Dacă ar fi să ne uităm în urmă la devenirea sa, am putea să spunem că alegerile pe care le-a făcut Andrei Jipa în viață sunt cele care l-au construit. Hotărârile pe care le-a luat legate de studii, l-au influențat vreme de aproape un deceniu jumătate, dar care au avut un impact major asupra formării sale. Fiind omul cu viziuni largi, nu a îmbrățișat limitele. Guvernează în jurul ideii că ceea ce îți aduce confort, dăunează.

A lucrat în bancă, în mediul privat, iar când părea că traiectoria sa profesională este una liniară, Andrei s-a reorientat. În gândurile sale s-a așezat dorința de a deveni antreprenor care, se pare, a adus cu un an în urmă schimbarea. A dat viață unui spațiu prin care se dezvoltă abilități de negociere, lucrul în echipă, dar se gustă și din distracție prin intermediul aniversărilor, unor jocuri creative sau activități de team building. Să-l cunoaștem!

Andrei, de ce antreprenor acum și nu salariat? Poate pentru a nu mai aștepta aprobarea șefului și de a nu-ți mai pune limite?

Am avut statutul de angajat încă din primul an de facultate, mai concret din 2008 până în octombrie 2022. După 14 ani lucrați ca angajat, am dorit să văd lucrurile și din alt unghi pentru a avea o vedere de ansamblu. Mereu mi-a stârnit interesul ideea de a încerca ceva pe cont propriu. Statutul de angajat mi-a conferit o stabilitate în toți acești ani, însă am vrut să îmi pun amprenta pe ideile mele și să le dezvolt. Statutul de angajat oferă atât beneficii, cât și constrângeri.

Personal, sunt de părere că  fiecare dintre noi ar trebui să încerce cel puțin o dată un business. Am fi mult mai departe. Această experiență ne crește ca oameni și ne poate dovedi că suntem mai mult decât credem noi ca am fi.

Cum ai ales ideea de business? Nu ți-a fost frică să te arunci fără o plasă de siguranță?

Sunt de părere că pentru a reuși, în primul rând trebuie să faci ceva ce-ți place. Iar eu mi-am dat seama că îmi place să relaționez cu oamenii prin intermediul jocurilor și al activităților aplicate. Bineînțeles, au fost modificări de-a lungul timpului până să ajungă la această formă. Și cred că despre asta e vorba în primul rând în afaceri. Despre pasiune, adaptabilitate și proactivitate.

Mereu mi-au plăcut formele aplicate de dezvoltare. Cred că oamenii prin joc învață mult mai ușor, este mai plăcut și se creează relații sociale puternice. Mai ales în aceste vremuri în care suntem foarte mult pe online și socializarea față-n față are de suferit.

Ulterior, ideea de a face și zile de naștere pentru adolescenți a venit ca o extensie, întrucât particularizăm activitățile în funcție de vârsta participanților. Ne bucurăm când vedem că timp de câteva ore sunt prezenți și angrenați în activități. Când pleacă la final cu zâmbetul pe buze, ne dăm seama că tot efortul din spate merită.

Cât despre plasa de siguranță,  cred că asta este ceea ce ne ține departe de potențialul nostru. Mereu căutăm plasa de siguranță. Și asta nu te determină să dai 100% pentru că, în mod inconștient, știi că ai și altă variantă. Situația trebuie gândită, analizată atent, iar dacă te decizi că vrei să mergi pe acel drum o să se alinieze multe lucruri în favoarea ta. Îmi place mult o vorbă de-a lui Denzel Washington: “If I’m going to fall, I’m going to fall forward” Dacă este să eșuez, măcar voi vedea ce am greșit și ce voi putea face mai bun.

Care au fost primii pași ai demarării? Poate oamenii de echipă sau te-ai bazat doar pe ține pentru a-ți crește „copilul”?

Ideea proiectului am conceput-o singur. Implementarea a fost realizată de către mine și cu unele ajutoare (familie și prieteni). Îi mulțumesc surorii mele, Anca Jipa (arhitect) care m-a ajutat cu amenajarea și multe alte sfaturi. Le mulțumesc pe această cale părinților și prietenilor că mă susțin și că-mi sunt aproape. Am avut sesiuni de brainstorming, discuții, gândit avantaje și dezavantaje. Ulterior, am căutat oameni pasionați de acest domeniu pentru a lucra împreună cu ei. Pe această cale îi mulțumesc lui Carmen Iablonschi, omul meu de bază în acest proiect.

Hai să auzim cum poate să sune o reorientare profesională! Care este frumoasă poveste a conceptului Ludic-joc și minte?

Povestea Ludic a început cu ideea de a lucra cu oameni prin mijloace aplicate și jocuri. Fiind o persoană sociabilă, am considerat că mi se potrivește o astfel de activitate. Cât am lucrat în mediul corporatist, am luat parte la multe team building-uri și activități de formare, cursuri, etc. Mi-am dat seama că mă atrage mult partea această de activități, jocurile de echipă și ce înseamnă ele în spate. Am vrut ca Ludic să fie și un spațiu fizic, în Iași, pentru team building. Ulterior, am dezvoltat ideea întrucât mi-am dat seama că în orașul Iași vârsta adolescenților nu este foarte bine deservită pe partea de zile de naștere și activități creative. Pe lângă zile de naștere,  am ajuns să colaborăm și cu școli pe programul “Școala Altfel” și “Școala Verde” și susținem inclusiv ateliere și workshop-uri de educație financiară, psihologie, teatru.

Numele de Ludic îl aveam în cap cu un an înainte de a începe. Simțeam nevoie de a avea și un descriptiv, iar după multe frământări, joc&minte mi s-a părut potrivit deoarece rezumă ce se întâmplă aici. Ne jucăm și ne punem mintea la contribuție.

Ce se întâmplă sub egida acestuia? Ce activități sau proiecte se ticluiesc?

În cadrul Ludic susținem :

🡺    Activități de echipă (team building) – atât indoor în locația noastră din Iași, cât și outdoor, în diverse locații din țară.

🡺    Zile de naștere pentru oameni mari sau adolescenți

🡺    Workshop-uri și ateliere creative

🡺    “Școala Altfel” și ” Școala Verde” – proiecte educaționale desfășurate în școli

Partea frumoasă este că suntem adaptabili și particularizăm activitățile în funcție de vârsta participanților și scopul lor. Mai urmează noi proiecte în perioada următoare  la care momentan lucrăm.

Educația este permanentă. Nu zic eu asta, ci este un concept în continuă dezvoltare pe durata întregii vieți. Dorești să contribui, prin intermediul jocurilor de echipă, la calitatea relațiilor celor care îți calcă pragul?

Văzusem în cadrul unei conferințe TED,  un cercetător pe nume Robert Waldinger (psihiatru, Harvard School) care vorbea despre concluziile celui mai îndelungat studiu din lume (început în 1938 și continuat pe copiii lor), iar întrebarea era “Ce ne facem fericiți și sănătoși de-a lungul vieții?”. Concluziile studiului: relațiile umane de calitate. Cu familia, prietenii, colegii. Să ne simțim apreciați și conectați cu ei. Ne bucurăm să contribuim într-o mică măsură la acest scop. Da, suntem de părere că educația este permanentă și că ne putem forma obiceiuri, ne putem dezvolta și învăța pe durata întregii vieți.

Și ca să revin la întrebare, prin intermediul activităților și jocurilor din cadrul Ludic căutăm metode practice de a pun în valoare factorul uman, relaționarea, gândirea creativă și analitică.

Ai avut vreun mentor care să te direcționeze, oameni care să te inspire sau ai pus singur pe hârtie tot ce doreai să se întâmple sub pălăria Ludic?

Un  singur mentor propriu zis care să mă ghideze, nu. Dar oameni care să mă inspire da, cu siguranță. Proiectul de la idee până la forma actuală a avut mai multe modificări și adaptări. Pentru că business-ul trebuie îmbinat cu adaptabilitatea pentru a construi ceva pe termen lung. Adaptabilitate la cerințele pieței, la nevoile oamenilor.

M-au ajutat prietenii cu sfaturi, cu gândirea structurată, cu discuții în care am putut gândi “outside the box“, să gândim puncte tari și puncte slabe și cum se poate dezvolta acest proiect. Se zice că pentru a crea ceva original, trebuie să te inspiri câte un pic din mai multe părți. Nimeni nu creează ceva nou, de la 0 fără să aibă alte „ustensile“ sau surse de inspirație pentru creația sa. Personal, am căutat mult, am pus cap la cap, am luat ideile cu care am rezonam și am creat Ludic.

Andrei, cât de mult te întregește nouă ta ipostază pe care ai îmbrățișat-o?

Încă este o stare cu care trebuie să mă obișnuiesc. Adaptarea de la viața de angajat la cea de antreprenor a venit mai natural decât mi-am imaginat. Am un program asemănător (cu ore extra time aici). Încă nu mă simt confortabil să mă prezint drept antreprenor, fondator și încă mă pune într-o poziție ușor stingheră această titulatură. Dar ca libertate de mișcare, de expresie, de relații create  și provocări – este mult mai fain și intens.

Au fost și voci negative prin preajma ta care îți spuneau să nu lași un serviciu stabil pe ceva nesigur?

Au mai fost, dar puține. Și am încercat să le minimizez impactul asupra mea. Sunt o persoană destul de analitică și până să iau decizia de a-mi da demisia, am gândit toate scenariile, am calculat. Iar sfaturile de a nu risca vin de obicei de la oamenii care joacă la sigur toată viața.

Îți trebuie curaj, îndrăzneală sau ce element e necesar să deții pentru a face o schimbare în câmpul muncii?

Este un mix din toate aceste elemente. Trebuie în primul rând făcut un research temeinic, de identificat nevoile, costurile și publicul țintă pentru a deschide o afacere. Dacă ideea este validată, implementarea și execuția este de asemenea foarte importantă. Când activezi într-un domeniu creativ, nevoia deseori trebuie creată și oamenii invitați în povestea ta. Trebuie să dai totul pentru a reuși și a ieși din zona de confort. Doar așa crești ca om, ca business. Vorbesc aici de telefoane, prezentări, mail-uri, networking, evenimente, bătut la uși, trebuie să te expui cât mai mult pentru a-ți maximiza șansele de reușită. Și mereu să te reinventezi și să te adaptezi pieței și nevoilor ei.

Inclusiv ideea de a-ți scrie cel mai negru scenariu pe hârtie și dacă ești capabil să îl duci, să te descurci cu el, devine foarte eliberator. Dacă vizualizezi ce vrei să faci și ai curajul să o spui cu voce tare, se va întâmpla!

La data de 22 mai 1957, marele poet George Bacovia se stingea din viață în locuința sa din București. Considerat cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai reprezentativi exponenți ai poeziei românești, George Bacovia s-a remarcat prin versurile originale care creează acea atmosferă bacoviană, caracterizate de un limbaj precis, tăios și sobru.

Certat cu școala

S-a născut la Băcău, la data de 4 septembrie 1881, fiind al cincilea copil din cei nouă ai familiei şi a primit numele George Andone Vasiliu. Învață limba germană începând cu vârsta de 6 ani, iar în școala generală dezvoltă o pasiune pentru muzică, făcând parte din coruri patriotice și învățând să cânte la vioară. Nu era un instrumentist care se remarca și nici nu compunea, dar improviza melodii pe diverse scrieri, inclusiv pe propriile versuri.

Un copil timid, tăcut și retras, care răspundea doar dacă era întrebat, Bacovia nu a fost bun la învățătură. În școala generală a avut nota scăzută la purtare și a fost corigent la română, geografie, istorie sau matematică, printre altele. Cu toate acestea, era pasionat de sport – cu precădere de patinaj, înot, gimnastică, prietenii săi apreciindu-l pentru musculatura de atlet, în ciuda faptului că era un băiat scund și nu foarte bine făcut.

Și-a dorit să ajungă ofițer, astfel că, la 17 ani, s-a înscris la Școala Militară din Iași. Regimul de cazarmă nu era, însă, pe placul său și a evadat din internat, după doar două săptămâni, îmbrăcat în uniforma de cadet. Revine la liceul ale cărui cursuri le urma inițial, pe care reușește să-l termine abia la 22 de ani, în 1903, după repetarea mai multor examene. Fără să-și dea bacalaureatul, obține un certificat de absolvire a studiilor cu media anuală de 6,43. Viziunea sa despre anii de liceu este surprinsă într-unul dintre poemele sale celebre, “Liceu” – după cum a declarat, poetul consideră perioada liceului oarecum nefericită, considerând că profesorii arătau prea multă asprime și prea puțină înțelegere.

A îngrijit peste două sute de porumbei din școala primară până în adolescență, fiecare având câte un nume. Era deosebit de talentat la portrete și caricaturi, realizând, de-a lungul vieții câteva sute de lucrări pentru numeroase gazete și reviste. A obținut, în 1899, premiul I pe țară la concursul Tinerimii române pentru desen artistic pe natură, urmând ca în 30 martie să îi fie publicată, în „Literatorul”, poezia „Și toate” – moment ce marchează debutul său literar. Poezia fusese scrisă cu un an înainte și a fost semnată V. George. Rămas închis o noapte întreagă în turnul bisericii Precista din orașul natal, întâmplarea îl inspiră să scrie, în 1899, poezia „Amurg violet”.

În 1900 începe să compună bine-cunoscuta poezia „Plumb”, pe care o va finaliza abia în 1902. În perioada 1903-1904 frecventează cenaclul lui Macedonski, unde a citit, pentru prima dată, poeziile „Plumb” și „Nervi de toamnă”.

A urmat studiile de drept la București și Iași, pe care le finalizează în 1911, urmând să se înscrie în Baroul din Bacău. Nici în facultate nu i-a plăcut: a fost exmatriculat de la Facultatea de Drept din București după șase ani caracterizați de nefrecventarea cursurilor și nepromovarea examenelor. Cu greu a reușit să termine Facultatea de Drept din Iași, fără să-și dea examenul de licență. Cu toate acestea, i s-a eliberat Cartea de avocat, însă nu a profesat niciodată din această postură. În schimb, a ales să se dedice poeziei în timp ce a fost profesor în Bacău, Iași sau București. Fire boemă, respecta cu greu un program de lucru, cerea mereu concedii sau demisiona.

Tinerețea și-a petrecut-o în cafenele, birturi, mustării și cârciumi cu lăutari, unde îi plăcea să savureze vin, fiind un băutor recunoscut, ce dădea rareori pe acasă.

După ce în 1914 se internează în sanatoriul dr. Mărgăritescu din București, publică în suplimentul literar al ziarului „Seara” și trimite la tipar volumul „Plumb”. Un an mai târziu, editează la Bacău revista „Orizonturi noi”, publicând poezii, proză și recenzii sub mai multe pseudonime. În 1916, la 35 de ani, are loc debutul său editorial cu volumul „Plumb”, într-un tiraj de 500 de exemplare, pentru care a obținut Premiul Ministerului Artelor în 1923.

A continuat cu volumele: „Scântei galbene” (1926), „Bucăți de noapte” (proză, 1926), „Cu voi…” (1930), „Comedii în fond” (1936), „Stanțe burgheze” (1946). George Bacovia ne-a lăsat bine-cunoscutele poezii „Decembre”, „Lacustră”, „Cuptor”, „Nervi de primăvară”, „Nervi de toamnă”, „Amurg violet”, „Alb”, „Vocale”, „Marș funebru” etc.

În 1928 s-a căsătorit cu Agatha Grigorescu, o fată orfană, absolventă a Facultății de Litere și Filozofie din București. A fost profesoară de limba română și poetă, rămasă în istorie drept o fată ambițioasă, fără scrupule, căsătorită cu Bacovia doar din dragoste pentru poezie.

De-a lungul vieții, Bacovia a colaborat cu mai multe reviste pentru a-și publica versurile, precum „Astra”, „Versuri”, „Flacăra”, „Românul literar”, „Noua revistă română” sau „Gândirea”. Talentul i-a fost apreciat primind, în 1925, Premiul Societății Scriitorilor Români, precum și Premiul Național pentru Poezie în 1934.

În vârstă de 73 de ani, Bacovia a înregistrat 28 de poezii la Radio București, difuzate pe discuri de vinil, fiind singura înregistrare radiofonică a poetului.

Casa sa din Bacău, devenită muzeu memorial, se remarcă prin simplitate și bun simț, vizitatorii având ocazia să vadă, printre altele, pianul și vioara poetului, precum și multe manuscrise originale. În prezent, Teatrul municipal din Bacău poartă numele poetului și, tot la Bacău, este organizat anual „Festivalul literar Toamnă Bacoviană”.

Sursă bibliografică: www.rador.ro

Sursă foto: MNIR, MNLR

Abia ce împlinise 18 ani când deodată, Florin s-a văzut pus în fața unei alegeri: bani pentru a face școala de șoferi sau un aparat foto? Răspunsul a șocat pe toți, pentru că Florin alesese detașat aparatul foto cu care a luat la pas ulițele Dăișoarei. La început, timid, stătea pe la colț de uliță și surprindea prin obiectiv frânturi din viața sătenilor. Cu timpul, curiozitatea s-a a crescut și într-o bună zi, tânărul a dat peste un tablou prăfuit, care nu-i spunea mai nimic și un morman de cărți uitat de lume. Atunci a încolțit în mintea lui următorul gând: Cum ar fi să facem o bibliotecă!

Asta a fost scânteia care a dus la apariția unui lanț de biblioteci rurale, a unei asociații care promovează tradițiile și a unui muzeu de obiecte și costume tradiționale unde se regăsesc peste 400 de exponate.

Cum s-au putut realiza toate acestea, ce dificultăți s-au ivit în cale și de ce este important să ai un vis, descoperiți în primul episod al Dialogurilor Matricei.

Iată doar câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

Binele care ne molipsește: ,,Deseori aud expresia  «binele se face în liniște». Greșit! Binele se face cu zgomot ca oamenii să audă, ca oamenii să aibă exemple, să aibă ce să susțină, unde să se implice și ce să facă.”

Fondatorul bibliotecii din Dăișoara s-a întors acasă după aproape un secol: ,,Am primit un pachet de la Botoșani și mă sună domnul de acolo și-mi spune: Florin, vezi că în cele 200 de cărți este o carte pentru tine.” Atât. M-am apucat, am desfăcut, și ce am găsit! O carte scrisă de Emanoil Bucuța ștampilată cu Biblioteca Căminului Cultural Dăișoara. S-a întors acasă, din Botoșani. A fost clar un semn!”

Cum a luat naștere un muzeu în plină pandemie: ,,Vedeam cum veneau colecționari și cumpărau din sat cămăși care au fost lucrate la lumina lămpii cu sume de 10 lei. Erau cămăși lucrate în anii 1920 sau chiar mai vechi. Am zis că nu se poate așa ceva! Știam câtă muncă este acolo și câtă pasiune. Așa că m-am dus la preot și am zis că noi mai avem o cameră disponibilă în căminul cultural așa că hai să facem un muzeu”

Podcastul este la un clic distanță în fereastra de mai jos. Ce mai aștepți?

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 organizează miercuri, 24 mai, începând cu ora 18:30, în sala Tancred Bănățeanu a Muzeului Național al Țăranului Român, vernisajul care deschide expoziția „Patrimoniul lui Ivan Patzaichin”.

Concepută de Teodor Frolu, partenerul lui Ivan și co-fondator al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, expoziția multimedia revizitează fragmente din parcursul marelui campion olimpic și mondial la canoe, Ivan Patzaichin.

Campionul inspirat de patrimoniul cultural și natural de acasă, din Delta Dunării, Ivan Patzaichin, a inspirat la rândul său un ecosistem întreg de creatori și experți din diferite domenii care, în ultima decadă, au colaborat și creat într-un efort comun de a utiliza arta în comunicarea de mesaje publice esențiale despre mediu, natură și societate.

Prezentată între 24 mai și 6 august la Muzeul Țăranului, expoziția reunește o serie de artiști și creatori contemporani care au lucrat îndeaproape cu Ivan Patzaichin, dintre care îi reamintim pe:

Teodor Graur, Mircea Cantor, Virgil Scripcariu, Oláh Gyárfás, Dan Vezentan, Dan Perjovschi, Matei Câlția, Alex Talambă, Alina Șerban, Bogdan Iancu, Monica Stroe, Sorin Istudor, Kalliopi Dimou, Esenghiul Abdul, Nicolas Triboi, Nicu Ilfoveanu, Dragoș Asaftei, Dragoș Lumpan, Emi Gheorghe, Oana Radu Turcu, Mani Gutău, Ana Preda, Charlie Ottley, Hypno, Electric Brother, Rusalka, Subcarpați și partenerii tradiționali ai ecosistemului creativ PATZAIKIN.

În jurul lui Ivan s-a creat un nou tip de patrimoniu cultural, iar mărturii ale acestei vaste moșteniri, care se extinde de la rădăcinile lui Ivan în Mila 23, micul sat din inima verde-albastră a Deltei Dunării, la perioada de activitate sportivă și la cea de antreprenor social, alături de echipa Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, de parteneri și colaboratori, sunt prezentate cu prilejul expoziției, pregătită în anticiparea lansării muzeului „Ivan Patzaichin”, care se ridică anul acesta la Mila 23.

Informații suplimentare despre expoziție și evenimentele conexe sunt disponibile în website-ul rowmania.ro și pe paginile de social media ale echipei Romania și PATZAIKIN.

Ștefan Lovin este un pianist remarcabil cu o pasiune profundă pentru muzică și un talent extraordinar la pian.

A fost fascinat de muzică încă de la o vârstă fragedă și a început să studieze pianul în copilărie. El și-a dezvoltat abilitățile muzicale într-un mod remarcabil și a continuat să își perfecționeze cunoștințele și tehnica.

Cu o prezență scenică carismatică și o capacitate de a transmite emoții prin intermediul muzicii sale, Ștefan Lovin a captivat publicul în numeroase concerte și recitaluri. Interpretările sale sunt caracterizate de o tehnică impecabilă, expresivitate și o profunzime emoțională impresionantă.

Ștefan Lovin abordează un spectru larg de repertoriu, cuprinzând lucrări clasice, muzică contemporană și jazz. El își aduce contribuția și în domeniul compoziției, creând propriile sale piese muzicale. Originalitatea și creativitatea sa sunt evidente în compozițiile sale, care combină influențe din diverse genuri muzicale.

Cu o educație muzicală solidă și o carieră înfloritoare, Ștefan Lovin a colaborat cu numeroase orchestre, dirijori și muzicieni de renume internațional. A participat la festivaluri și concursuri prestigioase și a obținut recunoaștere și apreciere pentru talentul său incontestabil.

Pe lângă activitatea sa artistică, pianistul este și un profesor dedicat, implicat în educația și formarea tinerilor pianiști. El își împărtășește cunoștințele și experiența cu studenții săi, având o abordare inspirată și încurajatoare.

Cu o carieră impresionantă și o abordare autentică a muzicii, Ștefan Lovin continuă să fie o prezență remarcabilă în lumea muzicală, fascinând și inspirând ascultătorii cu interpretările sale remarcabile și creativitatea sa inepuizabilă.

Haideți să îl cunoaștem:

În zilele perioada 7 – 10 iunie 2023, Programul Național Cantus Mundi organizează preselecții pentru înscrierea copiilor și adolescenților din București la atelierele corale și de percuție. Toate atelierele Programului Național Cantus Mundi sunt gratuite.

Atelierele corale și de percuție Cantus Mundi se adresează copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani din București și împrejurimi, pasionați de muzică, percuție și artele spectacolului. Înscrierile pentru preselecție se primesc online până pe data de 30 mai, prin completarea formularului online disponibil pe website-ul programului, la adresa:

https://cantusmundi.com/preselectii

Atelierele Cantus Mundi se desfășoară la București pe tot parcursul anului și sunt coordonate de profesioniștii Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Cantus Mundi pentru cor, precum și de Zoli Toth – prof. coordonator și Bogdan Pop – prof. asociat, pentru percuție.

Program audiții:

• Preselecții pentru ATELIERELE DE COR | 7 – 8 iunie 2023

Sunt invitați la preselecție copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 4 – 14 ani.

Preselecțiile se vor desfășura la sediul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11 (Piața Unirii), București.

• Preselecții pentru ATELIERELE DE PERCUȚIE | 10 iunie 2023

Sunt invitați la preselecție copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 10 – 14 ani.

Preselecțiile se vor desfășura la Sala Palatului, la sediul Secției de percuție Cantus Mundi, Str. Ion Câmpineanu nr. 28, București.

Informațiile logistice privind orarul și organizarea preselecțiilor vor fi transmise în timp util celor înscriși.

Audițiile pentru atelierele corale și de percuție pentru copii și adolescenți fac parte dintr-un complex demers educațional și cultural desfășurat permanent de echipa Madrigal – Cantus Mundi, prin care sunt oferite oportunități copiilor și adolescenților pentru a se dezvolta armonios cu ajutorul muzicii. Aceștia beneficiază de acces la educație culturală susținută și participă la concerte, evenimente și manifestări artistice ample, în cadrul evenimentelor organizate sub egida Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și a Programului Național Cantus Mundi România.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

După mai bine de 11 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi reunește sub umbrela sa peste 1.800 de coruri, aproximativ 63.000 de copii alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

24 mai – 6 august 2023, sala Irina Nicolau

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 24 mai 2023, de la ora 17:00, în sala Irina Nicolau (str. Monetăriei, nr. 3), la vernisajul expoziției temporare Păstorit contemporan. Un patrimoniu, mai multe dileme, deschisă în perioada 24 mai – 6 august 2023.

Expoziția – bazată pe material documentar rezultat în urma cercetărilor de teren realizate de o echipă de cercetători ai muzeului între anii 2016 – 2022 în zonele: Dobrogea (Delta Dunării), Transilvania (Sibiu, Brașov), Maramureș și Bucovina – este organizată în cadrul proiectului cultural PĂSTORIT 2.1. OAIA HAI-HUI, derulat în februarie – noiembrie 2023, cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național.

În 2016, M.N.Ț.R. invita publicul bucureștean la o altă expoziție tematică („DRUMUL OII, ULTIMUL EPISOD? 300 de oi, 100 de zile, 1400 km”), care prelua mesajul inițiatorilor proiectului „Transhumanța 2013”, realizat de Fundația „Pasterstwo Transhumancyjne” din Polonia și Asociația Transhumanța 2013 din România. A fost pretextul și introducerea pentru un proiect cultural amplu prin care Muzeul își propunea să pună în dezbatere, pentru un public larg, păstoritul contemporan, constrâns să-și găsească o cale viabilă printre cutumele moștenite, statisticile oficiale și politicile agricole europene.

În contextul schimbărilor climatice actuale, păstoritul tradițional reprezintă încă un mod de viață neinvaziv și nedistructiv. Păstorii au învățat de-a lungul timpului să se adapteze la toate condițiile mediului în care își duc existența, de aceea cunoștințele lor sunt valoroase pentru asigurarea continuității îndeletnicirii lor, dar și pentru o utilizare sustenabilă a resurselor naturale. Dar cum și-au pus amprenta modificările de mediu, dar și cele sociale, culturale ori politice asupra păstoritului din România?

Împreună cu partenerii săi, M.N.Ț.R. și-a propus să întoarcă pe toate fețele zestrea și povestea oii și, folosindu-se de mijloacele muzeografiei, să propună o expoziție – manifest în folosul păstoritului contemporan.

Vă chemăm să pornim la drum, specialiști și public, însoțind personajele noastre principale – păstorii, oile, câinii și, de ce nu, măgarii – într-o explorare (subiectivă) pentru a afla, la capătul ei, dacă printre atâtea prefaceri și obstacole (criza resurselor, întărirea granițelor, înăsprirea legislației, schimbarea regimurilor de proprietate, schimbările climatice) păstoritul de astăzi își mai găsește locul, rostul și profitul în viitor.

Vă promitem o incursiune bine documentată asupra oportunităților și vulnerabilităților domeniului, într-o manieră interactivă. Artefactele ce sugerează măreția vremurilor nu de mult timp apuse ale păstoritului tradițional (provenite mai puțin din colecțiile muzeului și mai mult din colecții private sau chiar împrumutate de la crescătorii de animale pentru perioada derulării expoziției) vor intra într-un dialog – susținut și de mijloacele tehnologiei moderne – cu elemente specifice modului în care creșterea oilor s-a adaptat cerințelor secolului al XXI-lea: ferma, procesarea mecanică a laptelui, distribuția produselor la nivel european și extra-comunitar, mărci înregistrate etc. Păstoritul contemporan – moștenitor al unui patrimoniu extrem de important și al unei istorii milenare – are de rezolvat, la tot pasul, dileme existențiale care, direct sau indirect, au consecințe pentru viitor la nivelul întregii societăți.

În expunere se vor regăsi trasee senzoriale, destinate cu precădere persoanelor cu deficiențe de vedere, dar și elemente care îndeamnă la meditație, căutare și interogare care sperăm să fie suficient de atractive și pentru publicul tânăr, deosebit de deschis unor astfel de experiențe și foarte puțin familiarizat cu domeniul explorat de noi.

Pe toată durata expoziției vor fi organizate și evenimente conexe adresate unor categorii și generații diferite de public (copii, adolescenți, adulți): conferințe științifice sau destinate publicului larg, numeroase ateliere tematice de creativitate pentru copii și ateliere senzoriale.

Muzicienii Călin Torsan și Juan Carlos Negretti vor anima atmosfera la vernisaj printr-un concert original, re/interpretând creativ prin filtrul artistic propriu elemente ale folclorului pastoral muzical pentru a ne oferi câteva mostre de sonorități pastorale.

„Societatea modernă, definită de flux (de informații, de oameni, de resurse) și de mișcare, are multe de învățat de la pastoralismul contemporan. Creșterea oilor a fost întotdeauna caracterizată de mobilitate, de forțarea granițelor, de rețele extinse, de adaptabilitatea practicilor sociale și de integrarea continuă a dezvoltării tehnologice. Ciobanii au o viziune pe termen lung asupra bunăstării animalelor, a prosperității gospodăriei și a utilizării responsabile a resurselor de mediu, știind cum să se deplaseze sezonier în căutarea unor condiții optime pentru performanțe mai bune. În acest context, moștenirea și experiența păstoritului pot fi o bună sursă de inspirație pentru lumea de mâine. Expoziția pe care o propunem oferă o privire de ansamblu asupra acestui univers pastoral și își propune să ne reamintească de un patrimoniu românesc bogat și accesibil.”

(Anca Raluca Majaru – curator expoziție)

Un cântecel din copilărie suna așa: ,,împăcare, împăcare, fără nicio supărare…”. Când se așează împăcare? Când? După o ceartă?

Dragi părinți, se întâmplă uneori să vă certați în fața copiilor?

Bineînțeles!

Oameni suntem și lucrurile nu sunt întotdeauna în controlul nostru.

Din când în când este în regulă ca fiul sau fiica ta să vadă o luptă în idei și argumente.

Orice furtună aduce după sine cer curat și orice furtună în relație este o parte naturală, de netăgăduit, a oricărei legături apropiate.

Cu toate acestea, dacă se întâmplă să vă certați în fața copiilor voștri, vă încurajez să faceți tot posibilul pentru a exersa 3 lucruri:

Conflictul este important să fie păstrat în registrul respectului. Ce cuvinte folosiți? Ce ton folosiți? Cum vă folosiți de non verbal?

Copiii sunt ținuți mereu în afara conflictului. Dacă se întâmplă să fie martori, ei nu vor fi introduși în conflict, nu li se va cere să ia partea cuiva și nici nu li se vor pune întrebări referitoare la argumentare.

Împăcarea este important să se realizeze tot în fața copiilor. Lecția împăcării este una extrem de importantă! În viață nu este totul lapte și miere. Există dezacorduri, conflicte și argumentări, există mâhniri, frustrări. Și există împăcare și rearmonizare.

Să discutăm cu copiii noștri despre conflicte!

Capacitatea de a vorbi sincer și deschis despre subiecte delicate, dificile și despre momente provocatoare ne ajută să ne simțim mai în siguranță atunci când acele momente chiar se petrec.

Hai să ne propunem așa:

Data viitoare când există un conflict cu partenerul, rezolvați totul cum este cel mai bine pentru voi doi și -chiar dacă împăcarea nu se petrece în fața copilului-, gândiți-vă la următorul lucru: recreați împăcarea astfel încât cel mic să audă, să vadă, să simtă.

Copiii nu trebuie să se afle chiar în fața voastră, pot fi doar în zonă. Ei aud și observă foarte bine chiar și de la depărtare!

„Știi cum m-am supărat foarte tare ieri când am venit acasă și era haos și dezordine? Îmi pare rău că am strigat. Mă simțeam copleșită. Sunt sigură că în loc să țip, ar fi trebuit să spun ceva de genul: <<Sunt copleșită după ziua de azi și în plus casa e foarte dezordonată. Putem să luăm 10 minute pauză și să așezăm puțin lucrurile pe aici?”

Sau

„Amândoi ne-am simțit foarte obosiți și stresați în ultima vreme. Cred că ieri m-am repezit la tine și tu te-ai repezit la mine. Fără să filtrăm. Să încercăm să luăm puțin timp în fiecare zi pentru a ne reconecta. E o idee bună!”

Ce modelăm în copilul nostru?

În primul rând, cum să rezolve un conflict cu maturitate și respect.

În al doilea rând, cum să-și exprime în mod deschis, sincer, cu respect, sentimentele.

Apoi îi arătăm cum se exersează empatia dar și cum se reglează cineva emoțional.

Desigur, practicăm toate aceste lucruri și pentru noi, adulții. Data viitoare vom evolua, vom crește în urma unui conflict productiv.

Conflictul este foarte bun când ne propunem să învățăm comunicarea armonioasă. Acest lucru se întâmplă doar dacă este bine gestionat: iată de ce părintele trebuie să fie un adevărat maestru al comunicării, zi de zi.

Pentru unii, catalogul este un instrument de nelipsit din mână, dar pentru dascălul Cătălin Zaman este un obiect de care, de cele mai multe ori, se lipsește în fața elevilor săi. Chiar și de metodele de predare cu care a fost obișnuit în anii de generală ai săi, atunci când educația era puternic ancorată în comunism.

A fost profesor premiat Merito în 2021 după ce, la Evaluarea Națională, patru dintre elevii săi au obținut nota 10 la limba română, disciplina pe care o predă, și alți 10 elevi au luat note peste 9. Crede cu tărie că munca sa trebuie continuată, chiar și îmbunătățită.

Este împământenit în satul Clondiru, satul unde s-a născut. Cea mai mare satisfacție pe lângă familia pe care și-a întemeiat-o alături de soția sa, tot cadru didactic, este cea în care își exercită meseria și își urmează drumul profesional chiar în locul natal. Școala în care predă, văzută prin ochii și sufletul său, este spațiul pe care-l numește „acasă”, cel mai frumos loc din lume. Să facem cunoștință cu profesorul Cătălin Zaman!

Sunteți bucată din sistemul educațional românesc. Ați dorit să fiți un altfel de profesor. Datorită profesorilor pe care i-ați avut la rând sau din cauză?

O foarte mică și neînsemnată bucată. Am dorit încă de pe băncile facutății să reprezint altceva pentru elevii mei, orele să arate altfel, relația profesor-elev să fie altfel, actul de predare să fie altfel. M-am gândit că dacă elevul vine cu drag și fără teama de a fi sancționat, se va schimba totul. N-a fost chiar așa, iar lucrurile concrete de care m-am lovit au fost adevărate ziduri pe care a trebuit să le escaladez împreună cu elevii mei.

Am fost elev de generală în anii `90, educația era puternic ancorată în comunism. Cred că lipsa comunicării între elevi și profesori a fost dintotdeauna un minus al sistemului. Chiar și astăzi se mai întâmplă asta, deși îmi place să cred că în cazuri izolate. În facultate, în schimb, am găsit un mediu modern care m-a pregătit, m-a șlefuit și m-a format cu adevărat, mi-a întărit toate aspirațiile pe care le aveam și am înțeles că acesta este drumul meu pe care trebuie să-l urmez cu consecvență.

Dascălul Cătălin Zaman se lipsește de catalog, de predarea rigidă, de memorarea materiei. Ce v-a determinat să personalizați metodele de predare-învățare?

Sunt un dascăl care recunoaște că a învățat zi de zi de la elevii săi. Am privit permanent evaluarea ca pe un feedback, așa cum și este, de altfel. În momentul în care rezultatele nu au fost corespunzătoare, am schimbat imediat ceva la mine. Nu sunt genul de profesor care să dea vina pe elevii săi și să-și asume merite doar când rezultatele sunt bune. Câștigăm sau pierdem împreună, pentru că acolo, între acei patru pereți noi trebuie să armonizăm cumva totul. Și, în plus, sunt efectiv mâhnit să aud că încă se mai practică metoda dictării, 50 de minute de dictare doar ca să treacă timpul. Nu ne putem plânge că avem elevi analfabeți funcțional, o bună parte din vină este la noi.  Ca să vă răspund la obiect, copiii, ei m-au determinat și mă determină permanent să adaptez, să schimb, să revin atunci când simt că ceva nu este cum trebuie.

Ați fost declarat profesor Merito în 2021. Nu ați dorit acest titlu, pur și simplu s-a întâmplat. Pe merite, evident. Cu ce a mai venit acest titlu? Poate și mai multă responsabilitate față de elevi?

După episodul Evaluării Naționale 2020, am simțit că  viața a fost infinit de bună cu mine, iar cariera mi-a oferit satisfacții la care nici nu visam. Vorbeam cu soția, cadru didactic și ea, sfătuitorul meu în orice problemă, și îi spuneam că nu cred că voi mai trăi emoții și sentimente ca acelea din ziua rezultatelor. Și în două săptămâni a sunat telefonul de la Merito. Gala Merito a fost un moment unic, efectiv și acum resimt emoțiile și cât de special m-am simțit în acea seară.

Desigur, a fost un premiu care a arătat că am făcut bine ceea ce am făcut, că munca mea a fost apreciată, dar trebuie continuată și, obligatoriu, îmbunătățită. Am resimțit cumva o presiune o perioadă, însă m-am regrupat și mi-am spus că nu trebuie să fac decât ceea ce fac în mod obișnuit. Așteptările au fost mai mari, atât din partea elevilor, cât și din partea comunității.

Titlul acesta m-a adus, însă, într-o rețea de profesori extraordinari, cu care am legat prietenii și de la care învăț permanent. Este o comunitate de învățare extraordinară care îți oferă resurse nebănuite.

Cu ce gând intrați zilnic la clasă?

În cariera unui dascăl cel mai mare pericol cred că este autosuficiența, gândul că ai realizat multe și că este suficient asta. Îmi repet zilnic că n-am realizat nimic și încerc zilnic să mă motivez să fiu un profesor mai bun, un profesor altfel, de care elevii noștri au atât de multă nevoie. Îmi doresc zilnic să fiu mai bun decât cel care am fost ieri, iar lecțiile mele să fie mai bune decât cele din anii trecuți. De aceea, niciodată nu folosesc aceleași fișe de lucru de la un an la celălalt, niciodată nu folosesc aceleași teste, niciodată nu abordez aceleași metode. Încerc mereu să reinventez și să mă reinventez.

Cât de importantă a fost triada elev-profesor-familie în decursul acestor ani? Cât de important este parteneriatul cu familia, dar și cu comunitatea?

Nici nu este posibilă o educație de calitate dacă eliminăm această triadă. Elevii sunt oglinda noastră, a profesorilor. Oricât de tare doare asta, sunt și momente în care conștientizez că am eșuat, însă caut soluții, permanent. Am avut parte de o comunicare specială, mulți dintre foștii mei elevi îmi sunt astăzi prieteni, ei și familiile lor. Pentru că relația mea cu ei nu se încheie la capătul celor patru ani de gimnaziu. Și să știți că este foarte motivant să știi că ai susținerea părinților.

Cum este școala în care predați și ce înseamnă pentru dumneavoastră?

Școala în care predau…Este Humuleștiul sufletului meu. Eu sunt acasă, acolo am crescut, am fost elevul școlii. M-am întors după 8 ani de pauză să încerc să îi ajut pe copiii de acolo, din satul meu natal, poate cel mai frumos loc din lume pentru mine. Pentru că acolo mă simt acasă. De aceea mi-a fost greu și să plec de acolo, este singurul meu loc de muncă, am refuzat constant să plec și tot constant am realizat că am ales soluția corectă. Am fost un încăpățânat și am crezut în copiii mei până la capăt. Sunt 18 ani de muncă și nu știu dacă mă credeți, dar îmi știu toți elevii cu nume, prenume, locul în care erau în bancă, nota de la Evaluare, ce sunt astăzi și multe alte aspecte. Nu am încetat să mă interesez de ei, pentru că fiecare are locul său în inima mea.

Ce sentimente vă poartă având în vedere că vă întâlniți zilnic cu soția în cancelarie?

Între timp s-au mai schimbat lucrurile. Soția s-a transferat la o școală din oraș, dar nu a fost rău cât am fost împreună. Vorbim mult despre școală, despre copii, nu ne rupem de mediul în care lucrăm, pentru că școala înseamnă enorm pentru amândoi. Am ales meseria asta din toată inima și încercăm să o facem amintindu-ne zilnic de motivele care ne-au adus aici. Soția mea este cel mai bun profesor pe care îl cunosc eu.

Sunt valori pe care dorim prin propriul exemplu, prin îndemnuri să le transmitem copiilor mereu. Care sunt cele pe care doriți la rând să le dați mai departe elevilor de la clase? Ce le spuneți mai mereu și credeți că e necesar să țină cont în viață?

Le spun mereu să aibă încredere în ei și să-și urmeze visul, indiferent care este acela și cât de departe poate fi  într-un anumit moment. Să nu renunțe nici în momentele grele și să creadă în forțele lor. Pentru mine e o onoare să lucrez cu copiii, iar la final de gimnaziu, le spun chiar și asta, că a fost o onoare să lucrez cu ei. Indiferent de meseria pe care o vor alege, să fie cei mai buni, pentru că așa le va fi bine. Fie că vor ajunge intelectuali sau muncitori, să fie cei mai buni, să fie căutați, să nu fie superficiali, să fie corecți, onești și, dacă viața le oferă mult, să nu uite să-și împartă celor care nu au avut norocul acesta. E un sentiment incredibil să poți să-l ajuți pe cel de lângă tine. Le mai spun să rămână modești, indiferent unde îi va duce viața și să-și amintească că acolo, în acele patru săli de clasă, este un om mărunt și neînsemnat care se gândește la ei și pe care îi așteaptă oricând pot ei să se întoarcă.

Dar fiicei dumneavoastră?

Beca este visul sufletului meu. Eu sunt, poate, un tată atipic, mi-am dorit fetiță cu toată ființa mea. Și când mă gândeam cum va fi fata mea, exact ca Beca arăta, exact ca Beca se comporta. Îi spun că oriunde plec, mă voi întoarce la ea. Oricât aș fi de ocupat, seara avem momentul nostru, spunem povești, pe care trebuie să le inventez conform dorinței ei…gen: „Spune-mi povestea cu fluturașul, căprioara și tăietorul de lemne!”.

Apropo de ea, a fost Rebeca, poate, un stimulent care a contribuit la schimbarea perspectivei dumneavoastră de a preda și de a vă apropia de elevi?

Întotdeauna am fost apropiat de elevii mei. Dar Beca, da, m-a făcut poate să fiu mult mai înțelegător, să-i privesc prin ochi de părinte. Este clar o diferență. Și Beca m-a învățat multe, așa cum m-a învățat fiecare elev pe care l-am avut. Aș vrea, ca peste ani, când privește către mine, să fie mândră de ceea ce am realizat, chiar dacă fiecare realizare la școală înseamnă, din păcate, timp mai puțin cu ea. Dar Beca este prezentă în fiecare activitate a mea, fie că vorbim de timp liber sau de timp pentru școală. Corectez cu ea alături, proiectez cu ea alături, vorbesc foarte mult cu ea și ea mă întreabă foarte multe, fiind foarte curioasă.

Aveți emoții la Evaluarea Națională sau sunteți statornic pe elevi și pe potențialul lor cognitiv?

Mult mai multe decât elevii mei. Oricum sunt un emotiv de fel, în ciuda tuturor cunoștințelor pe care le transmit elevilor, știu că rezultatul poate depinde de atât de multe lucruri care pot părea nesemnificative, de la emoții la inspirația de moment, de la concentrare la starea de sănătate. Îmi place să-i pregătesc pe elevi și pentru toate aspectele care nu țin neapărat de ceea ce scriu pe foaie. Și am emoții, pentru că mi-aș dori ca fiecare să-și atingă potențialul maxim și să fie mulțumit cu nota pe care o obține.

Unde ar trebui să fie schimbarea în educație în accepțiunea dumneavoastră? La nivel macro sau micro?

Sunt schimbări care ar trebui să vină de peste tot. Și tot vorbim despre ele de 30 de ani și ele tot nu apar. E aceeași Mărie, dar cu altă pălărie. Și este păcat, pentru că există calitate în Educație, există oameni care se implică, există familii implicate, elevi cu o disponibilitate mare de a învăța…Trebuie și instrumente. Dacă aș răspunde la întrebarea aceasta, ne mai trebuie două numere de-ale revistei.

la Muzeul Național al Țăranului Român

13 mai 2023, între orele 18.00 – 21.30

La Muzeul Național al Țăranului Român, de Noaptea Europeană a Muzeelor, sâmbătă, 13 mai 2023, vă așteptăm să vizitați șase expoziții temporare și târgul 100 de Tradiții Românești.

Program de vizitare de Noaptea Muzeelor: între orele 18.00 – 21.30 (ora de intrare a ultimului vizitator). Intrarea este liberă.

EVENIMENTE:

Alexandru Tzigara-Samurcaș – Întemeietorul Muzeului Național – expunerea permanentă

Expoziția celebrează 150 de ani de la nașterea fondatorului Muzeului Național Carol I, supranumit, în epocă, Muzeul de la Șosea. Continuatorul direct al acestui prim muzeu de artă națională este Muzeul Național al Țăranului Român care, prin acest eveniment, evocă și omagiază personalitatea marcantă în cadrul culturii naționale a lui Alexandru Tzigara-Samurcaș.

1907. Noi vrem pământ – Sala Tancred Bănățeanu

Prin expoziția 1907. Noi vrem pământ, Muzeul Țăranului își propune astfel o privire retrospectivă obiectivă și multiplu focalizată care să readucă, în peisajul cultural național, atenția asupra acestor evenimente, asupra importanței lor, asupra caracterului lor tragic pentru întreaga societate românească. Țărănimea, văzută mereu ca o „mare mută”, izbucnește exploziv în istoria fericită a Regatului României, care tocmai aniversase 40 de ani de domnie a regelui Carol I, sfâșiind tabloul edulcorat al unei epoci care era, indiscutabil, o epocă de dezvoltare și de consolidare a României. Expoziția va avea un discurs menit să dea imaginea tuturor actorilor implicați ai epocii, să releve mizele politice, sociale și economice, să ofere un parcurs al evenimentelor, al discursurilor și al vocilor distincte, al opiniilor și al imaginilor despre eveniment.

Muzeul [in]vizibil #5. Subiect, imagine, obiect – Sala Irina Nicolau

Muzeul [in]vizibil #5. Subiect, imagine, obiect propune re-vizitarea unor eseuri vizuale ori ale unor evenimente constante din ultimii cincisprezece ani pe urmele experimentului muzeografic al echipei MȚR din anii ’90. Expoziția aduce împreună afișele, ideile curatoriale și o serie de obiecte care au putut fi întâlnite la Târgurile mărțișorului, la expo-rimentele Oale și ulcele, Dantele și broderii, Cusături țesături, ori în eseurile vizuale dedicate unor teme etnologice precum Materia martir. Grâul / Arta trecerii / Piua. Joacă, jocuri, jucării.

War Childhood Museum / Muzeul Copilăriei în Vreme de Război – Sala Noua Galerie

WCM este un muzeu independent, condus de tineri, dedicat exclusiv copilăriilor afectate de conflictele armate. Apărut din cartea de tip „crowdsourcing” „War Childhood”, muzeul și-a deschis porțile în 2017, în Sarajevo, după 7 ani de cercetare și dezvoltare. În prezent, muzeul deține o colecție de peste 4.100 de obiecte personale și sute de ore de mărturii de istorie orală (unele le vom folosi în atelierele educative). Jasminko Halilović, el însuși un copil al războiului, autorul și fondatorul muzeului, a realizat că există o NEVOIE imediată de un muzeu care să păstreze nenumăratele obiecte și povești pe care indivizii au fost dispuși să le împărtășească despre copilăria lor petrecută în timpul războiului. Peste această nevoie, am suprapus un alt strat de nevoi, cele ale publicului, indiferent de vârstă, de-a beneficia în România de mai multe astfel de experiențe curatoriale formatoare, educative și relevante pentru contextul și interesul actual al societății, pentru a stârni emoție, empatie și dezbateri pe teme neabordate public.

Dragă Arhivă / Instalație-semnal – în zona viitoarei expoziții

Arhiva MȚR prezintă instalația-semnal Dragă Arhivă. Un preambul pentru viitorul spațiu expozițional dedicat colecțiilor de imagine și sunet și o întrebare care să te pună pe gânduri:

Care sunt poveștile din umbra obiectelor? Nu vom da acum răspunsurile, dar te invităm să ne fii partener în acest dialog. Te așteptăm la etaj, lângă scara monumentală, să povestim despre un nou proiect marca MȚR – Dragă Arhivă.

„Dragă Arhivă. Laborator de Inovație Muzeală” este un proiect derulat de Muzeul Național al Țăranului Român în parteneriat cu Asociația PRAKSIS din Norvegia și finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Curgerea timpului zodiacal / Expoziție de pictură de Maria Constantinescu – Sala Acvariu

Maria Constantinescu, artist vizual cu specializarea pictură, s-a născut în Stoenești, Argeș. A absolvit cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, secția pictură monumentală-restaurare, clasa profesorului Costin Ioanid.

Maria Constantinescu este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania; Membru al Academiei „Bucharest” din Italia și Elveția; Fondator și președinte al Fundației „Suflul Luminii”, România, pentru educarea copiilor prin meserii tradiționale; Membru de onoare al Academiei Artelor Tradiționale din Sibiu, România.

Târgul „100 de Tradiții Românești” – În curtea interioară

Meșterii veniți din toate zonele țării aduc în curtea muzeului obiecte meșteșugite, lucrate sau restaurate cu iscusință peste iarnă: ștergare și straițe din zona Bistriței Năsăudului, ii din Bucovina, Mehedinți sau Breaza, marame, vâlnice, ilice brodate cu fir de mătase, paftale, covoare oltenești, icoane, zgărdane, ulcioare și străchini, obiecte din lemn pentru gospodărie.

Eu nu am furat niciodată nimic / Expoziție-decor al spectacolului cu același nume / ghidaj, vizionare fragmente de filme din anii `80, scurte ateliere, sound scape – demisol și fosta Sală Ciuma

Eu nu am furat niciodată nimic, în regia lui Radu Savin, este primul proiect de teatru imersiv al Muzeului Ororilor Comunismului în România. MOCR și-a început funcționarea de facto în luna februarie a anului 2021. Misiunea sa este de a comemora memoria victimelor represiunii comuniste și de a păstra vie amintirea suferinței lor prin consolidarea patrimoniului și dezvoltarea de expoziții permanente și temporare, alături de centre de documentare. Muzeul își dorește să devină un barometru cultural prin intermediul expozițiilor, evenimentelor, conferințelor, experiențelor imersive și mai ales a dezbaterii publice în vederea construirii unei imagini clare și obiective asupra traumelor suferite de către români în perioada 1945 – 1989.

Domnul Valentin-Alexandru Tomescu este unul dintre membrii activi ai Comitetelor Jockey Club Romania, o organizație dedicată dezvoltării sportului ecvestru în România și promovării valorilor tradiționale românești legate de călărie. Acesta este cunoscut pentru pasiunea sa pentru cai și pentru sporturile ecvestre, participând la numeroase evenimente naționale și internaționale.

Domnul Tomescu este și unul dintre membrii activi ai Comitetelor Jockey Club Romania, organizație care își propune să promoveze sportul ecvestru în România și să susțină dezvoltarea acestuia în țară. Printre obiectivele asumate de Jockey Club Romania se numără organizarea de evenimente ecvestre de calitate, precum și sprijinirea tinerilor călăreți în dezvoltarea carierei lor.

Mai multe în interviul de jos:

În general se vorbește foarte bine despre Finlanda. Este renumită pentru sistemul revoluționar din învățământ și este luată drept bun reper. România aderă la un sistem atât de bine închegat, cu o didactică nordică care îi pregătește pe elevi atât din punct de vedere școlar, dar și pentru viață.

Greta Predoi, directoarea Școlii Generale Butea din Iași, a făcut strigare la metodele finlandezilor de când a fost plecată cu o bursă Erasmus. Timpul a demonstrat că și copiii din România pot fi educați în armonie, într-o atmosferă care are scopul de a alunga presiunea pusă pe umerii elevilor și de a-i învăța să se bucure la școală. „Am văzut că nu exista sonerie, ci muzica anunța pauza. Pe holuri erau băncuțe, fotolii unde elevii ascultau muzică, citeau, priveau filmulețe educative. Aceste preocupări îi determinau pe elevi să fie foarte liniștiți, calmi, să nu alerge, să nu se bată. Atunci mi-am promis mie că nu voi ieși la pensie până nu voi reuși să aduc aceste dotări și în școala mea.” De aici a plecat schimbarea. Să o cunoaștem!

Cine este Greta Predoi atunci când se dezbracă de „hainele școlare”?

Am fost și sunt o persoană cu capul pe umeri, uneori rece și cel mai adesea cerebrală. Am avut dese momente în viață când a trebuit să fiu foarte puternică și să mă încăpățânez să  fac față clipelor neplăcute.

Care sunt coordonatele după care vă ghidați zilnic?

Zilnic fac apel la echilibru, responsabilitate și  creativitate.

În jurul cărei devize vă învârtiți atât în viața personală, cât și profesională?

Trăiește în așa fel încât fiecare zi să conteze.

Haideți să vorbim puțin și despre escapada dumneavoastră academică. Ce ați studiat și de când sunteți parte din sistemul educațional?

Am absolvit Facultatea de Tehmologie Chimică, profilul chimie-fizică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, promoția 1989. De la absolvire și până în prezent am lucrat la Școala Gimnazială Butea din județul Iași. Din martie 1998 sunt și directoarea acestei școli.

A fost o dorință ticluită în minte de când erați copilă să fiți dascăl sau gândul acesta a crescut odată cu înaintarea în ani?

De mic copil mi-am dorit să devin învățătoare. Modelul meu a fost doamna mea din copilărie , pe care o port în suflet mereu.

Ce înseamnă pentru sufletul dumneavoastră să fiți printre copii? Ce vă luați frumos de la ei?

Să ții în palmă sufletul unui copil este un privilegiu. Să fii important în viața unui copil este un dar divin. Zilnic mă încarc cu energie pozitivă, învăț lucruri noi, caut soluții potrivite provocărilor.

Ce doriți să le insuflați la rând?

Îmi doresc ca toți elevii noștri să ajungă oameni responsabili, cetățeni implicați activ în viața comunității din care provin.

Cu ce atribuții vine funcția de director?

Directorul exercită conducerea executivă a unității de învățământ.

Merită să fii dascăl sau director? Unde ați găsit satisfacțiile cele mai mari având în vedere vechimea în învățământ?

Merită să fii dascăl, dar dacă te preocupă soarta tuturor copiilor poți face lucruri importante pentru toți doar din poziția de director. Pentru că eu de 25 de ani sunt director din această funcție mi-am adunat satisfacțiile.

Ce-mi puteți mărturisi despre școala pe care o coordonați? Cum ați găsit-o și la ce nivel ați ridicat-o?

Sunt mândră de școala în care muncesc. E una din mediul rural unde ne străduim ca elevii și angajații să se simtă foarte bine și să dea tot ce au mai bun. Avem aproape toate condițiile existente la nivel european, de noi depinde valorizarea la maxim a acestora. Școala aceasta s-a transformat radical de-a lungul timpului. Îmi aduc aminte prima mea zi de școală, când  le-am văzut pe doamnele profesoare, învățătoare încălțate cu cizme de cauciuc, cu perii de sârmă în mână cum frecau podelele, apoi le tratau cu motorină.

Cu ce provocări v-ați întâlnit pe parcurs?

Provocările școlilor din rural au fost întotdeauna destul de mari, de la lipsă de personal la lipsă de fonduri.

Un om este construit atât din mulțumiri, cât și din tristeți. Care este mulțumirea dumneavoastră cea mai mare legată de meseria aleasă?

Mă bucur că am reușit, împreună cu reprezentanții comunității, să le oferim copiilor o școală normală.

Dar aveți și gânduri care vă apasă? Sunt obstacole cu care ați dat nas și nu le-ați depășit?

Mereu trebuie să căutăm soluții pentru a asigura resursele materiale, consumabilele necesare desfășurării activităților didactice deoarece finațarea pe elev nu ne poate asigura fondurile necesare. Cu fondurile insuficiente m-am luptat toată cariera.

Ce proiecte ticluiți în prezent în școala pe care o manageriați?

În prezent implementăm proiectul „Stop bullying – Vocea mea contează”, proiect scris cu elevii din bordul elevilor din Teach, căutăm soluții pentru a crește motivația de învățare pentru toți elevii din gimnaziu. Am demarat deja un proiect de meditații online la limba română și matematică cu ajutorul voluntarilor Teach, punem la cale vizite de studiu care să fie oportunități de învățare autentică și altele.

O școală fără clopoțel. O școală cu muzică din timpurile noastre. Cum de? De unde această idee?

Într-un proiect Erasmus am vizitat o școală din Finlanda unde am văzut că nu exista sonerie, ci muzica anunța pauza. Pe holuri erau băncuțe, fotolii unde elevii ascultau muzică, citeau, priveau filmulețe educative. Aceste preocupări îî determinau pe elevi să fie foarte liniștiți, calmi, să nu alerge, să nu se bată. Atunci mi-am promis mie că nu voi ieși la pensie până nu voi reuși să aduc aceste dotări și în școala mea. Și timpul a demonstrat că se poate și la noi să fie aceeași atmosferă pe care am văzut-o eu în Finlanda.

De unde ar trebui să plece schimbarea, doamna director?

Schimbarea pleacă de la noi toți. Fiecare dintre noi cei din școală și din societate trebuie să conștientizăm că dacă vom dori doar să ne plângem că nu avem, că nu ni se dă  nu vom progresa.

Și familia este un pilon în educarea copiilor. Cum rezumați colaborarea cu acestea?

A fost anevoioasă colaborarea cu familia de-a lungul timpului. Din fericire părinții încep să fie din ce în ce mai deschiși față de școală. Mai este mult de lucru, dar suntem pe drumul  cel bun.

Este educația instrumentul cel mai sigur cu care pot dăinui în viață copiii?

Totdeauna le spun copiilor, mai mari sau mai mici, că educația este pașaportul spre succes.

Cu ce gând plecați de acasă zilnic?

Când mă îndrept spre ușa, deja, în mintea mea se creionează noi strategii prin care să aduc în școală și alte oportunități de dezvoltare pentru copiii noștri.

În perioada 6 mai – 10 iunie 2023, la Galeria Nicodim, Divina Comedie a lui Dante în viziunea lui Marian Zidaru poate fi admirată în cadrul vernisajului Inferno 2.0, Marian Zidaru: Summa Dantesca.

Unul dintre cei mai surprinzători sculptori români contemporani, Marian Zidaru (1956) a fost implicat în ultimii ani într-un amplu proiect editorial dedicat unei noi traduceri ilustrate a Divinei Comedii a lui Dante. Publicat în 2021 (Edițiile Vremea), în traducere lui Cristian Bădiliță, Inferno i-a permis în mod special lui Marian Zidaru să își etaleze propriul imaginar dantesc, nu doar prin ilustrațiile electrizante pe care le-a creat și pe care i le-a dedicat lui Aligheri, ci și prin ecoul puternic resimțit în restul lucrării sale.

Fie că este vorba despre desen, pictură, scultură, video sau instalație, imaginarul infernului l-a sedus mereu – chiar dacă sună infiorător, aceasta este cea mai bună descriere. De la mijlocului anilor ’80, odată cu expoziția Crăciun însângerat de la Muzeul Satului din București, din decembrie 1984, Marian Zidaru s-a simțit în largul său în perimetrul întunecat al sacrificiului, al decapitărilor, al violenței, chinurilor și pedepselor de tot felul, care erau în mod intenționat expuse direct, cu forță către privitor, dincolo sau totodată cu stilizarea perfectă a formelor sculpturale care reflectau această cruzime. Înclinația sa către reprezentarea agresiunii brutale a fost nu doar singulară în peisajul artistic românesc al vremii (cenzurată direct și indirect de autoritățile comuniste, pentru care orice reprezentant al represiunii și violenței era interzis), ci și interpretabil moral, politic, istoric și chiar mesianic – în 1989, România a trăit, cu adevărat, un Crăciun sângeros, care a produs ruperea de comunism în cel mai violent mod posibil.

De-a lungul carierei, imaginile reprezentând infernul au avut și continuă să aibă o puternică componentă etică și profetică în opera lui Marian Zidaru. Aparent o personalitate blândă și neconflictuală a artei românești, viziunea sa îmbină, în special în sculpturile din lemn, atracția pentru formele rotunjite și alungite cu grație, dar totodată tăioase, țepoase, feroce.

Marcate de semne și simboluri mistice și totodată de vibrații pregnante ale suprafețelor accidentate, violentate, precum stâlpii totemici, sculpturile și multe dintre desenele sale surprind prin curgerea seductivă a morfologiei, pe care se lipește erupția violentă semiotic a rănilor din care bolborosesc fluidele vitale, fatal risipite. Combinația sună paradoxal și bipolar ca idee și experiență psihologică, dar este perfect coerentă ca realizare artistică și vizuală.

Istoricul de artă și filosoful român Erwin Kessler, spune despre Marian Zidaru:

Marian Zidaru realizează o sudură mirabilă între candoarea elegantă a formelor și morala devastatoare a mesajului moralizator. El este agentul vizual al unei perpetue Judecăți de Apoi, care identifică și pedepsește pe loc (și cu duritate extremă) vicii, păcate, crime mari și mici, de la simpla indiferență spirituală la masacrul inocenților. Dacă Brâncuși se ferea constant de violență (ansamblul monumental de la Târgu Jiu, dedicat eroilor militari căzuți în primul război mondial, nu conține nici o umbră de imaginar soldățesc, nici un abur de agresivitate, fie ea pur simbolică) și realiza forme perfect șlefuite (și la propriu și la figurat), care captivează armonic văzul și sufletul, Marian Zidaru, pentru care opera lui Brâncuși este un reper central al viziunii sale, vibrează intens suprafețele cu lovituri de topor vizibile, care toacă epiderma de lemn a sculpturilor, agresează corpul acestora și scot în evidență durerea și violența ca veritabile principii vizuale și morale.

Inferno 2.0 la Galeria Nicodim este o veritabilă Summa Infernalia a lui Marian Zidaru. Este cel mai amplu și cotropitor ansamblu infernal al său, o retrospectivă a violenței, nutrită din dantescul de fundal și de lungă durată al operei sale, care adesea prefigurează, iar în prezentul imediat corespunde explicit acestor tempora infernalia pe care le trăim și din coșmarul cărora nu ne putem trezi. Alături de o serie de lucrări și instalații din perioada 2015-2019, piesele centrale ale expoziției cuprind sumbrele instalații Infernul (600/100/40cm), 2022 și Judecata de Apoi (600/180/30cm), 2023 și hitchcockianul Câmp de păsări (300 de piese, 700/700/30cm), 2023.

Sursă foto: Nicodimgallery.com, Marian Muntean

Mami, acum așteptăm?

-Da, așteptăm.

-Până când?

-Până când doamna doctor ne cheamă în cabinet!

-Păi și ce să facem până atunci?

Chiar așa! Ce să faci până când doamna doctor te cheamă în cabinet? Ce faci împreună cu micuțul tău dacă ai 10 minute de așteptat? Ba chiar 20?

E minunat să avem mereu la îndemână câteva jocuri ce îi vor face pe copii să rămână în formă, să se distreze, să-și exerseze atenția, creativitatea, imaginația, memoria de scurtă durată, voința.

În geanta mea locuiește o poveste!

Alegem 3 obiecte ce se odihnesc în geanta noastră, le scoatem cu încântare și o rugăm pe fiica sau pe fiul nostru să inventeze o poveste în care personaje principale sunt chiar cheile sau șervețelele umede sau ghinda de anul trecut sau scoica de pe malul mării sau bomboana de mentă sau elasticul de păr sau biscuitele sfărâmat pe jumătate… O-hoooo! Câtă veselie se poate crea acum și câte replici savuroase! Eu zic că merită să încercăm!

Tu câte știi?

Ajută-ți fiul sau fiica să își amintească numele multor păsări chiar acum! Sau animale sălbatice! Sau fructe zemoase!

Numește o categorie (,,animale sălbatice”, ,,păsări domestice”, ,,animale carnivore” , ,,fructe cu miez roșu”, ,,fructe din care putem face compot”) și cere celui mic să enumere tot ce îi trece prin minte. Fii de ajutor, bucură-te alături de el, dă-i idei când pare că s-a oprit și amuză-te de invențiile de moment!

Propoziții buclucașe

Numește 4 litere, la întâmplare. De exemplu MFLS. Roagă-ți fiul sau fiica să compună o propoziție în care cuvintele ce o compun să înceapă exact cu cele 4 litere alese: ,,Maria fuge la școală” sau ,,Marius filmează lalelele salvate”. De ce nu? Cu cât sunt mai greu de găsit soluțiile cu atât va fi mai amuzant momentul! 15 minute de așteptare se vor duce imediat în zbor.

Cine a dispărut?

Așează pe un suport 5 sau 7 obiecte. Cere-i puiului tău să le privească atent preț de 30 secunde-1 minut, apoi cere-i să se întoarcă cu spatele. Ascunde un obiect pus la vedere și mută locul celorlalte între ele.

Cine s-a ascuns? Cine nu mai este la locul lui? Spune numele obiectului care a dispărut! Atenția și memoria de scurtă durată vor fi bine exersate, iar încântare de pe chipul ghicitorului va fi de neprețuit atunci când va ști soluția!

Să nu uităm!

Jocul le permite copiilor să-și pună la treabă creativitatea în timp ce își dezvoltă imaginația, dexteritatea și puterea fizică, cognitivă și emoțională. Prin joacă, copiii de orice vârstă interacționează cu lumea din jurul lor. Jocul dă voie copiilor să își imagineze lumi pe care le pot stăpâni, să-și învingă stări de teamă, să exerseze roluri cu alți copii sau cu adulții din jurul lor.

Jocul îi ajută pe copii- pe măsură ce cuceresc lumea- să dezvolte noi competențe care duc la creșterea încrederii în sine și la construirea rezilienței de care au cu siguranță nevoie pentru a face față întâmplărilor din viață.

-A durat puțin…mulțumesc pentru că ați așteptat așa răbdători! V-ați plictisit?

-Ooooo, deloc! Am jucat cu mami un joc așa amuzant!

-Ce bineee!

Emma Paveliuc este adolescenta crescută fără tablete, telefoane și televizor. A înțeles că acestea îți folosesc în viață, pot fi utile, dar nu face abuz de ele mai ales că în majoritatea timpului este ba la școală, ba o găsim pictând. Își „vinde” timpul pe pasiunea sa-arta. A reușit să câștige Marele Premiu Internațional la Concursul Afișe pentru Pace, organizat de Lions Clubs International. Au fost aproximativ 650.000 lucrări înscrise în concurs din toată lumea, iar în finala de la New York a fost aleasă din 120 lucrări finaliste.

Vede în școală un aliat perfect. Pe când unor adolescenți le oferi bucuria de a învăța mai greu, pe atât de ușor o captezi pe Emma către disciplină, materii de învățat, hobby-uri de șlefuit. Să o cunoaștem!

Emma, guvernezi în jurul unei pasiuni. Cum ai descoperit că îți place arta?

De când eram mică,  am simțit o atracție față de culori, am început sa pun ideile mele pe foaie încă de la grădiniță.

Talentul este cheia, dar nu suficient în artă. De ce mai e nevoie ca să fii vizibil?

Pe lângă talent ai nevoie și de voință și de muncă. Trebuie sa muncești mult, altfel alte persoane, deși nu sunt la fel de talentate ca și tine, te pot depăși deoarece devotamentul față de pasiune e mai puternic decât talentul. Desigur și mediul în care creezi contează. Împreună rezultă succesul dorit. O parte din cheia succesului este și eșecul, care ne învață cum să devenim mai buni și cum să ne depășim pe noi înșine.

Talentul este moștenit și șlefuit în sânul familiei? Ce-mi poți spune?

Eu m-am născut într-o familie de artiști. Tatăl și fratele meu mai mic împărtășesc dragostea pentru muzică, iar eu și cu mama mea ne regăsim în arta plastică. Aici am avut posibilitatea de a-mi dezvolta abilitățile, ceea ce a condus spre reușitele mele, de care sunt mândră.

Talentul este o cale de afirmare socială? Ce consideri în accepțiunea ta?

Noi, prin talent, ne afirmăm și ne diferențiem de ceilalți. Asta este ceea ce ne face unici.

Povestește-mi despre ultimul titlu câștigat, despre participarea ta în cadrul acestei competiții.

Am reușit să câștig Marele Premiu Internațional la Concursul Afișe pentru Pace, organizat de Lions Clubs International. Au fost aproximativ 650.000 lucrări înscrise în concurs din toată lumea, iar în finala de la New York am fost aleasă din 120 lucrări finaliste. Sunt recunoscătoare Clubului Lions D Iași, care mi-a susținut participarea la această competiție!

Inspirată de tema concursului de anul acesta, “Lead with compassion ” am lucrat la acest desen cu pasiune și am fost determinată să îmi folosesc această șansă pentru a împărtăși lumii viziunea mea despre leadership si valori în care cred. Desenul meu reprezintă o persoană indigenă care susține toate valorile care ne ghidează spre fapte bune. Eu cred ca un leader adevărat este cel care pune nevoile celuilalt înaintea nevoilor sale. Pe lângă serviciile ce ne protejează, și religiile, la rândul lor, ne arată o altă perspectivă, de această dată spirituală, ce ne îndrumă spre calea păcii.

Ce sentimente poartă o adolescentă în astfel de momente?

Mă simt fericită, recunoscătoare și onorată că am fost desemnată câștigătoarea unui concurs atât de important!

Presupun că nu a fost prima participare în cadrul unui concurs. Ce ai învățat din toate acestea?

Am învățat să aloc din ce în ce mai mult timp desenului, ca să îmi îmbunătățesc abilitățile.  Am învățat că munca pentru pasiunea ta este foarte importantă și te definește. Am devenit mai pricepută și am considerat un prilej de îmbunătățire fiecare lucrare pe care am creat-o. Totuși progresul este unul continuu, mereu înveți ceva nou ce te ajuta la dezvoltarea ta. Limita este cerul!

În jurul căror altor cuvinte te mai perinzi, Emma?

Dacă ar fi să folosesc câteva cuvinte care mă pun în valoare, aceste ar putea fi: talentată, empatică, drăguță, muncitoare, creativă, isteață.

Cum arată viața unei adolescente care se împarte între activitățile școlare și cele extrașcolare? Cum reușești să jonglezi cu toate atribuțiile?

Atunci când am ales Colegiul Național de Artă ,,Octav Băncilă” mi-am asumat că timpul liber va fi ocupat de desen. Într-adevăr, este mai dificil să mă împart între școala si artă, dar simt că viitorul meu va fi unul asigurat dacă voi găsi soluții la probleme în loc să mă concentrez pe probleme. Îmi place sa iau inițiativă, iar acest program este cel mai bun mod de a mă pregăti pentru anii ce vor urma.

Care sunt planurile tale de viitor?

Aș dori ca în viitorul apropiat să organizez o expoziție personală în care să împărtășesc oamenilor gândurile și sentimentele mele. Mi-ar plăcea ca desenele mele să inspire oamenii  și să resimtă emoțiile pe care le transpun în arta mea.

Vrei să dobândești si să îți faci o carieră pe această zonă sau vrei să te perfecționezi în alt domeniu? Care este dorința ta legată de traseul tău profesional sau e devreme să vorbim încă de asta?

Ador desenul și asta este parte din viața mea! Aș vrea să port acest dar cu mine permanent, de aceea cariera mea va fi pe zona aceasta artistică. Mereu am fost bucuroasă să ajut, de aceea am sa găsesc o cale să combin această pasiune pentru desen cu dorința de a-mi ajuta semenii.

Ce visuri mai poartă o adolescentă?

Un lucru important pentru mine este sa mă descopăr pe mine și să descopăr prin călătorii cât mai multe din  cultura altor țări. Doresc să colind lumea și să dăruiesc gândirea pozitivă și altora. Visez să călătoresc prin toată lumea și îmi doresc să aprofundez cunoștințe despre limbile vorbite de alte popoare.

Când negociezi cu timpul liber, cum ți-l petreci?

Atunci când am timp liber mi-l petrec cu familia, cu prietenii, cu animalele mele de companie în special cu Leo, câinele meu, sau ascultând muzica. Este relaxant sa îmi petrec pauzele în acest mod. Primăvara ador să stau la soare și să citesc iar vara, în anotimpul meu preferat, abia aștept să mă bucur de mare!

Dacă ar fi să vii cu mulțumiri pentru cum te-ai construit și cum te-ai format, căror persoane din viața ta te-ai adresa?

In primul rând părinților mei, care au fost mereu iubitori si care m-au susținut întotdeauna! Am simțit mereu un sprijin din partea lor iar acest lucru m-a ajutat să îmi ating visul și să mă bucur de reușitele mele. Nu as fi putut sa progresez fără doamna profesor de la Colegiul Național de Artă “ O. Băncilă” din Iași,  Miea Grivinca, care m-a îndrumat în a-mi perfecționa tehnicile de lucru. În ultimul rând, aș vrea sa mulțumesc organizațiilor Lions: Lions Club D Iași și Lions Clubs Internațional care m-au făcut să strălucesc în fața oamenilor din întreaga lume cu acest concurs!

Începând din luna aprilie, pasionații de teatru se pot bucura de un nou spectacol inedit, „Vineri de la șase și nouă”, ce reunește, pe scena de la Sala Mare ARCUB, nume sonore din diverse domenii artistice și culturale. Producția teatrală este creată de regizorul Mircea Cornișteanu împreună cu scriitorul Denis Dinulescu și propune publicului bucureștean un format de divertisment atipic, cu un repertoriu în continuă schimbare și invitați surpriză. Spectacolul „Vineri de la șase și nouă” va fi prezentat în premieră vineri, 28 aprilie 2023, la Sala Mare ARCUB.

Aceeași actori, repertoriu diferit de la o lună la alta

Așa cum titlul spune, spectacolul va avea câte două reprezentații în ultima vineri din fiecare lună, de la orele 6 și 9 seara. Deși formatul  este unul atipic, în care repertoriul diferă de la o lună la alta, distribuția spectacolului rămâne neschimbată. Astfel, în fiecare lună, „Vineri de la șase și nouă” dă întâlnire publicului bucureștean cu interpretul Nicu Alifantis, coregrafa Adina Cezar (cu dansatorii Ioana Cazacu, Mara Constantinescu, Eduard Chimac), scriitorul Mircea Dinescu, actrița Emilia Popescu, magicianul Andrei Teașcă și, în calitate de prezentatori, actorii Radu Gheorghe și Mihai Bisericanu.

Alături de protagoniștii spectacolului „Vineri de la ora șase și nouă”, pe scena de la Sala Mare ARCUB, va urca un invitat surpriză care va fi diferit de la o lună la alta. Astfel, premiera din 28 aprilie beneficiază de prezența istoricului Adrian Cioroianu în calitate de invitat special.

Provocările societății contemporane abordate prin dans, jazz, recitare și magie

Inspirat de seria de spectacole „Nocturne” din anii ’80 în care marea coregrafă Miriam Răducanu aducea în fiecare lună cele mai recente și picante discuții din societate într-un format care îmbina momente de dans, muzică de jazz, recitare și momente de magie, spectacolul „Vineri de la ora șase și nouă” păstrează conceptul proiectului pe care îl adaptează la provocările și specificul societății contemporane.

Denis Dinulescu, scriitor și asistent de regie al proiectului „Vineri de la șase și nouă”  a declarat: „În perioada postdecembristă, în peisajul teatral autohton, nu a apărut niciun spectacol de scenă profesionist în genul celui numit „Nocturnelor” al anilor ‘70-‘80, în care se ilustrau Mircea Crișan, Gigi Căciuleanu, Miriam Răducanu, Anda Călugăreanu, Virgil Ogășanu, Cătălin Ilea și alții. Spectacolul se constituia într-un excelent divertisment pentru adulți. Noi vă propunem o continuare efervescentă prin spectacolul nostru. Dacă credeți în magie, intrați la spectacolele noastre lunare.”

Mircea Cornișteanu, regizorul spectacolului promite spectatorilor seri de neuitat:

„Am gândit împreună cu Denis un spectacol de divertisment a cărui calitate principală va fi atât varietatea momentelor aduse în fața spectatorilor cât, mai ales, prezența unor personalități de primă mărime ale artelor scenice și culturii românești. Ineditul formatului gândit de noi va fi acela că, în fiecare lună, actanții vor rămâne aceeași, dar vor prezenta mereu momente noi, astfel încât spectacolul va fi mereu altul, reprezentând de fiecare dată o premieră. Invitatul special, mereu altul, va fi o personalitate de frunte din diverse domenii culturale. Vor fi seri de neuitat!”

Pe parcursul anului 2023, spectacolul „Vineri de la șase și nouă” se va juca în următoarele date: 28 aprilie, 26 mai, 23 iunie, 22 septembrie, 27 octombrie, 24 noiembrie, 16 decembrie. Pentru fiecare dată mai sus menționată, se vor juca câte două reprezentații, de la ora 6 și de la ora 9 seara. La finalul fiecărei reprezentații, este programată câte o sesiune de autografe cu artiștii și invitatul special al spectacolului „Vineri de la șase și nouă”.

VINERI DE LA ȘASE ȘI NOUĂ | 28 aprilie, ora 18.00, ora 21.00 | Sala Mare ARCUB

Cu: Nicu Alifantis, Mircea Dinescu, Emilia Popescu, Andrei Teașcă

Prezentatori: Mihai Bisericanu, Radu Gheorghe

Invitat: Adrian Cioroianu

Coregraf: Adina Cezar

Dansatori: Ioana Cazacu, Mara Constantinescu, Eduard Chimac

Regie artistică și scenografie: Mircea Cornișteanu

Asistență regie: Denis Dinulescu

Durata: aproximativ 2 ore

Biletele au fost puse în vânzare la prețuri variabile în funcție de categoria de loc și pot fi achiziționate online de pe arcub.ro, entertix.ro, myticket.ro din magazinele partenere și de la casa de bilete ARCUB.

Prețuri bilete:

Cat. I – 150 lei;

Cat. II – 120 lei;

Cat. III – 100 lei.