Din corespondența clasicilor culturii românești. Fanny Rădulescu, lui Liviu Rebreanu: „Sunt ca pământul scorojit, care primește ploaia sorbind-o cu toată lăcomia fierbințelii lui”
În continuarea seriei dedicate corespondenței celebre a celor mai sonore nume din literatura română și nu numai, Matricea Românească publică o scrisoare sensibilă pentru Liviu Rebreanu, de la cea care îi devenise soție și muză, Fanny Rădulescu, cu ocazia finalizării romanului său fundamental, „ Ion ”.
Liviu Rebreanu este un nume de prim rang în literatura română, fiind cel care a reușit să aducă prin scrierile sale realiste cele mai intime simțăminte specifice pentru poporul român, începând cu problemele satului transilvănean, în romanul său Ion, și terminând cu propria dramă, pierderea fratelui, condamnat la moarte, în monumentala sa Pădurea Spânzuraților.
Dincolo de meritele sale scriitoricești, Liviu Rebreanu a fost, așa cum îl catalogau contemporanii, un om smerit, blând și lipsit de orice urmă de vanitate. Născut la 27 noiembrie 1885, în satul Târlișua (din fostul comitat Solnoc Dăbâca – azi județul Bistrița-Năsăud), acesta a fost primul dintre cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi (născută Diuganu). Obișnuit din fragedă copilărie cu dificultățile și lipsurile unei vieți împărțite la mai multe guri, Liviu Rebreanu a fost pus în situația de a munci asiduu pentru a se căpătui. Va urma cursurile școlii primare începând cu 1891, Rebreanu notând despre acea epocă: „Cele dintâi plăceri ale slovei tipărite și ale științei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat, Poveștile ardelenești ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume”.
Liviu Rebreanu era descris ca fiind un om modest, gentil și de o cumsecădenie aparte. Foto: Casa Memorială „Liviu și Fanny Rebreanu”, București
Au urmat anii de educație la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. În 1897, Rebreanu s-a transferat la Școala de băieți din Bistrița, cunoscută sub numele de Gimnaziul superior german (n.r. instituție care astăzi îi poartă numele), unde a învățat încă trei clase. Eminent în toți anii următori de școlarizare, Liviu Rebreanu a trecut și prin dificultățile armatei austro-ungare, de unde a demisionat, spun sursele, din două potențiale cauze: pentru activitatea sa publicistică sau din cauza unei înfrângeri la o banală partidă de poker, golind resursele popotei.
Trecut prin dificultățile vieții, dar hotărât să răzbată cu orice preț, Liviu Rebreanu își va dedica viața literei scrise și marii sale iubiri, Fanny Rădulescu, unica și scumpa sa adorațiune, care i-a fost alături de-a lungul întregii sale existențe. Multe scrisori vor circula între cei doi, unele mai siropoase, altele uzuale unui trai în doi, iar altele pline de recunoștință pentru munca lor, căci reușita lui Liviu Rebreanu s-a datorat, în mare măsură, eforturilor pe care Fanny Rădulescu le-a depus în vederea menținerii unui echilibru în căminul familial.
Scrisoare despre „ Ion ”, anunţând ascensiunea lui Liviu Rebreanu în literatura română
Ceea ce vă oferă astăzi Matricea Românească este o scrisoare specială, deoarece punctează un moment istoric din cariera lui Liviu Rebreanu, dar și a culturii românești, și anume finalizarea romanului Ion. Epistola va parveni, de la Techirghiol, la 20 iulie 1920, din partea efervescentei Fanny Rădulescu către soțul ei. Misiva este încărcată de sentimente, de mândrie și de recunoștința unei reușite speciale, care îl va plasa pe Liviu Rebreanu în rândurile inovatorilor din literatura română, drept creatorul romanului realist.
Această scrisoare consolidează veridicitatea sentimentelor de care cuplul dădea dovadă cu o deosebită sinceritate. Fanny Rădulescu scrie: „Sunt însetată să citesc tot ce-mi dai”, transpunând astfel siguranța și încrederea sa în forțele creatoare ale iubitului ei. Ea ajunge în situația unei sublime desfătări față de munca pe care Liviu Rebreanu reușise să o realizeze, numindu-l, poate șocant pentru unii, mai puritani: „Tu ești Dumnezeul meu!”. Ce demonstrație de amor mai poate accede la astfel de cuvinte? Cu siguranță doar una sinceră:
Liviu meu,
Nici o emoție din viața mea nu poate egala vijelia de sentimente care m-a încercat la primirea vestei terminării lui „ Ion ”.
Zile și nopți, luni și ani mi-ai împletit iubirea în sufletul tău, alături de acest „ Ion ”.
Aș vrea să-ți sărut mâna, care ani întregi, fără preget, în mijlocul bucuriilor și a grijilor, a așternut pe hârtie, la comanda geniului tău, slovă lângă slovă, ca să-mi dăruiești mie neasemuitul tău „ Ion ”.
Sunt mândră!
Mândria mea este atât de puternică, încât aș vrea să-ți trimet o scrisoare lungă, dar vai, sunt atât de neîndemânatică.
Tu ești acela care a trezit în mine viață nouă.
Sunt însetată să citesc tot ce-mi dai.
Sunt ca pământul scorojit, care primește ploaia sorbind-o cu toată lăcomia fierbințelii lui.
Liviu meu, aș vrea să fac pentru tine tot ce dorești și nu dorești.
Tu ești Dumnezeul meu!
Îți mulțumesc.
Este oare expresie mai potrivită, mai aleasă? Nu știu. Știu doar că tu ai înțeles tot gândul meu, tot sufletul meu, de aceea îți dăruiesc cu smerenie, pe veci, toată iubirea mea.
Fanny
F.R către L.R, Techirghiol, 20.VII.1920
https://www.instagram.com/p/BfJXqSLBRw0/?taken-by=matricearomaneasca
Cu mulțumiri și deosebite considerațiuni pentru muzeograful Adrian David, cel care ne-a ghidat prin casa și viața soților Rebreanu.
Corina Moisei
Ultimele postari ale lui Corina Moisei (vezi toate)
- Măsura iertării la români. Studiu de caz - 19-09-2018
- Avem speranţă! Gânduri la un 27 martie istoric - 27-03-2018
- Lecția de răbdare. Un Centenar al demnității române - 27-03-2018
