Născut într-o familie de agricultori în care lipsurile erau la ordinea zilei, pruncul Dimitrie este încredințat preotului Ioan Anastasiu. Senatorul Alecu Manoli pune ochii pe puști și simte că e de viitor. Fără să mai stea pe gânduri îl trimite la studii peste hotare. Termină Liceul Napoléon, cea mai prestigioasă şcoală secundară franceză, apoi se înscrie la Sorbona. După un timp, tutorele îl transferă la Nancy, unde urmează cursurile Facultății de Drept. Acolo, junele ieșean își petrece timpul liber la o anumită cafenea din oraș, unde se înamorează de soția patronului. Idila avea să-l coste viața, dar și sprijinul lui Manoli. Trezit ca dintr-un coșmar, Dimitrie se pune cu burta pe carte. Finalizează studiile, apoi revine în țară și ocupă postul de procuror pe lângă Tribunalul Iași.
La studii peste hotare, cât pe-aci să o dea în bară
Târgul Ieșilor, pe la 1850, într-o familie de agricultori sufocați de lipsuri și nevoi, își face apariția Dimitrie. Toate sarcinile gospodărești atârnă pe umerii văduvei Elisa Alexandrescu, care, pentru o perioadă se îngrijește de educația pruncului. La un moment dat, nu mai poate și-l dă în grija părintelui Ioan Anastasiu, parohul Biserica Patruzeci de Sfinţi din Iaşi. Soția clericului l-a crescut pe Dimitrie ca pe propriul copil îngrijindu-se să nu-i lipsească nimic.
Într-o zi, băiețelul intră în atenția senatorului Alecu Manoli. Vede unele sclipiri de geniu și decide să investească în educația lui. În 1860, Dimitrie pleacă la Lemberg unde urmează Institutul Pilat. După numai un an, este trimis la Liceul Napoléon, cea mai prestigioasă şcoală secundară franceză. Aici intră pe mâna domnului Amiel, care era plătit pentru a se asigura că tânărului nu-i lipsește nimic. Din desele schimburi epistolare reiese că Dimitrie era tare cheltuitor. Pe lângă cursurile obișnuite, Alexandresco ia lecții de pian, de artă dramatică, de medicină și declamație.
În 1870, junele termină cu bine studiile liceale, apoi se înscrie la Sorbona. După un scurt periplu este transferat la Nancy, unde urmează cursurile Facultății de Drept. Ispitele vieții de student pândesc după colț. Începe să chiulească de la cursuri, acumulează un car de absențe și nu se prezintă la examene. Pe lângă acestea, tânărul devine client fidel al unei cafenele și se îndrăgostește de soția patronului. Bezele, priviri suave, chicoteli, iar în final o întâlnire pe ascuns, în grădina publică a orașului. Acolo comedie mare, soțul înșelat află de amoarea celor doi și le face o vizită porumbeilor. Prinși în fapt, bărbatul face o criză de nervi și abia se abține să nu scape câteva focuri cu revolverul din dotare.
Întoarcerea pe meleagurile Iașului
Escapada amoroasă ajunge la urechile lui Alecu care își retrage pe loc sprijinul financiar. Intervine părintele Ioan și încearcă să-l convingă pe asprul binefăcător că a fost un accident, ale tinereții valuri. Rugile își fac efectul dorit, iar Manoli continuă să investească, dar numai în anumite condiții. Panica senatorului era întemeiată pentru că o mai pățise odată, cu Maria, sora lui Dimitrie. Născută la 1848, aceasta a fost trimisă la studii peste hotare. Acolo păcătuiește cu un necunoscut, se căsătorește, iar finanțatorul își ia mâna de pe ea.
Alexandresco reia studiile la Paris. Între 1871-1875 frecventează cursurile Facultății de Drept, unde este coleg cu Casimir Périer, viitorul preşedinte al Republicii Franceze. Absolvă cu brio și revine în Iași. Din acest moment, viața capătă o cu totul altă turnură. Ocupă postul de procuror pe lângă Tribunalul Iași, iar în 1878 ajunge judecător de instrucție, pe urmă prim procuror. La 23 martie 1879, a înaintat Baroului Iași o cerere prin care solicită înscrierea în rândul avocaților. La începutul lui 1899 renunță la funcția din Barou pentru cea de procuror general al Curții de Apel Iași, funcție pe care a ocupat-o doar până în luna octombrie a aceluiaș an.
Cea mai mare parte a vieții și-a dedicat-o catedrei. La 15 martie 1886, profesorul Gheorghe Mârzescu a cerut decanului Facultății Juridice, ca în cazul în care va absenta de la cursuri, să fie suplinit de Alexandresco. La mai puțin de o lună, Mârzescu, care era și senator în Colegiul II, își ia concediu deoarece era nevoie să plece la București. Acesta solicită ca Dimitrie să fie ales suplinitorul său. Devine profesor cu titlu provizoriu, iar pe 15 noiembrie 1897, este numit profesor cu titlu definitiv. Ascensiunea academică a continuat odată cu moartea lui Gheorghe A. Urechia, care a lăsat vacantă catedra de drept administrativ. Ministerul Instrucţiunilor Publice aprobă numirea lui Alexandresco în fruntea catedrei. A fost decan în patru mandate, iar în această calitate a sprijinit studenții nevoiaşi prin scutirea de taxe.
Moștenirea avocatului Dimitrie Alexandresco
Ca oricare învățat al vremii, nu a fost străin de viața politică. Intră în Partidului Liberal-Conservator și candidează pentru scaunul de senator. În anul 1920 a fost preşedintele Comisiei Senatului în problema proiectului ce viza modificarea unor articole din legea de reorganizare a Ministerului Afacerilor Străine. Pe lângă funcții, Alexandresco a fost autorul unor scrieri juridice de mare anvergură. Rămâne memorabilă cartea apărută în 1898, la Paris, la editura Duchemin, intitulată Droit ancien et moderne de la Roumanie, étude de législation comparée.
A fost căsătorit cu Olimpia Lozlovanu. Din mariajul lor au apărut doi copii, Vasile şi Alice Brighita Olga. Cu cincisprezece ani înaintea morții, își face testamentul. Simte că firul vieții devine tot mai nesigur. Dorea ca după moarte, biblioteca să fie donată Universității din Iași. Din păcate dorința nu ia fost respectată, aceasta a fost vândută Baroului Dolj pentru suma de 600.000 lei. S-a săvârșit de moarte bună pe 9 februarie 1925, în casa de pe strada Muzelor nr. 8.
Surse: 1) Mihail Ciobanu, “Profesorul Dimitrie Alexandresco: o viaţă de om şi câteva scrisori de familie inedite”
