Crina e un chip de lumină crescut din dorul copilăriei și din frumusețea satului românesc, purtând în glas amintirea ulițelor, a colindelor și a serbărilor modeste în care emoția i-a înflorit pentru întâia dată. Este poate o poveste țesută între două lumi: cea a cântecului și cea a științelor exacte. Dacă muzica i-a dăruit sensibilitatea și ochiul pentru frumos, programarea i-a adus rigoarea și echilibrul — două fețe ale aceleiași ființe care știe să îmbine emoția cu disciplina. În glasul ei se simt rădăcinile Văii Barcăului, dar și puterea de a rămâne verticală într-o lume unde autenticul se amestecă adesea cu zgomotul trecător.
Nu s-a născut cu o ladă de zestre plină, dar a simțit nevoia să-și clădească singură o comoară: porturi cusute după modele vechi, din migala mamei și o coroniță purtată la propria cununie, semn al legăturii dintre iubire și tradiție. Costumul este poveste, identitate și mărturie că frumusețea locului se poate duce mai departe printr-un gest simplu: acela de a-l îmbrăca cu mândrie.
Dar mai presus de toate, Crina este o voce a dorului. Dor de copilărie, dor de casă, dor de cei dragi. Un dor care nu se stinge, ci se transformă în cântec și în emoție împărtășită. Iar cel care o ascultă descoperă, dincolo de frumusețea timbrului, o punte invizibilă între generații, o chemare de a ne întoarce, iar și iar, la ceea ce iubim cel mai mult: rădăcinile noastre.
„Crina e un chip de lumină crescut din dorul copilăriei și din frumusețea satului românesc.”
Spune-mi despre copilăria ta: cum te-a atras întâia dată muzica populară. Care a fost primul cântec care ți-a atins sufletul?
Când privesc acum înapoi și mă gândesc la copilărie, îmi vin în minte imagini cu momentele petrecute în casa părintească alături de fratele și surorile mele, de jocurile inofensive, pline de bucurie de pe ulițele satelor si orașului natal în care am crescut (am avut șansa de a locui și a cunoaște mai multe zone datorită profesiei tatălui, aceea de preot), de vacanțele petrecute la bunici și de zilele care treceau fără nici o grijă. Cât despre muzica populară pot spune că a fost ca o iubire care a crescut treptat și rădăcinile ei s-au înfipt tot mai adânc în suflet odată cu trecerea anilor. În casa familiei mele nu se asculta doar folclor; de multe ori stând cu mama prin bucătărie, o ascultam pe Mădălina Manole, Anda Călugărean, Laura Stoica, dar și pe Maria Tănase sau Ileana Sărăroiu. Legătura mea cu muzica populară pot spune că a început să se formeze la vârsta de 7 ani când am trecut pragul cercului de folclor de la Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei, condus de doamna profesor Cornelia Neaga. Treptat, această legătură s-a creionat tot mai frumos în fiecare an sub îndrumarea dânsei, dar și din dorința care a crescut în mine de a afla cât mai multe despre tradițiile, obiceiurile si costumele din zona mea, iar astăzi pot spune că muzica populară face parte întru totul din mine. Cântecul care mi-a atins sufletul pentru prima oară este unul dintre primele pe care le-am învățat la orele de canto, „Când era maică-ntr-o lune” a lui Nicolae Mureșan, pe care l-am cântat singură la una dintre serbările din clasa I. Cred că m-a marcat acest cântec pentru intensitatea emoțiilor pe care am trăit-o atunci, fiind pusă să cânt în fața unei mulțimi de oameni, dar și pentru faptul că mă regăsesc în versurile acestui cântec, fiind născută și eu într-o zi de luni.
„Când privesc acum înapoi și mă gândesc la copilărie, îmi vin în minte imagini cu momentele petrecute în casa părintească alături de fratele și surorile mele, de jocurile inofensive, pline de bucurie de pe ulițele satelor si orașului natal în care am crescut, de vacanțele petrecute la bunici și de zilele care treceau fără nici o grijă.”
Privind înapoi la copilăria ta, ce cântec sau obicei din acea perioadă ți-ai dori să-l transmiți copilului tău? Cum simți că tradiția sau muzica au devenit parte din poveștile pe care le împărtășești acasă?
Cel mai mult îmi doresc ca fetița mea să ducă mai departe obiceiul colindatului, pentru că perioada sărbătorilor de iarnă este una dintre cele mai frumoase amintiri din copilăria mea. Cât timp încă se mai aud colinde pe ulițele satelor, dar și pe străzile orașelor, tradiția va rămâne vie. Îmi amintesc cu drag cum mergeam și eu la colindat împreună cu sora mea în fiecare dintre satele în care am locuit; formam un grup de 3 fete, alături de încă o prietenă pe care o aveam la momentul respectiv în sat și după ce participam la Vecernia din Ajunul Crăciunului, porneam de-a lungul satului la fiecare casă unde ușa era deschisă și oamenii ne așteptau cu bucurie si inima deschisă pentru a primi vestea cea bună.
Muzica și folclorul m-au învățat să privesc lumea cu mai multă atenție și recunoștință față de tot ce ne-a lăsat Dumnezeu pe pământ. Pentru mine, ele au fost un limbaj prin care am putut exprima ceea ce uneori cuvintele nu reușeau față de cei dragi, iar împreună cu familia mea am căutat mereu să păstrăm tradițiile locului, astfel încât sărbătorile de peste an să fie trăite cu aceeași emoție și autenticitate ca odinioară.
„Muzica și folclorul m-au învățat să privesc lumea cu mai multă atenție și recunoștință față de tot ce ne-a lăsat Dumnezeu pe pământ. Pentru mine, ele au fost un limbaj prin care am putut exprima ceea ce uneori cuvintele nu reușeau față de cei dragi.”
Ce emoții te-au zguduit și ce imagine păstrezi vie din momentul primei tale apariții pe o scenă?
Primul spectacol pe care l-am avut nu a fost pe o scenă adevărată, a fost un spectacol pentru mămici, de 8 martie, organizat la Clubul Copiilor. În vremea aceea cântam în duet cu sora mea mai mare și țin minte și acum emoțiile copleșitoare pe care le-am avut în timp ce am pășit în fața atâtor oameni care ne priveau. Aveam un nod în gât si mă uitam tot timpul la sora mea să ne înțelegem din priviri ce aveam de făcut și cum trebuia să ne mișcăm. La sfârșit am primit și o mențiune, pentru că profesorii noștri s-au gândit să ne încurajeze cu diplome. Am fost foarte mândre de reușita noastră. Cred că legătura aceasta pe care o aveam pe scenă cu sora mea este cea mai vie amintire pe care o păstrez în suflet de la începuturile mele.
Profesoara Cornelia Neaga te-a îndrumat în pașii tăi muzicali – ce valori sau principii ai preluat de la dumneaei despre muzică autentică?
Într-adevăr, doamna Cornelia este cea care m-a ajutat să ajung interpretul Crina Pop pe care voi îl cunoașteți astăzi. Dânsa m-a învățat de-a lungul anilor să îmi păstrez verticalitatea pe acest drum anevoios și greu al muzicii populare, să promovez tot ce este autentic și frumos și să fac mereu diferența între kitsch și valoare atunci când vine vorba de repertoriu și portul pe care îl îmbrac. A fost acel profesor care a insistat ca fiecare elev care i-a trecut prin mână să aibă repertoriu personal, autentic și de zonă iar în ultimii ani am realizat și eu cât este de important să ai aceste cântece ale tale prin care să ajungi în inimile oamenilor, ei să te recunoască prin prisma lor și în același timp să rămână ca o moștenire culturală celor care vin din urmă, știind că ai contribuit puțin și tu la îmbogățirea folclorului zonal.
„Graiul locului, costumele populare pe care le îmbrac, cântecele specifice acestei zone, deși ne aflăm la interferență cu zona Codrului, a Bihorului și a Clujului, toate le iau cu mine oriunde aș merge în lume.”
Sălajul, portul popular, „Mândră-i hora trăgănată” și costumul de pe Valea Barcăului – cât de mult te definesc și cum le porți astăzi în interpretările tale?
Pot să spun că toate cele pe care le-ai amintit mai sus fac parte din mine întru totul. Nu știu dacă m-aș vedea cântând și reprezentând o altă zonă, deși toate zonele țării au o frumusețe aparte și îmi place să învăț și să abordez un repertoriu variat, dar Valea Barcăului și Sălajul au un loc special acolo în inima mea. Graiul locului, costumele populare pe care le îmbrac, cântecele specifice acestei zone, deși ne aflăm la interferență cu zona Codrului, a Bihorului și a Clujului, toate le iau cu mine oriunde aș merge în lume, pentru că stilul interpretativ și imaginea pe care mi-am format-o mi le-am însușit de-a lungul anilor, ajungând să fiu recunoscută după ele.
„Din toate aceste festivaluri aș lua disciplina pe care trebuie să o ai atunci când te prezinți în fața oamenilor pe scenă, de la repertoriu și până la modul în care te aranjezi și îmbraci costumul popular, dar și momentele frumoase petrecute alături de colegii mei, pentru că așteptam de fiecare dată nerăbdători să ne revedem și să ne bucurăm de zilele cu cântec, emoții, repetiții pe care le împărtășeam cu toții.”
Glasul te-a purtat prin concursuri, competiții muzicale de tineret, dar, pot fi o combinație de emoție și presiune, cu toate acestea – ce ai lua cu tine mereu din aceste experiențe? Au meritat? Ce legături interioare ți-au creat aceste experiențe?
Așa este, am participat la multe festivaluri de-a lungul anilor și pot spune cu mâna pe inimă că au fost experiențele care m-au format cel mai mult ca viitor artist. Cu siguranță au meritat, pentru că așa am avut ocazia să cânt cu orchestre renumite, pe scene mari unde au cântat și artiști consacrați, am cunoscut oameni valoroși, specialiști în domeniu care m-au îndrumat și mi-au dat sfaturi prețioase și am legat prietenii cu mulți colegi din toate zonele țării. Nu în ultimul rând, am avut șansa să intru în casele românilor prin intermediul difuzărilor televizate ale concursurilor și acesta cred că este unul dintre cele mai importante lucruri pentru un tânăr aflat la început de drum, să poată fi promovat.
Din toate aceste festivaluri aș lua disciplina pe care trebuie să o ai atunci când te prezinți în fața oamenilor pe scenă, de la repertoriu și până la modul în care te aranjezi și îmbraci costumul popular, dar și momentele frumoase petrecute alături de colegii mei, pentru că așteptam de fiecare dată nerăbdători să ne revedem și să ne bucurăm de zilele cu cântec, emoții, repetiții pe care le împărtășeam cu toții.
„A fost nevoie de multă muncă pentru a șlefui acest timbru pe care sunt recunoscătoare că l-am primit ca un dar de la Dumnezeu.”
Ai un timbru vocal distinct – cum l-ai descoperit și dezvoltat? A fost un proces conștient sau a venit firesc, din natură?
A fost nevoie de multă muncă pentru a șlefui acest timbru pe care sunt recunoscătoare că l-am primit ca un dar de la Dumnezeu. Aș spune că a venit și firesc, pentru că alături de doamna profesoară Cornelia, am studiat mereu un repertoriu care să mi se potrivească din punct de vedere vocal și nu am forțat lucrurile, am luat fiecare etapă așa cum a venit, cu provocările ei. În același timp, a fost cu siguranță și un proces conștient, întrucât împreună cu doamna profesoară am lucrat în detaliu, pas cu pas, să îmbunătățim și să corectăm problemele pe care le aveam din punct de vedere interpretativ și al tehnicii vocale și așa zic eu că s-a conturat timbrul acesta aparte.
„Multe dintre cântecele pe care le aleg sau care îmi atrag atenția au și o rezonanță în trăirile personale și cu siguranță că prin voce reușesc să îmi cânt emoțiile personale.”
Astăzi, unde te simți ca interpretă? Folosești vocea pentru a păstra tradiția, pentru a o adapta vremurilor sau pentru a spune ceva complet personal?
Aș spune că în aparițiile mele folosesc un amestec din cele pe care le-ai amintit mai sus. Fără doar și poate, scopul meu principal este să duc mai departe tradiția prin cântecele mele, dar în limita bunului simț la evenimentele private la care sunt invitată încerc să aduc puțin și din muzica mai actuală, pentru că nu putem ca artiști să rămânem blocați într-o perioadă apusă atât timp cât toate lucrurile evoluează și se schimbă în toate domeniile. Multe dintre cântecele pe care le aleg sau care îmi atrag atenția au și o rezonanță în trăirile personale și cu siguranță că prin voce reușesc să îmi cânt emoțiile personale.
„Pe de-o parte, muzica e cea mai mare pasiune a mea și cu siguranță nu poate fi întrecută. Pe de altă parte, programarea și latura aceasta reală a fost cea care m-a ajutat să fiu mult mai organizată și pragmatică în tot ceea ce fac. ”
Muzica și programarea – cum se întâlnesc aceste două pasiuni în viața ta? Te inspiră științele exacte în creația artistică? Cum ai ales acest drum al studiului, știind că în suflet arta striga?
Cele două pot spune că se completează una pe alta. Pe de-o parte, muzica e cea mai mare pasiune a mea și cu siguranță nu poate fi întrecută; ea a fost cea care mi-a dezvoltat sensibilitatea, mi-a deschis ochii să privesc toate frumusețile acestei lumi și mi-a conturat sufletul de artist să zic așa. Pe de altă parte, programarea și latura aceasta reală a fost cea care m-a ajutat să fiu mult mai organizată și pragmatică în tot ceea ce fac. Legat de creația artistică aș fi vrut să am acest dar de a compune și a-mi face eu propriile melodii, însă Dumnezeu mi-a dat mai mult zic eu în altă parte. Cea care s-a ocupat de repertoriul meu până acum a fost doamna Cornelia și îi sunt recunoscătoare pentru bijuteriile muzicale pe care mi le-a dăruit. Am ales să urmez studiile la o facultate cu profil real, întrucât și liceul l-am terminat tot pe această parte și cumva am vrut să aprofundez această latură, dar și să am o meserie de bază. Dorința mea a fost totuși să urmez niște studii și pe partea de etnologie și într-un viitor apropiat sper ca aceasta să se materializeze.
„I-aș mai spune că toate experiențele nu sunt întâmplătoare și că Dumnezeu are grijă de drumul fiecăruia în parte.”
Dacă ai putea vorbi cu fetița de 7 ani care abia descoperea muzica, ce i-ai spune despre cântec și viață?
Dacă aș putea face acest lucru i-aș spune că atât viața, cât și drumul cântecului sunt presărate cu multe bucurii, dar în același timp și cu multe greutăți, dezamăgiri, oameni care nu sunt mereu așa cum ți-ai dori, care nu fac decât să te întărească și te facă să îți regândești prioritățile sau să fii mai atent la cei pe care îi lași să îți calce pragul sufletului. I-aș mai spune că toate experiențele nu sunt întâmplătoare și că Dumnezeu are grijă de drumul fiecăruia în parte.
Nu pot să las neatins subiectul portului popular, este superb. Crina, de unde ai costumele, ce poveste poartă acestea?
După cum am amintit și mai sus, m-am născut și am locuit în cea mai mare parte a vieții la oraș, bunicii mei au locuit tot în oraș și nu am avut de unde să moștenesc o ladă de zestre plină de costume, fapt care m-a făcut să îmi doresc mereu să am și eu măcar un costum vechi, autentic din zona mea. Acest vis mi s-a îndeplinit după mulți ani, când am primit un costum de mireasă din satul natal al soțului meu pe care am ales și eu să îl port la rândul meu în ziua cununiei noastre civile. Majoritatea costumelor pe care le am sunt noi, cusute după modele pe care le-am căutat în muzeu sau la oameni care încă mai dețin astfel de piese din portul popular. Am avut șansa să mai întâlnesc femei care să știe să coase aceste modele și să reproducă aceleași tehnici pe care le foloseau femeile în trecut. Una dintre aceste femei este și mama și îi mulțumesc că are atâta răbdare pentru a coase, întrucât este nevoie de foarte multă muncă, migală și atenție pentru a da viață unei piese de port popular.
„ …nu am avut de unde să moștenesc o ladă de zestre plină de costume, fapt care m-a făcut să îmi doresc mereu să am și eu măcar un costum vechi, autentic din zona mea … am primit un costum de mireasă din satul natal al soțului meu pe care am ales și eu să îl port la rândul meu în ziua cununiei noastre civile.”
Există vreun obiect, o broderie sau un detaliu al costumului care are o semnificație specială pentru tine și pe care îl prețuiești în mod deosebit?
Piesa cea mai specială pentru mine din portul popular de pe Valea Barcăului este botelata sau coronița de pe cap (spus în termeni mai actuali ca să înțeleagă lumea despre ce vorbesc). Mult timp am purtat doar o variantă în miniatură a ei, ca sa spun așa, dar în perioada concursurilor am vrut să le arăt oamenilor frumusețea costumului de mireasă din zona mea și mi-am făcut o botelată după modelul celor pe care îl purtau de fapt miresele în ziua nunții. Așa a început lumea să mă cunoască după ea și într-adevăr este o piesă distinctă a costumului popular de pe Valea Barcăului pe care nu ai cum să o treci cu vederea. Faptul că am purtat-o când am fost și eu mireasă la rândul meu a făcut-o și mai specială pentru mine.
„Piesa cea mai specială pentru mine din portul popular de pe Valea Barcăului este botelata sau coronița de pe cap, o piesă distinctă a costumului popular de pe Valea Barcăului pe care nu ai cum să o treci cu vederea.”
Dacă ar fi să explici unui tânăr de astăzi de ce costumul popular nu e doar ,,o haină” ci o moștenire vie, ce i-ai spune?
I-aș spune că aceste haine nu sunt simple veșminte, ci adevărate opere de artă. Fiecare împunsătură de ac poartă doruri, bucurii, iubire sau ofuri, pentru că femeile care le coseau își puneau în ele sufletul. Costumul popular e viu prin faptul că leagă generațiile și transmite mai departe povestea locului din care venim: dragostea de neam, de familie și de pământul natal. Nu e doar o haină, ci o identitate purtată pe umeri, o moștenire pe care o ducem mai departe cu fiecare dată când îl îmbrăcăm și îl arătăm lumii cu mândrie.
„Fiecare împunsătură de ac poartă doruri, bucurii, iubire sau ofuri, pentru că femeile care le coseau își puneau în ele sufletul.”
Dacă ar fi să rămână în lume o singură emoție din cântecul și viața ta – o șoaptă, o lacrimă, o amintire, un surâs – care ar fi aceea și cum ai vrea să atingă inimile celor care te ascultă?
Dacă ar fi să rămână o singură emoție din cântecul și viața mea, aceea ar fi dorul: dorul de copilărie, de cei dragi, de tot ce înseamnă acasă. Dorul ne unește oriunde ne-am afla, este o punte între suflete și cred că, alături de iubire, este cel mai puternic sentiment pe care îl putem trăi. Mi-aș dori ca, ascultându-mi cântecele, oamenii să-și regăsească propriul dor, să îl simtă ca pe o alinare și să își dorească să revină mereu la ele, așa cum te întorci de fiecare dată la ceea ce iubești.
„Dacă ar fi să rămână o singură emoție din cântecul și viața mea, aceea ar fi dorul: dorul de copilărie, de cei dragi, de tot ce înseamnă acasă. Dorul ne unește oriunde ne-am afla, este o punte între suflete și cred că, alături de iubire, este cel mai puternic sentiment pe care îl putem trăi.”
