Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Geanina Studencu a părăsit lumea corporatistă de când a devenit mamă, dar nu s-a îndepărtat de lumea muzicală. Copiii și muzica au avut prioritate. Pasiunea pe care o poartă încă din copilărie nu a lăsat-o să se separe de această formă de artă. Sentimentele care o înconjoară atunci când cântă la evenimente private sau alături de copiii pe care îi îndrumă în interiorul academiei care i-a dat viață în perioada pandemiei sunt de neegalat.

Toate drumurile din viață au dus către muzică. Îi dăruiește ceea ce un serviciu care se desfășoară între patru pereți nu îi va putea oferi  niciodată și anume exprimarea libertății. Dincolo de partituri și note muzicale, cântă cu inima și dăruiește și altora fericire. Satisfacția pe care ți-o dă momentul în care ai reușit să legi totul și să faci să sune bine e incomparabilă cu orice altceva.

Geanina dă viață sunetelor. Muzica a fost pentru ea singura cale de a spune lumii ce simte. Chemarea a venit natural, poate puțin insuflată dorința de a cânta din partea mamei. Să îi dăm cuvântul să povestească mai multe!

 

 

În pandemie, ai simțit că ești pregătită să îți asumi un risc, să-l numesc astfel. Cum a fost trecerea de la organizări evenimente la aplecarea față de copii?

Într-adevăr, pandemia a fost pentru mine un test de la Dumnezeu, pe care acum, la ani distanță, așa îl numesc. Nu aș spune că a fost o trecere bruscă de la viață de corporatist la muzică, pentru că în paralel cu un job stabil, eu am cântat în toți anii din urmă, la evenimente private. Viață de corporatist nu mai am de 8 ani, de când am devenit mamă, și m-am axat doar pe muzică, evenimente și viață de familie. Însă pandemia a fost pentru mine un dus cu apă rece, pentru că din momentul în care am aflat că nu se țin evenimente pe o perioada nedeterminată de timp, mi-am zis: „eu ce fac acum?”. Având în vedere că și soțul meu activează tot în domeniul evenimentelor, amândoi am fost afectați, iar facturile lunare nu ne întrebau dacă putem plăți sau nu … Iată că a fost nevoie să găsesc o soluție care să mă ajute să supraviețuiesc. La insistențele unei bune prietene, am decis să încep să lucrez că educator muzical în grădinița ei, asta după luni bune de învățare pe cont propriu și evident, după structurarea unui program muzical adecvat copiilor de grădiniță. La scurtă vreme după ce am dat start-ul în grădiniță, mi-am dat seama că iubesc să lucrez cu copiii, să îi ajut și să îi stimulez cu ajutorul muzicii, astfel că așa am luat decizia de a înființa și pe cont propriu un centru unde să țin aceste ateliere muzicale.

 

Muzică nu a fost pusă pe pauză niciodată. Te-ai perfecționat continuu, deși ai gustat din ea de la 4 ani fiind și o pasiune însușită de la mama ta. Cum au fost, totuși, anii în care ai și studiat la facultate alt domeniu, dar în paralel ai continuat și cu această pasiune?

La mine, a fost talent nativ, preluat din familie, însă pentru a menține un talent sau pentru a performa, este nevoie de îndrumare și studiu. Chiar dacă pe perioada copilăriei nu am fost înscrisă la o școală de Arte/muzică, concomitent cu școlile cu profil normal urmate, eu am studiat mereu în paralel. Într-adevăr, în jurul vârstei de 10 ani, am renunțat la pian, și am dorit să mă axez pe voce. Toată copilăria/adolescență am fost înscrisă la cluburi de muzică, și am lucrat individual cu maeștrii de renume, mai cu seama pe parte de canto. În adolescență chiar am avut o trupa, iar profesor/impresar mi-a fost marele compozitor Marcel Dragomir, cu care al lucrat și studiat 2 ani.

 

De ce ai ales să faci bucată din sistemul corporativ într-o vreme și nu muzică?

În perioada adolescenței îmi doream enorm să merg în această zonă, a industriei muzicale, însă a fost tare greu să continui, pentru că atunci când vrei să pornești pe acest drum, ai nevoie de susținere și de resurse … financiare mai ales. Orice idee/propunere, venea la pachet și cu investiții pe care la acea vreme, părinții nu și le permiteau. În mintea mea se formase ideea că nu voi reuși, că nu voi putea, că niciodată nu voi avea bani îndeajuns pentru a merge la un studio, pentru a avea propriile piese sau a filma un videoclip, astfel că de pe la 17 ani, mi-am luat gândul că aș putea să îmi urmez visul de a cânta, astfel că am început să mă gândesc la un „job serios”. M-am înscris la Facultatea de Drept, însă … toate drumurile duceau spre muzică. Diverși cunoscuți mă chemau la evenimente să cant alături de trupa lor, prietenii de asemenea mă voiau să îi încânt la petreceri, deci, MUZICĂ este cea care nu m-a lăsat, și nu viceversa. Și iată că la scurtă vreme după ce mi-am cunoscut soțul, am decis împreună să inițiem un business în domeniul evenimentelor private, astfel că din anul 2007, amândoi lucrăm în domeniu: el este DJ, iar eu MC/Artist vocal. Începutul nostru cu acest business nu a fost ușor, pentru că fiind noi pe piață, nu aveam atât de mulți clienți încă din primul an, astfel că a fost nevoie să avem și job-uri stabile (asistență manager, secretara, reprezentat vânzări șamd). Plus că, cu 15-16 ani în urmă, nu existau atât de multe platforme prin care să îți promovezi afacerea, astfel că pentru noi, începutul în antreprenoriat nu a fost chiar ușor. Dar, cu muncă, încredere și consecvență, am reușit, iar din momentul în care am devenit părinți, amândoi am renunțat la job-urile stabile și ne-am axat pe business-ul propriu.

 

 

Ce îți dă muzică și nu ai găsit la serviciul tău anterior?

Muzică îmi oferă LINIȘTE și LIBERTATE. Sunt o persoană creativă, și simțeam că mă ofilesc între 4 pereți, zilnic, de la 9-17.00. Muzica îmi permite să mă exprim așa cum simt, pentru că în timp ce cânți, cânți cu inima, dincolo de partituri și note muzicale. În muzică nu există presiunea deadline-urilor, a mail-urilor trimise la timp sau a ședințelor interminabile. Muzică mă hrănește și nu mă consumă, așa cum mă consumau discuțiile despre diverse proiecte în care eram implicată. Muzică și ceea ce eu ofer copiilor sau adulților, aduce bucurie sau ajută într-un fel sau altul, la nivel emoțional. Felul în care eu cant sau ajut un copil prin muzică, aduce un aport emoțional extraordinar beneficiarului, iar această satisfacție, pentru mine, întrece orice formulă dintr-un tabel excel. Și mai presus de toate, decizia de a mă axa pe muzică/business propriu, și nu un job stabil, mi-a adus TIMP pentru a fi lângă copilul meu, mai ales în primii ani de viață, când conectarea este extrem de importantă – acesta este unul dintre cele mai mari beneficii.

 

Ești la clubul tău de muzică înființat cu câțiva ani în urmă la serviciu, dar sunt convinsă că este mai mult decât un job. Ce-mi poți redă?

Exact, nici nu îl pot numi job! Evident, este tratat că un job, pentru că este activitatea mea principala și sursă de venit a familiei mele, însă, când întru în sala de muzică, mă deconectez de tot și toate. Nu de puține ori am fost poate bolnavă sau am avut necazuri în familie … ei bine, când am ajuns în mijlocul copiilor, am fost o altă „eu”. Am uitat și de dureri, și de probleme, iar conectarea noastră m-a scos din orice stare. Geanina, în mijlocul copiilor, este pe alt tărâm. La ședințele în care sunt prezenți și părinții, aceștia îmi văd toate grimasele și stările, și de multe ori, eu nu îi văd pe părinți, chiar dacă sunt la doar 1 metru de mine. Eu mă conectez cu copiii, ochii mei sunt ațintiți spre ei, zâmbetul meu trebuie să le ofere încredere și să le schimbe starea, iar ceea ce explic trebuie să fie pe înțelesul lor. Cum aș putea integra un copilaș într-un exercițiu ritmic, dacă aș fi serioasă, nervoasă, cu gândul la o problema de acasă? Copiii simt mai mult decât ne imaginăm, chiar dacă sunt mici, și dincolo de un cântecel care rulează în boxă, copilul are nevoie de conexiune umană, de o prezența veselă, cu vibe bun, o prezența a cărei voce să îl liniștească. Și așa sunt eu în față copiilor. Mă mulez adesea după stările și trăirile lor, le validez emoțiile și le înțeleg zilele mai grele. Ei mă ajută să cresc, eu îi ajut să crească.

 

Au fost voci negative  pe lângă ține care ți-au spus să nu lași un serviciu stabil pe ceva ce nu era concret?

Oh, da! Și nu puține! Și de cele mai multe ori, aceste voci sunt chiar cele pe care le auzi zilnic, mai cu seama, familia. Nu mi-au spus cu subiect și predicat, însă tonul vocii îndoielnic, tot asta voia să sugereze. Mi-am asumat un risc mare, mai ales în pandemie, când am decis să mă dedic copiilor. Porneam la drum cu cunoștințe 0 despre lucrul cu copiii, cu 0 clienți și cu 0 buget. Însă, revin la ideea din prima parte a poveștii, și cred cu tărie că Dumnezeu mi-a fost partener, și a adus în calea mea fix ce și pe cine aveam nevoie. A nu se înțelege că au picat din cer bani, recuzita, spațiu, clienți, colaborări … a fost nevoie să cer ajutor, să împrumut bani, să învăț mult, și să muncesc și mai mult, însă a meritat, și dacă aș lua-o de la capăt, aș face același lucru.

 

Care este misiunea și viziunea clubului tău de muzică?

Misiunea mea în lucrul cu copiii este să îi ajut să evolueze și să se dezvolte cu și prin muzică. Nu vorbim așadar despre o școală de muzică unde se studiază canto sau instrument, este vorba despre stimulare prin muzică, adresată copiilor cu vârstă cuprinsă între 1-10 ani. Lucrez cu 3 categorii de vârstă (1-3, 3-6 și 6-10 ani), și toate programele pe care le-am creat singură, au că scop integrarea copiilor în colectivitate, dezvoltarea neuronală, motrica, cognitivă, socio emoțională, dezvoltarea coordonării, creativității și lucrului în echipă. Însă, cel mai important detaliu ar fi că  toate abilitățile mai sus menționate, se dobândesc cu ajutorul muzicii și a exercițiilor ritmice. Îmi doresc enorm că această activitate să ajungă la cât mai mulți copii, pentru că noile generații de copii au nenumărate probleme de dezvoltare, de învățare, sau diverse probleme medicale, iar muzică și stimularea prin muzică sunt un aliat extraordinar în creșterea/recuperarea lor.

 

Unește muzică suflete?

Fără dar și poate, indiferent de vârstă, rasă, regiune, statut. Muzică este prezența în viață noastră dinainte de a ne naște. Mamele își liniștesc copiii cântându-le, muzică unește oamenii în biserici, la concerte, pe stradă, la evenimente. Muzică unește iată, copiii, în cadrul activităților mele, și dovadă vie este comunitatea mare de părinți și copii de care m-am legat la propriu în ultimii ani.

 

 

Ce sentimente porți când ești în mijlocul copiilor?

Mă simt pe un alt tărâm când sunt printre ei, și radiez când îi văd cum reproduc ceea ce le arăt. În mijlocul lor mă simt competență și utilă, pentru că reușesc să le captez atenția, iar cine a lucrat măcar o dată cu un grup de copii, știe că nu e ușor. Eu am explicat multe lucruri frumoase despre ceea ce trăiesc alături de copii, însă sunt și multe provocări, adesea greu de gestionat. Însă chiar și acele provocări sunt o lecție pentru mine, îmi arată și mă învață cum trebuie să procedez, și adaugă la cv-ul meu încă o competență. Pentru că oricâte formări și școli ai urmă, examenul final este de fapt partea practică. Ce citești într-o carte, este total diferit de ceea ce trăiești și aplici în sala.

În concluzie, sunt mândră și fericită când sunt printre copii, și mereu îmi spun că trebuie să mă port cu ei, așa cum mi-aș dori să se poarte un alt profesor cu copilul meu.

 

Business-ul tău a fost un vis îndeplinit? Îl poți numi așa?

În acest moment, pot spune DA. Atât lucrul cu copiii, cât și prezența mea că MC/solist la evenimente, sunt ceea ce mă împlinesc. Dar iată câți ani au trecut cât să pot spune acest DA … Și tot din acest proces, am învățat că lucrurile valoroase și de calitate nu înfloresc peste noapte. Satisfacția supremă vine în timp, după ani de muncă, și e extraordinar de frumos sentimentul de reușită pe cont propriu, fără compromisuri sau „călcat pe cadavre’. În acest moment, nu e doar un business, e un stil de viață care ne aduce bucurie și împlinire, nouă, că familie.

 

De ce să înscrie părinții copiii la atelierele tale?

Muzică și stimularea prin muzică înseamnă bogăție. Însă nu bogăție financiară, ci un cumul de achiziții de care orice copil are nevoie, indiferent de cât de precoce sau isteț este. Nici un copil nu excelează în toate domeniile, oricât de smart ar fi. Poate că e AȘ la matematică, dar are un atac de panică dacă trebuie să vorbească în public, poate reține poezii de 10 strofe, însă nu poate ține un instrument în mâna, poate escaladează stânci, dar nu poate fi prezent în sarcina mai mult de 2 minute, și lista poate continuă. Prin programa creată de mine, adecvată celor 3 grupe de copii, lucrez alături de ei la toate aspectele mai sus menționate, iar în zilele noastre, apartenența la un grup, nevoie de acceptare și socializarea, sunt extrem de importante pentru copiii noștri, care adesea se pierd în lumea tehnologiei, sau nu au parte prea des de activități de grup.

 

 

Muzică înseamnă emoție. Pentru ține ce reprezintă?

Pentru mine, muzică înseamnă LIBERTATE, ELIBERARE, BUCURIE și CREATIVITATE. Este greu să aleg un singur cuvânt, pentru muzică este terapeutică și vindecătoare pentru orice ființă umană (și nu vorbesc aici de studiu/orchestra/meserie). Muzică ajută bebelușii să se calmeze, bolnavii în stare paliativă să se relaxeze, bolnavii cu Alzheimer să își reamintească lucruri din trecut, adolescenții să se exteriorizeze … muzică este prezența în viețile noastre, în orice moment, și slavă Domnului, există stiluri muzicale și genuri aplicabile oricărei situații în care ne aflăm.

 

 

Muzeul Național al Țăranului Român București și Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», sub egida Ministerului Culturii și a Consiliului Județean Maramureș, alături de Muzeul Satului Bănățean Timișoara și  Muzeul Național al Țăranului Român, parteneri ai acestui eveniment, au onoarea de a vă invita miercuri, 10 aprilie 2024, ora 18.00, la vernisajul expoziției itinerante intitulată Centrul Artistic Baia Mare în forme, culori și tradiții. Evenimentul va avea loc la Sala Tancred Bănățeanu din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român. La vernisaj, va fi prezent grupul instrumental „Trio Transilvan” – formula cea mai autentică de muzică tradițională.

Această manifestare de excepție se adresează publicului larg și avizat, promițând o experiență unică și inedită prin concept și expunere, un proiect inaugurat în contextul anului 2023, la Muzeul Satului Bănățean, an în care Timișoara a fost Capitală Europeană a Culturii.

 

Expoziția curatoriată de Robert Strebeli, managerul MJACABM și Mircea Tancău, muzeograf MNȚR, aduce în atenția publicului 12 lucrări de sculptură, 26 de lucrări de pictură și un desen, opere remarcabile semnate de Gheza Vida și Mihai Olos, doi artiști de geniu ai Maramureșului, înrudiți prin reflecție și manifestare artistică, reprezentativi pentru Centrul Artistic Baia Mare, dar și pentru panorama artei plastice naționale și europene. Conceptul curatorial și expozițional va fi susținut de o atmosferă specifică Maramureșului, coordonată de doamna Petronela Fotea, șef secție Conservare și Restaurare, atmosferă pe care vă așteptăm să o descoperiți prin obiecte inedite de decor și vestimentație din patrimoniul Muzeului Național al Țăranului Român. De asemenea, în cadrul acestei expoziții, veți putea urmări două materiale vizuale despre cei doi mari artiști, realizate și oferite prin amabilitatea TVR (Vida Gheza – Arhiva TVR) și a domnului Călin Dan, director MNAC (MNAC Live Online | Mihai Olos. Între prieteni – video: Dan Iordache).

 

Prin intermediul acestui eveniment cultural de amploare, Muzeul Național al Țăranului Român din București și Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» își propun să transmită valorile estetice specifice Școlii băimărene de pictură, cu rădăcini adânci la începutul secolului XX și puternic ancorate în tendințele artistice europene. Un accent deosebit este pus pe prezentarea importanței Școlii băimărene de pictură ca paradigmă est-europeană în cadrul modernismului artistic.

Expoziția va putea fi vizitată în Sala Tancred Bănățeanu, până în data de 19 mai 2024, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea, marțea și cu ocazia sărbătorilor legale este închis.

 

Deși doctorand azi, și culmea, nu a văzut acest model în familia sa, Daniel Caraivan a îmbrățișat în interiorul familiei sale valori cu care merge mândru la braț prin lume. A învățat de la tatăl său că măiestria în orice domeniu vine cu dedicare și că valoarea unui om nu se măsoară în diplome, ci în capacitatea de a lăsa o amprentă pozitivă în viețile celorlalți.

Defilează cu principii și norme însușite chiar din greșelile pe care o societate întreagă le face, dar luptă cu dârzenie  în continuare pentru drepturile omului. Indiferent de grupul etnic din care face parte omul, dizabilitatea pe care o poartă sau religia pe care a ales-o,  crede cu tărie că acesta este îndreptățit să fie inclus social.

Excluderea și discriminarea romilor încep de la o vârstă fragedă, din păcate. Chiar Daniel încă aude voci pe lângă el descurajatoare și care au comportamente care se contrazic în pofida rolului pe care îl au în organizații și instituții dedicate promovării egalității șanselor. Nu a urmărit să fie un exemplu, dar este un punct de referință, mai ales prin povestea sa de viață. Vede foarte puțin, are proteză la picior, este un model care arată că nu e loc și timp să te plângi, ci cauți resurse în orice ca să dăinuiești. A căzut de șapte ori, dar s-a ridicat de opt.

Să-l cunoaștem pe Daniel Caraivan!

 

 

Cum ești în prezent, Daniel? Care s-a mai întâmplat pe plan profesional de când nu am mai vorbit ultima dată?

În prezent, mă aflu într-o perioadă foarte aglomerată, axată în principal pe promovarea drepturilor omului. Colaborez cu Asociația Juriștilor Romi RomaJust, unde ofer consiliere juridică comunității romilor în probleme precum segregarea școlară, abuzurile instituțiilor statului și evacuările forțate. De asemenea, în cadrul aceleiași colaborări, m-am implicat în sprijinirea ucrainenilor romi, mulți dintre ei aflându-se în situații critice, într-un context în care am observat o indiferență din partea statului român față de problemele lor. Pe parcursul acestei perioade, am avut oportunitatea de a călători în toată țara alături de soția mea, Florina. Împreună, ne dedicăm acestor activități, angajându-ne în mod activ în lupta pentru drepturile omului.

 

Ești doctorand și culmea, nu ai văzut acest model în familia ta, fiind singurul care urmează cursuri doctorale din familie. Cât de mult te onorează acest rol?

Pentru mine, urmarea studiilor doctorale reprezintă un demers determinat de necesitatea de a fi recunoscut și avizat atât de comunitatea academică, cât și de cea civică, în domeniul cercetării despre romi. Este adevărat că statutul academic are o importanță considerabilă în cadrul societății, iar absolvirea unor astfel de studii conferă un anumit grad de credibilitate și recunoaștere profesională. Chiar dacă aș fi putut să continui cercetarea fără a deține un titlu de doctor, impactul și seriozitatea cu care munca mea ar fi fost primită ar fi fost, fără îndoială, diminuate.

Consider că este un privilegiu să particip la acest nivel de studii și, în același timp, o responsabilitate majoră, mai ales acum, când mă apropii de finalul parcursului meu doctoral și sunt în faza de pregătire a tezei de doctorat. Această etapă vine la pachet cu un nivel semnificativ de stres, însă, cu speranța și credința în ajutorul lui Dumnezeu, sunt optimist că voi finaliza cu succes doctoratul și îți voi împărtăși vestea bună în toamnă.

 

Ești mijlocitorul dintre educație și familia ta. Spun asta pentru că tatăl și fratele său, nevăzători fiind, nu au urmat școala. De unde motivația interioară?

Motivația mea interioară își are rădăcinile în moștenirea familială și în exemplele de perseverență și dedicare pe care le-am avut în tatăl și unchiul meu. Ambii au fost figuri eminente în domeniul muzical, considerați veritabile fenomene pentru talentul lor. Unchiul meu, deși a părăsit lumea prea devreme pentru a-și vedea cariera muzicală înflorind pe deplin, și tatăl meu, care, deși recent decedat, a avut o contribuție semnificativă în dezvoltarea muzicii lăutărești. Chiar dacă nu au avut înregistrări oficiale în case de discuri, tatăl meu a devenit cunoscut publicului cântând în fața oamenilor din localitate în localitate, oferind spectacole memorabile care au avut un impact emoțional profund asupra auditoriului. Muzica lui transmitea emoții intense, cu o precizie și o virtuozitate rar întâlnite, făcându-l de neuitat chiar și fără utilizarea cuvintelor.

Această pasiune și profesionalism, demonstrată prin studiu asiduu și o umilință deosebită, au fost o sursă de inspirație constantă pentru mine. Am învățat de la tatăl meu că măiestria în orice domeniu vine cu dedicare și că valoarea unui om nu se măsoară în diplome, ci în capacitatea de a lăsa o amprentă pozitivă în viețile celorlalți. Experiențele de viață pe care le-am trăit alături de ei au fost o adevărată școală de viață, pregătindu-mă pentru provocările și realizările mele personale și profesionale.

 

 

Ai ales sociologia în detrimentul oricărei ramuri superioare de studii. Poate pentru că a fost, pe vremea când erai elev, tu însuși copilul lovit de etichete?

Am ales sociologia motivat de o dorință profundă de a înțelege și a aborda dinamica etichetărilor și prejudecăților cu care m-am confruntat personal în societate. Observația mea asupra modului în care prejudecățile și stereotipurile sunt încorporate în identitatea culturală românească, chiar și în rândul persoanelor cu un nivel educațional avansat, m-a determinat să caut răspunsuri și soluții prin prisma sociologiei. Recent, atitudinea discriminatorie față de refugiații ucraineni m-a făcut să reflectez și mai profund la acest aspect, subliniind rolul important al educației în formarea unui mod de gândire deschis și informat.

Fie că ești etichetat ca rom, fie că ești persoană cu dizabilități, provocarea este să te pregătești să faci față reacțiilor societății și, dacă posibil, să contribui la schimbarea acesteia. Sociologia oferă uneltele necesare pentru a analiza, înțelege și propune soluții la problemele sociale, permitându-mi să îmi canalizez experiențele și observațiile într-un cadru academic și practic, cu speranța de a genera schimbări pozitive în comunitate.

 

Le mai simți acum? Priviri, voci auzi? Cum ai învățat să le faci față?

Simt în continuare privirile și vocile, ceea ce este deosebit de descurajator este faptul că acestea provin adesea de la persoane implicate în organizații și instituții dedicate promovării egalității și drepturilor omului. Ironia situației este că, în ciuda misiunilor lor declarate, unele dintre aceste entități adăpostesc indivizi care manifestă comportamente contrare principiilor pentru care ar trebui să lupte. Experiențele mele în dezbateri interne sau în interacțiunile sociale au dezvăluit adesea discrepanțe între valorile promovate și modul de gândire real al unora dintre acești așa-zisi susținători ai egalității.

Pentru a face față acestor situații și a diminua impactul lor negativ asupra mea, am învățat să am încredere în propriile capacități și să nu permit altora să mă evalueze pe baza propriilor lor prejudecăți sau limitări. Este esențial să recunoaștem că suntem propriii noștri evaluatorii și că, în fața unei lupte aparent pierdute cu societatea, eșecul nu înseamnă că suntem vinovați sau slabi. Această perspectivă interioară m-a ajutat să rămân rezilient și să continui să lupt pentru ceea ce este corect, indiferent de provocările sau obstacolele întâmpinate.

 

Lupți pentru egalitatea de șanse. E greu să învingi mentalitatea societății noastre?

Într-adevăr, lupta pentru egalitatea de șanse este o provocare majoră, având în vedere că prejudecățile și stereotipurile sunt profund înrădăcinate în mentalitatea colectivă. Această încorporare a prejudecăților în structura societății noastre complică semnificativ eforturile de a induce o schimbare pozitivă. Cu toate acestea, nu consider că este o misiune imposibilă. De-a lungul timpului, am observat schimbări în modul de gândire al unor persoane care, inițial, aveau viziuni limitative despre cei considerați diferiți de ei. Aceste schimbări au fost posibile la indivizii deschiși să primească și să proceseze informații noi sau necunoscute.

Pentru a facilita acceptarea diversității, societatea are nevoie de acces la informații corecte și relevante, lucru care, din păcate, este adesea lipsă. Educația joacă un rol foarte important în acest proces, iar introducerea și continuarea educației despre diversitate și toleranță de la o vârstă fragedă, în cadrul școlii, poate contribui semnificativ la schimbarea mentalităților pe termen lung. Aceste schimbări necesită timp și răbdare, transmițându-se de la o generație la alta.

Naționalismul exagerat sau, mai grav, extremismul, nu mai are loc în societatea modernă și constituie o amenințare reală la adresa coeziunii și păcii sociale. Exemplele istorice arată că astfel de atitudini pot conduce la tragedii de proporții, iar ideologiile eugeniste reprezintă un pericol real. În acest context, este esențial să lucrăm împreună pentru promovarea unei societăți mai deschise și mai incluzive, în care diversitatea este văzută ca o resursă, nu ca un motiv de diviziune.

 

Cum contribui la rezolvarea problemelor pe care consideri că le întâmpină oamenii în societatea noastră?  Ai vreo soluție?

Contribuția mea la abordarea problemelor societății este multifacetedă, adaptându-mi eforturile în funcție de diversitatea și complexitatea provocărilor. Deși nu am urmat un plan de intervenție prestabilit, datorită variabilității problemelor, am adoptat mai multe roluri strategice prin care îmi pot exercita influența în mod constructiv.

Ca promotor al diversității culturale, acționez dintr-o perspectivă academică, creând și diseminând cunoștințe care, sper, vor contribui la schimbări pozitive pe termen lung în modul în care societatea percep și valorizează diversitatea. În această capacitate, lucrez pentru a educa și sensibiliza, având ca obiectiv final o societate mai deschisă și mai incluzivă.

În rolul de monitor al drepturilor omului, intervin direct și imediat pentru a ajuta persoanele afectate de abuzuri și discriminare. Această activitate implică adesea colectarea și raportarea dovezilor de încălcări ale drepturilor omului, precum și sprijinirea victimelor în accesarea justiției și repararea prejudiciilor suferite.

Ca activist pentru drepturile omului, aplic cunoștințele și experiențele mele pentru a milita în favoarea schimbărilor legislative, politice și sociale necesare pentru a asigura egalitatea de șanse pentru toți. Acest rol implică o varietate de activități, de la campanii de conștientizare publică și advocacy, la colaborarea cu alte organizații și entități pentru a influența politici și practici.

În esență, abordarea mea este holistică și se bazează pe convingerea că schimbarea semnificativă necesită eforturi conjugate și adaptate la specificul fiecărei probleme. Prin combinarea acestor roluri, îmi propun să contribui la crearea unei societăți mai juste, mai echitabile și mai incluzive.

 

 

Îi înveți prin exemplul propriu și pe ceilalți care fac parte din categoria minoritară din care faci și tu parte să-și iubească condiția și etnia?

În încercarea mea de a influența și inspira comunitatea din care fac parte, nu am urmărit intenționat să devin un model sau un exemplu de urmat. Perspectiva mea asupra acestei chestiuni a fost prezentată în cartea autobiografică „Pe marginea prăpastiei”, unde am deschis o fereastră către viața mea personală, nu cu scopul de a-mi promova imaginea, ci mai degrabă de a împărtăși experiențele prin care am trecut. Reacțiile la povestea mea variază: în timp ce unii mă văd ca pe un exemplu de determinare și voință, alții mă consideră o inspirație, semn că „se poate”. Există, de asemenea, posibilitatea ca pentru unii să fiu perceput ca un model de urmat.

Conștientizez că societatea în ansamblu beneficiază de pe urma exemplarelor de succes, întrucât acestea pot contribui la schimbarea mentalităților, indiferent de poziția pe care o persoană o ocupă în cadrul acesteia. Deși s-ar putea ca contribuția mea să pară nesemnificativă la scară largă, ca o picătură în ocean, consider că este esențial să recunoaștem că fiecare picătură contează. Prin propriile mele acțiuni și prin modul în care mă raportez la viață, sper să ofer un punct de referință pozitiv pentru comunitatea mea, încurajându-i pe ceilalți să își îmbrățișeze cu mândrie identitatea și să lucreze împreună pentru o societate mai incluzivă și mai echitabilă.

 

Cât de importantă este asumarea identității etnice?

Asumarea identității etnice este extrem de importantă și reprezintă un subiect de mare actualitate, discutat intens, inclusiv online, de către romii tradiționali. Într-o societate în permanentă evoluție, schimbările sunt resimțite acut și în cadrul minorității rome, unde identitatea etnică este într-un continuu proces de transformare, sub influența diverselor factori. Unul dintre acești factori este cel economic, care a determinat ca multe dintre meseriile tradiționale specifice romilor să devină învechite. Chiar și lăutăria, care a rezistat timpului, s-a transformat, fiind adaptată de majoritate pentru divertisment, forțând lăutarii romi renumiți să adopte o abordare comercială pentru a supraviețui, ceea ce a dus la pierderea identității muzicale autentice.

Practicile ezoterice, altădată specifice romilor, sunt acum industrializate și preluate de majoritate, schimbându-și semnificativ natura. Alte meserii, cum ar fi spoitul ceaunelor, dresajul de urși, sau fierăritul, sunt fie pe cale de dispariție, fie au dispărut complet. În acest context complex, se ridică întrebări despre fundamentul identității culturale a romilor și motivele pentru care anumite segmente din această comunitate își asumă încă apartenența etnică.

Romaniphenul, baza ideologică a culturii romilor, ar putea fi considerat un element esențial al identității etnice, dar și acesta se confruntă cu schimbări semnificative. Migrația, căsătoriile mixte și conversia religioasă influențează profund tradițiile comunitare, modificând rolurile tradiționale de gen și relația dintre libertatea individuală și tradiția comunitară. Cu toate aceste schimbări, am observat că romii sunt printre puținii care își păstrează tradițiile în forma lor autentică.

Asumarea identității etnice în rândul romilor este un proces complex, influențat de schimbările socio-economice, culturale și ideologice. Deși comunitatea romă se confruntă cu provocări semnificative în menținerea și adaptarea tradițiilor sale, identitatea etnică rămâne un pilon central în definirea și afirmarea sinelui într-o lume în schimbare.

 

Simți că trebuie să munciți de zece ori mai mult ca să fiți văzuți, validați?

Da, sentimentul că trebuie să muncim de zece ori mai mult pentru a fi văzuți și validați este o realitate cu care se confruntă mulți dintre noi, în special în comunitatea romă. Este o luptă constantă, marcata de progrese semnificative, deși adesea nerecunoscute de societate. Romii, în pofida presiunilor rasiste și a condițiilor sociale precare, au făcut pași importanți în adoptarea educației și sunt din ce în ce mai prezenți în domenii variate, cum ar fi justiția, educația sau medicina. Această evoluție reflectă o dorință și o strădanie remarcabilă de depășire a barierelor istorice și sociale.

Pe parcursul propriului meu drum, atât în calitate de rom cât și de persoană cu dizabilități, am simțit greutatea acestor lupte. Ajungerea în poziția dorită este doar începutul; urmează apoi o nouă bătălie pentru a te menține acolo. Aceasta este o realitate dureroasă, care conduce uneori la evitarea asumării identității etnice, sub greșita impresie că renunțarea la această parte a sinelui ar facilita respectul și recunoașterea meritelor profesionale și umane. Este o mărturie a presiunii constante sub care trăiesc membrii comunității rome, un indicator al nevoii de schimbare în percepția și acceptarea socială.

 

Dacă ar fi să mă iei de mână și să mă conduci în perioada copilăriei tale, aș simți alături de tine durere? Sau cu ce trăiri, emoții te-ai întâlnit?

Călătoria în perioada copilăriei mele te-ar confrunta cu emoții profund contrastante, o ilustrare a durității și frumuseții vieții. În primul rând, te-aș ghida prin momentele dureroase ale copilăriei, unde suferința și incertitudinea viitorului erau realități zilnice. Ai simți greutatea de a fi diferit, ținta ironiilor și glumelor răutăcioase din cauza dizabilității și etniei, o experiență pe care astăzi o numim bullying. Ai înțelege singurătatea unui copil care, lipsit de curajul de a împărtăși durerea cu familia, plângea pe ascuns sub pătură, rugându-se pentru dreptate și înțelegere.

Însă, călătoria nu s-ar opri aici. Te-aș conduce apoi prin anii adolescenței, un timp în care, în sânul familiei extinse, am învățat ce înseamnă să fii cu adevărat om. Ai descoperi importanța valorilor de a te bucura de cele mici și de a nu judeca pe nimeni după aparențe, lecții de viață care modelează caracterul și percepția asupra lumii.

Nu aș vrea să te expun suferinței profunde trăite la începutul tinereții, când un accident de tren mi-a luat un picior și m-a confruntat cu o durere inimaginabilă. Acea parte a vieții mele, marcată de o luptă interioară intensă și de reconstrucție personală, reflectă forța umană de a depăși momente de cumpănă, dar este o experiență pe care prefer să o păstrez departe de dorința de a nu împovăra pe alții cu intensitatea acelei dureri.

 

În această călătorie prin copilăria și adolescența mea, te-aș invita să îmbrățișezi complexitatea emoțiilor umane, să înveți din durere și să prețuiești lecțiile de viață care ne formează ca indivizi și ne învață despre reziliență, compasiune și adevărata valoare a umanității.

 

 

Ce lipsește României?

România se confruntă cu o serie de provocări esențiale care necesită abordări strategice și o voință politică puternică pentru a fi depășite. La baza acestor provocări se află nevoia acută de a dezvolta și consolida o clasă politică de calitate, capabilă să guverneze prin principii etice și competență, nu prin interes personal sau de grup. Aceasta presupune, în primul rând, o evoluție a mentalității electoratului, care trebuie să depășească logica votului bazat pe raționamente mediocre și să prioritizeze meritocrația și integritatea în alegerea reprezentanților săi.

Un alt domeniu cheie care necesită reforme profunde este educația. Aceasta ar trebui să fie o prioritate națională, cu un focus pe revizuirea curriculei școlare pentru a se alinia la cerințele și provocările secolului XXI, îmbunătățirea pregătirii cadrelor didactice, depolitizarea instituțiilor de învățământ, modernizarea infrastructurii școlare și responsabilizarea elevilor și părinților. Educația este fundamentul pe care se clădește progresul social și economic al unei națiuni, iar România are nevoie de un sistem educațional care să promoveze gândirea critică, creativitatea și valorile democratice.

Meritocrația în administrația publică și instituțiile de stat este, de asemenea, un aspect care necesită atenție urgentă. Competența și profesionalismul ar trebui să fie criteriile principale în selecția și promovarea personalului, depășind practicile de clientelism politic și nepotism care subminează eficiența și credibilitatea instituțiilor.

În cele din urmă, progresul civic este esențial pentru consolidarea democrației și a societății civile. Acesta implică o participare activă și informată a cetățenilor în viața comunității și în procesele de luare a deciziilor, precum și un angajament față de principiile transparenței, responsabilității și respectului reciproc.

România se confruntă cu necesitatea unor schimbări semnificative în sfera politică, educațională și civică. Aceste schimbări necesită timp, răbdare și un efort concertat din partea tuturor actorilor sociali, de la guvern la cetățeni, pentru a construi o societate mai justă, prosperă și incluzivă.

 

 

Îmi doresc atât de tare să îi fie bine fiicei mele! O vreau fericită! Da, știu că nu se poate să fie fericită în fiece zi! Însă nu pot să mă opresc să nu îmi doresc… Și ce aș mai vrea? Aș vrea să știe să depășească momentele dificile, nu-i așa? Să știe că vine lumina după orice moment înnegurat! Cum să fac?

Uite așa se frământă Ana-Maria. Și nu e puțin lucru, să știți!

 

Dorința cea mai mare a fiecărui părinte este să-și vadă copilul crescând fericit și împlinit.

În călătoria aceasta plină de provocări și învățăminte, este crucial să rămânem, deopotrivă, plini de empatie și plini de fermitate.

 

 

Cum traducem ,,fermitate”?

A fi ferm înseamnă a avea limite și a stabili așteptări clare pentru copilul tău, în timp ce rămâi un părinte grijuliu, plin de compasiune și responsabil. Această energie fermă, care este înconjurată de granițe bine definite, este un cadru esențial pentru creșterea unui copil încrezător și echilibrat.

În căutarea unei relații sănătoase cu copiii noștri, trebuie să înțelegem că nu avem nevoie de validarea sau aprobarea lor pentru a ne simți iubiți sau împliniți. Relația corectă, (așa cum o numește Dr. Gordon Neufeld în cartea ,,Ține-ți copiii aproape”), presupune ca părinții să fie lideri fermi și copiii să aibă încredere în sprijinul lor. Este important să ne concentrăm atenția pe dezvoltarea caracterului și să nu ne bazăm fericirea pe reacțiile sau comportamentul copiilor noștri.

 

Copiii- o binecuvântare!

Copiii nu sunt responsabili pentru fericirea noastră personală. Ei sunt o binecuvântare în viața noastră și ne oferă oportunitatea de a crește și de a ne dezvolta, la rându-ne, într-un mod cu adevărat profund. În calitate de părinți, este esențial să fim conștienți de propriile noastre emoții și să lucrăm la ele în timp ce ne îndeplinim rolul de părinți. Este bine să recunoaștem că este o muncă dificilă, dar este o parte fundamentală a experienței de a fi părinte.

 

 

Ce caută copiii, ce dăruiesc părinții

În relația de atașament părinte-copil, este datoria părintelui să fie furnizorul de siguranță, conexiune și iubire, în timp ce copilul este căutătorul acestor lucruri. Este crucial ca aceste roluri să nu fie inversate, deoarece acest lucru poate afecta negativ dezvoltarea copilului. Părinții trebuie să rămână în poziția de conducători și să ofere suport și îndrumare copiilor lor în mod constant.

Este bine și important, ca noi, părinții, să găsim un mod de a gestiona lucrurile cu încredere și hotărâre, stabilind direcția și ritmul pentru dezvoltarea copiilor. Este o responsabilitate uriașă, dar și o oportunitate minunată de a influența pozitiv viața unui copil și de a-i oferi instrumentele necesare pentru a deveni un adult independent și echilibrat emoțional.

 

Și până la urmă ce ne dorim pentru copiii noștri?

Este bine să ne amintim iar și iar: ne dorim ca fiii și fiicele noastre să devină adulți independenți, de succes și încrezători, iar acest lucru necesită să tolerăm momentele lor de formare și explorare. Desigur, asta nu înseamnă că singurul lucru pe care-l putem face este să stăm, să așteptăm și să sperăm că ne vom simți din nou conectați ideal într-o zi, cu copiii noștri. De fapt, dimpotrivă. Sunt mereu la îndemână instrumente, unelte și pași pe care îi putem folosi pentru a reduce conflictul, a gestiona momentele complicate și a crește conexiunea.

Pe măsură ce copiii noștri cresc, abordarea noastră trebuie să evolueze alături de ei.

Încă au nevoie de noi, doar că mereu o vor arăta diferit.

 

,,Trenul galben, fără cai!”, ,,Trenule, mașină mică”, ,,Glasul roților de tren…”- Toate șlagăre îndragite!
Dar oare ce se va canta despre MAGLEV?

Cum, nu știți cine este Maglev? Sau ce este el?
MAGLEV (o prescurtare de la levitație magnetică), reprezintă tehnologia de transport ce utilizează câmpuri magnetice pentru a propulsa vehiculele fără contact cu suprafața. Conceptul a fost inițiat în anii ’30, dar dezvoltarea sa majoră a avut loc în anii ’60. Primul tren Maglev a fost inaugurat în 1984 în Japonia. Această tehnologie oferă o serie de avantaje, inclusiv viteze ridicate, eficiență energetică crescută și zgomot redus. Este considerată o soluție promițătoare pentru transportul urban și interurban, contribuind la reducerea congestiilor de trafic și a poluării. Investițiile în sistemele Maglev continuă să crească, marcând o evoluție importantă în istoria transportului modern.
Trenurile Maglev pot circula cu viteze impresionante, de obicei între 400 și 500 de kilometri pe oră, însă există și trenuri experimentale care pot atinge și viteze de peste 600 de kilometri pe oră. Aceste viteze sunt posibile datorită faptului că trenurile Maglev levitează și se deplasează pe o suprafață fără frecare, ceea ce reduce rezistența și permite vehiculelor să accelereze rapid. Astfel, Maglev-ul este recunoscut pentru capacitatea sa de a oferi călătorii rapide și eficiente între orașe, contribuind la dezvoltarea transportului de mare viteză și la îmbunătățirea conectivității între regiuni.

A spus cineva Tren? Sau Maglev?

Anca Mezei este de etnie romă și pe vremea când era elevă a gustat din răutățile atât ale colegilor, cât și ale profesorilor pe care i-a avut la școală. A simțit multă nedreptate și ignoranță, deși avea capacități care meritau șlefuite și fructificate. Nu s-a vrut din partea unora din cauza categoriei minoritare din care făcea parte, iar acest exemplu negativ cu care a plecat în viață l-a transformat într-unul pozitiv.

A luptat mereu pentru un rol în societate. A făcut Rai din ce a avut. Nu își mai ascunde etnia cum o făcea la vremea copilăriei, iar din rolul de cadru didactic îi învață la rând pe preșcolarii săi cu care își încălzește de luni până vineri inima să fie mândri de ceea ce poartă.

A primit în anul 2022 distincția Merito care se acordă profesorilor care fac o schimbare în comunitatea lor. Prezența la școală a copiilor a crescut, iar asta se datorează punții care s-a creat între părinți-școală-cadru didactic.

Să o cunoaștem!

 

 

Ați primit în anul 2022 distincția Merito care se acordă profesorilor care fac o schimbare în comunitatea lor. Cum v-a schimbat acest titlu?

Acest titlu a venit ca și o confirmare a faptului că ceea ce fac, fac bine, iar acest lucru mi-a adus mulțumirea care atrage cu sine dorința de a continua și persevera în munca mea de cadru didactic. De asemenea, mi s-au  deschis noi oportunități de colaborare cu diferiți actori sociali și posibilități mai mari de învățare în interiorul comunității MERITO.

 

Sunteți singura din familia Mezei care a îmbrățișat meseria de cadru didactic dintre cei cinci frați. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această meserie?

Mi-am dorit să devin cadru didactic încă din copilărie, iar faptul că această dorință a devenit realitate, îmi aduce multă satisfacție și mulțumire.

 

Profesorii pe care i-ați avut când erați elevă nu v-au fost un bun reper. Ați învățat să nu faceți discriminări din exemplul greșit pe care l-au arătat față de dumneavoastră?

În perioada școlii gimnaziale și liceale, am întâlnit profesori care nu au avut un comportament corect față de mine ca și elev, însă au fost și profesori care mi-au oferit sprijin și astfel am reușit să îmi continui studiile.  M-au afectat acele comportamente negative ale profesorilor de atunci, însă tocmai pentru ca am simțit atât de multă nedreptate și ignoranță, când am devenit cadru didactic am simțit să procedez cu totul altfel cu copiii de la școală, adică așa cum mi-ar fi plăcut mie să se poarte profesorii cu mine.

 

Purtați cu dumneavoastră amintiri neplăcute din perioada școlii. Ați devenit bucată din sistemul educațional ca să fiți o cărămidă în dezvoltarea copiilor, să nu întâlnească discriminările precum le-ați întâlnit dumneavoastră?

Am devenit cadru didactic pentru că îmi plac copiii și îmi este drag să le deschid drumul în viață. De-a lungul acestor ani, am primit diferite oferte de a lucra în altă țară sau în alt domeniu, însă mi-am dat seama că acești copii au mai multă nevoie de mine și că aportul meu contează mai mult pentru ei.

 

 

Mergeți astăzi la braț mândră cu etnia dumneavoastră în societate? Vă întreb acest lucru pentru că etichetele primite când erați mică au fost multe și, uneori, știu că ascundeați faptul că faceți parte dintr-o categorie minoritară.

Am avut momente în copilărie și în adolescență când mi-a fost frică și rușine să îmi asum etnia. Îmi amintesc că abia în ultimul an de liceu am reușit să fac acest lucru, datorită intervențiilor unor cadre didactice care au știut cum să vorbească cu colegii mei încât să mă accepte. După toată experiența liceului, când am ajuns la facultate, primul lucru pe care l-am făcut în prima zi de curs, a fost să spun în fața tuturor cu zâmbetul pe buze și cu voce tare: ,,Eu sunt Anca Mezei și sunt de etnie romă’’. Faptul că am fost acceptată de colegi și că am aflat istoria neștiută a romilor, m-a ajutat să îmi potolesc sufletul, și să mi-l umplu apoi cu speranță și recunoștință.

 

Ce le transmiteți elevilor dumneavoastră despre etnia pe care o poartă? Ce ați înțeles cu timpul și ce doriți să le insuflați?

Chiar dacă uneori treceți prin momente grele (de discriminare, etc), nu uitați că Dumnezeu ne-a creat pe toți egali și vă este alături! Aveți încredere în voi și încercați să deveniți cea mai bună variantă a voastră! Asumați-vă identitatea etnică pe care o aveți și prindeți curaj să visați la lucruri mărețe care să aducă împlinire sufletului vostru!

 

Care este portretul pe care îl faceți clasei pe care o aveți?

Copiii mei sunt precum o ,,Carte interesantă’’. Odată ce ai deschis-o, nu iți mai vine să te oprești din citit! Sunt niște copii frumoși,  cu povești de viață diferite, unele mai colorate, altele mai gri…, lucru care te provoacă pe tine ca și dascăl să te îmbunătățești. Sunt dornici sa fie prezenți într-un mediu sigur și plăcut.

Despre școala unde predați, și comunitatea din care faceți parte ce îmi puteți spune?

Personal, cred ca este o școală plină de viață, unde se întâmplă foarte multe lucruri benefice și frumoase pentru copii, pentru a-i atrage către școală,  dar și pentru părinți, pe care ni-i dorim ca și parteneri. În ciuda faptului că nu avem spațiu suficient pentru copii, sălile sunt frumos decorate prin implicarea colegilor care devin tot mai creativi pe zi ce trece.

Ca în orice școală mare, există și provocări peste care încercăm să trecem cum putem mai bine.

Comunitatea este și ea una mare, si nici aceasta nu este lipsită de probleme și încercări. Oamenii sunt deschiși  și  încearcă să se alinieze unor condiții de trai decent. Fiecare muncește pe unde poate pentru a-și câștiga hrana de de zi cu zi pentru familie. În ultima perioadă, prezența la școală a copiilor a crescut, iar asta se datorează dialogului mai bun care s-a creat între părinți și școală, cât și a anumitor stimulente financiare (burse).

 

Comunitatea în care lucrați, cartierul Gârcini din localitatea Săcele, este cea mai mare comunitate de romi din țară, însă nu toți se declară astfel și uneori își ascund obiceiurile, tradițiile si limba. De ce? Cu ce se confruntă?

Din nefericire, această situație se regăsește în foarte multe comunități din țară. Neasumarea identității etnice vine pe fondul întâmplărilor istorice, care influențează și astăzi situația romilor. Cu toate că de la nivel înalt  s-a încercat stoparea actelor de discriminare și prejudecăți împotriva romilor, acest lucru nu s-a întâmplat conform așteptărilor.

 

De 15 ani sunteți educatoare și profesor de limba rromani. Ați terminat două facultăți, una de Drept și a doua de Psihologie și Științele Educației, apoi ați urmat un masterat în Sociologie și Comunicare la Universitatea Transilvania Brașov. Cum puteți descrie traseul academic, cât și cel profesional?

Traseul academic reprezintă pentru mine o bază a viitorului, a evoluției.   Consider că acest traseu face parte din cele mai importante etape ale vieții, pe care dacă le parcurgi, ajungi la o stare de împlinire sufletească și materială. Îmi amintesc cât efort a trebuit să depun pentru a finaliza aceste studii, însă m-au ajutat foarte mult să-mi găsesc un loc de muncă potrivit așteptărilor mele.

 

Ce ați învățat de la viață până la vârsta aceasta?

Am învățat multe lucruri în urma acestor ani: 1.  Fii tu așa cum ești, nu te da altcineva! 2. Dacă îți dorești ceva cu adevărat, vei reuși prin muncă și perseverență! 3. Când oferi ceva cuiva din suflet, vei primi înapoi mult mai mult decât ai dat!

 

 

Fără ce sau cine nu ați fi reușit până acum?

Cred că fără Dumnezeu și familia mea, nu aș fi reușit să ajung până aici!

 

Dacă ar fi să vă mulțumiți, pentru ce ați face-o?

Mi-aș mulțumi pentru sufletul meu frumos!

 

 

O echipă de liceeni din Ploiești a dezvoltat prototipul unui robot logoped, care, cu ajutorul inteligenței artificiale, își propune să rezolve deficiențele de vorbire în rândul copiilor cu vârste între 5 și 8 ani. Cu ajutorul acestuia, echipa a ieșit câștigătoare în cea de-a treia ediție a competiției naționale pentru elevi Solve for Tomorrow. În rândurile următoare, vă invit să îi cunoașteți pe Duță Alexandra, Mihai Andreea, Dănoiu Tudor, Haralambie Tudor și prof. coordonator Vișan Elena Roxana, de la Colegiul Național Pedagogic Regina Maria din Ploiești, în timp ce descoperiți proiectul lor inovator.

 

În ce constă proiectul cu care ați câștigat competiția Solve for Tomorrow?

 Proiectul nostru constă în prototiparea unui robot specializat în rezolvarea deficiențelor de vorbire ale copiilor cu vârste între 5 și 8 ani. Acesta oferă o interfață prietenoasă, recunoaștere vocală, sinteză vocală de înaltă calitate, senzori avansați pentru detectarea prezenței și stării emoționale a copiilor, adaptându-se la nevoile individuale ale acestora.

 

 

Cum v-ați simțit când ați aflat că ați câștigat?

La început, am rămas surprinși în mod plăcut și totodată, emoționați că visul nostru devine realitate. Câștigarea locului întâi la o competiție națională cu caracter internațional de o asemenea anvergură reprezintă o formă de recunoaștere, deoarece numai noi știm cât de mult am muncit ca echipa. Am fost acaparați de emoții copleșitoare, fiecare având propria sa reacție. În timpul pregătirii pentru Finala competiției, am discutat chiar și despre modul în care am putea să ne dezvoltăm afacerea și prototipul în cazul în care vom obține victoria. Cu toate acestea, când juriul ne-a anunțat că suntem câștigători, un val de emoții și satisfacție ne-a cuprins întreaga ființă.

 

Ce rol a avut fiecare membru al echipei în dezvoltarea proiectului care v-a clasat pe prima poziție?

Liderul nostru, prof. dr. Elena  Roxana Vișan a avut rolul de a ne coordona întreaga echipă, a facilitat dezvoltarea unității și unicității echipei, a gestionat în mod armonios activitățile din cadrul proiectului, a motivat lucrul în echipă, cooperarea și dezvoltarea creativității, a gândirii critice și a celei analitice, contribuind decisiv la succesul întregului proiect.

Alexandra Duță s-a aflat în centrul procesului de concepere a robotului și a interfeței acestuia, alături de Silviu Haralambie, care s-a ocupat de design-ul robotului. Fiind o fire creativă și responsabilă, alături de echipa de proiect a generat ideea inovatoare, care, prin aportul liderului prof. dr. Elena  Roxana Vișan a șlefuit și a dat viață creației intelectuale. Colaborând îndeaproape cu întreaga echipa  și aflându-ne în permanentă conexiune cu liderul nostru de proiect, am participat la sesiuni de brainstorming pentru a clarifica, a fundamentata toate etapele necesare elaborării unui proiect baza pe metoda Design Thinking.

Valentina, în calitate de supervizor a asigurat participarea activă în discuțiile de echipă, a analizat critic ideile propuse de colegi, luând în considerare toate opiniile acestora, dezvoltând cu ușurință strategii pentru atingerea scopului echipei.

Pisălogul, reprezentat de Tudor Dăianu, a adus în atenție aspectele care necesitau o clarificare mult mai profundă asupra aspectelor legate de noile tehnologii. S-a concentrat pe implementarea tehnologică și pe aspectele legate de inteligența artificială și pe modul a elaborare a aplicație. Totodată a ridicat întrebări și provocări pentru a stimula gândirea critică și a explora mai în profunzime subiectele discutate și detaliile de conținut privind aplicația creată.

Rolul de entuziast, îndeplinit de Silviu Haralambie a fost esențial în echipă, aducând energie și optimism, contribuind în mod decisiv la generarea de idei noi și inovatoare. Implicarea sa activă în schițarea prototipului în procesul de design a pus în valoare abilitățile sale creative și angajamentul față de proiect.

Contribuția fiecărui membru al echipei a adus plusvaloare proiectului, încurajând o cultură a învățării prin descoperire necesară în dezvoltarea personală a fiecăruia dintre noi.

 

Ce v-a inspirat să abordați problema deficiențelor de vorbire în rândul copiilor cu vârste între 5 și 8 ani?

Sursa emoțională a inspirației noastre a fost povestea profundă a unui prieten apropiat care la vârsta de 6 ani a fost diagnosticat cu deficiențe de vorbire. Ascultându-i povestea și provocările pe care le-a întâmpinat, am simțit o dorință puternică de a aduce o oază de lumină în viața copiilor care se confruntă cu aceeași situație. Ne-am motivat să oferim acestor copii mijloacele și resursele necesare pentru a-și dezvolta și depăși abilitățile de comunicare.

 

Cum funcționează prototipul de robot logoped și cum poate ajuta copiii în rezolvarea deficiențelor de vorbire?

Pentru început roboțelul are trei tipuri de deficiențe: rotacism, betacism si sigmatism.

Odată selectată deficiența copilul va fi întâmpinat de două opțiuni de joc prin care acesta își poate îmbunătăți pronunția:

  • „Exersăm împreună”, care oferă o gamă largă de exerciții pentru îmbunătățirea dicției.
  • „Ascultăm și repetăm”, care oferă copiilor șansa de a-si pune în practică abilitățile lingvistice.

În acest mod, au oportunitatea de a asculta cu atenție sunetele și cuvintele prezentate de robot și apoi să le repete. Astfel, permite practicarea repetată a pronunției corecte și poate ajuta la consolidarea abilităților lingvistice ale copilului.

 

Ce tehnologii sau concepte de inteligență artificială ați folosit în dezvoltarea robotului vostru?

Pentru dezvoltarea robotului logopedic, am integrat o serie de tehnologii și librării în limbajul de programare Python. Ne-am bazat pe resursele și tehnologiile oferite de OpenAI pentru a adapta robotul și a îmbunătăți interacțiunea acestuia cu utilizatorii. De asemenea, am utilizat module Python ( Python text-to-speech (TTS), Python audio si recunoaștere  vocală) și servicii Google ( Google Text-to-Speech (TTS)). Astfel, robotul înțelege și răspunde la comenzile vocale ale utilizatorilor. Utilizarea unei game largi de concepte ale IA demonstrează capacitățile de cunoaștere în domeniul TIC, precum și competențele transversale ale membrilor (competențe antreprenoriale, sociale, economice etc).

 

 

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat în timpul procesului de dezvoltare a prototipului?

Având în vedere că am construit acest prototip de la zero a fost o experiență incredibil de provocatoare. Chiar dacă aveam cunoștințe de bază în limbajul de programare necesar, competențe antreprenoriale și economice, am realizat că este nevoie de o cunoaștere mult mai profundă și o aplecare mai mare în a fi persoane autodidacte, în definirea proiectului nostru.

 

Cum credeți că proiectul vostru poate influența pozitiv viața copiilor cu deficiențe de vorbire și a familiilor acestora?

ROBOPED facilitează învățarea prin joc, corectând și rezolvând deficiențele copiilor printr-un mod prietenos și interactiv. Ne dorim ca acesta să fie perceput de copii ca un adevărat prieten, de aceea prototipul nostru are o interfață agreabilă, plăcută la contactul vizual. Cu ajutorul interfaței prietenoase oferă copiilor o modalitate eficientă și plăcută de a-și dezvolta abilitățile pas cu pas. Vrem ca ROBOPED să fie o treaptă evolutivă în copilăria fiecărui individ, pregătindu-i pe cei mici pentru viață fără frica de a se exprima liber în societate. Menționăm că ROBOPED contribuie la asistarea și îmbunătățirea parcursului de corectare a deficiențelor de vorbire ale copiilor într-un timp eficient, în care logopedul va fi sprijinit în acțiunea de învățare.

 

Cum ați implicat comunitatea școlară și locală în dezvoltarea și testarea prototipului vostru?

Pentru a implica comunitatea școlară și locală în dezvoltarea și testarea prototipului nostru, am organizat întâlniri și prezentări în cadrul liceului. Am cerut opinii și sfaturi de la cadrele didactice și de la părinți. De asemenea, am invitat copiii să testeze robotul și să ne ofere feedback în legătură cu experiența lor. Reacțiile pozitive primite din partea acestora ne-au confirmat că nu este doar un simplu produs, ci un ,,companion” de încredere, într-adevăr un prieten de nădejde pentru cei care îl folosesc.

 

Care sunt planurile voastre pentru implementarea și extinderea proiectului în viitor?

În primul rând, ne concentrăm pe finalizarea prototipului și pe îmbunătățirea sa în funcție de feedback-ul pe care îl primim. În paralel, căutăm să dezvoltăm parteneriate și să obținem sprijin financiar pentru a implementa și extinde afacerea, asigurându-ne că ROBOPED-ul ajunge într-un timp foarte scurt la cât mai mulți copii. De asemenea, ne propunem să organizăm evenimente și prezentări în comunitatea noastră cu scopul de a captiva atenția și de a implica un număr cât mai mare de persoane.

 

Care este feedback-ul pe care l-ați primit din partea celor care v-au ajutat cu testarea proiectului vostru?

Copiii s-au simțit captivați de interacțiunea cu ROBOPED și au apreciat modul său prietenos și interactiv. Feedback-ul lor a fost cu adevărat valoros. De asemenea, părinții acestora ne-au încurajat și ne-au oferit sprijinul lor, ceea ce ne-a motivat și mai mult să continuăm

 

Cum ați gestionat echilibrul între participarea la competiția Solve for Tomorrow, dezvoltarea proiectului și responsabilitățile școlare?

Am stabilit un program clar și bine structurat, am identificat perioadele disponibile si am menținut o comunicare constantă și deschisă între noi. Ne-am pregătit continuu, am susținut întâlniri periodice pe platforma Meet după orele de curs sau în timpul liber, sub coordonarea liderului nostru prof. dr. Elena Roxana Vișan. Această colaborare ne-a ajutat să fim conectați și să lucrăm împreună ca un întreg. Prin eforturile noastre comune am reușit să gestionăm cu succes echilibrul între responsabilitățile școlare și participarea la competiția Solve for Tomorrow.

 

Ce sfaturi le-ați oferi altor tineri care doresc să se implice în proiecte de inovare și tehnologie?

În primul rând, îndemnăm pe toți cei care își doresc să înceapă un proiect să caute motivație și să se asigure că au ambiție și determinare. Cel mai important este să empatizați cu beneficiarii și să înțelegeți cu adevărat nevoile acestora. Căutați problema, găsiți soluția, dezvoltați și inovați. Nu vă dați bătuți în fața provocărilor! Cereți ajutor și, în cazul în care vă simțiți blocați, nu uitați că mentorul este un bun sfetnic, lumină dătătoare de inspirație și viață, în cazul nostru, liderul de proiect și IA.

 

Care credeți că sunt următorii pași importanți pentru continuarea acestui proiect și pentru a face o diferență reală în societatea românească?

Primul pas important este identificarea și captarea resurselor financiare fundamentale pentru a pune în practică creația noastră intelectuală. De asemenea, o diferența reală în societate, este dezvoltarea prototipului, reușind să corecteze în totalitate deficiențele respective prin oportunități creative și motivante de învățare, unde jocul este principalul instrument în construcția unei învățări durabile. Ce considerăm că ne diferențiază de celelalte echipe a fost ideea noastră inovatoare și modul în care am prezentat-o, sub cupola sloganului: ,,Cuvintele capătă forță cu ROBOPED” !

 

Cum a fost experiența Solve for Tomorrow?

În prim plan experiența s-a simțit ca o provocare, dar într-adevăr una benefică pentru parcursul nostru de dezvoltare personal și profesional. Considerăm că fiecare și-a descoperit abilități pe care nu știa că le are. Bineînțeles, lucrul în echipă a fost cu adevărat cea mai frumoasă parte a acestei experiențe. S-a conturat o conexiune puternică între noi și ne-am susținut reciproc în fiecare etapă a proiectului. În același timp, presiunea din partea celorlalte echipe, observându-le materialele și determinarea lor de a câștiga, ne-a stimulat să depășim limitele și să ne concentrăm pe obiectivele noastre.

 

 

Expresia ,,…te iubesc până la lună și înapoi” este o formulare poetică și romantică folosită pentru a exprima un sentiment profund de iubire și devotament. Iubirea pe care o persoană o simte este atât de mare, încât nu poate fi măsurată în termeni obișnuiți; este nevoie de o distanță nepământeană, enormă, pentru a putea fi exprimat sentimentul perceput.

În esență, această expresie este o declarație intensă a dragostei necondiționate și a angajamentului deplin față de persoana iubită.

Prima dată se pare că expresia a venit spre lume din cartea ,,Ghici cât de mult te iubesc” de Sam McBratney, un autor de literatură pentru copii de origine irlandeză.

Cartea este destinată timpului special, de liniștire, dinaintea somnului celor mici și are mesaj cald, plin de duioșie.

Deci: Știi cât de mult te iubesc? ,,Până la Lună și înapoi”!

 

Născută pe meleaguri sălăjene, Daniela a avut mereu în față chipul blând al bunicii de la care a învățat ce înseamnă bunătatea și ajutorarea celor aflați în suferință. Își reamintește cu tremur în glas despre cum străbătea cale îndelungată până la biserica din sat, despre clipele binecuvântate în care comunitatea se aduna la răstignire, la cruce, pentru momente de rugăciune și cântat pricesne. Erau clipe desprinse din rai, în care armonia dintre oameni se simțea în aerul încărcat de sfințenie.

Odată cu trecerea timpului, Daniela a făcut pasul către Facultatea de Psihologie la Cluj, luând cu sine datinile, bunătatea și dorința de a face bine. Așa se face că în timpul studenției a coordonat activități de voluntariat menite să aducă un sprijin, o schimbare în lumea copiilor abandonați.  Munca, devotamentul, credința și sacrificiul de care a dat dovadă au purtat-o prin multe locuri în această lume, unul din ele fiind Consiliul Europei, o etapă importantă în creșterea profesională.

În prezent, Daniela Boșca este Director Executiv al Federației Organizațiilor Neguvernamentale Pentru Copil – FONPC, postură din care a reușit să miște multe lucruri în ceea ce privește situația copiilor abandonați și abuzați din România.

 

Iată doar câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

  • Binele moștenit de la bunici
  • Avem o cultură a voluntariatului în Româna?
  • Proiectele FONPC și impactul acestora
  • O privire asupra statisticilor. Ce soluții avem?
  • Suferința te apropie de Dumnezeu
  • Recuperarea unui copil abuzat

 

 

,,Sărbătorim astăzi, 27 Martie, puterea oamenilor din toate timpurile și de pretutindeni, de a transmite povești despre esența umanității- viața, prin celebrarea Zilei Mondiale a Teatrului”. (www.cultura.ro)

 

 

Pledoarie pentru cursuri de teatru

Cursurile de teatru pentru copii sunt o modalitate valoroasă de dezvoltare a unui spectru larg de aptitudini și abilități, care nu numai că susțin creșterea artistică a celor mici, dar le pot fi de folos, desigur, în toate aspectele vieții. Aceste cursuri oferă oportunitatea de a explora și a învăța într-un mediu ludic și interactiv, care stimulează imaginația, creativitatea și încrederea în sine. Sunteți încă îndoiți? Ei bine, este extrem de potrivit ca tinerii și copiii să se implice în cursuri de teatru! Să vedem de ce!

Cursurile de teatru îi pot influența pe tineri, pe copiii mari și mici în mod pozitiv: fie dezvoltând abilitățile lor de comunicare (teatrul implică exprimarea emoțiilor și ideilor într-un mod clar și convingător; prin intermediul cursurilor de teatru, copiii, tinerii învață să-și adapteze tonul și limbajul corpului pentru a comunica mai eficient, și asta este extrem de important, mai ales că vine pe parcursul cursurilor în mod natural), fie îmbunătățindu-le abilităților sociale (participând la activități de grup și lucrând împreună pentru a crea și a prezenta un spectacol, copiii, tinerii învață să lucreze în echipă, să-și dezvolte empatia și să-și îmbunătățească abilitățile interpersonale; echipele ce trec printr-un spectacol cu siguranță leagă o relaționare de calitate!), fie prin cultivarea creativității și a imaginației (teatrul oferă un spațiu sigur în care cei mari și mici pot explora și pot să-și dezvolte imaginația; ei sunt încurajați să-și pună în aplicare ideile și să-și exprime originalitatea în cadrul unor activități creative; nimeni nu îi taxează, nimeni nu pune etichete, nimeni nu încorsetează), fie prin creșterea încrederii în forțele proprii (prin interpretarea personajelor și prezentarea în fața publicului, toți își dezvoltă încrederea în propriile abilități și în capacitatea lor de a face față situațiilor noi și provocatoare).

 

 

Ce face teatrul pentru copii

Teatrul îi expune pe copii la diferite experiențe și perspective de viață prin intermediul personajelor și scenariilor pe care le interpretează. Acest lucru îi ajută să-și dezvolte empatia și să înțeleagă mai bine lumea din jurul lor, perspectivele diferite ce apar în răstimpuri.

Prin intermediul improvizației (un exercițiu specific actoriei) și lucrului cu scenarii complexe, copiii învață să-și dezvolte abilitățile de rezolvare a problemelor și să-și exercite gândirea critică.

Scopul cursurilor de teatru pentru copii și tineri este de a oferi un mediu stimulativ în care aceștia să exploreze și să-și dezvolte potențialul artistic și personal. Aceste clase nu sunt doar despre învățarea tehnicii actoricești, ci și despre dezvoltarea unei perspective mai largi asupra lumii și a abilităților necesare pentru a reuși în viață.

 

 

Actori și spectatori

Desigur, mereu, mergând la teatru, copiii au oportunitatea să se bucure de spectacole prin care să experimenteze magia și puterea artei scenice într-un mod direct. Vizionarea spectacolelor de teatru îi expune la diferite stiluri artistice, povestiri și perspective și astfel contribuie la dezvoltarea lor culturală și intelectuală.

Cursurile de teatru și participarea la spectacole sunt o parte integrantă a educației și dezvoltării tinerilor, oferindu-le nu doar abilități artistice, ci și instrumente valoroase pentru viață.

Când învață prin lumea teatrului, tinerii și copiii pleacă într-o călătorie de explorare a lumii din diverse unghiuri. În timp ce își dezvoltă abilitățile artistice, ei își cultivă și aptitudinile de colaborare, gândire critică, rezolvare creativă a problemelor și comunicare eficientă.

Prin intermediul teatrului, cei mici și cei mari își pot descoperi și își pot împlini potențialul, învățând în același timp lecții importante despre comunicare, creativitate și empatie.

V-am convins?

 

 

La mulți ani, dragă TEATRU!

 

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Sonia Anda Achim este profesoară de limba germană la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” din București, începând cu anul 2007. Este de părere că rolul profesorului nu se limitează la a furniza informații și a evalua – profesorul mai întâi pune copilul în confort, se conectează cu el, îi da încredere și îl inspiră. Și-ar dori ca orice părinte și orice profesor să citească volumul „Părinți străluciți, profesori fascinanți” de Augusto Cury, considerând că acesta cuprinde prezentarea celei mai sănătoase abordări a educației, cu tot ceea ce cuprinde aceasta. În rândurile ce urmează, vă invit să descoperiți felul în care vede educația doamna prof. Sonia Achim.

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Am știut întotdeauna că voi fi profesoară, dar nu am recunoscut și pace. Când am absolvit facultatea, visam la traduceri și jurnalistică. Am trecut și pe acolo, dar doar cât să mă conving că nu vreau să fac asta. În plus, mama mea este învățătoare și de la ea am moștenit ușurința de a comunica oricând cu copiii, de a le ghici starea și o nevoie de a-i vedea că sunt bine.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Un profesor, vrea, nu vrea, pune amprente, lasă urme. Este cel care promovează comportamente și valori, descoperă și încurajează, motivează și îndeamnă la visuri mărețe. Rolul profesorului nu se limitează la a furniza informații și a evalua, ci este mult peste asta. Profesorul pune întâi copilul în confort, se conectează cu el, îi dă încredere și îl inspiră. Eu însămi am mers către limbile străine mulțumită unei doamnei profesoare minunate de limba franceză pe care am avut-o în gimnaziu. După aceea, în liceu, atenția mea s-a mutat pe doamna profesoara de limba engleză, o altă profesoară deosebită și drumul nu s-a încheiat. Aici, la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, în calitate de profesor de această dată, am găsit model de inspirație în doamna Monica Șerbănescu, pedagog desăvârșit, lucru pentru care îi mulțumesc din suflet.

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Cred cu tărie că valorile trebuie cultivate cât mai devreme și că ideal ar fi ca școala și familia să fie în armonie, să se completeze, să se susțină una pe cealaltă. Bunătatea, respectul, onestitatea, asumarea responsabilității, spiritul de echipă și perseverența sunt doar câteva din resursele acestei susțineri reciproce. Sunt sigură că echilibrul unei clase, al unei școli și, de aici, al unei societăți, ar fi deplin, dacă ne-am afla noi, adulții, în primul rând, la un numitor comun. Suntem modele prin ceea ce facem și nu prin ceea ce spunem.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

Am avut emoții foarte mari, uriașe. Mă întrebam mereu dacă sunt la locul potrivit, dacă o să știu ce am de făcut. A fost bine, dar emoțiile nu au trecut. În fiecare an, cel puțin înainte de prima și ultima zi de școală, abia dacă reușesc să închid un ochi.

 

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Copiii devin receptivi când îi implici, când primesc responsabilități și au ocazia să vină cu propuneri. Devin parteneri de învățare cu drepturi depline, aș spune, iar ei vor să demonstreze că pot. Aprecierea necondiționată a eforturilor și gesturilor pe care le fac este o altă mare bulină albă. Aplicabilitatea materiei pe care o studiază este importantă și, odată ce descoperă asta, devin mai interesați. Ține mult de măiestria profesorului să dirijeze aceste activități.

 

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Desigur că este diferență între generații, așa a fost întotdeauna, dar, în esență, copiii sunt tot copii și sunt la fel. Diferența este modul în care descoperă și  explorează lucrurile. Pentru copiii de azi, orice informație este la un click distanță, sunt foarte ageri când este vorba de tehnologie, dar mulți dintre ei nu știu cum să se cațere în copac. Copiii nu-și mai dezvoltă atât de repede simțul practic și, pe alocuri, îi văd mai sensibili.

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Am multe cărți pe care le iubesc: acum îmi vine in minte volumul „Părinți străluciți, profesori fascinanți”, de Augusto Cury. Din punctul meu de vedere, este cea mai sănătoasă abordare a educației, cu tot ce cuprinde acesta, o carte pe care ar trebui sa o citească orice părinte si orice profesor.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

Am învățat multe lucruri, dar unul se repetă și anume faptul că bucuria vine din lucruri mărunte care iți fac ziua frumoasă. Și încă ceva: bucuria este molipsitoare!

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Relația dintre profesor si elev este „chimie” pură. Este un amestec de energie care vine din ambele părți si se întâlnește la mijloc. Implicarea fiecăruia este importantă. Cei doi trebuie sa facă echipă, una puternică, bazată pe încredere și respect reciproc.

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

În fiecare zi, în școală, se construiesc amintiri. Îmi place iarna, când ninge. Sunt întotdeauna între copii, ne batem cu zăpadă, parte în parte.

 

Ce sfat aveți pentru tinerii care își doresc să urmeze o carieră în învățământ?

Le-aș spune să-și urmeze visul pentru ca este tare, tare frumos! Le-aș spune că nimeni nu le-a știut pe toate din prima, dar că se învață, că nu este deloc ușor, că este mult de muncă, dar că, acolo unde este pasiune și o picătură de har, totul se poate!

 

Cum încurajăm elevii și cum îi motivăm să își atingă potențialul maxim?

Copilul trebuie încurajat si motivat permanent, dar spre potențialul maxim va tinde când își va da seama singur că este in căutarea celei mai bune variante a propriei persoane. Efortul profesorului este să-l ajute să ajungă în acest punct. Motivarea trebuie să fie și una intrinsecă.

 

La ce fel de activități extrașcolare sau în ce fel de proiecte îi încurajați pe elevi să se implice pentru a-și dezvolta abilitățile lingvistice și competențele interpersonale?

Încurajez elevii să fie curioși, să aibă curaj să pună întrebări și să-și asume răspunsuri argumentate, să participe la orice tip de activitate care presupune comunicare cum ar fi dezbateri, susținerea de discursuri libere, crearea de reportaje, activități legate de teatru etc.

 

Aveți modalități preferate de a evalua progresul și performanța elevilor în afara examenelor tradiționale?

Nu am o modalitate preferată de evaluare. La ciclul primar, evaluez mult prin joc. Mă ajut de cartonașe, de povestioare și de cântecele. La gimnaziu, îmi place să dirijez copiii spre autoevaluare. Bifăm ce am lucrat corect, reluăm ce ne rămâne până îi dăm de capăt, mai întâi fără și apoi cu materiale suport. Căutând soluții, copiii învață mult. Autoevaluarea vine și atunci când copiii reușesc să construiască un dialog, oricât de simplu, să citească un meniu, un panou, să-și cumpere singuri o sticla de apă, atunci când merg într-o țară în care se vorbește limba germană. Este mai greu la început, dar odată ce încearcă și văd că pot, sunt tare fericiți și mândri de ei.

 

Este vreodată prea târziu pentru a învăța o limbă străină? Cum ar trebui să privească o persoană adultă, trecută de 40 de ani, ideea de a începe să învețe o limbă străină?

Niciodată nu este prea târziu să învățăm o limbă străină ci, dimpotrivă, o asemenea activitate este o bucurie, o provocare, un antrenament al minții pe care ar fi bine să-l facem până la adânci bătrâneți. În plus, învățarea unei limbi străine are aplicabilitate imediată. Să ne gândim doar cum ar fi să citești o carte în limba în care a fost scrisă. Asta da realizare!

 

 

„Băiatul rău al sportului”, „magnific”, „fermecător”, „temperamental”, „arogant”– sunt doar o parte dintre cuvintele folosite de-a lungul anilor de presa internațională pentru a-l descrie pe tenismenul român Ilie Năstase. Viața și cariera primului număr 1 din istoria clasamentului ATP, controversele care l-au înconjurat, dar și amprenta pe care a lăsat-o asupra lumii tenisului sunt subiectul documentarului NASTY, care va putea fi urmărit din 16 aprilie în cinematografele din toată țara. Îmbinând imagini de arhivă extraordinare și interviuri cu unii dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume, precum Rafael Nadal, Björn Borg, Jimmy Connors, Nadia Comăneci sau Boris Becker, NASTY spune povestea unui personaj unic. Și Phil Knight, co-fondatorul Nike, vorbește, într-un interviu exclusiv, despre relația cu Năstase, acesta fiind primul sportiv profesionist care a semnat un contract de reprezentare cu celebrul brand în 1972.

Documentarul este regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu & Tudor D Popescu și distribuit de Transilvania Film. Producătorii NASTY sunt Cosmin Hodor (HDR Evolution) și Tudor Giurgiu (Libra Films), iar co-producător este  (Vice President & Executive Producers Documentaries HBO EMEA – HBO Max).

Premiera de gală a filmului va avea loc pe 16 aprilie, la Sala Palatului din București, în prezența lui Ilie Năstase, a echipei și a invitaților speciali. Biletele au fost puse în vânzare – https://eventbook.ro/film/bilete-nasty-premiera-de-gala

 

 

În 1972, Ilie Năstase a câștigat primul său US Open și a ajuns în finala Cupei Davis și a Wimbledonului. O combinație irezistibilă de talent, excentricitate și umor au făcut din Nasty (porecla pe care i-a dat-o presa) un veritabil showman admirat de fani, comentatori, dar și de alți sportivi. După Năstase, tenisul nu a mai fost la fel.

„Ilie Năstase pe teren a fost fabulos. Acest tânăr venit dintr-o țară comunistă a reușit, în doar câțiva ani, să cucerească lumea prin talent și personalitate. Lucrăm de 5 ani pentru acest proiect, timp în care am descoperit arhive impresionante despre cariera și viața lui Năstase și am avut șansa să discutăm cu superstaruri ale sportului, oameni care au fost profund influențați de el. Cred că, în final, eforturile noastre se vor vedea pe marele ecran – un portret al unui personaj complex, mereu surprinzător, greu de definit, care a făcut istorie și pentru România, dar și pentru tenis.” Tudor Giurgiu, regizor și producător.

Primele imagini din NASTY au fost lansate pe rețelele de socializare @nasty.themovie (Facebook, Instagram & TikTok). Afișul filmului integrează un portret al tenismenului creat de artistul Roger Huyssen pentru a ilustra un interviu cu Năstase apărut în revista Playboy SUA din iunie 1977.

„Am fost fascinat mereu de lejeritatea lui Ilie Năstase pe teren. Iar eu l-am prins destul de târziu, jucând doar meciuri demonstrative. Am crescut în familie cu numele lui. Mulți specialiști în tenis, inclusiv Björn Borg, spun că doar doi jucători din istorie au avut un har special: Năstase și Federer. Când am citit și autobiografia lui Ilie m-am decis să facem acest film. Acum, când e gata, îmi dau seama că superlativele folosite pentru a-l descrie nu sunt deloc exagerate. În unele momente, el a fost mai popular chiar decât tenisul în sine. Asta mi-aș dori să vadă noile generații în Nasty, – o figură inspirațională, care a zguduit lumea” Cosmin Hodor, co-producător.

Ilie Năstase, cunoscut sub numele de “Nasty” în cercurile sportive, s-a născut în București, la data de 19 iulie 1946, și este unul dintre cei mai legendari jucători de tenis români din toate timpurile și unul dintre cei mai carismatici sportivi din istoria acestui sport.

Cu o carieră în tenis impresionantă și plină de realizări remarcabile, Ilie Năstase a fost primul jucător român care a devenit numărul 1 mondial în clasamentul ATP, titlu ocupat 40 de săptămâni, între 1973 și 1974. De-a lungul carierei, a câștigat șase titluri de Grand Slam, dintre care două la Roland Garros (1973, 1970), unul la US Open (1972) și trei la Wimbledon (1973, 1971, 1970), marcând un record pentru un jucător român.

Cunoscut pentru stilul său de joc inventiv și spectaculos, Ilie Năstase s-a remarcat printr-o combinație unică de tehnică, inteligență și imprevizibilitate pe teren. A ieșit în evidență nu doar prin talentul său pe teren, ci și prin personalitatea sa puternică și excentrică, fiind considerat un adevărat showman pe terenul de tenis.

A fost, de asemenea, și un lider carismatic al echipei de Cupa Davis a României, conducând echipa către finală în 1969 și 1971, câștigând titlul în 1972. Succesul a fost de partea lui și în competiții de dublu, câștigând titluri mari, fiind apreciat pentru abilitățile sale strategice și pentru parteneriatele excelente cu diverși parteneri.

Cu toate că viața și cariera sa nu au fost lipsite de controverse – fiind deseori implicat în incidente pe teren, fiind sancționat de mai multe ori pentru comportamentul său sau pentru comentariile provocatoare, Ilie Năstase a avut o contribuție remarcabilă la tenisul mondial și la promovarea tenisului în România și la nivel global.

 

 

Lăcrămioara Cule a iubit dintotdeauna să învețe. Pe când era elevă, joaca preferată era ”de-a școala”, iar acum o face serios de luni până vineri de aproape 15 ani. O onorează mult rolul de profesor, ipostaza în care se așază în fața catedrei, nu în bănci. Nu stă cu mâinile la spate, nici nu dictează, ci doar predă zilnic lecția lui „se poate” prin metode personale.

Viața a condus-o în fața elevilor. Este mijlocitorul dintre ei și educație. Unitatea unde a călcat cu zece ani în urmă reprezintă aripa sub care s-a cuibărit, cea sub care a simțit adaptare blândă, mai ales că a îmbrățișat între timp și funcția de director pe care a învățat-o dintr-o nevoie frumoasă. Simte să dea ceva înapoi comunității care a primit-o cald și deschis.

Lăcrămioara Cule a fost printre cei 22 de finaliști în cadrul Galei „Profesorului anului”. În gala organizată de Teach for Romania pe data de 15 februarie 2024 a fost desemnată câștigătoare la categoria „Implicare în societate”. Dacă în alte școli se restructurează posturi din lipsă de elevi, la școala pe care directoarea  o și conduce nu numărul elevilor este problema, provocarea fiind ca aceștia să vină zi de zi la școală și să nu abandoneze înainte de a finaliza ciclul gimnazial, Scărișoara fiind o comunitate din care face parte și categoria minoritară romă care, se pare, nu pune preț pe educație.

 

 

A fi profesor este despre pregătire și profesionalism, despre educație, despre respect față de școala în care predai. Dar a fi profesor este și despre emoție?

A fi profesor este despre bucurie și iubire, iar acestea sunt emoții. Fără iubire față de copii, fără bucuria de a sta în preajma lor, nicio școală de prestigiu și nicio diplomă nu sunt de ajuns să te facă profesor.

 

De când sunteți dumneavoastră bucată din sistemul educațional? Cum sună povestea escapadei profesionale?

Eu sunt în învățământ din anul 2008 și da, în cazul meu a fost o escapadă profesională, în sensul că am absolvit liceul la un profil de matematică-fizică, am dat apoi la drept, am intrat la Craiova, iar în anul patru, adică ultimul, am înțeles că detest această meserie de a împărți dreptatea și am decis că vreau să fiu profesoară. M-am înscris la o facultate privată și am terminat istorie. Am profesat din primul an al absolvirii și m-am îndrăgostit de meserie. Îmi place școala. Mereu mi-a plăcut… și ca elev, dar recunosc că este mai frumos de partea cealaltă a catedrei.

 

Dar academice? Ce studii ați finalizat?

Am studiat patru ani la Facultatea de Drept a Universității din Craiova, apoi patru ani istorie la Universitatea Dimitrie Cantemir din București, urmate de studii postuniversitare la Facultatea de Litere, Universitatea din București.

 

În familia dumneavoastră, mai este cineva cadru didactic? V-a inspirat cineva și v-a sfătuit să urmați această carieră?

În familia mea există o mătușă profesoară și o cumnată, dar cea care m-a inspirat a fost învățătoarea mea. Am iubit-o și am admirat-o atât de mult încât mereu am văzut meseria de profesor ca fiind cea mai nobilă și cu sens dintre toate. Îmi plăcea pentru că vorbea frumos, avea mereu o ținută impecabilă și era  respectată de toată lumea.

 

 

Apropo de familie, unde ați crescut și care sunt cele mai dragi amintiri din copilărie?

M-am născut în orașul lui Eminescu, Botoșani, dar copilăria mi-am petrecut-o într-un sat de pe Valea Oltului, Potlogeni. Am simțit mereu că aparțin pământului unde m-am născut și am trăit cu dor de Moldova. Cea mai mare bucurie era când plecam cu trenul la bunici în vacanța de vară sau de iarnă. Cele mai frumoase amintiri sunt de acolo. Îmi amintesc cât de frumoase erau sărbătorile de iarnă în casa bunicilor. Nu știu cum reușea bunica, dar de sărbători își strângea acasă toți copiii. Avea șase, împărțiți în toată țara. Veneau cu soțiile și cu copiii. Casa devenea neîncăpătoare, dormeam pe unde apucam… de fapt nu prea dormeam, căci o noapte sau două, unchii mei, frații mamei, stăteau de povești, iar mie îmi plăcea să stau și să ascult. Apoi colindătorii! Doamne, câți oameni mari luau în serios tradițiile de Crăciun și de Anul Nou! Își făceau costume, învățau roluri, repetau pentru a merge cu capra sau cu ursul, își puneau măști și te provocau să-i recunoști, spuneau glume, dansau, cântau, era o bucurie generală, era ca și când mă aflam într-un film sau într-o poveste. Când am crescut, mă duceam și eu la colindat cu prietenii de acolo. Învățasem colinde. Bunicul mă învățase. Mă fascinau sărbătorile de iarnă la bunici, la Botoșani.

 

Aveți vreo legătură cu școala în care predați acum? Oare ați învățat când erați la vârsta elevilor dumneavoastră?

Școala unde predau acum nu este școala în care am învățat eu. Aici am venit prin transfer în urmă cu 10 ani. Am lăsat ore de la oraș, de la liceu, de teamă să nu am restrângere de activitate și să rămân fără post. Cu alte cuvinte, am ajuns la Scărișoara de nevoie, era singura școală din zonă cu multe ore de istorie și cu viabilitate. Am ales siguranța, dar nu am regretat niciun moment. De cum am pus piciorul în școala aceasta, am simțit că locul meu este aici. Am întâlnit un colectiv frumos în care m-am integrat imediat și s-a dovedit a fi locul ideal în care eu am crescut profesional.

 

Ați ajuns mijlocitorul dintre copii și educație. Aceleași planuri profesionale aveați când erați la școală?

Nu cred că m-am gândit vreodată în mod conștient la viitorul meu profesional, dar știu exact că, de câte ori mă întreba învățătoarea ce vreau să fiu când voi fi mare, spuneam cu convingere că vreau să fiu învățătoare, iar jocul meu preferat era de-a școala. Aveam caiete în miniatură pe care le confecționam singură. Le coseam cu  acul și cu ața. Prietena mea din copilărie era partenera mea de joacă. Acum și ea este dascăl, este învățătoare. Cred că, inconștient, ne pregăteam pentru profesiile noastre viitoare.

 

Cum v-a schimbat rolul de director? Ce v-a adus, ce v-a luat?

Rolul de director mi-a adus foarte, foarte multă bătaie de cap și mi-a luat foarte, foarte mult din timpul meu liber. Mi-a fost greu la început pentru că e o meserie pe care n-ai de unde s-o înveți, mai ales că în cazul meu. Secretarul era nou pe post și eram amândoi lipsiți de experiență, însă provocările de zi cu zi au fost benefice, m-au ținut focusată și m-au determinat să-mi fac meseria cu rigurozitate. Raportat la ceea ce mi-a luat, ceea ce mi-a adus este incomparabil mai mult. Eforturile mele și talentul meu de dascăl, le-am pus în slujba tuturor copiilor din școală, nu doar a celor cărora le predam sau le eram dirigintă. Funcția de director mi-a oferit marea șansă de a colabora cu profesioniști din educație prin proiectele pe care le-am atras în școală, am învățat extrem de mult într-un timp scurt, mi-am format în școală o echipă pe care mă bazez și am creat parteneriate benefice pentru elevi,  profesori, comunitate.

 

Cât de mult vă onorează premiul primit la început de 2024?

Acest premiu a venit pe neașteptate. Nu am țintit către el pentru simplul fapt că nu știam despre el. Am fost nominalizată de către Roma Education Fund, o organizație cu care am lucrat timp de doi ani. Nu m-am așteptat să câștig. A fost cea mai frumoasă surpriză când am fost sunată și mi s-a transmis că sunt printre finaliști. Să fiu acolo, alături de dascăli de excepție, a fost copleșitor, iar să-mi aud numele la categoria cu cele mai multe nominalizări,  250 din 518, a fost enorm. Mi-a luat mult să mă dezmeticesc. Încă procesez. Încă nu-mi vine să cred pentru că știu că eu doar am muncit, doar mi-am făcut datoria și nu m-am așteptat să fiu răsplătită într-un mod așa de frumos pentru asta.

 

 

Cum v-a schimbat programul Teach for Romania? Ce înseamnă și ce vă aduce această nominalizare?

Teach mi-a schimbat puțin planurile de viitor, în sensul că nu programasem să intru în comunitatea lor, dar nu am rezistat tentației de a intra în Academia Teach și de a face parte din rețeaua alumnilor Teach for Romania. Momentan sunt în proces de selecție,  sper să fiu admisă și să devin unul dintre acei oameni care vor contribui la schimbarea sistemului educațional.

 

V-ați aflat printre cei 22 de finaliști în cadrul Galei „Profesorului anului”. Cât de mult simțiți că vă responsabilizează?

Este o responsabilitate enormă pentru mine căci nu sunt genul care s-a liniștit după un succes. De aici mai jos nu se poate, obligatoriu trebuie să urc sau cel puțin să mă mențin acolo.

Nu ați umblat după vizibilitate, nici după titlu, dar meritați toate aprecierile acestea. Ce proiecte în care v-ați implicat în cadrul școlii și al comunității v-au adus în față?

Știu pentru ce proiecte am fost nominalizată,  însă nu știu exact ce a făcut diferența pentru juriu, nu știu ce m-a adus pe locul întâi. Eu am avut mereu în minte un plan, și anume, să fac tot ce pot pentru școala mea, să țin aproape de oricine mă poate ajuta, de colegi, de comunitate, de primărie, de consiliu local, de ONG-urile cu activități în educație. Cred că tot ce am făcut eu de fapt a fost să pun oameni și instituții în legătură, să creez o rețea în care s-a muncit în beneficiul școlii. Astfel, am adus în școală dotări diverse, masă caldă, programul a doua șansă, ore remediale, un club de lectură, club de robotică, club de dansuri populare, cărți, rechizite, cursuri și workshop-uri pentru profesori, excursii și tabere pentru copii, spectacole, subvenții, școală de șoferi gratuită pentru cursanții ADS, târg de joburi, conferințe, vizite ale unor scriitori contemporani și ale altor personalități.

 

Ce parteneriate ați încheiat în 2023 în favoarea școlii și a elevilor?

În 2023 am avut parteneriate cu Roma Education Fund România cu care, în cadrul proiectului Construiește-ți propriul viitor prin educație, am desfășurat programul a doua șansă; parteneriat cu CSR Mindset și ASPRIS Scărișoara, care ne-au adus Fanbook în școală, scriitori în carne și oase, colțuri de lectură și multe cărți noi și frumoase pe placul copiilor; parteneriat cu World Vision România, proiectul Start în educație; parteneriat cu Terres des hommes, proiectul NoRoc; parteneriat cu ADAF București, proiectul SECA, suport educațional pentru copiii singuri acasă; parteneriat cu Federația Română de Fotbal,  programul Uefa-Play Makers ș.a.

 

Cum ați simțit comunitatea de când sunteți la cârma școlii?

De când ocup funcția de director am început să cunosc comunitatea și am îndrăgit-o. În Scărișoara sunt oameni muncitori și respectuoși, comuna a dat mulți oameni instruiți: profesori, ingineri, medici, scriitori ș.a.m.d. Este o comunitate care se mișcă, mereu se construiește ceva, mereu huruie un utilaj, oamenii sunt într-o forfotă continuă, iar asta mie îmi place, îmi dă o stare de optimism și de bucurie.

 

Simțiți că școala nu își poate realiza potențialul total fără sprijinul comunității?

Școala este parte a comunității, este inima comunității, sufletul, viitorul ei. Din păcate, comunitatea de romi din Scărișoara, de altfel, oameni buni și muncitori, nu pun mare preț pe educație, având ca prioritate câștigurile financiare din agricultură, iar acest lucru are impact negativ asupra școlii, căci absenteismul, abandonul școlar și rezultatele slabe la învățătură sunt probleme cărora încă nu le-am dat de cap. Acestea sunt probleme vechi și complexe pe care nu le putem rezolva fără a educa mai întâi comunitatea. ,,Este nevoie de un sat întreg pentru a educa un copil”.

 

Ce program simțiți că vă lipsește din școală? Ce mai pregătiți nou?

Vom continua multe dintre colaborările vechi, vom duce mai departe proiectele în curs dar avem și planuri noi. Noutatea de anul acesta este Teach for Romania care pune la dispoziție resurse și proiecte pentru școlile vulnerabile.  Sperăm să demarăm anul acesta proiecte pe teme de nutriție și educație financiară  cu sprijinul ASPRIS și, ne dorim să înființăm, din toamnă, o clasă de muzică. Avem deja buget pentru instrumente din PNNR și garanția Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, că vom avea profesor.

 

 

Asociația Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea a demarat procesul pentru înscrierea produsului „Cârnați din topor din Vâlcea” în registrul Uniunii Europene al indicațiilor geografice protejate.

„Cârnații din topor din Vâlcea” sunt făcuți tradițional după rețete vechi de o sută de ani, cu materie primă și ingrediente din arealul geografic delimitat, care cuprinde șapte comune din județul Vâlcea: Mihăești, Ocnele Mari, Frâncești, Popești, Roești, Lăpușata și Roșiile. De ce li se spune acestor cârnați „din topor” și ce este special la acest produs, a explicat președintele asociației vâlcene, Florin-Felix Gigîrtu.

„Păstrarea tradiției la prepararea cărnii de porc este străveche pentru zona noastră, iar produsul tradițional necesită multă manoperă și cunoaștere, pentru că foarte multe procese se fac manual. Pentru cârnații „din topor” este foarte importantă alegerea cărnii și tocarea acesteia cu toporul în bucăți mari. Toporul, barda și satârul erau uneltele locale des folosite în gospodării. Și în zilele noastre se toacă carnea tot manual, cu satârul, e o unealtă mai modernă, dar e tot ca un topor. Ideea este că dacă toci altfel sau cu altceva se schimbă gustul cărnii”, a declarat pentru AGERPRES președintele asociației.

Florin-Felix Gigîrtu a subliniat că alte caracteristici specifice acestui produs, care se păstrează tot din vechime, sunt sarea folosită la prepararea cârnaților, care provine numai de la Salina Ocnele Mari, și afumarea la rece și la cald numai cu lemn de fag.

 

 

„Folosim la prepararea cârnaților doar sarea de la Ocnele Mari. Pe vremea bunicilor se mergea cu căruțele după sare la Ocnele Mari, trebuiau să se strângă câte 10-20 de care, să facă un grup, pentru că se trecea printr-o zonă cu păduri, iar pădurea Cotoșman era renumită pentru că erau hoți și haiduci. Făceau o zi până la Ocnele Mari și se aștepta de multe ori încă o zi dacă sarea nu era scoasă. Și în zilele noastre folosim numai sarea de la Ocnele Mari pentru cârnații „din topor” deoarece are niște proprietăți diferite față de sarea pe care o găsim în comerț. Are câteva minerale în plus și noi am pus la dosar analizele care atestă acest lucru. O altă caracteristică este partea de afumat, care se face numai cu lemn de fag, într-adevăr întreg arealul este bogat în păduri de fag, dar și gustul cel mai bun este dat de fag. De exemplu, stejarul afumă prea rău și îi dă un gust iute”, spune președintele asociației.

Au loc practic două afumări, una la rece și una la cald, iar acest lucru a apărut tot dintr-o necesitate, însă tradiția s-a păstrat până în zilele noastre. „Practic, când bunicii noștri făceau cârnații îi atârnau deasupra unui cuptor mai mare și îi lăsau acolo să se scurgă, să o ia domol, nu aveau o grabă în sensul acesta și abia la sfârșit când trebuia să îi definitiveze dădeau un foc mai tare”, a explicat reprezentantul asociației.

De asemenea, la prepararea cârnaților se folosesc puține condimente, toate naturale, și anume: usturoi, cimbru și piper, pe lângă sarea de la Ocnele Mari. Produsul este recunoscut la nivel național, mai ales în partea de sud a Românei, inclusiv în Capitală, producătorul fiind prezent cu acesta în târguri, supermarketuri, restaurante și chiar în online, dar a trecut și granițele țării odată cu participarea la marile târguri internaționale de profil.

În prezent, la nivel național sunt 765 de produse tradiționale atestate de MADR, cele mai multe fiind cele din carne și produse din carne (309), lapte și produse din lapte (140), legume și fructe (124), pâine, produse de panificație și patiserie (120), pește (30), dar sunt atestate și băuturi (35). La nivel european, România are recunoscute și protejate 13 produse, din care 11 cu Indicație Geografică Protejată (IGP): Magiun de prune de Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Țara Bârsei, Scrumbie afumată de Dunăre, Telemea de Sibiu, Cârnați de Pleșcoi, Cașcaval de Săveni, Salata cu Icre de Știucă de Tulcea, Plăcintă dobrogeană, Pită de Pecica, Salinate de Turda, unul cu Denumire de Origine Protejată (DOP), respectiv Telemea de Ibănești și un alt produs cu Specialitate Tradițională Garantată (STG) – Salată tradițională cu icre de crap. Alte produse identificate pentru o posibilă înregistrare la nivel european sunt: respectiv Telemea de Vaideeni, Brânză de burduf de Bran, Gem de rubarbă, Brânza de Gulianca, Virșli de Hunedoara, Salam de Nădlac, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Șuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemțeană, Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmburești, Cârnați oltenești, Mere de Voinești etc. Dintre cele 1.760 de produse alimentare din statele-membre, înregistrate în sistemele de calitate europene, doar 13 sunt produse alimentare românești.

 

Sursă foto: Revista Fermierului, “Ca Altădată”

 

Într-un colț îndepărtat al lumii, se înalță un palat de basm, ca o perlă sidefie! Este un edificiu impunător, construit din marmură albă și decorat cu aur strălucitor, care reflectă razele soarelui într-un dans fermecător de lumină. Turnurile înalte se ridică spre cer, ca săgeți îndreptate către nemărginirea albastră.

În jurul palatului, grădinile pline de flori multicolore împrăștie un parfum îmbătător în aer. Aleile din piatră fină se întretaie într-un labirint magic, iar fântânile din marmură scot un murmur melodios, aducându-și omagiul în sunete ce se pierd în zare.

Înăuntru, în sălile decorate cu măiestrie, lumânările de cristal aruncă străluciri aurii, iar mobilierul sculptat în lemn prețios este împodobit cu diamante care luminează încăperile cu sclipiri hipnotizante.
În lumina Soarelui, cerul se îmbracă în culori spectaculoase, iar palatul pare să prindă viață sub lumina magică. Fiecare detaliu strălucește în această simfonie a culorilor, iar castelul devine un loc de basm, o comoară ascunsă, așteptând să fie descoperit de cei ce îndrăznesc să viseze.

Tu îți aduci aminte lumea de basm a copilăriei?

 

Gândurile părinților pentru copiii lor

 4 aprilie 2024 | Cum ne creștem copiii
Îmi doresc atât de tare să îi fie bine fiicei mele! O vreau fericită! Da, știu că nu se poate să fie fericită în fiece zi! Însă nu pot să mă opresc să nu îmi doresc... Și ce aș mai vrea? Aș vrea să știe să depășească momentele dificile, nu-i...

Desenele lui David #17

 2 aprilie 2024 | Desenele lui David
,,Trenul galben, fără cai!", ,,Trenule, mașină mică", ,,Glasul roților de tren..."- Toate șlagăre îndragite! Dar oare ce se va canta despre MAGLEV?Cum, nu știți cine este Maglev? Sau ce este el? MAGLEV (o prescurtare de la levitație magnetică),...

Desenele lui David #16

 28 martie 2024 | Desenele lui David
Expresia ,,...te iubesc până la lună și înapoi" este o formulare poetică și romantică folosită pentru a exprima un sentiment profund de iubire și devotament. Iubirea pe care o persoană o simte este atât de mare, încât nu poate fi măsurată în...

Teatrul sau ,,locul vederii”

 27 martie 2024 | Cum ne creștem copiii
,,Sărbătorim astăzi, 27 Martie, puterea oamenilor din toate timpurile și de pretutindeni, de a transmite povești despre esența umanității- viața, prin celebrarea Zilei Mondiale a Teatrului”. (www.cultura.ro)   Pledoarie pentru cursuri...

Lăcrămioara Cule, profesoara anului la implicare în comunitate: „Demarăm anul acesta proiecte pe teme de nutriție și educație financiară și mai dorim să înființăm, din toamnă, o clasă de muzică”

 22 martie 2024 | Interviu
Lăcrămioara Cule a iubit dintotdeauna să învețe. Pe când era elevă, joaca preferată era ”de-a școala”, iar acum o face serios de luni până vineri de aproape 15 ani. O onorează mult rolul de profesor, ipostaza în care se așază în fața catedrei, nu...

Cârnaţi „din topor” din Vâlcea

 21 martie 2024 | Identitate
Asociația Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea a demarat procesul pentru înscrierea produsului „Cârnați din topor din Vâlcea” în registrul Uniunii Europene al indicațiilor geografice protejate.„Cârnații din topor din...

Desenele lui David #15

 20 martie 2024 | Desenele lui David
Într-un colț îndepărtat al lumii, se înalță un palat de basm, ca o perlă sidefie! Este un edificiu impunător, construit din marmură albă și decorat cu aur strălucitor, care reflectă razele soarelui într-un dans fermecător de lumină. Turnurile înalte...
1 … 25 26 27 28 29 … 143
 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează