Doi dintre cei mai valoroși actori din România,  nume de referință pentru lumea filmului și a teatrului, Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț vor fi onorați la cea de-a 16-a ediție a Premiilor Gopo cu Premiul pentru întreaga carieră. Cele două personalități vor fi premiate în cadrul evenimentului care celebrează performanțele creatorilor români din domeniul cinematografiei, organizat pe 3 mai, la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale’’ din București, și transmis în direct pe VOYO, TIFF Unlimited și premiilegopo.ro.

Cu o carieră artistică impresionantă, care se întinde peste șase decenii și jumătate, Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai importanți actori de film, teatru și televiziune din România. S-a născut în București, la 10 februarie 1933, a debutat pe marele ecran în 1956, în lungmetrajul Mândrie (Marius Teodorescu), iar în 1964 a cucerit publicul în rolul magistral din Pădurea spânzuraților (r. Liviu Ciulei). Generații întregi de cinefili l-au admirat în Moromeții (r. Stere Gulea, 1987), în producțiile regizate de Lucian Pintilie (De ce trag clopotele, Mitică?, Balanța, Prea târziu, Terminus Paradis, Niki Ardelean, colonel în rezervă, Tertium non datur), în filmele lui Dan Pița (Tănase Scatiu, Dreptate în lanțuri, Faleze de nisip, Omul zilei), sau în lungmetraje recente și foarte premiate precum Medalia de onoare (r. Călin Peter Netzer, 2009), Câinele japonez (r. Tudor Cristian Jurgiu, 2013 – film pentru care a obținut un alt Premiu Gopo) sau Aferim! (r. Radu Jude, 2015). Celor peste 70 de roluri pe care le-a interpretat cu măiestrie în film, li s-au alăturat, de-a lungul carierei, alte 200 de personaje cărora le-a dat viață pe scenele teatrelor din România.

Între anii 1991 și 1996 a fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, care în 2008 i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa. Printre numeroasele premii și distincții oferite legendarului actor de-a lungul carierei sale se numără Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” și Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler (2017). Figură majoră a culturii române, dar și o voce puternică a societății civile, Victor Rebengiuc a participat la Revoluția Română, iar apoi, de-a lungul anilor, s-a implicat activ în modelarea societății românești. Pentru performanțele excepționale de pe scena teatrului, a fost recompensat cu nenumărate Premii UNITER pentru Cel mai bun actor în rol principal, cu Premiul pentru întreaga activitate în 2003, iar în 2014 cu cel pentru Excelență. Festivalul Internațional de Film Transilvania i-a acordat în 2004 Premiul de excelență pentru întreaga carieră.

,,Un diamant al teatrului și filmului autohton’’, așa cum este adesea descrisă de presa din România, actrița Mariana Mihuț s-a remarcat în lumea cinematografiei încă de la debutul său din Pădurea spânzuraților (r. Liviu Ciulei), prima sa apariție pe marele ecran alături de Victor Rebengiuc, partenerul său de viață și de scenă încă din 1965. Și-a descoperit pasiunea pentru actorie în copilărie și a ales să-și urmeze visul, devenind chiar din primii ani ai carierei una dintre cele mai apreciate apariții de pe scena teatrului. Farmecul său aparte, talentul cu care fusese înzestrată și pasiunea pentru munca sa artistică i-au asigurat un drum încununat cu succese.

Exponentă de marcă a generației de aur a actoriei românești, a interpretat roluri memorabile în filme precum De ce trag clopotele, Mitică? (1981) și Balanța (1992), ambele în regia lui Lucian Pintilie, Cei care plătesc cu viața (r. Șerban Marinescu, 1989), Capcana (r. Manole Marcus, 1974), Ultima frontieră a morții (r. Virgil Calotescu, 1979), Cel mai iubit dintre pământeni (r. Șerban Marinescu, 1993), Diminețile unui băiat cuminte (r. Andrei Blaier, 1967),  Profetul, aurul și ardelenii (r. Dan Pița, 1978), Un echipaj pentru Singapore (r. Nicu Stan, 1982), Fructe de pădure (r. Alexandru Tatos, 1983), Nunta mută (r. Horațiu Mălăele, 2008) sau Tatăl fantomă (r. Lucian Georgescu, 2011), unde a încântat publicul într-o apariție episodică alături de Victor Rebengiuc. Mița Baston din filmul De ce trag clopotele, Mitică? va rămâne, probabil, unul dintre cele mai reușite personaje feminine din întreaga noastră cinematografie.

În teatru, Mariana Mihuț a dat viață unui număr impresionant de personaje remarcabile, pentru care a fost recompensată cu distincții importante. Palmaresul său include cinci Premii UNITER pentru interpretare, dar și Premiul de Excelență, acordat în 1997, și Premiul pentru întreaga activitate (2018). În anul 2000 a fost decorată cu Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer, pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii.

Un omagiu adus activității lor artistice impresionante, Premiile pentru întreaga carieră, oferite de Apa Nova – o companie Veolia, le vor fi înmânate actorilor Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, în cadrul Galei Premiilor Gopo 2022. Evenimentul va avea loc pe 3 mai și va fi transmis în direct pe VOYO, TIFF Unlimited și premiilegopo.ro. Lista completă a nominalizărilor este disponibilă online și poate fi consultată pe website-ul evenimentului: https://premiilegopo.ro/nominalizari.

Credite fotografii: Adi Marineci și Ioana Hameeda

Asociația Vocal, 19 aprilie 2022

La pian: Ieronim Buga și Anatolie Roguț

Prezintă Manuela Mocanu

Bună seara, doamnelor și domnilor, și bine ați venit la cel de-al treilea concert organizat de Asociația Vocal în superba sală a Asociației Culturale Matricea Românească, gazda noastră, căreia îi mulțumim și astăzi pentru primirea călduroasă!

Floriile comemorează intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, unde oamenii l-au întâmpinat cu ramuri de finic, adică de curmal. Dar, cum clima nu permite acestor arbori exotici să crească peste tot, în multe țări se folosesc simbolic ramurile altor plante. De aceea, la noi își serbează onomastica toți cei care poartă nume de flori, iar denumirea sărbătorii este duminica de Florii, sau Duminica Tisei sau pur și simplu a Crengilor. Vă oferim astăzi câteva piese dedicate florilor și personajelor din opere care poartă nume de flori. Ne începem călătoria înmiresmată cu duetul florilor din opera Lakmé de Léo Delibes. Indiencele Lakmé și Malika admiră natura și cântă despre iasomia care formează un desiș ca un dom, împletindu-se cu trandafirii, iar pe lac se văd lotuși albaștri – rudele exotice ale nuferilor.

De pe meleagurile orientale să revenim la cele românești cu o “Rugăciune” pe versurile lui Mihai Eminescu. Această poezie a fost pusă pe note de foarte mulți compozitori, iar noi vă vom oferi astăzi două dintre aceste variante.

Deși ne bucurăm acum de explozia florilor de primăvară, și florile de toamnă sunt superbe. Liedul „Crizanteme” de Sabin Drăgoi pe versuri de Victor Eftimiu folosește o veche tradiție literară – aceea a analogiei între moartea vegetației odată cu apropierea iernii și moartea dragostei.

Revenind la florile primăverii – cea mai celebră violetă muzicală, care se veștejește și moare de tuberculoză la sfârșitul operei, este Violetta Valery din opera La Traviata de Giuseppe Verdi, a cărei premieră a avut loc în 1853, la doar un an după cea a piesei de Alexandre Dumas Fiul care a inspirat-o – Dama cu camelii – iată, altă floare. În roman și în piesă, personajul se numește Marguerite Gautier  – tot cu nume de floare – Margareta. În operă mai există un personaj al cărui nume se leagă de sărbătoarea noastră: Flora. Dar astăzi vă oferim din La Traviata celebra arie a lui Giorgio Germont, în care încearcă să-și înduplece fiul să renunțe la relația cu curtezana Violetta Valéry. Pentru a-l atrage acasă, îi evocă frumusețea solului natal din Provence – regiune din sudul Franței cunoscută pentru ierburile sale aromate.

Dafinul este una din plantele cu cel mai vechi simbolism din lume. În Grecia antică simboliza gloria și victoria. În Biblie apare ca simbol al faimei și prosperității. Creștinismul îl asociază cu Învierea lui Iisus Hristos și este una dintre speciile care înlocuiește ramurile de curmal în sărbătoarea Floriilor. Și Richard Strauss a scris o cunoscută operă – Daphne. Astăzi, însă, ne-am orientat spre alt nume inspirat de această plantă, căci dafinul se mai numește și laur. Există un personaj luminos, Laura, în opera La Gioconda de Amilcare Ponchielli. Dar noi astăzi vă oferim celebra arie a Laurettei din Gianni Schicchi de Giacomo Puccini, operă inspirată de Divina comedie a lui Dante Alighieri, a cărei acțiune se petrece în orașul italian Florența, cu nume inspirat tot de flori.

Opera L’amico Fritz de Pietro Mascagni se petrece în Alsacia și a fost scrisă în 1891. Este povestea simplă și emoționantă a iubirii dintre o fată foarte tânără, Suzel și un bărbat matur, Fritz. În actul I, ea îi oferă de ziua lui un mic buchet de violete. Ea își exprimă dragostea ascunsă imaginând ce i-ar spune lui aceste flori dacă ar putea vorbi. „Sunt doar câteva flori”, spune ea, „biete violete, sunt suflul lunii aprilie (iată, chiar luna noastră!), și au parfum ușor. Și pt. dvs. i le-am răpit soarelui. Dacă ar putea vorbi, le-ați auzi murmurând: «Noi suntem fiice timide și pudice ale primăverii, vă suntem prietene; vom muri astă-seară, dar vom muri fericite urându-vă ca Cerul să vă dea tot ce se poate spera.»” Și, prin acest tertip, Suzel îi urează și ea ca viața să-i fie o primăvară veșnică, accentuând faptul că generozitatea acestui om bogat îi ajută mereu pe cei mai puțin norocoși decât el.

Următoarea arie din programul nostru provine dintr-o operă extrem de cunoscută de Giacomo Puccini bazată pe piesa dramaturgului francez Victorien Sardou, în care personajul titular se numește Floria Tosca. În această seară, însă, veți asculta aria personajului negativ – baronul Scarpia, șeful poliției. Gelozia, ura și concupiscența lui sunt magistral contrastate de compozitor sonorităților sacre ale slujbei intonate de cor. Este vorba de un “Te Deum”, slujbă care există și în ritul catolic și în cel ortodox – o doxologie, adică o cântare de slăvire menită să exprime recunoștința, mulțumirea și lauda credincioșilor față de Dumnezeu. Slujba se bazează pe imnul “Te Deum laudamus” din secolul al IV-lea, rămas anonim. Enoriașii preaslăvesc în biserică: “Ajutorul nostru în numele Domnului, Care a făcut cerul și pământul. Binecuvântat fie numele Domnului și acum și pururea și-n vecii vecilor. Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm; pe Tine, Doamne, Te mărturisim. Pe Tine, veşnice Părinte, tot pământul Te cinsteşte.” Dar Scarpia, otrăvit de intențiile lui necurate, strigă în gând: “Tosca, mă faci să uit de Dumnezeu!”

O altă slujbă, de data aceasta pentru veșnica odihnă a morților, este cea de Requiem. Mulți compozitori au scris asemenea liturghii pentru sufletele celor adormiți, între care Giuseppe Verdi a scris una dintre cele mai dramatice și tulburătoare versiuni. Aria mezzosopranei, “Liber scriptus”, este încadrată în celebra secțiune “Dies irae” – “Ziua mâniei”, care se referă la Judecata de Apoi. Textul este următorul: “Va fi adusă o carte / care conține toate lucrurile pentru care fi-va judecată lumea. / Așadar, când Judecătorul se va așeza, / Tot ce a fost ascuns se va revela: / Nimic nu va rămâne nerăzbunat.”

Dar să ne întoarcem la flori – de data aceasta la margarete. Partea I a capodoperei lui Johann Wolfgang von Goethe, poemul Faust, o are ca protagonistă pe Margarethe, cu diminutivul Gretchen. Acest poem și acest personaj au inspirat foarte multe lucrări muzicale. Le amintim doar pe cele mai importante: Faust de Charles Gounod, Mefistofele de Arrigo Boito, Damnațiunea lui Faust de Hector Berlioz, Scene din Faust de Goethe de Robert Schumann, Doctor Faust de Ferruccio Busoni, sau liedurile „Margareta la vârtelniță” de Franz Schubert, Balada Puricelui de ModEst MUssorski și cea de Ludwig van Beethoven. Ne oprim asupra operei Faust de Charles Gounod nu doar pentru că protagonista poartă numele florii, ci și pentru că la final Margareta urcă la cer în apoteoză în duminica de Paști. Mephisto, demonul, este înfrânt sub sabia luminoasă a Arhanghelului Mihail, iar corul intonează din culise „Mântuită! Hristos a înviat, Hristos a renăscut! / Pace și fericire discipolilor Stăpânului!”

Tot o poveste de dragoste spune și cântecul “Altare de lumină” de Sabin Păutza pe versuri de Carmen Pasat. Dar, spre deosebire de poemul lui Goethe, dragostea celor doi este apărată de îngeri: „Prin altare de lumină / Îngerii, purtând coroane, / Ne vor absolvi de vină / Furișându-se-n icoane”.

Un alt celebru duet al florilor apare în opera Madama Butterfly de Giacomo Puccini. Japoneza Cio-Cio-San a așteptat timp de 3 ani întoarcerea soțului ei american. Toți cei din jur i-au spus că a părăsit-o, dar încrederea ei în dragostea lui a rămas nezdruncinată. Acum, când vede în zare apropiindu-i-se nava, o roagă pe slujnica ei Suzuki s-o ajute să împodobească toată casa cu flori în cinstea soțului ei reîntors: totul trebuie să fie plin de flori, așa cum e noaptea de scântei. Ramuri de cireș și piersic, violete, iasomie – orice arbust, sau iarbă, sau pom înflorit, căci pe toate le-a udat cu lacrimile ei – spune Cio-Cio-San. Suzuki se plânge că grădina a rămas goală, dar stăpâna vrea ca toată primăvara să-i înmiresmeze casa: ele seamănă de jur împrejur… aprilie! Trandafiri, crini, violete, tuberoze, verbine – petale din toate florile!

Ne întoarcem din nou la “Rugaciunea” pe versurile lui Mihai Eminescu, de data aceasta scrisă de Șerban Nichifor special pentru Daniela Ciociea.

Trecerea noastră de la programul de Florii la cel de Paști se va face în mod ideal prin opera Parsifal de Richard Wagner, unde în grădina fermecată a vrăjitorului Klingsor sunt 6 flori care sunt, de fapt, fete seducătoare. Pe de altă parte, întreaga semnificație a acestei lucrări se leagă de Paști și creștinism. Prima variantă literară a acestei legende din ciclul Regelui Arthur a fost scrisă în 1190 de francezul Chrétien de Troyes, posibil inspirată din mitologia celtică. La 30 de ani mai târziu, în 1210, a apărut și varianta germană a celebrului menestrel Wolfram von Eschenbach. Aceasta este varianta care l-a inspirat pe Wagner, care povestește că a conceput întregul plan al operei în Vinerea Mare a anului 1857, dar ulterior s-a ajuns la concluzia că inspirația i-a venit la sfârșitul lui aprilie, într-o zi care i s-a părut lui că are exact atmosfera potrivită Vinerii Mari!!! Sunt de atunci exact 165 de ani. Opera a fost compusă abia la 25 de ani după ce a fost concepută. Ea aduce în prim plan legenda regelui pescar, Amfortas, rănit în vintre pentru că a căzut în păcat cu o femeie care nu-i era menită. I se încredințase Sfânta Suliță cu care fusese rănit Iisus pe cruce, dar slăbiciunea lui carnală îl face să uite de ea, drept care vrăjitorul îl rănește cu ea. Nu doar Amfortas devine neputincios și sterp, ci și întregul său ținut. El este Regele Graalului – potirul din care a băut Iisus la Cina cea de Taină și în care a strâns Iosif din Arimateea sângele lui Iisus prelins de pe cruce. Dar nici acesta nu îl poate vindeca, ci doar cavalerul Parsifal, al cărui nume înseamnă “nătâng neprihănit”. “Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor” stă scris în Evanghelia după Matei (5, 3). Prin smerenie, suferință și penitență, Parsifal își înțelege greșelile, regăsește Sfânta suliță și îl tămăduiește pe Amfortas în Vinerea Mare. Este important de reținut că Wagner nu a numit această lucrare operă, ci piesă festivă pentru sfințirea scenei. Să-l ascultăm pe Regele Amfortas vorbind despre rana lui, despre virtuțile Graalului și căindu-se pentru păcatul săvârșit.

Răstignirea lui Iisus pe cruce este povestită și retrăită în multe lucrări muzicale. Unul dintre textele abordate de foarte mulți compozitori este Stabat Mater dolorosa – Stătea maica-ndurerată, un imn de secolul al XIII-lea închinat Fecioarei Maria și suferinței ei când și-a văzut Fiul ucis. Imnul se încheie cu rugăciunea credinciosului către Maica Domnului, căreia îi cere să-i ia apărarea la Judecata de Apoi. În ultimele 2 strofe, credinciosul îl roagă pe Hristos să-i permită să vină la El prin maica Sa și să aibă parte de slava raiului. Una dintre cele mai tulburătoare tălmăciri muzicale ale acestui text a fost făcută de marele compozitor Gian Battista Pergolesi, care a trăit doar 26 de ani.

A venit momentul să cântăm și un fragment dintr-o liturghie – de data aceasta din Mica Misă Solemnă de Gioachino Rossini. Lucrarea este, ca specie, o missa solemnis. Dar calificarea drept mică pe care i-a făcut-o cu umor autorul vine de la faptul că, inițial, spre deosebire de pompa acestui tip de mise, aceasta a fost scrisă doar pentru 4 soliști, formație corală de 8 persoane, 2 piane și armoniu. Aria pe care o veți asculta acum, “Crucifixus”, face parte din Crez, textul ei fiind: “S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.”

Revenim la Stabat Mater de Pergolesi cu aria “Fac ut portem” în care credinciosul se roagă lui Dumnezeu: “Fă să iau asupra mea moartea lui Hristos, / Lasă-mă să-I împărtășesc patimile / Și să-i țin minte rănile. / Fă-mă să sufăr de rănile lui / Și să mă îmbăt de Crucea / Și sângele Fiului Tău”.

Nu puteam da un concert pascal fără nestemata muzicii vocal-simfonice ortodoxe. Din cauză că ritul ortodox nu folosește instrumente în splendida sa muzică de cult, acest gen – cel vocal-simfonic – lipsește aproape cu desăvârșire din muzica sacră ortodoxă. Marele compozitor Paul Constantinescu a vrut să aibă și poporul român un oratoriu al patimilor lui Hristos și a scris în 1943 Oratoriul Bizantin de Paști, o lucrare monumentală care pune cap la cap cele mai frumoase cântări bisericești. Astăzi vă oferim scena mironosițelor, care este scrisă în original pentru 2 soprane, mezzosoprană, cor și orchestră, dar pe care astăzi o veți asculta într-un aranjament pentru soprană, mezzosoprană și pian.

Oratoriul Patimile după Sfântul Evanghelist Matei de Johann Sebastian Bach face și el aceeași istorisire a evenimentelor care au dus la răstignirea lui Iisus. Vă invităm acum să ascultați sfâșietoarea arie “Aus Liebe”, în care vocea credincioasei cântă: “Din dragoste vrea Mântuitorul meu să moară. El nu știe nimic de un păcat anume. Vrea să moară pentru ca distrugerea veșnică și pedeapsa judecății să nu rămână pe sufletul meu.”

Așa cum am spus mai devreme, mulți compozitori au pus pe muzică textul imnului Stabat Mater. Printre ei, Gioachino Rossini a creat și el o capodoperă. Pentru ca să puteți face o comparație între variante, Antonela Bârnat vă oferă aria cu același text pe care a cântat-o și din versiunea lui Pergolesi: “Fac ut portem” – “Fă să iau asupra mea moartea lui Hristos”.

Acțiunea operei Cavalleria rusticana – Onoarea țărănească de Pietro Mascagni se petrece chiar în duminica de Paști, dar libretul de venă veristă suprapune luminii Învierii și bucuriei sătenilor o poveste sordidă de adulter și trădare. Protagonista se numește în mod ironic Santa – Sfânta, dar este doar o biată femeie slabă care a sperat să se mărite cu bărbatul iubit. Ea însăși se compară cu Maria Magdalena și nu îndrăznește să intre în biserică pentru că a păcătuit și se consideră excomunicată. Dar, rămasă afară, se alătură și ea celor care cântă înăuntru la slujbă antifonul “Regina Coeli”– “Regina Cerului”, scris în secolul al XII-lea și închinat Fecioarei Maria, care se cântă de la Paști până la Rusalii în loc de Angelus. Mulți compozitori celebri au pus acest imn pe muzică, printre care Lully, Brahms și Puccini. În opera lui Mascagni, din biserică se aud prelații intonând în limba latină crâmpeie din antifon: “Bucură-te, Regină a cerului, aleluia, / Căci Acela pe care ai fost vrednică să-L porți în pântec, aleluia, / A înviat precum a zis, aleluia. / Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, aleluia. / Bucură-te și te veselește, Fecioară Marie, aleluia, / Căci Domnul a înviat cu adevărat, aleluia.” Santuzza și consătenii ei preaslăvesc și ei din curtea bisericii “Să lăudam, Domnul nu a murit, / El a deschis fulgerător mormântul, / Să-L lăudam pe Domnul înviat, / Care azi s-a înălțat în slava cerului!”.

Repertoriu:

1. Léo Delibes: Lakmé, Duetul florilor (Lakmé – Malika) – Daniela Ciociea și Alina Bottez 

2. Alexandra Cherechiu: “Rugăciune” (pe versuri de Mihai Eminescu) – Antonela Bârnat 

3. Sabin Dragoi: “Crizanteme” (pe versuri de Victor Eftimiu) – Alina Bottez

4. Giuseppe Verdi: La Traviata, aria lui Germont – Eugen Secobeanu

5. Giacomo Puccini: Gianni Schicchi, aria Laurettei “O, mio babbino caro” – Daniela Ciociea

6. Pietro Mascagni: L’amico Fritz, aria lui Suzel “Son pochi fiori” – Alina Bottez 

7. Giacomo Puccini: Tosca, aria lui Scarpia “Te Deum” – Eugen Secobeanu

8. Giuseppe Verdi: Requiem, aria “Liber scriptus” – Antonela Bârnat

9. Charles Gounod: Faust, aria Margaretei “Elles se cachaient… Il ne revient pas” – Alina Bottez

10. Sabin Păutza: “Altare de lumină” (pe versuri de Carmen Pasat) – Daniela Ciociea

11. Giacomo Puccini: Madama Butterfly, Duetul florilor (Cio-Cio-San – Suzuki) – Alina Bottez și Antonela Bârnat

12. Șerban Nichifor: “Rugaciune” (pe versuri de Mihai Eminescu) – Daniela Ciociea

13. Richard Wagner: Parsifal, aria lui Amfortas – Eugen Secobeanu

14. Gian Battista Pergolesi: Stabat Mater, duetul Stabat Mater – Daniela Ciociea și Antonela Bârnat

15. Gioachino Rossini: Petite messe solennelle, aria “Crucifixus” – Alina Bottez 3’30”

16. Gian-Battista Pergolesi: Stabat Mater, aria “Fac ut portem” – Antonela Bârnat 3’30”

17. Paul Constantinescu: Oratoriul Bizantin de Paști, scena mironosițelor „Necuprinsă este” – Alina Bottez și Antonela Bârnat 

18. Johann Sebastian Bach: Matthäuspassion, aria “Aus Liebe” – Daniela Ciociea

19. Gioachino Rossini: Stabat Mater, aria “Fac ut portem” – Antonela Bârnat

20. Pietro Mascagni: Cavalleria rusticana, aria Santuzzei “Inneggiam, il Signor non è morto” – Alina Bottez

Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia și Mănăstirea Oașa organizează, în perioada 27 aprilie – 1 mai 2022, la schitul ,,Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud, județul Alba, Tabăra de primăvară, având ca temă Tehnologia. Tabăra este gratuită și se adresează tinerilor cu vârsta între 18-35 de ani. Participanții vor avea ocazia să se integreze în rânduiala vieții mănăstirești de obște, prin participarea zilnică la programul liturgic și la activitățile gospodărești.

Totodată, prin tema abordată, tabăra își propune să îi ajute pe tineri să găsească răspunsul la întrebări precum ,,În ce măsură ne influențează tehnologia?” sau ,,Care sunt efectele tehnologiei la nivel duhovnicesc?”. Programul taberei va cuprinde conferințe care vor aduce o perspectivă integrativă asupra celor două subiecte, tehnologia și teologia. Astfel, participanții vor fi ajutați să se raporteze cât mai sănătos la fenomenul tehnologiei care a pus stăpânire pe noile generații și, în același timp, să înainteze în viața duhovnicească.

Primul invitat al taberei va fi Prof. Univ. Dr. Ștefan Matu-Trăușan, profesor la Universitatea Politehnică București și PostDoc la Universitatea Drexel, Philadelphia și le va prezenta tinerilor aspecte ale efectelor secularizatoare are inteligenței artificiale.

A doua conferință „De la bunul simt la big data; Blockchain si aplicatiile in business, Cele mai importante sisteme tehnologice ale afacerii”, susținută de Eusebiu Burcas, absolvent al Facultății de Științe Economice din Cluj, freelancer, fondatorul BurCASH, livrează traning-uri de negocieri, vânzări consultative, marketing strategic, etc.

A treia conferință ,,iPhone, iPad, iDol – sau de ce creștinii ar trebui să fie interesați de filosofia tehnologiei” va fi susținută de Silviu Man, licențiat în Drept la Universitatea din București, cu un master în Antropologie (SNSPA), actor independent de teatru&performance non-verbal la Compania9 din București, autor în cadrul revistei „Convergențe”, cu un interes deosebit în filosofia tehnologiei.

Prof. Univ. Adrian Lemeni este un apropiat al mănăstirii Oașa și, în special, al părintelui Iustin Miron. Absolvent al Universității Politehnice din Timișoara și al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din București, cu un doctorat în Teologie Dogmatică, studii de cercetare la Institutul Ecumenic de la Bossey al Consiliului Mondial al Bisericilor de la Geneva și la Institutul Catolic din Paris, domnul Adrian Lemeni este în prezent conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București unde predă disciplinele Teologie dogmatică și Teologie fundamentală. Le va vorbi tinerilor despre „Tehnologia, ca religie seculară a lumii de astăzi”, un subiect pe care îl abordează și în ultima sa carte publicată, ,,Tehnicizarea inumană a vieții” (2022). Alături de domnul Adrian Lemeni va fi prezent domnul Mircea Platon, doctor în istorie la Ohio State University at Columbus și redactor-șef la ,,Convorbiri Literare”. Autor al unei cărți de actualitate  „Deșcolarizarea României”, domnul Mircea Platon va prezenta tinerilor efectele digitalizării învățământului.

Vă invităm să descoperiți și să vă bucurați din plin de liniștea schitului și totodată să cugetați la provocările aduse de tehnologie în viața creștinului, alături de invitați și de tineri din toată țara, dornici să se întărească în credință, în tumultul provocărilor lumii de azi.

Alte amănunte despre programul detaliat al taberei și invitați vor fi postate în evenimentul de pe facebook https://www.facebook.com/events/997866467829731?active_tab=about

-De ce? De ce să fie așa? Mie nu îmi place așa! Ți-am spus cum vreau, ți-am spus cum îmi doresc!

Tonul lui Rareș este iritat și plin de vocale care ,,țipă”. Nu ascultă, gesticulează, își spune răstit punctul de vedere. Ba se și uită urât la mama lui, acuzator. Maria simte că fiul ei i se adresează într-un mod lipsit total de respect. Și simte și ea cum supărarea, ba chiar furia crește în ea. De ce nu alege să îi vorbească fiul ei cu calm? De ce țipă? De ce se agită și nu ascultă? De ce? Oh, oare e momentul să îi răspundă cu aceeași monedă?

Bun. Iată că am ajuns în momentul în care copilul tău pledează pentru el însuși, pentru dorințele lui, într-un mod pe care îl consideri lipsit de respect. Cum te descurci?

Analizează!

Ar fi timpul să stai de vorbă cu tine: cum te simți în acele secunde? Furios? Anxios? Iritat? Speriat? Rușinat? Mâhnit? Ei bine, exact așa cum te simți tu se simte și el: copilul tău. Ce simți în tine se simte și în el, să știi!

Ce este de făcut?

E timpul să faci o pauză și să pui niște întrebări: este copilul într-adevăr lipsit de respect sau este ego-ul tău este atins și rănit? Unde se ițește lipsa de respect, oare? În ton? În modul de abordare? În cuvintele folosite? În privire? În gestică?

Ai descoperit? Ei bine, atunci modelează tu privirea ta, tonul tău, gestica ta. Transformă totul în comunicare împletită cu respect. Arată cum se face, arată modelul, luminează calea cea plină de hârtoape, Stabilește limitele cuviinței. Nu ignora ceea ce spune axându-te doar pe modul în care o spune!

Corectează modelând cu propriul exemplu de ,,așa da”.

Nu răspunde până nu ești calm. Cere un moment, calmează-te și apoi vorbește. Altfel vei livra un răspuns de care nu vei fi mulțumit în viitorul apropiat, știi bine! Și îți va lua ceva timp până să repari.

Nu uita nicicând: copiii nu se nasc cu tact sau cu instrumente de rezolvare a conflictelor. Acestea trebuie predate și modelate. Ei nu știu să fie asertivi, nu știu ce este tactul sau răbdarea, sau diplomația. Ei se supără și lasă furia să îi controleze pentru perioade scurte de timp. Ajută-i! Te au pe tine, părintele, drept model de reacție și înțelegere și purtare cuviincioasă.

-Să ne așezăm puțin, Rareș, spune mama. Te-am ascultat și îmi dau seama că ești supărat. Aș vrea să te înțeleg mai bine și de aceea aș vrea să îmi spui totul de la capăt, cu mai mult calm și cu mai multe explicații. Sunt aici să te ajut, asta vreau. Mă ajută și pe mine dacă folosești un ton mai potrivit, mai puțin țipător pentru că doar așa te aud mai bine, pot să te ascult și să te înțeleg. Să o luăm de la capăt!

-Da, mama, ai dreptate…Uite…..

Vezi? Mama și fiul lucrează la o soluție. Ca toate mamele și toți fiii pe care îi știu…

,,Ținutul Buzăului” a obținut în data de 13 martie 2022 validarea oficială ca Geoparc Internațional UNESCO, fiind astfel recunoscut drept teritoriu cu valori naturale și culturale de importanță globală. Membrii Biroului Executiv al UNESCO, reuniți la Paris, au votat favorabil includerea ”Ținutului Buzăului”/”Buzău Land” în clubul select al geoparcurilor internaționale, fapt ce va crea oportunități fără precedent pentru dezvoltarea durabilă a regiunii. Din cele 16 geoparcuri aspirante la titlu de Geoparc Internațional UNESCO, doar 8 au fost validate, printre care și ”Ținutul Buzăului”.

„Ținutul Buzăului”, cu cele 18 comune componente, devine după 16 ani de efort comun Geoparc Internațional UNESCO, cel mai amplu proiect de dezvoltare locală pentru județul Buzău, reprezentativ pentru zona Munteniei și pentru întreaga Românie. Ținutul Buzăului, aflat la limita dintre dealuri și munți, este un teritoriu complet rural care se întinde pe o suprafață de peste 1000 de kilometri pătrați și are o populație de circa 43.000 de munteni.

Vulcanii noroioși, domurile de sare, focurile vii, trovanții de la Ulmet, așezările rupestre și chihlimbarul roșu de la Colți sunt printre cele mai renumite atracții ale acestei regiuni pitorești din zona de curbură a Carpaților.

”Beneficiile pentru județul Buzău sunt însemnate. Comunitățile locale de pe teritoriul geoparcului au acum susținerea UNESCO în promovarea internațională și le este recunoscută la nivel mondial unicitatea elementelor naturale, a tradițiilor locale și a valorilor cultural-istorice. Avem convingerea că în următorii 4 ani, până la revalidare, potențialul uriaș al județului Buzău poate fi promovat și valorificat prin intermediul parteneriatelor locale și internaționale, colaborarea cu alte geoparcuri din rețea și atragerea de finanțări”  a declarat Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Votul plenului UNESCO este actul de recunoaștere a unor eforturi susținute, începute cu aproape 16 ani în urmă. „În 2007, am plecat de la o idee și, iată că, după ani și ani de muncă, am obținut această realizare. Suntem foarte bucuroși să fim martori la validarea a multe eforturi depuse de mulți oameni ai locului, atât din administrația locală, din domeniul non-profit și profesional, cât și localnici și antreprenori care ne-au fost alături și care au pus umărul la lucru – și cărora ținem să le mulțumim. Noul statut ne onorează, dar în același timp ne obligă să accelerăm procesul de dezvoltare sustenabilă a acestor locuri cu adevărat speciale. Ca echipă, noi vom face tot ce ne stă în putință pentru ca toate comunitățile locale din Ținut să profite la maxim de pe urma acestei oportunități”, declară Răzvan-Gabriel Popa, directorul Asociației Ținutul Buzăului și managerul noului Geoparc UNESCO.

„Succesul de azi este rodul unei munci de echipă ce reunește oameni din administrația județului, mediul academic, asociații și reprezentanți ai comunităților locale. Este recunoașterea unicității zonei și a muncii tenace, entuziaste și coerente a celor ce au adaptat un program UNESCO la realitățile din Ținutul Buzăului. Acum putem spune că România are bazele unei Rețele Naționale de Geoparcuri UNESCO ce contribuie la întărirea identității locale, la dezvoltarea de noi geoparcuri și la promovarea valorilor naționale în întreaga lume”, a declarat Lect. Univ. Dr. Alexandru Andrășanu, Universitatea București și Director Geoparc ,,Țara Hațegului”.

Odată cu votul din 13 martie, ”Ținutul Buzăului” devine al doilea geoparc din România inclus în Rețeaua Globală a Geoparcurilor (GGN), după ”Țara Hațegului”. Lista globală este compusă acum din 177 de zone geografice din 46 de țări, ale căror situri și peisaje de valoare internațională sunt administrate printr-o abordare holistică, ce cuprinde  dezvoltarea turistică, educația și protecția naturii.

Proces exigent de selecție

Dosarul a fost întocmit și depus în noiembrie 2020, la UNESCO, de către Asociația ”Ținutul Buzăului”, o entitate non-profit creată cu scopul de a asigura toți pașii necesari pentru îndeplinirea criteriilor și pentru obținerea statutului de Geoparc, dar și managementul și dezvoltarea acestei zone. În acest scop, organizația a semnat un parteneriat cu Consiliul Județean Buzău, care sprijină financiar și logistic demersul, și cu Universitatea București. Succesul de astăzi este, așadar, dovada unei excelente colaborări între societatea civilă, mediul academic și autoritățile regionale și locale, inclusiv cele din zona rurală.

În luna septembrie a anului trecut, Ținutul Buzăului a fost vizitat de doi experți UNESCO, care au trecut printr-o verificare judicioasă toate elementele obligatorii necesare pentru obținerea statutului de Geoparc. Timp de trei zile, aceștia au evaluat teritoriul, descoperind locurile, oamenii și valorile locale, verificând nici mai mult, nici mai puțin de 101 de criterii, dintre care 99 erau obligatorii.

Statutul de Geoparc Internațional UNESCO atestă teritoriul respectiv ca fiind o zonă în care se depun eforturi considerabile pentru dezvoltarea educațională, economică și socio-culturală a comunităților, în consens cu protejarea și dezvoltarea mediului înconjurător.

Beneficii: promovare internațională, impulsionarea turismului și atragerea de investiții

Ținutul Buzăului va beneficia de promovarea UNESCO și prin Rețeaua Europeană și Globală a Geoparcurilor, iar noul statut va atrage turiști și va avea potențial pentru a convinge antreprenori să investească în turismul alternativ, în agroturism, turism cultural ori de aventură.

Nu în ultimul rând, statutul aduce cu sine atragerea de finanțări și de investiții în multe alte domenii de activitate, fiind o ocazie de renaștere economică și socială a unui teritoriu cu mare potențial. Buzău Land va deveni un loc demn de vizitat ori de locuit, o destinație turistică importantă pe harta României, oferind astfel o bună ocazie de descoperire a zonei pentru cei care nu o cunosc, iar pentru tinerii plecați peste granițe – de a se întoarce acasă.

Obținerea acestui statut de Geoparc UNESCO nu este finalul călătoriei: el va trebui menținut. La fiecare patru ani, teritoriul va fi reevaluat și revalidat de către doi specialiști internaționali, pentru a se verifica progresul în dezvoltarea comunităților. ”Prin această promovare, nu vrem sub nicio formă să creăm premisele unui turism de masă, pentru că trebuie să protejăm cu grijă ce avem. Dimpotrivă, facem deja management de destinație, astfel încât turiștii și resursele de dezvoltare să fie direcționate către atracții multiple, nu doar către câteva, iar aceste obiective să fie protejate în mod real cu ajutorul primăriilor locale”, subliniază Răzvan-Gabriel Popa.

Validarea “Ținutului Buzăului” ca Geoparc Internațional UNESCO se constituie în sine ca fundament al unor acțiuni de dezvoltare concrete: investiții coerente în infrastructura locală, dezvoltarea geoturismului, inițierea de activități educaționale și de cercetare, precum şi conservarea și punerea în valoare a patrimoniului geologic, natural și cultural”, a precizat Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

15, 16 şi 17 aprilie 2022, între orele 10.00 şi 18.00

Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. De peste 20 de ani, Muzeul Naţional al Ţăranului Român ţine această sărbătoare şi îşi aşteaptă vizitatorii, timp de trei zile, la primul eveniment cu meşteri de peste an. Vom sărbători Floriile alături de încondeietoare, ţesătoare, împletitoare, cusătorese, iconari, olari, lingurari, pielari, rudari… meşteri vechi, care şi-au dovedit iscusinţa de-a lungul timpului şi care duc mai departe tradiţia meşteşugului lor.

De vineri, 15 aprilie, până duminică, 17 aprilie 2022, de la orele 10 dimineaţa până la 6 seara, veţi avea prilejul să admiraţi şi să tocmiţi o mulţime de lucruri frumoase, meşteşugite cu sârg şi încărcate cu semne şi înţelesuri. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe şi multe altele vor fi prezentate la Târgul de Florii, care va avea loc în curtea Muzeului de la Şosea.

De-ale gurii găsiţi: cozonaci şi prăjituri de casă, turtă dulce, miere de albine, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă şi dulceţuri.

Vizitatorii sunt invitaţi, de asemenea, să răsfoiască, să citească şi să-şi îmbogăţească biblioteca cu publicaţiile Muzeului: cărţi cu teme etnologice, cărţi-obiect, albume ori revista Martor.

Preţul biletului de intrare: adulţi – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor – 2 lei. Biletele pot fi achiziţionate şi online pe booktes.com

Organizatorul evenimentului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)

Despre Florii

În duminica de Florii, oamenii au voie să mănânce peşte. Merg la biserică ducând flori şi se întorc ducând mâţişori de salcie. Ating cu salcia copiii, vitele din gospodărie şi o pun la icoană: peste an ea capătă tot felul de întrebuinţări. Tot acum sunt fierte buruienile care vor fi folosite la vopsirea ouălor. Cum este vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşte. Sunt locuri unde în această zi oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească (încărunţească) la fel ca pomii aflaţi în floare.

 

Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor româneşti (Humanitas, 1998)

-Nu îmi place la școală! Nu îmi place!

-Cum așa? Ce s-a petrecut? De ce? Cum? În ce fel? De ce???

Întrebările mamei nu se mai termină. Până mai ieri totul părea bine, doamna învățătoare vorbea despre un colectiv unit, harnic, cu copii ce se susțin, care vin la școală cu drag, cu plăcere. Ce s-a întâmplat acum?

Ei bine, s-a întâmplat următorul lucru: Sergiu se simte extrem de nesigur la școală. Îi place ceea ce învață, desigur, îi place să citească poezii, să afle despre munți înalți, vulturi pleșuvi, să lucreze în lemn, să modeleze, să picteze peisaje de primăvară. Îi place să afle o arie de pătrat, să măsoare și să calculeze. Însă îi displace profund cum se simte în pauză, cum este privit, tachinat, comentat pe la colțuri, cum este numit de colegi și izolat de aceștia.

Părinții îl văd pe Sergiu trist. Trist și iritat. Vor trece de la sine aceste întâmplări, aceste trăiri? Să ne implicăm sau doar să îl ascultăm și să oferim pârghii în sprijin?

Ce e de făcut? Ce e de făcut?

Pot să fac față conflictului?

Atunci când copiii calcă în perimetrul școlii sau în perimetrul oricărui loc ce aduce copii laolaltă, ei sar într-un teren al posibilelor conflicte. Conflicte mititele sau ceva mai mari cărora le pot face față. Conflictele acestea apar, ard ceva timp cu foc mocnit sau produc o mare vâlvătaie și se sting. Uneori dispare umbra oricărui foc în maximum jumătate de oră.

Conflictele acestea seamănă izbitor de tare cu guturaiul. Este foarte iritant, nu îți place deloc, însă reușești să duci totul ,,pe picioare”: supă de pui, ceai de tei cu multă miere, poate o esență de muguri de pin lângă tine, un zâmbet, o mângâiere, o poveste și ești iar gata de joacă.

Când focul conflictului crește, arde, pârjolește, distruge, rănește, este bine să îl numim incendiu al persecuției. Copilul nu poate ieși singur din foc și, cu cât nivelul actului de presiune crește, cu atât copilul va fi mai speriat, mai închis în sine și mai puțin optimist în a vedea ieșirea. Va cere sau nu sprijin, va fi crezut sau nu, vor fi cântărite corect faptele ce îl apasă de către adultul responsabil?

Persecuția este gripa: are nevoie de o vizită la specialist, de analize, de măsuri ferme adecvate, de un posibil antibiotic, de atenție sporită zi de zi, de reevaluare, chiar. Gripa este gravă. Și nu trebuie să îți imaginezi că va trece oricum. Lasă urme fizice și urme în înălțarea interioară.

Părinții, dascălii, adulții responsabili vor fi atenți la toate mesajele verbale și non-verbale primite din partea copiilor noștri; vom interpreta echilibrat, fără a minimiza și fără a exacerba. Însă vom fi atenți la semne, la dureri, la tulburări. Vom interveni. Devreme. Înainte ca lucrurile să escaladeze.

Ce vor face adulții?

Să privim mereu binele din copiii noștri. Copilul și comportamentul lui sunt două lucruri diferite, să nu uităm asta. Și să nu uităm că un copil fericit, mulțumit, echilibrat, NU va dori să rănească pe nimeni. Să ținem cont de amănunte, de contextul exact. Să dăm putere și să ridicăm lumina din fiii și fiicele noastre, să îndreptăm cu blândețe și cu fermitate.

-Mama, oh, aștept cu nerăbdare să ajung luni la școală! Vor fi niște jocuri de echipă grozave! Știi, sunt bine, tare bine! Mă înțeleg grozav cu colegii mei! Mama, s-a petrecut ceva cu noi toți! Nu știu ce, însă știu că sufletul mi-e bucuros!

Sufletul mamei se așează pe o piatră albă să se odihnească. A fost bine că a discutat cu cei responsabili din școală, că a pronunțat lucruri. A fost bine pentru fiul ei și pentru fiii altor părinți.

Primăvara se umple de triluri.

11 – 15 aprilie 2022

În perioada 11 – 15 aprilie 2022, între orele 10:00 – 16:00, te așteptăm în showroom-ul Învie Tradiția din str. Mihai Eminescu nr. 142, sector 2, din București cu o selecție generoasă de produse, adunate din toate zonele țării, care pot constitui un cadou deosebit de Paște.

Când ne gândim la sărbătorile pascale, ne aducem aminte cu drag de copilărie și de tradițiile și obiceiurile poporului nostru. Din acest motiv, evenimentul denumit Târgul cadourilor de Paște, aduce vizitatorilor ocazia de a reda atmosfera prin articolele autentice pregătite.

Simbolul sărbătorii, ouăle roșii vor fi nelipsite, aici se remarcă o categorie de ouă împodobite, cunoscute sub numele de ouă încondeiate în Bucovina. Vei descoperi, de asemenea, vinuri, cozonaci și bunătăți tradiționale, propuneri de pachete și coșuri cadou dar și lumânări naturale, ștergare și ceramică autentică.

Învie Tradiția susține și încurajează meșteșugurile vechi de secole, născute la sat, care fac parte din bogățiile și patrimoniul cultural al României. Produsele expuse în cadrul târgului sunt procurate direct de la meșteșugarii locali, la prețuri corecte, pentru a le permite acestora să aibă acces spre o nouă zonă de desfacere.

Câteva dintre cadouri se regăsesc pe site-ul de prezentare și vânzare: https://www.invietraditia.ro/cadouri-traditionale-romanesti/cadouri-de-paste-traditionale-romanesti/.

Învie Tradiția este un proiect național de susținere a meșterilor populari și de conservare a meșteșugului, prin documentarea și promovarea artei populare, încă prezentă în principalele zone etnografice ale României.

Expoziţie de cămeşi din patrimoniul

Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș şi

fotografii realizate de Gabriel Motica

30 martie – 30 aprilie 2022, Sala Tancred Bănăţeanu

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și Muzeul Național al Țăranului Român, vă așteaptă miercuri, 30 martie 2022, de la ora 17.00, la vernisajul expoziției „Chipuri și cămeși”, care va avea loc la Sala Tancred Bănăţeanu.

„Chipuri și cămeși” nu este doar o alăturare fericită de cuvinte, este un demers expozițional care se supune unui dublu discurs – unul științific, realizat prin cercetarea etnografică a portului popular din Țările Maramureșului, iar celălalt, artistic, realizat prin alăturarea la semnele și însemnele cusute pe cămăși a chipurilor care spun povești din vremuri de demult, surprinse de artistul fotograf Gabriel Motica în peregrinările sale prin Maramureșul nostru drag. Aceste chipuri alăturate cămeșilor expuse sub forma unor îngeri în zbor, sunt legătura între cosmic și terestru, între trecut și prezent, dar, mai ales, o cale spre viitor.

Cele două muzee nu se află la prima colaborare. În anul 2019, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș a găzduit expoziția temporară ,,Așa văzut-a Zaharia – Improvizații într-o lume captivă”, organizată de Muzeul Național al Țăranului Român, în colaborare cu Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice – Catedra multimedia din Chișinău și Asociația ADOF -Chișinău, cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova în România.

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Tancred Bănățeanu, până pe 30 aprilie 2022, de marți până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Lunea este închis.

Prețul biletului de intrare: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei.

S-a născut pe 14 septembrie 2005 la Alba, provincia Cuneo, Italia. În prezent locuiește în Iași și este elev în anul III la Colegiul de Artă „Octav Băncilă”. Întrebat de când pictează, Andrei răspunde: „Pictez de când mă știu”.

A avut prima expoziție de grup la vârsta de 8 ani și jumătate, lucrării sale fiindu-i acordată o atenție aparte. Nu a conștientizat la acel moment ce înseamnă acest lucru, fiind cu gândul la joacă. La 10 ani a avut prima expoziție personală, în Italia, în satul său natal, Lequio Barria, provincia Cuneo, iar ulterior au urmat numeroase alte expoziții naționale și internaționale.

Despre cel mai mare vis al său, despre artă, sentimente, emoții și despre planurile sale pentru 2022 am discutat cu pictorul Andrei Pennazio.

Când ai descoperit pictura și cum a evoluat relația ta cu acesta de-a lungul anilor?

Nu știu dacă am descoperit-o eu pe ea sau ea pe mine, cred că a fost reciproc, dacă pot spune așa. Au fost momente în care pictura era doar o joacă, cum este pentru toți copii de altfel, și încet, încet am descoperit-o. Nu întotdeauna a fost „prietena mea”, însă am devenit între timp buni prieteni și mă bucur. Îmi place să pictez, să desenez, să studiez Marii artiști, să le cunosc povestea, e fascinant.

Acum pot spune că e ceea ce mă relaxează, îmi dă satisfacții, mă face să mă simt împlinit.

Care a fost momentul în care ai știut că aceasta este menirea ta, că îți dorești să te dedici picturii?

Nu pot defini un anume moment în care am considerat că e menirea mea. Îmi amintesc că în toamna lui 2021 mama încerca să afle dacă vreau să urmez pictura sau altă facultate, îmi tot propunea alte facultăți în afară de pictură. Desigur că prima pe listă a fost arhitectura, designul de interioare și sincer, nu știu dacă mai erau și altele pe lista. Cred că în acel moment am realizat că nu intră în discuție o altă specializare. O știam probabil și  înainte, însă atunci am realizat că vreau sa urmez pictura, mi s-a părut firesc și natural.

Cât timp aloci zilnic picturii?

Nu am ținut cont niciodată de timpul alocat picturii pentru că nu există un anumit timp. Uneori poate fi mai mult, alteori mai puțin. De obicei împletesc cititul cu pictura, „se ajută reciproc”, dacă pot spune așa. Am două zile de atelier pe săptămână, însemnând în jur de 10 ore (uneori mai rămân în atelier și după terminarea orelor), plus cele de lucru individual. Daca aș face o medie, cred că între 3-5 ore pe zi. Adevărul e că atunci când desenez, pictez nici nu-mi dau seama cum trece timpul, realizez că a trecut ziua pe nesimțite sau s-a făcut miezul nopții.

Lucrările tale au fost expuse în cadrul a numeroase expoziții. Îți mai aduci aminte – ce sentimente ai trăit când ai avut prima expoziție?

Cred că la prima expoziție nici nu am realizat prea mult ce înseamnă o expoziție, aveam 8 ani și jumătate, era o expoziție de grup. Eram doar noi, elevii și părinții, și a fost minunat. Nu știu dacă am realizat atunci că voi urma acest drum, dar îmi amintesc că artistul plastic, dl Nelu Gradeanu, a vorbit despre lucrarea mea în mod particular, a apreciat cromatica, compoziția … nici nu înțelegeam prea bine despre ce era vorba. Eram toți emoționați și bucuroși, era prima noastră expoziție, ceva deosebit, nou și inedit. După, trebuia să ieșim toți colegii undeva, la o pizza și sa ne jucam, așa că nu cred că am dat prea multă importanță cuvintelor adresate mie și cred că a fost valabil pentru toți colegii mei. Eram cu gândul la joaca ce va urma.

Ce înseamnă arta pentru tine? Ce trezește aceasta în sufletul tău?

Arta, cred că înseamnă totul pentru mine. Arta înseamnă frumusețe, sensibilitate, trăiri, sentimente. Prin artă poți exprima ceea ce simți, ce gândești, bucuria, tristețea… Dacă aș avea mai mult timp mi-aș dori să cânt, să dansez, să joc teatru, să sculptez, să scriu… să fac artă. Arta mă face să mă simt împlinit ca om, deși e cam mult spus având în vedere vârsta mea. Arta e ARTA .

Arta înseamnă frumusețe, sensibilitate, trăiri, sentimente.

Ce sentimente îți dorești să trezești în cei care interacționează cu operele tale?

E greu de spus. Cred că bucurie în primul rând. Cotidianul nu este întotdeauna lipsit de griji, necazuri, nemulțumiri …. așa că arta mea aș dori să transmită liniște, bucurie, să te facă să-ți pui anumite întrebări, să te determine să descoperi lucruri noi. În aceste vremuri tulburi arta trebuie să fie…. lumina, să transmită o stare de bine, liniște și speranță. Probabil asta îmi doresc să transmită tablourile mele.

Din ce îți iei inspirație, în general?

În general îmi iau inspirația din cărți, viața de zi cu zi și Iașul. Am pus și Iașul deoarece când mă plimb pe străzi mă fascinează arhitectura clădirilor, povestea lor și îmi dau inspirație.

Cred că sunt norocos că reușesc să mă bucur de un curcubeu, de o zi cu soare, de răsărit, de apus, de o pictură pe care o vad, de o carte, iar toate acestea mă inspira, îmi dau o stare de bine.

 

Ce artiști te inspiră?

Toți colegii mei știu că perioada mea preferată este Renașterea și deci, pictorii mei preferați sunt cei din această perioadă, insa nu numai. Aș începe cu: Rafael, Van Gogh, Grigorescu, Perugino, Piero della Francesca.

Când nu pictezi, ce îți place să faci?

Când nu pictez îmi place să citesc, să mă plimb, să merg în muzee, să admir clădirile vechi, să stau cu prietenii, să merg la țară. Îmi place să merg la țară deoarece pot sta în natură și să mă relaxez.

Cum te-ai descrie în calitate de artist?

Artist, pentru a mă numi artist mai e cale lungă. Așa cum am spus până acum, sunt un aspirant în ale artei. Încă sunt ucenic. Pentru a mă putea numi artist va trebui să acumulez mult mai multe informații decât cele pe care le am în momentul de față. Pot spune că mă pot numi „artist în devenire”, da, cred că această denumire mi se potrivește. Artist e prea mult spus în ceea ce mă privește. Nu e vorba de modestie, pur și simplu, dacă privesc profesorii mei îmi dau seama cât mai am de învățat, unde ar trebui să ajung. Și, în plus, un artist învață toată viața, și nu numai el.

Artist, pentru a mă numi artist mai e cale lungă. Încă sunt ucenic.

Cum ai descrie arta ta?

Cred că la această întrebare ar putea să vă răspundă cei care sunt în măsură, eu mai puțin.

Care este cel mai mare vis al tău?

Cel mai mare vis al meu?  Să vizitez Florența, să văd locurile în care au trăit Michelangelo, Lorenzo îl Magnifico, să vad grădina în care se adunau învățații vremii și discutau despre noile descoperiri ale acelor timpuri, să mă plimb prin muzee, să străbat orașul la pas. Din fericire cred că o sa pot să-mi îndeplinesc visul, voi avea o expoziție personală la Florența și voi sta acolo pe perioada expoziției.

Există un mesaj comun pe care îți dorești să-l transmiți prin toate operele pe care le realizezi?

Ceea ce doresc să transmit e bucurie, speranță și orice altă emoție pe care cineva o poate regăsi în tablourile mele.

Ce planuri ai pentru 2022?

Cea mai apropiată expoziție va fi la Florența, se numește „Racconti e metafore”, va fi găzduită de primăria orașului Florența, iar locația va fi Z.A.P. Spațiul în care va fi expoziția e un spațiu destinat tinerilor artiști din toată lumea și am avut onoarea de a fi ales. Emoțiile sunt pe măsură, dar și bucuria.

În perioada aceasta e mai greu să ai anumite date exacte în care poți avea o expoziție – probabil Timișoara, Oradea și e posibil să apară și alte locuri în care voi putea expune.

Ce ne poți spune despre cea mai recentă expoziție în cadrul căreia ți-au fost expuse lucrările – unde a avut loc, care a fost tema?

Cea mai recentă expoziție e la Dalnic, la conacul Gaal, vernisajul acesteia a fost pe 12 martie 2022 și va fi deschisă până la data de 1 mai. E o expoziție itinerantă, titlul acesteia este ”Printre rânduri”. Prima etapă a fost la Iași, la Galeria „Labirint” și la Galeria „La gard” a Casei de Cultură a Municipiului Iași „Mihai Ursachi”. A fost prima mea incursiune în Ținutul Secuiesc . Nu pot spune că n-am avut emoții, am avut chiar foarte mari, dar mi-a și plăcut foarte mult. Am avut ocazia să cunosc oameni deosebiți, să văd lucruri interesante și mai ales peisaje frumoase. Sper să am ocazia să mai revin pe acele meleaguri și cu alte ocazii.

Ai o lucrare realizată preferată? Dacă da, ce o face atât de specială pentru tine?

Știți, când mă apuc de o lucrare și ajung pe la jumătatea ei sau mai mult, zic că acest tablou îmi place cel mai mult. Și asta mi s-a întâmplat de la prima mea lucrare. Nu numai că este greu, este imposibil să spun că am una preferată. Pot spune că fiecare are ceva special pentru mine. Fiecare tablou face parte dintr-o anumită perioadă de viață, exprimă anumite trăiri, sentimente…

Care a fost rolul părinților tăi în evoluția ta artistică – cum simți că te-au sprijinit, inspirat, motivat?

Părinții cred că sunt fundamentali în dezvoltarea unui copil. Rareori se întâmplă să reușești fără ajutorul lor, moral, în primul rând, și financiar, desigur. E important să vezi că cineva crede în tine, că investește în tine, în visurile tale care, uneori pot rămâne doar la stadiul de visuri.

Am învățat să fiu luptător, să lupt chiar și atunci când șansele de reușită sunt mici, să nu mă descurajez și să mă perfecționez mereu, să doresc să aflu mereu alte lucruri și să doresc să evoluez – acestea sunt lucruri pe care le-am învățat de la ei.

Cu siguranță, fără ajutorul lor drumul meu ar fi fost mai anevoios, greu și ar fi trebuit să investesc mai multa energie și timp să ajung aici.

Fotografii: Arhivă personală Andrei Pennazio

Matricea Românească a avut plăcerea de al avea invitat, în data de 21.03.2022, pe Pr. Conf. Dr. Univ. Gh. Holbea, preot la Biserica Precupeții Noi din București, ce ne-a vorbit pe tema RUGĂCIUNII

,,M-am tot gândit cum să început, sunt convins că fiecare aveți experiență personală în ceea ce privește rugăciunea. Am adus o carte: Omul, acest necunoscut de Alexis Carrel. Bineînțeles noi, teologii, eram obișnuiți cu rugăciunea, era în programul nostru, dar sincer în perioada aceea când am citit această carte am înțeles că pentru mine era o întărire puternică, pentru că în perioada aceea era o ofensivă împotriva credinței.”

,,Pr Antonie Plămădeală ne-a înaripat invitându-l mai întâi pe Ioan Alexandru în dat de 6 iunie 1991. Cel care l-au ascultat, cunoscut pe Ioan Alexandru, nu ca om politic, ci ca poet care a predat la Universitate, poezia ebraică dar și la arte plastice, iconografia bizantină, știu foarte bine că dânsul era însăși credința întrupată și în același timp împărtășită prin entuziasm.’’

,,La noi la Teologie exista aceasta vorbă: ești teolog? Roagă-te!”

Ce înseamnă rugăciunea? Sunt foarte multe definiții. Răspunsul la aceasta întrebare îl găsiți în videoclipul de mai jos.

Din aprilie până-n iunie, la Muzeul Național al Țăranului Român, la Atelierul de Creativitate

Aprilie – iunie 2022

Ana noastră n-are mere, dar are o grămadă de idei trăsnite: cum că ar fi cazul să inventăm o trusă de reparat cerul, ba și o scară luuungă, cu cozi de pisici, să-l gâdilăm. Și dacă te-ai prins în joaca ei, cu siguranță că-ți vei dori să răsucești nori pe furculiță, să stai de vorbă cu soarele insomniac cu trei sprâncene sau să te împrietenești cu Sfântul Gâză.

Beatrice are chef de joacă, așa că pornind de la povești populare, obiceiuri, personaje fantastice din mitologia populară sau poveşti din calendar, poți crea fie păpuși din hârtie, siluete pentru teatru de umbre sau motocei, fie alte și alte obiecte bune de luat acasă și jucat cu ele.

La atelierele Valentinei e liber la imaginat. Dar nu îți închipui că doar visezi, așaaa, cu orele, ci și construiești. Ce? Păi jurnale-fortărețe sau jurnale-baloane, animații, cuvinte-colaj sau colaje-cuvinte, un altfel de dicționAR (da, da, este vorba despre realitatea augmentată), descifrezi sau creezi imagini și povești.

Cu Raluca iei o poveste plictisitoare, o desfaci în bucăți mici, o cânți pe rock sau operă, o joci, o colorezi și o faci cea mai veselă sau cea mai dramatică sau neștiută sau… ce mai încoace și-n colo, cea mai cea poveste.

Și poți termina săptămână cu Călin, dându-vă în scrânciob la capete diferite de fluier.

Costul unui atelier: 25 de lei/întâlnire. Programul, mai jos.

Cum avem un număr maxim de persoane cu care lucrăm, înscrierea este importantă și se face la adresa de email atelieruldecreativitate@gmail.com sau prin formularul de înscriere, ori la numărul de telefon 0757 256 227 (în intervalul orar 9.00-15.00, de luni până vineri).

Pentru a asigura un mai bun acces grupurilor școlare, educatorii și cadrele didactice ne pot contacta la telefon, pentru a se programa la oricare dintre atelierele propuse, în zilele și la orele dorite, în funcție de disponibilitatea spațiului.

PROGRAM

Săptămâna I

Luni, 4 aprilie

10.00-11.30 Program dedicat fundațiilor și asociațiilor

Marți, 5 aprilie

10.00-11.30 Cine a uitat să închidă ușa cerului? – atelier cu Ana Petrovici-Popescu

Acum mulți ani cerul era imaginat ca o un pod din fier cu uși din loc în loc pentru ca îngerul păzitor al fiecărui om să-și poată vizita protejatul. Însă cineva a uitat să închidă o ușă și cerul a tras o înțepeneală de zile mari. Așa că te așteptăm să îți imaginezi ușa ta din burta unei picături de ploaie pentru a recrea bolta cerului plin de uși și ușițe bine închise. Picăturile vor fi realizate din carton, apoi vor fi pictate, decupate și agățate pe o sfoară pentru a întregi cerul.

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7-10 ani, pentru cel mult 10 participanți.

12.00-13.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan

Ileana şi Făt-Frumos

Hârtia poate spune multe povești, ea este fața pe care oamenii scrijelesc, din cele mai vechi vremuri, povești din semne grafice care duc la formarea unui cuvânt, propoziții, fraze, povești.

La atelierul de păpuși din hârtie spunem povești prin modelarea hârtiei, aceasta prinzând viață în diferite figurine, personaje care populează basmele și snoavele românești.

Atelier dedicat copiilor peste 3 ani și părinților, unde se încurajează lucrul copil-adult.

Miercuri, 6 aprilie

10.00-11.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan

Haideţi la teatrul de păpuşi!

Oricărui copil îi place să meargă la teatru, dar să şi joace mici scenete în care ei sunt actori, regizori şi câteodată chiar şi spectatori. La acest atelier, după ce vom povesti un pic despre Murgilă, Miezilă şi Zorilă şi ne vom închipui cum arată aceste făpturi vom realiza din carton, la alegere, două marionete tridimensionale de mărime mică. Vom învăţa să le mânuim şi să le dăm viaţă în mici scenete propuse de participanţi.

Atelier dedicat copiilor peste 8 ani

12.00-13.30 Instrumente de reparat cerul – atelier cu Ana Petrovici-Popescu

Cum oprim schimbările climatice? Plecând de la modul în care țăranul român își explica cerul, poți propune soluții la probleme ecologice actuale, cum ar fi încălzirea globală. Dacă cerul era gândit ca un pod de fier cu uși din loc în loc, cum poate fi el reparat pentru a opri căldura acaparatoare? Îți propunem un atelier-trusă de creat unelte de meșterit inspirate din ușile țărănești, nori, stele, luna, păsări și din ce îți mai trece prin minte.

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7-10 ani, pentru cel mult 15 participanți.

Joi, 7 aprilie

10.00-11.30 – Atelier de construit jurnale de poveste cu Valentina Bâcu

La atelierul de Construit jurnale de poveste, îți vei construi jurnalul după chipul și asemănarea personajului/ personajelor de poveste preferate. Te poți gândi la o fortăreață închisă sau păzită cu strășnicie de un balaur cu șapte capete sau de un dragon adormit, în care gândurile tale să fie ferite de ochii celorlalți. Sau poți să-l construiești sub forma unul balon pregătit să te poarte în ținuturi îndepărtate. Ori, de ce nu, sub forma unui palat, în care se pregătește cel mai important bal al anului și la care-ți inviți toți prietenii.

Vârsta recomandată – peste 8 ani

12.00-13.30 În câte feluri se poate spune o poveste? cu Raluca Oprea-Minoiu

Prin trei gesturi? Jucând „De-a statuile vii”? Punându-ți vocea să schițeze emoții? Rescriind povestea din perspectiva unui personaj aparent oarecare?

Să spui o poveste nu-i lucru de șagă. Ai nevoie de tot corpul, de voce, de forță sau blândețe. Pentru că ești cel care-ți îndrumi personajele, le faci vii, pe ele și zecile de experiențe, întâlniri, emoții. Le iei de mână și le introduci în viața ascultătorului, creând prietenii pe viață.

Atelier de crescut povestași. Pentru cel mult 10 de persoane trecute de 7 ani.

Vineri, 8 aprilie

10.00-11.30 Atelier de imaginat personaje din expresii cu tâlc folosind colajul cu Valentina Bâcu

Te-ai întrebat vreodată cum arată „Jumătate-de-om-călare-pe-jumatate-de-iepure-șchiop” sau cum erau vremurile „pe când se băteau urșii în coade” sau „pe când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier”? Limba română este plină de zicale și de expresii populare cu tâlc, pe care le transpunem creativ folosind tehnica realizării colajului. Nu vom avea nevoie decât de câteva resturi de materiale – fotografii din reviste, ziare vechi, ambalaje, felicitări sau chiar banala hârtie de împachetat, țesături, nasturi etc. Ingredientele principale pe care trebuie să le aduci tu sunt veselia și creativitatea. Și-am încălecat pe-o șa și te-aștept să conturăm povestea ta.

Vârsta recomandată – peste 7 ani

12.00-13.00 Povești cu urechi, atelierul lui Călin Torsan

(o întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani)

Ne vom legăna împreună pe o creangă cântătoare, dându-ne în scrânciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-vă despre ele și făcându-le să răsune. Voi, ascultând sunete și cuvinte. Adică povești…

Pentru cel mult 20 de persoane de la 10 la 18 ani.

Săptămâna a II-a

Luni, 11 aprilie

10.00-11.30 Program dedicat fundațiilor și asociațiilor

Marți, 12 aprilie

10.00-11.30 Scara de gâdilat cerul – atelier cu Ana Petrovici-Popescu

În mitologia românească cerul era odată mai aproape de om, așa că el putea comunica direct cu Dumnezeu, însă ceva s-a întâmplat și cerul s-a supărat fugind cât mai departe de mâna omului. Noi ne propunem să-l îmbunăm, însă pentru a ajunge la cer avem nevoie de o scară uriașă sau de alte lucruri găsite în casă, precum un pat sau o coadă de pisică, sau din muzeu, o ladă de zestre sau o fereastră, pe care le vom realiza din hârtie și culoare, apoi le vom suprapune parțial pentru a forma o coloană-scară mai mare decât noi. În vârful ei putem aduna scrisorile noastre pentru împăcarea cerului.

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7-10 ani, pentru cel mult 10 participanți.

12.00-13.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan

Atelier de teatru de umbre

La început copiii vor afla ce este teatrul de umbre, când și unde a apărut. Li se vor istorisi două legende care vorbesc despre începuturile teatrului de umbre.

Apoi, pe baza unei povești simple, copiii vor trece la lucrul efectiv: împreună cu părinții, vor fi împărțiți pe echipe și vor lucra siluetele reprezentând personajele poveștii. La sfârşit fiecare echipă va realiza o scurtă reprezentație teatrală: ei vor mânui la panou siluetele tocmai construite – ajutați de adulți – și vor interpreta povestea propusă de coordonator. La sfârșit toți copiii și părinții vor primi aplauze bine meritate. Atelier dedicat copiilor peste 4 ani. Este recomandat ca un adult să însoțească, în timpul atelierului, copiii de vârste mici.

Miercuri, 13 aprilie

10.00-11.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan

Broşe, figurine, păpuşi, flori din lână netoarsă

TEHNICA DE ÎMPÂSLIRE CU AJUTORULUI ACULUI DE ÎMPÂSLIT. Folosind lâna netoarsă şi acele, ne vom împrieteni cu lâna, modelând-o în mici figurine moi şi pufoase, bune de strâns în palme când ai emoții.

Atelier dedicat copiilor peste 9 ani şi adulţilor doritori să se împrietenească cu lâna şi cu acul de împâslit. La sfârşitul atelierului obiectele realizate vor putea fi luate acasă.

12.00-13.30 Steaua cu umeri – atelier cu Ana Petrovici-Popescu

Se spune că fiecare om primește la naștere o stea a lui și ca să nu se prăbușească, cerul a ales să se sprijine pe stele. Ne vom imagina în carton și culori o stea-candelabrul personalizată – fiecare poate aduce un obiect ce va fi agățat de candelabru, ca de exemplu o scoică pentru a cuprinde ideea de sunet -, căruia îi vom construi un picior sau un stâlp de casă pentru a pune umărul la susținerea cerului. La final vom aduna toate stelele realizate într-o constelație particulară sub un cer satinat.

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 8-12 ani, pentru cel mult 10 participanți.

Joi, 14 aprilie

10.00-11.30 – Atelier de construit jurnale de poveste cu Valentina Bâcu

La atelierul de Construit jurnale de poveste, îți vei construi jurnalul după chipul și asemănarea personajului/ personajelor de poveste preferate. Te poți gândi la o fortăreață închisă sau păzită cu strășnicie de un balaur cu șapte capete sau de un dragon adormit, în care gândurile tale să fie ferite de ochii celorlalți. Sau poți să-l construiești sub forma unul balon pregătit să te poarte în ținuturi îndepărtate. Ori, de ce nu, sub forma unui palat, în care se pregătește cel mai important bal al anului și la care-ți inviți toți prietenii.

Vârsta recomandată – peste 8 ani

12.00-13.30 În câte feluri se poate spune o poveste? cu Raluca Oprea-Minoiu

Prin trei gesturi? Jucând „De-a statuile vii”? Punându-ți vocea să schițeze emoții? Rescriind povestea din perspectiva unui personaj aparent oarecare?

Să spui o poveste nu-i lucru de șagă. Ai nevoie de tot corpul, de voce, de forță sau blândețe. Pentru că ești cel care-ți îndrumi personajele, le faci vii, pe ele și zecile de experiențe, întâlniri, emoții. Le iei de mână și le introduci în viața ascultătorului, creând prietenii pe viața.

Atelier de crescut povestași. Pentru cel mult 10 de persoane trecute de 7 ani.

Vineri, 15 aprilie

10.00-11.30 DicționAR pe sărite – călătorii în jurul lumii de-altădată cu Valentina Bâcu

O călătorie poate fi mult așteptată sau, dimpotrivă, apărută dintr-un gând sau o nevoie ce nu suportă amânare. Ca să pornești azi într-o călătorie, ai nevoie de un plan și de un geamantan, de un bilet de tren/avion, de o hartă sau de baterie la telefon sau, de ce nu, de o carte sau de o pereche de ochelari 3D care să te transporte în lumi imaginate de alții. Dar cum crezi că ar arăta bagajul tău și cum ai călători dacă ai fi trăit acum o sută de ani? Poate ai lua cu tine țolul, care să-ți țină de cald sau adăpost, ocarina, care să-ți țină de urât, o pereche de opinci și o cămașă cu altiță, poate chiar și un frumos zgărdan. Te întrebi ce accesorii sunt acestea, fiindcă nu-ți amintești să fi fost pe vreo listă? Te invit să le descoperi alături de alte cuvinte aproape uitate, din vocabularul țărănesc, într-un atelier în care vom călători virtual în lumea țărănească de altădată. Vom scotoci prin Arhiva de Imagine a Muzeului Țăranului Român, dar vom folosi și realitatea augmentată pentru a ne imagina călători ai vremurilor trecute.

Atelierul își propune prezentarea interactivă a unui Dicționar etnologic, care va consta în realizarea unei instalații artistice împreună cu toți participanții.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 9 ani.

12.00-13.00 Povești cu urechi, atelierul lui Călin Torsan

(o întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani)

Ne vom legăna împreună pe o creangă cântătoare, dându-ne în scrânciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-vă despre ele și făcându-le să răsune. Voi, ascultând sunete și cuvinte. Adică povești…

Pentru cel mult 20 de persoane de la 10 la 18 ani.

Săptămâna a III-a

Luni, 18 aprilie

10.00-11.30 Program dedicat fundațiilor și asociațiilor

Marți, 19 aprilie

10.00-12.00 Soarele insomniac cu trei sprâncene – atelier cu Ana Petrovici-Popescu

După ce își termină treaba, Soarele se duce la culcare, însă numai după ce roagă monștrii din cer să-l trezească atunci când e timpul să răsară din nou. Însă monștrii obișnuiesc să facă gălăgie noaptea, asta pentru ca dorm ziua pe săturate, și bietul Soare nu reușește să adoarmă. Așa că în zilele în care Soarele nu apare pe cer, să știți că nu a închis un ochi și nu vrea să fie văzut cu cearcăne. Ca să-i spunem necazul, vom construi împreună din carton un Soare cu trei sprâncene – ce vor reprezenta stările sufletești ale sus-numitului, după cum urmează: una în sus pentru mirare, alta pe orizontală pentru relaxare, iar ultima în jos pentru supărare – deasupra fiecărui ochi, apoi ne vom imagina cu ajutorul sârmei, cu ce se ocupă monștrii de fac așa de mult zgomot.

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 8-12 ani, pentru cel mult 10 participanți.

12.00-13.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan

Broşe, figurine, păpuşi, flori din lână netoarsă

TEHNICA DE ÎMPÂSLIT CU AJUTORUL APEI ŞI A SĂPUNULUI – După ce vom ascult o mică poveste vom trece la lucru realizând tema propusă de coordonatorul atelierului. Vom crea obiecte de mici dimensiuni: poate o gărgăriță, poate o bilă magică, plină cu vise colorate.

Atelierul, dedicat copiilor peste 4 ani, este unul care încurajează lucrul copil-adult, mai ales atunci când copilul este de vârstă mică. La sfârşitul atelierului obiectele realizate vor putea fi luate acasă.

Miercuri, 20 aprilie

10.00-11.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan

Atelier de confecţionat figurine şi păpuşi din pânză umplute cu vatelină

Cu ace, ațe și pânzeturi, ne vom întrece cu mașina de cusut și vom coase niște personaje de poveste. Nu oricare, ci din mitologia populară, dar sigur nu vor fi lăsați deoparte nici Ileana Cosânzeana, nici Făt Frumos.

După cusut, trecem la pictat pânza, apoi o umplem cu vatelină și iarăși… coasem. Pentru că nu e de șagă cu băgatul aței în ac, făcutul nodului și cusutului, la acest atelier vor participa persoane trecute de nouă ani. Dacă au și o bunică sau bunic ca ajutor, vor avea și mai mult spor. Păpușile rezultate vor putea fi luate acasă.

12.00-14.00 Trăsnetul cu scame pe limbă și norii răsuciți pe furculiță – atelier cu Ana Petrovici-Popescu

Atunci când e furtună mare își face apariția dumnezeul trăsnetului, Perun, născut din doi nori căpoși, apoi cerul gâfâie de parcă ar fi la sala de sport, iar norii sar coarda până aproape de pământ. Ce s-ar întâmpla dacă cerul s-ar apropia de noi? Ar putea norii supărăcioși să se formeze și din aburul pe care îl scoatem din gură, din ceaiul fierbinte sau din aburul mămăligii proaspăt răsturnate? Oare cum arată Perun și ce legătură are el cu cearta norilor?

Ne propunem să îl creăm din carton și culori pe dumnezeul tunetului alături de rudele lui și de norii pitici formați de propria gură.

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 9-12 ani, pentru cel mult 10 participanți.

Joi, 21 aprilie

10.00-11.30 – Ce vedem când privim? cu Valentina Bâcu

Ți s-a întâmplat vreodată să dai peste o fotografie alb-negru, îngălbenită la colțuri, într-un raft al (stră)bunicilor, și să te izbească asemănarea cu străbunica/străbunicul? Evident, diferă veșmintele, podoabele și alte accesorii, precum și faptul că personajul „pozează”, pe când tu ești obișnuit/ă mai mult cu selfie-urile.

Dar privirea blândă o regăsești și-n ochii bunicii/bunicului atunci când îți spune povești. Cu cât privești mai mult, cu atât începi să observi mai multe asemănări – și ție îți place să porți părul într-o parte sau cu împletituri sofisticate, haine înflorate sau eșarfe de mătase.

Cu ajutorul fotografiilor din Arhiva de Imagine MNȚR, te provoc să te oprești pentru o oră și jumătate, să privești și să (te) gândești într-o fotografie din alte vremuri.

Recomandat copiilor cu vârsta peste 10 ani.

12.00-13.30 În câte feluri se poate spune o poveste? cu Raluca Oprea-Minoiu

Prin trei gesturi? Jucând „De-a statuile vii”? Punându-ți vocea să schițeze emoții? Rescriind povestea din perspectiva unui personaj aparent oarecare?

Să spui o poveste nu-i lucru de șagă. Ai nevoie de tot corpul, de voce, de forță sau blândețe. Pentru că ești cel care-ți îndrumi personajele, le faci vii, pe ele și zecile de experiențe, întâlniri, emoții. Le iei de mână și le introduci în viața ascultătorului, creând prietenii pe viața.

Atelier de crescut povestași. Pentru cel mult 10 de persoane trecute de 7 ani.

Săptămâna a IV-a

Marți, 26 aprilie

10.00-11.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan

Mozaic din coji de ouă

După ce am ciocănit ouăle de Paşte, am pus bine, la păstrat, cojile frumos colorate. Poate vrem să „refacem” oul cu ele? Sau să le combinăm în mici tablouri? Dar ce ziceţi de niște animale fantastice îmbrăcate în solzi de ouă colorate?

Folosind lipici și coji de ou, strânse cu grijă de fiecare, ne vom lăsa imaginaţia să zburde în lumea poveştilor fantastice.

Atelier este dedicat copiilor peste 5 ani, iar adulţii însoţitori vor putea lucra cot la cot cu cei mici.

12.00-13.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan

Motocei din lână. Figurine vesele

Folosind fire din lână, cartoane şi foarfece putem realiza mingiuţe din fire de lână, jucării de înveselit pisica sau mici figurine vesele pe care le putem integra în joaca noastră.

Atelierul este dedicat copiilor peste 3 ani, iar adulții însoțitori vor putea lucra cot la cot cu cei mici.

Miercuri, 27 aprilie

10.00-11.30 Sfântul Gâză. Atelier de alungat lighioanele care ne modifică hainele cu Ana Petrovici-Popescu

Sfântul Gâză, cel care se ocupă de educația viețuitoarele de prin pământ, apă sau aer, a ațipit preț de câteva minute, timp suficient pentru ca unele lighioane, mai exact moliile, să plănuiască tot felul de răutăți împotriva oamenilor. Așa că ele s–au pus pe mâncat hainele cele mai bune din absolut toate dulapurile și toate lăzile de zestre, motivând că aceasta este noua modă, cu găurele deșirate peste tot. Se pare că tot ce le poate opri este un lucru special gândit pentru a le alunga intențiile neprietenoase. Cum ar putea arată? Ne vom imagina acel obiect în polistiren, sârmă, lână și cuvinte pictate, pentru ca apoi să îi creăm o utilitate practică pentru viața noastră.

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7-12 ani, pentru cel mult 10 participanți.

12.00-13.30 Oare ce fac obiectele noaptea în muzeu? cu Raluca Oprea-Minoiu

Poate o furcă de tors se transformă în sabia lui Făt-Frumos, un covor devine o grădină cu flori adormitoare, războiul de cusut se transformă într-un soldat din Minecraft. Și împreună alcătuiesc o poveste, pe care o transpunem într-un joc de teatru de umbre.

Ne alegem obiectele (că-i o catrință, că-i un clopoțel de ceramică, că-i o suveică), împreună dăm un rost obiectelor, apoi le desenăm, le decupăm și le spunem povestea la panoul de teatru de umbre.

Atelier pentru 10 copii, de la 6 ani.

Joi, 28 aprilie

10.00-11.30 Atelier de realizare animație cu Valentina Bâcu

Prinți, prințese, balauri cu trei capete, iepuri fricoși sau, dimpotrivă, iuți de picior și gata să se ia la întrecere cu trei zmei de-odată. Iată câteva din personajele care au prins mișcare în cadrul atelierelor de animație Muzeul la cutie. Dacă ai între 8-12 ani și te gândești serios că rolul de regizor, scenarist sau animator ți s-ar potrivi și-ți plac și poveștile țărănești sau basmele populare (sau ești curios să le descoperi), te aștept la un atelier de realizare animație.

Tehnica pe care o vom utiliza este cea de stop-motion, așa că înarmează-te cu muuultă răbdare înainte de toate, fiindcă va fi nevoie de mii de cadre pentru un minut de animație. Dar nu-ți face griji, vei lucra în echipă – chiar dacă la distanță – cu alți tineri talentați, ca în orice producție video. Vei învăța să creezi un story-board, să negociezi situații și să găsești soluții atunci când este nevoie.

Numărul maxim de participanți: 10 copii, cu vârsta peste 8 ani.

ATENȚIE: acest atelier se desfășoară în cadrul a două întâlniri (joi și vineri)

12.00-13.30 În câte feluri se poate spune o poveste? cu Raluca Oprea-Minoiu

Prin trei gesturi? Jucând „De-a statuile vii”? Punându-ți vocea să schițeze emoții? Rescriind povestea din perspectiva unui personaj aparent oarecare?

Să spui o poveste nu-i lucru de șagă. Ai nevoie de tot corpul, de voce, de forță sau blândețe. Pentru că ești cel care-ți îndrumi personajele, le faci vii, pe ele și zecile de experiențe, întâlniri, emoții. Le iei de mână și le introduci în viața ascultătorului, creând prietenii pe viața.

Atelier de crescut povestași. Pentru cel mult 10 de persoane trecute de 7 ani.

Vineri, 29 aprilie

10.00-11.30 Atelier de realizare animație cu Valentina Bâcu

Prinți, prințese, balauri cu trei capete, iepuri fricoși sau, dimpotrivă, iuți de picior și gata să se ia la întrecere cu trei zmei de-odată. Iată câteva din personajele care au prins mișcare în cadrul atelierelor de animație Muzeul la cutie. Dacă ai între 8-12 ani și te gândești serios că rolul de regizor, scenarist sau animator ți s-ar potrivi și-ți plac și poveștile țărănești sau basmele populare (sau ești curios să le descoperi), te aștept la un atelier de realizare animație.

Tehnica pe care o vom utiliza este cea de stop-motion, așa că înarmează-te cu muuultă răbdare înainte de toate, fiindcă va fi nevoie de mii de cadre pentru un minut de animație. Dar nu-ți face griji, vei lucra în echipă – chiar dacă la distanță – cu alți tineri talentați, ca în orice producție video. Vei învăța să creezi un story-board, să negociezi situații și să găsești soluții atunci când este nevoie.

Numărul maxim de participanți: 10 copii, cu vârsta peste 8 ani.

ATENȚIE: acest atelier se desfășoară în cadrul a două întâlniri (joi și vineri)

12.00-13.00 Povești cu urechi, atelierul lui Călin Torsan

(o întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani)

Ne vom legăna împreună pe o creangă cântătoare, dându-ne în scrânciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-vă despre ele și făcându-le să răsune. Voi, ascultând sunete și cuvinte. Adică povești…

Pentru cel mult 20 de persoane de la 10 la 18 ani.

Motto: „Pace aştept, şi nu este întru mine pace…”[1]

În Evanghelia după Matei, Iisus Hristos rostește această îndrumare pentru ucenicii abia deveniți apostoli:

„Și intrând în casă, urați-i zicând: Pace casei acesteia!” (10, 12)

Acest salut, precizează Ieronim[2], nu este nici salutul grecesc, care anunța bucuria, nici cel latinesc, care invoca sănătatea. Este cel semitic, care a ajuns până în zilele noastre, pe care îl știm din auzite ca pe un fel de hello, bonjour sau ciao. Este vorba despre shalom.

Rădăcina consonantică Š-L-M din care a crescut cuvântul „pace” e comună multor limbi semitice și, în iudaism, este unul dintre numele lui Dumnezeu[3] (Adonai-Shalom). Astfel că Shalom – Pace merită cercetat puțin, măcar ca să intuim cât de departe e de vremurile noastre, dominate de consoane mai puțin subtile, precum P, B, X ori Z.

O precizare necesară – cei ce știu câte ceva despre limba ebraică veche cunosc faptul că, spre deosebire de multe alte limbi, aici literele au ele însele o însemnătate excepțională și o viață a lor proprie. Există cărți întregi scrise despre literele ebraice, nu are rost să povestesc eu prost și pe scurt ce au povestit alții bine și pe îndelete. Ce e de reținut acum e că, în ebraica veche, literele în sine sunt căi de înțelegere. Ele nu sunt doar niște repere grafice, golite de sens intrinsec. De pildă, dacă în alfabetul latin „A” e o simplă convenție, un simplu semn transparent, în abjad-ul ebraic aleph e o explozie de sensuri și de lumini, o entitate care comunică cu celelalte entități din constelația limbii, un fel de vietate prin care Dumnezeu Însuși face, desface și preface. Scrii A și obții trei bețișoare și o indicație de pronunție. Scrii א (Aleph) și obții o esență de sens.[4]

Cu acest reper în gând, să privim puțin către shalom. Urmăriți (de la dreapta la stânga, da?) cele patru litere din imaginea de sus. Prima, care seamănă cu un trident, este shin, a doua este lamed, iar ultima este mem final (în ebraică, există câteva litere care capătă altă formă dacă sunt puse la finalul cuvântului, semn că pe lumea asta niciodată lucrurile nu sunt statice și că, în lumina sfârșitului, ne schimbăm alcătuirea). Pe cel de-al treilea caracter care aduce cu un bețișor cu punctuleț deasupra îl putem lăsa deocamdată la o parte, întrucât nu este o consoană, ci este vocala O, deci nu face parte din rădăcina consonantică Š-L-M. La fel și micul T de sub Shin, tot vocală e. Rămânem deci cu Shin-Lamed-Mem, cum am stabilit.

Despre prima literă, Shin, cea care seamănă cu un trident, înțelepții spun că ea conține ideea de pace. În partea de sus, pare că sunt trei siluete suple, ori trei capete. Fiecare cu altă cale – unul prea țeapăn, unul prea aplecat și unul numai bun. Lucrurile pot lua mereu forme extreme și știm bine că, așa cum există ispite de-a stânga pentru cei simpluți, există și ispite de-a dreapta pentru cei rafinați. Între ele, ca între Scila și Caribda, e calea de mijloc, cumpănirea salvatoare, gândul moderat fără a fi tern, și ferm fără a fi casant.

Dacă ar fi fost doar un cap, ar fi fost prea singur. Dacă ar fi fost două, sigur s-ar fi certat. Abia odată cu cel de treilea apare posibilitatea medierii, a lui nici-ca-tine/nici-ca-mine, a lui nici-așa/nici-altminteri. Abia al treilea aduce posibilitatea unei împăcări adevărate, atât de necesară pentru spiritele care se risipesc care încotro, uitând că (așa cum bine se vede) baza lor e comună, sursa lor de viață e aceeași și, deci, nu pot exista unele fără altele.

Nu fără legătură cu interpretarea de mai sus vine o alta: Shin mai este asociat cu dinții – shen [ז‎ש‎‎]), deci cu actul de a te hrăni și mai ales cu actul de a mărunți. A alege buna cale de mijloc presupune să „rumegi” cu grijă, să nu iei decizii pripite, „pe nemestecate”. Așadar, calea de mijloc și pacea se mențin cu răbdare și cu atenție. Și cu efort – pentru că dinții mai înseamnă și putere: sfâșiem cu dinții ceea ce nu putem rupe cu mâinile.

Shin însă mai e și semnul focului și nu trebuie mult efort ca în locul celor trei capete să vedem acum trei vâlvătăi care ard neîncetat, incendiu implacabil împrăștiat în toate direcțiile. Ceea ce face ca lucrurile să devină și mai interesante – pentru că, de partea cealaltă a lui Lamed se află Mem. Iar Mem este, tradițional, simbolul apei.

Apa e viață, iar ebraica o onorează splendid dimpreună cu focul: asta fiindcă focul – esh [אש], împreună cu apa – maim [ם‎‎׳‎מ‎] ne dau pe shamaim [‎‎ם‎׳‎מ‎ש] – care nu este altceva decât cerul[5] făcut întru început de Dumnezeu în primul verset al Scripturii, pe care îl regăsim și ca „reședință” a Domnului în Psalmul al 2-lea.[6]

Focul încălzește și purifică, dar, nestăpânit, topește, mistuie și dogorește, lăsând doar cenușă și scrum. Apa e viață, însă și ucide, îneacă, rodește rugină și cotropește orice loc în care poate pătrunde. Și mai cu seamă dizolvă totul. Sub imperiul apei, totul se îndreaptă către pierderea formei, către pierderea stabilității, către nedeterminare și către deșert.

Astfel, Shalom ne aduce aminte că,  pe de-o parte, avem apa Potopului, iar pe partea cealaltă, focul Sodomei[7]. Două forme de distrugere, două feluri diferite cu același deznodământ oribil – pierderea războiului spiritual prin amorfizare. Cum să scăpăm, cum să ne salvăm?

Între Shin și Mem e Lamed. Această literă elegantă are o particularitate pe care nici un învățăcel nu o poate ignora – este cea mai înaltă dintre literele ebraice. În vreme ce toate celelalte litere stau cuminți, înșirate la același nivel, Lamed se înalță, luându-și zborul pe deasupra tuturor. De asta, înțelepții ne spun că Lamed este simbolul cunoașterii, al învățării – lamad [ד‎מ‎ל‎], semn că doar prin strădania de a cunoaște putem depăși orizontalele mustind de prostie și de orbire ale veacului. Lamed potolește și furia, pentru că seamănă cu un toiag cu care puteai agăța oaia pierdută printre mărăcini sau în vreo crăpătură de stâncă, puteai separa oile de capre sau, la nevoie, puteai încinge spinarea vreunui răufăcător, redând pacea turmei. Iar toiagul e sceptru – adică autoritate legitimă și puterea de a discerne, fără de care, simplu spus, pacea e iluzie, zbucium și risipire și vorbă de stropit pe ecran.

Și mai e ceva – Lamed e și simbolul orientării – în ebraica biblică, ל alipit de un substantiv sau un pronume se transformă în prepoziție care indică direcția. Iar Direcția ne-o dă tot această literă maiestuoasă, care nu întâmplător se află în inima „alfabetului” ebraic (și în mijlocul lui Shalom). Direcția e inima – lev [לב], și nici nu ar trebui să ne mirăm – până la urmă dintotdeauna ni s-a spus că întrAcolo trebuie să ne îndreptăm, restul a fost bruiaj din regie. (Abia de curând am remarcat cu uimirea necunoscătorului că Hristos alătură fericirea celor curați cu inima de fericirea făcătorilor de pace).

Așadar, Shalom – cu Lamed înrădăcinat ca un pom falnic între Shin și Mem, ne spune: doar cunoașterea ce se îndreaptă spre inimă, doar cunoașterea ce se înalță dincolo de povara zilei, doar cunoașterea ce aduce ordine și scoate la lumină; doar cunoașterea ce-i foc viu și apă vie poate depăși deopotrivă incendiile și inundațiile lumii noastre dezordonate și ne poate da apa care ține de sete, nu pe cea care ne îneacă, și focul care încălzește, nu pe cel care carbonizează. Pacea de pe pământ nu poate dăinui dacă nu ne vom strădui să ne atingem, să ne lăsăm atinși de Adevărul care ne spală inima cu Apă și ne-o curăță cu Foc.

…Iar dacă la urmă vom schimba doar o singură vocală din rădăcina Š-L-M vom descoperi o altă minunăție. Vom obține pe Shalam  – care înseamnă starea de a fi complet, neștirbit, nevătămat.[8]

Semn că fără pace, nu putem fi întregi…

Semn că mai întâi trebuie să ne căutam întru pace inima, ca să fim deplini…

Ca să fim deplinimi.

Shalom!

[1] Din rugăciunea la vreme de mâhnire și deznădejde a Sfântului Efrem cel Nou.

[2] Mențiunea lui Cristian Bădiliță, preluată de Pr. Ioan Sorin Usca, în Noul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți, I – Matei, ed. Christiana, 2018, p. 263.

[3] De asemenea, în islam (Al-Salām).

[4] De exemplu, una dintre nenumăratele interpretări ale lui Aleph ar fi acela că cele două semne mici (yod), de deasupra și de dedesubtul liniei oblice (waw) reprezintă pe Dumnezeu – cel de sus, și pe om – cel de jos, iar waw-ul intermediar este Tora, puntea care unește pe omul de jos cu Dumnezeul de sus.

[5] „Pace pe pământ, pace sus în cer”…

[6] Că veni vorba, pentru cei care vor să fie la curent cu vremurile, primele patru versete din acest psalm: „Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni? S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului şi a unsului Său, zicând: « Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor ». Cel ce locuieşte în ceruri va râde de dânşii şi Domnul îi va batjocori pe ei!”

[7] Doar trei versete mai târziu, la v. 15, Hristos vorbește despre Sodoma și Gomora, cele trecute prin foc. Întâmplare?

[8] Despre această stare se vorbește, de exemplu, în Facerea 33, 18, când Iacob ajunge „cu bine” (tradus uneori: „la Salem”), după cutremurătoarea luptă cu Îngerul și întâlnirea cu Esau.

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”,  în   parteneriat cu Asociația SUONARTE organizează Concursul Internațional de Canto „IONEL PERLEA” – Ediția XXXI, care se va desfășura în perioada 26-29 Mai 2022, la Slobozia, Județul Ialomița.

Competiția, cu o tradiție de peste 30 de ani, se adresează atât studenților, cât și cântăreților profesioniști de operă din toată lumea, cu vârsta de până în 35 de ani.  Participanții se pot înscrie până la data de 1 Mai 2022 la adresa de email: office@suonarte.ro, regulamentul Concursului poate fi consultat pe site-ul https://perlea.ro și pe site-ul https://suonarte.ro.

Din juriul Concursului Internațional de Canto „Ionel Perlea” Ediția XXXI fac parte nume mari ale scenelor lirice mondiale, cât și manageri ai celor mai importante instituții de spectacol din țară:

• Nelly Miricioiu, soprană de renume mondial, Președintele juriului – Marea Britanie
• Sabin Păutza, dirijor și compozitor – Președinte de onoare
• Florența Marinescu, soprană, Prof. Univ. Dr. Universitatea “Ovidius” Constanța
• Mihai Cosma, muzicolog, jurnalist Prof. Univ. Dr. la Universitatea Națională de Muzică București
• Daniel Magdal, tenor, Director Artistic al Operei Naționale București
• Florin Estefan, bariton, Director General al Operei Naționale Române Cluj-Napoca
• Cristian Rudic, bariton, Director General al Operei Naționale Române Timișoara
• Florin Guzgă, tenor, Director Artistic al Operei Naționale Române Iași

Valoarea cumulată a Premiilor oferite de organizatori în cadrul acestei Ediții este de peste 5000 de euro, la care se adaugă Premiile Speciale constând în angajamente la Centrul Cultural “Ionel Perlea”, Opera Națională București, Opera Națională Română Cluj-Napoca, Opera Națională Română Timișoara și Opera Națională Română Iași.

Consiliul Județean Ialomița prin Centrul Cultural “Ionel Perlea” va asigura cazare și 3 mese concurenților care sunt selectați pentru Etapele Live – Etapa a II-a și Finala, pe perioada în care rămân în competiție.

În memoria marelui dirijor și compozitor Ionel Perlea, concurenții vor interpreta în mod obligatoriu un lied din creația sa. Prima Etapă a Concursului se va desfășura Online, iar Etapa a II-a și Finala vor avea loc la Centrul Cultural “Ionel Perlea”, cea din urmă desfășurându-se cu acompaniamentul Orchestrei  “Ionel Perlea”.

Facebook: https://www.facebook.com/ASOCIATIASUONARTE

Instagram: https://www.instagram.com/suonarte/

Twitter: https://twitter.com/suonarte

A urmat cursurile Facultății de Litere, Istorie și Teologie în cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați. Ulterior, s-a specializat în Management educațional în cadrul programului de masterat în cadrul aceleiași universități, iar în prezent face parte din echipa didactică a Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București. Din postura de profesor vede în elevii săi viitorul, are încredere în aceștia și în fiecare zi este determinată să le transmită celor mici că fiecare dintre ei contează. Despre competențele pe care le consideră esențiale în societatea actuală, despre menirea dascălilor, precum și despre bucuria de a fi profesor am discutat cu doamna profesor Roxana Pricope.

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Am fost inspirată de mama mea, un om absolut remarcabil, dar și de bucuria de a împărtăși cu ceilalți din ceea ce eu însămi am învățat. Mi se pare extraordinar sentimentul pe care îl are un profesor când vede că semințele sădite de el în sufletul și în mintea copilului încep să rodească.

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Profesorul este un model pentru elevii lui. Prin felul în care vorbește, prin felul în care transmite, prin comportamentul și  cunoștințele lui, se înfățișează copiilor ca o cale de urmat. Este o mare responsabilitate. Un dascăl are menirea de a cunoaște și spori potențialul fiecărui elev, de a cultiva încrederea fiecărui copil în forțele proprii și de a încuraja bucuria descoperirii.

Am întotdeauna în vedere și educarea unor valori precum empatia și respectul, fără de care relațiile dintre oameni ar avea foarte mult de suferit.

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Din punctul meu de vedere, cred că e foarte important să cultiv gândirea critică a elevilor mei. Capacitatea de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea pentru alegerile făcute sunt competențe necesare în societatea actuală. De asemenea, consider că este foarte importantă flexibilitatea gândirii, mai ales în contextul transformărilor rapide prin care trece societatea noastră. Am întotdeauna în vedere și educarea unor valori precum empatia și respectul, fără de care relațiile dintre oameni ar avea foarte mult de suferit.

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

Emoția trăită în prima zi de școală ca profesor o simt an de an. Este o emoție izvorâtă din dorința de a-mi atinge obiectivele legate de învățare, dar și din dorința de a crea o legătură cu elevii mei și de le oferi experiențe de învățare memorabile.

Sunt atentă la nevoile elevilor mei și îi încurajez și în cultivarea pasiunilor lor.

Desfășurați programe/activități speciale axate pe învățare și dezvoltare a abilităților cu elevii dvs.?

Îmi place învățarea de tip proiect și cred că și elevilor mei le face bine să lucreze în echipă, să experimenteze roluri diferite în cadrul grupului de lucru. Deși îmi place să-mi organizez din timp activitățile cu elevii, sunt flexibilă și apelez deseori și la improvizație. Sunt atentă la nevoile elevilor mei și îi încurajez și în cultivarea pasiunilor lor. De curând, am organizat în clasă un campionat de șah care a fost foarte bine primit de copii.

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Copiilor le trezește interesul ceea ce este ludic, amuzant și lipsit de monotonie. Rutina este bună cât să le dea sentimentul siguranței, dar dacă vrem atenția copiilor, atunci e nevoie să rupem ritmul, să ieșim din tipare și să îi provocăm la nivelul proximei lor dezvoltări.

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Copiii sunt mereu curioși, dar cred că cei de acum, față de cei din generațiile anterioare, sunt mai grăbiți și mai orientați spre rezultatul imediat, cu cât mai puțin efort. Poate e și o reacție de apărare la faptul că societatea se transformă, totul în jurul lor se petrece în viteză.

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Una dintre cărțile mele preferate este lucrarea profesorului Neagu Djuvara „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”. Apreciez această carte deoarece sunt pasionată de istorie și îmi place felul în care profesorul Djuvara prezintă cititorilor adevărul istoric, folosind un ton apropiat, deloc academic. Consider că poveștile au un rol foarte important în educație, pentru că fac învățarea mai atractivă și accesibilă.

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

Elevii mei m-au învățat să mă bucur de lucruri simple, să fiu mereu dornică să descopăr ceva nou, să apreciez pașii mici făcuți în îndeplinirea obiectivelor.

Văd viitorul în fiecare elev al meu.

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

La baza unei relații puternice și productive între profesor și elevii săi stă iubirea izvorâtă din respect și încredere. Văd viitorul în fiecare elev al meu. Am încredere în ei și mă străduiesc să le transmit că fiecare dintre ei contează.

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Fiecare reușită a elevilor mei reprezintă motiv de frumoasă aducere aminte.

Pe când îi pregătea cutia cu gustarea de prânz fiicei ei, Amalia se gândea că ar fi tare bine să poată presare acolo, în cutie, și niște curaj, și o bucățică de relaxare cu bucurie și o felie mare de încredere în sine în orice situație.

Gândul o făcu să zâmbească.

Fiecare părinte vrea să înalțe stima de sine a copilului, dar mulți nu sunt siguri cum să facă exact lucrul acesta. Oare un potop de complimente ar ajuta copilul? Oare o umbrelă mare deschisă în fața oricărui eșec ridică? Deși aceste soluții par la îndemâna noastră, a părinților, ele sunt dăunătoare, pe termen lung formării copiilor noștri. Copiii își construiesc stima de sine pe termen lung atunci când se simt competenți, acceptați și iubiți.

Ce ar fi de făcut?

Haideți să le dăm responsabilități pe care să le poată duce cu bine la capăt!

La început, petreceți timp demonstrând lucrul-de-făcut-bine și ajutați-vă copilul să învețe cum să îndeplinească sarcina cu succes. Apoi permiteți-i copilului să ducă treaba la capăt independent; chiar dacă nu iese perfect de prima dată sau de fiecare dată, apreciați efortul și străduința. ,,Ei bine, dacă vă place felul în care masa arată azi, să știți că totul se datorează strădaniei nepoatei voastre!”

Să lăudăm ce merită să fie lăudat!

Ori de câte ori putem fixa lampa cu lumină puternică pe un comportament pozitiv, să o facem. Este foarte important! Copilul va începe să se vadă prin ceea ce este, de la o vârstă fragedă.

Lauda ,,generală”: ,,cred că ești cel mai rapid din lume”, ,,nu e copil mai politicos decât

tine în tot Universul” cu siguranță nu ajută; este nerealistă.

A lăuda excesiv înseamnă a coborî, cumva, ștacheta pentru fiii și fiicele noastre. Când copiii aud că sunt ,,cei mai buni” în tot și toate, ce sens ar mai avea să se străduiască să se înalțe?

Încrederea în sine reală vin dintr-o muncă ce este constantă, din efort, străduință, progres real, vizibil.

,,O-ho! Iată o pagină scrisă impecabil! Asta numesc eu atenție!”

,,Chiar ți-ai îmbunătățit timpul de alergare cu o secundă. Se vede că te-ai antrenat cu concentrare!”

Vor exista și situații în care va trebui să respirați adânc, să lăsați copilul să pășească în  provocare, să facă greșeli și, uneori, să eșueze. După aceea, este important să transmitem că îl iubim oricum, oricât, oricând.

Mesajele dure nu ne motivează copiii!

Copiii vor ,,să facă bine, ,,să fie de bravo”. Ei vor ca părinții lor să-i aprobe și să fie mândri de ei. Felul în care ne vedem copiii sau pur și simplu felul în care ei cred că noi îi vedem, poate avea un impact anume asupra modului în care se văd pe ei înșiși. Este important să evităm sarcasmul sau criticile dure, cum ar fi: „Ești atât de leneș! Nu cunosc pe nimeni mai leneș ca tine!” sau, „De ce ești atât de îndărătnic în ultima vreme?”

Ca părinți, putem fi frustrați sau supărați pe copiii noștri uneori. Putem lua o pauză rapidă, putem respira adânc, putem să ne punem mâinile în apă rece. E important să gândim înainte de a spune ceva ce vom regreta.

Mesajele dure nu sunt motivante pentru copii; sunt dăunătoare. În timp, ele pot determina copiii să aibă o viziune negativă despre ei înșiși. Iar noi sigur nu ne dorim asta!

Pachețelul cu mâncare este gata. Amalia își privește fiica și azi cu bucurie și încearcă să îi dăruiască iar și iar nu doar hrană pentru corp ci și hrană pentru minte și suflet. Ca noi toți, în fiecare zi!

Desenul a fost realizat de David-Ioan Bulboacă, elev în cls. IV-a, Prințul Nicolae, Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”.