Tag

conferinţă

Putem înțelege adevărul fără să luăm în calcul libertatea? Ce stă la baza conflictelor intergeneraționale? Care sunt caracteristicile discursului hristic? Este harisma comunicării o roadă eminamente a Duhului Sfânt? Răspunsul la aceste întrebări și nu numai au fost oferite luni seară de Răzvan Bucuroiu, la biserica Sf. Silvestru din București, în cadrul întâlnirilor organizate de grupul Conștiințe în slujirea cu iubire a Adevărului”.

 

Conferința lui Răzvan Bucuroiu a avut tema “Surparea odinii creștine“. Om al cuvântului și profund cunoscător al etosului creștin, jurnalistul și editorul Răzvan Bucuroiu a pus la inima auditoriului cele mai importante repere care ghidează viața creștinului. Totodată el a pus în fața celor prezenți și capcanele care stau în calea unei vieți spirituale autentice.

 

Câteva idei din prezentarea lui Răzvan Bucuroiu

  • Poate fi gândită libertatea fără adevăr? Sau invers, poate fi imaginat adevărul fără libertate? Iată și un paradox al discursului hristic, deși în Evanghelii Hristos folosește de mai mult ori cuvântul adevăr, celălalt cuvânt, libertate, apare foarte rar. Să fi fost Mântuitorul insensibil la această valoare supremă de căpătâi a umanității recente? Căci numai în Evanghelia lui Ioan apare cuvântul liber, sau liberi, și asta doar în trei secvențe oratorice, atât! Pe când adevăr, cu toate derivatele sale, apare numai în evanghelia lui Marcu de nu mai puțin de treizeci și opt de ori!
  • Discursul hristic este un discurs limpede în înțelesul lui sufletesc etern, în ipostaza sa celest lucrătoare, mântuitoare. Nici măcar o referire la concretețea istorică punctuală a ocupației romane, nicio referire la o acțiune de masă. Demersul discursului hristic este pe un palier individual, personal, ținta lui este îmbunătățirea făpturii umane nominale, el vizează decantarea sufletească necesară primirii învățăturii care ghidează spre rai. Iisus crează un istrumentar de navigație care are drept aplicație eliberarea față de păcat.
  • Libertatea, în exprimarea ei concretă, trebuie însoțită obligatoriu de responsabilitate, roadele libertății sunt neînchipuit de dulci, mai ales pentru noi care am fost cincizeci de ani sub comunism.
  • Biserica a avut încă din vremurile ei de început cei mai buni comunicatori, oameni ai cuvântului și ai faptei care au reușit să aprindă în sufletele contemporanilor lor o flacără cerească.
  • Harisma comunicării a fost un rod al pogorârii Duhului Sfânt peste apostoli la Cincizecime, atunci când au vorbit în limbile tuturor străinilor. Curaj, vivacitate, glosolalie, iată rezumate sintetic calitățile dobândite de ucenici în urma iluminării, nu atât realitatea Învierii i-a scos pe ucenici din locul unde stăteau ascunși făcându-i să plece la propovăduire, ci mai degrabă acea revărsare de har de la Cincizecime.
  • În lumina Cincizecimii observăm o modificare radicală de adevăr, dar și de competențe prin lucrarea harului. Din oameni simpli fără educație, cei mai mulți dintre apostoli au început să fie comunicatori pricepuți. Au devenit liberi de orice constrângere de a propovădui adevărul de credință în mijlocul unei lumi ostile, s-au transformat, cum spunem în limbajul de azi, în influenceri, în formatori de opinie, directori de conștiințe, dar înainte de toate și-au asumat umilința martiriului.
  • Există un conflict generațional care are la bază realitatea virtuală. Ce definește aceste generații născute sub zodia 3, 4 sau 5G? O instabilitate emoțională crescută, dublată de o ușurință a gândirii asociative, o zonă accentuată a imaginarului, o rezistență scăzută la efort și la stres, o dorință de libertate concretă.
  • Umanitatea este pe punctul de a contesta și rescrie multe dintre cele știute până în prezent, însă ar fi bine dacă s-ar porni de la un demers onest asupra științei.
  • Profilul psihologic al noilor generații este modificat dramatic de șirul subtil al campaniilor publicitare derulate în absolut toate mediile, cu alte cuvinte ești ceea ce cumperi, ceea ce porți, ceea ce consumi, asta pare să fie noua deviză a veacului.
  • Cred că omul zilelor noastre se schimbă, dar nu progresează ca specie gânditoare, acest om și-a modificat normativul moral, și-a schimbat valorile de bază ale vieții.

 

 

credit foto deschidere: pagina de facebook Răzvan Bucuroiu

 

Întâlnirile Matricei au programat joi seară o nouă conferinţă pe teme de spiritualitate, despre yoga în modernitate, diversele maladii sufleteşti produse de pseudospiritualitate şi diferenţele dintre hinduism şi creştinism.

 

Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt”, spune Iisus Hristos în Evanghelia după Ioan, capitolul 14, versetele 1-3. În acest spirit a decurs polemica în jurul conceptului de yoga din perspectivă creștină versus perspectiva occidentală contemporană, dezbatere ocazionată joi, 3 octombrie, de o nouă ediţie a seriei Întâlnirile Matricei.

Conferenţiarul Ungureanu Dănuţ-Teodor, cercetător în materie, a explicat nevoia de solidaritate cu identitatea strămoșească, conectarea cu spațiul cultural-spiritual din care izvorâm cu toții, în contrast cu nevoia yoghinului de a urma treptele evoluției spirituale care îl va elibera din încastrarea corporală în care se află.

Fiecare dintre ei, creștinul de astăzi și yoghinul de astăzi, cultivați într-o anumită identitate modelată în timp îndelungat de spațiul spiritual de obârşie, sunt liberi în conştiința lor, urmând o destinație comună ca scop, care se împlinește prin și cu distincție, prin alteritate, dacă ne exprimăm în spirit occidental, recunoscută de ambele părți. Astfel, evoluția spirituală despre care ne vorbește yoga clasică autentică (ce se bucură de un respect considerabil din partea unor personalități luminate precum Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu şamd) și căutarea lăuntrică a lui Dumnezeu sunt similare ca noțiuni din punct de vedere al orientării sprituale, al căutării omului, dintotdeauna, a unui sens într-un adevăr suprem imuabil, dar cele două nu se împlinesc prin imixtiune și se exclud iremediabil atunci când cineva încearcă o îngemănare forțată, sau o înrudire între ele cu alte scopuri decât ”cele veșnice”, să le numim.

Asociația Culturală Matricea Românească, proiectul cultural naţional al Bulboacă şi Asociaţii SCA, a organizat joi, 4 octombrie, un eveniment a cărui temă de discuție prezintă un real interes în vremurile actuale. Intitulat YOGA – o nouă „ofertă” religioasă sau o practică medicală alternativă?, expozeul a subliniat impostura multor practici medicale alternative curente în România, care sunt escrocherii din punct de vedere juridic și care pot produce pe termen lung, maladii ale sufletului ce vor urâți omul frumos al creștinismului, ce încearcă să adune tot ceea ce este plăcut în fața lui Dumnezeu, pentru a trăi plenar acest sentiment de împlinire întru Hristos.

Azi avem yoga pentru orice și oricine, fără substratul religios, spiritual cu care era obișnuit yoghinul „clasic”

Yoga se bazează foarte mult pe forțele autonome interioare ale individului și are nevoie imperioasă de un guru autentic, care să vadă limpede în oameni nevoia imediată în calea evoluției lor spirituale. Sunt multe cazuri în care un anumit guru atenționează discipolul respectiv că poate să-și piardă mințile pe parcursul întregului proces.

Yoga modernă, un fenomen ce produce malformaţii spirituale

Astfel, practica Yoga nu poate fi pe deplin exercitată autonom, cum ne este deprinderea tot mai individualistă a trăirii contemporane religioase, unde individul tinde să fie singur chiar și într-o comunitate religioasă (sub pretextul: ”Nu vin la biserică, am credința mea și nu trebuie în fața preotului sau a altora să mi-o mărturisesc”). În prezent, Yoga a suferit mai multe transformări, ce urmăresc interesul financiar imediat al celor care doresc să o practice sau doar să-i îmbunătățească adeptului anumite calități ce vor oferi premisele unei superiorități măsurabile, comparativ cu profanul de rând. Practic, azi avem yoga pentru orice și oricine, fără substratul religios, spiritual cu care era obișnuit yoghinul „clasic”. În absența respectivului substrat, omul contemporan consideră că se liniștește prin practici ritualizate și desacralizate, fie meditând în poziția lotus, fie executând diferite procedee corporale.

Conferinţa Întâlnirile Matricei despre yoga şi maladii sufleteşti interior

Omul contemporan este smintit de exotic, de excepțional, de căutarea de noi spiritualităţi, au apreciat lectorii conferinţei

Această formă de rătăcire modernă, printr-un Hinduism desacralizat, produce malformații spirituale omului modern, ce este obnubilat să întrevadă puterea rugăciunii creștine, care îi este proprie filonului său de credință strămoşească. Cererea şi oferta de pe „piaţa” alternativelor spirituale este numeroasă: avem yoga pentru copii, yoga medical, yoga în corporaţii, yoga pentru seniori etc, iar această pululație de opțiuni produce confuzie generală în mintea omului contemporan smintit de exotic, de excepțional și de magia reală a spațiului hindus, care nu poate fi reprodus în spațiul occidental fără să-și piardă din substanța arhaică din care este izvorât.

“Goana” după noi spiritualităţi şi pseudospiritualităţi, au apreciat lectorul serii şi profesorul dr. Adrian Lemeni, specialist în teologie dogmatică şi teologie fundamentală, îndepărtează creștinul de matricea sa spirituală ce a servit și slujește pentru el drept creuzet al propășirii lui sprituale.

 

Dănuț-Teodor Ungureanu este doctorand în anul al III-lea la Şcoala Doctorală „Dumitru Stăniloae” din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, disciplina Istoria şi Filosofia religiilor. În prezent finalizeză lucrarea de cercetare cu titlul „Elemente religioase şi pseudoreligioase în medicina alternativă”, sub coordonarea Pr. prof. univ. dr. Nicolae Achimescu.

Anton Pann a fost elogiat de către istoricul literar Alexandru Mica drept un ziditor al culturii române, într-o conferinţă susţinută la Muzeul Literaturii Române. Matricea Românească are detaliile.

 

Trebuie să-l iubim pe Anton Pann, pentru că el ne-a dat imnul. Locul lui este asigurat în cultura românească fie şi doar pentru asta, dar fiul Pepelei merită să fie iubit pentru mult mai mult, căci el este cel dintâi culegător de folclor românesc și bineînțeles, compozitorul imnului naţional, consideră istoricul literar, folcloristul şi interpretul Alexandru Mica.

Acesta a susținut miercuri, 26 septembrie 2018, o conferință intitulată „Anton Pann şi folclorul românesc”, organizată de Muzeul Național al Literaturii Române în colaborare cu Filiala Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară, a Uniunii Scriitorilor. Filologul a reiterat meritul lui Anton Pann și locul lui în panteonul culturii românești de peste două veacuri.

Alexandru Mica a amintit în Anul Centenarului contribuția lui Anton Pann la cultura română, denumindu-l zămislitor de cultură românească, și notând faptul că Anton Pann trebuie iubit pentru multe lucruri, atât pentru imnul naţional, cât și pentru patrimoniul cultural și liturgic pe care l-a lăsat în urmă generațiilor. Toată lumea mă întreabă ce motiv sau interes aș avea să aduc în actualitate muzica lui Anton Pann. Totul a început dintr-un periplu muzical ce cobora mult în istorie. Așa am configurat marea antologie a cântecului popular românesc de la 1540 până în 2011, care include 662 de piese folclorice vocale și 158 instrumentale. Este un corpus de valori cu adevărat inestimabil, pentru că reprezintă momentele de vârf ale inspirației românului dintotdeauna, în diverse epoci ale viețuirii sale. Din această antologie nu lipseşte niciuna dintre speciile poetico-folclorice cunoscute și consacrate în folcloristica națională”, subliniază Mica.

Trecând prin momentele de vârf ale folcloristicii naționale, istoricul literar ajunge la primul moment consistent în miezul evoluției cercetării sale, reprezentat de Anton Pann. ”Cum am scris deja într-o antologie intitulată «Spiritul balcanic și mirajul Europei», Anton Pann a fost întâiul culegător de folclor muzical românesc în adevăratul sens al cuvântului. El nu s-a erijat și nu s-a considerat culegător propriu-zis, așa cum înțelegem termenul în zilele noastre, dar el practic asta a făcut, a peregrinat prin toată România, venind de la Chișinău și oprindu-se în toate zonele din Moldova, Muntenia, Oltenia, unde a întreprins numeroase activități de promovare a bogatului tezaur al folclorului românesc, dar și a propriei creații literare. El contează și ca scriitor. Anton Pann este un ziditor al culturii române prin întreaga sa activitate”, apreciază Mica.

Toate eforturile lui Anton Pann sunt o omagiere a limbii române

El răspândea limba română încântându-i și îndemnându-i pe români să cânte în această limbă:

Cântă, măi frate Române, pe graiul şi limba ta

Şi lasă cele streine ei de a şi le cânta.

Cântă să-nţelegi şi însuţi și câţi la tine ascult:

Cinsteşte, ca fieşcare, limba şi neamu-ţi mai mult

, intonează Mica.

”Vă imaginați ce impact au putut să aibă aceste îndemnuri în lumea culturală a țării, atunci când limba română era o floare rară, care abia începea să se înjghebe. Lucra la ea Mihai Eminescu, după ce lucraseră Alecsandri, poeții Văcărești, Grigore Alexandrescu și alții. Anton Pann venise din Bulgaria ca fiu al unui căldărar și al unei grecoaice. Se pare că era aromân, altfel nu se înțelege de unde știa atât de bine românește. Tatăl l-a părăsit de mic și a rămas cu trei frați, toți trei murind în războiul ruso-turc. El, împreună cu mama sa, a peregrinat prin Chișinău, unde a învățat limba rusă și unde a făcut un salt la Marea Catedrală a Basarabiei. Războiul de la 1812 l-a izgonit și de acolo și a venit în București, unde a început să practice psaltirea. Aici, a început o muncă asiduă de valorificare a muzicii care se auzea în capitala României, dar mai ales în domeniul cântărilor liturgice, în care el devenise specialist de la început în anii petrecuți la Chișinău în cor, ca psalt”, afirmă istoricul.

Tatăl Nostru și alte cântări liturgice sunt izvodite de Anton Pann

Acesta subliniază că Anton Pann a fost foarte apreciat pentru munca sa și în rândul Bisericii.

Tatăl Nostru și alte cântări liturgice sunt izvodite de el și au rămas ca atare în patrimoniul cântărilor liturgice ortodoxe române. Anton Pann, spre deosebire de alții, nu intervine pe text să mai schimbe sensul, «îmbrăcămintea exterioară» cum am spune, ceea ce pentru noi astăzi este un mare privilegiu, pentru că aflăm și cum se vorbea în mediul rural sau de unde proveneau cântările respective, cum se pronunța limba, ce melodii circulau pe această limbă. Nu întâmplător Alecsandri, cel mai mare poet al momentului acela, i-a recunoscut meritul lui Anton Pann și spunea: «În Panteonul literar al României, imaginea lui Anton Pann poartă un sigiliu caracteristic și multiinteresant. Ea ne apare cu înțelepciunea filosofică a strămoșilor de frunte și cu râsul malițios al lui Pepelea pe buze»”, amintește Mica.

Pentru prima oară în secolul XIX, Pann a surprins cântecul românesc în mediul în care acesta s-a născut. El fu un veritabil arhelog muzical, dotat cu un spirit ascuțit în cercetarea și evaluarea folclorului.

Pentru omul tânăr de astăzi, descoperirea acestui amalgam de cântece diferite din colecțiile lui Anton Pann ar putea să pară un lucru ciudat și de neînțeles. Pe acela care se poate transpune în epoca în care a trăit și a activat Anton Pann, contactul cu astfel de cântări (bisericești, grecești, muscelești) nu-l mai descumpănește’’, concluzionează istoricul Alexandru Mica.

Ilustraţie deschidere: edusoft.ro

Autor

Alexandru Filimon

Alexandru Filimon

Este jurnalist și absolvent al Facultății de Științe Politice, Universitatea București. Domeniile de interes se extind asupra analizei politice în România și Republica Moldova, precum și în sfera psihosociologiei și culturii. A publicat variate articole în publicații precum Cotidianul, Adevărul Moldova, ziarul Puterea, revista Timpul, Ziua Veche, Dilema Veche, Historia, Bucureștii Vechi și Noi, Manager Expres, Catchy, Lapunkt etc.
Alexandru Filimon

Editor
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

F ără intelectuali și fără elite nici un popor nu poate dăinui în Istorie. Prin urmare, este bine să ne pătrundem de acel farmec sfânt al iubirii, despre care vorbea Eminescu, și să facem să lumineze candela acestei iubiri pe pământ pentru ceea ce s-a întâmplat în 1918. Revin la vorbele înțeleptului Kogălniceanu: chiar dacă slăbiciunea Antantei, slăbiciunea Imperiilor vecine, chiar dacă împrejurările internaționale favorabile ne-au ajutat să facem Unirea, «unirea națiunea a făcut-o»”, a rostit marţi, 18 septembrie 2018, președintele Academiei Române, profesorul Ioan-Aurel Pop, la Ateneul Român, unde Academia Română, Sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, a organizat o conferință internațională cu tema „România şi evenimentele istorice din perioada 1914-1920. Desăvârşirea Marii Uniri şi Întregirea României“. Alături de președintele Academiei Române au ținut discursuri 9 mari istorici din Europa și din Statele Unite ale Americii.

Discursul vibrant, de o coloratură impresionantă din punct de vedere al substanței istorice, al profesorului Ioan-Aurel Pop a polarizat energia publicului prezent în sală, format din profesori de liceu, dar și din Preasfinția sa Patriarhul Daniel sau ministrul Culturii, George Ivașcu. Beneficiind de un asemenea public, discursul președintelui a pendulat între diverse perioade istorice, subliniind anumite nuanțe, accentuând altele noi, culminând cu evocarea unui episod fundamental pentru Istoria Românilor, avându-l în centru pe regele Ferdinand.

”Comemorările, celebrările, la fel ca amintirile fac parte din viața noastră și noi nu putem trăi fără ele. Astăzi, Academia Română comemorează milioanele de morți din vremea Marelui Război, printre care s-au aflat și sute de mii de români, dar și celebrează întâmplările anului 1918“, s-a auzit în preambulul discursului.

Elitele vechi nu aveau altă alternativă decât Unirea

”Dacă în Occident ideea statului național a fost timpurie (secolul al XV-lea și al XVI-lea), în Orientul european lucrurile capătă contur abia în următoarele secole, respectiv al XVIII-lea și al XIX-lea. În aceste secole, cei mai luminați dintre greci, cehi, slovaci, croați, polonezi, lituanieni, estonieni, letoni, finlandezi, ucrainieni, români, bulgari, sârbi, și mulți alții – adică acele state care nu erau state naționale sau state naționale moderne unitare – toți aceștia au fost animați de ideea națională, ceea ce francezii, englezii, spaniolii făcuseră mai devreme. Cei mai mari intelectuali și politicieni ai acestor neamuri au înțeles un lucru elementar: fără stat național, popoarele lor riscau să fie înghițite de imperii rapace, să fie deznaționalizate, să fie silite să emigreze. Românii, care până la 1859 aveau două state autonome supuse formal Porții Otomane, mai bine de jumătate din ei fiind risipiți în Imperiul Țarist, Imperiul Otoman și mai ales în Imperiul Habsburgic, au înțeles prin elitele lor că nu aveau altă alternativă decât unirea. Conducătorii de atunci ai românilor au înțeles acest lucru“, a punctat Ioan-Aurel Pop.

Comunismul a făcut istorie din imaginație – Geniul Carpaților a ajuns să fie plasat în fruntea voievozilor

Academicianul a notat că perioada comunistă a avut o abordare paradoxală în prezentarea Istoriei Românilor, cu precădere în formarea statului național. ”De la internaționalismul proletar, la epoca «obsedantului deceniu» din literatură, unde de cele mai multe ori și cuvântul «român» era prohibit, treptat s-a ajuns la naționalismul comunist și la regimul comunist de tip asiatic. În acești 10-15 ani din istoria României, trecutul nostru a devenit alb și imaculat și exclusiv de glorios, iar Geniul Carpaților a ajuns să fie plasat în fruntea voievozilor, fapte ce au creat premisa pentru perioada de după căderea comunismului, perioada de reinterpretări ale istoriei. Reconstituirea vieții trecute, îngăduiți-mi să o spun și aici, cu scopul cunoașterii adevărate în măsura în care adevărul ne este nouă accesibil pentru ceea ce a fost, se face prin intermediul specialiștilor, al istoricilor de meserie, cu metode consacrate și prin apelul la izvoare. Altminteri, redesenarea trecutului prin stimularea imaginației poate să însemne orice – numai istorie nu”, a afirmat președintele forului suprem al culturii româneşti.

Marele român Ferdinand și „contra” sa cu P. P. Carp

Ioan-Aurel Pop a mai povestit că între 1914-1920, în fiecare an din această perioadă s-a întâmplat ceva important pentru Europa și pentru români. „Spre exemplu, în august 1916 România intra în luptă împotriva Austro-Ungariei. Decizia din 14 august 1916, când regele Ferdinand a convocat Consiliul de Coroană ca să anunțe calea de urmat, nu a fost o decizie ușoară. S-au confruntat atunci, pe față, cele două grupări inegale, ambele cu dorința de apărare a intereselor țării. Marele om politic conservator și marele român P. P. Carp, revoltat și mânios pe Rege când acesta și-a expus și motivat opțiunea pentru Antanta, a proferat vorbe grele și i-a adus aminte suveranului că face parte dintr-o dinastie germană care are anumite interese de apărat. Îndurerat, dar ferm și lucid, regele a rostit atunci cuvintele memorabile pe care le repet mereu în acest an cu gândul că le vor ține minte cât mai mulți – «Domnule Carp, ați greșit când ați vorbit de interesele dinastiei. Nu cunosc interesele dinastiei. Nu cunosc decât interesele țării. În conștiința mea aceste interese se confundă. Dacă m-am hotărât să fac acest pas grav, e fiindcă după matură chibzuință eu am ajuns la convingerea adâncă și nestrămutată că el corespunde cu adevăratele aspirațiuni ale neamului. Dinastia va urma soarta țării învingătoare cu ea sau învinsă cu ea deoarece mai presus de toate să știți, domnule Carp, că dinastia mea este română. Rău ați făcut când ați numit-o străină, germană. Nu! E românească! Românii nu l-au adus pe unchiul meu, regele Carol ca să întemeieze o dinastie germană la Gurile Dunării, ci o dinastie națională, și revendic pentru casa mea cinstea de a fi îndeplinit în întregime misiunea pe care poporul român i-a încredințat-o»”, a evocat președintele Academiei.

Profesorul Ioan-Aurel Pop: „Este incorect să spunem că românii nu ar fi dorit Unirea”

Ioan-Aurel Pop a subliniat faptul că acestea sunt vorbe urmate de fapte ale unui mare om de stat, demne de memoria colectivă și demne de urmat de noi toți și de către urmașii noștri.

„După 100 de ani de la sfârșitul Marelui Război, toate popoarele rememorează evenimentele de atunci. La finele anului 1918, România avea 300.000 de kilometri pătrați și circa 15 milioane de locuitori, devenind astfel o putere regională de prim rang. În acest stat, majoritatea populației o dețineau românii, [care erau] aproape 3 sferturi (circa 73%). Minoritățile erau formate din maghiari (circa 8%), germani (4%), evrei (4%) și alte grupuri de slavi și alte grupuri pe care le cunoașteți. Ceea ce este fără tăgadă este faptul că majoritatea românilor au dorit să facă parte din România. Sigur, este absurd să spunem că toți românii au participat la mișcarea pentru unire, că toți au dorit cu ardoare unirea. Totodată, este nerealist și incorect să spunem că unirea au făcut-o alții sau că unirea s-a făcut în condiții ideale, cu respectarea principiilor democratice etern valabile şi că nu au fost încălcate drepturile și valorile nimănui. Dar și mai incorect este să pretindem că românii nu ar fi dorit unirea, fiind mai degrabă atrași de alte civilizații sau că un mănunchi de intelectuali i-ar fi amăgit și ar fi acționat în numele lor. Ferice de poporul care are elite cum am avut noi la 1918”, a conchis președintele Academiei Române.

Pe 12 mai, la Timişoara, Matricea Românească a stat la masă cu Ada Hausvater, regizor, directorul Teatrului Naţional Timişoara, respectiv cu sociologul, eseistul şi scriitorul Adrian Rachieru, la o nouă ediţie din Întâlnirile Matricei, găzduită, în această instanţă, de Banat. Vă prezentăm, mai jos, transcriptul celei de-a doua părţi a conferinţei “Elite. Elitită. Eliticid”, ce şi-a propus să răspundă la întrebarea «ce sunt elitele?», dar şi «care este funcţia lor»? într-o societate românească tot mai văduvită de elite reale – fie din cauza nepotismului, fie din cauza exodului masiv de inteligenţe cauzat de acesta.

(ia cuvântul Ada Hausvater)

Aş vrea să vorbesc despre acest subiect din perspectiva Teatrului Naţional Timişoara. În primul rând, subiectul, topica mi se par minunate. Trăim o perioadă – în România, cu precădere; şi ne afectează pe toţi, de la simpli indivizi la artişti – în care această întrebare, a criteriului, se ridică tot mai mult… Pe baza căror criterii ne diferenţiem? Ce anume ne face diferiţi unii de ceilalţi?  Ce ne face pe unii să fim elite, sau să nu fim elite?

Şi ce înseamnă acest titlu – când cineva este parte din elită, rămâne pentru totdeauna în elită? Sau ar trebui să dovedească ceva, ca să poată rămâne în această categorie? Ca şi când ai câştigat o dată medalia de aur – asta nu înseamnă că anul următor vei avea, din nou, medalia de aur.

Îmi pun nişte întrebări – şi mulţumesc Matricei Româneşti pentru ocazia de a ne pune împreună nişte întrebări – referitoare la substanţa acestui sens, astăzi. Mă întreb în ce măsură avem convingerea că avem definiţi aceşti termeni, aceste criterii de valoare: ce anume face pe un om să ia premiul I, II, III, şi medalia de aur, ce anume face ca unui individ să i se atribuie acest titlu de membru al elitei, şi cum şi-l poate dovedi pe mai departe?

Când spunem elită – vorbim despre caracter, pe lângă o performanţă profesională evidentă, cred. În ce măsură performanţa profesională serveşte unui scop pozitiv social, unei direcţii constructive?

Dacă ai câştigat o dată medalia de aur, asta nu înseamnă că anul următor vei avea, din nou, medalia de aur. Apartenenţa la elită se dovedeşte continuu

În meseria noastră, orice om este esenţial. Nu putem sacrifica un om pentru o masă. Fiecare om are o individualitate, un rost aparte, şi trebuie privit ca atare.

Dacă ar fi să redefinim, azi, elita, ar trebui să dăm şanse oamenilor să se exprime, să se perfecţioneze, să aflăm de ce ne înţelegem – nu de ce nu ne înţelegem! -, să găsim argumente pentru a construi împreună, pentru a restabili bazele dialogului. «Dialog» este un cuvânt foarte demonetizat în viaţa publică, în viaţa politică. Se foloseşte imediat: dialog, comunicare, unire

Or, a demonetiza cuvinte esenţiale, după mine, este periculos. Dialogul înseamnă a privi, a asculta omul din faţă, şi a-i răspunde după ce înţelegi ce are de spus.

Ca să putem redefini elitele, trebuie să ascultăm oamenii, să vedem ce poate face fiecare. Vin generaţii care vin în necunoscut, într-o necunoaştere faţă de ceilalţi, care de asemenea sunt, cumva, dezorientaţi. Este o criză a dialogului teribilă.

A demonetiza cuvinte esenţiale – dialog, comunicare, unire – este, după mine, periculos

Din enumeraţia de termeni ce compun titlul conferinţei, elitită mi-a plăcut cel mai mult, recunosc. Ar fi frumos să se descopere acest vaccin, care probabil se numeşte bun-simţ, cultură, mă gândesc? Cred că bunul-simţ ne-ar salva. Un pic de caracter ne-ar salva. Un pic de îndoială de noi înşine ne-ar salva şi ne-ar da puţin jos de pe soclu, ne-ar face puţin mai atenţi la oamenii din jurul nostru. Noi, în teatru, fără asta nu existăm. Noi, fără oameni, nu existăm. Fără grija faţă de om nu existăm!

Dramaturgia contemporană se întoarce, avidă, la crizele din jur. Sigur, sunt mulţi care acuză – în presă, cu precădere – dramaturgia contemporană, spunând că este extrem de virulentă, sau că filmele actuale sunt extrem de agresive. Pe de altă parte, realitatea, de multe ori, ascunde acest fapt. Nu putem spune că spectatorii văd ceea ce în realitate nu există. Cinstit vorbind, de câte ori nu avem probleme cu funcţionarii, cu lipsa de comunicare, cu aplicarea procustiană a legislaţiei? De nenumărate ori. Câte probleme sunt, câte crize sunt – de la nivelul copiilor, până la vârstele cele mai înalte, în societate? Sunt foarte multe, ştim foarte bine. Scenariile de film şi scenariile de teatru văd problemele – şi le pun în lumină. Şi pun întrebări, pentru că acestea trebuie rezolvate.

Un pic de caracter ne-ar salva. Un pic de îndoială de noi înşine ne-ar salva şi ne-ar da puţin jos de pe soclu, ne-ar face puţin mai atenţi la oamenii din jurul nostru

Ţine de fiecare dintre noi să nu fim indiferenţi. Prima condiţie pentru a vorbi despre elite este să nu fim indiferenţi la oamenii din jurul nostru. Să nu spunem: «OK, nu e problema mea. În definitiv, acel om are o problemă, dar eu nu am nici o problemă. Pot să stau liniştită». Nu, nu este normal. Şi atunci, mă întreb şi eu, care este elita? Şi în ce măsură elita, probabil, ar trebui redefinită. Probabil ar trebui să aibă alte criterii: să vorbim despre cât de sensibili suntem la ce se întâmplă, în ce măsură putem să ne implicăm, în ce măsură dorim să deschidem drumuri noi pentru noile generaţii, generaţii – consider eu – absolut minunate.

 

Mulţumiri: Raluca Selejan şi Oana Doboşi, „La două bufniţe” Timişoara

Va urma

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Ovidiu Iordache

Ovidiu Iordache

Ardelean la origine. A studiat istoria la Universitatea din București. În cadrul studiilor de licenţă, a analizat regia românească de teatru, cu accent pe perioada de după 2000, iar în prezent este masterand în cadrul programului „Istoria Ideilor, Mentalităților și a Culturii de Masă”.
Ovidiu Iordache

Ultimele postari ale lui Ovidiu Iordache (vezi toate)

    Răzvan Bucuroiu, conferință despre ”Surparea ordinii creștine” la Biserica Sfântul Silvestru: ”Umanitatea este pe punctul de a contesta și rescrie multe dintre cele știute până în prezent”

    30 Ianuarie 2020 |
    Putem înțelege adevărul fără să luăm în calcul libertatea? Ce stă la baza conflictelor intergeneraționale? Care sunt caracteristicile discursului hristic? Este harisma comunicării o roadă eminamente a Duhului Sfânt? Răspunsul la aceste întrebări și nu...

    Maladii sufletești întreținute de yoga occidentală

    5 Octombrie 2018 |
    Întâlnirile Matricei au programat joi seară o nouă conferinţă pe teme de spiritualitate, despre yoga în modernitate, diversele maladii sufleteşti produse de pseudospiritualitate şi diferenţele dintre hinduism şi creştinism.   Să nu se tulbure inima...

    Regizorul Ada Hausvater, la Întâlnirile Matricei (Timişoara): “Prima condiţie pentru a vorbi despre elite este să nu fim indiferenţi la oamenii din jurul nostru” / “Vaccinul anti-elitită este bunul-simţ”

    11 Iulie 2018 |
    Pe 12 mai, la Timişoara, Matricea Românească a stat la masă cu Ada Hausvater, regizor, directorul Teatrului Naţional Timişoara, respectiv cu sociologul, eseistul şi scriitorul Adrian Rachieru, la o nouă ediţie din Întâlnirile Matricei, găzduită, în...