Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Dinu era supărat-supărat și chiar nu știa cum să vorbească despre asta la cei 4 ani și 7 luni ai lui. Plângea, țipa, era roșu la față, tremura, strângea pumnii, nu voia să primească îmbrățișarea mamei; nici chip să îi răspundă acesteia la întrebări… Nu voia nimic!

Și mama…OH! În ea creștea de acum panica și asta i se citea în mimică și în fiecare fibră din corp. Vocea îi devenea iritată atunci când întreba: ,,Ce e, ce e, explică-mi!”

Nu era chip ca mama și băiețelul să se înțeleagă.

Oare ce e de făcut?

 

Bine de știut

Dacă vrem să armonizăm emoțiilor e important să le înțelegem și să le acceptam. Viața copiilor nu este doar lapte și miere, nu presupune doar bucurie și veselie; emoțiile negative își au și ele rolul lor. Este firesc ca un copil să simtă furie, tristețe, frustrare, mâhnire în anumite situații și e important ca noi, părinții, deopotrivă, să-l ajutăm să înțeleagă acest lucru și să simtă că îi suntem alături. Crizele de afect sunt ca niște nori care tot cresc, iar în unele cazuri copiii nu observă această ridicare de nivel și -în plus- nu au încă instrumentele pentru a gestiona ce se întâmplă cu ei. Părinții sunt cei care susțin copilul: acesta învață că este în regulă să fie învăluit și de emoții negative, nu doar pe cele pozitive. E important însă cum pot exprima sentimentul și cum pot găsi rezolvarea situației.

 

 

Înțelegând furtuna

Prima și prima dată este foarte important să îi ajutăm pe cei mici să se calmeze. Și cum facem asta?

Ei bine, ne aducem pe noi la nivelul lor, ne micșorăm, ne așezăm în același plan cu ei. În momentul în care copilul nu are în față pe cineva de 3 ori mai mare decât el care îl ia la întrebări, care vrea să obțină un lucru de la el, nu se vor mai simți atât de mici și înfricoșați în interacțiune.

Folosiți-vă de mimica plină de empatie. Coborâți colțurile gurii și arătați părerea de rău pentru ceea ce micuțul trăiește pe chipul vostru.

O figură imobilă, un chip care ascultă ,,rece”, ce încearcă interacțiunea, nu este în avantajul micuților noștri, apăsați de greutatea emoțiilor.

,,Sunt aici” spuneți pe un ton blând, ,,mama, tata este aici, cu tine”. ,,Te ascult, haide va fi bine, știu, știu, e greu!” Copiii simt astfel că ceea ce i-a învăluit este văzut de adult și se vor calma știindu-se înțeleși.

Calmul din vocea părintelui va ajuta mereu: ,,te înțeleg, te aud, te văd, orice ar fi, vom trece cu bine peste încercarea aceasta”

Este important să îi facem să se simtă în siguranță: se vor calma ușor-ușor.

Atunci și doar atunci vom putea să punem întrebări, vom putea desțeleni, ameliora, dezamorsa.

Este nevoie de conectare înainte de orice discuție cu un micuț năpădit de emoții, pentru soluționarea sănătoasă a lucrurilor.

 

Dinu este în brațele mamei: Miruna l-a ajutat să se calmeze și acum caută împreună o soluție.

Mamă și fiu, ușurați, se reconectează și învață.

 

 

Sportivul Sergiu Bejan este un colecționar de merite și medalii. Este unul dintre canotorii care pune România pe harta sportului. A încheiat anul ce tocmai a trecut cu bucuria și mândria de a fi devenit, alături de colegul său, primul echipaj de dublu rame masculin care au obținut titlul de campioni mondiali din istoria canotajului românesc.

Sergiu s-a născut cu o ambiție ieșită din comun, deși viața de vâslitor nu i s-a arătat ca fiind una ușoară. În spatele unui rezultat, stau palme muncite. Oricum e, nu dă înapoi. Se antrenează șapte zile din șapte departe de casă, pe hotarele altei țări, dar a înțeles că un sportiv care face performanță precum el și care își dorește să atingă cele mai înalte culmi, nu are încotro decât să se lase condus de aceeași motivație cu care a început, mai exact când abia ajunsese la prima carte de identitate. Ce l-a învățat sportul pe care-l practică și care este dorința cea mai arzătoare legată de el, aflăm direct de la sursă!

 

 

Sergiu, unde te găsesc în prezent?

Ce repede trece timpul! Parcă ieri povesteam despre cum decurge cantonamentul din Italia și despre așteptările pe care le am de la 2022. Iată-ne după un an fantastic, tot la Piediluco pregătindu-ne pentru anul care tocmai a început.

 

Ce ai luat frumos cu tine din 2022?

O să-mi reamintesc cu dor, drag și bucurie toate momentele pe care mi le-a oferit acest an fabulos. Ce am înmagazinat în acest an? Învățătura că viața ne poate surprinde fix atunci când te aștepți mai puțin și faptul că la un moment dat vei fi răsplătit pentru efortul pe care-l depui zi de zi.

 

 

Cum vrei să scrii 2023?

La începutul anului trecut, nu aveam habar cum se va termina, ce rezultate voi obține, dar ceea ce știu cu certitudine este faptul că am dat totul ca să fiu mulțumit la finalul antrenamentului. Îmi doresc să fiu sănătos, să reușesc să trec peste toate momentele dificile și am încredere că totul se va termina fix așa cum trebuie sau de ce nu, poate chiar mai bine.

 

Cum arată sufletul tău? În ce perioadă a vieții te găsesc?

Consider că sufletul îmi este la fel de frumos precum anul trecut. Am avut parte de multe experiențe pe toate planurile. Unele de vis, altele mai puțin plăcute, că așa este în viață precum valurile peste care vâslim zi de zi. Sunt bucuros, dar mai am de vâslit, atât în viața personală, cât și în cariera sportivă, până voi ajunge să mă simt împlinit cu adevărat.

 

 

Cât de mult te onorează locul și rolul pe care l-ai obținut în societate?

Aș spune că modestia este un cuvânt care mă caracterizează, de aceea am încercat să fiu tot eu. Același Sergiu cu care poți povesti, glumi și împărtăși experiențe indiferent de rezultatele pe care le-a obținut. Educația pe care am primit-o de la părinții mei mă ajută să rămân cu picioarele pe pământ și prin fiecare loc prin care pășesc, să las loc de „Bună ziua!” . În același timp, încerc să mă bucur de aceste clipe unice din viața mea.

 

Sergiu, cu ce noutăți vii către noi? Care sunt ultimele titluri pe care le-ai obținut și unde?

Am pășit în 2022 cu dreptul, dacă pot spune asta. La Memorialul Paolo D’Aloja din Italia am obținut 3 medalii de aur în luna Aprilie. A urmat prima competiție mai importantă din an, Cupa Mondială din Elveția, Lucerna unde împreună cu Marius Cozmiuc ne-am clasat pe locul 7.

Ne-am întors la Snagov, unde am început pregătirea pentru Campionatul European din Germania, Munchen acolo unde am cucerit titlul european împreună cu Marius. Fericirea a trecut repede pentru că urma o perioadă intensă, dar scurtă până la Campionatul Mondial din Cehia, Racice.

Ajungi în luna Septembrie, Marius Cozmiuc și cu mine am trecut primii lunia de sosire astfel devenind primul echipaj de dublu rame masculin care au obținut titlul de CAMPIONI MONDIALI din istoria canotajului românesc. Mândria a fost una de nedescris și sentimentele trăite acolo nu vor fi uitate curând.

Luna Octombrie a venit cu un proiect de suflet. Lansarea proiectului „ARIPI” în colaborare cu Diana Turcu și o mulțime de oameni frumoși care au stat în spatele pregătirii acestui eveniment. Cartea intitulata ” ARIPI” a ajuns în 15 grădinițe de stat din județul Cluj, astfel în momentul de față acești copii se pot bucura de un material didactic pentru studierea păsărilor fotografiate de mine de câțiva ani încoace. Așadar, anul 2022 a fost plin de momente memorabile!

 

 

Te-ai gândit atunci când erai la începuturile sportului pe care-l practici că vei ajunge să îmbrățișezi atât de multe diplome, titluri pe care le porți mândru, garantat?

Cu siguranță nu m-am gândit la numărul lor, însă știu sigur ca mi-am dorit să am și eu. Văzându-i pe colegii mai mari care tot primeau trofee și diplome la diferite evenimente, dorința m-a făcut să nu mă opresc nici până în ziua de azi.

 

Care este dorința ta cea mai mare legată de sportul pe care îl practici?

Îmi doresc să reușesc în continuare să mă surprind pe mine și cel puțin până în 2024 la Jocurile Olimpice de la Paris, să strâng cât mai multe amintiri frumoase demne de povestit nepoților.

 

Ce îți oferă sportul? Ce te-a învățat până acum?

Un lucru pe care îl apreciez este fără doar și poate disciplina. Sportul de performanță te pregătește atât pentru cariera sportivă, dar mai ales pentru viața de după aceasta. Pe de altă parte, mi-a oferit prietenii, învățături, perspective noi, bucurii, momente triste care ne întăresc și ne ajută să mergem mai departe. Și unul dintre cele mai importante lucruri, oportunitatea de a reuși să-mi fac familia mândră de mine!

 

Cât de dur este acest sport și nu se vede?

Sportul de performanță este dur în general. Aici putem vorbi de aproape orice ramură sportivă. Fie că stai în cantonament sau ești acasă cu familia ,dar mergi la antrenamente cu echipa, există într-o oarecare măsură niște sacrificii pe care le faci.

Eu cred că atunci când îți dorești cu adevărat să cucerești cea mai strălucitoare medalie, duritatea sportului pe care îl practici o resimți mai puțin. Cu cât totul este mai greu, cu atât plăcerea și mândria de la final este mai mare. Iar dacă stăm să o gândim altfel, este ceva ușor în viață? Nu prea.

 

 

Dacă nu ar fi fost performanța în canotaj, oare cu ce ți-ai fi ocupat viața? Când erai mic, ce visai că o să devii?

Am o vagă bănuială că era ceva legat de sport. În clasa a 8 a, am jucat handbal la echipa școlii și pe vremea aceea chiar mă prinsese. Mă duceam cu drag la antrenamente și îmi plăcea spiritul de echipă pe care-l descoperisem acolo.

 

Care sunt planurile unui tânăr care guvernează în jurul a ceea ce face?

Socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă, așadar în linii mari aștept Jocurile Olimpice de la Paris și descopăr natura prin obiectivul aparatului de fotografiat. Îmi doresc să fiu sănătos, apoi le fac pe toate la timpul lor.

 

Cu ce alte atribuții mai jonglezi în societate?

Viața sportivă îmi ocupă o mare parte din timp. Din când în când, mai ies la fotografiat, mă revăd cu prietenii și le ascult sfatul de a nu mă însura prea curând. Glumesc, o să mă însor într-o bună zi!

 

 

Ești fericit, Sergiu? Ce înseamnă pentru tine să atingi fericirea absolută?

Depinde cum percepe fiecare această fericire. Eu sunt fericit în fiecare dimineață! Sunt sănătos, văd lumina zilei și am parte de o viață pe care unii și-ar dori-o.

Mi-am petrecut sărbătorile de iarna acasă, cu familia. Ce poate fi mai frumos decât momentul în care îți strângi în brațe mama, stai la povești cu tata și cumnatul, răscolești amintiri cu sora mai mare și te joci cu nepoții până la epuizare? Să-mi văd familia sănătoasă, asta înseamnă fericire!

 

 

Începând cu 2011, în data de 15 ianuarie românii sărbătoresc Ziua Culturii Naționale. Data nu a fost aleasă întâmplător, ci marchează ziua în care s-a născut poetul Mihai Eminescu, astăzi împlinindu-se 173 de ani de la acel moment. Zi deosebit de importantă pentru români, în fiecare an, o serie de evenimente sunt organizate la nivel național, prin care le sunt aduse omagii personalităților emblematice ale României și prin care sunt promovate cultura, arta și tradițiile românești. Și anul acesta, pe tot teritoriul țării, vor fi organizate evenimente atât fizice, cât și online, pentru a celebra cultura românească.

Cu ocazia acestui eveniment, mai multe muzee vor avea accesul gratuit sau chiar programul prelungit duminică, 15 ianuarie. Personalitatea centrală a evenimentelor organizate la nivel național va fi Mihai Eminescu, scriitorul care a lăsat o importantă moștenire culturală. Totodată, numeroși compozitori români vor fi celebrați în cadrul evenimentelor organizate în această perioadă, în cadrul tuturor acestora fiind pus accentul pe creația românească.

Mai jos regăsiți o listă cu evenimentele la care sunteți invitați să participați:

 

București

Spectacol susținut de Corul și Orchestra Operei Naționale București, organizat de Ministerul Culturii la Opera Națională Română, ora 19:00

Dirijorul programului artistic va fi Daniel Jinga.

Invitați speciali: Nicu Alifantis & Zan, Vali Boghean Band, Ansamblul Anton Pann, Maia Morgenstern, Lari Georgescu, Marius Bodochi, Angela Ciobanu, Diana Decuseară, Dan Melnic și Alexandru Pleșca

Spectacolul va fi transmis, în direct, pe posturile TVR1 (19:00 – 19:40), TVR Cultural și TVR Moldova (începând cu ora 19:00).

 

Teatrul Național București invită publicul la o sărbătoare a teatrului începând cu ora 15:00. La Sala Mare va avea loc recitalul actorului Nicolae Urs, Caragiale altfel, susținut în luna nașterii celui mai mare dramaturg român, la teatrul care-i poartă numele. Totodată, spectatorii sunt invitați să vizioneze o micro-expoziție realizată de Muzeul TNB, în foaierul Sălii Ion Caramitru – De la Teatrul cel Mare la Teatrul Național I.L. Caragiale – 170 de ani de istorie.

Muzeul Național George Enescu organizează, în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București, un recital de lieduri în sala George Enescu a UNMB, începând cu ora 19:00. Recitalul va fi susținut de studenți ai claselor de canto lied din UNMB, prof. univ. dr. Bianca Manoleanu și Cda. Dr. Ștefan Ignat, împreună cu pianiști acompaniatori, și va prezenta creații românești pentru voce și pian de compozitori români. În cadrul evenimentului, actrița Irina Movilă (TNB) va recita versuri din poezia lui Mihai Eminescu.

 

Muzeul Național de Artă Contemporană invită doritorii să participe la un tur ghidat gratuit în expozițiile actuale, începând cu ora 15:00. Turul va avea loc la parterul muzeului și va dura aproximativ o oră. De asemenea, pe tot parcursul zilei intrarea la muzeu va fi gratuită.

 

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va sărbători Ziua Culturii Naționale printr-un Concert Extraordinar organizat la Ateneul Român, pe data de 21 ianuarie, de la ora 19:00, cu un repertoriu de muzică românească (arhaică și contemporană). De asemenea, Corul Madrigal va marca Ziua Culturii Naționale și pe 16 ianuarie 2023, prin anunțarea celor mai importante evenimente muzicale ce fac parte din Programul aniversar „Madrigal 60″, inclusiv desfășurarea Spectacolului Extraordinar aniversar, pe 28 februarie 2023, la Teatrul Național București. Programul aniversar „Madrigal 60″ include o serie amplă de proiecte dedicate celebrării unei moșteniri uriașe pentru Corul Madrigal: șase decenii de excelență în muzică, diplomație culturală și încredere în schimbarea României prin muzică și cultură.

 

Muzeul Național Brukenthal, în parteneriat cu ICR și colecția av. George Șerban, organizează pe 17 ianuarie 2022, la ora 17:30, la sediul Institutului Cultural Român ICR, Aleea Alexandru, nr. 38 din București, expoziția Artiști români pe mapamond – unul dintre cele mai mari evenimente de acest fel realizate în România și dedicate artei contemporane românești. Expoziția curatoriată de Alexandru Constantin Chituță, cuprinde lucrări din colecția av. George Șerban, realizate de peste 50 de artiști români care s-au stabilit în țări din întreaga lume, unde au activat sau încă activează. În expoziție vor fi expuse lucrări ale artiștilor: George Apostu, Victor Brauner, Cristian Breazu, Tudor Banuș, Livia Balu, Georgeta Borusz, Ciobanu Victor Vladimir, Doru Covrig, Doina Botez, Oana Cajal, Petru Csehi, Aurel Cojan, Damo Istvan, Horia Damian, Wanda Decca, Camilian Demetrescu, Adrian Dumitrache, Ana Golici, Nicolae Golici, Harry Guttman, Herold Jacques, Hildegard Kleper Paar, Marcel Iancu, Ion Nicodim, Kovacs Johanna, Maschek Șerban Denissa, Mihuleac Wanda, Paul Neagu, Nicăpetre Petre Balanica, Peter Pusztai, Perahim Jules, Raluca Pilat, Georgeta Irina Pusztai, Popa Valentin, Adrian Pora, Magdalena Rădulescu, Dodi Romanaţi, Rusu Petre, Hedda Sterne, Saul Steinberg, Sechel Perrois Delia, Velicu Petre, Csaba Zemlenyi, Vulcănescu Mihu, Traian A. Filip, Popescu Kira Cristinel, Ștefănescu-Scheinder Alma Mariana, Istrati Alexandre, Frankl Sofia, Gert Fabritius. foto: semnături realizate de Mihai Eminescu, colecția Academiei Române, tipărite în Manuscrisele Mihai Eminescu.

 

Bacău

Pe data de 15 ianuarie 2023, accesul publicului la sediul Muzeului Național „George Enescu” de Teșcani va fi gratuit.

 

Cluj Napoca

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei oferă intrare liberă pentru toți vizitatorii în expozițiile MNIT, în data de 15 ianuarie 2023, în cadrul unui program prelungit până la ora 20:00. Istoriile Clujului (etajul 1), ZMEA. Zei și Muritori din Egiptul Antic (etajul 1), Incursiuni dacice în spațiul virtual (etajul 2). De asemenea, organizează evenimentul High Classic Rooms. Saloane muzicale de muzeu – episodul 3, care își propune să se defășoare ca un serial, în cadrul căruia vor avea loc mai multe recitaluri de cameră, implicând artiști de cea mai înaltă ținută din domeniul muzicii clasice. Aceștia vor susține recitalurile în spațiul MNIT, într-un cadru care va încerca să refacă un salon de epocă, cu piese din patrimoniul MNIT. Artiștii vor interpreta repertoriul ales și el în consecință pentru o astfel de temă, în cadrul special amenajat, fără a atinge piesele expuse. În cadrul episodului 3, va interpreta Cvintetul de alămuri al Filarmonicii de Stat „Transilvania”.

 

Constanța

Teatrul National de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța va prezenta, în data de 15 ianuarie 2023, ora 18:30, spectacolul muzical-coregrafic „Un Centenar de Muzică Românească”.

 

Iași

Opera Națională Română din Iași a pregătit pentru 15 ianuarie un recital special, dedicat marelui poet român Mihai Eminescu, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași. Soliștii Operei ieșene, acompaniați la pian de Simona Gâdei, vor interpreta, de la ora 18:30, lieduri și romanțe pe versurile celui mai cunoscut poet român. De asemenea, artiștii instrumentiști Radu Cotoman (vioară), Ioana Costăchescu (violă), Emerich Ghercă (violoncel), Bd. Unirii nr. 22, Sector 3, București Tel.: +40 021 223 49 51 cabinet.ministru@cultura.ro www.cultura.ro Adrian Fântână (contrabas), Cătălin Simerea (flaut), Silviu Butnaru (clarinet) vor interpreta pagini muzicale de referință din creații românești precum „Rapsodia română nr. 1” de George Enescu, dar și cântece inspirate din folclor printre care „Ciocârlia”, „Mocirița” și „Ciuleandra”. La recital va participa și Corul de Copii al ONRI, dirijat de Raluca Zaharia și acompaniat la pian de Mădălina Pancu. Cei mici vor prezenta momente muzicale după versurile poeziilor „Revedere”, „Somnoroase păsărele” și „Floare albastră”.

Complexul Național Moldova „Iași” organizează duminică, 15 ianuarie 2023, ora 16:00, în Sala „Henri Coandă” de la Palatul Culturii, un recital vocal-instrumental dedicat zilei lui Mihai Eminescu. Evenimentul organizat în colaborare cu Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași îi va avea ca protagoniști pe elevii claselor de Canto Clasic și Muzică de Cameră, sub coordonarea prof. dr. Daniela Ciocoiu. Intrarea la acest eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

 

Reșița

Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin organizează în perioada 11-25 ianuarie 2023, în sala de vernisaj a instituției, Zilele Culturii Naționale la Reșița, în cadrul cărora sunt cuprinse următoarele evenimente:

  1. Expoziția „Mihai Eminescu și filatelia” din colecția Doina & Gustav Hlinka,
  2. Expoziția de fotografii „Monumente Mihai Eminescu” realizată de Erwin Josef Țigla.

 

Sibiu

Duminică 15 ianuarie 2023, Muzeul Național Brukenthal va organiza împreună cu Biblioteca Academiei Române o consultare de volume a manuscriselor eminesciene. Pentru prima dată în Sibiu, prin ajutorul oferit de acad. Mircia Dumitrescu, se vor pune la dispoziția celor interesați „Manuscrisele Mihai Eminescuˮ, editată de Academia Română sub coordonarea academicianului Eugen Simion începând cu 2004. Este vorba despre o ediție facsimilată, în 38 de volume, a celor circa 15.000 de file din colecția Academiei Române. Volumele, tipărite în condiții grafice de excepție, conțin pagini de poezie, proză, dramaturgie, jurnalism, traduceri și corespondență, dar și documente ce fac trimitere la omul Mihai Eminescu, la viața de zi cu zi a poetului. Volumele pot fi consultate în intervalul orar 10-18 în Sala Multimedia din Casa Albastră, Piața Mare, nr. 5.

 

Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu este partenerul Muzeului Județean Astra, al Universității Lucian Blaga Sibiu și al Bibliotecii Universitare Sibiu, în organizarea Zilei Culturii Naționale, la Sibiu. Astfel, vor avea loc, pe 15 ianuarie ziua porților deschise a Palatului Astra, între orele 10 și 14. Tot pe 15 ianuarie va avea loc o întâlnire cu poezia și muzica în sediul nou al Bibliotecii ASTRA, între orele 11 și 12. Pe data de 16 ianuarie vor avea loc vernisajul „Viața sibiană în perioada interbelică (Biblioteca Asra, sediul nou, ora 11) și dezbaterea „Care e locul literaturii române în plan mondial?” (Biblioteca Universității Lucian Blaga, ora 13).

 

Sinaia

Pe data de 15 ianuarie 2023, accesul publicului vizitator la sediul Muzeului Național „George Enescu” de Sinaia va fi gratuit.

 

Timișoara

Teatrul Național din Timișoara a programat duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 19, în Sala Mare, spectacolul EMINESCU, scenariu pe texte din poezia și publicistica lui Mihai Eminescu. Distribuția spectacolului îi reunește pe trei dintre cei mai apreciați actori ai Teatrului Național din Timișoara – Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu și Cristian Szekeres. Scenariul și regia artistică sunt semnate de Mihaela Lichiardopol, spațiul scenografic aparține Gabrielei Strugaru-Popa, iar video și sound designul sunt create de Sebastian Hamburger.

România îl identifică pe Mihai Eminescu, de cel puțin 133 de ani, cu însăși Cultura națională. Astfel, în 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, scena Teatrului Național din Timișoara devine, în rostirea verbului eminescian, un punct de incandescență culturală și un epicentru spiritual de mare forță.

 

Opera Națională Română din Timișoara, în colaborare cu Muzeul Național de Artă din Timișoara și Consiliul Județean Timiș, organizează la Sala Barocă a Muzeului Național de Artă din Timișoara, Concertul „Revedere”, la data de 15.01.2023, ora: 18.00. Își dau concursul artiști ai Operei Naționale Române din Timișoara. Intrarea este liberă.

Concertul „Revedere”, dedicat Zilei Culturii Naționale aduce în atenția publicului o selecție de creații emoționante și pline de sensibilitate, care reflectă universul artistic al compozitorilor români. Cu o atmosferă intimă și o ambianță caldă oferită de Sala Barocă a Muzeului Național de Artă din Timișoara, acest concert va oferi ocazia de a descoperi sau redescoperi creațiile muzicale ale celor mai importanți compozitori români, precum: Tiberiu Brediceanu, Sabin Drăgoi și George Enescu.

 

Târgu Mureș

Teatrul Naţional Târgu-Mureş organizează evenimentul EMINESCU-N TOT ŞI-N TOATE, care va avea loc pe 15 ianuarie, ora 19:00, la Sala Mare a teatrului. Spectacolui aniversar este organizat în colaborare cu Colegiul Naţional Pedagogic „Mihai Eminescu“ Târgu-Mureş. Acesta este un spectacol hibrid care aniversează atât Ziua Culturii Naţionale, cât şi 30 de ani de la primirea numelui Mihai Eminescu a Colegiului Pedagogic din Târgu-Mureş. O lecţie deschisă cu elevi în care materialul didactic – actorii – va dezinhiba atitudinea de crispare şi de intimidare pe care percepţia tradiţională asupra lui Mihai Eminescu încă predomină. O apropiere de om, de creatorul temerar şi de gânditorul profund Eminescu scuturată de prejudecăţi şi de aure mitice false.

 

Vaslui

Muzeul Național de Istorie a României deschide, în colaborare cu Muzeul Județean Ștefan cel Mare din Vaslui, expoziția „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere”, la Muzeul Județean Ștefan cel Mare din Vaslui.

 

Zalău

Direcția Județeană pentru Cultură Sălaj este parteneră a Asociației Culturale INNOVARTE în proiectul cultural cu titlul „TREI SECOLE DE MUZICĂ ROMÂNEASCĂ – de la Cantemir la contemporan”, finanțat de către Ministerul Culturii în contextul Zilei Culturii Naționale. Evenimentul va avea loc în Zalău, la data de 27 ianuarie 2023 și va fi dedicat împlinirii a 350 de ani de la nașterea și respectiv, a 300 de ani de la moartea filosofului, istoricului, scriitorului, compozitorului, omului politic și omului de știință DIMITRIE CANTEMIR, iar repertoriul prezentat va include creații semnate de acesta.

 

Evenimente online

Institutul Național al Patrimoniului va realiza un interviu/podcast alături de Constantin Raileanu, președintele Ansamblului Cameral de Muzica Veche ANTON PANN, având ca „Dimitrie Cantemir – Teoretician si compozitor de muzica turcă”. Interviul se va publica duminică, 15 decembrie 2023, pe canalul de Youtube al Instituției și se va distribui pe toate rețelele de socializare oficiale.

Teatrul Național București a pregătit pentru cei care nu se vor putea deplasa la sediul teatrului și un program de transmisii online care pot fi accesate pe computer sau alte dispozitive. Pe tot parcursul Zilei Culturii Naționale, spectatorii vor putea urmări pe TNB-TV (canalul de youtube al TNB), înregistrarea Conferinței „Caragiale în teatru și pretutindeni”. Totodată, se pot viziona primele episoade din noua serie Podcasturile Teatrului Național București care prezintă interviuri cu actorii TNB, realizate de actorul Marius Bodochi, directorul artistic al teatrului.

Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni lansează un nou număr din revista de literatură a Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, Caietele de la Araci, nr. 18 (II/2022). Prezentare online.

ARTEXIM va oferi, gratuit, pe canalele specifice de socializare: Facebook ENESCU Festival, ARTEXIM și pe site-ul Festivalului Enescu ( https://www.festivalenescu.ro/), în data de 15.01.2023 între orele 12.00 și 00.00 – difuzarea lucrării intitulate (versiune video nedescărcabilă): Enescu Poème roumain Op. 1 lucrare interpretată de Orchestra Națională a Franței dirijată de Cristian Măcelaru, în Festivalul Enescu 2021: https://www.festivalenescu.ro/events/orchestre-national-de-france-matsuev.

 

Credit foto: Rador

 

 

Răzvan Vișan este un tânăr profesor de geografie, cu puțini ani de experiență, dar care vrea să fie unul dintre pilonii de la care să plece schimbarea. Mărturisește că meseria pe care a îmbrățișat-o i-a dat sens. De la bucuria elevilor atunci când îi asculți, de la familia sa care nu-și mai încape de bucurie pentru ceea ce întreprinde, până la respectul primit în societate nu a fost decât o dorință aruncată către Univers și, poate, vreo 80 de capitale ale statelor învățate cu ajutorul tatălui în joacă pe când era mic.

Răzvan este dovada clară a faptului că, deși ești în primii ani de activitate, poți să te faci auzit în fața elevilor, a părinților sau a comunității din care faci parte, numai să nu stai cu mâinile la spate, să predai tradițional și să dai teste de evaluare. Anii puțini în învățământ ai profesorului nici nu se cunosc, mai ales că, la inițiativa lui și sprijinit de directorul școlii, a pus bazele unui proiect interactiv „Citește și dăruiește”. Beneficiari au fost elevii care s-au arătat a fi foarte curioși și dornici să se hrănească cu informații pe care le pot însuși dincolo de băncile școlii. Proiectul, sub egida profesorului de geografie, s-a desfășurat în 10 locații, în două municipii de județ, orașe si comune. A fost primul proiect educațional care a reușit să umple o Sală Filarmonică (Pitești). Să cunoaștem omul dedicat din spatele acestei inițiative!

 

 

Ce înseamnă pentru tine, Răzvan, meseria pe care ai îmbrățișat-o?

Este mai mult decât o meserie. Plăcerea de a lucra cu elevii, de a descoperi lucruri noi în fiecare zi și știind că ai contribuit la formarea unor caractere, înseamnă enorm de mult pentru mine. Școala, pentru mine, nu este doar o sursă de venit. Dacă ar fi fost așa, probabil lucram în alt domeniu.

 

Ce ți-ai luat frumos pentru suflet în acești ani de când ești la catedră?

O grămadă de lucruri. Au fost cei mai frumoși ani din viața mea, de la bucuria elevilor atunci când îi asculți, până la respectul pe care l-am primit, dar și faptul că mi-am făcut familia mândră de mine. În același timp, ca să fac și o glumă pentru cei care spun că profesorii „stau numai în vacanță”. Da, îmi plac și vacanțele, dar nu le pierd. Este un bun prilej pentru documentare. În acești ani, am văzut foarte multe caractere ale unor oameni, colegi sau din funcții de conducere, dincolo de cele afișate la catedră. Unii m-au surprins plăcut, alții, mai puțin.

 

Elevii învață de la adulți, asta știm, dar eu cred cu tărie că și adulții își iau învățăminte de la elevi. Pe tine ce te-au învățat ai tăi elevi?

Da. Întotdeauna, la primul contact cu ei, le spun că noi, profesorii, nu le știm pe toate și învățăm unii de la ceilalți. Dacă te apropii de ei, vor fi deschiși cu tine și vei învăța foarte multe. Mereu mă surprind în privința asta, fie cu chestiuni cotidiene, dar și de specialitate. Dar, poate cel mai important, înveți cum să coabitezi cu o multitudine de caractere. Nu toți suntem la fel. Iar asta este un avantaj enorm pentru profesori.

 

 

Ce valori dorești să le insufli?

Curajul. Cel mai tare am de lucru cu ei atunci când îi văd timorați. Deși, știu răspunsuri bune, le este teama să ridice mâna și să spună. Mă văd pe mine în clasele de gimnaziu, când aveam profesori care mă certau că vorbeam. Dar la noi este o aiureală: dacă greșești, primești notă mică, dacă greșești, ești sancționat. Coca cola s-a descoperit din greșeală. Cauciucul, la fel. Le dau exemple pe astea două. Vreau să fiu profesorul pe care eu mi l-aș fi dorit să îl am. Și atunci le spun că dacă vor pune întrebări mai multe, vor ști mai mult. O altă valoare este tradiția, pe care o consider importantă în societatea actuală.

 

Care este frumoasa poveste a escapadei tale academice?

În anul 2012 am terminat liceul sportiv, apoi în 2013 am plecat în Belgia împreună cu părinții. M-am întors să mă înscriu la facultate, în același an. Am fost prin curtea Universității Valahia, neștiind ce să aleg. Eram debusolat total, un domn profesor mi-a zis: „hai la geografie”. Și așa am urmat geografia, de care nu eram chiar străin, iar în 2016 am terminat. Ulterior, în anul 2019 am terminat școala de asistent medical generalist, iar în vara lui 2019 am intrat în sistemul de învățământ ca profesor de geografie.

 

Coincid planurile tale de când erai mic, cele pe care ți le proiectai în minte prin joc și imaginație, cu cele de acum?

Nu. Credeam că voi ajunge fotbalist. Am crescut cu fotbalul în casă, și am un mic regret că nu am putut ajunge fotbalist. La mine au fost lucrurile spontane. Nu am visat la ceva anume, iar asta nu este bine.

 

Cine ți-a insuflat plăcerea pentru geografie? De ce această specializare?

Tatăl meu. În clasa a IV-a mă învățase deja cam 80 de capitale. Ne jucam cu geografia de când eram mic, îmi plăcea să mă documentez și nu aveam atâtea surse ca și acum. Mai ales că îmi plăcea și fotbalul, anumite capitale le-am învățat făcând conexiunea cu echipele de fotbal: exemplu: Ajax Amsterdam (capitala Țărilor de Jos), Arsenal Londra, Ac Milan, Real Madrid etc.

 

 

Care a fost noutatea din anul ce tocmai a trecut? Cu ce te mândrești?

Au fost multe noutăți anul trecut pentru mine. A fost un an extraordinar. În primul rând, mă mândresc cu faptul că mi-am învins teama și am reușit să vorbesc în fața mulțimii. Eu am fost o persoană timidă, dar mereu am avut abilitatea de a ascunde această timiditate. Oamenii imediat caută sa îți vadă defectele, și te atacă fix acolo. Când vedeam persoane pe scenă, ziceam „doamne, dar cât curaj poți avea să spui lucrurilor pe nume în fața atâtor persoane.” Ei bine, am reușit să vorbesc în fața a 400 de persoane, am fost aplaudat, am condus evenimente. Iar asta m-a făcut să devin mai puternic. Să nu uităm că cei mai puternici oameni, au fost și cei mai buni oratori. Iar pentru mine cel mai bun exemplu este Abraham Lincoln. Am reușit să particip la emisiuni, din nou mi-am înfrânt teama de a vorbi în fața camerei. I-am încurajat pe alți elevi și copii să vorbească deschis, practic i-am promovat, și dacă cineva m-ar fi ajutat și pe mine să depășesc anumite bariere, probabil eram mult mai departe. Dar am învățat să fac asta singur. Iar în decembrie a venit reportajul la Kanal D, o știre strict pe educație, fără scandal sau show biz, care a adunat în 20 de zile, peste 140.000 vizualizări.

 

Ce înseamnă „Citește și dăruiește”? Cum s-a născut ideea acestei inițiative în rândul elevilor?

S-a născut din dorința de a schimba ceva. Efectiv, din nimic. La fel ca universul. Am văzut lacunele sistemului de învățământ și am zis că avem nevoie și de altceva. Iar titlul este sugestiv: citim, ne informăm, și dăruim mai departe informații esențiale. Pe lângă asta oferim și cărți și rechizite, cu bunăvoința unei librării care ne-a ajutat enorm, pro bono, Librăria Dialar. Aici, vreau să le mulțumesc și prietenilor mei Claudiu Dumitrache și Cornel  Mărculescu care au crezut în această idee și am reușit să transpunem, dar și Televiziunii Columna care a fost cu noi de la început și ne-a ajutat enorm, fără a percepe vreun cost. De asemenea, școala la care activez, Școala Atlas din București mă susține necontenit în toate demersurile pe care le inițiez.

 

Cum s-a desfășurat acest proiect? Dă-ne mai multe detalii.

S-a desfășurat în 10 locații. În două municipii de județ, orașe si comune. A fost primul proiect educațional care a reușit să umple o Sală Filarmonica (Pitești). Elevii pun niște întrebări, iar, în funcție de aceste întrebări, caut specialiști în domeniul respectiv să le răspundă. Sunt și momente de divertisment în care promovăm tinere talente, elevi care scriu cărți, poezii, cântă sau fac magie. Cele mai bune întrebări sunt premiate. Este un show practic.

 

 

Toți credem în proiecții. Tu ce ți-ai propus în acest an? Ce vei ticlui?

Anul acesta proiectul va ajunge în București, chiar în prima parte a anului, făcut în colaborare cu Școala Atlas și alte licee din București. Pe lângă asta, îmi propun să ajungem în cât mai multe județe. Vreau să organizez și alte evenimente importante, nu pot da nume momentan și nu știu ce mai apare. De obicei, sunt spontan. De asemenea, vreau să reușesc și pe plan politic, pentru că este necesar și prin politică și educație putem schimba societatea.

 

Dacă e să faci un exercițiu de imaginație și să te vezi pe tine peste două decenii, tot la catedră te vezi?

Ce întrebare grea. Nu știu, sincer. Îmi e greu să merg atât de departe. Poate reușesc și ajung ministru și fac un sistem așa cum îmi doresc, sau poate o dau în bară și ajung șomer. Vreau multe. Sper să reușesc, iar strada pe care stau să se numească Răzvan Vișan.

 

Cu ce sfat ai putea veni către tinerii care sunt pe punctul de a da la o facultate și nu știu încă specializarea pe care vor să o urmeze?

Asta mi-a lipsit mie în adolescență. Să facă, în primul rând, ceea ce le place, pentru că făcând ceea ce îți place nu mai este nevoie să muncești. O faci din pasiune. În același timp, să se gândească și la partea financiară pentru că este destul de importantă, chiar dacă ne mai confruntăm cu o ipocrizie de genul: nu muncesc pentru bani. Aiurea. Toți muncim și pentru bani. Consider că banii îți conferă puterea în ziua de azi. Dacă n-ai bani, nu poți să te întreții, să te îmbraci acceptabil etc.

 

 

Cu ce îndrumare vii către profesorii debutanți?

Să creadă în ei și în elevii pe care îi au în fața lor. Fiecare persoană este extraordinară și poate mult mai mult decât crede. Să se documenteze zilnic și să încerce toate nebuniile pe care le are în cap, chiar dacă greșește. Până la urmă, greșelile sunt necesare, și din ele învățăm. Nu trebuie să uităm că viitorul este în mâinile noastre.

 

Ceramica autentică românească cucerește nu doar prin culori și simboluri, ci și prin măiestria cu care este confecționată. Olăritul este una dintre cele mai vechi ocupații ale românilor, primele produse ceramice descoperite pe teritoriul României fiind vechi de 4600 ani. Cu toate că în România arta olăritului continuă să fie practicată în mai multe zone, una dintre acestea se remarcă – este vorba de Horezu, unde olăritul rămâne cea mai îndrăgită meserie chiar și în prezent. Realizată folosind tehnici mai vechi de 2000 de ani, ceramica de la Horezu este rezultatul unui meșteșug tradițional unic, dus mai departe cu mândrie generație după generație. Începând din 2012, confecționarea ceramicii de Horezu face parte din Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO.

 

 

Arta modelării pământului

În zona Horezu, arta olăritului continuă să fie practicată atât de femei, cât și de bărbați. Aceștia lucrează împreună, având sarcini distincte, dar foarte bine stabilite, pentru a crea frumoasele vase ceramice specifice zonei. Bărbații aleg lutul, îl curăță, porționează și udă, îl frământă și presează, iar apoi îl amestecă până ce devine omogen, de o calitate superioară.

Urmând un proces ce reflectă generații de cunoștințe și măiestrie, meșterii din zona Horezu obțin o ceramică roșie, pe care, o modelează folosind o tehnică specială a degetelor care necesită concentrare, forță și agilitate pentru a obține un obiect unic. În timp ce fiecare meșter are propria metodă de modelare, fiecare respectă cu strictețe succesiunea pașilor pentru a obține vasele ceramice de Horezu.

Femeile sunt cele care decorează obiectele, abilitatea lor de a combina elementele de decor și culorile definind personalitatea și unicitatea acestor vase ceramice. Pentru decorarea vaselor se folosesc culorile verde, albastru, maro închis, roșu-portocaliu. Principalele simboluri ce sunt regăsite pe acestea sunt cocoșul, spirala, stelele, pomul vieții, cercurile concentrice, spicul de grâu sau linia ondulată.

Pentru realizarea vaselor ceramice de la Horezu, olarii folosesc unelte tradiționale: un mixer pentru curățarea pământului, o roată de olar și pieptene pentru modelare, un corn de taur scobit și un băț fin cu vârf de sârmă pentru decorare și o sobă cu lemne pentru ardere.

Meșteșugul este transmis din generație în generație, în familii, de la maeștri la ucenici, precum și în cadrul târgurilor și expozițiilor.

 

 

Cum se realizează ceramica de Horezu?

Fiecare vas realizat este unicat, meșteșugarii modelând lutul cu mâinile, îl lasă la zvântat, îl ard în cuptoare, urmând ca obiectul să fie decorat în stilul caracteristic. Elementele decorative predominante sunt de origine creștină și precreștină. Dintre acestea amintim spirala, crucea, vița de vie, steaua, izvorul, șarpele, linia ondulată, spicele de grâu și cercurile concentrice. În plus, vasele pot fi decorate cu arborele vieții, pasărea sau drumul pierdut, fiecare dintre aceste simboluri reflectând viața spirituală rurală.

În ceea ce privește tehnicile de ornamentare, meșterii folosesc jirăvirea pentru a uni marginile unei spirale cu centrul acesteia, în timp ce vopseaua este încă udă.

 

 

Semnificația simbolurilor specifice ceramicii de Horezu

Cocoșul

Unul dintre cel mai des întâlnit element decorativ, cocoșul anunță începutul unei noi zile, un nou drum, o nouă șansă, simbolizând lumina ce apare după întuneric. Cocoșii reprezintă, totodată, și puterea, curajul și forța.

Pomul vieții

Legătura dintre cer și pământ este simbolizată prin pomul vieții. În timp ce rădăcinile sunt prinse în pământ, simbolizând partea nevăzută, coroana pomului urcă spre cer. Trunchiul și crengile sunt cele care fac legătura, astfel, dintre cer și pământ. În același timp, pomul vieții simbolizează și înălțarea spirituală, fertilitatea, vindecarea, stabilitatea.

Spirala

Unul dintre cele mai vechi simboluri, spirala simbolizează energia, ciclul vieții, fiind deseori asociată cu soarele. În același timp, spirala este un simbol al evoluției, surprinzând legătura omului cu Dumnezeu.

 

 

Ceramica de Horezu inclusă în Patrimoniul UNESCO

În 2012, ceramica de Horezu a fost inclusă în lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO. Decizia a fost justificată prin faptul că ceramica de Horezu este unică, diferită, stilul său fiind atestat de peste 300 de ani.

 

Credit foto: © 2011 de Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CNCPCT)/Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (MCPN)

 

12 – 29 ianuarie 2023, Sala Irina Nicolau

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Muzeul de Artă Modernă și Contemporană „Pavel Șușară” organizează la Muzeul Național al Țăranului Român, la sala Irina Nicolau, între 12 și 29 ianuarie 2023, expoziția Contemporanii cu lucrări din colecția personală a lui Pavel Șușară, cu prilejul aniversării a 70 de ani.

 

Expoziția cuprinde lucrări de pictură, sculptură si grafică semnate de artiști români care și-au desfășurat activitatea între deceniul cinci al secolului trecut și până astăzi. Printre expozanți se numără artiști ca Andrei Cădere, Marin Gherasim, Horia Bernea, Teodor Moraru, Virgil Preda, Ion Pacea, Mirel Zamfirescu, Ilie Boca și până la artiști contemporani ca Murivale, Daniela Chirion, Ioan Nemțoi, Giuliano Nardin, Ioana Ursa, Dalina Bădescu și mulți alții.

 

Deschiderea va avea loc joi, 12 ianuarie, începând cu orele 18.00, la sala Irina Nicolau și va fi precedată de un eveniment muzical cu participarea lui Horațiu Mălăele, Ionuț Ștefanescu si Grigore Leșe, care se va desfășura la Studioul Horia Bernea.

 

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până la 29 ianuarie 2023, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea este închis.

 

Prețul biletului de intrare: adulți – 12 lei; pensionari – 6 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 3 lei

 

 

Vera își începea lista cu obiective pentru noul an.

Pe primul loc, pe foaie, stă scris, cu litere mari:

CUM SĂ FIU O MAMĂ MAI BUNĂ:

(desigur, simplul fapt că scrie aceste 7 cuvinte ne face să știm deja că Vera este o mamă bună)

 

Vera își propune să facă lucrurile mai bine, de acum înainte. Să știe ce cuvinte să folosească, atunci când lucrurile se mișcă greu, sunt iritante și frustrante, să știe cum să se bucure de vorbele potrivite și cum să le îndrepte pe cele nepotrivite (pentru că și cuvintele grele apar uneori în relația cu copiii noștri, și ne dăm seama după o oră sau două ce ar fi fost bine să fie făcut, pentru că regretăm sau ne macină gesturi și grimase și comportamente de care nu suntem încântați, ca părinți).

 

Ce să așezăm pe listă, spre aducere aminte?

Poate că în primele rânduri din listă ar fi potrivit să fie scrisă replica părintelui:

,,Am greșit/ am făcut o greșeală. Îmi pare rău.”

 

A spune ca adult ,,am greșit” înseamnă asumarea responsabilității pentru ceva anume. Ce mesaj mai puternic le putem transmite, noi, adulții, copiilor noștri, dacă nu puterea ce vine din asumare? Un „îmi pare rău“ spus și crezut îi arată copilului că regretele unui părinte nu sunt vorbe goale, ci au valoare și putere iar acțiunea nepotrivită, deja regretată, nu va mai fi repetată.

 

 

Părinții nu au întotdeauna dreptate. Copiii ar trebui să știe că persoanele-stâlp, mama și tata, fac și ei greșeli uneori, greșeli pe care le asumă și le îndreaptă.

A spune ,,îmi pare rău” nu presupune o schimbare de rol. Nicidecum. Nu înseamnă că autoritatea ta îți este știrbită. Înseamnă: respect, încredere, un model de bună comunicare.

 

Și ce mai stă scris pe lista Verei?

Stă scris așa: Ce facem când ne supărăm unii pe alții?

În primul rând ar fi bine să ne aducem aminte că noi suntem în aceiași tabără cu copilul. Pe același mal, în aceeași barcă. Nu ne poziționăm împotriva lui. Uneori suntem supărați, ba chiar furioși. Uneori spunem cuvinte nepotrivite, pe care le regretăm. Emoțiile sunt normale. Ele vin și pleacă însă. Suntem responsabili fiecare pentru comportamentele noastre.

Este în regulă să ne simțim supărați, triști, temători, furioși, frustrați. Însă ceea ce contează, la sfârșitul zilei, este că suntem acolo unul pentru altul, că viața noastră împreună este formată din o grămadă de lucruri bune pe care le împărtășim.

Copilul trebuie să înțeleagă că o emoție puternică vine și pleacă și orice greșeală poate fi reparată.

 

Sunt eu, adultul, atotștiutor?

Viața ne dovedește că NU. Așa că este în regulă ca Vera să le spună în răstimpuri copiilor ei: ,,…hmmmm, nu știu răspunsul la această întrebare acum, însă mă voi gândi, mă voi documenta, voi întreba și voi afla, voi găsi cea mai bună formulă, voi căuta să lămuresc asta”.

Și pe listele voastre sunt câteva idei la care vă gândiți pentru a le aplica în relația cu copiii voștri? Da, desigur. Până data viitoare să repetăm ceea ce a pus Vera pe lista ei. Vom găsi, desigur, alte lucruri care dau roade benefice și cresc tare bine și sănătos relația dintre noi și copiii noștri.

 

 

10 ianuarie 2023, ora 17.30, Sala Noua Galerie

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită marți, 10 ianuarie 2023, la ora 17.30, la Sala Noua Galerie, la evenimentul „Ghizunariu: închiderea”

 

Deconspirăm.

Am deschis expoziția „Ghizunariu” la final de noiembrie 2022, după câțiva ani de documentare a cobzelor țărănești din Moldova și Muntenia. Am construit evenimentul ca pe o semi-ficțiune în care elementul etnografic a rămas nealterat și, în același timp neexplicat. Personajul central – Ghizunariu, un meșter real, s-a arătat în expoziție ca fiind rezultatul suprapunerii mai multor figuri pe care le-am întâlnit sau despre care am auzit vorbindu-se în călătoriile mele prin satele Moldovei. Întreg ansamblul expoziției, cu piesele-i țărănești expuse într-o manieră ludică, uneori mai apropiată de spațiul unei galerii de artă decât de cel al unui muzeu etnografic, a fost gândit ca un suport pentru meditație și reflecție. Subiecte posibile: varietatea cobzelor țărănești, unicitatea fiecărui instrument, asprimea și uneori brutalitatea interpretării muzicale, trecerea timpului, moartea, locul fiecăruia dintre noi în lume, rolul culturii țărănești în ziua de azi. Iar dacă la vernisaj ne-am bucurat împreună de sunet, de mirosul de porumb, de povești și întrebări, vă invit ca acum, la închiderea expoziției, să continuăm această bucurie, de data aceasta însoțită de câteva decodificări necesare.

 

Curator: Sașa-Liviu Stoianovici, MNȚR

 

Mitică Popescu, unul dintre cei mai mari actori români de film, teatru, radio și televiziune, s-a stins din viață în data de 3 ianuarie 2023, la vârsta de 86 de ani. Maestru al comediei românești, deși o personalitate, a dat mereu dovadă de modestie, asemenea întregii generații de actori de aur a României din care a făcut parte. A jucat în numeroase piese de teatru și filme de referință – dintre toate rolurile jucate, Cocoșilă din „Moromeții” a rămas memorabil, însă, de obicei, toate spectacolele din a căror distribuție făcea parte se încheiau cu aplauze spumoase menținute minute în șir. Teatrul Mic, acolo unde maestrul a activat în ultima parte a vieții, îl caracterizează:

 

„Actor de mare farmec personal, sarcasmul pigmentându-i cu strălucire creațiile complexe, deopotrivă dramatice, comice și muzicale”

 

O iubire pentru teatru ce a învins orice obstacol

Născut în 2 decembrie 1936, la București, Dumitru Popescu (numele său la naștere) a avut primul contact cu scena când era elev, fiind cooptat în echipa de dansuri populare românești a școlii. A prins astfel drag de scenă și a început să facă figurație la Teatrul Armatei, viitorul Teatru Nottara. Ajuns la vârsta maturității, în ciuda faptului că mama sa își dorea să devină preot, el a ales să urmeze cursurile Facultății de Teatru, devenind, în cele din urmă, actor.

 

 

Era în anul II la Teatru, în 1958, când, aflat la onomastica unui prieten, a asistat la o discuție în care o câțiva participanți și-au exprimat dorința de a pleca în America. La scurt timp, după doar câteva zile, a fost arestat de Securitate, pe motiv de „trădare și trecere de frontieră”, fiind condamnat la 3 ani de închisoare pentru „nedenunțare de acte preparatorii pentru trecerea frontierei”. A fost închis la Jilava, la Periprava și la Balta Brăilei, la Salcia, unde a făcut parte dintr-o colonie de muncă ce a lucrat la dig, la canalele de desecare, urmând ca în 1961 să fie eliberat. Condamnarea i-a adus și excluderea din Institutul de Teatru. După eliberare, Securitatea a continua să-l țină sub observație, impunându-i să nu ofere niciun amănunt despre perioada în care a fost închis.

Are ocazia să se reconecteze cu pasiunea sa, teatrul, în 1963, când i se permite să dea din nou examen la Teatru, datorită faptului că s-a remarcat în primii doi ani de facultate, înainte de a fi condamnat. Astfel, în 1967 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București.

 

 

„Actor de mare farmec personal”

Prima sa apariție pe scenă a fost la Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara. Apoi, în următorii 7 ani, a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Debutează, în 1973, la București, pe scena Teatrului Mic, în piesa „Philadelphia ești a mea” de Brian Friel.

În 1974 a jucat în spectacolul „Matca” de Marin Sorescu, alături de Leopoldina Bălănuță, cea care avea să îi devină soție. S-au căsătorit în 2 iunie 1977, când el avea 40 de ani, iar ea 42.

Debutul său în film are loc odată cu interpretarea rolului Romniceanu, în „Dincolo de nisipuri” (1974). Dintre toate filmele din a cărui distribuție a făcut parte, memorabil rămâne rolul lui Cocoșilă din filmul „Moromeții” (1987), în care a jucat alături de Victor Rebengiuc și Luminița Gheorghiu. În plus, actorul s-a remarcat prin rolul din „Vănătoarea de vulpi” (1980), ecranizare a romanului „Niște țarani” de Dinu Săraru.

 

 

De-a lungul vieții sale, Mitică Popescu a fost un colaborator constant la Teatrului Național Radiofonic. Totodată, acesta a fost prezentatorul uneia dintre cele mai longevive producții ale Televiziunii Române, emisiunea „D’ale lui Mitică”, a cărei difuzare a început în 2000 pe postul TVR2.

Câteva dintre piesele de teatru în care Mitică Popescu a jucat:

  • „Cititorul de contor” de Paul Everac (1976)
  • „Să îmbrăcăm pe cei goi” de Pirandello (1978)
  • „Mestrul și Margareta” de Bulgakov (1980)
  • „Niște țărani” de Dinu Săraru (1981)
  • „O femeie drăguță cu o floare și fereste spre nord” de Eduard Redzinski (1986)
  • „Pescărușul” de Cehov (1993)
  • „Cum vă place” de William Shakespeare (1996)
  • „Sonata fantomelor” de August Strindberg (1999)
  • „Școala femeilor” de Moliere (1999)
  • „Sluga la doi stăpâni” de Carlo Goldoni (1999)
  • „Viitorul e maculatură” de Vlad Zografi (2000)
  • „Alex și Morris” de Michael Elkin (2004)
  • „Colonia îngerilor” de Ștefan Caraman (2007)

 

 

O selecție cu filme din a căror distribuție a făcut parte:

  • Stejar, extremă urgență (1974)
  • Mere roșii (1976)
  • De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
  • Înghițitorul de săbii (1981)
  • Glissando (1985)
  • Căsătorie cu repetiție (1985)
  • Secretul armei … secrete (1988)
  • Cel mai iubit dintre pământeni (1993)
  • Dulcea saună a morții (2003)
  • Păcală se întoarce (2006)
  • Ticăloșii (2007)
  • Umilință (2011)

 

Astăzi, 6 ianuarie, Maestrul a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu din București, alături de soția sa, Lopoldina Bălănuță.

 

Credit foto: Dan Vatamaniuc, Ioana Chiriță, Agerpres

 

 

Miruna Boboc este o tânără vizionară ce a plecat la drum în viață cu convingeri bine închegate în familie, dar a avut o dorință de a evolua pe scara bunelor maniere întrucât a studiat, s-a perfecționat și a devenit formator în bune maniere în Franța.

Și-a dat voie să îmbrățișeze oportunitatea să-și dezvolte abilitățile sociale într-un mod elegant și crede cu tărie că lecțiile primite în interiorul școlii absolvite o vor însoți pe tot parcursul vieții. Din acest motiv bine întemeiat, s-a gândit să împărtășească cele învățate și cu copii din școli sau adulți, la rândul lor să-și lărgească paleta de deprinderi care îi vor ajuta să își dirijeze activitățile sociale și școlare cu ușurință și rafinament. Totodată, Miruna Boboc consideră că își pot îmbogăți simțul etic, estetic și pe cel al integrității.

Să îi cunoaștem frumoasa poveste a escapadei sale academice și să descoperim ce ticluiește în acest nou an!

 

 

Miruna, înainte să vorbim despre școala sau școlile de bune maniere pe care le-ai urmat, cu ce valori ai plecat tu la drum însușite și îmbrățișate în sânul familiei tale?

Piatra de temelie a bunelor maniere este fără doar și poate, familia. Provin dintr-o familie minunată, simplă și modestă, în care empatia, onestitatea și bunul simț au fost principalele valori insuflate. Parenting-ul pe care ai mei l-au folosit, unul atât de natural și intuitiv, a fost, cred eu, reușit. Rezultatul este un adult rațional dar și empatic, manierat și cu principii sănătoase.

 

Conștientizezi valoarea bunelor maniere, dar cât de mult contează cei șapte ani de acasă?

Expresia „cei 7 ani de acasă” nu este lipsită de sens. Anii copilăriei m-au învățat că manierele vin mai mult din inimă și se referă la amabilitate și bună-cuviință, la respect, bunătate, considerație față de sentimentele celuilalt si nu neapărat la un anumit set de reguli. Am petrecut mult timp în casa bunicilor și pot spune fără ezitare că cei care nu s-au bucurat de acest privilegiu au pierdut mari bucurii. Prin puterea exemplului, figurile active ale copilăriei mele mi-au predat lecția empatiei și a bunului simț. Dacă ar fi să mă gândesc la primii mei 7 ani de viață, cred că am înțeles bunul simț ca fiind ceva firesc, nu strict sau impus; ci pur și simplu înțelesesem că în familie, sau în relațiile interumane, acesta este ingredientul care nu are voie să lipsească.

 

Când te uiți în oglindă, cum te vezi, Miruna?

Când privesc în oglindă, văd o tânără de 24 de ani, ambițioasă și pusă pe treabă, cu un ghiozdan mare în spate încărcat cu experiențe și trăiri, dezamăgiri și reușite, dar deschis (semn că mai e loc și de altele), cu ochii negri și strălucitori care-i trădează entuziasmul și un zâmbet foarte larg. Văd bucurie, veselie, poftă de viață, văd un chip care se bucură de darurile pe care le-a primit din partea divinității.

 

 

Cum te vedeai înainte de cursurile la școala de bune maniere pe care ai urmat-o în străinătate?

Cu siguranță mai „săracă” din punct de vedere al cunoștințelor acestui domeniu, și sigur mult mai timidă și nesigură pe mine. De aici a și plecat ideea de a urma cursuri de etichetă și bune maniere, dintr-o necesitate, în primul rând, pentru mine. Bunele maniere mi-au clădit încrederea în mine, în oamenii ce mă înconjoară, și simt că și a lor față de mine. Chiar citisem un studiu psihologic care spunea că atunci când avem o părere bună despre noi, cu atât mai bine îi vom trata pe cei din jur și la rândul nostru vom fi tratați la fel de bine, și subscriu. Dacă bunele maniere își au bazele in sânul familiei, eticheta se învață, iar eu mi-am propus să o învăț pentru că educația este, după părerea mea, cea mai puternică armă în fața provocărilor pe care viața ți le pregătește. Am început timid, citind „Codul bunelor maniere”, care m-a fascinat (dându-mi seama câte greșeli făceam din neștiință), și mi-am propus să aprofundez, înscriindu-mă la o școală de bune maniere.

 

Povestește-mi puțin și despre escapada ta academică. Unde ai învățat, ce studii ai terminat și ce diplome te recomandă?

La finalul liceului eram convinsă că vreau să fiu polițistă și că asta este calea mea. M-am antrenat, m-am pregătit din punct de vedere teoretic, și nimic nu părea să îmi stea în cale, însă Dumnezeu avea altceva pregătit pentru mine. M-am accidentat la ultimul antrenament înainte de probe, iar admiterea a fost imposibilă. A doua opțiune era facultatea de Litere, specializarea Franceză/Germană. Am fost admisă aici, însă, în primul an de facultate, am stat cu gândul tot la Academia de poliție, până când m-am angajat la o multinațională. Am lucrat în timpul studiilor part-time, full în vacanțele de vară, și pot să spun că a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea, deși solicitantă. Am legat prietenii sănătoase și sincere, am evoluat din toate punctele de vedere, și cel mai important este că m-am descoperit, mi-am dat seama de ce nu puteam fi polițistă: pentru că pentru mine era pregătită o altă aventură. A fost un schimb intercultural extraordinar, aveam colegi din toate colțurile lumii, am fost fascinată să aflu tot ce ține de culturile și tradițiile lor. Cred că această combinație a fost foarte reușită, să studiez cultura și limba franceză la facultate, dar să o și practic la nivelul acesta. M-am înscris apoi la un master în Managementul Resurselor Umane, și la un altul în Studii Francofone. Însă ceea ce mă recomandă în activitatea pe care o desfășor sunt cursurile școlii “École de Savoir Vivre din Franța”, și un curs de formator autorizat ANC la București. Totuși, aparte de orice diplomă ce se află în portofoliul meu, ceea ce mă definește cel mai bine este iubirea nemărginită pentru copii, pentru educația lor, pentru cultură și pentru oameni în general.

 

 

Ce lucruri prețioase ai învățat la școala de bune maniere și poți să le transmiți cititorilor în câteva idei?

A fost o perioadă foarte frumoasă din viața mea din care am învățat că bunele maniere nu se sting niciodată și că deprinderea respectului, dezvoltarea stilului personal, respectul de sine, standardele și protocolul, deși poate sună pretențios, se referă de fapt la dezvoltarea bunului simț.

 

Au existat reguli la școlile pe care le-ai urmat, pe care nu le-ai înțeles sau ți-a fost greu să le aplici într-un fel?

Categoric! Nu știu dacă a fost ceva ușor. Așa cum am spus anterior, provin dintr-o familie simplă și modestă, nu dintr-o familie regală. Primele cursuri au venit ca o conștientizare a greșelilor pe care le făceam zilnic, din neștiință. Practic, a trebuit să învăț să stau jos, să merg corect, să fiu mai deschisă și către alte culturi (eticheta este atât de diferită în funcție de cultură), să îmi corectez anumite deprinderi greșite dobândite poate încă din copilărie, și nu e tocmai ușor să aduci schimbări în comportament, psihologic vorbind, necesită timp.

 

Cum te-ai decis să îți faci prima școală și cărui public te adresezi?

M-am decis să pun bazele unei astfel de școli în primul rând pentru că generațiile următoare au nevoie să fie martore a ceea ce înseamnă bunătate, bune maniere, etichetă. Să știți că deseori mă lovesc de păreri conform cărora am început școala pentru că văd totul foarte negativ și cenușiu, că oamenii nu mai sunt empatici și toată lumea se comportă urât cu toată lumea. Deloc așa! Oamenii cunosc bunele maniere, dar devenim egocentriști pentru că trăim totul pe „repede înainte”, pentru că nu mai avem timp să fim atenți și la nevoile celuilalt. Uităm de lucruri mici, dar cu o atât de mare importanță și însemnătate: un „mulțumesc”, un „Bună ziua” în lift, deși aparent banale, aceste lucruri nu sunt lipsite de importanță. Tocmai pentru că nu vorbim de niște calități înnăscute, ci aici intervine teoria imitației. Și, probabil, că a fost și faptul că lucrând în învățământ, am reperat care ar fi necesitățile și lipsurile acestui sistem. Principalul motiv pentru care m-am decis sa pornesc proiectul a fost  dorința de a face mai mult pentru copiii și generațiile de la care am așteptări atât de mari.

 

 

Cum de te-ai întors acasă? Ce ai regăsit la Iași?

Mi-am imaginat că voi regăsi țara despre care învățasem în timpul orelor de Cultură Franceză, cu oameni primitori și prietenoși, eleganți și rafinați, empatici. Ei bine, în realitate nu a prea fost așa. O combinație de naționalism și rasism a făcut ca experiența franțuzească să nu fie una tocmai roz în ochii mei, deși aveam aceeași activitate ca și în țară, mediul a făcut ca totul să îmi pară mai greu. M-am întors acasă poate un pic dezamăgită, dar mai ambițioasă. M-am angajat la o firmă de consultanță în fonduri europene, unde lucrez și în prezent și am intrat în același an în învățământ, predând limba franceză. Le fac în paralel. Anul acesta m-am întors în Franța pentru cursurile de bune maniere. De data aceasta am descoperit o altă zonă a Franței, zona de Sud, care aduce foarte mult cu imaginea pe care o aveam și acum 3 ani, ceea ce mă provoacă să descopăr și alte regiuni. Cât despre Iași este orașul meu de suflet, nu m-aș mai muta de aici vreodată! Oameni frumoși la trup și suflet, empatici, primitori, nimic mai frumos!

 

Cum ai reușit să combați mitul cum că bunele maniere sunt doar pentru doamnele din înalta societate?

Din fericire, nu m-am lovit deocamdată de această preconcepție. Poate și pentru că momentul la care am demarat proiectul este unul oportun. Acum nu mai există atât de multe stereotipuri legate de bunele maniere. Părinții sunt foarte conștienți și totodată bine informați, cel puțin cei cu care eu am luat contact până acum, caută mijloace interactive de educare si cizelare a copiilor. Cu toate că citeam recent exact despre asta, despre faptul că există un interes sporit pe care îl acordăm acum vieții duceselor, brusc suntem interesate de vestimentația lor, felul în care își cresc copiii, cum mănâncă. Un psiholog a explicat acest comportament ca fiind o nevoie de reguli pe care să le respectăm, o întoarcere în copilărie la reguli pe care mama le impunea, iar noi le respectam. Noi știam că trebuie să ne ghidăm viața după anumite reguli, ceea  ne oferea un confort emoțional.

 

 

Ce proiecte ticluiești, Miruna?

Cel mai important obiectiv pentru anul acesta este absolvirea școlii English Manner, din Londra. Îmi pun toate resursele în acest proiect și îmi doresc să fiu cea mai bună versiune a mea. Sper să reușesc să aduc cursurile și sub formă de opțional, în grădinițele si școlile din Iași. Există țări precum Spania în care bunele maniere se studiază în școli ca materie propriu-zisă. Totodată, intenționez sa organizez ateliere și cursuri de etichetă și protocol și pentru adulți, poate chiar în mediul de afaceri.

 

 

Regina Ana, soția Regelui Mihai I, s-a născut ca principesă de Bourbon-Parma, la Paris, în 18 septembrie 1923. A fost fiica Principelui René de Bourbon-Parma și a principesei Margareta a Danemarcei și a avut trei frați – Principii Jacques, Michel și André de Bourbon. S-a căsătorit cu Regele Mihai I în 1948, la Atena, și au avut cinci copii. A venit pentru prima dată în România în 1992, urmând ca, din 2001, să aibă reședința oficială la Palatul Elisabeta alături de Regele Mihai. Regina Ana a României s-a stins din viață în ziua de 1 august 2016. Regina Ana a fost o persoană caldă, despre care s-a afirmat, în mai multe cărți, că a avut întotdeauna ceea ce se cheamă la joie de vivre, bucuria de a trăi, chiar și atunci când nu avea un ban.

 

 

Anne de Bourbon

A copilărit în Franța, împreună cu cei trei frați ai săi. În 1939, după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, familia sa și-a căutat refugiul în Spania, Portugalia și SUA. A urmat școala de artă de la New York, unde a studiat pictura timp de trei ani. În jurul vârstei de 19 ani, Regina a lucrat ca vânzătoare de panglici și flori artificiale la magazinul universal Macy’s pentru a-și câștiga existența, experiență ce a învățat-o o lecție prețioasă – în timp ce există persoane care pot fi foarte politicoase cu tine, altele te tratează ca și cum nu ai exista. De atunci, Ana a fost foarte atentă ca întotdeauna să spună mulțumesc și bună ziua vânzătorilor.

În 1943 cere permisiunea mamei sale să meargă pe front în Europa, sub culorile patriei ei, Franța, iar mama sa acceptă. În septembrie 1943, în vârstă de doar nouăsprezece ani, Ana a pornit la război, mergând în diverse țări pentru a lupta, alături de tatăl și frații săi, pentru o Europă liberă și demnă. În război, în cei doi ani și jumătate pe care i-a petrecut pe front, a avut mai întâi gradul de caporal, apoi aspirant, ulterior fiind avansată la gradul de locotenent. La început, Ana a condus o ambulanță, muncă pe care a considerat-o deosebit de dificilă din cauza faptului că vedea foarte multă suferință – tineri răniți, care nu aveau familii, despre care era cert faptul că urmau să moară. După ceva timp, a devenit șoferul personal al comandatului, făcând curierat.

 

 

Regina Ana

Avea 22 de ani când s-a întors din război. În toamna anului 1947 l-a cunoscut, la Londra, pe Regele României, invitat la nunta Principesei Elisabeta a Marii Britarii, viitoarea Regină Elisabeta a II-a. Ana l-a cunoscut pe Rege în cadrul unui dineu la Ambasada Luxemburgului de la Londra, dineu organizat de vărul acesteia, Jean de Luxemburg. Cum nu ieșise de multă vreme din armată, în loc să facă o reverență, Ana a luat poziția de drepți și l-a salutat lovindu-și călcâiele, ca un soldat. S-a simțit stânjenită imediat, astfel că a părăsit rapid conversația.

Ulterior, Ana și Regele Mihai au mers la cinema împreună – moment în care Alteța Sa l-a învățat pe Rege cum se trăiește simplu, nu într-un palat. Acesta nu știa cum se stă la coadă la cinematograf, cum se cumpără un bilet, cum se plătește la un magazin sau o cursă cu un taxi. La doar o săptămână, Regele i-a cerut mâna. În timp ce Ana era catolică, Regele era ortodox. Mama și soacra acesteia, Regina Elena, au mers împreună să ceară acordul Papei Pius XII, mama Anei ajungând chiar să dea cu pumnul în masă pentru a obține acordul Papei. În cele din urmă, după abdicarea forțată a regelui Mihai, regele Paul al Greciei a invitat cuplul să se căsătorească la Atena, eveniment ce a și avut loc, la data de 10 iunie 1948, la Palatul Regal, unde a participat întreaga Casă Regală a Greciei. Părinții Anei nu au putut participa la nuntă, prințul Erik de Danemarca fiind cel care l-a înlocuit pe tatăl Anei. Întrebată în cadrul interviului dacă nu s-a simțit o victimă sau dacă nu a suferit că nimeni din familia sa nu a participat la nuntă, Ana a răspuns simplu nu, explicând faptul că a fost alegerea sa să se căsătorească cu Regele Mihai. În 1966, cuplul regal și-a reînnoit jurămintele la Monaco, în cadrul unei ceremonii religioase catolice.

 

 

Exilul Regelui Mihai I

După nuntă, a început exilul Regelui Mihai și al soției sale. Până la sfârșitul anului 1948, cei doi au locuit în Vila Sparta din Florența. Anul următor s-au mutat în Elveția. În 1950, cuplul regal s-a mutat în Anglia, unde s-a stabilit până în 1956. În acești ani, Ana a lucrat ca tâmplar, într-un atelier improvizat acasă. În perioada 1956-1976, cuplul a locuit în satul Versoix, în Elveția, în Vila Fantasia.

Regele Mihai și Regina Ana au avut împreună cinci copii. În 1949 s-a născut primul copil al cuplului regal, principesa moștenitoare Margareta. În 1950 s-a născut cea de-a doua fiică, principesa Elena. Trei ani mai târziu, în 1953 s-a născut cea de-a treia fiică, Irina, care nu face parte din linia de succesiune la Coroana României. Cel de-al patrulea copil, principesa Sofia, s-a născut în 1957, iar în 1964 s-a născut principesa Maria, cel de-al cincilea copil al cuplului regal.

 

Stabilirea în România

Din iubire pentru țara inimii Regelui Mihai I, România, cuplul regal a încercat să revină în țară încă din 1990, însă nu i s-a permis accesul până în 1992, când au făcut o vizită cu caracter privat la invitația arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, Pimen. A fost prima dată când Regina Ana a ajuns în România. În ciuda faptului că după această vizită Regele Mihai I nu a mai primit aprobarea de a reveni  în țară pentru câțiva ani, între 1992 și 1997, Regina Ana a vizitat aproape toate marile orașe ale României.

Regele Mihai I și Regina Ana s-au stabilit definitiv în România în 2001, la Palatul Elisabeta în data de 18 mai și la 1 iunie la Castelul Săvârșin. În 2018, familia regală a fost repusă în posesia Castelului Peleș, oficial, însă cuplul regal a declarat că porțile castelului vor rămâne mereu deschise românilor.

Regina Ana s-a stins din viață la data de 1 august 2016, în Elveția. Trupul neînsuflețit al acesteia a fost adus în țară, iar la 13 august au avut loc funeraliile acesteia la Mănăstirea Curtea de Argeș.

Pe parcursul vieții sale, Regina Ana a oferit un singur interviu unui jurnalist român. Este vorba de interviul acordat Eugeniei Vodă, pentru emisiunea Profesioniștii, difuzată pe TVR. Mai jos, câteva pasaje din ediția de colecție, în care poate fi admirată simplitatea, noblețea și căldura Majestății Sale Regina Ana de România. Interviul integral realizat de Eugenia Vodă cu Regina Ana a României poate fi vizionat aici.

 

 

Declarațiile Reginei Ana a României:

  • „Sunt o femeie normală, care a avut bucuria, fericirea de a se căsători cu un om extraordinar, regele Mihai de România. Sunt fericita să fiu soția Sa, totuși, tot acest protocol și tot /…/ nu îl înțeleg.”
  • „Calitatea pe care o prefer la un bărbat aș spune că este onestitatea. La o femeie – să fie sinceră.”
  • „Îmi plac oamenii sinceri. Trebuie să te porți cum ți-e felul.”
  • „Sunt fericită unde mă aflu. Nu am nevoie să-mi imaginez fericirea, sunt fericită.”
  • „Știți, munca vă conferă libertate. Dacă nu munciți, ce faceți, ieșiți, vă plictisiți. Dacă aveți un serviciu, sunteți fericit. /…/ Munca este ceva important.”
  • „O doamnă adevărată o cunoști imediat pentru că e umilă, modestă.”
  • „Să faci ceva în viață, despre asta este vorba. Ne-au învățat să muncim. Mama și tata au fost niște oameni extraordinari.”
  • „Sunt multe lucruri care nu-mi plac, dar pe primul loc sunt oamenii îngâmfați, cu nasul pe sus. Care-i privesc pe ceilalți de sus.”
  • „Este mai ușor să fii dezordonat decât ordonat. Să fii ordonat, este o disciplină și eu n-am această disciplină. Și atunci prefer să fiu dezordonată.”
  • „Nu neapărat să te distrezi, dar să trăiești fiecare zi. Asta este deviza mea. Nu te gândi la ziua de mâine. Până mâine mai e… Ziua de ieri a trecut, să trăim ziua de azi. Și azi păstrez această deviză. Nu știi niciodată ce o să se întâmple. „O să vedem mâine”, se poate spune. Dar întotdeauna cu un imens semn de întrebare. O să vedem… Oare o să vedem, sau nu? Azi știm, pentru că trăim clipa.”
  • „E foarte greu să pierzi o țară. Gândiți-vă, pierzi totul! Când îi văd astăzi pe bieții refugiați, mi se pare ceva îngrozitor. Azi vezi refugiați peste tot în lume. Să pierzi totul! Nu mai ai rădăcini… Pentru că rădăcinile sunt în țara ta. E foarte greu… Ce bucurie a simțit (Regele Mihai I) când s-a putut întoarce aici, în România, țara inimii lui…”
  • „Era alegerea mea. Dacă iubești pe cineva, e alegerea ta. Alegerea mea era regele Mihai. Deci m-am măritat cu regele Mihai!”
  • „Văd oameni mergând abătuți, cu un aer învins. Ei nu știu să privească viața. Viața poate fi foarte frumoasă. Critic oamenii care nu știu cât de fericiți sunt.”
  • „Eu sunt soția unui rege!”
  • „Ne vorbea despre România, patria lui, în fiecare zi, mie și copiilor. Deci e un om care a fost mereu aici! Și care va rămâne mereu aici! Sunt mândră să-i fiu soție și cred că pot privi acolo sus și pot spune: Doamne, îți mulțumesc!.”

 

Bibliografie: www.casamajestatiisale.ro, www.eugeniavoda.ro

Sursă fotografii: Fundația Regală Margareta a României, Știri TVR

 

 

 

 

 

Cristina Diana Enache pictează de când se știe și se dăruiește artei cu foarte mare dragoste. A îmbrățișat-o din vremea copilăriei, iar talentul descoperit timpuriu de către familie a fost fructificat într-o școală pe domeniul artistic în Focșani. 

Totul a început dintr-o joacă infantilă, și culmea, a ajuns să dea viață poveștilor din cărți. Face ilustrație, deși primii bani i-a câștigat din pictura pe icoane. Asta se întâmpla pe la vârsta când unii dintre noi nici nu știam ce liceu să urmăm și care specializare să o alegem ca să studiem.

Să o cunoaștem!

 

 

Dai viață cărților de povești prin desen. Cât de multă bucurie îți aduce lucrul temeinic făcut de mâna ta?

Pictez de când mă știu. În ultimii ani mi-am dat seama că pictura nu e doar parte din mine, ci și o mare parte din lumea mea. Poate sună a clișeu, dar e terapie, e visare, e călătorie către mine. Mă ajută să nu mă pierd.

E înălțător când vezi cum ceea ce ai creat tu cu mâinile tale din emoțiile și trăirile tale, atinge sufletele privitorilor și naște alte emoții fiecare având filtru sau propriu. E misiunea mea de viața să bucur prin culoare și frumos.

 

Cristina, cine a descoperit talentul tău și ți l-a fructificat în timp?

Ca orice copil, am desenat de mică. Era o joacă. Tata îmi făcea desenele și eu le coloram, cărțile de colorat se terminau repede și erau deja plictisitoare. Și a fost așa o joacă până în clasa a cincea, când mama m-a înscris la liceul de arta Gheorghe Tătărescu din Focșani (liceul era abia înființat) la clasa doamnei Ortansa Mazilu care practic m-a descoperit. Nu cred în talent nativ, cred în zi după zi de exercițiu, zi după zi de căutări de mai bine, fiecare visând să ajungă la o performanță anume.

 

 

A fost de la sine înțeles că vei urma cursurile unei școli cu specific? Ce-mi poți spune?

Lucrurile s-au așezat oarecum firesc. Din clasele primare am început să particip la concursuri la care luam premii, chiar premiul internațional. Am aflat mai târziu că a fost luat de mine prin clasa a 7-a, medalia de argint în India. Am spart practic gheața

A fost firesc pentru mine să continui la liceul de artă unde am avut alți îndrumători, în special doamna Elena Barhalã de la care am prins dragostea pentru icoana bizantină. Eram de-a dreptul fascinată de tot ce însemna pictura bizantină. Am început cu icoanele pe sticlă, ca mai apoi să lucrez pe lemn, unde e mult mai complex și anume prepararea lemnului, aurirea. Dar sentimentul și trăirea pe care o ai când lucrezi la o icoană e de nedescris. Și uite așa am continuat până am ajuns către studiile universitare și drumul meu aici a luat ușor alta direcție, dar nu m-am oprit niciodată din a picta.

Eram într-o perioadă în care simțeam că mi se decide viitorul și cumva nesigură pe ce drum să aleg pe mai departe. E foarte important să ai cumva un îndrumător care să te ajute să descoperi în tine ce vrei cu adevărat la acea vârsta.

 

Ce face arta din om? Cum a lucrat pentru tine?

Pe mine, arta sub toate formele ei, simt că mă ține pe o frecvență mai înaltă, îmi deschide mintea și sufletul, îmi deschide noi orizonturi. Ilustrația a apărut în viața mea întâmplător. Pe vremea aceea locuiam în nordul Italiei la câțiva km Veneția. Îmi aduc aminte că era a doua zi de Crăciun și îmi era dor de casă, de ai mei dragi, de locuri, de rădăcinile mele, și, la impulsul acestor trăiri, m-am pus să ilustrez o zână ,am folosit ca inspirație povestea unei fotografe originară tot din Focșani. Îmi plăcea foarte mult pasiunea ei pentru frumos și căprioare. Am „zânificat-o”, am îmbrăcat-o în straie populare și am postat imaginea pe Facebook. Desenul a devenit oarecum viral și fain mi-a fost sentimentul. Și apoi au început să apară comenzi de zâne, ceva cu totul nou pentru mine.

La scurt timp, am fost contactată de o editura din Făgăraș pentru a ilustra o carte cu prinți și prințese. Am acceptat cu mari emoții proiectul. Practic, acestea au fost aripile mele către ilustrație pentru copii și au un loc aparte în sufletul meu. Sunt convinsă că cineva de sus i-a trimis la momentul potrivit în viața mea. Apoi totul a decurs atât de lin către alte proiecte, fascinant era pentru mine bucuria unei noi cărți dar si faptul că învățam lucruri noi și cunoaștem oameni noi. S-au legat prietenii frumoase cu oamenii cu care am lucrat și mă simt cu adevărat binecuvântata pentru asta.

 

 

Să fii înconjurat de oameni frumoși alături de care să crești e un mare dar. O, e greu! Sunt zile când oricât aș trage de mine nu iese nimic, lucrurile nu merg forțate și deși știu lucrul asta îmi e greu de fiecare data să accept. Sunt genul de om foarte activ care nu poate sta.

Și atunci îmi dau seama că e cazul să iau o pauza, ori grădinăresc dacă e anotimp frumos și îmi permite vremea, ori gătesc ceva, ori fac o plimbare. Călătoriile în natură sunt o sursă bună de inspirație.

În copilărie, visam să devin designer vestimentar ,am avut o perioadă lungă în care desenam tot felul de rochițe și mă pasiona să le pun în practică, ca ii forfecam mamei toate materialele ce găseam prin casă. Sunt singura din familie care pictează.

Alex, fiul cel mare, are o imaginație fantastică și un simț al frumosului aparte, dar nu e pasionat de desen. Pasiunile lui sunt spre știință, iar cel mic care are abia un an și 4 luni și e fascinat de pensule și culori, dar e și normal la vârsta asta, dar vedem.

Îmi doresc ca ei să își urmeze calea lor, nu țin neapărat să mă moștenească.

 

Se câștigă din artă?

O, complicată întrebare! Eu am ajuns în punctul în care pot spune că se câștigă din artă, acum depinde de așteptările fiecăruia. E drum lung până să ajungi să monetizezi munca ta. Eu am o credință și anume dacă faci ceea ce îți place și muncești mult, e imposibil banii să nu apăra. Primii mei bani i-am câștigat prin clasa a 9-a, o icoană pe sticlă mi-a fost cumpărată de profesoara de limba română. Eram foarte încântată că îmi pot câștiga singură banii, căci de la acea icoană au urmat multe altele, în special în perioada sărbătorilor de iarnă erau comenzi multe.

 

 

La ce proiecte lucrezi?

În prezent, lucrez la două cărți de povești și un proiect personal, exersez arta digitală deoarece doar așa pot lucra perioada aceasta cu bebe mic prin casă.

Nu aș renunța niciodată la modul tradițional, dar observ că exercițiul acesta digital îmi îmbogățește abilitățile artistice. Mă învață să lucrez mai cu încredere, dacă ai greșit e foarte ușor să repari.

 

 

Președinte director general al Societății Române de Radiodifuziune în perioada 2005-2010 – prima femeie care a condus radioul public în cei aproape 95 de ani de existență, cel mai tânăr director general, jurnalistă, membru al Consiliului de Administrație al SRR, realizatoare a emisiunii Serviciul de Noapte la Radio România Actualități, mamă. Este portretul Mariei Țoghină, care în octombrie 1990 a descoperit lumea magică a radioului, cucerind-o definitiv. Recent, în noiembrie 2022, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a premiat-o, pentru ediția emisiunii Serviciului de Noapte în care l-a avut invitat pe Dinu Săraru. Despre responsabilitățile oamenilor de presă din prezent, despre emoții și lecții din perioada în care a ocupat funcția de PDG, despre bucuria de a fi mamă și despre rolul lui Dumnezeu în viața sa, am discutat cu Maria.

 

 

Cum este să faci radio în 2022? Care sunt provocările, dar avantajele?

Mult mai dificil, dar și mai plin de provocări ca acum 32 de ani când mi-am început cariera în radio… Pentru a face față provocărilor prezentului trebuie să ai competențe multimedia, trebuie să fii în permanent contact cu ceea ce se întâmplă în lume. Competiția este mult mai mare față de anii mei de început în presă. Radioul public se confruntă cu mai multe provocări: competiția cu mediul digital, schimbarea modului de consum media, concurența cu posturile private, pericolul reprezentat de fake news… toate acestea obligă o modernizare rapidă, la adaptarea la evoluțiile din piața media.

 

 

Cum a început povestea ta cu radioul? Visai când erai mică să lucrezi în radio sau viața te-a purtat, pur și simplu, pe acest drum, pe care l-ai îmbrățișat cu brațele deschise?

Cred că viața m-a purtat pe acest drum! În adolescență ascultam Programul 3 și Radio Europa Liberă, mă uitam la TVR și mai prindeam uneori și postul de televiziune din Bulgaria. În acea perioadă, mai puțină televiziune însemna mai mult timp pentru lectură, pentru spectacole de teatru, concerte și pentru conversații interesante.

Am descoperit radioul în octombrie 1990 participând la un concurs de angajare pe un post din zona tehnică. Lumea radioului era una magică pentru toți cei care am avut șansa să o descoperim în acei ani.

Eu am iubit radioul din prima clipă sau de la primul sunet pentru libertatea oferită, pentru calitatea colegilor, pentru schimbările rapide de ritm. Am simțit că radioul este mai mult decât un simplu loc de muncă.

 

Din punctul tău de vedere, ce calități trebuie să posede un om pentru a fi un bun om de radio?

Trebuie să fie sincer, pasionat de meseria sa, preocupat de temele actualității, să cunoască și să respecte publicul. Dar cel mai important este să înțeleagă că a fi realizator radio este o mare responsabilitate pentru că fiecare cuvânt rostit la microfon generează energii în sufletele oamenilor – se construiește o relație bazată pe încredere și nu ai voie să îi dezamăgești!

 

Care crezi că este principala responsabilitate a unui om de presă?

Aceea de a căuta și de a spune adevărul. Nu este ceva ușor, dar merită!

 

Care este portretul unui realizator de radio? Ce stă în spatele minutelor de care ascultătorii se bucură – ce implică acest job?

Nu există un portret robot al realizatorului radio, sunt necesare câteva calități – în primul rând curiozitatea și dorința de a împărtăși oamenilor ceea ce știi, ceea ce afli, într-un limbaj accesibil. Mai trebuie să cunoască și să respecte limba română. În spatele minutelor sunt ore și zile de documentare, este un job care te solicită 24/7, nu te poți rupe de ceea ce se întâmplă în jurul tău, ești mereu în căutarea știrii sau a subiectului, de aceea și stresul este peste limitele normale. Ești norocos dacă înveți în primii ani cum să gestionezi acest stres.

 

 

Una dintre cele mai apăsătoare probleme cu care ne confruntăm la nivel global este nivelul ridicat de fake news. În acest context, crezi că are putere presa de calitate să combată acest fenomen?

Cred că presa de calitate și educația sunt armele cu care putem câștiga războiul cu știrile false și dezinformarea. Noi la radio încercăm să acoperim ambele planuri: știri, emisiuni de calitate și educative.

 

În 2005 ai fost numită președinte director general al Societății Române de Radiodifuziune, fiind prima și singura femeie care a condus radioul în cei aproape 95 de ani de existență. În plus, ai fost și cel mai tânăr director general ales, aveai 33 de ani. Care a fost primul gând pe care l-ai avut când ai aflat că ai fost numită în această funcție? Pe cine ai anunțat prima dată? Ce sentimente ai trăit? Cum s-au simțit acele emoții?

Mi s-a părut incredibil! Am fost foarte emoționată în acele momente, iar prima persoană cu care am vorbit a fost soțul meu, care mi-a spus că este o șansă extraordinară, că este convins că voi avea succes și că mă va susține necondiționat. Așa a fost și îi mulțumesc pentru că am simțit în fiecare moment acest sprijin!

 

Ai ocupat funcția de președinte director general al SRR până în anul 2010. Care sunt proiectele pe care le-ai implementat în acei ani și cu care te mândrești cel mai tare? Din punctul tău de vedere, care este impactul pe care l-ai produs în îmbunătățirea radioului public?

Cele mai importante proiecte ale mandatului meu în fruntea radioului public au fost inițierea și implementarea proiectului ADAM de digitalizare a Arhivei Radio, prin care a fost salvat patrimoniul național conservat în cadrul Fonotecii de Aur, recondiționarea Orgii și a Sălii de Concerte a Radiodifuziunii, finalizarea proiectului de modernizare a Controlului General Tehnic, emisia continuă a Studiourilor Teritoriale și lansarea online pentru toate posturile de radio din cadrul SRR, inițierea proiectului Radio Romania Chișinău, transformarea postului Antena Satelor în post național prin alocarea unei frecvențe naționale pe unde medii, alături de asumarea identității de serviciu public de radio conform cu valorile europene.

Referitor la partea a doua a întrebării tale, cred că am contribuit la consolidarea radioului public, la recuperarea credibilității și încrederii publicului. Am încurajat libertatea de exprimare și responsabilitatea jurnaliștilor de la radioul public. În acei ani, știrile Radio România concurau cu cele ale BBC România. Dar toate aceste proiecte au fost realizate împreună cu colegii din radio!

 

 

Această funcție ți-a oferit oportunitate de a cunoaște foarte mulți oameni, de a lucra împreună cu aceștia, de a lua decizii pentru aceștia – mă refer, în special, la cei peste 2000 de angajați ai SRR. Știm că este întotdeauna o provocare să coordonezi un număr mare de oameni – fiecare are propriile păreri, propriile așteptări, aspirații. Cum a fost pentru tine? Ce te-au învățat acei ani despre … oameni?

Încă din primele zile ale mandatului de PDG am simțit această responsabilitate față de marea echipă a radioului, o parte dintre colegi m-a susținut, alții au fost mai rezervați… dar pentru mine a fost un mare avantaj faptul că ne cunoșteam și că puteam discuta deschis atât problemele, cât și soluțiile. Cred că oamenii sunt cea mai importantă resursă a unei organizații, de aceea le-am acordat atenție și încredere! Am încercat ca fiecare decizie pe care am luat-o să fie una corectă. E dificil să îi mulțumești pe toți și imposibil să te iubească toată lumea… am crezut că este mai important să le câștig respectul și cred că am reușit!

Am învățat că fiecare om are nevoie de susținere, are nevoie să fie văzut, apreciat și încurajat pentru că altfel își pierde motivația.

 

Care este cea mai amuzantă amintire pe care o ai? În toată cariera ta ai interacționat cu mii de oameni – cu siguranță ai și amintiri hazlii.

Offf… caut amintiri hazlii și nu prea găsesc… fiica mea îmi reproșează, uneori, că sunt prea serioasă. Foarte amuzante au fost momentele în care am interacționat prima oară cu omologii mei, șefi ai instituțiilor publice de media din întreaga lume, și vedeam reacția lor atunci când le spuneam că sunt președinta radioului public – li se părea incredibil ca o tânără femeie să dețină o funcție atât de importantă.

 

În prezent ești membru în Consiliul de administrație al SRR și realizatoare a emisiunii Serviciul de noapte la Radio România Actualități. De ce Serviciul de noapte? Cum îți alegi temele și invitații? Ce înseamnă Serviciul de noapte pentru tine?

Este un proiect editorial pe care l-am gândit ca fiind în slujba ascultătorilor care au nevoie să înțeleagă mai bine ce se întâmplă în cotidian, care este impactul anumitor decizii, cum se schimbă lumea în care trăim. Cred că radioul public trebuie să aibă o ofertă editorială prin care microfonul să revină și ascultătorului – aceasta este miza Serviciului de noapte. Pe de altă parte, am vrut să arăt că poți face audiență, poți face știri în exclusivitate și la miezul nopții, dacă ai curaj și ești onest față de public și invitați!

Temele și invitații îi aleg funcție de relevanța acestora pentru ascultătorii Radio România Actualități.

Cred că poveștile mele la radio se scriu cu fiecare ediție a emisiunii Serviciul de noapte, cu fiecare proiect pe care îl lansez și finalizez, unele cunoscute, altele mai puțin vizibile… nimic spectaculos: multă muncă, migală, pasiune neobosită și dorința de a fi mereu mai bună în ceea ce fac, de a contribui la consolidarea ideii de serviciu public aflat în slujba oamenilor!

 

 

Ai avut un mentor, o persoană care te-a inspirat de-a lungul carierei?

Generația matură în anii în care eu abia descopeream radioul, jurnaliștii din acei ani au fost mentorii mei. Au fost generoși cu mine și m-au învățat cum să fac această meserie. Îmi place ceea ce fac, pun pasiune și caut mereu să aduc perspective noi, să inovez.

Imediat după Revoluție a fost o perioadă de dezvoltare, de lansare a unor noi proiecte și de formare a unei noi generații de jurnaliști radio, care iată, acum, a ajuns la maturitate.

 

Ce înseamnă familia pentru tine?

Este cea mai importantă, fără familie nu am nimic! Cu cei dragi îmi place să îmi petrec timpul, cu ei râd și plâng, deopotrivă… trăim bucuriile și îngrijorările împreună. Suntem norocoși pentru că încă îi avem aproape pe părinții noștri și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce avem.

 

Ai o fiică – cum s-a îmbinat funcția de președinte director general SRR cu job-ul full time de mamă?

Au fost anii cei mai dificili pentru că, atunci când am preluat mandatul de PDG, fiica mea avea doar 7 luni. Multe responsabilități au fost preluate de soțul meu și de bunicii Anei.

Îmi amintesc că încercam să ajung seara acasă la timp pentru a prinde câteva momente de joacă și a o culca… dimineața când plecam spre birou ea dormea. Când a mai crescut, au fost și zile în care am reușit să o iau cu mine la concerte, spectacole sau evenimente și așa timpul petrecut împreună a crescut.

Au fost cinci ani marcați pe de o parte de responsabilitățile funcției deținute, pe de altă parte de dorul permanent de fiica mea. Mi se părea atunci că nu am suficient timp pentru a fi împreună cu ea… am recuperat în anii care au urmat!

 

Care sunt provocările în a fi părintele unui adolescent în 2022 și cum le gestionezi?

Dificilă întrebare! Nu m-aș hazarda să dau sfaturi, dar cea mai mare provocare este aceea de a înțelege că puiul de om a crescut și că are propriile opinii, idei despre viață, și despre ceea ce se întâmplă în jurul lui. Că are nevoie de libertate, în timp ce noi părinții ne dorim să îi știm în siguranță. După ce ai acceptat această realitate, trebuie să găsești calea de mijloc… să știi când trebuie să fii cel mai bun al prieten adolescentului și când “cel mai rău părinte de pe pământ”, pentru că este în fișa postului de părinte să evaluezi pericolele și să te asiguri că este în siguranță. Dacă ai reușit să construiești în anii copilăriei o relație bazată pe încredere, lucrurile sunt mai simple.

 

Crezi în Dumnezeu? Care este relația ta cu Dumnezeu?

Răspunsul scurt este: da! Îmi încep ziua și o închei cu gândul la Dumnezeu, este busola mea!

 

Care îți este cea mai dragă amintire din copilărie?

Sărbătorile de iarnă petrecute, alături de verișoarele mele, la bunici, într-un sat de lângă București – era atât de frumos, eram atât de fericite și trăiam acele zile cu atâta bucurie.

 

Ce te motivează zi de zi? Atât în viața profesională, cât și în cea personală?

Dorința de a face bine, de a-i ajuta pe cei care se află la început de drum… așa cum și alții m-au ajutat pe mine!

 

Care sunt valorile după care te ghidezi în tot ceea ce faci?

Onestitate, compasiune, responsabilitate, respect și echilibru… dar cea mai importantă pentru mine este iubirea față de Dumnezeu și față de oameni!

 

Fiecare persoană are și perioade mai puțin bune. Ce îți spui atunci când lucrurile nu merg chiar așa cum îți dorești? Ce te motivează să mergi mai departe privind cu optimism și având încredere în rezolvare oricărei situații? 

Mă rog la Dumnezeu să îmi arate calea, să mă ajute să iau cea mai bună decizie. Motivația vine din reacțiile pozitive ale ascultătorilor „Serviciului de Noapte”. Experiența de viață îmi spune că orice situație are cel puțin o rezolvare – nu suntem de fiecare dată mulțumiți de soluție, dar de fiecare dată trebuie să avem forța de a merge mai departe!

 

 

 

Astăzi, Taina cea din veac ascunsă și îngerilor neștiuți, oamenilor se descoperă. Dumnezeu cel veșnic Se smerește, din Sfânta Fecioară Se naște și în ieslea Betleemului Se așază. Dumnezeu, Cel ce peste toate stăpânește și tuturor lege a dat, astăzi în brațe este purtat și în scutece înfășat.

Din lumină acestei tainice iconomii dumnezeiești să ne luminăm sufletește și cu cetele cele îngerești să cântăm:

Să se bucure Cerul, să se veselească pământul, că S-a născut pe pământ Dumnezeu cel mai înainte de veci și, în dragostea Sa cea mare, pe toți ne-a îmbrățișat.

 

Minunatele zile ale sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos să vă găsească la ceas de bucurie alături de cei dragi!

 

 

Interpreţi – Alina Bottez, Antonela Barnat, Ștefan Voicu
La pian – Iulia Olteanu, Ieronim Buga
Prezentare – Manuela Mocanu
În program – colinde tradiţionale şi creaţii ale compozitorilor Engelbert Humperdinck, Franz Lachner, Richard Wagner, Pr. Ion Runcu, Jules Massenet, Claude Debussy, Adolphe Adam, Tiberiu Brediceanu, Ottorino Respighi, Valentin Teodorian, Maxim Vasiliu, Johann Strauss-fiul, Tiberiu Brediceanu, Nicolae Lungu, Ioan D. Chirescu, Dumitru Georgescu-Kiriac

 

Credit foto: Daniel-Paul Ciobanu

La 19 ani și-a deschis prima afacere, în IT, ulterior atrăgându-i atenția și alte domenii. Deși inițial nu a avut o pasiune pentru zbor, lucrurile s-au schimbat pe parcurs – rugat să aleagă un singur cuvânt care să descrie ce înseamnă pilotajul acrobatic pentru el în prezent, răspunde simplu: extaz. Împreună cu Ioan Postolache, unul dintre cei mai vechi instructori ai Școlii de la Tuzla, a înființat Vulturașul, prima școala privată de aviație acrobatică din România, din dorința de a-și pune amprenta pe siguranța zborului. Despre emoțiile primului zbor în comandă simplă, despre ritualul de dinainte de zbor, despre riscuri, adrenalină și gestionarea situațiilor neprevăzute în zbor am discutat cu Ionuț Dorel Motoi, manager, aventurier, pilot de avion.

 

 

Când a apărut pasiunea pentru zbor? Ați visat de mic să deveniți pilot? Cine sau ce v-a inspirat să alegeți acest drum? Ați avut un mentor, o persoană care v-a inspirat în tot ceea ce ați făcut până la această vârstă?

Inițial nu am avut o pasiune pentru zbor. Mă întorceam dintr-un concediu împreuna cu viitorul meu fin, Liviu, și în avion spre România mi-a spus că s-a înscris la școala de zbor la Tuzla (eu locuind în Tuzla). Mi s-a părut o idee bună să mă apuc și eu de aviație, mai ales că aveam o companie în IT și asta implica să mă deplasez cam în toată țara cu mașina. Ideea de a mă deplasa cu un avion mic părea cea mai sigură și rapidă la acel moment. Zis și făcut!

 

Vă amintiți primul zbor? Cum a fost, ce sentimente ați experimentat, ce gânduri vă treceau prin minte?

Primul zbor singur, hmm ..  aș putea să vă povestesc despre primul zbor în comandă simplă în școală sau primul zbor după obținerea licenței de pilot privat sau chiar primul zbor dintr-o țară în alta. Toate au generat emoții ce vor rămâne tot timpul în amintirile mele.

 

 

Aleg să vă povestesc primul zbor din școală în comandă simplă, „ieșirea la simplă”, care se face asistat de la sol de instructor și în contact cu el prin radio. Ei bine, condițiile meteo erau foarte bune, aveam deja în jur de 11h zburate cu instructorul, în care am tot repetat decolările și aterizările – în cazul acestor zboruri, instructorul era de fiecare dată lângă mine, inspirându-mi încredere și siguranță că și dacă aș greși, vom fi ok.  Acum însă eram doar eu PIC (pilot în comand DOREL) și vulturul mecanic …. Motor în plin, roțile încep să se învârtă, avionul trepidează în timp ce prinde viteză, arunc o privire în plus către ceasurile din bord și văd că totul este ok, trag ușor de manșă și avionul începe să ridice ușor botul, iar pământul rămâne în urmă… Doar eu, manșa, aparatele și cerul… Îmi trecea prin minte întrebarea – wow, fac asta? Răspunsul era simplu: da. Deodată îmi dau seama că am ajuns la înălțime și pot să fac pașii normali în zbor – tai pompa electronică de combustibil, opresc luminile de aterizare, privesc la viteza și, ȘOC, viteza nu crește. Mă cuprind toți fiorii și mă gândesc – La naiba, primul meu zbor și o să aterizez forțat, e clar o problemă. Am tras aer în piept și mi-am zis – Hai, ia pașii de la început, studiază, totul este ok, găsește problema. În 30 secunde, la o aruncare a ochilor pe geam spre aripi mi-am dat seama că nu am băgat flapsurile la loc și forma aripii frâna avionul. Cu o simplă apăsare pe buton flapsurile au fost retrase și avionul a prins viteză. Am aterizat, am zâmbit și m-am bucurat apoi de botezul aviatorilor – aruncat în lenjerie în resturi vegetale cu țepi.

 

V-ați dorit mereu să deveniți pilot de acrobații aeriere sau ați țintit, inițial, să deveniți pilot de linie?

Inițial doar mi-am dorit să scap de drumurile aglomerate făcute cu mașina și să mă deplasez cu avionul acolo unde aș fi avut treabă. Un avion mic de genul Diamond da 20 costă puțin mai mult ca o mașină, iar consumul este la jumătate față de o mașină pe benzină. Într-o oră poți zbura în jur de 180 km în linie dreaptă cu un consum de 15-18 l de benzină.

Pilotajul acrobatic nu a fost un vis, ci pur și simplu, într-o zi, instructorul meu Ioan Postolache (capul de formație al YAKERILOR ACROBATICI) m-a luat cu avionul YAK52 la un zbor acrobatic. Atunci mi s-a făcut rău, însă straniu, mi-a plăcut la nebunie să fiu acolo sus, să mă bucur de libertate de mișcare, să mă simt jucându-mă în cer. Tot în acea zi am discutat cu domnul Postolache despre achiziția unui avion de acrobație și ulterior am ajuns să deschidem împreună DTO VULTURAȘUL, prima școală de zbor declarată – de acrobație din România. Este o școală de zbor dedicată piloților care vor să zboare mai în siguranță, piloților ce vor să știe clar cum să iasă din orice situație apărută în zbor și să se bucure cu adevărat de cer.

 

 

La ce vă gândiți atunci când pilotați – ce gânduri vă trec prin minte?

Depinde, sincer nu prea îmi trec gânduri, zborul mă relaxează și mă face să dau deoparte orice altă situație de business sau de viață pe care o întâlnesc jos la sol. Acolo sus, în zbor, suntem împreuna eu și avionul, suntem într-un parteneriat vital și ne bazăm unul pe altul – Vulturașul pe mine, că nu îl voi forța peste limite și eu pe el, că o să execute cu mândrie toate comenzile mele.

Iar când zbor cu pasageri ce experimentează un zbor acrobatic sau lin, atunci mă umplu de energie văzând cum ei zâmbesc, admiră peisajul, cum sunt pierduți în adrenalină și cum revin cu zâmbetul luminându-le chipurile.

 

„Acolo sus, în zbor, suntem împreuna eu și avionul, suntem într-un parteneriat vital și ne bazăm unul pe altul”

 

Aveți sute de zbor la activ, ce vă motiveze să continuați? Ce vă oferă pilotajul față de orice altă meserie? Adrenalină, libertate, satisfacția de a gestiona neprevăzutul?

Cred că și la 90 de ani voi fi în aer și îmi voi lua porția de energie, de adrenalină, de zâmbete, de emoții. Iar neprevăzutul? Nu există neprevăzut în aviație – știi clar toate riscurile și trebuie să fii pregătit pentru ele astfel încât ORICE S-AR ÎNTÂMPLA să poți zbura și data viitoare și să te bucuri de viață și aviație.

 

„Iar neprevăzutul? Nu există neprevăzut în aviație”

 

Cât de riscant este ceea ce faceți? S-a întâmplat să aveți și zboruri cu probleme sau situații neprevăzute? Cum le-ați gestionat – în ciuda faptului că piloții sunt extrem de pregătiți pentru a gestiona astfel de situații, se întâmplă să fie nevoie să improvizați? S-a întâmplat vreodată să vă fie teamă atunci când erați la manșă?

Zborul Acrobatic este un sport extrem, însă suntem pregătiți pentru orice situație, avem chiar și parașute de urgență – atât pentru mine, cât și pentru pasager sau copilot. Aviația este un domeniu foarte bine pus la punct, iar avioanele sunt întreținute conform unui manual foarte rigid de mentenanță. Totul este la marele fix și echipa din spate este acolo tot timpul. Așadar, situații neprevăzute nu pot să apară atât timp cât zborul este bine pregătit, inclusiv teama (dacă au pasagerii/piloții/copiloții) – este luată în calcul de jos de la interviu și de la briefingul de dinainte de zbor.

 

 

Alături de Ioan Postolache, unul dintre cei mai vechi instructori ai Școlii de la Tuzla, ați înființat Vulturașul, prima școală privată de aviație acrobatică din România. Cum a luat naștere această idee? Cât de interesați sunt românii de acest sport? Este un sport scump?

Da, mi-a fost instructor, mentor și prieten – ideea a venit după ce am cumpărat avionul. Stând împreună la o cafea, ni s-a părut o idee bună să ne lăsăm amprenta pe siguranța zborului. Piloții sunt interesați, însă situațiile economice din ultima perioadă, ce au afectat bugetele fiecăruia, ne aduc în pragul de a lucra la supraviețuire, fără să discutam de profit. Ne bucurăm însă că reușim să ne întreținem și să continuăm povestea VULTURAȘUL. Ne ajută, totodată, zborurile demonstrative – de exemplu, pot fi achiziționate carduri cadou pentru doritorii de adrenalină direct de pe websiteul nostru, www.vulturasul.ro.

 

Ce fel de capacități/abilități considerați că trebuie să posede o persoană care își dorește să devină pilot? Dar pilot un sportiv? Este necesar să te naști cu aceste capacități sau ele pot fi dobândite în timp?

Ai nevoie de perseverență – în rest, înveți. Putem să învățăm pe oricine dorește să zboare și să stăpânească tainele acrobației de bază, iar apoi poate continua către acrobație avansată, caz în care, într-adevăr, ai nevoie să fii într-o condiție fizică și psihică foarte bună.

 

Pilotajul este, de cele mai multe ori, o meserie asociată cu bărbații. Sunt femeile interesate de pilotaj și pilotaj acrobatic, în general? 

Da, chiar am avut înscrise la noi la școală  2 domnișoare care au devenit ulterior piloți acrobați și suntem mândri de ele. Pot să spun chiar că femeile rezistă mult mai bine la un zbor acrobatic decât bărbații, respectiv doar 2 din 10 femei vor experimenta la primul zbor o senzație de amețeală, în timp ce 4 din 10 bărbați au sigur amețeală în timpul zborului acrobatic.

 

 

Vă antrenați zilnic?

Așa aș vrea, însă depindem de buget. Reușesc, în mare, să mă antrenez zilnic doar în perioada verii, când avem zborurile acrobatice pe litoral – acele zboruri cadou tocmai menționate. În rest, zbor măcar o dată pe săptămână, cu 3 ieșiri într-o zi.

 

Aveți un ritual înainte de a vă urca la manșa avionului?

Da, verific cu sfințenie avionul, îi mângâi boticul și apoi zâmbesc către cer.

 

Care sunt principiile și valorile după care vă ghidați în tot ceea ce faceți?

Legea lui Om în primul rând, mai exact – eu sunt om cu tine, tu ești om cu mine. Cred în integritate și în comunicare, astfel încât să pot aduce oamenii împreună. Valorile mele? Lista este lungă: pasiune, eficiență, mentorat, ambiție, creativitate.

 

„Valorile mele? Lista este lungă: pasiune, eficiență, mentorat, ambiție, creativitate.”

 

Sunteți și antreprenor –  la 19 ani v-ați deschis un business în IT, ulterior v-au atras atenția și alte domenii, iar recent ați lansat o aplicație prin care cei care nu au destul timp liber pot beneficia de serviciile unui valet care să se ocupe de curățarea mașinii. Cum se îmbină antreprenoriatul cu pilotajul acrobatic? Ce v-a învățat pilotajul, care este acel lucru spre care puteți arăta având convingerea că v-a ajutat și influențat în gestionarea tuturor celorlalte aspecte ale vieții dvs.?

Aici este simplu – înainte să devin pilot aveam tendința să întind limitele până când plesneau, apoi puteam face un pas înapoi și să continui. Aviația m-a învățat să fiu ponderat, calculat și să întind limitele atât cât știu că permit cei din jurul meu (fie aparate de zbor, oameni, business-uri sau prieteni).

 

 

Cum privește familia dvs. activitatea de pilotaj acrobatic? Participă la demonstrațiile acrobatice pe care le realizați, au emoții înainte de astfel de momente?

Sunt acolo pentru mine și mă susțin, chiar dacă asta implică să fiu departe de casă de multe ori în week-end.

 

Ce sfat i-ați da unui tânăr care visează să devină pilot?

Nu dau sfaturi în general, aici aș spune atât – urmează-ți visele și nu lasă nimic să îți stea în cale . Ajută și vei fi ajutat, iar oamenii te vor susține într-o fundație solidă către realizare visurilor tale.

 

„Ajută și vei fi ajutat, iar oamenii te vor susține într-o fundație solidă către realizare visurilor tale.”

 

Aflat într-o conversație cu dvs. la vârsta de 18 ani, ce v-ați spune, ce încurajare sau sfat v-ați transmite?

Wow, ce cool ar fi să am acum 18 ani și mintea de acum – nu cred totuși că mi-aș spune ceva, aș zâmbi și aș admira cum trec din nou prin toate greșelile și realizările ce m-au făcut omul de azi.

 

Dacă ar trebui să descrieți într-un cuvânt ce înseamnă pilotajul acrobatic pentru dvs., care ar fi acel cuvânt?

Extaz.

 

 

Furtuni și oaze de liniște

 18 ianuarie 2023 | Cum ne creștem copiii
Dinu era supărat-supărat și chiar nu știa cum să vorbească despre asta la cei 4 ani și 7 luni ai lui. Plângea, țipa, era roșu la față, tremura, strângea pumnii, nu voia să primească îmbrățișarea mamei; nici chip să îi răspundă acesteia la...

Contemporanii

 11 ianuarie 2023 | Eveniment
12 – 29 ianuarie 2023, Sala Irina Nicolau Muzeul Național al Țăranului Român  Muzeul de Artă Modernă și Contemporană „Pavel Șușară” organizează la Muzeul Național al Țăranului Român, la sala Irina Nicolau, între 12 și 29 ianuarie...

Recapitulare!

 10 ianuarie 2023 | Cum ne creștem copiii
Vera își începea lista cu obiective pentru noul an.Pe primul loc, pe foaie, stă scris, cu litere mari:CUM SĂ FIU O MAMĂ MAI BUNĂ:(desigur, simplul fapt că scrie aceste 7 cuvinte ne face să știm deja că Vera este o mamă bună) Vera...

Ghizunariu: închiderea

 9 ianuarie 2023 | Eveniment
10 ianuarie 2023, ora 17.30, Sala Noua Galerie Muzeul Național al Țăranului Român  Muzeul Național al Țăranului Român vă invită marți, 10 ianuarie 2023, la ora 17.30, la Sala Noua Galerie, la evenimentul „Ghizunariu:...

Mitică Popescu – ultimul act pe scena vieții

 6 ianuarie 2023 | Mari români
Mitică Popescu, unul dintre cei mai mari actori români de film, teatru, radio și televiziune, s-a stins din viață în data de 3 ianuarie 2023, la vârsta de 86 de ani. Maestru al comediei românești, deși o personalitate, a dat mereu dovadă de modestie,...

Interviu Maria Țoghină – „Experiența de viață îmi spune că orice situație are cel puțin o rezolvare - nu suntem de fiecare dată mulțumiți de soluție, dar de fiecare dată trebuie să avem forța de a merge mai departe!”

 28 decembrie 2022 | Interviu
Președinte director general al Societății Române de Radiodifuziune în perioada 2005-2010 – prima femeie care a condus radioul public în cei aproape 95 de ani de existență, cel mai tânăr director general, jurnalistă, membru al Consiliului de Administrație...

Matricea Românească vă dorește un Crăciun fericit!

 24 decembrie 2022 | Sărbătoare
Astăzi, Taina cea din veac ascunsă și îngerilor neștiuți, oamenilor se descoperă. Dumnezeu cel veșnic Se smerește, din Sfânta Fecioară Se naște și în ieslea Betleemului Se așază. Dumnezeu, Cel ce peste toate stăpânește și tuturor lege a dat, astăzi...

Concert de Sărbători

 24 decembrie 2022 | Colaborari
Interpreţi - Alina Bottez, Antonela Barnat, Ștefan Voicu La pian - Iulia Olteanu, Ieronim Buga Prezentare - Manuela Mocanu În program - colinde tradiţionale şi creaţii ale compozitorilor Engelbert Humperdinck, Franz Lachner, Richard Wagner, Pr. Ion Runcu,...

Interviu cu pilotul Ionuț Dorel Motoi – „Cred că și la 90 de ani voi fi în aer și îmi voi lua porția de energie, de adrenalină, de zâmbete, de emoții. Iar neprevăzutul? Nu există neprevăzut în aviație.”

 23 decembrie 2022 | Interviu
La 19 ani și-a deschis prima afacere, în IT, ulterior atrăgându-i atenția și alte domenii. Deși inițial nu a avut o pasiune pentru zbor, lucrurile s-au schimbat pe parcurs – rugat să aleagă un singur cuvânt care să descrie ce înseamnă pilotajul...
1 … 46 47 48 49 50 … 143
 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează