Medicul de familie care „tratează” discriminarea. Robert Popescu, medic rezident: „Sunt un rom între ne-romi și un român între romi”
„Eu sunt un om care își pune foarte multe întrebări. Probabil de aceea m-am și dus la Medicină”, sunt vorbele unui medic rezident în vârstă de 26 de ani, care a învățat „pe rupte” într-o Facultate deloc ușoară și care așteaptă cu emoție să devină tătic. Până aici, nimic nou sub soare, numai că Robert Popescu își continuă propria prezentare cu „sunt medic rom și sunt mândru de asta”. Cuvinte puține la număr, dar care subliniază lăudabila idee de asumare a identității minorității din care provine tânărul.
Robert, originar din Găești, județul Dâmbovița („acolo unde se fac frigiderele Arctic”), este primul medic din familia sa. Tatăl său a fost militar marin și în prezent este florar, iar mama a fost manichiuristă, acum fiind casnică. Tânărul cu care Matricea Românească a avut plăcerea să poarte o discuție revelatoare despre minoritatea din care el face parte are o mamă romă și un tată „ne-rom”. El a ales Medicina din considerente practice, des întâlnite la tinerii aidoma sa, aflați la cumpăna dintre alegerile în viață.
„Nu am ales Medicina pentru că am simțit o chemare sau pentru că am vrut să fiu erou, ci pentru că îmi doream o profesie cu o stabilitate financiară și cu un statut social. În provincie, lucrurile stau altfel în privința valorilor”, și-a început povestea tânărul care a îmbrățișat cariera de medic de familie.
Robert Popescu (26 de ani), medic rezident de familie Foto: Marius Donici
Mândria medicului rezident de a fi rom și de a declara acest lucru clar și răspicat, fără nicio ezitare, a devenit mai vie în urma unui documentar, „Sunt doctor rom”, pentru care și Robert a fost subiect. În cadrul proiectului, tânărul a aflat că există oameni la fel ca el – inteligenți, cu suflet mare, care și-au declarat etnia.
„La mine acasă, știam că suntem etnici romi sau țigani. Avem o familie foarte numeroasă și, de câte ori întrebam ceva, părinții îmi spuneau: «Suntem, dar nu suntem din ăia». Răspunsul acesta ne-a fost încontinuu livrat. Probabil se refereau la cerșetori, la regi autoproclamați, cum vedem la televizor. Toți avem idei preconcepute. Dar m-am întâlnit, în cadrul programului, cu altfel de oameni, cu o abordare diferită, oameni care și-au dat seama că este OK să fii diferit. Este bine să fii diferit, chiar dacă la un moment dat acest lucru este un handicap. Reușești să găsești o soluție.”
Pe perioada studiilor, etnia lui Robert nu a reprezentat un impediment sau un atu în fața colegilor sau a profesorilor. El a avut un parcurs normal al pregătirii.
„Din momentul în care ai ajuns la Medicină și îți dorești să fii doctor, contează doar ce știi. Omul din fața ta e atât de bătrân și a prins atâtea războaie, încât chiar nu îl interesează ce ești. (…) Dacă mergeți prin spitalele din București, veți vedea că pereții nu cad, pentru că sunt sprijiniți de către studenți. Dacă n-ar fi studenții, ar cădea.”
Când practicarea medicinei pornește de la înțelegerea pacientului
„În schimb, inevitabile erau discuțiile de la spital. Mergeai la spital și se întâmpla să ai pacienți sau paciente rome. Când se întâlneau o doctoriță ne-romă cu o pacientă romă, în cabinet apăreau discuții. Cum să reacționezi? Încercam să îmi provoc colegii – nu să le schimb părerea, pentru că nu m-a interesat asta niciodată – și să încerc să îi fac să gândească puțin mai departe. Nu le-am spus: «Pacienta romă nu este murdară, aveți voi o problemă cu simțul mirosului». Nu, pentru că ea chiar era murdară. E o problemă. Dar hai să ne punem întrebarea: «De ce e murdară? Voi mergeți murdari la spital? Nu. Și ce faceți?» «Ne spălăm.» «Credeți că femeia nu a vrut să se spele? Credeți că cineva a vrut să vină intenționat așa la spital? Nu.
Voi, dacă ați avea doi-trei copii, o casă de întreținut și nu ați avea decât o găleată de apă pe zi, 10 litri, ce ați face cu ei: v-ați face duș, ați găti, ați spăla sau ați da-o copiilor să o bea?» Ei îmi spuneau: «Nu, dom‘le, nu există așa ceva», pentru că oamenii nu sunt ancorați în realitate. Ușor-ușor, au înțeles că nu e o soluție să discrimineze. Dar nici mila nu-i o soluție. Ci trebuie să îți pui întrebări: «Eu ce pot face? Dacă omul acela vine la mine, înseamnă că are neapărată nevoie». Aceasta este medicina adevărată, pentru că nimeni nu vine de drag la doctor.”
Oamenii simpli nu văd lucrurile frumos, urât sau politically correct, ci natural. Ei sunt naturali
Tot pe holurile spitalelor, rezidentul nu a putut să nu observe faptul că pacienții romi vorbeau între ei în limba romani într-un mod care i-a atras atenția: „Îi văd la spital că se simt rușinați că vorbesc în limba romani. Vorbesc încet. Ei realizează că medicul din fața lor se simte prost, așa cum tu te-ai simți în fața unor vorbitori de altă limbă. Crezi că îți ascund ceva. În privința lor este vorba, pur și simplu, despre comunicarea apropiată, personală. Este urât să faci asta, dar oamenii simpli nu văd lucrurile frumos, urât sau politically correct, ci natural. Ei sunt naturali”.
Chiar dacă ne-a mărturisit că în Facultate a fost foarte greu, Robert a avut o singură restanță, ceea ce arată seriozitatea și ambiția ce pot motiva un tânăr în încercarea lui de a-și obține o viață mai bună, el fiind conștient că doar educația îți asigură traiul decent de zi cu zi. Chiar dacă ești rom. Dar, pentru a-și descrie statutul, el folosește un joc de cuvinte interesant: „Eu sunt un rom între ne-romi și un român între romi”.
Robert este în primul an de rezidențiat
Tinerii ca Robert sunt numeroși, numai că, așa cum a punctat el, mulți dintre membrii societății noastre au, din păcate, inoculată ideea că romii nu merg la școală, cerșesc, fură sau își construiesc palate unde se autodeclară regi. Toate acestea, difuzate într-un mod bombastic la știrile pe care le urmăresc mii de români.
„Nu numai copiii romi abandonează școala. Dacă mergi pe Bulevardul Dacia, o să vezi un liceu bun. Cum sunt îmbrăcați copiii aceia? Bine, nu? Ați văzut unul dintre ei cu bluză de treining iarna? Dar mergeți în satul Românești din Dâmbovița, unde există o școală mare cu aproximativ 800 de copii. Dacă le duci un copil de la liceul de aici, ei o să spună că este cel puțin Justin Bieber. Diferența este atât de mare, încât nu ai cum să le reproșezi că au renunțat la școală. Unii spun că romii renunță la școală în mod preponderent. Nu e adevărat, doar că romii sunt mai vizibili.”
Din momentul în care ai ajuns la Medicină și îți dorești să fii doctor, contează doar ce știi. Omul din fața ta e atât de bătrân și a prins atâtea războaie, încât chiar nu îl interesează ce ești
Până în prezent, proaspătului rezident îi place specializarea pe care și-a ales-o, medicina de familie. Deși, la o primă vedere, această ramură nu pare foarte solicitantă, ați fi surprinși, pentru că Robert pleacă de la cabinet, în fiecare seară, foarte târziu.
„Dacă vrei să te evaluezi ca medic, ieși pe hol. Dacă la ușă sunt mulți pacienți, ești bun. Medicul de familie în România este precum cel din filmele cu Sherlock Holmes, care venea la pacient cu o geantă mare din piele, consulta, și zicea: «Nu am ce să îi fac. Mai are două luni de trăit». În România este cam așa, dar cu mici detalii în plus: medicul mai stă la calculator, nu îi merge sistemul și nu dă toate medicamentele cerute de către pacient”, se amuză Robert, după care continuă: „Am încredere în medicina românească, pentru că am crescut alături de o mână de oameni, colegi de-ai mei, la care v-aș trimite cu încredere”.
Robert Popescu a mai scos o cărămidă din zidul ideilor preconcepute despre romi și ne arată – motivându-ne totodată – că poți deveni orice dorești în viață, atâta timp cât ai voință și putere de muncă, valori independente de etnie, de culoarea pielii sau de limba vorbită acasă.
Asociația Culturală Matricea Românească
Ultimele postari ale lui Asociația Culturală Matricea Românească (vezi toate)
- Matricea Românească în Școli #5 - 04-12-2024
- Desenele lui David #27 - 29-11-2024
- Arta creată de copii - 29-11-2024
