Ziua Culturii Naționale din România este sărbătorită anual pe 15 ianuarie și reprezintă un omagiu adus patrimoniului cultural al țării. Această zi are o semnificație specială pentru români, fiind dedicată atât identității culturale, cât și valorilor tradiționale care au contribuit la formarea și consolidarea unității naționale.

Ziua Culturii Naționale a fost stabilită oficial în 2010 printr-o lege adoptată de Parlamentul României, însă legătura acestei zile cu cultura românească datează mult mai departe în istorie. La data de 15 ianuarie s-a născut Mihai Eminescu, un simbol al culturii române, ale cărui lucrări au avut un impact profund asupra limbii, literaturii și gândirii românești. Eminescu, printre operele sale literare, a contribuit la dezvoltarea conștiinței naționale și a consolidat identitatea culturală a poporului român.

În această zi, instituțiile culturale din România, precum teatrele, muzeele și centrele culturale, organizează evenimente speciale, expoziții, lansări de cărți și recitări de poezii, pentru a sublinia contribuțiile remarcabile ale celor care au scris istoria culturală a țării. Aceste manifestări sunt adresate atât publicului larg, cât și specialiștilor din domeniul cultural, fiind o ocazie de a aprofunda cunoașterea operelor și valorilor care definesc cultura românească.

În fiecare an, Ministerul Culturii organizează ceremonii oficiale și evenimente în care sunt recunoscute personalități de seamă din domeniul cultural, fiind un prilej pentru celebrarea realizărilor celor care contribuie activ la dezvoltarea culturii naționale.

Mihai Eminescu, simbol al culturii naționale

Figura centrală a Zilei Culturii Naționale este, fără îndoială, Mihai Eminescu. Poetul național este considerat un pilon al literaturii române, iar opera sa este studiată și admirată nu doar în România, ci și peste hotare. Lucrările sale – inclusiv poeziile “Luceafărul”, “Doina”, “Pe lângă plopii fără soț” – au marcat o revoluție în literatura română, aducând un limbaj poetic inovativ și o adâncire a tematicii naționale.

Eminescu a avut o influență semnificativă asupra gândirii politice și filosofice din România, fiind un promotor al unității naționale și al limbii române. În plus, prin poezia sa, el a reîntărit legătura dintre identitatea culturală și națională a românilor, subliniind valorile tradiționale și frumusețea naturală a țării.

Rolul culturii în România de astăzi

Deși Ziua Culturii Naționale este dedicată în mod special comemorării lui Mihai Eminescu, importanța acestei zile este mult mai largă. Cultura națională din Românie include o varietatea de domenii, de la literatură și artă, până la muzică, dans, arhitectură și gastronomie. De-a lungul timpului, România a oferit lumii personalități remarcabile în toate aceste domenii.

În contextul globalizării și al schimbărilor rapide din societatea modernă, cultura devine un element esențial în păstrarea și promovarea identității naționale. De aceea, Ziua Culturii Naționale este și o oportunitate de a reflecta asupra modului în care cultura română contribuie la dialogul intercultural și la dezvoltarea unei societăți civilizate, în care diversitatea și tradițiile sunt celebrate.

Câteva momente speciale organizate de Ziua Culturii Naționale în 2025:

• Satu Mare (15 ianuarie) – Biblioteca Județeană Satu Mare organizează, începând cu ora 15:00, lansarea volumului antologic de studii și articole “Despre cărți și destine”, semnat de autoarea Marta Cordea.
• Iași (15 ianuarie) – La Palatul Culturii va avea loc dezbaterea “România în Uniunea Europeană”
• Radio România Cultural (15 ianuarie) – Mircea Cărtărescu este invitatul unei ediții speciale a emisiunii Timpul Prezent, de la ora 18:00
• Călimănești (14 ianuarie) – La Casa de Cultură Florin Zamfirescu se organizează, la ora 17:00, un recital extraordinar de poezie și muzică la care vor participa actrița Lamia Beligan și chitaristul Tudor Niculescu Mizil
• Cluj-Napoca (15 ianuarie) – La Sala Radio din Cluj Napoca se va organiza evenimentul “Tradiții clujene, de Ziua Culturii Naționale”, începând cu ora 18:00
• Piatra Neamț (15 ianuarie) – La Sala Calistrat Hogaș din Piatra Neamț se organizează evenimentul Eternul Eminescu, în cadrul căruia va avea loc un recital de poezie și muzică, un vernisaj de pictură și lansarea cărții “Policromii”, începând cu ora 17:00
• Constanța (15 ianuarie) – La Sala Radio Constanța va avea loc un Concert în 2 – Ada Milea și Bobo Burlăcianu
• București (15 ianuarie) – Va fi organizat spectacolul Aplauze pentru poet … pe scenă, începând cu ora 19:00, la Sala Teatrelli

Sursă foto: Radio România Cultural

Bunica Smaranda are cele mai bune povețe. Mereu ne întoarcem cu tolba plină de cuvinte înțelepte după ce o vizităm. Ieri ne-a vorbit despre recunoștință. Despre diferența dintre ,,…haide, spune mulțumesc” și ,,simți tu să spui mulțumesc”. 

Recunoștința se învață și se exersează.

Chiar așa? Să vedem cum:

Când îi învățăm pe copiii noștri despre recunoștință, trebuie să mergem dincolo de simplul cuvânt „mulțumesc”. Recunoștința nu este doar o expresie verbală, ci un sentiment profund care vine din interior și care aduce o împlinire autentică. Este important să le arătăm copiilor noștri ce înseamnă să simți recunoștința – acea căldură blândă care îți umple inima atunci când vezi gesturile de bunătate din jurul tău.

Când noi facem lucruri bune pentru ceilalți sau le spunem cuvinte care îi bucură, avem ocazia să le vedem reacțiile. Zâmbetele lor, privirile pline de mulțumire sau chiar liniștea plăcută care urmează unui gest apreciat ne împlinesc și mai mult. Conexiunea și acel schimb nevăzut de emoții pozitive, ne face să ne simțim apropiați, ,,în legătură” cu cei din jur. În astfel de momente, parcă întreaga noastră ființă simte căldură – în inimă, în corp – și ne umple de bucurie.

Ai simțit vreodată acest lucru alături de prietenii tăi? Îți amintești cum te-ai simțit atunci? Când cineva face un lucru bun pentru mine, simt că sunt văzut, cunoscut și apreciat. Este o senzație minunată, una care mă face să vibrez de bucurie. Uneori, lucruri mici pot aduce această mare emoție. Uite, mai ții minte când veneam cu brațele pline de lucruri, iar tu m-ai așteptat și mi-ai deschis poarta? M-am simțit foarte recunoscătoare pentru că ți-a păsat de mine și m-ai ajutat. Sau azi, când o doamnă la poștă mi-a spus că am geanta deschisă… ar fi putut să treacă pe lângă mine fără să spună nimic, dar a ales să fie grijulie. Am simțit o recunoștință autentică, iar când i-am spus „mulțumesc”, acel cuvânt era mai mult decât un simplu gest de politețe. Era încărcat de bucurie și de un sentiment profund.

Recunoștința vine din interior și se construiește în timp, cu răbdare și atenție. Așa ne-a spus Bunica Smaranda. Recunoștința nu poate fi impusă prin presiune sau prin crearea sentimentului de vinovăție. Se naște din experiențe care te fac să vibrezi, din momente care te apropie de oameni și îți deschid inima. Este o lecție care începe din copilărie și care crește pe măsură ce creștem și ne maturizăm. Cu fiecare mică poveste, fiecare gest, fiecare discuție, plantăm semințele recunoștinței în sufletele copiilor noștri, ajutându-i să crească frumos, empatici și conectați la cei din jur.

Pe 18 ianuarie 2025, Fundația Regală Margareta a României celebrează 35 de ani de implicare socială continuă!

La 18 ianuarie 1990, Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principesa Sofia, sub îndrumarea tatălui lor Regele Mihai, au inițiat primele acțiuni umanitare, la sosirea în România. De-a lungul a 35 de ani, Fundația Regală Margareta a României a dezvoltat numeroase proiecte durabile în domeniul educației, dezvoltării comunității, societății civile și asistenței sociale, servind sute de mii de copii, tineri și seniori. Am schimbat vieți și am întărit comunități. Am inspirat oamenii să-și atingă potențialul și am apropiat generațiile.

Te invităm să celebrăm împreună aceste realizări!

Artiștii care au fost susținuți prin burse oferite de Fundație de-a lungul timpului se vor reuni din toate orașele lumii pentru a celebra acest moment împreună cu susținătorii și simpatizanții noștri.

TALENT 35 este un dublu eveniment, care va avea loc pe data de 18 ianuarie 2025 în prezența Familiei Regale a României și va cuprinde:

• Vernisajul Expoziției de artă contemporană a artiștilor emergenți Talent 35 – de la ora 17.00, la Muzeul Național de Artă al României (Palatul Regal)

• Concertul aniversar Talent 35 la Ateneul Român – de la ora 19.00, cu participarea unor muzicieni excepționali și cu prezența extraordinară a dirijorului Tiberiu Soare

”TALENT 35 – Susținerea și promovarea artiștilor emergenți și a artei contemporane” este o inițiativă bilaterală implementată de Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, în calitate de Operator al Programului RO-CULTURA, în parteneriat cu Artă și Cultură din Norvegia, în calitate de partener de Program, și finanțată cu sprijinul Granturilor SEE și Norvegiene 2014 – 2021 prin Fondul Național Bilateral, gestionat de Punctul Național de Contact din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

În 14 decembrie 2024, la 74 de ani, actorul Mircea Diaconu s-a stins din viață. Acesta a fost un simbol al teatrului și filmului românesc, cu o carieră ce s-a întins pe mai bine de cinci decenii.

Mircea Diaconu s-a născut în 24 decembrie 1949, în Vlădești, județul Argeș. Încă din copilărie, acesta a fost atras de artă și literatură, ceea ce l-a determinat să urmeze cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografie din București. Talentul său a fost remarcat încă de la primele roluri interpretate, urmând să debuteze în cinematografie în 1971, odată cu filmul “Nunta de piatră”.

Ascensiunea artistică

Mircea Diaconu a fost un actor constant pe scena Teatrului Bulandra din București, unde a interpretat roluri variante, de la comedie la dramă. Printre piesele celebre în care a jucat se numără “Visul unei nopți de vară” și “Furtuna” de William Shakespeare, dar și opere clasice ale dramaturgiei românești și universale.

În cinematografie, Diaconu a jucat în peste 60 de filme, remarcându-se prin naturalețea cu care a reușit să transforme personaje obișnuite în simboluri ale umanității. Printre cele mai cunoscute filme în care acesta a jucat, se numără: “Felix și Otilia” (1972), “Actorul și sălbaticii” (1975), film în care a interpretat un rol magistral alături de Toma Caragiu, “Buletin de București” (1983), “Filantropica” (2002), o comedie regizată de Nae Caranfil, în care Mircea Diaconu a avut un rol secundar memorabil și “Tache” (2008), o comedie neagră regizată de Igor Cobileanski.

Mircea Diaconu este cunoscut pentru stilul său extrem de autentic, în care combină subtilitatea expresiilor cu o profunzime emoțională aparte. Publicul l-a apreciat pentru simplitatea și sinceritatea sa, trăsături care l-au transformat într-un actor cu o popularitate imensă. Personajele sale reflectă adesea complexitatea sufletului românesc, fiind oameni obișnuiți prinși în situații extraordinare. Abilitatea sa de a oscila între umor și melancolie i-a adus numeroase premii și recunoaștere națională.

Actorul a fost căsătorit cu actrița Diana Lupescu, alături de care a format un cuplu solid și respectat în lumea artistică. Cei doi au fost considerați o pereche model în teatru și cinematografie, Diaconu vorbind deseori despre rolul familiei în viața sa și despre echilibrul pe care acesta i-l oferă.

De-a lungul carierei sale, actorul a primit numeroase premii și distincții, printre care Premiul pentru cel mai bun actor în cadrul diverselor festiluri de teatru și film și Ordinul Național “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, pentru contribuția sa la cultura românească. În plus, Diaconu a fost distins cu recunoaștere internațională la festivaluri de film precum cele de la Karlovy Vary și Cannes, unde unele dintre filmele sale au fost proiectate.

În afara scenei, Mircea Diaconu a fost activ și în viața publică. Începând cu anii 2000, Mircea Diaconu și-a extins activitatea și în sfera politică. A fost ales în Parlamentul României, reprezentând valorile culturale și interesele comunității artistice. În 2014, a fost ales europarlamentar, promovând în Uniunea Europeană proiecte legate de cultură și patrimoniu. Deși cariera sa politică a fost uneori controversată, Diaconu a continuat să fie perceput ca un reprezentant al culturii și al valorilor artistice.

Din punct de vedere al particularităților aristice, Diaconu este cunoscut pentru naturalețea sa, evitând teatralitatea excesivă sau stilizarea artificială. El a fost deseori descris ca fiind un actor care joacă cu sufletul, creând personaje care ajung direct la inima publicului. Carisma și abilitatea de a reda complexitatea umană l-au făcut unul dintrei cei mai îndrăgiți  actori români.

Mircea Diaconu rămâne unul dintre cei mai mari artiști ai României. Carisma sa, versatilitatea și didecarea față de arta actoriei l-au transformat într-un model pentru generații întregi de actori și într-un nume de referință în cultura românească.

Sursă foto: newsmaker.md, stiripescurt.ro, spotmedia.ro, playtech.ro

Crăciun fericit tuturor!

Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, cu un cald mesaj întru bucuria sărbătorii Nașterii Domnului.

Vârful pilei cu care se juca i-a secționa măduva. De la vârsta de 8 ani Cătălin Petroșanu este purtător de scaun rulant, dar nu se plânge. Mai greu, ce e drept, în țara noastră, cu accesibilizarea, recunoaște și el, în schimb, și-a făcut un rol în societate. În anii 1990, când această cumpănă a venit peste el și familia sa, societatea nu oferea nici prea mult sprijin, nici condiții, nici mediul școlar nu era atât de prietenos. Dar Cătălin a crescut mare, atât de mare încât vocile negative din viața sa nici nu a vrut să le audă, nici nu a stat în loc de ele. Au trecut pe lângă urechea sa, doar familia și cei ce l-au susținut fără granițe contează. Datorită lor, pasiunile sale nu au fost puse pe pauză.

Prin intermediul celei mai longevive fundații de ajutorare a persoanelor cu dizabilități a început să practice sport. Mai întâi baschet, apoi tir cu arcul. Acum, fără vreo urmă de laudă și de a arunca cu cuvinte, este campion atât în viața personală, cât și în motorsport.

Să-l cunoaștem!

Praticați sport din scaun rulant. Este un refugiu sportul pentru dumneavoastră?

Este si refugiu, pentru că mă face să uit de toate lucrurile negative din jur, dar dacă vorbim despre motorsport, este o mare pasiune. Atunci când urc în scaunul de curse, uit de toate problemele și practic devin un întreg cu mașina de curse.

V-ați vedea viața fără să faceți sport sau a devenit o prelungire a dumneavoastră?

În momentul acesta nu văd viața fără motorsport, este refugiul meu și îmi umple timpul cu activități care îmi aduc multe satisfacții. Prin prisma acestui sport, merg în locuri noi, cunosc oameni noi și cu fiecare experiență asimilez lucruri noi.

Când și cum a apărut sportul în viața dumneavoastră?

Sportul a apărut în viața mea prin intermediul celei mai longevive fundații de ajutorare a persoanelor cu dizabilități din Romania și anume Fundația Motivation Romania. La vârsta de 16 ani am fost contactat de ei și prin interacțiunea cu instructorii de viață independentă am reușit să ies din bula în care mă închisesem. Din acel moment am început să particip în cadrul programelor organizate de ei, la diferite competiții de sport adaptat utilizatorilor de scaun rulant. Motorsportul a apărut mai târziu în urma unui concurs organizat în orașul în care locuiesc. Fiind pasionat de mașini, m-a atras foarte mult și uite că după câțiva ani și multă muncă, am ajuns pe podium.

Automobilism practicați din 2018, dar din ce alte sporturi ați gustat înainte?

Am practicat baschet, maraton de alergare și tir cu arcul. Cel mai mult mi-a plăcut baschetul și o mare perioadă de timp m-am antrenat cu colegii mei săptămânal. Deoarece în orașul meu nu mă puteam antrena, mergeam în alt oraș aflat la aproximativ 50 km distanță. La un moment dat din cauza job-ului și distanței, am renunțat. În țara noastră sportul, în general, nu este susținut și nu poți face performanță fără sprijin.

Haideți să ne întoarcem, poate, în cea mai neagră perioadă a dumneavoastră și anume momentul când ați rămas imobilizat la pat și ați început să depindeți de un scaun. Cum s-a întâmplat nenorocirea?

Accidentul meu a survenit la vârsta de 8 ani, eram în vacanța de vară și în joacă am aruncat o pilă in sus, deasupra capului, iar în momentul când aceasta prin inerție s-a întors, văzând că mă va lovi, m-am aplecat și vârful ascuțit unde ar fi trebuit să aibă un mâner, s-a înfipt direct în coloana vertebrală, secționând măduva.

Presupun că acceptarea adevărului că nu vă veți mai putea deplasa pe picioarele dumneavoastră nu a fost ușoară. Ce gând v-a făcut să vă iubiți indiferent de condiția fizică?

Faptul că am avut tot timpul familia alături și m-au sprijinit la fiecare pas, prietenii care nu mi-au lipsit niciodată, persoana dragă inimii lângă mine a fost, pasiunile mele, toate acestea cumulate mi-au dat putere să depășesc orice obstacol. Oricum timpul nu putem să-l dăm înapoi, depinde doar de noi cum privim viața ce se deschide în fața noastră, nu în spate. Legat de condiția fizică, eu nici nu mai văd scaunul rulant, a devenit parte din mine, este invizibil , totul acum vine de la sine.

V-ați considerat întâmplarea ca fiind o dramă?

Probabil, în adolescență, au fost momente mai dificile, dar o dată cu maturizarea am depășit acest gând. Faptul că am avut tot timpul o viață activă, m-a ajutat să trec mult mai ușor peste greutățile întâmpinate. Viața mea s-a schimbat foarte mult în bine după obținerea libertății depline, și anume permisul de conducere, iar apoi încadrarea în muncă. Acestea cumulate, mi-au deschis alte orizonturi și mi-au transformat viața în una absolut normală.

Credeți că povestea vieții pe care o trăiți poate salva și alte vieți? Eu aș spune că sunteți o mare sursă de inspirație și insuflați multă forță.

Eu întotdeauna am sfătuit cum am putut mai bine, de-asemenea și prin puterea exemplului persoanele care au avut accidente similare ori alte probleme. Doar de noi depinde când dispare nodul din gât. Într-adevăr este nevoie și de îndrumare și susținere, dar tot noi luăm deciziile care ne pot schimba viața în bine sau în rău. Eu când întâmpin anumite probleme, mă gândesc că sunt oameni care au probleme mult mai grave decât mine, oameni care sunt pe patul de spital, oameni care au anumite afecțiuni incurabile. Să învățăm să prețuim fiecare clipă din viață, ca și cum ar fi ultima. De multe ori ne plângem pentru lucruri mărunte și nu vedem cât de privilegiați suntem pentru ceea ce avem.

Ați dovedit putere. Dar cât de greu a fost să o obțineți după evenimentul care v-a schimbat viața?

Puterea a venit după ce am trecut prin multe încercări și multe experiențe prin această viață. Numai atunci când reușești să învingi greutățile ce ți le oferă, abia atunci poți să te consideri un om puternic. Am și eu multe momente de slăbiciune, dar am învățat să privesc mai departe pe cât posibil. Accidentul meu a survenit chiar la începutul anilor ”90, o perioadă grea pentru toată lumea, persoanele cu dizabilități nu aveau prea multe drepturi și nici nu li se ofereau servicii care să le faca viața mai ușoară. Nu am avut un scaun rulant adecvat, nu am avut acces la educație asa cum ar fi fost normal. Persoanele ce dobândesc acum o dizabilitate au mult mai multe șanse să aibă un start bun în noua viață, față de ce am întâmpinat eu atunci.

Cum e să fiți purtător de scaun rulant în România?

Destul de greu, privind partea de accesibilitate, servicii medicale, deschiderea autorităților pentru a sprijini persoanele cu dizabilități, susținerea sportului în scaun rulant, incluziunea persoanelor cu dizabilități în societate și în câmpul muncii. La toate acestea suntem foarte deficitari. Dorim să ne aliniem cu țările occidentale, dar uităm de cei mai puțin norocoși și nu le oferim servicii și înlesnirea unei vieți normale.

• 3,8 milioane de vârstnici numără populația rezidentă de peste 65 ani a României în 2024
• 1 din 3 seniori locuiesc singuri[1], fiind expuși în mai mare măsură riscului de sărăcie și excluziune socială
• 000 de persoane vârstnice vor fi ajutate prin proiectele sociale dedicate ale Fundației

3 decembrie 2024  –  În România, populația rezidentă de seniori cu vârsta de 65 de ani și peste depășește          3,8 milioane de persoane. Provocările vârstei vin la pachet și cu singurătatea, întrucât 1,35 milioane dintre seniori locuiesc singuri. Fundația Regală Margareta a României lansează campania „Răspundem cu suflet vârstnicilor singuri!”, inițiativă prin care își propune să ofere sprijin imediat și soluții sustenabile seniorilor vulnerabili din punct de vedere social, care se confruntă cu lipsa resurselor, izolarea sau marginalizarea, atât în perioada Sărbătorilor, cât și pe tot parcursul anului viitor. 4.000 de vârstnici vor beneficia de ajutor material, de sprijin practic și susținere emoțională prin proiectele sociale dedicate.

Prin intermediul programului Fondul pentru Vârstnici, Fundația vizează îmbunătățirea calității vieții și incluziunii sociale a seniorilor, cu precădere a celor singuri și vulnerabili din punct de vedere social. Fondul pentru Vârstnici este finanțat din donații și sponsorizări și mii de persoane vârstnice primesc anual ajutor material, sprijin practic și susținere emoțională.

Alături de seniori. Schimbăm vieți, împreună

Campania „Răspundem cu suflet vârstnicilor singuri!” invită liderii de companii să se implice în sprijinirea urgentă a seniorilor, pentru care fiecare zi contează. Contribuind pana la 31 decembrie cu 20% din impozitul pe profit pentru anul 2024, companiile au șansa de a transforma taxele într-un gest concret de solidaritate. Împreună putem fi vocea lor, alinând din singurătate, prevenind izolarea socială, ori creând oportunități pentru o viață activă.

Zeci de asociații mobilizate de Fundație în sprijinul seniorilor

În 2024, Fundația Regală Margareta a României, prin implicarea companiilor și a persoanelor fizice donatoare,    a sprijinit 4.000 de seniori și a oferit grant-uri pentru 27 de ONG-uri din România care, prin serviciile sociale locale, au răspuns diverselor nevoi ale vârstnicilor din comunitățile lor.

Persoanele vârstnice au beneficiat de:

• ajutor material – tichete sociale, produse alimentare, igienice și sanitare sau paramedicale, bunuri de necesitate
• sprijin practic – îngrijire sau menaj la domiciliu, livrarea cumpărăturilor sau a medicamentelor acasă, consiliere socială și îndrumare către servicii de suport accesibile în comunitate
• susținere emoțională, prin activități de socializare, servicii de alinare a singurătății sau consiliere psihologică
• dar și soluții pentru îmbătrânire activă, prin voluntariat în centre de zi pentru copii sau incluziune digitală

„Pentru mine, singurătatea e o izolare. Din păcate, ușa nu mi-o mai deschide nimeni. De când a murit soțul, viața mea s-a terminat, întrucât am pierdut o persoană cu care comunicam în permanență. Acum știu că, măcar o dată pe săptămână, vineri, am cu cine să stau de vorbă și cuiva îi pasă de mine. Îmi place că mă pot destăinui, că mă ascultați și sunteți interesați de starea mea”, doamna T, 77 de ani, beneficiar.

Ce putem face pentru a îmbunătăți viața seniorilor din România?

Peste 4.000 de seniori contează pe sprijinul Fundației Regale, nu doar în perioada Sărbătorilor, ci în fiecare lună a anului. Pentru seniorii noștri, timpul nu mai este un aliat. Împreună putem acționa și schimba vieți.

Alăturați-vă campaniei și transformați sprijinul dumneavoastră în speranță pentru cei care au nevoie cel mai mult.

• Companiile – Direcționați 20% din impozitul datorat statului pentru anul fiscal 2024 până la 31 decembrie 2024, prin semnarea unui contract de sponsorizare. Suma disponibilă pentru sponsorizare poate fi calculată pe sponsorizez.ro.
• Persoanele fizice – Faceți o donație prin SMS textul SINGUR la 8844, pentru a contribui cu 2 Euro lunar[2] în susținerea seniorilor vulnerabili.

Cum sunt folosite fondurile strânse?

• Răspundem prompt solicitărilor și oferim resurse sau soluții pentru vârstnici
• Alinăm singurătatea celor care nu mai au pe nimeni prin vizite sau conversații telefonice
• Îi încurajăm să revină în comunitate prin activități recreative, culturale și sociale sau în cluburi de seniori
• Oferim consiliere psihologică și sprijin emoțional seniorilor în suferință
• Îi valorizăm și le dăm ocazia de a fi utili ca voluntari pentru copiii de la centre intergeneraționale
• Ajutăm material, prin pachete sau tichete sociale, vârstnicii aflați în cele mai dificile situații de viață
• Oferim susținere și dotări pentru îngrijitorii la domiciliu, voluntarii și asistenții sociali din comunități
• Facilităm accesul către serviciile de care au urgentă nevoie: îngrijire la domiciliu, cantină socială, centru de zi, policlinică socială
• Dăruim spiritul Sărbătorilor prin meniuri sau mese organizate pentru vârstnicii singuri, alături de voluntarii noștri

Parteneri media: TVR, Radio România, Radio România Actualități, Radio România Antena Satelor, Radio România Regional, Radio Trinitas, ziarul cotidian diplomatic Nine O’Clock, Ziarul News, Zenith Media, New Age Media – regia de media a cinematografelor Cinema City

***

Despre Fundația Regală Margareta a României

Cu o experiență de aproape 35 de ani în domeniul social, Fundația Regală Margareta a României este una dintre puținele organizații non-guvernamentale care derulează programe dedicate seniorilor din România. De-a lungul timpului, cu implicarea voluntarilor și mobilizarea partenerilor instituționali și a întregii comunități, Fundația a creat diverse soluții menite să îmbunătățească viețile acestora, să aline singurătatea, să prevină izolarea socială, ori să creeze oportunități pentru o viață activă. Programele și campaniile Fundației, precum rețeaua Pentru Seniorii Noștri, programele Fondul pentru Vârstnici, Centrele Generații, Telefonul Vârstnicului, Conferința Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă, proiectul Conectăm Generații în Lumea Digitală, au redat demnitatea și speranța la vârsta a treia. Mai multe detalii pe www.frmr.ro.

[1] Raport INSSE – Condițiile de viață ale populației din România în anul 2023

[2] Valoarea Donației este de 2 Euro/lună. Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile şi Vodafone Romania

Pe 16 decembrie 2024, în incinta Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc” din București, a avut loc a șasea ediție a proiectului „Matricea Românească în Școli – Dezbateri pentru Viitor”. Elevii de clasa a IX-a au fost invitați să participe la o sesiune interactivă de dezbateri, menită să le dezvolte abilitățile de comunicare și să le stimuleze gândirea critică încă din primii ani de liceu.

Evenimentul a fost construit în jurul principiilor dezbaterilor socratice, o metodă care încurajează dialogul deschis, întrebările profunde și explorarea ideilor din perspective multiple. Acest format le-a oferit elevilor o oportunitate unică de a-și exprima opiniile, de a argumenta cu logică și de a învăța să respecte punctele de vedere ale colegilor. Atmosfera plină de energie și schimbul liber de idei au transformat activitatea într-un moment educativ memorabil.

Coordonarea sesiunii a fost asigurată de Luca Onica și Ispas Andrei Gabriel, reprezentanți ai Asociației Culturale Matricea Românească. Sub îndrumarea lor atentă, elevii au fost provocați să își dezvolte gândirea analitică, să colaboreze eficient și să își depășească limitele în exprimarea ideilor. Datorită abordării deschise și încurajatoare, fiecare participant s-a simțit implicat și valorificat în cadrul discuțiilor.

Mulțumim Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc” pentru găzduire și sprijinul acordat acestui eveniment. Astfel de inițiative sunt esențiale pentru formarea unor generații capabile să navigheze complexitatea lumii contemporane, pregătindu-i pe tineri să devină lideri ai schimbării pozitive.

Cunoscut și sub numele de Castelul Huniazilor, Castelul Corvinilor este unul dintre cele mai impresionante monumente istorice din România și un simbol al orașului Hunedoara. Construit în stil gotic, cu influențe renascentiste și baroce, castelul atrage anual mii de turiști datorită istoriei sale fascinante și arhitecturii deosebite.

Castelul a fost construit în secolul al XV-lea de către Ioan de Hunedoara, unul dintre cei mai importanți conducători ai regiunii și regent al Ungariei. În 1446, Ioan de Hunedoara a transformat o fortificație mai veche într-un castel grandios, care urma să devină o reședință nobiliară de prestigiu.

Construcția a fost gândită nu doar ca o locuință, ci și ca o fortăreață. Amplasarea sa strategică, pe o stâncă deasupra răului Zlaști, îi oferea un avantaj defensiv, iar elementele arhitecturale, precum turnurile de observație și zidurile groase, subliniază această funcție militară. După ce Ioan de Hunedoara s-a stins din viață, castelul a fost extins de către urmașii săi. De-a lungul timpului, acesta a trecut prin numeroase transformări, fiind afectat de incendii și cutremure, dar și restaurat cu grijă în epoca modernă.

Arhitectură deosebită

Castelul Corvinilor impresionează prin dimensiunea și complexitatea sa, impresionând prin o serie de elemente arhitecturale deosebite. Produl de acces este unul lung, din lemn, susținut de piloni masivi de piatră, ce duce către poarta principală. Produl trece peste un șanț adânc, care oferea protecție împotriva atacatorilor. În castel, regăsim sala Cavalerilor, o încăpere spațioasă, folosită pentru banchete și ceremonii, decorată cu coloane gotice și bolți arcuite. Capela este, de asemenea, o capodoperă a arhitecturii gotice, cu vitralii și detalii sculptate, care reflectă rafinamentul epocii. Turnul Ne Boisa (“Nu te teme”), Turnul Capistrano și alte structure fortificate completează aspectul defensiv al castelului. Curtea interioară este formată dintr-un spațiu larg, încadrat de galerii cu arcade, ce oferă o priveliște superbă asupra arhitecturii castelului.

Legende

Există numeroase legende despre castel. Una dintre cele mai cunoscute este cea a corbului cu un inel de aur în cioc, simbol prezent și pe stema familiei Corvin. Potrivit, legendei, Ioan de Hunedoara ar fi fost fiul nelegitim al unei nobile și al unui cavaler. Mama sa i-ar fi dăruit un inel pentru a-l ajuta să fie recunoscut la nobil, dar acesta ar fi fost furat de un corb. Ioar l-ar fi ucis pe corb cu un arc, recuperând astfel inelul.

O altă poveste celebră este cea a “Fântânii Prizonierilor”. Se spune că trei prizonieri turci au săpat timp de 15 ani o fântână adâncă în stâncă, cu promisiunea că vor fi eliberați dacă vor găsi apă. După ce și-au terminat lucrarea, se zice că stăpânii castelului nu s-au ținut de cuvânt, inscripția de pe marginea fântânii exprimându-le supărarea: “Apă aveți, dar suflet nu.”.

În prezent, Castelul Corvinilor este unul dintre cele mai bine conservate castele medievale din Europa. Acesta găzduiește expoziții de artă medievală, arme, armuri și documente istorice. De asemenea, în fiecare an, aici au loc evenimente culturale, spectacole și festivaluri medievale care atrag turiști din întreaga lume.

Castelul este situat în orașul Hunedoara, județul Hunedoara și este accesibil cu mașina sau cu transportul public. Acesta este localizat la 140 km de Sibiu și 120 km de Timișoara.

Taxa de vizitate este de 45 de lei pentru adulți, 11 lei pentru studenți și elevi și 23 de lei pentru pensionari și oferă acces pentru vizitarea Muzeului Castelului Corvinilor, Casei Breslelor și expoziției de arheologie.  Copiii cu handical și însoțitorul, adulții cu handicap grav și însoțitorul, copiii preșcolari și organizațiile care au ca unica activitate acordarea gratuită de servicii sociale beneficiază de acces gratuit.

Cu o atmosferă misterioasă și povești fascinante în jurul săuu, castelul Corvinilor rămâne un loc de neuitat pentru toți cei care îi trec pragul. Tu l-ai vizitat?

Sursă foto: By Paszczur01 – Own work, CC BY-SA 3.0 ro, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=35443261, De la Carcea Daniel – Operă proprie, CC BY-SA 3.0 ro, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=35055882

E mare bucurie în sufletele copiilor când începe vacanța de iarnă! În aer plutește magia sărbătorilor, iar cei mici sunt încântați de basmele pline de farmec, poeziile dedicate Crăiesei Iarna și jocurile pline de voie bună. Este vremea râsului, a familiei și a clipelor de neuitat petrecute împreună.

Să fim alături de ei, să le dăruim momente de care să-și amintească cu drag! În această vacanță minunată, bucuria prinde viață în fiecare colț de casă, iar încântarea sărbătorilor ne cheamă pe toți să fim mai buni, mai fericiți, mai uniți.

Rubrica Desenele lui David aduce miracolul aproape, chemând binecuvântările Crăciunului în inimile noastre. Să ne bucurăm împreună de această perioadă de poveste, sărbătorind cu dragoste și lumină! Vacanță minunată!

Cunoscută și sub numele de Salina Slănic Prahova, Salina Slănic este una dintre cele mai mari saline din Europa, o atracție turistică apreciată, ce se remarcă prin dimensiunile impresionante și beneficiile terapeutice. Situată în orașul Slănic din județul Prahova, salina are o istorie bogată și un statut special ca destinație turistică, spațiu terapeutic și locație pentru evenimente.

Exploarea sării în regiunea Slănia a început cu mult timp în urmă, în 1685, când Mihai Cantacuzino a cumpărat terenul și a inițiat primele lucrări. La început, sarea era extrasă manual, metoda de lucru modernizându-se treptat, culminând cu deschiderea minei Mihai în 1912. Câțiva ani mai târziu, în 1943, a fost deschisă și mina Unirea. Activitatea de exploatare a sării a încetat în mina Unirea în 1970, aceasta fiind transformată într-o destinație turistică și medicală.

Salina Slănic are o suprafață totală de 78.000 metri pătrați și este situată la aproximativ 208 metri sub nivelul solului. Temperatura este constantă pe tot parcursul anului, între 12-13°C, iar umiditatea este relativ scăzută, în jur de 50%, ceea ce contribuie la confortul vizitatorilor. Camerele salinei au o înălțime de 54 metri și o suprafață medie de 500 de metri pătrați fiecare.

Beneficii

Aerul din Salina Slănic este extrem de pur, datorită absenței polenului, prafului sau altor impurități. Acesta este saturat cu aerosoli salini, care au efecte benefice asupra sănătății, în special asupra sistemului respirator. Microclimatul Salinei Slănic are un efect antiinflamator și antiseptic asupra căilor respiratorii, oferă o stare de relaxare generală datorită ionizării negative a aerului și oferă beneficii pentru piele, fiind recomandat în tratarea unor afecțiuni dermatologice.

Salina Slănic este renumită pentru tratamentele de salinoterapie, utilizate în tratarea unor afecțiuni precum astm bronșic, sinuzite și rinite cronice, alergii respiratorii sau probleme de imunitate scăzută. Pacienții care vizitează salina petrec timp în interiorul acesteia, respirând aerul bogat în aerosoli salini. Astfel de sesiuni realizate regulat pot reduce semnificativ simptomele afecțiunilor respiratorii și pot îmbunătăți calitatea vieții.

Ce găsim la Salina Slănic?

Salina este împărțită în mai multe mine și spații dedicate diverselor activități. În primul rând, Mina Unirea, principalul punct de atracție turistică, unde vizitatorii găsesc sculpturi din sare, precum busturile lui Mihai Eminescu, Decebal și Traian, și alte opere artistice. Tot aici există și un spațiu dedicat terapiei prin salinoterapie.

În Salina există, de asemenea, și locuri pentru evenimente și activități, unde se organizează concerte, competiții sportive (meciuri de fotbal și curse de alergare), expoziții și conferințe. În zona dedicată copiilor vizitatorii pot regăsi locuri de joacă sigure și atractive, unde se organizează activități educative și recreative. În plus, Salina găzduiește una dintre cele mai mari săli de sport subterane, ideală pentru pasionații de sport.

La mică distanță de salină se află un alt fascinant obiectiv turistic: Muntele de sare, un monument al naturii, un masiv de sare dezgolit, în interiorul căruia se află o veche ocnă umplută cu apă, căreia localnicii îi spun Grota Miresei. Tot în zonă, turiștii pot vizita mănăstirile Ghighiu, Zamfira, Crasna, Cheia, Suzana, cariera de tuf vulcania Piatra Verde sau se pot relaxa la ștrandurile Baia Baciului, Baia Roșie, Baile Verzi sau în stațiunea apropiată Cheia.

Salina Slănic este deschisă pe tot parcursul anului, iar accesul se face prin lifturi speciale. Vizitatorii sunt sfătuiți să se îmbrace adecvat pentru temperaturile scăzute din interior. Salina este închisă lunea, însă este deschisă de marți până duminică în intervalul 09:00 – 16:00, ultimul acces fiind cu o oră înainte de închidere. Biletul de intrare pentru o persoană pentru o zi costă 45 lei pentru adulți, 35 lei pentru seniori de peste 65 de ani, 35 de lei pentru studenții în vârstă de cel mult 26 de ani, 30 de lei pentru copii și elevi cu vârsta între 3 și 18 ani, în timp ce copiii de până la 3 ani beneficiază de acces gratuit.

Salina Slănic este una dintre cele mai mari saline din lume, comparabilă cu Salina Wieliczka din Polonia – de exemplu, Mina Unirea este atât de mare încât ar putea găzdui și o clădire de dimensiunea unui zgârie-nori. Așadar, Salina Slănic este mai mult decât o simplă atracție turistică. Este o experiență multisenzorială care combină sănătatea, cultura și aventura într-un cadru unic. Fie că vă decideți să o vizitați pentru relaxare, tratament sau explorare, Salina Slănic este o destinație de neratat în România. Tu ai vizitat-o deja?

Sursă foto: salron.ro/salina-slanic-prahova

Suntem toată ziua în rolul de părinți așa că suntem într-o călătorie plină de provocări, presărată cu momente în care ne întrebăm dacă luăm deciziile corecte pentru copiii noștri. Oare e bine așa? Oare am făcut bine? 

În ultimul deceniu, tot mai mulți părinți au îmbrățișat ideea de educație cu blândețe, un stil bazat pe empatie, conectare și respect reciproc. Bun. Foarte bine. Întrebarea este: unde se termină blândețea și unde începe permisivitatea? Cum putem să le oferim copiilor libertate, fără să renunțăm la limitele necesare pentru dezvoltarea lor sănătoasă?

Blândețe

A fi un părinte blând înseamnă să construiești zi de zi o relație în care copilul se simte înțeles și respectat și să impui limite clare, într-un mod empatic și ferm.

Spre exemplu, atunci când copilul refuză să se culce, un părinte blând ar putea spune: „Știu că ți-ai dori să mai stai treaz, însă este timpul să mergem la culcare. Știu că este greu să te oprești din ce faci, dar mâine dimineață te vei simți mult mai bine odihnit. Uite, te ajut să închizi activitatea.” Copilul învață că regulile există pentru a-l proteja și, totodată, că emoțiile lui contează.

Permisivitatea

Pe de altă parte, permisivitatea apare atunci când părintele renunță la limite, din dorința de a evita conflictele sau de teama de a părea prea autoritar. Un părinte permisiv, confruntat cu aceeași situație, ar putea ceda insistențelor copilului și i-ar spune copilului care se revoltă, ridică tonul, începe să plângă, se îmbufnează: „Bine, mai stai cât vrei.”

Poate părea un gest de iubire și înțelegere (oare?), dar în realitate lipsa limitelor creează confuzie și nesiguranță. Cum ar putea copilul să se simtă în siguranță dacă totul depinde de dorințele sale, iar părintele pare lipsit de hotărâre (pentru că așa suntem percepuți)?

Este o diferență esențială între blândețe și permisivitate: cum gestionează adultul regulile? Părintele blând stabilește limite, dar o face cu respect și empatie. ca un adevărat lider. În schimb, părintele permisiv cedează în fața copilului, renunțând la rolul său de ghid. A fi blând nu înseamnă să spui „da” la orice, ci să oferi un echilibru între libertatea copilului de a-și exprima emoțiile și nevoia lui de a învăța să respecte limitele.

Putem să fim blânzi fără să devenim permisivi?

Da, desigur. Totul începe cu stabilirea unor limite clare, comunicate într-un mod cald și respectuos. De exemplu, atunci când copilul insistă să mănânce turta dulce înainte de cină, îi putem spune: „Nu putem mânca acum, însă păstrăm turta dulce pentru desert, să știi!” În același timp, este esențial să validăm emoțiile copilului: „Știu că ești dezamăgit că nu mai putem rămâne în parc. Este greu să te oprești din ce-ți place, nu-i așa?” Valorizarea sentimentelor copilului îl ajută să înțeleagă că dorințele sale sunt importante, dar și că există un context mai larg în care acestea trebuie să se încadreze.

Poate cel mai important lucru este să respectăm regulile pe care le stabilim. Nu putem avea ,,zile și zile”, nu putem avea ,,dublă măsură”. Dacă ora de culcare este la 8 PM, părintele blând menține această regulă, cu fermitate. Consistența este cheia, pentru că îi oferă copilului un sentiment de siguranță.

A fi un părinte blând înseamnă, așadar, să echilibrezi fermitatea cu empatia. Este un proces care cere răbdare (RĂBDARE!) și încrederea că limitele nu sunt o piedică pentru iubire, ci o expresie a acesteia. Permisivitatea, deși poate părea mai ușoară pe moment (și este o alegere ușoară), îl lasă pe copil fără ghidajul de care are nevoie.

Care dintre aceste stiluri îl va pregăti mai bine pe copil pentru viață? Răspunsul este clar: blândețea fermă, care construiește o relație sănătoasă între libertate și responsabilitate.

Daniela Olaru este o „altfel” povestitoare de cărți. Nu scrie, nu dă viață unei întâmplări prin cuvinte așezate pe foaie, ci prin desene frumos ilustrate, migălos creionate. Poartă multă dragoste față de artă, iar prin pasiunea pe care o  valorizează după ce a început inițial să studieze pianul redă emoție odată cu creațiile sale.

Este tânără, visătoare, se lasă purtată de imagini frumoase. După ce  a studiat o vreme un instrument muzical, s-a îndreptat către grafică, iar perfecționarea s-a întâmplat și dincolo de granițele țării noastre. Acolo a descoperit un sistem educațional complet diferit față de cel din România unde profesorii îi învăța pe studenți chiar cum să își facă o carieră pe această specializare. Mai mult chiar de la Daniela Olaru în rândurile de mai jos!

Ce este un ilustrator de cărți și ce face el?

Un ilustrator de cărți este, în esență, un povestitor vizual. Prin desenele sale, acesta aduce la viață cuvintele unui autor, transformându-le în imagini care îmbogățesc experiența cititorului. Rolul lui nu este doar să completeze textul, ci să adauge un strat de emoție și interpretare care să capteze atenția și să rămână în memoria cititorilor.

Cu ce se deosebește Daniela Olaru față de ceilalți ilustratori?

Cred că ceea ce mă face diferită este felul în care abordez fiecare poveste în stilul care îmi este specific. Îmi place să creez ilustrații care sunt mai mult decât simple imagini frumoase – vreau ca privitorul să simtă că face parte din poveste, să fie atras să exploreze detaliile și să contribuie la dezvoltarea narativului. Pun un accent mare pe culoare și compoziție, care pentru mine sunt ingrediente esențiale într-o ilustrație, dar nu sunt niciodată scopul în sine.

Fiecare proiect pentru mine este o oportunitate de a găsi un echilibru între mesajul pe care vreau să-l transmit și modul în care aleg să-l exprim vizual. Stilul meu se mai schimbă pe măsură ce învăț mereu și experimentez.

Cum sună frumoasa poveste a escapadei dvs. academice?

Povestea mea a început la Liceul de Artă „Ștefan Luchian”, unde am început cu pianul, dar am realizat repede că îmi doresc mai mult să lucrez în domeniul artei vizuale. Așa că m-am orientat către grafică și am continuat la Universitatea de Arte Vizuale și Design „George Enescu”, unde am făcut licența și masterul în grafică publicitară.

Un moment important a fost programul Erasmus, care m-a dus la Manchester unde am studiat un semestru Illustration with Animation. Acolo am descoperit un sistem educațional complet diferit față de cel din România. Am rămas impresionată de faptul că ilustrația este considerată un job în sine, un domeniu luat foarte în serios, iar discuțiile cu profesorii nu se axau doar pe tehnici, ci și pe cum să îți construiești o carieră ca ilustrator. A fost o experiență care m-a ajutat să înțeleg că ilustrația nu este doar un hobby, ci o muncă foarte serioasă ce necesită timp, dedicare și profesionalism. Am învățat că trebuie să fie tratată ca atare și remunerată corespunzător. La întoarcere în România, am realizat că încă mai avem mult de lucru pentru a înțelege și aprecia acest aspect, însă cred că suntem pe drumul cel bun față de acum câțiva ani.

Dacă nu ar fi fost ilustrator Daniela, ce ar fi făcut în viață?

Dacă nu aș fi fost ilustrator, probabil că aș fi continuat pe drumul muzicii și aș fi urmat mai departe studiile de pian. Muzica a fost o pasiune constantă, dar, în același timp, și scrisul mi-a fost mereu aproape – am câteva drafturi de povești ascunse prin sertare care așteaptă să fie scoase la lumină. Pe de altă parte, am fost mereu preocupată de protecția mediului, iar dacă nu aș fi ajuns ilustrator, nu m-ar fi mirat să fiu implicată în activismul ecologic sau să urmez o carieră în domeniul veterinar, pentru a contribui cumva la bunăstarea animalelor. Mi-a plăcut întotdeauna să fiu aproape de natură și să înțeleg cum pot ajuta.

De la cine ați moștenit talentul?

Nu am crezut niciodată în ideea de „talent” ca fiind un factor decisiv. Mai degrabă cred că există o înclinație naturală spre anumite domenii, dar dacă nu investești timp și muncă, acea înclinație nu se poate transforma într-o abilitate reală. Totuși, am avut un unchi de-al mamei care a fost pictor și aceasta a fost profesia lui pe tot parcursul vieții. Nu știu dacă „gena artistică” se transmite, dar cu siguranță mi-a lăsat o apreciere profundă pentru artă.

Îmi imaginez că dragostea dvs. pentru ilustrație trebuie să aibă rădăcini în propria copilărie. Totuși când și cum anume desenul a devenit mai mult decât un simplu joc, mai mult decât o pasiune, respectiv o profesie?

Da, am desenat pe toate caietele și prin colțurile cărților. În special, îmi amintesc că în cartea cu povești de Frații Grimm, unde erau ilustrații alb-negru, îmi plăcea să desenez peste acele imagini sau să le completez cu propria mea viziune, imaginându-mi ce ar mai fi trebuit să facă personajele sau ce ar fi trebuit să fie în plus. Ilustrația a devenit profesie pentru mine în timpul masterului, când am început să caut mici joburi freelance, chiar dacă erau destul de slab plătite. După terminarea studiilor, am început să trimit portofoliul meu la edituri și, atunci, am obținut primul meu proiect de carte, la Editura Humanitas.

A fost o alunecare pe negândite spre profesie sau…?

Nu a fost pe negândite, ci a fost o alegere conștientă. Am vrut să fac asta, mai ales că vedeam deja pe piață ilustratori români care reușeau să își construiască o carieră în acest domeniu. Acest lucru m-a încurajat să îmi doresc și eu să fac același lucru și să mă implic activ în ilustrarea de cărți.

Ce anume presupune documentarea pentru un proiect de carte în vederea ilustrării? Este o documentare făcută doar cu ajutorul „Domnului Google” sau, uneori, implică deplasare pe teren, vizite în arhive, discuții îndelungi cu autorul ori editorul?

Fiind o profesie de acest tip, lucrul se desfășoară adesea în regim „in-house”, acolo unde se realizează ilustrațiile. Deși procesul s-a digitalizat semnificativ, acest lucru ajută mult la eficiență, iar referințele pot fi găsite online, inclusiv prin Google. Da, caut adesea imagini pe internet, iar fotografiile pe care le fac eu însămi sunt o sursă importantă de inspirație și documentare. În plus, am o bibliotecă de cărți ilustrate de alți ilustratori pe care le consult des și cărți de specialitate, care îmi oferă o bază solidă de informare. Deși nu am avut încă nevoie să merg pe teren pentru proiectele mele, cred că ar fi interesant să dezvolt și astfel de proiecte, în care documentarea să implice deplasări. Desigur, procesul de documentare presupune și discuții extinse cu autorii și editorii, iar în funcție de proiect, aceste întâlniri pot fi față în față, atunci când simți că este necesară o mai multă conexiune umană.

Mi se pare că mulți au impresia că a fi ilustrator este o ocupație boemă, deosebit de plăcută. Povestiți-ne un pic despre părțile mai puțin plăcute și mai puțin știute ale ocupației dvs., despre dificultățile implicate de ilustrarea unei cărți.

În realitate, profesia de ilustrator nu este deloc boemă, deși poate părea astfel din exterior. Ilustrația trebuie să îndeplinească scopuri clare – un brief, cerințe precise și să ajungă la publicul dorit. Sunt multe aspecte administrative de care trebuie să te ocupi – negocierea și semnarea contractelor, facturi, discuții cu clienții, stabilirea unei remunerații corecte pentru munca depusă și, desigur, respectarea deadline-urilor.

Pe lângă acestea, sunt și cerințele multiple care vin din partea diferitelor părți implicate în proiect. Uneori, creativitatea se poate termina și atunci ai nevoie de o pauză, o gură de aer, de o mică deconectare, poate chiar de alte activități care nu țin de desen. E foarte important să îți acorzi acest timp pentru a-ți recăpăta energia creativă. Și, bineînțeles, există și partea de promovare: ca ilustrator, ești și antreprenor, iar rețelele de socializare te ajută să ajungi la oameni, să fii prezent și să îți faci cunoscută munca, să atragi noi proiecte. Așadar, în spatele ilustrațiilor se află multă muncă și organizare.

Tehnologia schimbă multe în jurul nostru. Bibliotecile se digitalizează. Telefoanele mobile mai au puțin până vor ajunge să ne îndeplinească orice dorință… În ce fel a schimbat această evoluție rapidă a tehnologiei și domeniul dvs., respectiv ocupația de ilustrator, asociată încă, în mintea unora, cu pensula, cu șevaletul, cu Van Gogh?

De mult timp nu se mai lucrează doar în stil tradițional, cu pensula pe hârtie. Tehnologia a schimbat mult felul în care abordăm ilustrația, iar acum avem la dispoziție tablete grafice și software-uri care ne ajută să lucrăm în format digital. Eu personal lucrez și în stil tradițional, dar și digital, și îmi place să îmbin cele două metode. Tehnologia, în special, ne economisește timp, iar un instrument simplu precum butonul de „undo” îți permite să revii asupra unui pas făcut, lucru imposibil în ilustrarea tradițională, unde totul depinde de precizie și de deciziile luate pe loc.

În ceea ce privește AI-ul, cred că este un instrument interesant, un tool care poate fi folosit pentru a sprijini procesul creativ. Nu-mi dau seama cum va evolua în timp și cum va schimba pe termen lung domeniul ilustrației, dar este clar că are un potențial enorm în diversele sale aplicații. Totuși, nu ar trebui să ne fie frică de el. AI-ul este doar un instrument, iar un artist adevărat poate să-și păstreze autenticitatea și originalitatea chiar și în fața unor tehnologii avansate. Desenul uman are o valoare aparte, o semnificație personală pe care tehnologia nu o poate reproduce. În ciuda rapidității și eficienței AI-ului, procesul de creație, de introspecție și de alegere a detaliilor care dau viață unui desen, rămâne exclusiv uman și reprezintă ceea ce face arta cu adevărat specială.

Pentru dvs., ca ilustrator de carte, ce primează: gusturile publicului, propria viziune asupra proiectului, așteptările editorului?

Pentru mine, viziunea asupra proiectului este esențială, dar aceasta se construiește și în colaborare cu editorul, ținând cont de așteptările și cerințele lor. În ceea ce privește gusturile publicului, cred că o editură trebuie să diversifice planul editorial pentru a forma o educație estetică. Este important să avem apariții mai îndrăznețe, mai originale, atât din punct de vedere al formei, cât și al designului. De exemplu, cartea ca obiect – cu o copertă inovativă, hârtie special aleasă și un stil grafic distinct – poate crea o experiență mai profundă pentru cititor. Un stil grafic autentic și neconvențional adaugă valoare și impact, iar acest tip de diversitate poate ajuta publicul să aprecieze și să înțeleagă diferitele fațete ale ilustrației. La final, îmi doresc ca ilustrația să provoace privitorul, să-l invite să completeze povestea și să o perceapă într-un mod unic, contribuind astfel la dezvoltarea unei conexiuni mai adânci între el și carte.

Produsul finit care iese din pensulele sau creioanele unui ilustrator este inspirație și cât anume este transpirație?

Este un mix între inspirație și muncă, iar pe măsură ce înveți și te acomodezi cu procesul, ajungi să îți simplifici anumite etape. Inițial, poate părea complicat, însă pe măsură ce îți înțelegi mai bine stilul și abordările, lucrurile se fluidizează. Munca devine internalizată, iar procesul de creație capătă o oarecare ușurință. Este ca un drum pe care îl parcurgi și înveți să îți eficientizezi pașii – nu mai sunt atâtea incertitudini, iar dezvoltarea ideii devine mai naturală. Totuși, chiar și atunci când ajungi la un nivel de confort, trebuie să ții mereu cont de provocările proiectului și să rămâi atent la detalii pentru a menține acel echilibru între inspirație și execuție.