Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Daniela Țepeș deține o sumă de calități care o ajută să facă cinste carierei îmbrățișate. Predă fizică copiilor, deși pe vremea când era elevă nu era prietenă cu această disciplină. Era pasionată de istorie, scria poezii, picta, dansa, făcea teatru și, totuși, un liceu cu profil de matematică-fizică a fost opțiunea sa. Era fascinată de taina numerelor, nu și de fizică. Prima sa notă în liceu la fizică a fost 3, dar fiind conștiincioasă, a negociat cu ea și a îndreptat lucrurile.

Azi, construiește caractere frumoase. Este un profesor echitabil, adaptabil la situațiile imprevizibile, atent la nevoile individuale ale elevilor, responsabil de cele mai nobile suflete, cele ale copiilor. Să o cunoaștem!

 

Cum reușiți să glisați între atribuțiile de acasă și cele de la școală? Cum le împăcați?

Sunt o persoană activă, muncesc între 12-16 ore pe zi și cumva, planificându-mi cu atenție activitățile, reușesc să păstrez un minim echilibru între activitatea profesională și viața privată. Uneori, însă, partea cu viața privată  nu îmi „iese” prea bine.

 

 

Acasă, reușiți să vă detașați de tot de serviciu sau tot rămâneți conectată?

Eu cred că meseria de profesor face parte din categoria meseriilor de la care nu te poți „deconecta” cu adevărat în momentul în care ajungi acasă. Aproape întotdeauna mai rămâne ceva de făcut: de corectat niște teste de evaluare sau teme, de căutat resurse utile pentru lecții, de pregătit fișe de lucru. Apoi  te mai sună un părinte, îngrijorat din varii motive, sau un elev să te anunțe că s-a îmbolnăvit și mâine nu vine la școală. Și când în sfârșit zici, „gata, ora asta e pentru mine” se strecoară un gând legat de ceva ce te-a nemulțumit la școală. Și încerci să înțelegi dacă ai greșit sau unde ai greșit, dacă ai fi putut face altfel, dacă ar trebui să schimbi ceva. Și până îți găsești răspunsurile, ora ta de relaxare s-a cam dus. Când ai copii de vârstă școlară, lucrurile se complică și mai tare. Începi să te uiți la procesul de învățare și cu „lentila de părinte” și întrebările se înmulțesc.

 

Numele dumneavoastră este asociat cu sistemul educațional. Debutul a fost din perspectiva dumneavoastră natural, însemnând că ați vrut mereu să fiți parte din educație și astfel ați studiat pe domeniu?

Ar fi fost frumos să pot spune că am știut întotdeauna că voi fi profesor de fizică, dar nu. În copilărie visam să fiu scriitoare, pictoriță, actriță, ziaristă, arheolog, ofițer criminalist, avocat. Decizia de a  deveni profesor de fizică a fost așa, mai pe ultima sută de metri, la finalul liceului și are legătură cu profilul absolvit, cu prima mea poveste de dragoste, cu prietenii mei din acea perioadă. Dar cred că ceea ce este cu adevărat important, e faptul că nu  am regretat nici  măcar o secundă alegerea făcută! Nici când  am predat cu mănușile pe mână, pentru că atât de frig era în sălile de clasă, nici când unii elevi sau părinți m-au dezamăgit. Și nici măcar  atunci când  nivelul salariului meu era atât de scăzut, încât aveam mereu datorii de la lună la lună.

 

Cum ați putea defini toți acești ani de când sunteți bucată din învățământ?

E greu să găsești o definiție, pentru că  în meseria mea nicio zi nu seamănă cu alta. Zilnic, interacționez cu  cel puțin o sută de elevi și ei nu seamănă unul cu altul. Și nici cu cei din generațiile trecute. Așa că mereu mă confrunt cu noi provocări și  cu nevoia de a răspunde acestora, cât de bine pot eu. Și încerc să mă adaptez, învățând permanent cum să fac asta.

 

 

Ați avea ceva să vă reproșați la catedră?

Nu cred în profesorul perfect. Profesorii sunt oameni și oamenii greșesc. Bineînțeles că fac greșeli, pe care, ulterior, mi le reproșez. Uneori am senzația că am fost prea exigentă, sau dimpotrivă, prea îngăduitoare, că nu am avut suficientă răbdare, sau că nu am valorizat suficient un moment de AHA al unui elev. Dar și greșeala este parte a procesului de învățare.

 

Cât de mult vă place să fiți „doamna”?

Îmi place! Iubesc interacțiunea cu elevii!  Îmi place energia lor!  Iubesc luminița care li se aprinde în ochi când reușeșc să le stârnesc interesul pentru o temă, le iubesc nedumeririle și modul stângaci în care le exprimă, le iubesc curiozitățile și creativitatea. Mă topesc după zâmbetul elevului care spune: „aha, acum are sens!” Îndrăgesc până și momentele în care „ceva” nu merge bine și trebuie, pe loc, să identific și problema și soluția! Și chiar dacă uneori, unul sau mai mulți elevi, mă dezamăgesc și mi-e greu, trec peste asta. Și a doua zi o iau de la capăt, cu încredere și speranță.

 

Învățați copiii de acasă să aibă valori, convingeri bine închegate, principii de viață. Copiilor de la școală ce le transmiteți?

În primul rând, încerc să promovez în rândul elevilor respectul. Eu cred că elevii care  au respect de sine, pot fi mai  responsabili, mai atenți la anturaj, la modul în care își petrec timpul liber, la modul în care  se implică în propria lor învățare și dezvoltare. Respectându-se pe ei înșiși, pot învăța mai ușor respectul pentru ceilalți. Devin  toleranți și mai puțin conflictuali sau violenți și, prin urmare, vor avea șanse mai mari de integrare socială și profesională. Și dacă, pe lângă acestea, învață și respectul față de mediu, atunci, cu siguranță, vom trăi într-o lume mai bună.

Încerc, de asemenea, să-i învăț despre încredere și curajul de a îndrăzni. Și despre. muncă, perseverență și răbdare.

 

Ce ați învățat dumneavoastră de la ei? Se spune că și adulții învață de la cei mici.

Cred că, în primul rând, am învățat să mă uit la mine, ca profesor, prin ochii lor și să gândesc „în afara cutiei”. Am mai învățat să îmi gestionez mai bine emoțiile. În ultimii ani, m-au ajutat să-mi dezvolt abilitățile tehnologice, iar de curând mi-au „făcut cunoștință” cu CHAT GPT.

 

Dacă ar fi să mă luați de mână și să mă conduceți în timpurile copilăriei dumneavoastră, ce aș putea afla despre fetița Daniela? Cum era ea la școală?

Am fost un copil curios  și vorbăreț.  La școală am fost o elevă conștiincioasă. Tratam cu aceeași seriozitate temele la română, la matematică, la desen sau muzică. Am fost pasionată de istorie, am participat la o grămadă de activități extracurriculare, am scris poezii, am pictat, am dansat, am jucat teatru. M-am orientat spre un liceu cu profil de matematică-fizică pentru că îmi plăcea matematica. Prima mea notă în liceu a fost 3 la fizică. Acum mă amuză. Atunci a fost un cutremur. Am urât fizica, am urât profesorul, m-am urât pe mine. Mi-am dat seama, însă, destul de curând, că stă doar în puterea mea să îndrept lucrurile. Am muncit din greu, deseori  până târziu, în noapte. Am lucrat sute de probleme cărora treptat le creșteam gradul de dificultate. Am cerut ajutor colegilor sau profesorului când am întâmpinat dificultăți. Și cumva, oarecum pe neașteptate, prin clasa a X-a, mi-am dat seama că îmi place fizica.

 

 

Cum sunt copiii din generația de azi față de copiii din vremea dumneavoastră?

Poate că cei de azi sunt mai pragmatici decât noi! Dar este doar o opinie personală!

 

Generația de înainte de revoluția citea mai mult? Cum simțiți?

Cred că în fiecare generație, sunt elevi care citesc mult și elevi care nu citesc. Deosebirile între generații sunt legate mai degrabă de ceea ce citesc, de modul în care citesc.

 

Cine v-a insuflat iubirea pentru fizică, pentru această disciplină?

Așa cum deja am povestit, nu e vorba de cineva anume. A fost mai mult o provocare într-un context favorabil. Și multă muncă.

 

Cum îi determinați pe elevi să îndrăgească acest obiect de studiu?

Provocându-i să observe, să se mire, să își pună întrebări, să gândească,  să caute cauza profundă a lucrurilor.

 

Poți să ai în învățământ succes? Sau cum cuantificați dumneavoastră succesul?

Să fii profesor nu e nici simplu, nici ușor. Sunt multe provocări și multe dezamăgiri. Dar sunt și bucurii mărunte, pe care înveți, în timp, să le valorizezi. O lecție reușită, un elev care se bucură că te vede, care îți spune că cel mai mult la școală îi plac orele tale. Un grup care te reține în pauză să te mai întrebe ceva sau să îți arate cum au rezolvat o problemă. Elevi din generațiile trecute care te salută cu respect sau vin să te îmbrățișeze, pentru că nu te-au văzut de mult și le-a fost dor. O stare de bine cu care ieși din clasă după o lecție în care elevii s-au întrecut pe ei înșiși. Un părinte care te oprește pe stradă să îți mulțumească. Nu știu dacă asta înseamnă neapărat succes. Pentru mine, sunt situații care-mi certifică succesul. Succesul e o noțiune relativă.

 

 

Începe școala!

Da, da, chiar începe!

Și din nou copiii noștri vor socializa și vor crește prin interacțiune și se vor șlefui. Școala este despre învățare, formare, programe de pregătire. Însă în egală măsură este despre prietenie, acceptare, apartenență. Oare cine este prietenul meu acum? De ce mă privesc ei așa? Oare de ce nu m-a ales din prima în echipa lui? Ele spun lucruri urâte despre mine? Ea mă apreciază? El mă va mai critica?

 

Curtea școlii este locul în care copiii noștri se întâlnesc, se descoperă, se oglindesc, se susțin (sau nu) și este locul în care se petrec jocuri de putere și jocuri de rol; este locul în care se învață despre viață.

 

 

Și ce tipologii pot întâlni copiii noștri?

Să discutăm puțin cu fiicele și fiii noștri despre aceste tipologii și să lăsăm la îndemâna lor câteva unelte de ajutor:

 

Să știți că se vor întâlni cu bârfitorii. Acestora le place să vorbească despre alții (și, de obicei, nu de bine…). Desigur, ulterior vor vorbi și despre ai noștri, și nici acum nu o vor face cu bună credință. Spuneți-le copiilor că dacă le vor încredința un secret, acesta nu va sta ,,la secret” pentru mult timp.

Ce e de făcut: îndrumați-vă copiii să schimbe vorba atunci când partenerul de discuție dorește ,,să comenteze” pe cineva. Și, desigur, sugerați-le să nu lase în mâinile și la urechile lor lucruri personale, secrete, întâmplări intime.

 

Să știți că îi vor întâlni pe critici. Pe cei ce caută problema în orice soluție și neghina în lanul cu grâu. Cei ce subliniază mereu ceea ce nu e bine, cei ce formulează des: ,,da, dar….”, cei ce caută să le arate partenerilor de discuție că nu sunt de ajuns sau sunt mai puțin. Copiii aceștia judecă aproape orice (din păcate) și vor căută să vă facă fiul sau fiica să se îndoiască de sine.

Ce e de făcut: spuneți-le copiilor voștri că opinia unui tip critic este doar o opinie și nu înseamnă finalul, pecetea, concluzia.

Acești copii au ei înșiși stima de sine scăzută și au fost și sunt criticați și ei, la rândul lor. Este bine să le arătăm căldură acestor tineri sau-când sunt prea mult-să îi evităm în interacțiune.

 

Să știți că îl vor întâlni și pe cel ce dorește să le facă tuturor pe plac ( chiar și atunci când sunt răniți de cei din jur și nu li se întorc cuvintele și faptele bune). Ei sunt prieteni buni, însă în răstimpuri pot profita de anumite situații, se tem de conflict, evită să rostească ceva ferm, transmit jumătăți de adevăr.

Ce e de făcut: îndrumați-i pe copiii voștri să adune mai multe opinii despre anumite lucruri, îndrumați-i să îi întrebe pe acești tineri cum se simt cu adevărat și îndrumați-i să le fie sprijin și suport când aceștia au nevoie.

 

Inevitabil vor întâlni persecutorul (tipul bully). Persecutorul trece de tiparul clasic: nu este doar tipul cel puternic și fără limită ce necăjește copiii mici. Nu! Persecuția poate fi emoțională, persecuția se poate realiza și în mediul on-line, persecuția este în cuvinte mici, în gesturi și mimică, în puterea de a exclude și evita.

Ce e de făcut: puneți la dispoziția copiilor voștri un set de instrumente care să îi ajute: ce e de spus, de făcut, când e musai să implice adulții responsabili. Îndrumați-vă fiii și fiicele să îi evite pe persecutori, amintiți-le că au puterea de a se îndepărta de ei. Repetați-le că puterea acestora se pierde dacă nu se afișează teamă, frică, supunere, că sunt neputincioși dacă grupul spune STOP!

 

 

Îl vor întâlni și pe înfumurat. Pe cel ce are o poveste mai bună, o întâmplare mai bună, o experiență mai bună decât tot ce a rostit fiul sau fiica voastră. Sunt copii cu focus doar pe sine, au nevoie de audiență și -da- creează frustrare în aproape orice conversație.

Ce e de făcut: îndrumați-i pe copiii voștri să nu o ia personal, atenția acestor copii este slabă; chiar dacă nu vor asculta pe deplin niciodată, ei nu sunt prieteni delăsători; au nevoie de susținere și au nevoie să li se spună ,,acum e rândul meu să vorbesc”. Este clar că acele convorbiri importante vor fi purtate cu alte categorii de tovarăși.

 

Bineînțeles că îl vor întâlni pe cel optimist, bun, încrezător! Pe cel ce dă forță și încredere, pe cel ce crede în tine! Ei vor crede în copiii noștri, în prietenia ce îi leagă, vor vedea binele și vor prețui relația de prietenie.

Ce e de făcut: spuneți-le copiilor: țineți-i aproape pe acești tineri, bucurați-vă de ei, de tot ceea ce oferă relaționarea de calitate și susțineți-vă reciproc în momente bune și mai puțin bune!

 

 

Nu e ușor în curtea școlii.

Însă e simplu să povestim cu copiii noștri și să îi pregătim pentru ce ar putea veni spre ei.

Căci pregătim copiii pentru drum și nu drumul pentru copii, așa e?

 

 

 

Muzica a fost acel element din viață, de o familiaritate ieșită din comun, ce l-a însoțit pe violonistul Bogdan Onofrei încă din frageda copilărie. A făcut parte din educație, el chiar găsind în ea un mod de exprimare pe care, în timp, a transformat-o în liantul dintre oameni și artă.

Se perindă în jurul sunetelor, totodată merge la braț cu abilitățile de neegalat. Îndrăzneala cu care abordează orice concert susținut alături de alți artiști, emoția cu care cântă muzica și iubirea pentru creație, artă și frumos sunt elementele care îl formează azi pe tânăr.

Și totuși, nu se abate de la crezul său, acela de a se perfecționa continuu și de a îmbrățișa ineditul. De curând s-a întors din Norvegia, acolo unde a susținut mai multe spectacole în cadrul programului Ro-cultura. Aflăm amănunte despre experiența trăită chiar de la tânărul artist Bogdan Onofrei!

 

 

Bogdan, numele tău s-a asociat de curând cu un recital de muzică clasică susținut în Norvegia, Care este povestea acestei colaborări?

Da, așa este. De fapt, am susținut mai multe concerte în Norvegia alături de alți artiști cu care am colaborat, iar fără aportul lor consistent nu aș fi reușit. Ei sunt Dragoș Cantea, Grace Jee Eun Oh și Răzvan Halici, prieteni buni, cărora doresc să le mulțumesc și pe această cale, alături de Patricia Butucel, președinte Asociația Industrii Creative.

Toată povestea a început în toamna anului trecut, când Dragoș mi-a propus să mă implic într-un proiect de care aflase și el în perioada respectivă. Este vorba de programul Ro-Cultura susținut prin granturile SEE care finanțează rezidențele artistice în vederea colaborării între artiștii din România și Statele Donatoare (Norvegia, Islanda și Liechtenstein).

 

Sub ce formă s-a desfășurat?

S-a desfășurat sub forma unei rezidențe artistice unde am susținut o serie de concerte, prin care am reprezentat Asociația Industrii Creative. Proiectul pentru care am aplicat împreună cu Dragoș se numește Folk Encounters, a Norwegian-Romanian Pitoresque Fantasy. Obiectivul a fost realizarea unor concerte prin care să pot reliefa auditorilor valorile comune între Norvegia și România în domeniul muzicii cu caracter serios, și nu numai. Spre exemplu, anumite influențe folclorice, prezența programatismului, diferite tehnici componistice și interpretative între muzica de factură academică Românească și cea Norvegiană.

 

Ai cucerit publicul de talie internațională. Ai fost protagonistul unei manifestări culturale, acolo unde ai interpretat piese  ale compozitorilor români, cât și norvegieni. Ce sentimente ai purtat atunci?

Nu pot spune că publicul a fost foarte divers în concertele cu Grace, întrucât acestea au avut loc într-o perioadă în care populația din Norvegia abia se întorcea din concediu, iar turiștii erau prezenți mai mult la Roseslottet, un muzeu în aer liber, unde am susținut o serie de concerte alături de Răzvan. Cu toate acestea, am putut simți efervescența și energia publicului la fiecare final de concert.

 

Ce sentimente mai porți încă?

Reacția publicului după fiecare piesă interpretată și bucuria de pe chipurile auditorilor a fost de-a dreptul copleșitoare. Deși a fost obositoare perioada rezidenței artistice, în urma concertelor susținute simt ca mi-am reîncărcat un pic bateriile cu energia oferită de public.

 

Despre colaborarea cu partenera ta de scenă ce-mi poți mărturisi?

Inițial trebuia să cânt împreună cu Dragoș, însă au intervenit anumite probleme personale la el și mi-a propus să cânt cu Grace. Este o pianista minunată și o persoană de o bunătate și empatie ieșită din comun. Ea e de origine din Coreea de Sud, dar s-a stabilit în Norvegia de mai bine de 6 ani, lucru favorabil colaborării noastre în raport cu cerințele impuse de proiectul Ro-Cultura. Relația noastră artistică a fost foarte simplă (într-un sens bun) și naturală, iar omogenitatea dintre noi ca și instrumentiști s-a realizat într-un interval de timp relativ scurt, fiind remarcată și de către public. Îmi aduc aminte de surprinderea de pe chipul unei doamne când a aflat că noi am susținut abia primul concert împreună pe data de 13 august, ea fiind ferm convinsă ca avem la activ zeci de prestații artistice în această formulă de duo.

 

 

Spirit tânăr, plin de vitalitate, entuziast, unul care a îmbrățișat talentul în această viață. Totuși, în artă,  talentul se îmbină armonios cu munca continuă. Cât te-ai pregătit pentru această experiență? În ce a constat pregătirea?

Nu pot spune că am vreun merit asupra talentului oricât de mic e el, întrucât acesta provine de la Dumnezeu. Datoria noastră, indiferent dacă suntem artiști sau nu, este să înmulțim ceea ce El ne oferă. Personal, sunt recunoscător pentru tot ceea ce am primit de la divinitate și consider că una dintre cele mai importante responsabilități ale mele este de a oferi mai departe ceea ce am învățat, prin diferite forme: artistice și pedagogice.

Pentru toate experiențele de care avem parte, ne pregătim o viață întreagă. De ce? Pentru ca ele apar ca niște oportunități. Dacă ești suficient de pregătit, te poți bucura de o anumită experiență, dacă nu, cel mai probabil vei rata acea experiență, însă va fi generată automat alta în loc ei, care îți va oferi șansa învățării.

În ceea ce privește pregătirea repertoriului pentru concertele din Norvegia, aceasta a început din primăvară, întrucât multe dintre lucrările muzicale nu au mai fost abordate în trecut nici de către mine și nici de către Grace.

 

Ai reprezentat spațiul cultural din care provii. Simți, poate, prin acest proiect că  ai putut oferi speranță tinerilor artiști arătându-le că muzica lor, ce poartă amprenta etosului românesc, își are loc în circuitul internațional?

A oferi speranță celorlalți este prea mult spus. Cu siguranță sunt persoane care au o influență mai mare asupra tinerilor, prin natura personalității lor remarcante. Aici aș putea menționa pe Prof. univ. dr. Elena Ovănescu, profesoara mea de vioară, Prof. univ. dr. Laura Vasiliu, îndrumătoarea de doctorat, iar lista exemplelor inspiratoare și demne de urmat poate continua. Cât despre promovarea muzicii românești în spațiul internațional, aportul meu nu este la fel de consistent precum al marilor muzicieni din diaspora. Sincer să fiu, scopul meu a fost altul prin realizarea acestui proiect, acela de a pune în lumină valorile comune din domeniul muzicii cu caracter serios ale celor două țări și de a aduce un strop de bucurie și entuziasm celor care au putut fi prezenți la concerte. Din punctul meu de vedere, cu toată modestia, simt că obiectivul a fost atins, iar reacțiile celor din jur confirmă acest lucru.

 

Norvegia cum ți s-a părut? Știu că este atractivă, dar este un motiv bun pentru care își atrage artiști buni?

Norvegia, deși este o țară mai dezvoltată din multe puncte de vedere față de alte mari centre culturale artistice din Europa, trece printr-un proces evolutiv admirabil. Poate va părea rudimentară următoarea afirmație, dar Norvegia nu are o tradiție cultural-artistică la fel de mare comparativ cu alte țări, precum Italia, Franța, Germania, Austria etc., însă depune eforturi fantastice pentru culturalizarea celor care locuiesc acolo. Ei știu să își promoveze valorile și expun arta, cu toate esteticile ei, prin diferite forme și în orice circumstanțe. Cât am stat în Oslo, am remarcat faptul că ei au multe muzee în aer liber, extrapolează arta contemporană și expun sculpturi ale artiștilor locali în aproape orice zonă a orașului. Oamenii sunt expuși la artă peste tot, în stațiile de metrou, la colț de stradă, în spații comerciale și în multe alte locuri unde te aștepți mai puțin, spre exemplu, în toalete.

Norvegia este un punct atractiv pentru artiști, însă trebuie să fii elitist pentru a reuși să te stabilești acolo. Statistic, Norvegia se numără printre țările din Europa cu cei mai puțini imigranți care reușesc să se stabilească acolo definitiv. Acest lucru se datorează faptului că țara are o economie foarte dezvoltată care oferă sustenabilitate și beneficii locuitorilor ei, nu și celor care imigrează.

 

De cât timp te poartă vioara pe scene ale orașelor din Europa? Din ce cunosc, nu ești la prima experiență peste granițele țării noastre.

Primele experiențe provin din ultimii ani de facultate, când am avut oportunitatea să fac parte din Orchestra de Cameră „Sonos Alumni” a UNAGE, care a susținut concerte în Italia, Bulgaria și Republica Moldova. Apoi au mai fost colaborări cu filarmonica din Bacău, care a susținut turnee în Italia, Elveția și China, colaborări cu Ansamblul „Doina Carpaților” de la CSS Iași, având spectacole în Franța și Spania, iar lista poate continua.

 

Reprezinți generația tânără de artiști. Muzica este în ADN-ul tău. Încurajezi tinerii care ajung la statura de muzicieni maturi să rămână mentori în țara noastră sau să curteze altă țară?

Nu îmi permit să ofer sfaturi nimănui, fiecare face ceea ce crede că e mai bine pentru el și ceea ce îi aduce fericire, împlinire. Eu sunt de părere că noi, tinerii, trebuie să experimentăm, să fim curioși, să descoperim, să învățăm de la alții care fac lucrurile mai bine decât noi, ca în final să putem dărui mai departe ceea ce avem noi mai bun. Într-adevăr, de multe ori simțim că cei care sunt la conducerea țării nu oferă tinerilor, și nu numai, speranța unui viitor mai bun, foarte mulți confruntându-se cu multiple neajunsuri. Unii care aleg să plece pe alte meleaguri, într-un final se întorc măcar pentru intervale scurte de timp, pentru că simt nevoia să dăruiască din ceea ce au aprofundat ei prin locurile unde au activat. Oare care ar fi evoluția noastră ca națiune dacă toți cei care sunt capabili și elitiști vor pleca fără să se mai întoarcă?

 

 

Ce ai vrea să știe lumea atunci când aude numele tău?

Profesoara mea de vioară din facultate are o vorbă pe care doresc că o împărtășesc mai departe: „Dincolo de a fi artiști, trebuie să fim oameni.”. Mi-ar plăcea să rămân în memoria celor pe care îi întâlnesc așa cum sunt în memoria mea toți cei care m-au inspirat și mă inspiră în continuare.

 

Este instrumentul la care cânți un mijloc de expresie a universului interior uman?

Cred că muzica, în general, este o formă de expresie a universului interior uman. Această întrebare poate genera o discuție filosofică fără sfârșit, însă eu voi fi mai pragmatic și succint. Dacă e să ne referim la vioară sau violă în raport cu celelalte instrumente, pot spune că cele două instrumente oferă un mijloc de expresie particular, prin prisma timbralității lor și prin simplul fapt că acestea sunt mai aproape de corpul nostru în timpul actului artistic, mai mult decât oricare alt instrument. Este mult mai ușor pentru cei care cântă la aceste instrumente, sprijinite pe umăr, deci aproape de inimă, să ofere auditorilor muzică din suflet pentru suflet.

 

 

Artiști nominalizați la premiile Grammy, senzații noi ale jazzului britanic, orchestre, trupe și muzicieni din America, Germania, Finlanda, Austria, România și Franța se reunesc la București pentru o nouă ediție a Bucharest Jazz Festival. Organizat în perioada 7-10 septembrie, festivalul invită pasionații de jazz să se bucure de trei zile de concerte live și jam sessions la Combinatul Fondului Plastic, în perioada 8-10 septembrie. În plus, organizatorii și-au dorit să ofere un preview, astfel că, în prima zi de festival, în 7 septembrie, doritorii pot participa la concerte cu acces gratis, organizate la ARCUB – Hanul Gabroveni.

 

Capetele de afiș ale ediției 2023 & line-up

Colectivul muzical din Londra – Nubiyan Twist aduce la Bucharest Jazz Festival ritmuri de hip-hop, jazz, soul și afrobeat. Selectați de David Bryne să cânte la prestigioasa Queen Elizabeth Hall și aplaudați la Glastonbury, Shambala sau Edinburgh Jazz Festival, formația chitaristului și producătorului Tom Excell este cunoscută pentru prestațiile sale live spectaculoase, ce îmbină sunetul instrumentelor de suflat cu voci feminine puternice,MC-ing, live dubs și ritmuri raggae, soul, jazz, latin și dance.

Ben Wendel, saxofonist nominalizat la Grammy, este unul dintre artiștii care vin pentru prima dată la București. Unul dintre cei mai inovatori și prolifici muzicieni ai generației sale, acesta a cântat cu Prince, Snoop Dog, Ignacio Berroa și Tigran Hamasyan. Artistul va urca pe scenă alături de Shai Maestro, Ofri, Nehemya și Orlando LeFleming.

În cadrul uneia dintre cele mai interesante colaborări ale acestei ediții, Tobias Hoffman va prezenta publicului român cel mai recent album al său, “Conspiracy”, alături de Big Bandul Radio și chitaristul Vilkka Wahl în calitate de solist. Tobias Hoffman va urca pe scenă în calitate de dirijor.

 

 

O atracție inediată în programul ediției din acest an a Bucharest Jazz Festival este concertul Norzeatic și Qintă Spartă, ce îl aduce pe scenă pe unul dintre reprezentanții rap-ului românesc – Norzeatic, care va energiza atmosfera de la Combinatul Fondului Plastic cu rime postmoderne și ritmuri groovy alături de artiștii Mihai Iordache, Albert Tajti, Tavi Scurtu, Electric Brother, Florian Mikuta, Mike Alex, Lolo Noukpetor și DJ Tzuc.

Din line-up-ul festivalului fac parte Mircea Tiberian Quartet, Gin Tonic Orchestra, Anita Petruescu Group, Muntet, Lukacs Marton ft. Csikos Aron, Sorin Romanescu Trio, Sebastian Spanache și mulți alții.

 

Bucharest Jazz Festival are un nou curator

Un nume important în peisajul jazzului românesc, compozitor și lider de trupă, absolventă a secției conduse de pianistul și profesorul universitar Mircea Tiberian, din cadrul Universității Naționale de Muzică București, Ana-Cristina Leonte este noul curator al festivalului. Aceasta a cântat alături de numeroși artiști de jazz, însă, de-a lungul carierei, a colaborat și cu artiști din diferite sfere muzicale, precum Electric Brother, trupa Kumm și Akim Hash. Artista a fost premiată în cadrul a numeroase competiții de jazz, obținând titlul de Cel mai bun solist vocal, în cadrul Concursului Internațional Johnny Răducanu (2015), Best Vocal Performance Award la Sibiu Jazz Festival (2013) și premiul pentru Cea mai bună trupă de jazz, alături de pianistul Albert Tajti și basistul Michael Acker, la Târgu-Mureș, în 2012.

 

Programul ediției din acest an

Festivalul începe joi, 7 septembrie, cu două concerte cu acces gratuit la ARCUB – Hanul Gabroveni. Pianistul Sebastian Spanache deschide ediția cu un concert în pasajul Hanului Gabroveni, urmat de Mircea Tiberian Quartet, o colaborare internațională între marele pianist român și Claudio Puntin din Elveția, Chris Dahlgren din SUA și Nadia Trohin – România/Moldova. Concertul va include compoziții ale membrilor grupului și câteva piese din folclorul românesc vechi.

În perioada 8-10 septembrie, festivalul se mută la Combinatul Fondului Plastic. Vineri, 8 septembrie, festivalul începe cu un concert susținut de Sorin Romaescu Trio, urmat de concertul “Conspiracy” al Big Bandului Radio România, dirijat de Tobias Hoffmann, solist Vilkka Wahl. După ce a lansat, în 2023, cel mai recent album al său, “All One”, Ben Wendel cântă pe 8 septembrie la Bucharest Jazz Festival alături de cvartetul său.

Pianistul Lukács Márton deschide seria concertelor de sâmbătă, 9 septembrie, cu un live set de jazz modern și muzică electronică, în care sunetele experimentale se combină cu rimuri groove și armonii unice. Programul continuă cu un concert al artiștilor români de la Muntet. Inspirați de muzica lui Coltrane, Alex Munte, Alex Cos, Michael Acker și Sergiu Fănică combină jazzul contemporan cu referințe hip-hop, balade și muzică electronică.

Întregul program al festivalului poate fi consultat aici: http://www.bucharestjazzfestival.ro/program

 

 

Despre Bucharest Jazz Festival

Festivalul care i-a adus la București pe Jan Garbarek, Dave Douglas, Carmen Lundy, Lee Konitz și Roy Hargrove, Bucharest Jazz Festival este cel mai important eveniment de jazz din București. Acesta a debutat în 2011, sub numele de ARCUB – Live Open Air – Jazz, Blues & More, iar în 2014 devine Bucharest Jazz Festival, fiind un mix unic de concerte, expoziții și lansări de disc și carte. Festivalul, membru al European Jazz Network, pune România în avangarda fenomenului jazz din Europa de Est cu zece ediții de concerte live și conferințe, expoziții de fotografie de jazz, proiecții de filme și documentare muzicale, masterclass-uri, ateliere, lansări de disc și carte de jazz.

Cei dornici să participe pot achiziționa bilete online de pe arcub.ro, Entertix.ro, Myticket.ro, din magazinele partenere și de la casa de bilete ARCUB (Str. Lipscani 84-90).

Surse foto: Facebook Bucharest Jazz Festival

 

 

Alexandra Rață este o tânără vizionară din Iași care a intrat în lumea antreprenoriatului cu mare dârzenie. A ales să conducă o antrepriză imediat ce a ieșit de pe băncile facultății. Un an a durat partea birocratică, dar nu s-a lăsat descurajată. A avut un mentor care a crezut mult în ideea sa inovatoare și a sprijinit-o în tot.

Într-un oraș boem, în egală măsură dinamic precum Iași, Alexandra, prin proiectul său cinematografic din aer liber, a găsit o modalitate să creeze un liant între arta filmului, divertisment și petrecerea timpului liber în pădure. Cinema Sky se numește și este o evadare din cotidian, o noutate îmbrățișată cu entuziasm de către oamenii orașului.

 

 

Alexandra, ieșenii au parte de o nouă experiență și unică în orașul nostru frumos. Crezi că unui oraș boem, în egală măsură dinamic precum Iașul lipsea un cinema în aer liber?

Sigur, cred că acest oraș cu un caracter boem și dinamic precum Iașul, avea cu adevărat nevoie de o experiență cinematografică în aer liber. Este o modalitate minunată de a îmbina frumusețea naturii cu arta filmului și de a oferi locuitorilor o alternativă unică în ceea ce privește divertismentul, dar și petrecerea timpului liber la aer curat, în pădure.

 

De cât timp coceai această idee și cât a durat până la a o concretiza?

Ideea pentru Cinema SKY a fost cu mine de ceva timp, dar am început să lucrez mai intens la concretizarea ei în urma participării la concursul de antreprenoriat organizat de Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași. Procesul de dezvoltare a durat aproximativ un an, timp în care am participat la cursuri acreditate de antreprenoriat, am învățat cum să scriu un plan de afaceri, iar într-un final am depus dosarul pentru concursul aferent primirii grant-ului.

 

 

Cât a durat partea birocratică? Știm cu toții că aceasta, uneori, ni se pare cea mai grea.

Partea birocratică a fost într-adevăr o provocare, dar cu ajutorul sprijinului și determinării, am reușit să depășesc obstacolele. După cum am spus, procesul a durat aproximativ un an, timp în care am reușit să finalizez toate formalitățile, dar a fost esențial să trec prin acest proces pentru a aduce acest proiect la viață.

 

Cum a prins „la public” ideea ta, Alexandra? Sunt oamenii pregătiți să îmbrățișeze noul și să iasă din confortul lor?

Ideea mea a fost întâmpinată cu entuziasm și curiozitate de către public. Oamenii sunt deschiși către noutate și îndrăznesc să iasă din zona lor de confort. Feedback-ul pozitiv pe care l-am primit m-a motivat să continui să dezvolt acest concept și să îi ofer oportunitatea comunității ieșene, și nu numai, de a experimenta ceva diferit.

 

Au fost multe voci pozitive care te-au sprijinit? Pe cine amintești cu această ocazie și totodată cui îi mulțumești?

Da, am avut sprijinul unor voci foarte pozitive și încurajatoare. În special, aș dori să menționez cele ale familiei, dar și a mentorului meu de proiect, care a fost mereu alături de mine și mi-a oferit îndrumare și susținere în această călătorie minunată.

 

Dar au fost și glasuri negative care ți-au spus, poate, să te îndrepți cu ideea către alt gen de business?

Cu siguranță, au existat și păreri critice și glasuri care au sugerat diverse direcții. Însă, cred cu tărie în viziunea mea și în potențialul acestui concept unic, motiv pentru care am continuat să lucrez la el.

 

Ești o tânără vizionară. În jurul căror valori guvernezi?

În jurul valorilor de inovație, natură și comunitate. Dorința mea este ca Cinema SKY să aducă oamenii mai aproape de natură și de arta filmului, creând în același timp o comunitate, dar și o legătură puternică între aceasta.

 

 

Ce planuri ai pentru proiectul tău? Ce ticluiești în perioada următoare?

Planurile pentru proiect sunt încărcate de entuziasm. În perioada următoare, intenționez să organizez proiecții speciale, evenimente tematice și colaborări cu artiști locali pentru a adăuga unicitate experienței. De asemenea, doresc să extindem gama de filme și să oferim o varietate mai largă de opțiuni pentru public.

 

Cum sună povestea frumoasei tale escapade academice?

Povestea escapadei academice este una plină de învățare și dezvoltare. Atât Facultatea de Informatică Economică, cât și Facultatea de Psihologie mi-au oferit cunoștințele și abilitățile necesare pentru a aborda atât aspectele tehnice, cât și cele legate de interacțiunea cu oamenii.

 

Clișeic sau nu, unde te vezi la 30 de ani?

Deși previzibil, la 30 de ani mă văd încă implicată în lumea antreprenoriatului și a inovației. Îmi doresc ca proiectul Cinema SKY să fie înfloritor și să aducă bucurie persoanelor din întreaga țară, iar eu să continui să explorez noi modalități de a combina pasiunile mele.

 

Trăiești un prezent mulțumitor, Alexandra?

Da, trăiesc un prezent mulțumitor. Văd cum ideea mea prinde viață și aduce oamenii împreună într-un mod inedit. Asta îmi confirmă că am făcut alegerea corectă și mă motivează să continui să construiesc și să contribui la comunitatea noastră într-un mod pozitiv.

 

 

 

Iubitorii filmelor de animație sunt invitați să-și pregătească pantofii de dans și să participe, cu entuziasm și curiozitate, la cea de-a 18-a ediție Animest, unde vor avea ocazia să-i întâlnească pe creatorii care schimbă lumea prin intermediul filmelor de animație și să descopere cele mai noi și promițătoare producții de gen. Festivalul Internațional de Film de Animație revine, între 6 și 15 octombrie la București, cu un program cuprinzător, ce conține proiecții, petreceri și programe dedicate artiștilor interesați să-și dezvolte abilitățile.

 

Join the dance! – secțiunea de filme greu de urmărit când stai pe scaun

Dance me to the end of love, Dancing Queen, Dancing with myself, Die on the dancefloor sau Lose yourself to dance sunt titluri care amintesc de hituri muzicale fredonate de generații întregi. În cadrul Animest.18, acestea vor denumi programele tematice curatoriate de directorul și selecționerul festivalului, Mihai Mitrică, alături de jurnalistul și istoricul de film francez Alexis Hunot, invitat și anul acesta la București.

Curatorii secțiunii speciale și-au propus ca în acest an să faciliteze accesul spectatorilor la producții inovatoare, care abordează stiluri și tehnici diverse pentru a genera personaje și realități excepționale, pornind de la energia și expresivitatea dansului. În cele cinci programe tematice, spectatorii vor avea oportunitatea să se bucure de filme multi-premiate, de la polonezul Tango (r. Zbigniew Rybczynski), premiat cu Oscar în 1983, până la The Burden (r. Niki Lindroth von Bahr), musical-ul dark premiat cu Cristal la Annecy în 2017, dar și Pas de deux (r. Norman McLaren), nominalizat la Premiile Oscar și considerat cel mai bun scurtmetraj despre dans al tuturor timpurilor.

 

Diversitatea – elementul central în identitatea vizuală a acestei ediții

Definind întreaga activitate Animest de-a lungul timpului, diversitatea este un element central în identitatea vizuală a ediției de majorat a festivalului. Un eveniment ajuns la maturitate, care și-a pus puternic amprenta asupra peisajului cultural autohton, Animest este singurul festival din România care înscrie câștigătorii trofeului pe lista filmelor eligibile la Oscaruri. Selecția de filme, mai bogată de la an la an, se adresează publicului de toate vârstele și abordează teme diverse, oglindind preocupările societății de astăzi. Multe programe tematice au parcurs țara de-a lungul anilor, în parteneriat cu alte evenimente și instituții, iar anul acesta, prin proiectul Animest+, o caravană cinematografică a însoțit filmele în câteva orașe mici și în sate.

Irina Șelaru, artista invitată să ilustreze posterul acestei ediții, a declarat:

„M-am bazat în mod special pe ideea de diversitate pe care o aduce dansul. Deși fiecare personaj este diferit, compoziția pe care am creat-o aduce împreună grupurile unite prin dans. Pentru mine, dansul este expresia unui sentiment pozitiv care merită trăit și pe cont propriu, dar este intensificat atunci când este împărtășit. Prin compoziție și perspectivă am surprins dinamica acestui sentiment.”

 

 

Jean-Charles Mbotti Malolo, invitatul special din acest an

Join the dance! este invitația pe care organizatorii Animest o lansează publicului în cadrul ediției din acest an. Dansul va fi vedeta unei întregi secțiuni tematice și pretextul unei întâlniri de milioane cu cineastul, animatorul și dansatorul francez Jean-Charles Mbotti Malolo, invitat special la această ediție.

Dansator, animator și cineast multipremiat, Jean-Charles Mbotti Malolo semnează spectacole coregrafice de succes și producții nominalizate la Premiile César. A studiat animația la școala Emile Cohl din Lyon, iar după primul său succes – The Heart is a Metronome (2008) – și o colaborare cu programul Karambolage de la ARTE TV, a regizat The Sense of Touch, care i-a adus renumele internațional și Cristalul la Festivalul de la Annecy. Pentru a scrie și a regiza scurtmetrajul, a învățat limbajul semnelor, lucrând cu apreciata actriță franceză Emmanuelle Laborit, care s-a născut fără auz.

În 2017 a prezentat primul său spectacol coregrafic, numit Les Mots, „un solo pentru doi performeri” – o continuare a căutărilor sale creative în direcția limbajului nonverbal. Make It Soul, filmul său din 2018, un tribut adus artiștilor Solomon Burke și James Brown, a fost nominalizat la Premiile César, la categoria Cel mai bun scurtmetraj de animație. În 2020, a semnat spotul promo din campania de imagine a Festivalul Internațional de Film de la Annecy.

La Animest.18, publicul are ocazia să îl cunoască în cadrul unui masterclass susținut de artist pe 11 octombrie, la Centrul Național al Dansului București.

 

Mihai Mitrică, directorul și selecționerul Festivalului Internațional de Film de Animație București, a punctat:

„Cea de-a 18-a ediție Animest va fi dedicată dansului, această artă care uneori sfidează gravitația, ne pune sângele în mișcare și ne binedispune în totalitate. În contextul actual, când totul se întâmplă în viteză, suntem tentați să depășim cu rapiditate fiecare moment de împlinire, gonind către următorul obiectiv de atins. Uităm să ne bucurăm de reușitele noastre și nu ne mai dăm ocazii să le sărbătorim. Asta nu se va întâmpla anul acesta. În luna octombrie, timp de 10 zile, vom sărbători în pași de dans și ne vom bucura de o amplă retrospectivă care va etala pe ecranele cinematografelor capodoperele animației internaționale dedicate dansului. De la filmele lui Norman McLaren până la cele mai recente producții, de la invitații festivalului, printre care și Jean-Charles Mbotti Mbolo – dansator profesionist care și-a dedicat ultimii ani animației, prezent și el la București, haideți să dansăm împreună la sărbătoarea filmului de animație!”

 

Iubitorii de filme de animație pot achiziționa unul dintre abonamentele Animest.18, disponibile în ediție limitată pe platforma Eventbook.

 

 

Prima ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate va avea loc sâmbătă, 2 septembrie 2023, și propune publicului peste o sută de obiective, evenimente culturale și programe educative organizate de entități muzeale sau organizații private, în spații cu valoare istorică și de patrimoniu din satele și comunele din 32 de județe ale României.

 

 

O premieră la nivel european, noua marcă culturală propusă de Rețeaua Națională a Muzeelor invită vizitatorii să descopere o lume neștiută a spațiului rural din România: muzee și colecții muzeale, case memoriale, gospodării țărănești conservate în situ, castele, domenii nobiliare, cetăți, biserici fortificate sau de lemn, colecții de artă și istorie religioasă ale unor ansambluri mănăstirești, muzee parohiale, centre de artă, ateliere, centre culturale, mori, mausolee, hambare, centre de pompieri și multe alte atracții.

 

Detalii complete despre organizarea generală și programul evenimentelor din 2 septembrie se actualizează permanent pe website-ul Noaptea Muzeelor, în secțiunea  https://noapteamuzeelor.org/noaptea-muzeelor-la-sate/participanti/, precum și pe rețelele de comunicare ale instituțiilor culturale implicate.

Cu ocazia acestei ediții inaugurale a evenimentului, Rețeaua Națională a Muzeelor din România a lansat și o campanie națională de dezvoltare de programe educative adresate copiilor și tinerilor din comunitățile rurale, prin care participanții înscriși la eveniment își pot promova și exploata colecțiile și patrimoniului cultural deținut. În colaborare cu Asociația „Da’DeCe”, RNMR a creat un KIT educațional, pus gratuit la dispoziția tuturor celor interesați pe website-ul Noaptea Muzeelor la Sate, secțiunea Resurse pedagogice.

 

 

„Pentru muzeele și entitățile din toată țara care și-au anunțat participarea la Noaptea Muzeelor la Sate și, în general, pentru cei interesați să conceapă programe pentru public am creat un kit pedagogic dedicat educatorilor muzeali și muzeografilor. Kitul cuprinde diverse tipuri de abordare a evenimentelor pentru public, într-un mod participativ, o structură flexibilă a unui atelier de educație muzeală în funcție de grupe diferite de vârstă, exemple de activități punctuale și sugestii practice pentru realizarea unor resurse destinate vizitei autonome sau a recuzitei pentru atelierele organizate. (…) Din această interacțiune se vor naște cu siguranță idei noi foarte valoroase pe care abia aștept să le descopăr în cele mai mici muzee din România. Vă încurajez să marcați ziua de 2 septembrie în agendă pentru o călătorie din sat în sat.” – Iulia Iordan, specialist în domeniul educației culturale la Asociația „Da’DeCe”, autoarea pachetului educativ Noaptea Muzeelor la Sate.

 

****

Proiect lansat și coordonat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România și co-finanțat de AFCN.

“Ploaia nu este decât o consecință imediată a influenții solare în radioactivitate. În cercetările mele pentru radioactivitatea plumbului cercetam vechile acoperișuri de plumb ale Parisului, în special acoperișurile Observatorului. Am făcut constatarea că un încăpățânat ghinion mă urmărea, cerul acoperindu-se cu nori ori de câte ori lucram pe acoperișuri. Am ajuns curând la concluzia că nu era o simplă coincidență care mă împiedica să lucrez, ci că expunerea unor substanțe radioactive la soare atrăgea condensarea norilor. Omenirea e încă sceptică.” Fragmentul este dintr-un interviu acordat în 1935 de Ștefania Mărăcineanu, fiziciana care, cu patru ani înainte, în 1931, experimenta în Bărăgan, pentru prima dată în lume, ploaia artificială. Ploaie artificială atât de importantă prin beneficiile sale pentru agricultură.

Născută în 1882, la București, și crescută la orfelinat, Ștefania Mărăcineanu a urmat cursurile Școlii Normale „Elena Doamna” din București, pe care le-a finalizat în anul 1899. A urmat apoi Facultatea de Științe Fizico-Chimice din cadrul Universității București. Finele Primului Război Mondial o găsește profesoară de chimie și fizică la Școala de Fete din București, iar ulterior obține o bursă la Paris acordată de Ministerul Științelor din România, în contextul în care conducerea politică a țării luase decizia să sprijine formarea de specialiști români în străinătate, în domenii de interes pentru dezvoltarea economică a statului român.

 

 

La Paris, urmează cursurile de radioactivitate susținute de savanta franceză de origine poloneză Marie Curie, iar prima ei sarcină a fost aceea de a determina exact timpul de înjumătățire al poloniului. Elaborează o lucrare de doctorat la Universitatea Sorbona cu titlul “Cercetări privind constanta poloniului și penetrarea substanțelor radioactive în metale”, pentru care a primit calificativul Très Honorable. Dar și un post de cercetător în laboratorul Mariei Curie, care asistase la susținerea lucrării de doctorat. Alege să mai rămână câțiva ani în Franța, unde își continuă cercetările alături de alți savanți europeni. La revenirea în țară, după câțiva ani, face muncă de pionierat, înființând la Politehnica București primul laborator de radioactivitate din țară. S-a ocupat inclusiv de fenomene meteorologice, reușind să descopere procedeul de declanșare artificială a ploii cu ajutorul unor săruri radioactive. Dovada o găsim la Direcțiunea Proprietății Industriale din cadrul Ministerului Industriei și Comerțului, unde Ștefania Mărăcineanu a înregistrat pe 10 iunie 1931 cererea de brevet nr. 18547, cu titlul „Un mijloc de a provoca ploaia”. Face și un experiment, încercând să creeze o concentrație artificială de radioactivitate în nori, prin injectarea norilor joși cu săruri chimice radioactive. Experimentul, încununat de succes, a avut loc în vara secetoasă a anului 1931, în Bărăgan.

Dar autoritățile vremii au ignorat descoperirea sa. Dezamăgită, savanta pleacă din nou la Paris, unde găsește sprijin pentru a-și continua cercetările în Algeria. Aici, conduce experimente într-o regiune deșertică, prin injectarea în atmosferă a unor săruri radioactive. Conform autorităților algeriene, rezultatele experimentale nu au fost încurajatoare, dar guvernatorul general a trimis o scrisoare în care aprecia efortul și perseverența Ștefaniei Mărăcineanu. Sistate după declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, cercetările au continuat după război, mai ales în SUA., dar și în alte țări.

Cu un moment greu de gestionat se confruntă în 1935. Acordarea premiului Nobel soților Joliot-Curie, pentru inventarea radioactivității artificiale, este o lovitură dură pentru savanta română, care dovedise fenomenul cu mai bine de 10 ani înainte. Aceștia au explicat fizic și matematic fenomenul radioactivității, ceea ce Ștefania Mărăcineanu nu realizase, dar meritul său pentru această descoperire nu a fost nici măcar menționat, deși Irene Joliot-Curie folosise întreaga muncă a româncei privind radioactivitatea artificială pentru a obține această distincție. Însăși Irene Joliot-Curie recunoscuse că descoperirea pentru care ea urma să primească Nobelul era deja cunoscută de 11 ani. „Ne amintim că savanta româncă a anunțat în 1924 descoperirea radioactivității artificiale”, preciza Irene pentru ziarul austriac Neues Wiener Journal, apărut pe data de 5 iunie 1934. Munca Ștefaniei Mărăcineanu a fost recunoscută de Academia de Științe a României în 1936, unde a fost aleasă ca director de cercetare, dar nu a primit niciodată recunoaștere globală pentru descoperire.

Ștefania Mărăcineanu a continuat să aibă preocupări științifice, susținând, de exemplu, în 1943, la Academia Română, o lucrare despre diverse experimente de generarea a ploilor, efectuate în perioada 1942-1943. Ștefania Mărăcineanu moare la 15 august 1944, la vârsta de 62 de ani – se îmbolnăvise de cancer, cel mai probabil din pricina iradierii.

 

Credit foto: Adolf Klingsberg (Wikipedia), Poșta Română

 

 

Avea de gând să urmeze o școală normală, cu specializarea învățător, însă soarta i-a hărăzit altceva. Crina Zvobodă, artist ventriloc, se dăruiește tot copiilor prin intermediul artei care, de-asemenea, ajută la dezvoltarea și creșterea armonioasă a lor. Este a celor mici de mulți ani, însă pasiunea și talentul vorbește în fața lor.

Și-a dat întâlnire cu ventrilocia în vara dintre anul I și anul II de Master. A văzut acest gen de show pe Youtube prima dată.  A prins-o atât de tare pe Crina încât a cucerit toate scenele teatrelor din țară.  A pierdut numărul spectacolelor, deși ventrilocia este foarte puțin cunoscută.

 

 

Crina, porți numele unei flori. Oare la ce s-au gândit părinții tăi când ți-au pus acest nume? Care este povestea din spate?

Nu știu dacă se ascunde o poveste aparte în spatele alegerii numelui meu. Îmi place că port acest nume, îmi plac florile, nu îmi plac crinii în mod special, însă numele Crina îmi place foarte mult.

 

În jurul căror valori guvernezi?

Eu încerc să fiu mereu corectă. Nu îmi plac oamenii care nu au integritate, care se dau după cum bate vântul. Copiilor mei încerc să le insuflu în permanentă să fie generoși și corecți.

 

Cum arată sufletul tău? Cât de împăcat este cu ceea ce face și cu ceea ce întâlnește în drum?

Eu sunt fericită și liniștită, chiar dacă am o viață agitată. Sunt împăcată cu mine și cu ceea ce fac. Ăsta este răspunsul pe care vreau să ți-l dau la bătrânețe 🙂 Îmi pun în permanență o groază de întrebări și de probleme. Dar cred că e normal. Oamenii și mai ales artiștii sunt într-o continuă căutare, cea a fericirii, a iubirii, a iubirii de sine, a adevărului scenic, a celei mai bune variante a unui personaj pe care vrei să îl creezi, a inspirației, a bunătății din tine, din oamenii pe care îi întâlnești. Ce pot să îți spun este că băieții mei sunt cu adevărat bucuria și lumina sufletului meu. Totul capătă sens cu ei în inima mea.

 

Știai de mică ce înseamnă această formă de artă și ți-ai dorit să îmbrățișezi această meserie de la vârstă fragedă sau aveai alte planuri pentru tine?

Voiam să mă fac învățătoare sau educatoare. La liceu am avut o profesoară care a insistat timp de un an să mă înscriu la niște cursuri de teatru. M-am înscris în clasa a X-a și după câteva luni am știut că asta vreau să fac pentru tot restul vieții.

 

Ventrilocia este o artă. Tu când ai făcut cunoștință cu ea? Când ți-ai dat primul date neoficial?

Am descoperit ventrilocia în vara dintre anul I și anul II de Master. Atunci am avut primul laptop. Am văzut acest gen de show pe Youtube și am zis să încerc. Mi-am comandat o carte și o păpușă din SUA și am început să mă antrenez.

 

Dar oficial?

În acea vara lucram și ca bonă la o familie minunată, care de ziua mea, în octombrie, mi-a dăruit o păpușă ventriloc profesională. Am avut o emoție atât de puternică atunci, a fost un cadou care mi-a marcat viața, aș putea spune. Când am plecat spre casă, am susținut primul show improvizat de ventrilocie în troleibuzul 86. Când am coborât din troleibuz, toată lumea a aplaudat. Atunci am decis că vreau să devin ventriloc.

 

Crina, ce face mai exact un ventriloc?

Ventrilocia este artă de a vorbi fără să îți miști buzele, dar un ventriloc face mai mult de atât. Un ventriloc dă viață și glas unei păpuși sau unui obiect. Asta e magia, să faci o păpușă să pară atât de reală, încât spectatorii să empatizeze și să interacționeze cu ea.

 

Un ventriloc bun se naște cu o capacitate aparte de a vorbi aproape fără să își miște buzele. Cine îl urmărește cu atenție, nu vede nicio mișcare pe fața lui. Aude doar o voce schimbată care dă impresia că vine de undeva din spate. Ce mai ascunde el?

Un ventriloc bun este în primul rând un actor bun. Tehnica de a vorbi fără să îți miști buzele se studiază și se învață, nu este o abilitate aparte cu care te naști. Oricine poate vorbi fără să își miște buzele. Însă nu oricine poate să facă o artă din asta.

 

 

Ușoară sau grea este ventrilocia din accepțiunea ta?

Aș spune că nu este ușoară.

 

Cine a descoperit talentul pe care-l porți? Pe cine dai „vina”?

Dacă e să vorbim despre talent este cel actoricesc. Acea profesoară din liceu l-a descoperit probabil, nu s-a lăsat până nu i-am spus că m-am înscris la un curs de teatru. Ventrilocia se învață.

 

Despre perfecționarea ta ce-mi poți spune?

În perfecționare m-au ajutat foarte mult convențiile din SUA la care am fost și în rest studiu personal, multă muncă și multe show-uri. Cu fiecare spectacol am devenit mai bună.

 

Vorbește-mi puțin despre prietenii tăi și anume Bunicuța, Romeo. Cine îi confecționează?

Toate păpușile mele sunt cumpărate din SUA, iar eu le personalizez.

 

De curiozitate și pentru că nici nu cunosc, cât ajunge să coste o astfel de păpușă?

O păpușă cum este Bunicuța costă undeva la 100 $, iar o păpușă profesională, cum este Romeo, costa acum 10 ani în jur de 1000$.

 

Alături de cine ai primit primele aplauze și unde a fost primul spectacol pe care l-ai susținut?

Am anticipat un pic întrebarea. Am scris și mai sus că primul spectacol a fost în troleibuzul 86 alături de păpușa Romeo. Iar primul spectacol mai oficial a fost într-un orfelinat.

 

Crina, ce ai simțit la primul spectacol?

Am simțit că sunt fericită și am simțit o iubire imensă pentru copiii din fața mea.

 

Acum, mai simți emoții având în vedere experiența?

Am emoții de fiecare dată. Mari emoții. Dar când pășesc în față oamenilor, lumea e a mea.

 

Ce proiecte ticluiești și în ce proiecte ești implicată în prezent?

Am în lucru un spectacol nou la Teatrul Nou din București. Premiera va avea loc în septembrie. Sunt implicată în mai multe spectacole de la Teatrul Nou, spectacole în care folosesc și ventrilocia, Despre îngeri și păsărici, este un one woman show în regia lui Cristian Ioniță, Șase feluri de mâncare dintr-o singură găînă, în regia lui Mircea Rotaru, un spectacol în care joc alături de Ștefana Ionescu-Dârzeu și Vlad Andrei,  Cu gurile larg închise, este un spectacol de stand up și ventrilocie pentru adulți, Crina și păpușile vorbitoare este un spectacol de ventrilocie pentru copii. Mai am un spectacol la Teatrul Dramaturgilor Români, Urmuz va fi numele sau, în regia lui Gavriil Pinte. Și în acest spectacol folosesc ventrilocia.

 

 

Pe unde te-ai plimbat prin țară cu prietenii tăi? Câte cuceriri ai făcut cu ei?

M-am plimbat cam prin toată țară cu prietenii mei, noroc că îmi place să conduc.

 

Simți că a fost Românii au talent o rampă de lansare? Te-a ajutat acea apariție de acum câțiva ani?

Da, m-a ajutat foarte mult acea apariție de acum 10 ani pentru că ventrilocia era o artă prea puțin cunoscută la noi în țară. Îi rugăm pe oameni să mă lase să joc gratis ca să capăt experiență și tot era greu. În general, oamenii răspund greu la noutate. După Românii au talent, a început să sune telefonul.

 

Apropo de cuceriri, simți că și adulții sunt fascinați și intră în lumea aceasta jucăușă și ei?

O daa, la spectacolul meu de ventrilocie pentru adulți, “Cu gurile larg închise”, se râde cu lacrimi. Dar și la spectacolele pentru copii, părinții se distrează enorm.

 

Ai ținut vreodată evidența spectacolelor? Câte ai susținut?

Le-am numărat până la spectacolul cu numărul 1000. Au trecut ceva ani de atunci.

 

Ești artist. Pe lângă meseria frumoasă și specială pe care o ai, ce mai porți în suflet?

Îmi place să petrec timp cu familia și mai ales cu băieții mei. Îmi place să fac sport, să dansez și ador să merg la mare.

 

Când te uiți în oglindă, ce vezi, Crina? O femeie mulțumită personal și profesional?

Îmi place viață mea, da! Chiar sunt fericită.

 

Iubește Crina?

Dacă mă întrebi dacă există cineva în viața mea, îți spun că există, este soțul meu, tatăl copiilor mei, pe care îl iubesc enorm.

 

Porți temeri, regrete, frici?

Hmm… nu neapărat. Chiar dacă sufăr mult când sufăr și am încredere mare în oameni și fac o dramă atunci când sunt dezamăgită, am capacitatea să uit și să iert cu adevărat. Îmi e frică de oamenii parșivi.

 

Dar actul curajos cel mai mare pe care l-ai făcut, care ar fi?

La întrebarea asta nu știu să răspund. Dar cred că m-am simțit foarte curajoasă atunci când am plecat singură în America la o convenție.

 

 

Ce simți când te uiți în urmă la devenirea ta?

Simt că a meritat.

 

La ce nu ai renunța niciodată în viață?

Știi cum se zice, nu spune niciodată, niciodată. Dar cred că nu aș renunța la bunătate.

 

 

Photo credit: Viorel Lorand

 

Măriuca are 4 ani. Și uneori se supără tare. Sau mai puțin tare. Sau foarte tare.

Și chiar nu știe exact să vorbească despre ceea ce simte.

Și asta vine cu o stare iritantă de frustrare și amărăciune.

 

Tatăl ei se așează lângă ea și îi spune cu blândețe:

-Uite, mai devreme, când te-ai supărat ce simțeai? Simțeai să țipi așa, ca un leu-paraleu?

-Da, da!

-Uneori, când ne supărăm, suntem furioși, știi? Și emoțiile plăcute și cele neplăcute sunt tot ale noastre. Hai să vedem ce e de făcut data viitoare când te simți așa…

 

În altă zi, mama Măriucăi o ajută:

-Oare acum supărarea e așaaaaaa de mare (și depărtează sugestiv palmele) sau așa (și apropie sugestiv palmele)?

-Cred că așa, stabilește Măriuca, suspină și privește în ochii mamei.

-Hai să vedem ce e de făcut acum, o încurajează părintele ei.

 

 

Peste o săptămână, când Măriuca iar dă de greu în exprimarea emoțiilor ce o inundă, părinții folosesc jucării ca sprijin:

-Oare de ce este bufnița tristă? Crezi că pentru că azi nimeni nu s-a jucat cu ea azi? Sau…? Tu ce i-ai spune dacă ai vedea-o așa supărată? Cum crezi că ar ajuta-o cuvintele tale? Hai să vedem cum putem face asta!

 

În altă zi, tatăl ei începe să spună povești de când era mic el:

-Uite, ți-am zis că atunci când eu eram cam de vârsta ta eram foarte gelos pe verișorul meu? Și asta mă supăra, mă înfuria? Mi se părea, la orice vizită la el acasă, că avea cele mai frumoase jucării pe care nu dorea să le împartă cu mine… Ai simțit și tu vreodată starea asta?

 

Copiii, în special cei mici, pot fi vulnerabili în fața emoțiilor necunoscute din diverse motive. Este important să înțelegem cum să-i sprijinim și să-i ajutăm să gestioneze aceste emoții.

 

E important să îi încurajăm să vorbească despre ceea ce simt și să ne asigurăm că înțelegem în mod sincer preocupările și emoțiile lor. Copiii au nevoie de stabilitate și rutină. Un program regulat, care să includă momente de odihnă, joacă și mese poate reduce anxietatea asociată cu necunoscutul. Copiii învață mult din observarea adulților. Demonstrând cum se gestionează emoțiile în mod sănătos și constructiv, vom oferi un model pozitiv pentru ei.

 

Mereu, mereu, copiii au nevoie de un mediu în care să se simtă în siguranță. Trebuie să știe că pot veni spre noi cu orice problemă și că vom fi acolo pentru a-i sprijini.

 

 

Să încurajăm exprimarea artistică: desenul, pictura sau chiar scrierea creativă pot fi modalități eficiente prin care copiii pot exprima emoțiile pe care poate nu le pot articula în cuvinte.

Este o metodă ce mereu e bine să fie ținută la îndemână.

 

Poate că fiica voastră este azi vulnerabilă. Poate că fiul vostru se simte expus și fără apărare, fără suport.

 

Când îi abordăm așa (așa cum am povestit mai sus), punem copilul pe un ,,scaun” metaforic și ceea ce el simte, pe altul. Și atunci el poate vedea totul mai clar, poate răsuci faptele pe toate părțile, poate cântări simțiri, emoții, trăiri.

 

Îi putem ajuta pe copiii noștri să găsească soluții, să se poată depărta singuri de zone cu negură și să se conducă pe ei înșiși spre lumină.

 

 

 

Despre personalitatea dâmbovițeanului Claudiu Dumitrache, unul dintre cei mai apreciați tineri artiști din spațiul academic românesc și din industria muzicală internațională, Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, s-a exprimat de mai multe ori. Anii trecuți, pe când Claudiu stabilea recordul național de cel mai tânăr autor de autobiografie din România și devenea cel mai tânăr Cetățean de Onoare din Dâmbovița, academicianul scria că el „va duce literatura și artele mai departe”. 

„Să-ți publici cartea biografică la două decenii de viață este, pentru mine, un semn de mare speranță. Claudiu Dumitrache este un simbol pentru viitorul creației intelectuale […] El va duce literatura română și artele mai departe. Acum este multă umbră, dar va veni lumina. Claudiu Dumitrache este un intelectual care poate coagula suflete, ceea ce nu este puțin lucru.” – a transmis academicianul pentru regal-literar.ro

Renumitul istoric, președinte în al doilea mandat consecutiv al celui mai înalt for de consacrare științifică și culturală din România, mai consideră, în cronica despre Forumul Național Cultural Brâncoveniana de la Potlogi de anul acesta, aceea că artistul, în vârstă de 24 de ani, este „un purtător și un făuritor de cultură cum rar se mai găsesc astăzi în Țara Românească”, relatează agerpres.ro.

De-a lungul activităților sale artistice, Claudiu a călătorit în Europa, Asia și SUA, a susținut peste două mii de spectacole și a câștigat premii muzicale și culturale importante. Publicând cărți de poezie, eseuri și critică muzicală, Claudiu a mai fost remarcat de oameni de cultură ca Nicolae Dabija, Dida Drăgan, Lidia Grosu și arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului, cel din urmă afirmând că poezia sa este satirică și moralizatoare, dar si că autorul are „harismă cu carul, isprăvi inedite și personalitate uluitoare”. O părere similară împărtășește și regizorul Andrei Zincă, fiul lui Haralamb Zincă, care îl consideră pe Claudiu Dumitrache „o personalitate unică peisajul românesc”.

 

 

Cine este Claudiu Dumitrache

Unele voci literare, precum Christian W. Schenk și Valentina Vasile, au scris despre el cronici în care îl aseamănă cu Mihai Eminescu, creațiile lui Claudiu fiind incluse în dicționare enciclopedice și antologii. Cercetătoarea Galina Martea, în anul 2021, scria că „cele scrise de Claudiu Dumitrache sunt lucrări prețioase, opere inedite care, cu certitudine, vor rămâne înscrise pentru totdeauna în tezaurul cultural românesc”. Unele dintre scrierile lui au servit ca teme de cercetare pentru tratate filosofice, în cadrul Institutului de Etnografie și Folclor Constantin Brăiloiu al Academiei Române, și ca teme de studiu pentru studenții Universității Hyperion și Universității din București. Din 2022, C. Dumitrache este invitat în școli și licee pentru a susține conferințe elevilor legate de originea și sensul artei.

Laureat al ziarului Literatura și Arta în 2021, Claudiu Dumitrache a fost desemnat personalitate notorie a culturii în Republica Moldova, alături de Ioan-Aurel Pop, Mihai Cimpoi, Dan Puric și Eugen Doga. În 2022 a devenit cel mai tânăr laureat, din istoria presei românești, care a primit premiul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România pentru excelență și performanță în mass-media.

În Europa și SUA, de asemenea, artistul român de etnie romă este considerat „o voce lină, puternică, foarte emoțională, și o adevărată prezență scenică”, după cum afirma Eb Davis. Pe când Claudiu Dumitrache era nominalizat pentru un premiu muzical în Las Vegas, actorul Michael Airington îl prezenta nu doar ca pe „un interpret incredibil”, dar și ca pe „un artist cu o perseverență ce l-a dus spre succes”, considerându-l „un pariu grozav”.

 

Alte star-uri internaționale sau afaceriști americani care și-au exprimat aprecierea creațiilor sale au fost și Miley Cyrus, Michaela Rose (ex. Arabesque), afaceristul Michael Koch din consiliul Forbes, Cheryl Shuman (CEO Beverly Hills Cannabis), Isaac Cates (din comisia de vot a Premiilor Grammy), Michael James Down, Jakob Petrén, Kaven Girouard (chitaristul lui Celine Dion) și Jonathan Jackson.

 

 

Jonathan Jackson: „poezia lui Claudiu Dumitrache intră în acest meta-limbaj…”

Într-o prefață ce se va regăsi într-o nouă carte scrisă de către Claudiu, celebrul actor și cântăreț american Jonathan Jackson, laureat a 5 premii Emmy și convertit la Ortodoxie în România, notează că „arta este un meta-limbaj” și că „poezia lui Claudiu Dumitrache intră în acest meta-limbaj și invită inima să contemple viața pe cele mai esențiale planuri”. Jonathan, fratele lui Candice Jackson, fostă secretară de guvern a Departamentului de Educație SUA în administrația Trump, mai scrie, despre volumul lui Claudiu, că, „este o explorare poetică, profund personală a sensului vieții, a relațiilor, a frumuseții, a tristeții și a credinței ancestrale”.

 

Din 2020, Mihai Claudiu Dumitrache, fost președinte al Departamentului de Educație, Cercetare și Cultură în PNR, este numit Ambasador al Culturii al Euro Education Federation, printr-un program al Comisiei Europene, și, din 2022, organizează Premiile Radar de Media. De asemenea, este  membru afiliat CPFCFC din cadrul Societății Academice de Cercetare a Religiilor și Ideologiilor de pe lângă Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, fiind interesat de combaterea doctrinelor ezoterice, de psihologia artistică și de religiozitatea marilor genii ale lumii, precum Albert Einstein și Mihai Eminescu.

În ceea ce privește poziția sa politică, Claudiu Dumitrache a declarat, într-un interviu pentru cotidianul Wall-Street.ro, că la țara noastră ar schimba „doar oamenii care nu sunt demni de pozițiile lor. Odată cu acest lucru, toate problemele s-ar rezolva, iar România ar putea deveni un exemplu pentru celelalte state”.

 

 

22 august – 17 septembrie 2023, Sala Media

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, vă invită marți, 22 august 2023, de la ora 17.00, la Sala Media, la vernisajul expoziției itinerante Dincolo de poveste. Graiul straielor moștenite.

 

Cele 36 de piese de port și podoabe tradiționale din patrimoniul a 12 muzee din România, care compun expoziția, își continuă drumul prin țară și ajung la București, la Muzeul Țăranului. Vom avea ocazia de a urmări firul unor povești pentru a vedea ce ne unește, ce ne apropie. Vrem să descifrăm ce mesaje ne transmit strămoșii noștri, să aflăm cum era viața, cum erau acele vremuri.

 

Detalii despre piesele de port și podoabele tradiționale ce fac parte din demersul expozițional se regăsesc în „Z.MEU – Ziarul de muzeu!”, publicație inițiată și coordonată de Gela Neamțu și Mihaela Bolog de la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

 

Acest proiect a fost inițiat de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Muzeul de Etnografie Brașov, Muzeul Maramureșean Sighetu Marmației, Muzeul Brăilei „Carol I”, Muzeul Civilizației Dacice și Romane și Colecția Etnografică Marius Matei.

 

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Media, în perioada 22 august – 17 septembrie 2023, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Intrarea este liberă.

 

Născut și crescut în București, Alex era genul de copil energic care cu greu putea fi convins să intre în casă. Cu alte cuvinte, o copilărie care nu anunța nimic din ceea ce viața avea să-i pregătească. Era anul 2004. Un virus de răceală începe să-și facă de cap, refugiindu-se în articulații. Au urmat tot felul de tratamente, opinii medicale, iar în final a fost trimis acasă având un diagnostic scris cu creionul: poliartrită reumatoidă juvenilă. Și cum lucrurile păreau că nu pot merge mai rău, la scurt timp, boala a degenerat. Alex a fost țintuit la pat vreme de trei ani.

În fața lui Alex se trasau două drumuri: unul al pierzării și al deznădejdii, iar altul al luptei presărate cu speranța reinventării. Și alegerea a fost simplă! În ciuda faptului că rămăsese în scaun rulant, tânărul s-a angajat într-un call center, fiind un exemplu de ambiție și muncă. Ulterior, seriozitatea, perseverența și implicarea de care a dat dovadă, l-a condus către o carieră în domeniul IT la una din cele mai mari firme de asigurări de pe piață.

Între job și încercările de zi cu zi, Alex a decis că viața nu trebuie trăită doar pentru a supraviețuii. Astfel, a acceptat o nouă provocare și s-a înscris în programul #ȘoferiDeSuflet, derulat de Asociația Magic, prin care transporta oameni ieșiți din spital către casă. Nu vă puteți închipuii reacțiile beneficiarilor când erau așteptați la porta spitalului de un tânăr în scaun rulant, cu un zâmbet larg pe buze, care-i invita respectuos să i-a loc în mașina special adaptată.

Rămâneți cu noi, pentru că în minutele următoare, veți descoperi povestea unui învingător care ne-a demonstrat că indiferent de provocările ivite în cale, BIRUINȚA, este singura variantă!

 

 

Cea de-a doua ediție a SUNSCREEN Film & Arts Festival urmează să aibă loc la Constanța în perioada 17-20 august 2023. Lansat în 2022 de către organizatorii celui mai mare eveniment de film din țară – TIFF, festivalul are obiectivul de a aduce în fața publicului de la malul mării cele mai noi și apreciate filme românești și internaționale, concerte și invitați speciali. Ediția de anul acesta se extinde și în stațiunea Mamaia, unde vor avea loc proiecții de film pentru turiști.

Locațiile Sunscreen Film & Arts Festival 2023 sunt Piața Ovidiu, Plaja Reyna, Centrul MEPT Jean Constantin și Piața Cazino din Mamaia.

În cadrul primei ediții SUNSCREEN, participanții au putut vedea în premieră filme precum Teambuilding, Mirciulică sau serialul Clanul (PRO TV). Invitatul special al ediției a fost actorul sârb Darko Perić. Anul trecut, peste 10.000 de constănțeni au participat la festival, organizatorii așteptându-se ca anul acesta numărul spectatorilor să se dubleze.

Sunscreen Film & Arts Festival este primul eveniment cultural de amploare care aduce cele mai importante filme românești și internaționale pe malul mării, la Constanța. Inițiat de Transilvania Film și echipa din spatele Festivalului Internațional de Film Transilvania, cu o experiență de peste 20 de ani, Sunscreen propune constănțenilor și turiștilor de pe litoral proiecții outdoor și indoor, cine-concerte, concerte și întâlniri cu cele mai importante nume ale cinematografiei contemporane.

 

Concerte

Participanții se vor bucura de o serie de concerte organizate pe perioada festivalului, după cum urmează:

Joi, 17 august, ora 20:00 – concert Sarmalele Reci, Piața Ovidiu

Vineri, 18 august, ora 20:00 – concert Alifantis & Zan, Piața Ovidiu

Sâmbătă, 19 august, ora 20:00 – concert Mirabela Dauer, Piața Ovidiu

Duminică, 20 august, ora 20:00 – concert Florian Rus, Piața Ovidiu

 

 

Horațiu Mălăele, pe scena Centrului MEPT Jean Constantin

Farseur din vocație, cu șarm, inteligență și umor, Horațiu Mălăele va face o nouă demonstrație de virtuozitate în “Sunt un orb”, sâmbătă, 19 august, de la ora 19:00.

Probabil cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani – așa cum îl descrie Ion Caramitru, Horațiu Mălăele este într-o perpetuă căutare și de aceea niciuna dintre aparițiile sale pe scenă nu este precedentă cu cealaltă. Pentru această variantă a spectacolului “Sunt un orb”, maestrul trasului pe sfoară, al ironiei și al hazului ascuțit își ia ca aliat fie umorul irezistibil al insinuantului Brumaru, fie înțelesurile subtile ale lui Marin Sorescu sau vibrațiile delicate ale boemului Nichita. Acestea sunt doar câteva dintre promisiunile unui spectacol de gală, în cursul căruia poeți atât de diferiți ca stil sau gândire, vor fi deslușiți, cu naturalețe și în cheie proprie, de genul comic Horațiu Mălăele.

Convins că râsul va mântui, spectacolul “Sunt un orb” cuprinde câteva poezii de mare calitate, dar și proză scurtă. Nu lipsesc, evident, nici momentele de improvizație, pline de umor, cele care fac, de obicei, deliciul reprezentațiilor sale. Artistul și provoacă spectatorii cu umor și sinceritate într-un recital de neegalat, cu avertismentul “pericol de râs în hohote”.

“Sunt mai multe elemente care formează acest spectacol, în care este vorba despre mine, dar este vorba și despre dumneavoastră”, spune Horațiu Mălălele.

Sunscreen este un eveniment organizat de Transilvania Film și Asociația Festivlul de Film Transilvania, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța, Teatrul de Stat Constanța și Centrul Cultural Teodor Burada.

Intrarea este liberă, cu excepția spectacolului “Sunt un orb”, pentru care biletele se achiziționează pe sunscreenfestival.ro.

Întregul program al festivalului poate fi consultat pe www.sunscreenfestival.ro.

 

Despre împuternicire, răbdare și atenție

Sebastian are 6 ani și jumătate. Și chiar a fost invitat la prima petrecere în pijama din viața lui. Și vrea să meargă, sunt prietenii lui acolo și va fi veselie. Are pijama nouă și bagajul făcut, însă își frământă mâinile și se tot gândește cum va fi departe de casă, de mama și de tata, departe de patul lui cu mașinuțe și lampa de veghe în formă de lună.

Se ridică și se așază iar pe fotoliu și ar vrea să zică ,,vreau să rămân acasă”. 

Ce să spună și cum să spună?

 

Carina simte nesiguranța fiului ei. Și deși pare că este atentă la plantele din ghivece, mintea ei se frământă: să îl întreb, să nu îl întreb? Dacă nu vrea să meargă, să accept? Oare o să îi pară rău apoi? Și lui și mie? Ce e de făcut?

 

 

În echilibru fragil

Copiii au nevoie să stea uneori în echilibru fragil, în îndoială, să întoarcă o situație pe toate părțile; e important să descopere că pot răzbi prin hățișul de temeri sau că au nevoie de ajutor.

Și noi, părinții? Îi simțim pe copii și am dori să nu îi lăsăm să treacă prin procesul deloc lin în care își înfruntă fricile. Oare e potrivită așteptarea noastră? Oare ei nu vor să fie văzuți cum se frământă și nu e bine să vină soluția salvatoare imediat?

,,Nu vei merge azi la volei, la judo, la test, la concurs”. ,,E în regulă, te scot eu de aici, văd că nu știi ce să faci, că te temi”.

 

Hotărârile noastre îi lăsa pe copiii noștri în brațele reci ale stării de anxietate. Pentru că va exista și o data viitoare, nu-i așa? Și noi nu vom putea fi mereu lângă ei. Lucrurile nu vor fi nici atunci rezolvate, așa este?

 

Să nu îi ajutăm să evite la nesfârșit

Oare care e calea pentru a ne susține copiii fără a-i încuraja să se dea la o parte, să evite decizia?

Eu spun că e important să fim lângă ei trup și suflet. Țineți palma pe umărul lor, spunând ,,…o să fim amândoi acolo, plec doar când ești pregătit, va fi bine”. E bine să pășiți fără grabă, fără ritm accelerat, însă cu siguranță.

 

 

Copilul învață să înoate când îi dai brânci în apă?

Există și zicala: ,,copilul învață să înoate când îl arunci pur și simplu în bazin”. ,,Așa îl faci puternic”.

Celor ce au trăit acest lucru, (copiii de ieri, părinții de azi) nu le-a fost bine atunci, nu le e bine acum.

E bine să știm că nu putem acționa după un tipar copleșitor sperând că poate într-o bună zi ne vor mulțumi că i-am învățat ceva aplicând un șoc căruia (poate că unii) i-au făcut față.

 

Părinte în echilibru- în momentele de panică simțite și exteriorizate de copii

Când copiii sunt agitați și speriați să nu îi copleșim cu panica noastră ce rezultă din faptul că nu știm ce e de făcut. Alinăm și susținem. Ascultăm și oblojim cu cuvinte scurte, cu interjecții învelite în căldură. Dacă e cazul îi lăsăm să suspine și le dăm umărul nostru ce va fi mereu acolo, primitor, pentru ei.

 

Carina s-a așezat lângă fiul ei și i-a spus pe un ton domol:

,,Pot să îți aud chiar acum inima cum bate tare. Și știu că te temi, că te frămânți. O să te iau în brațe, o să te țin până îmi spui tu că este în regulă și, când ești gata, pornim. Eu simt că va fi bine.”

 

Petrecerea în pijama a fost grozavă. Sebastian s-a gândit cu multă recunoștință la mama lui și a aflat ce este de făcut când temerile nu îți dau pace!

 

 

Datoria morală a unui cadru didactic este aceea de a contribui la conturarea personalității a celor a căror destine îi sunt încredințate. Ioana Stegariu a îmbrățișat de tânără această responsabilitate frumoasă și prețioasă, dorindu-și chiar de mică să fie unul dintre pilonii importanți din viața copiilor. Se pare că planurile de atunci, din vremea copilăriei sale, coincid cu cele de acum.

A fost inspirată de propria învățătoare pe care a avut-o și care a reușit, prin exemplu, să îi insufle iubirea pentru tot ce înseamnă sistemul educațional. A plecat în călătoria sa academică cu valori și convingeri bine închegate transmise în interiorul familiei sale care, cred cu tărie, au ajutat la formarea și creșterea dezvoltării sale. I-a venit rândul să împărtășească. Nu o face oricum, ci cu multă dăruire și dragoste sinceră față de toți copiii, mai ales față de cei din mediul rural, unde se cunoaște că șansele din comunitățile rurale sunt mai mici.

Ioana e omul care face bine societății. Redă portretul clar și concis al unui dascăl tânăr care și-a găsit un vector în viață.

 

 

Ioana, ce este un profesor pasionat în accepțiunea ta?

Pentru mine, profesorul pasionat este acel om care nu doar transmite un set de informații, ci inspiră elevii și colegii profesori, cultivând dorința pentru învățare, înțelege și de ce crește ca individ.  Un profesor pasionat este acel educator care se dedică cu inima și sufletul meseriei de a învăța și de a ghida elevii.

În accepțiunea mea, un profesor pasionat trebuie să aibă anumite trăsături definitorii: entuziasm contagios (atât în raport cu elevii, cât și cu profesorii), dedicare și devotament, înțelegere profundă a rolului pe care îl deține vizavi de viitorul elevilor, empatie și susținere, comunicare asertivă, inspirare și modelare a caracterului, flexibilitate și adaptabilitate.

 

Tânără, dar cu viziuni mărețe. Ce planuri ai pentru tine?

În ansamblu, planurile mele implică creștere continuă, dezvoltare personală și contribuție la dezvoltarea comunității în care trăiesc. Sunt hotărâtă să aduc schimbări pozitive și să îmi urmez planurile cu pasiune și determinare.

 

Ce valori dorești să le insufli elevilor tăi?

Caut să insuflu elevilor mei valori care să nu-i ajute doar în sala de clasă, ci care să îi ajute să devină indivizi echilibrați și etici, niște cetățeni activi și contributivi în societate: curiozitate, respect, empatie, responsabilitate, colaborare, autodisciplină, confidență, perseverență.

 

 

Ce valori ai primit la rândul tău în interiorul familiei tale? Cu ce povețe ai plecat în viață insuflate de ai tăi părinți?

Valorile pe care un copil le primește de la părinți joacă un rol important în dezvoltarea sa personală și își găsesc ecoul și îndrumarea în întreaga viață. La fel este și în cazul meu. Le sunt foarte recunoscătoare părinților în primul rând pentru iubirea și suportul necondiționat. Ei mi-au insuflat dragostea pentru școală, sădindu-mi astfel dorința de învățare, m-au învățat ce este empatia, înțelegerea, respectul și toleranța. M-au ajutat să-mi dezvolt încrederea în propriile forțe și să devin un adult echilibrat din toate punctele de vedere.

 

Ce dorințe avea fetița Ioana când era mică legate de meseria pe care o va alege în viață? Coincid planurile de atunci cu cele de acum?

Am vrut să fiu învățătoare încă din copilărie. Am fost inspirată de propria mea învățătoare. Dincolo de conținuturi m-a învățat cum să învăț eficient, ceea ce mi-a fost un real ajutor ulterior în parcursul academic.

Planurile mele din copilărie, de a ghida elevi în procesul de învățare, s-au materializat. Sper să aduc lumină în mintea și sufletul meu, așa cum am primit la rândul meu.

 

Cum sună frumoasa ta escapadă academică?

Totul a început în satul natal, Vânători, unde am învățat de la grădiniță și până la finalul ciclului gimnazial. Am continuat studiile liceale la Pașcani, unde am făcut naveta zilnic.

Am făcut Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea PIPP la UAIC Iași, după care m-am angajat. Cu încredere și hotărâre am ales să continui cu un masterat în domeniu, Diadactici aplicate pentru învățământul primar, în cadrul aceleiași facultăți.

 

 

De când faci parte din programul Teach For Romania și ce ți-ai luat frumos pentru suflet în acest timp?

După doi ani la catedră mi-am spus că am nevoie de noi provocări și contexte care să mă ajute să-mi dezvolt competențele. Fac parte din programul Teach for Romania de un an, timp în care am reușit să creez conexiuni profunde cu oamenii din comunitatea Teach, am învățat să gestionez provocările cu încredere, să văd impactul acțiunilor mele. În acest program am fost încurajată să învăț constant și să-mi dezvolt abilitățile de predare, gestionare a clasei și comunicare. Am participat la numeroase ateliere metodice care mi-au arătat să mereu este loc pentru mai bine.

 

De ce ai ales să faci parte din această organizație și să îți dedici toată dragostea și cunoștințele față de copiii din mediul rural?

Sunt la bază un copil din mediul rural. Mi-am dorit dintotdeauna să mă întorc în mediul rural și să produc un impact pozitiv prin activitatea mea. Cred cu tărie în puterea educației de a schimba vieți. Am văzut mereu învățarea ca pe o cale de eliberare și am simțit că pot aduce o schimbare reală în viața copiilor prin oferirea accesului la educație de calitate.

Experiențele mele personale m-au învățat că fiecare copil are un potențial uriaș, indiferent de contextul socio-economic sau familial din care provine. Deseori, copiii din comunitățile rurale nu au aceleași oportunități ca ceilalți, prin urmare, văd învățarea ca pe o modalitate de a deschide uși și oferi șanse pentru un viitor mai bun.

Decizia de a preda în mediul rural nu a avut o legătură directă cu organizația. Ceea ce m-a condus de fapt spre Teach for Romania a fost faptul  am simțit că pot aduce propriile mele abilități și resurse în acest efort colectiv de a transforma sistemul de învățământ și de a oferi șanse egale tuturor copiilor.

În final, aleg să-mi dedic dragostea și cunoștințele față de copiii din mediul rural pentru că sunt de părere că fiecare  copil merită să fie încurajat, susținut și ghidat să își atingă potențialul maxim.

 

Ioana, ce ai învățat de la copii? Se spune că și noi, oamenii mari, învățăm de la cei mici la rândul nostru.

Am învățat multe lucruri importante de la copii în ultimii trei ani, însă cea mai importantă lecție e legată de bucuria din lucrurile simple. Fie că este vorba de un joc nou, de o metodă nouă, o reușită sau un material didactic copiii se bucură sincer. Ei găsesc bucurie în cele mai mici si simple lucruri. Acum apreciez frumusețea din momentele cotidiene și să nu neglijez micile bucurii ale vieții.

 

 

Dacă ar fi să faci un exercițiu de imaginație, unde te-ai vedea peste zece ani?

Peste 10 ani m-aș vedea într-un punct al vieții caracterizat de dezvoltare personală și realizări profesionale semnificative. Dar, indiferent de cum vor evolua lucrurile mă văd încă alături de copii, sprijinindu-i în procesul lor de învățare și dezvoltare. Indiferent de direcția în care se îndreaptă lucrurile în viitor, angajamentul meu față de educație și față de copii rămâne neschimbat. Vreau să continui să inspir și să ajut noile generații să își atingă potențialul maxim, să descopere lumea înconjurătoare și să devină cetățeni responsabili și bine pregătiți pentru viață.

 

Șahul este o pasiune pe care o insufli și copiilor?

Da, șahul este o pasiune pe care o insuflu copiilor pentru că o consider o activitate extrem de benefică pentru dezvoltarea lor. Șahul nu doar dezvoltă abilități logice și strategice, ci are și o serie de beneficii cognitive, emoționale și sociale. Pe lângă timpul alocat acestui sport la școală, o parte dintre elevii mei participă în weekend la antrenamente organizate de Asociația Club Sportiv „Pionii Regelui” și concursuri lunare.

Încerc să transmit și colegilor profesori din toată țara importanța practicării acestui sport la vârstele mici, prin intermediul rolului de formator în cadrul proiectului național „Educație prin șah” furnizat de CCD Ialomița în parteneriat cu Federația Română de Șah.

 

Când ai descoperit jocul minții?

Am descoperit șahul în copilărie, ghidată de tatăl meu. Încă de mică știam să joc șah, dar nu înțelegeam pe deplin valoarea sa. Cu toate acestea, în urmă cu patru ani am avut o revelație în ceea ce privește impactul său, în momentul în care am intrat în contact cu Pionii Regelui. Mai exact când am cunoscut copiii care practică acest sport. Acest club mi-a arătat cât de profund poate influența dezvoltarea abilităților cognitive și a gândirii strategice și m-a inspirat să explorez mai mult această lume.

De atunci am devenit pasionată de șah și am început să împărtășesc beneficiile sale cu alții, copii și adulți, în speranța că vor experimenta valoarea extraordinară a acestui joc minunat cât mai mulți copii.

 

Șahul este o pasiune sau a devenit un mod de viață având în vedere că o parte din familia afiliată datorită căsătoriei tale a fondat Pionii Regelui? Ce poți împărtăși cu noi? Ce rol ai?

În ceea ce privește legătura mea cu șahul și implicarea în clubul Pionii Regelui, pot să împărtășesc cu voi că pentru mine, șahul nu este doar o pasiune, ci un mod de viață și o sursă constantă de inspirație. Îmi place să văd cum acest joc complex îi învață pe oameni să gândească strategic, să ia decizii înțelepte și să dezvolte calități precum răbdarea și concentrarea.

Alexandru și Vlad Stegariu au pus bazele clubului Pionii Regelui cu dorința sinceră de a aduce beneficiile acestui sport comunității. Împărtășesc această viziune și m-am angajat să contribui la dezvoltarea clubului prin promovarea valorilor și beneficiilor jocului de șah. În calitate de voluntar, am avut ocazia de a interacționa cu mulți copii talentați și pasionați de șah.

Am avut bucuria de a-i cunoaște și de a-i ajuta pe numeroși copii care au trecut pragul clubului Pionii Regelui. Prin lecțiile de șah și activitățile organizate, am fost martorul evoluției lor pe tabla de șah, dar și în dezvoltarea lor personală. Am văzut cum șahul îi învață să-și canalizeze creativitatea în strategii de joc, să-și dezvolte abilitățile de rezolvare a problemelor și să-și construiască încrederea în sine.

Faptul că acești copii au venit la club și au luat parte la activitățile noastre a demonstrat că șahul are puterea de a aduce împreună oameni cu interese similare și de a construi comunități solide. În calitate de învățătoare și voluntar, am fost mândră să îi susțin pe acești tineri jucători în călătoria lor de a deveni mai buni atât în jocul de șah, cât și în viață.

În încheiere, am învățat că șahul nu este doar un joc, ci o călătorie de autodescoperire și dezvoltare personală, iar prin clubul Pionii Regelui, am avut șansa să împărtășesc această călătorie cu mulți copii minunați și să îi încurajez să-și urmeze pasiunea pentru șah și să crească învățând din fiecare mutare.

 

 

Bun găsit în noul an școlar!

 4 septembrie 2023 | Cum ne creștem copiii
Începe școala! Da, da, chiar începe!Și din nou copiii noștri vor socializa și vor crește prin interacțiune și se vor șlefui. Școala este despre învățare, formare, programe de pregătire. Însă în egală măsură este despre prietenie, acceptare,...

Bogdan Onofrei, tânărul care comunică prin sunetele viorii, instrumentul muzical ce îl poartă și peste granițele țării noastre: „Sunt recunoscător pentru tot ceea ce am primit de la divinitate”

 1 septembrie 2023 | Interviu
Muzica a fost acel element din viață, de o familiaritate ieșită din comun, ce l-a însoțit pe violonistul Bogdan Onofrei încă din frageda copilărie. A făcut parte din educație, el chiar găsind în ea un mod de exprimare pe care, în timp, a transformat-o în...

Copilul și emoțiile - față în față

 23 august 2023 | Cum ne creștem copiii
Măriuca are 4 ani. Și uneori se supără tare. Sau mai puțin tare. Sau foarte tare.Și chiar nu știe exact să vorbească despre ceea ce simte.Și asta vine cu o stare iritantă de frustrare și amărăciune. Tatăl ei se așează lângă ea și...

Dincolo de poveste. Graiul straielor moștenite

 21 august 2023 | Eveniment
22 august – 17 septembrie 2023, Sala Media Muzeul Național al Țăranului Român  Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, vă invită marți, 22 august 2023, de la ora 17.00, la Sala Media, la...

Curajul de a fi curajos

 16 august 2023 | Cum ne creștem copiii
Despre împuternicire, răbdare și atenție Sebastian are 6 ani și jumătate. Și chiar a fost invitat la prima petrecere în pijama din viața lui. Și vrea să meargă, sunt prietenii lui acolo și va fi veselie. Are pijama nouă și bagajul făcut, însă își...
1 … 35 36 37 38 39 … 143
 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează