Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Cine este eroul reciclării pentru tine? ASAP România anunță startul înscrierilor pentru ediția a cincea a concursului BANDA ASAP, în parteneriat cu Festivalul Animest, și îi invită, de această dată, pe elevii din județele Cluj și Olt să înceapă aventura reciclării cu BANDA ASAP și să creeze propria poveste a salvatorului planetei Pământ.

 

Începând de astăzi, 10 martie, și până pe 11 aprilie, elevii de gimnaziu și de liceu din cele două județe se pot înscrie în concursul BANDA ASAP, cu tema: „2040. În România încă se mai aruncă plastic la gunoi. Un erou/o eroină decide să ia soarta plasticului în propriile mâini”.  Tot ce au de făcut elevii este să gândească o poveste și să o deseneze într-un șablon de benzi desenate, care se descarcă de pe site-ul ASAP România. Înscrierea în concurs se face cu ajutorul profesorilor îndrumători.

 

Creativitatea, esențială în procesul de selecție a lucrărilor câștigătoare

Cum arată acest supererou, ce nume poartă, cine îl ajută, dar mai ales cum face el să salveze planeta, sunt câteva dintre întrebările la care elevii au de răspuns atunci când își conturează povestea. Lucrarea trebuie să fie îndeajuns de creativă încât să fie apreciată de juriu și să obțină unul dintre premiile puse în joc.

 

Componența juriului rămâne aceeași ca și la ediția anterioară: Ligia Soare, coorganizatoare a Festivalului Animest, Miruna Smit, ilustratoare, și Alexandru Ciubotariu, artist cunoscut sub numele de Pisica Pătrată. Ei vor juriza lucrările pe categorii (școli gimnaziale/ licee), ținând cont de trei criterii importante: respectarea temei de concurs, creativitatea autorului și aspectul vizual al desenului. Procesul de selecție al benzilor desenate va avea loc în perioada 5 – 16 mai, urmând ca pe data de 20 mai să fie anunțați câștigătorii.

 

La a cincea ediție a concursului BANDA ASAP, premiile vor răsplăti excelența elevilor, dar și a mentorilor lor. Astfel, ASAP România oferă opt biciclete elevilor câștigători din fiecare județ – patru pentru cei din Cluj, respectiv patru pentru cei din Olt, iar profesorii care au ghidat tinerii talentați vor beneficia de acces exclusiv la un curs de dezvoltare profesională, un pas înainte în cariera lor didactică. Școlile vor obține și ele opt table interactive pentru săli de curs sau laboratoare.

 

„Cu fiecare ediție a concursului sunt tot mai bucuroasă să descopăr talentul elevilor din România și să trăiesc emoția pe care reușesc să o transpună în lucrările lor. Deși procesul de selecție nu e niciodată ușor, mă umple de optimism entuziasmul elevilor și interesul pentru subiectul reciclării. Îi felicit și pe profesorii lor că îi susțin și că le fac cunoscute inițiativele pe tema protejării mediului, precum acest concurs”, a precizat Ligia Soare, coorganizatoare Animest.

 

Toate detaliile despre procesul de înscriere, desfășurarea concursului, criteriile de jurizare și premii sunt disponibile în regulamentul BANDA ASAP – aici. 

 

ASAP România lansează noul Kit pentru Săptămâna Verde

Pentru a încuraja discuțiile și activitățile la clasă, pe teme de protecția mediului, ASAP România lansează un nou Kit pentru Săptămâna Verde, un instrument atât teoretic, cât și practic, util și interesant deopotrivă. Dacă în partea teoretică, elevii și profesorii pot afla mai multe informații despre cum se reciclează fiecare tip de materiale, care e real impactul plasticului asupra planetei sau despre drepturile și obligațiile de mediu, zona de activități cuprinde o serie complet nouă de jocuri față de kit-urile anterioare dezvoltate de ASAP România. Acestea sunt: ASAP fake news, un instrument care îi ajută pe elevi să obțină informații corecte în ce privește responsabilitatea față de mediu, ASAP Roleplaying, o provocare prin care elevii trebuie să se gândească la contribuția lor în comunitate, în funcție de rolul ales, ASAP words, sub forma unui puzzle de cuvinte, sau ASAP Connections, prin care elevii își pot testa abilitățile de lucru în echipă, rapiditatea, dar și cunoștințele despre schimbările climatice.

Kit-ul poate fi descărcat gratuit, de pe site-ul oficial al ASAP România, din pagina dedicată.

 

„E mereu o provocare pentru noi să găsim modalități inedite pentru elevi astfel încât să îi facem curioși în ce privește subiectul sustenabilității și protecției mediului. Prin joc e întotdeauna cel mai simplu să îi atragi de partea ta, pentru că astfel, chiar și informațiile poate mai complexe devin interesante în forma aceasta ludică de prezentare a lor. Chiar ne bucurăm că activitățile din Kit-ul pentru Săptămâna Verde au avut un impact așa de mare în școli încă din 2023, atunci când l-am anunțat prima oară, și ne dorim ca și această nouă versiune a lui să fie utilă, dar și distractivă, prin activitățile propuse”, a subliniat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP România.

 

***

Parteneri media: Ambasada Sustenabilității în România, Rock FM.

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.700 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste 600.000 de elevi din ciclurile preuniversitare.

 

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

 

Toate detaliile despre program, pe site-ul oficial asap-romania.ro sau pe paginile de social media, Instagram și Facebook.

 

Lecția unei mame despre eșec și creștere

Delia își iubește fiul, pe Paul, mai presus de orice. Îl protejează, îl ghidează, îi netezește drumul ori de câte ori viața îi pune obstacole în cale.

Dacă Paul uită să-și facă tema, Delia îi amintește și chiar îl ajută să o termine. Dacă are o problemă la școală, Delia vorbește în locul lui cu cei ce pot fi de ajutor. Dacă se teme să încerce ceva nou, Delia intervine pentru a-l scuti de orice disconfort.

Fiecare eșec posibil al lui Paul este resimțit de Delia, ca și cum s-ar fi petrecut deja, și ca un eșec personal. Ea face tot ce poate pentru a-l împiedica să treacă printr-un moment greu.

Fără să își dea seama, tocmai această iubire intensă, această grijă fără limite, acest impuls de protejare permanentă, îl împiedică pe Paul să învețe lecțiile esențiale ale vieții.

 

Eșecul nu este un capăt de drum

Eșecul nu este un capăt de drum, ci o parte esențială a dezvoltării. Copiii care nu sunt lăsați să greșească nu învață să fie independenți, nu își dezvoltă reziliență și nu își construiesc încrederea în sine. Dacă un părinte își asumă mereu rolul de salvator, copilul va rămâne dependent de el și va ajunge să se teamă de orice provocare.

 

 

Să ne retragem, treptat

Pentru a-și ajuta cu adevărat copilul, Delia trebuie să învețe să se retragă treptat. În loc să intervină imediat, poate să îi ofere lui Paul spațiu pentru a lua decizii, pentru a experimenta consecințele propriilor alegeri și pentru a găsi soluții. Sprijinul ei trebuie să fie unul emoțional, nu unul care îl privează de responsabilitate.

 

Decizii grele, decizii necesare

Astăzi, Delia a luat o decizie grea, dar necesară. A ales să nu mai intervină imediat când Paul se lovește de dificultăți. A hotărât ,,să fie împreună cu el, nu mereu în locul lui”. Și-a promis că va fi acolo să-l sprijine, dar fără să-i rezolve problemele cum ai clipi.

Va fi greu să se abțină, desigur, va fi greu să nu intervină la fiecare obstacol, dar știe că asta îl va ajuta pe Paul să crească. A hotărât să-l lase să trăiască atât lucrurile bune, cât și pe cele dificile. A hotărât să îi permită să se bucure de propriile-i reușite, dar să învețe și din greșeli. Să descopere că e capabil, puternic și pregătit pentru viață.

Uneori, cea mai mare dovadă de iubire este să-l lași pe copil în unele momente din viață să învețe singur.

 

Desenul este una dintre cele mai importante activități pentru dezvoltarea copiilor! De ce? Îi ajută să-și exprime creativitatea, să-și îmbunătățească coordonarea mână-ochi și să-și exerseze musculatura fină a mâinii.

Desigur, alegerea materialelor potrivite în funcție de vârsta copilului este esențială pentru a-i sprijini în dezvoltarea potrivită, ce îi motivează și le oferă satisfacție în realizarea activităților.

Mușchii mici ai mâinii joacă un rol esențial în activități precum scrisul, mânuirea obiectelor și alte sarcini motorii fine. Desenul contribuie la întărirea acestor mușchi, îmbunătățind astfel dexteritatea și pregătind copilul pentru activități viitoare, inclusiv scrisul. Folosirea diferitelor instrumente de desen ajută la dezvoltarea unei prinderi corecte și a unei coordonări eficiente. E important însă să așezăm gradual instrumentele de desen în mâinile mici. E important să evităm frustrarea, neputința și iritarea!

 

 

Haideți să cercetăm:

Materialele potrivite pentru fiecare vârstă

0-2 ani: Etapa de explorarea senzorială

  • Creioanele cerate groase sunt ușor de apucat și ideale pentru primele încercări de desen. Ajută la exersarea prinderii corecte în palmă și dezvoltarea mușchilor mâinii.
  • Creioane lavabile tip baton sunt potrivite pentru cei mici, deoarece nu necesită presiune mare pentru a lăsa urme pe hârtie.
  • Pictura cu degete înmuiate în vopsele non-toxice este o metodă ce permite explorarea liberă și dezvoltarea motricității prin mișcări ample ale mâinii.

2-4 ani: Etapa cu un control mai bun al mâinii

  • Creioane cerate triunghiulare care ajută la dezvoltarea unei prinderi corecte, mai ușor de manevrat decât cele cilindrice.
  • Carioci cu vârf moale și lavabile permit o utilizare ușoară și sunt ideale pentru copiii care încep să deseneze contururi simple.
  • Pensule groase și acuarele care exersează controlul mâinii și oferă o experiență senzorială bogată. 

 

 

4-6 ani: Etapa de îmbunătățire a preciziei

  • Creioane colorate cu mină moale care permit un control mai bun asupra intensității culorii și ajută la rafinarea mișcărilor fine.
  • Carioci subțiri care sunt potrivite pentru desenarea detaliilor și exersarea prinderii corecte a instrumentului de scris.
  • Foarfeci pentru hârtie și lipici care sprijină dezvoltarea coordonării ochi-mână și pregătesc copilul pentru activitățile școlare.

6+ ani: Dezvoltarea abilităților artistice

  • Creioane din grafit pentru schițe care ajută la rafinarea detaliilor și exersarea tehnicilor de umbrire.
  • Acuarele și pensule subțiri care oferă posibilitatea de a explora nuanțele și tehnicile picturii.
  • Pixuri cu gel colorate și markere permanente care permit o varietate mai mare de tehnici și detalii artistice.

 

Fiecare etapă a dezvoltării copilului necesită instrumente adecvate pentru a-i susține progresul. Materialele trebuie să fie sigure, adaptate dimensiunii mâinii copilului și să încurajeze explorarea liberă. Prin utilizarea corectă a ustensilelor de desen, copilul își dezvoltă atât creativitatea, cât și abilitățile motrice fine, esențiale pentru activitățile viitoare, cum ar fi scrisul și utilizarea obiectelor de zi cu zi.

Oferindu-i copilului materialele potrivite la momentul potrivit, îl ajutăm să își dezvolte abilitățile într-un mod natural și plăcut, transformând desenul într-o experiență benefică și distractivă!

 

Cadru de sprijin pentru profesori, coerenţa dintre principii şi aplicabilitate, reconsiderarea numărului de discipline şi evaluare sistemică, printre direcţiile de analiză şi construcţie, propuse de comunitatea MERITO privind proiectele planurilor-cadru pentru învăţământul liceal

 

Un cadru de sprijin pentru profesori, amplificarea coerenței între principiile declarate și aplicabilitatea lor reală, reconsiderarea numărului de discipline în vederea învățarii profunde şi evaluarea realistă a resurselor disponibile și a capacității de implementare a unei reforme ambițioase sunt printre cele mai importante puncte din documentul extensiv de analiză, observaţii şi propuneri ale comunităţii MERITO de îmbunătăţire a proiectelor de planuri-cadru pentru învăţământul liceal. Documentul a fost prezentat astăzi, miercuri, 5 martie, în întâlnirea dintre reprezentanţii comunităţii de profesori şi Daniel David, Ministrul Educaţiei, şi poate fi consultat pe site-ul proiectului MERITO.

 

Comunitatea MERITO totalizează în prezent peste 120 de profesori laureaţi şi parteneri MERITO, iar unul dintre obiectivele proiectului este de a facilita punţi de comunicare şi consultare între aceştia şi factorii decidenţi în domeniul Educaţiei. Astfel, în contextul dezbaterii publice privind Proiectele planurilor-cadru pentru învățământul liceal – Frecvență zi, profesorii din comunitate au analizat şi centralizat o serie de observaţii şi propuneri de îmbunătăţire, în vederea creşterii calităţii Educaţiei pentru fiecare copil. Propunerile sunt fundamentate şi argumentate pornind de la experienţa acestora de practicieni, pe studii şi analize cercetate în pregătirea propunerilor şi pe consultări ale colegilor din şcoli.

 

 

Printre punctele forte identificate în propunerea de planuri-cadru, pe care îl consideră un demers necesar şi binevenit, detaliate în documentul extensiv disponibil mai jos:

Ţintesc principii de echitate, flexibilitate, specializare progresivă şi descentralizare curriculară;

Pun accent pe interdisciplinaritate și aplicabilitate, prin integrarea tehnologiilor moderne și dezvoltarea unor competențe necesare în societatea contemporană pentru modificări pozitive la nivel de sistem;

Curriculumul la decizia elevului (CDEOȘ) este gândit pentru a sprijini:

Remedierea și consolidarea cunoștințelor pentru elevii care întâmpină dificultăți;

Dezvoltarea performanței pentru elevii care doresc să exceleze într-un domeniu specific;

Pregătirea pentru bacalaureat și admiterea la facultate.

Flexibilizează activitatea în școală și implicarea în procesele de învățare a specialiștilor din mediul socio-economic (sub coordonarea profesorilor din școală).

Preocupări majore privind elemente fundamentale ale propunerii, pentru o construcţie și implementare viabilă şi realistă a planurilor-cadru, detaliate în documentul extensiv disponibil mai jos:

  1. Principiile propunerii de planuri-cadru nu reușesc să răspundă nevoilor elevilor în mod echilibrat.
  2. Propunerile de planuri-cadru creează contexte pentru fragmentarea / atomizarea învățării.
  3. Nivelul de pregătire şi motivare a profesorilor pentru a elabora propunerile de curriculum din oferta școlii necesită o îmbunătăţire semnificativă şi investiţie consistentă de resurse.

Considerăm că echipa de autori care a elaborat această propunere a făcut tot ce a fost posibil în limitele date, însă opinăm că problema nu se află la nivelul soluțiilor propuse, ci la fundația pe care acestea au fost construite. Fundația actuală – influențată de Legea Educației, constrângerile bugetare, sistemul de tranziție gimnaziu-liceu și mecanismele de angajare și motivare a profesorilor, nivelul de pregătire al acestora (în dezvoltarea de programe analitice și materiale suport), deficitul de personal calificat în foarte multe domenii – creează limite care afectează viabilitatea reformelor dorite.

În acest context, credem că este necesar un dialog deschis de lucru pentru a ajusta aceste principii astfel încât să reflecte realitatea implementării lor și să conducă la un sistem educațional mai echitabil, eficient și sustenabil.

 

Sugerează câteva direcții posibile de analiză și construcție:

  1. Un cadru de sprijin pentru profesori, astfel încât schimbările propuse să poată fi implementate în mod real, eficient și științific.
  2. O mai mare coerență între principiile declarate și aplicabilitatea lor reală pentru toate filierele și profilurile;
  3. O reconsiderare a numărului de discipline pentru a favoriza învățarea profundă;
  4. O evaluare realistă a resurselor disponibile și a capacității de implementare a unei reforme ambițioase.

De asemenea, au identificat câteva posibile provocări, cât şi întrebări privind implementarea noilor planuri-cadru, structurate pe 3 categorii şi detaliate în documentul disponibil mai jos:

  1. Implementarea planurilor-cadru din punct de vedere al reformei curriculare;
  2. Implementarea planurilor-cadru din punct de vedere logistic, organizaţional şi al managementului şcolar;
  3. Implementarea planurilor-cadru din punct de vedere al resurselor umane (formare, program de lucru, încadrare, remunerare etc.).

Având în vedere că invitația venită din partea Ministerului, pentru întreaga societate și pentru profesori în mod special, a fost aceea de a dezbate pornind de la documentul dat, am acționat unitar și, în acest sens, punem la dispoziția specialiștilor observații punctuale pe documentul de propunere, în egală măsură în care ne afirmăm intenţia și disponibilitatea de a începe un dialog de lucru, ce aprofundează cadrul unei dezbateri.”

Sinteză a propunerilor de îmbunătăţire ale comunităţii MERITO, ce sunt detaliate, fundamentate şi argumentate în documentul extensiv disponibil mai jos:

Partea I: Analiză şi observații privind justificarea propunerii – aferentă Secțiunii 2 – Notă Generală – Proiecte ale planurilor-cadru pentru învățământul liceal cu frecvență de zi, a documentului pus în consultare publică de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în ordine corelată cu structura acestuia:

Crearea unui sistem național de raportare anuală privind impactul curriculumului;

Introducerea profilurilor de formare complete ale absolvenților pentru fiecare filieră și profil în Secțiunea 2.2 a documentului de planuri-cadru;

Explicitarea Curriculumului de Specialitate, care să conțină disciplinele / domeniile de studiu / modulele de pregătire obligatorii;

Includerea disciplinelor “Istoria evreilor. Holocaustului” şi “Istoria comunismului din România” ca „unități de învățare predefinite” în disciplina Istorie, respectiv reducerea numărului de ore de Religie la 0,5 h în TC pe toți cei 4 ani;

Alocarea a cel puțin 3 ore de Limba şi literatura română în trunchiul comun în fiecare an de studiu;

CDEOȘ să devină o extindere a CS cu 2-5 ore (pentru bilingv sau intensiv), respectiv cu 5-8 ore pentru teoretic uman, ne-bilingv sau real ne-intensiv, cu posibilitatea exprimării de către elevi a opțiunilor lor pentru studierea disciplinelor din CS;

Dezvoltarea programelor școlare pentru fiecare disciplină din TC pe baza unui model curricular al disciplinei, ca document de politică educaţională cu rol de declaraţie de principii și de cadru conceptual şi normativ;

Introducerea unei discipline integratoare “Ştiinţe integrate”, cu alocare 1 oră/săptămână;

Propuneri de abordare strategică a CDEOŞ pentru a facilita implementarea;

Integrarea disciplinei “Educație muzicală” în tabelul de arii curriculare şi discipline obligatorii (TC și/sau CS), pentru cultivarea gândirii critice;

Formularea unei metodologii pentru studiul intensiv al unei discipline şi precizări concrete necesare privind sursa orelor alocate studiului intensiv al acestor discipline;

Stabilirea unui număr maxim de ore pe zi şi introducerea unor modele de organizare a orarului.

Partea a II-a: Analiză şi observaţii legate de structura planurilor-cadru pe filiere – aferentă Secțiunii 3 – Proiecte ale planurilor-cadru pentru învățământul liceal cu frecvență zi, a documentului pus în consultare publică de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în ordine corelată cu structura acestuia:

Filieră teoretică, profil REAL, specializarea MATEMATICĂ-INFORMATICĂ:

Precizarea unei diferențieri la proba A1 sau alocarea unui număr egal de ore;

Reordonarea disciplinelor socio-umane corelată cu nivelul de dezvoltare cognitivă și emoțională a elevilor;

Creşterea ponderii CS la clasele a IX-a și a X-a;

Introducerea unor discipline din sfera ariei curriculare Arte şi a ariei curriculare Limbă şi comunicare;

Filieră teoretică, profil UMANIST, specializarea FILOLOGIE:

Reordonarea disciplinelor socio-umane corelată cu nivelul de dezvoltare cognitivă și emoțională a elevilor;

Alocarea unei ore pentru aria curriculară Arte;

Regândirea TC sau CS şi introducerea unor sugestii / exemple de discipline module de tip opțional care pot fi incluse în oferta națională;

Filieră Tehnologică – profil TEHNIC, toate specializările:

Alocarea a 1h suplimentară pentru robotică aplicată pe specialitate în CS, în clasele IX-XII;

Alocarea a 6h pregătire teoretică, 4h laborator (aplicații), 6h instruire practică la Aria Tehnologii;

Filieră vocațională, profilul artistic, specializarea MUZICĂ:

Suplimentarea alocării orare pentru Istoria muzicii, separarea disciplinei “Instrument secundar”, înlocuirea disciplnei “Pian complementar” cu instrument la alegere şi înlocuirea orei de “Contrapunct” cu a doua oră de “Istoria muzicii”, la clasele XI-XII;

Filieră vocațională, profilul artistic, specializarea ARTE PLASTICE, ARTE DECORATIVE ȘI DESIGN:

Creșterea alocării orare pentru “Procesarea computerizată a imaginii” (CDEOȘ), compensată de scăderea alocării “Laboratorul artistic complementar” (CDEOȘ);

Filieră vocațională, profil pedagogic, specializarea PEDAGOGIA EDUCAȚIEI TIMPURII:

Scăderea alocării orare pentru “Psihopedagogia jocului și elemente de educație în aer liber” și pentru “Practică pedagogică” (CS), respectiv comasarea unor discipline în “Educație incluzivă și drepturile copilului”, pentru a compensa introducerea disciplinelor “Matematică”, “Matematică și elemente de aritmetică” și “Educație muzicală și educație plastică” (CS);

Introducerea disciplinelor “Elemente de practică gramaticală a limbii române” și “Elemente de istoria și geografia României” şi reprogramarea disciplinei “Proiecte și parteneriate în educația timpurie” (CDEOȘ);

Filieră vocațională, profil pedagogic, specializarea PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR:

Scăderea alocării orare pentru disciplinele “Practică pedagogică” și “Didactici inovative și alternative educaționale” (CS), pentru a compensa introducerea disciplinelor “Matematică” și “Educație muzicală și educație plastică” și (CS), introducerea / reformularea disciplinelor “Istorie și didactica specialității istorie” și “Geografie și didactica specialității geografie” şi realocarea orară a disciplinelor “ȘTIAM” (CS) și a “Educație prin artă” (CDEOȘ);

Introducerea disciplinelor “Elemente de practică gramaticală a limbii române” și “Elemente de istoria și geografia României”.

 

Documentul centralizator cu analiza, observaţiile şi propunerile comunităţii MERITO şi fundamentarea acestora, pentru îmbunătăţirea proiectelor de planuri-cadru pentru învăţământul liceal este disponibil aici.

 

O zi obișnuită de școală în orașul Qingdao. La clasă, li se cere elevilor să scrie pe o bucată de hârtie cam ce și-a dori să ajungă atunci când vor fi mari. Doctor, fotbalist, avocat, profesor, iar printre aceștia apare un bilețel pe care scria actor. Fang avea de mic drag de scenă, îi plăcea să distreze oamenii și să le stârnească felurite stări. Cine ar fi crezut că răspunsul lui, venit dintr-un simplu exercițiu de imaginație, avea să prindă contur de-a lungul anilor.

În 2005, odată cu terminarea liceului, Fang își urmează părinții care veniseră de ceva vreme în România. Contactul cu tradițiile și cultura autohtonă, au generat un șoc cultural care l-a făcut să se îndrăgostească iremediabil de țara noastră. Aici, și-a dus la alt nivel preocupările artistice. În urma unui spectacol de la Opera Națională București, Fang a fost vrăjit de arta vocilor și a decis să dea admitere la Conservator. Zis și făcut! Au urmat ani de studiu, repetiții, stres, toate dublate cu însușirea cât mai exactă a limbii române.

În prezent, este solist al Operei Comice pentru Copii, trece cu foarte mare ușurință prin genuri ca romanța, muzica pop, muzică românească veche, ajungând până la cea religioasă. Rămâneți cu noi pentru un dialog savuros în care veți descoperi povestea lui Fang Shuang, chinezului în al cărui piept bate o inimă de român.

 

Iată doar câteva din subiectele pe care le puteți urmări în acest podcast:

  • O călătorie inițiatică, din Qingdao către București
  • Provocările unui chinez student la Conservator
  • Cum e să fii solist al Operei Comice pentru Copii?
  • Am/N-am cu Fang Shuang
  • De la romanță la muzica religioasă. Unde se simte cel mai bine Fang

 

 

Început de Primăvară

Primăvara aduce cu ea explozia de culori și bucuria de a desena și picta. Cele mai frumoase și colorate desene ale copiilor prind viață odată cu primele zile însorite ale acestui anotimp. Mărțișorul bucuros, ghioceii gingași, zambilele parfumate și narcisele strălucitoare sunt redate cu măiestrie de mânuțele mici, dornice să ofere culoare și căldură prin creațiile lor.

Fiecare desen pare să fie luminat de soarele blând al primăverii, ale cărui raze se revarsă din belșug în toate colțurile colilor de hârtie. Copiii pictează cu entuziasm petale delicate, tulpini firave de flori și coșulețe împletite, toate conturate cu grijă și iubire. În fiecare linie trasată și în fiecare culoare aleasă se ascunde un strop de recunoștință și dragoste pentru mame, bunici, surori și mătuși.

Prin desen, copiii își exprimă sentimentele ce îi animă. Florile prind viață sub pensula lor, deschizându-se într-un simbol murmurat, profund, al afecțiunii. Într-un colț al fiecărui desen, în culori vesele și calde, pare să fie încrustat un mesaj nerostit, dar simțit cu toată inima: „Te iubesc!”.

 

Fundația Regală Margareta a României a implementat în perioada noiembrie 2024 – februarie 2025, în calitate de promotor, inițiativa culturală bilaterală”Talent 35 – Susținerea și promovarea artiștilor emergenți și a artei contemporane”, în parteneriat cu Nedland Kultur din Norvegia. Inițiativa a contribuit la sprijinirea artei contemporane și a 62 de artiști emergenți – 52 artiști vizuali și 10 muzicieni – precum și la creșterea gradului de conștientizare privind diversitatea culturală și consolidarea cooperării și schimbului cultural între România și Norvegia.

Conferința de închidere a inițiativei bilaterale Talent 35 a avut loc joi, 27 februarie, de la ora 15.00, în cadrul unei sesiuni online. Artiști emergenți, instituții culturale, stakeholderi și alte grupuri țintă participante la proiect sunt invitați să afle rezultatele proiectului și modalitatea de realizare a activităților desfășurate în cadrul proiectului. Acțiunile și rezultatele inițiativei pot reprezenta un exemplu de bună practică pentru alte proiecte culturale bilaterale. Înscrieri prin completarea formularului pe acest link .

Acțiunile proiectului au contribuit la sprijinirea artei contemporane și a artiștilor emergenți, precum și la promovarea diversității culturale și la consolidarea cooperării și schimbul cultural între România și Norvegia. 62 de artiști emergenți, muzicieni și artiști vizuali, au fost promovați prin Concertul, Expoziția și Albumul de artă contemporană Talent 35, acestea oferindu-le un cadru de expunere elitist, către un public de peste 1.000 persoane, la Ateneul Român și la Muzeul Național de Artă al României. Experții proiectului și 132 de tineri artiști emergenți din România și Norvegia au realizat un schimb de know-how, bune practici și experiențe creative și culturale.

 

 

 

Inițial, 3 experți din echipa proiectului au luat parte la un schimb de experiență și bune practici în domeniul creativ și cultural în Norvegia, ce a vizat transferul bilateral de cunoștințe, identificarea de oportunități de colaborare între România și Norvegia și de modele de inspirație pentru noi proiecte de artă contemporană. Au fost organizate întâlniri cu organizații și instituții din Oslo, precum Barratt Due Institute of Music, Tom Wilhelmsen’s Foundation, Talent Norge, Jeunesses Musicales Norway, precum și vizitarea unor proiecte reprezentative pentru arta contemporană, precum noul National Museum, Munch Museum, Oslo Opera House, Muzeul sculpturilor Gustav Vigeland din Frogner Park și Instalația de lumină Nordic Pixel Forest.

În perioada ianuarie-februarie 2025, 132 de participanți au beneficiat de întâlniri cu tematici valoroase și variate, având ca invitați 13 experți cu un profil cultural proeminent, din România și Norvegia, și cu participarea lui Sigbjørn Nedland, fondatorul Nedland Kultur Norway. Temele celor 6 sesiuni organizate online au vizat extinderea orizontului cultural al tinerilor artiști vizuali și muzicieni și dezvoltarea artei contemporane, prin transferul de cunoștințe creative și culturale între România și Norvegia. Tematicile abordate au fost:

 

  • Viziunea descentralizată a Norvegiei asupra activităților culturale și instituțiilor culturale, temă abordată de Harald Furre – Managing director la Kilden Performance Arts Center Kristiansand, și Torill Haugen – Leader of digital mediation and innovation la Kunstsilo Art Museum Kristiansand;
  • Antreprenoriatul muzical și muzica electronică, temă prezentată de Universitatea din Agder, Kristiansand, prin Alesandra Bossa – PhD researcher and teacher in Live Electronics, și Andreas Waaler Røshol – Leader of Center for Excellence in Creative Use of Technologies in Music Education;
  • Fiziologie muzicală – cum conștientizarea corpului poate optimiza performanța artistică, avand-o ca invitat pe Anca Cristescu – specialist în domeniul fiziologiei muzicale, doctorandă în cadrul Universității de Vest din Timișoara, Teodora Chircă, pianist;
  • Terapia prin muzică și modul în care muzicienii pot aborda acest domeniu complementar activității lor, temă prezentată de organizația Jeunesses Musicales Norway, prin Ingrid Dyrnes Svendsen – muzician și terapeut muzical;
  • Succesul în cariera artistică. Avantaje, riscuri și impact asupra creativității, subiect abordat de Costion Nicolescu – eseist, etnolog și antropolog și Andrei Bălan – sculptor, muzician, arhitect;
  • Tehnologia în cariera artistică, La joncțiunea ARTEI cu ALGORITMUL, temă prezentată de Cătălin Creţu – cercetător  științific cadru didactic asociat al Universității Naționale de Muzică din București, Theodor Dumbravă – specialist în coordonarea de proiecte din zona tehnologiei informație și Dan Adrian Ionescu – artist vizual și arhitect de interior.

Inițiativa bilaterală a pus în valoare talentul și creativitatea tinerilor artiști emergenți, născuți după anul 1990, prin 3 activități de artă contemporană, desfășurate pe parcursul lunilor ianuarie – februarie 2025.

52 de tineri artiști vizuali au expus lucrări la Muzeul Național de Artă al României, în cadrul expoziției de artă vizuală Talent 35, în perioada 18 ianuarie – 23 februarie 2025. Demersurile de explorare artistică ale tinerilor artiști, pe parcursul timpului, s-au materializat într-o colecție de 91 de lucrări realizate prin diferite tehnici, precum pictură, artă fotografică, sculptură, instalație, design vestimentar, ilustrație, scenografie. Expoziția a fost curatoriată de conf. univ. dr. Ion Anghel, pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar vernisajul a avut loc pe 18 ianuarie 2025, în prezența Familiei Regale a României și a unui public de peste 200 de persoane. Video vernisaj.

O selecție de 72 de lucrări de artă aparținând artiștilor vizuali emergenți au constituit Albumul de artă contemporană Talent 35, proiect coordonat de conf. univ. dr. Carmen Apetrei, publicat și distribuit în 717 de exemplare către instituții de profil și publicul iubitor de artă contemporană. Album lucrări.

10 tineri artiști muzicieni emergenți au evoluat pe scena Ateneului Român în cadrul Concertului aniversar Talent 35, ca soliști lirici, și ca membri ai Cameratei Regale și ai Corului Ascendis, alături de dirijorul Tiberiu Soare. Evenimentul a oferit o experiență muzicală memorabilă, fiind desfășurat în prezența Familiei Regale a României și a unui public de 800 de persoane. Concertul a debutat cu piese lirice ale compozitorului norvegian Edvard Grieg, iar un variat repertoriu de operă a adus emoție, prospețime și diversitate prin interpretarea excepțională a 4 soliști din tânăra generație. Video concert.

Campania de promovare a artiștilor emergenți și activităților proiectului a atins o audiență cumulată de peste 1,4 milioane persoane prin mediatizarea acestora pe canale radio, tv și publicații online, precum și un reach de peste 125.000 de persoane pe pagini de social media în rețelele Facebook, Instagram, LinkedIn și pe pagini ale unor influenceri relevanți.

Talent 35 – Susținerea și promovarea artiștilor emergenți și a artei contemporane este o inițiativă bilaterală finanțată prin Granturile SEE și Norvegiene – Fondul Național Bilateral în cadrul Programului RO-CULTURA.

Valoarea totală a inițiativei bilaterale este de 618.840,41 lei (124.355,03 EUR).

Împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.

 

***

Despre Granturile SEE

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul/centrul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă.

În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021.

Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

 

 

Despre Granturile SEE și Norvegiene

Granturile SEE și Norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Liechtensteinului și Norvegiei la o Europă verde, competitivă și incluzivă. Există două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale în Europa și consolidarea relațiilor bilaterale dintre țările donatoare și 15 țări UE din Europa Centrală și de Sud și Țările Baltice. Cele trei țări donatoare cooperează strâns cu UE prin intermediul Acordului privind Spațiul Economic European (SEE). Între 1994 și 2014, donatorii au furnizat 3,3 miliarde EUR prin scheme consecutive de granturi. Pentru perioada 2014-2021, granturile SEE și Norvegiene se ridică la 2,8 miliarde EUR.

 

Despre Programul RO-CULTURA

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural.

Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro.

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.

 

Despre Fundația Regală Margareta a României

Fundaţia Regală Margareta a României a fost înființată în 1990 de către Regele Mihai I al României și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Cu o activitate de 35 de ani, Fundația Regală Margareta a României sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul timpului, Fundația s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale şi de susținere a educației şi talentului artistic. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.frmr.ro.

 

Despre Nedland Kultur

Nedland Kultur este o companie privată din Norvegia care dispune de o experiență de peste 20 de ani în proiecte culturale, colaborări inter-culturale, organizare de concerte și festivaluri, digitalizare muzicală etc. Compania a implementat proiecte în Norvegia, Marea Britanie, Tanzania, Kenya, Etiopia, Uganda, Malawi, Rusia, Palestina, Israel, Vietnam și Egipt, inclusiv în România. Prin numeroase proiecte în locații variate, Nedland Kultur a reunit oameni, i-a inspirat să se bucure să se cunoască, să învețe unii de la ceilalți și să se respecte, din convingerea fermă că există întotdeauna mai multe lucruri care unesc oameni din medii culturale și/sau geografice diferite decât ceea ce îi separă. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.nedlandkultur.com.

 

 

-Oh, mama! Mă tem uneori de ceea ce simt! Mă tem de emoții, nu știu ce să fac cu ele.

Ce ar putea face Ecaterina? S-a așezat lângă fiica ei și a început să povestească:

Hmmm… Emoțiile nu au glas, însă ele comunică cu noi mai profund decât orice cuvânt rostit. Dacă ne-am opri și le-am „asculta”, am descoperi că fiecare emoție are un mesaj, o lecție, o chemare spre conștientizare și evoluție. Departe de a fi doar reacții spontane, ele, emoțiile noastre, sunt ghizi interiori care ne pot ajuta să ne înțelegem mai bine și să ne trăim viața cu adevărat.

Frustrarea, acea stare de nemulțumire care ne apasă pieptul, nu este dușmanul nostru. Dacă ar putea vorbi, ne-ar spune: ,,Sunt aici ca să te fac să mergi înainte! Nu sta blocat, folosește-mă ca pe un combustibil pentru schimbare.” Este o energie care ne împinge să depășim obstacolele, să căutăm soluții, să ne dezvoltăm.

Frica, acea emoție care ne face inima să bată mai repede, ne-ar șopti: ,,Sunt reală doar atât cât mă lași tu să fiu. Te pun în alertă, dar nu sunt o sentință. Nu mă lăsa să te controlez, ci folosește-mă ca pe un semnal că trebuie să fii atent, nu să te oprești.” Frica ține de instinctul nostru de supraviețuire, dar nu trebuie să ne paralizeze, ci să ne pregătească pentru ceea ce urmează.

 

 

Tristețea ne-ar învăța să acceptăm pierderile, să ne recunoaștem vulnerabilitatea: ,,Sunt doar un profesor. Simte-mă, acceptă-mă, apoi dă-mi drumul. Când o vei face, vei înțelege ce este cu adevărat important pentru tine.” Tristețea ne dă răgaz să reflectăm, să ne recăpătăm echilibrul și să ne descoperim puterea de a merge mai departe.

Anxietatea, de multe ori percepută ca o povară, ne-ar spune cu sinceritate: ,,Sunt doar un semnal, nu o condamnare. Respira adânc, reechilibrează-te, ai curaj să pășești în necunoscut. Poți să o faci!” Este o invitație la auto observare, la conștientizare, la găsirea unor mecanisme de adaptare mai eficiente.

Bucuria, acea emoție pe care toți o căutăm, ne-ar lua de mână și ne-ar împinge să ne așezăm în  prezent: ,,Îmbrățișează-mă cât sunt aici! Viața e minunată, deschide ochii, alege să vezi binele din jur.” Bucuria ne reamintește că fericirea nu este doar un scop, ci o stare care poate fi cultivată în fiecare moment.

Furia, adesea privită ca o emoție negativă, ar dezvălui un alt adevăr: ,,Sunt gardianul tău. Mă ridic să te protejez, să-ți arăt că ai limite ce trebuie respectate. Spune STOP!” Este un semnal că ceva nu este în regulă, că valorile noastre sunt amenințate, și ne împinge să acționăm pentru a restabili echilibrul.

Speranța, acel fir subțire de lumină chiar și în cele mai întunecate momente, ne-ar zâmbi blajin: ,,Nu plec niciodată, sunt aici. Indiferent cât de grea este noaptea, răsăritul va veni.” Speranța ne dă forța de a continua, de a crede în schimbare și în bine.

 

 

Pacea, acea stare de liniște interioară pe care o căutăm cu toții, ne-ar împărtăși un secret simplu: ,,Sunt cu tine mereu. Doar oprește zgomotul din jur, din mintea ta, și mă vei găsi.” Ea vine din acceptare, din echilibru, din armonie cu sine și cu lumea.

Iar dragostea, poate cea mai puternică emoție dintre toate, ne-ar încuraja: ,,Sunt bătaia de inimă a universului, cea care vindecă, care apropie sufletele. Lasă-mă să te călăuzesc spre ce e adevărat și bun.” Dragostea este forța care ne dă sens, care ne face să ne simțim conectați, să trăim cu rost.

Emoțiile sunt mai mult decât stări trecătoare. Ele sunt sfetnici, povățuitori, gardieni și pavăză. Dacă le ascultăm, ne pot ghida spre o viață mai autentică, mai înțeleasă, mai împăcată. Tot ce trebuie să facem este să le acceptăm, să le înțelegem mesajul și să le folosim ca trepte spre auto cunoaștere și evoluție.

 

Un troler de cabină pentru avion este alegerea perfectă pentru călătorii frecvente, oferindu-ți acces rapid la obiectele esențiale. Conceput pentru a respecta dimensiunile standard ale companiilor aeriene, acest tip de bagaj este ideal pentru zboruri low-cost și escapade scurte, unde nu este necesar bagajul de cală. Pe Bonluo.ro, descoperi o selecție diversificată de trolere de cabină, potrivite pentru orice stil de călătorie.

 

Ce este un troler de cabină?

Un troler de cabină este o valiză compactă, ușor de manevrat, care respectă dimensiunile uzuale pentru bagajele de mână (aproximativ 55 x 40 x 20 cm). Proiectat să încapă în compartimentul superior al avionului, acesta este o opțiune practică și convenabilă, asigurând un transport rapid și eficient.

 

De ce să alegi trolerele de cabină de pe Bonluo.ro?

  1. Compatibilitate garantată cu cerințele companiilor aeriene

Trolerele de cabină disponibile pe Bonluo.ro respectă dimensiunile acceptate de cele mai populare companii aeriene, inclusiv:

  • Ryanair
  • Wizz Air
  • Lufthansa și altele
  1. Greutate redusă și dimensiuni practice

Trolerele noastre sunt concepute pentru a fi ușoare și compacte, ceea ce le face simplu de transportat, indiferent de modul de deplasare – pe jos, cu mașina sau cu avionul.

  1. Materiale de înaltă calitate pentru durabilitate sporită
  • ABS și policarbonat: rezistență excelentă la șocuri și zgârieturi.
  • Materiale textile premium: pentru flexibilitate și greutate redusă, menținând totodată durabilitatea.
  1. Mobilitate fără efort
  • Roți pivotante la 360°: mișcare fluidă pe orice suprafață.
  • Mânere telescopice reglabile: oferă confort și ergonomie în timpul transportului.
  • Mânere laterale și superioare robuste: pentru o manipulare mai simplă.
  1. Organizare inteligentă a spațiului
  • Compartimente multiple: ideale pentru separarea hainelor, gadgeturilor și accesoriilor.
  • Buzunare interioare cu fermoar: perfecte pentru obiectele mici și valoroase.
  • Curele de prindere interioare: mențin hainele fixate și fără șifonare.
  1. Design modern și personalizat

Gama noastră de trolere de cabină vine în culori vibrante, ușor de recunoscut, dar și în nuanțe clasice, elegante, astfel încât să poți alege modelul care reflectă cel mai bine stilul tău.

  1. Siguranță și securitate sporite

Pentru protecția obiectelor tale personale, trolerele sunt dotate cu:

  • Sisteme de închidere TSA: recomandate pentru călătoriile internaționale, asigurând securitatea bagajului.
  • Fermoare rezistente: proiectate să facă față utilizării intense.

 

Laureatul ediției 2025 a Premiului Marin Constantin este compozitorul Dan Buciu, care a primit distincția în cadrul Galei aniversare „Marin Constantin 100”, desfășurată de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” pe 27 februarie, la Senatul României.

Premiul Marin Constantin i-a fost înmânat Prof. Univ. Dan Buciu de către managerul ansamblului Emil Pantelimon, „pentru însemnata sa contribuție adusă culturii române, precum și pentru susținerea activității Maestrului Marin Constantin și a Corului Madrigal.”

 

Gala „Marin Constantin 100” a marcat Ziua Madrigalului și a fost dedicată uriașei moșteniri a legendarului dirijor și muzician Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal, precum și aniversării celor 100 de ani de la nașterea sa, pe 27 februarie 1925.

 

 

De fiecare dată când ascult Corul Madrigal – aceasta e a treia oară – trăiesc o nouă experienţă! Am fost mişcat încă de la prima piesă de perfecțiunea şi minunea care este acest ansamblu. Cred că în privinţa repertoriului renascentist este greu să găseşti o interpretare mai bună, care să atingă atât de mult sufletul. Iar creaţiile Maestrului Marin Constantin, care deşi au unele armonii mai moderne, rămânând totuşi în spaţiul armoniei clasice, au efecte cu adevărat incredibile. Corul are intonaţia şi culoarea perfecte, sună compact şi lasă să se distingă perfect ţesătura muzicală, toate acestea realizând un echilibru ce confirmă o şcoală şi o amprentă pe care maestrul le-a dat atunci când a creat ansamblul. (…) Corul transmite bucuria de a cânta, atinge sentimentele inimii, aş că vă mulţumesc!” E.S. Mons. Giampiero Gloder, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova

 

În debutul evenimentului, alături de Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, au cântat și 180 de copii din corurile Cantus Mundi, care au interpretat „Vezzosette nimphe e belle”, de Giovanni Gastoldi – imnul neoficial al Madrigalului, precum și „Pomișorul”, compus de Marin Constantin.

 

„Seara aceasta este o coroană a amintirilor pe care le avem cu toții, cei care l-am cunoscut pe Marin Constantin. El, ca om și ca muzician, era unicat. Fiind foarte bun prieten cu tata (violonistul Ion Voicu, n.n.), ei se înțelegeau din priviri, erau pe aceeași lungime de undă. Aveau lumea lor, Marin Constantin era un poet, era plin de bucurie și de zâmbete. Nu îmi amintesc să îl fi văzut vreodată supărat, sau trist, sau încruntat, și asta mă face să îmi fie și mai dor de el”, a declarat Mădălin Voicu, Secretar de Sat la Ministerul Culturii.

 

Într-o atmosferă foarte emoționantă, Gala „Marin Constantin 100” s-a încheiat cu reunirea generațiilor Corului Madrigal, dirijate de Veronica Bojescu, fost dirijor secund al Madrigalului. Membri alumni ai ansamblului au completat spectacolul cu fragmente din lucrarea „Flăcări și roți” de Corneliu Cezar și cu una dintre piesele cele mai dragi ale Maestrului Marin Constantin, „Matona Mia Cara”, de Orlando di Lasso.

 

Ne răsfață fiecare întâlnire cu Madrigalul. Când e vorba de Madrigal, simt întotdeauna o aripă a unui înger ocrotitor care se numește Marin Constantin. Se simte prezența sa, o prezență de lumină, de profunzime și, mai ales, de echilibru, care dăruiește, cu generozitate, frumos și iubire. Doresc să port cu mine, până la următoarea întâlnire cu Madrigalul, acest moment, într-adevăr, de grație.” – Soprana Felicia Filip

 

 

La eveniment au participat invitați din partea Corpului Diplomatic acreditat la București, parteneri ai instituției Madrigal, reprezentanți ai administrației centrale, artiști, personalități din viața publică și apropiați ai Maestrului Marin Constantin.

 

Dirijor Anna Ungureanu | Concept și prezentare eveniment Emil Pantelimon | Light design Mircea Mitroi | Sunet Gabriel Scîrlet.

Evenimentul găzduit la Galeriile „Madrigal – Marin Constantin” de la Senatul României a fost completat vizual cu seria de lucrări dedicate Madrigalului de artiști plastici contemporani în ediția 2023 a programul sincretic „Galeria Madrigal”.

Spectacolul a fost transmis în direct de Televiziunea română, pe postul TVR Cultural.

 

Dan Buciu a urmat cursurile Conservatorului bucureștean, studiind, printre alții, cu profesori precum Tiberiu Olah si Dan Constantinescu. Deschis inovării în muzică, s-a specializat în muzica electronică și informatică muzicală cu maeștrii Aurel Stroe si Dinu Ciocan, dar și prin multipla participare la Festival de muzica contemporană de la Darmstadt. A susținut conferințe în S.U.A (1994) și cursuri de vară în Franța (1996). Simultan cu aplecarea spre compoziție, laureatul premiului „Marin Constantin” s-a afirmat și în domeniul didactic fiind unul dintre profesorii importanți ai UNMB, unde între anii 2000-2008 a îndeplinit și funcția de rector. Profesor de armonie și de forme și analize muzicale, Dan Buciu este și autorul unui tratat în două volume dedicat armoniei tonale și armoniei modale.

Creația sa, de factură neoclasică, se caracterizează printr-un limbaj muzical modern, modal, uneori de inspirație folclorică, alteori de construcție proprie, cu lucrări simfonice, lieduri, cantate, piese camerale și piese corale. În calitate de compozitor, a fost distins cu 6 premii ale Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Este autorul uneia dintre lucrările speciale din repertoriul Corului Madrigal, prețuită atât de către Marin Constantin, cât și de actuala echipă a ansamblului, compoziția „Remember Hiroșima”, pe versuri de Eugen Jebeleanu. Dan Buciu a scris această piesă special pentru Corul Madrigal și Marin Constantin.

 

 

Premiul Marin Constantin a fost instituit în anul 2018, ca omagiu adus legendarului fondator al ansamblului, Marin Constantin. Se acordă anual personalităților sau instituțiilor care contribuie semnificativ la viața culturală a României și care se implică constant în dezvoltarea și promovarea artelor frumoase și a activității Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Premiul Marin Constantin este însoțit de de trofeul „Madrigal”, o creație originală a artistului Mihai Băcilă.

 

Pe 7 februarie 2025, în incinta Colegiului Național „I. C. Brătianu” din Pitești, a avut loc a noua ediție a proiectului „Matricea Românească în Școli – Dezbateri pentru Viitor”. Elevii clasei de a X-a au fost invitați să participe la o sesiune interactivă de dezbateri, menită să le dezvolte abilitățile de argumentare și să le stimuleze gândirea critică.

Evenimentul s-a desfășurat sub forma dezbaterilor socratice, o metodă educațională ce promovează dialogul deschis, analiza logică și explorarea ideilor din multiple perspective. Elevii au avut ocazia să își exprime opiniile, să își susțină ideile cu argumente bine structurate și să asculte activ punctele de vedere ale colegilor lor. Schimbul de idei și atmosfera implicată au transformat această sesiune într-o experiență educativă valoroasă.

Coordonatorii activității, Luca Onica și Ispas Andrei Gabriel, reprezentanți ai Asociației Culturale Matricea Românească, au ghidat elevii pe parcursul dezbaterilor, încurajându-i să își dezvolte gândirea analitică, să colaboreze eficient și să își exprime opiniile într-un mod clar și argumentat. Sub îndrumarea lor, participanții au fost motivați să își depășească limitele și să se implice activ în discuții.

Mulțumim Colegiului Național „I. C. Brătianu” pentru sprijinul oferit în organizarea acestui eveniment. Astfel de inițiative sunt esențiale pentru formarea tinerilor, oferindu-le ocazia de a învăța prin dezbatere și de a-și dezvolta abilități esențiale pentru viitor.

Își aduce aminte despre el că era un copil aventuros, ce mergea zilnic cu curiozitățile la braț. Și le-a satisfăcut explorând natura. Culmea, George Năzăreanu nu și-a trăit copilăria la țară, în vatra unui sat țărănesc, ci în inima capitalei, dar tot ce a fost sub soare a fost pentru el un univers tainic și fascinant.

Azi, profesor naturalist, împletește pasiunea sa pentru natură cu educația pe care o oferă copiilor de la clase despre mediul înconjurător. Deși îl recomandă diplome în biologie, ecologie, pedagogii alternative, arte teatrale în educație și pedagogia învățământului primar și preșcolar, George crede cu desăvârșire că adevărata esență a educației este entuziasmul ce îl poartă în inimă. Plăcerea cu care vine în fața copiilor câștigă detașat în detrimentul atestatelor pe care le-a obținut în domeniul său. Nu își face meseria cu mâinile la spate, nici nu dictează, nici nu îi obligă pe copii să memoreze sau să repete, ci să fie deschiși să primească ceea ce natura oferă.

De când a intrat în câmpul muncii, a „gustat” din mai multe domenii, dar ceea ce face în prezent îi aduce satisfacția cea mai mare, mai ales de când are și alt rol în societate, cel de tată. Să-l cunoaștem!

 

 

Profesor naturalist este titulatura dumneavoastră. Ce vă recomandă diplomele?

Port cu mândrie titulatura de „profesor naturalist”, deoarece reflectă pasiunea mea pentru educația în natură și angajamentul meu de a promova o înțelegere profundă a mediului înconjurător. În rolul meu, combin cunoștințele științifice cu metode pedagogice inovatoare, creând experiențe educaționale autentice pentru elevi, direct în inima naturii. Acest demers nu doar că îi ajută pe elevi să aprecieze și să înțeleagă complexitatea lumii naturale, dar îi și inspiră să devină cetățeni responsabili, conștienți de impactul lor asupra mediului. Deși am o serie de diplome în biologie, ecologie, pedagogii alternative, arte teatrale în educație și pedagogia învățământului primar și preșcolar, cred cu tărie că adevărata esență a educației este pasiunea, nu doar diplomele.

 

Ce presupune mai exact această funcție în sistemul educațional sau în instituția unde activăți?

În prezent, la Karin’s Kids Academy, coordonez programe educaționale care încurajează interacțiunea directă cu natura și folosirea mediului înconjurător ca o clasă extinsă. Printre acestea se numără Cercetașii Naturii, Călători în jurul lumii, Științele Pământului și Clubul Invențiilor.

 

Cât de frumos sună povestea escapadei dumneavoastră academice? Ați urmat un drum liniar profesional sau a fost unul sinuos?

Drumul meu profesional nu a fost liniar, ci plin de curbe și explorări. În copilărie, am avut oportunitatea de a însoți cercetătorii Institutului de Speologie „Emil Racoviță” în diverse expediții științifice, experiențe care mi-au deschis apetitul pentru cunoaștere și m-au învățat să mă simt acasă oriunde în natură. Am vizitat frecvent și Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, loc pe care îl consider o a doua casă, petrecând o bună parte din copilăria mea în acest refugiu al naturaliștilor. Aici mi-am început și cariera, participând la proiecte de mediu, contribuind la realizarea expozițiilor temporare și permanente, și conștientizând publicul prin diverse programe TV. Am susținut și numeroase conferințe educaționale și școli de vară.

În paralel cu acestea, am explorat fotografia și grafica digitală, colaborând cu diverse instituții culturale. Odată cu nașterea fiului meu, Noar, interesul meu pentru educație s-a intensificat, iar lecturile din acea perioadă m-au condus spre pedagogie. După un an ca învățător, am schimbat domeniul spre grafica digitală, dar această schimbare a durat doar două săptămâni. Am descoperit din întâmplare Karin’s Kids Academy, un spațiu educațional unic în interiorul pădurii Băneasa, ce include o peșteră, un râu, o cascadă și o căsuță tip hobbit. Aici activez din 2017 și a devenit rapid al treilea loc unde mă simt ca acasă.

 

 

Dacă ar fi să vă întoarceți la vremea când ați ales această meserie, ați lua aceeași decizie privind cariera profesională?

Fără îndoială, aș alege din nou această carieră. Educația și natura sunt două dintre cele mai profunde pasiuni ale mele, iar combinarea acestora în profesia de profesor naturalist a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată. A observa zâmbetele copiilor, a asculta concluziile lor și a trăi emoțiile lor în timp ce descoperă minunile naturii reprezintă o recompensă inestimabilă, pe care nu aș schimba-o pentru nimic în lume. De asemenea, această profesie aduce un beneficiu inestimabil de a modela atitudini responsabile față de mediul înconjurător, contribuind astfel la un viitor mai bun.

 

Mai sunt tinerii dornici să intre în sistemul de învățământ? Se înclină balanța spre o carieră didactică sau câștigă alte domenii în detrimentul educației?

Nu pot răspunde cu exactitate, dar sunt convins că există fluctuații în interesul tinerilor pentru cariere în educație, la fel ca în majoritatea domeniilor intelectuale. În schimb, am constatat o reînnoire a entuziasmului pentru învățământul alternativ și educația outdoor. Aceste abordări atrag nu doar tineri, ci și persoane cu ani de experiență în alte domenii, care doresc să contribuie la schimbarea în educație prin metode inovative și personale. Această dinamică are un potențial imens de a revigora constant peisajul educațional, deoarece inovațiile apar adesea la intersecția diferitelor domenii de expertiză.

 

Care sunt valorile pe care doriți să le transmiteți elevilor dumneavoastră? Ce bune convingeri doriți să le insuflați?

Valorile pe care mi-am propus să le transmit elevilor mei includ respectul pentru natură și pentru diversitate, curiozitatea neîncetată, comunicare eficientă și capacitatea de rezolvare a problemelor. Aceste valori sunt esențiale pentru a forma cetățeni responsabili și conștienți, care sunt pregătiți să facă față provocărilor viitorului, indiferent care vor fi acestea.

Copilul este în centrul unei activități, dar cât de mult contează să aibă un profesor care să-i șlefuiască toate capacitățile pe care le deține de pe toate ariile?

În ceea ce privește trezirea interesului pentru educație, este absolut esențial ca profesorii să fie nu doar transmițători de cunoștințe, ci să dezvolte relații pozitive apropiate cu elevii lor, pentru a putea să recunoască și să cultive talentele diverse ale fiecărui copil, din postura de mentori. Atunci când copiii sunt încurajați să exploreze și își dezvolte toate aspectele capacităților sale, de la cele fizice și cognitive până la cele sociale și emoționale, se simt mai valoroși și încrezători în propriile forțe, crescând astfel nu doar academic, ci și personal, pregătiți să contribuie activ și pozitiv la societate.

 

Cum e să vă aplecați asupra particularităților de vârstă mică, mai exact vârsta preșcolară, având în vedere experiența acumulată ca ecolog, grafician, web designer?

A lucra cu preșcolarii, având un fundal diversificat, îmi permite să aduc învățământul la un nivel foarte intuitiv și vizual, ceea ce este ideal pentru această vârstă. Integrarea artelor vizuale și a tehnologiei în lecțiile de știință și nu numai, oferă o experiență de învățare bogată și captivantă, care le stârnește curiozitatea naturală și îi ajută să înțeleagă lumea înconjurătoare în moduri noi și creative.

 

După schimbarea carierei ați urmat vreun program de specializare sau ați participat la cursuri de dezvoltare continuă în ceea ce privește pedagogia?

Da, am participat la numeroase programe de formare continuă în pedagogie. Aceste cursuri m-au ajutat să-mi redefinesc abordarea pedagogică, să depășesc limitele convenționale și să rămân informat cu privire la ultimele cercetări în educație, aspecte cruciale pentru menținerea unui mediu de învățare adaptat vremurilor actuale. M-am specializat în programe educaționale legate de mediul înconjurător și, în acest context, am obținut acreditarea de Educator National Geographic, ceea ce îmi permite nu doar să dezvolt mentalitatea de explorator în rândul copiilor, dar și să accesez o comunitate globală de profesori, exploratori și oameni de știință. De asemenea, fac parte și din comunitatea NASA Sparks Next Gen STEM Trainers, ceea ce mă ține la curent cu ultimele proiecte de nișă.

Recent, la conferința AIDUCATION’25, am realizat că integrarea diverselor forme de inteligență artificială (imagini, audio, video etc.) are potențialul de a transforma radical actul și procesul educațional în anii următori. Printre cele mai influente formări au fost Programul de Mentalitate Deschisă în Educație, oferit de Asociația SuperTeach, și Masterul de Pedagogii Alternative și Artă Teatrală în Educație de la FPSE, Universitatea din București, care mi-au schimbat profund perspectiva asupra educației și au avut un impact semnificativ și în viața mea personală.

 

Cum arată o zi de-a dumneavoastră la grădiniță?

O zi tipică la grădiniță este plină de energie și variată în activități. De la explorarea naturii, la proiecte artistice și experimente științifice, împreună cu colegii mei oferim copiilor o gamă largă de experiențe menite să le stimuleze gândirea și creativitatea. Fiecare zi aduce o nouă aventură, și nu interacționăm doar cu o singură grupă, ci cu întreaga comunitate, împărțită pe mai multe niveluri de vârstă.

 

După care pedagogie vă ghidați și ce misiune considerați că vă revine odată cu această meserie?

Ca abordare educațională, rezonez cu pedagogiile Freinet și Reggio Emilia, pe care le-am studiat intens, integrând totodată în activitatea mea elemente din pedagogiile Scout, Outdoor, Step by Step, Montessori și Waldorf.

Consider că toate experiențele cumulate în timp, au adăugat straturi valoroase de cunoștințe, mi-au modelat viziunea asupra lucrurilor și m-au echipat cu uneltele necesare pentru a crea un mediu de învățare interactiv și captivant, unde copiii pot explora și descoperi prin experiențe practice și relevante pentru viața reală. De la studii biologie la pedagogie și artă teatrală, această diversitate în formarea mea profesională m-a ajutat să dezvolt un stil de predare propriu și adaptabil la diferite situații, care răspunde nevoilor diverse ale copiilor.
Pun accent puternic pe învățarea activă, experienţială și contextualizată. Misiunea mea este să îi ajut pe copii să devină învățători autonomi, care să poată folosi cunoștințele dobândite în moduri practice și să înțeleagă profund legăturile dintre știință, natură și societate.

 

Care sunt resursele din natură de care vă folosiți cel mai des la activități sau fructificați orice?

Tot ce e sub soare poate fi folosit drept material didactic. Ceea ce contează este cum combini elementele între ele, cum le contextualizezi, cum le dai valoare și cum facilitezi procesul de învățarea cu ajutorul acestora.

 

Educația tradițională vine cu multă informație, iar cea în natură vine cu multă explorare?

Educația în natură completează învățământul tradițional, adăugând experiențe autentice prin explorare și experimentare. În natură, copiii își conduc propriul proces de învățare, ceea ce le crește încrederea în sine și stimulează dorința de cunoaștere. Echilibrul între informație teoretică și explorarea liberă este esențial pentru dezvoltarea unei înțelegeri holistice a sinelui, a mediului înconjurător și a abilităților de viață durabile.

 

Să înțeleg că ați fost prieten cu natura de mic, că ați explorat la pas comunitatea în care ați trăit? Apropo de această curiozitate, unde exact v-ați născut?

Da, am crescut explorând natura. Deși m-am născut și am crescut în București, blocul copilăriei mele se află la câteva sute de metri de Parcul Tineretului, pe care îl consider cel mai frumos din oraș. Adesea mergeam în parc cu prietenii la joacă, fie cu bicicletele sau mingea, fie pur și simplu pentru a explora, iar când descopeream o zonă nouă, ne imaginam propria lume în acel spațiu.

 

Cum era George în copilărie? Curios ca generațiile de azi sau, poate, un copil care a avut parte de limite și constrângeri cu care azi nu mai este de acord și nici copilul său nu dorește să crească și să se dezvolte astfel?

În copilărie, eram extrem de curios și aventuros, ca orice copil de altfel. Mereu în căutare de noi descoperiri, am fost întotdeauna precaut, punând siguranța pe primul plan. Deși am întâmpinat și limite, am învățat să valorific fiecare experiență ca o oportunitate de învățare. Aceste experiențe m-au învățat, ca adult, valoarea libertății și a explorării personale, ceea ce m-a determinat să adopt o abordare deschisă și inclusivă în educația propriei familii și în practica mea profesională. Astăzi, mă preocup să cultiv în elevii mei curiozitatea și dorința de explorare, asigurându-mă că au un spațiu ofertant și că se simt împuterniciți să învețe din propriile experiențe. De aceea, este important ca profesorii să faciliteze un mediu de învățare în care copiii să se simtă valorizați și înțeleși, nu limitați sau constrânși.
Sper ca experiențele și perspectivele pe care le-am împărtășit să inspire și să motiveze nu doar tinerii profesori, ci și pe cei care cred în puterea educației de a schimba lumi. În final, indiferent de provocările pe care le întâlnim în acest parcurs profesional, să rămânem uniți în misiunea noastră de a deschide minți și de a modela inimi deschise spre un viitor mai bun.

 

În perioada 24 februarie – 18 martie 2025, Muzeul Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia găzduiește expoziția „Mărțișoare cu istorie, 1879-1940”, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi îndeaproape tradiția mărțișorului de-a lungul decadelor.

În cadrul expoziției, vizitatorii vor putea admira mărțișoare cu care românii au contribuit la finanțarea apărării navale și aeriene a țării, cele din perioada Regalității interbelice, cu chipul suveranilor României, precum și unele de inspirație folclorică Art-Nouveau. Toate acestea alcătuiesc o colecție privată de excepție, pusă la dispoziție de cpt. Anghel Georgian, prezentată pentru prima dată în această formulă. Membru al Asociației Filateliștilor Tomis Constanța și colecționar pasionat, Anghel Georgian a expus atât în România, cât și în străinătate, fiind un obișnuit al muzeelor din toată țara. Acesta deține cele mai vechi mărțișoare datate din România, iar o parte dintre acestea vor fi expuse.

Vernisajul va avea loc luni, cu participarea colecționarului. Acesta va prezenta publicului, de asemenea, și volumul “Mărțișoarele Flotei Naționale Române 1913-Colecția Anghel Georgian”, un album fotodocumentar realizat de Centrul Cultural Județean Constanța Teodor T. Burada, care explorează ampla manifestare națională din 1913 pentru susținerea flotei române.

Organizatorii au transmis și un mesaj vizitatorilor – “Fie că evocă folclorul și tradițiile, fie că ilustrează istoria României interbelice, Regalitatea sau Apărarea țării, aceste mărunte, dar prețioase mărturii ale altor vremi combină funcția de protecție cu cea estetică, la care se adaugă cea de utilitate publică. Cum anume? Vă invităm să descoperiți vizitând expoziția începând de luni, 24 februarie, până în 18 martie, inclusiv.”

 

 

O fereastră spre trecut

Muzeul Palatului Principilor Transilvaniei este una dintre cele mai valoroase instituții culturale din România, situată în Alba Iulia, un oraș cu o moștenire istorică deosebită. Clădirea care găzduiește muzeul este un monument remarcabil al epocii medievale și renascentiste, având o importanță deosebită pentru istoria Transilvaniei.

Construit în secolele XVI-XVII, Palatul Principilor a fost reședința conducătorilor Transilvaniei, inclusiv a unor figuri marcante precum Mihai Viteazul. Clădirea a fost martoră unor evenimente semnificative din istoria regiunii, servind nu doar ca locuință domnească, ci și ca centru administrativ și politic.

De-a lungul timpului, palatul a suferit numeroase transformări. Inițial construit în stil renascentist, el a fost extins și modificat de-a lungul secolelor, îmbinând elemente arhitecturale gotice, baroce și neoclasice. În perioada habsburgică, a fost utilizat ca spațiu militar, iar în secolul XX a fost afectat de lipsa lucrărilor de restructurare, deteriorându-se considerabil.

În prezent, datorită unui amplu proces de restaurare, Palatul Principilor Transilvaniei și-a recăpătat o parte din strălucirea sa de odinioară și a fost transformat într-un muzeu de referință pentru patrimoniul cultural al României.

Recent inaugurat, Muzeul are ca scop conservarea, valorificarea și promovarea patrimoniului istoric și cultural al Transilvaniei. Colecțiile sale include artefacte de mare valoare, documente, obiecte de artă și exponate care reflectă diverse etape istorice prin care a trecut palatul. În sălile sale, vizitatorii pot admira fresce originale, elemente arhitecturale renascentiste și obiecte de mobilier istoric. În cadrul acestuia se organizează expoziții temporare, dedicate unor teme variate, de la istoria medievală a Transilvaniei, până la tradițiile locale. În plus, vizitatorii pot descoperi și colecții de documente și artefacte, care oferă informații despre perioada în care Alba Iulia a fost un centru politic și cultural important al regiunii. Muzeul organizează frecvent și evenimente culturale, ateliere educaționale și conferințe, toate având scopul de a aduce mai aproape de public istoria fascinantă a acestui loc.

Un proiect la care s-a lucrat intens în ultimii ani a fost restaurarea corpului E al Palatului, care a permis redeschiderea unor săli impresionante pentru vizitare. Lucrările au inclus conservarea frescelor, refacerea elementelor arhitecturale originale și modernizarea spațiilor interioare, astfel încât acestea să poată găzdui în condiții optime expoziții și evenimente culturale.

Această restaurare este doar un prim pas în recuperarea completă a edificiului. Autoritățile locale și specialiștii în patrimoniu continuă să lucreze la reabilitatea întregului ansamblu, cu scopul de a reda publicului un monument istoric de excepție.

Sursă foto: palatulprincipilor.ro, alba24.ro

 

Iașul a răsunat duminică, 16 februarie, de glasurile magice a peste 800 de copii. Cum, nu știi unde? La cea de-a patra  ediție a Magic&Ludic Festival, care  revenit în inima Moldovei să aducă bucurie familiilor, dar mai ales celor mai mici. Toți s-au bucurat de experiențe de neuitat, de ateliere care le necesită creativitatea, energia și ambiția. S-a venit cu multă energie, zâmbete și optimism pe 16 februarie, la Agora.

 

 

Artiștii  Yoki Doki au venit de peste granițe pentru a crea o atmosferă magică pentru copiii mici și mari. Mascotele Unicorn, Elefănțica,Vulpița, Iepurașul, Ursul Roz, Brioșa vor întâmpina invitații. Vor urma programe distractive precum Bule de săpun, Chimic Show, Show de Magie alături de personajele Lollipops, clovnii Yoki și Doki și personajele Among Us.

Cum picii noștri sunt mereu cu energie bună și cât mai dornici de implicare, au fost pregătite surprize, cum ar fi și  un concurs de gătit. Și nu de orice fel. Burgeri, un deliciu pentru cei mici. Ei au sosit cu voia bună, de restul ingredientelor secrete s-au ocupat organizatorii. Iar atelierele nu s-au oprit aici. La Magic&Ludic, toți au luat parte la activități  de animație, caligrafie, cursuri de prim ajutor, jocuri interactive pe podea și un flashmob. Nu uităm ca la noi s-a venit cu multă energie și s-a plecat cu bucurie!

 

 

Iar spectacolul de magie și vânătoarea de comori i-au făcut curioși și nerăbdători să afle ce surprize  le-au mai fost pregătite. Toate momentele, zâmbetele a fost surprinse la un photo corner. Da, da, ați auzit bine, s-au făcut amintiri ce rămân imprimate mult timp de duminică încolo.

 

 

Noi știm că lucrurile bune se fac cu oameni cu suflet cald, astfel că la ediția din acest an, zeci de copii din Rediu au venit să simtă la rândul lor bucurie, s-au distreze alături de Magic&Ludic Festival și au avut  parte de momente magice datorită celor care vor să le aducă zâmbetul pe buze. “Complici” pentru o zi de neuitat au fost primarul comunei Rediu din Iași, alături de doamna director, care le-a oferit oportunitatea de a trăi clipe de veselie maximă la Iași. Noi spunem doar că i-am așteptat cu brațele deschise.

 

„Copiii trebuie învățați cum să gândească, nu ce să gândească” ne spune antropologul Margaret Mead

În era digitală, copiii noștri sunt, în mare parte, consumatori.

 

 

E un adevăr.

Accesul rapid la tehnologie le oferă un flux constant de informații, jocuri și conținut video, ceea ce îi transformă în utilizatori pasivi. Platformele de socializare, aplicațiile și videoclipurile scurte îi captivează, dar rareori le stimulează creativitatea.

Totuși, există și copii care devin creatori.

Unii scriu povești, desenează digital, programează jocuri sau creează conținut video original. Diferența o face educația și încurajarea explorării. Dacă sunt ghidați corect, copiii pot folosi tehnologia nu doar pentru consum, ci și pentru a-și exprima ideile.

Copiii pot fi atât consumatori, cât și creatori. Creatori. Și noi îi dorim așa. Responsabilitatea noastră, ca adulți, este să-i îndrumăm spre un echilibru, astfel încât să nu fie doar spectatori ai lumii digitale, ci și arhitecții ei.

Ca părinte, poți face multe pentru a încuraja copilul să fie un creator, nu doar un consumator al tehnologiei. Vrei și tu câteva idei?

Oferă tu alternative creative: încurajează-l să scrie povești, să deseneze, să construiască sau să creeze conținut propriu, în loc să petreacă ore întregi pe platforme de divertisment pasiv.

Folosește tehnologia ca un instrument de creație: există aplicații și programe care permit editarea video, programarea de jocuri, compunerea de muzică sau designul grafic. Ajută-l să descopere aceste resurse și să le folosească productiv.

 

 

Fii tu un model pozitiv: dacă tu folosești tehnologia în mod creativ (scrii, fotografiezi, creezi proiecte), copilul va învăța prin exemplu și va fi mai motivat să facă la fel.

Stabilește limite echilibrate: nu interzice tehnologia (fructul oprit este cel mai dorit…), dar setează reguli clare pentru a evita consumul pasiv excesiv. De exemplu, pentru fiecare oră de consum, propune o activitate creativă. Cu tine, cu prietenii, cu tovarășii de la clubul de pictură.

Încurajează curiozitatea și explorarea: oferă-i cărți, cursuri derulate în persoană sau materiale educative care să îi dezvolte imaginația și abilitățile practice. Înscrierea la cluburi de artă, de prim ajutor, robotică sau scriere creativă, cor, gătit, teatru și câte și mai câte reprezintă soluții excelente.

Ce mai citim pe această temă?

„The Shallows: What the Internet Is Doing to Our Brains” – Nicholas Carr

Cartea explorează cum internetul modifică modul în care gândim, învățăm și creăm, argumentând că expunerea excesivă la conținut pasiv poate limita creativitatea copiilor.

 

 

„Copiii digitali. Cum să-ți crești copilul în lumea actuală” – Gabriela Maalouf

O carte practică ce oferă sfaturi pentru părinți despre cum să își ajute copiii să folosească tehnologia într-un mod echilibrat, stimulând creativitatea și gândirea critică.

„Creierul copilului tău. 12 strategii revoluționare pentru a cultiva mintea în dezvoltare a copilului tău” – Daniel J. Siegel & Tina Payne Bryson 

Cartea explică modul în care tehnologia și mediul influențează dezvoltarea creierului copilului și oferă strategii concrete pentru a-l ajuta să devină mai creativ, autonom și echilibrat emoțional.

Toate sunt o alegere excelentă pentru părinții care vor să înțeleagă mai bine cum să sprijine creativitatea și dezvoltarea sănătoasă a copilului lor în era digitală.

Noi vrem să înțelegem mai bine tot ce ține de sfera digitală. Tu?

 

Arta și muzica viitorului se dezvăluie publicului pe 24 februarie la Elite Art Gallery

 

Fundația Regală Margareta a României marchează debutul unei noi generații de artiști și muzicieni talentați prin evenimentul Identități, o expoziție de arte vizuale și un recital de muzică clasică, care vor avea loc pe 24 februarie 2025, în cadrul Elite Art Gallery din București. Acest moment, aflat la a 12-a ediție, reprezintă prima ocazie de promovare în care bursierii programului Tinere Talente 2025 își prezintă viziunea artistică în fața publicului larg.

 

Tineri artiști și muzicieni pe drumul afirmării

Ajuns la cea de-a 17-a ediție, programul național Tinere Talente oferă sprijin unui număr de 30 de tineri artiști și muzicieni cu vârste între 14 și 24 de ani, care provin din medii cu posibilități financiare reduse. Prin burse, sesiuni de mentorat intergenerațional, masterclass-uri și evenimente de promovare, acești tineri primesc oportunitatea de a-și dezvolta talentul și de a-și face cunoscută vocea artistică.

 

Expoziție de arte vizuale și recital de muzică clasică

În perioada 24 februarie – 2 martie 2025, Elite Art Gallery din București (Piaţa Naţiunile Unite nr. 3-5, Bl. B2, parter) va găzdui expoziția de arte vizuale a bursierilor Tinere Talente, ediția 2025, curatoriată de Ileana Dana Marinescu, mentor în cadrul proiectului. Vizitatorii vor putea descoperi lucrări din domenii variate, precum pictură, grafică, design vestimentar, arte și design textil, foto-video, create de cei 15 artiști vizuali selectați anul acesta.

Vernisajul expoziției va avea loc luni, 24 februarie, ora 18:00, în prezența Alteței Sale Regale Principesa Sofia și va fi urmat de un recital de muzică clasică susținut de tinerii muzicieni bursieri de la ora 18.30, ale căror interpretări la pian, saxofon, violoncel, oboi, fagot, flaut, clarinet, corn vor cuprinde lucrări din repertoriul compozitorilor I. Clarke, P. Gaubert, J. Haydn, M. Dring, G. Grovlez, F. Poulenc, I. Deterling și P. Iturralde. Programul muzical a fost pregătit sub îndrumarea lui Emil Vișenescu, prim clarinetist la Filarmonica George Enescu și mentor al proiectului Tinere Talente.

 

O invitație deschisă iubitorilor de artă și muzică

Accesul la evenimentul Identități este liber, oferind publicului ocazia de a descoperi și susține tinerii artiști ai României. Este un prilej de a lua contact direct cu noua generație de creatori și interpreți, dar și de a contribui la viitorul cultural al țării. Cei care doresc să sprijine programul Tinere Talente pot face o donație online pe www.frmr.ro/donationline.

 

România are nevoie de artă!

Prin programul Tinere Talente, Fundația Regală Margareta a României își reafirmă angajamentul de a sprijini tinerele generații de artiști și de a le oferi oportunități pentru dezvoltarea și promovarea lor. Lista celor 30 de bursieri ai anului 2025 poate fi consultată aici.

Programul de vizitare a expoziției: luni – vineri, orele 11 – 19, cu intrare gratuită.

 

Foto: Anca Arambașa

 

Despre programul Tinere Talente

Programul național Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României, a debutat în anul 2009 cu scopul de a sprijini și promova tinerii artiști talentați care provin din familii cu venituri reduse și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. Ceea ce diferențiază programul Tinere Talente de alte proiecte care oferă burse este abordarea holistică, centrată pe dezvoltarea și afirmarea acestor artiști în devenire. Pe lângă sprijinul financiar, tinerii primesc îndrumarea unor mentori valoroși, pregătire prin masterclass-uri și au oportunități de promovare foarte importante, toate acestea creând o platformă de lansare în cariera artistică. Până în prezent, 470 de burse au fost acordate tinerilor talentați, aflați la început de drum, care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România, fiind ajutați să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică. În susținerea bursierilor, au fost organizate 141 recitaluri și concerte, 87 de expoziții, 138 sesiuni de mentorat sau masterclass. De-a lungul timpului, peste 2 milioane de euro au fost investiți în viitorul artistic al României. Programul Tinere Talente este recunoscut ca Cel mai bun Program de artă și Cultură din România, de 4 ori laureat la Gala Societății Civile. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.tinteretalente.org.

 

Despre Fundația Regală Margareta a României

Fundația Regală Margareta a României a fost înființată în 1990 de către Regele Mihai I al României și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române. Cu o activitate de 35 de ani, Fundația Regală Margareta a României sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul timpului, Fundația s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale şi de susținere a educației şi talentului artistic. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.frmr.ro.

***

Despre Elite Art Gallery

Din 2003 ELITE ART GALLERY prezintă publicului expoziții de artă contemporană, expunând artiști români reprezentativi. Expoziții concepute inițial cu lucrările realizate în tabăra de Artă de la Balcic, au fost extinse spre multiple teme și proiecte artistice. Ca parte a Asociației ELITE ART CLUB UNESCO, ELITE ART GALLERY și-a construit în toți acești ani un portofoliu solid cuprinzând expoziții, competiții artistice dedicate tinerilor artiști și alte proiecte adiacente. Asociația implementează proiecte în domeniul artelor vizuale și muzicii, dar și proiecte educaționale, prin care contribuie la susținerea tinerilor artiști. Acest proiect găzduit de Elite Art Gallery și implementat de Fundația Regală Margareta a României este unul dintre ele.

 

Când dragostea devine un obstacol

13 martie 2025 |
Lecția unei mame despre eșec și creștereDelia își iubește fiul, pe Paul, mai presus de orice. Îl protejează, îl ghidează, îi netezește drumul ori de câte ori viața îi pune obstacole în cale.Dacă Paul uită să-și facă tema, Delia îi...

Desenele lui David #32

6 martie 2025 |
Început de PrimăvarăPrimăvara aduce cu ea explozia de culori și bucuria de a desena și picta. Cele mai frumoase și colorate desene ale copiilor prind viață odată cu primele zile însorite ale acestui anotimp. Mărțișorul bucuros, ghioceii gingași,...

Glasul interior care ne călăuzește

4 martie 2025 |
-Oh, mama! Mă tem uneori de ceea ce simt! Mă tem de emoții, nu știu ce să fac cu ele.Ce ar putea face Ecaterina? S-a așezat lângă fiica ei și a început să povestească:Hmmm… Emoțiile nu au glas, însă ele comunică cu noi mai profund decât orice...

Trolere de cabină pentru avion – Partenerul ideal pentru călătorii

4 martie 2025 |
Un troler de cabină pentru avion este alegerea perfectă pentru călătorii frecvente, oferindu-ți acces rapid la obiectele esențiale. Conceput pentru a respecta dimensiunile standard ale companiilor aeriene, acest tip de bagaj este ideal pentru zboruri low-cost și...

Compozitorul Dan Buciu, laureat al Premiului Marin Constantin

3 martie 2025 |
Laureatul ediției 2025 a Premiului Marin Constantin este compozitorul Dan Buciu, care a primit distincția în cadrul Galei aniversare „Marin Constantin 100”, desfășurată de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” pe 27 februarie, la...

Matricea Românească în Școli #9

28 februarie 2025 |
Pe 7 februarie 2025, în incinta Colegiului Național „I. C. Brătianu” din Pitești, a avut loc a noua ediție a proiectului „Matricea Românească în Școli – Dezbateri pentru Viitor”. Elevii clasei de a X-a au fost invitați să participe la o sesiune...

Mărțișoare cu istorie la Muzeul Palatului Principilor Transilvaniei

26 februarie 2025 |
În perioada 24 februarie – 18 martie 2025, Muzeul Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia găzduiește expoziția „Mărțișoare cu istorie, 1879-1940”, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi îndeaproape tradiția mărțișorului de-a lungul...

Ce să mai facem cu copiii noștri în era digitală

24 februarie 2025 |
„Copiii trebuie învățați cum să gândească, nu ce să gândească” ne spune antropologul Margaret MeadÎn era digitală, copiii noștri sunt, în mare parte, consumatori.   E un adevăr. Accesul rapid la tehnologie le oferă un...
 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează