Axe spațiale în opera eliadescă: provincia și străinătatea
Provincia și străinătatea sunt alte două axe spațiale pe care le urmărește literatura lui Mircea Eliade. Întotdeauna aceste spații sunt prezentate în disjuncție față de spațiul considerat „centrul lumii” – orașul sau locul în care conviețuiesc personajele.
Spațialitatea este una dintre coordonatele foarte importante ale operei și gândirii eliadești. Spațiul este în mare măsură responsabil pentru nașterea filosofiilor personajelor, mediul și spațiul fiind principalele mijloace prin intermediul cărora personajele pot fi influențate.
Provincia – spațiu al reabilitării
Provincia are o accepțiune într-un fel peiorativă, dar de asemenea are și avantajul de a fi un spațiu al reculegerii și al remotivării, un spațiu al refacerii personajelor, care se pregătesc pentru o întoarcere în „circul” cosmopolit al marilor orașe.
Putem observa cum de fiecare dată tinerii din romanele lui Eliade își „ fac debutul ” în mijlocul societății bucureștene, pentru ca mai apoi să-și găsească sau nu liniștea în alte orașe. Îndepărtarea de capitală înseamnă moartea gândirii generaționiste (lucru probat în cazul lui David Dragu, personajul din Întoarcerea din Rai, care în provincie reușește să-și scrie opera, dar care nu este recunoscut de către colegii de generație, pierzându-și astfel statutul de lider. Acest statut este redobândit doar în momentul în care se întoarce în București).
Cu toate că în romane apare o întreagă pledoarie pentru viața de provincie, pentru echivalarea ei cu cea din capitală, concluziile nu sunt tocmai benefice. Cel mai îndârjit apărător al vieții de provincie, David Dragu, sfârșește prin a simți că s-a ratat și în provincie și se întoarce în București.
Viața în provincie pe care o vedea ca pe un colac de salvare seamănă mai mult cu o renunțare, cu o fugă din fața propriilor vise. Fuge în provincie, acolo unde este un necunoscut, unde se poate apăra de vechile sale idealuri. Viața în provincie este o continuă fugă de sine. Folosește provincia ca pretext pentru a se apăra, pentru a-și camufla ratarea. Glorificarea orașului de provincie este mai mult o patetică încercare de a se consola, de a se convinge că nu a ales calea greșită, că nu a pus în aplicare cea mai mare spaimă a sa și a generației sale – ratarea.
Glorificarea orașului de provincie este mai mult o patetică încercare de a se consola, de a se convinge că nu a ales calea greșită
Deși, la nivel teoretic, el nu consideră că provincia e cauza ratării intelectualului, ci intelectualul însuși: „Ce înseamnă aia influența mediului de provincie asupra intelectualului? continuă Dragu. Un adevărat intelectual rezistă oricărui mediu. […] Dacă ești tu însuți, înainte de toate tu însuți, dacă ai rădăcinile adânc împlântate în viață, în concret, nimic nu te poate atenua, nimic nu te poate rata. Rămâi tot atât de perfect și de real și la New-York, și la Paris, ca și la Turnu-Măgurele, sau într-un sat din Basarabia”. Acest exemplu este grăitor și pentru publicistica lui Eliade, existând o similaritate a filosofiei care apare în ambele forme de exprimare.
Cu toate că în literatură apare crezul din publicistica lui Mircea Eliade, lucrurile nu mai sunt așa de bine delimitate. Literatura nu e atât de tranșantă ca publicistica, în romane apărând și personaje care prezintă contrariul ideilor. Un astfel de exemplu este romancierul Anton Dumitrașcu (Huliganii), scriitorul provincial care visează să devină un mare nume în literatură.
După o asemenea pledoarie pentru superioritatea „geniilor” provinciale, ne-am fi așteptat la un personaj cu adevărat excepțional, care să merite toate încurajările lui David. Eliade ne surprinde încă o dată prin introducerea acestui personaj banal, al cărui singur atu pare a fi faptul că este din provincie.
Străinătatea – „debusolarea” și reinventarea
Ultima oprire pe această axă spațială este reprezentată de străinătate (luând ca studiu de caz India, care apare în Isabel și apele Diavolului și Șantier), ca loc de desfășurare a unui tânăr generaționist român. Personajele celor două romane, odată ajunse în altă țară decât cea de origine, cea în care aveau un scop pentru a lupta, se transformă în niște personaje „debusolate”.
Dar această buimăcire este doar de moment, ei descoperind apoi adevărata libertate, oferită de faptul că sunt doi necunoscuți într-un loc necunoscut. Ei pot acum proba toate măștile pe care societatea românească în care trăiseră nu le permitea să le poarte.
Îndepărtarea de țară reprezintă în același timp și un moment de respiro, un moment de reflexie pe care nu și le-ar fi permis atunci când erau prinși în tumultul evenimentelor. Se detașează de problemele generației doar pentru a le privi într-un mod obiectiv care să le permită o și mai acerbă luptă.
Personajele pot acum proba toate măștile pe care societatea românească în care trăiseră nu le permitea să le poarte
Tinerii profită de acest popas pentru a trăi cât mai multe experiențe, pentru a se regăsi. Contactul cu colegii de generație îi scoate întotdeauna din contextul indian. Ei se simt vinovați de faptul că acordă mai puțină atenție proiectelor generației și că se axează mai mult pe propria ființă.
Străinătatea înseamnă o libertate pe care nici capitala, nici provincia nu o puteau oferi. Noi perspective sunt aduse la lumină, noi soluții se întrevăd.
Această axă a spațiilor este foarte importantă pentru tânăra generație, reprezentând o modalitate prin care limitele tinerilor sunt încercate.
Ramona Tănase
