Nu mică ne-a fost bucuria când am primit săptămâna trecută desenele elevilor clasei a IV-a A de la Școala Federico Garcia Lorca din București. Dascălul lor, profesor de pictură Nicoleta Nicolescu, le-a vorbit despre rubrica din Matricea Românească, ,,Desenele lui David” și despre îndemnul lui David Ioan Bulboacă: ,,Dragi copii, eu vă spun să vă urmați dorința de a desena așa cum vă doriți! Dezvoltați-vă talentul și experimentați tot ce vă animă imaginația!”

Nici una, nici două, talentații copii și-au suflecat mânecile și s-au hotărât să ne dăruiască desene fermecate, care surprind peisaje de iarnă.

În plus, fiecare a dorit să împărtășească cititorilor Matricei, dar și lui David, ce înseamnă desenul și arta pentru ei:

,,Pentru mine, arta înseamnă lucrul fără de care nu mi-aș putea exprima emoțiile în lucrurile făcute de mâna mea…”, ne spune Rareș C.

,,Liniștea și bucuria! Asta înseamnă desenul pentru mine!” mărturisește Rebeca Maria C.

,,Un mod de exprimare extraordinar… asta simt când desenez”, ne scrie Maria Francesca L.

,,Arta mă inspiră, da!” exclamă Andrei Călin U.

,,Prin desen îmi arăt cel mai bine gândurile…”, ne spune Andrei Cristian N.

Andrei P scrie: ,,Gândurile mele creează desenele mele”

,,Când desenez sunt creativă… tot ce îmi trece prin cap se transformă în ceva frumos”, arată Ana N.

,,Desenul e culoare, desenul e bucurie!”, Teona U ne scrie.

Miruna Maria B spune: ,,Creez artă desenând… e un mod de a scăpa de stres, de a îmi lăsa imaginația să prindă contur…”

,,Când desenez simt: încredere, iubire, curaj, frumusețe!” mărturisește Ema Z.

,,În desen surprind iarna, dar și bucuria mea!” zâmbește Alin Ș.

,,Cu gândul meu, prin mâna mea, desenul prinde contur…” scrie Alexandru E.

,,Desenând iarna surprind un spirit jucăuș și fericit!” spune Marian M.

,,Desenul? -se întreabă Alexia B.- o viziune creată de imaginație!

,,Desenul nu e creat de mine, ci de emoțiile mele” scrie Sebastian T.

,,Desenul mă exprimă pe mine, ca persoană!” gândește Irina C.

Antonia C. mărturisește: ,,Când creez artă îmi arăt gândurile personale”

,,Arta e deopotrivă relaxare și concentrare!” spune Sara B.

,,Arta?- se miră Sofia Elena F.- e o bucată din inimă!”

Dalyana T. surâde: ,,…sunt mândră când pot să îmi exprim sentimentele desenând, când creez artă…”

,,Arta dezvăluie creativitatea…și, desigur, e un hobby relaxant” realizează Sabrina D.

,,Arta? Desigur, emoție și creativitate la un loc”, răspunde Ștefan A.

Alessia R. este vehementă: ,,Lumea înseamnă artă….peste tot!”

,,Pictura mă ajută mereu să mă descarc, mă ajută să mă pot concentra pe gândurile mele…” scrie Miruna Ș.

,,Arta este pasiune, bucurie, mândrie atunci când lucrurile se întruchipează cum doresc eu…” spune Anamaria E.

,,Aș desena în fiecare zi… este activitatea mea preferată!” recunoaște Rareș D.

,,Primul artist a fost Dumnezeu, ne-a modelat după chipul și înfățișarea Sa”, povestește profesorul și artistul Nicoleta Nicolescu.

,,Noi îi continuăm munca, actul creației. De aceea copiii noștri sunt atât de buni creatori, ei vin deja învățați!

Eu doar ascult și admir ce au de spus…”

Și noi admirăm ceea ce au povestit în culoare talentații pictori!

,,Desenele lui David” îi așteaptă pe copii să se povestească lumii în imagini grăitoare!

Tema plastica: monocromie, culori reci.

Subiectul: ,,Iarna- peisaj”.

S-au folosit trei tehnici: tehnica simetriei prin îndoire și presare, tehnica stropirii și tehnica aplicării de pată picturală în planuri de vedere pentru redarea adâncimii.

Găsirea direcției în viață este o treabă foarte serioasă. Este una atât de serioasă încât te poate pune pe tine, ca om, la extreme. Ori alegi să duci o viață profesională plină de împliniri, ori ai o traiectorie care, din punct de vedere profesional, nu îți oferă nicio satisfacție și te mai lasă și cu o părere „neadecvată” despre capacitățile tale.

Învățătoarea Alina Hoară spune despre meseria pe care a îmbrățișat-o în viață că e o menire. Nu simte că merge la serviciu, chiar dacă uzura psihică, cu siguranță, își pune amprenta peste ea. Când nu e la școală printre elevi, e la Științescu Hub, acolo unde susține ateliere de robotică. Când nu e printre roboței, scrie proiecte pentru asociație, caută sponsori. Să-i dăm cuvântul!

Ce înseamnă pentru dumneavoastră meseria pe care ați îmbrățișat-o în viață?

Meseria mea este de fapt o menire. Nu simt că am un job, un loc de muncă…sunt eu care fac ceea ce pot, cât pot mai bine pentru a îndruma elevii în procesul lor de formare. A fi învățător înseamnă pentru mine a fi eu însămi 😊. Nu aș ști să trag o linie, să separ timpul. Învățător ești tot timpul: dimineața pui în practică tot ceea ce ai gândit, ai pregătit după-masa anterioară. Seara te gândești dacă ai procedat corect, dacă ai atins tot ce ți-ai propus, te frustrezi când nu îți iese ceva, alteori te bucuri de reușitele tale, ale elevilor. Nicio generație nu seamănă cu cealaltă și nici eu nu aplic aceleași metode. Clar am o programă după care mă ghidez, dar am o libertate în predare în a-mi alege metodele, mijloacele de îndrumare a elevilor. Să fii învățător e o mare provocare, este solicitant dar ai și multe satisfacții, ai parte de multă iubire dar și supărări, ca într-o familie.

Cum sună povestea frumoasei escapade academice?

Simțeam că mă plafonasem, doream să mă pregătesc și mai bine, aveam nevoie să mă școlesc din nou….Am avut șansa să aprofundez mai bine problemele cu care se confruntă copiii atipici și astfel am ajuns să lucrez cu o mică parte din ei.

Sunteți bucată din sistemul educațional românesc. Ce vă dă frumos pentru suflet rolul pe care îl aveți lângă copii?

Reușitele elevilor, inițiativele lor mă bucură cel mai mult. Mereu mă întreb eu la ce le mai folosește școala elevilor din ziua de azi. Încerc să le arăt mereu ce impact au gesturile lor, comportamentul lor asupra comunității. Școala nu se termină când sună clopoțelul la ultima oră. Școala reprezintă un model. Fiecare învățător are personalitatea lui, pasiunile lui care, într-o oarecare măsură, au un impact asupra elevilor. Încerc mereu să le arăt cât de mult bine pot face, deși sunt mici și mă bucură disponibilitatea lor în a se implica în proiecte sociale, în a dezvolta proiecte care să vizeze binele celor din jur. Mă bucur enorm când găsesc părinți care rezonează cu ideile mele și facem o echipă bună, când vin și ei cu idei și le punem în aplicare împreună.

Când era fetița Alina acasă? Se juca cu păpușile, intra des în ipostaza unui cadru didactic? Îi plăcea acest joc de rol?

Nu mă jucam cu păpușile prea mult. Stăteam mult pe afară și ne jucam noi copiii între noi. Îmi plăcea să îmi fac păpuși, stăteam la bunici, mergeam cu părinții la lucru. Aveam multe activități și nu îmi amintesc să mă fi jucat de-a învățătoarea. Am descoperit cât de mult îmi place această meserie fiind învățătoare.

Ați ajuns „mare” și vă jucați cu roboții. Care este povestea cu lego? Cum a luat naștere?

Chiar îmi place să mă joc cu roboții, și îmi reproșez că nu am timpul necesar să aprofundez treaba asta. Îți ia mult timp să cauți tutoriale, să înveți să programezi roboții, apoi să cauți metode, cum să le explici elevilor. În 2006 am avut ocazia să particip la un workshop organizat de ESA ( European Space Agency) în Bruxelles și acolo am învățat cum se utilizează roboții în orele de la școală. De atunci am tot urmărit kiturile educaționale de la LEGO. În 2016 am făcut echipă mai mulți profesori și cu ajutorul Fundației Comunitare Sibiu, prin Fondul Științescu a luat naștere Științescu Hub- un spațiu dedicat științelor exacte și astfel am intrat în lumea ONG-iștilor care scriu proiecte, atrag finanțări pentru a dezvolta proiecte educaționale ( în cazul meu) gratuite pentru comunitate.

Ce este Științescu Hub? Atunci când nu dau de dumneavoastră la clasă, vă găsesc la clubul de robotică, să înțeleg?

Dimineața sunt la școală, apoi merg la hub. Aproape în fiecare zi am cursuri de robotică fie în hub, fie în școlile unde sunt chemată sau fac pregătire cu copiii care participă la competiții de robotică. Când nu am cursuri, scriu proiecte pentru asociație, caut sponsori.

Științescu Hub este o asociație non-profit înființată de mai multe cadre didactice și oameni implicați în sfera educațională.

Ce abilități se dezvoltă copiilor prin această activitate?

Robotica este un domeniu de viitor, în plină expansiune, iar copiii nu puteau pierde startul în a învăța să construiască și să programeze roboți. Viitorul devine tot mai tehnologizat, iar școala parcă tot mai ancorată în trecut. Dacă ne uităm la programa actuală la ciclul primar nu există disciplina informatică, TIC sau ceva de genul. Există opționale susținute benevol de unii învățători. Nu s-au alocat fonduri pentru astfel de materiale. Noroc acum cu fondurile PNRAS sau PNRR care permit achiziția de kituri de robotică. Cunosc multe școli din rural care au achiziționat astfel de materiale. Nu știu exact cât se lucrează cu ele, dar este un bun început. Elevii sunt consumatori zilnici de tehnologie, stau pe telefoane și alte device-uri, dar noi prin aceste kituri îi învățăm ceva util. Le dăm ce le place lor, tablete, piese lego apoi îi învățăm programare, limbaje vizuale de programare, mai ales la ciclul primar apoi treptat utilizăm Scratch, Python, C++. Construim roboți utili, îi învățăm să exploreze comunitatea, să caute soluții la problemele cu care se confruntă oamenii. Prin testarea roboților, copiii își dau seama ce greșesc, învață din greșeli, remediază. Inovează și iar testează, colaborează între ei, fac echipă și schimb de idei, își dezvoltă gândirea critică, motricitatea, creativitatea, atenția distributivă, răbdarea, capacitatea de concentrare.

Cu ce set de valori doriți să plece în viață elevii dumneavoastră?

Încerc eu să le fiu un exemplu, să îi învăț să aibă răbdare în primul rând, să fie perseverenți, să nu răspundă cu violență la violență, să fie activi în comunitatea lor, să ia atitudine ori de câte ori consideră că sunt neîndreptățiți, să își ajute semenii, să dea mai departe tot ceea ce ei au învățat. Să fie onești și sufletiști, înțelegători.

Dacă ar fi să faceți portretul clasei de anul acesta, ce cuvinte ați așeza pe foaie?

Elevii mei sunt mici, sunt în formare, acum descoperă ce puteri au, acum își afirmă personalitățile și încerc să le temperez anumite porniri și să le dezvolt alte aspecte care sunt timid reprezentate. Băieții mei vor să își arate forța, de ce sunt capabili ei și eu încerc să îi învăț să își conserve energia, să o utilizeze treptat 😊… facem fapte bune împreună, ne mai certăm, ne împăcăm, râdem și plângem împreună… ne mai cad și dinții, învățăm să scriem și si să citim.. suntem la început de drum.. explorăm tot ce se poate.

Despre școala în care predați, ce ați putea spune?

Este o școală vocațională. Este o școală, un liceu de artă care cuprinde două secții: muzică și artă ( desen, sculptură, grafică), cuprinde toate ciclurile de învățare primar, gimnazial și liceal. Sunt elevi care după ore încep studiul de profil, au 2 ore săptămânal de instrument, ore care se fac unu la unu cu profesorul de specialitate. Au alte 2 ore în plus de teorie muzicală. An de an de Crăciun și de Paște avemun concert al școlii care se ține la Filarmonnica din Sibiu. Cu această ocazie și elevii de la secția plastică își expun lucrările. Este o școală în care orele de matematică au în fundal melodii clasice, zilnic pe holuri se aude muzică clasică, un pian, o vioară care repetă.

În 2016 ați primit titlu de profesor Merito. V-a responsabilizat?

Clar te și responsabilizează, dar este și o confirmare că ceea ce faci este bine și că trebuie să continui. Îmi place Comunitatea Merito căci este una vie, efervescentă, mereu se întâmplă ceva nou, valoros pentru educație, colegi care organizează forumuri, ateliere, suntem mereu pe drumuri și mergem unde suntem chemați să împărtășim experiențele noastre de la clasă.

Ce proiecte ticluiți în perioada aceasta?

Anul acesta am înființat alături de alte colege învățătoare, Asociația Învățătorilor din Sibiu. Prin această asociație organizăm lunar câte o activitate dedicată profesorilor, sau elevilor, ori părinților. Tocmai am aflat că s-a aprobat proiectul propus de mine și colegii mei de la Științescu Hub și Liceul de Artă. Este un proiect care își propune să utilizeze banii primiți de la Fondul Științescu gestionat de Fundația Comunitară Sibiu pentru a le oferi elevilor ateliere despre marile descoperiri ale lumii, despre evoluția motorului și despre inovații ce vor schimba lumea. Îmi pregătesc atelierele pentru forumurile la care vor participa în februarie și martie, prin Comunitatea Merito. Pregătesc copiii atipici și tipici pentru competiția de robotică First Lego League din februarie și împodobesc acasă bradul 😊

REAL LIFE PODCAST este un concept unic dezvoltat în zona Moldovei, cu scopul de a reuni oamenii care vor să trăiască stări de spirit puternice, într-un spațiu real, la Ateneul Național din Iași, un loc emblematic pentru cultura și istoria orașului.

Cu prilejul celei de-a treia aniversări a podcastului Ideaticu’, pe 17 februarie 2024, organizăm o experiență inedită alături de 3 invitați de calibru din cadrul podcastului online: Paul Olteanu, Mirela Retegan și prof.univ.dr Dumitru Borțun, unul din cei mai iubiți profesori din România.

Dialogul se mută din podcastul online în realitate

Va fi o întâlnire deosebită, un podcast în viața reală, unde dialogul se mută din spațiul virtual în realitate, iar emoțiile și trăirea reală vor fi vedetele în cadrul acestei (re)uniri de suflet, pentru suflet.

”Real Life Podcast” vizează să fie un refugiu de la haosul tehnologic, punând accentul pe esența umană și conexiuni reale între oameni.

Emoția va fi vedeta absolută

În ”Real Life Podcast” aducem emoția în prim-plan, în viața reală, o facem vedetă absolută și să ne reamintim că empatia, compasiunea și dragostea sunt forțele care ne unesc cu adevărat.

Ne propunem să accesăm instrumentele care ne pot ajuta să creăm punți între oameni, deși avem perspective și viziuni diferite de viață.

Ce vei primi concret?

Concret, vei participa la 3 sesiuni de interviuri diferite: cu Paul Olteanu, creatorul celui mai ascultat podcast de dezvoltare personală din România MindArchitect, Mirela Retegan, fondatoarea fenomenului Gașca Zurli și domnul profesor Borțun, doctor în filosofie și unul din cei mai apreciați și urmăriți profesori din România.

Iar asta nu e tot.

Împreună cu colega mea, Carmen Teodorescu, vom modera o dezbatere de la inimă la inimă cu cei 3 invitați pentru a afla de ce nu vedem lumea așa cum este ea, ci așa cum suntem noi. Ne propunem să identificăm o serie de instrumente pentru a construi punți între oameni, cu perspective și viziuni diferite asupra vieții.

În plus, în timpul pauzelor de socializare, Ina Cristea va susține momente artistice (pian, saxofon și voce) care să-ți transmită emoțiile unei experiențe cu adevărat memorabile.

Și dacă te gândești că experiența ta se va limita doar la asta, ei bine, nu e așa.

Între momente, ai posibilitatea:

✔️ Să socializezi cu ceilalți participanți;

✔️ Să-ți faci prieteni noi;

✔️ Să faci networking cu speakerii;

✔️ Să faci fotografii și să primești autografe;

✔️  Să rămâi cu o amintire palpabilă datorită cabinei foto cu recuzită de la Cufărul cu Amintiri.

De asemenea:

✔️ Vei primi gratuit apă, cafea, ceai & mini croissante de la prietenii de la Cafenescu;

✔️ Primești 30% discount dacă vrei să-ți faci cont pe 1 an pe platforma Mindarchitect.ro ca să ai acces la conținutul premium de acolo;

✔️ Ai posibilitatea să adresezi live întrebări invitaților;

Iar dacă alegi să cumperi biletul VIP, ai în plus, pe lângă cele de mai sus:

✔️ Un ecuson ideATIPIC VIP, ca să fii ”ideATIPIC” în mulțime;

✔️ Acces gratuit la un workshop live online despre Process Communication Model (model de comunicare folosit de NASA), în valoare de 50 EURO, susținut de Carmen Teodorescu.

✔️ Acces exclusiv la înregistrarea sesiunilor.

✔️  Loc în primele rânduri ca să simți energia evenimentului la intensitate maximă.

De asemenea, 5% din încasările de la partenerii noștri le vom redirecționa către Asociația Toți Pentru Unu, care au ca obiect de activitate educația copiilor care nu au posibilități materiale.

Te așteptăm alături de noi într-o experiență în care emoția, cunoașterea și știința vor coopera pentru ca inima și mintea ta să culeagă toate roadele.

Informații și bilete pe www.vladgafencu.ro și pe pagina de Facebook Ideaticu’.

Organizatorii acestei experiențe inedite sunt Vlad Gafencu, alias Ideaticu’ și Carmen Teodorescu de la Soft Education.

În fiecare primăvară, pe 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Gheorghe, păstorii își pregătesc turmele de oi pentru drumul spre munte, unde caută iarbă abia crescută. Apoi, după circa 4 luni, grupurile de ciobani fac drumul înapoi cu animalele lor spre câmpie, pentru ca acestea să fie mai protejate de gerul iernii ce urmează. Vorbim despre transhumanță sau mutarea sezonieră a animalelor, un obicei cu rădăcini adânci, datând încă din perioada dacilor și a romanilor și care, în pofida schimbărilor sociale și tehnologice, a supraviețuit și s-a transmis din generație în generație.

Urcarea și coborârea la munte a animalelor sunt marcate cu festivaluri. La acestea, lumea petrece în costume populare și mănâncă tocan. Adică o mâncare tradițională, aflată pe lista produselor protejate, pregătită din carne de oaie lăsată să fiarbă la foc mic, timp de câteva ore, în propria grăsime și fără a i se adăuga alte condimente în afară de sare.

Ce aduce cu sine includerea transhumanței în patrimoniul imaterial UNESCO? Înseamnă că obiceiul de strămutare a turmelor – care are o importanță economică, dar și socială și culturală – ar urma să fie protejat și de către autorități. Impactul ar urma să se resimtă și în valorificarea produselor tradiționale obținute din lapte și brânză, precum și în dezvoltarea unor meserii pe cale de dispariție, precum cojocăritul și prelucrarea lânei.

Ministerul Culturii explică într-un comunicat că dosarul Transhumanța a fost unul multinațional, demersurile fiind susținute de România și de alte state din Europa – Albania, Andorra, Austria, Croația, Franța, Grecia, Italia, Luxemburgul și Spania. Cercetarea de teren, care a demonstrat existența în prezent a rutelor active de transhumanță în diferite zone din țara noastră, a fost realizată de cercetătorul Lucian David de la Institutul de Etnografie și Folcor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române și de profesorul Iulian Vlad de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. De asemenea, au oferit informații și au susținut acest demers asociații de crescători de ovine din țară, precum Federația Oierilor de Munte din România sau Asociația Crescătorilor de Ovine „Corbii de Piatră” din județul Argeș.

Potrivit https://ich.unesco.org/, transhumanța modelează relațiile dintre oameni, animale și ecosisteme. Aceasta implică ritualuri și practici sociale comune, îngrijirea și creșterea animalelor, gestionarea terenurilor, pădurilor și resurselor de apă, precum și a pericolelor naturale. Astfel, transhumanța contribuie la incluziunea socială, îmbunătățirea identității culturale și a legăturilor dintre familii, comunități și teritorii, contribuind, în același timp, și la atenuarea fenomenului depopulării satelor. În timpul transhumanței, ciobanii împărtășesc tradiții, povești și cântece, întărind legăturile comunitare și contribuind la transmiterea valorilor culturale. Transhumanța joacă, de asemenea, un rol crucial în conservarea mediului. Prin mutarea turmelor între diferite tipuri de pășuni se evită supraexploatarea unor zone specifice, contribuindu-se astfel la menținerea biodiversității și a echilibrului ecologic.

România este singura țară carpatică participantă în acest dosar și aduce astfel la cunoștința comunității internaționale valoarea de moștenire culturală și naturală a Carpaților românești, spațiu în care omul și natura au trăit mereu în armonie. Cu această nouă înscriere, România are zece elemente în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial a umanității, între acestea numărându-se ritualul călușului, doina sau mărțișorul.

Prin protejarea și promovarea Transhumanței, România se raliază, alături de partenerii din dosar, strategiilor curente ale Organizației Națiunilor Unite pentru dezvoltare sustenabilă.

Sursă foto: Alexandru Antoniu – Album general al României: compus din 300 tablouri reprezentând monumentele istorice și contimporane, posițiuni pitoresci, Domeniul Coroanei și costume naționale cu descrierea istorică și pitorească, Dresden, C. G. Röder, 1901-1904, Domeniu public și Brașov Metropolitan

Să ne întrebăm, cu sinceritate, cine suntem

Unul dintre exercițiile elementare pe care trebuie să le facem cu noi înșine este să ne întrebăm, cu multă sinceritate, cine suntem.

Și dacă trecem printr-o perioadă mai calmă și stabilă și reușim să fim mulțumiți de răspunsul pe care îl formulăm, noua întrebare ce este menită să ne preocupe este: cum de suntem cine suntem și cum am ajuns să fim această persoană? La aceasta din urmă cred că niciodată nu vom putea lua totul în considerare și că mereu, fie o sferă, fie o intersecție a vieții noastre va fi omisă din calcul.

Mediul ne poate determina, măcar pe termen scurt, o mare parte din comportament, gândire, idei și obiective – iar toate acestea, putem fi de acord că ne definesc.

Când punem laolaltă lucrurile care ne definesc: ce gândim, cum ne organizăm, în ce credem, ce dorim, cine vrem să ajungem și cu cine vrem să ne petrecem timpul, cum ne comportăm și ce vorbim cu diferite tipuri de persoane, realizăm că multe dintre acestea sunt și vor fi influențabile.

Am căutat să înțeleg ce pot să fac pentru avea control și siguranță mai mare asupra a ceea ce fac și dacă sunt mulțumit de gândirea mea în toate momentele relevante pentru mine. Iată ce s-a așezat:

Mediul și oglindirea acestuia în noi toți  

Astăzi, cred cu tărie că mediul nostru are puterea de a ne defini într-o măsură considerabilă. Totodată, sunt convins că suntem total în măsură să modelăm mediul în favoarea noastră.

Dacă ne-am întreba vreodată la ce se rezumă autenticitatea noastră și mai ales, cât de rezistentă este aceasta, răspunsul ivit ne-ar arăta că mediul este cel ce pune peste toate amprenta.

În spațiu. Un spațiu.

În primul rând, forma spațiului are forța de a ne determina comportamentul: de la forma camerei, la ornamente, la înălțimea și grandoarea acesteia, la cât de închis sau deschis este . Fiecăruia ne va prii spațiul ce rezonează cu noi.

Mediul ne va modela așteptările, gândurile și dialogul. Dacă suntem entuziasmați pentru că suntem acolo, atitudinea ne va fi deschisă și vom fi văzuți foarte bine de ceilalți. Reticența, evident, ne va încetini, ne va deghiza, ne va face de nerecunoscut.

Întrebuințarea bună a locului este la fel de importantă și o putem folosi în favoarea noastră. Bibliotecile, sălile de studiu impozante, birourile cu o anumită lumină pot oferi un sentiment de claritate și siguranță. Pentru mine, acestea au fost locuri în care știam că trebuie să execut ceva anume și apoi să plec mai departe. Mi-am găsit concentrarea cea mai bună în zumzet, puncte de intersecție, locuri cu veritabilă rezistență la schimbare. Probabil unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face este să ne punem în locuri noi, mereu, și să ne analizăm starea; pentru mine a fost, clar, un experiment foarte bun!

Explorând în profunzime impactul relațiilor sociale

Vorbim deseori despre cum suntem modelați de mediul nostru social, dar cât de adânc pătrund aceste influențe în țesătura vieților noastre? Așteaptă-te la o călătorie în lumea relațiilor și la o descoperire a acelor conexiuni subtile ce devin piese fundamentale în puzzle-ul nostru personal.

Copilăria, acea perioadă magică și plină de descoperiri, reprezintă locul în care ne trasăm temelia noastră socială. Familia, vecinii, școala, colegii de joacă – toți aceștia contribuie la formarea noastră inițială.

Adolescența ne aduce apoi în fața unui labirint social. Ne extindem cercul de cunoștințe și ne confruntăm cu diversitatea influențelor. În acest tumult, ne definim propria identitate, dar și grupurile cu care interacționăm lasă amprente puternice: în caracter, în suflet, în gândire. Suntem receptori și emițători în influența socială.

În râsetele copilăriei, în frustrările adolescenței, începem să modelăm conturul personalității noastre.

Relațiile devin fire nevăzute care ne leagă unii de alții. Prietenii devin părți ale poveștii noastre, iar modelele noastre, ghizii subtili. În această rețea neîncetată de influențe, devenim o combinație unică de experiențe și idei preluate din acest schimb constant.

Puterea nu stă doar în a fi bine modelat, ci și în a modela bine

Totuși, puterea nu stă doar în a fi bine modelat, ci și în a modela bine. Noi avem puterea inestimabilă de a alege cu cine legăm firele din rețeaua de creștere. Este ca și cum am fi arhitecți ai propriei noastre vieți sociale, selectând cu atenție fiecare detaliu al conexiunilor noastre.

Reflecții personale în oglinda grupului

Cum ne vedem pe noi înșine în relație cu ceilalți? Grupul devine oglinda în care reflectăm imagini și ne măsurăm propria valoare. Oamenii ce ne înconjoară pot fi o sursă de inspirație sau, din contră, pot genera incertitudini. În orice caz, este important să navigăm prin această oglindă socială cu autenticitate, fără a ne pierde esența în încercarea de a ne potrivi standardelor impuse.

Suntem media oamenilor cu care ne înconjurăm

Prin urmare, suntem cu adevărat media oamenilor cu care ne înconjurăm, dar suntem și modelatori ai acesteia. Fiecare relație adaugă o nuanță la povestea noastră personală, iar modul în care ne gestionăm conexiunile sculptează traseul vieții noastre. Prin alegerea conștientă a relațiilor, devenim autori ai propriei noastre povești sociale, călătorind cu înțelepciune prin oceanul vast al interacțiunilor umane.

Așadar, lasă-mă să te întreb: cine vrei să fie co-autor în ce vei experimenta zilnic?

1 – 22 Decembrie 2023

Ca în fiecare an, în perioada Sărbătorilor de iarnă, Învie Tradiția, proiectul național de susținere a meșterilor populari români, organizează un târg de cadouri de Crăciun. La fel ca în anii precedenți, vizitatorii târgului vor avea acces la peste 2000 de produse realizate în atelierele meșteșugarilor populari din zonele principale de tradiție ale țării noastre. La acestea se adaugă și o selecție vastă de bunătăți tradiționale românești, articole vestimentare, ornamente și decorațiuni de Crăciun, și multe altele. Târgul va avea loc în perioada 1-22 decembrie 2023, online și offline.

Dacă în anii precedenți târgul a avut loc fizic, anul acesta organizatorul realizează un târg online, pentru a veni în sprijinul celor mai ocupați dintre noi. Astfel, cei de acasă vor putea accesa în cadrul târgului următoarele categorii: Bunătăți Tradiționale Românești, Obiecte din atelierele meșterilor populari, Coșuri cadou de Crăciun, Cadouri corporate, Colțul artizanilor tineri, Cadouri pentru bugete mici și Vestimentație inspirată de tradiție. Pe lângă produsele principale din cadrul târgului, participanții au acces și la restul produselor adunate din toate colțurile țării, de la meșteri, artizani și producători locali.

Organizatorul oferă posibilitatea de a personaliza cadourile, de a le trimite către cei dragi din alte zone ale țării, însoțite de o felicitare, prin curier. Iar cei care doresc să facă o plimbare sunt așteptați și în showroom-ul Învie Tradiția de pe strada Mihai Eminescu, nr. 142, Sector 2, București pentru o experiență inedită a tradiției românești.

Învie Tradiția a luat naștere ca un proiect național dedicat meșterilor populari și producătorilor locali, precum și a păstrării meșteșugului tradițional. Acesta își propune să documenteze și să promoveze arta populară născută la sat, care încă este vie și foarte bogată în cele mai multe regiuni etnografice din România și să creeze o nouă piață de desfacere pentru produsele meșteșugărești.

Era anul 2017, când Maria tocmai ce isprăvea cu brio un semestru încununat de o sesiune perfectă la Academia de Studii Economice din București. Lucrurile mergeau cum nu se putea mai bine, însă, oportunitatea a început să bată stăruitor la ușă. Cu un bagaj de vise presărate cu multă ambiție, tânăra și-a făcut bagajele devenind studentă la Roehampton University, unde a studiat  business și management. A fost o experiență cu de toate. Printre cursurile de la facultate, Maria a trecut prin mai multe job-uri, a fost avansată, toate acestea culminând cu o licență de excepție și obținerea calificativului ,,first class”.

Totul mergea excelent! Prin muncă, seriozitate și devotament, câștigase respectul celor din jur, care o priveau cu admirație. După terminarea facultății, oportunitatea a bătut din nou la ușă, iar Maria i-a deschis din nou. De această dată, a revenit în rolul de student, dar la British Academy of Interior Design, unde este în ultimul an.

Chiar dacă avea un viitor strălucit în Londra, Maria a decis să revină acasă și să pună pe picioare propriul business. Așa a luat naștere Amazoniq, o cafenea micuță în cartierul Dumul Taberei, unde poveștile oamenilor se îmbină armonios cu hohotele de râs și aroma demențială a cafelei.

Astăzi, am poposit cu podcastul în cafenea, și nu în orice moment, ci chiar în pragul aniversării de un an! Am stat de vorbă cu Maria Chițu despre studenție, revenirea în România, construirea și creșterea unui business, plus multe alte subiecte care vă vor ține cu ochii lipiți de ecran.

Iată câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• Cum arată viața unui student la Roehampton University?
• Succesul pe meleagurile londoneze și revenirea în țară
• Amazoniq Coffee, mai mult decât un simplu business
• Mentalitatea unui antreprenor după un an de provocări

Vizionare plăcută!

În pitorescul sat Spulber, județul Vrancea, Manole Enache un adevărat meșter al buciumului, se dedică să păstreze vie tradiția acestui meșteșug autentic. A învățat să confecționeze buciume încă de la vârsta de 10 ani, domnul Enache împărtășește această pasiune moștenită de la bunicul său.

Povestea începe în copilăria sa, când copilul Manole Enache descoperă tainele acestui meșteșug sub îndrumarea bunicului său. Cu răbdare și pasiune, tânărul meșter a absorbit cunoștințele necesare pentru a deveni un adevărat creator de buciume. La vârsta de 18 ani, a realizat primul său bucium, marcând astfel începutul unei călătorii artistice care avea să își lase amprenta în istoria tradiționalului instrument muzical românesc.

Manole Enache nu este doar un meșter, ci și un păstrător al poveștilor și istoriei din spatele fiecărui bucium. El devine o sursă de cunoaștere pentru cei pasionați de acest meșteșug, dezvăluind nu doar tehnicile de confecționare, ci și istoria buciumului.

Meșterul popular Manole Enache împărtășește cu generozitate experiențele și amintirile sale. Cei ce îi trec pragul află nu doar cum să confecționeze buciumul, ci și cât de adânc este conectată această artă la identitatea culturală a comunității.

Cu pasiunea sa pentru sculptură, Manole Enache a devenit nu doar un creator de buciume remarcabile, ci și un mentor dedicat. El joacă un rol esențial în educarea tinerilor din regiune, încurajând dezvoltarea creativității și împărtășindu-și cunoștințele într-un spirit de generozitate artistică.

Haide-ți să îl cunoaștem!

Raluca Niculescu dăruiește zâmbete, speranță, dulciuri și pâine. Nu doar în sânul familiei sale, ci și acolo unde am crede că Dumnezeu nu mai e. Ba da, există prin inima ei. Îndeplinește visul mai multor copii și bătrâni care trec prin lipsuri și suferințe. Dintr-o multinațională putem spune că a plecat ca să se facă ong-istă.

După un an sabatic, a avut revelația de a-și înființa o asociație care se apleacă asupra celor care au mai multe nevoi. De șapte ani se întâmplă să împrăștie bine. Să o cunoaștem și să aflăm sub ce formă se transformă binele sub egida Academiei de Fapte Bune, proiectul de suflet la care a visat și s-a materializat.

Ce este Academia Faptelor bune? Ne imaginăm că este un loc unde se împrăștie cu bunătate, dar nu știm concret ce se întâmplă în spate. Ce ne puteți mărturisi?

AFB este un proiect de suflet, pornit în 2017 din dorința de a face bine, într-o formă mai organizată. Este un ONG mic, local, care activează în zona social-educațională, ajutăm în special copiii din județele Buzău și Ilfov (Com. Ganeasa).

În care moment al vieții dumneavoastră a apărut acest ONG?

ONG a fost înființat de mine, Raluca Niculescu (cofondator si președinte), în martie 2017. Eram într-un an sabatic. Îmi dădusem demisia dintr-o multinațională și îmi doream să dezvolt un proiect de suflet, așa că în scurt timp „s-a născut” AFB.

A apărut din dragoste sinceră pentru cei neajutorați, mai puțin favorizați de viață. Cine v-a insuflat acest gând?

Sub o formă sau alta și înainte de a înființa ONG-ul eram alături de cei în nevoie, dar ocazional și punctual. În ziua de 31 decembrie 2016, am urmărit un material la TV, despre o serie de români din străinătate care făceau diverse acte de caritate și acela a fost momentul în care mi-am zis că eu asta vreau sa fac … și asta fac de aproape 7 ani, cu drag, spor și pasiune.

Cine sunt beneficiarii acestui proiect? Cine sunt cei de sub aripa dumneavoastră?

AFB este o organizație mică, care activează local în județele Buzău și Ilfov (Com. Ganeasa). Principalii beneficiari sunt copiii, în special cei din mediul rural. Începând din 2023 am lansat și un program pentru vârstnici, care ne dorim să fie recurent.

Vă mai doboară poveștile celorlalți?

Aș zice că sunt călită la câte am văzut în 7 ani. Totuși, sunt cazuri care îmi rămân în suflet și cel mai mult am fost afectată de două cazuri, doi beneficiari care au pierdut lupta cu o boală incurabila.

Care a fost motivația intrinsecă de a face ce faceți acum?

Dorința de a face bine, de a oferi copiilor din mediul rural acces la educație și un mediu mai bun în care să se bucure de copilărie, fără să le fie frig și foame.

Pe unii, schimbarea îi sperie. Dumneavoastră cum ați îmbrățișat-o?

După 12 ani într-o corporație din zona bancară, pot spune că m-am reprofilat într-un domeniu total nou pentru mine. Nu a fost ușor, dar acum după 7 ani, sunt foarte mulțumită de decizie și de tot ce am construit în acest timp.

Cât de mult vă place rolul în care vă aflați acum?

În aceasta perioadă port mai multe pălării, dar cea de mamă și de ONG-ista mi se potrivesc cel mai bine. Asta vreau să fac tot timpul și în acest mediu, al faptelor bune, îmi doresc să crească și fiica mea.

Pe când aveați un serviciu stabil, erați așezată, după cum ar spune unii, ați ales să puneți pe pauză tot și să munciți în folosul altora. Câtă satisfacție purtați în suflet?

Așa cum am răspuns și anterior, îmi place ce fac, asta vreau să fac și de acum înainte, să mă perfecționez în industria binelui și an de an să reușesc să ofer cât mai multa bucurie și speranță, că se poate.

V-ați mai întoarce în bancă?

În bancă sau la un program fix de 8 ore într-o clădire de birouri, poate că nu … în schimb, partea financiară mă pasionează și acum, motiv pentru care încerc să dezvolt un program de educație financiară pentru copii și mame (pentru că mama este nucleul familiei, ea ține casa). Cu acest program îmi doresc să merg în școli și să discutăm despre bani, bugete, economisire și tot ce ține de finanțe personale.

V-ați mai întoarce în bancă?

Dintre cele mai importante proiecte, pot enumera: Centrul Educațional din Com. Ganeasa / Ilfov (construit de noi în 4 ani, exclusiv din donații și sponsorizări private), Centrul Educațional din Mun. Rm. Sărat / Buzău (în curs de amenajare, se deschide în 2024), tabere & excursii gratuite pentru copii, an de an echipăm de școala și de iarna 100 de copii din mediul rural (ghiozdane, rechizite, ghete, geci), ajutăm 100 de bătrâni din satele și cătunele județului Buzău, ajutăm punctual cazuri medicale de copii sau mame singure.

Cât bine ați făcut?

În 7 ani de activitate, ajutorul nostru a bucurat mii de copii și peste 100 de bătrâni.

Apropo, cine sunt oamenii care vă sprijină în idei și acțiuni și fără de care nu ați fi reușit, cred cu tărie? Puterea v-o luați, presupun, și de la oamenii care vă încurajează să continuați actele caritabile.

Este un proiect ce se dezvoltă cu oameni și pentru oameni. În spatele organizației (poate nu la fel de vizibili ca si mine), sunt voluntarii (cei care dau o mână de ajutor, in moduri cat mai variate), dar si donatorii & sponsorii, fără de care nu puteam face nimic. Persoane fizice, IMM-uri, corporații, toți sunt importanți și prețuiți. Cum îmi place mie să spun, „Împreună suntem Academia Faptelor Bune!”.

Ați înființat și un centru educațional de zi. Ce se întâmplă în interiorul acestuia?

Da, în Comuna Ganeasa / Ilfov avem un centru educațional, construit pentru copiii din comunitate. Este un loc de învățare, recreere și joacă pentru copii de la 6-14 ani. În fiecare duminică, avem programul „Școala de duminica!”. În curs de amenajare avem o locație similară în Rm. Sărat. Copiii selectați provin din medii vulnerabile, care au nevoie de suport si îndrumare.

De unde atâtea resurse? Din donații, sponsorizări?

Din tot ce se poate 😀. Primim donații și sponsorizări în bani și produse, tot ce ajuta un copil și îi aduce bucurie. 90% din proiecte și evenimentele noastre au fost realizate din donații și sponsorizări private.

Mândru și fericit că sunt român!

George Enescu, copil fiind:
,,– Mamă, pot să le spun acolo [la Viena] că sunt român?, întrebă deodată Jurjac [George Enescu].
– Sigur, de ce să nu le spui?
– Mă gândeam… să nu creadă că mă laud….”

-Ce fac acum, mama? Mi-au zis ca nici eu nu trebuie să mai vorbesc cu Dan. Tot grupul a hotărât sa nu mai vorbim cu el! Însă eu nu simt asta! Ce să fac? Ce să fac?

Matei se frământă de aseară, iar mama lui ar face orice să îi ia greutățile de pe umeri. Cum? Ce ar fi potrivit să îi spună?

Viața aduce provocări, iar pentru copii, acestea pot părea adesea copleșitoare. În momentele dificile, este esențial ca cei mici să înțeleagă că unicitatea lor este o putere și că autenticitatea este cheia fericirii. Ce sfaturi valoroase putem dărui fiilor și fiicelor noastre?

Ce ar fi de spus?

Tu ești unic, tu nu trebuie să fii ceva ce nu te reprezintă!

Un prim sfat important este să-și îmbrățișeze propria unicitate. Copiii ar trebui să înțeleagă că nu există un ,,model” specific pe care trebuie să îl urmeze. A fi autentic înseamnă a-ți exprima personalitatea și a te bucura de ceea ce te face diferit.

Bucură-te că ești tu!

Fiecare om are calități și trăsături care îl fac distinct. Copiii ar trebui să fie mândri de identitatea lor și să se bucure de aspectele care îi definesc. Acceptarea de sine este cheia pentru a experimenta bucuria și împlinirea personală. Oricare este trendul, moda! Bucură-te de ceea ce ești și de cine ești tu!

Fii încântat că faci lucrurile altfel, dacă asta îți aduce stare de bine!

Tu ești ceva cu adevărat special, irepetabil! Copiii ar trebui să vadă valoarea adusă de modalitățile lor unice de a aborda viața. A face lucrurile într-un mod propriu poate aduce nu doar satisfacție personală, ci și contribuții semnificative în mediul lor. Gândește-te câte lucruri aparte poți crea prin felul tău de a fi!

Vocea ta contează!

Copiii trebuie să înțeleagă că opinia lor are o valoare imensă. Fie că este vorba despre idei, gânduri sau sentimente, vocea lor poate avea un impact puternic. Încrederea în propria voce îi va ajuta să devină lideri și să îi inspire și pe ceilalți.

Rămâi consecvent cu tine însuți!

Presiunea de a se conforma este adesea intensă, dar este crucial ca tinerii și copiii să rămână consecvenți cu valorile și dorințele lor personale. Când copiii își urmează pasiunile și visele, își construiesc un drum autentic către fericire.

Când cei tineri rămân una cu valorile moștenite, lumea devine un loc mai bun!

Ai încredere în instinctele tale!

Da, chiar așa! Dacă simt că ceva nu este în regulă, este important să asculte aceste semnale lăuntrice, să verifice cu adulții în care își pun baza. Încrederea în sine îi va ghida în luarea deciziilor și în navigarea prin provocări, cu mai multă înțelepciune.

Nu este ușor să înfrunți puterea grupului, ,,gura lumii”, ce este ,,la modă”.

Înfruntând însă episoadele ce te pun în dificultate, cu încredere, copiii pot dezvolta nu doar reziliență, ci și o bază solidă pentru o viață împlinită. Aceste sfaturi îi încurajează să-și abordeze unicitatea cu bucurie, să-și aprecieze contribuțiile personale și să-și construiască propria cale către fericire. Este important să le reamintim mereu, noi, părinții, adulții responsabili, că, în ciuda presiunilor externe, autenticitatea lor este cea mai prețioasă comoară.

Am crede din pricina vocabularului protocolar, dar și a poziției impozante pe care o are în  societate că tânărul judecător Adrian Chiper este de neclintit. Dar nu, e omul care guvernează  în jurul emoțiilor ce se îmbină armonios cu un set de valori de la care nu se abate, valori născute  din traiul omului simplu crescut și lustruite cu o bunătate caldă. A mai înțeles în viață că omul  a creat profesia și nu invers.  

Aplică o conduită care conduce la fermitate, dar dincolo de ușile unei săli de judecată poartă cu  el pasiuni pe care, atunci când stă de vorbă cu timpul liber și acesta îi devine prieten, și le  satisface. În zilele libere se dezbracă de robă și îmbracă hainele sport și urcă în vârful munților.  

N-am fi zis, dar se pare că dincolo de întregul comportament al unui magistrat, ținuta morală  dublată de maturitatea profesională, am reușit să facem un schimb frumos de idei pe care îl  lăsăm ca dovadă în rândurile de mai jos. Să-l cunoaștem pe tânărul Adrian Chiper! 

Sunt impresionată, domnule judecător, de autenticitatea dumneavoastră, dar mai  ales de implicarea și binele pe care îl faceți în calitate de om. De ce această profesie? 

Nu ştiu cât de autentic sunt sau nu sunt, probabil ţine de percepţia fiecăruia asupra  conceptului în sine, dar încerc să-mi transpun gândurile în acţiuni, iar acţiunile să  vorbească de la sine. Cât despre binele pe care îl fac, presupun că te referi la acţiunile  întreprinse în sfera voluntariatului şi a educaţiei juridice în şcoli sau licee. Nu am gândit  vreodată că făcând asta fac un „bine”, ci mai degrabă că produc o schimbare, iar  schimbarea să genereze la rândul ei schimbări şi tot aşa… Pozitive, bineînţeles. Cred că  „binele” nu trebuie privit ca un scop în sine ci ca o urmare firească a unei acţiuni în care  crezi şi în care investeşti pasiune şi dedicaţie. De ce profesia de judecător? Ei bine,  tocmai din această dorinţă de a face o mică schimbare într-un domeniu care mă atrăgea  prin prisma dorinţei de a lucra cu oamenii şi cu situaţiile sociale în care se regăsesc  aceştia. Cred că am mai afirmat-o cu ocazia unui interviu acordat că puteam, la fel de  bine, să aleg orice altă profesie ce se plia pe conceptul de a lucra cu oamenii şi de a face  o schimbare.  

Care a fost momentul marei decizii de a îmbrățișa meseria aceasta? A fost cineva,  oare, care v-a insuflat acest gând?

Decizia de a profesa în domeniul magistraturii și de a deveni judecător a fost luată la  finalul clasei a 12-a când un cumul de faptul m-a orientat către această parte  profesională. Practic am ştiut sigur la finalul liceului că spre asta mă îndrept şi prin  intermediul tatălui meu ce lucra ca electrician şi intra în vorba cu diferite persoane,  inclusiv din domeniul educaţional, juridic ş.a.m.d, am mers pe această filieră încurajat  fiind că e drumul pe care trebuie să păşesc. A fost o decizie foarte bună, aș putea spune. 

Ce abilități trebuie să dețină un judecător? 

De foarte multe ori mă abțin din a emite judecăți și opinii cu caracter general, dar o să  încerc să răspund la întrebare cu primele lucruri care îmi vin în minte: dincolo de  cunoștințele juridice de drept material și procesual care, evident, sunt inerente exercitării  într-un mod corespunzător a profesiei, consider că providențiale sunt abilitățile de  comunicare, de aservitate, empatie și de înțelegere a realităților sociale. Plecând de la  celebra zicală „omul cât trăiește-nvață”, și judecătorul trebuie să fie mereu dornic să se  autocunoască, să descopere mediul social în care activează în primul rând ca om, apoi  ca profesionist al dreptului și să fie într-o continuă schimbare pozitivă și adaptivă. La  vremuri noi, oameni noi, abilități noi… Să aplice legea nu doar în litera ei rece și dură,  cât și în spiritul ei cald și uman. 

Profesia de judecător este atât de impozantă și plină de autoritate, încât oamenii  nu se gândesc că cei care o exercită ar putea fi traversați de momente triste,  nefericite sau depresive. Așa se vede din exterior. Cum este însă în interiorul  profesiei? 

Omul a creat profesia, nu profesia omul. Sau, cel puțin, așa îmi place să cred. Fiecare  om în parte, prin însăşi raţiunea existenţei sale efemere și supusă spiritului, minții şi  emoţiilor, este traversat de diferite stări de euforie, suferință, regret și beatitudine.  Judecătorii nu fac abstracţie, ba din contră, fiind supuşi contactului cu situaţiile  conflictuale ale oamenilor, au uneori tendința să poarte povara situaţiilor de fapt cu care  se confruntă şi dincolo de terminarea ședinței de judecată. Niciodată nu am înţeles şi  rezonat cu ideea că judecătorii sunt duri, sunt reci, sunt tranşanţi sau orice stare de spirit  adiacentă. Da, pentru aplicarea legii în sala de judecată trebuie adoptată o anumită 

solemnitate ce este normată şi în codurile de procedură, dar există la fel de bine şi un  protocol intrinsec oricărei activităţi umane, nu? Spre exemplu, când mergi la  cumpărături respecţi rândul la casa de marcat, când mergi la doctor nu sari pe pereţi  (bine, rectific, depinde la ce doctor…) dar percepţia despre profesia ca fiind impozantă  şi plină de autoritate ar trebui reflectată asupra legii în sine, nu asupra omului care o  aplică. Dacă am înţelege, în primul rând, că nu de poliţie/procuratură/jandarmarie  trebuie să ne fie frică, ci mai degrabă de consecinţa faptelor noastre şi de respectul pe  care trebuie să îl conferim legii, poate lucrurile ar fi mult mai relaxate atât în gândire cât  şi în manifestare. Avem tendinţa nativă să găsim mereu un „ţap ispăşitor” în poliţistul  care ne opreşte şi ne amendează pentru încălcarea legislaţiei rutiere. Dar oare nu eu am  facilitat această oprire prin însăşi nerespectarea legii care este menită să mă protejeze?  Omul vine şi îşi face treaba. Dacă aducem un zidar să ne repare prispa casei şi el nu-şi  face treaba ne deranjează, nu? Suferim o consecinţă pecuniară: îl plătim şi el nu  munceşte. Atunci de ce ne deranjează că domnul poliţist şi-a făcut treaba? Poate pentru  că e mai uşor să dai vina pe alţii decât să ţi-o asumi. 

Pentru mulți magistrați, admirația este asigurată datorită practicării profesiei.  Dumneavoastră pe cine admirați? 

Cum am mai precizat cu alte ocazii, nu am un model precis. Nu mă ghidez după un far ca  celebrul Far din Alexandria, una din cele şapte minuni ale antichităţii. Încerc să preiau de la  oricine cu care interacţionez un model de conduită care, poate, mie-mi lipseşte sau pe care  doresc să mi-l inoculez şi în acelaşi timp să îmi dau seama că, poate, nu îmi doresc să mă  comport aşa (aici mă refer la comportamentul negativ pe care îl surprind uneori). Aici se  potrivesc de minune câteva versuri din Glossă, de Mihai Eminescu: 

Privitor ca la teatru 

Tu în lume să te-nchipui: 

Joace unul şi pe patru, 

Totuşi tu ghici-vei chipu-i, 

Şi de plânge, de se ceartă, 

Tu în colţ petreci în tine 

Şi-nţelegi din a lor artă 

Ce e rău şi ce e bine.

Mă gândesc la următoarea metaforă: o albină care a ieşit să strângă polen de pe un câmp  plin de flori. Ea alege în funcţie de ce i se pare mai „gustos”, mai „delicios” pentru rezultatul  final, respectiv mierea de albine, dar în acelaşi timp ocoleşte cu măiestrie spinii şi buruienile.  Nu e nevoie să explic metafora, cu siguranţă. 

Doriți, la rând, să fiți un model pentru alții? 

Nu, nu îmi doresc să devin un model pentru nimeni şi nici nu îmi dau seama în ce aş  putea să devin un model. Mai am multe de învăţat despre mine atât în materie de  comunicare, de conduită profesională şi socială şi în materie de autocunoaştere. Dacă,  prin absurd, cineva mă consideră un model, nu poate decât să mă bucure, dar i-aş sugera  să nu dorească să devină ca mine, ca X, ca Y, ca Z, ci să se creeze pe sine din propria-i  marmură. Metafora statuii de marmură provine de la stoici şi sugerează faptul că omul  nu se poate crea pe sine fără suferinţă, dedicaţie şi ambiţie deoarece este atât sculptor,  cât şi marmura care este sculptată. 

Cât de importantă este educația juridică la școală? 

Din punctul meu de vedere, fără a diminua importanţa niciunei materii din curricula  şcolară, cred că este vital să ne adaptăm constant la nevoile societăţii în care trăim, atât din  punct de vedere social cât şi educaţional. Lumea suferă modificări şi dacă nu dorim „să fim  lăsaţi în urmă” ar trebui să ne schimbăm şi noi odată cu ea. Până la urmă schimbarea este singura  constantă a vieţii, nu? Cred că atât educaţia juridică, cât şi educaţia financiară, educaţia privind  protecţia mediului, uite, dacă vrei, educaţia privind acordarea tehnicilor de prim ajutor sunt  necesare dezvoltării sănătoase a generaţiilor de mâine şi a adaptării la noile cerinţe ale societăţii  prezente. Poate ar fi bine de analizat şi de urmărit modul de dezvoltare a educaţiei prin raportare  la cum ne dorim ca generaţiile de mâine să arate pentru a vedea unde putem face câteva  schimbări. Dorim să ştie care le sunt drepturile şi obligaţiile, dorim să aibă grijă de finanţele  lor, de mediul în care trăiesc, să ştie să se ajute unii pe alţii? Cred că răspunsul este mai mult  decât unul afirmativ, motiv pentru care stau și mă întreb: de ce nu acționăm mai profund? 

Ați dori să fie educația juridică inclusă în platforma orelor obligatorii de la școală?

Cred că răspunsul l-am oferit deja prin raportare la întrebarea precedentă. 

Frumoasă sau grea este această îmbinare pe care o faceți în timpul săptămânii, cea  în care sunteți pe rând judecător, apoi profesor?

În ultima perioadă nu am mai reuşit să ajung aşa des la copii cum îmi doream, asta şi ca  urmare a volumului foarte încărcat de muncă, dar îmi promit mie că o să revin şi mai în  forţă. Nu mi s-a părut niciodată că fac ceva anume într-un mod greu cât timp o făceam din  pasiune pură şi pentru mine această activitate a implicat, implică şi va implica doar pasiune  şi dedicaţie. Iubeşte ceea ce faci şi totul va curge lin… 

Ne ghidăm în viață după un set de valori. Care sunt cele în jurul cărora guvernați  dumneavoastră? 

În primul rând, nu există „dumneavoastră”, există doar „tu” iar asta este una  dintre valorile la care mă raportez, respectiv de egalizare a percepţiei dintre mine şi  ceilalţi oameni. Sunt ca toţi ceilalţi atât în discuţie cât şi în trăiri, nimic mai mult, nimic  mai puţin. 

În al doilea rând, pun foarte mult preţ pe empatie, pe asertivitate şi pe  compasiune, practic pe modalitatea de gestionare eficientă a relaţiilor dintre oameni şi  pe facilitarea dezvoltării lor armonioase. Încă mă descopăr pe mine în aceste chestiuni dar mereu am militat şi militez pentru deschiderea către oameni, către dorinţa de a  înţelege înainte de a trage o concluzie şi a de ne vedea propriile noastre greşeli înainte  de a le aprecia în alţii. Celebra sintagma ce stătea deasupra oracolului din Delphi,  „Cunoaşte-te pe tine însuţi” ar trebui să fie etalon de conduită pentru fiecare dintre noi  şi să ne ghideze percepţia de înţelegere că tocmai cunoscându-ţi propriile valori le poţi  căuta în ceilalţi, şi doar ştiindu-ţi defectele le poţi gestiona mai bine pe ale celorlalţi. 

Asta implică o valoare cuprinzătoare şi teribil de importantă: asumarea. După cum  explicam mai sus, poate „ţapul ispăşitor” se află în propriile conduite dar ne este prea  teamă să o recunoaştem. Umanism expansiv în detrimentul unui individualism  restrictiv…

Combinând arta efectelor luminoase și a celor sonore cu frumusețea naturii, grădinile de lumini spun povești multimedia uimitoare, dând copiilor posibilitatea de a-și întâlni personajele de basm preferate, iar adulților darul de a se întoarce temporar în timp, în copilăria fascinantă de care îi leagă atâtea amintiri frumoase. De aceea, o vizită într-un astfel de loc se transformă într-o oportunitate minunată de a petrece timp de calitate alături de cei dragi, într-un bun prilej de relaxare și de aducere aminte. Un astfel de spațiu există în această perioadă și în capitală, la Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” a Universității din București, care, începând din 3 noiembrie, timp de patru luni găzduiește expoziția „Alice în Țara Minunilor”.

„Am acceptat cu entuziasm propunerea celor de la Garden of Lights și suntem încântați că au ales Gradina Botanică a Universității din București pentru acest proiect. Este o oportunitate de a admira gradina botanică într-un alt context și de a vedea cum lumina poate transforma și sublinia frumusețea naturii”, a declarat prof. univ. Dr. Paulina Anastasiu, director al Grădinii Botanice „Dimitrie Brandza” a Universității din București.

Expoziția aduce în premieră în România cel mai lung tunel luminat din Europa. Cu o lungime de 200 de metri, acesta este luminat de 320.000 de leduri și face parte dintr-un traseu pe care se regăsesc zeci de atracții: scene tematice, instalații artistice și puncte foto, copaci luminați, precum și spectacole de lumini și multimedia unice. Alice, iepurele, pisica de Cheshire, omida, petrecerea cu ceai a pălărierului și, bineînțeles, castelul reginei de Cupă – toate elemente din lumea magică “Țara Minunilor” pot fi admirate de vizitatori, care au ales să vină în acest loc special în număr mare – 10.000 de persoane – încă din primele zile de funcționare.

Expoziția este deschisă începând cu ora 16, inclusiv în weekend și de sărbători, dar cel mai bun moment pentru a fi vizitată expoziția de lumini este desigur seara, când întunericul pune în evidență efectele luminii și creează o atmosferă plină de mister și romantism. În timpul plimbărilor printre spectaculoasele instalații luminoase și plante, vizitatorii au parte de o experiență multisenzorială, accentuată de sincronizarea muzicii cu efectele luminoase – o întâlnire de neuitat între poveste, tehnologie și creativitate.

Garden of Lights, cu sediul în Polonia, este prezentă pe piață din 2020 și a organizat prima expoziție de lumini în Cracovia, în parcul Stanisław Lem Garden of Experiments, atrăgând un număr record de vizitatori. În următorii doi ani, grădinile de lumini organizate de companie au atras în jur de 150.000 de vizitatori pe zi. Anul acesta, patru orașe din Europa centrală și de est – Riga, Budapesta, Belgrad și București – găzduiesc expozițiile Garden of Lights. Temele alese provin din cele mai populare basme: Pinocchio, Peter Pan, Lampa lui Alladin sau Albă ca Zăpada, iar anul acesta, datorită cooperării cu gradina zoologica din Wroclaw, colecției de tematici i s-a adăugat expoziția „Animale Africane”.

Revenind la Grădina Botanică din București, trebuie spus că dincolo de expoziția organizată de polonezi, ea în sine reprezintă un loc special, adăpostind peste 4000 de specii de plante din diverse zone geografice și climatice și numeroase plante rare. Desfășurată pe o o întindere de peste 18 hectare, aceasta include 10 sectoare exterioare, organizate tematic, o amplă și variată seră de expoziție, vechea seră și un fascinant muzeu botanic. Muzeul Botanic a fost amenajat de către celebrul botanist Dimitrie Brandza în 1882, la 22 de ani de la înființarea Grădinii Botanice. De asemenea, serele includ o selecție impresionantă de specii luxuriante și neobișnuite, provenite din zonele tropicale, subtropicale și ecuatoriale de pe glob.

Imagini: Gardens of Lights – Bucharest Facebook

Acțiunea de ,,a învăța”: printre primele lucruri pe care le-am dorit.

Am avut mereu o curiozitate acerbă, ce pornea de la modul în care funcționau lucrurile din jurul meu, lumea, relațiile sociale. Unul dintre primele canale prin care am avut acces la informații a fost cel al tehnologiei digitale. Pentru că am avut acces la computere, materiale digitale și internet foarte devreme în viață, eu și majoritatea tinerilor din generația mea, poziționăm aceste mecanisme ca filoane centrale din fundația noastre pentru înțelegerea lumii.

Consider că în perioada aceasta, nu doar ritmul în care apare informație nouă este considerabil, ci considerabilă este bine să fie și nevoia și obligația fiecăruia de a rămâne corect informat și atent protejat.

Tehnologia și informația au astăzi pentru noi toți tot mai des valențe de povară.

Cum au devenit uneltele poveri?

Cu toții suntem înconjurați, într-o anumită măsură, de dispozitive digitale, iar o multitudine de servicii de uz zilnic sunt centralizate prin acestea.

Este clar că foarte mult din atenția noastră este deja concentrată asupra telefonului, tabletei, laptopului, ceasului inteligent, iar acest lucru creează o oportunitate pentru companii de a folosi prezența atenției noastre pentru a ne capta și direcționa mai departe.

În cartea sa, ,,Hoții de atenție”, Johann Hari explorează realitatea în care purtăm mereu cu noi un panou publicitar, accesibil și pentru noi și pentru cei ce vor să publice pe el.

Autorul evidențiază faptul că informațiile pe toate temele sunt prezentate într-un mod și mai accesibil pentru noi- video-uri, articole scurte, podcast-uri și astfel se aprinde în interior curiozitatea înnăscută și devenim captivi o perioadă mult mai lungă de timp.

De mulți ani, m-am plimbat prin și am explorat tot ce îmi putea oferi mediul digital, considerând că învăț automat din acestea, însă nu tot ce am consumat a rămas cu mine și nici nu am reușit să explorez în profunzime tot mi-am propus. Mediile digitale sunt foarte bune la a ne dezvolta cunoștințele pe orizontală, însă nu neapărat pe verticală, adică în zona de aprofundare a informației și de interconectare a acesteia cu bagajul nostru de cunoștințe deja existent. Consumăm foarte multă informație, dar depinde mult să avem un plan pentru a transforma informația în cunoaștere. Fără un plan, suntem sortiți să eșuăm în mlaștina epuizării.

Abundența mereu atrage

Societatea ne cere să rămânem la zi cu tot ce se întâmplă, indiferent de profesia noastră și obiectivele pe care ni le stabilim. (Chiar dacă am scris ,,ne cere”, vă rog să citiți ,,ne obligă”). Consumăm multe știri, informații, cercetare și suntem la curent cu ce fac toți din rețeaua noastră.

Ne analizăm planurile, le punem în contextul planșei pe care se colorează lumea pe care ne-o dezvelim continuu și setăm obiectivele în conformitate cu cerințele. Devenim însă ușor încărcați și copleșiți pe parcursul procesului prin care avem acces la toate temele și detaliile lumii noastre. Consensul experților este că 80% din toată informația înmagazinată a lumii a fost redactată în ultimii 20 de ani, însă cu siguranță nu am terminat de absorbit cunoașterea și principiile ce au clădit istoria și ce ne conturează realitatea. Abundența mereu atrage, iar abundența de informație captivantă, aparent utilă și explicată într-un mod ce te fascinează, ne hrănește pe termen scurt și ne poate face să credem că este cea mai bună formă de a ne petrece timpul.

Pentru că m-am născut ,,nativ digital”, tehnologia digitală a fost mereu aproape de mine când a venit vorba de comunicare, divertisment, învățat, călătorii, creație. Toate au un avatar, o proiecție în digital și de aceea poate părea că tot ce este în digital are și un echivalent relevant în lumea umană. Imperativ rămâne să plecăm întotdeauna de la motivația și obiectivul nostru uman.

Cum să consumăm informația corect

E important să avem mereu un obiectiv când accesăm ceva, orice, să ținem obiectivul în minte și dacă este unul ce necesită mai multe informații și o perioadă mai lungă de cercetare, să-l notăm undeva la vedere. Când setăm și respectăm obiectivele, construim un comportament corect față de device-uri și față de noi înșine.

,,Cât de mult timp vrem să petrecem pe dispozitive?”- iată o întrebare de la care este mereu potrivit să plecăm.

Noi toți suntem responsabili să creăm un echilibru în tot ce facem. În domeniul informației, trebuie să vizualizăm balanța între cât consumăm și cât creăm. Acest lucru trebuie exersat mereu și nu este potrivit să considerăm că vom crea doar atunci când am învățat destul. Așa cum ne planificăm ce învățăm și ce primim, trebuie să planificăm unde vom fi de folos comunităților noastre, domeniului în care suntem specializați și lumii în ansamblu.

Vreau să învăț pentru a crea și vreau să creez mai mult pentru a ști ce trebuie cu adevărat să învăț. Spun acest lucru pentru că personal consum cea mai mare parte a informației zilnice în mod digital și am construit acest principiu reflectând asupra relației mele cu informația.

Poate că nu vom fi total pregătiți vreodată pentru evoluția rapidă a tehnologiei și pentru contopirea ei cu viața noastră. Suntem însă contemporani cu democratizarea accesului la informație și cu toții suntem liberi să aflăm tot ce vrem. Datoria noastră este să ne creăm principiile ce ne ghidează benefic și ne ajută să folosim uneltele date pentru a ne desăvârși ca oameni și comunități.

Nu tot ce este digitalizat este cu adevărat tangibil și nu tot ce este uman a fost digitalizat.

Principiile bine argumentate și obiectivele clare ne vor ajuta să dezvoltăm cu adevărat bagajul de informații pe care îl vom pune în slujba actului creator.

Cu multă concentrare, trebuie să ne educăm abilitatea de a folosi uneltele doar ca unelte.

Pentru copiii noștri, să prețuim pacea! Pacea este mai mult decât un simbol; este o recunoaștere a valorilor fundamentale care ne unesc ca omenire. Pacea nu este doar absența războiului, ci și o stare de echilibru, înțelegere și cooperare. Prin sărbătorirea păcii, ne amintim că unitatea și pacea rămân forțe motrice puternice pentru o societate mai bună în care copiii noștri să își trăiască cu adevărat copilăria!

Avea doar opt ani când a pășit pentru prima dată într-o sală de arte marțiale. Se întâmpla la Reghin, unde micul Loránd, împins de la spate de figura atletică a tatălui a început să învețe arta Shotokan Karate. Rigoarea de la antrenamente nu l-a speriat, ba din contră, l-a disciplinat și ambiționat să devină din ce în ce mai bun.

Cum era firesc, au urmat nenumărate concursuri la care a cucerit medalii, a simțit ce înseamnă să nu ai o zi bună și să pierzi, apoi să te remontezi și să devii mai bun ca data trecută. Cu timpul, artele marțiale deveniseră pentru Loránd un adevărat mod de viață. Plecat din cuibul familiei pentru a studia medicina sportivă la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, tânărul a cunoscut altă lume și a fost nevoit să i-a viața în piept. De acum era bărbat și trebuia să se descurce, îi spunea adesea tatăl său. Prin urmare, Loránd a făcut ce se pricepea cel mai bine, adică i-a inspirat pe cei din jur să ducă un mod de viață axat pe sport, o gândire sănătoasă și voie bună. Timid, a început să predea colegilor de facultate, devenind acel antrenor pe care nu-l găsești cu una cu două. Vestea a tot circulat, astfel încât Loránd abia de mai făcea față la numărul mare de cereri.

Disciplinat din fire și de un bun simț care te frapează, Loránd și-a dorit mai mult de la viață, motiv pentru care a luat calea Școlii Militare de Subofițeri din Drăgășani, iar în momentul de față este unul din membri de elită ai Grupării de Jandarmi Mobile din Târgu Mureș. Și de parcă nu era suficient, ei bine, recent, Loránd Kalas și-a făcut debutul și în ring-ul de kickboxing, unde în luna octombrie 2023 a cucerit Centura Semi-PRO Balkan-Asia și Centura Turcie, printr-un KO de toată frumusețea.

Astăzi, Loránd Kalas a poposit la Dialogurile Matricei și am povestit despre începuturi, mentalitatea unui campioni, depășirea provocărilor, descoperirea sinelui prin sport și multe alte subiecte.

Vizionare plăcută!

Iată câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• Primul pas pe tatami, o dragoste la prima atingere
• Cei șapte ani de acasă și procesul de autoeducație
• Antrenor, jandarm, autor de carte și campion. Cum le faci pe toate?
• Învingător în lupta cu prejudecățile