Ca părinți, uneori ne confruntăm cu insistențele copiilor noștri. Cer același lucru din nou și din nou, poate cu speranța că, dacă ne obosesc suficient sau dacă ne provoacă o reacție emoțională, vom ceda. Dar aici apare o lecție importantă, atât pentru ei, cât și pentru noi: consistența emoțională este una dintre cele mai puternice forme de educație.

Când un copil insistă — „pot, te rooog… hai, dar de ce nuu?” — tentația e să ne pierdem răbdarea sau să ne simțim vinovați. Dar reacțiile noastre nu trebuie să se schimbe odată cu intensitatea cererii lor. Nu trebuie să ridicăm tonul. Nu trebuie să ne încruntăm. Nu trebuie să dăm explicații peste explicații, ca să „convingem”. Copilul va învăța curând că nu emoția dictează decizia.

Putem răspunde simplu, cu calm, exact la fel de fiecare dată, ca un disc stricat care redă același mesaj, în același ton: „Înțeleg că îți dorești asta. Acum răspunsul este nu.”

Este important să ne păstrăm tonul cald, postura deschisă, privirea liniștită. Nu e nevoie să convingem, nu e nevoie să ne justificăm excesiv. Copilul va învăța că indiferent cât de mult insistă sau ce emoții încearcă să provoace, părintele rămâne calm, echilibrat, prezent.

Și asta, la sfârșitul zilei, creează siguranță.

O întâmplare

Ioana își roagă mama să o lase să rămână peste noapte la prietena ei. Îi spune de mai multe ori, încearcă să o convingă, devine chiar puțin agitată:
— Te rog, mamiii, doar azi! Promit că nu mai cer nimic altă dată!

Mama îi răspunde cu voce blândă și calmă, privind-o în ochi:
— Îți înțeleg dorința, Ioana. Însă în seara asta nu cred că e o idee bună. Nu, nu vei merge acum. Dar mă voi gândi la asta pentru o dată viitoare.

Ioana insistă, ridică tonul, își încruntă sprâncenele. Mama nu cedează și nici nu se înfurie. Spune, tot la fel, cu aceeași voce:
— Am înțeles, draga mea. Îți dorești mult. Răspunsul rămâne același pentru acum.

La un moment dat, Ioana renunță. Poate e puțin dezamăgită, dar în interior, învață o lecție esențială: părintele meu e ferm, dar calm. Și nu mă respinge, ci mă ghidează.

Ce este de spus?

Calmul constant este una dintre cele mai mari puteri ale unui părinte. Nu cedăm, dar nici nu ne înfuriem. Nu schimbăm decizia, dar nici nu ne schimbăm starea. Le arătăm copiilor că iubirea noastră e fermă și blândă în același timp. Asta le oferă siguranță, predictibilitate și, în timp, încrederea că lumea are limite sănătoase — și că ele nu se schimbă în funcție de emoția momentului.

 

„Sunt un „artist- arheolog”, dacă vrei. Îmi place să sap după povești și cântece vechi pentru că știind cine au fost cei dinaintea mea, pot afla cine sunt eu.”

 

Raluca Radu este o voce care nu doar cântă folclor, ci îl descoperă, îl înțelege și îl reinterpretează cu respect și sensibilitate. Originară din Vaslui, formată la sat și rafinată la oraș, este absolventă de etnologie, antropologie culturală și folclor, cu un master în management cultural. Se autodefinește ca „artist-arheolog”, pentru că muzica ei pornește din cercetare, din nevoia de a înțelege cine au fost cei dinainte pentru a răspunde la întrebarea: „Cine sunt eu?”. Proiectul său de suflet, ALAI, este o călătorie inițiatică prin tradiții, sunete și rădăcini, o punte între generații, între sat și oraș, între trecut și prezent.

Raluca, mă bucur tare mult să împletim o poveste despre parcursul tău artistic și mai ales despre cel mai recent proiect al tău, ALAI. Cine este Raluca Radu, de unde vine și … unde își lasă amprentele în această Românie?

Ai început cu o întrebare care la care caut răspunsul de câțiva ani. Încă am multe necunoscute, dar pot răspunde așa: Dacă ar fi să mă iau după cartea de identitate, sunt Raluca Radu, 28 de ani, originară din Vaslui, acum cu viză de flotant pe București. Dacă e să mă iau după studiile pe care le-am făcut, sunt specialist în studii culturale- etnologie, antropologie culturală și folclor- cu un master în management cultural, iar dacă ar fi să mă iau după activitatea mea artistică de până acum, pot spune că sunt o artistă îndrăgostită de folclor și de a cunoaște cât mai multe despre cei dinaintea mea ca mai apoi să-mi traduc într-un mod personal tot ceea ce am descoperit. Sunt un „artist- arheolog”, dacă vrei. Îmi place să sap după povești și cântece vechi pentru că știind cine au fost cei dinaintea mea, pot afla cine sunt eu. Cât despre unde îmi las amprentele, aici cred că doar timpul ne va răspunde.

Cum te-a format copilăria în raport cu ceea ce ai devenit ca artistă atât de preocupată de patrimoniu? Cum ți-au fost acești ani de formare?

Cred că faptul că am copilărit la țară cu acele obiceiuri de iarnă care pe la noi, prin Vaslui, sunt asemenea unui carnaval ori cu muzica de fanfară care m-a făcut să înțeleg forța crudului din muzică, a avut un cuvânt de spus în alegerile pe care le-am făcut de-a lungul timpului. Cred că ce a adus experiența creșterii la sat a fost o curiozitate pentru a cunoaște motivul pentru care moșii și strămoșii respectau cu sfințenie anumite lucruri. Mereu m-am întrebat „De ce?”, iar răspunsul „Că așa se face!” nu m-a mulțumit niciodată, așa că am început să studiez.

„Mereu m-am întrebat „De ce?”, iar răspunsul „Că așa se face!” nu m-a mulțumit niciodată, așa că am început să studiez.”

 

Oprește-ți gândul pentru câteva minute și du-te acolo unde timpul avea timp, ce vezi?

O văd pe Raluca mică, cea care obișnuia să se urce în prunii din grădină și să cânte. Aveam un lan mare de lucernă în față și-mi imaginam că acela e publicul și, crede-mă, puteam să stau acolo cu orele și să cânt și nu-mi trebuiau de nici unele. Îl văd pe frate-meu și pe verii mei cu care îmi petreceam verile, jucându-ne de-a orice ne trecea prin minte. Apoi o văd pe bunica Didina care știa că vin cu trenul de 12 și mă aștepta cu pâine caldă și, deși îi spuneam că nu vreau decât 2 sarmale, ea îmi punea 6. Mai văd sala de la Palatul Copiilor unde mergeam la cor și unde mi se părea că cineva se joacă cu timpul pentru că niciodată nu înțelegeam cum pot să treacă atât de repede 2 ore în care repetam. Sunt multe imagini care îmi apar acum în minte și , uite, ce chestie.. acum că scriu despre toate astea, mi se pare că timpul îmi acordă timp.

„Raluca mică, cea care obișnuia să se urce în prunii din grădină și să cânte. Aveam un lan mare de lucernă în față și-mi imaginam că acela e publicul și, crede-mă, puteam să stau acolo cu orele și să cânt și nu-mi trebuiau de nici unele.”

Ai ales să studiezi etnologia, antropologia culturală și folclorul, ce te-a chemat către acest domeniu atât de frumos și tot mai rar studiat astăzi și ce gând le-ai transmite acelora care își doresc să îți calce pe aceste urme universitare?

Pe lângă curiozitatea de a-i cunoaște pe cei dinaintea mea pentru a mă cunoaște mai bine pe mine, a mai fost un motiv care m-a adus la București să studiez Etnologie.

Începusem să cânt de mică și de prin perioada liceului am și mers la concursuri de muzică populară. La acele concursuri auzeam aproape fără excepție, de la oameni cărora li se oferea posibilitatea să vorbească, „folclor autentic tradițional românesc” și multe alte formulări de acest tip din care nu înțelegeam absolut nimic. Auzind cu recurență, a apărut întrebarea: „bine, dar ce înseamnă folclor autentic tradițional și unde mai pui că trebuie să fie și românesc??”. Și am început să întreb și când am întrebat, am primit explicații de tipul „așa se zice” care nu m-au mulțumit deloc. Apoi am aflat de specializarea Etnologie de la Facultatea de Litere din București către care am ales să mă îndrept pentru a-mi lămuri toate necunoscutele astea.

Ce rol are cercetarea etnografica în procesul tău creativ? Ce te-a impresionat cel mai tare în acest demers de cercetare, și ți-a rămas în minte drept ,,woow”?

”Cercetare” mi se pare un cuvânt mare. O să o numesc „căutare etnografică” și are un rol extrem de important pentru că scopul meu e ca proiectele mele (fie că sunt muzicale, fie că sunt de altă natură) să fie punți între generații. Între cei de dinainte și cei de acum și, de ce nu, cei din viitor. Mi se pare că acum, poate- mai mult ca înainte, e important să accesăm moștenirea culturală pe care am primit-o. Cred că e important pentru noi să începem să ne întrebăm de-ai cui suntem pentru a ne conecta cu rădăcini reale, nu numai cu ecrane.

„Cred că e important pentru noi să începem să ne întrebăm de-ai cui suntem pentru a ne conecta cu rădăcini reale, nu numai cu ecrane.”

 

Cum transmiți în muzica ta, nuanțele folclorului ,,crud” și ale celui ,,copt”?

Trebuie să nuanțez puțin niște termeni. Pentru mine „folclor crud” e muzica aceea care se simte asemenea unei plimbări desculț prin iarbă verde. Am avut nevoie să ascult și să cânt multe cântece până să reușesc să definesc atât de clar ideea de  „crud” în muzică, dar când am ajuns la ea, multe lucruri s-au schimbat în interiorul meu pentru că de fiecare dată când cânt un cântec „crud”, se simte ca și cum aș putea călători în timp și spațiu, ca și cum nu există bariere și  pot merge chiar la rădăcină.

Pe de altă parte, „folclorul copt” este traducerea personală a crudului într-o limbă muzicală pe care să o poată înțelege cei de azi pentru a-i ajuta să intre în contact cu rădăcinile.

Aceste părți fac parte, în egală măsură, din mine și una fără alta, n-ar exista pentru că așa sunt eu construită: din paradoxuri. De aceea, având atât de clar așezat în minte și în suflet, vocea mea face spațiu acestor două nuanțe în fiecare cântec.

„ALAI, este răspunsul pe care l-am găsit la două nevoi care mi-au consumat foarte multă energie. Prima e nevoia de apartenență, cea de-a doua este nevoia de natură muzicală.”

Ce este acest proiect atât de frumos intitulat: ALAI? De unde ai pornit și unde vrei să ajungi?

Este răspunsul pe care l-am găsit la două nevoi care mi-au consumat foarte multă energie. Prima e nevoia de apartenență. Uite, eu am crescut la sat. Pe acolo toată lumea știa „de-a cui sunt”, chiar și eu știam cine sunt, știau cine au fost cei dinaintea mea; se simțea ca un mic trib din care știam că fac parte. Mutată la București, într-un oraș care e mereu în mișcare, nu m-a mai întrebat nimeni de-a cui sunt și am început să mă las purtată de val până n-am mai știut unde sunt și nici de-a cui. Atunci mi-am dat seama că am nevoie de un alai pe care să-l adun pentru a fi cu picioarele pe pământ, conectată la rădăcini.

Cea de-a doua nevoie era cea de natură muzicală. De-a lungul timpului am explorat mult prin muzică și am descoperit zone la care nici nu puteam visa (când am cântat prima dată o piesă blues am fost atât de surprinsă de ce auzeam că nu-mi venea să cred că vocea mea poate emite sunetele în această formă), dar acest proces a adus și multă confuzie pentru că nu mă mai încadram nicăieri. De aceea, a fost nevoie să creez un proiect care să fie potrivit pe măsurile mele, un proiect în care să îmbin dragostea și curiozitatea pentru explorarea etnologică, cu marea pasiune pentru explorarea muzicală.

Astfel că ALAI este o călătorie inițiatică prin 6 locuri din România, de unde am căutat diverse forme de alaiuri (tradiții care însoțesc alaiurile) și cântece specifice fiecărui loc- folclorul crud. Întoarsă la București, am păstrat un nucleu din crud pe care l-am lăsat să stea în sufletul meu, atâta cât să pot crea o muzică coaptă de măsurile mele, iar produsul final va fi un vinil care va avea folclorul crud- oamenii pe care i-am întâlnit în sate cu cântecele și poveștile lor, împletit cu folclorul copt- muzica mea care păstrează doar un nucleu din crud, dar care e plină de energie și viață nouă.

Mutată la București, într-un oraș care e mereu în mișcare, nu m-a mai întrebat nimeni de-a cui sunt și am început să mă las purtată de val până n-am mai știut unde sunt și nici de-a cui. Atunci mi-am dat seama că am nevoie de un alai pe care să-l adun pentru a fi cu picioarele pe pământ, conectată la rădăcini.

În demersurile tale, vreau să îmi spui cum arată pentru tine o comunitate VIE, iar dintre cele 6 comunități pe care le-ai studiat pentru proiectul ,,Alai” care dintre acestea ți s-a părut a fi cea mai plină de viață?

O comunitate vie e una sinceră care se arată așa cum e; fără artificii, fără a fi cosmetizată pentru că n-are nevoie. E atât de multă frumusețe în firesc, încât orice lucru adăugat, strică.

Alaiul cel mai plin de viață este cel format din toate cele 6 opriri. Fiecare a adus o nuanță nouă care face ca alaiul mare să fie asemenea unui foc viu — hrănit de rădăcini, dar aprins de fiecare suflet care intră în cerc.

Cum îmbraci cântecele culese din țară, cum aduci acest folclor crud, viu la inima publicului tânăr?

Lăsându-le la copt. Folclorul meu copt este spațiul în care îmi dau voie să explorez pentru a arăta, de fapt, cât de versatil poate fi un cântec cules dintr-un sat căruia i se adaugă povestea din spate. Încerc să păstrez din cântece fix lucrul care face sufletul meu să vibreze pentru că acolo e esența, apoi îl îmbrac în ritmuri moderne care să îmi permită să călătoresc în interior și în exterior și care, îmi doresc mult, să aibă același efect și asupra celor care ascultă.

„Încerc să păstrez din cântece fix lucrul care face sufletul meu să vibreze pentru că acolo e esența, apoi îl îmbrac în ritmuri moderne.”

Ce rol joaca ALAI în evoluția muzicii tradiționale românești în context contemporan?

N-am idee. La întrebarea asta probabil timpul ne va răspunde. Ce pot eu să zic e că, în ceea ce privește evoluția muzicală a mea, ALAI este un punct cheie. Este primul moment în care am fost sinceră cu mine și cu ceilalți și am spus că nu știu și că ăsta e motivul pentru care (mă) caut, iar această explorare aduce, de la cântec la cântec, o formă din ce în ce mai rafinată a muzicii mele.

Ce planuri de viitor ai cu acest proiect? Mă gândesc că până acum a fost începutul și nu te vei opri curând.

Îmi doresc foarte tare să-l scot în lume. Simt că l-am ținut ascuns mult timp și acum e momentul să ajungă la cât mai multe urechi curioase de cum sună crudul și coptul. De asemenea, mi-ar plăcea mult să continui chiar în această formă, dar să fie alte alaiuri pe care să le explorez.

Cum reinterpretezi tradiția fără să o ,,trădezi”? Unde trasezi granița între păstrare și inovație?

Dacă ar fi să mă duc în zona de etnologie, conform lui Mihai Pop, granița asta o trasează chiar comunitatea (este ceea ce în cărțile de specialitate se numește „cenzura comunității”). Ea decide ce intră în folclor și ce nu, dar ca artist, uneori acționez în afara acestei cenzuri — nu ca să trădez tradiția, ci ca s-o ascult în altă cheie. Caut esența ei, nu forma fixă. Dacă un cântec vechi vorbește despre dor, durere sau dorință, încerc să-i păstrez adevărul, chiar dacă îi schimb linia, ritmul sau îl pun pe un beat electronic.
Granița dintre păstrare și inovație se mișcă, e vie. Atâta timp cât o port cu respect, cu căutare sinceră și cu dorința reală de a crea punți, nu ziduri, cred că reinterpretarea poate fi o formă de continuare — nu de trădare.

„Granița dintre păstrare și inovație se mișcă, e vie. Atâta timp cât o port cu respect, cu căutare sinceră și cu dorința reală de a crea punți, nu ziduri, cred că reinterpretarea poate fi o formă de continuare — nu de trădare.”

 

Cum ai vrea să vadă lumea cultura tradițională românească peste 30 de ani?

Mi-a plăcea să o vadă, să știe de existența ei. Să fie curioși să o descopere. E cea mai mare declarație de dragoste față de cei care au creat drumul pe care pășim noi acum. Mi-ar plăcea mult să caute esența, nu doar ambalajul și parte din ce fac acum și voi continua să fac, își propune să fie o incredibil de mică parte din acest proces.

Spuneai odată că trebuie să privim către cei dinaintea noastră ca să ne înțelegem. Lasă-le un mesaj aici acelora care au fost ,,dinainte ta” și care te-au adus în punctul în care te înțelegi, știi cine ești și ce îți dorești.

Aș minți dacă aș spune că mă înțeleg sau că știu cine sunt. Mă caut și de la zi la zi, aflu lucruri noi despre mine care mă ajută să mai adaug încă ceva la a-mi răspunde la această întrebare. De asta am creat și ALAIul – pentru a-i cunoaște mai bine pe cei dinaintea mea. Simt că mai am mult de explorat, de aceea acum pot doar să mă uit la ei și să-i văd fără filtre, reali. Acum le aflu poveștile. Acum doar ascult.

„Simt că mai am mult de explorat, de aceea acum pot doar să mă uit la ei și să-i văd fără filtre, reali. Acum le aflu poveștile. Acum doar ascult.”

Puține locuri din lume reușesc să combine în mod atât de spectaculos istoria, natura și ingeniozitatea umană cum o face Salina Turda. Ascunsă sub dealurile blânde ale Transilvaniei, la doar câțiva kilometri de orașul Turda, această minune subterană atrage anual mii de vizitatori, cuceriți de farmecul său grandios.

Se spune că sarea a fost numită odinioară „aurul alb”, iar la Turda, această expresie capătă un sens aparte.

• Primele exploatări de sare din zona Turda datează din epoca romană, când romanii au fondat Potaissa și au valorificat masivele de sare din subsol. Dovezile arheologice atestă un comerț intens cu acest aur alb.
• În 1075, apare prima atestare scrisă într-un document emis de regele Géza I al Ungariei, care menționează „ocnam Turda”, adică minele de sare din Turda, ca punct vamal important.
• În Evul Mediu, sarea de la Turda a ajuns un produs strategic. Era exploatată sub autoritatea regilor Ungariei și apoi a principilor Transilvaniei, fiind transportată în întreaga regiune.
• Începând cu 1271, exploatarea trece în proprietatea Capitlului Transilvaniei, ceea ce a dus la dezvoltarea intensă a tehnicilor de minerit.
• În secolul al XVI-lea, Salina Turda devine una dintre cele mai mari și mai profitabile din Transilvania.

Exploatarea propriu-zisă s-a făcut manual timp de secole. Blocurile de sare erau tăiate cu dalta și ciocanul, urcate la suprafață cu scripeți sau cu ajutorul cailor. Până în 1932, mina a funcționat aproape neîntrerupt, apoi a intrat într-o perioadă de declin, fiind utilizată ulterior ca depozit de brânzeturi și adăpost antiaerian în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Galeriile au rămas în tăcere până când, în 1992, Salina s-a redeschis pentru public. Ulterior, printr-un amplu proiect de modernizare între 2008-2010, a fost transformată într-un parc tematic unic în lume.

Salina Turda se remarcă prin sălile imense, galeriile lungi și structurile create de secole de muncă și procese geologice.

• Mina Rudolf – camera principală, are o adâncime de 42m, o lungime de 80m și o lățime de 50m. Pe pereții săi se văd straturile alternate de sare albă și gri, adevăratele inele ale timpului.
• Mina Tereza – de tip clopot, cu o înălțime de aproximativ 90m. În partea de jos se află un lac subteran cu apă saturată în sare, în mijlocul căruia a fost amenajată o insuliță de sare accesibilă cu bărcuțe.
• Mina Iosif – supranumită și „Sala Ecourilor”, datorită fenomenului acustic impresionant: un sunet se poate auzi de până la 20 de ori.
• Galeria Franz Josef, tunelul de transport al sării, lung de aproape 1km, leagă diverse puncte ale salinei.
• Tot aici pot fi văzute vechi utilaje de lemn, precum puțul de extracție „Gisela”, păstrat în stare excelentă și camerele de depozitare ale sării.

Dincolo de farmecul vizual, Salina Turda este renumită și pentru microclimatul său, extrem de benefic pentru sănătate. Temperatura constantă între 10–12 °C și umiditatea de 80-90% creează un aer saturat cu aerosoli salini, recomandat în special pentru afecțiuni respiratorii cronice (astm, bronșite, alergii), rinite și sinuzite și întărirea sistemului imunitar. Salina Turda este și astăzi un important centru de haloterapie, oferind cure naturale de respirație în aerul sărat.

După lucrările ample de modernizare din perioada 2008-2010, salina s-a transformat într-un veritabil parc de agrement subteran, unde vizitatorii se pot bucura de:

• Plimbări cu barca pe lacul subteran
• O tură cu roata panoramică, montată chiar în Mina Rudolf, oferind o perspectivă spectaculoasă asupra sălii
• Minigolf, bowling, mese de biliard și ping-pong
• Locuri de relaxare pentru citit sau meditație
• Spectacole sau concerte organizate în amfiteatrul subteran.

Nu este de mirare că Salina Turda a intrat în topurile internaționale, fiind desemnată, în 2013, de Business Insider, drept „o comoară ascunsă a lumii” și una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice subterane. În plus, diverse ghiduri turistice și site-uri de călătorii au descris-o drept „cea mai frumoasă mină de sare de pe planetă”. Anual, aceasta atrage sute de mii de vizitatori din toate colțurile lumii, veniți să vadă acest amestec fermecător de natură, istorie și modernitate.

Sursă foto: Facebook Salina Turda, valeaverde.com

În fiecare an, pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai mari sfinți ai Vechiului Testament și unul dintre cei mai puternici apărători ai credinței monoteiste. Această zi, cuprinsă în calendarul ortodox cu cruce roșie, are o semnificație religioasă profundă și o încărcătură spirituală deosebită în tradiția poporului român.

Cine a fost Sfântul Ilie?

Sfântul Ilie a trăit în secolul al IX-lea î. Hr., în regatul de nord al Israelului, în cetatea Tesba din Galaad. Era cunoscut pentru râvna sa pentru Dumnezeu și pentru lupta sa împotriva idolatriei, într-o perioadă în care poporul evreu se îndepărtase de credință, înclinând spre cultul zeului Baal, sub influența regelui Ahab și a soției acestuia, Izabela.

Ilie s-a remarcat printr-un zel profetic extraordinar și prin minunile săvârșite cu puterea lui Dumnezeu. A provocat o secetă de trei ani și jumătate asupra Israelului, pentru a demonstra că Baal, considerat zeu al ploii, nu are nicio putere reală. Tot el a adus foc din cer pe Muntele Carmel, arătând întregului popor că Dumnezeul lui Israel este singurul Dumnezeu adevărat. A fost un simbol al curajului, al dreptății și al credinței de neclintit.

Potrivit Sfintei Scripturi, Sfântul Ilie nu a murit, ci a fost ridicat la cer într-un car de fac tras de cai de foc, o imagine care a marcat profund imaginarul religios și popular. Din acest motiv, el este considerat un sfânt viu, iar tradiția spune că va reveni pe pământ înainte de sfârșitul lumii.

Importanța lui în creștinismul ortodox

În calendarul ortodox, Sfântul Ilie este considerat un mare proroc și făcător de minuni, dar și un patron al ploii și al fulgerului. Deși nu a fost martirizat, ziua de 20 iulie este marcată cu cruce roșie, semn al unei sărbători importante. El este considerat și un simbol al puterii cerești, iar în rugăciunile și acatistele care îi sunt dedicate, credincioșii îi cer ajutor în vreme de secetă, grindină sau alte fenomene naturale.

În tradiția Bisericii, Sfântul Ilie este un model de rugăciune arzătoare și de ascultare totală față de voia lui Dumnezeu. Este, de asemenea, considerat un proroc mesianic, pentru că la Schimbarea la Față a Mântuitorului, pe Muntele Tabor, a apărut alături de Moise, ca mărturisitor al divinității lui Hristos.

În vechile credințe, se spune că atunci când tună și fulgeră de Sfântul Ilie, acesta își caută biciul pierdut sau că îl trăznește pe cel care fură ori trăiește în păcat. De aceea, în această zi nu se lucrează, nu se coase, nu se face agricultură, iar oamenii stau departe de păduri, câmpuri sau apă.

De Sfântul Ilie se sărbătoresc și  apicultorii, fiind considerat ocrotitorul albinelor și al recoltelor de miere. În multe zone, în această zi se face recoltarea mierii, cunoscută sub numele de luatul stupilor. Mierea nouă este dusă la biserică pentru a fi sfințită, apoi împărțită.

Obiceiuri de Sf. Ilie

În satele românești, 20 iulie era – și încă este, în multe zone, o zi marcată de numeroase obiceiuri:

• Se ține post și se merge la biserică, pentru a cere protecție împotriva trăsnetelor și grindinei.
• Nu se lucrează, mai ales în gospodărie, ca nu se atragă mânia Sfântului Ilie, care este considerat un sfânt iute și răzbunător
• Fetele culeg plante de leac, mai ales busuioc, pelin sau cimbrișor, considerate binecuvântate în această zi.
• În unele zone, se ține bâlciul de Sfântul Ilie, cu târguri, jocuri populare și întâlniri între tineri.

Există și obiceiul ca păstorii să afle cum va fi toamna – dacă în ziua de Sfântul Ilie este soare, toamna va fi lungă și blânda. Dacă plouă, urmează o toamnă rece și timpurie.

Un sfânt apropiat de oameni

Un aspect remarcabil este că, deși Sfântul Ilie este o figură puternică și impunătoare, el este în același timp simțit de credincioși ca un sfânt apropiat, gata să intervină în caz de urgență, în special în agricultură. Țăranii îl invocă atunci când cerul nu dă ploaie, iar preoții rostesc rugăciuni speciale de ploaie în timpul secetelor mari, apelând la mijlocirea Sfântului Ilie.

În multe localități, bisericile poartă hramul Sfântului Ilie, iar această zi este prilej de pelerinaj, de slujbe cu mulțime de credincioși și de sărbătoare comunitară. Se face pomenirea celor adormiți, se împart bucate și se aprind lumânări în cimitire.

Sfântul Ilie rămâne, în conștiința colectivă, un sfânt al focului ceresc, dar și un protector al lumii satului, al dreptății și al curajului.

Sursă foto: doxologia.ro, crestinortodox.ro, Wikipedia – De la Anonimous, Pskov school – Tretjakov Gallery. ГТГ, Инв. № 14907, Domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=3072362

Pe țărmul liniștit al Mării Negre, în micul sat 2 Mai, arta prinde contur în fiecare vară într-un mod cu totul special. ȘI Festival, ajuns anul acesta la cea de-a cincea ediție, este mai mult decât un festival de film și teatru – este o celebrare a creativității tinere și un omagiu adus unuia dintre cei mai îndrăgiți actori români, Șerban Ionescu. Cea de-a cincea ediție are loc anul acesta în perioada 19-26 iulie 2025, la Centrul de Agrement 2 Mai, intrarea fiind liberă. Sub sloganul „cineva a creat aici”, festivalul promovează estetica și tematica, îmbinând scurtmetraje și spectacole de teatru într-un cadru natural inedit.

Povestea festivalului începe în 2019, din dorința familiei și apropiaților actorului Șerban Ionescu de a păstra vie amintirea sa, nu doar prin simple comemorări, ci printr-un proiect viu, destinat viitorului. Astfel s-a născut ideea unui festival dedicat tinerilor artiști – regizori, actori, scenariști, directori de imagine – aflați la început de drum, pentru a avea șansa de a-și prezenta lucrările într-un cadru profesionist, dar relaxat.

Alegerea numelui „Și Festival” are o semnificație profund simbolică. Pe de o parte, „ȘI” reprezintă inițialele lui Șerban Ionescu, iar pe de altă parte sugerează continuitatea și deschiderea spre noi povești: filme și teatru, emoție și tehnică, începuturi și maturizare artistică.

Șerban Ionescu, unul dintre cei mai carismatici și versatili actori români

Șerban Ionescu (1950-2012) a absolvit IATC-ul (actual UNATC) în 1973 și a strălucit atât pe scenă, cât și pe marile și micile ecrane. Publicul îl asociază adesea cu roluri precum cel al lui Ion din ecranizarea celebrului roman al lui Liviu Rebreanu sau personajele puternice și complexe din filmele regizate de Sergiu Nicolaescu. În teatru, a interpretat zeci de roluri majore, cucerind generații întregi prin naturalețea și forța sa emoțională.

În spatele acestui festival se află Asociația Culturală Șerban Ionescu, fondată de familia actorului pentru a-i onora moștenirea artistică. Prin acest eveniment, numele lui Șerban Ionescu continuă să inspire și să susțină arta vie, sprijinind generațiile tinere în demersurile lor creative. În fruntea festivalului se află Magda Catone, președinte de onoare, alături de Carol Ionescu (fiul lui Șerban Ionescu) și Dan Coza (co-directori executivi) și Edda Coza, responsabilă de viziunea artistică și de comunicare.

Un festival dedicat debutului și curajului artistic

De-a lungul timpului, ȘI Festival a reușit să devină un reper pentru tinerii artiști aflați la început de drum. Nu este un festival convențional, cu fast și vedetisme, ci mai degrabă un loc de întâlnire și creștere, unde ideile proaspete sunt primite cu brațele deschise. Festivalul pune accent pe creația tinerilor sub 30-35 de ani, oferindu-le spațiu real de exprimare și vizibilitate. Ediția din acest an aduce în fața publicului o selecție de scurtmetraje produse între 2023 și 2025, cu durată de până la 30 de minute, alături de spectacole de teatru.

În 2025, festivalul va avea loc în perioada 19 -26 iulie, în aceeași oază culturală din 2 Mai. Programul reunește scurtmetraje produse în ultimii doi ani, spectacole de teatru, forme hibrid de performance, dar și ateliere, masterclass-uri și discuții deschise între artiști și public.

Unicitatea ȘI Festival vine și din modul în care îmbină proiecțiile și spectacolele cu vacanța de vară la mare. Serile de film sub cerul liber, discuțiile care continuă pe plajă sau la terase, conexiunile care se formează între tineri regizori, actori și spectatori, toate creează o comunitatea efervescentă și deschisă. La fel de în anii trecuți, selecția competițională va culmina cu acordarea Premiului pentru cel mai bun film, alături de distincții pentru regie, imagine, actorie sau scenariu. Juriul, format din profesioniști ai industriei teatrale și cinematografice, va pune accent pe originalitate și viziune personală.

Poate cel mai important lucru pe care acest festival îl aduce este încrederea pe care o oferă tinerilor creatori. Într-o industrie în care este greu să pătrunzi fără sprijin și expunerea, ȘI Festival devine o rampă de lansare, un spațiu unde lucrările sunt văzute, discutate și apreciate. Astfel, festivalul nu este doar o acțiune de comemorare a unui actor apreciat, ci un proiect viu, care duce mai departe spiritul lui Șerban Ionescu: dragostea pentru teatru și film, bucuria de a spune povești și generozitatea de a deschide noi drumuri.

Prin edițiile precedente, ȘI Festival a demonstrat că poate fi un catalizator autentic pentru creația tânără din România. În 2025, moștenirea lui Șerban Ionescu se transformă, din nou, în platformă de inspirație, oferind tinerilor artiști nu doar o scenă, ci și curajul de a-și urma propriile visuri.

Surse foto: ȘI festival

Oportunitate inedită pentru studenții preocupați de sustenabilitate – au ocazia să transforme ideile lor în proiecte vizibile și premiate! ASAP, programul de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute dedicat combaterii risipei de plastic și promovării educației creative pentru sustenabilitate, lansează în premieră REGEN Z – Young Sustainable Design Contest, un concurs în parteneriat cu DIPLOMA Show, festivalul care aduce în prim-plan cele mai promițătoare proiecte de absolvire din domeniile creative din România.

Până pe 31 iulie 2025, studenții din toată țara care urmează facultăți din zona creativ-vocațională, mai exact cei care studiază în cadrul departamentelor Design Vestimentar, Design de Produs / Design industrial sau Arhitectură / Arhitectură de Interior, sunt invitați să își înscrie proiectele dezvoltate în timpul anilor de studiu – cu mențiunea că nu sunt eligibile lucrările de licență sau disertație. Sunt căutate proiecte care vorbesc despre mediu, resurse, reutilizare, design inteligent și conștient, iar autorii trebuie să poată demonstra această componentă sustenabilă, evidențiată prin materiale reciclabile sau alternative, design modular sau soluții arhitecturale responsabile cu mediul.

Înscrierea proiectelor se poate face prin completarea unui formular online, disponibil aici.

10 proiecte selectate vor primi burse de câte 1.000 de euro și vor avea ocazia unică să își expună lucrările într-o capsulă expozițională, semnată de ASAP și Lidl România, în cadrul DIPLOMA Show, care va avea loc la București între 3 și 12 octombrie 2025. Această expoziție invită publicul să descopere instrumente, tehnici și procese creative ce aduc sustenabilitatea în prim-planul designului și al arhitecturii.

Proiectele vor fi evaluate de un juriu de top, format din profesioniști recunoscuți în industrie: Ioana Ciolacu, designer de modă, Alexe Popescu, designer și profesor la UNARTE, și Brîndușa Tudor, arhitectă și cofondatoare a Stardust Architects. Selecția va ține cont de originalitate, coerența conceptului, impactul sustenabil, estetică și funcționalitate. Jurizarea se va desfășura în luna august, iar numele câștigătorilor vor fi anunțate oficial în a doua jumătate a lui septembrie.

Bursele ASAP sunt mai mult decât o recompensă – sunt un apel la acțiune și o invitație pentru tinerii designeri, arhitecți sau creativi să contribuie, prin munca lor, la un viitor mai responsabil, așa cum Mihaela Tutunaru, coordonator al programului ASAP, menționează: „Prin Bursele ASAP ne dorim să încurajăm și să recompensăm studenții care tratează cu seriozitate temele legate de sustenabilitate și protecția mediului, integrându-le în procesul lor creativ încă din timpul studiilor. Parteneriatul cu DIPLOMA Show ne permite să oferim atât vizibilitate, cât și sprijin concret acestor demersuri. Vrem să cultivăm o cultură a responsabilității în design și arhitectură, iar acest tip de bursă e un pas în această direcție”.

Toate detaliile despre procesul de aplicare, criterii și regulament sunt disponibile aici.

Informații despre programul ASAP România se găsesc pe site-ul oficial, https://asap-romania.ro/

Emanoil Bucuța: Memoria vie a culturii, reîntoarsă acasă

Pe 19 iulie, în satul transilvănean Dăișoara, va avea loc un eveniment de o simbolistică rar întâlnită: lansarea volumului „Emanoil Bucuța în memorii” de Lucia Borș-Bucuța, chiar în localitatea natală a mamei scriitorului și în biblioteca ce-i poartă numele. Acest moment cultural nu este doar o lansare de carte, ci o celebrare a memoriei, a rădăcinilor și a unei contribuții intelectuale care a traversat decenii. „Biblioteca este ținerea de minte a omenirii” – afirma Bucuța, definind într-o singură frază forța tăcută, dar transformatoare, a cărților. Și a înțeles să o materializeze, dăruindu-și contribuția nu doar prin scris, ci și prin fapte, atât Emanoil cât și succesorul acestuia, Florin Bucuțea, care a reînființat această bibliotecă în anul 2019 în semn de omagiu pentru acela care a fost Emanoil Bucuța și în semn de prețuire a locurilor natale.

,,căutați și veți găsi” spune într-un verset. Când vorbesc despre Dăișoara, implicit amintesc de Emanoil Bucuța, despre care spun că i-am călcat pe urme fără ca măcar să știu.

Am căutat, am întrebat și am aflat. Administrația Cimitirelor si Crematoriilor Umane București m-a îndrumat să găsesc locul de veci al celui care a fost EMANOIL BUCUȚA, dăișorean de-al meu, sau mai bine zis, eu dăișorean de-al lui.
,,domnu’ acela învățat de la București” mi-l numeau bătrânii satului când întrebam de el, a fost scriitor, poet și membru corespondent la Academia Română, fondator și director al revistei de epocă ,,Boabe de grâu”, Emanoil a adoptat numele de Bucuța (numele mamei lui înainte de căsătorie) ca semnătură literară și, din 1927, ca nume oficial. Am adus cu mine o lumânare de la biserica din sat – Parohia Ortodoxă Dăișoara și o mână de pământ din locul din care a fost plămădit cu mulți ani în urmă, pământ pe care i-am așezat un portret.

Odihnă veșnică!”

Un destin literar născut din rădăcini adânci

Emanoil Bucuța s-a născut în 1887 și, deși viața sa a fost legată în mare parte de București, el și-a purtat mereu satul mamei sale – Dăișoara, județul Brașov – în suflet și în conștiință. Nu este deloc întâmplător faptul că, în mijlocul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1944, Emanoil Bucuța finalizează, din proprie inițiativă și cu sprijinul comunității, construcția Căminului Cultural din Dăișoara. Tot atunci, pune bazele unei biblioteci publice – semn al convingerii sale profunde că educația și cultura sunt elementele esențiale ale emancipării unei comunități. „Inițiativa înființării unui Cămin Cultural în localitatea Dăișoara se conturează în anul 1936 și aparține lui Emanoil Bucuța, dăișoreanul care ajunsese în funcția de director al Casei Școalelor din București, precum și lui Pumnea Gheorghe, învățătorul satului […] entuziasmul dăișorenilor face ca Emanoil Bucuța să se reîntoarcă în comună și să doneze 100.000 lei pentru Căminul Cultural.” spuneau  Ioan Pumnea și Emil Poenaru în „Dansul dăișorean”.

Scriitor, editor, promotor al culturii naționale

Emanoil Bucuța a fost membru al Academiei Române, scriitor, poet, eseist, jurnalist și editor. A condus revista „Boabe de grâu”, una dintre cele mai influente publicații culturale interbelice, în paginile căreia a promovat literatura română autentică și vocile importante ale epocii. Opera sa cuprinde poezie, eseuri și scrieri despre identitate, spiritualitate și istorie. A fost un spirit profund ancorat în valorile naționale, dar deschis modernității și dialogului cultural.

Biblioteca „Emanoil Bucuța” din Dăișoara – o renaștere a memoriei

În 2019, la inițiativa lui Florin Bucuța, un alt fiu al satului, biblioteca din Dăișoara a fost reînființată și redenumită în onoarea marelui cărturar. Este mai mult decât o instituție: este un act de continuitate culturală. Biblioteca „Emanoil Bucuța” are ca scop promovarea lecturii, păstrarea identității locale și oferirea unui spațiu viu pentru dialog intergenerațional și evenimente culturale.

Într-o epocă în care satul românesc se luptă cu uitarea și depopularea, astfel de inițiative sunt nu doar binevenite, ci esențiale. Biblioteca devine, astfel, un loc al aducerii-aminte, dar și al construirii viitorului.

19 iulie 2025 – o zi cu rezonanță în istoria locală și numai

Evenimentul din 19 iulie aduce împreună oameni ai cărții și ai locului. Vor participa Florin Bucuțea (inițiatorul bibliotecii), Corina-Mihaela Apostoleanu și Luminița Stelian (Biblioteca Județeană Constanța), precum și Ruxandra Nazare (Biblioteca Județeană Brașov), toți contribuind la omagierea vie a celui care a crezut în puterea cuvântului.

Volumul „Emanoil Bucuța în memorii”, semnat de Lucia Borș-Bucuța, reconstituie prin documente, amintiri și mărturii portretul unui intelectual de marcă, întorcându-l simbolic în locul unde, cu decenii în urmă, el însuși a zidit cărămizile cunoașterii.

Vă așteptăm așadar la evenimentul de lansare, începând cu orele 11.00, în Biblioteca Rurală „Emanoil Bucuța” din Căminul Cultural din localitatea Dăișoara, județul Brașov.

Un omagiu și o promisiune

Prin acest eveniment, Dăișoara nu doar că își onorează trecutul, ci îl integrează în prezent, reafirmând că memoria culturală nu este o povară, ci o resursă. Biblioteca „Emanoil Bucuța” este, așa cum ar fi spus fondatorul său, o formă de „ținere de minte a omenirii” — și, în același timp, o formă de iubire pentru loc, oameni și spiritul lor creator.

Se spune adesea că bunicii noștri nu vorbeau despre emoții. Nici măcar părinții noștri nu erau prea preocupați de „lumea interioară” a copilului. Dacă plângeai, ți se spunea „nu e nimic”. Dacă te supărai, ți se zicea „termină cu prostiile”. Emoțiile erau tratate ca niște accidente pe care le ignori și mergi mai departe.

Azi, trăim poate într-o epocă a emoțiilor hiper-vizibile. Vorbim despre ele, le analizăm, le „validăm” la fiecare pas. Am trecut de la negare la supraconștientizare. Este o evoluție? Poate. Dar ce se întâmplă când, în loc să oferim copiilor un far într-o furtună, devenim noi înșine barca ce se clatină?

Vorbeam, cândva, într-un articol, despre metafora părintelui ca pilot de avion. Un pilot bun, atunci când avionul intră în turbulențe, nu se întoarce speriat către pasageri. Nu țipă „tăceți, nu mă încurcați!”. Dar nici nu începe să plângă alături de ei. Nu zice „Doamne, ce mă fac? Pasagerii sunt panicați! Cine mă ajută? Cine le explică ce e cu turbulențele?”

Un copil nu are nevoie ca părintele să simtă exact ce simte el, ci ca părintele să știe ce face. Emoțiile copilului sunt reale, importante, dar nu trebuie să devină centrul de comandă al întregii familii. Un copil nu are nevoie să se simtă la cârmă.

Are nevoie să simtă că la cârmă este cineva calm, atent, sigur.

Aici apare dilema. Ne temem să nu fim părinți reci, duri, nepăsători, așa cum poate i-am simțit pe ai noștri. Dar în teama asta, riscăm să devenim părinți timorați, care caută mereu aprobarea copilului, care îl roagă să fie bine, ca să se poată simți ei bine. Emoțiile copilului devin contagioase – și nu în sensul empatiei, ci al dezechilibrului.

Poate că adevărata evoluție nu este nici negarea emoțiilor, nici hipersensibilizarea lor. Poate că pasul real înainte este să învățăm să le vedem, să le numim, să le ținem în brațe – fără să ne pierdem direcția. Ca acel pilot care spune calm: „Da, știu că ești speriat. Și e în regulă. Dar am mai fost aici. Știu ce fac. Ține-te bine. Suntem în zbor. Și vom ajunge cu bine.”

Copiii noștri nu vor uita turbulențele. Dar își vor aminti cine a fost la manșă. Și cum i-a făcut să se simtă în mijlocul furtunii.

• Proiectul sprijină formarea profesorilor și facilitează accesul elevilor din școli vulnerabile la o educație digitală de calitate.
• Prin intermediul Platformei Digitaliada profesorii Teach for Romania au acces la conținut digital gratuit, elaborat de profesorii din școlile publice care colaborează cu Fundația Orange

Teach for Romania și Fundația Orange colaborează pentru dezvoltarea unui cadru de competențe digitale destinat cadrelor didactice, contribuind astfel la îmbunătățirea procesului de învățare prin utilizarea tehnologiilor digitale. Acest proiect vizează aproximativ 100 de profesori din comunitatea Teach For Romania care predau în 84 de școli din toată țara, în comunități vulnerabile de la periferiile orașelor sau din mediul rural. În total, aproape 10.000 de elevi vor beneficia de lecții mai interactive, prin intermediul tehnologiei și al unui conținut digital construit special pentru ei.

Nevoia unei educații digitale adaptate realităților actuale

În contextul dezvoltării accelerate a tehnologiei și al prezenței constante a dispozitivelor digitale, profesorii trebuie să își dezvolte abilitățile pentru a valorifica oportunitățile oferite de tehnologie și pentru a sprijini elevii în formarea competențelor digitale. La nivel european, Planul de Acțiune pentru Educația Digitală al Uniunii Europene promovează resurse și metode pedagogice inovatoare, iar OCDE subliniază importanța autonomiei în învățare și a investigării digitale ca și competențe esențiale pentru educația digitală.

Cum ne propunem să susținem procesul de învățare la clasă pentru 10 000 de elevi din școli vulnerabile

„Accesul la tehnologie și formarea cadrelor didactice sunt esențiale pentru un sistem educațional echitabil. Prin parteneriatul cu Fundația Orange, profesorii din rețeaua Teach for Romania beneficiază de formare și resurse educaționale digitale inovatoare prin proiectul Digitaliada. Astfel, elevii din școlile vulnerabile au acces la metode moderne de învățare, adaptate nevoilor lor. Scopul nostru este reducerea decalajului digital și sprijinirea unui proces educațional interactiv și eficient pentru aproape 100 de profesori participanți.” – Iuliana Pielmuș, Director Executiv, Teach for Romania

Un cadru de competențe digitale va fi dezvoltat ca un continuum de competențe care vizează mai multe zone de dezvoltare și care se vor transpune la clasă, în procesul de învățare.

Curriculumul propus urmărește dezvoltarea unor competențe esențiale pentru lumea digitală de azi, prin abordări interdisciplinare care depășesc granițele unei singure materii. Elevii vor lucra pe sarcini și proiecte care vizează patru zone-cheie: literație informațională, creare de conținut, siguranță și stare de bine online, precum și rezolvarea de probleme și comunicarea eficientă în mediul digital. Scopul este nu doar învățarea conținuturilor specifice disciplinei TIC, ci și formarea unor abilități transferabile în viața reală, într-o societate tehnologizată în continuă schimbare.

Proiectul se derulează până în decembrie 2025 și oferă recomandări practice adaptate fiecărui ciclu de învățământ. Profesorii pot selecta ce li se potrivește pentru a planifica experiențe de învățare relevante, care sprijină formarea unor viitori adulți conștienți și responsabili.

Inițiativa include un program de formare pentru cadrele didactice, cu teme precum siguranța în mediul online, leadership și wellbeing digital, gândire critică, rezolvare de probleme și utilizarea etică a inteligenței artificiale. Profesorii vor avea acces și la metode și instrumente digitale menite să susțină dezvoltarea literației, numerației și competențelor digitale în rândul elevilor.

Toate resursele, conținuturile și instrumentele de evaluare inițială și finală vor fi disponibile gratuit pe platforma Digitaliada, în sprijinul democratizării accesului la conținut educațional de calitate pentru toți profesioniștii din sistem.

„La Fundația Orange și în programul Digitaliada, credem că accesul la educație digitală de calitate nu trebuie să fie un privilegiu, ci un drept pentru toți. Prin acest nou cadru de competențe digitale dedicat profesorilor din comunități vulnerabile, ne propunem să reducem inechitățile și să sprijinim cadrele didactice în procesul de transformare digitală. Este un pas important către un sistem educațional mai echitabil și adaptat nevoilor prezentului”, susține Ovidiu Ana, Directorul Executiv al Fundației Orange.

Prin acest parteneriat, Teach for Romania și Fundația Orange reafirmă angajamentul de a transforma educația din România, contribuind la un viitor mai bun pentru elevii din întreaga țară.

Despre Teach for Romania

Teach for Romania este o organizație non-guvernamentală, care de 11 ani recrutează și pregătește oameni valoroși să devină profesori, învățători și educatori în școlile publice din România, pornind de la cele mai dificile comunități. La Teach for Romania, noi credem că fiecare copil din România are dreptul și poate să aibă parte de o educație de calitate, alături de un prof/esor sau un învățător care crede în el.

În anul școlar 2024-2025, 229 de cadre didactice au făcut parte din program și au predat în 180 școli, din 29 de județe. De asemenea, ne bucurăm că, din comunitatea noastră de 336 de alumni, absolvenți ai programului, 195 au ales să rămână la catedră în școli publice din România, dezvoltând și inovând cultura organizațională a acestora. Întreaga noastră comunitate de profesori a ajuns astfel la peste 28 000 de copii.

Despre Fundația Orange

Fundația Orange este o organizație non-profit care se implica în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive prin reducerea decalajelor digitale şi sociale. În ultimul an de activitate, Fundaţia Orange a investit peste 2 milioane de euro în proiecte de educaţie digitală sau programe de incluziune socială pentru persoane din medii vulnerabile ori cu deficienţe senzoriale (vedere şi auz). Principalele programe ale Fundaţiei, concentrate în sprijinirea accesului la educaţie şi incluziune digitală au însumat în 2024 aproape 88.000 de beneficiari.

„Eu sunt copilul orașului care a visat mereu satul.”

Există oameni care se nasc în povești, și oameni care aleg să le scrie. Anamaria Lăcătuș nu s-a născut cu dealul la geam, nici cu șezătorile în pragul casei. A copilărit într-un apartament din Focșani, cu sunetele orașului în fundal și cu vise care miroseau a fân, deși fânul nu era nicăieri aproape. Dar poate tocmai din absență s-a născut această dorință profundă, dureroasă și frumoasă de a recupera, de a înțelege, de a construi – nu doar o carieră, ci o punte între trecut și prezent, între ce suntem și ce alegem să devenim.

Ana, îmi place să spun că interpretează povești cu glasul. Cântă dintr-un loc sincer, necosmetizat, unde folclorul nu este decor. Este artistul care nu a moștenit o lume, ci a căutat-o cu răbdare, a documentat-o cu luciditate și a iubit-o cu toată ființa. A dus tradiția la universitate și universitatea în suflet, și a reușit să transforme licența într-un manifest identitar, un jurnal artistic și o formă de rezistență culturală.

Vulnerabilitatea și fragilitatea sunt forța ei, iar în interviul care urmează vreau să vă arătăm un fel de spovedanie artistică, o călătorie prin devenire, un document viu despre cum se naște un om al tradiției într-o lume modernă, cum se țese o identitate între versuri culese, scene mari și întrebări grele. Este vocea unei generații care nu se mulțumește să reproducă, ci simte nevoia să înțeleagă. Și dacă există un fir roșu în tot ce face, acela este adevărul – spus clar, cântat curat și trăit cu toată inima.

Cum arăta copilăria ta? Ce fel de muzică se auzea în casa copilăriei tale și cum te-a atins pentru prima oară dorința de a cânta?

Eu sunt copilul orașului care a visat mereu satul. Am crescut într-un apartament din Focșani, nu într-o gospodărie cu miros de fân. Dar poate tocmai asta m-a făcut să-mi doresc mai mult: să reconstruiesc o lume pe care nu am primit-o, dar am ales să o caut.
În casa copilăriei mele se auzeau de toate: de la orchestra lui Advahov, la Freddie Mercury și Queen. Așa am învățat că muzica nu are ziduri, ci doar porți deschise.
Dorința de a cânta nu a fost influență, ci mai mult instinct. Îmi găseam melodiile în orice, pasiunea m-a ales pe mine și s-a așezat acolo, neclintit, pentru totdeauna.

„În casa copilăriei mele se auzeau de toate: de la orchestra lui Advahov, la Freddie Mercury și Queen. Așa am învățat că muzica nu are ziduri, ci doar porți deschise.”

Ții minte prima dată când ai urcat pe o scenă? Ce ți-a rămas în inimă din acel moment? A fost frică, bucurie, ceva ce te-a schimbat?

Prima urcare pe scenă a fost pe la 5-6 ani, la un concurs de muzică ușoară. Era foarte mult zgomot, poate niște baloane în jur și o rochie tip gogoșar care nu-mi era pe plac. Sincer? Nu-mi amintesc emoții adânci, dar știu sigur că acolo s-a scris primul vers din cariera mea.
Momentul care m-a schimbat cu adevărat a venit la 10 ani, de Dragobete. Am cântat „Cine iubește și lasă”, o piesă cu greutate, pe care poate nici azi n-aș avea curajul s-o abordez ușor. Atunci am simțit ce înseamnă responsabilitatea unei scene. Am înțeles că aplauzele nu se cer. Se câștigă.

„Am înțeles că aplauzele nu se cer. Se câștigă.”

 

Ai crescut într-o zonă cu tradiții vii. Ce rol a jucat familia sau comunitatea ta în modelarea artistului care ești astăzi? Cine te-a încurajat cel mai mult?

Eu am fost copilul care și-a crescut tradiția cu mâinile goale, nu a fost moștenită pe tavă, neavând pe nimeni in familie să mă poată ghida din punct de vedere muzical. Tocmai pentru că nu am avut satul în curte, mi l-am construit în suflet.
Familia mea mi-a dat încredere, dar cel care m-a modelat artistic cu adevărat a fost Maricel Ghinea. A văzut în mine ce nici eu nu știam să văd. A avut curajul să mă pună în fața unor orchestre mari și să-mi spună: „Du-te, tu ai ce spune”.
Mama a fost firul roșu, mi-a adunat versuri culese de la bătrâna Marioara Grosu, mi-a povestit despre străbunica mea și despre cântecele care nu se mai spun. Tatăl meu a fost sprijinul tăcut.

„Eu am fost copilul care și-a crescut tradiția cu mâinile goale, nu a fost moștenită pe tavă, neavând pe nimeni in familie să mă poată ghida din punct de vedere muzical. Tocmai pentru că nu am avut satul în curte, mi l-am construit în suflet.”

Cânți despre sat, despre lume, despre suflet. Cât din muzica ta vine din observație și cât din trăire directă?

Muzica mea e o punte între ceea ce am simțit și ceea ce am învățat să simt prin alții. Este un echilibru între cele două. În ceea ce privește repertoriul tradițional și temele pe care le abordez, am o bază de observație și documentare foarte clară.
În licența mea am scris despre „autopatrimonializare” – acel moment în care preiei tradiția nu pentru că ai moștenit-o, ci pentru că ai ales să o iubești.
Versurile pe care le cânt sunt culese de mama din gura unei bătrâne de 80 de ani, iar melodiile prind viață din amintirile străbunicii mele. Dar mai presus de toate, eu cânt dintr-o viață tânără, modernă. Cânt pentru că am trăit, nu doar pentru că am citit sau auzit.

Ce te-a determinat să alegi etnologia, nu doar ca sursă de inspirație artistică, ci ca studiu universitar? Ce ai descoperit acolo care ți-a schimbat perspectiva?

Am ales etnologia pentru că am simțit nevoia să nu mă rezum la interpretare. Am vrut să înțeleg structura profundă a fenomenului folcloric, contextul istoric și social, funcțiile simbolice și modul în care tradiția circulă, se transformă sau se conservă.
Am simțit că nu mai pot merge mai departe în artă fără să știu de unde vine tot ce cânt. Am vrut să înțeleg de ce ne dor doinele, de ce plâng bătrânii la o horă veche și de ce portul popular nu e doar decor.
În facultate am descoperit că folclorul nu este doar artă, ci și discurs identitar, mijloc de apartenență și uneori chiar formă de rezistență culturală. Acest tip de înțelegere m-a obligat să fiu mai atentă, mai responsabilă și mai coerentă în alegerile mele artistice.
Etnologia m-a ajutat să descopăr nu doar rădăcinile folclorului, ci și propriile rădăcini. Să-mi pun întrebări incomode: „Ce păstrez? Ce reinventez? Ce pierd fără să știu?”. A fost un drum de cunoaștere, dar și de vindecare.

„Etnologia m-a ajutat să descopăr nu doar rădăcinile folclorului, ci și propriile rădăcini. Să-mi pun întrebări incomode: „Ce păstrez? Ce reinventez? Ce pierd fără să știu?”. A fost un drum de cunoaștere, dar și de vindecare.”

Cum te-a influențat formarea academică în felul în care abordezi astăzi folclorul? Îți alegi altfel repertoriul? Cânți cu altă responsabilitate?

Da, răspunsul e asemănător cu cel precedent. Înainte de formarea academică, repertoriul era ales mai mult intuitiv sau după criterii de impact scenic. Acum, selecția se face pe baza unor criterii clare: autenticitate, origine geografică, coerență lingvistică.
Nu mai pot trata o piesă doar ca pe un simplu produs artistic. Mă interesează ce transmite, de unde provine și ce riscă să fie pierdut dacă nu e transmis corect.
E un tip de responsabilitate care vine doar odată cu cunoașterea.

Cine este Anamaria Lăcătuș pe scenă și cine este în afara scenei? Se întâlnesc cele două sau rămân două personaje diferite?

Pe scenă sunt tot eu, dar într-o versiune intensificată. Nu port mască, ci port adevărul meu mai tare, mai clar, mai răspicat. Atunci când cânt, nu mă ascund în spatele unui rol, ci mă arăt așa cum vreau să fiu în lume: puternică, asumată, cu rădăcini adânci și privirea înainte. Scena nu mă schimbă, ci mă dezvăluie.
Nu intru în pielea altcuiva, ci intru mai adânc în pielea mea. Cânt cu ochii deschiși și cu sufletul la vedere. Fiecare vers pe care îl rostesc are o încărcătură din mine, e bucuria unei fete de 23 de ani care încă mai visează să schimbe lumea.

În afara scenei sunt mai ironică, mai directă, mai copil. Râd tare, mă enervez ușor, spun lucrurilor pe nume. Nu-mi aleg cuvintele cu penseta (deși, uneori, ar trebui), dar tot ce fac vine dintr-un nucleu sincer și mai ales real!
Cea de pe scenă și cea din afara scenei nu sunt două personaje sunt două tonalități ale aceleiași ființe.

Cele două se întâlnesc în ceea ce iubesc. Dacă nu se întâlnesc, înseamnă că e o problemă. Eu le țin unite cu grijă. Pentru că atunci când urc pe scenă, nu plec de acasă. Vin cu toată ființa mea și artistică, și umană.

„Cea de pe scenă și cea din afara scenei nu sunt două personaje sunt două tonalități ale aceleiași ființe. Cele două se întâlnesc în ceea ce iubesc. Eu le țin unite cu grijă.”

Astăzi cânți într-o trupă, într-un context mai modern, reușești să rămâi autentică și fidelă rădăcinilor tale, chiar și în forme muzicale noi?

Da, dar contextul este diferit și implică adaptare. Trupa cântă preponderent la evenimente private, unde repertoriul trebuie să fie accesibil, ritmat și mixt (folclor, populară stilizată, muzică de petrecere).
Aici, autenticitatea se păstrează mai mult prin atitudine și repertoriu selectiv. Încerc să mențin o linie clară între adaptare și diluare.
Este un echilibru permanent între fidelitate față de rădăcini și cerințele contextului actual.

De curând ai lansat primul tău album? Câtă munca a fost în spatele acestei frumoase reușite?

Albumul a fost rezultatul a cel puțin 6-7 ani de muncă intensă. De la selecția textelor (multe dintre ele scrise și culese de mama mea), la realizarea liniei melodice împreună cu Maricel Ghinea, până la înregistrări cu Orchestra Radio – fiecare etapă a implicat efort logistic și creativ.
Am fost implicată direct în procesul de creație, de la concept la mixaj. A fost un produs 100% gândit să păstreze comorile Vrancei, fără compromisuri de imagine sau conținut.

„Albumul a fost rezultatul a cel puțin 6-7 ani de muncă intensă. A fost un produs 100% gândit să păstreze comorile Vrancei, fără compromisuri de imagine sau conținut.”

Ai avut vreun model care ți-a influențat alegerile în muzică?

Nu am avut un singur model. Am fost atentă la multe voci și parcursuri artistice diferite.
Fiecare m-a ajutat să înțeleg ce vreau și ce nu vreau să devin, dar am încercat să nu copiez niciun stil.

Stai de vorba cu tine cea de acum 10 ani. Ce ți-ai spune?

I-aș spune să nu grăbească nimic și să aibă mai multă încredere în propria voce. Că nu are nevoie să demonstreze nimănui nimic, ci doar să înțeleagă ce vrea cu adevărat. Și că e ok să greșească, important e să rămână lucidă și constantă.

„Am inclus o cercetare teoretică serioasă despre muzica tradițională vrânceană, metodele etnografice de teren, despre ce înseamnă autopatrimonializarea pentru un tânăr care nu moștenește, ci alege să construiască. Iar de aici înainte, visul meu e să nu las această lucrare să rămână doar între coperte.”

La ce vis lucrezi astăzi?

Adevărul e că unul dintre cele mai importante visuri ale mele deja s-a împlinit și s-a materializat într-un proiect pe care l-am dus la capăt cu toată luciditatea, vulnerabilitatea și curajul de care am fost capabilă: lucrarea mea de licență.

În această lucrare am adunat nu doar concepte etnologice sau citate din cărți. Am pus, fără să menajez nimic, tot parcursul meu artistic, uman și identitar. Este un demers autoetnografic, intitulat „Autopatrimonializare și identitate culturală actuală în muzica populară vrânceană”, în care am analizat cum un artist tânăr crescut la oraș, fără moștenire directă de sat își construiește identitatea artistică prin alegeri conștiente, muncă și atașament cultural.

Lucrarea e structurată în jurul unei povești reale: povestea mea. De la debutul la vârsta de 6 ani în muzică ușoară, până la decizia de a reveni spre folclorul autentic. Am povestit cu sinceritate despre momentele în care am fost respinsă la preselecții, despre concursurile care au fost câștigate pe merit, dar și despre nedreptăți: criterii de selecție subiective, jurii părtinitoare, lipsă de transparență și cazuri în care folclorul autentic a fost ignorat în favoarea unor interpretări fără conținut.

În această lucrare vorbesc și despre versurile culese de mama mea, din gura unei femei din satul Paltin, Mărioara Grosu, despre viața străbunicii mele, despre influența mentorului meu Maricel Ghinea, despre cum am ajuns să cânt cu Orchestra Radio și despre procesul de creație al primului meu album care nu este doar un produs muzical, ci o formă de mărturisire artistică și document etnologic în sine.

Am analizat structura festivalurilor-concurs, am scris un jurnal de carieră care documentează nu doar concertele, ci și eșecurile, nemulțumirile, întrebările și momentele de cumpănă. Am inclus o cercetare teoretică serioasă despre muzica tradițională vrânceană, metodele etnografice de teren, despre ce înseamnă autopatrimonializarea pentru un tânăr care nu moștenește, ci alege să construiască.

Lucrarea e o formă de educație, de autodemascare și de manifest artistic în același timp. Prin ea, simt că am reușit să contribui la o înțelegere mai corectă a muzicii populare: nu ca decor la evenimente sau ca stil abordabil de oricine, ci ca formă de identitate, patrimoniu și luptă personală.

Iar de aici înainte, visul meu e să nu las această lucrare să rămână doar între coperte.

Spune-ne unde te putem găsi și de ce nu, cum te putem contacta pentru evenimentele frumoase din viața noastre alături de trupa al cărei suflet, ești.

„Ai deschis un spațiu în care am reușit să privesc cu claritate, onestitate și curaj spre tot ce am trăit ca artistă și ca om.”

Într-un episod captivant și profund, discutăm despre realitățile sistemul educațional românesc cu doamna profesor Laura D. Stifter, specialistă în religie și științe socio-umane, absolventă a Facultăților de Teologie și Filosofie, cu două masterate în domeniu și doctorandă a Facultății de Filosofie. Un dialog sincer și valoros despre școală, profesori, elevi și viitorul educației – într-un context în care totul pare să se miște prea repede, iar școala riscă să rămână în urmă.

Iată doar câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest podcst:

• Criza abandonului școlar și cauzele profunde ale acestui fenomen;
• Rolul și adaptabilitatea programei școlare la nevoile elevilor de azi;
• Problema bullying-ului în școli;
• Soluții și oportunități reale pentru o educație incluzivă și eficientă;

Unii copii sunt urcați devreme pe un piedestal. Sunt lăudați continuu: „Ești cel mai cuminte!”, „Tu nu faci niciodată prostii!”, „Ești un exemplu pentru ceilalți!”. Și poate chiar așa e — sunt copii blânzi, inteligenți, atenți. Dar în această validare continuă, se strecoară o așteptare periculoasă: aceea de a nu greși niciodată.

Și totuși, ce se întâmplă când greșesc?

Apare frica. Frica de a fi dați jos de pe piedestal. Frica de a nu mai fi „cei buni”. Și-atunci, uneori, aleg să mintă. Nu din lipsă de moralitate. Nu din obrăznicie. Ci dintr-o nevoie profundă de a proteja imaginea cu care au fost mereu asociați. Pentru că, în ochii lor, o greșeală poate însemna pierderea iubirii și a acceptării.

Tudor și minciuna lui care ținea loc de scut

Tudor are 9 ani și e un copil „de nota 10”. Cuminte, politicos, premiant. Lumea îl iubește și toți adulții vorbesc despre el ca despre un copil exemplar.

Într-o după-amiază, Tudor se joacă cu o cutie de chibrituri. Fascinat, aprinde unul, apoi altul. Din greșeală, scapă un chibrit aprins pe masă și lasă o pată de arsură pe mobilă. O acoperă repede, cu teamă.

Când mama îl întreabă cine a ars masa, Tudor spune fără să clipească: 
— Nu știu. Poate bunicul. Poate o lumânare…

…Și ține minciuna până în pânzele albe. Nu pentru că e un copil rău. Ci pentru că el nu are voie să greșească. Pentru că în familia și în lumea lui, el e copilul care nu face prostii. Iar dacă a greșit, atunci ce mai e el?

Așa se naște o ruptură: între adevăr și imagine, între ce simte și ce ar trebui să fie.

Și copiii buni greșesc

Și copiii buni spun uneori minciuni. Țipă. Se înfurie. Spun lucruri grele: „Te urăsc!”, „Nu mai vreau să te văd!”. Asta nu îi face răi. Nu îi face mai puțin demni de iubire.

La fel și cu adulții. Și ei mint uneori. Țipă. Rănesc. Nu pentru că nu sunt buni — ci pentru că uneori sunt doar oameni care nu mai știu cum să gestioneze ce simt.

Nimeni nu e perfect. Nici copiii, nici părinții. Comportamentele pot fi greșite, dar asta nu înseamnă că oamenii sunt greșiți. Uneori, și cei mai buni dintre noi avem reacții discutabile. Important este ce facem după aceea.

Ce putem face ca adulți?

Să nu construim iubirea pe performanță.
Să nu învățăm copiii că sunt iubiți doar dacă sunt „cei mai cuminți” sau „cei mai buni”.
Să nu punem imaginea mai presus de adevăr.

În schimb, să le spunem:

„Poți greși. Și tot te iubesc.”
„Poți recunoaște. Și nu vei fi pedepsit cu rușine.”
„Ești un copil bun chiar și atunci când ai un comportament care nu e bun.”
„Vreau să știu adevărul, oricare este el.”

Adevărata siguranță nu vine din a fi perfect. Vine din a ști că ești iubit chiar și când greșești. Acolo începe curajul. Acolo începe sinceritatea.

Un eveniment dedicat revitalizării învățământului la sat și excelenței în educație, Gala BookLand – ediția a II-a a avut loc la Muzeul Național al Țăranului Român din București, marcând și împlinirea a 15 ani de activitate pentru Asociația BookLand. Programul a debutat cu o suită de momente dedicate Campusului Preuniversitar Profesional Dual pe care asociația îl construiește în satul argeșean Vulturești. Un model inovator, care îmbină învățământul general cu formarea profesională practică, Campusul BookLand este primul de acest fel construit în mediul rural.

Gala a continuat cu surprize artistice pregătite de 35 de elevi talentați din școli de la sat renovate de Asociația BookLand. Copiii au urcat pe scenă pentru a încânta publicul cu numere de dans tradițional – hora elevilor de la Școala Gimnazială Leleasca și Școala Gimnazială Alunișu, ambele din județul Olt, teatru – sceneta elevilor de la Școala Gimnazială nr 3 Uzunu, județul Giurgiu, sub îndrumarea actriței și Ambasadoarei BookLand Adriana Trandafir și muzică clasică – cu un moment la vioară, în interpretarea tinerei Andrada Lungu, Bursieră BookLand la ediția 2024 a Galei. Seara a prilejuit și o audiție în premieră: „Știi cine ești” – Imnul BookLand, compus pentru asociație de Ambasadorul acesteia, Marius Moga, și echipa DeMoga Music, și interpretat live în cadrul evenimentului de tinerele soliste Anastasia Elena Orlescu & Alexandra Mihai.

Poate cel mai așteptat moment al serii a fost decernarea Burselor BookLand. Cea de-a doua ediție a programului Bursele BookLand a venit cu două ori mai mulți candidați din toată țara și cu 4 burse în valoare totală de 140.000 de EURO (35.000 euro/bursă), acordate cu sprijinul PRO TV. Astfel, 4 tineri elevi excepționali de clasa a VIII-a, din mediul rural, au fost răsplătiți pentru performanța școlară dovedită și încurajați să-și urmeze visurile și pasiunile, căci Bursa BookLand le va asigura toate cheltuielile pentru transport, cazare, masă, rechizite & alte cheltuieli necesare parcursului educațional, pe durata următorilor 7 ani, la liceu și facultate. Tinerii bursieri sunt: Maria Silvia Dărăban – Comuna Apa, jud. Satu Mare, Delia Miruna Varga – Comuna Vama, jud. Satu Mare, Luca Emanuel Rus – Comuna Șieu, jud. Maramureș și Denis Oprița – Comuna Barcea Mare, jud. Hunedoara.

Pentru că departajarea celor 8 finaliști nu a fost una ușoară, PRO TV a acordat 4 premii speciale pentru încă 4 elevi ajunși în clasamentul final: Gabriel Șerbu – comuna Valea Râmnicului, jud. Buzău, Fabiani Manasia – comuna Podenii Noi, jud. Prahova, Delia-Ioana Mihalache – comuna Berzunți, jud. Bacău și Dalin Sala – comuna Buntești, jud. Bihor. Fiecare elev a primit câte-un premiu în valoare de 2.500 EURO din partea PRO TV, constând într-un laptop, un telefon și un voucher pentru cursuri, ateliere, cărți și rechizite, iar din partea BookLand câte-un loc în Tabăra Coolturală organizată de asociație pe durata vacanței de vară. Bucuria decernării Burselor și premiilor speciale a fost completată de cea a turului ghidat în culisele & platourile de la PRO TV, tinerii având astfel ocazia să descopere lumea fascinantă a televiziunii.

„La PRO TV, credem cu tărie că educația este cel mai puternic motor al schimbării durabile. Ne bucurăm să susținem Asociația BookLand și să investim în viitorul unor copii excepționali, care, în ciuda provocărilor mediului rural, demonstrează că ambiția, munca și talentul pot depăși orice barieră. Bursele oferite reprezintă o confirmare/dovadă că viitorul lor contează, o încurajare să viseze și să acționeze cu încredere. Suntem onorați să le fim alături în această călătorie, să contribuim la dezvoltarea unei generații educate, responsabile și implicate, și să transformăm împreună România prin educație.” – Hanaan Yaseen-Baciu, Manager Strategie și Sustenabilitate PRO TV.

Astfel, în anul școlar 2025-2026, Asociația BookLand susține un număr total de 7 elevi bursieri care intră în clasa a IX-a: 4 elevi cu burse acordate în 2025, cu sprijinul PRO TV, și alți 3 elevi ale căror burse au fost acordate la finalul anului 2024, cu sprijinul PRO TV și Star Assembly.

Pe scena Galei BookLand au urcat și Ambasadorii asociației: Sergiu Neguț, Mirela Retegan, Florin Rareș Stoica, Mihaela Tatu, Felix Tătaru & Cornel Bertea Hanganu, care au adresat mesaje de susținere pentru tinerii de la sat, promovând accesul la educație de calitate și pregătirea profesională temeinică. Mărturii și impresii legate de inițiativele concretizate în cei 15 ani de misiune educațională, și mai ales de șantierul Campusului Profesional Dual din Vulturești, au împărtășit și partenerii prezenți: Monica Grădinaru (ASEVI), Mirela Aruxandei (Corteva), Gherghina Ionescu (Max Bet Group), Monica Dîrvariu (TP România), Marian Șeitan (Mediaposte Hit Mail) și Miruna Herețoiu (Blum). Seara s-a încheiat cu o surpriză muzicală din partea Ambasadorului BookLand Grigore Leșe, iar prezentatori și maeștri de ceremonii au fost Adela Pârvu și Claudia Maria Popina.

„Gala BookLand a devenit o tradiție de suflet, iar cea de-a doua ediție ne-a găsit recunoscători și fericiți că pregătirile avansează pentru a le putea dărui copiilor din Argeșul rural Campusul Profesional Dual mult visat. Serbarea noastră a fost dedicată educației, meseriilor, copiilor talentați și excepționali pe care îi are satul românesc, dar și Ambasadorilor, susținătorilor misiunii noastre și tuturor partenerilor care au investit și investesc resurse valoroase în tinerii din mediul rural, ca ei să aibă un viitor mai bun aici, în țara lor.” – Mihaela Petrovan, Președinta Asociației BookLand

Mai mult decât o școală, Campusul Profesional Dual din satul Vulturești, județul Argeș, este o rampă de lansare pentru o nouă generație de profesioniști, tineri pregătiți atât teoretic, cât și practic, pentru a contribui activ la economia românească. Campusul BookLand va integra programe de formare duală dezvoltate în parteneriat cu companii locale, oferind elevilor până la 2.000 de ore de practică în firme. Astfel, tinerii au șansa de a învăța și carte, și meserie, iar operatorii economici au acces la o sursă stabilă de forță de muncă calificată, contribuind la reducerea costurilor de recrutare și scăderea fluctuației de personal. Campusul va fi inaugurat parțial în toamna lui 2025 pentru primii elevi, urmând să fie finalizat în 2026. La capacitate maximă, va primi peste 1.200 de elevi, de la clasa Pregătitoare, până la clasa a XI-a (profesional dual) sau clasa a XII-a (profil teoretic).

Printre cele peste 1000 de companii care contribuie la misiunea educațională BookLand în mediul rural se numără: Leroy Merlin, Verbund, CEC Bank, Zahăr Mărgăritar, Asevi, Coca Cola HBC, MaxBet, Puran Architecture & Design, Cargill, UniCredit, Zentiva, SAP, Mediaposte Hit Mail, Novomatic, TP România, Valrom Industrie, Asa Cons, Corteva, Brico Depot, Rocas Decor, Timac Agro, Noventa, Sipex, Rotary Club Pitești, Rofer Design, Collavini & Partners, Vopseaua Oskar, Huawei Technologies, Kober, Asko Group, Decathlon, Siniat, Honeywell, Leoni, Linde Gaz, Serv Class, Turbomecanica, Viacon, European Pastry, Stroia Product, Kronospan, BMI Group, Novaintermed, Mobilift, Bauelemente, LSG Building Solutions, BOMA Prefabricate, UP România, Arrise, Intertrans Continental, Polon Alfa, Strizo, Virtuoso, Grădinariu, Continental Hotels, Somaco Grup Prefabricate, Lesaffre, Bella Casa, SIT România, Raveli, Elvon, Elserv, Ferro, Dolo Trans Olimp, Emerson, Frigotehnica, Intersnack, Pall-Ex, Douglas, Game World, Team Montage, TIAB, Terra Gres, Garanti BBVA, Diversey, Steinel, Porsche Finance Group, Renania, Danlin XXL, Eximprod Group, PGA Electric, Blum, Schneider Electric, Paco Invest, BIC, Media Med Publicis, Terqua, Bilka, Protect Chemical, Monolit Legal&Tax.

De 15 ani Asociatia BookLand contribuie la sublinierea importanței educației & dezvoltării personale prin Întâlnirile BookLand Evolution, care le facilitează liceenilor dialogul cu varii personalități, prin Taberele Coolturale BookLand, care le oferă copiilor un mix de activități educaționale & distractive, prin Bursele BookLand care asigura unor elevi excepționali de la sat șansa de a urma liceul și facultatea fără nicio grijă financiară, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea școlilor. „Împreună CONSTRUIM oameni” a adus laolaltă sute de companii din mediul privat, autorități locale, profesori-părinți-elevi care, la îndemnul BookLand, și-au dat mâna pentru a contribui la modernizarea școlilor de la sat. Acest parteneriat public-privat a fost posibil datorită obiectivului comun de a reduce abandonul școlar, oferindu-le elevilor acces la o educație de calitate în clădiri sigure, moderne și prietenoase. Rezultatul? 80 de școli rurale renovate & echipate în 4 ani, 15.000 de copii care vin cu drag la școală și rezultate mai bune la învățătură. În 2025 BookLand va inaugura în Argeș primul Campus Preuniversitar Profesional Dual din mediul rural, construit exclusiv din bani privați, locul în care educația & formarea profesională se întâlnesc cu dezvoltarea economică sustenabilă, asigurându-le tinerilor locuri de muncă, stabilitate și un nivel de trai mai bun. Mobilizarea exemplară reușită de BookLand a fost recunoscută printre bunele practici încurajate de Guvernul României în Raportul Național Voluntar al României, prezentat la Forumul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (New York, 2023).

Festivalul de muzică clasică Classics for Pleasure revine în perioada 9-13 iulie 2025, la Sibiu, cu cea de-a XV-a ediție, desfășurată sub tema The Next Crescendo – o celebrare a noii generații de muzicieni. Evenimentul aduce împreună artiști consacrați și tinere talente promițătoare, într-un dialog viu între tradiție și inovație.

Organizat de Asociația Elite Art, festivalul își păstrează misiunea de a oferi o scenă deschisă și inspirațională pentru tinerii interpreți, dar și de a apropia publicul, în special pe cel tânăr, de frumusețea muzicii clasice. Programul cuprinde concerte, povești muzicale, ateliere interactive și întâlniri culturale complementare desfășurate în locuri emblematice din Sibiu, de la Biserica Ursulinelor și Muzeul ASTRA până în inima orașului, în Piața Mare. Festivalul este și în acest an un spațiu al inspirației și al schimbului de idei care facilitează dialogul între artiști consacrați și tinerele talente ale muzicii clasice.

„În muzică, un crescendo simbolizează o creștere, o intensificare, un moment în care totul se îndreaptă spre un punct de maximă expresie. În viață, însă, fiecare crescendo reprezintă o oportunitate de a privi către viitor – către ceea ce urmează, către următoarea generație, către visurile care abia prind contur. Privind spre viitor, nu doar perpetuăm frumusețea muzicii clasice, ci îi dăm și noi forme, noi direcții. Fiecare tânăr muzician este un crescendo în sine – o poveste care începe timid, dar promite să răsune puternic în timp. Iar noi, cei care ascultăm, ghidăm și susținem, devenim parte din această călătorie.Să ne uităm mereu către The Next Crescendo înseamnă să credem că viitorul se construiește acum, prin educație, oportunități și armonie între generații. Că muzica are puterea nu doar de a încânta, ci de a inspira o lume întreagă să meargă mai departe, împreună”, a declarat Mihaela Dragomir, Președinte Asociația Elite Art.

PROGRAM

Ziua 1 – Future Fortissimo
9 iulie, ora 19:00 | Biserica Romano-Catolică Ursulinelor (Strada General Magheru, nr. 36)

Deschidere dedicată bursierilor din programul Tinere Talente al Fundației Regale Margareta a României – o seară emoționantă alături de:

Julia Coteanu (violoncel), Emma Gherganu (flaut), Emilia Tudorache (soprană), Ioan Bănescu (chitară), Sabin Bănescu (pian)

Ziua 2 – Once Upon a Sound
10 iulie, ora 16:00 | Muzeul ASTRA, zona Ethno Tehno Park (Strada Pădurea Dumbrava 16)

Un concert-poveste pentru întreaga familie, cu o aventură muzicală inspirată din basme, cu muzica unor compozitori clasici.
Dirijor: Dalma Lidia Toadere
Cu participarea unei formații de suflători:

Grigore Ciobanu (trompeta 1), Béres Dóra (trompeta 2), Török Csaba (corn), Neamț Gilovan Leonard (trombon 1), Man Cornelius (trombon 2), Dénes Fábián (trombon 3), Turák Botond Ferencz (tuba)

Ziua 3 – Cinematic Symphony
11 iulie, ora 20:00 | Piața Mare
O seară spectaculoasă dedicată muzicii de film și musicalurilor.
Dirijor: Constantin Grigore

Adrian Nour (solist), Daniela Bucșan, Cristina Popa (soprane)

În deschidere: Claudiu Șuțu (saxofon) bursier al Fundației Regale Margareta a României.
Orchestra Filarmonicii de Stat Pitești

Ziua 4 – Stradivarius in the Spotlight
12 iulie, ora 20:00 | Piața Mare
Un tribut dedicat lui Mozart, cu lucrări îndrăgite interpretate de:

Dirijor: Vlad Vizireanu
Rebekka Hartmann (solistă)
Orchestra Gather Through Music
Deschidere: Ioan Bănescu (chitară) bursier al Fundației Regale Margareta a României.

Ziua 5 – Proms of Delight
13 iulie, ora 20:00 | Piața Mare

Finalul festivalului aduce pe scenă magia valsurilor vieneze, într-un regal muzical dedicat lui Johann Strauss și contemporanilor săi, respectiv un omagiu adus muzicii din epoca de aur cu lucrări celebre precum Blue Danube și Tales from the Vienna Woods.

Dirijor: Alexandru Ilie
Veronica Anușca (soprană), Mihai Urzicana (tenor)
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu
Deschidere: Alexandra Dumitrache (mezzosoprană) bursieră a Fundației Regale Margareta a României.

Despre Asociația Elite Art

Asociația Elite Art este un ONG cultural, care și-a început activitatea în anul 2003 și care desfășoară numeroase programe culturale, care au drept scop dezvoltarea societății civile prin artă. Promisiunea pe care o face lumii este de a promova și susține universalitatea și accesibilitatea artei în beneficiul tuturor oamenilor. Astfel, cu sprijinul partenerilor, sponsorilor şi voluntarilor, de-a lungul celor 20 de ani de activitate, Elite Art a implementat peste 150 de proiecte în domeniile muzicii și artei vizuale, cât şi proiecte educaţionale.                    

Classics for Pleasure este mai mult decât un festival – este o invitație la descoperire, conectare prin muzică și susținerea noilor voci. Vă așteptăm în Sibiu să trăiți alături de noi următorul crescendo al muzicii clasice!

Pentru informații suplimentare accesați:
eliteart.org

1 – 31 iulie 2025

Noi ne-am făcut planul de vacanță pe luna iulie:

Ilinca, arhitecta, face tururi cu dus și-ntors, desface muzeul în piese de puzzle și desenează în muzeu, printre scoarțe, costume, lăzi de zestre și furci, Beatrice, artista, ia în vacanță familiile cu mic, cu mare și îmblânzește lâna vara, iar Raluca, povestește, desenează pe pânză emoții, dar și meniuri regești, aleargă după sunete și îndeamnă la visat cai verzi pe pereți, Lidia, artista noastră invitată, bate la război, după ce se răcorește și rătăcește prin muzeu.

Dacă vrei și tu așa în vacanță, hai! Ateliere de la 3 la 99 de ani. Avem și program în această harababură. Prețul unui atelier este de 30 de lei pentru fiecare participant. Înscrierea este importantă, fără nu putem merge în vacanță împreună. Accesul la atelier se face prin intrarea principală a MNȚR (Kiseleff, 3).

Săptămâna I

Miercuri, 2 iulie

10.30 Teatru de umbre (atelier dedicat familiilor), cu Beatrice Iordan

La început, participanţii vor afla ce este teatrul de umbre, când și unde a apărut. Li se vor istorisi două legende care vorbesc despre începuturile teatrului de umbre. Apoi, pe baza unei povești simple, copiii vor trece la lucrul efectiv: vor fi împărțiți pe echipe și vor lucra siluetele reprezentând personajele poveștii. La sfârşit, fiecare echipă va realiza o scurtă reprezentație teatrală: ei vor mânui la panou siluetele tocmai construite și vor interpreta povestea propusă de coordonator.

Durata: o oră.

Înscrieri pe WhatsApp la numărul de telefon: 0723471600

11.00 Croit, țesut și cusut  (8-99 ani), cu Lidia Stareș, la Atelierul de țesut

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284

Joi, 3 iulie

10.30 Modelaj în lut: „Cuib cu păsări” (atelier dedicat familiilor), cu Beatrice Iordan

Pentru cei care nu au mai lucrat cu lutul vom începe prin a ne obişnui cu textura lui, vom povesti un pic despre acest material şi despre importanţa pe care a jucat-o în viaţa ţăranilor români.

După aceea, vom modela un bulgăre de lut, transformându-l într-un cuib și o pasăre măiastră, inspirați de fluiericele în formă de păsări pe care le modelau olarii. Pentru ca lucrarea să fie completă, vom împleti în structura lutului ierburi uscate care să ne apropie și mai mult de ideea cuibului. Pentru că orice căsuță are nevoie să fie locuită, vom aranja frumos în cuiburile realizate o mică pasăre modelată de mâinile harnice ale participanților.

Atelierul se adresează în primul rând familiilor (copil și adult), dar și tuturor acelora cărora le place să modeleze lutul și să împletească ierburi uscate.

Durata: o oră.

Înscrieri pe WhatsApp la numărul de telefon: 0723471600

Vineri, 4 iulie

10.30 Atelier de realizat ştampile prin tehnica linogravurii: „Felicitarea” (atelier dedicat familiilor), cu Beatrice Iordan

După ce ne vom cunoaște, vom povesti un pic despre obiceiul de a dărui și de a trimite scrisori și felicitări. Acum, când comunicarea este mult facilitată de căile de comunicare online, mai trimitem scrisori sau felicitări? Dacă da, cui ne dorim să le trimitem?

După ce vom discuta despre posibilitățile pe care le avem, în zilele noastre, de a ne apropia de oamenii dragi aflați la distanță, încercăm să descoperim, cu ajutorul poveștilor, prin ce mijloace comunicau oamenii de odinioară cu persoanele dragi aflate la distanță. După discuții, vom trece la realizarea propriu-zisă a felicitărilor, folosind tehnicile de realizare a ștampilelor propuse, cu explicarea fiecărei etape în parte.

Durata: o oră.

Înscrieri pe WhatsApp la numărul de telefon: 0723471600

Săptămâna a II-a

Miercuri, 9 iunie

11.00 Croit, țesut și cusut  (8-99 ani), cu Lidia Stareș, la Atelierul de țesut

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284

Joi, 10 iulie

10.30 Atelier de împâslit lâna prin tehnica apei şi săpunului: „Podoabe” (atelier dedicat familiilor), cu Beatrice Iordan

Din cele mai vechi timpuri, lâna a fost materia de bază în realizarea vestimentației, a traistelor şi desagilor dar și a obiectelor care înfrumusețează casa: covoare, preşuri, peretare, ștergare etc.

La acest atelier ne vom împrieteni şi noi cu lâna netoarsă. Vom învăța s-o modelăm cu ajutorul apei şi săpunului, transformând-o în mici accesorii: broșe, șiraguri de mărgele, brățări. Podoabe bune de dăruit persoanelor dragi sau de asortat la vestimentaţia proprie.

Durata: o oră.

Înscrieri pe WhatsApp la numărul de telefon: 0723471600

Vineri, 11 iulie

10.30 De poveste — Pomul vieții (5-99 ani), cu Raluca Minoiu

Voi începe cu o poveste de tare departe. Dar dacă voi înlocui cuvântul „baobab” cu „stejar”, o să juri că-i o poveste neaoșă despre prietenie, lăcomie, puterea de a dărui și despre cum face omul la supărare. Copacul, pardon, nu omul. Apoi ne vom plimba prin muzeu și vom căuta să descoperim de ce țăranul socotea copacii atât de importanți, încât și-a imaginat chiar propria viața ca pe un pom. Și vom închipui apoi pomul nostru pe o bucată de pânză, pentru a îmbrăca cu viață, după rânduiala veche, un petic de perete.

Spațiul de desfășurare: Atelierul de creativitate și expoziția permanentă

Durata: o oră și jumătate.

Înscrieri la [email protected]

Săptămâna a III-a

Miercuri, 16 iulie

10.30 De poveste – Ca sarea-n bucate (5-99 ani), cu Raluca Minoiu

Pornim de la povestea Sarea-n bucate, cum altfel?, în care vom închipui niște meniuri regești. Și câteva feluri de a ne declara iubirea, desigur. Ne vom mai închipui și tot felul de năstrușnicii, de la sarmale fierte în sirop de zahăr până la spanac cu miere, apoi desenăm meniurile câștigătoare pe un șorț de bucătărie.

Participarea la acest atelier se face numai și numai cu burta plină!

Durata: o oră și jumătate.

Înscrieri la [email protected]

11.00 Croit, țesut și cusut  (8-99 ani), cu Lidia Stareș, la Atelierul de țesut

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284

Joi, 17 iulie

10.30 De poveste – Perna de visat bine (6-99 ani), cu Raluca Minoiu

Cu pânze, ațe și sclipici facem o pernă de visat bine: poate o scufundare în mare ori un zbor cu balonul, cine știe?

Vom începe cu o poveste despre libertatea de a visa, apoi ne vom schița propriul vis cu creionul pe hârtie. Cu schița gata vom transpune visul in culori, cu carioci, pe o pânza anume cusută pentru a se transforma în pernă. Pe care copiii o vor umple cu mâinile lor și vor pleca acasă cu o pernă numai bună de visat.

Durata: o oră și jumătate.

Înscrieri la [email protected]

Vineri, 18 iulie

10.30 De poveste – Harta sunetelor (10-99 ani) cu Raluca Minoiu

O să dau mai departe o poveste „primită” de la un povestitor din Anglia, Jem, într-o intersecție aglomerată, pe la asfințit, stând pe un spațiu verde dintr-un giratoriu, în Brașov. O poveste despre sunete și zgomot și despre a fi diferit.

Apoi vom încerca să ne dăm seama cum acționează sunetele asupra corpului, emoțiilor, gândurilor. Vom zburda prin intersecții aglomerate, câmpuri și păduri, șantiere, stupi, oceane și locuri de joacă, case de bunici sau prin vreun scrânciob de copil, pe la noi prin atelier. Vom băga de seamă ce ne bucură, ce ne „cocoșează”, ce ne agită, ce ne rănește șin lumea nevăzută, dar atât de prezentă, a sunetelor.

Apoi fiecare va experimenta liniștea de a face o hartă a sunetelor bune. Să fie acolo, când ne înconjoară prea mult zgomot.

PS1: Aveți grijă cu ce ton sugerați copiilor să vină la acest atelier. Nici prea dramatic, nici prea serios, nici prea autoritar, știți voi…

PS2: E și pentru oameni mari.

Durata: o oră și jumătate.

Înscrieri la [email protected]

Săptămâna a IV-a

Miercuri, 23 iulie

10.30 Puzzle mare din bucăți mici de muzeu (9-13 ani), cu Ilinca Pop

Un puzzle e o imagine pe care o construim din fragmente mici și amestecate. De obicei, le scoatem din cutiile în care stau claie peste grămadă și le așezăm la locul lor din imaginea întreagă. Dar ce-ar fi dacă fiecare piesă ar spune o poveste doar a ei, și împreună ar povesti de fiecare dată o întâmplare nouă, după imaginația celor care alătură fragmentele? După ce străbatem muzeul în lung și-n lat, redesenăm muzeul pe fragmente de pânze mai mici, pe care le compunem și recompunem într-o instalație temporară, iar apoi le luăm cu noi acasă.

Durata: două ore.

Înscrieri la: [email protected].

11.00 Croit, țesut și cusut  (8-99 ani), cu Lidia Stareș, la Atelierul de țesut

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284

Joi, 24 iulie

10.30 Desen în muzeu (8-14 ani), cu Ilinca Pop

Ne așezăm pe perne, direct pe podeaua muzeului, și desenăm ce vedem, simțim sau ne imaginăm privind obiectele expuse. În mijlocul poveștilor țărănești, al lemnului cioplit (sub forma prințesei-spătar, a inimii decupate, a zmeului cu două capete) și al firelor colorate țesute laolaltă (oare poți măcar numi fiecare din culorile pe care le vezi în muzeu?), timpul încetinește și mâna începe să urmeze altfel contururile. Nu vom învăța să desenăm „corect”, ci să privim cu atenție, să observăm detalii și să găsim propriul fel de a le pune pe hârtie. Atelierul începe cu un tur ghidat în câteva dintre sălile muzeului, continuă cu o sesiune de desen în muzeu și se încheie în atelierul de creativitate cu finalizarea lucrărilor.

Durata: o oră și jumătate.

Înscrieri la: [email protected].

Vineri, 25 iulie

10:30 Tur ghidat cu dus și întors (10-14 ani), cu Ilinca Pop

Ne plimbăm împreună prin muzeu, dus-și-întors. La dus, vă ghidează vizita o arhitectă: vă spune povești, vă arată obiecte și ne imaginăm împreună viața lor secretă, iar în timpul acesta le desenați, luați notițe (sau nu!) și le prindeți în noi povești. La întors, voi ghidați vizita: îi spuneți cum se vede muzeul cu fața pe dos și cu dosul pe față, ce-ați mai aduce în camerele sale înalte, ce-a povestit bine și ce n-a povestit bine — sau poate vom auzi cu totul și cu totul alte povești.

Durata: două ore.
Înscrieri la: [email protected].

Săptămâna a V-a

Miercuri, 30 iulie

10.30 Puzzle mare din bucăți mici de muzeu (6-8 ani), cu Ilinca Pop

Un puzzle e o imagine pe care o construim din fragmente mici și amestecate. De obicei, le scoatem din cutiile în care stau claie peste grămadă și le așezăm la locul lor din imaginea întreagă. Dar ce-ar fi dacă fiecare piesă ar spune o poveste doar a ei, și împreună ar povesti de fiecare dată o întâmplare nouă, după imaginația celor care alătură fragmentele? După ce străbatem muzeul în lung și-n lat, redesenăm muzeul pe fragmente de pânze mai mici, pe care le compunem și recompunem într-o instalație temporară, iar apoi le luăm cu noi acasă.

Durata: o oră și jumătate.

Înscrieri la: [email protected].

11.00 Croit, țesut și cusut  (8-99 ani), cu Lidia Stareș, la Atelierul de țesut

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284

Joi, 31 iulie

10:30 Tur ghidat cu dus și întors (10-14 ani), cu Ilinca Pop

Ne plimbăm împreună prin muzeu, dus-și-întors. La dus, vă ghidează vizita o arhitectă: vă spune povești, vă arată obiecte și ne imaginăm împreună viața lor secretă, iar în timpul acesta le desenați, luați notițe (sau nu!) și le prindeți în noi povești. La întors, voi ghidați vizita: îi spuneți cum se vede muzeul cu fața pe dos și cu dosul pe față, ce-ați mai aduce în camerele sale înalte, ce-a povestit bine și ce n-a povestit bine — sau poate vom auzi cu totul și cu totul alte povești.

Durata: două ore.
Înscrieri la: [email protected].