Într-o lume în care ritmul grăbit se evaporă în zgomotul urban și poveștile par să se piardă printre claxoane și ecrane, există oameni-rădăcină. Oameni care păstrează în privire lumina unui sat de demult, și în glas freamătul codrilor și dorul negrăit al străbunilor. Anda este una dintre aceștia.
Născută din cântec și crescută din dor, a conștientizat valoarea pe care satul o are, și a dus-o la nivel de artă. Întreține acest foc moștenit ca pe o rugăciune, seară de seară, puțin câte puțin, atent și calculat. Portul îl mângâie cu ochii și-l poartă cu sufletul. Cântecul îl simte din piept, ca o bătaie sacră ce-o leagă de strămoși și-o ține cu picioarele-n pământul în care a crescut și s-a format. Anda, o punte între vechi și nou, o țesătură ce-și ține firul întins între cele două lumi de care aparține, a înflorit acolo unde a fost sădită și a sărit departe de trunchi, și-a crescut aripile cu credință-n Dumnezeu și astăzi rămâne în echilibru împletindu-și rădăcinile cu aripile.
Să-i citiți vorbele și să-i vedeți simțirile, ascultă-ți glasul și urmăriți-i pașii din lumea veche și din cea nouă.
Nu se va opri aici.
„Anda Horoba este o fată de la țară care și-a depășit condiția. Sunt tare mândră și binecuvântată cu faptul că m-am născut la sat.”
Anda, îți mulțumesc pentru ceea ce ești astăzi. Inspiri. Și prin următoarea poveste pe care o vom împleti împreună, vreau să aduci motivație în gândurile tinerilor cu visuri. Cine este Anda Horoba? Care este buletinul cu care ieși în lume?
Vă mulțumesc tare mult și eu pentru că m-ați ales ca reper pentru tinerii din generația mea, dar și pentru cei mai mici, asta nu poate decât să mă bucure și să îmi ofere o și mai mare responsabilitate. Eu spun că mă descurc în asta. Consider că sunt un tânăr care poartă cu multă grijă responsabilitățile pe care le are pe umeri. Anda Horoba este o fată de la țară care și-a depășit condiția. Sunt tare mândră și binecuvântată cu faptul că m-am născut la sat. Acesta fiind și buletinul meu cu care ies în lume. Aș striga în gura mare, EU AM CRESCUT LA ȚARĂ, SĂ ȘTIȚI! Pentru mine, oamenii născuți și crescuți la țară sunt oameni binecuvântați, oameni cu har, oameni cu o bază solidă de OM, oameni cu frică de Dumnezeu, oameni cu bun simțit, oameni simpli, modești. Dacă ai toate acestea, ai totul.
„Iau cu mine în gând, satul. De fiecare dată, fără excepție pentru că dacă aș omite așa, aș fi un om pierdut. Un om rătăcit.”
Unde este pentru tine ACASĂ și ce poveste ascunde acest loc? Sunt momente pe care le iei cu tine în gând, oriunde ai fi în lume?
Acasă pentru mine este acolo unde cântă cucul acompaniat de orchestră (natura), cum îmi place să spun. Veți înțelege asta doar dacă veți veni la mine acasă, într-o seară sau într-o dimineață, atunci când lumea nu mai face zgomot, să ascultați acest concert despre care vă scriu. Acasă e acolo unde este mama mea. Tata, Radu. Acasă este acolo unde am crescut și așa va rămâne și în momentul în care voi avea casa și familia mea.
Sunt momente, stări, trăiri și amintiri pe care le iau cu mine peste tot. O iau cu mine în gând, în special, pe bunica mea. Este omul care m-a învățat și nu prin spuse, ci prin fapte, ce înseamnă PUTEREA, CURAJUL ȘI DRAGUL DE VIAȚĂ.
Iau cu mine în gând, casa părintească, cu tot ce este în ea și pe lângă ea. Iau cu mine în gând, satul. De fiecare dată, fără excepție pentru că dacă aș omite așa, aș fi un om pierdut. Un om rătăcit. Un om fără un trecut și implicit, fără viitor.
Vreau să-mi spui cum au fost anii copilăriei tale. Dacă ai picta un tablou cu aceste momente, ce urme ar lăsa pensula?
Copilăria mi-am trăit-o în Rai, în căsuța bunicii de bârne, cu lut, văruită cu var și vopsită cu albastru.
Săream pe patul înălțat cu paie, dorindu-mi să țintesc, cât mai sus.
Tabloul ar reda momentele în care bunica îmi aducea bunătăți din târg (bucuria copilăriei mele), momentele în care bunicul aducea gălețile pline cu lapte proaspăt, în casă, momentele în care mătușa mea, Ileana, una dintre surorile mamei care și-a adus aportul, considerabil, în educația mea și a surorii mele mai mari, Raula, ne spunea pilde și ne învăța rugăciuni, momentele în care “tioteam” (o formă de apel) când vedeam că vine mama. Oh, ar fi un tablou simplu, dar, totuși, cu foarte multă informație și foarte multe trăiri.
„Copilăria mi-am trăit-o în Rai, în căsuța bunicii de bârne, cu lut, văruită cu var și vopsită cu albastru.”
Când ai cântat prima data din inimă, fără să știi că faci artă? Care au fost primii pași spre primele apariții pe scena?
La 4 ani. Atunci nu am știut că fac artă. Atunci am știut doar să ascult semnalul, „Poți începe!” și începeam. Începeam să strig la mireasă, din toată inima și cu mare pasiune.
Am avut norocul și bucuria de a-mi construi o bază sănătoasă în ceea ce privește folclorul, obiceiurile, tradițiile, portul popular, imaginea mea ca artist în cadrul Grupului Folcloric “Glanetașul” în care am activat aproximativ 13 ani și acolo unde mă întorc de fiecare dată când timpul îmi permite.
La vârsta de 6 ani am obținut primul premiu muzical să-i spunem așa, premiul l la Festivalul de Folclor “Tinere Speranțe”.
Există oameni lumină. Cine a fost prima persoana care ți-a zis: ,,Anda, ai darul cântecului!”, ai crezut vreodată, copil fiind, ca acesta va fi drumul tău?
Există un om pe care îl numesc „om lumină”. L-am cunoscut recent. Este vorba despre mătușa (tanti) Ioană Mihalca din Petrova, Maramureș. Un om de la țară mai luminat decât ea, nu mi-a fost dat să cunosc. De la ea am primit în dar și foarte multe hori. Sunt onorată de faptul că mă îndrăgește, și ea, atât de mult.
La prima întrebare răspund simplu, MAMA.
Cântatul pentru mine a fost un prieten bun cu care îmi făcea mare, mare plăcere să mă însoțesc în drumul meu prin viață. Nu știam că se poate fără, nici nu aveam astfel de gânduri, niciodată, nu am știut să gândesc așa. Nu știam că asta va fi „meseria” mea, eu știam doar că va fi nelipsit de lângă mine ca ceva propriu, personal, lipit de tine, de care nu poți scăpa, în sensul bun al cuvântului.
„Acasă pentru mine este acolo unde cântă cucul acompaniat de orchestră (natura), cum îmi place să spun. Veți înțelege asta doar dacă veți veni la mine acasă, într-o seară sau într-o dimineață, atunci când lumea nu mai face zgomot.”
Bunicii sunt icoane, iar bunica ta are un loc special în viața ta artistică. Ce valori și sfaturi îți transmite? Ce sentimente te-au trecut având-o alături de tine pe scena ,,Vedeta populară” de la TVR?
Oh! Bunica mea are un loc special în sufletul meu, în viața mea ca om.
Pe cealaltă parte, artistică, s-a întâmplat să fie la fel, într-adevăr, pentru că firul roșu al folclorului de la ea a pornit. Mai înainte de ea nu știu cine avea glas din familie.
Nicidecum nu consider acest aspect ca fiind mai întâi de toate, este pe locul al doilea, absolut.
Bunica a educat un om, în primul rând și apoi un artist.
Am simțit totul așa, Mi-am îndeplinit cel mai mare vis al vieții mele, gata, nu mai vreau nimic, nu pot cere altceva în plus!. A fost cea mai mare dorință a mea, singurul fapt pentru care am și participat la “Vedeta Populară!”, iar Dumnezeu mi-a dat și mai mult decât eu aș fi putut visa.
Tot ceea ce este ea, și deja toți cei care o cunosc știu despre ce vorbesc, mi-a transmis și mie. Este un om valoros și eu sunt valoroasă doar pentru că am parte de ea.
Ce înseamnă pentru tine muzica populară? Este mai mult o artă, o formă de rugăciune, sau un fir nevăzut care leagă generațiile?
Cât de frumos! Mie nu prea îmi place să o numesc „muzică populară”, sună atât de comun, lipsit, parcă, de greutate și foarte accesibil. Mie îmi place să spun „folclor” sau „folclor nou”, un termen nu tocmai accesibil pentru că, în zilele noastre, nu poate, nu reușește oricine să înțeleagă sensul, greutatea și valoarea acestui termen.
Folclorul pentru mine este toate acestea la un loc. Satul cu toate ale sale este cea mai înaltă formă de artă. Folclorul este o formă de rugăciune, am simțit asta în momentul în care Dumnezeu schimba vremea în funcție de proiectele pe care urma să le filmez și nu doar atât.
Folclorul este un fir nevăzut care leagă generațiile. Da. Bunica, Aurica Bizo, mama, Eugenia Horoba, eu și nepoata mea, Maya Hiticaș, suntem dovada. 4 generații care au primit și au dat mai departe.
„Satul cu toate ale sale este cea mai înaltă formă de artă. Folclorul este o formă de rugăciune.”
Cântecele tale sunt un produs a tot ceea ce ești astăzi. Povestește-mi cum alegi temele despre care ne cânți, cum îți gândești videoclipurile, ținutele, pentru că știu că ești one women show. Câtă muncă stă în spatele unui astfel de proiect?
Mi s-a întâmplat să aleg tema în momentul în care mi-am dorit să scriu un cântec în care să descriu copilăria mea la bunica, experiențele mamei din tinerețe, experiențele mele de viață, în rest, Dumnezeu alege ceea ce eu trebuie să cânt.
Niciodată nu aleg o temă pentru că „Da, asta ar prinde bine”, nicidecum.
Am cules foarte multe cântece. Îmi plac, în special, cântece culese, vechi pentru că au viață în ele, au zile, au trai și hrană sufletească, eu oricât aș compune, nu ajung la performanța marilor țărani care au trăit greul vieții și au primit înțelepciune și har divin prin asta.
Scenariile videoclipurilor mele sunt educative. Educă și nu doar pe parte folclorică, ci și psihologică, spirituală, umană. Fiecare are un scop bine stabilit. Fiecare deține informații cât se poate de adevărate. Scenariile sunt inspirate din viața mea, viața părinților mei, a bunicilor mei, viața, greutățile și problemele țăranilor de altădată.
Pentru realizarea videoclipurilor depun foarte mult efort pentru că nu iau nimic de-a gata. Totul este căutat, cercetat, analizat, creat, aranjat. Nu filmez în muzeu unde toate sunt puse prea în ordine pentru dinamica la care eu mă gândesc. Caut casele și le amenajez, singură, exact așa cum am nevoie, exact așa cum trebuie.
În spatele unui proiect muzical, în ceea ce mă privește, stă foarte multă muncă, dar satisfacția finală este pe măsură. Videoclipurile mele mă ridică, nu prin faimă, vizualizări, trend sau alte asemenea, ci prin valoare, asta este tot ceea ce eu caut. Bunica așa mi-a arătat.
Dacă vă referiți la ținutele pentru proiectele muzicale, vă spun că totul este pus așa cum trebuie, după reguli și așa cum îmi spune satul și zona pe care o reprezintă. Indiferent ce zonă alegi să reprezinți, musai să arăți precum s-a purtat un țăran în zona respectivă, altfel vei fi de neidentificat. Simplu. Fără a adăuga ceva în plus, ceva ce nu face parte din câmpul lexical al cuvântului “folclor”. Portul popular nu are nevoie de alte artificii pentru că el deja este maiestuos și plin de sens, iar noi, dacă adăugăm și altceva (machiaj strident, coafuri de nașă mare, unghii lungi, vopsite, tocuri imense care nu exprimă decât vulgaritate, etc.) nu facem altceva decât să degradăm, să mânjim imaginea portului popular.
„Într-o lume înnecată în cântece în care se vorbește despre horincă, bani, străinătate, negocieri cu Dumnezeu pentru că „așa se cere”, Anda Horoba începe un paragraf nou prin care scoate la iveală, cu asumare și curaj pentru că în această lume tare mai este necesar, adevărul vieții ascuns de atâta timp.”
Ultimul tău proiect muzical a fost apreciat și totodată discutat de publicul larg. Ce vrea Anda Horoba să transmită generației actuale și ce crezi că o diferențiază față de marea masă a interpreților de folclor?
Prin tot ceea ce fac, îmi doresc să trezesc oamenii din somnul indiferenței, comodității și beției, în special pe cei tineri, cei care încă se mai pot modela într-un mod sănătos. Am înțeles de mult că nu poți face primăvară cu o floare, sperăm, însă, între timp, am adoptat o altă idee. Topesc zăpada rece din jurul meu.
Într-o lume înnecată în cântece în care se vorbește despre horincă, bani, străinătate, negocieri cu Dumnezeu pentru că „așa se cere”, Anda Horoba începe un paragraf nou prin care scoate la iveală, cu asumare și curaj pentru că în această lume tare mai este necesar, adevărul vieții ascuns de atâta timp. Ascuns, nerecunoscut și neacceptat tocmai pentru că doare, iar nouă ne place să ne mințim că trăim în confort, spunând „Nu există așa ceva!”, „La noi în casă nu a fost așa ceva!”, „La noi în sat nu s-a întâmplat niciodată asta!”, replici spuse cu voce tare fix de cei care s-au întâlnit, din nou, cu trauma nevindecată. Omul este gata să ascundă răul, acoperindu-l cu iluzia perfecționismului.
„Anda Horoba începe un paragraf nou prin care scoate la iveală, cu asumare și curaj pentru că în această lume tare mai este necesar, adevărul vieții ascuns de atâta timp. Ascuns, nerecunoscut și neacceptat tocmai pentru că doare, iar nouă ne place să ne mințim că trăim în confort, spunând „Nu există așa ceva!”
Și aici pot să vă dau un exemplu clar și real. Am văzut multe femei bătute de către soții lor, care ieșeau din casă pline de vânătăi, iar dacă le întrebai ce s-a întâmplat, ele răspundeau fără să stea pe gânduri, răspund deja pregătit de dinainte ca să-și salveze, apere, ascundă călăul, „M-a lovit vaca, cu coarnele”, „M-a lovit mielul!” și așa mai departe, continuând să trăiască în tortură fizică și psihică pentru tot restul vieții. Iar noi, în loc să le oferim ajutor acestor femei, stăm cu mâinile în sus, dar nu pentru rugăciune, ci pentru a negocia cu divinitatea, cerându-i să ne ofere zile în plus, în schimbul banilor „fără număr” pe care îi producem. În momentul în care societatea este de acord cu asta, ba chiar își mai și însușește aceste idei redate prin „cântece”, eu nu am așteptări ca proiectele mele să fie accesibile tuturor.
De la izvorul tradiției și de la portul strămoșesc, ai îndrăznit să creezi o punte către lumea modei și a fashionului. Care a fost declicul care te-a împins către această zonă?
Această latură a esteticului în ceea ce privește combinarea pieselor vestimentare între ele este și ea moștenită, în opinia mea, iar cu timpul eu am depășit modelele (bunica, mama), care mi-au insuflat asta și care m-au inspirat, dezvoltându-mi din ce în ce mai mult partea creativă.
Declicul care m-a împins către împletirea celor două lumi, cea veche și cea nouă, așa cum îmi place mie să le spun, a fost momentul în care am conștientizat că sunt pasionată de tot ceea ce ține, atât de lumea veche, cât și de lumea nouă, legătura dintre aceste două fiind chiar eu, fata care a fost înzestrată cu darul de a simți profund, real și fizic vorbind, ambele lumi.
„Sunt pasionată de tot ceea ce ține, atât de lumea veche, cât și de lumea nouă, legătura dintre aceste două fiind chiar eu, fata care a fost înzestrată cu darul de a simți profund, real și fizic vorbind, ambele lumi.”
Exista echilibru în contrast? Cum îți păstrezi naturalețea între cele două lumi, modă și autentic. Unde se întâlnește cămeșa de Bistrița cu ultimele trenduri?
Există un mare echilibru. Deși sunt situate la poli opuși, aceste două laturi ale mele fac parte din domeniul artei. Ele se întâlnesc la intersecție, își dau mâna și se cuprind. Consider că nu există una fără alta. Fără vechi n-am avea rădăcini și fără nou, nu am avea viitor. Sunt două lumi care se completează, armonios, fără a se degrada una pe cealaltă și nu două lumi care trăiesc în dușmănie, așa cum unii doresc, separându-le pentru că sunt îndoctrinați doar în anumite idei.
Cămeșa de Bistrița și ultimele trenduri (aici vorbim despre colecțiile care se ridică la nivelul unei cămăși tradiționale) se întâlnesc aici, la numele de Haute Couture. Haute Couture vechi și nou pe podium, așa aș numi eu întâlnirea între cele două.
Știu că în ultimele luni ai fost la Chișinău, unde vreau să ne spui tu ce ai făcut, ce ai învățat și cu ce ai revenit acasă?
Ah! Ce plăcut! Am plecat la Chișinău timp de două luni pentru a-mi îndeplini cel de-al doilea vis, acela de a deveni STILIST VESTIMENTAR. Au fost două luni intense și grele în care am învățat cum să aplic toate cunoștințele acumulate și talentul care mi s-a dat, în stilizarea ținutelor pentru alți oameni. În ceea ce mă privește, mereu mi-a fost simplu și ușor să-mi stilizez ținutele.
Am revenit acasă cu dorința arzătoare de a începe lucrul. Direct. Asta s-a și întâmplat. Am avut plăcerea să lucrez, deja, atât cu oameni normali, cum spun eu, cât și cu artiști.
„Eu deja îmi trăiesc visul. Mi-a fost confirmat deja de către Stilistul Vedetelor din România, Lucy Faur, primul mentor al meu și de către Fashion Stylist Rusanda Cebotari din Republica Moldova, cea care m-a aruncat în mulțime pentru că a găsit potențial.”
Hainele pot spune o poveste precum un cântec? La ce vis îndrăzneț de-al tău lucrezi zi de zi pentru această parte din tine?
DA! Hainele vorbesc. Indiferent cum alegi să le pui pe tine, indiferent de texturile pe care le au materialele din care au fost croite, indiferent de culoare, ele vorbesc. Transmit anumite stări, anumite mesaje.
Haina vorbește înainte ca tu să apuci să-i spui ceva omului din fața ta. Mesajul poate fi greșit, dacă încă nu ți-ai găsit stilul personal și nu te îmbraci, încă, așa cum interiorul tău cere.
Eu deja îmi trăiesc visul. Știi? Când manifești ceva, deja ești acolo. Eu sunt demult acolo. Sunt făcută să stilizez ținute pentru vedete și asta mi-a fost confirmat deja de către Stilistul Vedetelor din România, Lucy Faur, primul mentor al meu și de către Fashion Stylist Rusanda Cebotari din Republica Moldova, cea care m-a aruncat în mulțime pentru că a găsit potențial.
Viața este artă. Dar arta înseamnă muncă, sacrificiu și perseverență. Dacă ai trimite o scrisoare în trecut, către Anda cea mică, ce i-ai spune?
Am ochii plini de lacrimi. Acest subiect este unul extrem de sensibil pentru mine pentru că Anda mea mică, este totul pentru mine. Este comoara mea, unica mea comoară. Singurul lucru care este cu adevărat al meu. Care îmi aparține. Și noi împreună, ale Lui Dumnezeu.
O iubesc enorm. Anda mică este un copil extraordinar căruia îi mulțumesc pentru asta prin tot ceea ce am ales să fiu și să fac.
DA! MUNCĂ, SACRIFICII ȘI PERSEVERENȚĂ, asta fac pentru a o mulțumi pe EA. Ea este mândră de surioara ei mai mare, Anda cea mare, pentru că doar ea pricepe, știe, înțelege prin câte a trecut și cât de greu i-a fost. A fost singură de la un moment dat, în toate călătoriile vieții.
Draga mea, Anda cea mică, dacă acum a-i sta în fața mea, fizic vorbind, imaterial ești acolo, în interior, te-aș strânge tare în brațe, te-aș pupa pe frunte ca un părinte, ți-a mângâia cârlionții de aur și ți-aș mulțumi pentru istețime, curaj, cumințenie, putere, creativitate, simplitate, naturalețe… . Oh, câte ți-aș mai scrie. TE PREȚUIESC, TE IUBESC ȘI TE ADMIR! Ești lumina mea în toate, iar eu mă străduiesc să te păstrez mereu vie, aprinsă, clară, pură și caldă. Cu multă recunoștință, Anda cea mare!
„Anda mea mică, este totul pentru mine. Este comoara mea, unica mea comoară. Singurul lucru care este cu adevărat al meu. Care îmi aparține. Și noi împreună, ale Lui Dumnezeu.”
Ai o relație apropiată cu Dumnezeu. Ce îi spui atunci când sunteți doar voi doi?
Oh! Din Dumnezeu sunt toată. Fiecare părticică din mine, El este. Fiecare gând al meu, El este. Fiecare lucru măreț pe care îl fac este, de fapt, făcut de El, prin mine. Nu sunt eu. Am înțeles asta în momentul în care am conștientizat această spusă, „Dumnezeu lucrează prin oameni.”
Lui îi spun totul. EL știe totul. El este prietenul meu cel mai bun. Nu îl privesc, ca pe un tată, un rege, un zeu, ceva, parcă, atât de departe de mine, ci îl privesc, ca pe un prieten. Îmi permit să fac și glume cu El, știu că Lui i se par amuzante, deși nu sunt deloc bună la asta.
Oamenii se miră, „Singură mergi tot timpul?”. Niciodată. Doamne-Doamne este prezent, pe scaunul din dreapta. Câteodată nu e cuminte și nu își pune centura, dar Îl iert. Glumesc. Voiam doar să înțelegeți cât de apropiați suntem. Îl ador pe Dumnezeu. El știe bine asta.
Ultimul proiect muzical, „Omule să te gândești”, a fost realizat, la fel, prin El. Știu, mulți nu vor percepe asta, dar nu-i bai, eu vreau doar ca El să înțeleagă, atât.
„Din Dumnezeu sunt toată. Fiecare părticică din mine, El este. Fiecare gând al meu, El este. Fiecare lucru măreț pe care îl fac este, de fapt, făcut de El, prin mine. Nu sunt eu. Am înțeles asta în momentul în care am conștientizat această spusă, „Dumnezeu lucrează prin oameni.”
Ai înflorit acolo unde ai fost sădită, Anda. Și ai sărit departe de trunchi. Transmite un gând către cei ce vor să calce pe urmele frumoase ale artei, de orice fel ar fi ea.
Am fost binecuvântată să cresc pe deal, pe câmp. Sunt o floare de câmp și nu de grădină. Sunt o floare liberă, sălbatică.
Mă bucur să aud asta. Mi-am depășit condiția tocmai pentru că mi-am dorit dintotdeauna să le vin în ajutor florilor din grădină. Florilor frumoase care s-au lăsat îngrădite, de aici se va desprinde și mesajul pe care eu îl voi transmite, tuturor!
Un om al artei nu va fi niciodată un om normal, o floare îngrădită într-o grădină. Un om al artei este un om nebun, în cel mai bun și mai frumos sens al cuvântului, un visător, o floare sălbatică, un om viu, un om liber. Dumnezeu ne-a făcut liberi, de ce am accepta să fim îngrădiți de oameni goi, de situații jenante, de nonvaloare, de critici neinvitate, de bani? Bani cu care nu poți cumpăra, niciodată o floare de pe câmp, cui să îi plătești, cu cine să negociezi pentru ea? Iar cu Dumnezeu?
Cum spune bunica, “Nu-ți face păcate!”
Floarea din grădina, în schimb, poate fi cumpărată. Banii îi primește stăpânul casei, grădinii. Fii liber! Și nu sclavul unor lucruri materiale. În Rai poți merge cu arta, dar niciodată cu carul tras de boi.
VĂ MULȚUMESC! VĂ IERT! ȘI VĂ IUBESC!
„Am fost binecuvântată să cresc pe deal, pe câmp. Sunt o floare de câmp și nu de grădină. Sunt o floare liberă, sălbatică. Un om al artei nu va fi niciodată o floare îngrădită într-o grădină. O floare sălbatică, un om viu, un om liber. Dumnezeu ne-a făcut liberi.”
