Iulian Vasile Nistor este originar din localitatea Cut, județul Alba, și reprezintă un exemplu grăitor al atașamentului profund față de valorile autentice ale satului românesc. De mic copil, a fost atras de tradițiile, obiceiurile și folclorul zonei, iar odată cu trecerea anilor, această chemare s-a transformat într-o adevărată pasiune – chiar într-un stil de viață.

Cu sprijinul familiei și cu o dragoste sinceră pentru cultura populară, Iulian a înființat în satul natal colecția privată etnografică „Țara Secașului”, amenajată într-o încăpere tip muzeu. Spațiul este decorat cu obiecte tradiționale ce ilustrează viața de odinioară a comunității din Cut și din împrejurimi. Multe dintre piese au fost moștenite din familie, păstrate cu grijă de la o generație la alta, în timp ce altele au fost oferite cu generozitate de cunoscuți sau achiziționate pentru a completa imaginea fidelă a lumii satului de altădată.

Deși nu are studii de specialitate în domeniul etnografic, Iulian mărturisește cu modestie că și-a format cunoștințele „direct de la sursă”, trăind alături de bunici și de comunitatea autentică a satului. Este dovada vie că tradiția se poate învăța cu inima, nu doar din cărți.

Iulian Vasile Nistor, un tânăr care ne arată că moștenirea satului poate fi cinstită și dusă mai departe cu pasiune și respect, ne invită să pășim în universul său și să descoperim frumusețea colecției „Țara Secașului”, o fereastră către identitatea și sufletul unei lumi ce nu trebuie uitată.

Astăzi, 20 iunie, se deschide oficial cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), cel mai important eveniment cultural din România și unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de teatru din lume. Ediția din acest an se desfășoară sub tema „Mulțumesc” – un cuvânt simplu, dar profund, ales ca simbol al recunoștinței față de public, artiști și parteneri.

Până pe 29 iunie, Sibiul va găzdui  peste 841 de evenimente, susținute de peste 5.000 de artiști din 82 de țări, în peste 80 de spații convenționale și neconvenționale din oraș. De la spectacole de teatru și dans contemporan, la circ, muzică, expoziții, performance-uri stradale și conferințe, FITS 2025 propune o experiență artistică totală, care transformă orașul într-o scenă vie.

Deschiderea festivalului aduce un show impresionant de lumini și drone în Piața Teatrului, urmat de un concert special de flamenco fusion în Catedrala Evanghelică. Piața Mare, Piața Mică, Piața Huet și parcul Sub Arini vor fi animate, pe tot parcursul festivalului, de instalații urbane, parade, acrobații aeriene și spectacole interactive.

Pe lista artiștilor și companiilor participante se regăsesc nume internaționale: Kibbutz Contemporary Dance Company, Vertigo Dance Company (Israel), trupe din Franța, Germania, Italia, Japonia și Australia, dar și invitați speciali precum actorii Bill Murray și Kathleen Turner. De asemenea, publicul se va putea bucura de un recital al violonistului Alexandru Tomescu, în cadrul unei seri speciale dedicate muzicii clasice.

FITS nu este doar un festival dedicat publicului larg, ci și un spațiu de dialog și reflecție pentru profesioniști din lumea artelor spectacolului. Conferințele și spectacolele coordonate de criticul de teatru Octavian Saiu vor reuni mari creatori de pe scenele lumii, iar programul educațional include ateliere, masterclass-uri și platforme de networking, manageri culturali și studenți.

Biletele pentru spectacolele indoor sunt disponibile online pe www.sibfest.ro, precum și la Agenția Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu. Prețurile variază între 30 și 150 de lei, în funcție de spectacol și locație. O parte dintre evenimente vor fi transmise online, prin platforma FITS, pentru publicul internațional sau pentru cei care nu pot ajunge fizic la Sibiu.

Festivalul Internațional de Teatru a fost fondat în 1993 de actorul și regizorul Constantin Chiriac. În peste patru decenii, FITS a crescut de la un festival local la o manifestare culturală de anvergură globală, cotată drept al treilea cel mai mare festival de teatru din lume, după Avignon și Edinburgh.

Ediția din 2025 se anunță a fi memorabilă, prin amploare, diversitate și calitatea actului artistic. Astfel, Sibiul devine, din nou, un punct de întâlnire pentru culturi, povești și emoții, FITS reafirmându-și misiunea de a oferi publicului nu doar spectacol, ci și o experiență profundă, care inspiră, provoacă și unește.

FITS are o aplicație dedicată, disponibilă în App Store și Google Play, unde găsiți programul complet, hărți interactive, precum și notificări cu evenimentele zilei.

Sursă foto: romania-actualitati.ro, sibfest.ro

Numele lui Alexandru Pop Zărăndean evocă o poveste trăită între tradiție și căutarea autentică a sinelui, între zbuciumul unui suflet captiv într-o lume rigidă și eliberarea prin artă. Originar din Țara Zarandului, un colț de țară unde pământul și folclorul se întrepătrund într-o armonie tăcută, Alex este mai mult decât un simplu artist. Este un căutător al esențelor, un restaurator al tradițiilor uitate, un om care creează și care aduce în fața publicului această muncă. Aceste pasiuni care păreau interzise i-au fost salvarea, forțându-l să gândească, să cerceteze, să înțeleagă lumea dincolo de doctrine. Așa a apărut Alexandru Zărăndean, omul adevărat, artistul. Studii de tehnică dentară și muzică, o călătorie dinspre știință spre sensibilitate artistică, l-au adus pe Alex în contact cu diverse domenii, fiecare contribuind la formarea sa ca artist. Astăzi, Alex Pop Zărăndean este un simbol al unei lumi care se află între trecut și prezent, între rural și urban, între tradiție și inovație. Căutătorul de comori ale folclorului, cercetătorul neobosit al meșteșugurilor vechi și al cântecelor tradiționale, aduce în contemporaneitate un patrimoniu cultural viu, prin proiecte inovative care îmbină vechiul cu noul. Proiectul său de redescoperire a drumului cânepii sau „Nana Pistoaie”, personajul umoristic care a cucerit online-ul, sunt doar câteva dintre manifestările unei personalități complexe, capabile să adâncească înțelesuri chiar și în cele mai simple gesturi. Alex, rămâne un om care „cântă pentru sufletul său,” un artist care știe că adevărata creație vine atunci când îți asumi propria autenticitate și nu te temi.

„Alex Pop este un copil care a crescut într-o familie de religie neoprotestantă unde a fost nevoit să-și reprime toată libertatea de exprimare artistică, pasiunile legate de arta tradițională românească și de folclor fiind considerate păcat, un lucru greșit care nu este pe ,,placul Domnului”.”

Alex, mă bucur să creionam o poveste astăzi. Hai să începem! Cine este Alexandru Pop și cine este Alexandru Pop Zărăndean? De unde acest apelativ care în timp s-a așezat drept nume?

Alex Pop este un copil care a crescut într-o familie de religie neoprotestantă unde a fost nevoit să-și reprime toată libertatea de exprimare artistică, pasiunile legate de arta tradițională românească și de folclor fiind considerate păcat, un lucru greșit care nu este pe ,,placul Domnului”.
Un copil care a crescut în stări de vinovăție și condamnare, în frici și reprimare.
Ce m-a salvat?
Tocmai aceste pasiuni și trăiri care clocoteau în mine și care se băteau cap în cap cu doctrina în care m-am născut. Acest lucru m-a ,,obligat” să studiez, să cercetez, să GÂNDESC, să discern lucrurile și să le așez fiecare la locul său.

Toată această poveste m-a condus spre Alexandru Zărăndean.
Alexandru Zărăndean sunt EU, cel adevărat!

Ce înseamnă pentru tine Țara Zarandului? Cum îți vorbește acest pământ când taci și-l asculți?

Țara Zarandului înseamnă pentru mine emoție, bogăție sufletească izvorâtă din sufletul țăranilor locului.
Înseamnă bun gust, simț artistic deosebit, simplitate.
Pământul… nu-l aud, îl simt. De mic copil, în fiecare vară, umblam foarte mult desculț, simțeam această nevoie.
Acum mai puțin apuc să fac acest lucru dar în copilărie, vara, eram mai mult desculț decât încălțat.

„Ce m-a salvat?
Tocmai aceste pasiuni și trăiri care clocoteau în mine și care se băteau cap în cap cu doctrina în care m-am născut. Acest lucru m-a ,,obligat” să studiez, să cercetez, să GÂNDESC, să discern lucrurile și să le așez fiecare la locul său.”

Cum era Alex în anii copilăriei? Ce pasiuni avea și cum își ocupa timpul?

Anii copilăriei i-am petrecut în biserică. În adunare cum spuneam noi. Am luat instrumentele muzicale la rând: orgă, trompetă, clarinet, corn, tobe, mandolină, vioară.
Cu astea am avut noroc, mă refugiam în muzică, în repetițiile pe care le avem pentru orchestră, cor, grupurile de tineri, copii cu care cântam în cadrul slujbelor religioase.
Aici aveam ocazia să respir puțină artă, să fiu puțin eu.
După ce am mai crescut puțin, ani de zile m-am ocupat de corul de copii al bisericii și mai apoi de orchestra de mandoline.
Această perioadă m-a ajutat foarte mult să mă dezvolt pe plan muzical.
Toate celelalte pasiuni care clocoteau în mine legate de arta tradițională, meșteșuguri, folclor erau făcute așa mai pe ascuns.
Ori mergem în spatele casei, spre grădină, unde avem un atelier în care îmi construiam o roată a olarului și mă jucam cu lutul, ori mergeam la o vecină care avea televizor și urmăream programe destinate muzicii poluare. Mă trezeam singur în casă învățând să joc dansuri populare de la televizor și mă ,,bat” pe picioare.
Ori îmi înregistram pe un telefon, cum era pe vremea aceea, anumite piese muzicale pe care le ascultam și le cântam în secret.
Deasemenea petreceam foarte multe ore prin biblioteca orașului sau a școlii căutând cărți sau informații care vorbesc despre tradiție, folclor, meșteșuguri.
Am avut foarte multe pasiuni de-a lungul copilăriei, ciudat de multe, e mult de povestit.
Într-o vreme, prin adolescență, aveam o pasiune nebună pentru cai, pentru muncile agricole unde era implicată forța cailor.
Toată ziua eram în grajd la vecinu’ Romică țesălând caii și învățând mersul creșterii lor.
Îmi doream enorm să-mi pot cumpăra un cal dar nu aveam posibilitatea financiară pe vremea aceea. Undeva în mine a rămas acea dorință și mă gândesc că după ce mă așez la casa mea îmi voi cumpăra barem* un cal dacă nu doi.

„Anii copilăriei i-am petrecut în biserică. În adunare cum spuneam noi. Am luat instrumentele muzicale la rând: orgă, trompetă, clarinet, corn, tobe, mandolină, vioară.
Cu astea am avut noroc, mă refugiam în muzică, în repetițiile pe care le avem pentru orchestră, cor, grupurile de tineri, copii cu care cântam în cadrul slujbelor religioase.
Aici aveam ocazia să respir puțină artă, să fiu puțin eu.”

Care a fost momentul care a declanșat în tine dragostea față de folclor și tradiții? Dacă ai închide ochii și ți-ai aminti un cântec pe care îl fredonai la începuturile tale ca artist, care era acela?

Nu țin minte un moment anume, pur și simplu așa mă știu dintotdeauna.
Țin minte în schimb bucuria imensă pe care am simțit-o în momentul în care am găsit într-o cameră de depozitare a casei noastre straiele străbunicului meu. Efectiv nu-mi venea să cred că există așa ceva în casa noastră. Cred că acela a fost primul meu contact cu un costum popular pe care l-am și îmbrăcat.
Deasemenea țin minte nunta vecinei mele care a fost făcută în cort, cum era pe vremea aceea.
Eram mic și cu toate că în casa noastră nu s-a ascultat niciodată muzică populară când am auzit duba (toba) și ștabul (taraful) de la uspăț (nuntă) pur și simplu m-am transpus în altă lume. A săltat sufletul în mine de bucurie că am avut ocazia să văd și să aud așa ceva, eram acolo cu toată ființa.
Mi-a plăcut atât de mult încât eram disperat să mai prind o nuntă în cort să mă pot bucura de atmosfera respectivă.
La ceva timp după episodul acesta văzusem la câteva străzi distanță de noi, într-un colț de stradă…un nou cort, așa părea de la distanță sau poate așa speram eu să fie.
Am zis gata, iară-i uspăț, iară cântă ștabu’.
Am fugit într-un suflet până acolo iar când m-am apropiat am descoperit că de fapt proprietarul locului își ridicase un gard din scânduri pe care l-a vopsit negru. Deci, nu, nu era prelata de la cort, era un gard.
E de râs, dar, neașteptat, am lacrimi în ochi relatând această întâmplare. Mă copleșește inocența pe care o aveam, pasiunea nebună și determinarea care mă ține până în ziua de astăzi.

Ce studii ai? Unde ai ales să-ți petreci anii studenției și ce aport au avut aceștia asupra omului care ești astăzi?

Am absolvit facultatea de ,,Tehnică Dentară” din cadrul Universității de medicină și farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Din anul al doilea de facultate am dat admitere și la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara, secția canto clasic. Doi ani i-am făcut în paralel până la încheierea primei facultăți. Am absolvit și „Facultatea de Muzică”, apoi am urmat și cursurile masterale în cadrul aceleiași facultăți. În paralel am urmat și cursurile Școlii Populare de Artă din Arad, secția canto popular.
Toate au avut un aport mare de tot, aș putea povesti ore întregi cum și în ce fel m-au ajutat să mă dezvolt, să mă adaptez social, să cunosc oameni, locuri, lucruri. Mi-au deschis uși spre mine cel de astăzi, mi-au adus în prezența oamenilor și a relațiilor de care avem nevoie. M-au ajutat mult!

„Drumul e lung, festivalurile sunt doar o parte de început. Majoritatea se rezumă la acestea și la piesele cântate în concurs, piese care fac parte din repertoriul înaintașilor lor, fără să înțeleagă că pentru a te putea numi artist e nevoie să-ți ,,cânți” sufletul, propriile trăiri și idei, să curgă prin tine izvorul creației.”

Alex, ai un glas care unge sufletul publicului și care te-a purtat prin festivaluri, concursuri, te-a urcat pe scene și ți-a adus aplauze, cum au fost anii aceștia? Aduc festivalurile locale sau naționale un plus valoare pentru numele unui viitor artist?

Festivalurile-concurs te educă! Ca unul care am trecut prin ele pot observa cu ușurință cine s-a ,,format” în festivaluri și cine s-a ,,format” la nunți, botezuri, cumetrii.
E mare diferența! În festivaluri te lovești de anumite rigori, de un juriu specializat, înveți să te îmbraci, să porți costumul popular, să adopți o atitudine potrivită, să gestionezi emoțiile. Ai ocazia să te evaluezi ca artist, să vezi unde te clasezi față de ceilalți colegi. Să analizezi, de ce celălalt a luat locul I și tu n-ai luat nimic, el ce a făcut bine, ce a avut în plus. Și am mai observat un lucru, în urma festivalurilor rămân pe baricade și se aleg copiii cu adevărat talentați și determinați și pasionați de această artă. Ceilalți se pierd în așa zisele nedreptăți sau favoritisme care se presupune că ar veni din partea juraților. Cred că toți concurenții simt la un moment acest lucru. Nici nu contează cât de e reală treaba aceasta sau nu, când îți dorești cu adevărat și iubești folclorul culegi într-un final tot ce e bun și de folos de aici și îți vezi de drum. Drumul e lung, festivalurile sunt doar o parte de început. Majoritatea se rezumă la acestea și la piesele cântate în concurs, piese care fac parte din repertoriul înaintașilor lor, fără să înțeleagă că pentru a te putea numi artist e nevoie să-ți ,,cânți” sufletul, propriile trăiri și idei, să curgă prin tine izvorul creației. Nu culeg, nu creează, nu simt. Își fac carieră cu repertoriul altora, sau o iau pe arătură abordând și creând piese cu un mesaj lipsit de profunzime și adevăr, comercial.

Spune-ne sincer, ce nu se vede in spatele unui concurs, in spatele unei competiții între tinerii interpreți? Ce ți-ar fi plăcut să știi înainte de a participa la un astfel de festival concurs?

În spatele unui concurs nu se vede munca, stresul, emoțiile. Nu se aud vocalizele colegilor din camerele de cazare din dimineața concursului. Mă exasperau acele sunete, îmi creau un gol în stomac de nu mai eram bun de nimic. Nu se văd lacrimile celor care n-au trecut preselecția, dezamăgirea profundă în urma jurizării. Nu se văd prieteniile care sunt distruse în secunda doi după premiere din cauza invidiei sau a faptului că aveai impresia că altul a fost favorizat în defavoarea ta.
Cărți întregi cred că ar putea fi scrise cu poveștile fiecărui concurent. Acum îmi amintesc cu amuzament de toate cele trăite sau auzite în concursuri, dar atunci, cum ziceam, e nevoie să fii extrem de pasionat, puternic, determinat pentru a putea trece cu brio de această etapă.
Personal mi-ar fi plăcut să știu și să înțeleg de la început că aceste concursuri nu te definesc, nu trofeele te fac artist. Mi-ar fi plăcut să fi cântat dintotdeauna pentru public, nu pentru juriu și să mă bucur din plin de momentul prestației scenice. Să cânt liber, să cânt cu bucurie. Am cântat plin de frici, emoții, gânduri care mă sabotau neștiind la acea vreme că cei din fața ta rămân cu emoția pe care le-ai transmis-o și cu felul în care i-ai făcut să se simtă sau să trăiască momentul.

„Personal mi-ar fi plăcut să știu și să înțeleg de la început că aceste concursuri nu te definesc, nu trofeele te fac artist. Mi-ar fi plăcut să fi cântat dintotdeauna pentru public, nu pentru juriu și să mă bucur din plin de momentul prestației scenice. Să cânt liber, să cânt cu bucurie.”

Ai momente în care te simți neînțeles? Ce înseamnă pentru tine să rămâi autentic într-o lume care cere uneori altceva decât sufletul tău?

Nu mă simt neînțeles, cred că nu-mi pasă de acest aspect, cred prea mult în ceea ce simt. Nu-mi doresc să schimb pe nimeni, nu caut să conving pe cineva de ceva și consider că nimic nu e pentru toată lumea. Scopul meu este de a ajunge cea mai bună variantă a mea, de a da la o parte tot ceea ce nu sunt și de a inspira pe toți cei care au nevoie de mine, într-un mod cât mai bun și sănătos.
Și da, rămân autentic prin faptul că fac ceea ce simt.

„Sunt implicat în activitatea cultural-artistică din orașul meu natal, Sebiș, județul Arad unde organizăm spectacole, activități pentru copii, recent am organizat o șezătoare, un concurs național de folclor, ,,La Poalele Dealului Pleșa”, care a fost un real succes.”

Îți desfășori activitatea la Sebiș, ce proiecte ai în plan profesional aici dar, sunt curios și unde prind viață visurile tale din plan personal?

Da, sunt implicat în activitatea cultural-artistică din orașul meu natal, Sebiș, județul Arad unde organizăm spectacole, activități pentru copii, recent am organizat o șezătoare, un concurs național de folclor, ,,La Poalele Dealului Pleșa”, care a fost un real succes și poate fi pus alături de cele mai mari festivaluri de gen din țară. Se întâmplă și se vor întâmpla lucruri frumoase.
Pe plan personal sunt în proces de a cumpăra o casă țărănească unde voi ,,scrie” o poveste tare frumoasă, vă voi povesti mai multe la momentul potrivit.

Eu te-am descoperit online urmărind proiectul tău de redescoperire a drumului cânepii, cum iți gestionezi astăzi pașii de aducere în actualitate a elementelor sacre pe care le mai descoperi cercetând satele din zona ta? Mai sunt izvoare din care sa extragi informație?

Surprinzător, chiar recent am întâlnit un izvor bogat de folclor autentic, nealterat, pe nană Cornelia Soare din satul Iercoșeni.
Da, pasiunea mea nebună m-a făcut să caut în toate colțurile ,,lăzilor” de zestre, prin podurile caselor, prin toate satele și pe la toate babele, să mă exprim într-un mod tradițional. Dacă ești suficient de pasionat, găsești, descoperi.
Le aduc în actualitate și zic eu că le îmbrac într-o formă destul de atractivă folosindu-mă de mediul online. Pot fi un lucru tare bun și aceste rețele de socializare dacă înveți să le folosești cu cap. Filmez, editez, postez. Nu e deloc o muncă ușoară dar dacă nu ești pe val în online, nu ești nici fizic. Aceasta e mersul lucrurilor și consider că nu are rost să ne opunem ci mai de grabă să învățăm, așa cum ziceam, să folosim cu cap aceste rețele în folosul nostru și într-un scop bun pentru noi și pentru cei din jur.

„Cusutul și lucrul manual în general sunt terapie curată.”

Poate nu mulți știu că deseori ești un fel de ,,croitorașul cel viteaz”. Ce simți când acul prinde viață între degetele tale și fiecare cusătură spune o poveste?

Cusutul și lucrul manual în general sunt terapie curată. Sunt în stare să stau ore întregi și să-mi admir lucrul care mi-a ieșit din mâni. Pur și simplu mă încarc de frumos, este o satisfacție extraordinară.

Cum ai pornit proiectul cu Nana Piștoaie care ți-a adus milioane de vizualizări în mediul online? Cine este personajul pe care îl interpretezi, și vreau să ne spui dacă în spatele umorului sunt și adevăruri despre realitatea din ziua de astăzi pe care încerci să le expui?

Da, asta și înseamnă umorul, ,,penalizarea” într-un mod comic a unor comportamente sau situații nepotrivite sau lipsite de moralitate din societate.
Personajul ,,nană Piștoaie” întruchipează țăranca satului românesc de odinioară, ocoșă, descurcăreață, luptătoare. Acest personaj s-a născut din pasiunea mea pentru arta actoricească. M-a pasionat mult dintotdeauna. De mic copil am imitat anumiți oameni sau artiști spre amuzamentul celor din jur.
În facultate aveam o colegă care se amuza teribil când mă auzea vorbind ca o babă. Atunci mi-am ridicat un semn de întrebare, oare chiar e atât de amuzant? Odată la ceva vreme mai filmam câte un video amuzant pe care îl trimiteam câtorva prieteni. Râdeau toți și îmi spuneau să le postez public deoarece sunt amuzante și vor ,,prinde”. Într-un final mi-am făcut curaj și am postat. După video ,,babele în biserică” dacă azi, în ziua postării, am avut 2 mii de următori pe tiktok, până mâine am avut peste 10 mii, a explodat contul. Cam acesta a fost începutul. Numele personajului l-am ales tot la sfatul unor prieteni, preluând porecla celei care este Florița Păiușan, o nană din lumea satului de care m-am apropiat foarte mult și care este un izvor nesecat de folclor, versuri, povești sau strigături de nuntă.
În schimb, dacă ar fi să spun cine stă la baza acestui personaj, ca mod de a fi, gesturi, mimică este bunica mea din partea mamei, cea cu care am crescut în casă, dar și cea din partea tatălui care ne vizita mereu. Ambele au fost figuri mari. Și nu în ultimul rând toate babele și bătrânii satelor pe care le-am colindat încă din copilărie în culegerile mele de folclor.

„Personajul ,,nană Piștoaie” întruchipează țăranca satului românesc de odinioară, ocoșă, descurcăreață, luptătoare. Acest personaj s-a născut din pasiunea mea pentru arta actoricească. M-a pasionat mult dintotdeauna.”

Ai un mentor? Ești un artist complex, cercetezi rădăcinile, le aduci în actualitate prin creație, dai glas liniilor melodice și le aduci în fața publicului, țeși povești si interpretezi roluri. Ce rol ai juca dacă ai avea șansa unei cariere actoricești pe care lasă-mă să-ți zic că deja ai început-o cu acest proiect.

Am mai mulți mentori când vine vorba activitatea folclorică. Bătrânii satelor pe care i-am descoperit de-a lungul vieții, culegerile de folclor din care mă inspir și care redau gândirea țăranului, simplă dar în același timp profundă și plină de tâlc.
Pe lângă acest lucru mă sfătuiesc cu câțiva prieteni care fac parte și ei din această breaslă și pe care eu îi consider ce trebuie.
Lumea mă asociază cu umorul, probabil s-ar aștepta să aleg un rol umoristic. Nu știu, simt la fel de bine și drama, simt că aș putea întruchipa orice rol, actorie să fie!

Este Romania locul care îți dă aripi? Ce proiecte noi ai încerca să materializezi din toate aceste calități pe care Dumnezeu le-a sădit în inima ta?

Nu am așteptat niciodată ca România sau oricine altcineva să-mi dea aripi la fel cum nu cred că cineva mi le-ar putea tăia. Cred într-o gândire sănătoasă, o setare mentală care să te conducă spre cea mai bună variantă a ta, cred în muncă, pasiune, determinare, perseverență.
Cred foarte mult în viziunea mea și în ceea ce simt și mă văd în viitor bucurând lumea prin muzica mea și printr-o grămadă de proiecte și activități cultural-artistice care știu că vor inspira, educa și ridica vibrația celor care vor fi prezenți.
În prezent sunt în proces de a cumpăra o casă bătrânească în satul tatălui meu, loc în care vizualizez lucruri și activități extraordinare pentru pentru oameni de toate vârstele.

„Cred într-o gândire sănătoasă, o setare mentală care să te conducă spre cea mai bună variantă a ta, cred în muncă, pasiune, determinare, perseverență.”

Dacă ar fi să-ți lași viața întreagă scrisă într-o singură melodie, ce ai pune în ea? Cum s-ar auzi? Ar fi o doina profunda sau un cântec de joc?

Hmm, nu cred că aș putea cuprinde într-o singură melodie tot ce am trăit sau simțit până în prezent dar cu siguranță ar fi un cântec așezat și profund.
Mereu am rezonat cu profunzimea pe care am întâlnit-o în lucrurile simple.

„Mereu am rezonat cu profunzimea pe care am întâlnit-o în lucrurile simple.”

A fost magic în weekend-ul dedicat copiilor la Iulius Mall Suceava: festival pentru copii, activități interactive și spectacole speciale

Un festival dedicat copilăriei, unde copiii au fost invitați să se joace, să se ia la întrecere la distracție, să redescopere magia poveștilor și să intre în contact cu personajele lor preferate. Iulius Mall Suceava i-a așteptat pe 31 mai-01 iunie acolo unde spațiul se transformă într-o mare sărbătoare. Trasee de escaladă, orășel gonflabil, activități interactive, tombole, activități sportive, bandă desenată, zonă de foods & drinks, dar și spectacole au fost propunerile festivalului Magic & Ludic.

Sâmbătă și duminică, 31 mai și 1 iunie 2025, parcarea laterală din zona extinderii Iulius Mall s-a transformat în tărâmul copilăriei, odată cu festivalul Magic & Ludic, un eveniment unde sau fost așteptați copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 10 ani, părinții și bunicii lor. În cadrul festivalului vor avea loc peste 10 tipuri de activități și ateliere interactive, activități sportive precum tenis, karate, handbal și rugby, iar cei mai curajoși au putut să exploreze trasee de escaladă. S-au animat și și-au  descărcat energia și în ORĂȘELUL GONFLABIL. Trei tobogane uriașe sub denumirea de Mario, Minionii și Patrula  Cățelușilor au distrat copiii excelent, dar într-un mod sigur în egală măsură.  Pofticioșii s-au delectat cu bunătăți culinare de la food truck-urile din parcare. Accesul la gonflabile și peretele de escaladă s-a făcut pe baza unei donații. Asociația Nord Est Bucovina a fost  un partener de nădejde al acestui eveniment. S-au alăturat copiilor defavorizați cu pachete cu dulciuri, tricouri și șepci.

Festivalul Magic & Ludic îi bucură pe copii cu spectacole speciale  încă din 2023.Sâmbătă, de la ora 17.00, a avut loc un spectacol de magie interactivă, oferit de Magicianul Marius Stek. A fost la Suceava alături de roboții Optimus și Bumblebee. Duminică, de la ora 17.00, Trupa Marili a adus un spectacol muzical, cu personaje simpatice, cântece vesele și dansuri pentru cei mici. Intrarea la cele două spectacole NU s-a realizat pe bază de bilete, sunt cu TITLU GRATUIT pentru public.

Ziua Internațională a Copilului devine cu adevărat una plină de bucurie în fiecare oraș, mai ales că cei mici vor fi încântați să descopere expozițiile de la Iulius Mall. Dacă Giant Bugs propune o lume nevăzută, mărită de mii de ori, cu insecte animatronice, de dimensiuni impresionante, Kids on Mars și locul de joacă digital Cosmos îți propun incursiuni captivante în Univers, prin intermediul unor elemente create cu ajutorul realității augmentate și a VR-ului. Încă mai e timp de vizitat.

O echipă de elevi de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București a pus România pe harta internațională a inovației spațiale, câștigând Marele Premiu (Grand Prize) la prestigiosul concurs internațional „NSS Gerard K. O’Neill Space Settlement Contest”, organizat anual de National Space Society (NSS) în Statele Unite. Proiectul lor vizionar, intitulat Zenith Station, a fost ales cel mai bun dintre peste 4.900 de lucrări înscrise de 26.000 de elevi din 25 de țări, impresionând experții NASA și deschizând o nouă eră pentru cercetarea spațială românească.

Echipa Zenith, formată din opt elevi pasionați – Sasha-Mihail Iosifescu, Ioan-Nectarie Ivana, Sophia-Maia Iordache, Vlad-Ioan Daraban, Alexandra-Diana Nae, Oana-Andreea Bordei, Darius-Andrei Cașcaval și Theodor-Mihai Crainic – a demonstrat că România are tineri capabili să inoveze la cel mai înalt nivel internațional. Sub conducerea Colegiului Național „Sfântul Sava” și în cadrul campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, inițiată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, proiectul „Zenith Station” a fost dezvoltat ca răspuns la una dintre cele mai mari provocări ale umanității: locuirea în spațiu.

Lucrarea nu este un simplu exercițiu de imaginație, ci o propunere științifică riguroasă, concepută să susțină o comunitate autonomă de până la 20.000 de persoane într-o singură stație spațială complet funcțională. Proiectul lor abordează o serie de probleme critice ale secolului XXI – resursele limitate ale Terrei, suprapopularea, criza climatică, dar și riscurile unor fenomene cosmice precum o replică a Carrington Event, o furtună solară de proporții care ar putea paraliza infrastructurile tehnologice globale.

Elevii au integrat cunoștințe din fizică aplicată, inginerie aerospațială, biotehnologie, arhitectură, economie, psihologie și energie regenerabilă, dezvoltând soluții inovatoare pentru:

• Gravitație artificială
• Protecție împotriva radiațiilor cosmice
• Autonomie energetică și sustenabilitate
• Model social și economic rezilient, adaptat mediului extraterestu

Zenith Station este gândită ca un laborator social și științific, un nou model de civilizație bazat pe cercetare, inovație și valori umane.

În semn de recunoaștere a excelenței și complexității proiectului, echipa Zenith a fost invitată să susțină un discurs oficial la International Space Development Center (ISDC), un eveniment reprezentantiv organizat de NSS în perioada 19-22 iunie 2025, în Orlando, Florida. În fața liderilor NASA, a cercetătorilor și inovatorilor din întreaga lume, tinerii români vor prezenta Zenith Station drept un simbol al capacității noii generații de a modela viitorul explorării spațiale.

Un exemplu de excelență românească

România a avut o prezență remarcabilă la competiția NSS din acest an – 36 de echipe, 178 de elevi și 35 de premii câștigate. Însă doar proiectul Zenith a fost desemnat Grand Prize Winner, performanță ce confirmă talentul, rigoarea științifică și potențialul global al tinerilor români.

Această reușită arată că atunci când educația este bazată pe excelență, colaborare și gândire interdisciplinară, rezultatele pot schimba lumea – sau chiar pot crea altele noi, dincolo de ceea ce cunoaștem deja.

Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, cu un cald mesaj întru bucuria sărbătorii Rusaliilor

Într-o lume în care ritmul grăbit se evaporă în zgomotul urban și poveștile par să se piardă printre claxoane și ecrane, există oameni-rădăcină. Oameni care păstrează în privire lumina unui sat de demult, și în glas freamătul codrilor și dorul negrăit al străbunilor. Anda este una dintre aceștia.
Născută din cântec și crescută din dor, a conștientizat valoarea pe care satul o are, și a dus-o la nivel de artă. Întreține acest foc moștenit ca pe o rugăciune, seară de seară, puțin câte puțin, atent și calculat.  Portul îl mângâie cu ochii și-l poartă cu sufletul. Cântecul îl simte din piept, ca o bătaie sacră ce-o leagă de strămoși și-o ține cu picioarele-n pământul în care a crescut și s-a format. Anda, o punte între vechi și nou, o țesătură ce-și ține firul întins între cele două lumi de care aparține, a înflorit acolo unde a fost sădită și a sărit departe de trunchi, și-a crescut aripile cu credință-n Dumnezeu și astăzi rămâne în echilibru împletindu-și rădăcinile cu aripile.

Să-i citiți vorbele și să-i vedeți simțirile, ascultă-ți glasul și urmăriți-i pașii din lumea veche și din cea nouă.

Nu se va opri aici.

 

„Anda Horoba este o fată de la țară care și-a depășit condiția. Sunt tare mândră și binecuvântată cu faptul că m-am născut la sat.”

Anda, îți mulțumesc pentru ceea ce ești astăzi. Inspiri. Și prin următoarea poveste pe care o vom împleti împreună, vreau să aduci motivație în gândurile tinerilor cu visuri. Cine este Anda Horoba? Care este buletinul cu care ieși în lume?

Vă mulțumesc tare mult și eu pentru că m-ați ales ca reper pentru tinerii din generația mea, dar și pentru cei mai mici, asta nu poate decât să mă bucure și să îmi ofere o și mai mare responsabilitate. Eu spun că mă descurc în asta. Consider că sunt un tânăr care poartă cu multă grijă responsabilitățile pe care le are pe umeri. Anda Horoba este o fată de la țară care și-a depășit condiția. Sunt tare mândră și binecuvântată cu faptul că m-am născut la sat. Acesta fiind și buletinul meu cu care ies în lume. Aș striga în gura mare, EU AM CRESCUT LA ȚARĂ, SĂ ȘTIȚI! Pentru mine, oamenii născuți și crescuți la țară sunt oameni binecuvântați, oameni cu har, oameni cu o bază solidă de OM, oameni cu frică de Dumnezeu, oameni cu bun simțit, oameni simpli, modești. Dacă ai toate acestea, ai totul.

„Iau cu mine în gând, satul. De fiecare dată, fără excepție pentru că dacă aș omite așa, aș fi un om pierdut. Un om rătăcit.”

Unde este pentru tine ACASĂ și ce poveste ascunde acest loc? Sunt momente pe care le iei cu tine în gând, oriunde ai fi în lume?

Acasă pentru mine este acolo unde cântă cucul acompaniat de orchestră (natura), cum îmi place să spun. Veți înțelege asta doar dacă veți veni la mine acasă, într-o seară sau într-o dimineață, atunci când lumea nu mai face zgomot, să ascultați acest concert despre care vă scriu. Acasă e acolo unde este mama mea. Tata, Radu. Acasă este acolo unde am crescut și așa va rămâne și în momentul în care voi avea casa și familia mea.

Sunt momente, stări, trăiri și amintiri pe care le iau cu mine peste tot. O iau cu mine în gând, în special, pe bunica mea. Este omul care m-a învățat și nu prin spuse, ci prin fapte, ce înseamnă PUTEREA, CURAJUL ȘI DRAGUL DE VIAȚĂ.

Iau cu mine în gând, casa părintească, cu tot ce este în ea și pe lângă ea. Iau cu mine în gând, satul. De fiecare dată, fără excepție pentru că dacă aș omite așa, aș fi un om pierdut. Un om rătăcit. Un om fără un trecut și implicit, fără viitor.

Vreau să-mi spui cum au fost anii copilăriei tale. Dacă ai picta un tablou cu aceste momente, ce urme ar lăsa pensula?

Copilăria mi-am trăit-o în Rai, în căsuța bunicii de bârne, cu lut, văruită cu var și vopsită cu albastru.
Săream pe patul înălțat cu paie, dorindu-mi să țintesc, cât mai sus.
Tabloul ar reda momentele în care bunica îmi aducea bunătăți din târg (bucuria copilăriei mele), momentele în care bunicul aducea gălețile pline cu lapte proaspăt, în casă, momentele în care mătușa mea, Ileana, una dintre surorile mamei care și-a adus aportul, considerabil, în educația mea și a surorii mele mai mari, Raula, ne spunea pilde și ne învăța rugăciuni, momentele în care “tioteam” (o formă de apel) când vedeam că vine mama. Oh, ar fi un tablou simplu, dar, totuși, cu foarte multă informație și foarte multe trăiri.

„Copilăria mi-am trăit-o în Rai, în căsuța bunicii de bârne, cu lut, văruită cu var și vopsită cu albastru.”

Când ai cântat prima data din inimă, fără să știi că faci artă? Care au fost primii pași spre primele apariții pe scena?

La 4 ani. Atunci nu am știut că fac artă. Atunci am știut doar să ascult semnalul, „Poți începe!” și începeam. Începeam să strig la mireasă, din toată inima și cu mare pasiune.

Am avut norocul și bucuria de a-mi construi o bază sănătoasă în ceea ce privește folclorul, obiceiurile, tradițiile, portul popular, imaginea mea ca artist în cadrul Grupului Folcloric “Glanetașul” în care am activat aproximativ 13 ani și acolo unde mă întorc de fiecare dată când timpul îmi permite.

La vârsta de 6 ani am obținut primul premiu muzical să-i spunem așa, premiul l la Festivalul de Folclor “Tinere Speranțe”.

Există oameni lumină. Cine a fost prima persoana care ți-a zis: ,,Anda, ai darul cântecului!”, ai crezut vreodată, copil fiind, ca acesta va fi drumul tău?

Există un om pe care îl numesc „om lumină”. L-am cunoscut recent. Este vorba despre mătușa (tanti) Ioană Mihalca din Petrova, Maramureș. Un om de la țară mai luminat decât ea, nu mi-a fost dat să cunosc. De la ea am primit în dar și foarte multe hori. Sunt onorată de faptul că mă îndrăgește, și ea, atât de mult.

La prima întrebare răspund simplu, MAMA.

Cântatul pentru mine a fost un prieten bun cu care îmi făcea mare, mare plăcere să mă însoțesc în drumul meu prin viață. Nu știam că se poate fără, nici nu aveam astfel de gânduri, niciodată, nu am știut să gândesc așa. Nu știam că asta va fi „meseria” mea, eu știam doar că va fi nelipsit de lângă mine ca ceva propriu, personal, lipit de tine, de care nu poți scăpa, în sensul bun al cuvântului.

„Acasă pentru mine este acolo unde cântă cucul acompaniat de orchestră (natura), cum îmi place să spun. Veți înțelege asta doar dacă veți veni la mine acasă, într-o seară sau într-o dimineață, atunci când lumea nu mai face zgomot.”

Bunicii sunt icoane, iar bunica ta are un loc special în viața ta artistică. Ce valori și sfaturi îți transmite? Ce sentimente te-au trecut având-o alături de tine pe scena ,,Vedeta populară” de la TVR?

Oh! Bunica mea are un loc special în sufletul meu, în viața mea ca om.

Pe cealaltă parte, artistică, s-a întâmplat să fie la fel, într-adevăr, pentru că firul roșu al folclorului de la ea a pornit. Mai înainte de ea nu știu cine avea glas din familie.

Nicidecum nu consider acest aspect ca fiind mai întâi de toate, este pe locul al doilea, absolut.
Bunica a educat un om, în primul rând și apoi un artist.

Am simțit totul așa, Mi-am îndeplinit cel mai mare vis al vieții mele, gata, nu mai vreau nimic, nu pot cere altceva în plus!. A fost cea mai mare dorință a mea, singurul fapt pentru care am și participat la “Vedeta Populară!”, iar Dumnezeu mi-a dat și mai mult decât eu aș fi putut visa.

Tot ceea ce este ea, și deja toți cei care o cunosc știu despre ce vorbesc, mi-a transmis și mie. Este un om valoros și eu sunt valoroasă doar pentru că am parte de ea.

Ce înseamnă pentru tine muzica populară? Este mai mult o artă, o formă de rugăciune, sau un fir nevăzut care leagă generațiile?

Cât de frumos! Mie nu prea îmi place să o numesc „muzică populară”, sună atât de comun, lipsit, parcă, de greutate și foarte accesibil. Mie îmi place să spun „folclor” sau „folclor nou”, un termen nu tocmai accesibil pentru că, în zilele noastre, nu poate, nu reușește oricine să înțeleagă sensul, greutatea și valoarea acestui termen.
Folclorul pentru mine este toate acestea la un loc. Satul cu toate ale sale este cea mai înaltă formă de artă. Folclorul este o formă de rugăciune, am simțit asta în momentul în care Dumnezeu schimba vremea în funcție de proiectele pe care urma să le filmez și nu doar atât.

Folclorul este un fir nevăzut care leagă generațiile. Da. Bunica, Aurica Bizo, mama, Eugenia Horoba, eu și nepoata mea, Maya Hiticaș, suntem dovada. 4 generații care au primit și au dat mai departe.

„Satul cu toate ale sale este cea mai înaltă formă de artă. Folclorul este o formă de rugăciune.”

Cântecele tale sunt un produs a tot ceea ce ești astăzi. Povestește-mi cum alegi temele despre care ne cânți, cum îți gândești videoclipurile, ținutele, pentru că știu că ești one women show. Câtă muncă stă în spatele unui astfel de proiect?

Mi s-a întâmplat să aleg tema în momentul în care mi-am dorit să scriu un cântec în care să descriu copilăria mea la bunica, experiențele mamei din tinerețe, experiențele mele de viață, în rest, Dumnezeu alege ceea ce eu trebuie să cânt.
Niciodată nu aleg o temă pentru că „Da, asta ar prinde bine”, nicidecum.

Am cules foarte multe cântece. Îmi plac, în special, cântece culese, vechi pentru că au viață în ele, au zile, au trai și hrană sufletească, eu oricât aș compune, nu ajung la performanța marilor țărani care au trăit greul vieții și au primit înțelepciune și har divin prin asta.

Scenariile videoclipurilor mele sunt educative. Educă și nu doar pe parte folclorică, ci și psihologică, spirituală, umană. Fiecare are un scop bine stabilit. Fiecare deține informații cât se poate de adevărate. Scenariile sunt inspirate din viața mea, viața părinților mei, a bunicilor mei, viața, greutățile și problemele țăranilor de altădată.

Pentru realizarea videoclipurilor depun foarte mult efort pentru că nu iau nimic de-a gata. Totul este căutat, cercetat, analizat, creat, aranjat. Nu filmez în muzeu unde toate sunt puse prea în ordine pentru dinamica la care eu mă gândesc. Caut casele și le amenajez, singură, exact așa cum am nevoie, exact așa cum trebuie.

În spatele unui proiect muzical, în ceea ce mă privește, stă foarte multă muncă, dar satisfacția finală este pe măsură. Videoclipurile mele mă ridică, nu prin faimă, vizualizări, trend sau alte asemenea, ci prin valoare, asta este tot ceea ce eu caut. Bunica așa mi-a arătat.

Dacă vă referiți la ținutele pentru proiectele muzicale, vă spun că totul este pus așa cum trebuie, după reguli și așa cum îmi spune satul și zona pe care o reprezintă. Indiferent ce zonă alegi să reprezinți, musai să arăți precum s-a purtat un țăran în zona respectivă, altfel vei fi de neidentificat. Simplu. Fără a adăuga ceva în plus, ceva ce nu face parte din câmpul lexical al cuvântului “folclor”. Portul popular nu are nevoie de alte artificii pentru că el deja este maiestuos și plin de sens, iar noi, dacă adăugăm și altceva (machiaj strident, coafuri de nașă mare, unghii lungi, vopsite, tocuri imense care nu exprimă decât vulgaritate, etc.) nu facem altceva decât să degradăm, să mânjim imaginea portului popular.

„Într-o lume înnecată în cântece în care se vorbește despre horincă, bani, străinătate, negocieri cu Dumnezeu pentru că „așa se cere”, Anda Horoba începe un paragraf nou prin care scoate la iveală, cu asumare și curaj pentru că în această lume tare mai este necesar, adevărul vieții ascuns de atâta timp.”

 

Ultimul tău proiect muzical a fost apreciat și totodată discutat de publicul larg. Ce vrea Anda Horoba să transmită generației actuale și ce crezi că o diferențiază față de marea masă a interpreților de folclor?

Prin tot ceea ce fac, îmi doresc să trezesc oamenii din somnul indiferenței, comodității și beției, în special pe cei tineri, cei care încă se mai pot modela într-un mod sănătos. Am înțeles de mult că nu poți face primăvară cu o floare, sperăm, însă, între timp, am adoptat o altă idee. Topesc zăpada rece din jurul meu.

Într-o lume înnecată în cântece în care se vorbește despre horincă, bani, străinătate, negocieri cu Dumnezeu pentru că „așa se cere”, Anda Horoba începe un paragraf nou prin care scoate la iveală, cu asumare și curaj pentru că în această lume tare mai este necesar, adevărul vieții ascuns de atâta timp. Ascuns, nerecunoscut și neacceptat tocmai pentru că doare, iar nouă ne place să ne mințim că trăim în confort, spunând „Nu există așa ceva!”, „La noi în casă nu a fost așa ceva!”, „La noi în sat nu s-a întâmplat niciodată asta!”, replici spuse cu voce tare fix de cei care s-au întâlnit, din nou, cu trauma nevindecată. Omul este gata să ascundă răul, acoperindu-l cu iluzia perfecționismului.

„Anda Horoba începe un paragraf nou prin care scoate la iveală, cu asumare și curaj pentru că în această lume tare mai este necesar, adevărul vieții ascuns de atâta timp. Ascuns, nerecunoscut și neacceptat tocmai pentru că doare, iar nouă ne place să ne mințim că trăim în confort, spunând „Nu există așa ceva!”

Și aici pot să vă dau un exemplu clar și real. Am văzut multe femei bătute de către soții lor, care ieșeau din casă pline de vânătăi, iar dacă le întrebai ce s-a întâmplat, ele răspundeau fără să stea pe gânduri, răspund deja pregătit de dinainte ca să-și salveze, apere, ascundă călăul, „M-a lovit vaca, cu coarnele”, „M-a lovit mielul!” și așa mai departe, continuând să trăiască în tortură fizică și psihică pentru tot restul vieții. Iar noi, în loc să le oferim ajutor acestor femei, stăm cu mâinile în sus, dar nu pentru rugăciune, ci pentru a negocia cu divinitatea, cerându-i să ne ofere zile în plus, în schimbul banilor „fără număr” pe care îi producem. În momentul în care societatea este de acord cu asta, ba chiar își mai și însușește aceste idei redate prin „cântece”, eu nu am așteptări ca proiectele mele să fie accesibile tuturor.

De la izvorul tradiției și de la portul strămoșesc, ai îndrăznit să creezi o punte către lumea modei și a fashionului. Care a fost declicul care te-a împins către această zonă?

Această latură a esteticului în ceea ce privește combinarea pieselor vestimentare între ele este și ea moștenită, în opinia mea, iar cu timpul eu am depășit modelele (bunica, mama), care mi-au insuflat asta și care m-au inspirat, dezvoltându-mi din ce în ce mai mult partea creativă.
Declicul care m-a împins către împletirea celor două lumi, cea veche și cea nouă, așa cum îmi place mie să le spun, a fost momentul în care am conștientizat că sunt pasionată de tot ceea ce ține, atât de lumea veche, cât și de lumea nouă, legătura dintre aceste două fiind chiar eu, fata care a fost înzestrată cu darul de a simți profund, real și fizic vorbind, ambele lumi.

„Sunt pasionată de tot ceea ce ține, atât de lumea veche, cât și de lumea nouă, legătura dintre aceste două fiind chiar eu, fata care a fost înzestrată cu darul de a simți profund, real și fizic vorbind, ambele lumi.”

 

Exista echilibru în contrast? Cum îți păstrezi naturalețea între cele două lumi, modă și autentic. Unde se întâlnește cămeșa de Bistrița cu ultimele trenduri?

Există un mare echilibru. Deși sunt situate la poli opuși, aceste două laturi ale mele fac parte din domeniul artei. Ele se întâlnesc la intersecție, își dau mâna și se cuprind. Consider că nu există una fără alta. Fără vechi n-am avea rădăcini și fără nou, nu am avea viitor. Sunt două lumi care se completează, armonios, fără a se degrada una pe cealaltă și nu două lumi care trăiesc în dușmănie, așa cum unii doresc, separându-le pentru că sunt îndoctrinați doar în anumite idei.

Cămeșa de Bistrița și ultimele trenduri (aici vorbim despre colecțiile care se ridică la nivelul unei cămăși tradiționale) se întâlnesc aici, la numele de Haute Couture. Haute Couture vechi și nou pe podium, așa aș numi eu întâlnirea între cele două.

Știu că în ultimele luni ai fost la Chișinău, unde vreau să ne spui tu ce ai făcut, ce ai învățat și cu ce ai revenit acasă?

Ah! Ce plăcut! Am plecat la Chișinău timp de două luni pentru a-mi îndeplini cel de-al doilea vis, acela de a deveni STILIST VESTIMENTAR. Au fost două luni intense și grele în care am învățat cum să aplic toate cunoștințele acumulate și talentul care mi s-a dat, în stilizarea ținutelor pentru alți oameni. În ceea ce mă privește, mereu mi-a fost simplu și ușor să-mi stilizez ținutele.
Am revenit acasă cu dorința arzătoare de a începe lucrul. Direct. Asta s-a și întâmplat. Am avut plăcerea să lucrez, deja, atât cu oameni normali, cum spun eu, cât și cu artiști.

„Eu deja îmi trăiesc visul. Mi-a fost confirmat deja de către Stilistul Vedetelor din România, Lucy Faur, primul mentor al meu și de către Fashion Stylist Rusanda Cebotari din Republica Moldova, cea care m-a aruncat în mulțime pentru că a găsit potențial.”

Hainele pot spune o poveste precum un cântec? La ce vis îndrăzneț de-al tău lucrezi zi de zi pentru această parte din tine?

DA! Hainele vorbesc. Indiferent cum alegi să le pui pe tine, indiferent de texturile pe care le au materialele din care au fost croite, indiferent de culoare, ele vorbesc. Transmit anumite stări, anumite mesaje.
Haina vorbește înainte ca tu să apuci să-i spui ceva omului din fața ta. Mesajul poate fi greșit, dacă încă nu ți-ai găsit stilul personal și nu te îmbraci, încă, așa cum interiorul tău cere.

Eu deja îmi trăiesc visul. Știi? Când manifești ceva, deja ești acolo. Eu sunt demult acolo. Sunt făcută să stilizez ținute pentru vedete și asta mi-a fost confirmat deja de către Stilistul Vedetelor din România, Lucy Faur, primul mentor al meu și de către Fashion Stylist Rusanda Cebotari din Republica Moldova, cea care m-a aruncat în mulțime pentru că a găsit potențial.

Viața este artă. Dar arta înseamnă muncă, sacrificiu și perseverență. Dacă ai trimite o scrisoare în trecut, către Anda cea mică, ce i-ai spune?

Am ochii plini de lacrimi. Acest subiect este unul extrem de sensibil pentru mine pentru că Anda mea mică, este totul pentru mine. Este comoara mea, unica mea comoară. Singurul lucru care este cu adevărat al meu. Care îmi aparține. Și noi împreună, ale Lui Dumnezeu.
O iubesc enorm. Anda mică este un copil extraordinar căruia îi mulțumesc pentru asta prin tot ceea ce am ales să fiu și să fac.
DA! MUNCĂ, SACRIFICII ȘI PERSEVERENȚĂ, asta fac pentru a o mulțumi pe EA. Ea este mândră de surioara ei mai mare, Anda cea mare, pentru că doar ea pricepe, știe, înțelege prin câte a trecut și cât de greu i-a fost. A fost singură de la un moment dat, în toate călătoriile vieții.

Draga mea, Anda cea mică, dacă acum a-i sta în fața mea, fizic vorbind, imaterial ești acolo, în interior, te-aș strânge tare în brațe, te-aș pupa pe frunte ca un părinte, ți-a mângâia cârlionții de aur și ți-aș mulțumi pentru istețime, curaj, cumințenie, putere, creativitate, simplitate, naturalețe… . Oh, câte ți-aș mai scrie. TE PREȚUIESC, TE IUBESC ȘI TE ADMIR! Ești lumina mea în toate, iar eu mă străduiesc să te păstrez mereu vie, aprinsă, clară, pură și caldă. Cu multă recunoștință, Anda cea mare!

„Anda mea mică, este totul pentru mine. Este comoara mea, unica mea comoară. Singurul lucru care este cu adevărat al meu. Care îmi aparține. Și noi împreună, ale Lui Dumnezeu.”

 

Ai o relație apropiată cu Dumnezeu. Ce îi spui atunci când sunteți doar voi doi?

Oh! Din Dumnezeu sunt toată. Fiecare părticică din mine, El este. Fiecare gând al meu, El este. Fiecare lucru măreț pe care îl fac este, de fapt, făcut de El, prin mine. Nu sunt eu. Am înțeles asta în momentul în care am conștientizat această spusă, „Dumnezeu lucrează prin oameni.”
Lui îi spun totul. EL știe totul. El este prietenul meu cel mai bun. Nu îl privesc, ca pe un tată, un rege, un zeu, ceva, parcă, atât de departe de mine, ci îl privesc, ca pe un prieten. Îmi permit să fac și glume cu El, știu că Lui i se par amuzante, deși nu sunt deloc bună la asta.

Oamenii se miră, „Singură mergi tot timpul?”. Niciodată. Doamne-Doamne este prezent, pe scaunul din dreapta. Câteodată nu e cuminte și nu își pune centura, dar Îl iert. Glumesc. Voiam doar să înțelegeți cât de apropiați suntem. Îl ador pe Dumnezeu. El știe bine asta.

Ultimul proiect muzical, „Omule să te gândești”, a fost realizat, la fel, prin El. Știu, mulți nu vor percepe asta, dar nu-i bai, eu vreau doar ca El să înțeleagă, atât.

• Întâlnire cu Alteța Sa Regală Principesa Elena și Alteța Sa Regală Principesa Sofia și tur ghidat la Palatul Elisabeta
• Vizitarea Domeniului Regal Săvârșin și a atracțiilor din Satul Regal
• Vizită ghidată a Aeroportului Internațional Henri Coandă București și a unei aeronave
• Activități intergeneraționale distractive și stimulative în Centrele Generații din țară

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, aproape 600 de copii sprijiniți prin proiectele sociale ale Fundației Regale Margareta a României au trăit momente de bucurie și inspirație, în locuri de poveste: Palatul Elisabeta, Domeniul Regal Săvârșin sau Aeroportul Internațional Henri Coandă din București. Găzduiți de Alteța Sa Regală Principesa Elena și Alteța Sa Regală Principesa Sofia sau însoțiți de voluntari – seniori și tineri – dar și de profesioniști, copiii au avut parte de activități memorabile, care le-au stârnit curiozitatea și       le-au adus zâmbete.

Copii la Palatul Elisabeta, în aeroport și la picnic – o zi ca în povești

La București, 90 de copii de la Asociația ”Ana și Copiii” – susținuți prin programul Centrele Generații – au fost invitați la Palatul Elisabeta, unde au descoperit povestea și semnificația locului. Principesa Elena și Principesa Sofia au parcurs împreună cu copiii expoziția fotografică Copilărie Regală și le-au povestit despre copilăria Altețelor Sale Regale și despre familia regală, oferindu-le o experiență emoționantă și personală.

Alți 30 de copii și tineri, beneficiari ai Clubului Generații din sectorul 6 al Capitalei, au vizitat Aeroportul Internațional Henri Coandă, au urcat la bordul unei aeronave TAROM și au interacționat cu profesioniști în aviație.

Iar 20 de copii, beneficiari ai programului Fondul Special pentru Copii, au petrecut timp de calitate în parc la un picnic cu jocuri interactive, zâmbete și mâncare bună, alături de părinți și voluntari inimoși.

1 iunie cu emoție și surprize și pentru copiii din țară

40 de copii de la Centrul Generații din Satu Mare al Asociației Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, însoțiți de seniori voluntari, au vizitat Domeniul Regal Săvârșin și s-au bucurat de atracțiile parcului și ale Satului Regal – Muzeul Regal al Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai, Casa Musafirilor, Casa Ceaiului, precum și Magazinul de Suveniruri.

Pentru alți 410 copii de la Centrele Generații din localitățile Târgu-Mureș, Sighișoara, Reghin, Târnăveni, Ormeniș, Brașov, Bistrița, Blaj, Cenade, Biia, Buziaș, Bonțida și Dezmir ziua de 1 iunie înseamnă petreceri cu delicii culinare și activități intergeneraționale interactive de tip pictură pe față, confecționare de brățări, desene pe asfalt, concursuri diverse sau un festival al copilăriei, cu durata de 3 zile, pe parcursul căruia au loc concerte de jazz, recital muzical, spectacol la harpă, momente de teatru de păpuși, de magie și de experimente științifice, precum și ateliere educative.

Fundația Regală Margareta a României continuă să aducă speranță și bucurie în viețile copiilor defavorizați, oferindu-le nu doar sprijin material, ci și momente unice și șansa de a visa la un viitor mai bun.

Sponsori în produse: Boromir, Albalact

Sponsori program Generații: Hochland România, Fundația Bosch România, Rompetrol Downstream

Sponsori program Fondul Special pentru Copii: Fundația ALFA pentru Sănătate și Educație, Air BP Sales Romania, Gino Rossi Production, Schneider Electric România, KPG Hotel and Resort Co.Ltd.

Sponsori și parteneri instituționali Clubul Generații București (sector 6): Johnson & Johnson România, Fundația Bosch România, Zentiva România, Dedeman, Imedica SA, Agrii România, Negro 2000 & DGASPC sector 6, Colegiul UCECOM ”Spiru Haret”, MiniArtShow by Ioana Ginghină, Școala nr. 168, Secția 20 de Poliție și Liceul Teoretic ”Victoria”

Cu sprijin: Compania Națională Aeroporturi București, Compania Menzies Aviation, TAROM, Fundația Colecția Regală

***

Despre Fundația Regală Margareta a României

De-a lungul celor 35 de ani de existență, Fundația Regală Margareta a României a derulat programe menite să asigure copiilor drepturile fundamentale – la o viață alături de familia biologică, la îngrijire medicală sau la educație și dezvoltare. Fundația a înființat dispensare pediatrice în comunități defavorizate, programe de asistență și terapie psihosocială pentru copii afectați de boli grave, programe de educație pentru sănătate și nutriție, centre pentru copii și adolescenți în dificultate, programe de educație parentală și integrare socială pentru familii.

Despre Ziua Internațională a Copilului

Ziua Internațională a Copilului este sărbătorită în România și în alte aproximativ 50 de țări, la data de 1 iunie. De asemenea, o zi dedicată copilului este celebrată la date diferite în peste 100 de state. Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în 1925, la Conferința mondială pentru bunăstarea copiilor de la Geneva. La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția nr. 836 pentru a proclama o Zi mondială a copilului, bazându-se pe convingerea că trebuie acordată o atenție deosebită copiilor, care reprezintă generația de mâine.

Aproape 500 de elevi din județele Cluj și Olt au demonstrat că supereroii nu poartă neapărat pelerine, ci idei creative și misiuni verzi! A cincea ediție a concursului BANDA ASAP, organizat de ASAP România în parteneriat cu Animest, s-a încheiat cu succes, aducând în prim-plan povești vizuale captivante despre reciclare și responsabilitate față de mediu.

Sub tema provocatoare: „2040. În România încă se mai aruncă plastic la gunoi. Un erou/ o eroină decide să ia soarta plasticului în propriile mâini”, elevii de gimnaziu și de liceu din județele Cluj și Olt au fost invitați să creeze benzi desenate prin care să redea un viitor mai curat și mai sustenabil. Rezultatul? Lucrări care îmbină creativitatea cu mesajele ecologice în mod jucăuș și proaspăt: de la „Veverița salvatoare”, „Puterea Motivației” și „Balene vs. Plastic”, până la „Piratul cu aripi albe”, „România Respiră”, „Fotbalistul reciclării” și „Inima mea, Planeta”.

Ca și la edițiile anterioare, cei trei jurați ai concursului, Ligia Soare, Miruna Smit și Alexandru Ciubotariu, au avut o misiune provocatoare, dat fiind nivelul ridicat de creativitate și originalitate al lucrărilor:

„Și de această dată, lucrările înscrise în concurs ne-au depășit așteptările – au fost pline de imaginație, de speranță, dar și de mesaje profunde despre responsabilitate și schimbare. Mi-a făcut o reală plăcere să parcurg poveștile create de elevi și să văd cum tema reciclării poate fi abordată cu atâta creativitate. Datorită acestor copii, viitorul pare puțin mai verde și mai optimist”, a declarat Ligia Soare, coorganizatoare Animest.

Premii pentru viitorul planetei

ASAP România și Animest au premiat nu doar imaginația, ci și aspectul vizual al lucrării și respectarea temei concursului. Cei opt elevi câștigători – câte patru din fiecare județ – sunt răsplătiți cu biciclete moderne. Profesorii lor coordonatori vor beneficia de cursuri de dezvoltare profesională, iar școlile din care provin elevii premiați primesc opt table interactive.

Iată lista câștigătorilor:

Județul Cluj:

• Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Luana Vădan (12 ani), cu lucrarea „Absent” / prof. Delia Andrea Gröller;
• Șc. Gimnazială „Avram Iancu” – Câmpia Turzii / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Ariana Chiș (12 ani), cu lucrarea „Aventură periculoasă” / prof. Karina Szutor;
• Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea” – Cluj-Napoca / Premiul BANDA ASAP pentru elevul Andrei Taechasirithavorn (18 ani), cu lucrarea „Obiceiuri” / prof. Ana Cristina Marian;
• Liceul Teoretic „Avram Iancu” – Cluj-Napoca / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Alissa-Sofia-Maria Bocance (15 ani), cu lucrarea „Când Pământul a plâns – Viață din cenușă” / prof. Delia Andrea Gröller.

Județul Olt:

• Șc. Gimnazială „Gheorghe Magheru” – Caracal / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Delia Maria Călin (14 ani), cu lucrarea „Iubirea față de natură” / prof. Alina-Rodica Vieru;
• Șc. Gimnazială „Gheorghe Magheru” – Caracal / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Andreea Nectaria (14 ani), cu lucrarea „Eroii reciclării” / prof. Alina-Rodica Vieru;
• N. „Ion Minulescu” – Slatina / Premiul BANDA ASAP pentru elevul Ștefan A.F. Radu-Ionuț (16 ani), cu lucrarea „Recycle Man” / prof. Maria-Luana Ivan;
• Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” – Scornicești / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Bianca Nicolae (17 ani), cu lucrarea „Puterea unei dorințe” / prof. Nicoleta Andreea Ninciu.

Tineri creativi, mesaje puternice: „Am vrut să redau prin artă o formă de protest tăcut”

Pentru unii dintre elevii câștigători ai concursului BANDA ASAP, reciclarea este mai mult decât un gest ecologic – este o formă de superputere prin care pot proteja planeta. Bianca Nicolae, elevă la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Scornicești, Olt, a fost inspirată de benzile desenate cu Batman și eroii Marvel: „M-am gândit că reciclarea e și ea un fel de superputere pe care o avem ca să protejăm planeta.” Alissa-Sofia-Maria Bocance, de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, a tratat banda desenată ca pe un protest tăcut: „Să ofere o voce pădurilor defrișate, apelor poluate și viitorului nostru.” La rândul ei, Luana Vădan, elevă tot din Cluj-Napoca, a fost marcată de contrastul dintre impactul tehnologiei și nevoia de reconectare cu mediul: „Faptul că oamenii deja sunt absorbiți de tehnologie a fost principala mea inspirație.” Elevii au transmis prin desen nu doar creativitate, ci și o conștientizare autentică a rolului lor în protejarea mediului. De la colectarea separată a deșeurilor și reciclarea PET-urilor, până la refolosirea obiectelor, plantarea copacilor sau folosirea transportului public, elevii integrează gesturi sustenabile în rutina lor și demonstrează astfel că fiecare alegere contează.

„Respectul pentru resurse trebuie învățat cât mai timpuriu” – vocea profesorilor implicați în concurs

Prof. Delia Andrea Groller, de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, subliniază că „respectul pentru resurse trebuie învățat cât mai timpuriu” și consideră că activitățile creative, precum realizarea de accesorii din materiale reciclate, ajută elevii să înțeleagă importanța reutilizării și reciclării. Prof. Alina-Rodica Vieru, de la Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” din Caracal, remarcă interesul crescut al elevilor pentru protejarea mediului, manifestat prin proiecte și acțiuni de ecologizare.

În privința anului 2040, prof. Groller își imaginează „o lume mai curată, cu ape limpezi” și oameni mai educați, care prețuiesc resursele planetei. Prof. Andreea Ninciu, de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Scornicești, speră ca reciclarea separată să devină o obișnuință, iar prof. Ivan Maria-Luana, de la C.N. „Ion Minulescu” din Slatina, apreciază modul în care creativitatea elevilor contribuie la conștientizarea ecologică, mai ales în cadrul activităților din Săptămâna Verde.

BANDA ASAP merge mai departe

„A cincea ediție BANDA ASAP ne-a reconfirmat că tinerii au o voce puternică atunci când vine vorba despre protecția mediului – iar benzile desenate devin un mijloc expresiv și captivant prin care își spun povestea. Ne-a bucurat deschiderea elevilor și profesorilor din județele Cluj și Olt și, mai ales, diversitatea abordărilor creative. Dincolo de desen, este vorba despre implicare și o dorință sinceră de schimbare. Pregătim o nouă ediție BANDA ASAP, așa că vă invităm să ne rămâneți aproape!”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP România.

Toate detaliile despre program, pe site-ul oficial asap-romania.ro sau pe paginile de social media, Instagram și Facebook.

***

Parteneri media: Rock FM.

Organizație parteneră: Ambasada Sustenabilității în România.

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.700 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste 600.000 de elevi din ciclurile preuniversitare.

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Azi e zi de sărbătoare! O sărbătoare a purității, a râsului sincer și a viselor fără limite. În ochii unui copil, ACOLO- strălucește toată speranța lumii!

Fiecare zâmbet al lor ne reamintește cât de prețioasă este inocența.

Azi socotim că este ziua în care timpul ar trebui să se oprească pentru ca fiecare copil să simtă că este iubit, ascultat și în siguranță.

Ne amintim, oare, de propriile noastre copilării? De joaca fericită, de râs zglobiu, de dulciurile împărțite cu prietenii, de serile lungi de vară fără griji?

Această zi nu este doar pentru cei mici, ci și pentru copilul din fiecare dintre noi.

Să oferim iubire, protecție și libertatea de a visa. Acolo unde crește un copil fericit, înflorește viitorul unei lumi mai bune.

La mulți ani, copil frumos!

Cum ne creștem copiii? Răspunsul, mai simplu decât pare, se regăsește în ceea ce le oferim lor, ca repere: valorile.

Mai presus de performanță, succes sau recunoaștere, copiii noștri au nevoie de modele care să le arate ce înseamnă empatia, cinstea, respectul și curajul de a face BINELE, chiar și atunci când nu (le) este cel mai convenabil.

Într-o lume în care competiția este adesea sinonimă cu rivalitatea acerbă, gestul atletului singaporez Soh Rui Yong la Jocurile Asiatice de Sud-Est (SEA Games) din 2023 ne amintește că adevărata măreție se măsoară nu doar în medalii, ci și în caracter.

În timpul probei de alergare 10.000 de metri, desfășurată în condiții de căldură extremă, Soh a observat că principalul său rival, indonezianul Rikki Marthin Luther Simbolon, a ratat sticla de apă la punctul de hidratare. Fără ezitare, Soh, ce venea din spate, a luat un pahar de apă, a folosit puțină, a salvat o parte din lichidul valoros, a alergat mai repede spre competitorul său și i-a întins paharul cu apă, deși el însuși se afla într-o poziție ce îi permitea să lupte pentru aur.

Acest gest spontan a fost descris de comentatorii sportivi drept „absolut sportiv” și a fost apreciat pe scară largă în presa internațională.

Soh a declarat ulterior că acțiunea sa a fost instinctivă, motivată de dorința de a concura într-o luptă corectă: „Întotdeauna am vrut să câștig într-o luptă dreaptă, așa că atunci când el și-a ratat sticla, am vrut să-i ofer o șansă să se rehidrateze înainte de a continua bătălia.”

Deși a încheiat cursa pe locul al doilea, stabilind un nou record național cu timpul de 31:10.70, Soh a câștigat ceva mult mai valoros: respectul și admirația comunității sportive internaționale.

,,De fapt – a comentat presa internațională – el a luat aurul în inimile noastre”. Este campionul absolut în fapte bune.

Gestul său este (nu-i așa?) un memento al faptului că valorile adevărate nu se învață neapărat din cărți, ci se absorb din comportamentele celor pe care îi admirăm. Copiii învață observând. Fac ce văd că fac adulții, și nu ceea ce le spun adulții să facă.

Atunci când onestitatea, compasiunea și spiritul de echipă devin reflexe în viața de zi cu zi, ele modelează nu doar un campion, ci un om complet.

Să încurajăm copiii să fie nu doar atleți excelenți, ci și oameni de caracter!

Să-i învățăm că adevărata victorie se obține atunci când ne susținem unii pe alții și când competiția devine o oportunitate de a demonstra nu doar forța fizică, ci și noblețea sufletului.

„Trăim într-o lume în care, uneori, pare că doar victoria contează. Dar acest moment surprins de voi toți ne reamintește ce este cu adevărat important în sport: cinstea, respectul și modestia.” Soh Rui Yong

„Am plecat în lume cu un bagaj care cuprindea cei șapte ani de acasă, din Maramureș.”

Născut în inima Maramureșului, în satul Vadu Izei, Paul Ananie poartă în suflet muzica tradițională, o explorează și o aduce în fața publicului prin diverse proiecte pe care vă invit să le urmăriți pe canalul lui de YouTube. De la cocoșul care cânta dimineața în copilăria sa, până la simfonia de vânt din grădina casei părintești, fiecare clipă a vieții lui este impregnată de sunetele și poveștile acelor locuri mijlocite de familie, care îi este mereu sprijin și susținere. Cu o voce care reînvie dorul și frumusețea Maramureșului, dar și cu un bagaj de învățăminte adunat din călătoriile sale și studiile în etnologie, Paul Ananie aduce pe scenă nu doar cântece, ci adevărate fragmente din sufletul unei culturi care se adaptează și se reinventează. În lumea sa, muzica nu este doar o pasiune – este un mod de viață, o modalitate de a adresa emoțiile celor din jur și de a le aduce aminte de legătura lor cu acest des auzit „a fost odată”, dar într-un mod actual, potrivit vremurilor pe care le trăim. Colaborează cu diverși artiști și mereu aduce noutăți publicului și comunității lui de oameni din social media de care este foarte apropiat punând mereu accent pe naturalețe.

Ananie-veselie, să-ncepem!

Ce e mai greu: să cânți o doină de jale sau să refuzi o a cincea porție de cozonac la o gazdă din Maramureș?

O… cred că răspunsul este evident…Cu ospitalitatea tipică moroșenilor, oricui cred că i-ar fi imposibil să refuze cea de-a cincea porție de cozonac, dar mai cu seamă… cel de-al cincilea pahar de horincă!

Ananie-veselie, mulțumesc că ai răspuns pozitiv invitației mele la această discuție, sper eu, savuroasă pentru urmăritorii tăi. Cine e Paul Ananie, sau Ananie – Veselie? Care este pașaportul (vom reveni la el) cu care pleci în lumea largă?

Mă bucur și eu că m-ai ales să împărtășesc cu cititorii voștri gândurile și amintirile mele.
Am plecat în lume cu un bagaj care cuprindea cei șapte ani de acasă, din Maramureș (poate prea bine învățați, pentru că uneori în viață am avut momente în care ar fi trebuit să-i pun „pe pauză” și să acționez în consecință, dar rădăcina bună și solidă nu m-a lăsat), iar ulterior am adăugat „școala vieții”, dacă îi pot spune așa, învățată din toate celelalte experiențe trăite: drumuri prin toată țara și lumea asta mare, oameni, situații, 11 ani de București… m-au șlefuit în omul de azi. Cu bune și cu rele…

Dacă ai închide ochii acum și ai încerca să-ți amintești sunetul copilăriei tale din Vadu Izei, ce-ai auzi prima dată? Cum se vedeau anii aceia prin ochii tăi de copil, acasă, acolo în frumosul Maramureș.

Dacă vrei să fiu sincer, am închis ochii și nu mi-a venit niciun sunet în gând, din copilărie, în afară de cel al cocoșului cântând dimineața. Daaaar… acum, mare, am totuși un sunet preferat, pe care îl aud în minte de câte ori mă gândesc la „ACASĂ”: în capătul grădinii mele este un alt teren. În colțul acelui teren este un stejar. De câte ori bate vântul, el se transformă într-o simfonie de sunete care te transportă instant, parcă, într-un basm. De fiecare dată când merg acasă, lucrul preferat pe care îl fac (din timpul pandemiei am început să fac asta) este să merg sub acel stejar și să îi ascult „muzica”. Este incredibil cum te poate face un simplu copac să te simți teleportat într-o poveste din cărțile copilăriei.

Spune drept: cântai ca să te asculte lumea sau ca să scapi de treburi prin gospodărie? Care a fost începutul, îți amintești ce fredonai prin curte și îți dădea încredere că vei fi o voce a Maramureșului cândva?

Tu crezi că puteam scăpa de treburile gospodăriei? Nici vorbă, asta nu se întâmpla niciodată. Deși… recunosc, fiind cel mai mic din familie, am fost scutit de muuulte ori de munci. Fratele meu, pe de altă parte… nu prea. Cântatul, să știi, m-a acompaniat la orice făceam: muncile din gospodărie, când eram agitat, stresat, emoționat, nervos. Oricare sentiment aveam, primul lucru la care apelam era muzica. Nu știu cum să explic asta… ai mai auzit om care să cânte de stres?

Care dintre cântecele tale îți este cel mai apropiat de suflet, si de ce? Ce povestea te leagă de acesta?

La întrebarea asta e greu să răspund, pentru că e exact ca treaba aia când ai întreba un tată: “Care este copilul tău preferat?” Totuși, o să îți spun că fiecare piesă este preferata mea în momentul în care o creez. Mi se pare că am făcut ceva extraordinar, a 8-a minune a lumii . Poate peste ani… nu mi se mai pare atât de “uau”, dar pe moment, atunci când le fac, fiecare devine preferata mea.

Cu ce principii de viață învățate de acasă, ai plecat student la București? Cine ți le-a inspirat? 

Cum am spus și mai sus… cei șapte ani de acasă: să nu deranjezi pe nimeni, să te comporți cuviincios, să nu ieși în evidență (asta… n-am prea respectat-o), să nu fii rău, hain, mincinos, să te rogi lui Dumnezeu, să oferi mereu respect oamenilor… cam tot ce ar trebui să știe fiecare și (din păcate) nu știu cât se mai ține cont acum de ele, în vremurile pe care le trăim. Toate acestea mi-au fost inspirate de ai mei, mama, tata, bunica și mama bună (eu am două bunici, una la oraș și una la sat: bunica și “mama bună”, cea din sat ).

Știu că ai studiat etnologia, care crezi ca este cheia succesului unui etnolog astăzi, într-o lume tot mai îndepărtată de aceasta zona?

Într-adevăr, am mers taman în celălalt capăt de țară la facultate și am ales să aprofundez domeniul acesta, cu studii culturale, etnologie, antropologie culturală și folclor. E o lume “magică” acolo. Nu e nici ușor, nici greu, dar este foarte „eye opening”. Mi-a deschis orizonturile gândirii și a percepției asupra multor lucruri. Cheia succesului unui etnolog? La noi, la specializarea asta, cred că fiecare și-a folosit studiile în propriul scop: pe mine m-au ajutat în domeniul în care activez, cel muzical, dar și ca om: să înțeleg mai bine ce se întâmplă în jurul meu și, mai ales, de ce. În România, din păcate, nu mulți își găsesc de muncă în acest domeniu, pentru că știm și vedem câtă importanță dau cei de la „putere”, culturii. Dar nu e totul pierdut, să nu fim apocaliptici. Dacă ești deștept te descurci în orice domeniu, pentru că etnologia are această versatilitate, de a putea fi aplicată în multiple domenii de activitate.

„Antropologia m-a învățat că nu am voie să emit judecăți de valoare: nu pot să spun eu: DA, ESTE AȘA! Sau invers. Eu pot să îmi pun întrebări: De ce este așa? Cum a ajuns așa? Ce factori au influențat asta?, etc. Te face să gândești mai mult.”

 

Cum a influențat formarea ta în etnologie modul în care abordezi muzica și cultura tradițională?

Antropologia m-a învățat că nu am voie să emit judecăți de valoare: nu pot să spun eu: “DA, ESTE AȘA!” Sau invers. Eu pot să îmi pun întrebări: “De ce este așa? Cum a ajuns așa? Ce factori au influențat asta?”, etc. Te face să gândești mai mult. Poate unul dintre cele mai mari ajutoare a fost faptul că am înțeles în sfârșit ce cânt, pentru că nu știam niciodată ce să spun: Folclor? Muzică populară? Muzică tradițională? Pot spune acum cu siguranță că eu cânt muzică populară, deoarece odată ce o iei din mijlocul comunității, o smulgi din simțămintele omului care cânta singur când muncea la câmp, la coasă, etc. și o duci pe scenă, ea devine o muzică accesibilă pentru mase, deci muzică populară.

Care sunt cele mai mari riscuri la care e expus folclorul românesc astăzi? Și ce putem face, concret, pentru a-l proteja?

Trendurile. Astea-s cele mai mari riscuri. Dar nu scăpăm de ele, deci nu vă imaginați că o să ajungem să cântăm iar despre munca la seceriș și mai știu eu ce…Pentru că asta e una dintre caracteristicile folclorului: este într-o continuă actualizare. Omul cântă ce simte și trăiește ACUM. El nu poate cânta ce au trăit alții acum 100 de ani, deoarece nu mai face parte din viața sa cotidiană. De aceea vedem acum tot felul de cântece, care mai de care. Dar asta e un proces natural, nu este greșit. Doar trebuie să știm să îl facem cu cap.

Una dintre caracteristicile folclorului: este într-o continuă actualizare. Omul cântă ce simte și trăiește ACUM

Paul, ești un artist echilibrat iar pentru asta vreau să îmi spui, cum poți păstra echilibrul între autenticitatea pe care o transmiți prin cântecele tale, contemporaneitatea și cerințele publicului de astăzi?

Păi tocmai ce ziceam… să o facem cu cap. Se poate, credeți-mă! Poate rezultatul nu este imediat, dar cu siguranță este unul de lungă durată! Problema, însă, este că oamenii de acum nu mai au răbdare. Vor ca totul să fie cu rezultate instant. Nu prea merge așa…Adică poate merge, dar dacă urci fără să treci prin toate etapele… e greu să te menții, că nu știi ce să faci. A… și dacă vei cădea… vai, ce-o să doară!

Ești o prezență în mediul online, cât de mult ajută un artist să fie deschis, vulnerabil și dispus să comunice cu publicul lui prin intermediul acestor rețele sociale. Te ajută să fii relevant pentru publicul tânăr?

Este foarte important acum. Deși lumea este inundată cu informații din toate părțile, e important să exiști pe social media și să fii activ. În ultima perioadă, totuși, am înțeles și importanța discreției.
Dacă ar fi să dau un sfat… le-aș spune să fie naturali. Deși unora le este imposibil. Cunosc extrem de mulți oameni care pe online sunt într-un fel și în viața reală sunt complet diferiți. Fiecare cu alegerile sale…

Cum se împacă artistul Paul cu omul Paul? Au oare aceleași dorințe și planuri? 

Ambii vor mai mult, unul de la celălalt. Omul știe că artistul poate mai mult, iar artistul știe că omul poate mai mult. Dar cumva… ajung la un consens. Își doresc binele unul altuia.

La ce vis de al tău lucrezi în fiecare zi, și ce colaborare muzicală ți-ar plăcea să faci și acum e momentul să afle din acest articol?

Lucrez la visul de a deveni cine merit, pentru că mi-am realizat potențialul (mi-a luat ceva timp) și acum știu că pot și vreau să muncesc la asta! Cu colaborările muzicale… am cam făcut cu mulți oameni mari, talentați, faini și dragi mie. Am fost un norocos, recunosc. Pot totuși să îți dau un mic spoiler dintr-un proiect viitor: voi lansa anul acesta un trio muzical cu doi artiști contrastanți ca stil, din muzica mainstream. Abia aștept!

„Lucrez la visul de a deveni cine merit, pentru că mi-am realizat potențialul (mi-a luat ceva timp) și acum știu că pot și vreau să muncesc la asta!”

 

Povestește-ne un moment stânjenitor sau amuzant pe scenă. Cum ai ieșit din el?

O, Doamne… sunt atâtea. De la uitat de versuri la microfoane în dinți, încurcat numele oamenilor, abținut să nu râd când mai cădea câte unul… multe. Uite, îmi aduc aminte unul care s-a întâmplat “aproape” pe scenă . De ce „aproape”? Pentru că urma să intru în scenă și eram după un banner mare. Când să pornesc, m-am împiedicat de niște cabluri și era să cad în nas, dar m-am ridicat la timp, fix la intrarea în scenă . Nu m-a văzut nimeni, am ieșit basma curată. Dar dacă mă întrebi cum ies din cele care se văd… ți-aș spune că sunt natural și nu ies nicicum, eu sunt primul care râde de mine. Râd cu oamenii în rând și mergem mai departe.

Unde mergi atunci când vrei să fugi de ,,zgomot”? Și ce faci pentru a te deconecta de haosul drumurilor dintre cântări, studio, filmări?

CĂLĂTORESC. Oriunde, nu contează, doar să plec. Culmea, când vreau să scap de „zgomot”, tot la zgomot mă duc pentru că prefer orașele mari, aglomerate, cu oameni care mișună peste tot, cu lucruri în viteză, cu multe obiective de vizitat… mă întorc mai obosit din vacanțe decât am plecat.

„CĂLĂTORESC. Oriunde, nu contează, doar să plec.”

 

Am spus că revin la pașaportul tău, spune-mi, mai ai pagini libere? Știu că ești pasionat de călătorii și vreau să îmi zici care a fost cel mai fain loc în care ai avut ocazia să mergi. 

Mai sunt câteva pagini care așteaptă să fie umplute. Mă strigă, le aud: „PAAAAUL, UMPLE-NEEE”.

La fel ca și cu cântecele, nu pot să zic că am vreun loc preferat. Da, sunt câteva în care m-aș întoarce mereu: San Marino, Islanda, New York și, poate cea mai mare surpriză dintre toate: Dubai. Am evitat voit Dubaiul pentru multă vreme deoarece consideram că este doar pentru o categorie de oameni… știți voi. Vedeam mereu aceleași trei poze de la piscină, Burj Khalifa, fântânile și cam atât. Doamne… ce contrast am trăit când am ajuns acolo și am realizat că e COMPLET diferit față de ce credeam eu, că e un amalgam de culturi, o curățenie incredibilă, o ordine extraordinară, ai atâtea de văzut și cunoscut, vizitat, învățat, etc, DOAR SĂ VREI! Recunosc, am judecat greșit, prin prisma a ce vedeam pe social media. Acum însă, mă declar mare fan!

Te-ai regăsi în ideea de a trăi pe alte meleaguri, cu România doar în suflet?

Acum câțiva ani aș fi zis că NU. În ultima perioadă însă… dacă aș putea să fac și în străinătate ce fac eu aici… nu aș mai fi atât de sigur de acel “nu”. Dar cu siguranță că nu ar fi o mutare de lungă durată. Asta știu clar.

„După ce termin rugăciunile, Îi spun așa: iartă-mă că ți-am greșit, îți mulțumesc pentru tot ce ne dai.”

 

Crezi în minuni? Ce-i spui lui Dumnezeu când ești doar tu cu El?

Cred că cred. Nu știu sigur cum am defini acel termen de „minuni”. Cred că „minunile” pot fi și mici, în viața de zi cu zi. După ce termin rugăciunile, Îi spun așa: iartă-mă că ți-am greșit, îți mulțumesc pentru tot ce ne dai, ajută-mă să cânt bine, să învăț bine (asta e de pe vremea liceului, dar încă nu mi-am scos-o din listă pentru că omul cât trăiește învață) și apoi îi mai cer câteva lucruri pentru familia mea și chestiuni punctuale, dacă am ceva ce mi se întâmplă în viața de zi cu zi. Am o legătură specială cu Dumnezeu, asta simt.

Până ne vom întâlni la următoarele evenimente sau nunți, că la voi în Maramureș multe mai sunt, Paul, ce înseamnă fericire pentru tine în 3 cuvinte?

Poate nu o să fie cuvintele la care se așteaptă lumea, dar pentru mine fericirea înseamnă călătorii, mâncare și muzică! Mă vrei sincer? Ăsta sunt. Ah, și dacă îmi permiți, aș mai adăuga unul: LIBERTATEEEEEE!

Cred mult în misiunea noastră de a lăsa urme în urma noastră. Dacă într-o zi tot ce ai cântat, scris sau spus s-ar pierde, ce ai spera că și-ar mai aminti oamenii despre tine?

Wow! Asta chiar e o întrebare grea. Nici nu vreau să mă gândesc la ipoteza asta, că m-aș „strica de cap” cum se zice la noi, să dispară toată munca mea de până acum. Dar dacă ar fi să fie așa cum zici tu… aș vrea să își aducă aminte buna mea dispoziție, faptul că i-am făcut să simtă ceva: veselie, emoție, melancolie, tristețe, orice. Faptul că au vibrat ascultându-mă.

 

„aș vrea să își aducă aminte buna mea dispoziție, faptul că i-am făcut să simtă ceva: veselie, emoție, melancolie, tristețe, orice. Faptul că au vibrat ascultându-mă.”

Suntem Asociația Tzitzi-Poc și în perioada 4 – 28 mai 2025 suntem într-un turneu național cu spectacolul „Noi suntem super eroii noștri”, o experiență educativă și emoționantă dedicată copiilor între 4 și 12 ani și părinților lor. 

Vineri, 23 mai, ora 18:30, ajungem în Focșani, la Ateneul Popular ”Mr.Gh.Pastia”!

Duminică, 25 mai, ora 11:00, ajungem la Casa Culturii „Ion Creangă”, în Târgu Neamț!

Marți, 27 mai, ora 18:30, ajungem în Bârlad, la Teatrul Victor Ion Popa!

Miercuri, 28 mai, ora 18:30, ajungem în Botoșani, la Casa Tineretului!

Spectacolul, creat sub îndrumare psihologică, vorbește cu grijă despre emoții, curaj și puterile interioare, printr-un mix de teatru, muzică originală și efecte vizuale spectaculoase. Este un spectacol pentru familii care caută mai mult decât distracție: vor conexiune autentică și timp de calitate.

PENTRU GRUPURI DE MINIM 10 COPII OFERIM DISCOUNTURI. INFORMAȚII LA 0735.536.805

Biletele sunt disponibile pe Eventbook: 

 https://eventbook.ro/theater/bilete-noi-suntem-supereroii-nostri-focsani

 https://eventbook.ro/theater/bilete-noi-suntem-supereroii-nostri-targu-neamt

 https://eventbook.ro/theater/bilete-noi-suntem-supereroii-nostri-barlad

 https://eventbook.ro/theater/bilete-noi-suntem-supereroii-nostri-botosani

Feedback primit de la părinți: 

Pentru că ne dorim ca acest tip de experiență să ajungă și la copiii care, din motive sociale sau materiale, nu au acces la astfel de momente, am demarat campania „Susține un copil să ajungă gratuit la teatru” – prin care ne-am propus să aducem la spectacole peste 500 de copii, gratuit. Colaborăm cu asociații locale pentru a invita copii la spectacol (Lista este deschisă. Dacă ești din Focșani, Târgu Neamț, Bârlad, Botoșani, reprezinți o asociație și vrei să te alături campaniei, ne poți scrie!). Biletele pentru campanie pot fi donate aici: 

https://eventbook.ro/theater/bilete-noi-suntem-supereroii-nostri

Una dintre cele mai vechi și valoroase așezări monahale din România, Mănăstirea Sinaia are o istorie de peste trei secole. Așezată în inima stațiunii Sinaia, la poalele Munților Bucegi, mănăstirea nu este doar un simbol al spiritualității ortodoxe, ci și un martor tăcut al evoluției culturale, sociale și politice a Țării Românești. Deși foarte vizitată, multe dintre comorile și poveștile sale rămân necunoscute publicului larg.

Mănăstirea a fost ctitorită în 1695 de spătarul Mihail Cantcuzino, după ce acesta a întreprins un pelerinaj în Țara Sfântă și a vizitat Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai. Impresionat de forța spirituală a locului, Cantacuzino a decis să ridice în Muntenia o mănăstire care să reproducă, simbolic, sacralitatea acelui spațiu. A numit-o Sinaia, iar ulterior, în jurul mănăstirii s-a dezvoltat așezarea omonimă, care avea să devină una dintre cele mai importante stațiuni montane din România. Această legătură cu Muntele Sinai este rară în spațiul ortodox românesc, făcând din mănăstirea de pe Valea Prahovei un loc cu o identitate spirituală unică.

Între stil brâncovenesc și influențe neo-bizantine

Mănăstirea a fost construită inițial ca un complex fortificat, cu ziduri groase de piatră și un turn de apărare, reflectând instabilitatea vremurilor în care era amenințată constant de incursiunile otomane și tătare. Biserica veche, finalizată în 1695, este un exemplu pur de stil brâncovenesc, cu fațade împodobite cu motive florale sculptate și cu un pridvor susținut de coloane de piatră bogat ornamentate.

În secolul al XIX-lea, ca urmare a vizitelor tot mai frecvente ale familiei regale și a dezvoltării Sinaiei ca reședință de vară, mănăstirea a trecut printr-un amplu proces de renovare și extindere. Între 1895-1903, a fost construită biserica nouă, de proporții mai mari, în stil neobizantin, cu influențe inspirate de Biserica Domnească de la Curtea de Argeș. Aceasta a fost sfințită în prezența regelui Carol I, care a susținut financiar lucrările. Interiorul noii biserici este împodobit cu mozaicuri de inspirație bizantină, fresce murale realizate de Dimitrie Belizarie, unul dintre cei mai importanți pictori bisericești din perioada interbelică, și o catapeteasmă poleită cu aur.

Mănăstirea a avut încă din secolele XVIII-XIX un rol important în educația religioasă și culturală. În incintă funcționa o școală de copiști, unde călugării scriau și reconstituiau manuscrise bisericești, păstrând tradiția iluminării spirituale prin scris. Astăzi, biblioteca mănăstirii găzduiește o colecție valoroasă de manuscrise vechi, cărți rare, documente brâncovenești și hrisoave domnești, puțin cunoscute vizitatorilor de rând.

În timpul Războiului de Independență (1877-1878), Mănăstirea Sinaia a fost utilizată ca post de observație militară și chiar ca spital de campanie. Poziția sa, ușor retrasă și protejată, a făcut-o un loc sigur pentru organizarea activităților auxiliare armatei române. De altfel, turnul clopotniței oferea o excelentă panoramă asupra văii și putea fi folosit pentru semnalizări.

Mănăstirea adăpostește și un mic muzeu, inaugurat în 1895 – unul dintre primele muzee religioase din România, care include icoane vechi, obiecte de cult, broderii, vase liturgice din argint și aur, dar și o evanghelie rară tipărită la Veneția în secolul al XVIII-lea. Un exponat deosebit este o cruce de procesiune din lemn de măslin, adusă chiar de Mihail Cantacuzino din Țara Sfântă, considerată una dintre cele mai vechi relicve ale mănăstirii.

Un loc de reculegere pentru regalitate

În apropierea Mănăstirii s-a construit Castelul Peleș, reședința de vară a regilor României. Regele Carol I obișnuia să viziteze frecvent mănăstirea, considerând-o un loc de liniște și inspirație spirituală. Familia regală a contribuit la modernizarea și extinderea complexului monahal, susținând în același timp păstrarea valorilor tradiționale.

Chiar dacă este un obiectiv turistic important, Mănăstirea Sinaia funcționează și astăzi ca mănăstire de călugări activă, având o comunitate monahală care respectă ritmul liturgic tradițional. Aici se țin zilnic slujbe, iar în zilele de sărbătoare lăcașul de cult este un loc de pelerinaj pentru credincioși din întreaga țară.

Sursă foto: protoieriacampina.ro

În cuvintele simple și sincere ale unui copil se poate ascunde o adâncime pe care adesea o trecem cu vederea. Poezia care urmează nu este doar o manifestare a creativității copilărești, ci o fereastră către sufletul tânăr și curat al celui care o scrie.

Sfântul Paisie Aghioritul, cunoscut pentru înțelepciunea sa duhovnicească și dragostea față de cei mici, ne îndeamnă la simplitate și rugăciune în educația copiilor:

„Pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: în primul rând puține cuvinte, în al doilea rând multe exemple și în al treilea rând mai multă rugăciune.” – Sf. Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumenița, 2009

Tot el subliniază influența durabilă a ceea ce se sădește în copilărie:

„Numele pe care îl scrijelești pe scoarța unui copac se va mări, va crește odată cu el. La fel și inima copilului tău. Ceea ce scrijelești în anii lui de gingășie vei citi în cei care vor urma.” – Sf. Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumenița, 2009

Autor: David Ioan Bulboacă