Mai degrabă un simbol al curățeniei spirituale, sănătății și al armoniei, în trecut, astăzi vâscul este asociat, în principal, cu norocul în dragoste. În preajma Anului nou, oamenii își împodobesc casele cu vâsc și se sărută sub ramurile acestuia. Este una dintre cele mai frumoase tradiții din perioada sărbătorilor de iarnă. Sărutul sub vâsc se poate face în noaptea de Anul Nou și în prima zi din an și se spune că astfel cuplurile vor avea o relație trainică și împlinită. Potrivit obiceiului, atunci când un băiat sărută o fată sub vâsc, trebuie să rupă și una din bobițele albe ale vâscului, iar dacă dintr-o ramură de vâsc au fost rupte toate bobițele, atunci nimeni nu ar mai trebui să se sărute în acel loc.

Este o plantă semiparazită, care crește pe ramurile copacilor, în special pe cei din lemn de esență tare, precum stejarul și mărul. Se mai spune că, atârnat deasupra ușii, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare și fericire. Rezistă la ger și întuneric și pentru că nu-și pierde frunzele niciodată, ca și bradul, se crede că aduce spor și sănătate în familie.

În mitologiile europene, vâscul era perceput ca fiind încărcat cu magie. În cea nordică, ramură a mitologiei germanice, zeul Baldur (scris și Balder sau Baldr) era invincibil, deoarece mama lui, zeița iubirii și a căsătoriei, Frigga — făcuse ca tot ce creștea pe pământ să promită că nu îi va face rău. Din vâsc, despre care se considera că vine din ceruri, deci nu creștea pe pământ, Loki, zeul răului, a făcut, însă, o săgeată cu care Baldur a fost ucis. Lacrimile mamei sale, care s-au transformat în bobițe de vâsc, l-au readus la viață, astfel că zeița a declarat planta un simbol al iubirii. Druizii celți au fost cei care au inițiat un adevărat cult al acestei plante. O considerau de esență divină, iar în viziunea lor, cel mai prețios vâsc era cel crescut pe stejar. Îl numeau ”lacrima stejarului” și însoțeau culegerea unui astfel de vâsc de ceremonii fastuoase, precizează volumul „Cartea de Crăciun” a lui Sorin Lavric. O altă legendă, grecească de această dată, spune că eroul troian Eneas a pășit în Infern pe o poartă deschisă cu o mlădiță de vâsc. Romanii l-au așezat sub formă de coroniță pe capul zeiței Diana, simbol al fertilității. În epoca medievală, vâscul era agățat pe tot parcursul anului pentru a îndepărta spiritele rele, fantomele și vrăjitoarea, iar apoi vechea plantă era arsă după ce a fost adusă una nouă.

Nu este clar de ce oamenii au început să se sărute sub vâsc, dar tradiția pare să fi prins mai întâi în rândul lucrătorilor din Anglia, fiind înrădăcinată într-o tradiție străveche în care vâscul era considerat un simbol al fertilității. Alte motive ar putea include mitul nordic al lui Baldur, obiceiurile druidice și tradițiile Saturnaliei – o sărbătoare păgână a lui Saturn, zeul roman al agriculturii. Romanii au sărbătorit-o împodobindu-și casele cu coroane de flori și alte vegetații, împreună cu ospățul și oferirea de cadouri.

Mai târziu, sărutul sub vâsc a fost asociat cu tradițiile primitive legate de căsătorie. Una dintre credințele în care se pare că își avea originile acest obicei era aceea că vâscul era un leac pentru fertilitate. De Crăciun, fiecare fată care stătea sub coronița de vâsc nu putea refuza sărutul, care putea însemna iubire, prietenie sau noroc. Dacă fata rămânea nesărutată, avea ghinion în dragoste în anul următor și nu se căsătorea. Acum, dacă un cuplu îndrăgostit se sărută sub vâsc se spune că va avea o relație lungă și fericită.

Vâscul este considerat floarea simbolică a statului Oklahoma, SUA, precum și floarea comitatului Herefordshire, Anglia. De asemenea, 1 Decembrie a fost recunoscută de Parlamentul Britanic drept Ziua Națională a Vâscului. Motivul vâscului îl regăsim, pe de altă parte, reprezentat în modelele art nouveau din întreaga Europă. Apare în decorațiuni sezoniere de Crăciun și Anul Nou, dar și în piese non-sezoniere, precum vaze, lămpi, veselă sau bijuterii, fiind prezentat pe cercei, coliere, broșe, brățări și inele unele incluzând perle descrise ca fructe de pădure albe.

Dacă ar fi să aleg trei cuvinte care să-l descrie pe tânărul Vlad Gafencu ar fi: cunoaștere, evoluție, experiențe.

Cunoaștere pentru că este însetat după noi și noi informații. Consumă noutăți multe și doar de calitate. Evoluție pentru că dintotdeauna a dorit să se așeze lângă oameni care îl împing spre progres, iar eforturile depuse l-au condus spre rezultate formidabile și care îi mulțumesc prezentul. Experiențe deoarece el este o parte din ceea ce întâlnește în viața lui.

Este licențiat în științele comunicării, copywriter și spune despre el că este un marketer entuziast, doar că la momentul în care ne aflăm se suprapune și se identifică perfect cu Ideaticu’, un podcast real cu personalități pe care le admira încă din copilărie. Are bucuria de a-și satisface curiozitățile și de a afla poveștile de viață ale oamenilor.

În acest moment lucrează la Real Life Podcast marca Ideaticu’, un concept de eveniment unic în zona Moldovei. E practic un podcast în viața reală pe care îl va organiza cu prilejul a 3 ani de Ideaticu’ alături de 3 invitați de suflet din cadrul podcastului său: Paul Olteanu, Dumitru Borțun și Mirela Retegan. Să-i dăm cuvântul!

Vlad, ești intervievat acum. De obicei, adresezi tu curiozități oamenilor. În care ipostază te simți mai confortabil?

Haha, da. Sunt obișnuit să fiu în ipostaza de a intervieva, de a fi curios și de a extrage poveștile, gândurile și ideile esențiale ale fiecărui om. Având în vedere că nu am fost pus de foarte multe ori în ipostaza de a fi intervievat e clar că mă simt mai confortabil atunci când eu sunt cel care adresează întrebările. Dar mai e un argument solid pentru care prefer să fiu eu cel care intervievează: îmi place mai mult să ascult decât să vorbesc.

Mult sau foarte mult îți place ceea ce faci în prezent?

Foarte mult. Toată energia, pasiunea și priceperea mea le-am pus în slujba a ceea ce fac acum.

La bază sunt om licențiat în științele comunicării, copywriter și marketer entuziast, iar în vârful piramidei sufletului îmi stă Ideaticu’, proiectul pe care l-am clădit de la 0, din pământ din iarbă verde cum îmi place mie să zic, pentru a ajuta oamenii să-și răspundă singuri la întrebări esențiale din mintea lor.

În plus, construiesc împreună cu Răzvan Zvorișteanu, bizz.club, un club de business networking care oferă educație și sprijin antreprenorilor la început de drum și nu numai.

Dacă ar fi să dai o culoare prezentului, cum l-ai îmbrăca?

L-aș îmbrăca într-o paletă vibrantă de culori, un ROGVAIV al vieții în care se împletesc nuanțe intense și subtile. În acest tablou cromatic bogat, se regăsesc tonuri pasionale de roșu, energizante de oranj, luminoase de galben și pline de viață de verde. Violetul adaugă profunzime și mister, iar griul subliniază subtilitățile și complexitatea existenței.

Dacă aș alege totuși o singură culoare, aș opta pentru verde. Verdele devine metafora perfectă pentru ceea ce înseamnă (re)inventare personală, creștere, vitalitate, echilibru și liniște.

Ce-ți aduce frumos pentru suflet proiectul care îți poartă amprenta?

Multe, dar cel mai important aspect cred că e acesta: îmi oferă un context de a cunoaște oameni noi, de a lua contact cu personalități pe care le admiram în copilărie și la care mă uitam fascinant și nu în ultimul rând îmi oferă posibilitatea să împărtășesc altor oameni o parte din valorile în care cred:

I – Idei pentru minte și suflet

D – Dedicare totală

E – Energie faină

A – Ambiție

T – Timp cu sens

I – Inspirație

C – Curaj

U – Umanitate

De altfel, valorile care se ascund sub acronimul IDEATICU mi-au fost și îmi sunt prietene dragi în tot ceea ce fac.

Ce proiecte ticluiești în această perioadă?

În acest moment lucrez la Real Life Podcast marca Ideaticu’, un concept unic în zona Moldovei. E practic un podcast în viața reală pe care îl voi organiza cu prilejul a 3 ani de Ideaticu’ alături de 3 invitați de suflet din cadrul podcastului meu: Paul Olteanu, Dumitru Borțun și Mirela Retegan.

Toată această experiență va avea loc pe 17 februarie, la Ateneul din Iași. Vorbele după care mă ghidez în organizarea acestui eveniment sunt ale lui Constantin Noica: ”Stări de spirit, asta trebuie dat altora. Nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături.” Asta înseamnă că va fi o seară în care emoția va fi vedeta, iar cei care vor participa nu vor fi doar simpli spectatori, vor fi (co)creatori de amintiri. Bilete și informații pe larg, aici.

Suntem spre finalul anului. De fel, cu toții ne facem un bilanț și mi-ar plăcea să dăm la o parte chestiile, „contabilicești”. Nu la ele mă refer. Cum simți că a fost 2023 pentru tine?

A fost un an cu de toate, un an cu multe provocări, un an în care mi-am depășit multe bariere și limite. Un an în care am progresat mult raportându-mă la cel precedent și în care am învățat multe despre mine. Pe scurt, un an ideatic și practic, în sensul că am reușit să dau viață multor idei pe care le aveam în minte și să le materializăm în proiecte concrete, iar Real Life Podcast, proiectul de care am povestit mai sus, e un exemplu relevant în acest sens, chiar dacă au fost și altele.

Cu ce gânduri intri în noul an care urmează? Ce consideri că ar fi necesar să îmbunătățești la viața ta de acum și aici mă raportez doar la traseul profesional pe care l-ai îmbrățișat.

Gândurile cu care încep sunt legate de proiectul de pe 17 februarie, Real Life Podcast. Îmi doresc să iasă un eveniment cu totul special, un eveniment care spun eu că va marca începutul anului 2024, cel puțin în Iași. Prin urmare, vreau ca împreună cu a mea colegă, Carmen Teodorescu, să creăm o experiență cu adevărat memorabilă de care oamenii să-și amintească mult timp după.

Iar ca să răspund punctual vis-a-vis de îmbunătățiri, vreau să mă bucur și mai mult de proces și să dau viață, să materializez cât mai multe idei pe care le am. Și evident, să-l duc pe Ideatic(u) cât de sus se poate.

Ideaticu’ este un proiect creat de la zero care a ajuns să fie apreciat de o comunitate solidă, formată de un număr mare de ascultători. De ce instrumente a fost nevoie să pornești această idee? Zvâc, curaj, credință, idei?

De toate cele enumerate de tine, dar dacă ar fi să rezum, aș spune că am găsit și un cod PIN pentru succesul acestui proiect.

P – Plan, Perseverență, Pasiune

I – Idee clară de la început

N – Nevoile publicului țintă

Trei ani de Ideaticu’. Ai avut întâlniri cu personalități cunoscute de către publicul larg și de care nu ne săturăm să îi ascultăm și reascultăm.  Tu ce ți-ai luat de la fiecare în parte?

În cei trei ani de Ideaticu, fiecare conversație cu invitații pe care i-am avut a fost ca o călătorie fascinantă în lumea lor, și am adunat o mulțime de lecții prețioase. De la fiecare invitat în parte, am prins vibe-uri unice, dar dacă ar fi să găsesc un fir comun, cred că se rezumă la următoarele: oferă înainte de a te aștepta să primești, muncește pentru visul tău, fii disciplinat, fă bine oamenilor și ai grijă să nu te pierzi pe tine în tot acest proces.

Cum îți alegi oamenii și temele de discuție? Ce ți-ai propus să aduci în față prin podcast-urile tale?

Aleg oamenii cu care rezonez, pe care îi admir și care au ceva relevant de spus.

Cât despre subiecte, mă pasionează discuțiile din domeniul psihologiei, neuroștiinței și dezvoltării personale. De asemenea, încerc să aduc în prim-plan povești de viață care inspiră, oferind ascultătorilor mei un cadru în care să descopere perspective noi și să exploreze diverse aspecte ale minții și sufletului lor.

În esență, îmi propun să creez un podcast autentic și accesibil, unde oamenii să găsească informații relevante și să se simtă conectați, inspirați și înțeleși în călătoria lor de autocunoaștere.

Dacă ar fi să te dezbraci de haina socială pe care o porți zilnic, ce altă haină ai avea curaj să așezi pe tine?

Haina vulnerabilității sau haina lui Harap-Alb, un personaj care parcurge o călătorie inițiatică de la omul neinstruit, inocent și plin de slăbiciuni, la eroul matur, încrezător și capabil să depășească orice obstacol și să găsească soluții în orice împrejurare.

Până la urmă, cred că fiecare dintre noi parcurge la un moment dat o călătorie a eroului, exact ca în povestea lui Harap-Alb.

În plus, este vital să conștientizăm că toți avem slăbiciuni, dar cred acestea pot fi transformate în resurse pentru a deveni persoane mai puternice și mai înțelepte.

Experiența umană aduce cu sine provocări și momente de transformare, iar capacitatea noastră de a fi vulnerabili poate contribui la conexiuni mai autentice și la înțelegerea profundă a sinelui și a celor din jur.

Dacă ar fi să mă iei de mână și să mă porți în copilăria sau adolescența ta, în care moment la vieții tale cel mai drag m-ai conduce?

Nu știu, ar fi multe, dar hai să-ți spun două care-mi vin în minte acum, din fiecare perioadă.

Prima dată când am fost pe stadion la un meci de fotbal cu tata, Poli Iași-Steaua, e de fapt și prima dată când am experimentat în Real Life vorbele lui Noica, de care vorbeam mai sus. A fost prima dată când am realizat că stările de spirit sunt cea mai puternică motivație pentru acțiune.

Al doilea moment fain să spunem că  a fost în clasa a 8-a când am luat premiul I la olimpiada de limba și literatura română, faza pe județ. Atunci am simțit că misiunea mea în lume e să fiu ”ideatic” și să dau viață ideilor mele într-un mod creativ.

Ce visa băiețelul Vlad să devină când va crește mare și ce a devenit el? Coincid planurile din copilărie cu cele de acum?

Când eram mic mă jucam de-a profesorul și elevul cu verișoarele mele mai mici și le dădeam teste pe care le corectam cu roșu. 😊 Deci mi-ar fi plăcut să devin profesor. Ce fac acum, are legătură în mare parte cu asta, având în vedere că de curând am obținut și certificatul de trainer acreditat ANC.

(Încă) nu predau nimic oamenilor în mod direct. Dar, prin ceea ce fac, încerc să fiu o sursă de inspirație și pentru ceilalți și să-i învăț indirect că poți realiza orice îți propui dacă pui pasiune în ceea ce faci și ești perseverent.

În plus, prin intermediul invitaților pe care îi am în podcast creez un context de creștere și conștientizare tocmai ca oamenii să învețe despre ei și să afli cine sunt cu adevărat în această fascinantă călătorie numită viață.

Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, cu un cald mesaj întru bucuria sărbătorii Nașterii Domnului.

Minunatele zile ale sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos să vă găsească la ceas de bucurie alături de cei dragi!

Colinde, colinde! (Mihail Eminescu)

E vremea colindelor,

Căci gheața se-ntinde

Asemeni oglinzilor

Și tremură brazii

Mișcând rămurelele,

Căci noaptea de azi-i

Când scânteie stelele.

Se bucur’ copiii,

Copiii și fetele,

De dragul Mariei

Își piaptănă pletele,

De dragul Mariei

Ş-a Mântuitorului

Lucește pe ceruri

O stea călătorului.

La ce vă gândiți atunci când auziți cuvântul Crăciun? Unii ar spune la cadouri, alții la mesele în compania celor dragi sau la colindele care răsună la orice pas. Dar mai presus de toate, Crăciunul rămâne o taină.

Poate că în zilele acestea unii dintre voi sunteți prinși până peste cap cu anumite treburi care țin de bunul mers al lucrurilor din familia dumneavoastră. Sau poate că furați de vâltoarea lumii contemporane, ați uitat gustul stării de primenirea înaintea unei mari sărbători. Suntem permanent într-o perpetuă goană după cadouri, atenție, funcții, încât am uitat să ne mai stăvilim setea de cer, locul care dă sens acestei existențe pământești.

În prag de sărbătoare, echipa Matricea Românească vă aduce în case și-n inimi un dialog cu, și pentru suflet, alături de Părintele Vasile Ioana, paroh al Bisericii Sfântul Nicolae dintr-o zi.

Iată doar câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• Povești despre atmosfera de sărbătoare în satul natal
• Să fim ca păstorii! Harul dublează hărnicia
• Sărbătoarea familiei. Cum să arate ziua noastră de Crăciun?
• Înfrânați excesul alimentar, dar nu faceți rabat de la bucurie
• Ce dar îi poate face omul de rând lui Hristos?

Ce dar să îi fac? Oare ce?

Suntem părinți și tare dorim să îi bucurăm. Pe ei, pe fiii și fiicele noastre. În fiecare zi și mai ales acum, de Crăciun!

Darul cel mai prețios pe care părinții îl pot oferi copiilor lor nu constă în bunuri materiale sau privilegii sociale, ci în ceva mult mai profund și semnificativ: propria  fericire a părinților și propria lor stare de bine.

În această societate agitată și în plină schimbare, înțelegerea importanței și implicațiilor acestui dar sfânt devine crucială pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.

De ce?

Fericirea părinților este un model de viață, nu-i așa?

În primul rând, fericirea părinților servește ca model de viață pentru copii. Prin manifestarea unei stări de bine și a unei perspective pozitive și surâzătoare asupra vieții, părinții oferă copiilor un ghid esențial pentru abordarea cu răbdare a provocărilor vieții. Copiii învață, în mod inconștient, că fericirea nu depinde doar de tot ce se petrece în exterior, ci și de atitudinea și modul în care abordăm evenimentele vieții noi, noi înșine.

Există un impact asupra dezvoltării emoționale? Da, există!

Fericirea noastră, a părinților are un impact direct asupra dezvoltării emoționale a copiilor. Un mediu familial stabil, cât mai plin de bucurie și satisfacție, contribuie la formarea unor legături emoționale sănătoase și la încrederea în ei înșiși a copiilor. Aceștia cresc într-un climat unde empatia, înțelegerea și comunicarea sunt aspecte fundamentale, elemente esențiale pentru o dezvoltare emoțională corespunzătoare. Și asta ne dorim pentru ei, nu-i așa?

Să îi învățăm despre grija de sine și stima de sine

Părinții care investesc în propria lor fericire oferă un exemplu important copiilor cu privire la importanța îngrijirii de sine și stimei de sine. Copiii învață să-și respecte nevoile și să-și cultive pasiunile observând cum părinții își găsesc fericirea în activități care îi împlinesc. Când copiii văd că faci ceea ce te face fericit cu multă bucurie și relaxare, vor face la fel. Se construiește o fundație solidă acum pentru dezvoltarea unui puternic simț al propriei valori și identități.

Stare de bine în noi? Stare de bine în familie!

Fericirea părinților contribuie la reducerea nivelului de stres în familie. Un mediu lipsit de tensiuni și frustrări permite copiilor să se simtă în siguranță și sprijiniți. Vor explora lumea lipsiți de griji, cu curiozitate și încredere, având convingerea că lucrurile vor găsi o cale să fie bune!

Ce dar pregătim pentru Crăciun? Pe lângă hârtiile strălucitoare, pe lângă fundele roșii și aurii și verzi, pe lângă acadele și cozonaci, să așezăm cel mai mare dar pe care noi îl putem oferi copiilor: propria fericire și propria stare de bine. Acest dar este cu totul altceva față de cadourile materiale și reprezintă un fundament esențial pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Fericirea părinților nu este doar o binecuvântare personală, ci și o investiție în viitorul și binele celor mici.

Este un dar care continuă să răsune în inimile și viețile copiilor pe măsură ce ei înșiși devin părinți și modele pentru generațiile viitoare. Auziți clinchetul de clopoțel? Sună a fericire!

Te vezi uneori cum stai înfricoșat la un capăt al unui pod suspendat? Vezi și celălalt capăt al podului, însă ți se pare că drumul pe pod te va pierde. Vei aluneca, te vei speria la mijlocul drumului, îți va lua mințile hăul, vei dori să te întorci?

Totul este plin de emoție și înfricoșător. Important este să traversezi în siguranță, să ajungi pe celălalt mal. Dacă reușești, în ciuda tuturor trăirilor tale, vei ieși mai puternic, îți promit!

Găsește mentori de încredere!

Dar cum să faci asta? Sfatul meu ferm este să te bazezi pe cei care au traversat deja.

Cine ar fi aceștia? Adulții. Oamenii de încredere din jurul tău.

Părinți, profesori, alți tineri mai mari decât tine, părinții prietenilor, oameni în care îți poți pune baza. Indiferent de vârsta lor, acești adulți își amintesc bine încercările acestei traversări. Cei în care e bine să ai încredere sunt cei care înțeleg provocările pe care le simți, știu că ai puterea de a reuși și sunt entuziasmați de călătoria în care te-ai angajat. Te aplaudă de pe margine și te încurajează, ba îți dau și sfaturi bune!

Eu îți spun că e înțelept să te bazezi pe ei. Pe ce sugerez să te concentrezi? Caută să-ți formezi un catalog de opinii, care vor informa deciziile și concluziile tale. Cu cât acestea sunt mai multe și mai variate, cu atât vei fi mai înzestrat să judeci corect ce trăiești tu. Să nu cazi pradă gândului că există o singură persoană ce îți poate spune rețeta echilibrului și măsura adevărului absolut. Ai nevoie de mai mulți ghizi- caută-i pe cei experimentați.

Rezistă presiunii grupului!

În adolescență, tentația de a merge pe urmele grupurilor e mare.

Este doar cea mai la îndemână metodă de a ne simți integrați! Dacă suntem aidoma.

Dorința de a urma tonul mulțimii va fi deosebit de mare în adolescență, chiar dacă contravine unor principii și valori personale sau a unor rezerve personale. Grupurile de oameni cu care ne înconjurăm ne definesc pentru că vom replica comportamentele lor. Înainte să decizi că vrei să fii acceptat de cineva și parte din grup, fii sincer și vezi care sunt reușitele celor din grup și obiectivele acestora.

Un adevăr din psihologie, pe care l-am descoperit valabil mereu, este că într-un grup, cu cât numărul de persoane crește, cu atât subiectele de conversație dintre acestea se vor depărta de platoul pe care este așezată calitatea…. Cu cât sunt mai multe persoane, cu atât numitorul comun va trebui să fie mai simplu și vag pentru a fi acceptabil pentru toți. Gândește-te bine la asta când asculți vocea grupului- ea propune ceva convenabil pentru toți! Mai mult, gândește-te cât de profundă poate fi o conversație atunci când are loc doar între două persoane și cât de mult se va schimba atunci când apare o a treia. Gândește-te ce se întâmplă într-un grup mai mare de persoane.

Cea mai mare parte a presiunii este realizată de tineri care se simt chiar mai nesiguri decât tine. Dacă cedezi, obții momentan aprobarea lor- sau cel puțin le eviți dezaprobarea – dar pierzi puțin câte puțin din tine. Nu merită.

Este o mare diferență între sentimentul că aparții și sentimentul că încerci cumva să te potrivești în grup. Definește bine ce ai tu nevoie și caută-ți locul unde poți ajuta și crește pe cei din jurul tău. Pune preț pe ce crezi și pe ,,unde vrei să ajungi” și investește în cei care să te susțină corespunzător.

Nu te îndoi de tine!

Capacitatea pe care o apreciez cel mai mult la mine (și pe care mereu o caut în ceilalți) este scepticismul și abilitatea de a nu mă lăsa ușor convins de nimic. Însă acest lucru m-a limitat mereu pentru că n-am putut fi niciodată sigur dacă sunt pregătit. Dacă sunt pregătit să cer rolul mare în piesa de teatru, dacă sunt pregătit să dau examenul avansat, dacă sunt pregătit să plec la facultate, dacă sunt pregătit să vorbesc cu oameni mai mari ca mine. Pentru mine îndoiala despre mine și despre lume mi-a fost mereu cea mai la îndemână unealtă. Însă nu realizezi nimic cu un singur instrument.

Când suntem la început, nu trebuie neapărat să avem dreptate, ci să o căutăm. Este perioada în care trebuie să încerci și să experimentezi cât mai multe lucruri relevante și să găsești plăcere în a trăi și vedea noul. Poți să nu ai încredere că ce îți propui va ieși perfect, însă trebuie să ai încredere că experiența, oricare va fi, te va forma mai mult ca orice. Decât să stai trei luni pentru a face ceva perfect, fă ceva nou în fiecare zi. Răsplata va fi semnificativ mai mare, iar tu vei știi mult mai bine ce ai de făcut de aici înainte. Dacă te temi de ceilalți, gândește-te mai întâi dacă părerea indivizilor din jurul tău contează pentru tine. Apoi dacă pe viitor va mai conta. Și mai ales decide clar cât valorează propria opinie despre tine și comporta-te ca atare.

Pentru a te convinge, caută o experiență din trecut când ai fost la o răscruce și când nu erai sigur pe tine de decizie. Gândește-te dacă nu cumva experiența este cea care a contat mai mult ca orice pentru tine în ziua de azi. Pune pe hârtie riscurile și posibilitatea de câștig și conștientizează faptul că astăzi ai experiența aceea pentru a-ți lua decizia.

Distrează-te!

Cred că o misiune frumoasă pe care ne-o putem asuma cu toții este că trebuie să căutăm mereu lucruri noi care să ne placă și prin care să ne simțim bine. Așa cum am descoperit ce ne place să facem astăzi, la fel putem descoperi și lucruri noi ce ne pot împlini.

Odată ce mintea noastră descoperă câteva zone în care se simte bine, vom crea motive autolimitative pentru a sta doar acolo. E normal, însă uită-te mereu mai departe de orizontul propriei tale minți și înțelegeri. Așa cum astăzi nu ai avea încredere în conștiința ta de acum câțiva ani, ce te face să crezi că poți avea totală încredere în cea de astăzi? Uită-te mult mai departe, joacă-te cu fiecare zi în parte, descoperă ce te face să râzi și mai ales de ce râzi și ce rol are râsul pentru tine.

Fă ceea ce-ți place și devino bun la acel lucru. Pentru a te integra și forma în societate, este necesar să fii cumva de folos celorlalți. Ține minte că poți să-ți alegi ce ai în jurul tău. Iar pentru a învăța cum, concentrează-te să-ți fii de folos ție. Deși ,,te face matur” în capul tău, evită să dai verdicte, pentru că te vor limita pe tine, caută să explorezi mai mult, pune întrebări multe și lasă răspunsurile să vină când vor.

Când ești tânăr și te simți neînțeles, caută adânc să vezi cât te înțelegi tu. Apoi, cu toate gândurile și puterile tale, mergi și explică lumii exact cine ești.

Doar tu vei putea să o faci.

Sărbători fericite, dragii mei!

A ales să se înscrie la Liceul Pedagogic atunci când vârsta din buletin i-a permis și să dea probele vocaționale. Tată îl dorea pădurar, el a vrut să fie învățător. Inspirat sau nu de alt membru din familia sa care deja studia la liceul cu profil pedagogic, cert e că de la acel moment până în clipa prezentă sunt patru decenii distanță de când învățătorul Cîrlig Marian se află în mijlocul elevilor. Este al lor cu același entuziasm cu care a început cariera didactică.

Distins cu premiul Merito pentru metodele pe care le-a îmbrățișat la clasă, pentru știința pe care a adus-o mai aproape de elevi și pentru adaptarea de care a dovedit de-a lungul experienței profesionale, nu se vede în alt loc considerând că meseria sa este o menire. Să-l cunoaștem!

Cu ce sentimente sau gânduri intrați în fiecare zi în clasă?

În fiecare zi, clasa îmi oferă lumea mea: o lume a inocenței, a unor suflete ce vin la școală cu drag și așteaptă ca școala să le ofere învățare și să le descopere minunile pe care ei le aduc zi de zi. Profesorii noștri ne spuneau că în momentul în care intri în clasă lași la ușa clasei toate problemele tale. Nu este simplu. Sunt, poate, puțin egoist. Am învățat să las totul la ușa clasei și să mă hrănesc și eu din exuberanța și fericirea lor. Am timp să mă gândesc la ale mele seara când ajung acasă. Am învățat că nu trebuie să-i atragem pe copii în visele și problemele noastre. Dacă ești un dascăl adevărat, încerci să te duci tu în visele lor (parafrazare din profesor universitar Dumitru Borțun).

Și noi, oamenii mari, învățăm de la cei mici, nu doar invers. Ce v-ați luat frumos pentru suflet de la ei? Pe ce se ghidează relația dumneavoastră cu elevii pe care îi ghidați?

Parafrazez iar, Dacă nu este dragoste și empatie, nu este nimic. Copiii pe care îi avem zi de zi în sala de clasă sunt adulții viitorului. Ce sădim, vom culege. Am învățat că nu sunt un mic „Dumnezeu” în sala de clasă. Copiii mei învață de la mine și eu învăț de la ei. Sunt doar un om ce o perioadă de timp le îndrumă pașii. Fiecare dintre elevii noștri poartă în sufletul lor o parte din noi (bună și constructivă sau o parte întunecată ce nu construiește).

Eu m-am schimbat după fiecare generație de elevi). Fiecare generație m-a făcut mai bun. Când spun mai bun, mă refer la suflet. De aici a venit și partea de update profesional. A fost un gest de respect și de recunoștință față de ei și o parte de construcție umană și profesională pentru mine. Când mă reîntâlnesc cu foștii ei elevi, văd părți frumoase din trecutul meu. Am învățat că un profesor nu predă doar conținuturi. Am învățat că alături de conținuturi se predă pe sine. Am învățat că elevii mei vor fi ceea ce sunt eu.

Ce am învățat? Am învățat inocența și bunătatea lor. Am învățat curiozitatea, creativitatea și gândirea lor critică. Am învățat din spontaneitatea lor. Am învățat să învăț de la copiii mei. Este așa de simplu și de frumos! Numai să ne lăsăm descoperiți puțin și să ne arătăm și noi sufletul așa cum o fac și ei. Copiii noștri ne simt. Simt când mimăm sentimente și profesie.

Dacă ar fi să faceți portretul clasei pe care o aveți în prezent, cum ar fi redat în câteva idei?

Este simplu și aici. Copii fericiți că vin la școală. Copii fericiți că au posibilitatea să întrebe. Copii fericiți că sunt respectați. Copii fericiți că încerc să duc învățarea către ei. 17 băieți și 7 fete. Fiecare cu minunile lui sau ei. Fiecare cu așteptări față de mine. Fiecare cu drag de a veni la școală și a descoperi încet-încet cum este învățarea. Fiecare cu personalitatea lui sau ei. 24 de oameni în devenire, 24 de caractere și un colectiv pe care îl construim. 24 de copii ancorați în gândire critică, în folosirea tehnologiei și resurselor digitale în învățare și în formarea gândirii computaționale (au trecut de la folosirea de resurse digitale la realizarea de resurse digitale).

Esența pentru clasa mea: EI SE PREGĂTESC PENTRU VIITOR.

Ce reprezintă pentru dumneavoastră meseria pe care ați îmbrățișat-o în viață?

La 14 ani, când m-am dus către Liceul Pedagogic (tata mă dorea pădurar), nu știam către ce mă îndrept. A fost un salt în necunoscut pe baza a ceea ce am simțit eu din exemplele pe care mi le dădea familia (impropriu zis exemple; erau discuții despre verișoara mea mult mai mare care era la Liceul Pedagogic).

Liceul Pedagogic mi-a construit temelia. Atunci, pe moment, nu am conștientizat acest aspect. Am descoperit mai târziu când îmi dădeam gradele didactice și eram în fața copiilor mei (elevilor mei). Nu am avut nevoie de mult timp să îmi dau seama că acele minuni ce vin în clasă au așteptări. Atunci mi-am dat seama că eu ajut la formarea lor și ei ajută la formarea mea. Au fost și sunt provocări zi de zi în acești 40 de ani. Au fost momente și sunt momente în care mă uit la ce se întâmplă în învățământul românesc și mă întreb de ce vreau să fiu altfel și nu mă rezum la a semna condica de prezență și atât. În secunda următoare vine instantaneu răspunsul: EI SUN VIITORUL, EI VIN ÎN PRIMA ZI DE ȘCOALĂ CU ATÂTEA AȘTEPTĂRI, EI AȘTEAPTĂ SĂ DUCI ÎNVĂȚAREA CĂTRE EI. EI AȘTEPTĂ DE LA DOMNUL ȚI DE LA DOAMNA (ai mei vorbesc de multe ori cu mine cu TU și îmi place așa de mult!)

Cum vedeți generația de acum prin ochii și inima dumneavoastră?

Fără să vrei (poate uneori chiar în subconștient) faci comparații între generații. Realizez mereu un aspect: fiecare generație este altfel; fiecare generație se formează într-un alt mediu social. Copiii ce vin la școală sunt alții din cinci în cinci ani la ciclul primar. Noi TREBUIE să fim altfel. Aceasta este menirea unui cadru didactic. Reiau ceea ce am mai spus. Nu îi ducem pe copii în visele noastre ci mergem noi în visele lor. Visele noastre nu se intersectează cu visele lor. Ale noastre sunt construcții pe experiențe din trecut și prezent. Visele lor reprezintă viitorul. Hai să mergem și noi către viitor!

Parafrazând din Ken Robinson (O lume ieșită din minți), ar fi o prostie când mergem cu mașina să privim numai în oglinda retrovizoare fără a privi în față prin parbriz și a încerca să ne imaginăm și să ne construim scenarii pentru ceea ce va fi după următoare curbă. Ața și cu demersul didactic și cu învățarea.

Dacă ar fi să mă conduceți spre perioada escapadei academice, cum ar suna povestea?

Escapada mea academică nu a fost o escapadă. A fost o muncă constantă. De fapt, eu mi-am continuat studiile universitare mult după absolvirea Liceului Pedagogic. Am făcut-o în momentul în care am simțit că este nevoie de mai mult decât pregătirea pentru gradele didactice. Am simțit că trebuie să îmi fac un update la tot ceea ce știu pentru că am o mare responsabilitate: copiii din fața mea.

Așa am descoperit când acum 20 de ani a intrat primul calculator în viața mea. Am realizat că acesta poate fi o parte din demersul didactic și din învățare și un element indispensabil în viitor. Rezultatul a fost un masterat didactic în tehnologia informației și comunicațiilor în educație la Universitatea București.

Un cadru didactic adevărat se pregătește mereu. Sunt ferm convins că peste 5 ani elevii mei vor fi altfel și îmi fac update permanent.

Doar în mediul rural ați lucrat?

Am avut posibilitatea de a lucra și în mediul urban, dar am ales să lucrez în școala care am absolvit clasele I-VIII. Nu mi-am dorit niciodată să plec de aici. A fost mereu o provocare și am simțit mereu că trebuie să dau înapoi școlii care m-a format. Știu ca-s patetic aici, dar așa am simțit eu. Având dublă calificare puteam să trec pe ciclul gimnazial pe disciplina Informatică și TIC. Sufletul meu a fost mereu de învățător. Acolo simt că pot oferi din ceea ce știu.

Eu vreau să construiesc temelii. Îi las pe alții să construiască pereții. Și în aceeași ordine de idei: a lucra în mediul rural este o provocare și o onoare pentru mine.

Ce-mi puteți spune despre școala unde aveți catedra? Cum o vedeți prin propriii ochi?

M-am gândit ce ar trebui să răspund aici. Cu proprii ochi o văd ca pe școala unde am absolvit ciclul gimnazial, școala unde am făcut primii pași în cariera didactică, școala unde m-am construit pe mine profesional, școala unde, deși eram coleg cu foștii mei profesori, îi salutam cu sfială, școala unde am fost director timp de opt ani.

Școala DE CARE ÎMI PASĂ.

Cine v-a insuflat dragostea față de copii?

Fiul nostru a venit pe lume în 1988. Am dus-o pe soția mea la spital la Oltenița cu un vecin pe 21 iulie. A doua zi, urcând treptele către salonul ei, m-am întâlnim cu un medic despre care știma că este acolo pe acea secție. I-am spus cine sunt, m-a privit și mi-a spus: ,,Domnul Cîrlig, să vă trăiască! Aveai un băiat”. Am mai urcat două trepte și mi s-au înmuiat picioare. Atunci am simțit cum se naște un sentiment nou în sufletul meu. Un sentiment minunat. Așa este și cu dragostea de copii. Îți dai seama imediat dacă ești pentru ei în clasă din prima. Dacă nu simți nimic și ești acolo în continuare, ești un mercenar. Doar atât.

Cu ce valori ați plecat în viață și doriți să le dați mai departe?

Voi răspunde foarte scurt: cinstea, cultura muncii, consecvența, respectul, empatia, dragostea pentru oameni.

De aproape trei decenii sunteți bucată din sistemul de educație. A fost un drum profesional liniar sau sinuos?

Sunt de patru decenii parte a sistemului de învățământ. A fost un drum profesional liniar. Nu a fost nimic sinuos. De la 18 ani sunt învățător. Asta am făcut mereu și pe această linie mi-am construit toată cariera profesională. Nu mi-am dorit niciodată să fiu altceva. Totul a venit de la sine și toată formarea mea profesională a fost în acest sens. Am știut mereu ce vreau și ce trebuie să fac pentru a fi un învățător care se duce în visele copiilor săi.

Doriți ca elevii să înțeleagă cât de importantă este educația. Credeți că este cea mai bună armă a lor în viață?

Nu am să fac apologia educației. Nu este cazul. DA. Educația schimbă societăți. Dacă ne dorim o societate mai bună în care să simțim că suntem respectați ca cetățeni, AVEM NEVOIE DE EDUCAȚIE!

,,Salutul cel mai folosit în satele noastre este, poate, „Doam­ne, ajută!“

În perioada 9 decembrie 2023 – 15 ianuarie 2024, la Timișoara, este deschisă publicului expoziția Rețeaua Memoriei – Identități, itinerarii și confluențe muzeale – eveniment realizat în cadrul celei de a X-a ediții a workshop-ului „Rețeaua Memoriei”.

„Prin Rețeaua Memoriei – Identități, itinerarii și confluențe muzeale prezentăm pentru prima dată, într-un spațiu și concept unitar publicului larg – atât cel timișorean, cât și vizitatorilor capitalei culturale – preocupările și proiectele instituțiilor și specialiștilor interesați de istoria comunismului. Aceste instituții cu profiluri și structuri administrative diferite, activează pe tot cuprinsul țării prin persoane cu ocupații și interese diverse, dar toate convergând spre un numitor comun: activarea, păstrarea și transmiterea memoriei recente” – precizează un comunicat al Muzeului Ororilor Comunismului în România.

Istoria Rețelei a început în 2015, când Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a lansat o structură neformalizată juridic, a majorității inițiativelor publice și private de prezervare și valorificare a locurilor de memorie, de organizare a spațiilor muzeale ce abordează perioada comunistă în România și Republica Moldova. Workshop–ul – evenimentul inaugural al proiectului Memorialului Revoluției din Timișoara, intitulat ‘1945, de la Marea Epurare – la Revoluția din 1989’ – este organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Memorialul Revoluției din 16-22 Decembrie 1989, Timișoara și Muzeul Ororilor Comunismului în România.

Actuala expoziție a fost concepută și dezvoltată de o echipă formată din: dr. Irina Hasnaș Hubbard, muzeograf – design de expoziție și grafica; arh. Adina Anghel și arh. Dan Ionescu – design mobilier expozițional; Rado Gino, președinte Memorialul Revoluției din Timișoara alături de Alexandra Groza, manager MOCR – coordonatori și Andreea Alexandra Dinu – responsabil comunicare. Poate fi vizitată de luni până vineri între orele 8:00-18:00, iar sâmbăta și duminica între orele 10:00-18:00, la Memorialul Revoluției din Timișoara, pe str. Oituz nr.2B.

Muzeul Ororilor Comunismului în România mai precizează în comunicat că își propune să devină un spațiu al memoriei victimelor represiunii comuniste și să păstreze vie amintirea suferinței lor prin următoarele două linii principale de acțiune: crearea de bază patrimonială și asigurarea de centre de documentare în parteneriat cu institutele de cercetare. Principalele activități vizează un efort susținut de consolidare a unei borne culturale și instituționale prin intermediul expozițiilor, evenimentelor, conferințelor, experiențelor imersive și mai ales a dezbaterii publice în vederea construirii unei imagini clare și obiective asupra traumelor suferite de către români în perioada 1945-1989. (https://www.mocr.ro/)

MEMBRII REȚELEI PARTICIPANȚI LA EXPOZIȚIE: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Exilului Românesc, Muzeul Ororilor Comunismului din România, Memorialul Revoluției din Timișoara, Muzeul Universitar din București, Muzeul Național de Istorie București, Muzeul Național Brătianu, Muzeul Crișurilor Oradea, Complexul Muzeal Arad, Muzeul Național de Arheologie Constanța, Muzeul Național al Literaturii, Casa Muzeelor Iași, Muzeul Național de Istorie din Republica Moldova, Complexul muzeal în aer liber în memoria victimelor represiunii politice, Mereni din Republica Moldova, Institutul de istorie ProMemoria din Chișinău, Muzeul de Istorie Avdarma UTA, Găgăuzia, Muzeul Județean Buzău, Muzeul Județean de Istorie și Artă – Zalău, Memorialul Iuliu Maniu, Bădăcin, Muzeul Amintirilor din Comunism, Brașov, Muzeul Marton Aron Harghita, Muzeul Cineastului Amator Reșița, Casa memorială a victimelor dictaturii comuniste din România, Muzeul Abandonului, Societatea Culturală Condiția Română, Petrila, Muzeul Mineritului din Petroșani, Muzeul Colectivizării, Tămășeni, Neamț, Centrul de Informare și Documentare privind regimurile totalitare, Casa memorială Gh. Gheorghiu Dej, Bârlad, Muzeul Consumatorului Comunist, Muzeul de Pânze și Povești, satul Mîndra, Țara Făgărașului, Brașov.

Sursă foto: timisoara2023.eu // mnir.ro

Realizat de membrii Victor Ovidiu Plutașu și Natalia Ilie

Coordonat de către prof. dr. Bogdan-Florin Romandaș

Dincolo de ușile bibliotecii…

În fiecare zi de școală, diverși tineri, cu propriile pasiuni, trec pragul sălii de lectură a colegiului, pentru diferite scopuri. Printre aceștia, se numără și câțiva elevi, de liceu și de gimnaziu, care se întâlnesc deseori, într-un colț al bibliotecii, pentru a descoperi misterele trecutului și pentru a comemora numeroase momente importante ale istoriei României, dar și ale celei universale. Aceia sunt membrii Clubului de Istorie „Alecu Aslan”, despre care sper că veți avea plăcerea de a descoperi cât mai multe povești.

Fondare și Performanțe

Pe 6 decembrie 2021, un grup de tineri elevi (format din Victor Ovidiu Plutașu, Andrei Marcu, Alex Andrișca, Ana-Maria Bucur și Andreea Vasilică), coordonat de prof. dr. Bogdan-Florin Romandaș, au pus bazele Clubului de Istorie din cadrul Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” Onești care, în ianuarie 2023, a luat titulatura de „Alecu Aslan”.

Acest club reprezintă produsul unei generații strălucite în domeniul istoriei, elevii acestuia participând an de an la Olimpiada Națională de Istorie (ONI): Victor Ovidiu Plutașu (Premiu I la ONI Târgu Mureș 2022 și participare la ONI Râmnicu-Vâlcea 2023), Alex Andrișca (Mențiune la ONI Târgu Mureș 2022) și Natalia Ilie (participare la ONI Râmnicu-Vâlcea 2023).

Conducerea Clubului de-a lungul timpului

Prima formulă a Conducerii, din Anul Școlar 2021-2022, a fost formată din președinta Ana Bucur, vicepreședinții Victor Plutașu și Andrei Marcu și secretarii Alex Andrișca și Andreea Vasilică. Mai târziu, în Anul Școlar 2022-2023, Conducerea a fost formată din președintele Alex Andrișca, vicepreședintele Victor Plutașu și secretara Ana Bucur. Din ianuarie 2023, reprezentanții actualei Conduceri sunt președintele Victor Plutașu, vicepreședinții Natalia Ilie și Andrei Marcu și secretarele Ana Bucur și Miruna Pelin.

Activitățile Clubului de Istorie

Pe lângă performanțe, Clubul de Istorie ia în considerare implicarea și munca în echipă. Orice sărbătoare comemorativă reprezintă un prilej de a organiza diverse activități educative și distractive, de la dezbateri și ateliere până la simpozioane și excursii (Atelierul limbilor uitate, depunerea unei coroane comemorative la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, la mormântul Marelui Domnitor Dimitrie Cantemir, patronal spiritual al școlii noastre) care nu doar că sunt formatoare de amintiri frumoase, dar contribuie și la promovarea colegiului nostru. Printre activitățile întreprinse până acum de club se numără…

1. Atelierele de vară

În vacanța de vară, Clubul de Istorie a avut inițiativa de a organiza o școală de vară pentru cei pasionați de misterele trecutului. La această sesiune de ateliere au fost prezente și câteva invitate de la universități și muzee din Bacău, București și Iași, care au avut plăcerea de a ne prezenta câteva aspecte importante ale fiecărei perioade istorice. Printre acestea se numără Cristiana (Chircu) Murariu, masterantă la Facultatea de Istorie a Universității din București, și doamna profesor Andreea Gabor, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

2. Concursurile Cantemir

În fiecare an, pentru elevii de gimnaziu ai școlilor din Onești și din apropiere, se organizează interactivele „Concursuri Cantemir”, la toate obiectele de studiu. În anul școlar 2022-2023, Clubul de Istorie s-a ocupat de organizarea Concursurilor de Istorie, având ca tematică viața lui Dimitrie Cantemir, reușind să transforme această responsabilitate într-un succes observat pe chipurile mulțumite ale participanților.

3. Hora Unirii

Se pare că, în ciuda vremii răcoroase de ianuarie, spiritul patriotic a luat amploare și la colegiul nostru! Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 a fost sărbătorită și anul acesta, de către toți tinerii cantemireni, printr-o voioasă Horă a Unirii.

4. Clubul de Istorie susține elevii basarabeni

În amintirea Unirii Basarabiei cu România, de la 27 martie 1918, clubul nostru a organizat, la Biblioteca „Marin Sorescu” a colegiului, o mini-petrecere cu tort și multă veselie, la care au fost invitați colegii noștri din Republica Moldova, care au ales să-și petreacă anii de liceu la noi. Evident, toți tineri prezenți la eveniment, inclusiv cei basarabeni, s-au bucurat de această reuniune, dar și de mult așteptatul tort de ciocolată!

Cu toții avem o datorie: să promovăm valorile noastre naționale și europene, precum iubirea de patrie, combaterea discriminării, incluziunea socială și respectarea diversității culturale și lingvistice. Facem parte cu toții parte din același întreg al societății umane, fiindcă oamenii ar trebui să-și urmeze pasiunile. Acestea ne vor face mai fericiți decât orice altceva (Elon Musk).

”Vasul cu îndrăgostiți” este un obiect de artă ce datează din Eneolitic – Cultura Gumelnița, unic în lume. Poate fi văzut la Muzeul Județean Giurgiu, o vizită aici fiind un bun prilej pentru a descoperi preocupările spirituale ale oamenilor preistorici printr-o călătorie în timp, în urmă cu peste șase mii de ani.

“Pe cât de mici sunt orașul și Muzeul Județean Giurgiu pe harta culturală a lumii, pe atât de mare este anvergura Vasului cu îndrăgostiți – o adevărată comoară care ne poartă în istorie, în cele mai vechi timpuri”, spun cei de la muzeu.

Vasul este din lut, de dimensiunile unei străchini medii, de aproximativ 20 de centimetri în diametru. Prezentarea postată pe site-ul muzeului, descrie vasul ca fiind decorat cu motive geometrice, reprezentate prin șiruri de romburi și triunghiuri, pictate în culoare albă pe fond roșu-cărămiziu. În centrul vasului, la interior este aplicată o pereche de statuete antropomorfe, așezată pe un fel de băncuță. În timp ce brațul drept al bărbatului este așezat pe pântec, cel stâng, mai lung, este poziționat după gâtul statuetei feminine. Cu dimensiunea puțin mai mare decât statueta feminină, cea masculină este modelată simplu și acoperită în culoarea albă, având ca decor o bandă roșie în zona abdominală. La rândul ei, statueta feminină are caractere faciale simple: nasul reliefat, nările figurate prin două împunsături, iar gura este reprezentată printr-o incizie. Pe corp și brațe sunt trasate linii roșii și albe, iar pe picioare se observă o spirală pictată cu aceleași culori. Gestul protector al bărbatului de a-și petrece brațul stâng pe după gâtul statuetei feminine ar putea fi expresia stărilor sale sufletești și a valorilor universului său interior.

”Trebuie să amintim (…) că pe aceste terase ale Dunării locuirea e atestată încă din mileniul X Î.Hr., deci avem 12 mii de ani pe acest segment și avem dovezi extraordinare ale faptului că cei care locuiau, fie că era temporar sau permanent, în aceste zone aveau preocupări spirituale”, a declarat pentru Agerpres, directorul Muzeului Județean Giurgiu, Gabriel Dumitru.

Vasul cu îndrăgostiți a fost descoperit în anul 1975 pe șantierul arheologic Sultana Malu Roșu și e datat în anii 4.300 – 4.100 Î. Hr. „Acesta reprezintă, din punctul meu de vedere, ca și concept istoric, o creație similară ‘Gânditorului de la Hamangia’. Vorbim de un vas ritualic, tronconic, cu două statuete antropomorfe, practic sunt un bărbat și o femeie în mijlocul acestuia. Este foarte probabil ca vasul să fi fost folosit la ritualul de căsătorie. Bărbatul este în poziția șezut, exact cum spuneam, corespondența cu ‘Hamangia’ ”, explică Gabriel Dumitru. ”Privind acest vas ajungem să ne punem întrebarea: cât de preistorici erau oamenii preistorici, pentru că, dincolo de acel braț al bărbatului care îmbrățișează femeia oferind protecție, pentru spirala desenată în interiorul acestuia, am putea să facem o comparație cu modul în care se învârt astrele”, a arătat Gabriel Dumitru.

Potrivit site-ului Muzeului Județean, combinația plastică impresionează prin ineditul ei, în sensul că nu-și găsește analogii în nicio altă cultură din neolitic. Perechea antropomorfă plasată în mijlocul vasului alături de motivul spiralei și de colorit pot fi privite ca substitute ale Pomului vieții și ale axului lumii (axis mundi), sugerând ideea de viață și reînnoire periodică, se mai apreciază pe site-ul Muzeului giurgiuvean.

”Culoarea roșie s-a păstrat după atâția ani, e ceva foarte interesant, gândiți-vă că la momentul cu pricina nici nu se punea problema să existe roata olarului sau să știm că aveau pigmenți pentru colorare. Acea culoare roșie ne duce cu gândul la un amestec din oxid de fier. Motivele geometrice seamănă cumva cu o frunză de salcie sau de dafin, dar cel mai probabil de salcie pentru că, fiind descoperit pe malul Dunării, este cel mai propice mediu pentru acest tip de arbore, iar reprezentarea cu pricina, din punctul meu de vedere, o spun aici ca istoric, nu ca director al Muzeului, face exact referire la acea uniune pe care noi o trăim cumva, acum, în familia tradițională. Adică, eu, bărbatul, te protejez pe tine, de aceea brațul meu stâng cumva e mai mare, vine să înconjoare, să protejeze femeia tocmai pentru că spirala aceea va naște ceea ce ne va duce mai departe moștenirea, și anume copiii noștri. Nu s-a mai găsit așa ceva în zona bazinului Dunării, iar asemenea vase ritualice ar mai fi pe undeva prin America de Sud, însă acolo deja vorbim despre civilizații care transcend perioada preistorică și sunt situate cumva prin Evul Mediu”, a explicat directorul Muzeului Județean Giurgiu.

”Vasul cu îndrăgostiți”, descoperit aproape întreg – în reconstituire se vede că doar câteva bucăți au fost sparte, restul vasului fiind aproape în întregime original – a fost în expoziții în întreaga lume, inclusiv la Londra, la Tokio și în SUA.

Sursă foto: muzeulgiurgiu.ro // Muzeul Teohari Antonescu Giurgiu

Potecile pe care vor păși copiii noștri vor avea obstacole pe ele. Și mari și mici.

Și treaba noastră este să îi pregătim pentru aceste obstacole.

Nu! Niciodată nu vom alerga în fața copiilor pentru a netezi drumul!

În calitate de părinți, adesea suntem tentați să eliminăm orice obstacol din calea copiilor noștri pentru a le asigura o călătorie lină și lipsită de probleme.

Este important să ne reevaluăm rolul. Nu este treaba noastră să le netezim mereu calea sau să le ușurăm drumul, ci să îi învățăm cum să facă față dificultăților de pe drum.

Da, avem un rol important, noi, părinții!

Să îi învățăm să dobândească reziliența!

Eliminarea tuturor obstacolelor din viața copiilor nu îi pregătește pentru realitățile vieții. Dimpotrivă, treaba părinților este să îi învețe să fie rezilienți. Confruntarea cu dificultăți și obstacole îi ajută să-și dezvolte abilitățile de adaptare și să înțeleagă că eșecurile nu sunt sfârșitul, ci oportunități de creștere.

E timpul să îi învățăm să fie independenți!

Un alt aspect important este dezvoltarea independenței copiilor. Ține tot de noi, de părinți, când și cât îi îndemnăm să și-o însușească. Părinții trebuie să ofere copiilor instrumentele necesare pentru a-și gestiona propriile provocări și a lua decizii responsabile. Învățând cum să facă față dificultăților, copiii devin mai independenți și capabili să-și conducă viața în mod conștient. Și asta e cea mai mare dorință a noastră, așa e? Să știm că se vor descurca în lumea asta mare!

Să îi învățăm să fie responsabili!

Dificultățile oferă o oportunitate excelentă de a învăța responsabilitatea. Părinții pot încuraja copiii să își asume propriile acțiuni și să găsească soluții pentru provocările lor. A învăța să facă față consecințelor deciziilor lor îi pregătește pentru responsabilitățile vieții adulte.

Dezvoltarea creativității în rezolvarea problemelor

Atunci când copiii se confruntă cu dificultăți, este momentul ideal pentru a dezvolta creativitatea în rezolvarea problemelor. În loc să le oferim soluțiile, părinții pot încuraja găsirea de modalități inovatoare și creativă de a depăși obstacolele. Tu ce crezi că e de făcut? Cum te gândești să faci de data asta? Iată întrebări care îi ajută pe copii să găsească propriile soluții optime!

E timpul să îi învățăm să își cunoască emoțiile și să dezvolte empatie

Dificultățile oferă oportunități de a înțelege și gestiona emoțiile. Părinții pot juca un rol esențial în a-i învăța pe copii să își exprime sentimentele și să dezvolte empatie față de ceilalți care se confruntă cu dificultăți similare. Am fost și eu pe drumul acesta! Nu este ușor, însă este posibil să ducem totul cu brio la bun sfârșit!

Ne temem de nou și nu de capacitatea noastră de a trece de orice obstacol.

Este esențial ca părinții să conștientizeze că treaba lor nu este să elimine fiecare piedică de pe drumul copiilor lor. Rolul lor fundamental este să îi învețe cum să facă față dificultăților, să crească, să învețe și să se dezvolte. În acest fel, părinții contribuie la formarea unor adulți rezilienți, independenți și pregătiți să înfrunte provocările cu încredere.

Nu mică ne-a fost bucuria când am primit săptămâna trecută desenele elevilor clasei a IV-a A de la Școala Federico Garcia Lorca din București. Dascălul lor, profesor de pictură Nicoleta Nicolescu, le-a vorbit despre rubrica din Matricea Românească, ,,Desenele lui David” și despre îndemnul lui David Ioan Bulboacă: ,,Dragi copii, eu vă spun să vă urmați dorința de a desena așa cum vă doriți! Dezvoltați-vă talentul și experimentați tot ce vă animă imaginația!”

Nici una, nici două, talentații copii și-au suflecat mânecile și s-au hotărât să ne dăruiască desene fermecate, care surprind peisaje de iarnă.

În plus, fiecare a dorit să împărtășească cititorilor Matricei, dar și lui David, ce înseamnă desenul și arta pentru ei:

,,Pentru mine, arta înseamnă lucrul fără de care nu mi-aș putea exprima emoțiile în lucrurile făcute de mâna mea…”, ne spune Rareș C.

,,Liniștea și bucuria! Asta înseamnă desenul pentru mine!” mărturisește Rebeca Maria C.

,,Un mod de exprimare extraordinar… asta simt când desenez”, ne scrie Maria Francesca L.

,,Arta mă inspiră, da!” exclamă Andrei Călin U.

,,Prin desen îmi arăt cel mai bine gândurile…”, ne spune Andrei Cristian N.

Andrei P scrie: ,,Gândurile mele creează desenele mele”

,,Când desenez sunt creativă… tot ce îmi trece prin cap se transformă în ceva frumos”, arată Ana N.

,,Desenul e culoare, desenul e bucurie!”, Teona U ne scrie.

Miruna Maria B spune: ,,Creez artă desenând… e un mod de a scăpa de stres, de a îmi lăsa imaginația să prindă contur…”

,,Când desenez simt: încredere, iubire, curaj, frumusețe!” mărturisește Ema Z.

,,În desen surprind iarna, dar și bucuria mea!” zâmbește Alin Ș.

,,Cu gândul meu, prin mâna mea, desenul prinde contur…” scrie Alexandru E.

,,Desenând iarna surprind un spirit jucăuș și fericit!” spune Marian M.

,,Desenul? -se întreabă Alexia B.- o viziune creată de imaginație!

,,Desenul nu e creat de mine, ci de emoțiile mele” scrie Sebastian T.

,,Desenul mă exprimă pe mine, ca persoană!” gândește Irina C.

Antonia C. mărturisește: ,,Când creez artă îmi arăt gândurile personale”

,,Arta e deopotrivă relaxare și concentrare!” spune Sara B.

,,Arta?- se miră Sofia Elena F.- e o bucată din inimă!”

Dalyana T. surâde: ,,…sunt mândră când pot să îmi exprim sentimentele desenând, când creez artă…”

,,Arta dezvăluie creativitatea…și, desigur, e un hobby relaxant” realizează Sabrina D.

,,Arta? Desigur, emoție și creativitate la un loc”, răspunde Ștefan A.

Alessia R. este vehementă: ,,Lumea înseamnă artă….peste tot!”

,,Pictura mă ajută mereu să mă descarc, mă ajută să mă pot concentra pe gândurile mele…” scrie Miruna Ș.

,,Arta este pasiune, bucurie, mândrie atunci când lucrurile se întruchipează cum doresc eu…” spune Anamaria E.

,,Aș desena în fiecare zi… este activitatea mea preferată!” recunoaște Rareș D.

,,Primul artist a fost Dumnezeu, ne-a modelat după chipul și înfățișarea Sa”, povestește profesorul și artistul Nicoleta Nicolescu.

,,Noi îi continuăm munca, actul creației. De aceea copiii noștri sunt atât de buni creatori, ei vin deja învățați!

Eu doar ascult și admir ce au de spus…”

Și noi admirăm ceea ce au povestit în culoare talentații pictori!

,,Desenele lui David” îi așteaptă pe copii să se povestească lumii în imagini grăitoare!

Tema plastica: monocromie, culori reci.

Subiectul: ,,Iarna- peisaj”.

S-au folosit trei tehnici: tehnica simetriei prin îndoire și presare, tehnica stropirii și tehnica aplicării de pată picturală în planuri de vedere pentru redarea adâncimii.

Găsirea direcției în viață este o treabă foarte serioasă. Este una atât de serioasă încât te poate pune pe tine, ca om, la extreme. Ori alegi să duci o viață profesională plină de împliniri, ori ai o traiectorie care, din punct de vedere profesional, nu îți oferă nicio satisfacție și te mai lasă și cu o părere „neadecvată” despre capacitățile tale.

Învățătoarea Alina Hoară spune despre meseria pe care a îmbrățișat-o în viață că e o menire. Nu simte că merge la serviciu, chiar dacă uzura psihică, cu siguranță, își pune amprenta peste ea. Când nu e la școală printre elevi, e la Științescu Hub, acolo unde susține ateliere de robotică. Când nu e printre roboței, scrie proiecte pentru asociație, caută sponsori. Să-i dăm cuvântul!

Ce înseamnă pentru dumneavoastră meseria pe care ați îmbrățișat-o în viață?

Meseria mea este de fapt o menire. Nu simt că am un job, un loc de muncă…sunt eu care fac ceea ce pot, cât pot mai bine pentru a îndruma elevii în procesul lor de formare. A fi învățător înseamnă pentru mine a fi eu însămi 😊. Nu aș ști să trag o linie, să separ timpul. Învățător ești tot timpul: dimineața pui în practică tot ceea ce ai gândit, ai pregătit după-masa anterioară. Seara te gândești dacă ai procedat corect, dacă ai atins tot ce ți-ai propus, te frustrezi când nu îți iese ceva, alteori te bucuri de reușitele tale, ale elevilor. Nicio generație nu seamănă cu cealaltă și nici eu nu aplic aceleași metode. Clar am o programă după care mă ghidez, dar am o libertate în predare în a-mi alege metodele, mijloacele de îndrumare a elevilor. Să fii învățător e o mare provocare, este solicitant dar ai și multe satisfacții, ai parte de multă iubire dar și supărări, ca într-o familie.

Cum sună povestea frumoasei escapade academice?

Simțeam că mă plafonasem, doream să mă pregătesc și mai bine, aveam nevoie să mă școlesc din nou….Am avut șansa să aprofundez mai bine problemele cu care se confruntă copiii atipici și astfel am ajuns să lucrez cu o mică parte din ei.

Sunteți bucată din sistemul educațional românesc. Ce vă dă frumos pentru suflet rolul pe care îl aveți lângă copii?

Reușitele elevilor, inițiativele lor mă bucură cel mai mult. Mereu mă întreb eu la ce le mai folosește școala elevilor din ziua de azi. Încerc să le arăt mereu ce impact au gesturile lor, comportamentul lor asupra comunității. Școala nu se termină când sună clopoțelul la ultima oră. Școala reprezintă un model. Fiecare învățător are personalitatea lui, pasiunile lui care, într-o oarecare măsură, au un impact asupra elevilor. Încerc mereu să le arăt cât de mult bine pot face, deși sunt mici și mă bucură disponibilitatea lor în a se implica în proiecte sociale, în a dezvolta proiecte care să vizeze binele celor din jur. Mă bucur enorm când găsesc părinți care rezonează cu ideile mele și facem o echipă bună, când vin și ei cu idei și le punem în aplicare împreună.

Când era fetița Alina acasă? Se juca cu păpușile, intra des în ipostaza unui cadru didactic? Îi plăcea acest joc de rol?

Nu mă jucam cu păpușile prea mult. Stăteam mult pe afară și ne jucam noi copiii între noi. Îmi plăcea să îmi fac păpuși, stăteam la bunici, mergeam cu părinții la lucru. Aveam multe activități și nu îmi amintesc să mă fi jucat de-a învățătoarea. Am descoperit cât de mult îmi place această meserie fiind învățătoare.

Ați ajuns „mare” și vă jucați cu roboții. Care este povestea cu lego? Cum a luat naștere?

Chiar îmi place să mă joc cu roboții, și îmi reproșez că nu am timpul necesar să aprofundez treaba asta. Îți ia mult timp să cauți tutoriale, să înveți să programezi roboții, apoi să cauți metode, cum să le explici elevilor. În 2006 am avut ocazia să particip la un workshop organizat de ESA ( European Space Agency) în Bruxelles și acolo am învățat cum se utilizează roboții în orele de la școală. De atunci am tot urmărit kiturile educaționale de la LEGO. În 2016 am făcut echipă mai mulți profesori și cu ajutorul Fundației Comunitare Sibiu, prin Fondul Științescu a luat naștere Științescu Hub- un spațiu dedicat științelor exacte și astfel am intrat în lumea ONG-iștilor care scriu proiecte, atrag finanțări pentru a dezvolta proiecte educaționale ( în cazul meu) gratuite pentru comunitate.

Ce este Științescu Hub? Atunci când nu dau de dumneavoastră la clasă, vă găsesc la clubul de robotică, să înțeleg?

Dimineața sunt la școală, apoi merg la hub. Aproape în fiecare zi am cursuri de robotică fie în hub, fie în școlile unde sunt chemată sau fac pregătire cu copiii care participă la competiții de robotică. Când nu am cursuri, scriu proiecte pentru asociație, caut sponsori.

Științescu Hub este o asociație non-profit înființată de mai multe cadre didactice și oameni implicați în sfera educațională.

Ce abilități se dezvoltă copiilor prin această activitate?

Robotica este un domeniu de viitor, în plină expansiune, iar copiii nu puteau pierde startul în a învăța să construiască și să programeze roboți. Viitorul devine tot mai tehnologizat, iar școala parcă tot mai ancorată în trecut. Dacă ne uităm la programa actuală la ciclul primar nu există disciplina informatică, TIC sau ceva de genul. Există opționale susținute benevol de unii învățători. Nu s-au alocat fonduri pentru astfel de materiale. Noroc acum cu fondurile PNRAS sau PNRR care permit achiziția de kituri de robotică. Cunosc multe școli din rural care au achiziționat astfel de materiale. Nu știu exact cât se lucrează cu ele, dar este un bun început. Elevii sunt consumatori zilnici de tehnologie, stau pe telefoane și alte device-uri, dar noi prin aceste kituri îi învățăm ceva util. Le dăm ce le place lor, tablete, piese lego apoi îi învățăm programare, limbaje vizuale de programare, mai ales la ciclul primar apoi treptat utilizăm Scratch, Python, C++. Construim roboți utili, îi învățăm să exploreze comunitatea, să caute soluții la problemele cu care se confruntă oamenii. Prin testarea roboților, copiii își dau seama ce greșesc, învață din greșeli, remediază. Inovează și iar testează, colaborează între ei, fac echipă și schimb de idei, își dezvoltă gândirea critică, motricitatea, creativitatea, atenția distributivă, răbdarea, capacitatea de concentrare.

Cu ce set de valori doriți să plece în viață elevii dumneavoastră?

Încerc eu să le fiu un exemplu, să îi învăț să aibă răbdare în primul rând, să fie perseverenți, să nu răspundă cu violență la violență, să fie activi în comunitatea lor, să ia atitudine ori de câte ori consideră că sunt neîndreptățiți, să își ajute semenii, să dea mai departe tot ceea ce ei au învățat. Să fie onești și sufletiști, înțelegători.

Dacă ar fi să faceți portretul clasei de anul acesta, ce cuvinte ați așeza pe foaie?

Elevii mei sunt mici, sunt în formare, acum descoperă ce puteri au, acum își afirmă personalitățile și încerc să le temperez anumite porniri și să le dezvolt alte aspecte care sunt timid reprezentate. Băieții mei vor să își arate forța, de ce sunt capabili ei și eu încerc să îi învăț să își conserve energia, să o utilizeze treptat 😊… facem fapte bune împreună, ne mai certăm, ne împăcăm, râdem și plângem împreună… ne mai cad și dinții, învățăm să scriem și si să citim.. suntem la început de drum.. explorăm tot ce se poate.

Despre școala în care predați, ce ați putea spune?

Este o școală vocațională. Este o școală, un liceu de artă care cuprinde două secții: muzică și artă ( desen, sculptură, grafică), cuprinde toate ciclurile de învățare primar, gimnazial și liceal. Sunt elevi care după ore încep studiul de profil, au 2 ore săptămânal de instrument, ore care se fac unu la unu cu profesorul de specialitate. Au alte 2 ore în plus de teorie muzicală. An de an de Crăciun și de Paște avemun concert al școlii care se ține la Filarmonnica din Sibiu. Cu această ocazie și elevii de la secția plastică își expun lucrările. Este o școală în care orele de matematică au în fundal melodii clasice, zilnic pe holuri se aude muzică clasică, un pian, o vioară care repetă.

În 2016 ați primit titlu de profesor Merito. V-a responsabilizat?

Clar te și responsabilizează, dar este și o confirmare că ceea ce faci este bine și că trebuie să continui. Îmi place Comunitatea Merito căci este una vie, efervescentă, mereu se întâmplă ceva nou, valoros pentru educație, colegi care organizează forumuri, ateliere, suntem mereu pe drumuri și mergem unde suntem chemați să împărtășim experiențele noastre de la clasă.

Ce proiecte ticluiți în perioada aceasta?

Anul acesta am înființat alături de alte colege învățătoare, Asociația Învățătorilor din Sibiu. Prin această asociație organizăm lunar câte o activitate dedicată profesorilor, sau elevilor, ori părinților. Tocmai am aflat că s-a aprobat proiectul propus de mine și colegii mei de la Științescu Hub și Liceul de Artă. Este un proiect care își propune să utilizeze banii primiți de la Fondul Științescu gestionat de Fundația Comunitară Sibiu pentru a le oferi elevilor ateliere despre marile descoperiri ale lumii, despre evoluția motorului și despre inovații ce vor schimba lumea. Îmi pregătesc atelierele pentru forumurile la care vor participa în februarie și martie, prin Comunitatea Merito. Pregătesc copiii atipici și tipici pentru competiția de robotică First Lego League din februarie și împodobesc acasă bradul 😊

REAL LIFE PODCAST este un concept unic dezvoltat în zona Moldovei, cu scopul de a reuni oamenii care vor să trăiască stări de spirit puternice, într-un spațiu real, la Ateneul Național din Iași, un loc emblematic pentru cultura și istoria orașului.

Cu prilejul celei de-a treia aniversări a podcastului Ideaticu’, pe 17 februarie 2024, organizăm o experiență inedită alături de 3 invitați de calibru din cadrul podcastului online: Paul Olteanu, Mirela Retegan și prof.univ.dr Dumitru Borțun, unul din cei mai iubiți profesori din România.

Dialogul se mută din podcastul online în realitate

Va fi o întâlnire deosebită, un podcast în viața reală, unde dialogul se mută din spațiul virtual în realitate, iar emoțiile și trăirea reală vor fi vedetele în cadrul acestei (re)uniri de suflet, pentru suflet.

”Real Life Podcast” vizează să fie un refugiu de la haosul tehnologic, punând accentul pe esența umană și conexiuni reale între oameni.

Emoția va fi vedeta absolută

În ”Real Life Podcast” aducem emoția în prim-plan, în viața reală, o facem vedetă absolută și să ne reamintim că empatia, compasiunea și dragostea sunt forțele care ne unesc cu adevărat.

Ne propunem să accesăm instrumentele care ne pot ajuta să creăm punți între oameni, deși avem perspective și viziuni diferite de viață.

Ce vei primi concret?

Concret, vei participa la 3 sesiuni de interviuri diferite: cu Paul Olteanu, creatorul celui mai ascultat podcast de dezvoltare personală din România MindArchitect, Mirela Retegan, fondatoarea fenomenului Gașca Zurli și domnul profesor Borțun, doctor în filosofie și unul din cei mai apreciați și urmăriți profesori din România.

Iar asta nu e tot.

Împreună cu colega mea, Carmen Teodorescu, vom modera o dezbatere de la inimă la inimă cu cei 3 invitați pentru a afla de ce nu vedem lumea așa cum este ea, ci așa cum suntem noi. Ne propunem să identificăm o serie de instrumente pentru a construi punți între oameni, cu perspective și viziuni diferite asupra vieții.

În plus, în timpul pauzelor de socializare, Ina Cristea va susține momente artistice (pian, saxofon și voce) care să-ți transmită emoțiile unei experiențe cu adevărat memorabile.

Și dacă te gândești că experiența ta se va limita doar la asta, ei bine, nu e așa.

Între momente, ai posibilitatea:

✔️ Să socializezi cu ceilalți participanți;

✔️ Să-ți faci prieteni noi;

✔️ Să faci networking cu speakerii;

✔️ Să faci fotografii și să primești autografe;

✔️  Să rămâi cu o amintire palpabilă datorită cabinei foto cu recuzită de la Cufărul cu Amintiri.

De asemenea:

✔️ Vei primi gratuit apă, cafea, ceai & mini croissante de la prietenii de la Cafenescu;

✔️ Primești 30% discount dacă vrei să-ți faci cont pe 1 an pe platforma Mindarchitect.ro ca să ai acces la conținutul premium de acolo;

✔️ Ai posibilitatea să adresezi live întrebări invitaților;

Iar dacă alegi să cumperi biletul VIP, ai în plus, pe lângă cele de mai sus:

✔️ Un ecuson ideATIPIC VIP, ca să fii ”ideATIPIC” în mulțime;

✔️ Acces gratuit la un workshop live online despre Process Communication Model (model de comunicare folosit de NASA), în valoare de 50 EURO, susținut de Carmen Teodorescu.

✔️ Acces exclusiv la înregistrarea sesiunilor.

✔️  Loc în primele rânduri ca să simți energia evenimentului la intensitate maximă.

De asemenea, 5% din încasările de la partenerii noștri le vom redirecționa către Asociația Toți Pentru Unu, care au ca obiect de activitate educația copiilor care nu au posibilități materiale.

Te așteptăm alături de noi într-o experiență în care emoția, cunoașterea și știința vor coopera pentru ca inima și mintea ta să culeagă toate roadele.

Informații și bilete pe www.vladgafencu.ro și pe pagina de Facebook Ideaticu’.

Organizatorii acestei experiențe inedite sunt Vlad Gafencu, alias Ideaticu’ și Carmen Teodorescu de la Soft Education.