Un om simplu, cu pasiuni, sentimente, trăiri și mereu dornic de a-i face fericiți pe cei din jur. Așa se prezintă invitatul de azi. Născut în beznă, a cunoscut lumea prin intermediul mâinilor și al celorlalte simțuri. Cu toate acestea, muzica a fost, este și va fi totul pentru el. Cântă de la patru ani, iar de pe la nouă era deja pe scenă. Când anii au mai trecut, Ioan s-a lăsat pe mâna unor pedagogi care i-au șlefuit talentul nativ, iar azi este absolvent al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, secția pedagogie. A devenit cunoscut publicului larg odată cu participarea la show-ul X Factor, unde a încântat jurații și a luat trei de DA. De atunci, a străbătut diverse culmi, a doborât noi frontiere, a scos melodii și nu se oprește aici. Am stat de vorbă cu Ioan Man despre copilărie, anii de studiu, mentalități artistice și planuri de viitor.

Interviul pe scurt:

Ambiția unui altfel de început: “A fost un șoc intrarea la Academie pentru că nu știam cum vor reacționa cei din jur. Însă spre norocul meu am avut colegi superbi. Am fost înconjurat de oameni cu care am rămas prieten și colaborator. Profesorii nu știau cum să se comporte cu mine și au zis că am nevoie de un asistent. Însă am replicat: «Nu dragilor, eu nu am nevoie. Vă voi învăța ceea ce nu știți despre mine, iar voi mă veți învăța muzică.»”

Despre misiunea artistului azi: “Misiunea artistului este să-și iubească publicul, să-l respecte. Indiferent de condițiile prin care trecem, indiferent cât de mult am fi văduviți, limitați, noi trebuie să ne reinventăm și să fim alături de publicul nostru prin orice mijloace.”

Cantitate vs calitate: “Cantitatea se poate oferi pe un termen limitat și după dispari. Însă calitatea e mai greu de oferit și rămâne pe un timp mai îndelungat. Un album de calitate durează mult mai mult decât un album scos la cantitate. Sincer, prefer calitatea și un public cât mai restrâns.”

Un talent care se cere șlefuit

Muzica a fost o prezență constantă în viața lui Ioan. Este nevăzător din naștere, dar asta nu l-a împiedicat să viseze și să doboare granițe ce păreau de netrecut. Primele tangențe cu muzica au venit timpuriu, la numai patru ani. “Atunci am început să o descopăr, iar primul meu contact cu o scenă a fost undeva pe la 8-9 ani. Pentru mine muzica a contat în totdeauna și mereu mi-am dorit să fiu pe scenă și să bucur oamenii. Sigur că la vârsta aceea nu mă gândeam la o carieră, dar știam că atunci când voi fi mare o să cânt”, povestește Ioan Man pentru Matricea Românească.

,,Au fost mulți profesori care m-au modelat”

Și anii s-au dus, iar Ioan a început să pună mâna pe pian. La început a fost autodidact, dar pe parcurs, mai mulți profesori au început să-i simtă talentul și să-l sprijine. “Din clasa a V-a până în clasa a VII-a, am făcut pian cu domnul profesor Radu Lungu de la Liceul cu Deficiențe de Vedere. Sigur că de-a lungul anilor au fost mai mulți profesori care m-au modelat și aici aș aminti câțiva: Claudia Bataragă, Crina Mardare, Mihaela Cernea. Ei bine, fără un sprijin din partea celor care sunt pregătiți să ne îndrume nu se prea poate. Au fost mulți profesori care m-au modelat și pe care îi iubesc și le port o stimă enormă.”

Depășirea limitelor și admiterea la facultate

A petrecut doisprezece ani în învățământul dedicat persoanelor nevăzătoare, iar când a fost vorba de facultate a decis să facă saltul către Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj. Mai întâi de toate, vreau să aflu cum au fost acești ani petrecuți în învățământul special. “Școala de nevăzători te formează ca om, îți construiește niște repere în viață, dar te și limitează. De ce spune asta? Pentru că nevăzătorii nu sunt îndrumați să exploreze lumea exterioară școlii. Cel puțin pe vremea mea eram foarte restricționați când era vorba de ieșiri. Nu erai învățat să te orientezi cum trebuie, plus că lecțiile de orientare să făceau pe un perimetru foarte restrâns gen curtea școlii și spatele ei. Deci te limitează pentru că îți îngustează universul, iar atunci când încerci să ți-l lărgești ești constrâns să nu o faci. Sigur am avut și profesori care s-au dedicat mai mult pentru formarea noastră ca elevi și ca oameni. Au fost profesori care au avut răbdare cu noi și care ne-au pus pâinea și cuțitul în mână”, rememorează Ioan.

,,A fost un șoc intrarea la Academie pentru că nu știam cum vor reacționa cei din jur”

Alegerea facultății a fost o adevărată provocare. Limitat de perspectiva mediului pe care i-l dădea lumea nevăzătorilor, Ioan a decis să facă pasul către o facultate normală. “A fost un șoc intrarea la Academie pentru că nu știam cum vor reacționa cei din jur. Însă spre norocul meu am avut colegi superbi. Am fost înconjurat de oameni cu care am rămas prieten și colaborator. Profesorii nu știau cum să se comporte cu mine și au zis că am nevoie de un asistent. Însă am replicat: «Nu dragilor, eu nu am nevoie. Vă voi învăța ceea ce nu știți despre mine, iar voi mă veți învăța muzică.» Și explicându-le cum merge treaba atât în ceea ce privește învățarea cât și în ceea ce privește răspunsurile la examen, modalitățile de examinare, am ajuns să termin singur Academia de Muzică. Ieșirea din liceu și intrarea la facultate a fost un pas către dezvoltarea mea.”

Despre emoție, artă și artiști

În prezent, Ioan este compozitor, orchestrator și interpret în trupa “Regal Transilvan”. În cele ce urmează vreau să aflu de la Ioan Man ce își propune să transmită publicului de fiecare dată când este pe scenă și care este misia unui artist. “Încerc să le transmit ceea ce simt eu, emoția din suflet. Dacă nu reușesc să transmit asta înseamnă că nu am funcționat ca artist. Misiunea artistului este să-și iubească publicul, să-l respecte. Indiferent de condițiile prin care trecem, indiferent cât de mult am fi văduviți, limitați, noi trebuie să ne reinventăm și să fim alături de publicul nostru prin orice mijloace. Nu am putut concerta în pandemie, ok. Trebuie să găsești o soluție pentru a fi mai aproape de oameni. Faci un live pe YouTube, înregistrezi un cover, faci un podcast, deci te faci auzit și văzut ca publicul să știe că ești acolo pentru ei. În momentul în care te dedici artei trebuie să te reinventezi permanent pentru public. Dar nu să te reinventezi prost, ci mai degrabă să te reinventezi atâta timp cât te simți bine și cât placi publicului. În momentul în care nu mai ai ce să scoți din tine și nu mai ai ce oferi, te retragi”, lămurește Ioan Man.

,,Dacă nu reușesc să transmit asta înseamnă că nu am funcționat ca artist”

Dacă tot suntem la capitolul artă și artiști, îl provoc pe Ioan să-mi spună ce îi conferă unui om pecetea de artist: cantitatea sau calitatea operei sale? ”Depinde de publicul la care ne referim. Dacă ne referim la un public care vrea cantitate, atunci pentru cei ca ei vei fi domnu’ artist. Dacă ne referim la un segment de public care dorește calitate, nu o să ți se spună foarte ușor domnu’ artist. Cantitatea se poate oferi pe un termen limitat și după dispari. Însă calitatea e mai greu de oferit și rămâne pe un timp mai îndelungat. Un album de calitate durează mult mai mult decât un album scos la cantitate. Sincer, prefer calitatea și un public cât mai restrâns. În ultima vreme muzica a început să se industrializeze, sa se comercializeze. Muzica a devenit un produs. Dacă produsul pe care îl faci nu este pe gustul celor care dau tonul sau dictează ceea ce se ascultă, nu ești valorificat. Dacă produsul este pe placul lor și scoate bani, automat ești băgat în față. Am ajuns într-o poziție în care din păcate banul dictează.”

Gânduri de viitor

Discutând despre nevoile oamenilor nevăzători, primesc o listă întreagă cu piedicile de care se lovesc în fiecare zi: lipsa transportului în comun adaptat, absența semafoarelor sonare, a ghidajului special când un nevăzător caută un birou într-o instituție publică, etc. Cu toate acestea, oamenii ca Ioan se încăpățânează să lupte și să zâmbească în fața nepăsării colective.

Nu-mi doresc să închei dialogul în această notă tristă, așa că mai plusez cu o întrebare referitoare la viitoarele proiecte. “Vreau să scot o piesă, chiar acum ceva timp am lansat una care se numește Zboară, un duet, iar într-un viitor destul de apropiat pregătesc și un album”, conchide Ioan Man.

Absolvent al Facultății de Drept din Budapesta, Ioan fură meserie în birourile celor mai iscusiți avocați din acele timpuri. Se remarcă drept un susținător de seamă al românilor din Transilvania și militează de zor pentru respectarea drepturilor naționale. Când nu pleda la bară, avocatul Ioan Demian se implica de zor felurite activități culturale. Este membru fondator al ASTREI, președinte al Reuniunii de cântări Doina și conducătorul mai multor asociații cu caracter socio-cultural. În toamna lui 1918 va figura printre participanții cu drept de vot la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

Formarea ca avocat

Vine pe lume la 6 ianuarie 1878, în comuna Băița, județul Hunedoara. Primele clase le face la școala confesională din localitate, după care urmează cursurile Gimnaziului din Brad și liceul “Andrei Baron de Șaguna” din Brașov. În timpul liceului a fost coleg cu mai mulți tineri din Ardeal și Banat, care vor juca un rol de seamă în realizarea Unirii. Ajuns la vremea studenției, se îndreptă către Facultatea de Drept din Budapesta, unde își susține licența în anul 1904. Devine doctor în științe juridice la Cluj în anul 1906, după care își începe practica avocațială în birourile avocaților Ioan Popp, Virgil Olariu și Iustin Miron. Examenul de liberă practică îl susține în fața unei comisii de pe lângă Curtea de Apel din Târgu Mureș, stabilindu-și domiciliul la Sânnicolau Mare. Aici își va deschide un birou avocațial care a funcționat până în anul 1930.

Lupta pentru înfăptuirea Marii Uniri

Susținător al cauzei românilor din Transilvania, Ioan Demian participă la manifestările organizate de către PNR în zona Sânnicolau Mare, unde se afla un nucleu de luptători pentru drepturile românilor. A desfășurat o intensă activitate pe tărâmul național, cultural și economic, fiind membru fondator al ASTREI, președinte al Reuniunii de cântări Doina și conducătorul mai multor asociații cu caracter socio-cultural.

În toamna anului 1918 îl găsim implicat în organizarea Gărzilor Naționale Române la Sânnicolau Mare, promovând unitatea națională a românilor. După toate acestea va fi delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din partea Cercului electoral Sânnicolau Mare. Iată cum rememora avocatul Ioan momentele premergătoare Unirii: “Am plecat spre Alba Iulia împreună cu preotul ortodox dr. Petru Fleșeriu din localitate mergând spre Timișoara. Aici am evitat cu greu cordonul și opreliștea pusă de către armatele sârbești. Ne-am întors la Periam, am plecat la Aradul Nou, apoi am luat trenul spre Alba Iulia, ajungând în dimineața zilei de 1 Decembrie, participând la marea și înflăcărata adunare națională.”

Pe final de carieră

Odată înfăptuită Marea Unire, Ioan Demian a fost ales deputat în Parlamentul României Mari. Între anii 1930-1934 a locuit la Periam, urmând ca din anul 1934 să se stabilească la Timișoara. În anul 1950 are loc desființarea instituției notarului public și este informat de către șeful postului de poliție Perima că locuitorii din Banat vor fi deportați în Bărăgan. Fără să mai stea pe gânduri, își ia familia și se ascunde la surorile sale din Hărțăgani, în localitatea natală. Aici își va consuma ultimii ani din viață trecând la cer pe 30 ianuarie 1952.

Surse: Biblioteca Digitală BCU Cluj;

10-12 septembrie 2021, între orele 10.00 și 18.00

Muzeul Național al Țăranului Român

Cruce-n casă /Cruce-n piatră /Dumnezeu cu noi la masă / Maica Precistă pe fereastră.

Muzeul Național al Țăranului Român prăznuiește în ajunul zilei de 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai importante sărbători ale calendarului țărănesc.

Aflat la a XX a ediţie, Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri oferă publicului timp de trei zile, de vineri, 10 septembrie până duminică, 12 septembrie 2021, noi întâlniri, ateliere și demonstrații cu artiști și meșteri iconari.

Preocupat de valorificarea și revitalizarea patrimoniului cultural țărănesc, Muzeul Țăranului păstrează structura târgului de iconari și meșteri cruceri inițiat sub forma unui act cultural cu rol formator şi educativ prin prezentarea unor teme iconografice devenite reper în iconografia țărănească și prin inovații care folosesc imaginea tradițională ca re/sursă, teritoriu de explorare pentru creațiile contemporane ale artiștilor și ale meșterilor iconari.

Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri își propune să redescopere frumusețea obiectelor de cult, a unui patrimoniu dedicat artei tradiționale și îndeosebi icoanelor, urmărind calitatea tehnicii și a meșteșugului, respectarea scopului pentru care este realizat obiectul de cult, evitând expresiile kitsch și serializările industriale pentru scopuri comerciale.

Continuăm noua formulă de prezentare a târgului, invitându-i pe meșterii și artiștii iconari să expună obiectele create pentru târg în cadrul unor micro-instalații, dând astfel posibilitatea de a viziona într-un context diferit creațiile personale și de a iniția un nou dialog cu publicul vizitator și fidel acțiunilor noastre de la începuturi.

Structura târgului rămâne ca întotdeauna mai aproape de atmosfera unui praznic, celebrând prin prăznicare, sfinți protectori, sărbătorile mari, heruvimi desprinși din cetele îngerești – Crucea în variante ne-împuținate, toate zugrăvite și închipuite pe icoane pe sticlă, icoane pe lemn, icoane de vatră, crucițe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte și lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre.

Însoțim iconarii cu ceaiuri de leac, cozonaci, dulcețuri, zacuscă, miere și prăjituri de casă.

Scoatem din lada de zestre a muzeului – albume, cărți poștale, scrieri și ziceri țărănești, revista Martor, caiete de meșteri, cataloage de expoziții – oferite spre vânzare publicului interesat.

Ateliere / întâlniri

După experiența pozitivă a atelierelor – demonstrații din cadrul edițiilor anterioare, continuăm întâlnirile cu câțiva dintre iconarii și crucerii dedicați împărtășirii tehnicii meșteșugului, a căror abordare dezvăluie căutări și reconstituiri personale ale meșteșugului Icoanei și o raportare adecvată la canon și tradiție. Adresăm astfel copiilor, dar și adulților, invitația de a descoperi cum desenau iconarii vechi izvoadele și zugrăveau icoanele, pictând pe dosul sticlei sau pe lemn grunduit, cum se însemnează și se încrustează pristolnicele și icoanele de vatră în cadrul unor ateliere ținute de artiști și meșteri iconari.

Vineri, 10 septembrie

orele 14.00 – 15.00 şi 16.00 – 17.00 – Ateliere de pictură cu Radu Dincă

Sâmbătă, 11 septembrie

orele10.30 – 12.00 – Ateliere de pictură cu Angela Ludoșanu

orele 13.00 – 15.00 – Ateliere de încrustat în lemn cu Vasile Moldoveanu

Înscrierile pentru ateliere se fac la: educatiemuzealamtr@gmail.com / cost atelier: 25 lei / persoană

Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei. Elevii beneficiază de intrare liberă la târg, pe perioada vacanțelor școlare.

Coordonator târg: Lila Passima // lilapassima@yahoo.com

Contact / comunicare / detalii organizare: Monica Chiorpec // chiorpecmonica@gmail.com

Contact ateliere: Monica Chiorpec // chiorpecmonica@gmail.com

16.09 – 31.10.2021 | sala Irina Nicolau

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 16 septembrie 2021, de la ora 19.00, la Sala Irina Nicolau, la vernisajul expoziției Burticală.G.Ion.Leu.Dolj.

Unul din punctele forte ale Muzeului Național al Țăranului Român, alături de expoziția permanentă, este patrimoniul material, a cărui bogăție și diversitate au fost deseori remarcate și puse în valoare prin numeroase expoziții temporare și virtuale ori prin publicații. Fondul de desene realizate de Ion G. Burticală, din comuna Leu, județul Dolj, este parte componentă a „Arhivei de imagine” din 1999, în urma donației făcute MNȚR de criticul de artă Radu Ionescu, un bun cunoscător al teritoriului artei naive din România, cu ocazia expozițiilor „Artă + naivitate = artă naivă” (1999) și „Exerciții de naivitate” (1999). Lucrările lui Ion G. Burticală au stat atunci alături de cele ale unor cunoscuți pictori naivi români, iar o selecție de desene a constituit cuprinsul unei mape cu planșe de colorat pentru copii „Desenez cu prietenul Burticală” (1999), toate, coordonate de Irina Nicolau.

Numele lui Ion G. Burticală este cvasi-inexistent în albumele de referință dedicate artei naive din România, un statut extrem de provocator raportat la numărul desenelor deținute de MNȚR și la privirea iscoditoare a autorului acestora, care înregistrează detalii ale unui interval de timp marcat de tranziția între două regimuri politice radical opuse. Dincolo de expresivitatea liniei, de folosirea atipică a cromaticii, desenele lui Ion G. Burticală sunt interesante pentru compozițiile prin care încearcă nu doar să-și reprezinte locurile natale, cât mai degrabă să realizeze o hartă mentală prin care avem acces la viața socială a unei comunități rurale, cu riturile, obișnuințele casnice, precum și la o serie din clișeele propagandistice ale anilor ’50-’70.

Expoziția Burticală.G.Ion.Leu.Dolj. este, întâi de toate, o propunere de redescoperire a unui pictor naiv și implicit a lumii rurale pe care acesta a încercat să o facă cunoscută. În al doilea rând, aduce în prim plan o subsecțiune a artei naive – desenul si acuarela –, căreia i s-a acordat o mai mică importanță, fiind astfel și mai puțin vizibilă în raport cu pictura și sculptura. Nu în ultimul rând, expoziția documentează nu doar activitatea lui Ion G. Burticală, ci și relațiile vieții comunitare din localitatea Leu. De asemenea, este o încercare de chestionare a contextului artei naive într-o perioadă în care a făcut obiectul unor politici culturale de masă, ce se adresa amatorilor din segmentele sociale ale țăranilor și muncitorilor.

Desenele lui Ion G. Burticală vor fi însoțite de o serie de picturi realizate de Ghiță Mitrăchiță, mult mai cunoscutul pictor naiv, congener și conjudețean. Înrudirile, conexiunile sau contaminările stilistice sunt puse în evidență printr-un dialog cu artefacte ale culturii țărănești din zona Olteniei.

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până la 31 octombrie 2021, de marți până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Lunea este închis.

Prețul biletului de intrare: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei

Curatori: Cosmin Manolache, Lila Passima

Proiect realizat cu sprijinul: Televiziunea Română | Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj | Primăria Bârca | Muzeul Județean Argeș | Centrul Cultural Județean Argeș.

15 septembrie – 3 octombrie 2021, Sala Tancred Bănățeanu

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 15 septembrie 2021, ora 17.00, la Sala Tancred Bănățeanu, la vernisajul expoziției de fotografie Oaș, a fotografului sătmărean Remus Țiplea, care documentează de câțiva ani nunta din Țara Oașului. Expoziția de fotografie prezintă imagini extrase din proiectul dedicat nunții și intitulat „Nunta nunții”, un proiect amplu derulat pe parcursul unui deceniu, punctând atât elementele de ritual care s-au mai păstrat din ceremonialul nunții tradiționale, cât și transformările survenite de-a lungul timpului: găteala miresei și a mirelui, steagul, ceterașii, socăcițele, țâpuritura, danțul, petrecerea.

În cadrul vernisajului, va fi lansat albumul fotografic a lui Remus Țiplea, Nunta nunții, apărut în 2020 în ediție bilingvă, româno-engleză, și care va fi prezentat de către Robert Laszlo, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, un proiect editorial realizat sub egida acestei instituții de cultură sătmărene.

Remus Țiplea (născut în 1972, la Negrești-Oaș), a început să fotografieze în anul 2009, concentrându-se în special asupra fotografiei documentare și macro. Șase ani mai târziu, Remus Țiplea s-a clasat, cu proiectul „Ciurdarii”, în finala Sony World Photography Awards, seria fiind prin urmare expusă în Londra, Berlin, Köln, Beijing, New York și Milano. Fotografiile lui au fost prezentate și în cadrul unor expoziții personale organizate la Cluj-Napoca, Paris și Lisabona, fiind publicate, totodată, în numeroase reviste de prestigiu din Europa și Statele Unite ale Americii, precum: The Huffington Post, The Telegraph, The Guardian, La Repubblica, National Geographic sau Feature Shoot. În 2017, Remus Țiplea a publicat albumul fotoetnografic Din Oaș în Paști; în 2018, a ieșit de sub tipar albumul Dumnezeul meu / My Lord (267 de fotografii), în ediție bilingvă, româno-engleză, iar în 2019 a apărut albumul de fotografii Astă-iarnă / Last winter, la Editura Limes din Cluj -Napoca, toate cel trei proiecte editoriale fiind realizate sub egida Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.

Fotograful sătmărean Remus Țiplea este primul fotograf român publicat cu un fotoreportaj de șapte pagini, în revista National Geographic din Statele Unite.

În ultimele 12 luni, Remus Țiplea a fost unul dintre cei mai publicați fotojurnaliști din revista National Geographic România: „Un veac de migrație în Țara Oașului” (noiembrie 2018), „Ultimii ciurdari ai satului” (februarie 2019) și „Bulbucații” (mai 2019).

Alături de Remus Țiplea, Vasile Pop-Negreșteanu va expune lucrări de artă vizuală, transfigurând artistic ritualul nunții în Oaș.

Artistul vizual Vasile Pop-Negreșteanu aduce în atenția publicului pe simezele MNTR o selecție de făpturi din universul preocupărilor sale, realizate în diferite momente ale vieții, în diferite materiale, medii, expresii artistice vizuale, integrând în proiecții parietale filmul documentar Nuntă în Țara Oașului (1960), al regizoarei Elisabeta Bostan, creațiile compozitorului Dan Variu, Radu Găină, producător TVR, și Mihaela Grigorean, într-un ritual al cuvântului, sunetului, formei și culorii reprezentând universul oșenesc, hărnicia, sufletul și spiritul oșenilor într-o renaștere continuă, perpetuat prin obiceiuri, datini însemnate, împletite, încifrate pe răbojul lui Cronos, momentul nunții în Țara Oașului.

Vasile Pop-Negreșteanu (născut în 1955, la Negrești-Oaș) a studiat la Liceul de muzică și arte din Baia Mare și Satu Mare și la Institutul de Arte Plastice N. Grigorescu, Facultatea de Artă monumentală și restaurare, din București, promoția 1981. Expune pictură începând cu 1974. A participat la diferite expoziții oficiale personale și de grup (500 expoziții) dintre care menționăm (selectiv): 2006 – 2009, Simpozionul de Artă Contemporană Formă, culoare, timp (concept, curator și participant), 2017, Muzeul Național Cotroceni (expoziție personală), 2012, Cité Internaționale des Artes – Paris, Soleil de l’Est, 2010. Expoziție de artă contemporană Românească „RCR” Gallery Werkschau Spinnerei – Leipzig, 2018, Centenar 2018, București, 2019, Desenul post Brâncuși Muzeul de Artă, Târgu Jiu. Ca monumentalist, este autorul a 6 ansambluri murale de certă originalitate, realizate în biserici din Baia Mare și Negrești-Oaș între anii 1997-2009.

Expoziția va fi precedată de o conferință susținută de Mihaela Grigorean cu tema Țara Oașului – de la percepție cotidiană la (re)construcție analitică: o auto-etnografie a cercetării.

Mihaela Grigorean (născută în 1979, la Turț, Țara Oașului) este etnolog, doctor în filosofie și cercetător. A publicat numeroase articole şi studii de specialitate şi mai multe cărți de autor: O hermeneutică transdisciplinară a Evangheliei după Toma, Editura Curtea Veche, București, 2014, prefață de acad. prof. Basarab Nicolescu, Un periplu al Frumuseții în Ţara Oașului – împletitul miresei, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2016, Un periplu al meșteșugurilor în Țara Oașului – ouăle încondeiate din Cămârzana, Editura Eurotip, 2017, Un periplu al Frumuseții în Ţara Oașului – împletitul miresei. A voyage of beauty in Oaș Country. The Braiding of the bride, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2018, Răscruci – Crossroads, Editura Mega, Cluj Napoca, 2021.

Vernisajul va fi urmat de un moment autentic, în interpretarea țâpuritoarei Bianca Angela Cionca, alături de vestiții ceterași din Țara Oașului, participanții la eveniment fiind invitați la degustarea unor preparate culinare specifice Țării Oașului.

Expoziția poate fi vizitată la Sala Tancred Bănățeanu, până la 3 octombrie 2021, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.

Preț bilet: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei

Darius a scăpat farfuria pe jos. Farfuria s-a spart și toată mâncarea s-a împrăștiat pe parchetul ce tocmai fusese aspirat și spălat de tatăl lui. Acest lucru s-a petrecut la puțin timp după ce băiatul lăsase apa să curgă la baie și stropi fuseseră împrăștiați peste tot.

David ridică ochii spre tatăl său. Știe că nu a fost neapărat atent, știe că ceea ce urmează să audă nu o să îl bucure. Tatăl este acolo și își privește fiul care are ochii plini de lacrimi și umerii prăbușiți.

Când copiii noștri fac greșeli, nu se simt bine cu ei înșiși.

În acel moment, părinții au de ales: pot să susțină o lecție sau pot să susțină o pedeapsă.

Dacă alegem să vedem răul din copiii noștri (,,este un copil neatent, este un copil obraznic, este un copil egoist, este un copil lacom, este un copil îndărătnic”) și alegem pedeapsa, mărim intensitatea sentimentelor negative pe care cei mici le experimentează deja.

Ce se întâmplă atunci, efectiv?

Copiii noștri își pierd demnitatea, în timp ce se simt evident respinși și rușinați, nedoriți și etichetați. Toate aceste lucruri reprezintă o poțiune toxică, un amestec de emoții nocive.

Un copil care experimentează acest lucru în mod regulat începe să creadă că este rău și astfel va acționa nedorit. Începe să creadă că nu se poate comporta bine singur și, prin urmare, se bazează pe figura autorității pentru ,,a-l face” să se comporte ,,cum trebuie”.

Cum corectăm greșeala

În loc să găsim modalități de a-i face pe copii să se simtă rău în ceea ce privește comportamentul lor, poate ar fi potrivit să ne concentrăm pe felul în care îi determinăm pe aceștia cum să corecteze o greșeală. Cum să curețe mizeria. Cum să spună ,,îmi pare rău”. Cum să împartă. Cum să se abțină.

Copiii mici sunt incapabili să-și regleze emoțiile. De ce? Pentru că creierul uman se dezvoltă optim, de obicei, în jurul celui de-al douăzecilea an din viața noastră. Căile neuronale de care oamenii au nevoie pentru a naviga printre emoții puternice sunt încă în construcție.

Atunci când copiii experimentează furie intensă, tristețe, frustrare, mâhnire, se pot simți cu ușurință copleșiți, anxioși și speriați. Atunci au nevoie ca noi, părinții, adulții responsabili,  să-i ajutăm prin reglarea externă a trăirilor, să-i învățăm că toate sentimentele sunt valabile și să-i facem să se simtă în siguranță pentru a-și exprima emoțiile ciufulite uneori, alambicate, neclare, alteori.

Când suntem supărați pe copiii noștri și îi îndepărtăm de noi (,,du-te în camera ta și gândește-te la ce ai făcut!”), pierdem exact ocazia de a le transmite ceea ce am menționat în paragraful anterior. Ne izolăm copiii exact atunci când au cel mai mult nevoie de noi, lăsându-i să se înece într-o mare de sentimente prea mari pentru ei, poate, prea amare și copleșitoare. Singura lor opțiune este să intre într-un mod de luptă, zbor sau îngheț; niciuna dintre acestea nu este o metodă sănătoasă pentru a face față emoțiilor dificile. Și niciuna dintre aceste stări nu oferă o pârghie de învățare.

Adulții dăruiesc instrumente

Copiii noștri dețin capacități uimitoare și primesc ușor instrumentele pe care noi, adulții le putem dărui pentru a încuraja rezolvarea situațiilor/problemelor și rezolvarea conflictelor. Să educăm, să cultivăm empatia și compasiunea, astfel încât copiii noștri să poată prospera deoarece un copil care se simte bine, se comportă bine.

Ochii lui Darius sunt în ochii tatălui lui. Tatăl coboară la nivelul lui Darius și spune:

-Hai să vedem cum putem repara greșeala. Să luăm o cârpă curată și să ștergem cioburile. Ai grijă să nu te tai. Știu că data viitoare vei fi mult mai atent. Eu sunt lângă tine.

În scurt timp, pe jos nu mai este nici urmă de ciob, nici urmă de rest de mâncare. Totul este curat și luminos. Și exact așa este și sufletul băiatului.

În copaci, în curte, pe câmp, pe uliță, Raluca nu se mai oprea din cântat. Imaginația o purta pe felurite scene în compania orchestrei. Într-o zi, unchiul a tras cu urechea și a simțit că puștoaica mustește de talent. Au început să lucreze, și ușor, ușor, a devenit membră a Grupului Folcloric Mugurel. În anul 2008 a făcut pasul către universul muzicii corale luând preselecția organizată de Corala Fantasia din Vaslui. Cei șapte ani petrecuți în compania muzicii corale, i-au adus turnee prin Macedonia, Turcia, Cehia, Germania, Franța, Spania, etc. La individual, Raluca devenise abonată la trofee, atât pe plan național cât și internațional. Ajunsă la vremea studenției, tânăra a făcut pasul către Facultatea de Litere, secția Etnologie și Folclor din cadrul Universității București. Dar explozia pe plan profesional a venit odată cu participarea la emisiunea Vedeta Populară de la TVR, când vasluianca a fost răsplătită cu un loc pe podium. Din acel moment a colaborat cu mari orchestre, a încântat pe marile scene, a realizat mai multe colaborări și nu are de gând să se oprească. Despre debut, crez artistic, experiențe de viață și multe altele, povestim pe larg cu Raluca Radu.

 Iată câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• Muzica cea de toate zilele. Ce, cum și de ce cântam?
• Povești de prin concursuri
• Viața după show-ul Vedeta Populară
• Autentic vs kitsch. Părerea etnologului
• Portretul unui artist creionat de Raluca Radu

Podcastul complet este la un clic distanță în fereastra de mai jos. Ce mai stai?

Debutează în viața politică la numai 26 de ani ca independent. Gustă din deputăție în anul 1892 în cercul electoral Arpașu de Jos. De-a lungul carierei dr. Nicolae Șerban a repudiat mai multe victorii ajungând în cele din urmă membru în parlamentul maghiar. În calitate de președinte al Consiliului comunal provizoriu  este însărcinat cu menținerea ordinii publice. Cu toate acestea, jandarmii maghiari au recurs la tot felul de atrocități. Printre victime s-a numărat și avocatul Șerban, care a fost luat ostatic. Din fericire este eliberat după ceva vreme și uns președinte al Consiliului Național Român din comitatul Făgăraș preluând controlul administrației și restabilind ordinea. Este desemnat ca reprezentant la Marea Adunare de la Alba Iulia cu drept de vot, apoi  membru în cadrul Marelui Sfat Național.

Primii pași pe făgașul politicii

Se naște la 23 iulie 1865 în casa preotului greco-catolic Voila Nicolae din județul Brașov. În anul 1884 devine student la Facultate de Drept a Universității Maghiare din Budapesta. Tot aici, între anii 1889-1891 își pregătește teza de doctorat. Se lansează de timpuriu în viața politică, mai exact la 26 de ani. Gustă din dulceața deputăției în anul 1892 în calitate de independent și câștigă alegerile în cercul electoral Arpașu de Jos. Victoria a stârnit valuri de critică din partea liderilor PNR, care erau adepții ideii de pasivism politic. Cu toate acestea, Nicolae Șerban nu i-a în seamă gurile rele și își duce mandatul până la capăt. La alegerile din anul 1905  a repudiat o nouă victorie în fața candidatului PNR, dr. Octavian Vasu. Deputații români își făceau sfielnic loc în parlamentul maghiar și au început să propună un program național. La alegerile parlamentare din anul 1910, avocatul Nicolae Șerban cedează locul din circumscripția Arpașu, unde fusese ales deputat în mai multe rânduri, lui Alexandru Vaida Voevod.

Luat ostatic de către jandarmi

Între timp, se înscrie în Congregația comitatului Făgăraș și figurează ca membru al Societății culturale Progresul și Despărțământul ASTRA. În colaborare cu dr. Ioan Șenchea și dr. Octavian Vasu pune bazele ziarului Țara Oltului. După intrarea României în război de partea Puterilor Centrale, întreaga conducere de la nivelul comitatului Făgăraș ajunge în mâinile Consiliului comunal provizoriu, care avea în componență reprezentanți români și maghiari. Președintele acestei structuri era Nicolae Șerban având un vicepreședinte maghiar, în timp ce comanda gărzilor civile încăpuse pe mâna unui comandant maghiar și un adjunct român. În ciuda eforturilor de menținere a ordinii publice, jandarmii maghiari au recurs la tot felul de atrocități. Printre victime s-a numărat și avocatul Șerban, care a fost luat ostatic.

Delegat la Marea Unire

Din fericire a fost eliberat la scurtă vreme și uns președinte al Consiliului Național Român din comitatul Făgăraș preluând controlul administrației și restabilind ordinea. Tot acum se va ocupa de organizarea noilor structuri de putere din localitățile comitatului și în special de constituirea gărzilor naționale. În urma ședinței cercului electoral Făgăraș s-a decis ca dr. Nicolae Șerban să fie delegat ca reprezentant la Marea Adunarea Națională de la Alba Iulia căpătând ulterior și un loc în Marele Sfat Național.

După înfăptuirea Marii Uniri părăsește tabăra politică și trece din rândurile partidului liberal în Partidul Poporului. În scurtul răstimp cât a fost la guvernare formațiunea politică a ocupat postul de prefect al județului Sălaj. În 1919 devine unul din fondatorii și conducătorii ziarului Glasul Oltului.  Avocatul Nicolae Șerban trece la cele veșnice în data de 15 septembrie 1932 și este înmormântat la Făgăraș.

Surse:  Biblioteca Digitală BCU Cluj;

9 – 19 septembrie 2021

Muzeul Național al Țăranului Român

Ca în fiecare început de toamnă, în preajma sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci, cunoscută în popor și ca Ziua Crucii, Muzeul Național al Țăranului Român întâmpină anotimpul cu expoziții noi, târg de icoane şi târg cu meşteri, ateliere de creativitate, lansări de carte, concerte și multe filme. Vă așteptăm, în perioada 9 – 19 septembrie 2021, la cea de a noua ediție a Zilelor Muzeului Țăranului!

În prima zi a evenimentului, Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu MNŢR, vernisează joi, 9 septembrie, ora 17.00, la Sala Acvariu, expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, dedicată fondatorului Muzeului de la Șosea.

Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri va avea loc, în acest an, în perioada 10 – 12 septembrie. Descoperiți în târg: prăznicare, sfinți protectori, heruvimi, Crucea în variante închipuite și zugrăvite pe icoane pe lemn, icoane pe sticlă, icoane de vatră, crucițe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte și lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre. De asemenea, cei mici sunt așteptați, în toate cele trei zile ale târgului, la ateliere de încrustații în lemn sau de pictură pe sticlă sau lemn.

Cu ocazia Zilelelor Muzeului Țăranului, MNȚRplusC vă invită la film! Vă propunem două vizionări ale producției documentare maghiare „Three Dances/ Trei Dansuri” (1h15’) în zilele de 10 și 14 septembrie, de la ora 19.00, la sala MNȚRplusC. Proiecția face parte din expoziția video aflată în derulare până în ziua de 5 octombrie, Ballad of Escape. Evenimentul este realizat prin parteneriatul cu Institutul Cultural Maghiar din București.

Miercuri, 15 septembrie, de la ora 17.00, la Sala Tancred Bănăţeanu, publicul este aşteptat la vernisajul expoziției Oaș, a fotografului sătmărean Remus Țiplea, care documentează de câțiva ani nunta din Țara Oașului. Expoziția de fotografie prezintă imagini extrase din proiectul dedicat nunții și intitulat „Nunta nunții”, un proiect amplu derulat pe parcursul unui deceniu, punctând atât elementele de ritual care s-au mai păstrat din ceremonialul nunții tradiționale, cât și transformările survenite de-a lungul timpului: găteala miresei și a mirelui, steagul, ceterașii, socăcițele, țâpuritura, danțul, petrecerea.

Tot în ziua de 15 septembrie, de la ora 20.00, Comitetul de Organizare a Centenarului Operei Naţionale & Anului George Stephanescu vă invită la vizionarea filmului Darclée, turnat în 1960, în regia lui Mihai Iacob, după un scenariu scris de Constantin Cârjan şi Ionel Hristes. Rolul omonim este jucat de actrița Silvia Popovici, ariile sopranei fiind susţinute de Arta Florescu.

Joi, 16 septembrie, vizitatorii muzeului sunt aşteptaţi la două vernisaje şi un concert. Astfel, de la ora 17.00, la Sala Media se va deschide expoziția O lume într-un recensământ. Expoziția propune o incursiune în familia și gospodăria rurală din Țara Românească a secolului al XIX-lea. De la ora 18.00, în curtea interioară va fi concertul Tarafului „Crescut pe Muzică”, iar de la ora 19.00, vernisajul expoziției Burticală.G.Ion.Leu.Dolj., la Sala Irina Nicolau. Expoziția este, întâi de toate, o propunere de redescoperire a unui pictor naiv și implicit a lumii rurale pe care acesta a încercat să o facă cunoscută. În al doilea rând, aduce în prim plan o subsecțiune a artei naive – desenul si acuarela –, căreia i s-a acordat o mai mică importanță, fiind astfel și mai puțin vizibilă în raport cu pictura și sculptura. Nu în ultimul rând, expoziția documentează nu doar activitatea lui Ion G. Burticală, ci și relațiile vieții comunitare din localitatea Leu. De asemenea, este o încercare de chestionare a contextului artei naive, într-o perioadă în care a făcut obiectul unor politici culturale de masă, ce se adresa amatorilor din segmentele sociale ale țăranilor și muncitorilor.

Vineri, 17 septembrie, de la ora 19.00, va avea loc, în curtea interioară, concertul „Caliu și Taraful Haidouks”, în care vor fi ascultate mai multe melodii tradiționale în versiunea originară, culese de George Enescu de la lăutari.

„De la Tilincă la opincă. DicționAR pe sărite”, proiect dedicat copiilor și adolescenților (+12 ani), este un dicționar etnologic multimedia care își propune să repună în uz fragmente dintr-un „vocabular al ruralităţii” – un patrimoniu valoros ce se pierde treptat, dimpreună cu semnificațiile cuvintelor, unele complet uitate astăzi. Timp de mai multe luni, 22 de noi termeni ai dicționarului etnologic au fost definiți și transpuși în animații 2D și 3D. Din 17 septembrie, publicul larg este invitat să-i descopere în cadrul unor instalații interactive și participative de tip „pop-up museum” concepute special pentru publicul (foarte) tânăr, având un dublu rol: pe de o parte, acela de a crea punți între universul rural și imaginarul urban contemporan; pe de altă parte, acela de invita participanții să contribuie în mod activ, prin intervenții creative, la înțelegerea și re-interpretarea vocabularului țărănesc. Prima instalație va fi amplasată de vineri, 17 septembrie, până duminică, 19 septembrie, pe peluza din fața Muzeului, de pe bulevardul Kiseleff, transformând întregul spațiu verde de aici într-un loc viu, animat: Muzeul coboară în stradă și ia parte activ la viața orașului.

În week-endul 17 – 19 septembrie, Fundația Kogaion 115 organizează Târgul 100 de Tradiţii Româneşti, în curtea interioară. Producători, meșteri populari, artizani și colecționari din toate zonele țării aduc la târg recoltele cele bune ale toamnei, comori din lăzile de zestre și obiecte lucrate manual.

În ultima zi, duminică, 19 septembrie, de la ora 12.00, la Sala Media, va avea loc lansarea volumului Transhumanța bârsană – capete de istorie – mocani în zona Bărăganului – secolele XIV – XIX, de Răzvan Ciucă și Ionela Bran.

De asemenea, Muzeul Național al Țăranului Român celebrează, și în 2021, Zilele Europene ale Patrimoniului, în perioada 15 – 18 septembrie. Tema din acest an este „Patrimoniul: incluziunea tuturor”. Cu această ocazie, miercuri, 15 septembrie, între orele 10.00 şi 15.00, specialiştii în patrimoniu sunt aşteptaţi la #HeritageTalks. Convorbiri despre patrimoniu: Potentialul de dezvoltare sustenabilă prin turism cultural. Evenimentul este organizat, la Studioul Horia Bernea, de către Institutul Naţional al Patrimoniului, Cronicari Digitali şi MNŢR.

PROGRAM

Joi, 9 septembrie

orele 17.00 – vernisajul expoziției Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 18.00 – Bucharest International Film Festival: Botox, Regia: Kaveh Mazaheri, Iran, Canada, 2020, 97 min.

orele 20.30 – Bucharest International Film Festival: Apples, Regia: Christos Nikou, Grecia, Polonia, Slovenia, 2020, 91 min.

Vineri, 10 septembrie

orele 10.00 – 18.00 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în curtea interioară

orele 14.00 – 15.00 şi 16.00 – 17.00 – Ateliere de pictură cu Radu Dincă

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 18.00 – vernisajul expoziţiei București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie

orele 19.00 – „Three Dances/ Trei Dansuri”, în cadrul expoziţiei Ballad of Escape, la sala MNȚRplusC

orele 18.00 – Bucharest International Film Festival: Murina, Regia: Antoneta Alamat Kusijanovic, Croația, Brazilia, SUA, Slovenia, 2021, 92 min.

orele 20.30 – Bucharest International Film Festival: Digger, Regia: Georgis Grigorakis, Grecia, Franța, Germania, 2020, 101 min.

Sâmbătă, 11 septembrie

orele 10.00 – 18.00 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în curtea interioară

orele10.30 – 12.00 – Ateliere de pictură cu Angela Ludoșanu

orele 11:00 – 12:00 şi 13:00 – 14:00 – Ateliere de pictură cu Radu Dincă

orele 13.00 – 15.00 – Ateliere de încrustat în lemn cu Vasile Moldoveanu

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie

orele 18.00 – Bucharest International Film Festival: Schoolgirls, Regia: Pilar Palomero, Spania, 2020, 97 min.

orele 20.30 – Bucharest International Film Festival: Dear Comrades!, Regia: Andrei Konchalovski, Rusia, 2020, 121 min.

Duminică, 12 septembrie

orele 10.00 – 18.00 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în curtea interioară

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie

orele 19.00 – Gala de închidere Bucharest International Film Festival, urmată de proiecția filmului Ahed’s Knee, Regia: Nadav Lapid, Franța, Israel, Germania, 2021, 109 min.

Luni, 13 septembrie

orele 18.00 – Mia își ratează răzbunarea – premieră – Regia: Bogdan Theodor Olteanu, 2020, România, comedie, dramă, 82 min. Distribuitor: Domestic Film

orele 20.00 – Un loc ca oricare altul (Nowhere Special) – premieră – Regia: Uberto Pasolini, 2020, Marea Britanie, Italia, dramă 100 min. Distribuitor: Independența Film

Marți, 14 septembrie

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie

orele 19.00 – „Three Dances/ Trei Dansuri”, în cadrul expoziţiei Ballad of Escape, la sala MNȚRplusC

orele 18.00 – Un loc ca oricare altul (Nowhere Special) – premieră – Regia: Uberto Pasolini, 2020, Marea Britanie, Italia, dramă 100 min. Distribuitor: Independența Film

orele 20.15 – Pregătire pentru a fi împreună o perioadă nedeterminată – premieră – Regia: Lili Horváth, 2020, Ungaria, dramă, romantic, dragoste, 95 min. Distribuitor: Asociația Filmtett

Miercuri, 15 septembrie

orele 10.00 – 15.00 – #HeritageTalks. Convorbiri despre patrimoniu: Potentialul de dezvoltare sustenabilă prin turism cultural. Eveniment organizat în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului de către Institutul Naţional al Patrimoniului, Cronicari Digitali şi MNŢR. La Studioul Horia Bernea.

orele 17.00 – vernisajul expoziției Oaș, la Sala Tancred Bănăţeanu

orele 18.00 – Sentimental / Dineu cu vecinii de sus. Regia: Cesc Gay, 2020, Spania, comedie, 82 min., Distribuitor: Transilvania Film

orele 20.00 – Proiecţia filmului Darclée, în curtea interioară. Film turnat în 1960, în regia lui Mihai Iacob, după un scenariu scris de Constantin Cârjan şi Ionel Hristes. Rolul omonim este jucat de actriţa Silvia Popovici, ariile sopranei fiind susţinute de Arta Florescu.

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie

Joi, 16 septembrie

orele 17.00 – vernisajul expoziției O lume într-un recensământ, Sala Media

orele 18.00 – concertul Tarafului „Crescut pe Muzică”, în curtea interioară

orele 19.00 – vernisajul expoziției Burticală.G.Ion.Leu.Dolj., Sala Irina Nicolau

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie

orele 19.00 – Discursul (Le Discours). Regie: Laurent Tirard, 2020, Franța, comedie, 87 min. Distribuitor: Voodoo Films

orele 21.00 – Pregătire pentru a fi împreună o perioadă nedeterminată – premieră – Regia: Lili Horváth, 2020, Ungaria, dramă, romantic, dragoste, 95 min. Distribuitor: Asociația Filmtett

Vineri, 17 septembrie

orele 19.00 – formația Caliu și Taraful Haïdouks va interpreta mai multe melodii tradiționale, în versiunea originară, culese de George Enescu de la lăutari. În curtea interioară.

orele 10.00 – 19.00 – Târgul 100 de Tradiţii Româneşti, în curtea interioară

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Burticală.G.Ion.Leu.Dolj., Sala Irina Nicolau

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie

orele 10.00 – 18.00 – expoziția O lume într-un recensământ, Sala Media

orele 12.00 – 18.00 – pop up museum De la Tilincă la opincă. DicționAR pe sărite, pe peluza din bd. Kiseleff

Sâmbătă, 18 septembrie

orele 10.00 – 19.00 – Târgul 100 de Tradiţii Româneşti, în curtea interioară

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Burticală.G.Ion.Leu.Dolj., Sala Irina Nicolau

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie

orele 10.00 – 18.00 – expoziția O lume într-un recensământ, Sala Media

orele 12.00 – 18.00 – pop up museum De la Tilincă la opincă. DicționAR pe sărite, pe peluza din bd. Kiseleff

orele 16.00 – România Sălbatică – premieră – Regia: Dan Dinu, Cosmin Dumitrache, 2021, România, documentar, 115 min. Distribuitor: Transilvania Film

orele 18.30 – Discursul (Le Discours). Regie: Laurent Tirard, 2020, Franța, comedie, 87 min. Distribuitor: Voodoo Films

orele 20.30 – Lux Aeterna + Vocea Umană (Lux Aeterna + The Human Voice) – premieră – Regia: Gaspar Noé, 2021, Franța, dramă, 51 min. / Regia: Pedro Almodovar, 2020, Spania, dramă, 30 min. Distribuitor: Independența Film

Duminică, 19 septembrie

orele 12.00 – Lansarea cărţii Transhumanța bârsană, de Răzvan Ciucă și Ionela Bran, la Sala Media

orele 10.00 – 19.00 – Târgul 100 de Tradiţii Româneşti, în curtea interioară

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Burticală.G.Ion.Leu.Dolj., Sala Irina Nicolau

orele 10.00 – 18.00 – expoziția Fragmente şi zidiri. Remember Alexandru Tzigara-Samurcaș, la Sala Acvariu

orele 10.00 – 18.00 – expoziţia București. O arhitectură modernistă europeană, la Sala Noua Galerie

orele 10.00 – 18.00 – expoziția O lume într-un recensământ, Sala Media

orele 12.00 – 18.00 – pop up museum De la Tilincă la opincă. DicționAR pe sărite, pe peluza din bd. Kiseleff

orele 16.00 – Lux Aeterna + Vocea Umană (Lux Aeterna + The Human Voice) – premieră –Regia: Gaspar Noé, 2021, Franța, dramă, 51 min. / Regia: Pedro Almodovar, 2020, Spania, dramă, 30 min. Distribuitor: Independența Film

orele 18.00 – România Sălbatică – premieră – Regia: Dan Dinu, Cosmin Dumitrache, 2021, România, documentar, 115 min. Distribuitor: Transilvania Film

orele 20.30 – Pregătire pentru a fi împreună o perioadă nedeterminată – premieră – Regia: Lili Horváth, 2020, Ungaria, dramă, romantic, dragoste, 95 min. Distribuitor: Asociația Filmtett

Matricea Românească a stat de vorbă cu designerul Florin Dobre despre modă și nu numai. În acest interviu am avut plăcerea să descoperim ce înseamnă să ne îmbrăcăm bine, ce este moda și cine este Florin Dobre.

Interviu pe scurt:

Cum ați intrat în lumea modei?

După Revoluție a apărut ceva nou pentru un tânăr, a apărut televizorul, iar atunci am început să fac o paralelă între ce ceea puteam vedea în România și ceea ce vedeam în Vest. Am început să mă adaptez la o societate occidentală, ușor, ușor m-a prins zona modei și am început să o descopăr din ce în ce mai mult.

Care sunt ingredientele necesare pentru o astfel de carieră?

În primul rând trebuie să ne bazăm pe calitățile noastre, unii oameni au mai mult talent, alții au capacitate de muncă foarte mare, iar dacă cineva le îmbină pe ambele este clar că are performante, dar dacă nu ele se pot învăța, dacă ești talentat trebuie să înveți să muncești iar dacă nu ești talentat poți să aprofundezi orice domeniu.

De ce este importat să ne îmbrăcăm bine?

Eu cred că pentru respectul de sine. Atâta timp cât dorești să ai o abordare corectă asupra minții tale, asupra sufletului tău și a trupului, trebuie să avem o ținută corespunzătoare.

Ce înseamnă moda pentru dumneavoastră?

Moda din păcate astăzi este deficitară are doar instrumente de manipulare nu de încurajare, schimonosește foarte mult omul nu îl mai înfrumusețează, trebuie să îi dăm tratament modei.

Multe alte detalii puteți vedea în videoclipul de mai jos.

Reporter și Imagine: Andrei Ispas

Primele tangențe cu muzica au apărut în copilărie, când audia sunetul  pianului de la biserică. Naiul a venit în viața lui pe calea undelor radio, iar emoția i-a inundat sufletul. Timid, Ioan a început să facă ore de muzică, să acumuleze noi cunoștințe și să aprofundeze tainele acestui instrument. Ajuns la vârsta studenției s-a îndreptat către Conservatorul din Seul, ca mai apoi să servească în orchestra armatei, dar de această dată la flaut. În timpul serviciului militar, Ioan s-a gândit că trebuie să ducă pasiunea pentru nai la un alt nivel, așa că a decis să vină în România mânat de gândul că aici se află maestrul Gheorghe Zamfir. În prezent, a terminat un master la Universitatea de Muzică din București și este unul dintre ucenicii maestrului Zamfir. Iubește la nebunie doinele și sârbele românești, iar pe viitor vrea să le ducă în țara natală pentru a le face cunoscute compatrioților. Despre anii copilăriei, studii, concerte, crez artistic și multe altele, povestim pe larg cu naistul Ioan Jung.

Iată câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• Copilăria în Seul și drumul către România
• Coreeanul fermecat de folclorul românesc
• The Lonely Shepherd în interpretarea naistului Ioan Jung
• De ce iubesc România și românii?
• Cum este să fii ucenicul lui Gheorghe Zamfir?
• Esența artei și misia artistului

Podcastul complet este la un clic distanță în fereastra de mai jos. Ce mai stai?

Absolvent al Facultății de Drept din Budapesta, Marta Alexandru își începe ucenicie în Baroul din Arad. După ce obține dreptul de liberă practică, va profesa vreme de zece ani la Lipova. În anul 1915, datorită pregătirii sale temeinice, intră în magistratură ca mai apoi să fie numit consilier la Curtea de Apel din Seghedin, fiind astfel primul român care ajunge într-o astfel de funcție. Chiar dacă nu a participat la ședințele Marii Adunări Naționale, a fost ales membru în Marele Sfat Național, unde i-a fost încredințat Resortul de Justiție. Este fondatorul Asociației Magistraților din Ardeal și Banat, iar alături de Ioan Papp a pus pe picioare Casa Magistraților de la Sovata.

Un destin în plină devenire

Se naște în familia unuia dintre cei mai înstăriți țărani din comuna Căprioara, județul Caraș-Severin. Primii ani de școală se consumă în localitatea natală, după care urmează liceul la Arad. Obține diploma de bacalaureat fără mari bătăi de cap, iar după acesta se orientează către Facultatea de Drept a Universității din Budapesta. Fiind un student silitor, tânărul va beneficia pe toată durata studiilor de o bursă acordată de Fundația “Emanoil Gojdu”.  Absolvă în anul 1893, iar peste patru ani devine doctor în științe juridice la Budapesta. La 16 octombrie 1894 se va înscrie ca stagiar în Baroul Arad, iar mai târziu se transferă în Baroul Timișoara, profesând pentru o perioadă la Vinga. Parcurge cu brio etapele necesare obținerii dreptului de liberă practică, stabilindu-se la Lipova. Aici a profesat avocatura vreme de zece ani, iar din anul 1915 intră în magistratură, fiind numit judecător. Profesionalismul de care dădea dovadă i-a adus promovarea la Curtea de Apel din Seghedin. Marta Alexandru a fost primul magistrat român care a ajuns într-o astfel de funcție.

Felurite demnități și atribuții

La debutul primei conflagrații mondiale, a fost scutit de front. Cu toate acestea, nu a stat degeaba și s-a avântat în tumultul politic al vremii. Este adeptul activismului liberal și se alătură liderilor mișcării naționale: Aurel Cosma, George Adam, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel Vlad, etc. Din anul 1910 face parte din comitetul de conducere al Partidului Național Român la nivelul comitatului Timiș. Chiar dacă nu a fost delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, a fost prezent fratele său Gherasim. După înfăptuirea Unirii este ales în Marele Sfat Național al Transilvaniei. Participă la ședințele acestui organism și este numit secretar general al Resortului de Justiție condus de dr. Aurel Lazăr.

Odată cu desființarea Consiliului Dirigent va fi numit secretar general al Ministerului Justiției cu atribuții în zona Transilvaniei și Banatului. Nu a petrecut mult timp în această demnitate, pentru că la 30 august 1920 trece pe postul de prim președinte la Curtea de Apel Oradea, după care în mai 1921 este numit prim președinte la Curtea de Apel Timișoara până în anul 1938, când atinge vârsta de pensionare.

Preocupările unui magistrat de cursă lungă

Dar cu toate acestea, structurile regimului carlist au apelat la experiența sa. Pe 14 august 1938  este repus în funcție fiind numit Rezident Regal al Ținutului Timiș. Mandatul său va înceta pe 30 septembrie 1940 odată cu venirea lui Ion Antonescu la putere. Pe lângă acestea, de numele lui Marta Alexandru se leagă înființarea Asociației Magistraților din Ardeal și Banat, pe care a condus-o ani buni. Alături de omologul său din Cluj, Ioan Papp, a fondat Casa Magistraților de la Sovata. Preocupările magistratului român s-au manifestat și în domeniul cultural, fiind un sprijinitor al ASTREI contribuind totodată la apariția revistei Dacia și susținând înființarea Episcopiei de la Timișoara. Pleacă la cer în data de 3 aprilie 1965 și este înmormântat la Timișoara.

Surse:  Biblioteca Digitală BCU Cluj;

Biserica, în calitatea ei de păstrătoare și garantă a Sfintei Scripturi, a asigurat dintotdeauna transmiterea conținutului acesteia credincioșilor ei, conștientă fiind de faptul că aceasta este în fapt, puterea revelatoare a conținutului biblic, ca, fiind repetat de un om credincios către altul, fie prin reproducerea, fie prin explicarea lui, să activeze lucrarea Sfântului Duh în credința acestora – căci aceasta, ca lucrare a Duhului, vine în cineva prin altul, dar numai când acel altul comunică cuvântul Scripturii însușit și mărturisit cu credința, sau cu sensibilitatea comuniunii în Duhul. Scriptura își activează puterea ei de comuniune între persoane, în transmiterea cuvântului ei cu credință de la o persoană la alta, de-a lungul generațiilor – garantând în acest fel păstrarea credinței vii și nealterate în Biserică, deși la rândul ei este valorificată de Duhul lui Hristos, de Duhul credinței, și păstrată în comunitatea Bisericii prin Duhul de la întemeierea ei, după contactul intens al unor persoane cu Hristos.

În cadrul cultului creștin ortodox există numeroase momente când li se împărtășește credincioșilor conținutul revelat al Scripturii: citirea psalmilor, a paremiilor, a apostolului, a Sfintei Evanghelii, ori le este explicat înțelesul profund al acestora prin predici exegetice ori cateheze. Dorința Bisericii de a sădi lămurit și deplin cuvintele dumnezeiești în inimile credincioșilor este cel mai bine arată în rugăciunea rostită de preot înaintea citirii Sfintei Evanghelii: „Stăpâne, Iubitorule de oameni, fă să strălucească în inima noastră lumina cea curată a cunoașterii dumnezeirii Tale și deschide gândul nostru spre înțelegerea evanghelicelor Tale propovăduiri. Pune în noi și frică de fericitele Tale porunci, pentru ca, toate poftele trupului călcând, viețuire duhovnicească să petrecem, cugetând și făcând toate cele ce sunt spre bună-plăcerea Ta. Că Tu ești luminarea sufletelor și trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, și totodată Părintelui Tău Celui fără de început și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”[1].

În ceea ce privește importanța avută de Scriptură în cadrul cultului ortodox, se cade să demontăm o falsă percepție, potrivit căreia ortodocșii s-au ancorat în ritual și tradiție. În fapt, întreaga țesătură a slujbelor ortodoxe este întemeiată pe textul scripturistic – Noul Testament fiind citit, cu excepția Apocalipsei, în întregime în decursul anului bisericesc, însemnate pasaje din Vechiul Testament fiind citite la paremii, iar cei 150 de Psalmi fiind citiți de nu mai puțin de 52 de ori pe an, în ciclurile săptămânale ale catismelor.

Citirea pericopelor evanghelice și apostolice nu constituie nicidecum o “paranteză” liturgică în cadrul cultului, ci face parte din însuși miezul Sfintei Liturghii, precum au făcut încă din primele veacuri creștine.

Pe lângă rolul instructiv al lecturilor biblice, care nu este neglijabil căci, precum o arată Nicolae Cabasila: „… până acum, Sfânta Evanghelie a stat închisă, așa cum Iisus Hristos a tăcut în prima parte a vieții Sale, singură mărturie asupra dumnezeirii Lui venind de la Tatăl în momentul Botezului. Acum, prin mâinile și vocea preotului, Evanghelia se deschide și grăiește, așa cum Însuși Hristos le-a grăit mulțimilor și cum i-a învățat pe sfinții apostoli, poruncindu-le să-I ducă învățătura la toate neamurile”.[2] Un rol egal al acestor scripturi, pe lângă cel catehetic, este cel purificator, de a pregăti sufletele pentru momentul principal al Liturghiei, Sfânta Euharistie.

[1] Liturghierul, Ed. IBMBOR, București, 2000, p. 137.

[2] Cf. †Bartolomeu Anania, Cartea deschisă a Împărăției, Ed. IBMBOR, București, 2007, p. 93.

27 – 29 august 2021

Cinema Muzeul Țăranului

Ambasada Republicii Moldova în România, în parteneriat cu CNC MOLDOVA și Muzeul Naţional al Țăranului Român, vă invită în perioada 27 – 29 august la Zilele Filmului din Republica Moldova la Bucureşti.

Evenimentul marchează împlinirea a 30 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova şi tot atâția ani de relaţii diplomatice dintre cele două state, România fiind primul stat din lume care a recunoscut independența Republicii Moldova, în anul 1991.

Zilele Filmului din Republica Moldova la Bucureşti prezintă cinefililor filme moldovenești realizate în ultimele două decenii. O parte dintre aceste filme nu au mai fost proiectate în cinematografele din România. Filmele prezentare la Cinema Muzeul Țăranului, cu această ocazie, sunt rodul creației noii generații de cineaști din Republica Moldova, care au găsit o voce identitară distinctă în cinematografia europeană.

Sâmbătă, 28 august, de la ora 15:00, profesioniştii români din cinematografie sunt invitaţi, alături de cineaşti moldoveni, la o întâlnire de industrie care are ca scop identificarea unor colaborări între România şi Republica Moldova.

Cu această ocazie, la proiecţii vor fi prezenţi, pentru discuţii cu publicul: Maxim Chisnicean (regizor „Memoria”), Pavel Brăila (regizor „Shoes for Europe”), Oleg Condrea (artist de decupaj și animator de personaje a filmului „Of”, regizat de Vlad Bogarin), Mihail Rezuneț (regizor „Mamu”), Ronin Terente (actorul principal, compozitorul și co-scenaristul „Today artist, tonight taxist”, regizat de Dumitru Grosei), Lev Voloșin (echipa de producție filmele „Aripi” și seria  „Dji. Death”, regizor Dmitri Voloşin), Valeriu Andriuță (regizor filme: „Eu sunt Dorin”, „Salix Caprea”, „Chers Amis”), Igor Cobileanski (regizor film „Colecția de arome”), Ana-Felicia Scutelnicu (regizor film „Anișoara”) şi Valentina Iusuphodjaev (Directorul Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova).

Invităm publicul cinefil să ne fie alături în aceste trei zile de sărbătoare a cinematografiei moldovene la București.

Preţ bilet: 12 lei/ bilet întreg sau 8 lei/ bilet redus

Bilete sunt disponibile pe eventbook.ro.

PROGRAM:

Vineri, 27 august

18:00 – Anișoara (1h 46 min.)

regie: Ana-Felicia Scutelnicu

20:45 Pași pe graniță (1h 12 min.)

Regie: Alecu Deleu

Sâmbătă, 28 august

17:30 Goodbye, Olegovici! (1h 12 min.)

Regie: Eugeniu Popovici

20:00 Așteptați răspunsul operatorului / Please hold the line (1h 26 min.)

Regie: Pavel Cuzuioc

Duminică, 29 august

Bloc I – 15:00 (program trei filme în regia lui Valeriu Andriuță)

Eu sunt Dorin (23 min.)

Salix Caprea (30 min.)

Chers Amis (23 min.)

Bloc II -17:30

Of (15 min.)

Regie: Vlad Bolgarin

Aripi (8 min.)

Regie: Dmitri Voloșin

Seria Dj. Death (14 min.)

Regie: Dmitri Voloșin

Colecția de arome (14 min.)

Regie: Igor Cobileanski

Mamu (19 min.)

Regie: Mihail Rezuneț)

Today artist, tonight taxist (15 min.)

Regie: Dumitru Grosei

Shoes for Europe (26 min.)

Regie: Pavel Brăilă

20:45 – Memoria (70 min.)

Regie: Maxim Chisnicean

Organizator: Ambasada Republicii Moldova în România

Parteneri: Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova, Asociația Industriilor Creative din Moldova (COR), Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional al Țăranului Român, Clubul Ţăranului – La Mama

Iacob este în vacanță la mătușa lui preferată; nu e nimic mai grozav decât să ai 10 ani împliniți și să fii alături de sora mai mică a mamei tale! Veselia mătușii lui e fără margini! Adoră să se trezească de dimineață în râsete, în ritmuri de muzică și în pași de dans! Mătușa aceasta a lui e puțin mamă, puțin prietenă, puțin soră, puțin profesoară, puțin buclucașă, puțin fermă, puțin fără limite. Cu ea poate povesti orice, îi vine ușor.

-Vreau să vorbim despre ceva, de la tine înțeleg mereu totul tare bine!

-Ce bine! Sunt toată doar ochi și urechi!

-De ce e așa de importantă empatia? Toată lumea vorbește despre ea.

-Empatia este importantă pentru că este un fir nevăzut ce ne leagă pe noi, oamenii.

Știi ce facem noi când ne lăsăm cuprinși, învăluiți, înfășurați în mantia de  empatie? Ne punem în pantofii omului din fața noastră, privim din colțul lui și de la înălțimea lui. Nu e un exercițiu deloc ușor. Intuim emoțiile celui ce este prezent lângă noi. Îl ,,palpăm” cu o mână invizibilă, cu o atingere diafană. Ne conectăm cu fire nevăzute la sufletul, inima și mintea celui de care ne pasă. Putem simți pur și simplu emoții adecvate stării unei persoane sau putem înțelege prin ceea ce trece un semen.

Ce este o persoană empatică?

O persoană empatică este cea care ,,înțelege” și vede lucrurile din perspectiva celuilalt. Empatia se trezește amplu în momentul în care tu ai trecut deja printr-o situație apropiată omului ce se dezvăluie în fața ta.

Învățăm empatie?

Dacă învățăm empatie? Cu siguranță da! Încă din pruncie, felul în care adulții răspund folosind în special non-verbalul, gesturile, mimica, zâmbetul, va umple copilul de empatie. Acesta va mângâia, va alina, va ogoi și va dărui cuvinte pline de drag și atenție celor din jur. Așa cum a primit.

-Adică exact așa cum voi faceți!

-Exact așa! Și îți mai mărturisesc un secret! Tot ce trăiești dăruind empatie îți va aduce fericire, împlinire, împăcare. Dacă simți cu adevărat conectare poți spune despre senzația ce te învăluie că ți-ai dori să rămână, să nu te părăsească. Îți dă ție stare de bine cu tine.

Iacob e fericit! I se pare că a învățat tare mult și tare bine. I se pare că e timpul să facă niște teme de viață, niște exerciții cu fericire în vacanța asta, niște conectări cu lumea și cu oamenii. Mătușa lui dragă pune muzică în timp ce se pregătesc să plece spre parc. Și pare că pentru prima dată, inima lui Iacob prinde gânduri ce îl transformă și îl cresc.

Părintele Acsente rememorează cu bucurie momentele când mama îi pregătea de cu seară hainele pentru slujba de duminică sau când clopotul bisericii din centrul satului îi chema pe săteni la slujbă. Cu timpul, a urmat cursurile seminarului și ale facultății de teologie. În 1996 a devenit câștigător la celebra loterie a vizelor, iar destinul avea să-l poarte departe de locurile natale. A poposit la Washington, D.C., unde a fost cantor la biserica părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa. A petrecut doisprezece ani lângă marele duhovnic, iar înainte de a trece la cele veșnice, părintele Calciu l-a propus pe tânărul teolog spre hirotonie. Din anul 2013 părintele George slujește în parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena, prima biserică românească din Atlanta. Am stat de vorbă cu sfinția sa și am rememorat drumul către SUA, cum a fost întâlnirea cu părintele Calciu și care este atmosfera din comunitatea pe care o păstorește.

Interviul pe scurt:

• America, păzea că vin!: “Am fost desemnat unul din câștigătorii loteriei vizelor în anul 1996 și am plecat în Washington, D.C. Acest program cerea să cunoști pe cineva în America, asta pentru a nu cădea povară autorităților locale sau federale. Am ajuns printr-o cunoștință la o familie de români.”
• Cantor la biserica părintelui Gheorghe Calciu: “Am intrat cu familia Ionescu în biserică și am întâlnit un preot cu un zâmbet de la o ureche la alta, o privire blândă, o barbă ca de monah și un suflet cald. M-au prezentat părintelui, iar acesta a zis: «Slavă Domnului că mi-a ascultat din nou rugăciunea. Chiar aveam nevoie de ajutor la strana bisericii»”
• Istoria primei biserici românești din Atlanta: “În cele din urmă, au găsit o casă pe care au cumpărat-o mai multe familii, după care au achiziționat și terenul viran de lângă. Au început să vadă unde este episcopia română și să întrebe cine este episcop. După un timp au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Nathaniel, care le-a trimis un preot și au transformat garajul casei într-o capelă.”

Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Atlanta

Nebănuitele cărări ale Domnului

S-a născut în proximitatea Dunării, mai exact în comuna Suhurlui din județul Galați. Valorile creștin ortodoxe erau la loc de cinste în casa familiei Acsente. Duminical, părinții și cei nouă copii erau nelipsiți de la Sfânta Liturghie, iar când anumite pricini împiedicau participarea la slujbă, timpul până la următoarea liturghie părea o eternitate. “Mama și tata m-au dus de mic la biserică. Nu conta că nu exista aer condiționat în anii ’70 sau că biserica era arhiplină, nu. Biserica fiind în centrul satului, oamenii nu avea nicio scuză să nu vină la slujbă. Astăzi lumea modernă este chemată la biserică prin Facebook sau prin alte mijloace, însă Facebook-ul acelor timpuri era clopotul”, povestește părintele George Acsente pentru Matricea Românească.

,,Facebook-ul acelor timpuri era clopotul”

Cu timpul, a urmat cursurile seminarului și ale facultății de teologie. Dar, cine ar fi crezut că destinul avea să-i surâdă peste câțiva ani? “Am fost desemnat unul din câștigătorii loteriei vizelor în anul 1996 și am plecat în Washington, D.C. Acest program cerea să cunoști pe cineva în America, asta pentru a nu cădea povară autorităților locale sau federale. Am ajuns printr-o cunoștință la o familie de români, familia Ionescu, care locuia în Washington, D.C. Nu ne cunoșteam personal. Am vorbit la telefon și m-au găzduit câteva săptămâni până m-am integrat în comunitatea de acolo.”

În satul natal la vârsta de opt ani

Povești cu părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

Familia Ionescu era implicată în Biserica Sfânta Cruce din Virginia, unde slujea părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa. Duhovnicul îndurase douăzeci și unu de ani de închisoare sub regimul comunist, iar din anul 1985 se stabilise definitiv în SUA. “Erau vremuri mult mai dure pentru bisericile românești din America, asta pentru că oamenii erau preponderent bătrâni, iar corul bisericii avea nevoie de ajutor. Când au auzit că sunt absolvent de teologie, familia Ionescu a zis că părintele Calciu se va bucura tare mult. Eu am întrebat dacă este vorba de părintele Calciu Dumitreasa, și ei au zis că da. Nu știam că părintele este în Washington, D.C., știam că e în America, atât. Atunci în sufletul meu s-a produs ceva fiindcă auzisem de părintele Calciu și nu îmi venea să cred că o să-l cunosc.”

,,Am întâlnit un preot cu un zâmbet de la o ureche la alta”

Într-o zi de joi ajunsese la biserică. Tocmai la țanc, pentru că vineri se oficia vecernia mare, deoarece în weekend biserica era închiriată de comunitatea ortodoxă etiopiană. Prin urmare vecernia de sâmbătă seara, se muta vineri. “Am intrat cu familia Ionescu în biserică și am întâlnit un preot cu un zâmbet de la o ureche la alta, o privire blândă, o barbă ca de monah și un suflet cald. M-au prezentat părintelui, iar acesta a zis: «Slavă Domnului că mi-a ascultat din nou rugăciunea. Chiar aveam nevoie de ajutor la strana bisericii» Și din acel moment am devenit cantor pro bono vreme de doisprezece ani. Biserica părintelui era la câteva mile de Pentagon. Înainte să treacă la cer, părintele făcuse demersul de a fi hirotonit de către arhiepiscopul nostru Înaltpresfințitul Nathaniel. Părintele Calciu a murit în 2006, iar la ceva timp după am fost chemat la taina hirotoniei.”

Alături de obștea părintelui Gheorghe Calciu

Metamorfoza primei parohii românești din Atlanta

În prezent, părintele Acsente slujește la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Atlanta. Istoria acestei parohii este una foarte interesantă dacă avem în vedere faptul că este prima biserică românească din Atlanta și că a pornit dintr-un garaj. “Biserica a fost înființată în anul 1993 deoarece comunitatea de români a început să i-a amploare după Olimpiada din 1996 care s-a ținut aici. Neavând biserică, românii mergeau la biserica americană ortodoxă, dar acolo se slujea în engleză. Ulterior, au început să se organizeze, însă nu aveau nici preot, nu știau unde este episcopia, deci erau complet dezorientați. Majoritatea erau oameni în vârstă și au început să caute o proprietate în zona unde erau concentrați mai mulți români. În cele din urmă, au găsit o casă pe care au cumpărat-o mai multe familii, după care au achiziționat și terenul viran de lângă. Au început să vadă unde este episcopia română și să întrebe cine este episcop. După un timp au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Nathaniel, care le-a trimis un preot și au transformat garajul casei într-o capelă. Au trecut mai mulți preoți pe acolo până când comunitate s-a mai stabilizat și au început să se gândească la construirea unei biserici în toată regula”, spune părintele Geroge.

,,Au transformat garajul casei într-o capelă”

Biserica cea nouă a fost sfințită la 18 octombrie 2008. Casa și garajul au fost remodelate și transformate în casă parohială, iar în zona unde a fost capela s-a ridicat o sală ce găzduiește felurite evenimente din viața comunității. Privind în timp, de la primele Sfinte Liturghii și până în prezent, îl întreb pe părintele Acsente cum a evoluat comunitatea pe care o păstorește. “Astăzi foarte rar mai vin familii de români aici pentru că acum sunt mai multe oportunități de a merge în Europa. Economic vorbind, România a mai crescut față de ce era în anii ’90. Oamenii au cât de cât un nivel de trai mai bun, așa că nu mai emigrează masiv în America. Acum, noi avem în jur de 150-200 de familii. Înainte de pandemie biserica era plină, după am fost închiși o perioadă, acum iar săvârșim slujbe cu public, dar mulți oameni au rezerve în a participa în persoană la Sfânta Liturghie.”

Fărâma de Românie din Atlanta

America este un mozaic religios. Chiar dacă statul nu finanțează cultele, totuși încurajează practicarea oricărei forme de credință. Părintele îmi spune că Ortodoxia nu e atât de necunoscută în America și îmi povestește despre Sfinții Gherman de Alaska, Ioan Maximovici sau Rafael de Brooklyn. Pe lângă acestea, părintele a botezat americani furați de bogăția credinței Ortodoxe. În continuarea dialogului, îl întreb pe părintele Acsente cum reușește să supraviețuiască parohia din punct de vedere financiar. “Țin minte că biserica părintelui Calciu se autofinanța, iar când am aflat că fiecare membru trebuia să dea câte un bănuț la biserică am învățat că asta trebuie să fac și eu duminical. Biserica nu ar exista fără acest ajutor. Datoria noastră de preoți este să spunem că biserica se bazează pe fiecare dinte membri ei. Oamenii din comunitate suportă utilitățile bisericii, toate se plătesc din bugetul parohiei care este alimentat de comunitate. Este destul de greu să supraviețuiești doar din slujbe pentru că viața de aici e mai scumpă decât cea din România”, lămurește părintele.

,,Aici în America întâlnim un segment de credincioși care vin la biserică efectiv din dorința de a se întâlni cu alți români”

Anual, parohia organizează două festivaluri, unul de primăvară și altul de toamnă, în care artiști români încântă publicul cu melodii tradiționale, doamnele din comunitate gătesc, iar preț de câteva zile pământul devine eminamente românesc. Sala parohiei este transformată în muzeu și americanii îi trec pragul cu mare interes. “Aici în America întâlnim un segment de credincioși care vin la biserică efectiv din dorința de a se întâlni cu alți români, de a vorbi românește și nu neapărat mânați de sentimentul religios. În România vin la biserică doar oamenii care vor să spună o rugăciune, să aprindă o lumânare, să planifice un serviciu religios, etc. Pe lângă festival, la noi în parohie mai poposesc duhovnici care țin conferințe, avem și o școală duminicală, iar pe viitor vrem să implicăm consiliul parohial într-un plan de Health Assessment și să vedem ce se mai poate îmbunătăți în parohia noastră”, conchide părintele George Acsente.