În era digitală, ,,sharenting-ul” a devenit o practică comună printre părinți. Termenul combină cuvintele ,,sharing” (împărtășire) și ,,parenting” (parentaj) și descrie tendința părinților de a posta (a plasa) frecvent pe rețelele sociale fotografii, videoclipuri și informații despre copiii lor. Deși împărtășirea momentelor prețioase din viața copiilor poate părea inofensivă și adesea este menită să păstreze amintiri și să fie împărtășită cu prietenii și familia, există numeroase aspecte de luat în considerare în ceea ce privește siguranța și confidențialitatea.

Să începem cu pericolele!

Sharenting-ul poate compromite confidențialitatea și securitatea datelor copiilor. Publicarea constantă a imaginilor și informațiilor despre aceștia poate expune copiii la riscuri de securitate. De exemplu, pozele și informațiile personale pot fi utilizate de persoane rău intenționate pentru furt de identitate sau alte scopuri lipsite de etică. În plus, tehnologiile avansate cresc riscul ca imaginile copiilor să fie utilizate în moduri nedorite.

Un alt aspect îngrijorător este crearea unei amprente digitale permanente. Copiii care apar frecvent pe rețelele sociale au deja o amprentă digitală semnificativă înainte de a putea înțelege sau controla acest lucru. Această amprentă digitală poate avea implicații asupra vieții lor viitoare, inclusiv asupra modului în care vor fi percepuți de colegi, profesori și viitorii angajatori. (Am aflat mai multe despre amprenta digitală de aici: https://www.tweeteraser.com/ro/resources/digital-footprints-how-to-reduce-your-social-media-trail/)

Impactul psihologic al sharenting-ului nu trebuie subestimat. Studiile sugerează că o expunere excesivă pe rețelele sociale poate avea efecte negative asupra dezvoltării identității și stimei de sine a copiilor. Copiii ar trebui să aibă dreptul de a decide ce aspecte ale vieții lor sunt publice și ce rămân private.

Există și beneficii!

Cu toate acestea, sharenting-ul are și beneficii semnificative. Rețelele sociale pot servi ca un album digital, unde părinții pot păstra și împărtăși momente prețioase din viața copiilor lor cu prietenii și familia. Acest lucru poate fi deosebit de valoros pentru familiile care trăiesc la distanță. În plus, părinții pot găsi sprijin și sfaturi valoroase prin intermediul comunităților online. Împărtășirea experiențelor poate crea un sentiment de solidaritate și ajutor reciproc între părinți​

Pentru a utiliza sharenting-ul în mod responsabil, părinții ar trebui să limiteze informațiile personale postate online. Este important să evite publicarea detaliilor specifice precum adresa, școala copilului sau alte informații care ar putea compromite siguranța acestuia. De asemenea, pe măsură ce copiii cresc, părinții ar trebui să le ceară permisiunea înainte de a posta imagini sau informații despre ei. Acest lucru îi ajută să înțeleagă conceptul de intimitate și le oferă un sentiment de control asupra prezenței lor online.

Utilizarea setărilor de confidențialitate ale rețelelor sociale pentru a limita cine poate vedea postările despre copii este, de asemenea, esențială. Optarea pentru partajarea cu un grup restrâns de prieteni și familie în loc de publicul larg poate ajuta la protejarea confidențialității copiilor. De asemenea, părinții ar trebui să fie conștienți de frecvența și cantitatea de postări despre copii și să găsească un echilibru între împărtășirea momentelor importante și protejarea intimității acestora.

Sharenting-ul poate fi un instrument valoros pentru părinți, dar vine cu responsabilitatea de a proteja confidențialitatea și siguranța copiilor. Este esențial să fim conștienți de riscurile implicate și să adoptăm practici responsabile pentru a ne asigura că utilizăm rețelele sociale într-un mod care respectă drepturile și bunăstarea copiilor noștri.

Articolul de fața a folosit informații din: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10218097/, https://www.dw.com/ro/fotografiile-copiilor-pe-internet-un-pericol-subestimat/a-65369200, https://www.salvaticopiii.ro/Afla-mai-multe/Noutati/Siguranta-pe-internet-cine-si-cum-se-poate-folosi.

Își imagina că e pe o scenă mare, și că audiența, formată din colegi de grădiniță era publicul însetată să-l asculte. Acest episod se petrecea pe când George avea doar 8 ani și un bagaj de vise alături.  Dragostea pentru muzică a cunoscut o nouă etapă, atunci când a pășit la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galați, apoi Liceul de Artă din Galați, și mai pe urmă Conservatorul din București.

Puștiul care pășea entuziast pe porțile casei de cultură devenise un tânăr dornic să se afirme în peisajul operei. Debutul și-l face în 2016, nu oriunde, ci în Rusia apoi, prin muncă, sacrificiu și un strop de credință, a făcut pasul către scenele operelor din München, Avignon, Berlin, Shanghai, Paris, iar lista poate continua. Se simte ca acasă pe senă, și de fiecare dată când performează, pune trup și suflet pentru a picura în inimile spectatorilor o fărmă frumos.

Astăzi, la Dialogurile Matricei îl avem ca invitat pe tenorul George Vîrban, Solist al Teatrului de Operetă și Musical “Ion Dacian” din București, și povestim despre debut, trăiri artistice, spiritualitate, artă și proiecte fascinante.

Iată pe scurt câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• Întâlniri pe marile scene ale lumii
• Relația artistului cu Dumnezeu
• Baletând între operă și operetă
• Rolul și rostul artistului azi
• Episoade din bucătăria artistică

Pe toată durata verii, Învie Tradiția, susținătorul artei populare românești prin promovarea tradițiilor și meșteșugurilor vă invită la Târgul permanent de vară. Evenimentul va avea loc în strada Mihai Eminescu, nr. 142, de luni până vineri, orele 10:00 – 17:00 dar și online, majoritate produselor expuse la târg putând fi cumpărate și online. Cei care sunt în căutarea unui magazin traditional autentic sau a unui târg de artă populară reinterpretat, au ocazia să se întâlnească cu sute de obiecte unice realizate de artiști populari de renume. Pe lângă produsele artizanilor, cumpărătorii au acces la o gamă largă de bunătăți tradiționale, realizate în zone de tradiție ale țării.

De ce promovăm produsele românești autentice?

Misiunea proiectului Învie Tradiția este de a susține și promova meșteșugurile născute la sat, în inima României, care din păcate sunt tot mai rare, tocmai din cauza faptului că nu le mai dăm așa de mare importanță. Ele sunt practic niște comori ascunse. Pentru că daca luăm orice obiect meșteșugăresc în parte vom vedea că el este o operă de artă. Majoritatea culturilor lumii și chiar și cele europene, care, prin excelență, sunt caracterizate de artă și frumos au pierdut zona de meșteșug autentic. Este păcat să pierdem și noi acest tezaur unic în lume. Și cum îl putem salva? Cumpărând și valorificând cât mai mult obiectele meșterilor populari.

Ce tipuri de obiecte găsim la târg?

În primul rând găsim toate tipurile de produse meșteșugărești, obiecte din lut și ceramică, țesătură tradițională, port popular, obiecte si cadouri tradiționale romanesti, dar și produse tradiționale culinare precum zacusca, dulcețuri, gemuri și alte bunătăți tradiționale. Totodată, pentru că este perioada concediilor, târgul este destinat și turiștilor sau celor care pleacă în vizite în afara țării, prin gama foarte variată de suveniruri din România sau cadouri pentru străini.

Vara sunt și evenimente care țin de tradiție și de credință, precum moșii de vară, așadar am creat și îmbogățit dealungul timpului o categorie foarte vastă de boluri din ceramică, castroane și strachini de lut. Alte obiecte foarte căutate sunt articole precum ștergare tradiționale sau linguri de lemn, care au atât valoare de obiecte utilitare cât și decorative sau în scop de cadouri. Între bunătățile tradiționale amintim zacusca, într-o gamă mare de tipuri și producători, gemuri și dulceață, cu sortimente de sezon, de fructe de pădure, cireșe amare și nuci verzi, murături și conserve tradiționale.

Ce prețuri se practică la târg?

Pentru că proiectul este unul de susținere al meșterilor populari, prețurile practicate sunt similare cu cele din atelierele meșterilor sau din fermele producătorilor. Marja comercială este minimă, astfel încât să se susțină costurile de bună funcționare ale proiectului și veniturile colectate să ajute la susținere meșterilor populari, prin comenzi recurente și cât mai consistente. Momentan, proiectul reunește peste 20 de meșteri populari și câțiva producători locali.

Un gând de final?

Vă așteptăm cu drag, pentru susținerea artei populare și a elementelor de cultură care ne sunt proprii, dar mai ales atât de frumoase și de folos în lumea difuză în care ne desfășurăm activitatea și traiul. Proiectul nu își propune doar vânzarea de produse, ci și transmiterea și conștientizarea generală a faptului că trebuie să începem să susținem mai mult moștenirea pe care am primit-o în dar de la bunicii și strămoșii noștri. Altfel, riscăm să o pierdem și, odată cu ea, o lume bogată în substanță și sens. Se spune că un popor fără trecut este un popor fără viitor, de aceea haideți să ne cunoaștem trecutul, să îi valorificăm părțile bune și să îl apreciem, să construim pe temelia lui un viitor mai frumos.

Învie Tradiția este un proiect național de susținere al artei populare și meșteșugurilor, prin documentarea și promovarea și valorificarea meșteșugurilor și tradițiilor românești născute la sat, care fac parte din patrimoniul cultural al României.

21 – 23 iunie 2024, între orele 10.00 și 18.00

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă de vineri, 21 iunie, până duminică, 23 iunie 2024, de la orele 10 dimineața până la 6 seara, la Târgul de Sânziene.

Veți avea prilejul să admirați și să tocmiți o mulțime de lucruri frumoase, meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri: icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, podoabe și multe altele.

În cele trei zile ale evenimentului, meșterii invitați, lemnari, pielari, ceramiști, iconari, țesători, vor demonstra și vor povesti despre meșteșugul practicat tuturor celor interesați.

Nu vor lipsi nici produsele gastronomice specifice: miere, prăjituri de casă, ceaiuri, turtă dulce, palincă și țuică.

Duminică, 23 iunie, de la ora 11.00 la 12.00, povestim despre Sânziene, Rusalii și împletim coronițe împreună cu doamna Daniela Plugaru.

Intrarea este liberă.

Organizatorul evenimentului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)

***

24 iunie e altă sărbătoare compusă din straturi. În funcție de zonă, unul sau altul dintre staturi are rolul principal. În Bucovina, de pildă, Sfântul Ion de Vară se bucură de o ținere specială, fiind identificat cu Sfântul Ioan cel Nou, ale cărui moaște se află la Suceava. Oamenii merg acolo în pelerinaj.

În alte locuri, „greutatea” sărbătorii este dată de relația cu Sânzienele, niște zâne bune care zboară noaptea prin văzduh. Mai ales în noaptea dinspre sărbătoarea lor, sunt foarte generoase: dau noroc pentru holde, pentru sănătate. Devin rele numai dacă le supără oamenii.

De Sânziene, fetele culeg florile albe sau galbene numite sânziene și își împletesc din ele cununi și cingători. Cingătorile sunt purtate peste zi, iar seara sunt puse la uscat pentru leacuri și cosmetice. Cununile se pun pe casă, fiecare membru al familiei are cununa lui. După felul în care se usucă, sunt luate de vânt sau cad, cununile vestesc cine va avea noroc peste an, cine se va căsători, cine va muri.

De Sânziene se strâng plante de leac. Până la Rusalii plantele nu erau bune, erau ciupite de Iele. Acum se culeg pentru tot felul de boli, tot felul de vrăji. În această noapte găsești mai ușor iarba fiarelor care descuie lacăte. De Sânziene este interzis să te scalzi.

În alte locuri din țară, sărbătoarea se numește Drăgaică. Câteva fete frumoase se fac Drăgăici. Una dintre ele se îmbracă în mireasă. Ea are puteri deosebite, dă bob grâului, miros florilor… După ce a fost Mireasă- Drăgaică, fata nu se poate căsători timp de trei ani.

Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998)

-Vino, vino, Spot!

Victor îl are pe Spot și Spot îl are pe Victor. Sunt nedespărțiți. Spot e un brac german și are un an. Victor e fericit și are 12 ani. Se joacă împreună și cresc împreună. Victor este mult mai sigur pe el în ultima vreme. Este responsabil și cald și împăciuitor. Să fie totul legat de apariția lui Spot în viața lui?

Animalele de companie joacă un rol extraordinar de important în viața copiilor noștri. V-ați gândit vreodată cât de mult poate influența prezența unui cățel sau a unei pisici dezvoltarea emoțională a unui copil? Prin îngrijirea unui animal de companie, copiii învață să fie mai empatici și mai sensibili la nevoile celor din jur. Este cu adevărat uimitor să observi cum un mic prieten cu blană îi poate învăța pe cei mici responsabilitatea, organizarea și grija față de alții.

Și ce poate fi mai frumos decât un copil care râde în hohote în timp ce aleargă prin parc alături de cățelul său? Activitatea fizică pe care o presupune plimbarea câinilor sau joaca cu pisicile îi menține pe copii activi și sănătoși. Mai mult decât atât, știința ne spune că expunerea timpurie la animale de companie poate întări sistemul imunitar al copiilor și poate reduce riscul de alergii.

-Mira, am ajuns acasă! Mira miaună cu încântare. Ioana a sosit și vor sta amândouă de vorbă. Ioana o respectă pe Mira cea delicată, iar Mira se simte tare bine când Ioana povestește în timp ce ea se întinde relaxată. Ioana nu se mai simte deloc singură de când Mira face parte din viața ei.

Cum poate un simplu animal să schimbe dinamica socială a unui copil? Animalele de companie pot deveni liantul care ajută copiii să se apropie mai ușor de alți copii, facilitând astfel interacțiunile sociale și formarea de noi prietenii. În momentele de stres sau anxietate, animalele oferă un sprijin emoțional necondiționat, fiind mereu acolo pentru a oferi confort și afecțiune.

Coco, perușul, este adorat de Ileana. Coco a ajutat-o pe Ileana să treacă peste plecarea bunicii. Ileana a plâns cu el și i-a spus dorurile ei. Coco își pune capul cu penaj verde pe fața Ilenei, iar lucrurile par mai ușoare.

Nu e minunat să vezi curiozitatea unui copil crescând pe măsură ce își întreabă părinții despre cum să își îngrijească animalul de companie? Această curiozitate duce la o stimulare intelectuală constantă, copiii dorindu-și să afle cât mai multe și să învețe lucruri noi. Îngrijirea unui animal de companie poate chiar să îmbunătățească abilitățile de comunicare ale celor mici, atât verbal, cât și non-verbal.

Broscuța țestoasă a lui Gabriel vine în palma lui imediat ce acesta se așează la birou. Gabriel a învățat multe despre Matilda. Știe cum să o hrănească și știe exact când să îi dăruiască Soare. Gabriel a devenit AS la zoologie. Profesorul îl laudă, colegii îl privesc cu admirație. Și asta de când Matilda îi e tovarăș bun!

Când un copil reușește să îngrijească un animal de companie, să-l hrănească, să-l plimbe și să-i ofere afecțiune, aceasta poate avea un impact profund asupra stimei de sine. Copilul se simte mândru de realizările sale și învață să aibă încredere în propriile abilități.

Părinții au un rol crucial în această ecuație. Alegerea animalului potrivit este esențială, iar copiii trebuie învățați cum să interacționeze în siguranță cu prietenii lor blănoși pentru a preveni accidentele.

Animalele de companie pot transforma viețile copiilor noștri în moduri incredibile, oferindu-le nu doar prietenie și iubire, ci și lecții valoroase de viață. A avea un animal de companie nu înseamnă doar să ai un tovarăș de joacă, ci și să oferi și să primești afecțiune, să înveți despre responsabilitate și să crești într-un mediu plin de iubire și căldură. Este o experiență neprețuită, care lasă amprente adânci și frumoase în inimile și sufletele copiilor noștri!

Festivalul Național Concurs de Muzică Populară „Benone Sinulescu”, unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din România, va avea loc în zilele de 15 și 16 iunie la Buzău. Ajuns la cea de a VI-a ediție, evenimentul este organizat de către Centrul Cultural Alexandru Marghiloman și Primăria Municipiului Buzău, în memoria regretatului artist Benone Sinulescu, simbol al muzicii populare românești.

Festivalul Național Concurs de Muzică Populară” Benone Sinulescu” prezentat de Sorin Ghilea, va aduce pe scenă cei mai cunoscuți interpreți de muzică populară din România și promite să fie un eveniment de neuitat pentru toți iubitorii de folclor.

Concursul de interpretare se va desfășura pe data de 15 iunie, între orele 10:00 și 17:00, la Sala Teatrului George Ciprian din Buzău. În cadrul acestui concurs, tineri talentați din toată țara vor avea ocazia să își demonstreze abilitățile artistice și să concureze pentru premii prestigioase.

Premiile concursului vor fi anunțate la scena mare a festivalului de un prezentator cu mult farmec, celebrul artist Aurelian Temisan, în cadrul festivității de premiere, duminică, 16 iunie, începând cu ora 17:00.

Și în acest an, participanții sunt interpreți amatori din toată țara, cu vârste până la 30 de ani.

Concursul cuprinde trei secțiuni:

• soliști vocali Grupa 1 de vârstă (concurenții cu vârste până la 12 ani);
• soliști vocali Grupa 2 de vârstă (concurenții cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani);
• soliști vocali Grupa 3 de vârstă (concurenții cu vârste cuprinse între 16 și 30 ani).

Câștigătorii Concursului de Muzică Populară” Benone Sinulescu”, ediția a VI-a, vor fi validați de membrii juriului, compus din: Traian Ilea, Laura Lavric, Sorin Filip, Ilie Caras, Adrian Naidin, Valentin Boghean, Teodor Isaru și Loredana Streche.

În cele două zile ale festivalului pe scena târgului Drăgaica, vor susține recitaluri unii dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii populare românești, care vor aduce pe scenă frumusețea și autenticitatea muzicii populare românești, oferind un spectacol de excepție. Printre aceștia se numără: Nicolae Botgros și orchestra Lăutarii, Ansamblul „Ciprian Porumbescu” Traian și Valeria Ilea, Laura și Victor Lavric, Constantin Enceanu, Damian Drăghici, Sorin Filip, Marius Mihalache Bând, Vali Boghean Bând, Grigore Gherman, Ilie Caras, Adrian Naidin Bând, Nicolae Datcu, Mariana Anghel, Loredana Streche, Ziana Birdeanu, Nicusor Iordan, Raluca Diaconu, Nemuritorii, Flavia Cochirleanu, Simona Dinescu, Daniela Condurache, Alexandra Dan, Ionuț Cocos, Nicolae Ciubotaru, Mariana Dobzeu, Ionică Stan, Simona și Cornel Bănica și Dragaicutele, câștigătorii primei ediții a festivalului.

Programul artistic al celor două zile de festival va începe în jurul orei 17:00 și le va oferi tuturor celor prezenți oportunitatea să petreacă în compania artiștilor până după ora 22:00.

Festivalul Național Concurs de Muzică Populară” Benone Sinulescu” este un omagiu adus marelui interpret de muzică populară, celebrând tradiția și cultura națională. Evenimentul, o sărbătoare a folclorului românesc este organizat cu sprijinul autorităților locale și al comunității culturale din Buzău, având scopul de a promova și păstra valorile folclorice românești. Primele trei ediții ale festivalului s-au bucurat de prezența marelui nostru artist, el susținând recitaluri și prezidând concursul de interpretare artistică.

Benone Sinulescu s-a stins din viața la data de 18 noiembrie 2021, la vârsta de 84 de ani. „Nea Beni” a lăsat în urma să o colecție veritabilă de cântece populare de referință, pentru care milioane de romani l-au iubit, l-au ascultat și l-au admirat. Dintre acestea amintim melodii precum „Radu mamii, Radule”, „Un bujor și-o garofița” sau „Mai Buzău rău înspumat”. Cariera sa muzicală a fost apreciată, de asemenea, pentru colaborările muzicale de succes pe care le-a avut de-a lungul timpului cu numeroși artiști precum Irina Loghin sau trupa etno Ro-mania.

Născut pe 24 mai 1937, Benone Sinulescu a început să cânte încă din adolescență. A debutat discografic cu primul său EP în 1967, deși primul disc single îl avea deja din 1963. În decembrie 1967, i-a fost acordat Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a „pentru merite deosebite și îndelungată activitate artistică”, prin decret al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România.

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Benone Sinulescu, pe 29 noiembrie 2002, Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”. Pe 7 februarie 2004 artistul a primit și Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

Elza Fejer este bucată din sistemul de învățământ românesc de mai bine de 25 de ani. Unii ar spune că e o viață de om. Eu aș spune că atunci când e vorba de pasiune, nici nu mai numeri anii, ci doar te dedici fără limită. Este lumină pe drumul cunoașterii și al explorării copiilor. Este o minune printre alte multe minuni care ghidează și dirijează din iubire pentru meseria aleasă.

Predă în localitatea brașoveană Budila, drept urmare escapada sa profesională a fost una liniară, dar nu și când vorbim despre perfecționările continue pe care le-a făcut de-a lungul anilor de învățământ. Desfășoară proiectul “Magazinul Clasei” prin care rezolvă una dintre problemele din educație, absenteismul școlar. Dar pentru mai multe detalii, îi dăm cuvântul!

A fi învățătoare înseamnă…?

A fi învățătoare înseamnă să fii lumină pe drumul cunoașterii. Dar, cum drumul este unul întortocheat, anevoios adeseori, “lumina” e nevoită să acopere foarte multe zone. În aceste situații, învățătoarea devine mamă, soră, prietenă sau colegă, iar uneori „îmbracă” uniforma ofițerului de poliție, a asistentului medical, roba avocatului sau halatul femeii de serviciu. O învățătoare se adaptează la nevoile colectivului de elevi, la nevoile fiecărui elev în parte.

De cât timp ați îmbrățișat această nobilă meserie?

Sunt cadru didactic de mai bine de 26 de ani.

Cum sună escapada dvs. profesională? A fost una liniară?

Escapada mea profesională poate fi privită din două unghiuri diferite. Dacă o privesc din punctul de vedere al continuității, da, a fost liniară. Am început în 1997 la Budila. În prezent sunt tot aici și nu mă văd  în altă parte. Dacă, însă, privesc treptele pe care am fost nevoită să le urc, nu a fost una liniară. Am început ca profesor suplinitor necalificat, umblând cu fișa roz (cei care au trecut prin asta, știu!) și așteptând la cozi interminabile pe holurile ISJ-ului. Am continuat prin trecerea de la gimnaziu la primar și calificarea la o vârstă și situație nu tocmai obișnuită acestei activități. Eram deja soție și mamă, cu a doua sarcină în progres în ultimul an de facultate, iar titularizarea, în 2008 , am obținut-o fiind deja în CIC.

Cine v-a insuflat dragostea pentru carte, pentru societate și pentru copii?

Sunt foarte multe persoane în spatele acestui drum. În primul rând părinții.  Tatăl meu a fost un împătimit al cititului și s-a asigurat să nu-mi lipsească din bibliotecă  cărțile din bibliografia obligatorie. Rareori primeam păpuși sau jucării. Cadoul cel mai de preț a fost cartea. Mama nu mă verifica la lecții, dar întotdeauna îmi atrăgea atenția la regulile de ortografie și punctuație. Bazele le-am pus acasă.

Dar învățătoarea din clasa a IV-a și profesorii din liceu mi-au fost model în carieră. O tânără dedicată, libertină dar fermă în reguli, cu un har deosebit și niște munți ai iubirii de oameni și Dumnezeu, profeți ai voluntariatului și dăruirii și zei ai modestiei mi-au deschis poarta cunoașterii, arătându-mi calea.

Dacă mă luați de mână și facem o incursiune în copilărie, vă găseam la joacă în rolul pe care îl aveți acum, cel de dascăl?

Sincer, nu-mi amintesc de niciun exemplu concret în care “predam”, dar poate știu prietenii din copilărie mai bine. Știu doar că am fost foarte creativă în a-mi confecționa jucării, mă ascundeam de treburile gospodărești ca să citesc sau făceam “troc” cu sora mea mai mare. Eu rezolvam temele, ea se ocupa de treburile casei. Mai știu că deseori recitam sau cântam la evenimentele familiei sau a comunității.

Preotul, cadrul didactic, doctorul sunt pilonii într-o comunitate. Mai sunt respectate aceste meserii în ziua de azi?

Ar fi o plăcere să pot răspunde cu Da. Și totuși-Nu. Societatea noastră tinde să alunece pe o pantă a aroganței în care “descurcăreții”, ca să nu spun “șmecherii”, cad mereu în picioare luându-i în derâdere pe cei care muncesc pe brânci să obțină rezultate.

Acolo unde părinții oferă o educație sănătoasă (având și ei din ce oferi) mai avem o șansă, dar unde șmecheria e boală de familie șansele se reduc considerabil și doar o minune îi face pe oameni să aprecieze educația oferită de școală, biserică sau medicină.

Unde sunt sincope în sistemul educațional? Vă întreb pentru că sunteți bucată din el și ticluiți multe proiecte ca să reduceți din lacunele pe care le are, pe care le-ați simțit. 

Inechitatea reprezintă una dintre sincope, cred eu. Și nu doar în rândul elevilor, dar și a cadrelor didactice. Încă avem un sistem de evaluare în care nu se ia în considerare nivelul individual de dezvoltare al elevului. Nu se poate evalua nivelul de cunoștințe al unui elev căruia nu i se satisfac nevoile de bază, care ajunge greu la școală, fără motivație și susținere cu cel al unui elev care primește zilnic mâncare de calitate, îmbrăcăminte sau o poveste la culcare. În ceea ce privește evaluarea cadrelor, consider că nu numărul de olimpici sau volumul dosarului de perfecționare contează, ci nivelul schimbării produse în viața elevilor. Aici trebuie să vă povestesc o întâmplare din viața personală, care mi-a întărit convingerea că sunt unde trebuie să fiu.

La întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului priveam cu admirație colegii mei ajunși directori, funcționari publici sau profesori în ciclul liceal. Unul dintre profesorii mei m-a întrebat ce fac în viața profesională, iar eu i-am răspuns, cu sfială, că sunt învățătoare,  la țară, în satul în care m-am mutat după căsătorie, că predau în limba română la copii de etnie romă, care n-au nici drag de școală. Am observat sprâncenele dragului meu domn profesor ridicându-se și m-a întrebat, oarecum indignat dacă mi-e cumva rușine că fac asta. Nu a așteptat să-i răspund. Mi-a spus să nu îndrăznesc să mă rușinez, cu copii buni oricine poate lucra, cu copii speciali-doar cadrele speciale, iar dacă am deja atât de mulți ani experiență, înseamnă că sunt specială. M-a prins de umeri și mi-a recomandat să fiu mândră de mine, pentru că el este mândru de mine!

Despre asta vorbeam- greu mai găsești oameni de genul profesorilor de altă dată, care să te încurajeze, să-ți dea aripi.

Asta ne lipsește. Foarte multe cadre văd în clasă doar “obiectul muncii”, nu și rostul acestuia. Cu părere de rău, dar trebuie să spun asta.

Să revin la subiect.

O altă „notă joasă” o reprezintă atitudinea părinților care trimit copiii la școală (de multe ori fără cei 6-7 ani de acasă), și au așteptări uriașe, uitând că un copil petrece 4-8 ore în mediul școlar- iar restul, până la 24 din zi în mediul familial. Școala nu oferă minte, doar îi învață pe elevi cum să-și folosească mintea  și cu greu se pot reduce lacunele acumulate în timp.

Care credeți că sunt cele mai mari provocări în învățământul românesc?

Una dintre cele mai mari provocări este cadrul legislativ, respectiv incertitudinea cauzată de schimbările frecvente.

Avem programă stufoasă, iar timp valoros foarte puțin.

Deși spunem că educația este gratuită, suntem limitați în alegerea materialelor, nu avem toate materialele de care am avea nevoie, iar procentul activităților formale este încă mult prea mare. Activități precum cele recreative, excursii, tabere sunt încă inaccesibile copiilor dintr-o anumită categorie socială. Șansa copiilor din medii defavorizate constă în gradul de implicare a  ONG-urilor și a cadrelor didactice de la clasă.

Predați în Budila, una dintre cel mai sărace localități din Brașov. Care este reala situație în această comunitate?

Într-adevăr, Budila este una din cele mai sărace comunități rurale din județ. Majoritatea elevilor noștri provin din familii numeroase, cu părinți asistați social, fără loc de muncă și, de multe ori, analfabeţi funcționali. Elevii noștri vin adesea fără pachețel la școală, cu haine purtate și de frați, iar pe timp de ploaie sau zăpadă, suntem anunțați, că rămân acasă pentru că nu au încălțăminte adecvată. De-a lungul anilor s-a confirmat că unii elevi sunt sezonieri- părinții , obișnuind să culeagă fructe de pădure sau plante medicinale ori își luau copiii cu dumnealor ori îi lăsau pe cei mici în grija celor mari. Astfel, aceștia rămâneau zile în șir departe de școală.

Bineînțeles, sunt încercări în remedierea acestei situații. ONG-urile interesate sau administrația locală au ajutat în schimbarea situației, dar numărul familiilor nevoiașe este invers proporțională cu rezultatele.

Cum vedeți comunitatea prin ochii dumneavoastră?

Fiind o persoană optimistă, eu cred în șansa reușitei, dar trebuie să fiu și realistă. Avem nevoie de foarte multă implicare și de educație pe termen lung. Mă refer la faptul că trebuie să-i educăm pe copii, dar provocarea cea mai mare o reprezintă educația părinților . Avem și foarte mulți părinți (chiar minori) fără educație. Trebuie să ținem elevii în mediul școlar cât mai mult timp, iar părinților să le arătăm exemple concrete de reușită.

Dar portretul clasei dvs. cum ar suna în câteva rânduri?

Am o clasă pregătitoare foarte specială, din mai multe puncte de vedere: copii reprezentanți a trei naționalități, copii cu și fără grădiniță, din familii numeroase sau copil unic, de la 6 la 9 ani, cu părinți implicați, superprotectori sau delăsători, fără să știe dacă a plecat sau nu copilul la școală.

Am copii care au o igienă personală fără cusur sau alții, care nu se spală cu zile, copii cu vocabular bogat sau,dimpotrivă, sărăcăcios. Nivelul dezvoltării emoționale nu este  înalt, copiilor le lipsește iubirea sau încurajarea adultului, nu au curaj să-și exprime sentimentele.

De unde ideea inițiativei „Magazinul Clasei”?

Ideea mi-a fost sădită de Caty Roos, un om deosebit din fruntea Asociației Eltera, cu care colaboram de ceva vreme. Ea a îndrăznit să viseze cu ochii deschiși, iar eu am hotărât s-o urmez.

De-a lungul anilor am avut multe incercări de a-i motiva pe elevii din clasa mea. Aveam generații de copii cărora le-a fost de ajuns să merg la clasă și să-mi țin ora, să pregătim serbări și câteva activități “interesante”, dar au fost și generații cu copii problemă, repetenți, fără interes pentru educație cu care mă simțeam ca pe un câmp de bătălie-ba lipseau, ba plecau în timpul programului, ba veneau fără cele necesare. Obișnuiam să aduc de acasă lucruri de la băieții mei-creioane, creioane colorate, jucării, mai târziu și haine sau încălțăminte,să nu lipsească.

Dar degeaba, uneori! Dacă primeau fără efort depus, nu apreciau.

Șansa: RESPONSABILIZAREA. Asta am văzut în ideea lui Caty. Și chiar funcționează.

Cum se desfășoară acest proiect și cum îi stimulați pe copii?

Copiii vin la școală, primesc puncte, își “cumpără” ce au nevoie, nu vin, nu își pot cumpăra. Pentru fiecare zi de școală în care este prezent, elevul primește 1 punct. Cinci zile-cinci puncte. O lună de școală-20-25 de puncte(in funcție de lună). Dar, dacă pierde o zi(indiferent de motiv) pierde punctele pe toată săptămâna.

La sfârșitul lunii se deschide magazinul și se cheltuiesc punctele.

Avem cinci categorii de produse pe care le punem la dispoziția elevilor: produse de igienă, îmbrăcăminte,  încălțăminte,  rechizite și jucării. Cu punctele acumulate  elevii își pot achiziționa produsele de care au nevoie.

La început, Asociația Eltera ne furniza toate materialele de care aveam nevoie, aveam 10 clase participante si foarte puțini copii atingeau maximul de puncte. Acum avem 15 clase, peste 300 de copii, din care 25 la sută cu punctaj maxim.

Așadar, nevoile sunt mult mai mari, dar, Slavă Domnului, s-a lărgit și cercul susținătorilor noștri. Ni s-au aliat organizații și persoane fizice din județ, ba chiar din toată țara. Spre exemplu de la Negrești Oaș, până la Craiova sau Galați, prin Câmpina, București,  Deva sau Brașov. Mai nou avem susținători și dincolo de granițele țării.

Magazinul Clasei este mai mult decât un troc prezență-produse.

Este responsabilizare- avem copii care plâng dimineața acasă, dacă părintele, dintr-un motiv sau altul, nu vrea să- l aducă la școală.

Este educație civică- se repetă comportamentele adecvate înt-un magazin, salutul, expresii specifice, respectarea rândului.

Este educație financiară-cheltui cât am, drămui banii, învăț să cumpăr în funcție de nevoi sau plăceri.

Este distracție – cumpărături cu prietenii, vânătoare de oferte haioase, muzică, premii

Este echipă- vânzători(cadre)- cumpărători(elevi)

Este COMUNITATE-facem BINE comunității întregi prin responsabilizare, dăruire, implicare, acoperirea unor nevoi.

A avut roade? Dați-ne câteva exemple, vă rugăm!

Magazinul Clasei a împlinit 2 ani în ianuarie. S-a mărit considerabil numărul elevilor care vin zilnic la școală.

Aveam o clasă în care media era 5-7 copii. Acolo am reușit să mărim numărul la 11, 13 chiar. E clasa etalon în această temă-la alte clase rezultatele sunt mai puțin spectaculoase dar constante, ceea ce este foarte bine. Cu cât mai mulți copii prezenți zilnic la școală, cu atât mai multe șanse spre un viitor mai bun pentru comunitate.

Doamna învățătoare, câți copii au abandonat Școala Gimnazială Budila? Care sunt motivele pe care le aduc în față?

De-a lungul anilor, procentul elevilor care au abandonat școala a depășit media pe țară. Numeric, nu aș putea să vă spun.

Motivele le regăsim la o întrebare anterioară: ,sărăcia, lipsa posibilităților materiale invocate de părinți, dar și lipsa educației în rândul părinților, care nu-și susțin copiii în eforturile acestora de a frecventa școala.

Credeți că încă elevii n-au înțeles că educația este arma cu care înving și reușesc în viață?

Cu părere de rău trebuie să recunosc că societatea îi ajută să creadă asta. Până când modelele lor în viață sunt acele persoane publice, prezente pe social media, care nu promovează educația ci “scheme” de succes și aruncă cu banii- tind să cred că nu vor înțelege că Singura șansă este Educația.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, prin Programul Național Cantus Mundi, lansează înscrierile la Școala de Vară Cantus Mundi, Ediția 2024.

A șasea ediție a programului se va desfășura pe parcursul a două serii de câte două săptămâni, în perioada 1 – 26 iulie 2024 și se adresează copiilor cu vârste între 7 și 13 ani (7 ani împliniți la data înscrierii și până la împlinirea vârstei de 13 ani) din București și împrejurimi, dornici să-și dezvolte creativitatea prin intermediul muzicii, a educației muzicale și a altor activități artistice.

Atelierele Școlii de Vară Cantus Mundi vor fi organizate la sediul Corului Madrigal – Cantus Mundi, din Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, sector 4, București, și vor fi coordonate de profesioniștii Corului Madrigal și ai Cantus Mundi, formatori cu o vastă experiență în domeniu.

Cele două serii ale Școlii de Vară Cantus Mundi se vor desfășura în intervalul orar 09:00 – 17:00, de luni până vineri, după următorul calendar:
• Seria I: 1 – 12 iulie
• Seria a II-a: 15 – 26 iulie

Părinții pot înscrie copiii la Școala de Vară Cantus Mundi prin completarea formularului online de la adresa https://s9.ro/21im (pentru o afișare corectă, vă rugăm să copiați adresa link-ului în browser).
Înscrierile se primesc în limita locurilor disponibile, în ordine cronologică.

Taxa de participare pentru o serie este de 900 de lei de persoană/ serie, și include parcurgerea atelierelor și activităților prevăzute în program, precum și contravaloarea mesei de prânz.

Școala de Vară Cantus Mundi se desfășoară cu scopul de a oferi copiilor o alternativă educațională complexă, aplicată și distractivă, prin procese interactive, learning by doing, și include: jocuri de cunoaștere și dezvoltare personală (muzicale, sociale, de rol, de comunicare), audiții muzicale explicate, ateliere de muzică corală, noțiuni de percuție, mișcare scenică, vizionări de spectacole cu explicații și jocuri interactive, improvizație muzicală sau întâlniri cu artiști cunoscuți.

Activitățile din program sunt construite pe grupe de vârstă, adaptate etapelor de dezvoltare socială, psihologică, emoțională și cognitivă ale participanților și îi spijină pe cei mici să dobândească noi modalități de exprimare și dezvoltare artistică.

Mai multe detalii și informațiile logistice privind organizarea programului sunt disponibile pe website-ul cantusmundi.ro, secțiunea Școala de Vară, în Regulamentul Școlii de Vară Cantus Mundi – Ediția 2024.

***

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat în anul 2011 de renumitul dirijor Ion Marin și derulat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Programul a fost oficializat la nivel guvernamental în anul 2014, devenind o nouă Direcție a Corului Madrigal, aflată în subordinea Ministerului Culturii.

Cantus Mundi reunește sub umbrela sa 2.059 de coruri în România și diaspora. 72.000 de copii participă alături de dirijorii lor la promovarea cântului coral, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

9 iunie – 14 iulie 2024, Sala Media

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă duminică, 9 iunie 2024, de la ora 12.00, la Sala Media, la vernisajul expoziției TISMANA la New York – dialog între veșmintele create de designerul Dorin Negrău și costumele de patrimoniu ale Muzeului Național al Țăranului Român.

Proiectul propus de artistul vizual Dorin Negrău își are resursele în înseși ciclurile vieții. Țesutul înseamnă creație, iar suveica – instrumentul care o desăvârșește -, împrumută din sacralitatea acesteia. Firul, războiul de țesut, fusul și furca nu sunt altceva decât metafore ale sorții. Acestea vorbesc despre urzeala lumii, despre firele destinului, despre țesătoarele sacre, care închid și deschid la nesfârșit ciclurile din viața omului, ale anotimpurilor și ale cosmosului.

Amintirile copilăriei petrecute cu bunica maternă vara, printre firele de cânepă la topit în vale și apoi la melițat, iar iarna printre tălpile războiului de țesut cu școala în brațe, nu au fost înlocuite sau șterse de succesul de la cea mai râvnită săptămână a modei din lume NYFW. Dimpotrivă, această reușită l-a motivat să promoveze în veșmântul contemporan internațional motivele tradiționale românești. Stilul său valorifică elemente din portul tradițional românesc, aducându-le în actualitate prin folosirea noilor tehnologii de afișare textilă a semnelor-simbol, dar și a tehnicilor tradiționale realizate în colaborare cu diverși meșteri locali. Dorin Negrău reușește să potențeze veșmântul contemporan, transformându-l într-un reper cultural identitar, tributar spațiului generator, realizând o serie de veșminte urbane cu motivele populare din zona Tismana, într-o directă colaborare cu meșterul popular Gheorghe Ciuncanu.

Prin expoziția TISMANA la New York – dialog între veșmintele create de designerul Dorin Negrău și costumele de patrimoniu ale Muzeului Național al Țăranului Român s-a dorit evidențierea elementelor comune ale hainelor urbane create de Dorin Negrău și ale costumelor tradiționale din patrimoniul MNȚR reușindu-se realizarea unei incursiuni cromatice și evolutive a semnelor tradiționale de pe costumul schileresc din zona Tismana și prezența lor în zona Banatului.

Dorin Negrău este un creator din eșalonul întâi al designului românesc, având participări la târguri prestigioase de profil organizate la New York, Paris, Moscova, Düsseldorf și Arabia Saudită. Pe lângă contribuția sa incontestabilă în lumea modei, designerul Dorin Negrău s-a remarcat în domeniul beauty, lansând un parfum și linia de dermatocosmetice CLONA. După lansarea colecției „Visions”, pe un șantier în construcție de pe Lipscani, Dorin Negrău și-a lansat colecția „LOST” la Biblioteca Națională, având ca sursă de inspirație costumul popular din zona Crișului Negru, județul Bihor, realizat acum 60 de ani de către bunica sa, piesă care pentru designer a reprezentat întotdeauna etalonul feminității, fiind și sursa de inspirație care i-a deschis calea spre lansările colecțiilor sale în cadrul New York Fashion Week și promovarea motivelor tradiționale românești pe plan internațional. În 2023, Dorin Negrău a început un valoros proiect expozițional muzeal reunind piese din creația designerului în dialog cu costume din colecțiile de patrimoniu ale muzeului partener.

Expoziția va putea fi vizitată în Sala Media, până în data de 14 iulie 2024, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00.

Curatorul expoziției: dr. Horațiu-Silviu Ilea, muzeograf

Proiect sub îndrumarea dr. Virgil Ștefan Nițulescu

Artist invitat: Justinian Scărlătescu

Organizatori: Muzeul Național al Țăranului Român, Centrul Tradițional de Conectare la Viață Simplă

Recomandare de carte

,,Ochii Monei” de Thomas Schlesser (în traducerea lui Daniel Nicolescu) este o poveste impresionantă și plină de sensibilitate despre o fetiță, Mona, care se confruntă cu perspectiva pierderii vederii. Bunicul ei, înțelept și iubitor, o introduce în lumea artei, cu speranța că aceasta îi va impregna memoria cu frumusețea lumii vizuale.

De ce este important ca orice copil să fie expus la artă? Ce rol joacă arta în dezvoltarea emoțională și intelectuală?

Răspunsurile la aceste întrebări le găsim în fiecare pagină a acestei povești extraordinare.

Mona, aflată la pragul unei posibile schimbări majore în viața ei, este ghidată de bunicul ei prin muzee și galerii, unde descoperă minunile artei. Întrebarea care se naște imediat este: există un mod mai puternic de a învăța despre lume decât prin artă? Atunci când Mona se uită la capodoperele din fața ei, ea nu vede doar culori și forme, ci și povești, emoții și fragmente de istorie. Această incursiune în frumosul vizual îi oferă un refugiu și o sursă de inspirație nesfârșită.

Arta nu este doar o colecție de imagini frumoase; ea este un limbaj universal care ne permite să comunicăm dincolo de cuvinte. Când un copil, precum Mona, privește o operă de artă, el învață să vadă dincolo de suprafață, să interpreteze și să se conecteze cu sentimentele transmise de artist.

Oare nu este aceasta o abilitate esențială pentru viață? Dezvoltarea empatiei și a înțelegerii profunde a emoțiilor umane este facilitată prin contactul cu arta.

Bunicul Monei își dă seama că, dacă fetița își va pierde vederea, amintirile vizuale vor deveni comoara ei cea mai prețioasă. Fiecare vizită la muzeu, fiecare pictură și sculptură pe care o vede sunt transformate în ancore puternice în memoria ei. Aceasta nu este doar o lecție despre artă, ci și despre reziliență și adaptabilitate.

Cum altfel ar putea cineva să îi ofere un astfel de dar, o amintire vie a lumii vizuale, dacă nu prin artă?

Expunerea la artă îmbogățește mintea și spiritul. Fiecare operă de artă deschide o poartă către o lume de cunoștințe și perspective noi. În ,,Ochii Monei”, fetița descoperă nu doar frumusețea estetică, ci și contextul cultural și istoric al fiecărei opere. Aceasta îi oferă o educație holistică, formându-i o viziune globală asupra lumii.

De ce să nu oferim fiecărui copil această șansă de a învăța și de a crește prin artă?

În final, ,,Ochii Monei” de Thomas Schlesser este o capodoperă care subliniază importanța artei în viața fiecărui copil. Prin povestea emoționantă a Monei, învățăm că arta este esențială pentru dezvoltarea creativității, a sensibilității și a gândirii critice. Arta ne învață să apreciem diversitatea și frumusețea lumii din jurul nostru, să ne exprimăm și să ne conectăm cu ceilalți la un nivel profund.

,,Ochii Monei” este o mărturie a puterii artei de a transforma vieți, de a inspira și de a vindeca.

Oare nu merită fiecare copil să aibă acces la această lume fascinantă și transfiguratoare? Arta, în toate formele sale, este o cheie către frumusețe, cunoaștere și sensibilitate – o cheie pe care fiecare copil merită să o dețină.

Cum putem deschide generațiilor actuale accesul spre capodoperele acestei lumi într-un timp în care practic tinerii au deschidere- fără a exista o matrice solidă de selecție- într-o junglă de produse culturale? Thomas Schlesser își asumă prin acest roman un discurs didactic relevant propunându-ne nouă, tuturor, un drum ce inițiază și ridică.

Amintirile din copilărie vin pe scara din borangic, aducând cu ele o dulce nostalgie ce te învăluie și te poartă în lumea cea fără de griji. Mai știi? Lumea aceea… plină de inocență și bucurie pură, unde fiecare zi era o aventură, iar fericirea plutea la tot pasul.

Închizi ochii și poți fi din nou copil, alergând prin curtea bunicilor, sub soarele cald al verii, simțind iarba moale sub picioare și vântul ușor care îți mângâie obrajii. Sunt păsări mii în văzduh, iar trilul lor te miră și te face curios. Zumzet în iarbă, lumină mică pe inserat…

Amintirile olfactive sunt cele mai puternice. Mirosul cireșelor coapte, dulceața lor ce ți se topea în gură, și parfumul tartei cu căpșuni, proaspăt scoasă din cuptor, îți aduc un zâmbet pe buze și o tresărire de bucurie în suflet. Aroma îmbietoare a pâinii de casă, coaptă cu dragoste de bunica, și mireasma florilor de tei din fața casei sunt momente pe care nu le poți uita.

Fericirea din castronul cu cireșe și din tava tartei cu căpșuni nu era doar despre gust, ci și despre momentele petrecute împreună cu cei ei toți, dragii tăi. Era despre râsul tău și al verilor tăi, despre poveștile spuse de bunicul sub nucul bogat și despre serile lungi de vară când întreaga familie se aduna sub vița de vie, povestind și glumind împreună.

Dragostea tuturor în jurul tău era palpabilă, te simțeai protejat și iubit, într-o bulă de siguranță și armonie.

Aceste amintiri sunt comoara ta de neprețuit, un sanctuar la care poți să te întorci ori de câte ori viața devine ceva mai grea. Ele îți oferă alinare și te ajută să te reconectezi cu acea parte a ta care nu va îmbătrâni niciodată.

,,De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea…sunt din copilăria mea ca dintr-o țară….” Antoine de Saint Exupery

În amintirile din copilărie găsești bucuria trecutului idilic și puterea de a merge mai departe, cu inima plină de recunoștință pentru acele clipe magice trăite alături de cei dragi.

La mulți ani, copii mici și mari! La mulți ani!

Pe 1 și 2 iunie, peste 2.500 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi vor susține recitaluri și concerte în 20 de județe și București.

Copiii din Cantus Mundi vor cânta în cele două zile în spații publice, pe scene, în parcuri, piețe sau școli din diferite orașe, comune și sate, în cadrul mai multor evenimente prin care sărbătoresc Ziua Internațională a Copilului.

Organizată sub deviza „Schimbăm România prin muzică!”, ediția a treia a evenimentului național Ora Copiilor by Cantus Mundi se va desfășura în București și în județele: Alba, Arad, Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Prahova, Suceava, Timișoara, Tulcea, Vâlcea.

Repertoriul tuturor recitalurilor face parte din Broșura Ora Copiilor by Cantus Mundi, editată special în fiecare an de profesioniștii Corului Madrigal și ai Programului Național Cantus Mundi.

La București, sâmbătă, de la ora 14:00 și duminică, de la ora 15:30, 400 de copii din 12 coruri Cantus Mundi vor cânta la Ora Copiilor organizată în cadrul Festivalului Opera Copiilor, pe Calea Giulești nr. 16, la Opera Comică pentru Copii.

Sâmbătă, pe 1 Iunie, la Baia Mare, peste 300 de copii din șapte coruri Cantus Mundi, din județul Maramureș și din țară vor cânta alături de Ducu Bertzi & friends, VUNK și The Motans, în Spectacolul Cantus Mundi Fest Maramureș, în cadrul evenimentelor organizate de „Ziua Copilului în Maramureș – Cu drag pentru coconi!”. Seria de concerte derulată de Programul Național Cantus Mundi la Baia Mare se va desfășura începând cu ora 18:00, în spațiul amenajat în cadrul Aeroportului Internațional Maramureș și este organizată în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș.

Accesul publicului la toate evenimentele corurilor de copii Cantus Mundi desfășurate cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului este liber.

 ***

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat în anul 2011 de renumitul dirijor Ion Marin și derulat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Programul a fost oficializat la nivel guvernamental în anul 2014, devenind o nouă Direcție a Corului Madrigal, aflată în subordinea Ministerului Culturii.

Cantus Mundi reunește sub umbrela sa 2.059 de coruri în România și diaspora. 72.000 de copii participă alături de dirijorii lor la promovarea cântului coral, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

23 mai 2024.  Arhitecta Vera Marin, inițiatoare a proiectului de educație De-a Arhitectura, și avocata Monica Boța-Moisin, specializată în proprietate intelectuală și expresii culturale tradiționale, sunt noile câștigătoare din România ale prestigioasei burse Ashoka Fellowship, numele lor fiind anunțate în cadrul evenimentului special organizat în hub-ul POINT din București. Ele se alătură astfel celorlalți opt Ashoka Fellows din România și comunității de peste 3.800 de antreprenori sociali din peste 94 de țări, pe care Ashoka îi sprijină pe viață.

Cele două inovatoare sociale vor primi o bursă personalizată timp de trei ani, care le va permite să se dedice integral dezvoltării soluțiilor lor. Totodată, Fellowship-ul Ashoka le va include în cea mai importantă rețea internațională de susținere pentru creșterea și scalarea impactului social. Astfel, ele vor putea colabora cu alți inovatori din rețea și vor avea acces la oportunități de dezvoltare adresate specific comunității de Ashoka Fellows, ce includ instrumente de finanțare, cunoștințe, inspirație, parteneri și consultanți pro bono.

Vera Marin și Monica Moisin au fost declarate câștigătoare după un laborios proces de selecție, care a avut ca principal criteriu modul în care activitatea lor a adus transformări majore în puterea comunităților de a crea o societate centrată pe umanitate, mai incluzivă și emancipată. Selecția a fost realizată după 5 criterii: idee, abordare antreprenorială, impact social, creativitate și integritate și a presupus implicarea a numeroase echipe și paneluri locale și globale, experți, parteneri și voluntari.

„Suntem mândri de Vera și Monica, două inovatoare sociale care au reușit să inspire, să mobilizeze și să transforme comunități întregi și suntem nerăbdători să vedem impactul pe care îl vor avea în următorii ani cu sprijinul consistent de care beneficiază un Ashoka Fellow. Este o realizare că am ajuns la 10 Ashoka Fellows din România în numai 7 ani de prezență în țară și ne bucurăm să vedem că obiectivele noastre ambițioase s-au transformat în realitate. Procesul de selecție (venture) prin care trece fiecare Ashoka Fellow este provocator și îndelungat, dar asigură un rezultat atât de valoros pentru societate, iar acum ne putem mândri cu o comunitate robustă de Ashoka Fellows, care inspiră alți changemakers să se implice în soluții pentru o lume mai bună”, declară Mihaela Vasiloi, Ashoka Fellows Scouter, Ashoka România.

Vera Marin, arhitectă urbanistă și lector universitar, a fondat și conduce programul De-a Arhitectura, format dintr-o comunitate de profesioniști dedicați și profesori care predau noțiuni de arhitectură copiilor, încercând totodată să le explice importanța participării civice, empatiei și sustenabilității. De la înființare, în 2013, programul a influențat pozitiv peste 30.000 de elevi din România, colaborând cu peste 1150 de profesori și 1000 de arhitecți voluntari. Modelul inovator de parteneriat între profesori și arhitecți schimbă paradigma tradițională de predare, încurajând profesioniștii din mediul construit să își investească experiența și cunoștințele valoroase în educarea comunității.

„Sunt foarte bucuroasă de această recunoaștere care confirmă nu doar impactul, ci și importanța mecanismelor prin care școlile pot avea programe mai bine corelate cu tendințe recente atât de importante, precum orientarea către educația pentru dezvoltare sustenabilă (SDE – Sustainable Development Education) sau rolul artei și al culturii în educație (pentru care UNESCO a stabilit un cadru global în luna februarie a acestui an). Educația în ce privește mediul construit, o prioritate în toate activitățile pe care le desfășurăm la De-a Arhitectura, le îmbină în mod organic și asigură o abordare integrată care, desi apare în legislația pentru educație din România, este dificil de pus în practică”, a spus Vera Marin, Ashoka Fellow.

Monica Boța-Moisin este un lider în domeniul protejării cunoștințelor și expresiilor culturale tradiționale, printr-o abordare nouă, numită proprietate culturală intelectuală (CIP). Într-o lume în care tradițiile și meșteșugurile sunt adesea neglijate și exploatate, Monica a dezvoltat și pus în aplicare o metodologie inovatoare ce activează sub umbrela Cultural Intellectual Property Rights Initiative® (CIPRI), concepută pe regula celor 3C: Consimțământ, Credit, Compensație. Aceasta permite comunităților să-și protejeze și valorifice patrimoniul cultural în mod corect, stabilind colaborări durabile și etice cu industriile creative. Având un impact remarcabil în contextul global al discuțiilor despre sustenabilitate, inițiativa ei asigură că meșteșugarii și custozii de cunoștințe tradiționale sunt recunoscuți și recompensați adecvat, influențând astfel viitorul proprietății culturale intelectuale prin respect și echitate.

„Îmi doresc să conștientizăm forța imensă pe care o reprezintă comunitățile noastre locale și valoarea pe care o are moștenirea noastră culturală, practicile transmise din generație în generație, ritualurile specifice locului și expresiile comuniunii om-natură. Pentru asta avem nevoie să ne vindecăm și să ne reconstruim comunitățile în jurul ideii de reciprocitate, interdependență, grijă și (re)înțelegerea faptului că suntem o familie. Pentru că împreună suntem un creator de schimbare, iar schimbarea este profundă și durabilă atunci când conlucrăm pentru a elimina inechitatea sistemică și avem acces la instrumentele necesare pentru a ne autoreprezenta”, spune Monica Boța-Moisin, Ashoka Fellow.

Din 2017, de când Ashoka este prezentă în România, alți 8 antreprenori sociali români au devenit Ashoka Fellows: Paul Radu, Dorica Dan, Florin Stoican, Elena Calistru, Ioana Bauer, Carmen Gheorghe, Iarina Taban și Eugen Vaida. Schimbările produse de ei sunt remarcabile, iar mai multe detalii despre activitatea lor pot fi consultate aici.  În medie, un Ashoka Fellow are un impact asupra a 200.000 de persoane. 93% din Ashoka Fellows influențează politici publice și în 90% din cazuri, ideile lor sunt replicate de grupuri independente.

Fondată pe principiul că „oricine poate fi un agent al schimbării” (Everyone a changemaker), Ashoka este pe locul 2 în topul ONG-urilor de impact din întreaga lume, conform topului Forbes. CEO-ul Ashoka, Bill Drayton, este fondatorul global al domeniului antreprenoriatului social, creditat pentru popularizarea termenului de „antreprenor social”.

Despre Ashoka Romania

Ashoka este cea mai mare organizație globală de promovare și susținere a antreprenoriatului social și inovației sociale, clasată de NGO Advisor în primele 7 organizații neguvernamentale din lume. Ashoka este prezentă începând din 2017 și în România, unde își propune să contribuie la crearea unei societăți în care fiecare cetățean este un agent al schimbării, capabil să acționeze în mod creativ pentru a rezolva probleme sociale. Ashoka România este susținută de Romanian-American Foundation, partener de lansare. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul Ashoka.

de Arhim. Meletios Stathis

Și numai numele Constantin să fie auzit, mișcă fiecare inimă creștină, nu doar astăzi, ci și de mulți ani în urmă, pentru că este legat de legendele cântecului, că „încă o dată, cu trecerea anilor și a vremilor, al nostru va fi iarăși”. Emoționează, pentru că primul care a purtat numele, Constantin cel Mare, nu a fost doar unul dintre cei mai mari oameni din istoria mondială, ci ceva mai mult. A fost Sfânt.

Iar atunci când aud cuvântul Sfânt, încep a protesta cei ce sunt strigătul ateismului și necredinței. Este Sfânt? General, da este. Rege și Împărat, da. Mare, da este, dar Sfânt? Nu, nu este Sfânt, spuneau. De ce nu este Sfânt? Pentru că, spun ei, că Marele Constantin a săvârșit crime, că și-a omorât fiul, Crispus, că și-a ucis a doua soție, Fausta, și prin urmare nu ar trebui numit Sfânt ***.

Ce să le răspundem celor care luptă împotriva lui numai și numai pentru faptul că a fost creștin? Dacă nu ar fi fost creștin, ci păgân, așa cum a fost împăratul Iulian Apostatul, care a trădat Biserica, atunci ar fi fost lăudat. În timp ce Constantin, care a susținut credința ortodoxă și a pus temeliile solide, este urât și defăimat de dușmanii lui Hristos.

Răspundem: Oare uită sau ignoră ei, că în credința noastră există un lucru mare, numit Pocăința. O lacrimă a păcătosului, pentru orice păcat ar fi săvârșit, o lacrimă adusă la Taina Mărturisirii iartă toate greșelile. Dacă nu ar exista pocăința, Raiul ar fi gol, nu am avea calendar liturgic, nu am avea Sfinți, pentru că nu există sfânt care să nu fi plâns și să nu se fi pocăit pentru păcatele sale. Nu există alt drum către Rai, iubiții mei, decât ușa pocăinței. Și Sfântul Constantin nu s-a născut Sfânt, a devenit Sfânt. A săvârșit greșeli, da, dar s-a pocăit. Nu uitați, că a crescut în mediul cruzimii împăratului Dioclețian și Galerius, și, totuși, a fost în dezacord cu toți aceștia.

Este Sfânt, pentru că prezența sa în lume este lumină a lui Hristos. Lumină este chemarea sa, care seamănă uimitor de mult cu chemarea apostolului Pavel, motiv pentru care este menționat în Imnul de Laudă. Așa cum apostolul Pavel a fost chemat de Hristos printr-o vedenie când mergea pe drumul Damascului și a văzut o lumină orbitoare și a auzit o voce zicându-i: „Saule, Saule, de ce mă prigonești?” La fel, Sfântul Constantin a fost chemat printr-o vedenie. O vedenie istoric menționată de contemporanii săi. Care este vedenia? Când a ajuns în apropierea Romei la 28 octombrie 312 și armata inamicului său era de trei ori mai mare și înfrângerea Marelui Constantin era sigură, acolo, așa cum stătea îngrijorat, a văzut în plină zi un semn mare: a văzut stelele cerului formând o Cruce, iar sub Cruce a văzut un semn: „În acest semn vei birui” (In hoc vinca). Și din acea oră a fost convins că viitorul omenirii aparține lui Hristos. Atunci a introdus însemnul care preceda armata sa și cu acest simbol, „În acest semn vei învinge”, l-a învins pe Maxentius și a intrat în Roma și a propovăduit în întregul oraș faptul că această victorie nu aparține legiunilor sale, ci aparține Cinstitei Cruci.

Lumină sunt și edictele sale. Primul său edict din februarie 313 a fost să oprească persecuțiile. Imaginați-vă, persecuția împotriva creștinilor a durat 300 de ani. Era interzis să fii creștin. Și doar cuvântul creștin era motiv de condamnare, fără a exista alt cap de acuzare. Ești creștin? Atunci, îți aflai sfârșitul: averile erau confiscate, urmau martirii de neînchipuit, torturi cumplite. Câți martiri au fost? 12 milioane de martiri. Timp de 300 de ani creștinii se rugau: Doamne, dă-ne pace, iar El a dat, și pacea a venit în lume prin intermediul instrumentului ales al Providenței divine, care a fost Marele Constantin.

Cum nu ar trebui să-l cinstim? Și numai pentru această decizie pe care a semnat-o cu mâinile sale sfințite, ar fi trebuit să-l cinstim. Lumină mai este noblețea sufletului său și iertarea sa. Spun că odată dușmanii săi păgâni au tăiat capul unei statui care îl reprezenta chiar pe el. Când i s-a adus la cunoștință, a ridicat brațele sale, și-a atins creștetul și a spus: „iată aici este capul meu, nu-mi lipsește nimic, să nu-i pedepsiți”. Altădată spunea: „Dacă văd un cleric că păcătuiește, eu îl voi acoperi cu manta mea, astfel încât oamenii să nu-i vadă păcatele” și acest lucru arată dorința sa pentru pace în Biserică, astfel încât să nu existe scandaluri.

A abrogat închinarea la idoli pe care au susținut-o toți înaintașii săi, împărați romani ai vremurilor acelora, prin care el însuși era considerat și venerat drept Dumnezeu pe pământ.

Lumină este și Legislația sa. Pentru prima dată a fost prezentată o legislație creștină. Viziunea lui era rară, care viziune? Să construiască un stat creștin, universal și să-l aducă ca jertfă de mulțumire lui Hristos pentru a-l sfinți și a-l îndumnezei, și de aceea [în aghiografia creștină – n. trad.] se prezintă purtând în mâna sa o sferă, adică lumea. Și așa cum patriarhul Avraam a auzit glasul lui Dumnezeu care i-a spus „Pleacă din pământul și du-te în pământul pe care ți-l voi arăta eu” (Geneza 12, 1), la fel și Sfântul Constantin a părăsit Roma antică, orașul crimei, a vărsărilor de sânge a creștinilor nevinovați, și a construit o nouă Romă pe Bosfor, care mai târziu, după adormirea sa întru sfințenie, a fost numită cu demnitate și dreptate Constantinopol. Și de acolo a luat măsuri care vizau creșterea duhovnicească și sfințirea poporului.

Ce măsuri? A închis toate centrele ale nelegiurilor nopții. Existau centre unde femei se adunau sub protecția zeilor rușinoși, centre ale Afroditei, centre ale lui Bacchus – le-a închis pe toate. A închis templele oracolelor, a scos în afara legii pe magii care exploatau poporul și îl păcăleau. A interzis blasfemia. „Toate le iert”, a spus, „dar ceva nu iert, blasfemia. Cine blasfemiaza numele lui Hristos, acela imediat va fi arestat și exilat”.

A cinstit ziua Domnului prin decret. A declarat-o o zi luminoasă și mare, a interzis magazinele a fi deschise. Hipodromuri, centre de distracție, închise, totul era în repaus.

A susținut micii proprietari de pământ, muncitorii, a luat măsuri împotriva cămătăriei și a oricărei nedreptăți, a fost primul care a susținut drepturile omului, a protejat văduvele și orfanii, a manifestat un interes special pentru asistența socială.

A protejat Credința Drept-Măritoare. Și atunci când a înainta sa s-a înfățișat întâiul între eretici, Arie, și și-a deschis gura lui spurcată împotriva Domnului nostru Iisus Hristos, spunând că Hristos nu este cu adevărat Dumnezeu, de o ființă cu Tatăl, atunci Sfântul Constantin a dat ordin ca Primul Sinod Ecumenic să fie convocat la Niceea din Bitinia pentru a formula Credința, și el însuși s-a prezentat acolo la adunarea ierarhilor, nu ca Împărat – Împărat al Lumii Orientului și Apusului – cu egoism, ci, cu smerenie, și a strâns mâinile Sfinților Arhierei, mulți dintre care aveau încă pe trupurile lor proaspete urme ale martiriilor de curând încetate. Întrebat asupra subiectului, dar neștiind teologia, a spus următorul lucru frumos: „Respect ceea ce nu cunosc.”

A întărit misiunile apostolice, în timpul domniei sale armenii s-au convertit, de asemenea, iberezii, lumina lui Hristos a ajuns până în India.

La a sa poruncă, a fost găsită Sfânta Cruce și au fost construite primele Temple în Ierusalim. El a fost întemeietorul și cel ce a pus bazele unui Imperiu creștin care a durat o mie și o sută de ani.

Prin a sa poruncă a fost descoperită Sfânta Cruce și s-au construit primele Biserici în Ierusalim. A fost fondator și întemeietor al unui Imperiu Creștin care a durat o mie de ani.

În cele din urmă, dragii mei, când și-a dat seama că se apropie sfârșitul pământesc, în fața unei adunări de episcopi, și-a mărturisit păcatele și a plâns, apoi s-a botezat la vârsta de aproximativ 63 de ani și nu a mai purtat mantia împărătească, hainele regale și strălucitoare, ci doar haina albă a botezului său și a mărturisit că atunci s-a simțit cu adevărat împărat.  S-a împărtășit de preacuratele Taine, de Trupul și Sângele lui Hristos, și curat și pur, bucurându-se și rugându-se, s-a îndreptat spre Împărăția Cerurilor.

Iubiții mei, chiar dacă unii ignoră toate cele de mai sus, criteriile sfințeniei sale pentru Biserica noastră sunt aceste două: a) viziunea și harul pe care Sfântul le-a avut, așa cum am menționat mai sus și b) lucrările sale  minunate de după moartea sa.

Este adevărat că după adormirea sa sfântă, moaștele sale au fost înmormântate cu onoruri regale în pronaosul Bisericii Sfinților Apostoli, unde a izvorât mireasmă frumos-mirositoare și mir de mare preț, săvârșind multe minuni. Poate că unii vor spune, acestea sunt spuse de creștini, nu știm dacă sunt adevărate. Iubiții mei, chiar dacă unii nu cred, criteriile sfințeniei sale sunt aceste două și doar acestea. Astfel, cu pecetea lui Dumnezeu, Sfântul Constantin este Sfânt și egal cu Apostolii. Istoria l-a încununat cu supranumele de Mare, și Biserica l-a declarat Sfânt!

***Adevărul este următorul: când Constantin cel Mare era Cezar în Apus, Roma l-a ridicat împărat pe crudul și războinic împotriva creștinilor, Maxentius, care, pentru a-și acoperi sudul vestic, pentru că îi era frică de Constantin, l-a obligat să divorțeze de soția sa Minervina, si să se căsătoreasca cu Fausta, o femeie foarte ambițioasă și vicleană, care era sora lui Maxențiu, pentru a-l stăpâni. Văzând că primul fiu născut al lui Constantin, Crispus, s-a remarcat în bătălii și era sortit să fie succesorul, ea a vrut să-l distrugă prin toate mijloacele și să-și promoveze cei trei fii ai ei la putere. Așa că ea l-a calomniat pe Crispus, spunând că a încercat să o violeze și să-și ucidă tatăl pentru a prelua puterea ca un nou Avesalom. Din păcate, șiretlicul Faustei a fost atât de convingător, iar calomniile ei atât de măiestrite, încât atât generalii, cât și Constantin au căzut în capcana diabolică. Și au îngăduit, conform legilor, ca fiul său, Crispus, să fie omorât. Când regina mamă Sfânta Elena, aflată departe, a aflat de acest lucru, și-a certat aspru fiul împărat pentru această decizie. Constantin a ordonat încă de la început investigații amănunțite, din care s-a dezvăluit că a căzut victima conspirației criminale a soției Faustei și a anturajului acesteia. Apoi a ordonat imediat ca și ea să fie omorâtă. Aceste două crime a membrilor familiei sale l-au șocat pe Constantin, care până la sfârșitul vieții a oftat și a jelit din cauza aceasta și a cerut lui Dumnezeu să-l ierte. Chiar și pentru a-și arăta public pocăința, a ridicat statuia lui Crispus cu inscripția: „Fiul meu cel blestemat”.

,,Talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru Dumnezeu.”- ne spune profesorul Leo Buscaglia.

Talentul este, fără îndoială, un dar divin, o sclipire de genialitate oferită fiecărui individ la naștere. Este acea abilitate specială care ne face unici și care, dacă este cultivată cu grijă și pasiune, poate aduce bucurie și împlinire nu doar nouă, ci și celor din jur. Este un semn al iubirii și încrederii pe care Dumnezeu le are față de noi, un semn că suntem capabili de lucruri mărețe.

Ceea ce facem cu talentul nostru este, însă, adevărata probă a vieții. Este modul prin care ne arătăm recunoștința față de Cel care ne-a dăruit această capacitate extraordinară. Folosindu-ne de talent pentru a aduce lumină, speranță și frumusețe în lume, ne manifestăm iubirea și respectul față de divinitate. Fie că este vorba de artă, știință, sport sau orice alt domeniu, important este să ne dedicăm cu sinceritate și dăruire, să ne străduim să facem bine și să lăsăm o amprentă pozitivă în urma noastră.

Cristina Andone este scriitor, trainer de creativitate și ronțăitor de mere. Este președintele Fundației Ce Poți Face prin care promovează lectura, în special în mediul rural. Cărțile sale au fost vândute în peste 200.000 de exemplare: seriile Dar Motan, Povești din Pădurea Muzicală, Cartea Bunătății, antologia Nesupusele. În fiecare an susține zeci de ateliere de poveste în sate și orașe ca scriitor-călător. Din 2024 promovează conceptul de carte caldă, o abordare care singularizează anumite cărți pentru copii și le aduce mai aproape de cititori prin experiențe creative.

Cartea caldă și lectura ca experiență creativă

Cred mult în conceptul de carte caldă: acea carte care nu poate fi găsită decât în cadrul evenimentelor de lectură, de ilustrație sau de scriere creativă. Este un concept de nișă care contravine trendului actual despre cartea ca o marfă oarecare. Este o abordare alternativă: cartea nu este un obiect care poate fi cumpărat pe un raft sau de pe internet ci este mai ales o experiență.  Parcurgi o experiență de carte, intri în universul acelor povești, te joci de-a imaginația cu autorul cărții, atunci poți cumpăra și cartea. Altfel, nu. Sunt cărți rare, care nu pot fi găsite  la vânzare pe niciun site și în niciun raft comercial.

Între cărțile mele, doar Cartea Bunătății. Povești din Moldova și viitoarea Carte a bunătății. Povești din Oltenia sunt poziționate astfel. Pentru a le aduce către copii, fac mult mai multe ateliere decât pentru o carte obișnuită, cu siguranță. De exemplu, anul acesta am avut peste 40 de experiențe de carte la Muzeul Vârstelor, Muzeului Național al Satului, Palatul Culturii Iași, Casa Pogor, în școli, biblioteci, șezători din județele Iași, Bacău, București, Constanța.

Unde pot învăța tinerii ”meseria” de scriitor?

Ca tânăr, e important să fii mai ales un foarte bun cititor pentru a avea o șansă să devii un bun scriitor. Dincolo de acest lucru, pentru un tânăr ar fi util să cunoască cât mai mulți scriitori, să meargă la lansări de carte și la festivaluri de literatură. În plus, există pentru liceeni un program foarte interesant, gratuit, Joblandia, în care sunt înscrise edituri precum Nemira, Univers, Frontiera – pe lângă alte companii din alte industrii.

Astfel liceenii pot merge în vizită cu clasa la aceste edituri ( cu programare pe platforma www.joblandia.ro), și pot înțelege mai bine ce vor editorii, ce se caută pe piața de carte, care sunt pașii pentru ca un manuscris să fie acceptat. Mai pot vedea care sunt joburile dintr-o editură și cum funcționează tandemul scriitor-editor, inclusiv în promovare. Pot înțelege cum este antreprenoriatul cultural. Dacă ar fi existat platforma Joblandia acum 30 de ani aș fi scurtat multe etape în devenirea mea ca scriitor. Nu îmi pare rău. Dar îmi dau seama că aș fi început mult mai devreme, aș fi primit niște repere mult mai concrete și aș fi avut, în plus, probabil 15 cărți.

Impactul AI în literatura pentru copii

Cu ascensiunea AI, avem nevoie să reducem tot mai mult distanța dintre scriitorul-om și cititorii săi. După ce ne-am bucurat de ascensiunea vânzărilor în on-line, cred că de acum esențiale vor fi evenimentele. Cred că, sub presiunea concurenței dinspre AI, scriitorul viitorului va reveni la funcția sa primara, atât de umană, de povestitor și…de șaman al comunității.  Va redeveni vindecător de temeri, dătător de sens și de speranța. Maestru de imaginație. Destul de multe responsabilități, nu? Într-adevăr, a fi un scriitor-om în viitor nu va fi puțin lucru.

Despre prejudecățile față de literatura pentru copii

Multă vreme, literatura pentru copii a fost considerată un fel de verișoară mai săracă a marii literaturi. În plus, cărțile românești, de orice fel, aveau de înfruntat eticheta de ”mai puțin strălucitoare”, în comparație cu producțiile literare din alte țări.

Din fericire, lucrurile se schimbă. Vedem o creștere a dezirabilității pentru literatura contemporana româna, cel puțin în ultimii 10 ani. Exista deja colecții de literatură contemporană română în cadrul fiecărei edituri semnificative. Încep să existe colecții de literatură pentru copii, în care scriitura românească începe să aibă o amprentă mai semnificativă. Există un premiu de literatură românească pentru copii. Și cel puțin un festival semnificativ, Șotron. Dar mai ales există comunități foarte active de părinți care caută cărți inteligente și bine scrise pentru copiii lor, cărți scrise de autori români.

Cred că trăim un moment de reviriment în literatura românească pentru copii. Este în egală măsură o bucurie și un privilegiu să fii coleg de generație cu Victoria Pătrașcu, Adina Rosetti, Cosmin Perța, Iulia Iordan, Carmen Tiderle, Petre Crăciun, Simona Epure – pentru a numi doar câțiva dintre scriitorii absolut minunați care publică acum în România. Căutați cărțile scrise de ei:  îi veți oferi copilului vostru șansa conectării la ce înseamnă umor, visare, înțelepciune, inventivitate în spațiul cultural românesc.

Cum îi apropiem pe copii de lectură?

A deveni cititor e o cale lungă și nu cea mai simplă. Dar la capătul ei va sta un om liber. Și mult mai fericit. Cum le deschidem copiilor noștri drumul către carte? Le creăm un spațiu
special pentru citit. Eu l-am numit Cuibul cu povești sau Tihnar, acel loc din casă în care ne refugiem și în care timpul chiar ne lasă în pace. Apoi merită să avem un calendar de citit. Putem să ne creăm singuri acest calendar de lectură pe care punem puncte în fiecare zi, pe măsură ce progresăm cu cititul. E important să citim cu copiii în fiecare zi: rutina ne e cel mai bun prieten, cel puțin în privința bunelor obiceiuri. Mai putem încerca să interpretăm, pe rând, câte un personaj din carte. Ca la o repetiție la teatru. Alternativ, putem căuta vocea care sună cel mai nepotrivit pentru un personaj, de exemplu, o voce subțirică pentru un monstru. Un alt sfat ar fi să creăm un ambient special: perne, un ghiveci cu flori, poate o lumânare ( din cele aparente). Putem pune lângă locul nostru de citit câteva bobițe luminoase decorative: cine spune că luminițele de Crăciun sunt bune doar iarna? Creează magie în orice anotimp. Iar noi vrem ca timpul poveștii să fie magic. Drum bun în poveste!