Ştefan cel Mare Codrii Cosminului Dumbrava Roşie Vasile Alecsandri legendă slider

Testamentul lui Ştefan cel Mare: Când şi de ce a „botezat” domnitorul român Dumbrava Roşie

O luptă care a captivat mințile istoricilor, un loc în care munca a devenit „răsplată” pentru fapte: Dumbrava Roşie a născut o legendă despre eroism, devotament și credință. Matricea Românească elucidează lanțul istoric al unei bătălii purtate de către Ştefan cel Mare în Codrii Cosminului și dezvăluie conținutul unui mit versificat de inegalabilul bard din Mircești, Vasile Alecsandri.

Legendele și istoriile transmise de către strămoși din negura vremurilor au ocupat întotdeauna un loc de cinste în patrimoniul cultural românesc. Ne-am purtat sub efigiile onoarei și demnității cele mai importante victorii, obținute de embleme ale curajului național.

Lăsându-ne transportați de amintirile unui trecut glorios și inspirați de setea noastră de modele demne de urmat, am decis în prezentul material să elucidăm unde se termină legenda și cât adevăr avem în faimosul episod istoric al unei bătălii crâncene purtate de către Ștefan cel Mare, și anume cea din Codrii Cosminului.

Vasile Alecsandri și cronica unei bătălii pe viață și pe moarte, duse de Ştefan cel Mare

Despre Ștefan cel Mare se știu lucruri multe, s-au scris numeroase monografii, iar domnitorul este parte integrantă a patrimoniului istoric și cultural românesc, părtașa căruia sunt și eu. Figura lui impozantă și alura mânioasă cu care a strivit hoardele barbare a devenit o sursă nesecată de inspirație pentru mulți scriitori români, printre care și faimosul bard din Mircești, Vasile Alecsandri, de notat că și Dimitrie Bolintineanu a abordat subiectul, însă versiunea lui Alecsandri este cea care a făcut istorie.

Epopeea „Dumbrava Roşie” s-a născut sub penița Bardului din Mircești, Vasile Alecsandri. Foto: wikipedia.org

Renumitul său poem Dumbrava Roşie este o veritabilă cronică de luptă, structurată pe capitole și respectând ordinea cronologică a faptelor. Poetul disecă evenimentul istoric, reliefând cele mai obscure și sensibile părți determinante ale bătăliei. Alecsandri își începe lucrarea cu un capitol intitulat Visul lui Albert, în care face o prezentare a intențiilor regelui polonez Ioan Albert. Poetul îl descrie în cele mai atente tușe versificate:

Albert, craiul Lehiei, trufaş, semeţ, uşor,
Ademenit, se crede stăpân pe viitor
Ş-aruncă ochi de pradă pe ţările vecine:
Care din ele, zice, mi-ar cuveni mai bine?

Urmează alegerea evidentă și degetul cotropitorului cade pe întinderea Moldovei, cu verdictul:

Moldova este pragul întâiului meu pas!

Cronicile istorice ne spun că această intenție meschină, specifică de altfel multor puteri regionale ale vremii, s-a materializat într-o bătălie de pomină, dusă în masiva întindere din Codrii Cosminului, care a ajuns obiect al mitificării și al mândriei colective. Lupta, desfășurată la 26 octombrie 1497, a marcat un punct de schimbare a polilor de putere, însemnând emanciparea țării Moldovei de sub suzeranitatea Poloniei. De facto, acest eveniment a punctat erupția unor tensiuni acumulate între Ștefan cel Mare și puterea polonă, încă din 1490 – 1491, când oştile moldovene au întreprins acţiuni în Pocuţia şi în Podolia, cucerind cetăţile Snyatin şi Halici şi asediind Colomeea, menționează istoricul Florin Constantiniu în volumul „O istorie sinceră a poporului român”.

După faptă și răsplată

Vizavi de scopul exact al acestei importante bătălii, specialiștii nu s-au pus de acord, deoarece unii consideră că lupta a avut ca pretext eliberarea Chiliei şi a Cetăţii Albe de sub stăpânire turcească, fiind în realitate îndreptată împotriva Moldovei, în timp ce alţii susţin că, pornind împotriva turcilor, Ioan Albert s-a văzut sabotat de către Ştefan şi de aceea a decis, chiar în timpul campaniei, schimbarea acestuia de pe tron cu fratele său mai mic, Sigismund, notează același istoric Florin Constantiniu.

Te-ar mai putea interesa:  Constantin Noica – matematicianul care a devenit filosof

Cole,-n astă dumbravă, copacii urieşi
Sunt locuiţi, se spune, cu suflete de leşi.
Pe timpul bărbăţiei au prins Ştefan cel Mare
O oaste de năvală ş-au pus-o ca să are;
Iar în pământul negru cu sânge-amestecat,
Spre lungă pomenire el ghindă-au semănat!

Vasile Alecsandri, Dumbrava Roşie

Ce se cunoaște realmente din sursele istorice este că, la mijlocul lunii august 1497, pe Nistru, în fruntea unei armate de circa 80.000 de soldaţi, regele Ioan Albert, proaspătul conducător al Poloniei, schimbă brusc direcţia şi ajunge la 24 august sub zidurile Cetății Suceava, pe care o asediază. Aflat cu oastea Moldovei la Roman, Ştefan cel Mare primeşte un ajutor consistent din partea regelui Ungariei, Władisław II Jagiełło (1490 – 1516), care-i trimite 12.000 de oşteni întru ajutorare. Domnul Ţării Româneşti, Radu cel Mare (1495 – 1508), trimite şi el în sprijinul lui Ştefan cel Mare un corp de cavalerie.

Cetatea Suceava, apărată sub comanda boierului Luca Arbore, a rezistat eroic timp de trei săptămâni, până la 18 octombrie 1497, când atacatorii au fost înconjuraţi de forţele principale ale lui Ştefan cel Mare, urmarea fiind un armistițiu mediat, cu o singură condiție invocată de domnitorul moldav, ca armata polonă să respecte același traseu pe care a venit, pentru a nu devasta alte teritorii, notează autorul George Marcu în monografia „Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor”.

Din acest punct, când epuizăm faptele istorice, se ajunge la dimensiunea de legendă, căci se cunoaște că Ștefan cel Mare, așa cum îl descria cronicarul Grigore Ureche: „La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie însuși se vîriea, ca văzându-l ai săi, să nu îndărăptieaze și pentru aceia raru războiu de nu biruia”.

Dumbrava Roşie, o legendă despre eroism și dreptate

Odată armistițiul încălcat de armata poloneză, care alege un drum mai scurt spre Cernăuți, la 26 octombrie 1497, Ștefan cel Mare decide să folosească această abatere pentru a-i prinde pe polonezi într-o ambuscadă, în Codrii Cosminului. Un tablou sângeros se deschide în fața cititorului, grație versurilor lui Vasile Alecsandri, care scrie despre această scenă a dezlănțuirii:

Precum un cârd de vulturi din sferele senine
Cad iute ca un fulger pe-o pradă ce zăresc,
Românii, duşi de Ştefan, în lagăr se izbesc!
Nimic nu le rezistă, nici tunuri, nici desime,
Nici şanţ, nici zid de care, nici deasă călărime,
Căci ei răstoarnă-n treacăt, şi darmă, sfarmă-n clipă
Scadroane, tunuri, corturi, şi pun tot în risipă.
Fug leşii, fug cruciaţii şi fuge însuşi craiul!
Îi duce domnul Ştefan cum vântul duce paiul;
Iar tabăra leşească un lung pustiu rămâne
Sub apriga furtună a cetelor române!

Legenda spune că, atunci când bătălia a luat sfârșit, domnitorul Ștefan cel Mare, biruitorul care a adus eliberarea țării sale, s-a mâhnit să vadă o groază de stejari căzuți la pământ și a dat poruncă prizonierilor polonezi să are și să semene ghindă în locul copacilor doborâți în timpul luptei. Pentru a marca pentru posteritate acel eveniment scăldat în sângele dușmanului, Ștefan cel Mare a decis să  dea locului numele de Dumbrava Roşie.

Se spune că în prezent, din stejarii semănați de polonezi, a mai rămas doar unul singur, numit de localnici Stejarul lui Ștefan cel Mare. Alături de stejar este instalată o cruce pe care scrie „Nu este a mea și nici a voastră, dar este a nepoților și strănepoților noștri”, iar mai jos stă inscripția „de la strănepoți”, precum și data bătăliei: „1497 în ziua de Sfântul Dumitru”.

Și Vasile Alecsandri evocă această legendară victorie, pe finalul poemului său:

Trecut-au patru secoli din ziua cea fatală
Când se-ngropă-n ţărână a duşmanilor fală!
Şi faptul cel istoric, sub formă legendară,
Din neam în neam românii îl povestesc în ţară.
Priviţi! lângă-o dumbravă stă tabăra de care.
Flăcăi voinici şed roată pe lângă un foc mare,
Mirânduse-ntre dânşii cum vreascurile-n foc
Ca nişte şerpi se mişcă, sucindu-se în loc.
Ştiţi voi de ce stejarul, arzând, plânge şi geme?
(Întreabă-un român ager pe care-a nins devreme.)
Cole,-n astă dumbravă, copacii urieşi
Sunt locuiţi, se spune, cu suflete de leşi.
Pe timpul bărbăţiei au prins Ştefan cel Mare
O oaste de năvală ş-au pus-o ca să are;
Iar în pământul negru cu sânge-amestecat,
Spre lungă pomenire el ghindă-au semănat!
El zice, şi dumbrava se pare că roşeşte,
Ş-un aspru glas de vultur în noapte se trezeşte.
El zice, focul arde, dumbrava luminând,
Prin crengile frunzoase trec umbre suspinând!

De atunci multă apă a curs pe Nistru, pe Prut. S-au schimbat puterile, s-au definit caracterele. Pe locul legendarei bătălii au rămas pădurea și dumbrava, ca semne ale triumfului istoric. Dar faptele de glorie nu se ascund în negură, ci se rememorează până la sfârșitul veacurilor.

De aceea, ne bucurăm că Asociația Culturală Matricea Românească are fericita ocazie de a-și desfășura activitatea exact pe strada Dumbrava Roșie din inima Capitalei. Să fie asta un semn providențial? Doar viitorul ne va arăta.

Corina Moisei

Corina Moisei

Basarabeanca din echipa Matricei Româneşti. Artist în suflet, dependentă de cărți și de cultură, în toate formele ei
Corina Moisei

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

Taica Burtălău Generalul Henri Mathias Berthelot Franţa Taica Burtălau Primul Război Mondial slider
Generalul Henri Mathias Berthelot sau „Taica Burtălău”. Cronica unei transformări neaşteptate (I)
poveste strada Voukourestiou Bucureşti Atena Grecia slider
Secretul unui nume românesc: Povestea străzii Voukourestiou (Bucureşti) din Atena
lecţia lui Lucreţiu Pătrăşcanu capitalişti multinaţională români Matricea Românească slider
O parafrază la Lucreţiu Pătrăşcanu: “Înainte de a fi capitalişti, suntem români!”
pamflet Ungaria Viktor Orban decoraţie Lucian Boia Tratatul de la Trianon slider
Viktor Orbán neagă informaţia că l-a premiat pe Lucian Boia: „Iubesc trădarea, dar îi urăsc pe trădători!”

Lăsați un răspuns

12 + thirteen =