Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Dragul meu adolescent!

Perioada examenelor poate părea ca un tunel luuuuuung și apăsător, unde totul se învârte în jurul rezultatelor, al presiunii și al așteptărilor (ale tale, ale părinților, ale profesorilor…).

Și totuși, TU rămâi în centrul acestui univers. TU.

Pentru ca mintea să funcționeze bine, pentru ca emoțiile să nu te copleșească și pentru ca trupul să nu obosească înainte de linia de sosire, ai nevoie de echilibru. În fiecare dintre zilele acestea!

 

RITM

Primul lucru pe care îl poți face este să îți creezi o rutină zilnică. Nu una rigidă, în care să te simți prizonier, ci una care să îți dea un ritm și un sentiment de control. Trezirea și culcarea la aceleași ore te ajută să îți stabilizezi energia. Împarte-ți ziua în sesiuni de învățare, alternate cu pauze reale, nu cu ore petrecute pe telefon…

Mintea are nevoie de spațiu să respire, la fel ca și tu.

 

 

ALIMENTAȚIE

Alimentația joacă și ea un rol crucial. Încearcă să mănânci regulat și să alegi mâncăruri care îți hrănesc corpul, nu doar îți umplu stomacul. Fructele, legumele, nucile, proteinele și cerealele integrale sunt aliați tăcuți ai concentrării tale. Nu uita să bei apă – simplă, nu energizante sau sucuri care doar îți agită corpul pentru puțin timp. Hidratarea este, de multe ori, diferența dintre o zi clară și una încețoșată. Te vei convinge!

 

MIȘCARE

Mișcarea este, poate, cel mai subestimat instrument împotriva stresului. Nu trebuie să faci antrenamente intense – o plimbare în jurul casei, o sesiune de stretching sau câteva exerciții de respirație pot schimba radical cum te simți. Corpul are nevoie să se simtă viu, nu doar să stea aplecat peste cărți.

 

PAUZE

Pauzele trebuie să fie adevărate momente de deconectare. După 50 de minute de învățat, lasă tot și fă ceva care îți limpezește mintea. Poți asculta muzică liniștitoare, poți ieși puțin la soare sau pur și simplu poți sta în liniște, privind cerul, norii. Evită tentația de a intra pe rețelele sociale – acelea nu sunt pauze reale, ci doar alte forme de solicitare mentală.

 

AUTOREGLARE

Când simți că te copleșesc emoțiile, respiră adânc. Închide ochii și respiră pe nas numărând până la 4, ține aerul 7 secunde și expiră lent pe gură în 8 secunde. Repetă de câteva ori. Sunt exerciții mici care liniștesc corpul și te ajută să ieși din valul de stres. Dacă simți că ai nevoie să vorbești, fă-o. Cu un prieten, cu un mentor în care ai încredere sau cu părinții, cu familia. Nu trebuie să porți totul singur. Și nu, nu ești slab dacă simți presiune sau frică. Ești doar om. Și ești adolescent – ceea ce înseamnă că treci prin una dintre cele mai provocatoare, dar și cele mai grozave etape din viață!

 

 

COMPARAȚII

Pe cât posibil, păstrează distanță de comparațiile cu alții. Fiecare are propriul ritm de învățare și propriile obstacole. Examenul e important, dar nu e tot. Tu contezi mai mult decât o notă sau o zi proastă. Ce clădești în această perioadă – răbdarea, încrederea în tine, echilibrul – va rămâne cu tine mult după ce ultimele foi de examen vor fi fost predate.

Învățarea e o cursă lungă, nu un sprint!

Ai grijă de tine ca de un aliat!

Meriți să ajungi la capăt nu doar cu rezultate bune, ci și cu inima întreagă!

 

A fost magic în weekend-ul dedicat copiilor la Iulius Mall Suceava: festival pentru copii, activități interactive și spectacole speciale

 

 

Un festival dedicat copilăriei, unde copiii au fost invitați să se joace, să se ia la întrecere la distracție, să redescopere magia poveștilor și să intre în contact cu personajele lor preferate. Iulius Mall Suceava i-a așteptat pe 31 mai-01 iunie acolo unde spațiul se transformă într-o mare sărbătoare. Trasee de escaladă, orășel gonflabil, activități interactive, tombole, activități sportive, bandă desenată, zonă de foods & drinks, dar și spectacole au fost propunerile festivalului Magic & Ludic.

 

Sâmbătă și duminică, 31 mai și 1 iunie 2025, parcarea laterală din zona extinderii Iulius Mall s-a transformat în tărâmul copilăriei, odată cu festivalul Magic & Ludic, un eveniment unde sau fost așteptați copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 10 ani, părinții și bunicii lor. În cadrul festivalului vor avea loc peste 10 tipuri de activități și ateliere interactive, activități sportive precum tenis, karate, handbal și rugby, iar cei mai curajoși au putut să exploreze trasee de escaladă. S-au animat și și-au  descărcat energia și în ORĂȘELUL GONFLABIL. Trei tobogane uriașe sub denumirea de Mario, Minionii și Patrula  Cățelușilor au distrat copiii excelent, dar într-un mod sigur în egală măsură.  Pofticioșii s-au delectat cu bunătăți culinare de la food truck-urile din parcare. Accesul la gonflabile și peretele de escaladă s-a făcut pe baza unei donații. Asociația Nord Est Bucovina a fost  un partener de nădejde al acestui eveniment. S-au alăturat copiilor defavorizați cu pachete cu dulciuri, tricouri și șepci.

 

Festivalul Magic & Ludic îi bucură pe copii cu spectacole speciale  încă din 2023.Sâmbătă, de la ora 17.00, a avut loc un spectacol de magie interactivă, oferit de Magicianul Marius Stek. A fost la Suceava alături de roboții Optimus și Bumblebee. Duminică, de la ora 17.00, Trupa Marili a adus un spectacol muzical, cu personaje simpatice, cântece vesele și dansuri pentru cei mici. Intrarea la cele două spectacole NU s-a realizat pe bază de bilete, sunt cu TITLU GRATUIT pentru public.

 

 

Ziua Internațională a Copilului devine cu adevărat una plină de bucurie în fiecare oraș, mai ales că cei mici vor fi încântați să descopere expozițiile de la Iulius Mall. Dacă Giant Bugs propune o lume nevăzută, mărită de mii de ori, cu insecte animatronice, de dimensiuni impresionante, Kids on Mars și locul de joacă digital Cosmos îți propun incursiuni captivante în Univers, prin intermediul unor elemente create cu ajutorul realității augmentate și a VR-ului. Încă mai e timp de vizitat.

 

 

O echipă de elevi de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București a pus România pe harta internațională a inovației spațiale, câștigând Marele Premiu (Grand Prize) la prestigiosul concurs internațional „NSS Gerard K. O’Neill Space Settlement Contest”, organizat anual de National Space Society (NSS) în Statele Unite. Proiectul lor vizionar, intitulat Zenith Station, a fost ales cel mai bun dintre peste 4.900 de lucrări înscrise de 26.000 de elevi din 25 de țări, impresionând experții NASA și deschizând o nouă eră pentru cercetarea spațială românească.

Echipa Zenith, formată din opt elevi pasionați – Sasha-Mihail Iosifescu, Ioan-Nectarie Ivana, Sophia-Maia Iordache, Vlad-Ioan Daraban, Alexandra-Diana Nae, Oana-Andreea Bordei, Darius-Andrei Cașcaval și Theodor-Mihai Crainic – a demonstrat că România are tineri capabili să inoveze la cel mai înalt nivel internațional. Sub conducerea Colegiului Național „Sfântul Sava” și în cadrul campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, inițiată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, proiectul „Zenith Station” a fost dezvoltat ca răspuns la una dintre cele mai mari provocări ale umanității: locuirea în spațiu.

Lucrarea nu este un simplu exercițiu de imaginație, ci o propunere științifică riguroasă, concepută să susțină o comunitate autonomă de până la 20.000 de persoane într-o singură stație spațială complet funcțională. Proiectul lor abordează o serie de probleme critice ale secolului XXI – resursele limitate ale Terrei, suprapopularea, criza climatică, dar și riscurile unor fenomene cosmice precum o replică a Carrington Event, o furtună solară de proporții care ar putea paraliza infrastructurile tehnologice globale.

Elevii au integrat cunoștințe din fizică aplicată, inginerie aerospațială, biotehnologie, arhitectură, economie, psihologie și energie regenerabilă, dezvoltând soluții inovatoare pentru:

  • Gravitație artificială
  • Protecție împotriva radiațiilor cosmice
  • Autonomie energetică și sustenabilitate
  • Model social și economic rezilient, adaptat mediului extraterestu

Zenith Station este gândită ca un laborator social și științific, un nou model de civilizație bazat pe cercetare, inovație și valori umane.

În semn de recunoaștere a excelenței și complexității proiectului, echipa Zenith a fost invitată să susțină un discurs oficial la International Space Development Center (ISDC), un eveniment reprezentantiv organizat de NSS în perioada 19-22 iunie 2025, în Orlando, Florida. În fața liderilor NASA, a cercetătorilor și inovatorilor din întreaga lume, tinerii români vor prezenta Zenith Station drept un simbol al capacității noii generații de a modela viitorul explorării spațiale.

 

Un exemplu de excelență românească

România a avut o prezență remarcabilă la competiția NSS din acest an – 36 de echipe, 178 de elevi și 35 de premii câștigate. Însă doar proiectul Zenith a fost desemnat Grand Prize Winner, performanță ce confirmă talentul, rigoarea științifică și potențialul global al tinerilor români.

Această reușită arată că atunci când educația este bazată pe excelență, colaborare și gândire interdisciplinară, rezultatele pot schimba lumea – sau chiar pot crea altele noi, dincolo de ceea ce cunoaștem deja.

 

Adrian-Cătălin Bulboacă, președintele Matricei Românești, cu un cald mesaj întru bucuria sărbătorii Rusaliilor

 

Într-o lume în care ritmul grăbit se evaporă în zgomotul urban și poveștile par să se piardă printre claxoane și ecrane, există oameni-rădăcină. Oameni care păstrează în privire lumina unui sat de demult, și în glas freamătul codrilor și dorul negrăit al străbunilor. Anda este una dintre aceștia.
Născută din cântec și crescută din dor, a conștientizat valoarea pe care satul o are, și a dus-o la nivel de artă. Întreține acest foc moștenit ca pe o rugăciune, seară de seară, puțin câte puțin, atent și calculat.  Portul îl mângâie cu ochii și-l poartă cu sufletul. Cântecul îl simte din piept, ca o bătaie sacră ce-o leagă de strămoși și-o ține cu picioarele-n pământul în care a crescut și s-a format. Anda, o punte între vechi și nou, o țesătură ce-și ține firul întins între cele două lumi de care aparține, a înflorit acolo unde a fost sădită și a sărit departe de trunchi, și-a crescut aripile cu credință-n Dumnezeu și astăzi rămâne în echilibru împletindu-și rădăcinile cu aripile.

Să-i citiți vorbele și să-i vedeți simțirile, ascultă-ți glasul și urmăriți-i pașii din lumea veche și din cea nouă.

Nu se va opri aici.

 

„Anda Horoba este o fată de la țară care și-a depășit condiția. Sunt tare mândră și binecuvântată cu faptul că m-am născut la sat.”

 

Anda, îți mulțumesc pentru ceea ce ești astăzi. Inspiri. Și prin următoarea poveste pe care o vom împleti împreună, vreau să aduci motivație în gândurile tinerilor cu visuri. Cine este Anda Horoba? Care este buletinul cu care ieși în lume?

Vă mulțumesc tare mult și eu pentru că m-ați ales ca reper pentru tinerii din generația mea, dar și pentru cei mai mici, asta nu poate decât să mă bucure și să îmi ofere o și mai mare responsabilitate. Eu spun că mă descurc în asta. Consider că sunt un tânăr care poartă cu multă grijă responsabilitățile pe care le are pe umeri. Anda Horoba este o fată de la țară care și-a depășit condiția. Sunt tare mândră și binecuvântată cu faptul că m-am născut la sat. Acesta fiind și buletinul meu cu care ies în lume. Aș striga în gura mare, EU AM CRESCUT LA ȚARĂ, SĂ ȘTIȚI! Pentru mine, oamenii născuți și crescuți la țară sunt oameni binecuvântați, oameni cu har, oameni cu o bază solidă de OM, oameni cu frică de Dumnezeu, oameni cu bun simțit, oameni simpli, modești. Dacă ai toate acestea, ai totul.

 

 

„Iau cu mine în gând, satul. De fiecare dată, fără excepție pentru că dacă aș omite așa, aș fi un om pierdut. Un om rătăcit.”

 

Unde este pentru tine ACASĂ și ce poveste ascunde acest loc? Sunt momente pe care le iei cu tine în gând, oriunde ai fi în lume?

Acasă pentru mine este acolo unde cântă cucul acompaniat de orchestră (natura), cum îmi place să spun. Veți înțelege asta doar dacă veți veni la mine acasă, într-o seară sau într-o dimineață, atunci când lumea nu mai face zgomot, să ascultați acest concert despre care vă scriu. Acasă e acolo unde este mama mea. Tata, Radu. Acasă este acolo unde am crescut și așa va rămâne și în momentul în care voi avea casa și familia mea.

Sunt momente, stări, trăiri și amintiri pe care le iau cu mine peste tot. O iau cu mine în gând, în special, pe bunica mea. Este omul care m-a învățat și nu prin spuse, ci prin fapte, ce înseamnă PUTEREA, CURAJUL ȘI DRAGUL DE VIAȚĂ.

Iau cu mine în gând, casa părintească, cu tot ce este în ea și pe lângă ea. Iau cu mine în gând, satul. De fiecare dată, fără excepție pentru că dacă aș omite așa, aș fi un om pierdut. Un om rătăcit. Un om fără un trecut și implicit, fără viitor.

 

Vreau să-mi spui cum au fost anii copilăriei tale. Dacă ai picta un tablou cu aceste momente, ce urme ar lăsa pensula?

Copilăria mi-am trăit-o în Rai, în căsuța bunicii de bârne, cu lut, văruită cu var și vopsită cu albastru.
Săream pe patul înălțat cu paie, dorindu-mi să țintesc, cât mai sus.
Tabloul ar reda momentele în care bunica îmi aducea bunătăți din târg (bucuria copilăriei mele), momentele în care bunicul aducea gălețile pline cu lapte proaspăt, în casă, momentele în care mătușa mea, Ileana, una dintre surorile mamei care și-a adus aportul, considerabil, în educația mea și a surorii mele mai mari, Raula, ne spunea pilde și ne învăța rugăciuni, momentele în care “tioteam” (o formă de apel) când vedeam că vine mama. Oh, ar fi un tablou simplu, dar, totuși, cu foarte multă informație și foarte multe trăiri.

 

„Copilăria mi-am trăit-o în Rai, în căsuța bunicii de bârne, cu lut, văruită cu var și vopsită cu albastru.”

 

Când ai cântat prima data din inimă, fără să știi că faci artă? Care au fost primii pași spre primele apariții pe scena?

La 4 ani. Atunci nu am știut că fac artă. Atunci am știut doar să ascult semnalul, „Poți începe!” și începeam. Începeam să strig la mireasă, din toată inima și cu mare pasiune.

Am avut norocul și bucuria de a-mi construi o bază sănătoasă în ceea ce privește folclorul, obiceiurile, tradițiile, portul popular, imaginea mea ca artist în cadrul Grupului Folcloric “Glanetașul” în care am activat aproximativ 13 ani și acolo unde mă întorc de fiecare dată când timpul îmi permite.

La vârsta de 6 ani am obținut primul premiu muzical să-i spunem așa, premiul l la Festivalul de Folclor “Tinere Speranțe”.

 

Există oameni lumină. Cine a fost prima persoana care ți-a zis: ,,Anda, ai darul cântecului!”, ai crezut vreodată, copil fiind, ca acesta va fi drumul tău?

Există un om pe care îl numesc „om lumină”. L-am cunoscut recent. Este vorba despre mătușa (tanti) Ioană Mihalca din Petrova, Maramureș. Un om de la țară mai luminat decât ea, nu mi-a fost dat să cunosc. De la ea am primit în dar și foarte multe hori. Sunt onorată de faptul că mă îndrăgește, și ea, atât de mult.

La prima întrebare răspund simplu, MAMA.

Cântatul pentru mine a fost un prieten bun cu care îmi făcea mare, mare plăcere să mă însoțesc în drumul meu prin viață. Nu știam că se poate fără, nici nu aveam astfel de gânduri, niciodată, nu am știut să gândesc așa. Nu știam că asta va fi „meseria” mea, eu știam doar că va fi nelipsit de lângă mine ca ceva propriu, personal, lipit de tine, de care nu poți scăpa, în sensul bun al cuvântului.

 

„Acasă pentru mine este acolo unde cântă cucul acompaniat de orchestră (natura), cum îmi place să spun. Veți înțelege asta doar dacă veți veni la mine acasă, într-o seară sau într-o dimineață, atunci când lumea nu mai face zgomot.”

 

Bunicii sunt icoane, iar bunica ta are un loc special în viața ta artistică. Ce valori și sfaturi îți transmite? Ce sentimente te-au trecut având-o alături de tine pe scena ,,Vedeta populară” de la TVR?

Oh! Bunica mea are un loc special în sufletul meu, în viața mea ca om.

Pe cealaltă parte, artistică, s-a întâmplat să fie la fel, într-adevăr, pentru că firul roșu al folclorului de la ea a pornit. Mai înainte de ea nu știu cine avea glas din familie.

Nicidecum nu consider acest aspect ca fiind mai întâi de toate, este pe locul al doilea, absolut.
Bunica a educat un om, în primul rând și apoi un artist.

Am simțit totul așa, Mi-am îndeplinit cel mai mare vis al vieții mele, gata, nu mai vreau nimic, nu pot cere altceva în plus!. A fost cea mai mare dorință a mea, singurul fapt pentru care am și participat la “Vedeta Populară!”, iar Dumnezeu mi-a dat și mai mult decât eu aș fi putut visa.

Tot ceea ce este ea, și deja toți cei care o cunosc știu despre ce vorbesc, mi-a transmis și mie. Este un om valoros și eu sunt valoroasă doar pentru că am parte de ea.

 

Ce înseamnă pentru tine muzica populară? Este mai mult o artă, o formă de rugăciune, sau un fir nevăzut care leagă generațiile?

Cât de frumos! Mie nu prea îmi place să o numesc „muzică populară”, sună atât de comun, lipsit, parcă, de greutate și foarte accesibil. Mie îmi place să spun „folclor” sau „folclor nou”, un termen nu tocmai accesibil pentru că, în zilele noastre, nu poate, nu reușește oricine să înțeleagă sensul, greutatea și valoarea acestui termen.
Folclorul pentru mine este toate acestea la un loc. Satul cu toate ale sale este cea mai înaltă formă de artă. Folclorul este o formă de rugăciune, am simțit asta în momentul în care Dumnezeu schimba vremea în funcție de proiectele pe care urma să le filmez și nu doar atât.

Folclorul este un fir nevăzut care leagă generațiile. Da. Bunica, Aurica Bizo, mama, Eugenia Horoba, eu și nepoata mea, Maya Hiticaș, suntem dovada. 4 generații care au primit și au dat mai departe.

 

 

„Satul cu toate ale sale este cea mai înaltă formă de artă. Folclorul este o formă de rugăciune.”

 

Cântecele tale sunt un produs a tot ceea ce ești astăzi. Povestește-mi cum alegi temele despre care ne cânți, cum îți gândești videoclipurile, ținutele, pentru că știu că ești one women show. Câtă muncă stă în spatele unui astfel de proiect?

Mi s-a întâmplat să aleg tema în momentul în care mi-am dorit să scriu un cântec în care să descriu copilăria mea la bunica, experiențele mamei din tinerețe, experiențele mele de viață, în rest, Dumnezeu alege ceea ce eu trebuie să cânt.
Niciodată nu aleg o temă pentru că „Da, asta ar prinde bine”, nicidecum.

Am cules foarte multe cântece. Îmi plac, în special, cântece culese, vechi pentru că au viață în ele, au zile, au trai și hrană sufletească, eu oricât aș compune, nu ajung la performanța marilor țărani care au trăit greul vieții și au primit înțelepciune și har divin prin asta.

Scenariile videoclipurilor mele sunt educative. Educă și nu doar pe parte folclorică, ci și psihologică, spirituală, umană. Fiecare are un scop bine stabilit. Fiecare deține informații cât se poate de adevărate. Scenariile sunt inspirate din viața mea, viața părinților mei, a bunicilor mei, viața, greutățile și problemele țăranilor de altădată.

Pentru realizarea videoclipurilor depun foarte mult efort pentru că nu iau nimic de-a gata. Totul este căutat, cercetat, analizat, creat, aranjat. Nu filmez în muzeu unde toate sunt puse prea în ordine pentru dinamica la care eu mă gândesc. Caut casele și le amenajez, singură, exact așa cum am nevoie, exact așa cum trebuie.

În spatele unui proiect muzical, în ceea ce mă privește, stă foarte multă muncă, dar satisfacția finală este pe măsură. Videoclipurile mele mă ridică, nu prin faimă, vizualizări, trend sau alte asemenea, ci prin valoare, asta este tot ceea ce eu caut. Bunica așa mi-a arătat.

Dacă vă referiți la ținutele pentru proiectele muzicale, vă spun că totul este pus așa cum trebuie, după reguli și așa cum îmi spune satul și zona pe care o reprezintă. Indiferent ce zonă alegi să reprezinți, musai să arăți precum s-a purtat un țăran în zona respectivă, altfel vei fi de neidentificat. Simplu. Fără a adăuga ceva în plus, ceva ce nu face parte din câmpul lexical al cuvântului “folclor”. Portul popular nu are nevoie de alte artificii pentru că el deja este maiestuos și plin de sens, iar noi, dacă adăugăm și altceva (machiaj strident, coafuri de nașă mare, unghii lungi, vopsite, tocuri imense care nu exprimă decât vulgaritate, etc.) nu facem altceva decât să degradăm, să mânjim imaginea portului popular.

 

 

„Într-o lume înnecată în cântece în care se vorbește despre horincă, bani, străinătate, negocieri cu Dumnezeu pentru că „așa se cere”, Anda Horoba începe un paragraf nou prin care scoate la iveală, cu asumare și curaj pentru că în această lume tare mai este necesar, adevărul vieții ascuns de atâta timp.”

 

Ultimul tău proiect muzical a fost apreciat și totodată discutat de publicul larg. Ce vrea Anda Horoba să transmită generației actuale și ce crezi că o diferențiază față de marea masă a interpreților de folclor?

Prin tot ceea ce fac, îmi doresc să trezesc oamenii din somnul indiferenței, comodității și beției, în special pe cei tineri, cei care încă se mai pot modela într-un mod sănătos. Am înțeles de mult că nu poți face primăvară cu o floare, sperăm, însă, între timp, am adoptat o altă idee. Topesc zăpada rece din jurul meu.

Într-o lume înnecată în cântece în care se vorbește despre horincă, bani, străinătate, negocieri cu Dumnezeu pentru că „așa se cere”, Anda Horoba începe un paragraf nou prin care scoate la iveală, cu asumare și curaj pentru că în această lume tare mai este necesar, adevărul vieții ascuns de atâta timp. Ascuns, nerecunoscut și neacceptat tocmai pentru că doare, iar nouă ne place să ne mințim că trăim în confort, spunând „Nu există așa ceva!”, „La noi în casă nu a fost așa ceva!”, „La noi în sat nu s-a întâmplat niciodată asta!”, replici spuse cu voce tare fix de cei care s-au întâlnit, din nou, cu trauma nevindecată. Omul este gata să ascundă răul, acoperindu-l cu iluzia perfecționismului.

 

„Anda Horoba începe un paragraf nou prin care scoate la iveală, cu asumare și curaj pentru că în această lume tare mai este necesar, adevărul vieții ascuns de atâta timp. Ascuns, nerecunoscut și neacceptat tocmai pentru că doare, iar nouă ne place să ne mințim că trăim în confort, spunând „Nu există așa ceva!”

Și aici pot să vă dau un exemplu clar și real. Am văzut multe femei bătute de către soții lor, care ieșeau din casă pline de vânătăi, iar dacă le întrebai ce s-a întâmplat, ele răspundeau fără să stea pe gânduri, răspund deja pregătit de dinainte ca să-și salveze, apere, ascundă călăul, „M-a lovit vaca, cu coarnele”, „M-a lovit mielul!” și așa mai departe, continuând să trăiască în tortură fizică și psihică pentru tot restul vieții. Iar noi, în loc să le oferim ajutor acestor femei, stăm cu mâinile în sus, dar nu pentru rugăciune, ci pentru a negocia cu divinitatea, cerându-i să ne ofere zile în plus, în schimbul banilor „fără număr” pe care îi producem. În momentul în care societatea este de acord cu asta, ba chiar își mai și însușește aceste idei redate prin „cântece”, eu nu am așteptări ca proiectele mele să fie accesibile tuturor.

 

De la izvorul tradiției și de la portul strămoșesc, ai îndrăznit să creezi o punte către lumea modei și a fashionului. Care a fost declicul care te-a împins către această zonă?

Această latură a esteticului în ceea ce privește combinarea pieselor vestimentare între ele este și ea moștenită, în opinia mea, iar cu timpul eu am depășit modelele (bunica, mama), care mi-au insuflat asta și care m-au inspirat, dezvoltându-mi din ce în ce mai mult partea creativă.
Declicul care m-a împins către împletirea celor două lumi, cea veche și cea nouă, așa cum îmi place mie să le spun, a fost momentul în care am conștientizat că sunt pasionată de tot ceea ce ține, atât de lumea veche, cât și de lumea nouă, legătura dintre aceste două fiind chiar eu, fata care a fost înzestrată cu darul de a simți profund, real și fizic vorbind, ambele lumi.

 

„Sunt pasionată de tot ceea ce ține, atât de lumea veche, cât și de lumea nouă, legătura dintre aceste două fiind chiar eu, fata care a fost înzestrată cu darul de a simți profund, real și fizic vorbind, ambele lumi.”

 

Exista echilibru în contrast? Cum îți păstrezi naturalețea între cele două lumi, modă și autentic. Unde se întâlnește cămeșa de Bistrița cu ultimele trenduri?

Există un mare echilibru. Deși sunt situate la poli opuși, aceste două laturi ale mele fac parte din domeniul artei. Ele se întâlnesc la intersecție, își dau mâna și se cuprind. Consider că nu există una fără alta. Fără vechi n-am avea rădăcini și fără nou, nu am avea viitor. Sunt două lumi care se completează, armonios, fără a se degrada una pe cealaltă și nu două lumi care trăiesc în dușmănie, așa cum unii doresc, separându-le pentru că sunt îndoctrinați doar în anumite idei.

Cămeșa de Bistrița și ultimele trenduri (aici vorbim despre colecțiile care se ridică la nivelul unei cămăși tradiționale) se întâlnesc aici, la numele de Haute Couture. Haute Couture vechi și nou pe podium, așa aș numi eu întâlnirea între cele două.

 

Știu că în ultimele luni ai fost la Chișinău, unde vreau să ne spui tu ce ai făcut, ce ai învățat și cu ce ai revenit acasă?

Ah! Ce plăcut! Am plecat la Chișinău timp de două luni pentru a-mi îndeplini cel de-al doilea vis, acela de a deveni STILIST VESTIMENTAR. Au fost două luni intense și grele în care am învățat cum să aplic toate cunoștințele acumulate și talentul care mi s-a dat, în stilizarea ținutelor pentru alți oameni. În ceea ce mă privește, mereu mi-a fost simplu și ușor să-mi stilizez ținutele.
Am revenit acasă cu dorința arzătoare de a începe lucrul. Direct. Asta s-a și întâmplat. Am avut plăcerea să lucrez, deja, atât cu oameni normali, cum spun eu, cât și cu artiști.

 

„Eu deja îmi trăiesc visul. Mi-a fost confirmat deja de către Stilistul Vedetelor din România, Lucy Faur, primul mentor al meu și de către Fashion Stylist Rusanda Cebotari din Republica Moldova, cea care m-a aruncat în mulțime pentru că a găsit potențial.”

 

Hainele pot spune o poveste precum un cântec? La ce vis îndrăzneț de-al tău lucrezi zi de zi pentru această parte din tine?

DA! Hainele vorbesc. Indiferent cum alegi să le pui pe tine, indiferent de texturile pe care le au materialele din care au fost croite, indiferent de culoare, ele vorbesc. Transmit anumite stări, anumite mesaje.
Haina vorbește înainte ca tu să apuci să-i spui ceva omului din fața ta. Mesajul poate fi greșit, dacă încă nu ți-ai găsit stilul personal și nu te îmbraci, încă, așa cum interiorul tău cere.

Eu deja îmi trăiesc visul. Știi? Când manifești ceva, deja ești acolo. Eu sunt demult acolo. Sunt făcută să stilizez ținute pentru vedete și asta mi-a fost confirmat deja de către Stilistul Vedetelor din România, Lucy Faur, primul mentor al meu și de către Fashion Stylist Rusanda Cebotari din Republica Moldova, cea care m-a aruncat în mulțime pentru că a găsit potențial.

 

Viața este artă. Dar arta înseamnă muncă, sacrificiu și perseverență. Dacă ai trimite o scrisoare în trecut, către Anda cea mică, ce i-ai spune?

Am ochii plini de lacrimi. Acest subiect este unul extrem de sensibil pentru mine pentru că Anda mea mică, este totul pentru mine. Este comoara mea, unica mea comoară. Singurul lucru care este cu adevărat al meu. Care îmi aparține. Și noi împreună, ale Lui Dumnezeu.
O iubesc enorm. Anda mică este un copil extraordinar căruia îi mulțumesc pentru asta prin tot ceea ce am ales să fiu și să fac.
DA! MUNCĂ, SACRIFICII ȘI PERSEVERENȚĂ, asta fac pentru a o mulțumi pe EA. Ea este mândră de surioara ei mai mare, Anda cea mare, pentru că doar ea pricepe, știe, înțelege prin câte a trecut și cât de greu i-a fost. A fost singură de la un moment dat, în toate călătoriile vieții.

Draga mea, Anda cea mică, dacă acum a-i sta în fața mea, fizic vorbind, imaterial ești acolo, în interior, te-aș strânge tare în brațe, te-aș pupa pe frunte ca un părinte, ți-a mângâia cârlionții de aur și ți-aș mulțumi pentru istețime, curaj, cumințenie, putere, creativitate, simplitate, naturalețe… . Oh, câte ți-aș mai scrie. TE PREȚUIESC, TE IUBESC ȘI TE ADMIR! Ești lumina mea în toate, iar eu mă străduiesc să te păstrez mereu vie, aprinsă, clară, pură și caldă. Cu multă recunoștință, Anda cea mare!

 

„Anda mea mică, este totul pentru mine. Este comoara mea, unica mea comoară. Singurul lucru care este cu adevărat al meu. Care îmi aparține. Și noi împreună, ale Lui Dumnezeu.”

 

Ai o relație apropiată cu Dumnezeu. Ce îi spui atunci când sunteți doar voi doi?

Oh! Din Dumnezeu sunt toată. Fiecare părticică din mine, El este. Fiecare gând al meu, El este. Fiecare lucru măreț pe care îl fac este, de fapt, făcut de El, prin mine. Nu sunt eu. Am înțeles asta în momentul în care am conștientizat această spusă, „Dumnezeu lucrează prin oameni.”
Lui îi spun totul. EL știe totul. El este prietenul meu cel mai bun. Nu îl privesc, ca pe un tată, un rege, un zeu, ceva, parcă, atât de departe de mine, ci îl privesc, ca pe un prieten. Îmi permit să fac și glume cu El, știu că Lui i se par amuzante, deși nu sunt deloc bună la asta.

Oamenii se miră, „Singură mergi tot timpul?”. Niciodată. Doamne-Doamne este prezent, pe scaunul din dreapta. Câteodată nu e cuminte și nu își pune centura, dar Îl iert. Glumesc. Voiam doar să înțelegeți cât de apropiați suntem. Îl ador pe Dumnezeu. El știe bine asta.

Ultimul proiect muzical, „Omule să te gândești”, a fost realizat, la fel, prin El. Știu, mulți nu vor percepe asta, dar nu-i bai, eu vreau doar ca El să înțeleagă, atât.

 

„Din Dumnezeu sunt toată. Fiecare părticică din mine, El este. Fiecare gând al meu, El este. Fiecare lucru măreț pe care îl fac este, de fapt, făcut de El, prin mine. Nu sunt eu. Am înțeles asta în momentul în care am conștientizat această spusă, „Dumnezeu lucrează prin oameni.”

Ai înflorit acolo unde ai fost sădită, Anda. Și ai sărit departe de trunchi. Transmite un gând către cei ce vor să calce pe urmele frumoase ale artei, de orice fel ar fi ea.

Am fost binecuvântată să cresc pe deal, pe câmp. Sunt o floare de câmp și nu de grădină. Sunt o floare liberă, sălbatică.

Mă bucur să aud asta. Mi-am depășit condiția tocmai pentru că mi-am dorit dintotdeauna să le vin în ajutor florilor din grădină. Florilor frumoase care s-au lăsat îngrădite, de aici se va desprinde și mesajul pe care eu îl voi transmite, tuturor!

Un om al artei nu va fi niciodată un om normal, o floare îngrădită într-o grădină. Un om al artei este un om nebun, în cel mai bun și mai frumos sens al cuvântului, un visător, o floare sălbatică, un om viu, un om liber. Dumnezeu ne-a făcut liberi, de ce am accepta să fim îngrădiți de oameni goi, de situații jenante, de nonvaloare, de critici neinvitate, de bani? Bani cu care nu poți cumpăra, niciodată o floare de pe câmp, cui să îi plătești, cu cine să negociezi pentru ea? Iar cu Dumnezeu?

Cum spune bunica, “Nu-ți face păcate!”

Floarea din grădina, în schimb, poate fi cumpărată. Banii îi primește stăpânul casei, grădinii. Fii liber! Și nu sclavul unor lucruri materiale. În Rai poți merge cu arta, dar niciodată cu carul tras de boi.

VĂ MULȚUMESC! VĂ IERT! ȘI VĂ IUBESC!

 

„Am fost binecuvântată să cresc pe deal, pe câmp. Sunt o floare de câmp și nu de grădină. Sunt o floare liberă, sălbatică. Un om al artei nu va fi niciodată o floare îngrădită într-o grădină. O floare sălbatică, un om viu, un om liber. Dumnezeu ne-a făcut liberi.”

 

  • Întâlnire cu Alteța Sa Regală Principesa Elena și Alteța Sa Regală Principesa Sofia și tur ghidat la Palatul Elisabeta
  • Vizitarea Domeniului Regal Săvârșin și a atracțiilor din Satul Regal
  • Vizită ghidată a Aeroportului Internațional Henri Coandă București și a unei aeronave
  • Activități intergeneraționale distractive și stimulative în Centrele Generații din țară

 

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, aproape 600 de copii sprijiniți prin proiectele sociale ale Fundației Regale Margareta a României au trăit momente de bucurie și inspirație, în locuri de poveste: Palatul Elisabeta, Domeniul Regal Săvârșin sau Aeroportul Internațional Henri Coandă din București. Găzduiți de Alteța Sa Regală Principesa Elena și Alteța Sa Regală Principesa Sofia sau însoțiți de voluntari – seniori și tineri – dar și de profesioniști, copiii au avut parte de activități memorabile, care le-au stârnit curiozitatea și       le-au adus zâmbete.

Copii la Palatul Elisabeta, în aeroport și la picnic – o zi ca în povești

 

 

La București, 90 de copii de la Asociația ”Ana și Copiii” – susținuți prin programul Centrele Generații – au fost invitați la Palatul Elisabeta, unde au descoperit povestea și semnificația locului. Principesa Elena și Principesa Sofia au parcurs împreună cu copiii expoziția fotografică Copilărie Regală și le-au povestit despre copilăria Altețelor Sale Regale și despre familia regală, oferindu-le o experiență emoționantă și personală.

Alți 30 de copii și tineri, beneficiari ai Clubului Generații din sectorul 6 al Capitalei, au vizitat Aeroportul Internațional Henri Coandă, au urcat la bordul unei aeronave TAROM și au interacționat cu profesioniști în aviație.

Iar 20 de copii, beneficiari ai programului Fondul Special pentru Copii, au petrecut timp de calitate în parc la un picnic cu jocuri interactive, zâmbete și mâncare bună, alături de părinți și voluntari inimoși.

1 iunie cu emoție și surprize și pentru copiii din țară

40 de copii de la Centrul Generații din Satu Mare al Asociației Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, însoțiți de seniori voluntari, au vizitat Domeniul Regal Săvârșin și s-au bucurat de atracțiile parcului și ale Satului Regal – Muzeul Regal al Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai, Casa Musafirilor, Casa Ceaiului, precum și Magazinul de Suveniruri.

Pentru alți 410 copii de la Centrele Generații din localitățile Târgu-Mureș, Sighișoara, Reghin, Târnăveni, Ormeniș, Brașov, Bistrița, Blaj, Cenade, Biia, Buziaș, Bonțida și Dezmir ziua de 1 iunie înseamnă petreceri cu delicii culinare și activități intergeneraționale interactive de tip pictură pe față, confecționare de brățări, desene pe asfalt, concursuri diverse sau un festival al copilăriei, cu durata de 3 zile, pe parcursul căruia au loc concerte de jazz, recital muzical, spectacol la harpă, momente de teatru de păpuși, de magie și de experimente științifice, precum și ateliere educative.

Fundația Regală Margareta a României continuă să aducă speranță și bucurie în viețile copiilor defavorizați, oferindu-le nu doar sprijin material, ci și momente unice și șansa de a visa la un viitor mai bun.

 

 

Sponsori în produse: Boromir, Albalact

Sponsori program Generații: Hochland România, Fundația Bosch România, Rompetrol Downstream

Sponsori program Fondul Special pentru Copii: Fundația ALFA pentru Sănătate și Educație, Air BP Sales Romania, Gino Rossi Production, Schneider Electric România, KPG Hotel and Resort Co.Ltd.

Sponsori și parteneri instituționali Clubul Generații București (sector 6): Johnson & Johnson România, Fundația Bosch România, Zentiva România, Dedeman, Imedica SA, Agrii România, Negro 2000 & DGASPC sector 6, Colegiul UCECOM ”Spiru Haret”, MiniArtShow by Ioana Ginghină, Școala nr. 168, Secția 20 de Poliție și Liceul Teoretic ”Victoria”

Cu sprijin: Compania Națională Aeroporturi București, Compania Menzies Aviation, TAROM, Fundația Colecția Regală

***

 

Despre Fundația Regală Margareta a României

De-a lungul celor 35 de ani de existență, Fundația Regală Margareta a României a derulat programe menite să asigure copiilor drepturile fundamentale – la o viață alături de familia biologică, la îngrijire medicală sau la educație și dezvoltare. Fundația a înființat dispensare pediatrice în comunități defavorizate, programe de asistență și terapie psihosocială pentru copii afectați de boli grave, programe de educație pentru sănătate și nutriție, centre pentru copii și adolescenți în dificultate, programe de educație parentală și integrare socială pentru familii.

 

 

Despre Ziua Internațională a Copilului

Ziua Internațională a Copilului este sărbătorită în România și în alte aproximativ 50 de țări, la data de 1 iunie. De asemenea, o zi dedicată copilului este celebrată la date diferite în peste 100 de state. Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în 1925, la Conferința mondială pentru bunăstarea copiilor de la Geneva. La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția nr. 836 pentru a proclama o Zi mondială a copilului, bazându-se pe convingerea că trebuie acordată o atenție deosebită copiilor, care reprezintă generația de mâine.

 

Aproape 500 de elevi din județele Cluj și Olt au demonstrat că supereroii nu poartă neapărat pelerine, ci idei creative și misiuni verzi! A cincea ediție a concursului BANDA ASAP, organizat de ASAP România în parteneriat cu Animest, s-a încheiat cu succes, aducând în prim-plan povești vizuale captivante despre reciclare și responsabilitate față de mediu.

Sub tema provocatoare: „2040. În România încă se mai aruncă plastic la gunoi. Un erou/ o eroină decide să ia soarta plasticului în propriile mâini”, elevii de gimnaziu și de liceu din județele Cluj și Olt au fost invitați să creeze benzi desenate prin care să redea un viitor mai curat și mai sustenabil. Rezultatul? Lucrări care îmbină creativitatea cu mesajele ecologice în mod jucăuș și proaspăt: de la „Veverița salvatoare”, „Puterea Motivației” și „Balene vs. Plastic”, până la „Piratul cu aripi albe”, „România Respiră”, „Fotbalistul reciclării” și „Inima mea, Planeta”.

Ca și la edițiile anterioare, cei trei jurați ai concursului, Ligia Soare, Miruna Smit și Alexandru Ciubotariu, au avut o misiune provocatoare, dat fiind nivelul ridicat de creativitate și originalitate al lucrărilor:

„Și de această dată, lucrările înscrise în concurs ne-au depășit așteptările – au fost pline de imaginație, de speranță, dar și de mesaje profunde despre responsabilitate și schimbare. Mi-a făcut o reală plăcere să parcurg poveștile create de elevi și să văd cum tema reciclării poate fi abordată cu atâta creativitate. Datorită acestor copii, viitorul pare puțin mai verde și mai optimist”, a declarat Ligia Soare, coorganizatoare Animest.

 

 

Premii pentru viitorul planetei

ASAP România și Animest au premiat nu doar imaginația, ci și aspectul vizual al lucrării și respectarea temei concursului. Cei opt elevi câștigători – câte patru din fiecare județ – sunt răsplătiți cu biciclete moderne. Profesorii lor coordonatori vor beneficia de cursuri de dezvoltare profesională, iar școlile din care provin elevii premiați primesc opt table interactive.

Iată lista câștigătorilor:

 

Județul Cluj:

  • Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Luana Vădan (12 ani), cu lucrarea „Absent” / prof. Delia Andrea Gröller;
  • Șc. Gimnazială „Avram Iancu” – Câmpia Turzii / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Ariana Chiș (12 ani), cu lucrarea „Aventură periculoasă” / prof. Karina Szutor;
  • Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea” – Cluj-Napoca / Premiul BANDA ASAP pentru elevul Andrei Taechasirithavorn (18 ani), cu lucrarea „Obiceiuri” / prof. Ana Cristina Marian;
  • Liceul Teoretic „Avram Iancu” – Cluj-Napoca / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Alissa-Sofia-Maria Bocance (15 ani), cu lucrarea „Când Pământul a plâns – Viață din cenușă” / prof. Delia Andrea Gröller.

 

 

Județul Olt:

  • Șc. Gimnazială „Gheorghe Magheru” – Caracal / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Delia Maria Călin (14 ani), cu lucrarea „Iubirea față de natură” / prof. Alina-Rodica Vieru;
  • Șc. Gimnazială „Gheorghe Magheru” – Caracal / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Andreea Nectaria (14 ani), cu lucrarea „Eroii reciclării” / prof. Alina-Rodica Vieru;
  • N. „Ion Minulescu” – Slatina / Premiul BANDA ASAP pentru elevul Ștefan A.F. Radu-Ionuț (16 ani), cu lucrarea „Recycle Man” / prof. Maria-Luana Ivan;
  • Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” – Scornicești / Premiul BANDA ASAP pentru eleva Bianca Nicolae (17 ani), cu lucrarea „Puterea unei dorințe” / prof. Nicoleta Andreea Ninciu.

 

Tineri creativi, mesaje puternice: „Am vrut să redau prin artă o formă de protest tăcut”

Pentru unii dintre elevii câștigători ai concursului BANDA ASAP, reciclarea este mai mult decât un gest ecologic – este o formă de superputere prin care pot proteja planeta. Bianca Nicolae, elevă la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Scornicești, Olt, a fost inspirată de benzile desenate cu Batman și eroii Marvel: „M-am gândit că reciclarea e și ea un fel de superputere pe care o avem ca să protejăm planeta.” Alissa-Sofia-Maria Bocance, de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, a tratat banda desenată ca pe un protest tăcut: „Să ofere o voce pădurilor defrișate, apelor poluate și viitorului nostru.” La rândul ei, Luana Vădan, elevă tot din Cluj-Napoca, a fost marcată de contrastul dintre impactul tehnologiei și nevoia de reconectare cu mediul: „Faptul că oamenii deja sunt absorbiți de tehnologie a fost principala mea inspirație.” Elevii au transmis prin desen nu doar creativitate, ci și o conștientizare autentică a rolului lor în protejarea mediului. De la colectarea separată a deșeurilor și reciclarea PET-urilor, până la refolosirea obiectelor, plantarea copacilor sau folosirea transportului public, elevii integrează gesturi sustenabile în rutina lor și demonstrează astfel că fiecare alegere contează.

 

„Respectul pentru resurse trebuie învățat cât mai timpuriu” – vocea profesorilor implicați în concurs

Prof. Delia Andrea Groller, de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, subliniază că „respectul pentru resurse trebuie învățat cât mai timpuriu” și consideră că activitățile creative, precum realizarea de accesorii din materiale reciclate, ajută elevii să înțeleagă importanța reutilizării și reciclării. Prof. Alina-Rodica Vieru, de la Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” din Caracal, remarcă interesul crescut al elevilor pentru protejarea mediului, manifestat prin proiecte și acțiuni de ecologizare.

În privința anului 2040, prof. Groller își imaginează „o lume mai curată, cu ape limpezi” și oameni mai educați, care prețuiesc resursele planetei. Prof. Andreea Ninciu, de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Scornicești, speră ca reciclarea separată să devină o obișnuință, iar prof. Ivan Maria-Luana, de la C.N. „Ion Minulescu” din Slatina, apreciază modul în care creativitatea elevilor contribuie la conștientizarea ecologică, mai ales în cadrul activităților din Săptămâna Verde.

 

 

BANDA ASAP merge mai departe

„A cincea ediție BANDA ASAP ne-a reconfirmat că tinerii au o voce puternică atunci când vine vorba despre protecția mediului – iar benzile desenate devin un mijloc expresiv și captivant prin care își spun povestea. Ne-a bucurat deschiderea elevilor și profesorilor din județele Cluj și Olt și, mai ales, diversitatea abordărilor creative. Dincolo de desen, este vorba despre implicare și o dorință sinceră de schimbare. Pregătim o nouă ediție BANDA ASAP, așa că vă invităm să ne rămâneți aproape!”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP România.

 

Toate detaliile despre program, pe site-ul oficial asap-romania.ro sau pe paginile de social media, Instagram și Facebook.

 

***

Parteneri media: Rock FM.

Organizație parteneră: Ambasada Sustenabilității în România.

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.700 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste 600.000 de elevi din ciclurile preuniversitare.

 

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

 

Azi e zi de sărbătoare! O sărbătoare a purității, a râsului sincer și a viselor fără limite. În ochii unui copil, ACOLO- strălucește toată speranța lumii!

Fiecare zâmbet al lor ne reamintește cât de prețioasă este inocența.

Azi socotim că este ziua în care timpul ar trebui să se oprească pentru ca fiecare copil să simtă că este iubit, ascultat și în siguranță.

 

 

Ne amintim, oare, de propriile noastre copilării? De joaca fericită, de râs zglobiu, de dulciurile împărțite cu prietenii, de serile lungi de vară fără griji?

Această zi nu este doar pentru cei mici, ci și pentru copilul din fiecare dintre noi.

Să oferim iubire, protecție și libertatea de a visa. Acolo unde crește un copil fericit, înflorește viitorul unei lumi mai bune.

La mulți ani, copil frumos!

 

Cum ne creștem copiii? Răspunsul, mai simplu decât pare, se regăsește în ceea ce le oferim lor, ca repere: valorile.

Mai presus de performanță, succes sau recunoaștere, copiii noștri au nevoie de modele care să le arate ce înseamnă empatia, cinstea, respectul și curajul de a face BINELE, chiar și atunci când nu (le) este cel mai convenabil.

Într-o lume în care competiția este adesea sinonimă cu rivalitatea acerbă, gestul atletului singaporez Soh Rui Yong la Jocurile Asiatice de Sud-Est (SEA Games) din 2023 ne amintește că adevărata măreție se măsoară nu doar în medalii, ci și în caracter.

În timpul probei de alergare 10.000 de metri, desfășurată în condiții de căldură extremă, Soh a observat că principalul său rival, indonezianul Rikki Marthin Luther Simbolon, a ratat sticla de apă la punctul de hidratare. Fără ezitare, Soh, ce venea din spate, a luat un pahar de apă, a folosit puțină, a salvat o parte din lichidul valoros, a alergat mai repede spre competitorul său și i-a întins paharul cu apă, deși el însuși se afla într-o poziție ce îi permitea să lupte pentru aur.

 

 

Acest gest spontan a fost descris de comentatorii sportivi drept „absolut sportiv” și a fost apreciat pe scară largă în presa internațională.

Soh a declarat ulterior că acțiunea sa a fost instinctivă, motivată de dorința de a concura într-o luptă corectă: „Întotdeauna am vrut să câștig într-o luptă dreaptă, așa că atunci când el și-a ratat sticla, am vrut să-i ofer o șansă să se rehidrateze înainte de a continua bătălia.”

Deși a încheiat cursa pe locul al doilea, stabilind un nou record național cu timpul de 31:10.70, Soh a câștigat ceva mult mai valoros: respectul și admirația comunității sportive internaționale.

,,De fapt – a comentat presa internațională – el a luat aurul în inimile noastre”. Este campionul absolut în fapte bune.

Gestul său este (nu-i așa?) un memento al faptului că valorile adevărate nu se învață neapărat din cărți, ci se absorb din comportamentele celor pe care îi admirăm. Copiii învață observând. Fac ce văd că fac adulții, și nu ceea ce le spun adulții să facă.

Atunci când onestitatea, compasiunea și spiritul de echipă devin reflexe în viața de zi cu zi, ele modelează nu doar un campion, ci un om complet.

Să încurajăm copiii să fie nu doar atleți excelenți, ci și oameni de caracter!

 

 

Să-i învățăm că adevărata victorie se obține atunci când ne susținem unii pe alții și când competiția devine o oportunitate de a demonstra nu doar forța fizică, ci și noblețea sufletului.

„Trăim într-o lume în care, uneori, pare că doar victoria contează. Dar acest moment surprins de voi toți ne reamintește ce este cu adevărat important în sport: cinstea, respectul și modestia.” Soh Rui Yong

 

 

„Am plecat în lume cu un bagaj care cuprindea cei șapte ani de acasă, din Maramureș.”

Născut în inima Maramureșului, în satul Vadu Izei, Paul Ananie poartă în suflet muzica tradițională, o explorează și o aduce în fața publicului prin diverse proiecte pe care vă invit să le urmăriți pe canalul lui de YouTube. De la cocoșul care cânta dimineața în copilăria sa, până la simfonia de vânt din grădina casei părintești, fiecare clipă a vieții lui este impregnată de sunetele și poveștile acelor locuri mijlocite de familie, care îi este mereu sprijin și susținere. Cu o voce care reînvie dorul și frumusețea Maramureșului, dar și cu un bagaj de învățăminte adunat din călătoriile sale și studiile în etnologie, Paul Ananie aduce pe scenă nu doar cântece, ci adevărate fragmente din sufletul unei culturi care se adaptează și se reinventează. În lumea sa, muzica nu este doar o pasiune – este un mod de viață, o modalitate de a adresa emoțiile celor din jur și de a le aduce aminte de legătura lor cu acest des auzit „a fost odată”, dar într-un mod actual, potrivit vremurilor pe care le trăim. Colaborează cu diverși artiști și mereu aduce noutăți publicului și comunității lui de oameni din social media de care este foarte apropiat punând mereu accent pe naturalețe.

Ananie-veselie, să-ncepem!

 

Ce e mai greu: să cânți o doină de jale sau să refuzi o a cincea porție de cozonac la o gazdă din Maramureș?

O… cred că răspunsul este evident…Cu ospitalitatea tipică moroșenilor, oricui cred că i-ar fi imposibil să refuze cea de-a cincea porție de cozonac, dar mai cu seamă… cel de-al cincilea pahar de horincă!

 

Ananie-veselie, mulțumesc că ai răspuns pozitiv invitației mele la această discuție, sper eu, savuroasă pentru urmăritorii tăi. Cine e Paul Ananie, sau Ananie – Veselie? Care este pașaportul (vom reveni la el) cu care pleci în lumea largă?

Mă bucur și eu că m-ai ales să împărtășesc cu cititorii voștri gândurile și amintirile mele.
Am plecat în lume cu un bagaj care cuprindea cei șapte ani de acasă, din Maramureș (poate prea bine învățați, pentru că uneori în viață am avut momente în care ar fi trebuit să-i pun „pe pauză” și să acționez în consecință, dar rădăcina bună și solidă nu m-a lăsat), iar ulterior am adăugat „școala vieții”, dacă îi pot spune așa, învățată din toate celelalte experiențe trăite: drumuri prin toată țara și lumea asta mare, oameni, situații, 11 ani de București… m-au șlefuit în omul de azi. Cu bune și cu rele…

 

Dacă ai închide ochii acum și ai încerca să-ți amintești sunetul copilăriei tale din Vadu Izei, ce-ai auzi prima dată? Cum se vedeau anii aceia prin ochii tăi de copil, acasă, acolo în frumosul Maramureș.

Dacă vrei să fiu sincer, am închis ochii și nu mi-a venit niciun sunet în gând, din copilărie, în afară de cel al cocoșului cântând dimineața. Daaaar… acum, mare, am totuși un sunet preferat, pe care îl aud în minte de câte ori mă gândesc la „ACASĂ”: în capătul grădinii mele este un alt teren. În colțul acelui teren este un stejar. De câte ori bate vântul, el se transformă într-o simfonie de sunete care te transportă instant, parcă, într-un basm. De fiecare dată când merg acasă, lucrul preferat pe care îl fac (din timpul pandemiei am început să fac asta) este să merg sub acel stejar și să îi ascult „muzica”. Este incredibil cum te poate face un simplu copac să te simți teleportat într-o poveste din cărțile copilăriei.

 

 

Spune drept: cântai ca să te asculte lumea sau ca să scapi de treburi prin gospodărie? Care a fost începutul, îți amintești ce fredonai prin curte și îți dădea încredere că vei fi o voce a Maramureșului cândva?

Tu crezi că puteam scăpa de treburile gospodăriei? Nici vorbă, asta nu se întâmpla niciodată. Deși… recunosc, fiind cel mai mic din familie, am fost scutit de muuulte ori de munci. Fratele meu, pe de altă parte… nu prea. Cântatul, să știi, m-a acompaniat la orice făceam: muncile din gospodărie, când eram agitat, stresat, emoționat, nervos. Oricare sentiment aveam, primul lucru la care apelam era muzica. Nu știu cum să explic asta… ai mai auzit om care să cânte de stres?

 

Care dintre cântecele tale îți este cel mai apropiat de suflet, si de ce? Ce povestea te leagă de acesta?

La întrebarea asta e greu să răspund, pentru că e exact ca treaba aia când ai întreba un tată: “Care este copilul tău preferat?” Totuși, o să îți spun că fiecare piesă este preferata mea în momentul în care o creez. Mi se pare că am făcut ceva extraordinar, a 8-a minune a lumii . Poate peste ani… nu mi se mai pare atât de “uau”, dar pe moment, atunci când le fac, fiecare devine preferata mea.

 

 

Cu ce principii de viață învățate de acasă, ai plecat student la București? Cine ți le-a inspirat? 

Cum am spus și mai sus… cei șapte ani de acasă: să nu deranjezi pe nimeni, să te comporți cuviincios, să nu ieși în evidență (asta… n-am prea respectat-o), să nu fii rău, hain, mincinos, să te rogi lui Dumnezeu, să oferi mereu respect oamenilor… cam tot ce ar trebui să știe fiecare și (din păcate) nu știu cât se mai ține cont acum de ele, în vremurile pe care le trăim. Toate acestea mi-au fost inspirate de ai mei, mama, tata, bunica și mama bună (eu am două bunici, una la oraș și una la sat: bunica și “mama bună”, cea din sat ).

 

Știu că ai studiat etnologia, care crezi ca este cheia succesului unui etnolog astăzi, într-o lume tot mai îndepărtată de aceasta zona?

Într-adevăr, am mers taman în celălalt capăt de țară la facultate și am ales să aprofundez domeniul acesta, cu studii culturale, etnologie, antropologie culturală și folclor. E o lume “magică” acolo. Nu e nici ușor, nici greu, dar este foarte „eye opening”. Mi-a deschis orizonturile gândirii și a percepției asupra multor lucruri. Cheia succesului unui etnolog? La noi, la specializarea asta, cred că fiecare și-a folosit studiile în propriul scop: pe mine m-au ajutat în domeniul în care activez, cel muzical, dar și ca om: să înțeleg mai bine ce se întâmplă în jurul meu și, mai ales, de ce. În România, din păcate, nu mulți își găsesc de muncă în acest domeniu, pentru că știm și vedem câtă importanță dau cei de la „putere”, culturii. Dar nu e totul pierdut, să nu fim apocaliptici. Dacă ești deștept te descurci în orice domeniu, pentru că etnologia are această versatilitate, de a putea fi aplicată în multiple domenii de activitate.

 

 

„Antropologia m-a învățat că nu am voie să emit judecăți de valoare: nu pot să spun eu: DA, ESTE AȘA! Sau invers. Eu pot să îmi pun întrebări: De ce este așa? Cum a ajuns așa? Ce factori au influențat asta?, etc. Te face să gândești mai mult.”

 

Cum a influențat formarea ta în etnologie modul în care abordezi muzica și cultura tradițională?

Antropologia m-a învățat că nu am voie să emit judecăți de valoare: nu pot să spun eu: “DA, ESTE AȘA!” Sau invers. Eu pot să îmi pun întrebări: “De ce este așa? Cum a ajuns așa? Ce factori au influențat asta?”, etc. Te face să gândești mai mult. Poate unul dintre cele mai mari ajutoare a fost faptul că am înțeles în sfârșit ce cânt, pentru că nu știam niciodată ce să spun: Folclor? Muzică populară? Muzică tradițională? Pot spune acum cu siguranță că eu cânt muzică populară, deoarece odată ce o iei din mijlocul comunității, o smulgi din simțămintele omului care cânta singur când muncea la câmp, la coasă, etc. și o duci pe scenă, ea devine o muzică accesibilă pentru mase, deci muzică populară.

 

Care sunt cele mai mari riscuri la care e expus folclorul românesc astăzi? Și ce putem face, concret, pentru a-l proteja?

Trendurile. Astea-s cele mai mari riscuri. Dar nu scăpăm de ele, deci nu vă imaginați că o să ajungem să cântăm iar despre munca la seceriș și mai știu eu ce…Pentru că asta e una dintre caracteristicile folclorului: este într-o continuă actualizare. Omul cântă ce simte și trăiește ACUM. El nu poate cânta ce au trăit alții acum 100 de ani, deoarece nu mai face parte din viața sa cotidiană. De aceea vedem acum tot felul de cântece, care mai de care. Dar asta e un proces natural, nu este greșit. Doar trebuie să știm să îl facem cu cap.

 

Una dintre caracteristicile folclorului: este într-o continuă actualizare. Omul cântă ce simte și trăiește ACUM

 

Paul, ești un artist echilibrat iar pentru asta vreau să îmi spui, cum poți păstra echilibrul între autenticitatea pe care o transmiți prin cântecele tale, contemporaneitatea și cerințele publicului de astăzi?

Păi tocmai ce ziceam… să o facem cu cap. Se poate, credeți-mă! Poate rezultatul nu este imediat, dar cu siguranță este unul de lungă durată! Problema, însă, este că oamenii de acum nu mai au răbdare. Vor ca totul să fie cu rezultate instant. Nu prea merge așa…Adică poate merge, dar dacă urci fără să treci prin toate etapele… e greu să te menții, că nu știi ce să faci. A… și dacă vei cădea… vai, ce-o să doară!

 

Ești o prezență în mediul online, cât de mult ajută un artist să fie deschis, vulnerabil și dispus să comunice cu publicul lui prin intermediul acestor rețele sociale. Te ajută să fii relevant pentru publicul tânăr?

Este foarte important acum. Deși lumea este inundată cu informații din toate părțile, e important să exiști pe social media și să fii activ. În ultima perioadă, totuși, am înțeles și importanța discreției.
Dacă ar fi să dau un sfat… le-aș spune să fie naturali. Deși unora le este imposibil. Cunosc extrem de mulți oameni care pe online sunt într-un fel și în viața reală sunt complet diferiți. Fiecare cu alegerile sale…

 

Cum se împacă artistul Paul cu omul Paul? Au oare aceleași dorințe și planuri? 

Ambii vor mai mult, unul de la celălalt. Omul știe că artistul poate mai mult, iar artistul știe că omul poate mai mult. Dar cumva… ajung la un consens. Își doresc binele unul altuia.

 

La ce vis de al tău lucrezi în fiecare zi, și ce colaborare muzicală ți-ar plăcea să faci și acum e momentul să afle din acest articol?

Lucrez la visul de a deveni cine merit, pentru că mi-am realizat potențialul (mi-a luat ceva timp) și acum știu că pot și vreau să muncesc la asta! Cu colaborările muzicale… am cam făcut cu mulți oameni mari, talentați, faini și dragi mie. Am fost un norocos, recunosc. Pot totuși să îți dau un mic spoiler dintr-un proiect viitor: voi lansa anul acesta un trio muzical cu doi artiști contrastanți ca stil, din muzica mainstream. Abia aștept!

 

„Lucrez la visul de a deveni cine merit, pentru că mi-am realizat potențialul (mi-a luat ceva timp) și acum știu că pot și vreau să muncesc la asta!”

 

Povestește-ne un moment stânjenitor sau amuzant pe scenă. Cum ai ieșit din el?

O, Doamne… sunt atâtea. De la uitat de versuri la microfoane în dinți, încurcat numele oamenilor, abținut să nu râd când mai cădea câte unul… multe. Uite, îmi aduc aminte unul care s-a întâmplat “aproape” pe scenă . De ce „aproape”? Pentru că urma să intru în scenă și eram după un banner mare. Când să pornesc, m-am împiedicat de niște cabluri și era să cad în nas, dar m-am ridicat la timp, fix la intrarea în scenă . Nu m-a văzut nimeni, am ieșit basma curată. Dar dacă mă întrebi cum ies din cele care se văd… ți-aș spune că sunt natural și nu ies nicicum, eu sunt primul care râde de mine. Râd cu oamenii în rând și mergem mai departe.

 

Unde mergi atunci când vrei să fugi de ,,zgomot”? Și ce faci pentru a te deconecta de haosul drumurilor dintre cântări, studio, filmări?

CĂLĂTORESC. Oriunde, nu contează, doar să plec. Culmea, când vreau să scap de „zgomot”, tot la zgomot mă duc pentru că prefer orașele mari, aglomerate, cu oameni care mișună peste tot, cu lucruri în viteză, cu multe obiective de vizitat… mă întorc mai obosit din vacanțe decât am plecat.

 

„CĂLĂTORESC. Oriunde, nu contează, doar să plec.”

 

Am spus că revin la pașaportul tău, spune-mi, mai ai pagini libere? Știu că ești pasionat de călătorii și vreau să îmi zici care a fost cel mai fain loc în care ai avut ocazia să mergi. 

Mai sunt câteva pagini care așteaptă să fie umplute. Mă strigă, le aud: „PAAAAUL, UMPLE-NEEE”.

La fel ca și cu cântecele, nu pot să zic că am vreun loc preferat. Da, sunt câteva în care m-aș întoarce mereu: San Marino, Islanda, New York și, poate cea mai mare surpriză dintre toate: Dubai. Am evitat voit Dubaiul pentru multă vreme deoarece consideram că este doar pentru o categorie de oameni… știți voi. Vedeam mereu aceleași trei poze de la piscină, Burj Khalifa, fântânile și cam atât. Doamne… ce contrast am trăit când am ajuns acolo și am realizat că e COMPLET diferit față de ce credeam eu, că e un amalgam de culturi, o curățenie incredibilă, o ordine extraordinară, ai atâtea de văzut și cunoscut, vizitat, învățat, etc, DOAR SĂ VREI! Recunosc, am judecat greșit, prin prisma a ce vedeam pe social media. Acum însă, mă declar mare fan!

 

Te-ai regăsi în ideea de a trăi pe alte meleaguri, cu România doar în suflet?

Acum câțiva ani aș fi zis că NU. În ultima perioadă însă… dacă aș putea să fac și în străinătate ce fac eu aici… nu aș mai fi atât de sigur de acel “nu”. Dar cu siguranță că nu ar fi o mutare de lungă durată. Asta știu clar.

 

 

„După ce termin rugăciunile, Îi spun așa: iartă-mă că ți-am greșit, îți mulțumesc pentru tot ce ne dai.”

 

Crezi în minuni? Ce-i spui lui Dumnezeu când ești doar tu cu El?

Cred că cred. Nu știu sigur cum am defini acel termen de „minuni”. Cred că „minunile” pot fi și mici, în viața de zi cu zi. După ce termin rugăciunile, Îi spun așa: iartă-mă că ți-am greșit, îți mulțumesc pentru tot ce ne dai, ajută-mă să cânt bine, să învăț bine (asta e de pe vremea liceului, dar încă nu mi-am scos-o din listă pentru că omul cât trăiește învață) și apoi îi mai cer câteva lucruri pentru familia mea și chestiuni punctuale, dacă am ceva ce mi se întâmplă în viața de zi cu zi. Am o legătură specială cu Dumnezeu, asta simt.

 

Până ne vom întâlni la următoarele evenimente sau nunți, că la voi în Maramureș multe mai sunt, Paul, ce înseamnă fericire pentru tine în 3 cuvinte?

Poate nu o să fie cuvintele la care se așteaptă lumea, dar pentru mine fericirea înseamnă călătorii, mâncare și muzică! Mă vrei sincer? Ăsta sunt. Ah, și dacă îmi permiți, aș mai adăuga unul: LIBERTATEEEEEE!

 

Cred mult în misiunea noastră de a lăsa urme în urma noastră. Dacă într-o zi tot ce ai cântat, scris sau spus s-ar pierde, ce ai spera că și-ar mai aminti oamenii despre tine?

Wow! Asta chiar e o întrebare grea. Nici nu vreau să mă gândesc la ipoteza asta, că m-aș „strica de cap” cum se zice la noi, să dispară toată munca mea de până acum. Dar dacă ar fi să fie așa cum zici tu… aș vrea să își aducă aminte buna mea dispoziție, faptul că i-am făcut să simtă ceva: veselie, emoție, melancolie, tristețe, orice. Faptul că au vibrat ascultându-mă.

 

 

„aș vrea să își aducă aminte buna mea dispoziție, faptul că i-am făcut să simtă ceva: veselie, emoție, melancolie, tristețe, orice. Faptul că au vibrat ascultându-mă.”

 

Suntem Asociația Tzitzi-Poc și în perioada 4 – 28 mai 2025 suntem într-un turneu național cu spectacolul „Noi suntem super eroii noștri”, o experiență educativă și emoționantă dedicată copiilor între 4 și 12 ani și părinților lor. 

Vineri, 23 mai, ora 18:30, ajungem în Focșani, la Ateneul Popular ”Mr.Gh.Pastia”!

Duminică, 25 mai, ora 11:00, ajungem la Casa Culturii „Ion Creangă”, în Târgu Neamț!

Marți, 27 mai, ora 18:30, ajungem în Bârlad, la Teatrul Victor Ion Popa!

Miercuri, 28 mai, ora 18:30, ajungem în Botoșani, la Casa Tineretului!

 

 

Spectacolul, creat sub îndrumare psihologică, vorbește cu grijă despre emoții, curaj și puterile interioare, printr-un mix de teatru, muzică originală și efecte vizuale spectaculoase. Este un spectacol pentru familii care caută mai mult decât distracție: vor conexiune autentică și timp de calitate.

PENTRU GRUPURI DE MINIM 10 COPII OFERIM DISCOUNTURI. INFORMAȚII LA 0735.536.805

Biletele sunt disponibile pe Eventbook: 

 https://eventbook.ro/theater/bilete-noi-suntem-supereroii-nostri-focsani

 https://eventbook.ro/theater/bilete-noi-suntem-supereroii-nostri-targu-neamt

 https://eventbook.ro/theater/bilete-noi-suntem-supereroii-nostri-barlad

 https://eventbook.ro/theater/bilete-noi-suntem-supereroii-nostri-botosani

Feedback primit de la părinți: 

„Mă așteptam la o poveste pentru copii, dar am descoperit, în schimb, în paralel, o experiență profundă, care mi-a vorbit mie – părintelui – direct în inimă. „Noi suntem supereroiii noștri” este despre cum, în goana noastră de zi cu zi, uităm să fim acolo cu adevărat. Despre cum frica, oboseala și presiunea ne fură din brațele celor mici. Dar și despre cum, în adâncul nostru, există o putere blândă, o lumină, un curaj care ne pot readuce acasă – acolo unde copilul nostru ne așteaptă, cu ochii plini de încredere. Am râs, am plâns. Le-am privit altfel pe fetițele mele, la final – ca pe două minuni care mă ajută, zi de zi, să descopăr supereroul din mine.” -Părinte de 2 copii-
 
„A fost foarte frumos, o realizare scenografică extraordinară, tema foarte frumoasă, a emoțiilor și a puterilor pe care copiii trebuie, de fapt au nevoie și noi părinți avem nevoie să-I încurajăm, să-și descopere aceste puteri. Cred că e foarte frumos pentru că este interactiv, este foarte pe înțelesul copiilor, pune în scenă valori și caracteristici care sunt mai abstracte și felul în care e pus în scenă îi ajută să se apropie de cuvinte grele, cum e curajul. Noi încurajăm copiii să fie curajoși, dar cum să fii curajoși? Aici cred că piesa are foarte multă valoare pentru că prin aventurile personajelor și prin tensiunea creată, reușește să-i ducă pe copii în punctul acela care în să țină minte cele trei superputeri, nu fac spoiler, și să le practice acasă nu fac spoiler, în forma în care au fost și aici la teatru.” -Profesor și părinte de 4 copii

Pentru că ne dorim ca acest tip de experiență să ajungă și la copiii care, din motive sociale sau materiale, nu au acces la astfel de momente, am demarat campania „Susține un copil să ajungă gratuit la teatru” – prin care ne-am propus să aducem la spectacole peste 500 de copii, gratuit. Colaborăm cu asociații locale pentru a invita copii la spectacol (Lista este deschisă. Dacă ești din Focșani, Târgu Neamț, Bârlad, Botoșani, reprezinți o asociație și vrei să te alături campaniei, ne poți scrie!). Biletele pentru campanie pot fi donate aici: 

https://eventbook.ro/theater/bilete-noi-suntem-supereroii-nostri

 

Una dintre cele mai vechi și valoroase așezări monahale din România, Mănăstirea Sinaia are o istorie de peste trei secole. Așezată în inima stațiunii Sinaia, la poalele Munților Bucegi, mănăstirea nu este doar un simbol al spiritualității ortodoxe, ci și un martor tăcut al evoluției culturale, sociale și politice a Țării Românești. Deși foarte vizitată, multe dintre comorile și poveștile sale rămân necunoscute publicului larg.

Mănăstirea a fost ctitorită în 1695 de spătarul Mihail Cantcuzino, după ce acesta a întreprins un pelerinaj în Țara Sfântă și a vizitat Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai. Impresionat de forța spirituală a locului, Cantacuzino a decis să ridice în Muntenia o mănăstire care să reproducă, simbolic, sacralitatea acelui spațiu. A numit-o Sinaia, iar ulterior, în jurul mănăstirii s-a dezvoltat așezarea omonimă, care avea să devină una dintre cele mai importante stațiuni montane din România. Această legătură cu Muntele Sinai este rară în spațiul ortodox românesc, făcând din mănăstirea de pe Valea Prahovei un loc cu o identitate spirituală unică.

 

 

Între stil brâncovenesc și influențe neo-bizantine

Mănăstirea a fost construită inițial ca un complex fortificat, cu ziduri groase de piatră și un turn de apărare, reflectând instabilitatea vremurilor în care era amenințată constant de incursiunile otomane și tătare. Biserica veche, finalizată în 1695, este un exemplu pur de stil brâncovenesc, cu fațade împodobite cu motive florale sculptate și cu un pridvor susținut de coloane de piatră bogat ornamentate.

În secolul al XIX-lea, ca urmare a vizitelor tot mai frecvente ale familiei regale și a dezvoltării Sinaiei ca reședință de vară, mănăstirea a trecut printr-un amplu proces de renovare și extindere. Între 1895-1903, a fost construită biserica nouă, de proporții mai mari, în stil neobizantin, cu influențe inspirate de Biserica Domnească de la Curtea de Argeș. Aceasta a fost sfințită în prezența regelui Carol I, care a susținut financiar lucrările. Interiorul noii biserici este împodobit cu mozaicuri de inspirație bizantină, fresce murale realizate de Dimitrie Belizarie, unul dintre cei mai importanți pictori bisericești din perioada interbelică, și o catapeteasmă poleită cu aur.

Mănăstirea a avut încă din secolele XVIII-XIX un rol important în educația religioasă și culturală. În incintă funcționa o școală de copiști, unde călugării scriau și reconstituiau manuscrise bisericești, păstrând tradiția iluminării spirituale prin scris. Astăzi, biblioteca mănăstirii găzduiește o colecție valoroasă de manuscrise vechi, cărți rare, documente brâncovenești și hrisoave domnești, puțin cunoscute vizitatorilor de rând.

În timpul Războiului de Independență (1877-1878), Mănăstirea Sinaia a fost utilizată ca post de observație militară și chiar ca spital de campanie. Poziția sa, ușor retrasă și protejată, a făcut-o un loc sigur pentru organizarea activităților auxiliare armatei române. De altfel, turnul clopotniței oferea o excelentă panoramă asupra văii și putea fi folosit pentru semnalizări.

Mănăstirea adăpostește și un mic muzeu, inaugurat în 1895 – unul dintre primele muzee religioase din România, care include icoane vechi, obiecte de cult, broderii, vase liturgice din argint și aur, dar și o evanghelie rară tipărită la Veneția în secolul al XVIII-lea. Un exponat deosebit este o cruce de procesiune din lemn de măslin, adusă chiar de Mihail Cantacuzino din Țara Sfântă, considerată una dintre cele mai vechi relicve ale mănăstirii.

 

Un loc de reculegere pentru regalitate

În apropierea Mănăstirii s-a construit Castelul Peleș, reședința de vară a regilor României. Regele Carol I obișnuia să viziteze frecvent mănăstirea, considerând-o un loc de liniște și inspirație spirituală. Familia regală a contribuit la modernizarea și extinderea complexului monahal, susținând în același timp păstrarea valorilor tradiționale.

Chiar dacă este un obiectiv turistic important, Mănăstirea Sinaia funcționează și astăzi ca mănăstire de călugări activă, având o comunitate monahală care respectă ritmul liturgic tradițional. Aici se țin zilnic slujbe, iar în zilele de sărbătoare lăcașul de cult este un loc de pelerinaj pentru credincioși din întreaga țară.

Sursă foto: protoieriacampina.ro

 

În cuvintele simple și sincere ale unui copil se poate ascunde o adâncime pe care adesea o trecem cu vederea. Poezia care urmează nu este doar o manifestare a creativității copilărești, ci o fereastră către sufletul tânăr și curat al celui care o scrie.

Sfântul Paisie Aghioritul, cunoscut pentru înțelepciunea sa duhovnicească și dragostea față de cei mici, ne îndeamnă la simplitate și rugăciune în educația copiilor:

„Pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: în primul rând puține cuvinte, în al doilea rând multe exemple și în al treilea rând mai multă rugăciune.” – Sf. Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumenița, 2009

Tot el subliniază influența durabilă a ceea ce se sădește în copilărie:

„Numele pe care îl scrijelești pe scoarța unui copac se va mări, va crește odată cu el. La fel și inima copilului tău. Ceea ce scrijelești în anii lui de gingășie vei citi în cei care vor urma.” – Sf. Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumenița, 2009

Autor: David Ioan Bulboacă

Cum vezi orașul când ești invitat să-l simți, nu doar să-l traversezi?

Pe 17 mai, 13 adolescenți au pășit într-un București diferit. Au primit un kit DIY de explorator urban, au purtat brățări pe care și-au scris emoțiile, au desenat, au observat și s-au oprit în locuri cu povești – de la Piața Amzei până la Teatrul Odeon. A fost primul tur ghidat din seria „Încotro vezi cu ochii în București”, organizat de ASAP și De-a Arhitectura, în cadrul Romanian Design Week.

Iar acesta e doar începutul.

 

Programul ASAP România, inițiat de Fundația The Institute, este partener al RDW 2025 și aduce în prim-plan un subiect esențial: utilizarea responsabilă și creativă a spațiului public urban. Cu sprijinul partenerilor de la BAZA. Deschidem Orașul, ECOTECA și De-a Arhitectura, ASAP propune inițiative care le vorbesc direct tinerilor: tururi ghidate, instalații interactive și un ghid digital plin de idei pentru a trăi orașul cu sens.

 

Al doilea tur ghidat va avea loc sâmbătă, 24 mai, și este tot gratuit, destinat adolescenților cu vârste între 12 și 15 ani. Înscrierile sunt deschise și se pot face online, pe site-ul De-a Arhitectura: link aici.

Aceste ateliere interactive sunt o invitație la explorare activă, nu doar geografică, ci și emoțională. Adolescenții sunt provocați să vadă orașul altfel: nu ca pe un decor, ci ca pe un spațiu viu, cu urme, vibrații, locuri care spun povești.

 

 

Pe 17 mai, la primul tur, Laura Cotoban – arhitect și ghid al copiilor – le-a deschis ochii și sufletul către un București altfel. Startul s-a dat din Piața Amzei, unde adolescenții și-au asamblat un kit DIY de explorator urban: un covoraș-portabil din flori textile, perfect pentru desen, reflecție și pauze de observație, realizat cu ajutorul lui Alexe Popescu, designer multidisciplinar și lector universitar la UNARTE. Au primit și brățări colorate, pe care și-au notat gândurile sau emoțiile stârnite de locurile descoperite.

 

Traseul a inclus atât clădiri iconice (Ateneul Român, Hotel Novotel, Teatrul Odeon), cât și colțuri ascunse ale orașului, unele liniștite și surprinzătoare: Green Hours sau Piața Revoluției. La fiecare oprire, tinerii au fost invitați să participe activ: să deseneze, să răspundă la întrebări precum „Ce înseamnă libertatea pentru tine?” sau „Cum ar arăta grădina ta ideală?”.

 

Deși părea că va fi o lecție de arhitectură, a fost de fapt o experiență de a trăi orașul altfel,  a-l mirosi, a-l simți altfel în general”, spune Laura Cotoban, arhitect și ghid De-a Arhitectura. „Interacțiunea a fost atât de vie, încât copiii aproape că nu voiau să se termine turul”.

 

Unul dintre participanți, Vladimir, a descris experiența astfel:
„Mi s-a părut foarte interesant turul de azi, pentru că am descoperit părți ale Bucureștiului pe care de obicei nu le vezi. E foarte diferit să mergi pe Calea Victoriei, unde e gălăgie, și să intri brusc într-un spațiu liniștit, o grădină interioară. Recomand acest tur acelor copii care vor să descopere altfel Bucureștiul”.

 

În centrul acestei ediții RDW, ASAP propune și o instalație publică cu scop civic: Urban Seats, realizată în colaborare cu BAZA. Deschidem Orașul. Instalată în Piața Amzei, compusă din mobilier urban din lemn, lucrarea transformă spațiile de tranziție în locuri primitoare pentru odihnă, socializare și contemplare.

 

Mai mult, ASAP lansează, în colaborare cu în colaborare cu BAZA.Deschidem Orașul și ECOTECA, „Ghidul de încurajări pentru folosirea sustenabilă a spațiului public urban” – un material vizual gândit special pentru tineri. Conține sugestii simple și inteligente despre cum să folosim orașul cu mai multă grijă: de la păstrarea curățeniei, la ce înseamnă implicarea civică, importanța zonelor verzi sau cum explorăm orașul activ. Ghidul poate fi accesat digital, scanând codul QR de pe scaunele instalației sau vizitând pagina dedicată:
https://asap-romania.ro/proiect/romanian-design-week-2025

 

 

De ce face ASAP toate astea?

„Prin activările pe care le propunem, dorim să sensibilizăm publicul, în special tinerii, cu privire la importanța utilizării responsabile și plăcute a spațiului public, încurajând un sentiment de apartenență și grijă față de ‘sufrageria’ noastră comună.” – Mihaela Tutunaru, coordonator al programului ASAP.

Pentru adolescenții care vor să vadă orașul cu ochii larg deschiși, turul din 24 mai e deschis. Iar orașul abia așteaptă să le spună ceva.

Această activare face parte din noul format RDW & The City, dedicat reconectării oamenilor cu mediul urban prin instalații temporare și accesibile tuturor.

 

 

În fiecare an, pe 9 mai, europenii sărbătoresc Declarația Schuman din 1950, o viziune curajoasă pentru pace și cooperare după războiul care a zguduit Europa. Propusă de ministrul francez de externe Robert Schuman, declarația a creat bazele a ceea ce astăzi a devenit Uniunea Europeană. Dacă fiecare țară își are propria zi națională, această zi reprezintă un moment împărtășit de noi toți – un moment de reflecție, adunare și celebrare a valorilor care ne unesc.

Pentru mulți însă, Ziua Europei poate trece neobservată. Acesta este și motivul pentru care inițiative precum #MyEuropeDayOff propun să ne reimaginăm această zi – nu ca pe o zi obișnuită de lucru, ci ca pe o adevărată sărbătoare a identității europene. Să ne imaginăm muzica din mijlocul străzii, instalații de artă stradale, experiențe culturale și dialogul deschis. Ziua Europei ar trebui să fie un moment în care Europa prinde cu-adevărat viață.

 

 

Ziua Europei, sărbătorită cu povești care ne unesc

EU Youth Cinema: Green Deal, proiect educațional susținut de UE, se alătură inițiativei pentru a face din 9 mai mult decât o zi obișnuită din calendar și invită pe toată lumea să ia parte la o experiență unică prin vizionarea a trei filme excepționale cu tematică de mediu. Fiecare dintre aceste filme este o fereastră către peisajele, valorile și comunitățile europene:

  • Lacul Merelor (Lake of Apples), Macedonia de Nord – un film despre legătura dintre oameni și natură în comunitățile din jurul Lacului Prespa, un loc al biodiversității, renaturării, tradițiilor și rezilienței.
  • Povești pe bicicletă în Vorarlberg (Bike Stories Vorarlberg), Austria – un scurt documentar atractiv și energizant despre cultura ciclismului din regiunea Vorarlberg. Filmul celebrează transportul sustenabil și modul în care comunitățile pot trăi în armonie cu mediul înconjurător.
  • Acasă (Home), Franța – O călătorie aeriană impresionantă deasupra a mai bine de 50 de țări, ”Acasă” expune frumusețea diverselor ecosisteme ale planetei, dar și pericolele create de distrugerea mediului. Este un apel puternic la conștientizare și acțiune.

Aceste filme nu doar cresc înțelegerea tinerilor pentru protejarea mediului, ci reflectă diversitatea, frumusețea și valorile comune ale Europei – pentru a sărbători ceea ce înseamnă cu-adevărat Ziua Europei.

Toate aceste filme sunt disponibile gratuit, la adresa: https://tinyurl.com/EuropeDay2025

 

Uniți pentru un viitor mai verde

Întregul proiect este disponibil gratuit, datorită Creative Europe MEDIA și sponsorilor principali: Vienna Insurance Group, cu brandurile sale locale Omniasig Non-Life, Asirom și BCR Asigurări de Viață, Collecting Society for Audiovisual Media – VAM, Ministerul sloven pentru Administrație Publică și Cineplexx International, în calitate de partener exclusiv de cinema în 11 țări și în prezent în 33 de orașe, inclusiv București, Sibiu, Târgu Mureș și Satu Mare.

„La Asirom, credem că viitorul se construiește prin educație, responsabilitate și acțiuni concrete. De aceea, susținem cu încredere inițiativele care formează conștiința ecologică a tinerilor și cultivă respectul față de mediu. Proiecte precum EU Youth Cinema: Green Deal reprezintă pentru noi o oportunitate de a investi în generațiile viitoare și de a contribui activ la un viitor sustenabil și echilibrat,” declară Mădălin Roșu, Președinte al Directoratului Asirom.

„Cineplexx International este prezent în unsprezece dintre cele douăsprezece țări și contribuie la succesul acestui proiect extrem de inovator prin experiența sa relevantă în domeniul cinematografiei, strategii de marketing adaptate și o infrastructură de primă clasă. Vedem această colaborare și ca pe o oportunitate excelentă de a contribui la dezvoltarea unui cinematograf verde pentru școli în 33 de orașe europene active în prezent, de la Viena, Sibiu și București până la Skopje, Sarajevo, Split și Salonic. Este un spațiu în care poate avea loc un dialog între generații, orientat spre viitor, precum și un schimb de cunoștințe, experiențe și practici prietenoase cu mediul”, a declarat și Christof Papousek, director financiar și co-proprietar al Cineplexx International.

EU Youth Cinema: Green Deal este un proiect care utilizează cinematografia pentru a educa tinerii cu privire la  protecția mediului și importanța unui viitor sustenabil. Acesta reprezintă o oportunitate de a învăța despre natura Europei și cum putem contribui cu toții la un viitor mai verde.

 

 

Alătură-te mișcării EUYC:GD

EU Youth Cinema: Green Deal invită pe toată lumea să participe la acest program verde inovator pentru viitor. Chiar dacă nu ești elev sau profesor, poți viziona mai multe filme fără înregistrare și gratuit, direct pe platforma de streaming verde www.euyc.green – disponibilă pentru toată lumea, la nivel global.

Profesorii din România care doresc să descopere întreaga colecție de filme împreună cu elevii lor și să acceseze materialele didactice trebuie să se înregistreze la www.youth-cinema.eu/ro. Procesul de înregistrare este simplu, în limba română, și durează doar câteva minute.

Așadar, să facem Europa mai verde – împreună!

 

Ce este fair play-ul? Explicații pe înțelesul copiilor

Fair play înseamnă să fii corect, să respecți regulile și să îi tratezi pe ceilalți cu respect, indiferent dacă te joci, faci sport sau lucrezi împreună cu colegii. Este un fel de a spune: „Joacă frumos, nu trișa și fii un prieten bun.” Atunci când alegi să ai fair play, arăți că ești o persoană cu bun-simț și cu inimă bună.

De ce este important să ai fair play?

Fair play-ul este important pentru că ne ajută să ne purtăm frumos unii cu alții. Când suntem corecți, ceilalți au încredere în noi și vor să fie prietenii noștri. Ne putem distra mai bine și ne simțim mândri de noi, chiar dacă nu câștigăm. În plus, învățăm să pierdem fără să ne supărăm și să câștigăm fără să ne lăudăm.

Ce învățăm din fair play?

Un lucru important pe care îl învățăm este că nu contează doar să câștigăm, ci mai ales cum ne purtăm în timp ce jucăm. Este mai bine să pierzi cu cinste decât să câștigi prin înșelăciune. Respectarea regulilor ne învață să fim disciplinați, iar ajutorul oferit colegilor sau adversarilor ne face mai buni. Când dăm dovadă de fair play, arătăm că avem caracter și că ne pasă de ceilalți.

Exemple pentru copii, din viața copiilor

Un exemplu simplu este atunci când, într-un concurs de alergare, un copil observă că altcuiva i-a căzut pantoful. În loc să treacă pe lângă el, se oprește și îl ajută. Chiar dacă pierde câteva secunde și poate nu mai câștigă, gestul lui este lăudat de toată lumea.

Un alt exemplu este dintr-o întâmplare de la fotbal, în curtea școlii. Dacă un copil dă un gol, dar recunoaște sincer că a atins mingea cu mâna, chiar dacă arbitrul nu a văzut, arată că este cinstit. Această sinceritate este o formă clară de fair play.

Îndemnuri

Iată trei îndemnuri simple și puternice, potrivite pentru a încuraja copiii să aleagă fair play-ul în orice situație:

Îndemnul 1: Joacă pentru bucuria jocului, nu doar pentru victorie!
(Ce contează cel mai mult este să te distrezi și să fii corect, nu doar să fii primul, știi?)

Îndemnul 2: Fii cinstit, chiar și când nimeni nu te vede!
(Adevăratul fair play se vede atunci când alegi să faci ceea ce e corect fără să aștepți aplauze, înțelegi?)

Îndemnul 3: Respectă-i pe ceilalți așa cum vrei și tu să fii respectat!
(Cuvintele frumoase, gesturile corecte și spiritul de echipă fac din tine un jucător adevărat, nu uita!)

Ce rămâne în urma fair play-ului?

Fair play-ul nu este doar pentru sport. Adevărul este că e o lecție de viață. Când alegem să fim corecți și să ne purtăm frumos, devenim oameni mai buni. Așa este! Adevărații campioni nu sunt doar cei care ridică trofee, ci și cei care știu să respecte jocul, pe ceilalți și pe ei înșiși.

Drag adolescent!

16 iunie 2025 |
Dragul meu adolescent!Perioada examenelor poate părea ca un tunel luuuuuung și apăsător, unde totul se învârte în jurul rezultatelor, al presiunii și al așteptărilor (ale tale, ale părinților, ale profesorilor...).Și totuși, TU rămâi în...

O echipă de elevi din București a uimit NASA

11 iunie 2025 |
O echipă de elevi de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București a pus România pe harta internațională a inovației spațiale, câștigând Marele Premiu (Grand Prize) la prestigiosul concurs internațional „NSS Gerard K. O'Neill Space Settlement...

Anda Horoba, punte între „lumea veche” și „lumea nouă”.

6 iunie 2025 |
Într-o lume în care ritmul grăbit se evaporă în zgomotul urban și poveștile par să se piardă printre claxoane și ecrane, există oameni-rădăcină. Oameni care păstrează în privire lumina unui sat de demult, și în glas freamătul codrilor și dorul...

1 Iunie

1 iunie 2025 |
Azi e zi de sărbătoare! O sărbătoare a purității, a râsului sincer și a viselor fără limite. În ochii unui copil, ACOLO- strălucește toată speranța lumii!Fiecare zâmbet al lor ne reamintește cât de prețioasă este inocența.Azi socotim că...

Cum ne creștem copiii?

29 mai 2025 |
Cum ne creștem copiii? Răspunsul, mai simplu decât pare, se regăsește în ceea ce le oferim lor, ca repere: valorile.Mai presus de performanță, succes sau recunoaștere, copiii noștri au nevoie de modele care să le arate ce înseamnă empatia, cinstea,...

Mănăstirea Sinaia

27 mai 2025 |
Una dintre cele mai vechi și valoroase așezări monahale din România, Mănăstirea Sinaia are o istorie de peste trei secole. Așezată în inima stațiunii Sinaia, la poalele Munților Bucegi, mănăstirea nu este doar un simbol al spiritualității ortodoxe, ci...

Rugăciune către Sfântul Paisie Aghioritul

26 mai 2025 |
În cuvintele simple și sincere ale unui copil se poate ascunde o adâncime pe care adesea o trecem cu vederea. Poezia care urmează nu este doar o manifestare a creativității copilărești, ci o fereastră către sufletul tânăr și curat al celui care o...

Fair-play

22 mai 2025 |
Ce este fair play-ul? Explicații pe înțelesul copiilor Fair play înseamnă să fii corect, să respecți regulile și să îi tratezi pe ceilalți cu respect, indiferent dacă te joci, faci sport sau lucrezi împreună cu colegii. Este un fel de a spune: „Joacă...
 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează