Magia filmelor de animație pentru copii este mult mai aproape de publicul cu deficiențe de auz din România – un nou proiect, intitulat sugestiv Ochi și urechi, își propune să contribuie la dezvoltarea unor noi instrumente de educație alternativă pentru copiii neauzitori. Mai exact, prin această inițiativă, care poartă semnătura Animest – organizator al celui mai mare festival de film de animație din estul Europei, spectatorii vor avea o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor. O experiență accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

„Inițiativa face parte dintr-un proiect mai larg de promovare a incluziunii prin accesibilizarea produselor cinematografice pentru spectatori cât mai diverși, pornit din convingerea noastră că limitele sunt în modul în care prezentăm filmele, nu în capacitățile spectatorilor de a le savura, iar evenimentele culturale incluzive ar trebui să fie normalitatea, nu o excepție”, declară Ligia Soare, coordonatoarea proiectului.

În cadrul proiectului, 10 filme de animație pentru copiii de toate vârstele vor primi interpretare în limbaj mimico-gestual românesc și subtitrare accesibilizată pentru surzi, cu ajutorul elevilor de la școlile speciale din București și cu consultarea permanentă a cadrelor didactice. Filmele vor putea fi urmărite în orice instituție de învățământ din România, ca instrumente de învățare alternativă prin intermediul filmului. Componenta educațională a proiectului va deveni o extensie a programului Academia Minimest, prin care Animest oferă gratuit filme de animație pe teme educative și fișe de lucru pentru elevi și profesori din școlile din România, precizează un comunicat al organizatorilor. Potrivit acestora, proiectul se înscrie în demersul Asociației Animest de a transforma sălile de cinema în spații primitoare pentru toți spectatorii, fără obstacole.

Ediția-pilot a proiectului Ochi și urechi va aduce și dotarea din punct de vedere tehnic cu buclă de inducție (induction loop), care îmbunătățește calitatea sunetului pentru purtătorii de aparate de auz. Sistemul va fi disponibil într-unul dintre spațiile de proiecție unde se va desfășura a 19-a ediție a Festivalului Animest, iar scopul este acela de a transforma experiența de festival într-una mai incluzivă și mai accesibilă.

În același timp, Asociația Animest le propune profesioniștilor sesiuni de formare și informare, menirea acestui demers fiind de a promova conceptul de cinema incluziv în comunitatea creativă autohtonă și de a încuraja producătorii, distribuitorii, organizatorii de evenimente de cinema și spațiile de proiecție să facă un pas către adoptarea unor formule accesibile de prezentare a filmelor în România. Pe cine vizează acest demers? Într-o primă fază, pe traducătorii de film, invitați să participe, în luna martie, la un curs de specializare. În limita locurilor disponibile, participarea va fi gratuită la acest curs, susținut de unul dintre cei mai apreciați cercetători și formatori internaționali din domeniul subtitrării accesibilizate, Dr. Josélia Neves, cadru didactic universitar. Detaliile despre curs și înscriere se găsesc pe site-ul Animest: https://www.animest.ro/curs-ochi-si-urechi.

Formarea în traducere audiovizuală pentru spectatorii cu deficiențe de auz este prima de acest gen realizată public în România, iar participanții la curs vor lucra împreună la conceperea variantei 1.0 a ghidului de subtitrare în limba română accesibilizată pentru persoane surde, mai precizează organizatorii.

Evenimentul va fi urmat, tot în luna martie, de o zi de formare intensivă pentru organizatorii de festivaluri și evenimente de cinema, managerii culturali, distribuitorii de film, reprezentanții instituțiilor de cultură, care vor fi invitați să participe gratuit la training. Tot lor li se va adresa primul ghid de bune practici în organizarea de festivaluri de film accesibilizate pentru persoane surde, pe care Animest îl redactează cu consultarea și validarea beneficiarilor direcți ai proiectului.

Ochi și urechi este un proiect cofinanțat de Fundația Orange prin „Lumea prin culoare şi sunet”, cel mai mare fond de finanțare dedicat persoanelor cu deficiențe senzoriale din România.

Topul nevoilor seniorilor care au apelat linia telefonică dedicată vârstnicilor din România în 2023

• Aproape 12.000 de convorbiri telefonice înregistrate la Telefonul Vârstnicului în 2023
• 200 de apelanți unici la Telefonul Vârstnicului pentru îndrumare și consiliere
• 46% sunt din mediul rural sau orașe mici, iar 32% au între 70 și 80 de ani
• Accesul la informații și sprijinul practic rămân în topul nevoilor exprimate

15 ianuarie 2024     În 2023, serviciul social licențiat Telefonul Vârstnicului, singura linie telefonică națională gratuită dedicată seniorilor, operată de Fundația Regală Margareta a României, a înregistrat 11.991 de convorbiri telefonice cu vârstnici și aparținători din toată țara, care au beneficiat de informare, consiliere socială, îndrumare, sprijin material sau emoțional. 2.228 dintre apelanții seniori au sunat pentru prima dată, 46% dintre ei provin din mediul rural și din orașe mici, 48% solicită informații utile traiului de zi cu zi, 32% au între 70 și 80 de ani, iar 53% locuiesc singuri.

Populația României continuă să îmbătrânească

În 2023, datele statistice oferite de Institutul Național de Statistică referitoare la seniorii din România sunt, în continuare, îngrijorătoare: populația rezidentă de vârstnici peste 65 de ani depășește 3,7 milioane de persoane, iar aproape 1,9 milioane dintre ei au rămas singuri – luând în calcul seniorii care și-au pierdut partenerii și pe cei necăsătoriți sau divorțați. Conform indicatorilor statistici ai Casei Naționale de Pensii Publice privind pilonul I, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost în 2023 de 2.006 lei, evidențiind dificultățile financiare cu care mulți vârstnici se luptă zilnic.

Telefonul Vârstnicului, o hartă a serviciilor sociale și un centru de consiliere socială pentru seniorii țării

Înființat în urmă cu 8 ani, ca răspuns la problema îmbătrânirii populației, serviciul social licențiat Telefonul Vârstnicului cartografiază nevoile cu care se confruntă seniorii României pe baza solicitărilor exprimate de cei peste 17.500 de apelanți unici, beneficiari ai programului, proveniți din toate colțurile țării. La numărul gratuit 0800 460 001, seniorii – apăsați de griji, lipsuri materiale, sănătate precară, singurătate – au găsit ascultare, consolare, îndrumare, consiliere socială și psihologică, dar și ajutor practic și material.

În 2023, echipa dedicată, formată din 4 asistenți sociali full-time, 15 voluntari pentru reapelare săptămânală și 5 psihologi voluntari, a oferit soluții practice și sprijin emoțional pentru provocările vieții de zi cu zi ale seniorilor.

Nevoi reale, răspunsuri specializate și informații actualizate la Telefonul Vârstnicului

Pe primul loc în topul motivelor de apelare a liniei telefonice a rămas și în 2023 obținerea de informații practice, utile și de încredere, care nu sunt accesibile tuturor seniorilor. Mijloacele moderne de informare, comunicarea digitală, societatea tot mai avansată din punct de vedere tehnologic, migrația familiilor tinere din ultimii ani, dar și fenomenele de marginalizare sau discriminare a vârstnicilor, îi plasează pe mulți într-o situație de izolare socială. 1.059 de seniori au obținut facil și gratuit contacte relevante și informații actualizate pentru situații particulare din partea echipei specializate de asistenți sociali ai liniei telefonice, care operează cu o bază de date ce conține peste 450 de instituții de stat, servicii sociale sau private cu servicii specifice pentru seniori.

În 2023, nevoia de îngrijire și sprijin practic la domiciliu a fost pe locul 2 în topul apelurilor. Pentru 869 dintre apelanți, Telefonul Vârstnicului a furnizat informații despre serviciile specializate disponibile, referințe despre cămine pentru vârstnici și proceduri de instituționalizare și resursele disponibile în comunitate, precum și recomandări privind instituții care oferă îngrijiri medicale la domiciliu.

Pe locul trei în topul apelurilor vârstnicilor au fost solicitările de sprijin financiar și material, din partea a 327 de seniori. Echipa Telefonului Vârstnicului a ghidat acești vârstnici către resursele comunitare adecvate, operate de DGAS-uri sau ONG-uri. Totodată, Fundația Regală  a oferit, în unele cazuri, și sprijin direct seniorilor care se confruntă cu condiții precare de viață prin tichete sociale, materiale igienico-sanitare și bunuri de necesitate, prin Fondul pentru Vârstnici.

În căutarea unui sprijin emoțional, 142 dintre seniorii au sunat pentru prima dată la Telefonul Vârstnicului în 2023, confruntându-se cu singurătatea, provocări sociale actuale sau personale. Apelanții au fost îndrumați către ONG-uri cu servicii specializate din comunitatea lor. Pe parcursul anului trecut, 275 de seniori au beneficiat de sprijin emoțional prin apelare săptămânală, din partea asistenților sociali și a voluntarilor special pregătiți din echipa Fundației. De consiliere psihologică oferită gratuit de psihologii voluntari, au beneficiat vârstnicii care au avut nevoie urgentă în acest sens.

Oportunitățile reduse de participare la viața socială sau de a avea un rol după pensionare aduce sentimentul de inutilitate, care îi copleșește pe mulți dintre vârstnici. Celor 105 seniori care au exprimat nevoia de a fi activi, li s-au oferit informații despre oportunitățile de voluntariat în comunitate, precum Centrele Generații, despre posibilitățile de participare la activitățile organizate în cluburile pentru seniori din comunitate sau la TeleClubul Seniorilor, un spațiu de întâlnire virtuală care permite seniorilor să se conecteze, să socializeze și să împărtășească experiențe comune, moderată de profesioniști dedicați ai Telefonul Vârstnicului.

La Telefonul Vârstnicului seniorii primesc informații punctuale, practice și actualizate și găsesc soluții la problemele diverse cu care se confruntă. Apelurile se pot face la 0800 460 001, de luni până vineri între orele 08.00 – 20.00 și sâmbăta între 08:00 – 16:00.

Telefonul Vârstnicului este un proiect social susținut în 2023 de Fundația Vodafone România, Compania Națională Loteria Română, Alliance Healthcare, Johnson Wax.

Despre Fundația Regală Margareta a României

Înființată în 1990 de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundația Regală Margareta a României este astăzi o organizație neguvernamentală de elită care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul celor peste 33 de ani de activitate, Fundația a dezvoltat numeroase proiecte durabile în domeniul educației, dezvoltării comunității, societății civile, sănătății și culturii, proiecte ce și-au adus contribuția la reînnoirea spirituală și socială a României. Fundația Regală Margareta a României vine în sprijinul persoanelor vârstnice prin programe menite să crească calitatea vieții acestora, cu implicarea voluntarilor și mobilizarea partenerilor instituționali și a întregii comunități, cele mai recente fiind Fondul pentru Vârstnici, Telefonul Vârstnicului și Centrele Comunitare Generații. Mai multe detalii pe www.frmr.ro.

În premieră, peste 170 de lucrări semnate de Salvador Dalí, acoperind o gamă variantă de tehnici artistice, pot fi admirate, până la data de 12 mai 2024, în cadrul expoziției „Universul lui Salvador Dalí” care are loc la ARCUB – Hanul Gabroveni.

Iubitorii de artă au șansa de a explora creația unuia dintre cei mai importanți artiști suprarealiști – expoziția include sculpturi, grafică, litografii, gravuri, miniaturi de aur și diamante, design de mobilier, toate acestea oferind o privire completă asupra diversității artistice a lui Dalí.

Evenimentul cultural aduce în București obiecte de artă expuse anterior în marile orașe europene, provenind din cea mai semnificativă colecție privată de lucrări ale lui Dalí, aparținând reputatului colecționar de artă Beniamino Levi. Expoziția a fost deschisă în data de 13 decembrie, iar în primele zile, peste 2000 de persoane au ales să o viziteze, confirmând apetitul cultural al publicului român și subliniind importanța evenimentelor culturale pentru comunitate, precum și dorința acestuia de a experimenta arta în contextul contemporan.

O călătorie completă prin diversitatea creației artistice a lui Dalí: de la sculpturi și litografii la obiecte de mobilier și bijuterii

Expoziția oferă o perspectivă proaspătă asupra universului creativ a lui Dalí, prezentând o remarcabilă selecție de lucrări care evidențiază versatilitatea și experimentele artistului spaniol în diferite medii, mereu în căutare de modalități inovatoare de a-și aduce la viață ideile. Astfel, vizitatorii au șansa de a intrat în contact direct cu celebrele simboluri daliniene, precum ceasul topit, oul, furnicile, feminitatea, melcii, fluturii, îngerii, toate transpuse în sculpturi și obiecte de artă. Printre operele notabile se numără – “Femeia timpului”, care încurajează meditația asupra efemerității frumuseții, “Toreador halucinogen”, o prezentare inedită a simbolului național spaniol – toreadorul, și “Omagiul lui Terpsichore”, o juxtapunere între clasic și cubism într-un tribut adus zeiței dansului. În plus, sculpturile-bijuterie, precum “Îngerul triumfător” și “Unicorn”, împreună cu cărțile ilustrate din serii precum “Poeme secrete” și “După 50 de ani de suprarealism” dezvăluie mai profund lumea artistică a lui Dalí.

“Universul lui Salvador Dalí” la ARCUB – destinația preferată a iubitorilor de artă în prima parte a anului 2024

Cu peste 170 de lucrări expuse, expoziția “Universul lui Salvador Dalí” oferă posibilitatea de a redescoperi imaginarul suprarealist a lui Salvador Dalí, în care visele și realitatea se contopesc. Expoziția nu doar că permite vizitatorilor să exploreze operele artistului, ci să și experimenteze o incursiune captivantă în lumea lui prin intermediul realității virtuale. Experiența VR durează aproximativ 15 minute și completează turul vizitatorilor.

În plus, cei care explorează expoziția au acces la un ghid audio în limba română, furnizând informații detaliate despre lucrările expuse și povești captivante din viața tumultuoasă a lui Dalí. Atât experiența VR, cât și ghidul audio sunt accesibilile prin pachetul de bilete disponibil, fie împreună, fie separat, atât online, cât și fizic, direct la locație, la prețul de 10 lei, respectiv 15 lei.

Programul de vizitare a expoziției este de luni până duminică, în intervalul 10:00 – 20:00.

Cine a fost Salvador Dalí?

Figură emblematică a mișcării suprarealiste, Salvador Dalí s-a născut la 11 mai 1904 în Figueres, Spania. Pe numele întreg Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech, a fost al doilea fiu al lui Salvador Dalí Cusi și al Felipei Domenech Ferres, fapt ce îi va marca întreaga viață, părinții dându-i numele fratelui mai mare, mort la o vârstă fragedă, și el însuși considerându-se „o reîncarnare” a acestuia. Salvador și-a descoperit pasiunea pentru pictură în copilărie, când a încercat să picteze pe cutii din carton primite de la mătușa sa. Părinții au observat înclinațiile artistice ale fiului lor și, într-o vară, l-au trimis la Ramon Pichot, un pictor impresionist care le era prieten de familie și care avea legături cu Pablo Picasso.

Picasso a fost cel care i-a influențat decisiv destinul tânărului Dalí, convingându-i părinții să-l lase să dea examenul la Academia de Arte San Fernando din Madrid. La vârsta de 17 ani a fost admis la Academie, unde a studiat pictura. În urma protestelor repetate la adresa sistemului de predare, Dalí a fost exmatriculat. Influențat de impresionism și de maeștrii Renașterii, a devenit din ce în ce mai atras de cubism și mișcările de avangardă. S-a apropiat de suprarealism la sfârșitul anilor 1920 și s-a alăturat grupului suprarealist în 1929, devenind în curând unul dintre exponenții săi de frunte. În același an, 1929, Dalí a întâlnit-o pe Gala Diaconov, soția poetului Paul Eluard, cea care îi va deveni ulterior soție și sursă de inspirație.

Dalí a trăit în Franța în timpul războiului civil spaniol (1936-1939) înainte de a pleca în Statele Unite în 1940, unde s-a bucurat de un enorm succes. S-a întors în Spania în 1948, unde și-a anunțat revenirea la credința catolică și și-a dezvoltat stilul de „misticism nuclear”, bazat pe interesul său pentru clasicism, misticism și descoperirile științifice. Salvador Dalí a murit la 23 ianuarie 1989 la Figueres, localitatea în care s-a născut.

Repertoriul artistic al lui Salvador Dalí a inclus pictură, film, sculptură, design și fotografie, uneori în colaborare cu alți artiști. De asemenea, a scris ficțiune, poezie, autobiografie, eseuri și critică. Temele majore din opera sa includ visele, subconștientul, sexualitatea, religia, știința și cele mai apropiate relații personale ale sale. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, Persistența memoriei, a fost finalizată în august 1931 și este emblematică pentru ceea ce a însemnat pictura suprarealistă. Salvador Dalí a devenit unul dintre membrii marcanți ai mișcării suprarealiste și a colaborat cu alți artiști precum André Breton și Luis Buñuel. În colaborare cu Buñuel, a scris scenarii pentru filme experimentale, cum ar fi „Câinele andaluz” (1929) și „Vârsta de aur” (1930), care au adus suprarealismul în lumea cinematografiei. Spre consternarea celor care i-au apreciat foarte mult opera și spre iritația criticilor săi, comportamentul său public excentric și ostentativ a atras adesea mai multă atenție decât creațiile sale. Viața și opera sa au avut o influență importantă asupra altor suprarealiști, artiști pop art și contemporani precum Jeff Koons și Damien Hirst.

Credit foto: Gicu Boboc

Poate cea mai bună întrebare pe care o adresez larg celor din generația mea este: dacă tot ești așa deștept, experimentat, dacă tot ai fost în atâtea locuri și ai cunoscut atâția oameni, dacă tot ai atâtea obiective și îți anticipezi atât de bine parcursul, de ce nu ești nici mulțumit cu tine și nici fericit? Cum de toate aceste avantaje ne lasă la greu?

După fiecare discuție, ceva lipsește

Dacă mă întrebam acum câțiva ani care este axa de activitate în jurul căreia trebuie să mă rotesc, cu siguranță spuneam că este cunoașterea, acumularea informației și extragerea valorii din aceasta. Și în sălile de curs și în conversațiile cu prietenii mei îmi era testată capacitatea de a oferi informații concrete, noi și utile altora, într-o formă ușor de înțeles și coordonată cu celelalte lucruri pe care noi le studiam. Ne întreceam în a povesti evenimente istorice mai puțin cunoscute, predicții despre mediul internațional, analizele experților din mediul afacerilor și comparații de strategii de analiză a piețelor financiare. Devenisem cu adevărat practicanți avansați ai descrierilor concise, care conțineau mereu un punct culminant ce trebuia să schimbe mersul lucrurilor de până atunci. Însă după câțiva ani de zile de făcut aceste lucruri, mi-am dat seama că discuțiile informale sau cele din cadrul cursurilor erau singurul loc în care puteam folosi informațiile. 

Și încet-încet, mi-am dat seama că ceva lipsește pentru mine din acest ansamblu. 

Mereu gândim ca cei lângă care stăm

Pentru că reușeam să discut activ despre tot ce învățasem cu oricine, mi-am creat falsa impresie că aș fi total competent în a pune totul în practică cu ușurință.

Pe de o parte a fost rezultatul mediului meu, a grupurilor pe care le urmăream și a sistemelor pe care le apreciam. Totodată, am ales pentru mine să stau afundat mult timp doar în studiu și în deliberare, până a devenit mediul confortabil și ulterior limitativ pentru mine. Urmăream dezbateri, prelegeri și comentarii pe tot felul de subiecte, de la cele pe care le studiam la facultate, la teme pe care n-aveam cum să le înțeleg tehnic, însă cărora le pricepeam substratul funcțional.

Să fim atenți ce informație ne este utilă și ce informație ne folosește doar la discuții. Eu unul, am reușit să mă conving pe mine că eram pe un drum foarte îndestulător și practic. 

Eroarea este că greul nu este în a acumula ci în a ști cum să folosești ceea ce știi într-un mod cu adevărat util. 

Așadar, predispoziția eronată de confirmare ne poate induce în eroare chiar dacă îi cunoaștem existența și influența. În cazul prezentat de mine, spun că eu aveam jumătate din vină, iar mediul meu jumătate. 

Plecăm de la nevoia de a lua o decizie

Este absolut indispensabil să ne programăm momente în care ne schimbăm mediul pentru a vedea alte puncte de vedere. Chiar și o plimbare poate oferi perspectivă. Iar eu caut pentru mine experiențe ce îmi conferă atât perspectivă cât și puncte de plecare pentru a acționa. 

Simt că am făcut progres când am plecat de la ideea că voi lua o decizie și voi face o acțiune relevantă la finalul unui proces de analiză, privit în perspectivă. Mi-am creat mediul astfel încât lipsa unei acțiuni să fie mai problematică decât realizarea oricărei acțiuni și am mers înainte. De fiecare dată, îmi dau seama mult mai bine ce știu cu adevărat, ce este fals și unde am petrecut timp fără prea mult rost. 

În procesul nostru de autodezvoltare, cred că trebuie să învățăm să ne convingem de lucruri cu adevărat importante. Că avem un set de valori și că acestea ne reprezintă, că ne reprezentăm pe noi nu doar în public, ci și în fața ochilor noștri. Trebuie să ne convingem să respectăm drumul pe care vrem să-l parcurgem și să ținem mult mai strâns de cei dragi nouă.

Cel mai ușor este să ne lăsăm convinși de noi înșine. Cel mai greu e să ne putem convinge pe noi înșine. 

Caut să știu care e decizia corectă.
În primul rând caut să iau decizia!

de Înaltpreasfințitul Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia

 

„Toată Scriptura este de Dumnezeu  insuflată” (2  Timotei 3:16)

„Dacă un rege pământesc, împăratul nostru”, spune Sfântul Tihon de Zadonsk (1724–83), „ți-ar scrie o scrisoare, nu ai citi-o cu bucurie? Cu siguranță, cu o  măreață bucurie și mare atenție.” Dar care este, se întreabă el, atitudinea noastră față de scrisoarea care ne-a fost adresată de nimeni altcineva decât de Dumnezeu Însuși? „Vi s-a trimis o scrisoare, nu de către vreun împărat pământesc, ci de către Împăratul Cerurilor. Și, totuși, aproape disprețuiești un asemenea dar, o comoară atât de neprețuită.” A deschide și a citi această scrisoare, adaugă Sfântul Tihon, înseamnă a intra într-o conversație personală, față către față, cu Dumnezeul cel viu. „De câte ori citiți Evanghelia, Hristos Însuși vă vorbește. Și în timp ce o citiți, vă rugați și vorbiți cu El.”

Exact așa este atitudinea noastră ortodoxă față de citirea Scripturii. Trebuie să văd Biblia ca epistola personală a lui Dumnezeu trimisă în mod special către mine. Cuvintele nu sunt destinate doar altora, departe și de demult, ci sunt scrise în mod deosebit și direct pentru mine, aici și acum. Ori de câte ori deschidem Biblia, ne angajăm într-un dialog creativ cu Mântuitorul. Iar în această ascultare, răspundem și noi. „Vorbește, Doamne, căci robul Tău aude”, îi răspundem lui Dumnezeu pe măsură ce citim (I Regi 3:10); „Iată-mă, aici  sunt” (Isaia 6:8).

La două secole după Sfântul Tihon, la Conferința de la Moscova desfășurată în 1976 între ortodocși și anglicani, adevărata atitudine față de Scriptură a fost exprimată în termeni diferiți, dar la fel de valizi. Această declarație comună, semnată de delegații ambelor tradiții, formează un excelent rezumat al concepției ortodoxe: „Scripturile constituie un tot-unitar coerent. Ele sunt în același timp inspirate divin și exprimate uman. Ele depun mărturie cu autoritate despre revelația lui Dumnezeu despre Sine în creație, în întruparea Cuvântului și în întreaga istorie a mântuirii și, ca atare, exprimă Cuvântul lui Dumnezeu în limbajul uman. Cunoaștem, primim și interpretăm Scriptura prin Biserică și în Biserică. Abordarea noastră față de Biblie este una de ascultare.”

Coroborând cuvintele Sfântului Tihonn cu declarația moscovită, putem distinge patru caracteristici-cheie ce delimitează „mintea scripturistică” ortodoxă. În primul rând, citiriea Scripturii este în ascultare. În al doilea rând, este ecleesiastică, în unitate cu Biserica. În al treilea rând, este hristo-centrică. În al patrulea rând, eeste peresonală

Citirea Biliei cu ascultare

În primul rând, așadar, vedem Scriptura ca fiind inspirată de Dumnezeu și, prin urmare, o abordăm în duh de ascultare. Inspirația divină a Bibliei este subliniată deopotrivă de Sfântul Tihon, cât și de Conferința de la Moscova din 1976. Scriptura este „o scrisoare” de la „Împăratul Cerurilor”, spune Sfântul Tihon; „Hristos Însuși îți vorbește”. Biblia, afirmă Conferința, este „martorul autorizat” al lui Dumnezeu despre Sine, exprimând „Cuvântul lui Dumnezeu în limbaj uman”. Răspunsul nostru la acest cuvânt divin este pe bună dreptate unul de receptivitate ascultătoare. Pe măsură ce citim, așteptăm Duhul lui Dumnezeu.

Deoarece este inspirată divin, Biblia posedă o unitate fundamentală, o coerență totală, căci este același Duh care vorbește în fiecare pagină. Nu ne referim la ea ca și cum  ar fi vorba  de„cărțile”, la plural, ta biblia, dar o numim „Biblia”, „Cartea”, la singular. Este o carte, o singură Sfântă Scriptură, cu același mesaj de-a lungul său – un compozit și totuși o singură poveste, de la Geneza la Apocalipsa. În același timp, însă, Biblia este și uman exprimată. Este o bibliotecă întreagă de scrieri distincte, compuse în momente diferite, de persoane diferite, în situații foarte diverse. Îl găsim pe Dumnezeu vorbind aici „în multe și felurite feluri” (Evrei 1:1). Fiecare lucrare din Biblie reflectă perspectiva epocii în care a fost scrisă și punctul de vedere particular al autorului. Căci Dumnezeu nu desființează personalitatea noastră creată, ci o sporește. Harul divin cooperează cu libertatea umană: suntem „împreună-lucrători”, „colaboratori” cu Dumnezeu (1 Corinteni 3:9). În cuvintele scrisorii către Diognet (sec. II), „Dumnezeu convinge, El nu constrânge; căci violența este străină naturii divine”. Așa este întocmai în scrierea Scripturii inspirate. Autorul fiecărei cărți nu era doar un instrument pasiv, un flaut cântat de Spirit, o mașină de dictat care înregistra un mesaj. Fiecare scriitor al Scripturii contribuie cu darurile sale umane specifice. Pe lângă aspectul divin, există și un element uman în Scriptură și trebuie să le prețuim pe amândouă.

Fiecare dintre cei patru evangheliști, de exemplu, are propriul său punct de vedere. Matei este cel mai „eclesiastic” și cel mai evreu dintre cei patru, cu interesul său special pentru relația dintre Evanghelie și Legea evreiască și înțelegerea sa despre creștinism ca „Lege Nouă”. Marcu scrie într-o greacă mai puțin șlefuită, mai aproape de limbajul vieții de zi cu zi și include detalii narative vii care nu se găsesc în celelalte Evanghelii. Luca subliniază universalitatea iubirii lui Hristos, compasiunea Sa atotcuprinzătoare care se extinde în mod egal asupra evreilor și neamurilor. A patra Evanghelie exprimă o abordare mai lăuntrică și mai mistică și a fost numită de Sfântul Clement din Alexandria „o Evanghelie duhovnicească”. Să explorăm și să ne bucurăm din plin de această varietate dătătoare de viață ce se regăsește în Biblie.

Deoarece Scriptura este în acest fel Cuvântul lui Dumnezeu exprimat în limbajul uman, există un loc pentru o anchetă critică cinstită și exigentă atunci când studiem Biblia. Creierul nostru rațional este un dar de la Dumnezeu și nu trebuie să ne fie frică să-l folosim la maxima  sa capacitate atunci când citim Scriptura. Noi, creștinii ortodocși, neglijăm în detrimentul nostru rezultatele cercetărilor academice independente privind originea, datele și calitatea de autor a cărților Bibliei, deși vom dori întotdeauna să testăm aceste rezultate în lumina Sfintei Tradiții.

Alături de acest element uman, totuși, trebuie să vedem întotdeauna aspectul divin. Aceste texte nu sunt doar opera autorilor individuali. Ceea ce auzim în Scriptură nu sunt doar cuvinte omenești, marcate de o mai mare sau mai mică pricepere și percepție, ci Cuvântul necreat al lui Dumnezeu Însuși, Cuvântul Tatălui „pășind înainte din tăcere”, pentru a folosi expresia Sfântului Ignatie al Antiohiei, Cuvântul veșnic al mântuirii. Abordând Biblia, atunci, nu venim doar din curiozitate, pentru a obține oarecare informații istorice. Venim cu o întrebare specifică: „Cum pot să mă mântuiesc?” Receptivitatea ascultătoare la Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă mai presus de toate două lucruri: un sentiment de minunare și o atitudine de ascultare.

Mirarea este ușor de stins. Nu simțim prea des, în timp ce citim Biblia, că a devenit prea familiară, chiar plictisitoare? Oare nu ne-am pierdut vigilența, simțul așteptării? Cât de mult suntem schimbați de ceea ce citim? Trebuie să curățăm continuu ușile percepției noastre și să privim cu alți ochi, cu uimire și mirare, miracolul care ne este pus în fața – miracolul mereu prezent al cuvântului divin de mântuire al lui Dumnezeu, exprimat în limbajul uman. După cum a remarcat Platon, „Începutul adevărului este a te mira de lucruri”.

Cu câțiva ani în urmă am avut un vis pe care încă mi-l amintesc cu luciditate. Eram înapoi în casa în care, timp de trei ani, în copilărie, am locuit la internat. Un prieten m-a dus mai întâi prin camerele deja cunoscute pentru mine din perioada copilăriei mele. Dar apoi, în visul meu, am intrat în alte încăperi pe care nu le mai văzusem niciodată – spațioase, elegante, pline de lumină. În cele din urmă am ajuns la o capelă mică, întunecată, cu mozaicuri aurii strălucind la lumina lumânărilor. „Ce ciudat”, i-am spus tovarășului meu, „că am trăit aici pentru atâta reme, și totuși nu am știut vreodată  de existența acestor camere”. Iar el a răspuns, „dar întotdeauna e așa”. Și m-am trezit și,  iată, era  un vis.

Nu ar trebui să reacționăm în prezența Bibliei  cu exact același sentiment  de surprindere, același simțământ de bucurie și revelație ca cel pe care  l-am simțit eu în vis? Sunt atâtea încăperi în  Scriptură ce nu au fost încă cercetate. Avem atâtea încă se explorăm.

Dacă supunerea înseamnă mirare, înseamnă și ascultare. Acesta este într-adevăr sensul literal al cuvântului „ascultă” atât în greacă, cât și în latină – a auzi. Problema este că cei mai mulți dintre noi sunt mai buni să vorbească decât să asculte. Un incident din „Goon Show”, pe care obișnuiam să-l urmăresc la radio cu nerăbdare în timpul studenției mele, rezumă prea bine situația noastră. Telefonul sună și unul dintre personaje îl ridică. „Bună”, exclamă el, „bună, bună”. Volumul lui crește. „Cine vorbește? Nu te pot auzi. Bună, cine vorbește?” O voce la celălalt capăt spune: „Tu vorbești”. „Ah”, răspunde el, „am crezut că vocea mi-a sunat familiar”. Și pune receptorul jos. Una dintre cerințele principale, dacă vrem să dobândim o „gândire  duhovnicească”, este să nu mai vorbim și să începem să ascultăm. Când intrăm într-o Biserică Ortodoxă, împodobită în mod tradițional, și privim în sus spre altar, vedem acolo, în absidă, icoana Maicii Domnului cu mâinile ridicate la cer – vechiul mod scripturistic de a se ruga pe care mulți încă îl folosesc astăzi. Aceasta trebuie să fie și atitudinea noastră față de Scriptură – o atitudine de deschidere și receptivitate atentă, mâinile noastre fiind întinse invizibil spre cer.

Pe măsură  ce citim Biblia, trebuie să ne modelăm asemenea  Sfintei  Feciare Maria, căci ea este, prin excelență, cea care ascultă. La Buna Vestire, ascultându-l pe înger, ea răspunde cu supunere: „Fie  mie după cuvântul tău” (Luca 1,38). Dacă nu ar fi ascultat mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu și nu l-ar fi primit duhovnicește în inima ei, nu ar fi purtat vreodată Cuvântul lui Dumnezeu trupește în pântecul ei. Ascultarea receptivă continuă să fie atitudinea ei de-a lungul istoriei Evangheliei. La nașterea lui Hristos, după vizita păstorilor, „Maria a păzit toate aceste lucruri, cugetându-le în inima ei” (Luca 2,19). După vizita la Ierusalim, când Iisus avea doisprezece ani, „Mama Sa a păstrat toate aceste lucruri în inima ei” (Luca 2,51). Importanța vitală a ascultării este indicată și în ultimele cuvinte atribuite Maicii Domnului în Sfânta Scriptură, la sărbătoarea nunții din Cana Galileii. „Faceți tot ce vă va spune El” (Ioan 2, 5), le spune ea slujitorilor și fiecăruia dintre noi.

În toate aceste  instanțe,  Fecioara Maria  servește drept oglindă și icoană ie a creștinului bilic. Ascultând  cuvântul  lui Dumnezeu, trebuie să  ne asemănăm ei: prin cumpătare,  prin ținerea  tuturor învățăturilor în inimile  noastre, prin împlinirea voilor Sale.  Vom  da  ascultare, așadar, la cele pe care Dumnezeu ni le rostește.

Sursă

Cum citim Sfânta Scriptură? – partea a II-a

Pentru ASAP România, programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, anul 2023 a fost unul al consolidării parteneriatelor regionale, atât cu administrațiile locale, cât cu instituțiile de învățământ, prin reprezentanții lor: cursurile de instruire în managementul deșeurilor au înregistrat o creștere semnificativă a interesului participanților comparativ cu anul 2022. Nu mai puțin de 911 profesori și personal auxiliar au fost instruiți de către partenerii de la Asociația Ecoteca despre obligațiile legale ale unităților de învățământ cu privire la managementul și gestionarea deșeurilor, economie circulară și soluții de eficientizare a procesului de administrare a deșeurilor în școli.

Activități desfășurate în 2023 de ASAP România

Echipa ASAP a reușit în 2023 să îmbine subiectul colectării separate și componenta ludică și să îi facă pe adolescenții din întreaga țară curioși, activi, mai informați și mai responsabili față de mediu. Jocul „Adevăr sau Reciclare” cu întrebări și provocări despre plastic, creat de Alex Zamfir, a fost jocul vedetă cu care ASAP a desfășurat ateliere și workshopuri pentru elevii din întreaga țară, incluzând capitala. Jocul a ajuns și în școli, pentru a putea fi folosit în clasă, ca material didactic. Două astfel de resurse extrem de utile, de data aceasta pentru profesori, a dezvoltat ASAP în 2023: un kit digital pentru Săptămâna Verde, cu activități și informații despre reciclare, și un ghid de bune practici despre colectare separată.

Programul ASAP are ca scop crearea celei mai mari infrastructuri unitare pentru colectarea separată a deșeurilor în școlile din România, așa încât, în 2023, a desfășurat acțiuni pentru elevii din întreaga țară. Atelierele cu Alex Zamfir, concursul BANDA ASAP, pe tema reciclării, cu premii pentru elevii din București, Brașov, Iași, județele Ilfov și Constanța, sau Școala ASAP+, în care 6 licee vor deveni școli model, sustenabile, sunt acțiunile care certifică obiectivul programului ASAP.

În plus, pentru că reciclarea e cool, echipa ASAP a căutat și în 2023 cele mai interesante evenimente unde să le povestească adolescenților despre plastic și colectare separată; așa s-au continuat parteneriatele cu Electric Castle, cu Gala Societății Civile, cu Forumul Orașelor Verzi din Brașov sau cu alte organizații de mediu în cadrul „River Cleanup Collective @Dunăre”.

Peste 1,600 de școli partenere; 10% au digitalizat complet raportarea deșeurilor

Până în prezent, programul ASAP include peste 1,600 de școli partenere din 36 de localități și municipii reședință de județ din România și 4 sectoare ale capitalei, cu 7 orașe mai mult față de anul 2022, și peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare care au acces la informații, ateliere sau workshopuri desfășurate în școlile din care fac parte.

114 instituții de învățământ au digitalizat complet raportarea deșeurilor în 2023, ghidate de ASAP, și urcă cifrele direct în platforma expert-deseuri.ro

Cantități de deșeuri colectate și amprenta de carbon

Școlile parte din programul ASAP au raportat date despre deșeurile colectate în 2023. Vorbim despre 721 de tone colectate în total, dintre care 82 de tone reciclabile și 639 de tone menajere, cu o cantitate medie / cap de elev de 15.74 kg, în creștere față de anul 2022 – 14,31 kg.

Conform datelor furnizate de partenerii de la Asociația Ecoteca, școlile care s-au implicat în 2023 în programul ASAP au contribuit la reducerea amprentei de carbon cu echivalentul a 22,41 tone.

„2023 a fost cu siguranță un an al consolidării parteneriatelor create în toată perioada de activitate a programului și credem că e necesar, atunci când ai ca obiectiv principal dezvoltarea unei rețele naționale de infrastructură pentru colectarea separată în școli, să te asiguri, periodic, de buna colaborare a tuturor celor implicați. Am organizat astfel, în 2023, 10 întâlniri virtuale cu peste 400 de reprezentanți ai școlilor, pentru a se familiariza cu programul, a afla noutăți și a primi îndrumări, și 5 mese rotunde la Brașov, Iași, Călărași, Constanța și București, cu aproximativ 100 de participanți – reprezentanți ai școlilor, ai administrațiilor locale, salubriști, autorități de mediu etc. – pentru a pune pe foaie idei, a clarifica situații, a dezbate pașii următori și a trage concluzii. Ne bucurăm că subiectul colectării separate nu mai e privit cu reticență și că există din ce în ce mai multă deschidere din partea tuturor celor implicați”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

Planuri și obiective, în 2024, pentru ASAP România

Ca obiectiv general al anului 2024, ASAP România vizează creșterea nivelului de interacțiune cu comunitatea activă a programului și dezvoltarea de instrumente utile de educare pe teme de responsabilitate socială, cu precădere pe cea a protecției mediului.

Mai mult, ASAP își propune să continue demersurile începute în 2023 – promovarea metodelor alternative de educare în școli și nu numai, cu privire la colectarea separată, și instruirea profesorilor și a personalului administrativ pe teme de sustenabilitate și protecția mediului. Activitățile prin care ASAP va interacționa cu elevii, atât în școli, cât și în mediul digital, continuă și în 2024.

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.

***

Parteneri media: Ambasada Sustenabilității în România, Hotnews, Rock FM.

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Da, da, este adevărat! Este adevărat că dificultățile vieții pot fi considerate mici teste sau încercări care ne pot ajuta să devenim mai buni. Aceste provocări ne oferă oportunitatea de a crește, de a învăța și de a ne dezvolta abilități noi. Fiecare experiență dificilă poate fi privită ca o lecție din care să învățăm ceva despre noi înșine și despre lumea înconjurătoare. Lucrurile sunt rânduite cu un scop!

Atunci când întâmpinăm dificultăți, avem șansa să dezvoltăm reziliență, capacitatea de a face față stresului și de a ne adapta la schimbări. Aceste situații pot, de asemenea, să ne ajute să ne descoperim forțele interioare și să ne consolidăm caracterul. Lucrurile sunt rânduite cu un scop!

Este important să avem o mentalitate pozitivă și să vedem dificultățile ca pe niște oportunități pentru creștere personală și dezvoltare. Prin depășirea acestor provocări, putem deveni mai puternici, mai înțelepți și mai pregătiți să facem față viitoarelor provocări. Și, desigur, să citim iar: Dumnezeu rânduiește lucrurile cu un scop!

Fiu al istoricului și criticului de film Tudor Caranfil, Nae (Nicolae) Caranfil s-a născut la București, pe data de 7 septembrie 1960. Este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, secția Regie Film, promoția 1984, absolvind cu nota maximă. Pentru producțiile sale a fost recompensat încă din timpul studenției, filmul său Frumos e în septembrie la Veneția obținând premii atât în țară cât și în străinătate (București, Tours, Torino).

Nae Caranfil exersează regia de teatru la București și Piatra Neamț, iar ulterior pleacă în Belgia, la Bruxelles, unde urmează Programul Scenariștilor Europeni din cadrul Flemish European Media Institute. Acolo elaborează în 1988 scenariul ce va deveni mult mai târziu, în 2007, filmul Restul e tăcere. Scrie apoi, până în 1991, scenarii pentru casa de producție franceză Compagnie des Images și realizează primul său lung-metraj, E pericoloso sporgersi. Pelicula, o coproducție franco-română este prezentată la Cannes în 1993, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs, și este premiată ulterior în festivaluri la Montpellier, Bratislava sau La Baule.

În 1995, Nae Caranfil își pune semnătura pe o altă comedie franco-română, Asfalt Tango , având-o pe Charlotte Rampling cap de afiș, iar trei ani mai târziu, al treilea său lung-metraj este coproducția franco-italo-belgiană Dolce far niente, avându-i în distribuție pe Giancarlo Giannini, François Cluzet și Marguerita Buy. Recompensa nu a întârziat – Premiul pentru Scenariu la Namur în 1998 și participarea în competiția oficială la Karlovy Vary în 1999. Urmează o altă colaborare româno-franceză, Filantropica (2002), o comedie neagră, recompensată cu Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Film de la Paris și multe alte premii la Wiesbaden, Mons, Wurtzburg, Bratislava, Newport Beach și Atena. Filmul obține, în același timp, un mare succes de public și de critică în țară.

Scenariul Restul e tăcere amintit anterior a câștigat, de-a lungul timpului, Marele Premiu pentru Scenariu la Festivalul Internațional de Film de la Paris, în 1995, precum și Premiul 2 în Hartly & Merrill International Scriptwriting Competition, Hollywood 1999. A câștigat, de asemenea, nouă Premii GOPO, incluzând Premiul pentru Cel Mai Bun Film al anului. Restul e tăcere a fost propunerea României pentru Premiile Oscar 2009.

În 2014, Nae Caranfil lansează Closer to the Moon, realizat în limba engleză, film care a deschis festivalul Making Waves de la Lincoln Center, New York, și a fost recompensat cu alte nouă Premii GOPO, inclusiv pentru Cel Mai Bun Film al anului. 6,9 pe scara Richter, este o altă producție Nae Caranfil, la care acesta semnează, pe lângă scenariu și regie, muzica și versurile numerelor de „musical” din film. Prezentat în deschidere la TIFF 2016, filmul este câștigător a șase Premii GOPO.

Pentru toți cei care vor să revadă peliculele de succes ale lui Nae Caranfil, cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului vor fi proiectate, între 28 și 31 ianuarie, de UNATC „I.L. Caragiale” din București, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”. Astfel, precizează un comunicat al organizatorilor, în Sala Cinema din UNATC, publicul va putea vedea și revedea filme emblematice din cariera acestuia, de la debutul său în lungmetraj, „E pericoloso sporgersi” (1993), la marele succes de public „Filantropica” (2002), la rareori difuzatul film internațional „Dolce far niente” (1998) și până la „Restul e tăcere” (2007), un omagiu adus începuturilor cinematografiei din România, și la producția americană „Closer to the Moon” (2014), având în distribuție o serie de vedete internaționale precum Vera Farmiga sau Mark Strong.

Toate cele patru seri de proiecții se vor finaliza cu discuții organizate în jurul filmelor lui Nae Caranfil și vor încerca să construiască un discurs contemporan în jurul operei cineastului. Retrospectiva prilejuiește și o întâlnire cu Nae Caranfil însuși, marți, 30 ianuarie, ulterior proiecției cu „Restul e tăcere”. Vor participa alături de acesta actorii Marius Florea Vizante și Ovidiu Niculescu, interpreții rolurilor principale ale filmului, iar dialogul va fi moderat de Doru Nițescu.

Retrospectiva acompaniază evenimentul prin care UNATC îi va conferi lui Nae Caranfil titlul de Doctor Honoris Causa, într-o ceremonie desfășurată marți, 30 ianuarie, de la ora 15, în sala „Ileana Berlogea” din UNATC, în cadrul „Zilei UNATC”.

Sursă foto: unatc.ro

Copiii, aceste minunate făpturi pline de curiozitate și inocență, merită să fie văzuți și iubiți în fiecare clipă a existenței lor. Sunt mici exploratori ai lumii, descoperind fiecare colț al vieții cu ochi plini de entuziasm și inimă deschisă. În fiecare zâmbet, în fiecare întrebare, se află un univers întreg de emoții și potențial, așteptând să fie descoperit.

O comoară de neînlocuit

Fiecare copil este o comoară de neînlocuit, o expresie unică a frumuseții și diversității umane. Copiii aduc în lume o energie proaspătă și o bucurie pură! În ochii lor, descoperim totul într-o nouă lumină, plină de minuni și posibilități.

În această lume complexă -și în care obstacole apar la tot pasul-, fiecare copil merită să se simtă văzut și iubit. Acesta este un drept fundamental al fiecărui mic suflet care pășește în această călătorie numită viață.

Există un adevăr profund în ideea că existența umană se bazează pe conectare; adulții au rolul esențial de a invita copilul să fie exact așa cum este, cu toate particularitățile și unicitatea sa.

Perioada din primele luni de viață este de căpetenie pentru formarea legăturilor de atașament în fiecare copil. Experiențele liniștitoare devin fundamentale pentru creșterea armonioasă a micilor ființe. Atât perioada de sarcină, cât și primul an de viață reprezintă o fereastră sensibilă în care conexiunile afective se conturează și modelează.

Atingerea liniștitoare devine, de asemenea, o necesitate imperativă. Obiceiul de a ține copilul în brațe, de a-l atinge și mângâia, nu doar contribuie la dezvoltarea corp-minte, dar îi și confirmă că este iubit și în siguranță. Atingerea diafană, mângâierea, devine fundamentul în construirea încrederii în sine și în ceilalți.

Sprijinul și suportul din partea părinților și a celorlalți adulți sunt esențiale în primii ani de viață. Niciun copil nu ar trebui să se simtă singur sau lipsit de iubire. Conectarea cu ceilalți este esența vitalității umane, iar lipsa ei poate cauza suferință și traume pe termen lung.

Joacă și emoții

Joaca aduce în existența copilului bucuria de a trăi clipa și reprezintă o sursă infinită de energie și creativitate. Prin joacă, micuții își explorează lumea, își dezvoltă abilități sociale și învață să își exprime gândurile și emoțiile.

Emoțiile validate sunt iar o necesitate! Emoțiile sunt focul lăuntric al vieții; este esențial să ne ajutăm copiii să își recunoască și să își accepte trăirile!

Fiecare copil are dreptul să simtă că aparține acestei lumi. Atașamentul față de familie este, desigur, esențial, dar există și firele nevăzute care leagă fiecare individ de întregul univers. Și contează!

Iubirea și atenția constantă creează rădăcini puternice ale încrederii: în sine și în ceilalți. Copiii care se simt iubiți, văzuți, plăcuți, se dezvoltă în adulți siguri pe ei, capabili să exploreze lumea cu curaj și să construiască relații sănătoase.

Iubit, plăcut, văzut

A fi iubit, a fi plăcut, înseamnă a avea un refugiu în brațele călduroase ale înțelegerii și acceptării, înseamnă a avea un loc unde să poți fi tu însuți, fără frica de a fi judecat.

A deveni un adult conectat cu emoțiile, simțurile, gândurile și comportamentele sale presupune o călătorie susținută de familie, școală, prieteni, grupul de apartenență.

Copiii merită să fie văzuți și iubiți, nu doar pentru cine sunt acum, ci și pentru cine vor deveni!

Primele benzi desenate din lume au apărut în Japonia, în timpul shogunilor Tokugawa; Kibyōshi, se numeau cărțile cu benzi desenate ale perioadei Edo (1603-1868).

Cel care a consacrat genul a fost un samurai pasionat de pictură, grafică, poezie și literatură, Koikawa Harumachi, care, în anul 1775, a publicat prima carte incluzând benzi desenate, intitulată ,,Kinkin sensei eiga no yume” („Splendidul vis al maestrului Fulger de Aur”).

Ca gen publicistic, benzile desenate și-au găsit consacrarea în Statele Unite, unde au apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea. A fost, ce-i drept, o apariție timidă, în paginile marilor cotidiene americane. Cei doi moguli ai presei de peste Ocean, William Randolph Hearst, patronul de la „New York Journal“, și Joseph Pulitzer, patronul lui „New York World“, au avut ideea ca, pe lângă știrile din ce în ce mai senzaționale care apăreau în ziarele lor, să introducă în paginile suplimentelor de duminică și desene umoristice, cunoscute de atunci încoace sub numele de ,,funnies”. (sursa: historia.ro)

Cel mai popular personaj românesc de bandă desenată este Haplea. El s-a născut în 1924, în revista „Dimineața copiilor“, care era suplimentul ziarului „Adevărul“. E o satiră a zilelor noastre în care personajul principal e Haplea, cel care avea să devină simbol pentru lăcomie. A prins viață în 1936, când scriitorul Nicolae Batzaria l-a imaginat.

Multe benzi desenate pornesc de la realitate și de la folclorul românesc. Harap-Alb, de exemplu, din revista „Harap-Alb continuă“ (editor: Mihai Ionașcu) pornește de la basmul inițial și este reinventat, adus într-un univers imaginar eroic-fantasy.

În prezent banda desenată românească este revigorată prin preocupările autorilor pentru atragerea publicului tânăr în lumea romanului transpus în imagini.

David Ioan Bulboacă începe seria unor benzi desenate imaginate de el, în care binele și răul se înfruntă, exact ca în viața de zi cu zi. Cine va învinge? Oare omenirea mai poate fi salvată? Cine este inamicul numărul 1? Care sunt valorile umane ce nicicând nu se vor stinge?

Ce visează copiii? Ce înseamnă să fii erou? Pe cine ne bazăm când pare că nu mai avem nicio șansă? Fii alături de tânărul artist pentru a descoperi vis și frământare și speranță și putere de creație!

România este o țară cu istorie bogată și o cultură diversă, dar și cu o moștenire științifică impresionantă. În domeniul medicinei, mulți români au făcut descoperiri și invenții care au schimbat cursul istoriei și au salvat milioane de vieți. Victor Babeș, Ion Cantacuzino, Aurel Babeș și Ana Aslan sunt doar câțiva dintre românii de geniu care au contribuit la progresul medicinei în domenii precum oncologie, gerontologie, microbiologie și imunologie.

Victor Babeș (1854 – 1926)

 Medic și bacteriolog român, Victor Babeș a pus bazele microbiologiei moderne. Parte dintr-o familie de intelectuali de origine română, a studiat medicina la Budapesta, Viena, Paris și Berlin, unde a lucrat cu mari savanți precum Louis Pasteur, Robert Koch și Rudolf Virchow. A publicat, împreună cu Victor Cornil, primul tratat de bacteriologie din lume, în 1885. Începând din 1893, a fost membru al Academiei Române.

A făcut numeroase descoperiri și invenții de-a lungul vieții. A demonstrat prezența bacililor tuberculozei în urina persoanelor bolnave și a pus în evidență peste 40 de microorganisme patogene. A descoperit o clasă de paraziți care cauzează febra de Texas la pisici și alte boli la animale vertebrate. A tratat pelagra, rabia, difteria și lepra cu metode inovatoare.

A înființat Institutul de Bacteriologie și Patologie Experimentală din București, care îi poartă numele.

Ion Cantacuzino (1863 – 1934)

Ilustru medic, bacteriolog și om de știință român, recunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul medicinei și al cercetării științifice. Născut într-o familie nobiliară, Cantacuzino și-a început studiile medicale la Paris și Berlin, iar ulterior și-a continuat cercetările la Institutul Pasteur din Paris, unde a lucrat sub îndrumarea celebrului bacteriolog Louis Pasteur. Revenit în țară, a devenit profesor la Universitatea din București și a fondat Laboratorul de Igienă și Bacteriologie, devenind un pionier al cercetărilor medicale din România.

Una dintre cele mai remarcabile contribuții ale lui Cantacuzino a fost descoperirea vaccinului antitetanic în 1913, o realizare cu impact semnificativ asupra sănătății publice. Vaccinul a salvat multe vieți și a rămas un element esențial în prevenirea tetanosului. Cantacuzino a fost, de asemenea, preocupat de studiul altor boli infecțioase, precum tifosul exantematic și holera, și a contribuit la dezvoltarea unor metode avansate de diagnostic și tratament.

Aurel Babeș (1886 – 1962)

Medic român, doctor în medicină și profesor de anatomie patologică la Facultatea de Medicină din București. S-a născut în București, fiind fiul lui Aurel Babeș, profesor de chimie la Facultatea de Medicină Veterinară din București și nepotul lui Victor Babeș, coautor al primului tratat de bacteriologie.

Aurel Babeș a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București în 1911 și a obținut doctoratul în medicină în 1915 cu teza “Lichidul cefalorahidian: studiu clinic și experimental”, care a fost distinsă cu Premiul Hillel al Facultății de Medicină și Premiul Lazăr al Academiei Române.

După specializarea în patologie, a fost numit în 1921 asistent la Clinica de Ginecologie din Spitalul Colțea condusă de Constantin Daniel. Împreună cu acesta, Babeș a realizat primele studii care au demonstrat că cancerul de col uterin poate fi diagnostica pe frotiuri cervicale, ceea ce a dus la denumirea Spitalului Colțea ca “locul nașterii frotiului cervical”.

În 1929, Babeș a devenit profesor asistent la Universitatea de Medicină și Farmacie, poziție pe care a deținut-o până în 1941. Ulterior, a lucrat la Centrul de Diagnostic și Îngrijire a Cancerului până în 1948, iar apoi ca patolog și cercetător la Institutul de Endocrinologie.

Aurel Babeș a adus contribuții importante în domeniul medicinii, fiind unul dintre descoperitorii testului Papanicolau ca metodă de screening pentru cancerul de col uterin utilizată pe scară largă în întreaga lume. De asemenea, a descoperit testul Babeș-Negri, pentru diagnosticul rabiei.

Ana Aslan (1897 – 1988)

Este una dintre cele mai cunoscute și apreciate personalități românești din domeniul medicinei. A fost medic, biolog, cercetător și academician, care a dedicat o mare parte din viața și cariera sa studiului fenomenului de îmbătrânire și prelungirii duratei de viață.

A descoperit efectele procainei asupra îmbătrânirii și a inventat două produse geriatrice de renume mondial: Gerovital și Aslavital, care au avut efecte benefice asupra sănătății și vitalității a milioane de oameni.

A înființat și condus primul institut de gerontologie din lume, unde a tratat numeroase personalități internaționale. Membră a Academiei Române, de-a lungul vieții, Ana Aslan a fost distinsă cu numeroase premii și recunoașteri pentru contribuția sa la progresul științific și umanitar.

Prin contribuțiile lor excepționale, acești pionieri au schimbat paradigmele și au ridicat standardele medicale la nivel internațional. De la descoperiri fundamentale în domeniul bacteriologiei și imunologiei la inovații remarcabile în gerontologie și tratamentul diverselor boli, acești oameni de știință români au influențat profund progresul medical global. Astfel, prin dedicarea lor și prin realizările care au depășit granițele țării, acești eroi ai medicinei rămân surse de inspirație și mândrie pentru întreaga comunitate științifică și pentru societatea românească în ansamblu.

Sursă foto: Wikipedia

Adolescentul Ion Lianu Popa provine dintr-o familie binecuvântată cu har. În interiorul acesteia și-a șlefuit talentul moștenit, dar și cu ajutorul cadrelor pe care le-a avut ca reper. Și-a permis să strălucească, dar el nu este doar un diamant. Este o comoară întreagă.

Are 17 ani și poartă în brațe, în inimă și gânduri aspirații înalte demne de calitatea studiilor și pregătirii pe care le-a făcut încă de mic în inițierea muzicii. A fost admis de curând la Academia Regală de Muzică din Londra, totodată și la Conservatorul Universității americane din Cincinnati, Ohio. Pe când unii se gândesc încă la ce facultate să-și depună dosarul, Ion mai atinge un prag în cariera sa muzicală. Decizii înțelepte să ia în continuare îi dorim!

Să-l cunoaștem!

Ion, te perfecționezi continuu. Este o necesitate sau o obligativitate în muzică?

Aș putea zice că este și o necesitate și o obligativitate. pentru că lumea muzicii evoluează încontinuu și obligativitate pentru că îmi doresc să ajung cel mai bun în ceea ce fac.

Ești descris ca fiind un copil artist multitalentat. Cât de mult te onorează aceste cuvinte și ce înseamană pentru tine? Te responsabilizează?

Normal că îmi dă o stare de satisfacție acest lucru, însă nu consider că am atins nivelul laudelor la care sunt supus.

Confirmările celor două instituții muzicale de prestigiu le-ai primit recent, la sfârșitul lunii decembrie. Ai avut emoții că nu vei fi admis? Ce-mi poți spune acum, după ce ești liniștit?

Cred că fiecare copil ar avea emoții când aplică la astfel de instituții indiferent de șansele de reușită pe care le are. Mă bucur nespus că am fost admis și am încredere că Dumnezeu îmi va ajută mereu în drumul meu.

Ce proiecte ticluiești în continuare? Presupun că pentru un elev sârguincios ca tine, pauza nu este îmbrățișată.

În acest moment al carierei, că și elev, mă axez pe învățătură pentru a trece de examenul de maturitate și bineînțeles pe studiu.

Trofeele, premiile și titlurile sunt cele care confirmă că facem, în general, ceva bine sau foarte bine. Ce reprezintă pentru tine tot ce ai obținut până acum?

Pentru mine, trofeele pe care le-am obținut nu sunt așa valoroase cât clipa trăită în momentul în care le-am obținut. Cred că de fapt asta sunt premiile, obiecte menite să ne amintească prin ce am trecut și ce am experimentat obținându-le.

Ai fost înconjurat de sunetele muzicii încă de când te-ai născut. Cât de fidel îi ești muzicii?

Nu aș putea trăi fără muzică și nu mi pot imagina o viață fără această. Dacă n ar fi muzică, n-aș fi nimic.

Dacă n-ar fi fost muzica în viața ta, dar și a familiei tale, ce carieră ai fi ales?

Mi-ar fi plăcut să fiu fotbalist.

Apropo de carieră, vrei să te dezvolți profesional în străinătate, acolo unde ai obținut bursa sau după studii te vei întoarce în țara natală?

Din păcate pentru țara mea dragă, aleg să trăiesc în străinătate. Nu pentru că nu-mi iubesc țara, din contră. Însă în stadiul de față simt că nu mă pot dezvolta propice în mediul și anturajul din România.

Când negociezi cu timpul liber, cum ți-l petreci, Ion? Mai are timp un elev și de alte plăceri?

Spre rușinea mea, unul dintre viciile mele este timpul petrecut la calculator, însă ca oricare alt tânăr de vârsta mea îmi place să ies în oraș cu prietenii.

Dacă ar fi să-i mulțumești unui singur om din viața ta pentru ceea ce ai devenit, cui te-ai apleca cu mulțumirile?

Mi-aș mulțumi mie pentru că nu am renunțat niciodată, deși au fost momente când m-am gândit să o fac.

Cât de mult înseamnă pentru tine profesorii care te-au pregătit?

Un profesor bun înseamnă jumătate din rezultatele elevului. Eu fără profesorul meu dl. Gheorghe Puiu Călinescu nu aș fi ajuns aici, la fel cum nici el fără un elev că mine nu ar fi avut astfel de realizări.

Un artist are nevoie de talent îmbinat cu mult exercițiu. De ce altceva ar mai avea nevoie un artist ca să fie cel mai apreciat?

Încrederea reprezintă un factor important în dezvoltarea muzicală a unui artist, doar că majoritatea uită să fie oameni.

Cu toții purtăm în minte și în inimă dorințe. Care să fie dorința ta cea mai mare?

Cea mai mare dorință a mea  este să am o viață fericită și să realizez tot ce mi-am propus.

Elevii Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Capitală au continuat o tradiție mai veche și s-au reunit și anul acesta, pentru a depune o ghirlandă de garoafe roșii pe umerii statuii lui Mihai Eminescu de la Ateneul Român. Cum a făcut-o adesea, li s-a alăturat și poeta Ana Blandiana, cea care a povestit în scrierile sale despre această tradiție, instituită de scriitorii români în anii sumbri ai comunismului.

„Faptul că acești copii, faptul că profesorii lor, citind despre această tradiție și inițiativă, au preluat-o și, de 10 ani, vin, în 15 ianuarie, de ziua lui Eminescu, și fac același lucru mi se pare cu adevărat extraordinar. Mi se pare foarte încurajator, în primul rând pentru noi, cei care vedem ideile și iubirile noastre continuându-se”, a declarat poeta pentru Trinitas TV.

„Dar ce mi se pare mai important este faptul că protestul de atunci împotriva nelibertății a devenit acum un protest împotriva formelor în care libertatea are tendința să dea cultura la o parte. Ceea ce trebuie să înțelegem este că nu suntem una din cele mai mari țări de pe pământ, dar suntem o țară care prin cultura ei contează.”

„Liceul Pedagogic «Anastasia Popescu» are, de pe când era încă în școală generală, această tradiție, pentru că am citit împreună cu copiii la clasele a V-a fragmente din «Fals tratat de manipulare» al doamnei Ana Blandiana și am descoperit această tradiție pe care deja scriitorii o instituiseră, ca, în luna ianuarie, să aducă spre statuia de la Ateneu a poetului Mihai Eminescu o ghirlandă de garoafe roșii”, a explicat prof. dr. Monica Șerbănescu, fondatoarea și directoarea liceului.

I-am întrebat pe copii dacă sunt de acord să preluăm ideea acestei ofrande și ei s-au bucurat foarte mult atunci. Am făcut un grup mai mic, fiindcă eram și noi mai mici, iar cu anii am stabilit o tradiție: clasele a V-a să vină an de an la Ateneu.”

Depunerea ghirlandei a fost însoțită de un moment poetic susținut de elevii claselor a V-a, precum și de liceeni. Andrada Anastasiu, elevă în Clasa a IX-a „Prof. Angela Vasiliu” la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” a citit Odă (în metru antic) și Mai am un singur dor de Mihai Eminescu, iar corul a interpretat Imnul liceului, pe versurile poemului „Rugăciune”.

Acțiunea omagială s-a încheiat cu vizitarea Ateneului Român. „Era important pentru ei să cunoască și clădirea Ateneului, fiind ziua Culturii Naționale, legătura aceasta între un poet foarte important cum este Eminescu și Ateneul Român, care este un simbol al culturii noastre”, a spus prof. dr. Monica Șerbănescu.

Gestul depunerii ghirlandei de garoafe roșii la statuia Poetului Național din fața Ateneului Român din Capitală a fost inițiat de un grup de scriitori, printre care Geo Bogza și Ana Blandiana, în anii 1980.

Foto credit: Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”

Știu!

Într-o conversație alături de aproape oricine, cel mai plăcut lucru pe care îl poți auzi din partea partenerilor de discuție este numele tău, iar cel mai plăcut lucru pe care îl poți auzi de la tine este „Știu!”. 

Întreabă-mă ce știu, ascultă-mă când îți dovedesc cât știu și vei fi prietenul meu. Spune-mi că nu știu și va dura mult să te iert! 

Căutăm „să putem fi siguri”

Cunoașterea este o virtute, o practică, poate chiar un stil de viață și cu siguranță un imperativ social. Discutăm și ne creăm imaginea pe baza a ceea ce știm, îi analizăm pe ceilalți, creăm din ce am cumulat, luăm decizii și acționăm bazându-ne pe lucrurile de care suntem siguri. Cel puțin când suntem tineri, căutăm „să putem fi siguri” pe noi și pe ce cunoșteam foarte repede. Chiar dacă este parte din procesul de învățare și creștere al fiecăruia, cred că merită să medităm asupra subiectului din când în când. 

Am învățat să fiu foarte sceptic cu mine și cu lumea și valorez foarte mult acest aspect al meu. Am aflat de nenumărate ori că alții din jur aruncau cu informații de dragul de a o face, că nu știu să gândească critic, să-și motiveze opiniile, să verifice surse corect sau să îmi arate că nu știu ceva în totalitate.

Spre sfârșitul liceului, mi-am dat seama că acest lucru provine dintr-o „predispoziție de confirmare” („Confirmation Bias”), adică din eroarea cognitivă de a căuta să folosești informații, veridice sau nu, pentru a-ți confirma propriile convingeri, ce la rândul lor provin din nevoile și dorințele tale. Este normal să ne dorim să știm că trăim sănătos, natural și că ducem un stil de viață echilibrat ce ne potențează corpul și mintea, însă nu înseamnă că putem să ne rezumăm la a folosi un aliment minune pe care să ne bazăm pentru sănătatea noastră. 

Bias-ul de confirmare merge cu noi parcă peste tot și ne îndeamnă să ne decidem foarte repede asupra subiectelor importante din viața interioară și exterioară. Ne poate face să ne simțim bine în pielea noastră și poate face situația și contextul în care suntem momentan să fie acceptabil și confortabil. De asemena, ne face și să simțim că avem dreptate și chiar că am luat până acum doar decizii foarte bune. 

Evident, ne ține pe loc. 

Am încredere în modul în care am ajuns la concluzia mea

Când întâmpinăm o opinie opusă celei ce ne aparține, în loc de a spune „da” situației conflictuale și de a intra instant în postura de apărător a ceea ce credem și simțim, spun să abordăm o poziție de curiozitate. Ne putem spune: „Am încredere în modul în care am ajuns la concluzia mea, însă drumul prin care celălalt a ajuns la concluzia sa poate fi interesant, de asemenea”. Dacă se poate, plecați împreună să explorați aceste drumuri și veți ieși amândoi exponențial mai câștigați!

Dacă am învățat ceva în timpul liceului și facultății este când știu sigur că nu pot fi cu totul sigur asupra unui subiect. Avem nevoie să studiem adânc proveniența informațiilor, sursele și metodele folosite pentru a le obține. De asemenea, consider că mă pot pronunța asupra unui lucru atunci când am studiat nu doar sursa primară, ci și comentarii și critici asupra subiectului. 

Pentru că nu toate informațiile pot fi verificate prin punerea lor în practică directă, pentru a observa cum răspunde mediul înconjurător la acestea, o doză de scepticism e întotdeauna binevenită când citim sau discutăm despre ceva nou.

Chiar dacă facem exercițiul în capul nostru și în timpul în care stăm singuri, de a fi vigilenți cu ce luăm de bun, ce vom lua de bun și de la cine, e în natura noastră să fim mult mai categorici cu cei din jurul nostru. De altfel, nimeni nu investește timp în o persoană nehotărâtă și cârtitoare. Clar ar trebui să practicăm îndoiala doar pe timpul nostru.

Cum ne prezentăm cunoașterea și hotărârea, are un efect profund asupra interacțiunii noastre cu ceilalți. Când sunt hotărât și stăpân pe situație, devin obositor și fără empatie, iar când nu cunosc, sunt catalogat (în primul rând în capul meu), ca neinițiat, nepregătit, poate chiar leneș. În toate situațiile trebuie să arătăm că știm ceva, însă cred că este important să-i convingem pe cei cu care vorbim să ne învețe din ce știu ei cu adevărat corect, valoros și profund. 

Probabil cel mai mult primim de la oameni când arătăm că vrem să știm, că putem să primim și delimităm cât de clar putem unde se află granița limitei cunoașterii noastre. Atunci, dacă suntem norocoși, putem fi martori la una dintre cele mai frumoase exprimări ale naturii umane, o lecție specifică și adâncă, construită din viața persoanei cu care vorbim. 

În domeniul cunoașterii trebuie să practicăm răbdarea, curiozitatea și tăcerea. Trebuie să căutăm pasajele pe care noi le-am ratat și pe care ceilalți le cunosc și să avem mare grijă la ce traduceri alegem să citim. Nu trebuie, însă ar fi bine, să știm că încă nu știm totul. 

Mai ții minte primele lui linii trase pe o coală albă?

Și uimirea de pe fața sa?

Și bucuria voastră?

Și frigiderul neîncăpător de lucrări colorate care-mai-de-care, prinse cu magneți?

Desenele copilului tău sunt mult mai mult decât o joacă, o activitate prin care se umple o bucată de hârtie cu linii, puncte, culori, obiecte; ele reprezintă primul mesaj scris al micuțului tău, iar procesul artistic în sine aduce numeroase beneficii de dezvoltare.

Desenul devine un mijloc esențial prin care cei mici pot comunica, își pot ascuți simțurile vizuale și își pot stimula creativitatea.

Și DA- expunerea desenelor copilului pe frigider poate avea un impact semnificativ asupra încrederii în sine a micuțului tău, transformându-le într-un adevărat stimulent pentru stima de sine. Prin urmare, încurajează-ți copilul să-și exploreze talentele artistice folosind toate culorile!

Etape cu satisfacții

În ceea ce privește dezvoltarea artistică a copiilor, aceștia parcurg aceleași etape indiferent de locul din lume în care se află.

Pedagogul și antropologul Joern Martin Steenhold, expert în jocurile copiilor, observă că cei ce se situează la vârsta de un an sau doi ani încep prin a desena linii și cercuri (care nu, nu sunt perfecte), în timp ce cei de trei ani încep să reprezinte obiecte și figuri în funcție de importanța lor pentru universul propriu.

La vârsta de patru ani, copiii preferă creioanele colorate și însoțesc desenele lor cu povești imaginative, în timp ce la cinci sau șase ani, încep să reprezinte lucruri cât mai realist posibil, străduindu-se din toate puterile.

Desenul = formă de comunicare

Desenul nu este doar o activitate plăcută, ci și o formă crucială de comunicare pentru cei mici. În absența vorbirii, desenul devine primul mod de exprimare, permițând copilului să transmită lucruri care îi fascinează, sentimente pe care le găsesc dificil de exprimat verbal.

Ofer un sfat important părinților: să se abțină de la interpretări rapide și să încurajeze copilul să devină un povestitor atunci când este întrebat despre desenele lui.

Atent la simțuri?

Pe lângă comunicare, desenul contribuie și la dezvoltarea simțurilor copilului. Prin observarea și studierea obiectelor, copiii fac alegeri conștiente în ceea ce privește modul în care le reprezintă. Încurajează-ți copilul să exploreze întreaga bucată de hârtie prin întrebări precum ,,dar ce vei desena lângă cotețul găinilor?” și ,,ce e de așezat lângă norii aceștia măreți?”

Imaginația copilului este stimulată, iar simțul spațiului, dimensiunilor, formelor, culorilor și atenția la detalii sunt îmbunătățite.

Bine ați venit la expoziția din sufragerie!

Bucuria împlinitoare și stimularea stimei de sine se așează odată cu expunerea desenelor copilului pe frigider sau, de ce nu?- când sufrageria se transformă în sală de expoziție: ,,Bine ați venit la expoziția Laviniei, mica noastră pictoriță!”

Arătându-i fiului sau fiicei tale cât de mult apreciezi contribuția sa artistică, sprijini creșterea încrederii în sine a copilului tău.

Procesul, nu doar produsul finit!

Procesul creativ al realizării desenului este cel care aduce bucurie copilului, încurajându-l să experimenteze prin linii, culori și forme. Acest mod de abordare îi permite micuțului tău să se bucure de procesul creativ. Încurajează-ți copilul să experimenteze și să fie creativ în felul său unic.

În final, unii dintre cei mai iubiți artiști sunt aceia care au reușit să își păstreze mințile uimitoare și creative ale copilăriei.

Susținându-ți copilului tău să exploreze lumea și prin desen, contribui la dezvoltarea sa într-un mod armonios și creativ.

„Fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămână un artist și după ce va crește...” (Pablo Picasso)

-Nu, nu îmi place ce mi-ai dat, nici nu voiam asta și nu nu îmi pasă ce crezi!!! În-țe-leeeegi??????

Magda are 8 ani, bucle aurii, ochii albaștri și un ton ,,țipat” care o încremenește pe mama ei.

Mama Magdei se înfurie și are tendința de a-i da fiicei ei o lecție acum, pe loc! Ohhhh! Câte cuvinte îi vin pe vârful limbii!

Da… stai! Să respir puțin înainte, își spune mama Magdei….

Când te confrunți cu momentul în care copilul tău își exprimă dorințele într-un mod pe care îl consideri lipsit de respect, este crucial să analizezi atât propriile reacții, cât și comportamentul copilului.

În acele secunde tensionate, este posibil să simți o gamă variată de emoții, precum furie, anxietate, iritare, teamă, rușine sau mâhnire.

Te regăsești?

Noi, da!

Este important să conștientizezi că modul în care te simți tu se reflectă și în starea emoțională a copilului tău. Chiar așa!

Acordă-ți o pauză!

O primă etapă esențială este să îți acorzi o pauză și să îți adresezi câteva întrebări critice. Este cu adevărat copilul lipsit de respect sau este ego-ul tău afectat?

Unde anume se manifestă lipsa de respect – în tonul folosit, în modul de abordare, în cuvintele rostite sau în limbajul non verbal?

O introspecție sinceră te poate ajuta să identifici sursele conflictului și să abordezi situația cu o perspectivă mai clară.

După ce ai identificat aspectele care necesită îmbunătățire, poți modela comportamentul dorit prin propriul exemplu.

Transformă comunicarea într-un dialog respectuos, arătând copilului cum să se exprime și cum să interacționeze cu ceilalți într-un mod cuviincios. Este esențial să stabilești limitele respectului și să subliniezi importanța unei comunicări sănătoase.

Răspunde când ești calm!

În momentul în care te confrunți cu astfel de situații, evită să răspunzi impulsiv sau în furie. Cererea unui moment de calm pentru tine îți permite să îți recâștigi echilibrul emoțional și să abordezi situația cu răbdare și înțelegere. Un răspuns calm și reflectat va contribui la menținerea unei relații sănătoase cu copilul tău și va evita escaladarea conflictului.

Este important să îți amintești: copiii nu se nasc cu tact sau cu abilități de rezolvare a conflictelor. Acestea trebuie învățate și modelate.

Fiind părinte, ai rolul de a le oferi exemple pozitive de reacție, înțelegere și comportament adecvat. Implicarea ta activă în dezvoltarea abilităților sociale ale copilului este esențială pentru construirea unei comunicări sănătoase și a unei relații de încredere între voi.

Conectare și apoi corectare

Cred că ne-am reamintit cu toții: este crucial să stabilești o conexiune emoțională profundă cu copilul tău înainte de a încerca să-i corectezi comportamentul. Prin alocarea timpului pentru a înțelege lumea interioară a micuțului și ascultând cu empatie, se creează un fundament solid pentru comunicare. Această conexiune afectivă nu doar consolidează legăturile dintre părinte și copil, ci și deschide larg ușa pentru o abordare mai eficientă a educației.

Atunci când simte că este înțeles și acceptat, copilul devine mai receptiv la îndrumare și învățare, iar relația voastră se întărește în mod pozitiv.

-Magda, te simt cu adevărat supărată! Aș vrea să înțeleg mai bine ce spui. Nu prea aud din cauza tonului pe care îl folosești….Și chiar aș vrea să înțeleg…

-Uh, mami, uite……..