Deși doctorand azi, și culmea, nu a văzut acest model în familia sa, Daniel Caraivan a îmbrățișat în interiorul familiei sale valori cu care merge mândru la braț prin lume. A învățat de la tatăl său că măiestria în orice domeniu vine cu dedicare și că valoarea unui om nu se măsoară în diplome, ci în capacitatea de a lăsa o amprentă pozitivă în viețile celorlalți.
Defilează cu principii și norme însușite chiar din greșelile pe care o societate întreagă le face, dar luptă cu dârzenie în continuare pentru drepturile omului. Indiferent de grupul etnic din care face parte omul, dizabilitatea pe care o poartă sau religia pe care a ales-o, crede cu tărie că acesta este îndreptățit să fie inclus social.
Excluderea și discriminarea romilor încep de la o vârstă fragedă, din păcate. Chiar Daniel încă aude voci pe lângă el descurajatoare și care au comportamente care se contrazic în pofida rolului pe care îl au în organizații și instituții dedicate promovării egalității șanselor. Nu a urmărit să fie un exemplu, dar este un punct de referință, mai ales prin povestea sa de viață. Vede foarte puțin, are proteză la picior, este un model care arată că nu e loc și timp să te plângi, ci cauți resurse în orice ca să dăinuiești. A căzut de șapte ori, dar s-a ridicat de opt.
Să-l cunoaștem pe Daniel Caraivan!
Cum ești în prezent, Daniel? Care s-a mai întâmplat pe plan profesional de când nu am mai vorbit ultima dată?
În prezent, mă aflu într-o perioadă foarte aglomerată, axată în principal pe promovarea drepturilor omului. Colaborez cu Asociația Juriștilor Romi RomaJust, unde ofer consiliere juridică comunității romilor în probleme precum segregarea școlară, abuzurile instituțiilor statului și evacuările forțate. De asemenea, în cadrul aceleiași colaborări, m-am implicat în sprijinirea ucrainenilor romi, mulți dintre ei aflându-se în situații critice, într-un context în care am observat o indiferență din partea statului român față de problemele lor. Pe parcursul acestei perioade, am avut oportunitatea de a călători în toată țara alături de soția mea, Florina. Împreună, ne dedicăm acestor activități, angajându-ne în mod activ în lupta pentru drepturile omului.
Ești doctorand și culmea, nu ai văzut acest model în familia ta, fiind singurul care urmează cursuri doctorale din familie. Cât de mult te onorează acest rol?
Pentru mine, urmarea studiilor doctorale reprezintă un demers determinat de necesitatea de a fi recunoscut și avizat atât de comunitatea academică, cât și de cea civică, în domeniul cercetării despre romi. Este adevărat că statutul academic are o importanță considerabilă în cadrul societății, iar absolvirea unor astfel de studii conferă un anumit grad de credibilitate și recunoaștere profesională. Chiar dacă aș fi putut să continui cercetarea fără a deține un titlu de doctor, impactul și seriozitatea cu care munca mea ar fi fost primită ar fi fost, fără îndoială, diminuate.
Consider că este un privilegiu să particip la acest nivel de studii și, în același timp, o responsabilitate majoră, mai ales acum, când mă apropii de finalul parcursului meu doctoral și sunt în faza de pregătire a tezei de doctorat. Această etapă vine la pachet cu un nivel semnificativ de stres, însă, cu speranța și credința în ajutorul lui Dumnezeu, sunt optimist că voi finaliza cu succes doctoratul și îți voi împărtăși vestea bună în toamnă.
Ești mijlocitorul dintre educație și familia ta. Spun asta pentru că tatăl și fratele său, nevăzători fiind, nu au urmat școala. De unde motivația interioară?
Motivația mea interioară își are rădăcinile în moștenirea familială și în exemplele de perseverență și dedicare pe care le-am avut în tatăl și unchiul meu. Ambii au fost figuri eminente în domeniul muzical, considerați veritabile fenomene pentru talentul lor. Unchiul meu, deși a părăsit lumea prea devreme pentru a-și vedea cariera muzicală înflorind pe deplin, și tatăl meu, care, deși recent decedat, a avut o contribuție semnificativă în dezvoltarea muzicii lăutărești. Chiar dacă nu au avut înregistrări oficiale în case de discuri, tatăl meu a devenit cunoscut publicului cântând în fața oamenilor din localitate în localitate, oferind spectacole memorabile care au avut un impact emoțional profund asupra auditoriului. Muzica lui transmitea emoții intense, cu o precizie și o virtuozitate rar întâlnite, făcându-l de neuitat chiar și fără utilizarea cuvintelor.
Această pasiune și profesionalism, demonstrată prin studiu asiduu și o umilință deosebită, au fost o sursă de inspirație constantă pentru mine. Am învățat de la tatăl meu că măiestria în orice domeniu vine cu dedicare și că valoarea unui om nu se măsoară în diplome, ci în capacitatea de a lăsa o amprentă pozitivă în viețile celorlalți. Experiențele de viață pe care le-am trăit alături de ei au fost o adevărată școală de viață, pregătindu-mă pentru provocările și realizările mele personale și profesionale.
Ai ales sociologia în detrimentul oricărei ramuri superioare de studii. Poate pentru că a fost, pe vremea când erai elev, tu însuși copilul lovit de etichete?
Am ales sociologia motivat de o dorință profundă de a înțelege și a aborda dinamica etichetărilor și prejudecăților cu care m-am confruntat personal în societate. Observația mea asupra modului în care prejudecățile și stereotipurile sunt încorporate în identitatea culturală românească, chiar și în rândul persoanelor cu un nivel educațional avansat, m-a determinat să caut răspunsuri și soluții prin prisma sociologiei. Recent, atitudinea discriminatorie față de refugiații ucraineni m-a făcut să reflectez și mai profund la acest aspect, subliniind rolul important al educației în formarea unui mod de gândire deschis și informat.
Fie că ești etichetat ca rom, fie că ești persoană cu dizabilități, provocarea este să te pregătești să faci față reacțiilor societății și, dacă posibil, să contribui la schimbarea acesteia. Sociologia oferă uneltele necesare pentru a analiza, înțelege și propune soluții la problemele sociale, permitându-mi să îmi canalizez experiențele și observațiile într-un cadru academic și practic, cu speranța de a genera schimbări pozitive în comunitate.
Le mai simți acum? Priviri, voci auzi? Cum ai învățat să le faci față?
Simt în continuare privirile și vocile, ceea ce este deosebit de descurajator este faptul că acestea provin adesea de la persoane implicate în organizații și instituții dedicate promovării egalității și drepturilor omului. Ironia situației este că, în ciuda misiunilor lor declarate, unele dintre aceste entități adăpostesc indivizi care manifestă comportamente contrare principiilor pentru care ar trebui să lupte. Experiențele mele în dezbateri interne sau în interacțiunile sociale au dezvăluit adesea discrepanțe între valorile promovate și modul de gândire real al unora dintre acești așa-zisi susținători ai egalității.
Pentru a face față acestor situații și a diminua impactul lor negativ asupra mea, am învățat să am încredere în propriile capacități și să nu permit altora să mă evalueze pe baza propriilor lor prejudecăți sau limitări. Este esențial să recunoaștem că suntem propriii noștri evaluatorii și că, în fața unei lupte aparent pierdute cu societatea, eșecul nu înseamnă că suntem vinovați sau slabi. Această perspectivă interioară m-a ajutat să rămân rezilient și să continui să lupt pentru ceea ce este corect, indiferent de provocările sau obstacolele întâmpinate.
Lupți pentru egalitatea de șanse. E greu să învingi mentalitatea societății noastre?
Într-adevăr, lupta pentru egalitatea de șanse este o provocare majoră, având în vedere că prejudecățile și stereotipurile sunt profund înrădăcinate în mentalitatea colectivă. Această încorporare a prejudecăților în structura societății noastre complică semnificativ eforturile de a induce o schimbare pozitivă. Cu toate acestea, nu consider că este o misiune imposibilă. De-a lungul timpului, am observat schimbări în modul de gândire al unor persoane care, inițial, aveau viziuni limitative despre cei considerați diferiți de ei. Aceste schimbări au fost posibile la indivizii deschiși să primească și să proceseze informații noi sau necunoscute.
Pentru a facilita acceptarea diversității, societatea are nevoie de acces la informații corecte și relevante, lucru care, din păcate, este adesea lipsă. Educația joacă un rol foarte important în acest proces, iar introducerea și continuarea educației despre diversitate și toleranță de la o vârstă fragedă, în cadrul școlii, poate contribui semnificativ la schimbarea mentalităților pe termen lung. Aceste schimbări necesită timp și răbdare, transmițându-se de la o generație la alta.
Naționalismul exagerat sau, mai grav, extremismul, nu mai are loc în societatea modernă și constituie o amenințare reală la adresa coeziunii și păcii sociale. Exemplele istorice arată că astfel de atitudini pot conduce la tragedii de proporții, iar ideologiile eugeniste reprezintă un pericol real. În acest context, este esențial să lucrăm împreună pentru promovarea unei societăți mai deschise și mai incluzive, în care diversitatea este văzută ca o resursă, nu ca un motiv de diviziune.
Cum contribui la rezolvarea problemelor pe care consideri că le întâmpină oamenii în societatea noastră? Ai vreo soluție?
Contribuția mea la abordarea problemelor societății este multifacetedă, adaptându-mi eforturile în funcție de diversitatea și complexitatea provocărilor. Deși nu am urmat un plan de intervenție prestabilit, datorită variabilității problemelor, am adoptat mai multe roluri strategice prin care îmi pot exercita influența în mod constructiv.
Ca promotor al diversității culturale, acționez dintr-o perspectivă academică, creând și diseminând cunoștințe care, sper, vor contribui la schimbări pozitive pe termen lung în modul în care societatea percep și valorizează diversitatea. În această capacitate, lucrez pentru a educa și sensibiliza, având ca obiectiv final o societate mai deschisă și mai incluzivă.
În rolul de monitor al drepturilor omului, intervin direct și imediat pentru a ajuta persoanele afectate de abuzuri și discriminare. Această activitate implică adesea colectarea și raportarea dovezilor de încălcări ale drepturilor omului, precum și sprijinirea victimelor în accesarea justiției și repararea prejudiciilor suferite.
Ca activist pentru drepturile omului, aplic cunoștințele și experiențele mele pentru a milita în favoarea schimbărilor legislative, politice și sociale necesare pentru a asigura egalitatea de șanse pentru toți. Acest rol implică o varietate de activități, de la campanii de conștientizare publică și advocacy, la colaborarea cu alte organizații și entități pentru a influența politici și practici.
În esență, abordarea mea este holistică și se bazează pe convingerea că schimbarea semnificativă necesită eforturi conjugate și adaptate la specificul fiecărei probleme. Prin combinarea acestor roluri, îmi propun să contribui la crearea unei societăți mai juste, mai echitabile și mai incluzive.
Îi înveți prin exemplul propriu și pe ceilalți care fac parte din categoria minoritară din care faci și tu parte să-și iubească condiția și etnia?
În încercarea mea de a influența și inspira comunitatea din care fac parte, nu am urmărit intenționat să devin un model sau un exemplu de urmat. Perspectiva mea asupra acestei chestiuni a fost prezentată în cartea autobiografică „Pe marginea prăpastiei”, unde am deschis o fereastră către viața mea personală, nu cu scopul de a-mi promova imaginea, ci mai degrabă de a împărtăși experiențele prin care am trecut. Reacțiile la povestea mea variază: în timp ce unii mă văd ca pe un exemplu de determinare și voință, alții mă consideră o inspirație, semn că „se poate”. Există, de asemenea, posibilitatea ca pentru unii să fiu perceput ca un model de urmat.
Conștientizez că societatea în ansamblu beneficiază de pe urma exemplarelor de succes, întrucât acestea pot contribui la schimbarea mentalităților, indiferent de poziția pe care o persoană o ocupă în cadrul acesteia. Deși s-ar putea ca contribuția mea să pară nesemnificativă la scară largă, ca o picătură în ocean, consider că este esențial să recunoaștem că fiecare picătură contează. Prin propriile mele acțiuni și prin modul în care mă raportez la viață, sper să ofer un punct de referință pozitiv pentru comunitatea mea, încurajându-i pe ceilalți să își îmbrățișeze cu mândrie identitatea și să lucreze împreună pentru o societate mai incluzivă și mai echitabilă.
Cât de importantă este asumarea identității etnice?
Asumarea identității etnice este extrem de importantă și reprezintă un subiect de mare actualitate, discutat intens, inclusiv online, de către romii tradiționali. Într-o societate în permanentă evoluție, schimbările sunt resimțite acut și în cadrul minorității rome, unde identitatea etnică este într-un continuu proces de transformare, sub influența diverselor factori. Unul dintre acești factori este cel economic, care a determinat ca multe dintre meseriile tradiționale specifice romilor să devină învechite. Chiar și lăutăria, care a rezistat timpului, s-a transformat, fiind adaptată de majoritate pentru divertisment, forțând lăutarii romi renumiți să adopte o abordare comercială pentru a supraviețui, ceea ce a dus la pierderea identității muzicale autentice.
Practicile ezoterice, altădată specifice romilor, sunt acum industrializate și preluate de majoritate, schimbându-și semnificativ natura. Alte meserii, cum ar fi spoitul ceaunelor, dresajul de urși, sau fierăritul, sunt fie pe cale de dispariție, fie au dispărut complet. În acest context complex, se ridică întrebări despre fundamentul identității culturale a romilor și motivele pentru care anumite segmente din această comunitate își asumă încă apartenența etnică.
Romaniphenul, baza ideologică a culturii romilor, ar putea fi considerat un element esențial al identității etnice, dar și acesta se confruntă cu schimbări semnificative. Migrația, căsătoriile mixte și conversia religioasă influențează profund tradițiile comunitare, modificând rolurile tradiționale de gen și relația dintre libertatea individuală și tradiția comunitară. Cu toate aceste schimbări, am observat că romii sunt printre puținii care își păstrează tradițiile în forma lor autentică.
Asumarea identității etnice în rândul romilor este un proces complex, influențat de schimbările socio-economice, culturale și ideologice. Deși comunitatea romă se confruntă cu provocări semnificative în menținerea și adaptarea tradițiilor sale, identitatea etnică rămâne un pilon central în definirea și afirmarea sinelui într-o lume în schimbare.
Simți că trebuie să munciți de zece ori mai mult ca să fiți văzuți, validați?
Da, sentimentul că trebuie să muncim de zece ori mai mult pentru a fi văzuți și validați este o realitate cu care se confruntă mulți dintre noi, în special în comunitatea romă. Este o luptă constantă, marcata de progrese semnificative, deși adesea nerecunoscute de societate. Romii, în pofida presiunilor rasiste și a condițiilor sociale precare, au făcut pași importanți în adoptarea educației și sunt din ce în ce mai prezenți în domenii variate, cum ar fi justiția, educația sau medicina. Această evoluție reflectă o dorință și o strădanie remarcabilă de depășire a barierelor istorice și sociale.
Pe parcursul propriului meu drum, atât în calitate de rom cât și de persoană cu dizabilități, am simțit greutatea acestor lupte. Ajungerea în poziția dorită este doar începutul; urmează apoi o nouă bătălie pentru a te menține acolo. Aceasta este o realitate dureroasă, care conduce uneori la evitarea asumării identității etnice, sub greșita impresie că renunțarea la această parte a sinelui ar facilita respectul și recunoașterea meritelor profesionale și umane. Este o mărturie a presiunii constante sub care trăiesc membrii comunității rome, un indicator al nevoii de schimbare în percepția și acceptarea socială.
Dacă ar fi să mă iei de mână și să mă conduci în perioada copilăriei tale, aș simți alături de tine durere? Sau cu ce trăiri, emoții te-ai întâlnit?
Călătoria în perioada copilăriei mele te-ar confrunta cu emoții profund contrastante, o ilustrare a durității și frumuseții vieții. În primul rând, te-aș ghida prin momentele dureroase ale copilăriei, unde suferința și incertitudinea viitorului erau realități zilnice. Ai simți greutatea de a fi diferit, ținta ironiilor și glumelor răutăcioase din cauza dizabilității și etniei, o experiență pe care astăzi o numim bullying. Ai înțelege singurătatea unui copil care, lipsit de curajul de a împărtăși durerea cu familia, plângea pe ascuns sub pătură, rugându-se pentru dreptate și înțelegere.
Însă, călătoria nu s-ar opri aici. Te-aș conduce apoi prin anii adolescenței, un timp în care, în sânul familiei extinse, am învățat ce înseamnă să fii cu adevărat om. Ai descoperi importanța valorilor de a te bucura de cele mici și de a nu judeca pe nimeni după aparențe, lecții de viață care modelează caracterul și percepția asupra lumii.
Nu aș vrea să te expun suferinței profunde trăite la începutul tinereții, când un accident de tren mi-a luat un picior și m-a confruntat cu o durere inimaginabilă. Acea parte a vieții mele, marcată de o luptă interioară intensă și de reconstrucție personală, reflectă forța umană de a depăși momente de cumpănă, dar este o experiență pe care prefer să o păstrez departe de dorința de a nu împovăra pe alții cu intensitatea acelei dureri.
În această călătorie prin copilăria și adolescența mea, te-aș invita să îmbrățișezi complexitatea emoțiilor umane, să înveți din durere și să prețuiești lecțiile de viață care ne formează ca indivizi și ne învață despre reziliență, compasiune și adevărata valoare a umanității.
Ce lipsește României?
România se confruntă cu o serie de provocări esențiale care necesită abordări strategice și o voință politică puternică pentru a fi depășite. La baza acestor provocări se află nevoia acută de a dezvolta și consolida o clasă politică de calitate, capabilă să guverneze prin principii etice și competență, nu prin interes personal sau de grup. Aceasta presupune, în primul rând, o evoluție a mentalității electoratului, care trebuie să depășească logica votului bazat pe raționamente mediocre și să prioritizeze meritocrația și integritatea în alegerea reprezentanților săi.
Un alt domeniu cheie care necesită reforme profunde este educația. Aceasta ar trebui să fie o prioritate națională, cu un focus pe revizuirea curriculei școlare pentru a se alinia la cerințele și provocările secolului XXI, îmbunătățirea pregătirii cadrelor didactice, depolitizarea instituțiilor de învățământ, modernizarea infrastructurii școlare și responsabilizarea elevilor și părinților. Educația este fundamentul pe care se clădește progresul social și economic al unei națiuni, iar România are nevoie de un sistem educațional care să promoveze gândirea critică, creativitatea și valorile democratice.
Meritocrația în administrația publică și instituțiile de stat este, de asemenea, un aspect care necesită atenție urgentă. Competența și profesionalismul ar trebui să fie criteriile principale în selecția și promovarea personalului, depășind practicile de clientelism politic și nepotism care subminează eficiența și credibilitatea instituțiilor.
În cele din urmă, progresul civic este esențial pentru consolidarea democrației și a societății civile. Acesta implică o participare activă și informată a cetățenilor în viața comunității și în procesele de luare a deciziilor, precum și un angajament față de principiile transparenței, responsabilității și respectului reciproc.
România se confruntă cu necesitatea unor schimbări semnificative în sfera politică, educațională și civică. Aceste schimbări necesită timp, răbdare și un efort concertat din partea tuturor actorilor sociali, de la guvern la cetățeni, pentru a construi o societate mai justă, prosperă și incluzivă.
