Ce dar să îi fac? Oare ce?

Suntem părinți și tare dorim să îi bucurăm. Pe ei, pe fiii și fiicele noastre. În fiecare zi și mai ales acum, de Crăciun!

Darul cel mai prețios pe care părinții îl pot oferi copiilor lor nu constă în bunuri materiale sau privilegii sociale, ci în ceva mult mai profund și semnificativ: propria  fericire a părinților și propria lor stare de bine.

În această societate agitată și în plină schimbare, înțelegerea importanței și implicațiilor acestui dar sfânt devine crucială pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.

De ce?

Fericirea părinților este un model de viață, nu-i așa?

În primul rând, fericirea părinților servește ca model de viață pentru copii. Prin manifestarea unei stări de bine și a unei perspective pozitive și surâzătoare asupra vieții, părinții oferă copiilor un ghid esențial pentru abordarea cu răbdare a provocărilor vieții. Copiii învață, în mod inconștient, că fericirea nu depinde doar de tot ce se petrece în exterior, ci și de atitudinea și modul în care abordăm evenimentele vieții noi, noi înșine.

Există un impact asupra dezvoltării emoționale? Da, există!

Fericirea noastră, a părinților are un impact direct asupra dezvoltării emoționale a copiilor. Un mediu familial stabil, cât mai plin de bucurie și satisfacție, contribuie la formarea unor legături emoționale sănătoase și la încrederea în ei înșiși a copiilor. Aceștia cresc într-un climat unde empatia, înțelegerea și comunicarea sunt aspecte fundamentale, elemente esențiale pentru o dezvoltare emoțională corespunzătoare. Și asta ne dorim pentru ei, nu-i așa?

Să îi învățăm despre grija de sine și stima de sine

Părinții care investesc în propria lor fericire oferă un exemplu important copiilor cu privire la importanța îngrijirii de sine și stimei de sine. Copiii învață să-și respecte nevoile și să-și cultive pasiunile observând cum părinții își găsesc fericirea în activități care îi împlinesc. Când copiii văd că faci ceea ce te face fericit cu multă bucurie și relaxare, vor face la fel. Se construiește o fundație solidă acum pentru dezvoltarea unui puternic simț al propriei valori și identități.

Stare de bine în noi? Stare de bine în familie!

Fericirea părinților contribuie la reducerea nivelului de stres în familie. Un mediu lipsit de tensiuni și frustrări permite copiilor să se simtă în siguranță și sprijiniți. Vor explora lumea lipsiți de griji, cu curiozitate și încredere, având convingerea că lucrurile vor găsi o cale să fie bune!

Ce dar pregătim pentru Crăciun? Pe lângă hârtiile strălucitoare, pe lângă fundele roșii și aurii și verzi, pe lângă acadele și cozonaci, să așezăm cel mai mare dar pe care noi îl putem oferi copiilor: propria fericire și propria stare de bine. Acest dar este cu totul altceva față de cadourile materiale și reprezintă un fundament esențial pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Fericirea părinților nu este doar o binecuvântare personală, ci și o investiție în viitorul și binele celor mici.

Este un dar care continuă să răsune în inimile și viețile copiilor pe măsură ce ei înșiși devin părinți și modele pentru generațiile viitoare. Auziți clinchetul de clopoțel? Sună a fericire!

Te vezi uneori cum stai înfricoșat la un capăt al unui pod suspendat? Vezi și celălalt capăt al podului, însă ți se pare că drumul pe pod te va pierde. Vei aluneca, te vei speria la mijlocul drumului, îți va lua mințile hăul, vei dori să te întorci?

Totul este plin de emoție și înfricoșător. Important este să traversezi în siguranță, să ajungi pe celălalt mal. Dacă reușești, în ciuda tuturor trăirilor tale, vei ieși mai puternic, îți promit!

Găsește mentori de încredere!

Dar cum să faci asta? Sfatul meu ferm este să te bazezi pe cei care au traversat deja.

Cine ar fi aceștia? Adulții. Oamenii de încredere din jurul tău.

Părinți, profesori, alți tineri mai mari decât tine, părinții prietenilor, oameni în care îți poți pune baza. Indiferent de vârsta lor, acești adulți își amintesc bine încercările acestei traversări. Cei în care e bine să ai încredere sunt cei care înțeleg provocările pe care le simți, știu că ai puterea de a reuși și sunt entuziasmați de călătoria în care te-ai angajat. Te aplaudă de pe margine și te încurajează, ba îți dau și sfaturi bune!

Eu îți spun că e înțelept să te bazezi pe ei. Pe ce sugerez să te concentrezi? Caută să-ți formezi un catalog de opinii, care vor informa deciziile și concluziile tale. Cu cât acestea sunt mai multe și mai variate, cu atât vei fi mai înzestrat să judeci corect ce trăiești tu. Să nu cazi pradă gândului că există o singură persoană ce îți poate spune rețeta echilibrului și măsura adevărului absolut. Ai nevoie de mai mulți ghizi- caută-i pe cei experimentați.

Rezistă presiunii grupului!

În adolescență, tentația de a merge pe urmele grupurilor e mare.

Este doar cea mai la îndemână metodă de a ne simți integrați! Dacă suntem aidoma.

Dorința de a urma tonul mulțimii va fi deosebit de mare în adolescență, chiar dacă contravine unor principii și valori personale sau a unor rezerve personale. Grupurile de oameni cu care ne înconjurăm ne definesc pentru că vom replica comportamentele lor. Înainte să decizi că vrei să fii acceptat de cineva și parte din grup, fii sincer și vezi care sunt reușitele celor din grup și obiectivele acestora.

Un adevăr din psihologie, pe care l-am descoperit valabil mereu, este că într-un grup, cu cât numărul de persoane crește, cu atât subiectele de conversație dintre acestea se vor depărta de platoul pe care este așezată calitatea…. Cu cât sunt mai multe persoane, cu atât numitorul comun va trebui să fie mai simplu și vag pentru a fi acceptabil pentru toți. Gândește-te bine la asta când asculți vocea grupului- ea propune ceva convenabil pentru toți! Mai mult, gândește-te cât de profundă poate fi o conversație atunci când are loc doar între două persoane și cât de mult se va schimba atunci când apare o a treia. Gândește-te ce se întâmplă într-un grup mai mare de persoane.

Cea mai mare parte a presiunii este realizată de tineri care se simt chiar mai nesiguri decât tine. Dacă cedezi, obții momentan aprobarea lor- sau cel puțin le eviți dezaprobarea – dar pierzi puțin câte puțin din tine. Nu merită.

Este o mare diferență între sentimentul că aparții și sentimentul că încerci cumva să te potrivești în grup. Definește bine ce ai tu nevoie și caută-ți locul unde poți ajuta și crește pe cei din jurul tău. Pune preț pe ce crezi și pe ,,unde vrei să ajungi” și investește în cei care să te susțină corespunzător.

Nu te îndoi de tine!

Capacitatea pe care o apreciez cel mai mult la mine (și pe care mereu o caut în ceilalți) este scepticismul și abilitatea de a nu mă lăsa ușor convins de nimic. Însă acest lucru m-a limitat mereu pentru că n-am putut fi niciodată sigur dacă sunt pregătit. Dacă sunt pregătit să cer rolul mare în piesa de teatru, dacă sunt pregătit să dau examenul avansat, dacă sunt pregătit să plec la facultate, dacă sunt pregătit să vorbesc cu oameni mai mari ca mine. Pentru mine îndoiala despre mine și despre lume mi-a fost mereu cea mai la îndemână unealtă. Însă nu realizezi nimic cu un singur instrument.

Când suntem la început, nu trebuie neapărat să avem dreptate, ci să o căutăm. Este perioada în care trebuie să încerci și să experimentezi cât mai multe lucruri relevante și să găsești plăcere în a trăi și vedea noul. Poți să nu ai încredere că ce îți propui va ieși perfect, însă trebuie să ai încredere că experiența, oricare va fi, te va forma mai mult ca orice. Decât să stai trei luni pentru a face ceva perfect, fă ceva nou în fiecare zi. Răsplata va fi semnificativ mai mare, iar tu vei știi mult mai bine ce ai de făcut de aici înainte. Dacă te temi de ceilalți, gândește-te mai întâi dacă părerea indivizilor din jurul tău contează pentru tine. Apoi dacă pe viitor va mai conta. Și mai ales decide clar cât valorează propria opinie despre tine și comporta-te ca atare.

Pentru a te convinge, caută o experiență din trecut când ai fost la o răscruce și când nu erai sigur pe tine de decizie. Gândește-te dacă nu cumva experiența este cea care a contat mai mult ca orice pentru tine în ziua de azi. Pune pe hârtie riscurile și posibilitatea de câștig și conștientizează faptul că astăzi ai experiența aceea pentru a-ți lua decizia.

Distrează-te!

Cred că o misiune frumoasă pe care ne-o putem asuma cu toții este că trebuie să căutăm mereu lucruri noi care să ne placă și prin care să ne simțim bine. Așa cum am descoperit ce ne place să facem astăzi, la fel putem descoperi și lucruri noi ce ne pot împlini.

Odată ce mintea noastră descoperă câteva zone în care se simte bine, vom crea motive autolimitative pentru a sta doar acolo. E normal, însă uită-te mereu mai departe de orizontul propriei tale minți și înțelegeri. Așa cum astăzi nu ai avea încredere în conștiința ta de acum câțiva ani, ce te face să crezi că poți avea totală încredere în cea de astăzi? Uită-te mult mai departe, joacă-te cu fiecare zi în parte, descoperă ce te face să râzi și mai ales de ce râzi și ce rol are râsul pentru tine.

Fă ceea ce-ți place și devino bun la acel lucru. Pentru a te integra și forma în societate, este necesar să fii cumva de folos celorlalți. Ține minte că poți să-ți alegi ce ai în jurul tău. Iar pentru a învăța cum, concentrează-te să-ți fii de folos ție. Deși ,,te face matur” în capul tău, evită să dai verdicte, pentru că te vor limita pe tine, caută să explorezi mai mult, pune întrebări multe și lasă răspunsurile să vină când vor.

Când ești tânăr și te simți neînțeles, caută adânc să vezi cât te înțelegi tu. Apoi, cu toate gândurile și puterile tale, mergi și explică lumii exact cine ești.

Doar tu vei putea să o faci.

Sărbători fericite, dragii mei!

A ales să se înscrie la Liceul Pedagogic atunci când vârsta din buletin i-a permis și să dea probele vocaționale. Tată îl dorea pădurar, el a vrut să fie învățător. Inspirat sau nu de alt membru din familia sa care deja studia la liceul cu profil pedagogic, cert e că de la acel moment până în clipa prezentă sunt patru decenii distanță de când învățătorul Cîrlig Marian se află în mijlocul elevilor. Este al lor cu același entuziasm cu care a început cariera didactică.

Distins cu premiul Merito pentru metodele pe care le-a îmbrățișat la clasă, pentru știința pe care a adus-o mai aproape de elevi și pentru adaptarea de care a dovedit de-a lungul experienței profesionale, nu se vede în alt loc considerând că meseria sa este o menire. Să-l cunoaștem!

Cu ce sentimente sau gânduri intrați în fiecare zi în clasă?

În fiecare zi, clasa îmi oferă lumea mea: o lume a inocenței, a unor suflete ce vin la școală cu drag și așteaptă ca școala să le ofere învățare și să le descopere minunile pe care ei le aduc zi de zi. Profesorii noștri ne spuneau că în momentul în care intri în clasă lași la ușa clasei toate problemele tale. Nu este simplu. Sunt, poate, puțin egoist. Am învățat să las totul la ușa clasei și să mă hrănesc și eu din exuberanța și fericirea lor. Am timp să mă gândesc la ale mele seara când ajung acasă. Am învățat că nu trebuie să-i atragem pe copii în visele și problemele noastre. Dacă ești un dascăl adevărat, încerci să te duci tu în visele lor (parafrazare din profesor universitar Dumitru Borțun).

Și noi, oamenii mari, învățăm de la cei mici, nu doar invers. Ce v-ați luat frumos pentru suflet de la ei? Pe ce se ghidează relația dumneavoastră cu elevii pe care îi ghidați?

Parafrazez iar, Dacă nu este dragoste și empatie, nu este nimic. Copiii pe care îi avem zi de zi în sala de clasă sunt adulții viitorului. Ce sădim, vom culege. Am învățat că nu sunt un mic „Dumnezeu” în sala de clasă. Copiii mei învață de la mine și eu învăț de la ei. Sunt doar un om ce o perioadă de timp le îndrumă pașii. Fiecare dintre elevii noștri poartă în sufletul lor o parte din noi (bună și constructivă sau o parte întunecată ce nu construiește).

Eu m-am schimbat după fiecare generație de elevi). Fiecare generație m-a făcut mai bun. Când spun mai bun, mă refer la suflet. De aici a venit și partea de update profesional. A fost un gest de respect și de recunoștință față de ei și o parte de construcție umană și profesională pentru mine. Când mă reîntâlnesc cu foștii ei elevi, văd părți frumoase din trecutul meu. Am învățat că un profesor nu predă doar conținuturi. Am învățat că alături de conținuturi se predă pe sine. Am învățat că elevii mei vor fi ceea ce sunt eu.

Ce am învățat? Am învățat inocența și bunătatea lor. Am învățat curiozitatea, creativitatea și gândirea lor critică. Am învățat din spontaneitatea lor. Am învățat să învăț de la copiii mei. Este așa de simplu și de frumos! Numai să ne lăsăm descoperiți puțin și să ne arătăm și noi sufletul așa cum o fac și ei. Copiii noștri ne simt. Simt când mimăm sentimente și profesie.

Dacă ar fi să faceți portretul clasei pe care o aveți în prezent, cum ar fi redat în câteva idei?

Este simplu și aici. Copii fericiți că vin la școală. Copii fericiți că au posibilitatea să întrebe. Copii fericiți că sunt respectați. Copii fericiți că încerc să duc învățarea către ei. 17 băieți și 7 fete. Fiecare cu minunile lui sau ei. Fiecare cu așteptări față de mine. Fiecare cu drag de a veni la școală și a descoperi încet-încet cum este învățarea. Fiecare cu personalitatea lui sau ei. 24 de oameni în devenire, 24 de caractere și un colectiv pe care îl construim. 24 de copii ancorați în gândire critică, în folosirea tehnologiei și resurselor digitale în învățare și în formarea gândirii computaționale (au trecut de la folosirea de resurse digitale la realizarea de resurse digitale).

Esența pentru clasa mea: EI SE PREGĂTESC PENTRU VIITOR.

Ce reprezintă pentru dumneavoastră meseria pe care ați îmbrățișat-o în viață?

La 14 ani, când m-am dus către Liceul Pedagogic (tata mă dorea pădurar), nu știam către ce mă îndrept. A fost un salt în necunoscut pe baza a ceea ce am simțit eu din exemplele pe care mi le dădea familia (impropriu zis exemple; erau discuții despre verișoara mea mult mai mare care era la Liceul Pedagogic).

Liceul Pedagogic mi-a construit temelia. Atunci, pe moment, nu am conștientizat acest aspect. Am descoperit mai târziu când îmi dădeam gradele didactice și eram în fața copiilor mei (elevilor mei). Nu am avut nevoie de mult timp să îmi dau seama că acele minuni ce vin în clasă au așteptări. Atunci mi-am dat seama că eu ajut la formarea lor și ei ajută la formarea mea. Au fost și sunt provocări zi de zi în acești 40 de ani. Au fost momente și sunt momente în care mă uit la ce se întâmplă în învățământul românesc și mă întreb de ce vreau să fiu altfel și nu mă rezum la a semna condica de prezență și atât. În secunda următoare vine instantaneu răspunsul: EI SUN VIITORUL, EI VIN ÎN PRIMA ZI DE ȘCOALĂ CU ATÂTEA AȘTEPTĂRI, EI AȘTEAPTĂ SĂ DUCI ÎNVĂȚAREA CĂTRE EI. EI AȘTEPTĂ DE LA DOMNUL ȚI DE LA DOAMNA (ai mei vorbesc de multe ori cu mine cu TU și îmi place așa de mult!)

Cum vedeți generația de acum prin ochii și inima dumneavoastră?

Fără să vrei (poate uneori chiar în subconștient) faci comparații între generații. Realizez mereu un aspect: fiecare generație este altfel; fiecare generație se formează într-un alt mediu social. Copiii ce vin la școală sunt alții din cinci în cinci ani la ciclul primar. Noi TREBUIE să fim altfel. Aceasta este menirea unui cadru didactic. Reiau ceea ce am mai spus. Nu îi ducem pe copii în visele noastre ci mergem noi în visele lor. Visele noastre nu se intersectează cu visele lor. Ale noastre sunt construcții pe experiențe din trecut și prezent. Visele lor reprezintă viitorul. Hai să mergem și noi către viitor!

Parafrazând din Ken Robinson (O lume ieșită din minți), ar fi o prostie când mergem cu mașina să privim numai în oglinda retrovizoare fără a privi în față prin parbriz și a încerca să ne imaginăm și să ne construim scenarii pentru ceea ce va fi după următoare curbă. Ața și cu demersul didactic și cu învățarea.

Dacă ar fi să mă conduceți spre perioada escapadei academice, cum ar suna povestea?

Escapada mea academică nu a fost o escapadă. A fost o muncă constantă. De fapt, eu mi-am continuat studiile universitare mult după absolvirea Liceului Pedagogic. Am făcut-o în momentul în care am simțit că este nevoie de mai mult decât pregătirea pentru gradele didactice. Am simțit că trebuie să îmi fac un update la tot ceea ce știu pentru că am o mare responsabilitate: copiii din fața mea.

Așa am descoperit când acum 20 de ani a intrat primul calculator în viața mea. Am realizat că acesta poate fi o parte din demersul didactic și din învățare și un element indispensabil în viitor. Rezultatul a fost un masterat didactic în tehnologia informației și comunicațiilor în educație la Universitatea București.

Un cadru didactic adevărat se pregătește mereu. Sunt ferm convins că peste 5 ani elevii mei vor fi altfel și îmi fac update permanent.

Doar în mediul rural ați lucrat?

Am avut posibilitatea de a lucra și în mediul urban, dar am ales să lucrez în școala care am absolvit clasele I-VIII. Nu mi-am dorit niciodată să plec de aici. A fost mereu o provocare și am simțit mereu că trebuie să dau înapoi școlii care m-a format. Știu ca-s patetic aici, dar așa am simțit eu. Având dublă calificare puteam să trec pe ciclul gimnazial pe disciplina Informatică și TIC. Sufletul meu a fost mereu de învățător. Acolo simt că pot oferi din ceea ce știu.

Eu vreau să construiesc temelii. Îi las pe alții să construiască pereții. Și în aceeași ordine de idei: a lucra în mediul rural este o provocare și o onoare pentru mine.

Ce-mi puteți spune despre școala unde aveți catedra? Cum o vedeți prin propriii ochi?

M-am gândit ce ar trebui să răspund aici. Cu proprii ochi o văd ca pe școala unde am absolvit ciclul gimnazial, școala unde am făcut primii pași în cariera didactică, școala unde m-am construit pe mine profesional, școala unde, deși eram coleg cu foștii mei profesori, îi salutam cu sfială, școala unde am fost director timp de opt ani.

Școala DE CARE ÎMI PASĂ.

Cine v-a insuflat dragostea față de copii?

Fiul nostru a venit pe lume în 1988. Am dus-o pe soția mea la spital la Oltenița cu un vecin pe 21 iulie. A doua zi, urcând treptele către salonul ei, m-am întâlnim cu un medic despre care știma că este acolo pe acea secție. I-am spus cine sunt, m-a privit și mi-a spus: ,,Domnul Cîrlig, să vă trăiască! Aveai un băiat”. Am mai urcat două trepte și mi s-au înmuiat picioare. Atunci am simțit cum se naște un sentiment nou în sufletul meu. Un sentiment minunat. Așa este și cu dragostea de copii. Îți dai seama imediat dacă ești pentru ei în clasă din prima. Dacă nu simți nimic și ești acolo în continuare, ești un mercenar. Doar atât.

Cu ce valori ați plecat în viață și doriți să le dați mai departe?

Voi răspunde foarte scurt: cinstea, cultura muncii, consecvența, respectul, empatia, dragostea pentru oameni.

De aproape trei decenii sunteți bucată din sistemul de educație. A fost un drum profesional liniar sau sinuos?

Sunt de patru decenii parte a sistemului de învățământ. A fost un drum profesional liniar. Nu a fost nimic sinuos. De la 18 ani sunt învățător. Asta am făcut mereu și pe această linie mi-am construit toată cariera profesională. Nu mi-am dorit niciodată să fiu altceva. Totul a venit de la sine și toată formarea mea profesională a fost în acest sens. Am știut mereu ce vreau și ce trebuie să fac pentru a fi un învățător care se duce în visele copiilor săi.

Doriți ca elevii să înțeleagă cât de importantă este educația. Credeți că este cea mai bună armă a lor în viață?

Nu am să fac apologia educației. Nu este cazul. DA. Educația schimbă societăți. Dacă ne dorim o societate mai bună în care să simțim că suntem respectați ca cetățeni, AVEM NEVOIE DE EDUCAȚIE!

,,Salutul cel mai folosit în satele noastre este, poate, „Doam­ne, ajută!“

În perioada 9 decembrie 2023 – 15 ianuarie 2024, la Timișoara, este deschisă publicului expoziția Rețeaua Memoriei – Identități, itinerarii și confluențe muzeale – eveniment realizat în cadrul celei de a X-a ediții a workshop-ului „Rețeaua Memoriei”.

„Prin Rețeaua Memoriei – Identități, itinerarii și confluențe muzeale prezentăm pentru prima dată, într-un spațiu și concept unitar publicului larg – atât cel timișorean, cât și vizitatorilor capitalei culturale – preocupările și proiectele instituțiilor și specialiștilor interesați de istoria comunismului. Aceste instituții cu profiluri și structuri administrative diferite, activează pe tot cuprinsul țării prin persoane cu ocupații și interese diverse, dar toate convergând spre un numitor comun: activarea, păstrarea și transmiterea memoriei recente” – precizează un comunicat al Muzeului Ororilor Comunismului în România.

Istoria Rețelei a început în 2015, când Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a lansat o structură neformalizată juridic, a majorității inițiativelor publice și private de prezervare și valorificare a locurilor de memorie, de organizare a spațiilor muzeale ce abordează perioada comunistă în România și Republica Moldova. Workshop–ul – evenimentul inaugural al proiectului Memorialului Revoluției din Timișoara, intitulat ‘1945, de la Marea Epurare – la Revoluția din 1989’ – este organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Memorialul Revoluției din 16-22 Decembrie 1989, Timișoara și Muzeul Ororilor Comunismului în România.

Actuala expoziție a fost concepută și dezvoltată de o echipă formată din: dr. Irina Hasnaș Hubbard, muzeograf – design de expoziție și grafica; arh. Adina Anghel și arh. Dan Ionescu – design mobilier expozițional; Rado Gino, președinte Memorialul Revoluției din Timișoara alături de Alexandra Groza, manager MOCR – coordonatori și Andreea Alexandra Dinu – responsabil comunicare. Poate fi vizitată de luni până vineri între orele 8:00-18:00, iar sâmbăta și duminica între orele 10:00-18:00, la Memorialul Revoluției din Timișoara, pe str. Oituz nr.2B.

Muzeul Ororilor Comunismului în România mai precizează în comunicat că își propune să devină un spațiu al memoriei victimelor represiunii comuniste și să păstreze vie amintirea suferinței lor prin următoarele două linii principale de acțiune: crearea de bază patrimonială și asigurarea de centre de documentare în parteneriat cu institutele de cercetare. Principalele activități vizează un efort susținut de consolidare a unei borne culturale și instituționale prin intermediul expozițiilor, evenimentelor, conferințelor, experiențelor imersive și mai ales a dezbaterii publice în vederea construirii unei imagini clare și obiective asupra traumelor suferite de către români în perioada 1945-1989. (https://www.mocr.ro/)

MEMBRII REȚELEI PARTICIPANȚI LA EXPOZIȚIE: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Exilului Românesc, Muzeul Ororilor Comunismului din România, Memorialul Revoluției din Timișoara, Muzeul Universitar din București, Muzeul Național de Istorie București, Muzeul Național Brătianu, Muzeul Crișurilor Oradea, Complexul Muzeal Arad, Muzeul Național de Arheologie Constanța, Muzeul Național al Literaturii, Casa Muzeelor Iași, Muzeul Național de Istorie din Republica Moldova, Complexul muzeal în aer liber în memoria victimelor represiunii politice, Mereni din Republica Moldova, Institutul de istorie ProMemoria din Chișinău, Muzeul de Istorie Avdarma UTA, Găgăuzia, Muzeul Județean Buzău, Muzeul Județean de Istorie și Artă – Zalău, Memorialul Iuliu Maniu, Bădăcin, Muzeul Amintirilor din Comunism, Brașov, Muzeul Marton Aron Harghita, Muzeul Cineastului Amator Reșița, Casa memorială a victimelor dictaturii comuniste din România, Muzeul Abandonului, Societatea Culturală Condiția Română, Petrila, Muzeul Mineritului din Petroșani, Muzeul Colectivizării, Tămășeni, Neamț, Centrul de Informare și Documentare privind regimurile totalitare, Casa memorială Gh. Gheorghiu Dej, Bârlad, Muzeul Consumatorului Comunist, Muzeul de Pânze și Povești, satul Mîndra, Țara Făgărașului, Brașov.

Sursă foto: timisoara2023.eu // mnir.ro

Realizat de membrii Victor Ovidiu Plutașu și Natalia Ilie

Coordonat de către prof. dr. Bogdan-Florin Romandaș

Dincolo de ușile bibliotecii…

În fiecare zi de școală, diverși tineri, cu propriile pasiuni, trec pragul sălii de lectură a colegiului, pentru diferite scopuri. Printre aceștia, se numără și câțiva elevi, de liceu și de gimnaziu, care se întâlnesc deseori, într-un colț al bibliotecii, pentru a descoperi misterele trecutului și pentru a comemora numeroase momente importante ale istoriei României, dar și ale celei universale. Aceia sunt membrii Clubului de Istorie „Alecu Aslan”, despre care sper că veți avea plăcerea de a descoperi cât mai multe povești.

Fondare și Performanțe

Pe 6 decembrie 2021, un grup de tineri elevi (format din Victor Ovidiu Plutașu, Andrei Marcu, Alex Andrișca, Ana-Maria Bucur și Andreea Vasilică), coordonat de prof. dr. Bogdan-Florin Romandaș, au pus bazele Clubului de Istorie din cadrul Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” Onești care, în ianuarie 2023, a luat titulatura de „Alecu Aslan”.

Acest club reprezintă produsul unei generații strălucite în domeniul istoriei, elevii acestuia participând an de an la Olimpiada Națională de Istorie (ONI): Victor Ovidiu Plutașu (Premiu I la ONI Târgu Mureș 2022 și participare la ONI Râmnicu-Vâlcea 2023), Alex Andrișca (Mențiune la ONI Târgu Mureș 2022) și Natalia Ilie (participare la ONI Râmnicu-Vâlcea 2023).

Conducerea Clubului de-a lungul timpului

Prima formulă a Conducerii, din Anul Școlar 2021-2022, a fost formată din președinta Ana Bucur, vicepreședinții Victor Plutașu și Andrei Marcu și secretarii Alex Andrișca și Andreea Vasilică. Mai târziu, în Anul Școlar 2022-2023, Conducerea a fost formată din președintele Alex Andrișca, vicepreședintele Victor Plutașu și secretara Ana Bucur. Din ianuarie 2023, reprezentanții actualei Conduceri sunt președintele Victor Plutașu, vicepreședinții Natalia Ilie și Andrei Marcu și secretarele Ana Bucur și Miruna Pelin.

Activitățile Clubului de Istorie

Pe lângă performanțe, Clubul de Istorie ia în considerare implicarea și munca în echipă. Orice sărbătoare comemorativă reprezintă un prilej de a organiza diverse activități educative și distractive, de la dezbateri și ateliere până la simpozioane și excursii (Atelierul limbilor uitate, depunerea unei coroane comemorative la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, la mormântul Marelui Domnitor Dimitrie Cantemir, patronal spiritual al școlii noastre) care nu doar că sunt formatoare de amintiri frumoase, dar contribuie și la promovarea colegiului nostru. Printre activitățile întreprinse până acum de club se numără…

1. Atelierele de vară

În vacanța de vară, Clubul de Istorie a avut inițiativa de a organiza o școală de vară pentru cei pasionați de misterele trecutului. La această sesiune de ateliere au fost prezente și câteva invitate de la universități și muzee din Bacău, București și Iași, care au avut plăcerea de a ne prezenta câteva aspecte importante ale fiecărei perioade istorice. Printre acestea se numără Cristiana (Chircu) Murariu, masterantă la Facultatea de Istorie a Universității din București, și doamna profesor Andreea Gabor, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

2. Concursurile Cantemir

În fiecare an, pentru elevii de gimnaziu ai școlilor din Onești și din apropiere, se organizează interactivele „Concursuri Cantemir”, la toate obiectele de studiu. În anul școlar 2022-2023, Clubul de Istorie s-a ocupat de organizarea Concursurilor de Istorie, având ca tematică viața lui Dimitrie Cantemir, reușind să transforme această responsabilitate într-un succes observat pe chipurile mulțumite ale participanților.

3. Hora Unirii

Se pare că, în ciuda vremii răcoroase de ianuarie, spiritul patriotic a luat amploare și la colegiul nostru! Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 a fost sărbătorită și anul acesta, de către toți tinerii cantemireni, printr-o voioasă Horă a Unirii.

4. Clubul de Istorie susține elevii basarabeni

În amintirea Unirii Basarabiei cu România, de la 27 martie 1918, clubul nostru a organizat, la Biblioteca „Marin Sorescu” a colegiului, o mini-petrecere cu tort și multă veselie, la care au fost invitați colegii noștri din Republica Moldova, care au ales să-și petreacă anii de liceu la noi. Evident, toți tineri prezenți la eveniment, inclusiv cei basarabeni, s-au bucurat de această reuniune, dar și de mult așteptatul tort de ciocolată!

Cu toții avem o datorie: să promovăm valorile noastre naționale și europene, precum iubirea de patrie, combaterea discriminării, incluziunea socială și respectarea diversității culturale și lingvistice. Facem parte cu toții parte din același întreg al societății umane, fiindcă oamenii ar trebui să-și urmeze pasiunile. Acestea ne vor face mai fericiți decât orice altceva (Elon Musk).

”Vasul cu îndrăgostiți” este un obiect de artă ce datează din Eneolitic – Cultura Gumelnița, unic în lume. Poate fi văzut la Muzeul Județean Giurgiu, o vizită aici fiind un bun prilej pentru a descoperi preocupările spirituale ale oamenilor preistorici printr-o călătorie în timp, în urmă cu peste șase mii de ani.

“Pe cât de mici sunt orașul și Muzeul Județean Giurgiu pe harta culturală a lumii, pe atât de mare este anvergura Vasului cu îndrăgostiți – o adevărată comoară care ne poartă în istorie, în cele mai vechi timpuri”, spun cei de la muzeu.

Vasul este din lut, de dimensiunile unei străchini medii, de aproximativ 20 de centimetri în diametru. Prezentarea postată pe site-ul muzeului, descrie vasul ca fiind decorat cu motive geometrice, reprezentate prin șiruri de romburi și triunghiuri, pictate în culoare albă pe fond roșu-cărămiziu. În centrul vasului, la interior este aplicată o pereche de statuete antropomorfe, așezată pe un fel de băncuță. În timp ce brațul drept al bărbatului este așezat pe pântec, cel stâng, mai lung, este poziționat după gâtul statuetei feminine. Cu dimensiunea puțin mai mare decât statueta feminină, cea masculină este modelată simplu și acoperită în culoarea albă, având ca decor o bandă roșie în zona abdominală. La rândul ei, statueta feminină are caractere faciale simple: nasul reliefat, nările figurate prin două împunsături, iar gura este reprezentată printr-o incizie. Pe corp și brațe sunt trasate linii roșii și albe, iar pe picioare se observă o spirală pictată cu aceleași culori. Gestul protector al bărbatului de a-și petrece brațul stâng pe după gâtul statuetei feminine ar putea fi expresia stărilor sale sufletești și a valorilor universului său interior.

”Trebuie să amintim (…) că pe aceste terase ale Dunării locuirea e atestată încă din mileniul X Î.Hr., deci avem 12 mii de ani pe acest segment și avem dovezi extraordinare ale faptului că cei care locuiau, fie că era temporar sau permanent, în aceste zone aveau preocupări spirituale”, a declarat pentru Agerpres, directorul Muzeului Județean Giurgiu, Gabriel Dumitru.

Vasul cu îndrăgostiți a fost descoperit în anul 1975 pe șantierul arheologic Sultana Malu Roșu și e datat în anii 4.300 – 4.100 Î. Hr. „Acesta reprezintă, din punctul meu de vedere, ca și concept istoric, o creație similară ‘Gânditorului de la Hamangia’. Vorbim de un vas ritualic, tronconic, cu două statuete antropomorfe, practic sunt un bărbat și o femeie în mijlocul acestuia. Este foarte probabil ca vasul să fi fost folosit la ritualul de căsătorie. Bărbatul este în poziția șezut, exact cum spuneam, corespondența cu ‘Hamangia’ ”, explică Gabriel Dumitru. ”Privind acest vas ajungem să ne punem întrebarea: cât de preistorici erau oamenii preistorici, pentru că, dincolo de acel braț al bărbatului care îmbrățișează femeia oferind protecție, pentru spirala desenată în interiorul acestuia, am putea să facem o comparație cu modul în care se învârt astrele”, a arătat Gabriel Dumitru.

Potrivit site-ului Muzeului Județean, combinația plastică impresionează prin ineditul ei, în sensul că nu-și găsește analogii în nicio altă cultură din neolitic. Perechea antropomorfă plasată în mijlocul vasului alături de motivul spiralei și de colorit pot fi privite ca substitute ale Pomului vieții și ale axului lumii (axis mundi), sugerând ideea de viață și reînnoire periodică, se mai apreciază pe site-ul Muzeului giurgiuvean.

”Culoarea roșie s-a păstrat după atâția ani, e ceva foarte interesant, gândiți-vă că la momentul cu pricina nici nu se punea problema să existe roata olarului sau să știm că aveau pigmenți pentru colorare. Acea culoare roșie ne duce cu gândul la un amestec din oxid de fier. Motivele geometrice seamănă cumva cu o frunză de salcie sau de dafin, dar cel mai probabil de salcie pentru că, fiind descoperit pe malul Dunării, este cel mai propice mediu pentru acest tip de arbore, iar reprezentarea cu pricina, din punctul meu de vedere, o spun aici ca istoric, nu ca director al Muzeului, face exact referire la acea uniune pe care noi o trăim cumva, acum, în familia tradițională. Adică, eu, bărbatul, te protejez pe tine, de aceea brațul meu stâng cumva e mai mare, vine să înconjoare, să protejeze femeia tocmai pentru că spirala aceea va naște ceea ce ne va duce mai departe moștenirea, și anume copiii noștri. Nu s-a mai găsit așa ceva în zona bazinului Dunării, iar asemenea vase ritualice ar mai fi pe undeva prin America de Sud, însă acolo deja vorbim despre civilizații care transcend perioada preistorică și sunt situate cumva prin Evul Mediu”, a explicat directorul Muzeului Județean Giurgiu.

”Vasul cu îndrăgostiți”, descoperit aproape întreg – în reconstituire se vede că doar câteva bucăți au fost sparte, restul vasului fiind aproape în întregime original – a fost în expoziții în întreaga lume, inclusiv la Londra, la Tokio și în SUA.

Sursă foto: muzeulgiurgiu.ro // Muzeul Teohari Antonescu Giurgiu

Potecile pe care vor păși copiii noștri vor avea obstacole pe ele. Și mari și mici.

Și treaba noastră este să îi pregătim pentru aceste obstacole.

Nu! Niciodată nu vom alerga în fața copiilor pentru a netezi drumul!

În calitate de părinți, adesea suntem tentați să eliminăm orice obstacol din calea copiilor noștri pentru a le asigura o călătorie lină și lipsită de probleme.

Este important să ne reevaluăm rolul. Nu este treaba noastră să le netezim mereu calea sau să le ușurăm drumul, ci să îi învățăm cum să facă față dificultăților de pe drum.

Da, avem un rol important, noi, părinții!

Să îi învățăm să dobândească reziliența!

Eliminarea tuturor obstacolelor din viața copiilor nu îi pregătește pentru realitățile vieții. Dimpotrivă, treaba părinților este să îi învețe să fie rezilienți. Confruntarea cu dificultăți și obstacole îi ajută să-și dezvolte abilitățile de adaptare și să înțeleagă că eșecurile nu sunt sfârșitul, ci oportunități de creștere.

E timpul să îi învățăm să fie independenți!

Un alt aspect important este dezvoltarea independenței copiilor. Ține tot de noi, de părinți, când și cât îi îndemnăm să și-o însușească. Părinții trebuie să ofere copiilor instrumentele necesare pentru a-și gestiona propriile provocări și a lua decizii responsabile. Învățând cum să facă față dificultăților, copiii devin mai independenți și capabili să-și conducă viața în mod conștient. Și asta e cea mai mare dorință a noastră, așa e? Să știm că se vor descurca în lumea asta mare!

Să îi învățăm să fie responsabili!

Dificultățile oferă o oportunitate excelentă de a învăța responsabilitatea. Părinții pot încuraja copiii să își asume propriile acțiuni și să găsească soluții pentru provocările lor. A învăța să facă față consecințelor deciziilor lor îi pregătește pentru responsabilitățile vieții adulte.

Dezvoltarea creativității în rezolvarea problemelor

Atunci când copiii se confruntă cu dificultăți, este momentul ideal pentru a dezvolta creativitatea în rezolvarea problemelor. În loc să le oferim soluțiile, părinții pot încuraja găsirea de modalități inovatoare și creativă de a depăși obstacolele. Tu ce crezi că e de făcut? Cum te gândești să faci de data asta? Iată întrebări care îi ajută pe copii să găsească propriile soluții optime!

E timpul să îi învățăm să își cunoască emoțiile și să dezvolte empatie

Dificultățile oferă oportunități de a înțelege și gestiona emoțiile. Părinții pot juca un rol esențial în a-i învăța pe copii să își exprime sentimentele și să dezvolte empatie față de ceilalți care se confruntă cu dificultăți similare. Am fost și eu pe drumul acesta! Nu este ușor, însă este posibil să ducem totul cu brio la bun sfârșit!

Ne temem de nou și nu de capacitatea noastră de a trece de orice obstacol.

Este esențial ca părinții să conștientizeze că treaba lor nu este să elimine fiecare piedică de pe drumul copiilor lor. Rolul lor fundamental este să îi învețe cum să facă față dificultăților, să crească, să învețe și să se dezvolte. În acest fel, părinții contribuie la formarea unor adulți rezilienți, independenți și pregătiți să înfrunte provocările cu încredere.

Nu mică ne-a fost bucuria când am primit săptămâna trecută desenele elevilor clasei a IV-a A de la Școala Federico Garcia Lorca din București. Dascălul lor, profesor de pictură Nicoleta Nicolescu, le-a vorbit despre rubrica din Matricea Românească, ,,Desenele lui David” și despre îndemnul lui David Ioan Bulboacă: ,,Dragi copii, eu vă spun să vă urmați dorința de a desena așa cum vă doriți! Dezvoltați-vă talentul și experimentați tot ce vă animă imaginația!”

Nici una, nici două, talentații copii și-au suflecat mânecile și s-au hotărât să ne dăruiască desene fermecate, care surprind peisaje de iarnă.

În plus, fiecare a dorit să împărtășească cititorilor Matricei, dar și lui David, ce înseamnă desenul și arta pentru ei:

,,Pentru mine, arta înseamnă lucrul fără de care nu mi-aș putea exprima emoțiile în lucrurile făcute de mâna mea…”, ne spune Rareș C.

,,Liniștea și bucuria! Asta înseamnă desenul pentru mine!” mărturisește Rebeca Maria C.

,,Un mod de exprimare extraordinar… asta simt când desenez”, ne scrie Maria Francesca L.

,,Arta mă inspiră, da!” exclamă Andrei Călin U.

,,Prin desen îmi arăt cel mai bine gândurile…”, ne spune Andrei Cristian N.

Andrei P scrie: ,,Gândurile mele creează desenele mele”

,,Când desenez sunt creativă… tot ce îmi trece prin cap se transformă în ceva frumos”, arată Ana N.

,,Desenul e culoare, desenul e bucurie!”, Teona U ne scrie.

Miruna Maria B spune: ,,Creez artă desenând… e un mod de a scăpa de stres, de a îmi lăsa imaginația să prindă contur…”

,,Când desenez simt: încredere, iubire, curaj, frumusețe!” mărturisește Ema Z.

,,În desen surprind iarna, dar și bucuria mea!” zâmbește Alin Ș.

,,Cu gândul meu, prin mâna mea, desenul prinde contur…” scrie Alexandru E.

,,Desenând iarna surprind un spirit jucăuș și fericit!” spune Marian M.

,,Desenul? -se întreabă Alexia B.- o viziune creată de imaginație!

,,Desenul nu e creat de mine, ci de emoțiile mele” scrie Sebastian T.

,,Desenul mă exprimă pe mine, ca persoană!” gândește Irina C.

Antonia C. mărturisește: ,,Când creez artă îmi arăt gândurile personale”

,,Arta e deopotrivă relaxare și concentrare!” spune Sara B.

,,Arta?- se miră Sofia Elena F.- e o bucată din inimă!”

Dalyana T. surâde: ,,…sunt mândră când pot să îmi exprim sentimentele desenând, când creez artă…”

,,Arta dezvăluie creativitatea…și, desigur, e un hobby relaxant” realizează Sabrina D.

,,Arta? Desigur, emoție și creativitate la un loc”, răspunde Ștefan A.

Alessia R. este vehementă: ,,Lumea înseamnă artă….peste tot!”

,,Pictura mă ajută mereu să mă descarc, mă ajută să mă pot concentra pe gândurile mele…” scrie Miruna Ș.

,,Arta este pasiune, bucurie, mândrie atunci când lucrurile se întruchipează cum doresc eu…” spune Anamaria E.

,,Aș desena în fiecare zi… este activitatea mea preferată!” recunoaște Rareș D.

,,Primul artist a fost Dumnezeu, ne-a modelat după chipul și înfățișarea Sa”, povestește profesorul și artistul Nicoleta Nicolescu.

,,Noi îi continuăm munca, actul creației. De aceea copiii noștri sunt atât de buni creatori, ei vin deja învățați!

Eu doar ascult și admir ce au de spus…”

Și noi admirăm ceea ce au povestit în culoare talentații pictori!

,,Desenele lui David” îi așteaptă pe copii să se povestească lumii în imagini grăitoare!

Tema plastica: monocromie, culori reci.

Subiectul: ,,Iarna- peisaj”.

S-au folosit trei tehnici: tehnica simetriei prin îndoire și presare, tehnica stropirii și tehnica aplicării de pată picturală în planuri de vedere pentru redarea adâncimii.

Găsirea direcției în viață este o treabă foarte serioasă. Este una atât de serioasă încât te poate pune pe tine, ca om, la extreme. Ori alegi să duci o viață profesională plină de împliniri, ori ai o traiectorie care, din punct de vedere profesional, nu îți oferă nicio satisfacție și te mai lasă și cu o părere „neadecvată” despre capacitățile tale.

Învățătoarea Alina Hoară spune despre meseria pe care a îmbrățișat-o în viață că e o menire. Nu simte că merge la serviciu, chiar dacă uzura psihică, cu siguranță, își pune amprenta peste ea. Când nu e la școală printre elevi, e la Științescu Hub, acolo unde susține ateliere de robotică. Când nu e printre roboței, scrie proiecte pentru asociație, caută sponsori. Să-i dăm cuvântul!

Ce înseamnă pentru dumneavoastră meseria pe care ați îmbrățișat-o în viață?

Meseria mea este de fapt o menire. Nu simt că am un job, un loc de muncă…sunt eu care fac ceea ce pot, cât pot mai bine pentru a îndruma elevii în procesul lor de formare. A fi învățător înseamnă pentru mine a fi eu însămi 😊. Nu aș ști să trag o linie, să separ timpul. Învățător ești tot timpul: dimineața pui în practică tot ceea ce ai gândit, ai pregătit după-masa anterioară. Seara te gândești dacă ai procedat corect, dacă ai atins tot ce ți-ai propus, te frustrezi când nu îți iese ceva, alteori te bucuri de reușitele tale, ale elevilor. Nicio generație nu seamănă cu cealaltă și nici eu nu aplic aceleași metode. Clar am o programă după care mă ghidez, dar am o libertate în predare în a-mi alege metodele, mijloacele de îndrumare a elevilor. Să fii învățător e o mare provocare, este solicitant dar ai și multe satisfacții, ai parte de multă iubire dar și supărări, ca într-o familie.

Cum sună povestea frumoasei escapade academice?

Simțeam că mă plafonasem, doream să mă pregătesc și mai bine, aveam nevoie să mă școlesc din nou….Am avut șansa să aprofundez mai bine problemele cu care se confruntă copiii atipici și astfel am ajuns să lucrez cu o mică parte din ei.

Sunteți bucată din sistemul educațional românesc. Ce vă dă frumos pentru suflet rolul pe care îl aveți lângă copii?

Reușitele elevilor, inițiativele lor mă bucură cel mai mult. Mereu mă întreb eu la ce le mai folosește școala elevilor din ziua de azi. Încerc să le arăt mereu ce impact au gesturile lor, comportamentul lor asupra comunității. Școala nu se termină când sună clopoțelul la ultima oră. Școala reprezintă un model. Fiecare învățător are personalitatea lui, pasiunile lui care, într-o oarecare măsură, au un impact asupra elevilor. Încerc mereu să le arăt cât de mult bine pot face, deși sunt mici și mă bucură disponibilitatea lor în a se implica în proiecte sociale, în a dezvolta proiecte care să vizeze binele celor din jur. Mă bucur enorm când găsesc părinți care rezonează cu ideile mele și facem o echipă bună, când vin și ei cu idei și le punem în aplicare împreună.

Când era fetița Alina acasă? Se juca cu păpușile, intra des în ipostaza unui cadru didactic? Îi plăcea acest joc de rol?

Nu mă jucam cu păpușile prea mult. Stăteam mult pe afară și ne jucam noi copiii între noi. Îmi plăcea să îmi fac păpuși, stăteam la bunici, mergeam cu părinții la lucru. Aveam multe activități și nu îmi amintesc să mă fi jucat de-a învățătoarea. Am descoperit cât de mult îmi place această meserie fiind învățătoare.

Ați ajuns „mare” și vă jucați cu roboții. Care este povestea cu lego? Cum a luat naștere?

Chiar îmi place să mă joc cu roboții, și îmi reproșez că nu am timpul necesar să aprofundez treaba asta. Îți ia mult timp să cauți tutoriale, să înveți să programezi roboții, apoi să cauți metode, cum să le explici elevilor. În 2006 am avut ocazia să particip la un workshop organizat de ESA ( European Space Agency) în Bruxelles și acolo am învățat cum se utilizează roboții în orele de la școală. De atunci am tot urmărit kiturile educaționale de la LEGO. În 2016 am făcut echipă mai mulți profesori și cu ajutorul Fundației Comunitare Sibiu, prin Fondul Științescu a luat naștere Științescu Hub- un spațiu dedicat științelor exacte și astfel am intrat în lumea ONG-iștilor care scriu proiecte, atrag finanțări pentru a dezvolta proiecte educaționale ( în cazul meu) gratuite pentru comunitate.

Ce este Științescu Hub? Atunci când nu dau de dumneavoastră la clasă, vă găsesc la clubul de robotică, să înțeleg?

Dimineața sunt la școală, apoi merg la hub. Aproape în fiecare zi am cursuri de robotică fie în hub, fie în școlile unde sunt chemată sau fac pregătire cu copiii care participă la competiții de robotică. Când nu am cursuri, scriu proiecte pentru asociație, caut sponsori.

Științescu Hub este o asociație non-profit înființată de mai multe cadre didactice și oameni implicați în sfera educațională.

Ce abilități se dezvoltă copiilor prin această activitate?

Robotica este un domeniu de viitor, în plină expansiune, iar copiii nu puteau pierde startul în a învăța să construiască și să programeze roboți. Viitorul devine tot mai tehnologizat, iar școala parcă tot mai ancorată în trecut. Dacă ne uităm la programa actuală la ciclul primar nu există disciplina informatică, TIC sau ceva de genul. Există opționale susținute benevol de unii învățători. Nu s-au alocat fonduri pentru astfel de materiale. Noroc acum cu fondurile PNRAS sau PNRR care permit achiziția de kituri de robotică. Cunosc multe școli din rural care au achiziționat astfel de materiale. Nu știu exact cât se lucrează cu ele, dar este un bun început. Elevii sunt consumatori zilnici de tehnologie, stau pe telefoane și alte device-uri, dar noi prin aceste kituri îi învățăm ceva util. Le dăm ce le place lor, tablete, piese lego apoi îi învățăm programare, limbaje vizuale de programare, mai ales la ciclul primar apoi treptat utilizăm Scratch, Python, C++. Construim roboți utili, îi învățăm să exploreze comunitatea, să caute soluții la problemele cu care se confruntă oamenii. Prin testarea roboților, copiii își dau seama ce greșesc, învață din greșeli, remediază. Inovează și iar testează, colaborează între ei, fac echipă și schimb de idei, își dezvoltă gândirea critică, motricitatea, creativitatea, atenția distributivă, răbdarea, capacitatea de concentrare.

Cu ce set de valori doriți să plece în viață elevii dumneavoastră?

Încerc eu să le fiu un exemplu, să îi învăț să aibă răbdare în primul rând, să fie perseverenți, să nu răspundă cu violență la violență, să fie activi în comunitatea lor, să ia atitudine ori de câte ori consideră că sunt neîndreptățiți, să își ajute semenii, să dea mai departe tot ceea ce ei au învățat. Să fie onești și sufletiști, înțelegători.

Dacă ar fi să faceți portretul clasei de anul acesta, ce cuvinte ați așeza pe foaie?

Elevii mei sunt mici, sunt în formare, acum descoperă ce puteri au, acum își afirmă personalitățile și încerc să le temperez anumite porniri și să le dezvolt alte aspecte care sunt timid reprezentate. Băieții mei vor să își arate forța, de ce sunt capabili ei și eu încerc să îi învăț să își conserve energia, să o utilizeze treptat 😊… facem fapte bune împreună, ne mai certăm, ne împăcăm, râdem și plângem împreună… ne mai cad și dinții, învățăm să scriem și si să citim.. suntem la început de drum.. explorăm tot ce se poate.

Despre școala în care predați, ce ați putea spune?

Este o școală vocațională. Este o școală, un liceu de artă care cuprinde două secții: muzică și artă ( desen, sculptură, grafică), cuprinde toate ciclurile de învățare primar, gimnazial și liceal. Sunt elevi care după ore încep studiul de profil, au 2 ore săptămânal de instrument, ore care se fac unu la unu cu profesorul de specialitate. Au alte 2 ore în plus de teorie muzicală. An de an de Crăciun și de Paște avemun concert al școlii care se ține la Filarmonnica din Sibiu. Cu această ocazie și elevii de la secția plastică își expun lucrările. Este o școală în care orele de matematică au în fundal melodii clasice, zilnic pe holuri se aude muzică clasică, un pian, o vioară care repetă.

În 2016 ați primit titlu de profesor Merito. V-a responsabilizat?

Clar te și responsabilizează, dar este și o confirmare că ceea ce faci este bine și că trebuie să continui. Îmi place Comunitatea Merito căci este una vie, efervescentă, mereu se întâmplă ceva nou, valoros pentru educație, colegi care organizează forumuri, ateliere, suntem mereu pe drumuri și mergem unde suntem chemați să împărtășim experiențele noastre de la clasă.

Ce proiecte ticluiți în perioada aceasta?

Anul acesta am înființat alături de alte colege învățătoare, Asociația Învățătorilor din Sibiu. Prin această asociație organizăm lunar câte o activitate dedicată profesorilor, sau elevilor, ori părinților. Tocmai am aflat că s-a aprobat proiectul propus de mine și colegii mei de la Științescu Hub și Liceul de Artă. Este un proiect care își propune să utilizeze banii primiți de la Fondul Științescu gestionat de Fundația Comunitară Sibiu pentru a le oferi elevilor ateliere despre marile descoperiri ale lumii, despre evoluția motorului și despre inovații ce vor schimba lumea. Îmi pregătesc atelierele pentru forumurile la care vor participa în februarie și martie, prin Comunitatea Merito. Pregătesc copiii atipici și tipici pentru competiția de robotică First Lego League din februarie și împodobesc acasă bradul 😊

REAL LIFE PODCAST este un concept unic dezvoltat în zona Moldovei, cu scopul de a reuni oamenii care vor să trăiască stări de spirit puternice, într-un spațiu real, la Ateneul Național din Iași, un loc emblematic pentru cultura și istoria orașului.

Cu prilejul celei de-a treia aniversări a podcastului Ideaticu’, pe 17 februarie 2024, organizăm o experiență inedită alături de 3 invitați de calibru din cadrul podcastului online: Paul Olteanu, Mirela Retegan și prof.univ.dr Dumitru Borțun, unul din cei mai iubiți profesori din România.

Dialogul se mută din podcastul online în realitate

Va fi o întâlnire deosebită, un podcast în viața reală, unde dialogul se mută din spațiul virtual în realitate, iar emoțiile și trăirea reală vor fi vedetele în cadrul acestei (re)uniri de suflet, pentru suflet.

”Real Life Podcast” vizează să fie un refugiu de la haosul tehnologic, punând accentul pe esența umană și conexiuni reale între oameni.

Emoția va fi vedeta absolută

În ”Real Life Podcast” aducem emoția în prim-plan, în viața reală, o facem vedetă absolută și să ne reamintim că empatia, compasiunea și dragostea sunt forțele care ne unesc cu adevărat.

Ne propunem să accesăm instrumentele care ne pot ajuta să creăm punți între oameni, deși avem perspective și viziuni diferite de viață.

Ce vei primi concret?

Concret, vei participa la 3 sesiuni de interviuri diferite: cu Paul Olteanu, creatorul celui mai ascultat podcast de dezvoltare personală din România MindArchitect, Mirela Retegan, fondatoarea fenomenului Gașca Zurli și domnul profesor Borțun, doctor în filosofie și unul din cei mai apreciați și urmăriți profesori din România.

Iar asta nu e tot.

Împreună cu colega mea, Carmen Teodorescu, vom modera o dezbatere de la inimă la inimă cu cei 3 invitați pentru a afla de ce nu vedem lumea așa cum este ea, ci așa cum suntem noi. Ne propunem să identificăm o serie de instrumente pentru a construi punți între oameni, cu perspective și viziuni diferite asupra vieții.

În plus, în timpul pauzelor de socializare, Ina Cristea va susține momente artistice (pian, saxofon și voce) care să-ți transmită emoțiile unei experiențe cu adevărat memorabile.

Și dacă te gândești că experiența ta se va limita doar la asta, ei bine, nu e așa.

Între momente, ai posibilitatea:

✔️ Să socializezi cu ceilalți participanți;

✔️ Să-ți faci prieteni noi;

✔️ Să faci networking cu speakerii;

✔️ Să faci fotografii și să primești autografe;

✔️  Să rămâi cu o amintire palpabilă datorită cabinei foto cu recuzită de la Cufărul cu Amintiri.

De asemenea:

✔️ Vei primi gratuit apă, cafea, ceai & mini croissante de la prietenii de la Cafenescu;

✔️ Primești 30% discount dacă vrei să-ți faci cont pe 1 an pe platforma Mindarchitect.ro ca să ai acces la conținutul premium de acolo;

✔️ Ai posibilitatea să adresezi live întrebări invitaților;

Iar dacă alegi să cumperi biletul VIP, ai în plus, pe lângă cele de mai sus:

✔️ Un ecuson ideATIPIC VIP, ca să fii ”ideATIPIC” în mulțime;

✔️ Acces gratuit la un workshop live online despre Process Communication Model (model de comunicare folosit de NASA), în valoare de 50 EURO, susținut de Carmen Teodorescu.

✔️ Acces exclusiv la înregistrarea sesiunilor.

✔️  Loc în primele rânduri ca să simți energia evenimentului la intensitate maximă.

De asemenea, 5% din încasările de la partenerii noștri le vom redirecționa către Asociația Toți Pentru Unu, care au ca obiect de activitate educația copiilor care nu au posibilități materiale.

Te așteptăm alături de noi într-o experiență în care emoția, cunoașterea și știința vor coopera pentru ca inima și mintea ta să culeagă toate roadele.

Informații și bilete pe www.vladgafencu.ro și pe pagina de Facebook Ideaticu’.

Organizatorii acestei experiențe inedite sunt Vlad Gafencu, alias Ideaticu’ și Carmen Teodorescu de la Soft Education.

În fiecare primăvară, pe 23 aprilie, de sărbătoarea Sfântului Gheorghe, păstorii își pregătesc turmele de oi pentru drumul spre munte, unde caută iarbă abia crescută. Apoi, după circa 4 luni, grupurile de ciobani fac drumul înapoi cu animalele lor spre câmpie, pentru ca acestea să fie mai protejate de gerul iernii ce urmează. Vorbim despre transhumanță sau mutarea sezonieră a animalelor, un obicei cu rădăcini adânci, datând încă din perioada dacilor și a romanilor și care, în pofida schimbărilor sociale și tehnologice, a supraviețuit și s-a transmis din generație în generație.

Urcarea și coborârea la munte a animalelor sunt marcate cu festivaluri. La acestea, lumea petrece în costume populare și mănâncă tocan. Adică o mâncare tradițională, aflată pe lista produselor protejate, pregătită din carne de oaie lăsată să fiarbă la foc mic, timp de câteva ore, în propria grăsime și fără a i se adăuga alte condimente în afară de sare.

Ce aduce cu sine includerea transhumanței în patrimoniul imaterial UNESCO? Înseamnă că obiceiul de strămutare a turmelor – care are o importanță economică, dar și socială și culturală – ar urma să fie protejat și de către autorități. Impactul ar urma să se resimtă și în valorificarea produselor tradiționale obținute din lapte și brânză, precum și în dezvoltarea unor meserii pe cale de dispariție, precum cojocăritul și prelucrarea lânei.

Ministerul Culturii explică într-un comunicat că dosarul Transhumanța a fost unul multinațional, demersurile fiind susținute de România și de alte state din Europa – Albania, Andorra, Austria, Croația, Franța, Grecia, Italia, Luxemburgul și Spania. Cercetarea de teren, care a demonstrat existența în prezent a rutelor active de transhumanță în diferite zone din țara noastră, a fost realizată de cercetătorul Lucian David de la Institutul de Etnografie și Folcor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române și de profesorul Iulian Vlad de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. De asemenea, au oferit informații și au susținut acest demers asociații de crescători de ovine din țară, precum Federația Oierilor de Munte din România sau Asociația Crescătorilor de Ovine „Corbii de Piatră” din județul Argeș.

Potrivit https://ich.unesco.org/, transhumanța modelează relațiile dintre oameni, animale și ecosisteme. Aceasta implică ritualuri și practici sociale comune, îngrijirea și creșterea animalelor, gestionarea terenurilor, pădurilor și resurselor de apă, precum și a pericolelor naturale. Astfel, transhumanța contribuie la incluziunea socială, îmbunătățirea identității culturale și a legăturilor dintre familii, comunități și teritorii, contribuind, în același timp, și la atenuarea fenomenului depopulării satelor. În timpul transhumanței, ciobanii împărtășesc tradiții, povești și cântece, întărind legăturile comunitare și contribuind la transmiterea valorilor culturale. Transhumanța joacă, de asemenea, un rol crucial în conservarea mediului. Prin mutarea turmelor între diferite tipuri de pășuni se evită supraexploatarea unor zone specifice, contribuindu-se astfel la menținerea biodiversității și a echilibrului ecologic.

România este singura țară carpatică participantă în acest dosar și aduce astfel la cunoștința comunității internaționale valoarea de moștenire culturală și naturală a Carpaților românești, spațiu în care omul și natura au trăit mereu în armonie. Cu această nouă înscriere, România are zece elemente în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial a umanității, între acestea numărându-se ritualul călușului, doina sau mărțișorul.

Prin protejarea și promovarea Transhumanței, România se raliază, alături de partenerii din dosar, strategiilor curente ale Organizației Națiunilor Unite pentru dezvoltare sustenabilă.

Sursă foto: Alexandru Antoniu – Album general al României: compus din 300 tablouri reprezentând monumentele istorice și contimporane, posițiuni pitoresci, Domeniul Coroanei și costume naționale cu descrierea istorică și pitorească, Dresden, C. G. Röder, 1901-1904, Domeniu public și Brașov Metropolitan

Să ne întrebăm, cu sinceritate, cine suntem

Unul dintre exercițiile elementare pe care trebuie să le facem cu noi înșine este să ne întrebăm, cu multă sinceritate, cine suntem.

Și dacă trecem printr-o perioadă mai calmă și stabilă și reușim să fim mulțumiți de răspunsul pe care îl formulăm, noua întrebare ce este menită să ne preocupe este: cum de suntem cine suntem și cum am ajuns să fim această persoană? La aceasta din urmă cred că niciodată nu vom putea lua totul în considerare și că mereu, fie o sferă, fie o intersecție a vieții noastre va fi omisă din calcul.

Mediul ne poate determina, măcar pe termen scurt, o mare parte din comportament, gândire, idei și obiective – iar toate acestea, putem fi de acord că ne definesc.

Când punem laolaltă lucrurile care ne definesc: ce gândim, cum ne organizăm, în ce credem, ce dorim, cine vrem să ajungem și cu cine vrem să ne petrecem timpul, cum ne comportăm și ce vorbim cu diferite tipuri de persoane, realizăm că multe dintre acestea sunt și vor fi influențabile.

Am căutat să înțeleg ce pot să fac pentru avea control și siguranță mai mare asupra a ceea ce fac și dacă sunt mulțumit de gândirea mea în toate momentele relevante pentru mine. Iată ce s-a așezat:

Mediul și oglindirea acestuia în noi toți  

Astăzi, cred cu tărie că mediul nostru are puterea de a ne defini într-o măsură considerabilă. Totodată, sunt convins că suntem total în măsură să modelăm mediul în favoarea noastră.

Dacă ne-am întreba vreodată la ce se rezumă autenticitatea noastră și mai ales, cât de rezistentă este aceasta, răspunsul ivit ne-ar arăta că mediul este cel ce pune peste toate amprenta.

În spațiu. Un spațiu.

În primul rând, forma spațiului are forța de a ne determina comportamentul: de la forma camerei, la ornamente, la înălțimea și grandoarea acesteia, la cât de închis sau deschis este . Fiecăruia ne va prii spațiul ce rezonează cu noi.

Mediul ne va modela așteptările, gândurile și dialogul. Dacă suntem entuziasmați pentru că suntem acolo, atitudinea ne va fi deschisă și vom fi văzuți foarte bine de ceilalți. Reticența, evident, ne va încetini, ne va deghiza, ne va face de nerecunoscut.

Întrebuințarea bună a locului este la fel de importantă și o putem folosi în favoarea noastră. Bibliotecile, sălile de studiu impozante, birourile cu o anumită lumină pot oferi un sentiment de claritate și siguranță. Pentru mine, acestea au fost locuri în care știam că trebuie să execut ceva anume și apoi să plec mai departe. Mi-am găsit concentrarea cea mai bună în zumzet, puncte de intersecție, locuri cu veritabilă rezistență la schimbare. Probabil unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face este să ne punem în locuri noi, mereu, și să ne analizăm starea; pentru mine a fost, clar, un experiment foarte bun!

Explorând în profunzime impactul relațiilor sociale

Vorbim deseori despre cum suntem modelați de mediul nostru social, dar cât de adânc pătrund aceste influențe în țesătura vieților noastre? Așteaptă-te la o călătorie în lumea relațiilor și la o descoperire a acelor conexiuni subtile ce devin piese fundamentale în puzzle-ul nostru personal.

Copilăria, acea perioadă magică și plină de descoperiri, reprezintă locul în care ne trasăm temelia noastră socială. Familia, vecinii, școala, colegii de joacă – toți aceștia contribuie la formarea noastră inițială.

Adolescența ne aduce apoi în fața unui labirint social. Ne extindem cercul de cunoștințe și ne confruntăm cu diversitatea influențelor. În acest tumult, ne definim propria identitate, dar și grupurile cu care interacționăm lasă amprente puternice: în caracter, în suflet, în gândire. Suntem receptori și emițători în influența socială.

În râsetele copilăriei, în frustrările adolescenței, începem să modelăm conturul personalității noastre.

Relațiile devin fire nevăzute care ne leagă unii de alții. Prietenii devin părți ale poveștii noastre, iar modelele noastre, ghizii subtili. În această rețea neîncetată de influențe, devenim o combinație unică de experiențe și idei preluate din acest schimb constant.

Puterea nu stă doar în a fi bine modelat, ci și în a modela bine

Totuși, puterea nu stă doar în a fi bine modelat, ci și în a modela bine. Noi avem puterea inestimabilă de a alege cu cine legăm firele din rețeaua de creștere. Este ca și cum am fi arhitecți ai propriei noastre vieți sociale, selectând cu atenție fiecare detaliu al conexiunilor noastre.

Reflecții personale în oglinda grupului

Cum ne vedem pe noi înșine în relație cu ceilalți? Grupul devine oglinda în care reflectăm imagini și ne măsurăm propria valoare. Oamenii ce ne înconjoară pot fi o sursă de inspirație sau, din contră, pot genera incertitudini. În orice caz, este important să navigăm prin această oglindă socială cu autenticitate, fără a ne pierde esența în încercarea de a ne potrivi standardelor impuse.

Suntem media oamenilor cu care ne înconjurăm

Prin urmare, suntem cu adevărat media oamenilor cu care ne înconjurăm, dar suntem și modelatori ai acesteia. Fiecare relație adaugă o nuanță la povestea noastră personală, iar modul în care ne gestionăm conexiunile sculptează traseul vieții noastre. Prin alegerea conștientă a relațiilor, devenim autori ai propriei noastre povești sociale, călătorind cu înțelepciune prin oceanul vast al interacțiunilor umane.

Așadar, lasă-mă să te întreb: cine vrei să fie co-autor în ce vei experimenta zilnic?

1 – 22 Decembrie 2023

Ca în fiecare an, în perioada Sărbătorilor de iarnă, Învie Tradiția, proiectul național de susținere a meșterilor populari români, organizează un târg de cadouri de Crăciun. La fel ca în anii precedenți, vizitatorii târgului vor avea acces la peste 2000 de produse realizate în atelierele meșteșugarilor populari din zonele principale de tradiție ale țării noastre. La acestea se adaugă și o selecție vastă de bunătăți tradiționale românești, articole vestimentare, ornamente și decorațiuni de Crăciun, și multe altele. Târgul va avea loc în perioada 1-22 decembrie 2023, online și offline.

Dacă în anii precedenți târgul a avut loc fizic, anul acesta organizatorul realizează un târg online, pentru a veni în sprijinul celor mai ocupați dintre noi. Astfel, cei de acasă vor putea accesa în cadrul târgului următoarele categorii: Bunătăți Tradiționale Românești, Obiecte din atelierele meșterilor populari, Coșuri cadou de Crăciun, Cadouri corporate, Colțul artizanilor tineri, Cadouri pentru bugete mici și Vestimentație inspirată de tradiție. Pe lângă produsele principale din cadrul târgului, participanții au acces și la restul produselor adunate din toate colțurile țării, de la meșteri, artizani și producători locali.

Organizatorul oferă posibilitatea de a personaliza cadourile, de a le trimite către cei dragi din alte zone ale țării, însoțite de o felicitare, prin curier. Iar cei care doresc să facă o plimbare sunt așteptați și în showroom-ul Învie Tradiția de pe strada Mihai Eminescu, nr. 142, Sector 2, București pentru o experiență inedită a tradiției românești.

Învie Tradiția a luat naștere ca un proiect național dedicat meșterilor populari și producătorilor locali, precum și a păstrării meșteșugului tradițional. Acesta își propune să documenteze și să promoveze arta populară născută la sat, care încă este vie și foarte bogată în cele mai multe regiuni etnografice din România și să creeze o nouă piață de desfacere pentru produsele meșteșugărești.

Era anul 2017, când Maria tocmai ce isprăvea cu brio un semestru încununat de o sesiune perfectă la Academia de Studii Economice din București. Lucrurile mergeau cum nu se putea mai bine, însă, oportunitatea a început să bată stăruitor la ușă. Cu un bagaj de vise presărate cu multă ambiție, tânăra și-a făcut bagajele devenind studentă la Roehampton University, unde a studiat  business și management. A fost o experiență cu de toate. Printre cursurile de la facultate, Maria a trecut prin mai multe job-uri, a fost avansată, toate acestea culminând cu o licență de excepție și obținerea calificativului ,,first class”.

Totul mergea excelent! Prin muncă, seriozitate și devotament, câștigase respectul celor din jur, care o priveau cu admirație. După terminarea facultății, oportunitatea a bătut din nou la ușă, iar Maria i-a deschis din nou. De această dată, a revenit în rolul de student, dar la British Academy of Interior Design, unde este în ultimul an.

Chiar dacă avea un viitor strălucit în Londra, Maria a decis să revină acasă și să pună pe picioare propriul business. Așa a luat naștere Amazoniq, o cafenea micuță în cartierul Dumul Taberei, unde poveștile oamenilor se îmbină armonios cu hohotele de râs și aroma demențială a cafelei.

Astăzi, am poposit cu podcastul în cafenea, și nu în orice moment, ci chiar în pragul aniversării de un an! Am stat de vorbă cu Maria Chițu despre studenție, revenirea în România, construirea și creșterea unui business, plus multe alte subiecte care vă vor ține cu ochii lipiți de ecran.

Iată câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• Cum arată viața unui student la Roehampton University?
• Succesul pe meleagurile londoneze și revenirea în țară
• Amazoniq Coffee, mai mult decât un simplu business
• Mentalitatea unui antreprenor după un an de provocări

Vizionare plăcută!

În pitorescul sat Spulber, județul Vrancea, Manole Enache un adevărat meșter al buciumului, se dedică să păstreze vie tradiția acestui meșteșug autentic. A învățat să confecționeze buciume încă de la vârsta de 10 ani, domnul Enache împărtășește această pasiune moștenită de la bunicul său.

Povestea începe în copilăria sa, când copilul Manole Enache descoperă tainele acestui meșteșug sub îndrumarea bunicului său. Cu răbdare și pasiune, tânărul meșter a absorbit cunoștințele necesare pentru a deveni un adevărat creator de buciume. La vârsta de 18 ani, a realizat primul său bucium, marcând astfel începutul unei călătorii artistice care avea să își lase amprenta în istoria tradiționalului instrument muzical românesc.

Manole Enache nu este doar un meșter, ci și un păstrător al poveștilor și istoriei din spatele fiecărui bucium. El devine o sursă de cunoaștere pentru cei pasionați de acest meșteșug, dezvăluind nu doar tehnicile de confecționare, ci și istoria buciumului.

Meșterul popular Manole Enache împărtășește cu generozitate experiențele și amintirile sale. Cei ce îi trec pragul află nu doar cum să confecționeze buciumul, ci și cât de adânc este conectată această artă la identitatea culturală a comunității.

Cu pasiunea sa pentru sculptură, Manole Enache a devenit nu doar un creator de buciume remarcabile, ci și un mentor dedicat. El joacă un rol esențial în educarea tinerilor din regiune, încurajând dezvoltarea creativității și împărtășindu-și cunoștințele într-un spirit de generozitate artistică.

Haide-ți să îl cunoaștem!