Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Muzeul Chihlimbarului de la Colţi propune vizitatorilor săi o colecţie de flori de mină provenite din diverse zone ale ţării, cu o valoare ridicată din punct de vedere geologic şi estetic, pietre semipreţioase cu depozite aurifere şi de cuarţ care oferă un impact vizual deosebit. Exponatele sunt multiple, o parte fiind în colecţia expusă, altele regăsindu-se în depozitele muzeului. Sunt importante din mai multe puncte de vedere, informează Muzeul Chihlimbarului – sunt valorificabile muzeal şi pot servi ca suport vizual de curs pentru cadre didactice care la geografie, geologie se axează pe studiul florilor de mină, iar, pe de altă parte, sunt foarte frumoase. Este singura expoziţie de acest gen de pe teritoriul judeţului, a declarat, pentru Agerpres, directorul Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache. Zeci de zăcăminte cu minerale, în special chihlimbar, alături de alte roci care pot fi valorificate din punct de vedere muzeal au fost identificate la nivelul judeţului.

“Florile de mină reprezintă eşantioane formate din unul sau mai multe minerale recoltate din subteran. Sunt strâns legate de activitatea vulcanică şi se evidenţiază prin culori, forme şi dimensiuni cu valoare estetică. Se cunosc peste 30 de specii de astfel de minerale, unice, găsite pe teritoriul ţării noastre: Rodocrozitul, descoperit iniţial într-o mină din Cavnic, în bazinul minier Baia Mare; Semseyitul, de culoare cenuşie cu irizări metalice, descris prima dată în mina de la Baia Sprie; Ludwigitul, de la Ocna de Fier; Silvanitul, descoperit iniţial la Baia de Arieş; Nagyagitul şi altele. În bazinul râului Buzău există circa 70 de aflorimente cu minerale geme, din care majoritatea revin chihlimbarului sau ambrei, alături de care apar lemne silicifiate, gagatul, menilitele, ‘diamantele de Maramureş’, lidienele, septariile”, informează Muzeul Chihlimbarului.

O vizită la acest muzeu înseamnă şi o întâlnire de suflet cu chihlimbarul sau ambra galbenă – “o răşină translucidă, formată din mai multe specii fosilizate de pini, colorată mai ales în nuanţe de galben şi care s-a format acum 50-60 milioane de ani. În interiorul pietrelor se găsesc deseori fosile animale sau vegetale, furnici, păianjeni, frunze, etc.”

Colecţia muzeală Colţi a fost inaugurată la 14 iunie 1980, iniţiativa constituirii acesteia datând, însă, din 1973, când a început şi construcţia unei clădiri în stilul arhitectonic specific zonei, s-a întocmit un studiu referitor la exploatarea şi prelucrarea chihlimbarului şi s-a demarat acţiunea de colecţionare a unor pepite, instrumente şi unelte folosite de localnici, dar şi documente referitoare la istoria zonei şi a satului Colţi.

 

 

Predomină documente, fotografii, unelte (strung din lemn, ciocane, lămpaşe, târnăcop), pepite de chihlimbar de diferite dimensiuni, bijuterii (inele, cercei, medalioane, broşe, şiraguri de mărgele, ţigarete) care ilustrează activitatea de prospectare, exploatare şi prelucrare a ambrei.

Un comunicat i-tour precizează că “În patru încăperi şi în pridvorul de la etajul clădirii sunt expuse obiecte de etnografie şi artă populară ce reconstituie modul de viaţă şi ocupaţiile tradiţionale ale căutătorilor şi prelucrătorilor de ambră – creşterea animalelor, agricultura, pomicultura, munca la pădure. Sunt expuse piese decorative (macat, foaie de perete, batiste, ştergare), de port şi mobilier, de ţesut (piepţini pentru lână şi cânepă), uz casnic şi păstorit (opinci, glugi, trăişti de merinde, dăsagi din păr de capră), cât şi unelte agricole (plug din lemn, coase, sape, seceri, săpăligi).”

Pentru cei ce doresc să viziteze acest muzeu, accesul nu este deloc complicat – pe DN10 Buzău – Braşov, până înlocalitatea Pătârlagele, după care se parcurg 13 km pe drumul judeţean Valea Sibiciu-Colti.

Expoziţia poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 9:00 – 17:00.

 

Sursă foto: www.muzeedelasat.ro

 

Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, cu un cald mesaj întru bucuria Sărbătorii Pascale.

 

„La începutul anilor 90, Muzeul Național Cotroceni aducea în peisajul artistic românesc un proiect ce își propunea susținerea și promovarea artei decorative sub toate formele sale, înscriindu-l în seria de evenimente culturale de tradiție cu succes la public, cunoscut  până astăzi sub numele de Salonul Național de Artă Decorativă.” – Liviu Sebastian Jicman, cuvânt introductiv, catalog Salonul Artelor Decorative, 2018.

În acest an, ajuns la a XXII-a ediție, Salonul Artelor Decorative este vernisat joi, 25 aprilie, în Spațiile Medievale, iar în cadrul secțiunilor deja consacrate, curatorii Cosmin Năsui și Georgiana Cozma propun două focusuri expoziționale speciale: un prim plan tematic dedicat familiilor din artele decorative din România și o primă elogiere expozițională retrospectivă dedicată artistului recent dispărut Vladimir Șerban Cioroiu (n.1951 – d. 2023).

„Focusul Continuități creative: familii în artele decorative din România aduce în atenția publicului preocupări și filiații artistice transmise între generații de părinți și copii care, într-o privire de durată asupra istoriei artelor, aduce argumente în plus asupra continuităților preocupărilor în artele decorative din România”, precizează un comunicat al muzeului Cotroceni.

Astfel, în cadrul secțiunii Famous, sunt prezentate pentru prima oară selecții din opera maestrului Dan Băncilă (n. 1943), alături de lucrări recente din creațiile celor doi copii ai săi, Alina și Mihai Băncilă. De asemenea, în cadrul aceleiași secțiuni, sunt prezentate, într-o manieră inedită, direcțiile și preocupările artistice ale lui David Leonid Olteanu (n. 1968), ale soției sale Maria Olteanu Cioată (n. 1969) și ale fiicei lor Sarah Olteanu (n. 1998).

Secțiunea Portfolio Room prezintă interviuri cu Dan Băncilă, David Leonid Olteanu și Maria Olteanu Cioată, realizate în cadrul seriei Documentarele Artelor Focului, produse de Modernism.ro. Interviurile îi înfățișează individual pe cei trei artiști în contextul atelierelor sau al expozițiilor și contribuie la cercetarea, documentarea și popularizarea preocupărilor artistice ale acestora, precizează organizatorii.

În secțiunea History este elogiată, în mod retrospectiv, activitatea artistului Vladimir Șerban Cioroiu, pentru a marca reperele necesare contextului de muzeificare a operei acestuia, iar secțiunea New Blood, continuând colaborarea fructuoasă dintre Salonul Artelor Decorative și Universitatea Națională de Arte București, cuprinde o selecție a celor mai merituoși tineri artiști, care sunt fie în an de studiu de licență, fie masteranzi sau doctoranzi de la UNArte, Facultatea de Arte Decorative și Design, Departamentele Arte Textile – Design Textil , Ceramică, Sticlă, Metal.

Secțiunea Focus MNC, introdusă pentru prima dată în 2023, revine și în ediția din 2024 a Salonului Artelor Decorative, aducând în atenția publicului o selecție de lucrări de artă decorativă aflate în patrimoniul Muzeului Național Cotroceni, fiind redate circuitului expozițional temporar creațiile unor artiști precum: Dan Băncilă (n. 1943), Oscar Han (1891-1975), Spiridon Georgescu (1887-1974).

Salonul Artelor Decorative, ediția 2024, poate fi vizitat, în perioada 26 aprilie – 23 iunie 2024, în cadrul turului complet al muzeului sau în cadrul turului expozițional, de marți până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00, doar în baza unei programări prealabile, la adresa de e-mail vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la numerele de telefon 021.317.31.07 / 0725.518.381.

 

Sursă foto: www.muzeulcontroceni.ro

 

Educație și stare de bine sub același acoperiș?

 

O modalitate distractivă și educativă pentru copii de a-și dezvolta imaginația, abilitățile de comunicare și înțelegerea lumii înconjurătoare se realizează atunci când cei mici creionează lumi noi! Prin încurajarea acestei activități creative, adulții pot contribui la dezvoltarea copiilor lor pe multe planuri și- de asemenea- la pregătirea lor pentru a deveni adulți încrezători, empatici și creativi.

 

 

(mai multe despre acest studiu, aici: https://around.uoregon.edu)

Poveștile lui David #1
Poveștile lui David #2
Poveștile lui David #4

 

Și-a dorit cu ardoare o carieră didactică, ceea ce a determinat-o să urmeze și să absolve Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București. Maria Barbu a visat, a muncit, a sperat. Uitându-se în urmă, își da seama cât de important este ca la începutul carierei cineva să creadă în tine. În cazul său, persoana care a crezut în ea și a sprijinit-o a fost doamna Monica Șerbănescu, care a invitat-o cu căldură să se alăture corpului didactic de la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, în urmă cu 9 ani.

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Am fost mereu călăuzită de dorința de a contribui la formarea și dezvoltarea viitoarelor generații. Am avut modele remarcabile de profesori care nu doar că m-au educat academic, ci mi-au modelat și valorile. Această pasiune împletită cu recunoașterea impactului profund pe care un educator îl poate avea asupra vieții unui elev m-a determinat să îmi aleg cariera și să fiu constant într-un neîntrerupt proces de formare.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Rolul unui cadru didactic transcende transmiterea de cunoștințe academice, implicând și modelarea caracterului, încurajarea curiozității și dezvoltarea gândirii critice. Prin exemplul personal, feedback constructiv și un mediu de învățare stimulativ, un profesor poate avea un impact semnificativ asupra direcției de dezvoltare a unui copil.

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Mă străduiesc să cultiv în elevii mei un set solid de valori, printre care se află  integritatea, respectul față de sine și față de ceilalți, empatia și responsabilitatea socială. Un accent deosebit îl pun pe educația moral-religioasă, prin care îi încurajez pe copii să dezvolte o conștiință a binelui și răului, să își cultive discernământul.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

De cum am pășit în clasă, am fost copleșită de un buchet de emoții: entuziasm, pentru începutul unei călătorii însemnate, dar și o ușoară anxietate, legată de dorința de a face o impresie bună și de a construi o relație solidă cu elevii mei. A fost un moment de reflecție asupra responsabilității imense pe care o aveam pentru faptul că mâinile, mintea și sufletul meu urma să modeleze drumuri în viață – cele ale elevilor mei.

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Elevii sunt motivați și interesați de lecții care au aplicabilitate directă în viața reală, care îi provoacă la gândire critică și care implică utilizarea tehnologiei. De asemenea, apreciază o abordare interactivă și colaborativă a învățării, unde opiniile lor sunt valorizate și unde pot vedea impactul direct al cunoștințelor acumulate.

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Cartea mea preferată este „Acolo unde cântă racii” de Delia Owens. Mi-a plăcut mult acest roman deoarece aduce în prim-plan puterea omului de a se adapta și de a se dezvolta în mijlocul dificultăților și subliniază importanța autodeterminării și a dreptului fiecărei persoane de a-și urma propriul drum.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

De la elevii mei am învățat valoarea adaptabilității, importanța de a asculta și de a înțelege perspective diverse. Mi-au reamintit să privesc lumea cu uimire și entuziasm, și că învățarea este un proces continuu, care nu se oprește niciodată.

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

La baza relației dintre elev și profesor ar trebui să se afle respectul reciproc, încrederea și comunicarea deschisă. Este esențial să creăm un mediu sigur, în care elevii se simt valorizați și încurajați să își exprime ideile și emoțiile, iar profesorii sunt văzuți ca mentori, nu doar ca transmițători de cunoștințe.

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Îmi amintesc cu drag de momentul în care am primit de la o fetiță (elevă în clasa a II-a) un tablou mic pictat de ea. Acel tablou înfățișa o floare și un fluture. Fetița mi-a explicat că eu sunt floarea, în timp ce ea este fluturele. Era atâta iubire ,,așezată” într-un tablou mic. Era lumea ei frumoasă, în care am încăput și eu.

 

Ce sfat aveți pentru tinerii care își doresc să urmeze o carieră în învățământ?

Să urmărească această carieră cu pasiune și dedicare, să fie mereu deschiși la învățare și adaptare, și să nu uite că fiecare copil este unic. Pentru un dascăl, are o mare importanță să își dezvolte abilitățile de comunicare și empatia și să păstreze entuziasmul pentru educație, indiferent de provocările întâmpinate.

 

Cum încurajăm elevii și cum îi motivăm să își atingă potențialul maxim?

Consider că a-i încuraja pe elevi este o primă datorie a unui dascăl, iar această atitudine se construiește prin stabilirea unor așteptări înalte, dar realizabile, prin recunoașterea și celebrarea realizărilor copiilor, indiferent de mărimea acestora, și prin oferirea unui sprijin constant pentru fiecare. Este important să le deschidem  accesul la resurse, să îi implicăm în activități care le stârnesc curiozitatea și pasiunile și să creăm un mediu de învățare care să le permită să exploreze și să „își asume riscuri” în siguranță. Așa cum spunea profesoara Anastasia Popescu în cartea sa, „dascălul este un prieten la nevoie”, un însoțitor al copilului pe drumul cunoașterii.

 

 

În descifrarea invitatului de azi, actorul Daniel Popa, plecăm de la deviza că se hrănește cu ceea ce face. Își scrie povestea vieții învârtindu-se în jurul celei mai mari dorințe ale sale, de a-și desăvârși meseria de actor transformând arta în emoție.

Și-a luat zborul de sub aripa familiei și a plecat din locul în care a copilărit ca să-și îndeplinească un vis pe care l-a făurit în mintea sa în perioada adolescenței. A reușit să-l materializeze mergând la braț zilnic cu ambiția. A început cariera de actor nu cu strâns din dinți din partea părinților, pentru că a primit încurajare, ci cu o puternică neîncredere și stângăcie venită din interiorul său, din cauza vârstei. Nu s-a lăsat, în schimb, descurajat, ci doar a muncit  ca să fie pe scenă și să devină un om al ei, jucându-se.

Prestează o meserie pur socială, dar care îl ține de mână când îi este greu. Trec toate când se află pe veșnicile scânduri ale scenelor. Își pune mereu sufletul pe tavă, iar personajele pe care le interpretează le trece prin filtrul propriu. Iese din confort, dar evoluează în timp ce face asta. Fiecare rol pe care-l interpretează a picurat diverse arome și esențe ce i-au format atât personalitatea, cât și gândirea estetică.

Ușor nu este să scriu despre oamenii pe care îi apreciez fără să nu pun, poate, un strop mare de subiectivitate. Mai multe, chiar și cum găsește comicul în orice situație, de la tânărul actor Daniel Popa!

 

 

Un om este construit atât din mulțumiri sufletești, cât și din tristeți. Dacă ar fi să îmi iei mâna și să dau noroc cu mulțumirea ta cea mai mare, ar fi meseria pe care o ai îmbrățișat-o în viață?

Cred că meseria ar fi a doua cea mai mare mulțumire a mea. Sigur, am „luxul” de a face ce îmi doresc și asta e extraordinar, dar cea mai mare mulțumire ar fi faptul că părinții, sora și mâna de prieteni ce îi am sunt sănătoși. Cred că la finalul vieții am să fiu întrebat despre cât am oferit, cât am fost 100% cu sufletul și cât și cum m-am ocupat de mine și de relațiile cu oamenii mai sus menționați.

 

Ce îți dă actoria frumos pentru suflet, Dani?

Faptul că încă mă pot juca, om mare fiind de acum. În timpul unor repetiții eram destul de încordat, de crispat, până ce regizorul mi-a spus că e momentul să uit de text, de partea tehnică și să încep să mă joc. Fără să-mi dau seama pe moment, aceea a fost situația ce asemănat-o foarte mult cu viața mea. De multe ori când mă simt stresat, încordat sau blocat, îmi dau voie să mă joc și să nu mai gândesc așa de mult. Devine un defect al nostru, al adulților, să gândim excesiv. E atât de frumos să ne bucurăm de moment și să râdem, să descrețim frunțile. Ridurile oricum apar, cu sau fără acid hialuronic. Hai să luăm în serios ce e de luat în serios, dar hai să nu o facem mai mult decât trebuie!

 

Carieră în actorie- o dorință sau un joc ticluit al șanselor?

O dorință pentru care am muncit. Însă nu pot nega norocul ce l-am avut. A fost așa o înălțare de fapte ce au condus la cine sunt și ce fac în momentul acesta. Mereu m-am simțit norocos, păzit, încălzit de Soare (probabil de aici și zodia leu, în care cred doar până la un punct). Dacă aș da timpul înapoi, aș face exact același lucru, mai ales dacă știu că mă trece printr-un cumul de stări. Pentru că da, treci prin momente bune și mai puțin bune, perioade înfloritoare, dar și de secetă sau de stagnare. E un curs firesc. Nu mă împotrivesc.

 

 

Joci teatru cu bucurie. Ai intrat în multe ipostaze, iar rolurile tale personaje sunt cele care reușesc să împartă încântare în rândul publicului spectator. Și, totuși, când ai avut prima întâlnire cu scena?

Prima mea întâlnire cu scena ca amator a fost la Fălticeni, mai exact la Casa de Cultură „Gr. V. Birlic”. Până la acel moment am fost timid și nimic nu indica că eu aș putea să pronunț mai mult de două cuvinte pe o scenă și o sută-două sute de oameni să mă asculte. De ce am ținut să spun și numele casei de cultură? Pentru că Birlic a fost unul din cei mai mari actori de comedie din țară și povestea face să fie chiar din Fălticeni. M-am și mândrit cu acest aspect când în 2022 am jucat împreună cu minunații mei colegi de la Ateneul Național din Iași la Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București. La descrierea unei fotografii din acel spectacol scriam ceva de genul: “actori din Fălticeni ce au jucat la TNB până acum: Birlic, Răzvan Conțu (un coleg de trupă din liceu care acum e angajat al Teatrului Național din Iași) și eu”. Așadar, a fost un drum de parcurs de la scena Casei de Cultură la scena unui teatru național. Și Doamne, câte mai sunt!

 

Veșnicele scânduri ale scenei îți sunt acasă, oare?

Atât metaforic cât și adliteram, da! Lăsând la o parte faptul că atunci când intru în scenă sunt foarte sigur pe ce am de făcut, am și dormit la propriu în teatre. De obicei, asta se întâmplă când am spectacole în afara Iașului și teatrul cu care colaborez să aibă camere de dormit. Au fost nopți când nu puteam dormi și coboram la scenă să îmi repet monologul sau scena. Acum că spun asta poate părea un pic dubios, dar îmi asum.

 

Cine a sădit încredere în talentul tău și a știut să ți-l valorifice?

Absolut toți oamenii cu care am lucrat sau care m-au văzut. Și le sunt recunoscător.

 

Au fost în jurul tău și voci negative care au încercat să te descurajeze având în vedere că este o meserie cronofagă?

Probabil că au fost. Eu nu le-am auzit. Am un scut foarte gros care nu lasă energiile și vocile negative să treacă prin el.

 

Porți fericire pe scenă, dar ți-a oferit vreodată și sentimentul de frică?

Da, am trăit sentimentul ăsta. E diferit de la spectacol la spectacol. Dar una peste alta, mă gândesc că mie chiar nu are de ce să îmi fie frică. Știu că un spectator vine să vadă ceva care să îl amuze, să îl facă să reflecte asupra unor situații sau doar vine obligat de nevastă. Văzându-mi de personaj, le ofer ce își doresc.

 

 

Te sperie dacă din motive de ordin social ar trebui să îți schimbi meseria sau sfidezi gândurile negative?

Absolut deloc. Am învățat de-a lungul acestor ani să nu mai fiu atât de impresionat de ce mi se întâmplă, ci mai degrabă implicat. Dacă ar trebui să schimb meseria din oarecare motive, aș face-o și gata. Viața nu a dat nimic celui care s-a plâns sau celui care s-a lăsat ghidat de gândurile negative.

 

Care ar fi contextul la care ai renunța de bună voie la meseria ta?

Mutarea la o vilă de pe Coasta Amalfi cu o casă de vacanță undeva prin Elveția să am unde merge de Crăciun și Revelion.

 

Cine ești tu dincolo de hainele pe care le îmbraci pe scenă?

Om, soare, emoție, radical, haos organizat, suflet.

 

Cum arată în imaginația ta persoana pe care vrei s-o porți mândru de mână?

N-am nici cea mai vagă idee. Am crezut că pot răspunde la întrebarea aceasta, dar nu cred.

 

Te visezi lângă o actriță doar pentru că știi că îți va înțelege modul de viață?

Cu siguranță că o actriță ar înțelege turneele, perioadele de repetiție, poate stadiul de oboseală la care ai ajuns într-un anumit punct al vieții, dar nu consider că ar face rabat de la această înțelegere și o femeie ce nu face parte din domeniu. Nu meseriile ne dictează, contează să fim oameni întâi de toate.

 

Dani împarte bucurie, guvernează în jurul optimismului, dar se așază peste el și insecurități, emoții negative, temeri?

Absolut. Dar nu le dau așa de mult credit. Nu am naivitatea aceea (ce mi-aș fi dorit, poate, s-o dețin) încât să nu știu că lumea e și rea, nu doar bună.

 

Ai regrete?

Da, dar îmi trec.

 

Dacă ar fi să mă conduci în perioada cea mai provocatoare din viața ta, care ar fi aceea?

Cu siguranță perioada în care ne aflăm acum. De altfel, e și cea mai bună perioadă a vieții mele.

 

 

Dar frumoasă?

Ai o mașină a timpului să ne teleportăm prin viața ce nu am trăit-o?

 

Ce culoare are prezentul tău, Dani?

Portocaliu cu nuanțe de albastru.

 

 

 

„Dacă o problemă poate fi rezolvată, atunci nu trebuie să-ți faci griji. Dacă problema nu are soluții, e inutil să-ți faci griji.” – ne spune un vechi proverb.
Îndemnul pentru noi ar fi bine să se așeze așa:
„Nu trebuie să ne facem griji, în brațele lui Dumnezeu e loc pentru toți!” (Magdalena Dorina Suciu)

București, 19  aprilie 2024: La invitația Centrului Cultural European Italia (ECC-Italia), compozitorul și designerul de sunet Călin Țopa e prezent la Veneția, în cadrul celei de-a 7-a ediții a expoziției de artă contemporană Personal Structures – Beyond Boundaries, cu instalația sonoră „Transcendent Renaissance”. O călătorie muzicală atemporală îi așteaptă pe vizitatori începând din acest weekend, 20 aprilie, într-o ediție valoroasă, în care expun peste 200 de artiști din 50 de țări.

Situată la primul etaj al Palazzo Mora din Veneția, lucrarea lui Călin Țopa poate fi admirată până pe 24 noiembrie 2024, cu acces liber pentru public.

După invitațiile de a expune „Transcendent Renaissance” în locații prestigioase precum The Quadrennial Prague sau Royal Central Drama School din Londra, acum, instalația sonoră va fi prezentată în capitala mondială a artei contemporane, Veneția, în cadrul expoziției Personal Structures. Aceasta se desfășoară concomitent cu cea de-a 60-a ediție a Bienalei de la Veneția, eveniment emblematic al scenei internaționale de artă contemporană.

„Mă onorează invitația și oportunitatea de a participa cu lucrarea „Transcendent Renaissance” în cadrul ediției din acest an a expoziției Personal Structures. Simt că prezența mea aici e mai mult decât a arăta publicului munca mea; e despre a mă angaja într-o conversație globală a modului în care arta ne face să percepem viața, ca un întreg. În plus, mă bucur că astfel se creează un mediu de legătură cu colegi artiști, curatori și pasionați de artă din arii diverse, cu care împărtășesc pasiunea pentru creație, creativitate și frumos”, a spus Călin Țopa.

 

 

Călătorie prin secole de expresie muzicală: Transcendent Renaissance

În lumea artei sonore și a experiențelor immersive, Călin Țopa se remarcă prin inovare, combinând frumusețea atemporală a muzicii corale cu creativitatea lumii moderne. Cea mai recentă creație a sa, „Transcendent Renaissance”, nu este doar o instalație audio, ci o călătorie transformatoare prin secole de expresie muzicală, care se remarcă prin originalitate.

„Mi-am dorit ca prin această instalație, ascultătorii să se piardă în spațiu și timp, preț de 12 minute, și să se bucure de o experiență corală unică. Am folosit șase difuzoare pentru a reda vocile unui cor de catedrală, fiecare întruchipând o voce individuală – bas, tenor, alto sau soprană. Rezultatul? Un mix de compoziții de secol XVI cu piese contemporane, într-o lucrare creată întru totul de mine, de la primul, până la ultimul sunet.

Ceea ce m-a inspirat să realizez această instalație audio a fost profunda fascinație pentru puterea transformatoare a sunetului și explorarea modului în care muzica poate transcende timpul și spațiul. A fost captivant să pot îmbina trecutul și prezentul în cadrul unei singure experiențe sonore”, a menționat Călin Țopa.

 Astăzi, într-un moment în care tehnologia și ecranele ne domină simțurile, instalația lui Călin Țopa încurajează o altă formă de implicare. Publicul se poate apropia de fiecare difuzor al instalației, explorând astfel lumea sonoră într-un mod intim și creând un moment de conexiune cu arta în sine.

 

O capodoperă creată în colaborare cu muzicieni valoroși

Pentru ca lucrarea să ia forma dorită, Călin Țopa a apelat la dirijorul Radu Mihalache să armonizeze toate vocile corale: sopranele Alexandra Moroiu, Monica Lotreanu și Cătălina Postolache, alto -Gabriela Ieșean, Monica Păun și Sarah Rizescu, tenorii Alexandru Cartis, Lucian Haralambie și Călin Țopa, bas – Radu Mihalache și Ciprian Ravnic. În plus, actrița Ada Galeș a jucat rolul de narator, iar vocile de copii ale lui Aldous Baranowski au adăugat inocență și magie lucrării finale.

„Nu aș fi putut ajunge la forma dorită a lucrării fără dedicarea și profesionalismul acestor artiști excepționali și mă bucur că, timp de 7 luni, vocile lor și munca noastră vor fi auzite și admirate de publicul prezent în Veneția. Pentru mine, această colaborare este o lecție despre importanța împărtășirii creativității. Experiența va rămâne, cu siguranță, una dintre cele mai semnificative și pline de inspirație din cariera mea artistică.”, menționează Călin Țopa.

Lucrarea „Transcendent Renaissance” va putea fi ascultată în curând pe Spotify, pentru cei care sunt curioși să exploreze lumea sunetelor lui Călin Țopa.

Actrița Ada Galeș e și ea prezentă la Veneția, nu doar în rolul de narator al instalației sonore, ci și cu lucrarea proprie intitulată „Uneori vreau să fac artă/Uneori vreau un Pad Thai”, prin care Ada explorează intersecția dintre artă și experiențele femeilor. Lucrarea e o reflecție asupra moștenirii femeilor în artă, atât din punct de vedere istoric, cât și în lumea actuală, cu text afișat pe pereți.

 

 

Despre Călin Țopa

Călin Țopa este un artist interdisciplinar care lucrează în domeniul muzicii experimentale, specializat în crearea muzicii care se încadrează în stilurile ambientale, neoclasice sau în alte stiluri gossamer. Călin Țopa a compus muzică în industrii precum teatru, film, dar și instalații multimedia. Lucrările lui au fost expuse în diverse locații din întreaga lume precum Royal Central din Londra, Quadrennial Praga sau în București, la Muzeul Național de Artă Contemporană, Teatrul Național, Galeria Nicodim, Art Safari etc. Lucrările sale captivează publicul tocmai prin modalitatea creativă și inovativă de a îmbina sunetul cu tehnologia și cu experiența umană.

 

Despre ECC Italia

Cu sediul la Veneția, ECC Italia este filiala principală a organizației sale mai mari, Centrul Cultural European. Concentrându-ne pe diverse teme din artă, arhitectură și design, ECC Italia își propune să creeze spații de expoziție dinamice care să evidențieze schimbul de idei din diferite culturi. Expoziția de artă contemporană Personal Structures alternează în fiecare an cu expoziția bienală de arhitectură Time Space Existence.

 

 

 

O paradă a florilor a deschis, pe 19 aprilie, ediția din acest an a “Simfoniei lalelelor”, tradiționala expoziție internațională dendro-floricolă de la Pitești. „Sunt fericit că „Simfonia lalelelor” a reușit să înscrie Piteștiul pe meridianele lumii ca oraș în care se creează, se dezvoltă frumosul, cu multiple avantaje”, a declarat, în cadrul ceremoniei din centrul orașului, dr. Ing. Ilarie Isac, cel care, în anul 1978, a fost inițiatorul primei ediții a „Simfoniei Lalelelor”.

Rădăcinile sunt chiar mai adânci, citim pe site-ul evenimentului – “27 noiembrie 1972 – o zi mohortă de toamnă în care la Pitești s-au adus, spre a fi plantați în centrul orașului, 3.000 de bulbi de lalele și 100 de zambile. Aceștia proveneau de la un floricultor amator, Weill Alois, din Arad, și de la piața de flori din Oradea. Nimeni nu s-a gândit atunci că acea zi va însemna pentru Pitești un destin, acela de a deveni în scurt timp un oraș al florilor, căruia de nenumărate ori i s-a spus Olanda României.” În anul următor, din bulbi au ieșit splendidele flori de primăvară, marcând debutul floricultorilor și peisagiștilor piteșteni privind cultura florilor bulboase.

 

 

Achiziționarea de bulbi și bulbili a continuat în următorii ani, 1975-1976, ajungându-se la un număr de 58.000 lalele, 1.000 narcise, 1.000 muscari, 100 crocus și 250 zambile. S-a reușit plantarea unei colecții de lalele cuprinzând 58 de soiuri din toate grupele floricole în așa fel ca înflorirea lor să înceapă la 20 martie și să se termine în jurul datei de 20 mai. Colecția alcătuită pe principiile arhitecturii peisagere a fost o mare reușită prin armonia figurilor geometrice, cromatică, succesiunea perioadelor de înflorire și combinația lalelelor cu elemente de fundal ca miozotis, pansele și bănuței, notează site-ul menționat, potrivit căruia, “în primăvara anului 1977 s-a realizat cea mai frumoasă cultură de lalele, narcise, zambile, crocus și muscari. În aceeași perioadă s-a desfășurat în sala sporturilor din oraș o consfătuire cu toți oficialii județului de la nivel județean până la nivel comunal. Au participat mii de deputați din tot județul Argeș. Cum era obiceiul timpului, au fost invitați toți conducătorii întreprinderilor și instituțiilor județene, printre care și directorul Trustului Pomiculturii Mărăcineni-Pitești, dr. ing. Ilarie Isac. Proaspăt locuitor al Piteștiului, sosit în primăvara aceluiași an pentru a prelua funcția amintită, domnul Ilarie Isac a fost profund impresionat de explozia florală de lumină și culoare din centrul orașului, de ineditul ei și s-a gândit că realizarea edililor de aici trebuie aflată de toată țara. Participând neimplicit la consfătuire, s-a gândit la o posibilă expoziție de flori căruia i-a dat un nume, „Simfonia lalelelor”.”

La începutul anului 1978 s-a hotărât de către factorii decizionali ai primăriei ca prima ediție a acestei manifestări să aibă loc în primăvară și să cuprindă o expoziție națională de flori și un simpozion pe tema „Integrarea florilor în viața oamenilor” – o idee temerară dat fiind că o asemenea expoziție de mare anvergură nu se mai organizase din 1967 la Timișoara.

 

 

Pentru evenimentul din acest an, desfășurat timp de trei zile, au fost plantați 460.000 de bulbi de lalea din 90 de soiuri, dintre care 200.000 în Parcul Lunca Argeșului, unde a fost amplasat pavilionul expozițional, dar și grădinile amenajate de elevi, atelierele de creație și design floral, expoziția florală în aer liber și târgul de flori.

Anul acesta, în premieră pentru orașul lalelelor, în perioada Simfoniei a fost lansat biletul unic „Pitești museum pass”, care a oferit turiștilor acces la o serie de muzee din Pitești și din zona metropolitană, un bun prilej pentru a descoperi bogăția culturală și istorică a orașului.

Desfășurată între 19 și 21 aprilie, ediția cu numărul 47 a “Simfoniei Lalelelor” a inclus spectacole folclorice, ateliere de creație pentru copii, un concert susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Pitești, un simpozion tehnico-științific și un recital extraordinar susținut de Irina Rimes și formația Zdob și Zdub pe scena în aer liber din Parcul Lunca Argeșului.

„Simfonia Lalelelor” reunește în fiecare an sute de producători de flori și plante ornamentale din țară și străinătate. 2020 și 2021 sunt singurii ani în care, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, evenimentul nu a fost organizat.

 

 

Sursă foto: www.simfonialalelelor.ro

 

De când se știe pe această lume, Gabi a crescut cu muzica în casă. Ambii bunici, dar și tatăl, au fost violoniști de excepție. Prin urmare era greu de crezut că junele nu se va dedica unei cariere muzicale.  De la vârsta de patru ani, Gabi și-a început relația cu vioara, și nu sunt cuvinte mari pentru că vioara nu este o simplă bucată de lemn ci o prelungire a sufletului său care se răsfrânge armonios în urechile celor care îl ascultă.

De-a lungul timpului studiul asiduu, devotamentul și credința, l-a purtat în locuri nebănuite. A început cu scena Conservatorului Bucureștean, unde a studiat două facultăți, apoi viața l-a purtat într-un loc la care doar visa: Hotelul Ritz din Japonia. Acolo, a urcat pe scenă alături de Mariah Carry, Robin William, Nicole Scherzinger și alte nume mari ale muzicii.

Vreme de doi ani Gabi Stănescu a cântat și încântat publicul de pe cealaltă partea a globului, numai că ceva nu era așa cum trebuie. Faima, bucuria colaborării cu artiști de renume internațional și atenția publicului, nu puteau substituii dorul de România și de Dumnezeu. Așa că într-o bună zi, a decis să revină în țară, unde, spre surprinderea multora, a trebuie să se zbată pentru a-și face loc în peisajul haotic al muzicii românești. Și a reușit!

Acum, Gabi Stănescu este profesor de jazz și muzică ușoară la Colegiul de Arte Dinu Lipatti din București, unde cu timp și fără timp descoperă noi diamante, susține recitaluri acompaniat de reprezentanți ai tinerei generații și dă viață unor proiecte unice în peisajul artistic autohton.

 

Iată doar câteva din subiectele pe care le puteți urmări în acest podcast:

  • Aventuri la Conservatorul din București. Între clasic și jazz
  • O scurtă istorie a jazz-ului românesc
  • Experiența pe marile scene din Japonia
  • Rolul pedagogului în lumea contemporană
  • Regrete artistice

 

 

Copilul tău inventează povești?

 

Acesta este un lucru extraordinar!

Când inventează povești, copiii își dezvoltă abilitățile de comunicare. Ei învață să-și articuleze gândurile în mod clar și captivant, să-și adapteze limbajul în funcție de audiență și să-și folosească creativitatea pentru a atrage atenția celorlalți. Aceste abilități de comunicare sunt esențiale în viața de zi cu zi și îi pregătesc pe copii pentru succesul în școală și în relațiile interpersonale.

Totodată, inventarea poveștilor îi ajută pe copii să-și dezvolte empatia și înțelegerea socială. Prin crearea și explorarea diferitelor personaje, ei pot învăța să vadă lumea dintr-o varietate de puncte de vedere și să-și dezvolte înțelegerea față de alții. Acest lucru contribuie la formarea unor adulți empatici, capabili să interacționeze în mod pozitiv cu diversele comunități din jurul lor.

 

 

(mai multe despre acest studiu, aici: https://around.uoregon.edu)

Poveștile lui David #1
Poveștile lui David #3
Poveștile lui David #4

26 – 28 aprilie 2024, între orele 10.00 și 18.00

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. Cu această ocazie, Muzeul Național al Țăranului Român își așteaptă vizitatorii, timp de trei zile, să sărbătorim alături de meșteri vechi, care și-au dovedit iscusința de-a lungul timpului și care duc mai departe tradiția meșteșugului lor: încondeietoare, iconari, țesătoare, împletitoare, olari, cusătorese, lingurari, pielari, rudari.

 

De vineri, 26 aprilie, până duminică, 28 aprilie 2024, de la orele 10 dimineața până la 6 seara, veți avea prilejul să admirați și să tocmiți o mulțime de lucruri frumoase, meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, podoabe și multe altele vor fi prezentate la Târgul de Florii, care va avea loc în curtea Muzeului de la Șosea.

 

Nu vor lipsi nici produsele gastronomice specifice: cozonaci și prăjituri de casă, turtă dulce, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulcețuri.

 

Continuăm să sprijinim, ca în fiecare an, câteva școli, fundații, asociații, organizații, care desfășoară acțiuni cu caracter umanitar pentru copiii cu dizabilități și acordă ajutor pentru categoriile defavorizate.

 

 

Prețul biletului de intrare: adulți – 12 lei; pensionari – 6 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 3 lei. Biletele pot fi achiziționate și online pe booktes.com

 

Organizatorul evenimentului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)

 

Despre Florii

 

În duminica de Florii, oamenii au voie să mănânce pește. Merg la biserică ducând flori și se întorc ducând mâțișori de salcie. Ating cu salcia copiii, vitele din gospodărie și o pun la icoană: peste an ea capătă tot felul de întrebuințări. Tot acum sunt fierte buruienile care vor fi folosite la vopsirea ouălor. Cum este vremea de Florii, așa va fi și de Paște. Sunt locuri unde în această zi oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească (încărunțească) la fel ca pomii aflați în floare.

 

Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998)

-Oare se simte bine fiica mea?

-Oare fiul meu este în regulă?

 

Ești preocupat de starea copiilor tăi și te întrebi dacă sunt bine?

Este normal să ne gândim la cum se simt copiii noștri. Este însă important să ne autoanalizăm emoțiile ca părinți, deoarece ele pot fi contagioase.

 

 

Starea de frică, starea de calm

Da, da, emoțiile sunt contagioase!

Frica poate fi transmisă și poate afecta starea de bine a copiilor noștri, așa că trebuie să fim atenți la ceea ce exprimăm în fața lor.

Pe de altă parte, calmul și relaxarea pot fi stări la fel de contagioase și pot contribui la crearea unei atmosfere pozitive în jurul nostru.

Este esențial să ne calmăm rapid și să ne concentrăm pe găsirea soluțiilor în loc să ne lăsăm pradă panicii. Pentru asta ne trebuie însă exercițiu și ar fi important să începem chiar de azi această abordare.

 

Răbdare și înțelegere

Este crucial să abordăm fricile copiilor cu răbdare și înțelegere, evitând ridiculizarea sau minimalizarea acestora. În loc să îi presăm să înfrunte frica, este mai constructiv să îi sprijinim în construirea încrederii și în gestionarea treptată a situațiilor stresante. De multe ori, copiii depășesc fricile pe măsură ce cresc și își dezvoltă abilitățile de adaptare. Este important să le arătăm că le luăm temerile în serios, chiar dacă nouă nu ni se par înfricoșătoare. De exemplu, în loc să minimalizăm spunând „Nu e nimic de speriat!”, putem exprima empatie și să spunem „Am observat că te-a speriat acea situație”, ,,Uh, chiar poate fi înfricoșător…”. După ce copilul se calmează, putem deschide dialogul și putem discuta deschis despre ce s-a întâmplat.

Gestionarea fricilor necesită timp și răbdare și este important să apreciem fiecare pas mic pe care copilul îl face în acest proces. Majoritatea fricilor sunt normale și fac parte din dezvoltarea copilăriei. Cu toate acestea, dacă un copil este constant înspăimântat sau fricile îi afectează în mod semnificativ viața de zi cu zi și capacitatea de a se bucura de experiențele sale, este posibil să fie nevoie de ajutor pentru a gestiona aceste emoții și temeri.

 

Un limbaj adaptat vârstei

În comunicarea cu copiii noștri, trebuie să folosim un limbaj pe înțelesul lor, evitând sintagme abstracte sau lipsite de semnificație pentru ei. Ei au nevoie să înțeleagă lucrurile în contextul lor personal, cu exemple din viața de zi cu zi și cu sprijinul nostru în înțelegerea și gestionarea emoțiilor lor.

 

 

Validăm emoții întâi și întâi

Un aspect important este recunoașterea și validarea emoțiilor copiilor noștri. Ei trebuie să știe că este normal să simtă frustrare, dezamăgire sau teamă în situații dificile. A fi alături de ei și a le arăta înțelegere poate fi un suport de neprețuit în perioadele cu suișuri și coborâșuri.

În plus, este util să numim emoțiile pe care le observăm la copiii noștri și să le oferim spațiu să le exprime și să le gestioneze. Acest lucru îi ajută să înțeleagă mai bine propriile lor trăiri și să le facă față într-un mod sănătos. Și, pe deasupra, îi alfabetizăm emoțional, desigur!

 

Acum este momentul să fim împreună cu copiii noștri și să le oferim sprijinul și încurajarea de care au nevoie. Timpul petrecut împreună este prețios și poate contribui la întărirea relațiilor noastre și la creșterea încrederii și rezilienței în fiii și fiicele noastre.

 

Povești inventate de copii! Ce idee bună!

Să le permitem copiilor să-și inventeze propriile povești! Acest lucru este o parte esențială a dezvoltării lor creative și cognitive.

 

Atunci când le este oferit spațiu și încurajare pentru a exprima ce își imaginează, cei mici pot crea lumi fantastice și personaje unice, dezvoltându-și abilitățile de gândire creativă și critică.

Momentul în care inventează povești, îi ajută pe copii să-și exploreze și să-și exprime gândurile și sentimentele într-un mod creativ. Ei își pot canaliza energia și curiozitatea în construirea unor lumi fictive bogate, în care ei sunt stăpânii povestirii. Acest lucru contribuie la dezvoltarea autonomiei și încrederii în sine, oferindu-le posibilitatea să-și experimenteze propriile idei și să-și dezvolte propria voce.

Și cât de importanță e propria voce, nu-i așa?

 

 

 

(mai multe despre acest studiu, aici: https://around.uoregon.edu)

Poveștile lui David #2
Poveștile lui David #3
Poveștile lui David #4

 

Iași, Sala Unirii, 27 aprilie 2024 – Intrăm într-o nouă eră a educației cu lansarea seriei naționale de evenimente ParentX, un fenomen educațional ce promite să schimbe percepțiile actuale și să deschidă noi orizonturi pentru părinți și copii. Prima oprire a acestei călătorii excepționale va fi la Ateneul Român din București, sâmbătă, 30 martie 2024, între orele 16:00 și 19:30.

PARENTX EVENTS nu este doar o serie de evenimente educaționale la nivel național și diasporă, ci o misiune dedicată construirii unei societăți mai înțelepte și mai prospere, pornind de la baza acesteia: educația copiilor și a părinților. Cu o prezență puternică în comunitate și un impact remarcabil, evenimentele noastre reprezintă o veritabilă forță de schimbare și evoluție în România de astăzi.

 

Despre Eveniment

ParentX aduce pe scena educației o echipă de speakeri excepționali, incluzând celebrități din domeniul educației și dezvoltării personale, experți în psihologie, medicină, neuroștiințe, precum și personalități cu un impact social puternic. Seria de evenimente ParentX a fost precedată de evenimentul Gala Părinților de la Ateneul Român din 20 ianuarie – un eveniment cu casa închisă, ce a atins o audiență la nivel național de peste 765,000 de oameni și a avut un impact major asupra întregii societăți românești.

Povestea numelui PARENTX.

În spatele denumirii”PARENTX” stă o poveste despre pasiunea pentru educația copiilor și dorința de a aduce schimbarea în viețile lor, pornind de la radăcinile fundamentale: părinții. „PARENT” înseamnă „părinte”, iar adăugarea lui „X” vine din semnificația numerică a acestui simbol – numărul 10 . „PARENTX” oferă o perspectivă către un viitor în care părinții devin „de nota 10”.

X-ul este și necunoscuta din ecuațiile matematice, o variantă de descoperit, de eXplorat, mai exact misiunea „PARENTX”: eliminarea oricărei necunoscute din ecuația educației și a succesului copiilor în viitor. „PARENTX” nu este un simplu nume, ci o manifestare a unei viziuni puternice și a unei pasiuni de a face o diferență în viețile părinților și copiilor.

SERIA DE EVENIMENTE PARENTX va avea loc astfel:

  • 30 Martie – BUCUREȘTI, Ateneul Român (900 locuri) – INCHEIAT
  • 27 Aprilie – IAȘI – Sala Unirea (750 locuri)
  • 17 Mai – CLUJ – Cinematograf Florin Piersic (730 locuri)
  • 08 Iunie – SIBIU – Centrul Cultural Ioan Besoiu (500 locuri)
  • 22 Iunie – BRAȘOV – Hotel Kronwell (900 locuri)
  • 12 Octombrie – TIMIȘOARA – Opera Națională Română (680 locuri)

ParentX aduce împreună o serie de personalități excepționale și experți în domeniul educației, precum:

MODERATOR EVENIMENT:

  • Liana STANCIU (personalitate TV, Jurnalist celebru)

SPEAKERI PRINCIPALI:

  • Razvan VASILE (personalitate TV, fondator ParentX și MBAKids Academy, creatorul primului software de afaceri, Personalitatea Inspirațională a Anului în Educația Tinerilor, Mindset Coach)
  • Niculina GHEORGHITA (fondator Parentx, personalitate TV, Psiholog Clinician Principal, Formator, Expert Terapeut Bowen, Prezentator si Supervizor IMAGO)
  • Cezar AMITITELOAIE (medic cardiolog, personalitate TV, influencer în sănătate holistică)
  • Marius MOGA (artist și producător internațional)
  • Ana BĂIESCU (doctor în psihologie, psihoterapeut cognitiv comportamental, terapeut relațional avansat IMAGO, educator parental certificat COS)
  • Bogdan ILIESCU (Neurochirurg, expert in Neurostiinte, profesor, autor de cărți, fondatorul Institutului Creierului)
  • Nicu Dascalu (triplu campion mondial în Arte Marțiale)

Despre Evenimentele ParentX

ParentX aduce pentru prima oară în România, pe scena educației, o echipă de speakeri excepționali, incluzând celebrități din domeniul educației și dezvoltării personale, experți în psihologie, medicină, neuroștiințe, precum și personalități cu un impact social puternic. Seria de evenimente ParentX a fost precedată de:

  • evenimentul ParentX – Gala Părinților de la Ateneul Român din 20 ianuarie 2024 – un eveniment cu casa închisă, ce a atins o audiență organică la nivel național de 4,37 milioane de oameni
  • evenimentul ParentX – Resursa Copiilor Împliniți de la Ateneul Român din 30 martie 2024 – un eveniment deasemenea cu casa închisă, ce a atins o audiență organică la nivel național de 6,43 milioane de oameni

*date oferite de MediaTrust, lider mondial in măsurarea audienței

Căutăm parteneriate de sponsorizare pentru PARENTX Iași:

Căutăm parteneri de prestigiu pentru aceste evenimente de impact. Beneficiile pentru sponsorii ParentX Events includ vizibilitate extinsă, asociere de prestigiu, networking de înaltă calitate și responsabilitate socială.

Beneficii pentru sponsorii PARENTX:

  • Vizibilitate Extinsă: Prin parteneriatul cu ParentX, veți obține expunere maximă în fața unei audiențe angajate, atât online, cât și offline, cu oportunități de branding personalizate.
  • Asociere de Prestigiu: Asociați-vă cu speakeri de top și evenimente care promovează excelența în educație și dezvoltarea copiilor, consolidându-vă reputația de lider de opinie în domeniu.
  • Networking de Înaltă Calitate: Participarea la evenimentele noastre vă oferă oportunități valoroase de networking cu alți lideri din industrie și profesioniști din domeniul educației.
  • Responsabilitate Socială: Demonstrați angajamentul față de dezvoltarea comunității și educația copiilor, consolidându-vă poziția ca un partener activ și responsabil social.

 

BILETELE sunt puse la vânzare prin partenerul BLT.ro iar sumele din vânzarea acestora vor fi donate către copii cu potențial aflați în risc de abandon școlar, sub forma de cursuri de abilități, transformarea minții și dezvoltare personală:

https://www.blt.ro/parent-x-resursa-copiilor-impliniti-iasi.html

 

Organizatori eveniment: Fundația Zâmbetul de Copil, MBAKids Academy, EDUPART – Federația Națională a Părinților, FONPC – Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Copii.

 

PARENTX Iași – PressKit:

https://drive.google.com/drive/folders/1wURpvWtk9hwrykuWvncsUXZJC13X0pls

 

 

-Iar mi-a spus doamna învățătoare că Marina nu-și poate concentra atenția!

Și a spus că poate ar fi bine să o consulte un kinetoterapeut!

A spus că a observat că pur și simplu obosește des, că se culcă des pe bancă… Și m-a întrebat dacă aleargă mult în aer liber, face sport, zburdă….

Și…mi-am dat seama că…nu prea! Stă mult la birou, și apoi pe tabletă….

Hmmmm…..

Mama Marinei este puțin îngrijorată și a hotărât să urmeze sfaturile doamnei învățătoare.

 

Ce legătură are atenția cu o musculatură bună în copilărie?

 

Sună ciudat, nu-i așa? Ce legătură are musculatura tonifiată cu atenția?

Bucuroasă că ești intrigat!

 

Iată:

 

Deficiențe în stabilitatea mușchilor

 

Când copiii nu au o rezistență bună a mușchilor spatelui, au dificultăți să stea într-o poziție pentru perioade îndelungate de timp. Are sens, nu?

 

Nevoia de concentrare

 

Copiii cu mușchi neantrenați trebuie să acorde atât de multă atenție menținerii unei poziții verticale funcționale încât nu le mai rămâne prea multă concentrare pentru sarcinile academice și alte sarcini ale vieții de zi cu zi.

 

Frustrare și agitație

 

Pentru că lucrează atât de mult pentru a menține o postură bună, copiii devin adesea frustrați și agitați când li se prezintă sarcini și activități aparent simple. Pur și simplu nu au rezistența necesară să facă ambele lucruri! Sunt deja obosiți, așa este?

 

Dificultăți în coordonarea motorie fina

 

Când copiii nu au o bună stabilitate, se luptă adesea cu sarcini care necesită coordonare fină a mișcărilor, cum ar fi scrierea de mână, lucrul cu materiale didactice pentru matematică, geografie, abilități practice. Deoarece aceste activități sunt extrem de provocatoare pentru copiii cu slăbiciune musculară, ei pierd ușor interesul și atenția, își grăbesc munca sau renunță înainte de a încerca măcar.

 

Impactul posturii asupra atenției vizuale

 

Mușchii neantrenați înseamnă o postură defectuoasă, iar o postură defectuoasă face dificilă atenția vizuală în sarcini. Când un copil este înclinat, se încovoaie sau se culcă pe biroul său, pe banca sa, este mai puțin probabil să se uite la cadrul didactic care stă în fața clasei, la hartă, la panou și s-ar putea să aibă dificultăți în menținerea atenției vizuale spre hârtie, caiet sau proiectul de pe birou, de pe bancă.

 

Evitarea activităților fizice intense

 

Copiii cu musculatură neantrenată evită adesea activitățile de mișcare ale întregului corp (să urce, să sară, să se cațăre, să participe la sporturile de echipă) pentru că sunt pur și simplu prea provocatoare pentru ei. Prin urmare, acești copii sunt mai puțin susceptibili să primească stimularea senzorială de care au nevoie din activitățile de mișcare care îi pot ajuta să-și regleze atenția.

 

Da!

Sunt multe motive pentru care un copil nu își poate focusa atenția pentru timpul cuvenit!

 

Dar cum ar fi dacă am începe cercetarea și de aici?

 

Este fiul tău, fiica ta în echilibru motor? Se mișcă suficient, are o postură corectă? Se antrenează? Se bucură de orele de joacă?

 

Este timpul ca tu, părintele, să observi! Să ajuți, să susții!

Exact asta a făcut și mama Marinei! Și bine a făcut!

 

Muzeul Chihlimbarului de la Colți

7 mai 2024 |
Muzeul Chihlimbarului de la Colţi propune vizitatorilor săi o colecţie de flori de mină provenite din diverse zone ale ţării, cu o valoare ridicată din punct de vedere geologic şi estetic, pietre semipreţioase cu depozite aurifere şi de cuarţ care oferă un...

Paște Binecuvântat!

5 mai 2024 |
Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, cu un cald mesaj întru bucuria Sărbătorii...

Salonul Artelor Decorative la Muzeul Național Cotroceni

30 aprilie 2024 |
„La începutul anilor 90, Muzeul Național Cotroceni aducea în peisajul artistic românesc un proiect ce își propunea susținerea și promovarea artei decorative sub toate formele sale, înscriindu-l în seria de evenimente culturale de tradiție cu succes la...

Supereroina Pufin #3

29 aprilie 2024 |
Educație și stare de bine sub același acoperiș?  O modalitate distractivă și educativă pentru copii de a-și dezvolta imaginația, abilitățile de comunicare și înțelegerea lumii înconjurătoare se realizează atunci când cei mici creionează...

Desenele lui David #18

24 aprilie 2024 |
„Dacă o problemă poate fi rezolvată, atunci nu trebuie să-ți faci griji. Dacă problema nu are soluții, e inutil să-ți faci griji.” - ne spune un vechi proverb.Îndemnul pentru noi ar fi bine să se așeze așa: „Nu trebuie să ne facem griji, în...

Artistul Călin Țopa, invitat să prezinte publicului instalația audio la Veneția, în expoziția de artă contemporană Personal Structures. „Transcendent Renaissance”, o călătorie muzicală atemporală, de văzut din 20 aprilie

23 aprilie 2024 |
București, 19  aprilie 2024: La invitația Centrului Cultural European Italia (ECC-Italia), compozitorul și designerul de sunet Călin Țopa e prezent la Veneția, în cadrul celei de-a 7-a ediții a expoziției de artă contemporană Personal Structures – Beyond...

Simfonia lalelelor, eveniment organizat la Pitești din 1978

22 aprilie 2024 |
O paradă a florilor a deschis, pe 19 aprilie, ediția din acest an a “Simfoniei lalelelor”, tradiționala expoziție internațională dendro-floricolă de la Pitești. „Sunt fericit că „Simfonia lalelelor” a reușit să înscrie Piteștiul pe meridianele...

Supereroina Pufin #2

18 aprilie 2024 |
Copilul tău inventează povești?  Acesta este un lucru extraordinar!Când inventează povești, copiii își dezvoltă abilitățile de comunicare. Ei învață să-și articuleze gândurile în mod clar și captivant, să-și adapteze limbajul în...

Târg de Florii

17 aprilie 2024 |
26 – 28 aprilie 2024, între orele 10.00 și 18.00 Muzeul Național al Țăranului Român  Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. Cu această ocazie, Muzeul...

,,Frica are ochii mari” (proverb)

16 aprilie 2024 |
-Oare se simte bine fiica mea?-Oare fiul meu este în regulă? Ești preocupat de starea copiilor tăi și te întrebi dacă sunt bine?Este normal să ne gândim la cum se simt copiii noștri. Este însă important să ne autoanalizăm...

Supereroina Pufin #1

16 aprilie 2024 |
Povești inventate de copii! Ce idee bună! Să le permitem copiilor să-și inventeze propriile povești! Acest lucru este o parte esențială a dezvoltării lor creative și cognitive. Atunci când le este oferit spațiu și încurajare pentru a exprima...

Despre atenție și musculatură formată în perioada copilăriei

12 aprilie 2024 |
-Iar mi-a spus doamna învățătoare că Marina nu-și poate concentra atenția!Și a spus că poate ar fi bine să o consulte un kinetoterapeut!A spus că a observat că pur și simplu obosește des, că se culcă des pe bancă... Și m-a întrebat dacă...
 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează