Pentru ASAP România, programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, anul 2023 a fost unul al consolidării parteneriatelor regionale, atât cu administrațiile locale, cât cu instituțiile de învățământ, prin reprezentanții lor: cursurile de instruire în managementul deșeurilor au înregistrat o creștere semnificativă a interesului participanților comparativ cu anul 2022. Nu mai puțin de 911 profesori și personal auxiliar au fost instruiți de către partenerii de la Asociația Ecoteca despre obligațiile legale ale unităților de învățământ cu privire la managementul și gestionarea deșeurilor, economie circulară și soluții de eficientizare a procesului de administrare a deșeurilor în școli.

Activități desfășurate în 2023 de ASAP România

Echipa ASAP a reușit în 2023 să îmbine subiectul colectării separate și componenta ludică și să îi facă pe adolescenții din întreaga țară curioși, activi, mai informați și mai responsabili față de mediu. Jocul „Adevăr sau Reciclare” cu întrebări și provocări despre plastic, creat de Alex Zamfir, a fost jocul vedetă cu care ASAP a desfășurat ateliere și workshopuri pentru elevii din întreaga țară, incluzând capitala. Jocul a ajuns și în școli, pentru a putea fi folosit în clasă, ca material didactic. Două astfel de resurse extrem de utile, de data aceasta pentru profesori, a dezvoltat ASAP în 2023: un kit digital pentru Săptămâna Verde, cu activități și informații despre reciclare, și un ghid de bune practici despre colectare separată.

Programul ASAP are ca scop crearea celei mai mari infrastructuri unitare pentru colectarea separată a deșeurilor în școlile din România, așa încât, în 2023, a desfășurat acțiuni pentru elevii din întreaga țară. Atelierele cu Alex Zamfir, concursul BANDA ASAP, pe tema reciclării, cu premii pentru elevii din București, Brașov, Iași, județele Ilfov și Constanța, sau Școala ASAP+, în care 6 licee vor deveni școli model, sustenabile, sunt acțiunile care certifică obiectivul programului ASAP.

În plus, pentru că reciclarea e cool, echipa ASAP a căutat și în 2023 cele mai interesante evenimente unde să le povestească adolescenților despre plastic și colectare separată; așa s-au continuat parteneriatele cu Electric Castle, cu Gala Societății Civile, cu Forumul Orașelor Verzi din Brașov sau cu alte organizații de mediu în cadrul „River Cleanup Collective @Dunăre”.

Peste 1,600 de școli partenere; 10% au digitalizat complet raportarea deșeurilor

Până în prezent, programul ASAP include peste 1,600 de școli partenere din 36 de localități și municipii reședință de județ din România și 4 sectoare ale capitalei, cu 7 orașe mai mult față de anul 2022, și peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare care au acces la informații, ateliere sau workshopuri desfășurate în școlile din care fac parte.

114 instituții de învățământ au digitalizat complet raportarea deșeurilor în 2023, ghidate de ASAP, și urcă cifrele direct în platforma expert-deseuri.ro

Cantități de deșeuri colectate și amprenta de carbon

Școlile parte din programul ASAP au raportat date despre deșeurile colectate în 2023. Vorbim despre 721 de tone colectate în total, dintre care 82 de tone reciclabile și 639 de tone menajere, cu o cantitate medie / cap de elev de 15.74 kg, în creștere față de anul 2022 – 14,31 kg.

Conform datelor furnizate de partenerii de la Asociația Ecoteca, școlile care s-au implicat în 2023 în programul ASAP au contribuit la reducerea amprentei de carbon cu echivalentul a 22,41 tone.

„2023 a fost cu siguranță un an al consolidării parteneriatelor create în toată perioada de activitate a programului și credem că e necesar, atunci când ai ca obiectiv principal dezvoltarea unei rețele naționale de infrastructură pentru colectarea separată în școli, să te asiguri, periodic, de buna colaborare a tuturor celor implicați. Am organizat astfel, în 2023, 10 întâlniri virtuale cu peste 400 de reprezentanți ai școlilor, pentru a se familiariza cu programul, a afla noutăți și a primi îndrumări, și 5 mese rotunde la Brașov, Iași, Călărași, Constanța și București, cu aproximativ 100 de participanți – reprezentanți ai școlilor, ai administrațiilor locale, salubriști, autorități de mediu etc. – pentru a pune pe foaie idei, a clarifica situații, a dezbate pașii următori și a trage concluzii. Ne bucurăm că subiectul colectării separate nu mai e privit cu reticență și că există din ce în ce mai multă deschidere din partea tuturor celor implicați”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

Planuri și obiective, în 2024, pentru ASAP România

Ca obiectiv general al anului 2024, ASAP România vizează creșterea nivelului de interacțiune cu comunitatea activă a programului și dezvoltarea de instrumente utile de educare pe teme de responsabilitate socială, cu precădere pe cea a protecției mediului.

Mai mult, ASAP își propune să continue demersurile începute în 2023 – promovarea metodelor alternative de educare în școli și nu numai, cu privire la colectarea separată, și instruirea profesorilor și a personalului administrativ pe teme de sustenabilitate și protecția mediului. Activitățile prin care ASAP va interacționa cu elevii, atât în școli, cât și în mediul digital, continuă și în 2024.

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.

***

Parteneri media: Ambasada Sustenabilității în România, Hotnews, Rock FM.

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Da, da, este adevărat! Este adevărat că dificultățile vieții pot fi considerate mici teste sau încercări care ne pot ajuta să devenim mai buni. Aceste provocări ne oferă oportunitatea de a crește, de a învăța și de a ne dezvolta abilități noi. Fiecare experiență dificilă poate fi privită ca o lecție din care să învățăm ceva despre noi înșine și despre lumea înconjurătoare. Lucrurile sunt rânduite cu un scop!

Atunci când întâmpinăm dificultăți, avem șansa să dezvoltăm reziliență, capacitatea de a face față stresului și de a ne adapta la schimbări. Aceste situații pot, de asemenea, să ne ajute să ne descoperim forțele interioare și să ne consolidăm caracterul. Lucrurile sunt rânduite cu un scop!

Este important să avem o mentalitate pozitivă și să vedem dificultățile ca pe niște oportunități pentru creștere personală și dezvoltare. Prin depășirea acestor provocări, putem deveni mai puternici, mai înțelepți și mai pregătiți să facem față viitoarelor provocări. Și, desigur, să citim iar: Dumnezeu rânduiește lucrurile cu un scop!

Fiu al istoricului și criticului de film Tudor Caranfil, Nae (Nicolae) Caranfil s-a născut la București, pe data de 7 septembrie 1960. Este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, secția Regie Film, promoția 1984, absolvind cu nota maximă. Pentru producțiile sale a fost recompensat încă din timpul studenției, filmul său Frumos e în septembrie la Veneția obținând premii atât în țară cât și în străinătate (București, Tours, Torino).

Nae Caranfil exersează regia de teatru la București și Piatra Neamț, iar ulterior pleacă în Belgia, la Bruxelles, unde urmează Programul Scenariștilor Europeni din cadrul Flemish European Media Institute. Acolo elaborează în 1988 scenariul ce va deveni mult mai târziu, în 2007, filmul Restul e tăcere. Scrie apoi, până în 1991, scenarii pentru casa de producție franceză Compagnie des Images și realizează primul său lung-metraj, E pericoloso sporgersi. Pelicula, o coproducție franco-română este prezentată la Cannes în 1993, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs, și este premiată ulterior în festivaluri la Montpellier, Bratislava sau La Baule.

În 1995, Nae Caranfil își pune semnătura pe o altă comedie franco-română, Asfalt Tango , având-o pe Charlotte Rampling cap de afiș, iar trei ani mai târziu, al treilea său lung-metraj este coproducția franco-italo-belgiană Dolce far niente, avându-i în distribuție pe Giancarlo Giannini, François Cluzet și Marguerita Buy. Recompensa nu a întârziat – Premiul pentru Scenariu la Namur în 1998 și participarea în competiția oficială la Karlovy Vary în 1999. Urmează o altă colaborare româno-franceză, Filantropica (2002), o comedie neagră, recompensată cu Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Film de la Paris și multe alte premii la Wiesbaden, Mons, Wurtzburg, Bratislava, Newport Beach și Atena. Filmul obține, în același timp, un mare succes de public și de critică în țară.

Scenariul Restul e tăcere amintit anterior a câștigat, de-a lungul timpului, Marele Premiu pentru Scenariu la Festivalul Internațional de Film de la Paris, în 1995, precum și Premiul 2 în Hartly & Merrill International Scriptwriting Competition, Hollywood 1999. A câștigat, de asemenea, nouă Premii GOPO, incluzând Premiul pentru Cel Mai Bun Film al anului. Restul e tăcere a fost propunerea României pentru Premiile Oscar 2009.

În 2014, Nae Caranfil lansează Closer to the Moon, realizat în limba engleză, film care a deschis festivalul Making Waves de la Lincoln Center, New York, și a fost recompensat cu alte nouă Premii GOPO, inclusiv pentru Cel Mai Bun Film al anului. 6,9 pe scara Richter, este o altă producție Nae Caranfil, la care acesta semnează, pe lângă scenariu și regie, muzica și versurile numerelor de „musical” din film. Prezentat în deschidere la TIFF 2016, filmul este câștigător a șase Premii GOPO.

Pentru toți cei care vor să revadă peliculele de succes ale lui Nae Caranfil, cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului vor fi proiectate, între 28 și 31 ianuarie, de UNATC „I.L. Caragiale” din București, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”. Astfel, precizează un comunicat al organizatorilor, în Sala Cinema din UNATC, publicul va putea vedea și revedea filme emblematice din cariera acestuia, de la debutul său în lungmetraj, „E pericoloso sporgersi” (1993), la marele succes de public „Filantropica” (2002), la rareori difuzatul film internațional „Dolce far niente” (1998) și până la „Restul e tăcere” (2007), un omagiu adus începuturilor cinematografiei din România, și la producția americană „Closer to the Moon” (2014), având în distribuție o serie de vedete internaționale precum Vera Farmiga sau Mark Strong.

Toate cele patru seri de proiecții se vor finaliza cu discuții organizate în jurul filmelor lui Nae Caranfil și vor încerca să construiască un discurs contemporan în jurul operei cineastului. Retrospectiva prilejuiește și o întâlnire cu Nae Caranfil însuși, marți, 30 ianuarie, ulterior proiecției cu „Restul e tăcere”. Vor participa alături de acesta actorii Marius Florea Vizante și Ovidiu Niculescu, interpreții rolurilor principale ale filmului, iar dialogul va fi moderat de Doru Nițescu.

Retrospectiva acompaniază evenimentul prin care UNATC îi va conferi lui Nae Caranfil titlul de Doctor Honoris Causa, într-o ceremonie desfășurată marți, 30 ianuarie, de la ora 15, în sala „Ileana Berlogea” din UNATC, în cadrul „Zilei UNATC”.

Sursă foto: unatc.ro

Copiii, aceste minunate făpturi pline de curiozitate și inocență, merită să fie văzuți și iubiți în fiecare clipă a existenței lor. Sunt mici exploratori ai lumii, descoperind fiecare colț al vieții cu ochi plini de entuziasm și inimă deschisă. În fiecare zâmbet, în fiecare întrebare, se află un univers întreg de emoții și potențial, așteptând să fie descoperit.

O comoară de neînlocuit

Fiecare copil este o comoară de neînlocuit, o expresie unică a frumuseții și diversității umane. Copiii aduc în lume o energie proaspătă și o bucurie pură! În ochii lor, descoperim totul într-o nouă lumină, plină de minuni și posibilități.

În această lume complexă -și în care obstacole apar la tot pasul-, fiecare copil merită să se simtă văzut și iubit. Acesta este un drept fundamental al fiecărui mic suflet care pășește în această călătorie numită viață.

Există un adevăr profund în ideea că existența umană se bazează pe conectare; adulții au rolul esențial de a invita copilul să fie exact așa cum este, cu toate particularitățile și unicitatea sa.

Perioada din primele luni de viață este de căpetenie pentru formarea legăturilor de atașament în fiecare copil. Experiențele liniștitoare devin fundamentale pentru creșterea armonioasă a micilor ființe. Atât perioada de sarcină, cât și primul an de viață reprezintă o fereastră sensibilă în care conexiunile afective se conturează și modelează.

Atingerea liniștitoare devine, de asemenea, o necesitate imperativă. Obiceiul de a ține copilul în brațe, de a-l atinge și mângâia, nu doar contribuie la dezvoltarea corp-minte, dar îi și confirmă că este iubit și în siguranță. Atingerea diafană, mângâierea, devine fundamentul în construirea încrederii în sine și în ceilalți.

Sprijinul și suportul din partea părinților și a celorlalți adulți sunt esențiale în primii ani de viață. Niciun copil nu ar trebui să se simtă singur sau lipsit de iubire. Conectarea cu ceilalți este esența vitalității umane, iar lipsa ei poate cauza suferință și traume pe termen lung.

Joacă și emoții

Joaca aduce în existența copilului bucuria de a trăi clipa și reprezintă o sursă infinită de energie și creativitate. Prin joacă, micuții își explorează lumea, își dezvoltă abilități sociale și învață să își exprime gândurile și emoțiile.

Emoțiile validate sunt iar o necesitate! Emoțiile sunt focul lăuntric al vieții; este esențial să ne ajutăm copiii să își recunoască și să își accepte trăirile!

Fiecare copil are dreptul să simtă că aparține acestei lumi. Atașamentul față de familie este, desigur, esențial, dar există și firele nevăzute care leagă fiecare individ de întregul univers. Și contează!

Iubirea și atenția constantă creează rădăcini puternice ale încrederii: în sine și în ceilalți. Copiii care se simt iubiți, văzuți, plăcuți, se dezvoltă în adulți siguri pe ei, capabili să exploreze lumea cu curaj și să construiască relații sănătoase.

Iubit, plăcut, văzut

A fi iubit, a fi plăcut, înseamnă a avea un refugiu în brațele călduroase ale înțelegerii și acceptării, înseamnă a avea un loc unde să poți fi tu însuți, fără frica de a fi judecat.

A deveni un adult conectat cu emoțiile, simțurile, gândurile și comportamentele sale presupune o călătorie susținută de familie, școală, prieteni, grupul de apartenență.

Copiii merită să fie văzuți și iubiți, nu doar pentru cine sunt acum, ci și pentru cine vor deveni!

Primele benzi desenate din lume au apărut în Japonia, în timpul shogunilor Tokugawa; Kibyōshi, se numeau cărțile cu benzi desenate ale perioadei Edo (1603-1868).

Cel care a consacrat genul a fost un samurai pasionat de pictură, grafică, poezie și literatură, Koikawa Harumachi, care, în anul 1775, a publicat prima carte incluzând benzi desenate, intitulată ,,Kinkin sensei eiga no yume” („Splendidul vis al maestrului Fulger de Aur”).

Ca gen publicistic, benzile desenate și-au găsit consacrarea în Statele Unite, unde au apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea. A fost, ce-i drept, o apariție timidă, în paginile marilor cotidiene americane. Cei doi moguli ai presei de peste Ocean, William Randolph Hearst, patronul de la „New York Journal“, și Joseph Pulitzer, patronul lui „New York World“, au avut ideea ca, pe lângă știrile din ce în ce mai senzaționale care apăreau în ziarele lor, să introducă în paginile suplimentelor de duminică și desene umoristice, cunoscute de atunci încoace sub numele de ,,funnies”. (sursa: historia.ro)

Cel mai popular personaj românesc de bandă desenată este Haplea. El s-a născut în 1924, în revista „Dimineața copiilor“, care era suplimentul ziarului „Adevărul“. E o satiră a zilelor noastre în care personajul principal e Haplea, cel care avea să devină simbol pentru lăcomie. A prins viață în 1936, când scriitorul Nicolae Batzaria l-a imaginat.

Multe benzi desenate pornesc de la realitate și de la folclorul românesc. Harap-Alb, de exemplu, din revista „Harap-Alb continuă“ (editor: Mihai Ionașcu) pornește de la basmul inițial și este reinventat, adus într-un univers imaginar eroic-fantasy.

În prezent banda desenată românească este revigorată prin preocupările autorilor pentru atragerea publicului tânăr în lumea romanului transpus în imagini.

David Ioan Bulboacă începe seria unor benzi desenate imaginate de el, în care binele și răul se înfruntă, exact ca în viața de zi cu zi. Cine va învinge? Oare omenirea mai poate fi salvată? Cine este inamicul numărul 1? Care sunt valorile umane ce nicicând nu se vor stinge?

Ce visează copiii? Ce înseamnă să fii erou? Pe cine ne bazăm când pare că nu mai avem nicio șansă? Fii alături de tânărul artist pentru a descoperi vis și frământare și speranță și putere de creație!

România este o țară cu istorie bogată și o cultură diversă, dar și cu o moștenire științifică impresionantă. În domeniul medicinei, mulți români au făcut descoperiri și invenții care au schimbat cursul istoriei și au salvat milioane de vieți. Victor Babeș, Ion Cantacuzino, Aurel Babeș și Ana Aslan sunt doar câțiva dintre românii de geniu care au contribuit la progresul medicinei în domenii precum oncologie, gerontologie, microbiologie și imunologie.

Victor Babeș (1854 – 1926)

 Medic și bacteriolog român, Victor Babeș a pus bazele microbiologiei moderne. Parte dintr-o familie de intelectuali de origine română, a studiat medicina la Budapesta, Viena, Paris și Berlin, unde a lucrat cu mari savanți precum Louis Pasteur, Robert Koch și Rudolf Virchow. A publicat, împreună cu Victor Cornil, primul tratat de bacteriologie din lume, în 1885. Începând din 1893, a fost membru al Academiei Române.

A făcut numeroase descoperiri și invenții de-a lungul vieții. A demonstrat prezența bacililor tuberculozei în urina persoanelor bolnave și a pus în evidență peste 40 de microorganisme patogene. A descoperit o clasă de paraziți care cauzează febra de Texas la pisici și alte boli la animale vertebrate. A tratat pelagra, rabia, difteria și lepra cu metode inovatoare.

A înființat Institutul de Bacteriologie și Patologie Experimentală din București, care îi poartă numele.

Ion Cantacuzino (1863 – 1934)

Ilustru medic, bacteriolog și om de știință român, recunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul medicinei și al cercetării științifice. Născut într-o familie nobiliară, Cantacuzino și-a început studiile medicale la Paris și Berlin, iar ulterior și-a continuat cercetările la Institutul Pasteur din Paris, unde a lucrat sub îndrumarea celebrului bacteriolog Louis Pasteur. Revenit în țară, a devenit profesor la Universitatea din București și a fondat Laboratorul de Igienă și Bacteriologie, devenind un pionier al cercetărilor medicale din România.

Una dintre cele mai remarcabile contribuții ale lui Cantacuzino a fost descoperirea vaccinului antitetanic în 1913, o realizare cu impact semnificativ asupra sănătății publice. Vaccinul a salvat multe vieți și a rămas un element esențial în prevenirea tetanosului. Cantacuzino a fost, de asemenea, preocupat de studiul altor boli infecțioase, precum tifosul exantematic și holera, și a contribuit la dezvoltarea unor metode avansate de diagnostic și tratament.

Aurel Babeș (1886 – 1962)

Medic român, doctor în medicină și profesor de anatomie patologică la Facultatea de Medicină din București. S-a născut în București, fiind fiul lui Aurel Babeș, profesor de chimie la Facultatea de Medicină Veterinară din București și nepotul lui Victor Babeș, coautor al primului tratat de bacteriologie.

Aurel Babeș a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București în 1911 și a obținut doctoratul în medicină în 1915 cu teza “Lichidul cefalorahidian: studiu clinic și experimental”, care a fost distinsă cu Premiul Hillel al Facultății de Medicină și Premiul Lazăr al Academiei Române.

După specializarea în patologie, a fost numit în 1921 asistent la Clinica de Ginecologie din Spitalul Colțea condusă de Constantin Daniel. Împreună cu acesta, Babeș a realizat primele studii care au demonstrat că cancerul de col uterin poate fi diagnostica pe frotiuri cervicale, ceea ce a dus la denumirea Spitalului Colțea ca “locul nașterii frotiului cervical”.

În 1929, Babeș a devenit profesor asistent la Universitatea de Medicină și Farmacie, poziție pe care a deținut-o până în 1941. Ulterior, a lucrat la Centrul de Diagnostic și Îngrijire a Cancerului până în 1948, iar apoi ca patolog și cercetător la Institutul de Endocrinologie.

Aurel Babeș a adus contribuții importante în domeniul medicinii, fiind unul dintre descoperitorii testului Papanicolau ca metodă de screening pentru cancerul de col uterin utilizată pe scară largă în întreaga lume. De asemenea, a descoperit testul Babeș-Negri, pentru diagnosticul rabiei.

Ana Aslan (1897 – 1988)

Este una dintre cele mai cunoscute și apreciate personalități românești din domeniul medicinei. A fost medic, biolog, cercetător și academician, care a dedicat o mare parte din viața și cariera sa studiului fenomenului de îmbătrânire și prelungirii duratei de viață.

A descoperit efectele procainei asupra îmbătrânirii și a inventat două produse geriatrice de renume mondial: Gerovital și Aslavital, care au avut efecte benefice asupra sănătății și vitalității a milioane de oameni.

A înființat și condus primul institut de gerontologie din lume, unde a tratat numeroase personalități internaționale. Membră a Academiei Române, de-a lungul vieții, Ana Aslan a fost distinsă cu numeroase premii și recunoașteri pentru contribuția sa la progresul științific și umanitar.

Prin contribuțiile lor excepționale, acești pionieri au schimbat paradigmele și au ridicat standardele medicale la nivel internațional. De la descoperiri fundamentale în domeniul bacteriologiei și imunologiei la inovații remarcabile în gerontologie și tratamentul diverselor boli, acești oameni de știință români au influențat profund progresul medical global. Astfel, prin dedicarea lor și prin realizările care au depășit granițele țării, acești eroi ai medicinei rămân surse de inspirație și mândrie pentru întreaga comunitate științifică și pentru societatea românească în ansamblu.

Sursă foto: Wikipedia

Adolescentul Ion Lianu Popa provine dintr-o familie binecuvântată cu har. În interiorul acesteia și-a șlefuit talentul moștenit, dar și cu ajutorul cadrelor pe care le-a avut ca reper. Și-a permis să strălucească, dar el nu este doar un diamant. Este o comoară întreagă.

Are 17 ani și poartă în brațe, în inimă și gânduri aspirații înalte demne de calitatea studiilor și pregătirii pe care le-a făcut încă de mic în inițierea muzicii. A fost admis de curând la Academia Regală de Muzică din Londra, totodată și la Conservatorul Universității americane din Cincinnati, Ohio. Pe când unii se gândesc încă la ce facultate să-și depună dosarul, Ion mai atinge un prag în cariera sa muzicală. Decizii înțelepte să ia în continuare îi dorim!

Să-l cunoaștem!

Ion, te perfecționezi continuu. Este o necesitate sau o obligativitate în muzică?

Aș putea zice că este și o necesitate și o obligativitate. pentru că lumea muzicii evoluează încontinuu și obligativitate pentru că îmi doresc să ajung cel mai bun în ceea ce fac.

Ești descris ca fiind un copil artist multitalentat. Cât de mult te onorează aceste cuvinte și ce înseamană pentru tine? Te responsabilizează?

Normal că îmi dă o stare de satisfacție acest lucru, însă nu consider că am atins nivelul laudelor la care sunt supus.

Confirmările celor două instituții muzicale de prestigiu le-ai primit recent, la sfârșitul lunii decembrie. Ai avut emoții că nu vei fi admis? Ce-mi poți spune acum, după ce ești liniștit?

Cred că fiecare copil ar avea emoții când aplică la astfel de instituții indiferent de șansele de reușită pe care le are. Mă bucur nespus că am fost admis și am încredere că Dumnezeu îmi va ajută mereu în drumul meu.

Ce proiecte ticluiești în continuare? Presupun că pentru un elev sârguincios ca tine, pauza nu este îmbrățișată.

În acest moment al carierei, că și elev, mă axez pe învățătură pentru a trece de examenul de maturitate și bineînțeles pe studiu.

Trofeele, premiile și titlurile sunt cele care confirmă că facem, în general, ceva bine sau foarte bine. Ce reprezintă pentru tine tot ce ai obținut până acum?

Pentru mine, trofeele pe care le-am obținut nu sunt așa valoroase cât clipa trăită în momentul în care le-am obținut. Cred că de fapt asta sunt premiile, obiecte menite să ne amintească prin ce am trecut și ce am experimentat obținându-le.

Ai fost înconjurat de sunetele muzicii încă de când te-ai născut. Cât de fidel îi ești muzicii?

Nu aș putea trăi fără muzică și nu mi pot imagina o viață fără această. Dacă n ar fi muzică, n-aș fi nimic.

Dacă n-ar fi fost muzica în viața ta, dar și a familiei tale, ce carieră ai fi ales?

Mi-ar fi plăcut să fiu fotbalist.

Apropo de carieră, vrei să te dezvolți profesional în străinătate, acolo unde ai obținut bursa sau după studii te vei întoarce în țara natală?

Din păcate pentru țara mea dragă, aleg să trăiesc în străinătate. Nu pentru că nu-mi iubesc țara, din contră. Însă în stadiul de față simt că nu mă pot dezvolta propice în mediul și anturajul din România.

Când negociezi cu timpul liber, cum ți-l petreci, Ion? Mai are timp un elev și de alte plăceri?

Spre rușinea mea, unul dintre viciile mele este timpul petrecut la calculator, însă ca oricare alt tânăr de vârsta mea îmi place să ies în oraș cu prietenii.

Dacă ar fi să-i mulțumești unui singur om din viața ta pentru ceea ce ai devenit, cui te-ai apleca cu mulțumirile?

Mi-aș mulțumi mie pentru că nu am renunțat niciodată, deși au fost momente când m-am gândit să o fac.

Cât de mult înseamnă pentru tine profesorii care te-au pregătit?

Un profesor bun înseamnă jumătate din rezultatele elevului. Eu fără profesorul meu dl. Gheorghe Puiu Călinescu nu aș fi ajuns aici, la fel cum nici el fără un elev că mine nu ar fi avut astfel de realizări.

Un artist are nevoie de talent îmbinat cu mult exercițiu. De ce altceva ar mai avea nevoie un artist ca să fie cel mai apreciat?

Încrederea reprezintă un factor important în dezvoltarea muzicală a unui artist, doar că majoritatea uită să fie oameni.

Cu toții purtăm în minte și în inimă dorințe. Care să fie dorința ta cea mai mare?

Cea mai mare dorință a mea  este să am o viață fericită și să realizez tot ce mi-am propus.

Elevii Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Capitală au continuat o tradiție mai veche și s-au reunit și anul acesta, pentru a depune o ghirlandă de garoafe roșii pe umerii statuii lui Mihai Eminescu de la Ateneul Român. Cum a făcut-o adesea, li s-a alăturat și poeta Ana Blandiana, cea care a povestit în scrierile sale despre această tradiție, instituită de scriitorii români în anii sumbri ai comunismului.

„Faptul că acești copii, faptul că profesorii lor, citind despre această tradiție și inițiativă, au preluat-o și, de 10 ani, vin, în 15 ianuarie, de ziua lui Eminescu, și fac același lucru mi se pare cu adevărat extraordinar. Mi se pare foarte încurajator, în primul rând pentru noi, cei care vedem ideile și iubirile noastre continuându-se”, a declarat poeta pentru Trinitas TV.

„Dar ce mi se pare mai important este faptul că protestul de atunci împotriva nelibertății a devenit acum un protest împotriva formelor în care libertatea are tendința să dea cultura la o parte. Ceea ce trebuie să înțelegem este că nu suntem una din cele mai mari țări de pe pământ, dar suntem o țară care prin cultura ei contează.”

„Liceul Pedagogic «Anastasia Popescu» are, de pe când era încă în școală generală, această tradiție, pentru că am citit împreună cu copiii la clasele a V-a fragmente din «Fals tratat de manipulare» al doamnei Ana Blandiana și am descoperit această tradiție pe care deja scriitorii o instituiseră, ca, în luna ianuarie, să aducă spre statuia de la Ateneu a poetului Mihai Eminescu o ghirlandă de garoafe roșii”, a explicat prof. dr. Monica Șerbănescu, fondatoarea și directoarea liceului.

I-am întrebat pe copii dacă sunt de acord să preluăm ideea acestei ofrande și ei s-au bucurat foarte mult atunci. Am făcut un grup mai mic, fiindcă eram și noi mai mici, iar cu anii am stabilit o tradiție: clasele a V-a să vină an de an la Ateneu.”

Depunerea ghirlandei a fost însoțită de un moment poetic susținut de elevii claselor a V-a, precum și de liceeni. Andrada Anastasiu, elevă în Clasa a IX-a „Prof. Angela Vasiliu” la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” a citit Odă (în metru antic) și Mai am un singur dor de Mihai Eminescu, iar corul a interpretat Imnul liceului, pe versurile poemului „Rugăciune”.

Acțiunea omagială s-a încheiat cu vizitarea Ateneului Român. „Era important pentru ei să cunoască și clădirea Ateneului, fiind ziua Culturii Naționale, legătura aceasta între un poet foarte important cum este Eminescu și Ateneul Român, care este un simbol al culturii noastre”, a spus prof. dr. Monica Șerbănescu.

Gestul depunerii ghirlandei de garoafe roșii la statuia Poetului Național din fața Ateneului Român din Capitală a fost inițiat de un grup de scriitori, printre care Geo Bogza și Ana Blandiana, în anii 1980.

Foto credit: Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”

Știu!

Într-o conversație alături de aproape oricine, cel mai plăcut lucru pe care îl poți auzi din partea partenerilor de discuție este numele tău, iar cel mai plăcut lucru pe care îl poți auzi de la tine este „Știu!”. 

Întreabă-mă ce știu, ascultă-mă când îți dovedesc cât știu și vei fi prietenul meu. Spune-mi că nu știu și va dura mult să te iert! 

Căutăm „să putem fi siguri”

Cunoașterea este o virtute, o practică, poate chiar un stil de viață și cu siguranță un imperativ social. Discutăm și ne creăm imaginea pe baza a ceea ce știm, îi analizăm pe ceilalți, creăm din ce am cumulat, luăm decizii și acționăm bazându-ne pe lucrurile de care suntem siguri. Cel puțin când suntem tineri, căutăm „să putem fi siguri” pe noi și pe ce cunoșteam foarte repede. Chiar dacă este parte din procesul de învățare și creștere al fiecăruia, cred că merită să medităm asupra subiectului din când în când. 

Am învățat să fiu foarte sceptic cu mine și cu lumea și valorez foarte mult acest aspect al meu. Am aflat de nenumărate ori că alții din jur aruncau cu informații de dragul de a o face, că nu știu să gândească critic, să-și motiveze opiniile, să verifice surse corect sau să îmi arate că nu știu ceva în totalitate.

Spre sfârșitul liceului, mi-am dat seama că acest lucru provine dintr-o „predispoziție de confirmare” („Confirmation Bias”), adică din eroarea cognitivă de a căuta să folosești informații, veridice sau nu, pentru a-ți confirma propriile convingeri, ce la rândul lor provin din nevoile și dorințele tale. Este normal să ne dorim să știm că trăim sănătos, natural și că ducem un stil de viață echilibrat ce ne potențează corpul și mintea, însă nu înseamnă că putem să ne rezumăm la a folosi un aliment minune pe care să ne bazăm pentru sănătatea noastră. 

Bias-ul de confirmare merge cu noi parcă peste tot și ne îndeamnă să ne decidem foarte repede asupra subiectelor importante din viața interioară și exterioară. Ne poate face să ne simțim bine în pielea noastră și poate face situația și contextul în care suntem momentan să fie acceptabil și confortabil. De asemena, ne face și să simțim că avem dreptate și chiar că am luat până acum doar decizii foarte bune. 

Evident, ne ține pe loc. 

Am încredere în modul în care am ajuns la concluzia mea

Când întâmpinăm o opinie opusă celei ce ne aparține, în loc de a spune „da” situației conflictuale și de a intra instant în postura de apărător a ceea ce credem și simțim, spun să abordăm o poziție de curiozitate. Ne putem spune: „Am încredere în modul în care am ajuns la concluzia mea, însă drumul prin care celălalt a ajuns la concluzia sa poate fi interesant, de asemenea”. Dacă se poate, plecați împreună să explorați aceste drumuri și veți ieși amândoi exponențial mai câștigați!

Dacă am învățat ceva în timpul liceului și facultății este când știu sigur că nu pot fi cu totul sigur asupra unui subiect. Avem nevoie să studiem adânc proveniența informațiilor, sursele și metodele folosite pentru a le obține. De asemenea, consider că mă pot pronunța asupra unui lucru atunci când am studiat nu doar sursa primară, ci și comentarii și critici asupra subiectului. 

Pentru că nu toate informațiile pot fi verificate prin punerea lor în practică directă, pentru a observa cum răspunde mediul înconjurător la acestea, o doză de scepticism e întotdeauna binevenită când citim sau discutăm despre ceva nou.

Chiar dacă facem exercițiul în capul nostru și în timpul în care stăm singuri, de a fi vigilenți cu ce luăm de bun, ce vom lua de bun și de la cine, e în natura noastră să fim mult mai categorici cu cei din jurul nostru. De altfel, nimeni nu investește timp în o persoană nehotărâtă și cârtitoare. Clar ar trebui să practicăm îndoiala doar pe timpul nostru.

Cum ne prezentăm cunoașterea și hotărârea, are un efect profund asupra interacțiunii noastre cu ceilalți. Când sunt hotărât și stăpân pe situație, devin obositor și fără empatie, iar când nu cunosc, sunt catalogat (în primul rând în capul meu), ca neinițiat, nepregătit, poate chiar leneș. În toate situațiile trebuie să arătăm că știm ceva, însă cred că este important să-i convingem pe cei cu care vorbim să ne învețe din ce știu ei cu adevărat corect, valoros și profund. 

Probabil cel mai mult primim de la oameni când arătăm că vrem să știm, că putem să primim și delimităm cât de clar putem unde se află granița limitei cunoașterii noastre. Atunci, dacă suntem norocoși, putem fi martori la una dintre cele mai frumoase exprimări ale naturii umane, o lecție specifică și adâncă, construită din viața persoanei cu care vorbim. 

În domeniul cunoașterii trebuie să practicăm răbdarea, curiozitatea și tăcerea. Trebuie să căutăm pasajele pe care noi le-am ratat și pe care ceilalți le cunosc și să avem mare grijă la ce traduceri alegem să citim. Nu trebuie, însă ar fi bine, să știm că încă nu știm totul. 

Mai ții minte primele lui linii trase pe o coală albă?

Și uimirea de pe fața sa?

Și bucuria voastră?

Și frigiderul neîncăpător de lucrări colorate care-mai-de-care, prinse cu magneți?

Desenele copilului tău sunt mult mai mult decât o joacă, o activitate prin care se umple o bucată de hârtie cu linii, puncte, culori, obiecte; ele reprezintă primul mesaj scris al micuțului tău, iar procesul artistic în sine aduce numeroase beneficii de dezvoltare.

Desenul devine un mijloc esențial prin care cei mici pot comunica, își pot ascuți simțurile vizuale și își pot stimula creativitatea.

Și DA- expunerea desenelor copilului pe frigider poate avea un impact semnificativ asupra încrederii în sine a micuțului tău, transformându-le într-un adevărat stimulent pentru stima de sine. Prin urmare, încurajează-ți copilul să-și exploreze talentele artistice folosind toate culorile!

Etape cu satisfacții

În ceea ce privește dezvoltarea artistică a copiilor, aceștia parcurg aceleași etape indiferent de locul din lume în care se află.

Pedagogul și antropologul Joern Martin Steenhold, expert în jocurile copiilor, observă că cei ce se situează la vârsta de un an sau doi ani încep prin a desena linii și cercuri (care nu, nu sunt perfecte), în timp ce cei de trei ani încep să reprezinte obiecte și figuri în funcție de importanța lor pentru universul propriu.

La vârsta de patru ani, copiii preferă creioanele colorate și însoțesc desenele lor cu povești imaginative, în timp ce la cinci sau șase ani, încep să reprezinte lucruri cât mai realist posibil, străduindu-se din toate puterile.

Desenul = formă de comunicare

Desenul nu este doar o activitate plăcută, ci și o formă crucială de comunicare pentru cei mici. În absența vorbirii, desenul devine primul mod de exprimare, permițând copilului să transmită lucruri care îi fascinează, sentimente pe care le găsesc dificil de exprimat verbal.

Ofer un sfat important părinților: să se abțină de la interpretări rapide și să încurajeze copilul să devină un povestitor atunci când este întrebat despre desenele lui.

Atent la simțuri?

Pe lângă comunicare, desenul contribuie și la dezvoltarea simțurilor copilului. Prin observarea și studierea obiectelor, copiii fac alegeri conștiente în ceea ce privește modul în care le reprezintă. Încurajează-ți copilul să exploreze întreaga bucată de hârtie prin întrebări precum ,,dar ce vei desena lângă cotețul găinilor?” și ,,ce e de așezat lângă norii aceștia măreți?”

Imaginația copilului este stimulată, iar simțul spațiului, dimensiunilor, formelor, culorilor și atenția la detalii sunt îmbunătățite.

Bine ați venit la expoziția din sufragerie!

Bucuria împlinitoare și stimularea stimei de sine se așează odată cu expunerea desenelor copilului pe frigider sau, de ce nu?- când sufrageria se transformă în sală de expoziție: ,,Bine ați venit la expoziția Laviniei, mica noastră pictoriță!”

Arătându-i fiului sau fiicei tale cât de mult apreciezi contribuția sa artistică, sprijini creșterea încrederii în sine a copilului tău.

Procesul, nu doar produsul finit!

Procesul creativ al realizării desenului este cel care aduce bucurie copilului, încurajându-l să experimenteze prin linii, culori și forme. Acest mod de abordare îi permite micuțului tău să se bucure de procesul creativ. Încurajează-ți copilul să experimenteze și să fie creativ în felul său unic.

În final, unii dintre cei mai iubiți artiști sunt aceia care au reușit să își păstreze mințile uimitoare și creative ale copilăriei.

Susținându-ți copilului tău să exploreze lumea și prin desen, contribui la dezvoltarea sa într-un mod armonios și creativ.

„Fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămână un artist și după ce va crește...” (Pablo Picasso)

-Nu, nu îmi place ce mi-ai dat, nici nu voiam asta și nu nu îmi pasă ce crezi!!! În-țe-leeeegi??????

Magda are 8 ani, bucle aurii, ochii albaștri și un ton ,,țipat” care o încremenește pe mama ei.

Mama Magdei se înfurie și are tendința de a-i da fiicei ei o lecție acum, pe loc! Ohhhh! Câte cuvinte îi vin pe vârful limbii!

Da… stai! Să respir puțin înainte, își spune mama Magdei….

Când te confrunți cu momentul în care copilul tău își exprimă dorințele într-un mod pe care îl consideri lipsit de respect, este crucial să analizezi atât propriile reacții, cât și comportamentul copilului.

În acele secunde tensionate, este posibil să simți o gamă variată de emoții, precum furie, anxietate, iritare, teamă, rușine sau mâhnire.

Te regăsești?

Noi, da!

Este important să conștientizezi că modul în care te simți tu se reflectă și în starea emoțională a copilului tău. Chiar așa!

Acordă-ți o pauză!

O primă etapă esențială este să îți acorzi o pauză și să îți adresezi câteva întrebări critice. Este cu adevărat copilul lipsit de respect sau este ego-ul tău afectat?

Unde anume se manifestă lipsa de respect – în tonul folosit, în modul de abordare, în cuvintele rostite sau în limbajul non verbal?

O introspecție sinceră te poate ajuta să identifici sursele conflictului și să abordezi situația cu o perspectivă mai clară.

După ce ai identificat aspectele care necesită îmbunătățire, poți modela comportamentul dorit prin propriul exemplu.

Transformă comunicarea într-un dialog respectuos, arătând copilului cum să se exprime și cum să interacționeze cu ceilalți într-un mod cuviincios. Este esențial să stabilești limitele respectului și să subliniezi importanța unei comunicări sănătoase.

Răspunde când ești calm!

În momentul în care te confrunți cu astfel de situații, evită să răspunzi impulsiv sau în furie. Cererea unui moment de calm pentru tine îți permite să îți recâștigi echilibrul emoțional și să abordezi situația cu răbdare și înțelegere. Un răspuns calm și reflectat va contribui la menținerea unei relații sănătoase cu copilul tău și va evita escaladarea conflictului.

Este important să îți amintești: copiii nu se nasc cu tact sau cu abilități de rezolvare a conflictelor. Acestea trebuie învățate și modelate.

Fiind părinte, ai rolul de a le oferi exemple pozitive de reacție, înțelegere și comportament adecvat. Implicarea ta activă în dezvoltarea abilităților sociale ale copilului este esențială pentru construirea unei comunicări sănătoase și a unei relații de încredere între voi.

Conectare și apoi corectare

Cred că ne-am reamintit cu toții: este crucial să stabilești o conexiune emoțională profundă cu copilul tău înainte de a încerca să-i corectezi comportamentul. Prin alocarea timpului pentru a înțelege lumea interioară a micuțului și ascultând cu empatie, se creează un fundament solid pentru comunicare. Această conexiune afectivă nu doar consolidează legăturile dintre părinte și copil, ci și deschide larg ușa pentru o abordare mai eficientă a educației.

Atunci când simte că este înțeles și acceptat, copilul devine mai receptiv la îndrumare și învățare, iar relația voastră se întărește în mod pozitiv.

-Magda, te simt cu adevărat supărată! Aș vrea să înțeleg mai bine ce spui. Nu prea aud din cauza tonului pe care îl folosești….Și chiar aș vrea să înțeleg…

-Uh, mami, uite……..

I-am găsit acasă, în Bucovina, dar când nu dăm de ei, știm că sunt pierduți în vacanță alături de copiii lor. Mădălina și Iulian Dnistran s-au cunoscut pe vremea când erau la facultate, iar de atunci pășesc în viață împreună. Și-au propus să cunoască lumea și o fac ținându-se de mână, cu deschidere fiecare în parte față de frumusețile naturii. Își creează amintiri de neuitat, iar acum e și mai ușor când dau startul unei noi aventuri. Melania și Ilinca au crescut, iar călătoriile devin și mai palpitante. Aleg destinații cu activități și pentru cele două minuni ale lor, să fie interesante și pentru ele.

Să îi cunoaștem!

Unde vă găsim în momentul prezent?

Suntem acasă acum, în Bucovina.

Cum au fost sărbătorile pentru voi? Ce culoare le dați?

Am avut sărbători liniștite. Am petrecut mult timp împreună cu cei dragi. Dacă ar fi să le dau o culoare, aș alege albastru.

Dacă ar fi să pigmentați anul 2023 într-o culoare, pe care ați alege-o și de ce?

Nu mă pot rezuma la o singură culoare. Roșu, pentru zilele în care nu ne-au ieșit planurile, și galben, pentru a descrie zilele frumoase pe care le-am petrecut.

Nu întreb cât de frumos este Crăciunul în trei. Cred cu tărie că nu sunt cuvinte îndeajuns ca să-l descrie, dar al câtelea Crăciun este în această formulă?

Am devenit părinți în urmă cu șase ani și jumătate, iar de doi ani și jumătate sărbătorim Crăciunul în patru.

Cum v-a schimbat pe voi, pe fiecare în parte minunea care a venit în viața voastră?

Suntem mult mai răbdători, atenți la nevoile noastre și ale familiei noastre. Amintiri care să ne rămână în suflet toată viața. Nu ne putem imagina viața fără fetițele noastre.

Ce ai învățat de la copiii tăi, Mădălina?

Că prezentul e cel mai important și că lucrurile materiale nu vor aduce niciodată bucuria pe care ți-o aduc momentele petrecute împreună.

Ușoare sau mai grele sunt călătoriile acum, în momentul prezent?

Sunt mai ușoare, pentru că fetițele noastre nu mai sunt bebeluși, dar și pentru că sunt obișnuite cu călătoriile, fie cu mașina, fie cu avionul. Dar nici noi nu ne mai stresăm atât de mult ca la început.

Cât de fain este să ai libertate și această libertate s-o împarți cu copilul și soțul tău?

Nu-mi pot imagina viața fără să fim liberi să facem ce ne dorim.

Ce înseamnă pentru tine să călătorești cu familia?

Faptul că creăm amintiri împreună ne încarcă sufletele. Sunt recunoscătoare că avem posibilitatea să călătorim, să ne intersectăm cu cultura, limba, obiceiurile unor popoare. Iar faptul că vizităm obiective vechi de sute sau mii de ani este hrană pentru suflet.

Când ați început să călătoriți în doi?

În urmă cu 14 ani. Primul concediu împreună l-am petrecut la Viena.

Dar în trei?

În trei am plecat când Melania avea 11 luni. Iar cu Ilinca am ieșit din țară când ea avea doar două luni.

Câte luni pe an sunteți plecați?

Ne-ar plăcerea să spunem că suntem plecați luni, dar adevărul este că suntem plecați câteva săptămâni pe an.

Mădălina, direct întreb, din ce bani reușiți să călătoriți? Ce lucrați și în ce domeniu activați?

Lucrăm în comunicare și jurnalism, de acasă, și avem și câteva colaborări.

Care dintre voi a venit cu ideea de a face un ocol al Pământului și când ați început aventura aceasta? Care este frumoasa poveste a escapadei voastre?

Nu aș spune ocolul Pământului, pentru că spre deosebire de alți pasionați de călătorii, noi ne-am axat pe Europa și am avut o singură vacanță foarte departe de casă, mai exact în Mauritius. Am început să călătorim cu 14 ani în urmă. Totul a pornit de la dorința noastră de a vedea lumea. De a cunoaște cultura și obiceiurile altor popoare.

În câte țări ați călătorit până acum? Câte țări și câte orașe a văzut copilul vostru?

Am ajuns în vreo 20 de țări până acum. Cu Melania am fost în zece țări și peste 20-30 de orașe. Nu am stat niciodată să le număr.

Cum vă pregătiți înainte de o călătorie? Cum alegeți următoarea destinație?

De când suntem părinți, încercăm să alegem destinații interesante și pentru fetițele noastre. Poate un muzeu mai interesant sau un loc de joacă altfel, cum ni s-a întâmplat când am vizitat Tirol, Austria. Deși scopul nostru a fost să vizităm Hallstatt, la jumătate de oră de cazarea noastră se află un loc de joacă la care a trebuit să ajungem cu telecabina, pentru că este cocoțat pe vârf de munte.

Biletele ieftine mai sunt un criteriu de selecție a unei țări și a culturii acesteia?

Nu neapărat. Sigur, dacă găsim bilete ieftine spre o destinație pe care o aveam de mult pe listă, nu stăm pe gânduri și le cumpărăm. Dar, așa cum am menționat și mai sus, alegem destinații care să fie interesante și pentru fetele noastre.

Ce destinații vi s-au potrivit mănușă?

Italia și Spania. Sunt niște țări minunate. De la cultură, mâncare, până la obiective turistice – sunt țări foarte ofertante din punct de vedere al obiectivelor turistice. Dar nu aș zice nu nici unei vacanțe în Portugalia sau în Austria.

Sau din toate vacanțele voastre reușiți să extrageți elementele constructive și să vă însușiți câte ceva bun de pus la inimă?

Da, clar! Pe lângă amintiri, din fiecare călătorie ne întoarcem încărcați sufletește.

Ce vă place cel mai mult în timpul unei călătorii?

Că putem să pășim în locuri vechi de sute sau mii de ani.

Cât de mulțumită ești de ce ai ales să faci în viață?

Foarte mulțumită. Nu m-aș vedea făcând altceva 🙂

Sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 11:00, vă invităm la vernisajul Expoziției de fotografie MUZICĂ ȘI PATRIMONIU, la Galeriile „Madrigal – Marin Constantin” de la Senatul României.

(Acces pe la intrarea A1 a Palatului Parlamentului)

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Institutul Național al Patrimoniului prezintă în cadrul expoziției fotografii inedite ale Corului Madrigal în situl dacic Sarmizegetusa Regia, parte a Patrimoniului universal UNESCO.

Fotografiile semnate de Teodora Ungureanu surprind un exercițiu de arhitectură sonoră, prin care un loc ancestral, aflat în conștiința culturală de mii de ani, transmite o vibrație nouă și se lasă redescoperit prin sunet și imagini.

Expoziția este o avanpremieră a proiectului „Muzică contemporană românească în spații antice universale”, prin care spații antice universale sunt puse în valoare prin creații muzicale contemporane românești, în interpretarea Madrigal.

Primul episod al proiectului – Videoclipul „Sarmisegetusa Regia – Flăcări și roți” – va fi dat publicității luni, 15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale.

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor Culturii Ministerului Culturii dedicate Zilei Culturii Naționale, organizate de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Institutul Național al Patrimoniului și Art Safari.

I-am cunoscut în cadrul unui eveniment caritabil, la care erau prezenți pentru a dărui poezia lor.

Atenți și manierați, curioși și emoționați, febrili și sensibili.

Așa i-am perceput noi pe adolescenții minunați ce au făcut o sală întreagă să vibreze, în timp ce le asculta versurile!

Și ne-am dorit să știm ce este cu ei… Cum de scriu versuri și cum de recită atât de frumos și cum de au puterea de a își pune sufletul pe tavă!

,,De multe ori mă simt ca într-un labirint cu idei,

Cu multe gânduri și sentimente în care mă pierd”. (Ilinca Goga)

,,Dar ce-mi place mie la oameni?

Îmi place onestitatea,

Faptul că pot avea încredere în ei…” (Ștefan Antonie) 

,,Pragul te oprește, te doboară,

Dar pe tine nu trebuie să te doară.

Să te ridici, să îl învingi

Ăsta-i scopul pe care trebuie să îl atingi…” (David Bratu)

În clasa a X-a, în pedagogia Waldorf, își face apariția Epoca de Poetică.

Adolescenții sunt îndrumați spre cărările lăuntrice, acolo unde sălășluiește împărăția versurilor. Își cheamă emoțiile, le întâlnesc, se împrietenesc cu ele. Le iau apoi de mână și le împletesc în cuvânt.

Tinerii pe care i-am cunoscut sunt liceeni Waldorf. Cei mai mulți dintre ei sunt împreună în această școală mică și liniștită, Liceul Teoretic Waldorf București, încă de pe vremea clasei pregătitoare.

Au crescut împreună, s-au înălțat împreună și se susțin zi de zi.

,,Eu sunt lumina unei dimineți de iarnă,

Apusul într-o seară de vară,

Bătaia vântului de toamnă,

Mugurii primăverii”. (Gabriel-Cristian Roșu)

,,Dar între sesiuni cu munți de teorie,

O să te uiți în trecut cu bucurie

La zilele în care cel mai mare stres era să scrii o poezie…” (Tudor Pavelescu)

,,Ce caut în mine?

Ce caut în tine?

Caut răbdare,

Caut înțelegere,

Caut iubire”. (Catinca Popa)

,,Oamenii care îmi plac se țin de cuvânt

Și nu se dau bătuți

Și te ajută fără să aștepte ceva.

Și nu-și plâng de milă

Și- mai ales- nu judecă!

Aș merge cu ei pân’ la capătul lumii!” (David Onică)

Epoca de Poetică durează trei săptămâni. În zilele acestea, în care poezia e lipită de inimă, adolescenții își lasă imaginația să zboare, cunosc creațiile poeților din toate timpurile, se ascultă unii pe ceilalți, caută surse de inspirație și permit radiografie pe suflet de câteva ori pe săptămână.

,,Îmi plac oamenii care se aventurează,

Oamenii care adoră adierea vântului de primăvară,

Oamenii care privesc cerul și se întreabă:

Ce e dincolo de tot?” (Rosemarie Benciu)

,,Lumina mea este ca soarele de dimineață,

Strălucind puternic, aducând speranță.

Întunericul meu este ca noaptea fără stele,

Un loc de adăpost pentru tristețe”. (Ilinca Ioniță)

,,Îmi doresc să primesc mereu lumina ca pe un dar

Și să îmi încarce întreg corpul cu veselie și căldură”. (Mihai Banoti)

,,Deși am citit de atâtea ori creațiile lor, de fiecare dată mă emoționează versurile autentice și profunde. Mă bucur mult că am împărtășit bucuria noastră cu oamenii speciali ai evenimentului” ne spune profesorul lor de limba și literatura română, Roxana Duțan.

,,Sunt o combinație de sentimente,

Așa cum e amestecul de afine, zmeură, mure… (Anastasia Aron)

,,Îmi plac oamenii care se opresc și te așteaptă când rămâi în spate.

Oamenii care nu simt mereu nevoia să spună ceva.

Oamenii în compania cărora poți sta în liniște cu orele fără să te simți stingherit.

Oamenii pe care îi poți numi <<acasă>>”. (Eva Hanganu)

,,Sper să îmbătrânim împreună

Și chiar să avem o familie,

Dar până atunci voi reveni în lumea mea

Și la visurile mele…” (Radu Cozmincă)

,,Este foarte greu să descrii tot ce simți când emoțiile sunt copleșitoare!
Bucurie, duioșie, mândrie, uimire… Pe toate le simți lângă acești tineri!
Stau și mă întreb, iar și iar, de unde vine această profunzime în copiii aceștia minunați, profunzime pe care eu o descopăr zi de zi…” (profesorul-diriginte Cătălin Ion Voinea)

,,Îmi caut scopul, menirea în această lume.

Îmi caut visul care nu mă lasă să dorm.

Caut răspunsul la întrebările ce nu mi le-am pus încă”. (Antonio Marinache)

,,În ceilalți caut o sursă de inspirație,

Perspective diferite, idei ce mă provoacă…” (Andrei Rotaru)

,,Ce caut în mine însămi?

Îmi caut inima ce arde.

Caut povestea demult deșirată.

Caut vocea firavă, tremurată…” (Yasmin Saban)

,,Colindele se aud în colțuri de stradă,

În timp ce oamenii se adună și cântă cu bucurie și dragoste neîncetată”. (Daria Popescu)

,,Îmi plac oamenii direcți,

Pentru că ei nu fac risipă de cuvinte…

Îmi plac oamenii care plâng des,

Pentru că aceia vor deveni cei mai puternici…” (Bianca Rusu)

,,Crezul meu e unul singur,

Trei litere îl formează.

Însuși Domnul îl comandă,

Lumea-ntreagă îl urmează” (Felician Pintilie)

Adolescenta este o perioadă cu mult tumult, plină de descoperiri și schimbări; actul de a scrie poezie devine o cale expresivă esențială în acest drum al autocunoașterii. Prin versuri, adolescenții explorează și își articulează emoțiile complexe, transformând trăirea interioară într-o formă de artă. Scriind poezie, ei devin arhitecții propriilor lor gânduri și sentimente, folosindu-și vocea într-un mod creativ. Acest proces al creației nu numai că îi ajută să se elibereze de povara emoțională, ci îi și motivează să-și dezvolte gândirea critică. Poezia devine un refugiu în care adolescenții se pot exprima liber și autentic, construindu-și identitatea și înțelegând mai profund lumea din jurul lor.

,,Ce este iubirea?

Ce enigmă ea ascunde?

Dar ce mare e uimirea!

Și ce bine ea se vinde…” (Hande Koramaz)

,,Am uitat de amor,

Am uitat de dor,

Devin folclor,

Odată-n popor

Și parcă mor” (Daniela Crăciun)

,,Stau oarecum pitit

De lume, vorbe și bârfit,

Mă simt singur, luat de soartă și trântit

Și sper ca mâine să fie o nouă zi.

O zi.

O zi?

Nu, că ar fi la fel de trist.” (Caterina Dumitrescu)

,,Noaptea pare secretoasă, întunecată și misterioasă,

Dar de îndată ce apar stelele, întunericul se destramă alene…” (Adriana Hobjilă)

,,Piatra mea, dacă eram, lumea altfel o vedeam…

Lumea-i uneori afonă, afonă și monotonă” (Octavian Onu)

În zile ca acestea, în care întâlnești astfel de tineri, te întărești și simți că viitorul este unul luminos, plin de speranță.

Și dacă stai să te întrebi: dar oare se mai simte poezie, se mai citește poezie, se mai recită poezie?- răspunsul este: în București, pe strada Soldat Savu Marin numărul 29, da!

Trenulețul de la unchiul Mihai, toba de la Andrei, acordeonul de la fini, mingea de la vecina de sus (nu de la cea de jos!), bilele colorate de la bunici și popicele de la nași. Toate sunt la îndemâna lui Matei! Ce încântat este! Dar…stai! Parcă nu prea se joacă cu ele…. aleargă cumva de la o jucărie la alta și….cam atât! Hmmmm…..

După perioada sărbătorilor, casa devine adesea plină de zgomotul vesel al copiilor care se joacă cu noile lor jucării. Cu toate acestea, merită să reflectăm asupra cantității de jucării la care au acces copiii noștri și să ne întrebăm dacă prea multe jucării pot afecta în mod negativ dezvoltarea lor. Contrar percepției comune (ohh…să aibă multe jucării, nu cum NU am avut noi…), cercetările arată că a lăsa mai puține jucării la îndemâna copiilor este un ceva bun: acest lucru va aduce beneficii semnificative în dezvoltarea lor!

Un aspect esențial al educației copiilor este gestionarea eficientă a resurselor de învățare. Având o abundență de jucării poate părea tentant pentru a asigura o diversitate de activități, dar, uneori, mai puține jucării înseamnă beneficii mai mari. Este important să înțelegem că multele opțiuni pot distrage atenția copiilor și pot împiedica dezvoltarea creativității lor.

Puține jucării îi încurajează pe copii să fie mai creativi. Atunci când au la dispoziție un număr limitat de jucării, aceștia sunt mai predispuși să își folosească imaginația pentru a crea noi scenarii de joc. Faptul că trebuie să găsească modalități inovatoare de a-și petrece timpul cu jucării puține disponibile îi determină să-și pună mintea la contribuție și să dezvolte abilități de rezolvare a problemelor.

Mai mult decât atât, puține jucării îi fac pe copii să fie mai implicați și atenți în timpul activităților lor. Când au mai puține opțiuni, copiii se concentrează mai bine asupra detaliilor jocului și devin mai atenți la ceea ce fac. Această concentrare sporită poate avea un impact pozitiv asupra învățării și dezvoltării cognitive.

Limitarea numărului de jucării îi poate determina pe cei mici să dezvolte abilități sociale și de comunicare. Având la dispoziție doar câteva jucării, copiii sunt mai predispuși să interacționeze cu ceilalți pentru a împărți și schimba jucării. Astfel, aceștia învață să colaboreze, să negocieze și să-și dezvolte abilități sociale esențiale pentru interacțiunile viitoare.

Puține jucării îi învață pe cei mici să le aprecieze și să aibă grijă de ele. Atunci când au doar câteva obiecte de preț, copiii învață să le prețuiască mai mult și să le trateze cu grijă. Această responsabilitate față de obiectele lor îi poate învăța valori importante, cum ar fi grijă, respect și responsabilitate.

În plus, având mai puține jucării la dispoziție, copiii au mai puține șanse să fie distrași și să își piardă atenția. Acest aspect este crucial într-o lume plină de stimuli și tehnologie!

Puține jucării îi ajută să-și mențină atenția concentrată asupra unei activități și să dezvolte abilități de învățare mai eficiente.

Să ne gândim bine: chiar dacă poate părea tentant să oferim copiilor noștri o mare varietate de jucării, beneficiile limitării acestora sunt semnificative. Puține jucării stimulează creativitatea, implicarea, dezvoltarea abilităților sociale și responsabilitatea. Așadar, să ne amintim că uneori mai puțin înseamnă mai mult atunci când vine vorba de jucăriile copiilor noștri!

Fiecare început de an este o provocare. Fiecare dinte noi ne dorim să fim mai buni, mai eficienți și mai sănătoși decât am fost în anul precedent. Pentru a fi cât mai aproape de potențialul dorit, avem nevoie de muncă, disciplină și un corp sănătos. Prin urmare, am decis să venim în întâmpinarea dumneavoastră cu metode practice de a obține un corp armonios și o minte pe măsură. Ghid în această călătorie ne va fi Vlad Dumitraș, trainer TBW, core HIIT, un om pentru care sportul este un adevărat mod de a fi.

Majoritatea îl știu fie din sala de antrenament, fie de pe ternul de rugby sau din fața camerelor, unde caută în permanență să-i inspire pe cei din jur prin determinarea și atitudinea cu care abordează lucrurile. S-a împrietenit cu sportul încă din copilărie, iar pe parcursul anilor a îmbrățișat balonul oval în cadrul Clubului Sportiv Steaua, unde  vreme de opt ani a cucerit campionate și a pășit pe cele mai înalte culmi sportive.

Odată cu trecerea timpului, a lăsat-o mai moale cu placajele și eseurile dedicându-se activității de personal trainer. În sală, ca și pe teren, este atent la cei cu care lucrează și îmbindă perfect tehnicile de antrenament cu atmosfera de bună dispoziției.

Pentru cele mai proaspete sfaturi în materie de alimentație, tehnici de slăbire, soluții pentru a scăpa de durerile de spate plus multe alte sfaturi practice dedicate copiilor, adolescenților și părinților, vă invităm să stați alături de noi.

Iată doar câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• Rugby-ul, dragoste la primul placaj
• Cum să arate alimentație unui copil sănătos?
• Despre suplimente, exerciții și dieta la adolescenți
• Spune adio dulcelui și durerilor lombare
• Responsabilitatea unui personal trainer