Pantelimon Halippa mari români Basarabia Marea Unire slider

Pantelimon Halippa: să trăieşti şi să suferi pentru un ideal. Cine a fost – şi ce a făcut pentru români

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: «Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mamă-sa România”.

Nu în zadar am luat această bucățică din Declarația oficială a Sfatului Ţării de unire a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia) cu România, de la 27 martie / 9 aprilie 1918, pentru că unul dintre părinții mișcării unioniste din Basarabia a fost publicistul și omul politic Pantelimon Halippa.

Născut în satul Cubolta, în apropierea ținutului Sorocii, care găzduiește Cetatea Marelui Domnitor Ștefan cel Mare, acesta a purtat de la naștere talentul și măiestria în sânge, devenind mai târziu una dintre mințile ilustre ale vremii. Familia modestă din care provenea (tatăl: Neculai Halippa – dascăl bisericesc; mama: Paraschiva Halippa – casnică) i-a incubat valori spirituale pe potriva viitorului luminos pentru care era predestinat. A urmat şcoala primară în satul natal (1889 – 1893), apoi Şcoala Spirituală (gimnazială) din Edineţ (1893 – 1898) şi Seminarul Teologic de la Chişinău (1898 – 1904). A urmat înscrierea la Universitatea din Dorpat – Juriev (azi Tartu, în Estonia), unde a făcut doar primul an, abandonând pe o anumită perioadă parcursul academic, în favoarea stării de revoltă, care pecetluise acele vremuri. Anii 1905-1907 l-au prins implicat în Revoluția rusă burgheză, iar în 1906 a reprezentat ţărănimea basarabeană la Congresul ţărănimii ruse din Imperiul ţarist, desfăşurat la Moscova.

Profund impresionat de amploarea mișcării de eliberare, Pan Halippa se reîntoarce în Chișinău, unde decide să editeze, în chirilică, ziarul, de altfel sugestiv intitulat, Basarabia. În paginile acestuia, Halippa încearcă să îndrepte mesajul timpului către un public anume, întruchipat în tineretul, care și reprezintă mișcarea motrice a națiunii. Ziarul a căzut însă victimă cenzurii țariste, dar acest lucru nu l-a împiedicat să continue activitatea editorială, pornind proiectul Viaţa Basarabiei (1907 – 1908), prin care periodic a continuat să promoveze activ interesele juste, seculare, ale românilor basarabeni, iar în 1908 Pantelimon Halippa a publicat la Chişinău, în limba română, cu alfabet chirilic, cartea Pilde şi poveţe, pentru cititorii basarabeni de orice vârstă și stare socială.

Eroii României, precum Pan Halippa, nu se uită, chiar dacă peste amintirea lor adie uneltiri dușmănoase și cade praful trecutului

Înțelegând că necesitatea de studiu este imperioasă, mai ales în acea perioadă, și având sprijinul fruntașului Constantin Stere, Pantelimon Halippa a urmat cursurile Facultăţii de Litere, Secţia Istorie, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Aflându-se în inima Moldovei de peste Prut, Halippa decide să se încadreze în colaborări editoriale, care ar stârni interesul față de problema basarabeană, iată de ce devine colaboratorul periodicelor Viaţa Românească (responsabilul rubricii „Scrisori din Basarabia”), la Arhiva, la revista științifică V. Adamachi, semnând materialele publicate cu pseudonimele P. H. Basarabeanu sau P. Cubolteanu.

Maturitatea sa a stat sub semnătura unui destin politic integru, fapt demonstrat de activitățile sale prodigioase, care au sporit șansele unificării Basarabiei cu Țara Mamă. A reușit să fondeze, la 4 aprilie 1917, împreună cu alţi patrioţi basarabeni, Partidul Naţional Moldovenesc. Împins de imboldurile sale, a luat parte și la întrunirile așa numitului Comitet de reînfiinţare a Societăţii Culturale Moldoveneşti, unde s-a făcut auzit cu pertinente și înflăcărate discursuri. A avut și o implicare febrilă în activitatea Sfatului Țării în ultima decadă a lunii noiembrie 1917, fiind vice-preşedintele şi apoi preşedintele instituţiei legislative a Basarabiei.

Sfatul Țării din care făcea parte și Pantelimon Halippa, personalitate marcantă a mișcării unioniste din Basarabia

Sfatul Țării, adunarea legislativă a Basarabiei, din care făcea parte și Pantelimon Halippa. Foto:sfatultarii.md

Unirea din 1918 a venit ca o mană cerească în Basarabia și a fost obținută cu efortul unor patrioți devotați cauzei, printre care se număra și Pantelimon Halippa, ale cărui aspirații politice s-au transformat în realizări credibile pentru poporul basarabean. Astfel, răbdarea și perseverența sa au fost răsplătite cu încredere, mai ales după ce a făcut posibilă realizarea Unirii cu Basarabia. Ulterior, acesta a devenit membru al Parlamentului Român al României Mari. Totodată, el a unificat Partidul Naţional Moldovenesc cu o serie de alte formaţiuni mai mici şi a format Partidul Ţărănesc din Basarabia, iar în anul 1921, formațiunea nou creată s-a unificat cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat, condus de către Ion Mihalache. Această formaţiune s-a unit, la rândul său, cu Partidul Naţional Român din Transilvania, condus de către Iuliu Maniu, şi a rezultat, astfel, PNŢ, în care Halippa a activat până în momentul arestării sale.

De aici filele istoriei poartă pecetea rușinii, transformând parcursul vieții acestui om într-un calvar. Arestul, survenit în 1950, după instaurarea puterii comuniste, ar fi pornit, din spusele istoricilor, ca urmare a unui exces de zel din partea Anei Pauker, dar și ca răspuns al autorităților comuniste la popularitatea tot mai mare a discursurilor lui Halippa dincolo de Prut. Astfel, acesta a fost arestat și, fără a fi supus unei judecăți echitabile, întemnițat la Sighetu Marmației. După doi ani, a fost predat NKVD-ului (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne din U.R.S.S), dus la Chișinău, judecat și condamnat la 25 de ani de muncă forțată în Siberia. Aproape cinci ani a hălăduit prin lagărele comuniste, iar reîntors în patria sa, a fost închis în Zarca Aiudului, unde a stat până în anul 1957.

De parcă aceste chinuri nu ar fi fost de ajuns, Halippa, după eliberare, a primit domiciliu într-un demisol igrasios, în timp ce casa lui devenise proprietate a nomenclaturiștilor comuniști. Cel mai lamentabil în această stuație este faptul că bunul său nume a fost revigorat doar post-mortem, după 11 ani de la dispariție, în 1990, când a fost reprimit în rândurile Academiei Române.

Eroii nu se uită, chiar dacă peste amintirea lor adie uneltiri dușmănoase și cade praful trecutului. Misiunea noastră este să ne readucem aminte de ei nu doar în clipele de restriște, când națiunea încearcă să se redefinească, ci și în vreme de pace, când învățăm să trăim și să devenim mai buni, urmându-le exemplul.

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Ioan-Aurel Pop la Întâlnirile Matricei IV despre genocid cultural în România, românii şi rolul lor în istorie slider
Academicianul Ioan-Aurel Pop, la Întâlnirile Matricei IV: „După ’90, au apărut înjurătorii de serviciu ai României. Este genocid cultural să spui că românii n-au fost buni de nimic, că limba română-i bună doar de înjurături, că avem o istorie formată doar din mituri”
Biblioteca Aman, născută din neprețuita iubire față de Craiova și față de carte a cuplului Alexandru și Aristia Aman
Biblioteca Aman – o nestemată a patriotismului oltenesc de viță veche
Seria de autor Constantin Noica De caelo slider
Constantin Noica: despre condiția umană – De caelo
Purcari - o podgorie simbol în Basarabia slider
Purcari, vinul-poezie născut din truda călugărilor. Istoria unui succes secular