Nicolae Milescu Spătarul, un migrant avant la lettre. Primul român tipărit în Franța și cel mai apreciat intelectual român al vremii lui

Istoria medievală a Țărilor Române, păstrate multă vreme în izolare de dominația otomană, este extrem de săracă în aventurieri, precum Petru Cercel ori Dimitrie Cantemir. Însă cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708) este într-adevăr unul singular, deoarece acesta nu a fost numai un om de o erudiție remarcabilă, care a îndeplinit felurite misiuni diplomatice la marile curți ale epocii, ci și singurul explorator al Evului Mediu românesc. Unii îi cunosc numele, mai ales din cărțile cu povestiri istorice ale lui Dumitru Almaș, dar personalitatea sa este mult mai amplă.

 

Student la Școala Patriarhiei de Constantinopol

Nicolae Milescu s-a născut în Moldova la jumătatea secolului al XVII-lea, într-o familie boierească cu origine mixtă, greco-română (sau armâno-română, după unii cercetători). Faptul că vorbea de mic limba greacă, cât și precocitatea pe care a dovedit-o la învățătură au făcut să fie remarcat de către eruditul Gavriil Vlasios, care vizitase Moldova domnitorului Vasile Lupu; acesta a cerut ca tânărul fiu de boier să urmeze cursurile de la Școala patriarhală din Constantinopol, unde el însuși era profesor. Aici a rămas tânărul Milescu vreme de aproape opt ani, însușindu-și o bogată cultură umanistă, cât și cunoașterea limbilor greacă, latină, slavonă, turcă și – posibil – franceză și italiană. Un alt câștig din perioada tinereții l-au reprezentat prieteniile pe care acesta le-a legat în perioada studiilor cu alți reprezentanți ai elitei ortodoxe de la Constantinopol, precum fiul domnitorului Vasile Lupu, Ștefăniță, ori viitorul patriarh al Ierusalimului, Dositei Notara.

Revenit în Moldova, la doar 17 ani, a fost numit secretar (grămătic) al domnitorului Gheorghe Ștefan, primul său protector. A rămas în preajma domniei și după mazilirea acestuia, devenind omul de încredere al lui Gheorghe Ghica, unul dintre primii domni străini numiți de Poartă pe tronul Moldovei. Ulterior, l-a însoțit pe acesta în Țara Românească, unde fusese mutat, și a fost învestit cu rangul de mare spătar care, în timp, i s-a adăugat la nume.

 

A tradus pentru prima dată Vechiul Testament în română

Legăturile sale apropiate cu familia Ghica au făcut ca Nicolae Milescu să îl slujească și pe fiul lui Gheorghe, Grigore, îndeplinind rolul de ambasador (capuchehaie) al acestuia la Constantinopol. În răstimpul de patru ani cât s-a aflat din nou în capitala Imperiului Otoman, Milescu și-a dat pentru prima oară adevărata măsură a erudiției sale, realizând cea dintâi traducere integrală în limba română a Vechiului Testament. Principala sursă pe care a folosit-o a fost ediția textului grecesc al acestuia (Septuaginta) apărută în anul 1597 la Frankfurt, alături de mai multe ediții latinești și una slavonă. Calitatea acestei opere a fost dovedită ulterior, la anul 1688, când, după unele revizuiri operate de către mitropolitul Dosoftei al Moldovei și de către frații Radu și Șerban Greceanu, textul lui Nicolae Milescu a fost inclus în prima ediție românească integrală a Bibliei, cea realizată la București sub patronajul domnitorului Șerban Cantacuzino.

De asemenea, în cadrul acestei opere, ce reprezintă cea mai importantă contribuție a sa la literatura română veche, Nicolae Milescu a mai realizat o premieră, traducând primul tratat filosofic din istoria acesteia, respectiv Despre rațiunea dominantă (cu titlul Pentru singurul țiitoriul gând) al unui anonim evreu din Alexandria secolului I.

 

A devenit primul român tipărit în Franța

Fuga domnitorului Grigore Ghica în Polonia, la anul 1664, l-a forțat și pe Nicolae Milescu să părăsească Istanbulul și să se refugieze pentru mai mulți ani în Occident, începând astfel prima sa mare călătorie. Ajuns întâi la Berlin, s-a îndreptat apoi spre Stettin, în Pomerania, unde se afla mai vechiul său protectorul, fostul domn Gheorghe Ștefan. La rugămintea acestuia, a îndeplinit două ambasade, la Stockholm și Paris, încercând să-i obțină reînscăunarea pe tronul Moldovei.

În capitala Suediei, baron Spatarius – așa cum a ajuns să fie cunoscut de către occidentali – l-a cunoscut pe ambasadorul și filosoful francez Simon Arnauld de Pomponne. Acesta a fost într-atât de impresionat de cunoștințele boierului moldovean, încât l-a rugat să realizeze un tratat privitor la dogma ortodoxă a transsubstanțierii (prefacerea pâinii și vinului în cadrul împărtășaniei). Această operă a lui Nicolae Milescu, cunoscută sub titlul de Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentali splendens, a fost editată ulterior, în anul 1669, în cadrul unui tratat mai amplu realizat de către teologii romano-catolici de la curtea lui Ludovic al XIV-lea, devenind prima lucrare a unui român tipărită în Franța, cu 75 de ani mai înainte de editarea Istoriei Imperiului Otoman a domnitorului Dimitrie Cantemir.

 

Ce pățește cel care nu ascultă de stăpânire

Cel dintâi periplu al lui Nicolae Milescu a luat sfârșit la începutul anului 1668, după moartea lui Gheorghe Ștefan, când spătarul revine în Moldova, unde domnea ultimul reprezentant al vechii dinastii a Bogdăneștilor, Alexandru Iliaș. Deși descendent al primei dinastii moldovene, acesta era complet grecizat și nu avea calitățile necesare unui conducător. În consecință, Milescu, a cărui ambiție era incontestabilă, a considerat că avea prilejul potrivit pentru a dobândi tronul Moldovei, prin relațiile pe care le avea la Constantinopol. Complotul său a fost însă descoperit și boierul a fost pedepsit cu crestarea nasului, ceea ce i-a atras ulterior apelativul de „Cârnul”. Dispărut din documentele istorice pentru câțiva ani în urma acestei încercări nereușite, întreprinzătorul spătar reapare la Constantinopol în anul 1671. Aici, mai vechiul său prieten, Dositei Notara, ajuns patriarh al Ierusalimului, l-a recomandat ca om de încredere țarului Alexei Mihailovici, al cărui stat aflat în expansiune avea nevoie de specialiști din toate domeniile, arătându-i într-o scrisoare că eruditul moldovean era „un cronograf în care sunt adunate toate lucrurile din lume”.

 

Lungul drum al Chinei

Astfel începe cea de-a treia perioadă și cea din urmă a vieții acestui neobosit călător, prin sosirea sa, la finele anului 1671, în capitala Țararului moscovit, unde a fost inclus în rândul curtenilor (dvorenilor) și numit traducător (tălmaci) la Departamentul Soliilor, aflat sub conducerea eminenței cenușii a domniei țarului Alexei, boierul Artamon Matveev. De acesta din urmă s-a apropiat în scurt timp, fiind apreciat pentru experiența și cultura sa, cât și pentru faptul că era în continuare dispus să învețe, însușindu-și destul de bine cunoașterea limbii ruse.

Toate aceste calități au constituit cea mai potrivită recomandare pentru trimiterea lui Nicolae Milescu în cea mai spectaculoasă călătorie din viața sa, fiind numit la conducerea ambasadei trimise de către țar la curtea împăratului (bogdihanului) Chinei, ce s-a desfășurat între anii 1675-1678. Deși misiunea diplomatică nu și-a atins obiectivul scontat – de a asigura un debușeu comercial Rusiei în Orient –, solul de origine moldoveană, devenit primul român cunoscut de istorie care a atins aceste tărâmuri semi-legendare, a dus la îndeplinire altă sarcină, anume de a oferi informații cât mai detaliate asupra ținuturilor asiatice, concretizată prin trei scrieri: Jurnalul călătoriei în China, Descrierea Chinei și raportul său oficial către Departamentul Soliilor din Moscova.

 

Spirit viu, observator atent și intelectual apreciat

Conținutul acestor opere arată spiritul pătrunzător și elevat al spătarului, care remarcă aspecte dintre cele mai felurite referitoare la topografie, hidrografie ori etnografie, realizând descrieri vii și succinte, cât și talentul său diplomatic, ilustrat în complicatele jocuri de protocol desfășurate cu demnitarii chinezi.

Deși a suferit un scurt exil după întoarcerea la Moscova, din cauza schimbării ierarhiei politice, Nicolae Milescu și-a recâștigat în scurt timp dregătoria și s-a bucurat până la moarte de aprecierea noului țar, Petru I cel Mare. Așa cum afirmă un cercetător, această figură singulară a istoriei noastre „face parte dintre marii intelectuali români cărora o îndelungată prezență în străinătate le-a prilejuit cuprinderea între elitele lumii europene”, lăsând în urmă o operă  „inegală și imprevizibilă, cum i-a fost și viața”.

 

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

CITEȘTE ȘI:

mormânt Lucian Blaga sală de sport Lancrăm slider
Eu cred că veşnicia nu s-a născut într-o sală de sport
serie de autor Constantin Noica matematicianul filosof istoria culturii slider
Constantin Noica – matematicianul care a devenit filosof