmpine nașterea Domnului cu bucurie și liniște interioară. Prin cele 40 de zile ale sale, Postul Crăciunului ne amintește de postul ținut de Moise pe Muntele Sinai, în așteptarea cuvintelor lui Dumnezeu gravate pe tablele de piatră ale Legii. Astfel, prin post și rugăciune, creștinii se pregătesc să primească în sufletele lor Cuvântul lui Dumnezeu, întrupat și născut din Fecioara Maria.
În comparație cu Postul Paștelui, Postul Crăciunului este blând – oferă credincioșilor mai multe zile de dezlegare la pește, vin și untdelemn. În perioada postului, credincioșii trebuie să se abțină de la consumul de produse de origine animală, precum carne, ouă și brânză. În anumite zile, peștele poate fi consumat. Anul acesta, în 2024, principalele zile de dezlegare la pește sunt: 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică), sâmbetele și duminicile din post (cu excepția perioadelor de post aspru), 30 noiembrie (Sf. Andrei) sau 6 decembrie (Sf. Nicolae).
În această perioadă, cei care țin post sunt încurajați să participe la Liturghie și să folosească timpul pentru introspecție, ajutorarea celor în nevoie și împăcarea cu aproapele.
Părintele Vasile Ioana, parohul Bisericii “Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din București, a descris, pentru Digi24, postul astfel: “Fiecare mare sărbătoare este precedată de o perioadă de așteptare. Postul Crăciunului este o perioadă de curățare sufletească și trupească, prin participarea la slujbe, spovedanie și împărtășanie.” În general, preoții spun despre postul Crăciunului că este o perioadă de așteptare și împăcare, similar cu așteptarea poporului din Vechime a venirii Mântuitorului.
În perioada Postului Crăciunului, credincioșii români respectă o serie de tradiții și obiceiuri străvechi. Una dintre tradiții este colindatul, care, deși începe oficial pe 24 decembrie, pregătirea colindelor este o activitate importantă pe parcursul postului. În multe regiuni, în timpul postului, se face curățenie generală în casă, aceasta fiind asociată cu curățenie sufletului. În această perioadă se evită certurile, în timp ce se intră într-o atmosferă plină de liniște, specifică Crăciunului.
Pentru un post reușit, este recomandat pentru credincioși să-și planifice mesele, adoptând o alimentație echilibrată pe bază de legume, fructe, nuci și cereale. Citirea Bibliei și rugăciunea pot întări legătura spirituală. Cel mai important, însă, este ca postul să fie privit cu bucurie – în loc să fie considerat o obligație dificilă, postul poate fi privit drept o ocazie de creștere spirituală, ce aduce liniște.
“Omul nu este chemat doar în perioada postului să fie blând și bun, ci permanent. Îndemnul meu pentru toți credincioșii este să vină la biserică, să participe la slujbe, să se spovedească, să se împărtășească și să fie buni cu toți cei din jurul lor în fiecare zi”, a adăugat Părintele Vasile Ioana în cadrul interviului acordat celor de la Digi24.
Sursă foto: radiorenasterea.ro
Pe 7 noiembrie 2024, Colegiul Național „Școala Centrală” din București a găzduit a treia ediție a proiectului „Matricea Românească în Școli – Dezbateri pentru Viitor”. Proiectul, care se adresează elevilor de liceu din România, oferă o platformă dedicată dezbaterilor și explorării unor teme relevante pentru dezvoltarea intelectuală a tinerilor.
Elevii din clasa a XI-a au fost implicați în dezbateri socratice, un format interactiv menit să încurajeze gândirea critică și dialogul constructiv. Această metodă, axată pe întrebări și răspunsuri care provoacă reflecție, a fost utilizată pentru a stimula discuții profunde și pentru a oferi participanților oportunitatea de a-și exprima opiniile și de a argumenta ideile. Atmosfera deschisă și stimulativă a permis elevilor să exploreze diverse perspective asupra subiectelor abordate.
Evenimentul a fost coordonat de Luca Onica și Ispas Andrei Gabriel, reprezentanți ai Asociației Culturale Matricea Românească. Cu sprijinul lor, elevii au fost ghidați să reflecteze asupra aspectelor esențiale ale societății contemporane, învățând să colaboreze și să-și susțină punctele de vedere în mod argumentativ. Organizarea atentă a evenimentului a contribuit la crearea unui mediu cald și prietenos, unde fiecare participant s-a simțit încurajat să contribuie.
Proiectul a fost posibil datorită sprijinului Colegiului Național „Școala Centrală”, care a asigurat un spațiu propice dialogului și dezvoltării intelectuale. Astfel de inițiative joacă un rol crucial în formarea unei generații de tineri implicați, pregătiți să aducă schimbare și progres în societate.
Vlad Lupeș nu a simțit greutatea cuvintelor „adult” și „responsabil”. A îmbrățișat poziția corespunzătoare în ONG-ul unde activează de un an și 6 luni pentru că este mereu cu inima deschisă spre nou. Este fundraiser în interiorul Asociației NICIODATĂ SINGUR, Prietenii Vârstnicilor, asociație care prin intermediul programelor sale combate singurătatea în rândul seniorilor de peste 65 de ani care resimt un grad ridicat de singurătate și care trăiesc în izolare.
Fundraisingul nu este despre a convinge, ci despre a conecta. Este despre a-i face pe donatori părtași într-o comunitate care lucrează cot la cot pentru un scop comun și care funcționează sub umbrela acelorași principii și convingeri. Fundraisingul este despre a face bine, iar noi azi învățăm lecția bunătății de la tânărul Vlad Lupeș. Să-l cunoaștem!
Sunt alături de Teach for Romania de 3 ani de zile, din poziția de voluntar.
M-am alăturat Teach for Romania din poziția de voluntar. Am început să ofer suport departamentului de selecție și recrutare pentru Generația 9, ca și “asistent de main selector”, iar mai apoi ca și main selector unde am intervievat aproximativ 30 de candidați.
De-a lungul timpului am ajutat echipa de logistică în organizarea anumitor evenimente interne și am făcut parte din echipa de comunicare timp de 2 ani în cadrul Academiei de vară unde am intervievat profesori pentru a le afla povestea și pentru a afla de ce s-au înscris în cadrul programului de 2 ani de zile coordonat de Teach.
Din perspectiva Teach nu pot să ofer detalii, dar din experiența mea de fundraiser pot spune că teach are o construcție solidă a departamentului de fundraising, iar asta se poate observa prin parteneriatele corporate pe care le-au creat în ultimii ani (acest fapt îl putem observa și prin cresterea bugetelor asociației de la an la an).
Daca este să îți povestesc despre asociația la care sunt în acest moment, Asociația Niciodată Singur Prietenii Vârstnicilor, asociație care prin intermediul programelor sale combate singurătatea în rândul seniorilor de peste 65 de ani care resimt un grad ridicat de singurătate și care trăiesc în izolare.
Eu sunt parte din echipă de aproximativ 1 an și 6 luni. Bugetul asociației a fost foarte mix, aproximativ 100 de mii de euro însă începând cu anul trecut, a crescut foarte mult. Am încheiat 2023 cu un buget de peste 700 de mii de euro.
Credem foarte mult în sustenabilitatea veniturilor și a proiectelor noastre. Veniturile noastre sunt diverse: de la parteneri strategici care oferă bugete de peste 100 de mii de euro, cu peste 100 de donatori corporate prin intermediul 20% sau formularului 177 și peste 1000 de donatori individuali (recurenți și one time), cu peste 1000 de donatori recurenți prin intermediul DIRECT DEBIT (metoda de fundraising stradal), dar și donatori prin SMS.
Sunt om de comunicare, dar prima mea interacțiune cu fundraisingul a fost acum 3 ani când m-am mutat în București și am început să lucrez în mediul ONG. Am început să ofer suport, mai apoi am fost community fundraiser, iar acum coordonez departamentul de fudnraising în cadrul unei organizații Niciodată Singur. Frumusețea acestui domeniu este încununarea de skilluri și competențe din mai multe domenii: de la PR la Sales, Marketing și Operațional.
Iar fundraisingul este despre comunități, despre oameni pe care îi aduci alături de tine pentru a face bine și a aduce și mai mult impact în comunitate.
Sunt result oriented, iar ceea ce mă ajută să merg mai departe sunt rezultatele pe care știu că le pot aduce și faptul că o dată cu creșterea bugetelor, contribui la dezvoltarea organizației, un impact mai mare în comunitate, proiecte mai diverse.
Mă bucură mult când văd fiecare contract semnat, dar și mai mult fiecare persoană care înțelege activitatea asociației și dorește să contribuie la impactul pe care îl are.
Da, în fundraising nu este doar despre a cere bani, ci este important să construiești relații și să aduci oameni care să fie alături de organizație sau care să te înconjoare. Întotdeauna relațiile primează și prin acestea pot ajunge la rezultatele dorite. Dar și aceste relații trebuie construite, iar mai apoi întreținute. Iar un Sponsor trebuie să fie mai mult decât un finanțator, ci trebuie să fie un partener (durabil și sustenabil).
Este importantă investiția în oameni, dar și în propria persoană. Din păcate, în România sunt aproximativ 100 de fundraiseri înscriși în COR cu această denumire, iar acest domeniu este la început. Abia acum încep să apară și în România școli sau cursuri de formare în acest domeniu.
Nu îmi place să confund biroul cu acasă, de aceea pot spune că merg de cele mai multe ori la birou. Îmi place interacțiunea de la birou cu colegii, discuțiile rapide asupra problemelor sau situațiilor neprevazute.
Îmi place și că zilnic mă întâlnesc cu beneficiarii la Centrul de socializare al seniorilor.
Am toată susținerea din partea lor. Nu știu în ce măsură înțeleg ei ceea ce fac eu, chiar dacă le-am explicat de foarte multe ori domeniul în care lucrez.
Am terminat Resurse Umane și un master în Diversitate și Incluziune, pot spune că se îmbină perfect cu ceea ce fac în acest moment.
Am profesat în domeniul Resurselor Umane în mediul corporate, dar nu m-am simțit împlinit, de aceea am ales mediul ONG. Iar departamentul de fundraising îmbină toate skillurile acumulate până în acest moment. În resurse umane lucrăm cu oameni, în procesele de recrutare și selecție e nevoie de negociere, de vânzare, dar și zona de employer branding.
Am învățat că în acest domeniu e important să accepți că proiectul tău nu este înțeles de toți oamenii, că activitatea asociației sau misiunea acesteia nu este compatibilă cu direcțiile de CSR ale unei companii. Poate fi dezamăgitor când primești mulți de “Nu” “Nu putem susține activitatea asociatiei” “Ne pare rău, nu este in direcția noastră de CSR/ESG” .
Că rezultatele nu vin imediat, iar relațiile trebuie întreținute.
Nu. Un fundraiser nou în cadrul unei asociații (acum depinde de asociație: sunt asociații pentru care e super greu să faci fundraising pentru că misiunea organizației nu este clară, iar direcțiile de implicare sunt neclare. Aceste asociații de cele mai multe ori trăiesc doar project based prin intermediul finanțărilor) aduce primele fonduri in primele 6luni – 1 an.
E nevoie de răbdare și de planificare clară. Un lucru important învățat de curând, este să găsești cei mai apropiați oameni din networkul tău care te pot ajuta să ajungi la persoana de care ai nevoie.
Să se bucure de experiență. Să înțeleagă că e nevoie de timp și răbdare pentru a aduce fonduri, iar pentru unele cauze e mult mai ușor să strângă fonduri decât pentru altele. Să lucreze în echipă pentru ca fundraisingul nu e jobul unei singure persoane, ci e un efort de echipă și un efort susținut.
