Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Era o zi ca oricare alta. Ioana făcuse primii pași în casa unor prieteni de familie. În centrul camerei, trona maiestos un pian de care a fost vrăjită pe loc. Fără nicio reținere, s-a așezat pe scaun și a început să ia la control toate clapele producând un sunet care cu greu se putea numi muzică. Era și normal pentru că episodul se petrecea pe la vârsta de 4-5 ani. Văzând întâmplarea, fiul familiei cu pricina o invită pe micuța Ioana la câteva ore în care să-i pună la încercare calitățile muzicale. Zis și făcut!

Tânăra s-a îndrăgostit pe loc de instrument, iar cu timp i-a dedicat acestuia 12 ani din viața ei. Au fost ani în care programul de studiu asiduu i-au răpit unele momente din copilărie, dar nu regretă nicio secundă din timpul petrecut în fața partiturii. Ulterior, drumurile au purtat-o pe alte căi, dar muzica pianului a fost tot timpul acolo, în background-ul vieții. Așa se face că în pandemie, când lumea fugea care încotro, Ioana a pus bazele Concursului Internațional de Interpretare SCHERZO, care s-a bucurat de un succes răsunător.

Până în prezent, efortul Ioanei și a oamenilor de lângă ea, au făcut ca sute de tineri să-și poată exprima talentul de-a lungul a patru ediții. Pe lângă acestea, tânăra lucrează în particular cu tineri și nu numai, ghidându-le pașii pe cărarea muzicii și făcându-i să se îndrăgostească iremediabil de magia artei.

Printre note, partituri, ore petrecute alături de elevi, Ioana Cristache a poposit în fața microfonului, motiv pentru care nu ne-am putut abține să nu o luăm la întrebări.

 

Ce a ieșit? Vă lăsăm pe voi să vedeți!

 

Festivalul George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958, în memoria marelui compozitor și violonist George Enescu. La început, festivalul s-a ținut din trei în trei ani, iar după ediția din 1979 a avut loc neregulat. A fost reluat după revoluția din 1989 – prima dată în 1991 – iar prin Hotărârea de Guvern nr. 258 din 13 martie 2002 privind organizarea din doi în doi ani la București a Festivalului Internațional „George Enescu”, s-a stabilit actuala ritmicitate a festivalului.

 

De-a lungul anilor, la festivalul organizat la Ateneul Român și la Sala Radio, au participat orchestre și muzicieni de mare prestigiu, precum Filarmonica din Viena, dirijată de Herbert von Karajan, Filarmonica din Stockholm, dirijată de Sergiu Celibidache sau Filarmonica din Londra, dirijată de Sir John Barbirolli. Alte personalități muzicale mondiale care au participat de-a lungul anilor la festival au fost Joseph Palnciek, Claudio Arrau, Arthur Rubinstein, David Oistrah, Kurt Masur, Boris Berezovski, Antonio Menses, Jose Van Dam, Lawrence Foster. Printre personalitățile din România au ost Elena Cernei, David Ohanesian, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Ionel Pantea, Ludovic Spiess, Viorica Cortez, Eugenia Moldoveanu, Elena Simionescu, Radu Lupu, Dan Grigore, Ion Kolenberg și alții.

 

În acest an, cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema aleasă este “Generozitate prin muzică”/„Generosity through Music”. Președinte Onorific este maestrul Zubin Mehta, iar Director Artistic renumitul dirijor Cristian Măcelaru. Festivalul Internațional George Enescu 2023 aduce pe scenele din România unele dintre cele mai valoroase ansambluri muzicale internaționale, artiști de top la nivel mondial, precum și interpretări în premieră. În total, ediția din acest an aduce peste 3.500 de artiști invitați, peste 150 de soliști și  40 de dirijori, peste 40 de orchestre din 16 țări și 11 din România. Mari nume ale muzicii clasice revin în program: dirijorii Sir Simon Rattle, Zubin Mehta, Manfred Honeck, Paavo Järvi, pianistele Martha Argerich și Yuja Wang, violoncelistul Gautier Capuçon, violoniștii Renaud Capuçon și Janine Jansen, printre alții. Printre artiștii în premieră în programul ediției se numără: Alena Baeva, Avi Avital, Aida Garifullina, Igor Levit, Kent Nagano, Hannu Lintu, Philippe Herreweghe, Augustin Hadelich sau Klaus Mäkelä. De asemenea, prestigioase ansambluri vor concerta în premieră: Gewandhaus Leipzig, Liszt Chamber Orchestra, Gothenborg Symphony, Collegium Vocale Gent, Berlin Academy of American Music, Manchester Camerata.

 

Premieră – concerte educative pentru copii

O premieră absolută în cadrul celei de-a 26-a ediții a Festivalului o reprezintă seria de concerte educative dedicate copiilor, realizate în parteneriat cu Teatrul Odeon și Asociația Clasic e fantastic. Iar în cadrul Seriei Orchestrelor Românești, cele mai importante orchestre din România – provenind din București și din alte cinci orașe din țară – vor performa pe scena Sălii Radio în cele patru weekenduri ale Festivalului Enescu. Cu invitați de seamă, orchestrele vor aborda un program variat, incluzând autori romantici sau moderni, dar și muzică contemporană.

 

“Seria Orchestrelor Românești a fost gândită să pună în valoare specificul orchestrelor invitate care, anul acesta, abordează un repertoriu universal variat, mixând lucrări bine-cunoscute publicului, cum ar fi Simfonia a 4-a de Ceaikovski, Simfonia a 2-a și a 5-a de Sibelius, Pelleas și Melisande de Debussy, cu premiere absolute în România. Maestrul Cristian Măcelaru a ales lucrări-spectacol și aici mă gândesc la Concertul de pian al lui Fazil Say, la Hore de Adrian Pop sau Frenesia pentru orchestră de Dan Dediu. Invităm publicul la Sala Radio și, pentru concertul din 10 septembrie de la ora 18.00 al ansamblului Musica Ricercata, la Sala Majestic a Teatrului Odeon”, a declarat Cristina Uruc, manager interimar Artexim. Un comunicat al organizatorilor precizează că atât soliștii, cât și dirijorii invitați sunt tineri afirmați pe scenele internaționale, din Europa și Statele Unite ale Americii, români și străini.

 

Seria debutează pe 2 septembrie, când publicul va putea asculta la Sala Radio, începând cu ora 13,00, Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, sub bagheta maestrului Jonathon Heyward și cu Andrei Gologan la pian. În program sunt lucrări de Doina Rotaru (Nymphea), Britten (Concertul pentru pian și orchestră op. 13) și Șostakovici (Simfonia nr. 1 în fa minor op. 10).

 

Pe 3 septembrie, urcă pe scenă, începând cu ora 13,00, Orchestra Națională Radio, cu Francesco Lecce-Chong dirijor, David Fray la pian și Emil Vișenescu la clarinet. În program sunt lucrări de Doina Rotaru (Concertul pentru clarinet și orchestră, De simplici duplex II), Hindemith (Metamorfoze simfonice pe teme de Carl Maria von Weber) și Bernstein (Simfonia nr. 2 pentru orchestră și pian solo, The Age of Anxiety).

 

Pe 9 septembrie, de la ora 13,00, Orchestra Filarmonicii Banatul din Timișoara, alături de dirijorul Martijn Dendievel și Cvartetul Arcadia. În program sunt lucrări de Pop (Hore pentru orchestră), Adams (Absolute Jest – Concert pentru cvartet de coarde și orchestră), Weinberg (Rapsodia pe teme moldovenești) și Șostakovici (Simfonia nr. 9 în mi bemol major op. 70).

Pe 10 septembrie, de la ora 13,00, Orchestra Simfonică București, alături de dirijoarea Delyana Lazarova, Diana Moș la vioară și Vlad Stănculeasa la vioară. În program lucrări de Dediu (Frenesia pentru orchestră op. 84), Iorgulescu (Ipostaze VI pentru vioară, alămuri și percuție), Bartok (Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră Sz. 36), Sibelius (Simfonia nr. 5 în mi bemol major op. 82).

Tot pe 10 septembrie, Ansamblul Musica Ricercata va urca pe scena de la Teatrul Odeon, începând cu ora 18,00, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, alături de Corul de cameră Preludiu, dirijat de Andrei Stănculescu. Din program Transilvania (Bel) cantas, opere de Rossini și Fioravanti. Vor interpreta tenorul Lawrence Brownlee, soprana Rodica Vica și baritonul Mihail Dogotari.

 

Iar pe 11 septembrie, Opera Maghiară din Cluj va concerta, la Sala Radio, de la ora 18,00. Orchestra va fi condusă de dirijorul Lawrence Foster, iar programul include opera Pelleas și Melisande, de Debussy.

În cel de-al treilea weekend, pe 16 septembrie, tot la Sala Radio, de la ora 13,00, va putea fi ascultată Orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu, cu Roderick Cox dirijor și Ioana Cristina Goicea la vioară. În program sunt lucrări de Ligeti (Lontano), Korngold (Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 35) și Ceaikovski (Simfonia nr. 4 în fa minor op. 36).

Pe 17 septembrie, de la ora 13,00, va concerta Orchestra Filarmonicii Moldova din Iași, sub bagheta dirijorului Hankyeol Yoon, cu Florian Mitrea la pian. În program sunt lucrări de Munteanu (Simfonia a II-a), Prokofiev (Concertul nr. 1 în re bemol major pentru pian și orchestră op. 10), Ĺ˝ebeljan (Hum away, strings), Bartok (Suita Mandarinul miraculos).

Ultimul weekend al evenimentului va aduce pe scena Sălii Radio, pe 23 septembrie, de la ora 13,00, Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Alexandre Bloch, cu Alexandra Silocea la pian. În program sunt lucrări de Ciobanu (Simfonia a II-a dinspre Enescu), Say (Concertul pentru pian și orchestră Water) și Sibelius (Simfonia nr. 2 în re major op. 43).

Seria de concerte se încheie pe 24 septembrie, tot pe scena Sălii Radio, de la ora 13,00, cu Orchestra Filarmonicii Mihail Jora din Bacău, sub bagheta dirijorului Alan Buribayev, cu Ștefan Cazacu la violoncel. În program – opere de Vlad (Lumina Sunetului Centenar), Salonen (Concert pentru violoncel și orchestră – în primă audiție românească) și Bartok (Concertul pentru orchestră Sz. 116).

Biletele sunt disponibile în două categorii de preț: Categoria II – 70 de lei și Categoria I – 90 de lei.

Mai multe detalii despre fiecare concert din Seria Orchestrelor Românești în secțiunea dedicată de pe site-ul Festivalului Enescu:

https://www.festivalenescu.ro/ro/series/seria-orchestrelor-romanesti/

 

Meseria de cadru didactic cere multe activități în fișa postului și competențe pe care multe meserii nu le au. Pe lângă faptul că un dascăl trebuie citească programa școlară, să întocmească strategii didactice optime, să întocmească raporturi de evaluare și multe altele, e imperios necesar să poarte în mintea și inima sa multă iubire și afecțiune pentru copii și să se aplece asupra nevoilor individuale ale acestora.

Simona Moacă, învățătoare la Școala Gimnazială „Principesa Elena Bibescu“ din Bârlad, județul Vaslui, a reușit să iasă în evidență prin metodele atipice prin care predă și rezultatele obținute cu elevii la clasă. Se lasă ghidată în procesul de predare-învățare de emoțiilor elevilor săi. Să o cunoaștem!

 

 

Doamna învățătoare, sunteți în mijlocul copiilor și le aduceți bucurie. Nu știu concret de câți ani, dar știu cert că vi se întorc bucuriile. Ce sentimente vă încearcă pe interior?

Meseria mi-a fost aleasă de Dumnezeu. După multe rătăciri și lupte duse cu viață, Dumnezeu a avut grijă să mă reîntoarcă pe calea mea și să îmi arate care este rostul meu. Să fiu învățătoare mă face fericită. Simt că pot lasă ceva în urmă mea, că pot aduce o schimbare în viața unui copil, că, asemeni unui grădinar, pot planta semințele cunoașterii și ale omeniei în grădina mea de omuleți în creștere.

 

Care sunt valorile pe care le insuflați copiilor de acasă, dar și celor de la școală? Cred cu tărie că doriți să plece în viață cu convingeri bine închegate, nu doar cu cunoștințe acumulate la nivel cognitiv.

Întotdeauna am considerat că faptul că sunt mamă mă ajută să fiu un învățător și mai bun. De multe ori mă raportez la copiii mei pentru a-i înțelege  pe micuții mei elevi. Cel mai mult îmi doresc pentru copiii mei de acasă, dar și pentru copiii mei de la școală să fie OAMENI. Oamenii aceia buni și rari care primesc și oferă cu inima caldă, care își doresc să fie ajutați și să ajute în egală măsură. Îmi doresc să înțeleagă că pot face ca lumea să fie un loc mai bun, că ei sunt actorii principali în propria lor poveste și că o pot scrie așa cum le place, dar cu responsabilitate și asumare. Dincolo de cunoștințele acumulate la nivel cognitiv, care sunt deosebit de importante, trebuie să acordăm importantă și competențelor socio-emoționale.

 

 

În funcție de emoțiile elevilor, îmbrățișați un stil de predare. După cât timp v-ați convins că nevoile emoționale primează?

Cred că încă din primul an de învățământ, că necalificat, am acordat atenție emoțiilor elevilor mei. Poate și faptul că am predat în comunități defavorizate m-a ajutat să îmi dau seama că este necesar să îmi adaptez strategiile didactice la specificul clasei. Pe parcurs am dezvoltat o rutină din a ne exprima emoțiile în prima parte a zilei, la „întâlnirea de dimineață”, atunci când ne conectăm unii cu alții, ne exprimăm trăirile, temerile, bucuriile. E important ca fiecare elev să se simtă „văzut”, să știe că nu este judecat ci înțeles și valorizat. Nu le minimizez supărările, iar atunci când există conflicte îi provoc pe ei să găsească soluția potrivită și să se pună în locul celuilalt coleg.

 

Cât le vorbiți despre empatie, prietenie și iubire înaintea descifrării împreună a tainelor citirii și numerelor?

Mult! Pentru că dincolo de planul pe care îl am pe termen lung pentru elevii mei, anul acesta, având clasa pregătitoare, am considerat că este important să realizez și unitatea colectivului, astfel că prietenia, ajutorul, bună înțelegere, echipa, colegialitatea au fost  noțiuni de căpătai în clasa noastră. Avem și o regulă (pe care ei au ales-o) : “Toți pentru unul și unul pentru toți!” și cred că au înțeles ce înseamnă această regulă. Regulile clasei noastre sunt concepute împreună, în prima săptămâna de școală, sunt votate de ei și chiar dacă e greu de crezut, regulamentul nostru este și semnat (și-au pus amprentele pe el, promițând că îl vor respectă) asumându-și astfel că îl vor respecta.

 

Cum sunt elevii de azi față de elevii de odinioară?

Elevii noștri, că și noi, adulții, de altfel, trăiesc într-o lume care îi supune unui continuu proces de adaptare. Pentru că ei să se poată adapta cu succes la lumea în care trăiesc este necesar să realizăm o învățare conectată la realitate. Ei au nevoie să știe la ce le folosește acea informație pe care le-o predai, unde o pot folosi, unde o vor mai întâlni, cât de important este să o știe.

 

Doamna învățătoare, ați avut drumul lin spre învățământ sau care e povestea frumoasei dumneavoastră escapadă?

Drumul meu către învățământ nu a fost lin, a fost că un roller-coaster plin  de evenimente ce au făcut că drumul să fie mai lung. Poate că a trebuit să învăț din fiecare experiență trăită pentru a putea aprecia și mai mult locul în care mă aflu astăzi. Nu a fost ușor, dar m-am reîntors pe calea mea!

 

 

Ați abandona vreodată meseria aceasta?

Niciodată! Simt că aici mi-e locul!

 

De unde motivația aceasta de a crește nivelul clasei? Vă trebuie atât de multe resurse. De unde le luați?

În fiecare zi a vieții noastre trebuie să fim cea mai bună variantă a noastră de până atunci și asta presupune o învățare continuă, pe tot parcursul vieții. Vreau că elevii mei să aibă dorința de a se îmbunătăți continuu, să aspire mereu la a fi mai buni.

 

Care este profilul clasei dumneavoastră? Cum ați defini în câteva idei clasa pe care o conduceți în prezent?

Clasa mea se numește “Floricelele curioase”, titulatura pe care și-au asumat-o cu mândrie. Am considerat că, dacă vor fi curioși, vor descoperi cu ușurință tainele învățării. Viziunea noastră este:

Suntem micii curioși, Buni, isteți și curajoși, Când un mister întâlnim, e loc vrem să-l deslușim. Folosim mereu “de ce?” ca să aflăm ce trebuie. Nimic nu ne va opri, curioși mereu vom fi!

Și îi reprezintă în totalitate această viziune!

 

Ce gânduri transmiteți fiecărei generații?

Mi-aș dori că fiecare copil, din fiecare generație să știe că este important și că contează efortul pe care îl depune în fiecare zi, să înțeleagă că este o picătură dintr-un ocean de bunătate, că este scriitorul propriului român și aș mai adaugă și faptul că, eu, învățătoarea din viață lor, vreau să citesc doar române cu final fericit!

 

 

21 – 23 iulie 2023, între orele 10.00 și 18.00

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă la Târgul de Sfântul Ilie, de vineri, 21, până duminică, 23 ale lunii lui Cuptor, de la orele 10 de dimineață, până la 6 seara.

 

Meșteșugari, artizani, anticari și artiști aduc la târg: obiecte ceramice, furci, lăzi de zestre, icoane, mobilier pictat, ii vechi și noi, fote, vâlnice, marame, catrințe, podoabe, obiecte din piele, covoare, cruci de lemn, obiecte din pâslă, mobilă veche, obiecte din gospodărie, jucării și multe alte lucruri frumoase pe care le puteți tocmi și cumpăra, în miez de vară, la Muzeul de la Șosea.

 

Nu vor lipsi nici bunătățile precum prăjiturile de casă, mierea de albine ori ierburile de leac, dar nici tradiționala țuică.

 

Sâmbătă și duminică, cei mici sunt așteptați la demostrații și atelier de teracotă, modelaj și ceramică arsă, cu artista ceramistă Ramona Stanca.

 

 

Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 12 lei; pensionari – 6 lei; studenți – 3 lei

Biletele pot fi achiziționate și online de pe www.booktes.com

 

Organizatorul târgului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)

 

***

 

20 iulie: Sfântul Ilie (Sântilie)

 

De ziua Sfântului Ilie, oamenii nu lucrau, pentru a nu cădea grindina, și nu mâncau mere, pentru ca grindina să nu fie de mărimea acestora.

Tot în această zi, femeile mergeau la biserică și dădeau pomană pentru morți din roadele gospodăriei.

În dimineața acestei zile se culeg plante de leac, în special busuioc, care sunt puse apoi la uscat, iar femeile duc busuioc la biserică pentru a fi sfințit după care, întoarse acasă, îl pun pe foc, iar cenușa rezultată o folosesc în scopuri terapeutice.

De Sfântul Ilie, românii își amintesc și de sufletele morților, în special de sufletele copiilor morți. Femeile chemau copiii străini sub un măr, pe care îl scuturau și dădeau de pomană merele căzute. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morților (Moșii de Sânt-Ilie), iar la casele gospodarilor sunt organizate praznice.

De Sfântul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea albinelor. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbați îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele și vecinii invitați la acest moment festiv, gustau din mierea nouă și se cinsteau cu țuica îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belșugul apicultorilor

 

Iubiți frați, surori și copiii în Hristos, aplecați-vă urechea – nu doar cea exterioară, ci, mai important, pe cea dinlăuntru, asupra cuvintelor spuse de Domnul Iisus Hristos: „Cel ce are urechi de auzit, să audă” (Mat. 11:15, Mc. 4:9, Lc. 8:8); aplecați a voastră ureche, vă zic, pentru a asculta poruncile Domnului pentru a obține fericirea. La început, Dumnezeu a făcut omul pentru a trăi în și pentru fericire, pentru fericirea cea veșnică; dar păcatul care a pătruns în lume și a penetrat întreaga umanitate printr-o singură persoană, a distrus fericirea oamenilor și i-a făcut pe aceștia subiecții damnării, a feluritelor suferințe, a nefericirii, a bolilor și, în final, morții celei trecătoare și veșnice. Doar iubirea infinită a Dumnezeului Creator față de creația sa căzută, cinstită prin crearea acesteia în asemănare și după chipul lui Dumnezeu, a putut găsi o cale pentru a deschide cărarea de întoarcere către fericirea cea pierdută. Acest mod de restaurare a celor căzuți este întruparea, viețuirea printre oameni, predarea învățăturilor și a minunilor divine, suferința, moarte pe cruce și învierea Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos; iar calea de întoarcere către fericire stă în asumarea învățăturilor Sale, a poruncilor Sale și ascultarea față de păstorii și învățătorii drepți ai bisericilor. Nu există altă cale spre fericire, după cum Hristos spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața: nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Eu sunt ușa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui (Ioan 14:6; 10:9).

Cât de mult tânjim noi toți după fericire! Cât de mult ne temem și ne ferim de supărări și boală! Cu toate acestea, din păcate, căutăm și tânjim fericirea pe pământ, acolo unde ea nu există, și nu în Cer, unde ea dăinuie pe vecie. Ne temem și ne ferim de suferințe și boală, când ele sunt de cele mai multe ori, dacă nu chiar în mod indispensabil, folositoare nouă, căci ele vindecă suferința nemuritoare a sufletului prin diferite pătimiri. Și, desigur, ce fericire se poate regăsi în exil, în închisoare? Aceasta este condiția noastră, păcatele noastre ne-au îndepărtat din paradis, în lumea aceasta, așezându-ne ca într-o închisoare. Ce fericire poate fi pentru cei condamnați la moarte?

Ați putea spune: sunt multe plăceri inocente pe pământ, pe care Dumnezeu nu le interzice: de exemplu, Dumnezeu a dat vinul ce veselește inima omului, și a vădit arta cântării din psalterium, harpă, organe, timpane și multe alte instrumente. El ne-a învățat să formăm coruri și să cântăm cu jubilație; ne-a înconjurat de păsări ce cântă, chemându-ne la bucurie și fericire; și înaintea ochilor noștri a întins spectacolul maiestuos al naturii, în care vedem fericirea și bucuria întregii creații, peste tot, care ne invită și pe noi să ne bucurăm cu acestea.

Așadar, prin bunăvoința lui Dumnezeu, în lumea aceasta există unele consolări inocente pentru noi, rănite de înțepătura mortalității, care alină soarta celui ce pribegește pe calea sorții și a suferinței. Dar, aceste consolări trebuie folosite cu moderație, fără a atârna de ele în vreun fel. Trebuie să ne străduim pentru fericirea cea promisă, pășind pe calea cea mai grea a muncii, a privegherii, a rugăciunii, a abstinenței, a purității și a fiecărei virtuți în care este cu neputință a dobândi izbânda, fără a trece prin grele suferințe și ispite. Fraților, fericirea noastră adevărată, deplină și veșnică este în Cer, unde Atot-binecuvântatul Dumnezeu viețuiește în lumină neapropiată, unde protopărinții noștri, patriarhii, profeții, apostolii, ierarhii, martirii, monahii, cei drepți și toți sfinții sălășluiesc; acolo unde împărăteasa Cerului și a Pământului, Preasfânta Maică a lui Dumnezeu, domnește împreună cu Fiul ei. Fericirea pământească, trupească, pe care o avem aici, trece asemenea unui vis; ea este de multe ori impură și aspră. Doar adevărata virtute poate anticipa fericirea cea cerească, încă de pe pământ.

Așa că, unde putem căuta adevărata cale spre fericire? Ce cârmuire și ce porunci trebuie să urmăm pentru a o dobândi? Sub ascultarea celor nouă fericiri ale Domnului, pe care le-a enumerat pe munte înaintea ucenicilor săi și a oamenilor adunați, care sunt și cântate, sau recitate nouă asemenea unui instructaj zilnic în cadrul Liturghii, la Vohodul Mic, atunci când ușile împărătești sunt deschide pentru prima dată în cadrul slujbei. Acestea sunt următoarele: „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor. Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor. Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea. Bucurați-că și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri” (Mat. 5:3-12).

Aceasta este calea spre fericirea cea adevărată! […] Iar acum vă rog să țineți minte pe de rost adevărul că noi am fost creați de Dumnezeu pentru viața și fericirea veșnică, pe care am pierdut-o prin păcat, fiind izgoniți din Rai, supuși pedepsei lui Dumnezeu, spre a munci, a suferi și a ne îmbolnăvi și muri, condamnați fiind să rătăcim în exil, în căutarea căminului nostru celui adevărat și a fericirii. Acestea două ni se vor înapoia doar de către Tatăl cel Ceresc, prin mijlocirea și slujirea Fiului Său preaiubit, a Domnului Iisus Hristos, dacă vom avea credință în El și îi vom urma poruncile. Amin.

 

Sursa

 

Când auzi “Mărțișor” gândurile ți se îndreaptă firesc spre autorul “Florilor de Mucigai”, unul dintre autorii de prim rang ai perioadei interbelice. Cel ce a fost poet, prozator și gazetar, dar și călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica, diacon, muncitor în străinătate ca bijutier și ceasornicar, dar și deținut în două rânduri din cauza convingerilor politice exprimate ca ziarist. Vorbim de Tudor Arghezi, Ion N. Theodorescu, pe numele său real, născut în 1880, la București, într-o familie originară din Târgu Cărbunești, județul Gorj.

A avut o copilărie tristă, iar de la vârsta de 11 ani este obligat să se întrețină singur, pentru că situația financiară a familiei sale era una extrem de precară. Ca elev de gimnaziu și-a câștigat banii necesari pentru a se întreține dând meditații, iar în perioada liceului, la vârsta de 16 ani s-a angajat custode la o expoziție de pictură. La un moment dat abandonează, însă, cursurile liceale pentru a lucra ca laborant la o fabrică de zahăr, iar la 19 ani trăiește o dramă: iubita sa moare, iar el decide să se călugărească. Îmbracă haina monahală, devenind călugărul Iosif la Mănăstirea Cernica, iar mai târziu este hirotonisit diacon și trimis la Mitropolie ca secretar. În 1905 își dă, însă, demisia din slujba de diacon și pleacă la Paris, unde, din legătura cu profesoara Constanța Zissu, se naște primul său copil, Eliazar, cel ce avea să se impună peste ani ca artistul fotograf suprarealist Elie Lothar. Revine în țară abia în 1910 după cinci ani de pribegie ce a inclus șederi la Geneva, la Londra, dar și în Italia, unde a muncit din greu pentru a-și câștiga existența.

Debutase literar încă din 1896, sub îndrumarea lui Alexandru Macedonski, în revista “Liga Ortodoxă, iar începând cu anul 1912, începe să publice sub pseudonimul Tudor Arghezi – provenit de la Argesis, vechiul nume latin al râului Argeș în îmbinare cu numele de familie al tatălui său – Theodorescu-Tudor. Scrie versuri, pamflete și articole polemice, iar abia în 1927, la 47 de ani, îi apare primul volum de poezii, “Cuvinte potrivite”.

Un moment dramatic din viața sa îl reprezintă anul 1918. Atunci, alături de alți 11 ziariști și scriitori, a fost acuzat de trădare, pentru că se pronunțase în favoarea neutralității României, în prima conflagrație mondială. Este întemnițat în penitenciarul Văcărești,  fiind grațiat un an mai târziu, la intervenția lui Nicolae Iorga.

Din 1922 până în 1924 a condus revista ”Cugetul românesc”, apoi ziarul ”Națiunea” (1923), colaborând, totodată, la numeroase publicații, precum „Viața românească”, „Adevărul literar și artistic”, „Rampa”, „Contimporanul”, ”Făclia”, ”Gândirea”, ”Clipa”, ”Viața literară”.

În 1928 îl regăsim în poziția de director al nou înființatului ziar “Bilete de papagal”, care cuprindea în fiecare număr o ”tabletă” argheziană și texte ale unor mari scriitori, precum Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Jean Bart, Ionel Teodoreanu, George Topârceanu, Otilia Cazimir sau Demostene Botez. În același timp, publicația a lansat peste 200 de nume noi, printre care se numără: Eugen Ionescu, Mihai Beniuc, Eugen Jebeleanu, Geo Bogza, I. Peltz, Maria Banuș sau Emil Botta.

În 1929, Arghezi debutează în proză, cu volumul “Icoane de lemn”, iar în 1931, publică volumul pentru copii “Cartea cu jucării”, urmat mai apoi de “Cântec de adormit Mitzura”, “Buruieni”, “Mărțișoare”, “Prisaca”, “Zdreanță”, etc., ce reflectă lumea copilăriei și pe cea a animalelor.

 

 

În anul 1926, Arghezi cumpărase terenul de 17.250 mp pe care și-a construit celebra locuință ”Mărțișor”, în vecinătatea închisorii Văcărești, unde avea să se mute împreună cu Paraschiva Burda, cu care se căsătorise în 1915, și cu cei doi copii ai lor, Mitzura și Baruțu.

“Ochii maicii domnului”, “Versuri de seară”, “Cimitirul Buna-Vestire”, “Hore” sau “Lina” se numără între creațiile sale ulterioare, alături de mai multe pamflete extrem de acide publicate sub genericul “Bilete de papagal”. Între acestea se află și pamfletul “Baroane”, care conținea atacuri la adresa ambasadorul german de atunci la București, Manfred von Killinger. În urma acestuia, Arghezi este din nou reținut și aruncat în închisoare, iar ziarul este confiscat la ordinul autorităților. Este eliberat în anul 1944, odată cu instaurarea regimului comunist, dar viziunea lui Arghezi era în totală contradicție cu convingerile regimului socialist impus de sovietici și, începând cu 1947, i se interzice orice apariție în presă. Cărțile sale sunt retrase din librării, iar tipografia de la Mărțișor este devastată. Este reabilitat începând cu 1952, la inițiativa lui Gheorghiu – Dej, fiind distins cu titluri și premii și ales în rândurile membrilor Academiei Române. Este perioada în care Arghezi face compromisul de a scrie articole favorabile lui Dej, iar autoritățile vremii îl sărbătoresc, ca poet național, la împlinirea vârstei de 80 de ani, și apoi la 85 de ani. În 1965, Universitatea din Viena îi decernează premiul “Gottfried von Herder”, iar Academia Sârbă de Științe îl alege membru al secției de literatură. Este anul în care publică și volumele “1907 – peisaje”, “Cântare omului”, “Stihuri pestrițe”, “Poeme noi” și “Cu bastonul prin București”.

Pe 12 iulie 1967, cu gândul la soția sa, care decedase în urmă cu un an, Arghezi scrie ultimele versuri, care se află și acum expuse la Mărțișor, proprietate donată între timp statului și devenită Casă Memorială: „Mă chemi din depărtare și te ascult/ N-am să te fac, pierduto, să mă aștepți prea mult”. Moare la 14 iulie 1967 și este înmormântat, cu funeralii naționale, alături de soția sa Paraschiva, în grădina casei din strada Mărțișor.

 

Surse bibliografice: radioromaniacultural.ro, agerpres.ro, doxologia.ro

Surse foto: MNLR Iași, rador.ro

al ÎPS Hrisostom al III-lea, Mitropolit de Mani

 

Acest proroc înfocat a trăit într-o perioadă foarte dificilă pentru istoria poporului israelian. În acei ani a avut loc o îndepărtare a israeliților de adevăratul Dumnezeu și a prevalat o cădere morală a poporului; în special, conducătorii poporului erau nelegiuiți, nedrepți și răi. De fapt, regele Ahab chiar a introdus închinarea la falșii zei Baal și Astarte. El a construit, de asemenea, altare închinate idolilor, astfel încât Sfânta Biblie scrie că „a lucrat vicleșug înaintea lui Dumnezeu mai mult ca toți împărații dinaintea lui”. Soția sa vicleană, ​​Izabela, a contribuit și ea la propagarea idolatriei și a imoralității. Oamenii erau adânc cufundați în patimi de tot felul, crezând și aducând jertfe idolilor.

Dar cine l-ar fi putut ajuta și întări? Cine va fi oprit răul, eroarea, lipsa de respect? Cine ar fi putut vorbi oamenilor?

Cu toate acestea, la acea vreme restristă, Dumnezeu și-a trimis prorocul, pe Ilie Tesviteanul. Acesta, cu îndrăzneală, se înfățișează înaintea regelui Ahab și îi spune: „Viu este Domnul Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel”. Și continuă cu cuvintele sale cumplite: „Tu și familia ta și oamenii l-ați abandonat. Iar dovada că el este viu aceasta este: nu va ploua pe pământ în anii următori decât atunci când voi spune asta.” Și profeția s-a împlinit: nici nu a plouat, iar seceta a domnit în toată țara. Nici o picătură de ploaie în patruzeci și două de luni; pământul a rămas uscat, aducând prin aceasta toate consecințele pentru oameni și natură. În Epistola sa sobornicească, Iacov, ruda Domnului, ne spune foarte bine acest lucru atunci când el când vrea să arate marea putere a rugăciunii! „Omul Ilie era om de aceeași natură cu noi și s-a rugat cu ardoare să nu plouă și nu a plouat pe pământ timp de trei ani și jumătate și s-a rugat din nou și cerul i-a dat ploaie și pământul, rodul” (Iacov 5, 17-18). Prin această cumplită pedeapsă a îndreptat prorocul necinstea oamenilor. Dar oamenii s-au pocăit si au cerut mila lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat atunci? Înflăcăratul proroc s-a rugat din nou, l-a implorat cu smerenie pe Dumnezeu și rugăciunea lui aprinsă a adus o ploaie mare de bine, abundentă, pentru ca pământul să se ude, să crească și să rodească. Acest lucru a fost realizat prin rugăciunea fierbinte a zelosului profet Ilie.

Dar din nou porunca divină se îndreaptă către Ilie: îi cere să se arate din nou înaintea împăratului. Așadar, la palat vine profetul Ilie, iar dialogul care urmează este extrem de dinamic: „Tu ești cel ce îmi pervertești norodul?” întreabă regele. Și răspunsul profetului: „Nu. Eu nu pervertesc oamenii. Tu ești cel ce o faci. Tu și casa ta. Pentru că ai părăsit Dumnezeul părinților tăi și ai alergat după idolii lui Baal.” Și îi propune să se adune tot poporul împreună cu regele la Muntele Carmel: să fie tăiați doi boi, unul de preoții idolilor și unul de însuși prorocul; să fie tăiați în bucăți și aruncați pe altarul de jertfă neaprins. Iar Dumnezeul cel adevărat să trimită foc din cer celui ce îi este Lui credincios. Oricine va porni acel foc, al lui este adevăratul Dumnezeu. Așa s-a și întâmplat. Falșii preoți ai idolilor au început a se ruga, neîncetând rugăciunea lor de dimineață și până la prânz, dar fără vreun rezultat. Nimic. A urmat apoi rândul profetului Ilie: acesta s-a rugat cu ardoare, astfel încât ale sale cuvinte „ardeau”. Sfânta Scriptură relatează: „Și-a înălțat privirea Ilie și a zis: Auzi-mă Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur ești Dumnezeu în Israel și că eu sunt slujitorul Tău” (Regi 3, 18). Și iată, minunea s-a arătat imediat: „și s-a pogorât foc de la Domnul și a mistuit arderea de tot și lemnele și pietrele și țărâna și a mistuit și toată apa care era în șanț” (Regi 3, 38). Credința de foc a profetului Ilie câștigase. Idolii au dispărut. „Viu este Domnul”, adevăratul Dumnezeu.

Profetul Ilie a șezut înaintea oamenilor ca un profet autentic, uman și cinstit. A propovăduit  pe Cuvântul lui Dumnezeu folosind cuvinte care au zguduit literalmente oamenii și au adus pocăință, dreptate și credință în adevăratul Dumnezeu. Cuvintele profetului au condus uneori poporul, alteori au zdruncinat necinstirea, alteori au mângâiat și alteori au încălzit sufletele oamenilor. Cuvântul lui Ilie a fost un cuvânt al adevărului, un cuvânt profetic. Aceasta înseamnă că nu a fost doar un cuvânt ce vorbea despre cele ce se vor întâmpla în viitor, ci mai presus de toate, a fost un cuvânt înfricoșător de vestire a poruncilor lui Dumnezeu.

De un astfel de cuvânt avem și noi astăzi nevoie să ascultăm. O omilie prorocească ce învață „cuvintele vieții celei veșnice”, cuvintele lui Dumnezeu, învățătura divină. Însă, în epoca materialismului și a nihilismului, a desacralizării și deprecierii principiilor și valorilor, cine va propovădui cuvântul adevărului, chiar și dacă simțim lipsa de cuvinte prorocești.

Trebuie să auzim un astfel de motiv și astăzi. Un cuvânt profetic care învață „verbele vieții veșnice”, cuvintele lui Dumnezeu, învățătura divină. Dar în epoca materialismului și a nihilismului, a desacralizării și deprecierii principiilor și valorilor, cine va propovădui acest cuvânt al adevărului, întrucât găsim uneori lipsă de cuvinte profetice. De aceea avem nevoie de voci profetice astăzi. Proroci, care mărturisesc pe Hristos cu îndrăzneală, și credință arzătoare, curată, neîntinată, care să fie gata să dea sânge și să primească duh, proroci care să se asemene, chiar și pentru puțin, celor ce șed înaintea altarului profeților, lui Ilie Tesviteanul.

 

Sursa

 

Azi vorbim despre un om deosebit care nu a ajuns întâmplător să fie bucată din sistemul educațional românesc. Acest om a adus educația muzicală la stadiul normal, acolo unde este privită ca disciplină care poate schimba destine și deschide minți.

Antoaneta Luchian a primit titlul de profesor Merito, dar asta nu înseamnă că nu muncește în continuare pentru a ridica muzica la nivel de rang de artă în rândul elevilor. Continuu învață lucruri noi ca să se adapteze generației și să le transmită sub cele mai inovative metode și procedee.

Alături de sora sa, o altă profesoară la fel de valoroasă din sistemul nostru de învățământ, a creat o platformă în pandemie de educație muzicală cu diverse materiale folositoare la clase. Acel profesor care crede că elevii, datorită muzicii, sunt ajutați să se exprime, este și arbitru în interiorul unor competiții online internaționale (Croația, Franța, Korea, Malaezia). Între timp, la colegiul unde predă din Iași, a înființat clubul de dezbateri „Speak Out. Debate”, la solicitarea unor eleve de la cor.

Despre cât de frumoasă este meseria pe care o îmbrățișează dascălul, dar și despre cât de frumoasă este lumea muzicii când ai un profesor blând și sufletist, aflăm în rândurile de mai jos.

 

Doamna profesoară, sunteți în mijlocul copiilor și le aduceți bucurie. Ce sentimente vă încearcă odată cu începerea fiecărui an școlar?

Chiar dacă a trecut ceva timp de când am pășit pentru prima oară în fața copiilor, la începutul fiecărui an școlar mă încercă aceleași emoții. E o stare asemănătoare cu momentul din copilărie când mă pregăteam să plec în excursie cu colegii de clasă sau în vacanță cu părinții, un amestec de neliniște, curiozitate, entuziasm, bucurie. Pentru mine prima întâlnire cu elevii mei este cea mai importantă pentru că poate deveni momentul definitoriu pentru relația noastră ulterioară. De aceea îmi pregătesc atent primele ore și primele întâlniri cu viitorii mei parteneri de învățare.

 

 

Cred cu tărie că doriți ca elevii dumneavoastră să plece în viață cu convingeri bine închegate, nu doar cu cunoștințe acumulate la nivel cognitiv. Care sunt valorile pe care le insuflați?

E o întrebare la care răspund cu mare drag pentru că aduce în atenția noastră relația dintre valori și școala românească. Din punctul meu de vedere, educația fără valori nu este educație. Dacă la nivel primar sau gimnazial discut despre valori prin puterea exemplului, a jocului de rol, la liceu prima lecție de educație muzicală este despre valori personale și universale, despre valoare și non-valoare în artă și implicit în viața noastră cotidiană. Valorile pe care încerc să le insuflu elevilor sunt: angajament, autodisciplină, autodepășire, respect pentru tine și pentru cei de lângă tine, colaborare, adevăr

 

În funcție de nevoile elevilor, îmbrățișați un stil de predare. După cât timp v-ați convins că e necesar să le captați atenția în funcție de interesele lor și nu ale dumneavoastră?

Nu pot să indic exact ora și data când am realizat că ceva trebuie în modul în care predau. Sunt în fața copiilor din 2007. La început predam așa cum mi s-a predat mie. Am avut parte de o pregătire temeinică pe tot parcursul școlarității și am avut totodată norocul să am parte de profesori extraordinari care mi-au devenit repere la care mă raportez în momentele mele de „criză”.

Au existat, însă, trei puncte de cotitură în formarea mea profesională. Primul a fost un curs dedicat profesorilor de educație muzicală din UE desfășurat în UK în 2010. Acolo am văzut concret ce înseamnă educația muzicală centrată pe elev și pe nevoile lui, cum se realizează corect conceptul de project-based learning sau cum poți aduce elementele de tehnică instrumentală în sala de clasă.

Al doilea moment a fost colaborarea cu dirijoarea Connie Fortunato inițiatoarea taberelor Music Camp. Prima mea mea experiență Musica Camp a avut loc la în 2015, la Iași. Timp de 5 zile copii din școlile de masă din Iași participau la două ore de instrument respectiv 3-4 ore de ansamblu coral. La finalul taberei copiii prezentau repertoriul vocal și instrumental învățat în cadrul unui concert vocal-simfonic. Până atunci nu mi-am putut închipui că un copil fără cunoștințe muzicale avansate poate învăța în 5 zile și cânta pe scenă alături de Orchestra Filarmonicii Moldova Iași creații muzicale complexe din literatura universală. Atunci am înțeles ce înseamnă măiestria didactică a profesorului de muzică și tot ce presupune munca profesorului: planificare, livrare, execuție.

Al treilea moment a fost cooptarea în anul 2017 a ansamblului coral pe care îl conduceam în Programul Național Cantus Mundi.

Cantus Mundi este un proiect al Corului Național de Cameră ”Madrigal – Marin Constatin” care susține dirijorii și formațiile corale din România. Asocierea și colaborarea cu artiștii și specialiștii programului mi-a dat curaj și încredere în a lucra mai mult și mai bine cu formațiile corale pe care le coordonez și le-am coordonat în cele trei școli în care activez: Colegiul Național Iași, Colegiul Național ”Costache Negruzzi” Iași și Liceul Universității ”Al.I. Cuza” Iași.

 

 

Cât le vorbiți despre empatie, prietenie și iubire înaintea descifrării împreună a tainei educației muzicale?

O să vă dezamăgesc: nu prea le vorbesc explicit copiilor despre empatie, prietenie și iubire înaintea descifrării tainei educației muzicale. Dar vorbesc mult despre aceste aspecte atunci când analizăm sau cântăm o lucrare muzicală.

Dincolo de elementele curriculare ale disciplinei cred că rolul educației muzicale este de a  te ajuta să înțelegi omul și umanitatea în diferite contexte sociale sau istorice. Vreau să cred că elevii mei înțeleg muzica ca o oglindă a societății, o imagine a unor timpuri trecute sau prezente care înglobează toate stările și frământările umanității. În ora de educație muzicală nu facem decât să ne aruncăm privirea în timp și prin timp fără prejudecăți, cu sufletul deschis către frumos, bine și adevăr.

 

Cum sunt elevii de azi față de elevii de odinioară?

Elevii mei de acum și de odinioară sunt cei mai faini elevi. Evident fiecare generație vine în fața profesorului cu noi provocări, dar dacă ar fi să analizez elevii de azi și de ieri aș puncta faptul că în fiecare an descopăr copii din ce în ce mai muzicali și mai preocupați de dezvoltarea lor artistică. E o bucurie să ai elevi talentați și curioși dar implică mai multe ore de pregătire a lecțiilor pentru că elevul de astăzi nu poate fi păcălit: e informat și atent la lucrurile care îi plac. Muzica e o artă în permanentă schimbare și dezvoltare. Munca profesorului de educație muzicală este mai dificilă decât cea a profesorului de matematică, de exemplu. Teorema lui Pitagora e aceeași de câteva sute de ani dar muzica și-a schimbat cel puțin o dată configurația de când am început acest interviu. Profesorul de educație muzicală trebuie să fie atent la aceste schimbări și evoluții pentru că drumul către ”marea muzică” se face de la ce știe și cunoaște copilul iar rolul profesorului este de al ghida pe copil către creațiile muzicale valoroase din toate genurile și timpurile.

 

Ați știut dintotdeauna că drumul dumneavoastră va fi către învățământ sau care e povestea frumoasei escapade?

Nu. Ba chiar în anii de liceu mi se părea că nu sunt potrivită pentru așa ceva și spuneam că eu niciodată nu voi fi profesoară. Am urmat drumul muzicii din dorința de a deveni solist instrumentist, însă, după prima experiență de lucru cu copiii, mi-am dat seama că destinul meu e de a fi profesor. E ceva în meseria asta care mă fascinează: un amestec de responsabilitate pentru destinele pe care le poți influența, de adaptarea permanentă la nou și situații neprevăzute, de perpetuă dorință de a te perfecționa, de a fi mai bun, mai prezent, mai activ.

 

În ce condiții ați abandona meseria aceasta?

Nu cred că am un răspuns la această întrebare. Am fost întrebată ce aș face dacă aș câștiga o sumă foarte mare de bani și am realizat că nu aș renunța la meseria mea.

 

De unde vă luați zilnic resursele?

Din muzică și de la elevii mei care sunt o sursă inepuizabilă de energie și creativitate.

 

Care este profilul elevilor dumneavoastră? Cum ați defini în câteva idei generația de azi de elevi?

Elevul zilelor noastre e susrprinzător și divers. Un elev aparent apatic te poate surprinde cu autodeterminarea pe care o manifestă atunci când este pasionat de ceva. Majoritatea sunt foarte pragmatici și atenți la tot ce este valoros pentru dezvoltarea lor personală și profesională. Ce apreciez eu la această generație este versatilitatea minții lor, puterea lor de a se adapta la mediu și la schimbare: într-o conversație pot trece foarte ușor de la analiza unui text literat complex la cele mai noi trenduri de pe TikTok realizând conexiuni surprinzătoare.

 

Ce gânduri transmiteți fiecărei generații?

Să își identifice și să își urmeze pasiunile. În vâltoarea lumii contemporane momentele de liniște, de „real you” sunt foarte rare și totodată prețioase. Elevilor mei le spun că atunci când faci ceva care îți place, cum ar fi să cânți la un instrument muzical sunt singurele momente cu adevărat ale tale, în care ești tu cu tine și nimic altceva numai contează.

 

 

Cu ce gânduri ați finalizat acest an școlar?

Cu „gânduri amestecate”. Am terminat anul școlar „pe repede înainte” după o grevă generală justificată. În ultimele zile de școală am avut senzația de lucru neterminat”, o stare neconfortabilă de obiect cârpit. Aș fi avut nevoie de încă o săptămână să mă văd pe îndelete cu toți elevii mei să evaluăm împreună experiențiele noastre de învățare și să sărbătorim împreună victoriile acestui an. Vom încerca să recuperăm aceste momente în anul școlar care vine, însă regretul și sentimentul de neîmplinire rămâne.

 

Cât de mult vă onorează titlul primit recent? Sau vă responsabilizează?

Nu am crezut niciodată că voi primi titlul de profesor Merito. Timp de doi ani am colaborat cu membrii comunității Merito ca profesor partener în proiectul legat de standarde și am admirat competența profesională și personală a profesorilor Merito. A fi profesor Merito este clar o onoare, dar vine la pachet cu responsabilitatea de a te ridica la nivelul colegilor tăi, de a te autodepăși, de a fi un reper pentru alți profesori. Nu pot decât să mă bucur că fac parte din comunitatea profesorilor Merito și sper să nu îi dezamăgesc.

 

De ce?

Pentru că proverbele și zicătorile sunt expresii populare care rezumă în mod concis o idee sau un principiu moral. Și pentru că ele sunt o parte importantă a culturii și tradițiilor unui popor și au fost transmise cu har și cu umor și cu înțelepciune de-a lungul generațiilor.

Și unde este valoarea acestor proverbe și zicători?

Ei bine, în înțelepciune și experiență: ele reflectă chibzuința acumulată de-a lungul timpului prin experiența colectivă a comunității. Ele oferă o învățătură sau un sfat valoros care se bazează pe observațiile și înțelegerea colectivă a vieții.

 

Bine faci, bine găsești!

Ce ție nu-ți place, altuia nu face!

Cinstea și bunătatea întrec orice frumusețe…

Nu poate fi bun pentru alții ceea ce e rău pentru tine…

Bunătatea dă naștere la bunătate…

 

 

De ce?

Multe proverbe și zicători sunt centrate în jurul valorilor morale și etice. Acestea ne învață despre virtuți precum onestitatea, munca asiduă, respectul față de ceilalți sau responsabilitatea personală. Prin urmare, ele joacă un rol important în educarea și formarea caracterului copiilor, viitori adulți responsabili.

 

Munca e brățară de aur.

Bunul vede bunătatea peste tot, răul-nicăieri.

E om bun ca pâinea caldă.

De vremea bună și de omul b un nimeni nu se satură!

Prin muncă și stăruință, vei ajunge la dorință.

 

De ce?

Proverbele și zicătorile exprimă în mod concis și memorabil o înțelegere comună asupra unor aspecte ale vieții. Ele sunt formulate într-un mod ușor de reținut și de transmis, copiii simt asta! Permițând oamenilor să transmită în mod eficient înțelegerile și învățămintele culturii lor.

 

Cu răbdarea treci și marea.

Boii bătrâni fac brazda dreaptă.

Dacă n-ajunge, mai rămâne. 

A împușca doi iepuri dintr-un foc.

A pune carul înaintea boilor.

Din talpa casei nu poți face doage, nici din coadă de câine sită de mătase.

 

 

 

De ce?

Proverbele și zicătorile abordează teme și aspecte ale vieții umane care sunt comune în diferite culturi și societăți. Ele oferă perspectiva asupra unor experiențe și situații umane fundamentale, cum ar fi dragostea, înțelepciunea, prietenia sau perseverența. Și ce valori ar putea fi mai de preț acum, la vârsta copilăriei?

În plus, zicerile sunt, de obicei, pline de umor sau de jocuri de cuvinte. Ele pot aduce zâmbete și bucurie, având un impact pozitiv asupra celor a căror minte absoarbe tot, ca un burete!

 

A turna gaz pe foc.

Cine se scuză, se acuză.

Ajută-te singur și Domnul te va ajuta.

Apa trece, pietrele rămân.

Are un car cu boi și o sută de nevoi.

Surdul n-aude, dar le potrivește.

Bătrânețe – haine grele.

Bunul gospodar își face vara sanie și iarna car.

Buturuga mică răstoarnă carul mare.

Cine se aseamănă, se adună.

 

Da! Proverbele și zicătorile sunt aur! Au o valoare semnificativă pentru societate. Așa a fost, așa este și așa va fi! Transmit înțelepciune și învățături morale, reflectă înțelegerea comună și exprimă experiențe umane universale. Ele joacă un rol important în educație, comunicare și conservarea culturii și tradițiilor poporului. Să le vorbim copiilor noștri despre comoara ascunsă în proverbe și zicători! Cât mai des!

 

Cu înclinație spre aranjamente diafane și romantice, Alina Alexandroaie, creatoarea brandului floral Magenta, dorește să pună în valoare florile așa cum sunt ele în natură și anume libere, cu texturi, culori și forme autentice. Le ridică la nivel de rang de artă și fiecare magie creată de mâinile sale spune o poveste vizuală cu elemente naturale.

În spatele unui concept încântător, nu întâmplător stă un prenume feminin care este de origine slavă și are semnificația de nobil sau blând. După o reorientare profesională, Alina te ajută de zece ani să alegi buchetele și aranjamentele florale pentru cele mai importante momente din viața ta.

 

Alina, ai fost o iubitoare de flori dintotdeauna? Și, oare, iubești toate florile?

Dintotdeauna am iubit florile, da. Printre primele mele amintiri, de pildă, se află ziua mea de naștere de la 5 ani. Eu eram acasă, copii în jurul meu, purtam o rochie albă și o coroniță și mă uitam înspre „masa mea aniversară”. Pe mijlocul ei erau vaze cu flori de vară colorate și multe boluri cu cireșe. Mă gândesc că știau părinții mei ce îmi plăcea mie mult: de mică, aș mânca cireșe în fiecare zi (și chiar mănânc cât sunt în sezon) și tot de mică am mereu flori în preajmă. Mai târziu, am asociat mereu orice ocazie de sărbătoare cu prezența unui buchet de flori; și zi de zi acum, în casa mea, am flori. Sunt o fire constantă în plăceri și-n lucruri simple care aduc bucurie!

 

 

Pe la ce vârstă ai primit primul buchet de flori, cu ce ocazie și ce sentiment ți-a oferit?

Cred că primul buchet de flori la 5 ani, la acea aniversare, l-am primit. De la tata, desigur. Atât de vii sunt frânturile din acea zi, încât, iată, 35 de ani mai târziu îmi aduc zâmbetul pe buze, reluându-le în minte, în timp ce scriu. Cât de mândră trebuie să mă fi simțit atunci! Uite cum niște emoții pozitive puternice lasă acolo o urmă, așa încât, peste ani și ani, nasc idei care nasc vise împlinite!

 

Ai fost acea fetiță care a trăit la curte și părinții ți-au insuflat iubirea pentru cultura față de flori?

În copilăria timpurie, până în preadolescentă, am fost, asemeni prietenilor mei și a multor copii din generația millenials din România, „copilul cu cheia la gât”, care a trăit la bloc. Spațiul nostru de joacă era „în spatele blocului”. Ba, mai mult, eu neavând bunici la țară, îmi doream și eu, vara, să merg „la curte”, cum făceau colegii mei de școală. Îmi închipuiam că au niște vacanțe idilice (și probabil așa și erau). Curte mare, animale, ulițe, pomi plini de roade și flori, multe flori! Mai mergeam însă la mătușa mea, care avea curte mare: avea Mamalita (așa îi spunem mătușii) niște flori cățărătoare mari, mov! Le caut din priviri și acum, prin curțile vechi din Iași și rar le mai găsesc! Mai târziu, când aveam 12-13 ani, ne-am mutat la curte. Și de atunci încolo am avut flori frumoase și afară, și înăuntru! Revenind însă la apartamentul nostru, am apreciat, încă de mică, faptul că la noi în sufragerie, pe televizor sau pe masă, erau mereu vaze cu flori. Le aducea tata sau le cumpărau de la piață din apropiere mama și bunica, nu mai știu: cert e că de mică am învățat că un strop parfumat și colorat de natură vie însuflețește un spațiu, o casă! E o lecție importantă: lucrurile mărunte, care îți creionează însă preferințele, caracterul, dorințele de mai târziu contează mult!

 

Care, în accepțiunea ta, sunt cele mai „mofturoase” plante și necesită cea mai mare îngrijire?

Experiență mea în domeniul floristicii este în zona evenimentelor (nunți, botezuri) și în zona buchetelor de oferit,  nu pot spune că am o expertiză în privința plantelor de interior sau de exterior, de pildă. Îți pot spune, însă, ce flori le consider eu a fi cele mai pretențioase, dintre cele pe care le folosim la evenimente. Uite, de pildă, mă refer la două dintre preferatele din toate timpurile ale mireselor: frumoasele anemone și grațiosul ranunculus; sunt flori înrudite, din familia Ranunculaceae. Au tulpină foarte fragilă, ca un tub. Se lucrează cu mare grijă cu ele. Avem grijă mereu într-un buchet, de pildă, ca fluorescența lor să fie mereu deasupra a celorlalte flori, fiindcă au petalele foarte fragile. De multe ori, în pachetele în care ne vin din Olanda, sunt exemplare ce au capetele rupte. Au tendința de a se apleca și se înarmează ca să stea drepte și ca să le modelăm poziționarea după cum ne dorim, în buchete, în aranjamente. Și, pentru că suntem în plină vară deja și am în continuare cliente ce le solicită, trebuie să menționez că sunt flori ce se găsesc la bursa din Olanda de la sfârșitul lui septembrie până la mijlocul lui mai. Dacă nunta voastră este în iunie-iulie-august, nu se găsesc; vă vom propune însă niște variante similare ca stil&formă. Mai fac o singură referire la o altă floare vedetă la nunți și una dintre preferatele mele și anume hortensiile – ca flori tăiate, sunt mari iubitoare de apă și nu se comportă bine în exterior, în bătaia directă a soarelui, în lunile iulie-august. Avem, bineînțeles, soluții și tehnici de a lucra cu hortensiile și cu orice alte flori aparent dificile: aici intervine în lucru experiența și tehnica floristului. Cu persoana potrivită alături, care să știe să ofere și cele mai bune propuneri personalizate, dar și să gestioneze optim partea de floristică, micile dificultăți nu se simt de partea cealaltă, a clientului.

 

Alina, sunt ani de când te găsim printre flori, și totuși cum ai ajuns totuși să lucrezi cu ele?

În 2013 a încolțit în mintea mea ideea de a avea o agenție de nunți, care să ofere pe piața din Iași servicii integrate de wedding planning, de floristică și de design de eveniment. În noiembrie 2013, am deschis Magenta Events. De ce nunți? Lucrasem anterior la un mare hotel din Iași drept consilier de vânzări/organizator de evenimente (la Hotel Unirea). O mare parte din aceste evenimente erau nunțile. M-a atras domeniul, m-am văzut făcând asta mereu, pe cont propriu. Dacă pe partea de organizare știam că am o experiență, știam „cu ce se mănâncă”, pentru latura de floristică am pornit de la 0. Eu mizam pe wedding planning mai degrabă decât pe floristică: primii 5-6 ani de lucru mi-au arătat că invers stăteau lucrurile în piață efectiv. În 2013 era devreme pentru wedding planning în Iași, însă floristică de eveniment și design-ul de eveniment abia înfloreau, la standardele dorite de mirii ce căutau altceva. Pe atunci, nu existau multe cursuri de floristică. Nu știam dacă am sau nu talent, dacă pot sau nu să învăț să lucrez cu florile. Efectiv, am cerut sfatul unei doamne ce avea o florărie, doamna ce ulterior mi-a devenit prietenă și mentor și unul dintre cei mai buni floriști din țară – doamna Adina Dancianu de la Florăria Rosalia. La ea, în fostul sediu, am pus mâna prima dată pe flori și am făcut primul aranjament. Eu cumpărasem niște sfeșnice superbe aurii și aveam de gând să le folosim mult la evenimente (ceea ce am și făcut și facem și acum, încă sunt cerute) – dar nu știam să lucrez pe ele. Știam, însă, exact că voi merge mult pe culori țări în evenimentele Magenta Events, știam că voi folosi des cele mai prețioase flori. Și, din momentul în care doamna Adina, un om experimentat dornic să-mi spună adevărul (oricare ar fi fost el, eram pregătită și pentru “ceva de rău”) – mi-a spus că sunt foarte bună nativ, că pot face asta, că am instinctiv un simț estetic și abilități tehnice (habar nu aveam că le posed deja!), din acel moment am prins elan. Am exersat mult, mult timp. Încercări, repetări, greșeli, reușite. Atenție: până la a lucra pentru un client! A urmat o ședința foto tip styleshoot wedding – în care am prezentat 4 variante/4 direcții decorative pe care eu le vedeam a fi prezentul și viitorul nunților; cred că a fost prima ședință foto profesională din Iași de acest tip. Am lucrat atunci cu Bogdan Săndulescu. Acestea au fost primele mele poze de portofoliu! Cu acest portofoliu, cu dotări premium și cu multă încredere în mine și în visul meu, am pornit la drum. Nu pot să înțeleg, de asta, ușurința pe care o au unii colegi noi de breaslă în a arată pozele altora ca portofoliu, cu textul “toți am făcut așa la început”; nu e adevărat. Oamenii serioși nu au pornit așa! Au investit mult în ședințe foto, în lucru, în încercări până la reușite și-n perfecționarea tehnicii înainte de a lucra efectiv pentru clienți. Și, crede-mă, de atâtea ori am văzut poze furate efectiv cu munca altora din străinătate sau chiar din țară (poate oamenii din afara domeniului nu își dau seama, dar noi, cei vechi și experimentați, mereu la curent cu ce e nou în zona noastră, știm!) – încât nu am cum să investesc ușor încredere în cei ce procedează astfel.

 

 

Povestea ta profesională nu s-a scris pe nișa în urma căreia ai obținut o diplomă de specializare. Ai terminat Jurnalismul. Împăcată sau nu cu alegerile tale în viață legate de carieră?

Revenim, grație întrebării tale, la ideea de educație, de baze sănătoase în formarea cuiva. Eu am absolvit, în 2006, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Am fost dintotdeauna un om al cuvintelor, o persoană căreia îi este ușor să se exprime, mai ales în scris.  Când am terminat liceul – secție de Matematică Fizică, Liceul Cuza Vodă din Huși – ca o continuitate cumva așteptată era îndreptarea mea către un domeniu tehnic sau către Medicină. Timp de jumătate de an m-am și pregătit în această direcție, asta până când mi-am dat seama că drumul meu în viață ține mai degrabă de cuvinte, de comunicare, de creativitate. Simțeam că sunt domenii al viitorului și cred că am avut dreptate. În facultate ni s-au cimentat bazele unei culturi generale sănătoase, baza de care, spun eu, orice jurnalist are nevoie. Am trăit din plin studenția în Iași. Asta s-a tradus prin calificative variate și variabile în timpul anilor de studiu. Uneori excelam, alteori deloc. Sunt mândră și acum însă că la disciplină “Discurs Jurnalistic”, a profesorului și mentorului multora dintre noi, domnul Daniel Condurache, am luat 10; era o notă foarte rară, să știi, doar 4 din 80 de studenți în acel an au luat-o. După terminarea studiilor, am profesat în domeniu. Și cred că nu e de mirare că am lucrat într-o zonă a jurnalismului inedită pe atunci, atât de potrivită mie: lifestyle & shopping. Am fost redactor și apoi director editorial al revistei MallMania, editată la Iași de doi tineri antreprenori, Alex&Raluca, în parteneriat cu mall-urile din rețeaua Iulius Group. Era o revista glossy, în paginile căreia găseai interviuri cu vedete, rubrici și shooting-uri de modă, de lifestyle, de cumpărături, de călătorii. Timp de 4 ani am lucrat acolo și mi-a plăcut mult, am fost omul potrivit la locul potrivit. Și după aceea,  abilitățile de comunicare, native și dobândite în timpul studiilor de specialitate, mi-au fost de folos, indiferent de domeniul în care am activat. Și acum simt că am făcut alegerile potrivite și că am intuit bine, la 18 ani, ce mi se potrivea cel mai bine mie, la ce capitole pot și excel, dar și învață cu toată inima.

 

De câte ori ți-ai zis că vrei să obții experiență și în acest domeniu?

Prima dată a fost atunci, când am schimbat radical macazul viitorului meu, alegând o facultate total diferită, că profil, față de direcția studiilor liceale. „Mâncam” matematică și fizică pe pâine; și am ajuns în scurt timp să „mănânc” gramatica limbii române, să alerg prin oraș lunea după știri. Apoi, după ce s-a încheiat etapa revistei MallMania, am știut că nu vreau să continui într-o altă direcție a jurnalismului, mie nu mi se potrivea redacția unui ziar, de pildă. Așa că am vrut să învăț altceva, dar tot alături de un brand mare, de un nume de vârf în noul domeniu în care voiam să întru – cel al organizării de evenimente și al pieței hoteliere din Moldova. Timp de un an și jumătate, la Hotel Unirea am prins fiorul nunților, efectiv. Când am lansat agenția Magenta Events, așa cum îți spuneam, eu credeam că mă voi axa mai mult pe wedding planning și mai puțin pe decor&floristică; or, începuturile au fost exact invers și am muncit să am expertiză și să cresc în domeniul acesta. În paralel, timp de 8 ani, ca un hobby, am fost membră la un club prestigios de public speaking&leaderdship, Toastmasters Iași: mi-am dorit să învăț serios să fiu un foarte bun orator și un foarte bun lider și, dacă tot voiam un hobby care să mă deconecteze de la nunți&floristică, mi-am ales unul care să mă ajute să am noi expertize. Apoi, mi s-a oferit oportunitatea de a preda cursuri de wedding planning; am vrut (și fostele cursante de-ale mele spun că am reușit) să fiu un profesor bun. M-am pregătit bine pentru asta. În acest moment investesc în a-mi crește cunoștințele și abilitățile, într-un domeniu conex muncii mele de 10 ani și brand-ului meu: îmi doresc să fiu din ce în ce mai pricepută în zona de online, în social media. E important să știi când trebuie schimbată direcția și, dimpotrivă, când trebuie păstrată cea actuală și doar dezvoltată în mai multe  zone. Or, asta fac acum.

 

Magenta cum a luat viață și de când te asociezi cu brandul pe care l-ai fondat?

Magenta Events este „copilul meu” care face anul acesta 10 ani. Aveam 30 de ani când am deschis agenția, în noiembrie 2013 și, iată-mă, la 40 sunt cea căreia cei mai mulți colaboratori, miri, parteneri, ba chiar prieteni și apropiați îi spun “Alina de la Magenta”. Sunt conștientă de importantă unui brand bun, clădit în timp. Am fost de la început conștientă că voi crește frumos în acest domeniu, alături de agenție și odată cu dezvoltarea industriei evenimentelor private din România. Nu-i de mirare că ambele mărci amintite mai sus sunt mărci înregistrate, protejate din punct de vedere intelectual. Am ales o agenție serioasă ca partener în această direcție – Protect Mark. Cât despre asocierea persoanei mele fizice cu cea a persoanei juridice – a fost una firească încă de la început. Valorile agenției sunt cele în care și eu, și clienții mei credem: atenție la detalii, rafinament, pasiune, seriozitate, perseverență. Omul din spatele agenției a fost mereu, de fapt, cel aflat mereu în față. Cât despre nume: am ales „Magenta” pornind de la CMYK (Cyan-Magenta-Yellow-Black) – un model de culoare folosit în tipărirea color. Voiam să existe undeva trecutul meu și formarea mea de jurnalist. În plus, magenta e o culoare puternică, ce place și femeilor, dar și bărbaților; e un nume ușor de reținut. Și mi-s un pic mândră (ori un pic mai mult) să știu că mulți dintre cei ce se gândesc la această culoare o asociază imediat cu mine. Uite, chiar astăzi am primit cadou o rochie superbă de la prietenă noastră Teona – o rochie magenta de toată frumusețea!! Un gest ce mi-a bucurat sufletul!

 

Se spune că mâncarea cea mai bună este cea în care se pune dragoste, dar florile care țin cel mai mult, ce trebuie să primească ca să reziste?

Îngrijirea corespunzătoare, din momentul recoltării lor, până la transport, depozitare, condiționare, curățare, păstrare, hidratare, vitaminizare, până în cel al lucrului efectiv cu ele. Și aici vorbesc despre folosirea tehnicilor corecte, astfel încât rezultatul final să fie și plăcut ochiului, dar și rezistent. Bineînțeles, în măsura în care putem vorbi despre o viață lungă în cazul unor lucruri care tocmai prin efemeritate ne topesc sufletul: florile.

 

 

La fel ca în modă și design, presupun că și în lumea aranjamentelor florale există tendințe. Care sunt cele mai la modă flori în prezent?

În fiecare an apar, într-o viteză amețitoare, noi și noi tendințe, grație (sau “din cauza” căci nici eu nu știu dacă e de bine sau de rău) social media. Pinterest, Instagram, reels-uri , Tik Tok – totul contribuie la o abundență de informații. Este greu pentru miri, de pildă, să cearnă din această mare de noutăți ce să preia pentru nuntă lor și ce nu. Aici intervine wedding planner-ul, designerul sau floristul de eveniment. Și nu, aceste roluri și aceste meserii nu sunt întotdeauna congruente. Ei bine, anul acesta, aș alege cinci noutăți în care cred (pe care le văd a avea potențial în piață de profil și în următorii 2-3 ani): 1. Flori într-o cromatică mai îndrăzneață, culori tari; și nu mă refer doar la paleta cromatică din jurul Viva Magenta, culoarea anului 2. Gypsophilla sau floarea miresei, albă sau colorată, folosită în creații monoflorale sau în combinație cu trandafiri ori cu orhidee Plalaenopsys 3. Garoafele au un revival major (mie întotdeauna mi-au plăcut și le-am încorporat în design-ul floral) și le vom vedea tot mai des folosite în buchete de mireasă și la butonierele mirilor 4. Florile de la producătorii locali câștigă teren; eu una am ajuns să lucrez cu mult mai mulți furnizori români de flori față de acum 3-4 ani 5. Se renunță treptat la aranjamentele florale în burete, câștigând teren tehnicile no foam.

 

Ești înclinată spre aranjamente diafane și romantice, dar cât contează părerea ta, a specialistului, și cât a clienților când e vorba de un eveniment?

În fixarea felului în care va arăta decorul unui eveniment, lucrurile de la care pornesc și la care îmi răspund și îi ajut și pe ei să își răspundă sieși este: cine sunt clienții, ce își doresc ei. Apoi, luăm în calcul unde este evenimentul, decorul și specificul sălii&locației deja alese. În funcție de aceste lucruri, dar de dată evenimentului, specialistul face propunerile cele mai potrivite din punct de vedere al design-ului floral de eveniment. Se ține cont și de buget – pe care, contrar opiniei unor clienți, chiar e bine să îl comunici real specialistului, ca să îți poată într-adevăr face propunerile cele mai potrivite. Nu e de ajutor un plan de lucru ce presupune un buget foarte mare, acolo unde, de pildă, bugetul este mediu. Este foarte importantă buna comunicare între părți și încrederea clientului în furnizorul ales pentru evenimentul său. Eu zic așa: dacă m-au ales pe mine, atunci știu că pot avea încredere în ceea ce le propun.

 

Sunt mulți floriști pe piață. Cu ce te diferențiezi de ei?

Îți spuneam mai devreme că meseriile de wedding planner, designer de eveniment și florist nu sunt întotdeauna congruente. De cele mai multe ori, vorbim despre 3 persoane distincte implicate economia unei nunți, de pildă. Ei bine, “Alina de la Magenta” este 3 în 1! Expertiza mea reală în toate cele trei direcții poate fi folosită simultan sau separat, în funcție de necesitățile și de bugetul clienților. Dacă e să mă refer strict la meseria de florist și strict la vizual: fiecare dintre colegii mei ce a muncit mult și serios în domeniu are o tușă personală, recognoscibilă în creații. Și eu am una și mă bucur când oameni faini rezonează cu ea, când simt o emoție. Așa ajungem să colaborăm.

 

 

Ce ai schimba în domeniul acesta? Poate opulența exagerată?

Eu nu cred în „prea mult” sau în „prea puțin”. Cred în „ceva frumos, potrivit ție”. Un design poate fi opulent în ochii unora, dar măreț și special în ochii altora. Și viceversa e valabilă. Deci nu, nu aș schimba un stil decorativ în defavoarea altuia, ca direcție generală. Oscilez între a scrie sau nu negru pe alb ce aș schimba (din dorința reală de a nu îmi deranja o mare parte a colegilor de breaslă): dar, iată, scriu! Aș vrea să văd mai multe flori naturale la nunți! Eu cred că 3 flori naturale în niște văzute mici pot arăta mai bine decât o roată de flori artificiale pe ditamai suportul. Dar, iarăși mă întorc la ce am afirmat mai sus: e mai important ce cred eu sau ce cred oamenii în cauză? Până la urmă, oamenii aleg ce li se potrivește mai bine! Și aici e frumusețea acestui domeniu minunat și dinamic în care activez: ai de unde alege! Bucuria mea este că am mulți oameni ce rezonează cu mine, cu valorile și cu stilul meu și ale agenției mele: le mulțumesc și le sunt recunoscătoare! Este loc sub soare pentru toată lumea, bine mai spunea bunica mea!

Mulțumesc, Ema, că mi-ai dat ocazia să le împărtășesc atâtea lucruri despre mine cititorilor! Și închei cu un ultim gând, pentru aceștia, un îndemn de final: încercați, pentru o săptămâna măcar, să aveți zi de zi flori acasă, undeva la vedere! Orice flori vreți, de unde vreți! Să îmi spuneți apoi (mă/ne găsiți în social media ușor) dacă v-ați simțit sau nu, în anumite momente, mai veseli, mai relaxați, grație lor!

 

 

S-a născut și a copilărit pe străzile prăfuite ale Bucureștiului. Părinții, oameni la locul lor, dar nu prea duși pe la Biserică. În acest context, tânărul Tudor are o întâlnire providențială cu bunica, de a cărei caldă mângâiere își aduce aminte și azi. ,,Buni, Dumnezeu nu există! Am fost în cosmos și s-a dovedit, că cerul este un loc doar cu stele și planete, nici vorbă de Dumnezeu acolo!”, susținea sus și tare junele care avea doar șase ani. Dar bunica a surâs, apoi, la scurt timp a urmat o mângâiere.

Era un prim episod dintr-o serie de căutări și frământări interioare. După câțiva ani, pașii l-au purtat pe Tudor la Seminarul Teologic din Capitală. Privind în urmă, cei 5 ani de seminar au fost ca o adevărată catehizare în care a dobândit o mai bună cunoaștere a ceea ce este credința ortodoxă. Firesc, a urmat o facultate cu profil teologic, numai că după terminarea ei, Dumnezeu avea să-i îndrepte pașii tocmai pe cealaltă parte a globului, mai exact în Boston, unde devenise masterand al Hellenic College Holy Cross.

Printre cursuri, trece pragul unei parohii de convertiți ortodocși, unde are un șoc! Zeci de americani îmbrățișau din toată inima credința ortodoxă. Au urmat ani de slujire, mai întâi ca diacon, apoi ca preot, iar în momentul de față părintele își desfășoară activitatea pe două fronturi: la Biserica Sfânta Maria din orașul Boston, și la al Hellenic College Holy Cross, unde are în grijă sarcini administrative.

Rămâneți aproape pentru că am luat calea Americii și am stat de vorbă cu părintele Tudor Sâmbeteanu despre viața unui preot ortodox în SUA, despre americani ce îmbrățișează dreapta credință, despre slujirea în arealul academic, plus multe alte subiecte atât pentru credincioși cât și pentru mai puțin credincioși.

Ce a ieșit? Un super dialog!

Vizionare plăcută!  

 

Vineri, 7 iulie, la Sala „Horia Lovinescu” a Teatrului Nottara va avea loc o reprezentație specială a spectacolului „Aici nu-i de joacă” de Catrinel Dumitrescu.

Distribuţia reuneşte două vedete ale Teatrului Nottara, Catrinel Dumitrescu şi Victoria Cociaş, într-un spectacol care vorbeşte simplu despre noţiuni aproape uitate: tandreţe, optimism, dragoste, prietenie. Cele două actriţe aduc în prim-plan, cu mult umor, o poveste de o inedită candoare, presărată cu surprinzătoare schimbări de situaţie.

 

Banii obținuți din vânzarea biletelor vor fi donați pentru acoperirea unei părți din cheltuielile medicale uriașe pe care le are de suportat Ionuț Cherana, angajat al Teatrului Nottara, un tânăr de 34 de ani, aflat în grea suferință. Intervențiile necesare pentru ca Ionuț să aibă o șansă la viață și să își vadă crescând copilul de doar un an costă peste 25.000 de EURO.

 

Biletele la spectacolul caritabil se pot cumpăra exclusive online, pe www.nottara.ro.

Și câte nu ai plănuit pentru copiii tăi!

Veți călători, veți vedea locuri noi, parcuri de distracții, piscuri înalte, plaja și nisipul și valurile, veți vizita grote și veți face scufundări, vă veți plimba prin livezi și câmpuri, veți merge la pescuit și veți decora delicioase salate de fructe, veți prepara înghețată și limonadă…

 

Și mai ce?

Mergeți în parc, priviți apusul și răsăritul soarelui deasupra mării, mergeți la un cinematograf în aer liber, petreceți o zi într-un parc acvatic, mergeți la grădina zoologică, faceți abonament la biblioteca, faceți un tur al orașului cu un autobuz pentru turiști, mergeți într-o piață de legume și fructe, jucați minigolf și bowling, încercați un nou restaurant, cu meniu specific unei alte țări, mergeți la un curs de bricolaj sau de gătit, faceți un act de caritate, mergeți la o piesă de teatru sau la un concert în aer liber, organizați o drumeție, mergeți la o piscină cu valuri, organizați o seară de admirat cerul și stelele și căutați constelații….

Și câte și mai câte!

 

Mintea ta nu se oprește din a găsi minuni de împărtășit pentru fiica ta și fiul tău.

 

 

Totuși!

Oare așteptările tale sunt aliniate așteptărilor copiilor tăi?

 

Ai căzut puțin pe gânduri?

 

Știu, ai depus atât de mult efort pentru ca acest timp minunat al vacanței să se întâmple!

Ai planificat, ai împachetat (oare tot?), ai investit timp și-DA!-ai investit și bani.

 

Și chiar vrei ca fiul tău să aibă un timp de nota 10! Vrei ca fiica ta se distreze, să îi placă, să se încânte.

Copilul tău să fie recunoscător!

Da, recunoscător pentru ceea ce trăiește și nu morocănos, iritat, mofluz și cu pornire de a se plânge pentru orice, imediat.

Uh! Și când asta nu se întâmplă? Când nu este recunoscător? Ei bine, tu, părintele îți auzi dezamăgirea și frustrarea bătând la ușă…

 

 

Armonizarea așteptărilor

Vezi? Nici fiul și nici fiica ta -oricât de mult ai explica- nu poate înțelege pe deplin cât de mult ai lucrat la planul zilelor acestea…

Ei nu au experiența ta de viață. Nu au nici amintirile copilăriei tale când lucrurile parcă nu se petreceau la fel, nu?

Perspectiva lor este limitată. Trăiesc clipa. Momentul. Privesc mult spre ei și spre ce simt acum. Uneori sunt veseli și uneori sunt triști. Și spun asta fără menajamente.

 

Este important să ne echilibrăm așteptările.

Este important să ne pregătim pentru momente foarte bune și pentru momente mai puțin bune.

Este important să luăm fiecare moment exact așa cum vine: uneori cu fundă aurie strălucitoare și uneori cu hârtie mototolită, împachetat grăbit.

Și ce mai e important?

Comunicarea clară și empatică: este important să-ți exprimi sentimentele și gândurile în mod clar și calm către copii. Evită să te lași prins în emoții puternice (și mai ales în iureșul iscat de copii!), încearcă să comunici într-un mod cald și empatic. Ascultă-i pe copii, încurajează-i să-și exprime sentimentele și grijile, arată-le că îi înțelegi. Comunicarea eficientă ajută la disiparea conflictelor și cu siguranță, astfel, atmosfera de vacanță va fi pe podium!

 

 

5 iulie 2023, ora 18.00, Sala Media

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită miercuri, 5 iulie 2023, de la ora 18.00, în sala Media, la o nouă Conferință de la Șosea: Sâmbra oilor. De la obicei la festival. Intrarea este liberă.

 

Prelegerea este susținută de către Corina Iosif și Anamaria Iuga de la Muzeul Național al Țăranului Român, care vor prezenta rezultatele cercetărilor personale realizate în Oaș și Maramureș.

 

„Sâmbra oilor” sau „măsurișul laptelui” sau „ruptul sterpelor” sau, mai simplu, „măsurișul” sau mai puțin lesne de înțeles pentru un neștiutor în ale păstoritului: „alesul”. Sunt multe feluri de a numi un același moment pastoral, plecarea la munte a oilor, în preajma sărbătorii Sfântului Gheorghe, momentul ce separă perioada pășunatului montan de ceea ce are loc în restul anului. In toate locurile din România în care se cresc oi, măsurișul laptelui este un eveniment care nu lipsește. La sâmbră proprietarii măsoară în fața tuturor celor prezenți laptele muls de la oile lor într-o singură zi. Astfel pot socoti câtă brânză va reveni fiecărui proprietar în toamnă, când turma se întoarce de la munte. Era cel mai important moment al calendarului pastoral, binecuvântat de preot și urmat de petrecere și voie bună.

 

Dar astăzi creșterea oilor în fostele comunități rurale a devenit nerentabilă, iar migrația pentru muncă în străinătate face din păstorit aproape o ocupație impracticabilă. Cu toate acestea, în satele de munte oamenii cresc o oaie, două, zece, cinzeci, câteodată, rar, 400, chiar și atunci când continuă să muncească în străinătate. Așa că sâmbra își găsește, totuși, un loc în viața rurală de astăzi și capătă un rol social de multe ori complex și ambiguu, pe care singur, pastoralismul, nu îl mai poate explica.

 

Conferința este organizată în cadrul proiectului cultural „Păstorit 2.1. Oaia hai-hui”, derulat în februarie – noiembrie 2023 cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național.

 

 

 „Mare, arsă de căldura focului, mirosind dumnezeiește și tronând maiestuos pe albul feței de masă, te îmbie cu savoarea inegalabilă. Cum să nu o iubești și să nu te închini în fața miracolului, facerii ei? Dar ce-i conferă atâta unicitate? În primul rând, sufletul și dăruirea brutarului, apoi, rețeta veche de mai bine de 200 de ani, autentică, păstrată și respectată cu sfințenie”.

Este descrierea pe care o găsim pe gastroart.ro pentru “Pita de Pecica”. Produs de brutărie copt la cuptor în regiunea Pecica din România, această pâine a obținut din această săptămână recunoaștere și va fi protejată în Uniunea Europeană, după ce a primit aprobarea pentru înscriere din partea Comisiei Europene și urmează să fie trecută în registrul Specialităților Tradiționale Garantate (STG).

“Pita de Pecica” își datorează renumele dovezilor istorice ale vechimii sale, transmise pe cale orală, strânse în reviste și cărți, pentru a fi conservate pentru generațiile viitoare, specifică Executivul comunitar. Tradiția fabricării acestei pâini, prepararea aluatului, metoda de frământare și modul de gătire sunt transmise din generație în generație.

 

 

Rețeta străveche a pitei de Pecica conține făină din grâu bogat în gluten din fertila câmpie a Mureșului, apă, drojdie și sare. Toate în cantități exacte, pentru că nimic nu s-a schimbat de generații. E coaptă direct pe vatra încălzită a cuptorului tradițional și se remarcă prin coaja groasă și crocantă, care ascunde la interior un gust de neuitat.

Prima atestare documentară a localității datează din anul 1335, la acel moment așezarea fiind cunoscută sub denumirea de Petk, ceea ce în limba slavonă înseamnă „vatră” sau „cuptor”. Monografia Orașului Pecica notează că zeci de familii se ocupau cu „pităritul“, iar “toate sporeau în casele pitarilor, căci pâinea lor minunată, se vindea «ca pâinea caldă», căci pâinea când ajungea pe piața Aradului, era călduță încă, cum e mai gustoasă, și oamenii o mâncau și goală, așa era de bună.” La savoarea deosebită a pâinii un rol important revenea și cuptoarelor, făcute din cărămizi speciale și care trebuiau refăcute des, căci se uzau foarte repede. Un astfel de cuptor tradițional, complet funcțional, realizat după un model vechi de aproximativ 250 de ani, este expus în cadrul Muzeului Digital din Pecica. Căci, da, în Pecica există de ceva timp și un Muzeu al Pitei.

Simbol al orașului, Pita de Pecica a obținut în 2011 certificarea de marcă înregistrată. România mai are 11 produse înregistrate pe sisteme de calitate europene, din care zece Indicații Geografice Protejate (IGP): Magiun de prune Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Țara Bârsei, Scrumbie de Dunăre afumată, Cârnați de Pleșcoi, Telemea de Sibiu, Cașcaval de Săveni, Salata cu icre de știucă de Tulcea, Salata tradițională cu icre de crap și Plăcintă dobrogeană; iar Telemeaua de Ibănești pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejată (DOP).

Alte zeci de produse au mai fost identificate pentru o posibilă înregistrare la nivel european, între care Telemea de Vaideeni (județ Vâlcea), Brânză de burduf de Bran, Gem de rubarbă, Brânza de Gulianca, Salată deltaică cu icre de știucă, Virșli de Hunedoara, Salam de Nădlac, Salinate de Turda, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Șuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemțeană, Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmburești, Cârnați oltenești și Merele de Voinești.

 

Surse bibliografice:

https://artaalba.ro/painea-de-pecica-povestea-unui-pite-romanesti/

https://www.agerpres.ro/economic-intern/2023/06/26/pita-de-pecica-un-nou-produs-romanesc-recunoscut-si-protejat-in-ue–1130179

 

Surse foto: Facebook Pâine Tradițională de la Pecica, artaalba.ro

 

Tudor, de unde vii și încotro te îndrepți? Ce ar trebui să știe oamenii despre tine?

M-am născut în orașul Turda în 12 august 1993, însă am locuit în Cluj-Napoca împreună cu familia. Am terminat clasele primare, gimnaziale și liceale la Liceul Teoretic ”Lucian Blaga” din Cluj, unde am avut profesori foarte buni. În toamna anului 2012, după terminarea liceului m-am înscris la Facultatea de Istorie și Filosofie, în cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din același oraș, unde am absolvit licența și masteratul. În acest moment studiez cu bucurie istoria la doctorat, la Universitatea ”Tor Vergata” din Roma, iar în viitor îmi doresc să predau mai departe elevilor, studenților ceea ce am învățat.

 

 

Care este povestea frumoasei escapade academice?

Povestea a început în 2016, când m-am înscris prima oară la concursul pentru bursele Erasmus de la facultate, prin care puteam să studiez un semestru sau două la o universitate din străinătate. Îmi doream foarte mult să încerc această experiență nouă, să văd cum este să învăț la o universitate din Occident, având în vedere că mulți din colegii mei plecau acolo. La primele două interviuri ale acestui concurs nu am fost acceptat, însă nu am renunțat, iar pentru a treia încercare m-am pregătit foarte bine. Astfel în februarie 2017 am primit bursa, am plecat la Roma, unde am studiat un semestru istoria și filosofia la Universitatea ”Roma Tre”. A fost o experiență extraordinară!

Ulterior, m-am îndrăgostit de acest oraș Italian și am căutat noi oportunități de a studia acolo. Spre încântarea mea, în 2018 am câștigat o bursă pentru studenții străini oferită de Ministerul Afacerilor Externe din Italia și astfel  am urmat un alt master de un an la Universitatea Roma Tre, până în 2019. Iar în 2021 mă întorc înapoi pentru doctorat la Universitatea ”Tor Vergata”.

 

Cum a luat avânt dorința de cunoaștere profundă a istoriei? Cine ți-a insuflat și se declară vinovat?

Primii responsabili cred că sunt părinții și bunicii mei pentru că, în copilărie ei mi-au sprijinit dorința de cunoaștere în diverse feluri: spre exemplu îmi cumpărau enciclopedii pentru copii sau ne uitam la filme istorice. Apoi, în clasele gimnaziale și în liceu am avut doi profesori de istorie excepționali, doamna Cozma și domnul Bilaus, care mi-au insuflat pasiunea pentru cunoașterea trecutului. De asemenea, în facultate domnul profesor Șerban Turcuș m-a îndrumat și mi-a arătat ce înseamnă studiul riguros al istoriei. Tuturor le sunt recunoscător pentru contribuția și sprijinul lor.

 

De ce ai ținut cont atunci când ai ales o altă țară să studiezi și să locuiești?

Spre exemplu, atunci când am plecat la Roma cu bursa Erasmus, primul criteriu a fost sa pot merge în bibliotecile din oraș. Eram în anul 2 al masteratului și lucram la o teză despre Sfântul Scaun și Transilvania în evul mediu, așadar m-am gândit că Roma era orașul potrivit pentru a găsi materiale. Și într-adevăr așa a fost.

De asemenea, Accademia di Romania în Roma m-a ajutat, oferindu-mi un loc de cazare pe perioada studiilor, la fel ca în cazul altor studenți români din Roma.

 

Cum vezi interesul românilor față de istorie?

Din punctul meu de vedere publicul larg are un interes mai mare față de istoria contemporană, adică perioada interbelică, anii războiului, perioada comunismului și vremurile recente anii 90`- 2000`. Apoi, cred că în rândul preferințelor ar fi istoria modernă cu domnitorul Cuza și regele Carol I, iar evul mediu și antichitatea rămân la sfârșitul listei. Oricum, mă bucur mult că încă sunt emisiuni TV dedicate istoriei contemporane și moderne, din care avem multe de învățat. Spre exemplu, pe vremuri mie îmi plăcea foarte mult să urmăresc Teleenciclopedia, difuzată sâmbăta pe TVR1.

 

Câte cărți ai citit până la vârsta ta? Ce carte nu ar trebui să lipsească din biblioteca fiecăruia?

Nu știu să spun un număr al cărților. Oricum, depinde de fiecare ce preferințe are. Spre exemplu, legat de istoria românilor mie mi-a plăcut mult cartea profesorului Neagu Djuvara ”O istorie a românilor povestită celor tineri”. Dânsul povestește foarte frumos evenimentele și te ajută să înțelegi ușor legătura dintre ele.

 

Îmbini studiile cu acțiunile de voluntariat și cu fotografia. Cum reușești?

Mi-a plăcut fotografia din timpul liceului, când mergeam după școală la cursuri foto, organizate la Palatul Copiilor. Atunci am învățat foarte multe de doamna profesoară Oana Pop, cu care am mers în tabere de fotografie. Am câștigat câteva concursuri naționale pentru copii.

În anii recenți, în timpul liber mai mergeam din când în când să fac fotografii la evenimente. Momentan, îmi place ies ocazional în natură și să fac fotografii, să surprind peisaje spre exemplu. E o activitate care mă relaxează și mă încarcă de energie. Rămâne însă doar un hobby de care mă bucur.

 

Ce înseamnă pentru tine voluntariatul? Ce satisfacții îți oferă?

Am început să mă implic în voluntariat doar din timpul facultății, în Cluj. Eram membru al asociației studenților de la Istorie și Filosofie, numită Asociația PhiloHistoriss și participam la diverse activități, de pildă organizam conferințe. Mi-a plăcut să lucrez într-o echipă foarte faină.

Apoi, în 2015, 2016, 2017, 2018 mă implicam vara în organizarea unui festival de film istoric național și internațional la Vatra Dornei, coordonat de un prieten din facultate, unde am avut ocazia să cunosc oameni valoroși: regizori, actori, istorici și să intru în contact cu lumea filmului.

Nu în ultimul rând, din 2018 mă implic în activitățile Ligii Studenților Români din Străinătate, filiala Italia. Mă bucur mult să fiu parte dintr-o echipă atât de dinamică și de creativă, să am colegi atât de faini. Cred că voluntariatul mi-a dat ocazia să descopăr ce îmi place și să simt că pot ajuta și că pot aduce o contribuție pentru binele celor din jur.

 

Care este proiectul în care ai pus cel mai mult suflet?

În acest moment proiectul de suflet este doctoratul. Îmi doresc printre altele să public teza de doctorat sub forma unor cărți în mai multe limbi și să continui să scriu.

 

Dar de fotografie când te-ai apucat?

Am experimentat fotografia din copilărie, de la 12 sau 13 ani, pe vremea când părinții mei aveau un aparat de fotografiat Kodak pe film color. Ulterior fotografia a devenit un hobby și am început să fotografiez și cu aparate digitale. Însă fotografia pe film are un farmec aparte.

 

Mulți tineri au alte preocupări la vârsta lor. Tu citești mult, faci fapte bune, te implici în proiecte. Negociezi cu timpul și pentru alte bucurii? Ce îți bucură sufletul?

Nu mă ocup de toate hobby-urile în același timp. Când eram la job și aveam un program fix de 8 ore, nu mă ocupam așa mult  de fotografie sau istorie. În schimb, în alte perioade a trecut pe primul loc studiul.

Îmi place de asemenea să ies în oraș cu prietenii, să merg pe stadion la meciuri de fotbal cu tata sau cu băieții, îmi place să joc tenis, dar le fac ocazional în timpul liber.

 

Hai să ne întoarcem la anii copilăriei. Unde ai copilărit și care este cea mai dragă amintire din acea perioadă?

Anii copilăriei au fost foarte frumoși! Vara mergeam la țară, la munte cu bunicii și cu verii mei, de asemenea mergeam și la mare cu părinții. Au fost foarte multe amintiri încântătoare,  îmi amintesc cu drag când eram la munte și jucam fotbal toată ziua, sau mergeam în pădure după lemne.

În schimb, o întâmplare recentă de care îmi amintesc cu drag s-a întâmplat în 2019, când am fost cu Noris Szakács, un prieten bun din facultate, la o conferință în Italia, la Todi. Spre surprinderea noastră, seara când am ajuns la hotelul rezervat din acel oraș mic medieval, nu mai erau locuri de cazare pentru noi. Recepționerul ne-a spus că în oraș avea loc un festival și toate hotelurile erau deja ocupate. Puțin dezamăgiți, am căzut de acord cu Noris că nu era exclus să petrecem o noapte dormind în parc pe o bancă. Totuși, am continuat să mai întrebăm și la alte hoteluri și în final, înainte de a ne retrage în parc, am găsit noaptea târziu, cu noroc o cameră la un hotel, în care cei ce o rezervaseră nu au mai venit.

 

 

Ce visai să devii când erai mic?

Am avut mai multe visuri îndrăznețe. De exemplu visam să devin astronom și să studiez stelele. Eram fascinat. Când aveam 9 sau 10 ani mama mi-a cumpărat enciclopedii pentru copii despre univers și chiar un telescop de jucărie.

 

Ce îți aduci aminte despre băiețelul Tudor? Cum era?

Tudor era un băiețel foarte vesel, care zâmbea mereu. Însă eram foarte curios despre diverse lucruri și puneam mereu întrebări, așa cum fac copiii, despre natură, despre istorie, despre univers. Îmi plăcea să stau și să-i ascult pe cei mari cum povesteau, de obicei tata îmi povestea despre ele.

 

Ai fost genul de elev preferat al profesorilor, cuminte, receptiv, care absorbea tot?

Nu cred că eram genul de elev preferat, dar într-adevăr era cuminte la școală. Eram receptiv față de profesorii care îmi plăceau, puneam întrebări la istorie, la filosofie, la română. Eram silitor, perseverent, dar nu am avut premiul I niciodată la școală și nici nu țineam neapărat să îl am.

 

Cu ce valori ai crescut în sânul familiei? Cum te-ai format ca adolescent și cu ce convingeri ai plecat în lume?

Am crescut în valori frumoase și le mulțumesc părinților și bunicilor, care m-au crescut așa. În primul rând am învățat să îi respect pe cei din jurul meu, să îi ajut dacă pot, să am răbdare și bineînțeles să fiu perseverent când îmi doresc să fac ceva important pentru mine.

 

Ai descoperit tainele istoriei încă din clasele primare. Te-a atras de la vârsta aceea mica?

Când eram în clasele primare atracția pentru istorie a început din joacă. Când eram în vacanță la munte, eu și vărul meu Victor ne jucam de-a Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Războiul de Independență. Ulterior, când am mai crescut mi-au plăcut foarte mult filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu, iar părinții mei mi-au susținut constant această pasiune pentru istorie cumpărându-mi enciclopedii și cărți.

 

Unde este acasă?

Acasă este la Cluj, acasă este în toate locurile copilăriei, la munte, la Craiova (unde locuiesc bunicii mei), la țară, în toate locurile de suflet.

 

Ce te mai leagă de România? Te mai întorci?

În momentul când scriu aceste rânduri abia aștept să mă întorc la Roma, având în vedere că în perioada pandemiei am întârziat plecarea din România. Deocamdată îmi doresc să studiez în Italia, să fac performanță în domeniul cercetării și ulterior să revin în țară și să împărtășesc experiența și cunoștințele pe care le-am acumulat.

Sunt convins că pot aduce multe contribuții valoroase la cercetarea istoriei din România și îmi doresc să îi ajut pe tineri să își dezvolte curiozitatea față de trecutul țării. În felul acesta cred că putem construi respectul și grija față de valorile și tradițiile noastre, pe care să le lăsăm mai departe moștenire copiilor noștri.

 

Ce signifianță are Italia pentru tine? Este țara care te-a adoptat?

Italia este țara care mă fascinează. Cultura, arta, istoria ei au un farmec copleșitor, și îmi oferă sentimentul că e imposibil să le cuprind pe de-a întregul, e ca și cum s-ar dilata la infinit.

În Italia am cunoscut oameni extraordinari, de toate vârstele. Sunt deschiși să mă ajute și să îmi ofere ce au mai bun. Cu unii am legat prietenii frumoase.

Pe plan academic, cred că Italia se află la un nivel foarte înalt și îi încurajez pe studenții din România să vină în peninsulă și să studieze, pentru că sunt multe oportunități de burse. Intrând în contact cu o limbă și cu o cultură străină și încercând să te adaptezi ei și noilor exigențe de aici, te ajută să te maturizezi foarte profund.

 

Cu ce sfat vii către generațiile de acum?

Dacă ar fi să dau un sfat sau o recomandare, ar fi să îi îndemn să-și caute și să își găsească propriile pasiuni și valori. Iar această căutare interioară să fie mereu din pură curiozitate față de ei înșiși.

 

 

Festivalul Internațional George Enescu

 21 iulie 2023 | Eveniment
Festivalul George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958, în memoria marelui compozitor și violonist George Enescu. La început, festivalul s-a ținut din trei în trei ani, iar...

Târg de Sfântul Ilie

 19 iulie 2023 | Eveniment
21 – 23 iulie 2023, între orele 10.00 și 18.00 Muzeul Național al Țăranului Român  Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă la Târgul de Sfântul Ilie, de vineri, 21, până duminică, 23 ale lunii lui Cuptor, de la orele 10 de dimineață,...

Cuvânt al Sfântului Ioan de Kronstadt la Fericiri

 18 iulie 2023 | Spiritualitate
Iubiți frați, surori și copiii în Hristos, aplecați-vă urechea – nu doar cea exterioară, ci, mai important, pe cea dinlăuntru, asupra cuvintelor spuse de Domnul Iisus Hristos: „Cel ce are urechi de auzit, să audă” (Mat. 11:15, Mc. 4:9, Lc. 8:8);...

56 de ani de la moartea lui Tudor Arghezi

 17 iulie 2023 | Mari români
Când auzi “Mărțișor” gândurile ți se îndreaptă firesc spre autorul “Florilor de Mucigai”, unul dintre autorii de prim rang ai perioadei interbelice. Cel ce a fost poet, prozator și gazetar, dar și călugărul Iosif de la Mănăstirea Cernica, diacon,...

Cuvânt la Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul

 14 iulie 2023 | Spiritualitate
al ÎPS Hrisostom al III-lea, Mitropolit de Mani  Acest proroc înfocat a trăit într-o perioadă foarte dificilă pentru istoria poporului israelian. În acei ani a avut loc o îndepărtare a israeliților de adevăratul Dumnezeu și a prevalat o cădere...

Să spunem copiilor PROVERBE

 11 iulie 2023 | Cum ne creștem copiii
De ce? Pentru că proverbele și zicătorile sunt expresii populare care rezumă în mod concis o idee sau un principiu moral. Și pentru că ele sunt o parte importantă a culturii și tradițiilor unui popor și au fost transmise cu har și cu umor și cu...

Spectacol caritabil pe 7 iulie la Teatrul Nottara

 6 iulie 2023 | Eveniment
Vineri, 7 iulie, la Sala „Horia Lovinescu” a Teatrului Nottara va avea loc o reprezentație specială a spectacolului „Aici nu-i de joacă” de Catrinel Dumitrescu.Distribuţia reuneşte două vedete ale Teatrului Nottara, Catrinel Dumitrescu şi Victoria...

Vacanța de varăăăăăăăăă!

 4 iulie 2023 | Cum ne creștem copiii
Și câte nu ai plănuit pentru copiii tăi!Veți călători, veți vedea locuri noi, parcuri de distracții, piscuri înalte, plaja și nisipul și valurile, veți vizita grote și veți face scufundări, vă veți plimba prin livezi și câmpuri, veți merge la...

Conferințele de la șosea Sâmbra oilor. De la obicei la festival

 3 iulie 2023 | Eveniment
5 iulie 2023, ora 18.00, Sala Media Muzeul Național al Țăranului Român  Muzeul Național al Țăranului Român vă invită miercuri, 5 iulie 2023, de la ora 18.00, în sala Media, la o nouă Conferință de la Șosea: Sâmbra oilor. De la obicei la...

Pâinea de Pecica - simbol al produselor tradiționale de calitate

 29 iunie 2023 | Moștenire
 „Mare, arsă de căldura focului, mirosind dumnezeiește și tronând maiestuos pe albul feței de masă, te îmbie cu savoarea inegalabilă. Cum să nu o iubești și să nu te închini în fața miracolului, facerii ei? Dar ce-i conferă atâta unicitate? În...
1 … 37 38 39 40 41 … 143
 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează