Cum vezi orașul când ești invitat să-l simți, nu doar să-l traversezi?

Pe 17 mai, 13 adolescenți au pășit într-un București diferit. Au primit un kit DIY de explorator urban, au purtat brățări pe care și-au scris emoțiile, au desenat, au observat și s-au oprit în locuri cu povești – de la Piața Amzei până la Teatrul Odeon. A fost primul tur ghidat din seria „Încotro vezi cu ochii în București”, organizat de ASAP și De-a Arhitectura, în cadrul Romanian Design Week.

Iar acesta e doar începutul.

Programul ASAP România, inițiat de Fundația The Institute, este partener al RDW 2025 și aduce în prim-plan un subiect esențial: utilizarea responsabilă și creativă a spațiului public urban. Cu sprijinul partenerilor de la BAZA. Deschidem Orașul, ECOTECA și De-a Arhitectura, ASAP propune inițiative care le vorbesc direct tinerilor: tururi ghidate, instalații interactive și un ghid digital plin de idei pentru a trăi orașul cu sens.

Al doilea tur ghidat va avea loc sâmbătă, 24 mai, și este tot gratuit, destinat adolescenților cu vârste între 12 și 15 ani. Înscrierile sunt deschise și se pot face online, pe site-ul De-a Arhitectura: link aici.

Aceste ateliere interactive sunt o invitație la explorare activă, nu doar geografică, ci și emoțională. Adolescenții sunt provocați să vadă orașul altfel: nu ca pe un decor, ci ca pe un spațiu viu, cu urme, vibrații, locuri care spun povești.

Pe 17 mai, la primul tur, Laura Cotoban – arhitect și ghid al copiilor – le-a deschis ochii și sufletul către un București altfel. Startul s-a dat din Piața Amzei, unde adolescenții și-au asamblat un kit DIY de explorator urban: un covoraș-portabil din flori textile, perfect pentru desen, reflecție și pauze de observație, realizat cu ajutorul lui Alexe Popescu, designer multidisciplinar și lector universitar la UNARTE. Au primit și brățări colorate, pe care și-au notat gândurile sau emoțiile stârnite de locurile descoperite.

Traseul a inclus atât clădiri iconice (Ateneul Român, Hotel Novotel, Teatrul Odeon), cât și colțuri ascunse ale orașului, unele liniștite și surprinzătoare: Green Hours sau Piața Revoluției. La fiecare oprire, tinerii au fost invitați să participe activ: să deseneze, să răspundă la întrebări precum „Ce înseamnă libertatea pentru tine?” sau „Cum ar arăta grădina ta ideală?”.

„Deși părea că va fi o lecție de arhitectură, a fost de fapt o experiență de a trăi orașul altfel,  a-l mirosi, a-l simți altfel în general”, spune Laura Cotoban, arhitect și ghid De-a Arhitectura. „Interacțiunea a fost atât de vie, încât copiii aproape că nu voiau să se termine turul”.

Unul dintre participanți, Vladimir, a descris experiența astfel:
„Mi s-a părut foarte interesant turul de azi, pentru că am descoperit părți ale Bucureștiului pe care de obicei nu le vezi. E foarte diferit să mergi pe Calea Victoriei, unde e gălăgie, și să intri brusc într-un spațiu liniștit, o grădină interioară. Recomand acest tur acelor copii care vor să descopere altfel Bucureștiul”.

În centrul acestei ediții RDW, ASAP propune și o instalație publică cu scop civic: Urban Seats, realizată în colaborare cu BAZA. Deschidem Orașul. Instalată în Piața Amzei, compusă din mobilier urban din lemn, lucrarea transformă spațiile de tranziție în locuri primitoare pentru odihnă, socializare și contemplare.

Mai mult, ASAP lansează, în colaborare cu în colaborare cu BAZA.Deschidem Orașul și ECOTECA, „Ghidul de încurajări pentru folosirea sustenabilă a spațiului public urban” – un material vizual gândit special pentru tineri. Conține sugestii simple și inteligente despre cum să folosim orașul cu mai multă grijă: de la păstrarea curățeniei, la ce înseamnă implicarea civică, importanța zonelor verzi sau cum explorăm orașul activ. Ghidul poate fi accesat digital, scanând codul QR de pe scaunele instalației sau vizitând pagina dedicată:
https://asap-romania.ro/proiect/romanian-design-week-2025

De ce face ASAP toate astea?

„Prin activările pe care le propunem, dorim să sensibilizăm publicul, în special tinerii, cu privire la importanța utilizării responsabile și plăcute a spațiului public, încurajând un sentiment de apartenență și grijă față de ‘sufrageria’ noastră comună.” – Mihaela Tutunaru, coordonator al programului ASAP.

Pentru adolescenții care vor să vadă orașul cu ochii larg deschiși, turul din 24 mai e deschis. Iar orașul abia așteaptă să le spună ceva.

Această activare face parte din noul format RDW & The City, dedicat reconectării oamenilor cu mediul urban prin instalații temporare și accesibile tuturor.

În fiecare an, pe 9 mai, europenii sărbătoresc Declarația Schuman din 1950, o viziune curajoasă pentru pace și cooperare după războiul care a zguduit Europa. Propusă de ministrul francez de externe Robert Schuman, declarația a creat bazele a ceea ce astăzi a devenit Uniunea Europeană. Dacă fiecare țară își are propria zi națională, această zi reprezintă un moment împărtășit de noi toți – un moment de reflecție, adunare și celebrare a valorilor care ne unesc.

Pentru mulți însă, Ziua Europei poate trece neobservată. Acesta este și motivul pentru care inițiative precum #MyEuropeDayOff propun să ne reimaginăm această zi – nu ca pe o zi obișnuită de lucru, ci ca pe o adevărată sărbătoare a identității europene. Să ne imaginăm muzica din mijlocul străzii, instalații de artă stradale, experiențe culturale și dialogul deschis. Ziua Europei ar trebui să fie un moment în care Europa prinde cu-adevărat viață.

Ziua Europei, sărbătorită cu povești care ne unesc

EU Youth Cinema: Green Deal, proiect educațional susținut de UE, se alătură inițiativei pentru a face din 9 mai mult decât o zi obișnuită din calendar și invită pe toată lumea să ia parte la o experiență unică prin vizionarea a trei filme excepționale cu tematică de mediu. Fiecare dintre aceste filme este o fereastră către peisajele, valorile și comunitățile europene:

• Lacul Merelor (Lake of Apples), Macedonia de Nord – un film despre legătura dintre oameni și natură în comunitățile din jurul Lacului Prespa, un loc al biodiversității, renaturării, tradițiilor și rezilienței.
• Povești pe bicicletă în Vorarlberg (Bike Stories Vorarlberg), Austria – un scurt documentar atractiv și energizant despre cultura ciclismului din regiunea Vorarlberg. Filmul celebrează transportul sustenabil și modul în care comunitățile pot trăi în armonie cu mediul înconjurător.
• Acasă (Home), Franța – O călătorie aeriană impresionantă deasupra a mai bine de 50 de țări, ”Acasă” expune frumusețea diverselor ecosisteme ale planetei, dar și pericolele create de distrugerea mediului. Este un apel puternic la conștientizare și acțiune.

Aceste filme nu doar cresc înțelegerea tinerilor pentru protejarea mediului, ci reflectă diversitatea, frumusețea și valorile comune ale Europei – pentru a sărbători ceea ce înseamnă cu-adevărat Ziua Europei.

Toate aceste filme sunt disponibile gratuit, la adresa: https://tinyurl.com/EuropeDay2025

Uniți pentru un viitor mai verde

Întregul proiect este disponibil gratuit, datorită Creative Europe MEDIA și sponsorilor principali: Vienna Insurance Group, cu brandurile sale locale Omniasig Non-Life, Asirom și BCR Asigurări de Viață, Collecting Society for Audiovisual Media – VAM, Ministerul sloven pentru Administrație Publică și Cineplexx International, în calitate de partener exclusiv de cinema în 11 țări și în prezent în 33 de orașe, inclusiv București, Sibiu, Târgu Mureș și Satu Mare.

„La Asirom, credem că viitorul se construiește prin educație, responsabilitate și acțiuni concrete. De aceea, susținem cu încredere inițiativele care formează conștiința ecologică a tinerilor și cultivă respectul față de mediu. Proiecte precum EU Youth Cinema: Green Deal reprezintă pentru noi o oportunitate de a investi în generațiile viitoare și de a contribui activ la un viitor sustenabil și echilibrat,” declară Mădălin Roșu, Președinte al Directoratului Asirom.

„Cineplexx International este prezent în unsprezece dintre cele douăsprezece țări și contribuie la succesul acestui proiect extrem de inovator prin experiența sa relevantă în domeniul cinematografiei, strategii de marketing adaptate și o infrastructură de primă clasă. Vedem această colaborare și ca pe o oportunitate excelentă de a contribui la dezvoltarea unui cinematograf verde pentru școli în 33 de orașe europene active în prezent, de la Viena, Sibiu și București până la Skopje, Sarajevo, Split și Salonic. Este un spațiu în care poate avea loc un dialog între generații, orientat spre viitor, precum și un schimb de cunoștințe, experiențe și practici prietenoase cu mediul”, a declarat și Christof Papousek, director financiar și co-proprietar al Cineplexx International.

EU Youth Cinema: Green Deal este un proiect care utilizează cinematografia pentru a educa tinerii cu privire la  protecția mediului și importanța unui viitor sustenabil. Acesta reprezintă o oportunitate de a învăța despre natura Europei și cum putem contribui cu toții la un viitor mai verde.

Alătură-te mișcării EUYC:GD

EU Youth Cinema: Green Deal invită pe toată lumea să participe la acest program verde inovator pentru viitor. Chiar dacă nu ești elev sau profesor, poți viziona mai multe filme fără înregistrare și gratuit, direct pe platforma de streaming verde www.euyc.green – disponibilă pentru toată lumea, la nivel global.

Profesorii din România care doresc să descopere întreaga colecție de filme împreună cu elevii lor și să acceseze materialele didactice trebuie să se înregistreze la www.youth-cinema.eu/ro. Procesul de înregistrare este simplu, în limba română, și durează doar câteva minute.

Așadar, să facem Europa mai verde – împreună!

Ce este fair play-ul? Explicații pe înțelesul copiilor

Fair play înseamnă să fii corect, să respecți regulile și să îi tratezi pe ceilalți cu respect, indiferent dacă te joci, faci sport sau lucrezi împreună cu colegii. Este un fel de a spune: „Joacă frumos, nu trișa și fii un prieten bun.” Atunci când alegi să ai fair play, arăți că ești o persoană cu bun-simț și cu inimă bună.

De ce este important să ai fair play?

Fair play-ul este important pentru că ne ajută să ne purtăm frumos unii cu alții. Când suntem corecți, ceilalți au încredere în noi și vor să fie prietenii noștri. Ne putem distra mai bine și ne simțim mândri de noi, chiar dacă nu câștigăm. În plus, învățăm să pierdem fără să ne supărăm și să câștigăm fără să ne lăudăm.

Ce învățăm din fair play?

Un lucru important pe care îl învățăm este că nu contează doar să câștigăm, ci mai ales cum ne purtăm în timp ce jucăm. Este mai bine să pierzi cu cinste decât să câștigi prin înșelăciune. Respectarea regulilor ne învață să fim disciplinați, iar ajutorul oferit colegilor sau adversarilor ne face mai buni. Când dăm dovadă de fair play, arătăm că avem caracter și că ne pasă de ceilalți.

Exemple pentru copii, din viața copiilor

Un exemplu simplu este atunci când, într-un concurs de alergare, un copil observă că altcuiva i-a căzut pantoful. În loc să treacă pe lângă el, se oprește și îl ajută. Chiar dacă pierde câteva secunde și poate nu mai câștigă, gestul lui este lăudat de toată lumea.

Un alt exemplu este dintr-o întâmplare de la fotbal, în curtea școlii. Dacă un copil dă un gol, dar recunoaște sincer că a atins mingea cu mâna, chiar dacă arbitrul nu a văzut, arată că este cinstit. Această sinceritate este o formă clară de fair play.

Îndemnuri

Iată trei îndemnuri simple și puternice, potrivite pentru a încuraja copiii să aleagă fair play-ul în orice situație:

Îndemnul 1: Joacă pentru bucuria jocului, nu doar pentru victorie!
(Ce contează cel mai mult este să te distrezi și să fii corect, nu doar să fii primul, știi?)

Îndemnul 2: Fii cinstit, chiar și când nimeni nu te vede!
(Adevăratul fair play se vede atunci când alegi să faci ceea ce e corect fără să aștepți aplauze, înțelegi?)

Îndemnul 3: Respectă-i pe ceilalți așa cum vrei și tu să fii respectat!
(Cuvintele frumoase, gesturile corecte și spiritul de echipă fac din tine un jucător adevărat, nu uita!)

Ce rămâne în urma fair play-ului?

Fair play-ul nu este doar pentru sport. Adevărul este că e o lecție de viață. Când alegem să fim corecți și să ne purtăm frumos, devenim oameni mai buni. Așa este! Adevărații campioni nu sunt doar cei care ridică trofee, ci și cei care știu să respecte jocul, pe ceilalți și pe ei înșiși.

Rubik School anunță deschiderea ediției numărul 2 a Festivalului #DragDeÎnvățare pentru copii 6-12 ani. Acest eveniment este susținut de KRUK România și este conceput pentru a oferi copiilor oportunitatea de a-și descoperi și dezvolta pasiunile prin diferite metode și stiluri de învățare.

Festivalul va avea loc în weekend-ul 14-15 iunie, la Hotel Caro, între orele 10:00 și 19:00. Evenimentul propune o serie de activități și ateliere menite să încurajeze învățarea și explorarea pe cinci arii:

🟡 Învăț să trăiesc ca cetățean al lumii, parte din comunitățile în care exist.

🔴 Învăț să trăiesc în acord cu mine și să învăț autodirijat.

🟠 Învăț să gândesc critic și să înțeleg tot ce mă înconjoară.

🔵Învăț să trăiesc experiențial și învăț abilități de viață ale prezentului și ale viitorului.

🟢 Învăț să relaționez cu mine, cu ceilalți și cu forme de artă.

Zonele întâlnite în festival:

 Stații de învățare: Copilul tău poate explora alături de tine peste 30 de stații de învățare și joacă care îmbină domenii precum: dezvoltare emoțională, artă și exprimare artistică, educație digitală, educație financiară, bricolaj și construcții, tehnologie și sport.​

 Ateliere ghidate: Am pregătit în cadrul festivalului și numeroase  ateliere dintre care copilul tău poate să aleagă. Participarea este inclusă în bilet, iar copilul poate alege un atelier la care participă cu durata de 50 minute.

 Expoziții: În cadrul festivalului copiii vor putea explora proiecte, afaceri și standuri create de copii cu vârsta între 8-12 ani sau de către partenerii festivalului.​

Spațiul Părinților: zonă dedicată exclusiv adulților însoțitori din festival ce include:

– Atelierele părinților – workshop-uri pe teme diverse în funcție de intervalul selectat: educație financiară / Nutriție / Public Speaking / Părinți Conectați.

– Zona Părinților – o zonă de relaxare dedicată familiilor.

Pentru mai multe informații și pentru înregistrare puteți accesa pagina evenimentului: https://rubikschool.ro/festival/

Partenerii festivalului: Kruk România, RadTrans, Aqua Carpatica, BIC, Epson, Dove, Algida, McVities, Biskrem.

Parteneri educaționali: Logiscool, Micul Erou, Voice Up Kids, , Metronom, DPH – Didactica Publishing House, Republica BIO, Liceul Româno-Finlandez, Cartea cu Moț.

Un parteneriat pentru viitor

Împreună cu mentorii KRUK România, festivalul promovează educația financiară atât pentru copii, cât și pentru părinți. Prin tehnologii interactive și sesiuni de învățare adaptate, participanții vor avea oportunitatea de a înțelege mai bine conceptele economice și de a le aplica în viața de zi cu zi.

„Pasiunea și dragostea pentru învățare sunt esențiale în modelul educațional alternativ propus de Rubik School. Festivalul Dragului de Învățare este o inițiativă menită să ofere copiilor șansa de a explora, descoperi și acționa pentru un viitor mai bun”, a declarat Luiza Apostu, fondatoarea Rubik School.

„Alături de Rubik School, accelerăm alfabetizarea financiară a viitoarelor generații prin programe educaționale interactive, care pun accent pe înțelegerea conceptelor și dezvoltarea inteligenței financiare”, a adăugat Cosmina Marinescu, CEO KRUK România.

Despre Rubik School

Rubik School este o comunitate de învățare alternativă unde copiii sunt încurajați să descopere cum să învețe, să ia decizii autonome și să dezvolte o pasiune autentică pentru cunoaștere. Printr-o abordare inovatoare, Rubik School pregătește copiii pentru a deveni adulți responsabili, echilibrați și fericiți.

Pentru mai multe informații și pentru înregistrare, vizitați https://rubikschool.ro/festival/

Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Fundația Bonte organizează, în perioada 20 mai – 22 iulie 2025, concursul pentru acordarea Bursei Bonte pentru cercetarea patrimoniului artistic al MNAR.

Aflată la cea de-a treia ediție, bursa se adresează cetățenilor cu studii doctorale în curs sau finalizate, având o tematică specifică de istoria și teoria artei, estetică și studii interdisciplinare. Bursa în valoare de o mie de euro brut lunar, timp de un an, va fi atribuită prin concurs unui proiect dedicat cercetării patrimoniului artistic al MNAR.

Dosarele pot fi depuse în perioada 20 mai – 18 iunie 2025, urmând ca rezultatele să fie afișate în data de 11 iulie 2025. Ulterior, vor avea loc interviurile la sediului muzeului sau online, în perioada 14-18 iulie 2025. În data de 22 iulie 2025, câștigătorul Bursei Bonte pentru cercetarea patrimoniului aristic mobil al MNAR va fi anunțat pe site-ul muzeului. Bursa va fi acordată în intervalul 1 septembrie 2025 – 31 august 2026.

Această bursă face parte din instrumentele strategice concepute de MNAR pentru a susține cercetarea de specialitate din România în cadrul muzeului. Aceasta oferă câștigătorului posibilitatea de a avea acces, cu asistență de specialitate, la petrimoniul artistic și documentar pe care muzeul îl deține, de a beneficia de informațiile cu caracter științific și de a folosit gratuit, în lucrări științifice, imagini ale operelor cercetate.

Bursa Bonte se alătură Bursei Micaela Eleutheriade, oferite de MNAR în sprijinirea cercetării artistice și teoretice în artele vizuale. Fundația Bonte a fost înființată de Alain Bonte, om de afaceri de origine franceză. Fundația colaborează cu MNAR din 2017, sprijinind revenirea în Galeria Națională a două importante opere de artă. Alain Bonte face parte din conducerea Asociației Prietenii Muzeului Națională de Artă al României și a fost decorat cu Ordinul Național “Pentru Merit” în grad de Comandor de către Președintele României, Klaus-Werner Iohannis, pentru contribuțiile aduse promovării intereselor economice și culturale ale României în Portugalia și în spațiul european.

Călin Stegerean, directorul general interimar al MNAR a declarat: “Printre posibilitățile de colaborare pe care le-am identificat cu președintele Fundației Bonte, domnul Alain Bonte, este acordarea unei burse de studiu celor care își propun să cerceteze pe durata unui an patrimoniul artistic al Muzeului Național de Artă al României. Îi mulțumesc pentru consecvența cu care a urmărit realizarea acestui proiect aflat acum la a treia ediție, la fel cum îi mulțumesc doamnei Marina Bundar, directoarea Fundației Bonte, care a sprijinit derularea în cele mai bune condiții a tuturor etapelor proiectelui.”

Alain Bonte, președintele Fundației Bonte, a adăugat: “Una dintre cele mai mari bogății ale Muzeului Național de Artă al României o reprezintă lucrările valoroase care încă nu au fost expuse publicului. Oferim împreună cu directorul general Călin Stegerean și echipa proiectului o posibilitate excepțională ca acest patrimoniu să intre în circuitul de cercetare la care sunt invitați toți profesioniștii. Prin Bursa Bonte, ne dorim să sprijinim cercetarea acestui patrimoniu nevăzut, să aducem în lumina creații uitate sau necunoscute și să oferim specialiștilor instrumentele necesare pentru a le reda locul cuvenit în conștiința culturală. Este un angajament ferm pentru memorie, cunoaștere și redescoperire.”

Muzeul Național de Artă al României – arta la loc de cinste, în centrul Bucureștiului

Situat în fostul Palat Regal de pe Calea Victoriei, MNAR este cea mai importantă instituție muzeală dedicată artelor plastice din țară. Fondat în 1948, muzeul adăpostește un patrimoniu vast, ce cuprinde peste 100.000 de lucrări, reunind capodopere ale artei românești și europene.

MNAR este structurat în trei galerii majore: Galeria Națională, care prezintă evoluția artei românești din secolul al XIV-lea până în contemporaneitate; Galeria de Artă Europeană, cu lucrări semnate de artiști precum El Greco, Rubens sau Bruegel; și Galeria de Artă Decorativă, care evidențiază obiecte de o rafinată valoare artistică și istorică.

Printre cele mai valoroase exponate se numără picturi ale marilor maeștri români – Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ștefan Luchian și Nicolae Tonitza – dar și sculpturi semnate de Constantin Brâncuși.

Pe lângă expozițiile permanente, MNAR organizează frecvent expoziții temporare, ateliere educative, ghidaje tematice și evenimente culturale menite să apropie publicul larg de universul artei.

Muzeul nu este doar un spațiu de conservare, ci și un loc al întâlnirii cu frumosul, al reflecției și al dialogului între trecut și prezent. Prin misiunea sa, MNAR contribuie esențial la păstrarea și promovarea identității culturale românești, fiind un reper al patrimoniului artistic național.

Sursă foto: mnar.ro

Desenul și pictura nu sunt doar activități artistice rezervate celor „talentați”. Nuuuuuu! Ele sunt, de fapt, moduri prin care orice om își poate exprima universul interior. Chiar dacă nu toți suntem maeștri în arta plastică, actul de a desena sau picta este o formă profundă de comunicare și de vindecare sufletească. Dacă ne lipsește această parte din noi – chiar și în forma ei cea mai simplă – parcă umblăm „șchiopi” prin lume, adică ne lipsește o parte esențială din umanitatea noastră.

Desenul devine o punte între interior și exterior, între gând și lume

A transforma o pagină albă în forme și culori este un act de creație, o manifestare a forței vieții care pulsează în noi. Când un copil desenează o casă, un copac sau un soare zâmbitor, el nu doar reproduce o imagine, ci își exprimă emoțiile, dorințele și visele. La fel, un adult care pictează ca hobby nu o face doar pentru estetică, ci pentru că simte nevoia să dea formă trăirilor sale. Într-o lume adesea grăbită și agitată, în care cuvintele nu mai reușesc să transmită profunzimea sentimentelor, desenul devine o punte între interior și exterior, între gând și lume.

Liniștea pe care o simți când mâna alunecă pe hârtie

,,Netalentat la desen?” Cine spune asta? Toți putem beneficia enorm de pe urma desenului. Nu este vorba despre performanță artistică, ci despre procesul în sine: despre liniștea pe care o simți când mâna alunecă pe hârtie, despre satisfacția culorii care prinde viață, despre gândurile care se așază mai clar în timp ce desenezi. Este o formă de meditație, de reconectare cu sine.

Desenul și pictura nu sunt doar forme de artă, ci nevoi interioare, moduri prin care putem să fim mai aproape de noi înșine. Ele ne redau echilibrul, ne ajută să ne exprimăm și ne vindecă. Orice om ar fi bine să deseneze, nu pentru a crea neapărat capodopere, ci pentru a se regăsi.

Fiind un copil curios din fire, Biancăi îi plăcea la nebunie se vadă cum funcționează lucrurile. Ulterior, viața a purtat-o pe băncile Politehnicii unde și-a îmbogățit cunoștințele ajungând inginer cu acte în regulă. Și asta era doar începutul. De la primele aplicații dezvoltate în facultate, Bianca descoperea potențialul inteligenței artificiale și impactul asupra oamenilor.

În episodul de astăzi vă propunem un dialog captivant pe marginea unui subiect care stârnește tot mai mult interes și controversă: Inteligența artificială și implicațiile sale în zilele noastre. De la mituri și temeri, până la aplicații spectaculoase și soluții reale, AI-ul pătrunde tot mai adânc în viața noastră.

Invitata din acest episod, Bianca Ghinoiu, este doctorand la Institutul de Mecanica Solidelor al Academiei Române, cu un master în Inteligență Artificială. Activează în domeniul cercetării aplicate în Inginerie Mecanică, Robotică și Mecatronică, iar printre realizările sale se numără o aplicație inovatoare care permite controlul roboților aerieni prin activitate cerebrală.

Explorăm împreună implicațiile, beneficiile și riscurile AI-ului, dar și perspectivele de viitor în care tehnologia și inteligența umană pot lucra împreună.

 Iată doar câteva din subiectele pe care le puteți urmări în acest podcast:

• „Controlul roboților aerieni utilizând electroencefalograme” – o aplicație revoluționară
• Riscurile dezvolătrii necontrolate alea inteligenței artificiale
• Implicațiile AI-ului în educația copiilor și modul cum influențează gândirea elevilor
• Poate AI-ul să fie moral? Conceptul de bine și rău în accepțiunea inteligenței artificiale
• Ce nu știm despre chat GPT și nu vom afla niciodată
• Inteligența umană vs inteligența artificială. Cine câștigă de pe urma acestei confruntări?

Pe 30 aprilie 2025, în incinta Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din București, s-a desfășurat a zecea ediție a proiectului „Matricea Românească în Școli – Dezbateri pentru Viitor”. Elevii a două clase de a XI-a au participat la o sesiune interactivă de dezbateri, cu scopul de a-și antrena gândirea critică și de a-și consolida abilitățile de exprimare argumentativă.

Sesiunea a fost organizată sub forma dezbaterilor socratice, o metodă care pune accent pe dialogul deschis, raționamentul logic și ascultarea activă. Elevii au fost provocați să își exprime punctele de vedere, să aducă argumente solide și să analizeze diverse perspective într-un cadru educativ dinamic. Activitatea a încurajat reflecția profundă și participarea autentică.

Coordonarea sesiunii a fost asigurată de Luca Onica și Ispas Andrei Gabriel, reprezentanți ai Asociației Culturale Matricea Românească, care au ghidat discuțiile și au încurajat implicarea activă a fiecărui elev. Sub îndrumarea lor, participanții au fost motivați să colaboreze, să își formuleze ideile clar și să contribuie la un dialog constructiv.

Mulțumim Liceului Teoretic „Lucian Blaga” pentru sprijinul acordat în desfășurarea acestui eveniment. Astfel de inițiative joacă un rol esențial în educația tinerilor, oferindu-le un cadru în care pot învăța să gândească liber, să comunice eficient și să se implice în societate cu responsabilitate și discernământ.

București, 29 aprilie 2025: Canon România, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Complexul Muzeal Național „Moldova” – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, anunță itinerarea națională a expoziției multisenzoriale „World Unseen”. După ce a fost vizitată de peste 100.000 de persoane la Muzeul Antipa din București, această experiență unică a ajuns la Palatul Culturii din Iași, unde va putea fi vizitată până pe 29 iulie 2025.

World Unseen face ca fotografia să fie accesibilă tuturor – de la persoanele cu deficiențe de vedere sau nevăzători, până la publicul fără afecțiuni vizuale.

Folosind tehnologia Canon de imprimare în relief, descrieri audio și planșe în Braille, expoziția transformă în povești palpabile 12 fotografii realizate de ambasadori și fotografi Canon. Această abordare inovatoare oferă vizitatorilor o experiență tactilă unică, permițându-le să se conecteze profund cu imagini puternice și poveștile emoționante din spatele lor.

Ne bucurăm că în acest an centenar, când Palatul Culturii aniversează 100 de ani de la inaugurare, muzeele, cultura și natura devin mai accesibile ca oricând. „World Unseen”, acest proiect expozițional unic ajunge la Iași, unde va aduce bucurie tuturor vizitatorilor și cu precădere celor cu deficiențe de vedere. – spune Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași

La nivel global, peste 2,2 miliarde de oameni trăiesc cu o formă de deficiență vizuală, dintre care 84.635 doar în țara noastră, conform ultimelor date ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Pentru mulți dintre aceștia, fotografia rămâne, în mare măsură, inaccesibilă. Concepută pornind de la experiența nevăzătorilor și a persoanelor cu deficiențe de vedere, „World Unseen” redefinește modul în care experimentăm arta vizuală.

O expoziție pentru toți

Expoziția „World Unseen” a fost prezentată anterior în țări precum Croația, Slovenia, Kazahstan, Ucraina, Germania și Anglia, unde a fost primită cu entuziasm pentru contribuția ei la promovarea incluziunii și a accesibilității în artă. Experiența este dedicată atât persoanelor cu deficiențe de vedere, cât și vizitatorilor tipici, și are o componentă educațională valoroasă. Vizitatorii tipici au la dispoziție ochelari speciali, care simulează cele mai frecvențe șase deficiențe de vedere, pentru a înțelege perspectiva persoanelor care trăiesc cu afecțiuni precum glaucomul, cataracta sau retinopatia diabetică.

După impactul extraordinar de la București, a fost clar pentru noi că această expoziție trebuie dusă mai departe. Ne dorim ca publicul din întreaga țară să aibă ocazia să simtă, la propriu, ce înseamnă fotografia în absența văzului. Începem cu Iașiul, un oraș cu o comunitate culturală vibrantă, curioasă și deschisă la nou. Abia așteptăm să vedem reacțiile oamenilor de acolo! – spune Petronius Secăreanu, CEO Canon România

Imagini cu povești impresionante

Expoziția reunește 12 lucrări impresionante, realizate de fotografi renumiți la nivel internațional și ambasadori Canon din întreaga lume, printre care: fotojurnalistul sud-african Brent Stirton, renumitul fotojurnalist brazilian Sebastião Salgado, fotograful sportiv Samo Vidic, fotografa de modă Heidi Rondak, fotojurnalistul Muhammed Muheisen (dublu câștigător al premiului Pulitzer) și Rareș Beșliu, singurul fotograf român prezent în cadrul proiectului.

Pornind de la experiența reușită oferită publicului la Muzeul Antipa, suntem convinși că  „World Unseen” va aduce vizitatorilor ieșeni aceleași sentimente de explorare și conectare. Credem că accesibilitatea nu este doar o responsabilitate, ci și o oportunitate de a inspira și de a uni oamenii dincolo de barierele fizice sau senzoriale. – afirmă Dr. Luis Ovidiu Popa, Director al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Aceasta nu este prima dată când Canon aduce arta la viață prin imprimarea texturată. Prin intermediul software-ului PRISMAelevate XL și al seriei de imprimante Arizona, Canon face arta mai accesibilă pentru nevăzători și persoanele cu deficiențe de vedere, sprijinind galeriile de artă și muzeele din întreaga lume, asigurând imprimare tactilă și braille.

Despre Canon Europe

Canon Europe este partea EMEA a Canon Inc, furnizor global de tehnologii și servicii de imagistică. Canon Europe își desfășoară activitatea în aproximativ 120 de țări, are aproximativ 12.850 de angajați în toată regiunea și contribuie cu aproximativ un sfert la veniturile globale anuale ale Canon.

Fondată în 1937, dorința de inovație permanentă a adus compania Canon printre cele mai bune companii din lume în domeniul imagisticii, în decursul a celor 80 de ani de activitate. Compania își propune să investească în domeniile care contează și să fructifice toate oportunitățile de dezvoltare, de la aparate foto, la imprimante comerciale și echipamente industriale, la tehnologii în domeniul sănătății.

Filosofia companiei Canon este Kyosei – „Trăim și muncim împreună pentru binele tuturor”. În EMEA, Canon Europe este preocupată de reducerea impactului companiei asupra mediului înconjurător și implică utilizatorii în acest demers prin produsele, soluțiile și serviciile pe care le oferă.

Canon redefinește mereu lumea imagisticii pentru binele cel mai înalt al umanității. Prin intermediul tehnologiei noastre și datorită spiritului nostru inovator, redefinim limita imposibilului și oferim oamenilor noi perspective de a privi lumea.

Pentru mai multe informații despre Canon România, accesați: www.canon.ro

Despre Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Muzeul Antipa este unul dintre cele mai importante din România și Europa de Est, fondat pe 3 noiembrie 1834, la inițiativa Marelui Ban Mihalache Ghica, care a donat colecții valoroase de monede, fosile, animale și opere de artă.

În prezent, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” deține un patrimoniu științific de cca 2 milioane de exemplare, grupate în colecții zoologice, geologice, paleontologice dar și de anatomie comparată, antropologie și etnografie. Cu o medie de peste 500.000 de vizitatori anual, muzeul se numără printre cele mai vizitate instituții culturale din România.

Actualul sediu din Șos. Kiseleff nr. 1 a fost proiectat de Dr. Grigore Antipa, director între 1893 și 1944, care a modernizat expunerile și a introdus primele diorame biogeografice din lume. Muzeul continuă să inspire prin cercetare, educație și promovarea biodiversității.

Astăzi, Muzeul Antipa rămâne un reper în cercetarea biodiversității și conservarea naturii, dar și un spațiu dedicat educației și descoperirii pentru vizitatori de toate vârstele. Cu o combinație de tradiție și inovație, muzeul oferă o experiență captivantă și inspirațională despre diversitatea vieții pe Pământ.

Pentru mai multe informații, accesați: www.antipa.ro

Despre Complexul Muzeal Național „Moldova”

Complexul Muzeal Național „Moldova” are sediul Palatul al Culturii din Iași, un veritabil simbol arhitectural al orașului, construit în stil neogotic între anii 1906 și 1925. Considerat cea mai importantă creație a arhitectului I.D. Berindei, edificiul este ridicat parțial pe ruinele vechilor curți domnești medievale, atestate documentar încă din anul 1434, precum și ale unor construcții mai târzii. Palatul a fost inaugurat oficial pe 11 octombrie 1925 și a funcționat inițial ca Palat de Justiție și Administrativ. Începând cu anul 1955, clădirea deservește scopuri muzeale, devenind sub numele de Palatul Culturii un centru emblematic al vieții culturale din regiunea Moldovei.

Astăzi, Palatul Culturii din Iași este mai mult decât un monument, este locul unde trecutul prinde viață și cultura pulsează, activitățile desfășurate aici incluzând expoziții, seminarii, conferințe, simpozioane, festivaluri culturale, lansări de carte și programe educaționale dedicate publicului larg.

Pentru mai multe informații, accesați: www.palatulculturii.ro

Puține figuri istorice au reușit să cucerească inimile unui popor așa cum a făcut-o Regina Maria a României. Născută în inima aristocrației europene, dar ajunsă regină într-o țară pe care nu o cunoștea, Maria a devenit în timp nu doar suverană, dar și o figură foarte iubită în România. A fost regina care a vindecat răni, a negociat tratate, a scris literatură, a desenat interioare și a iubit cu pasiune, în ciuda rigorilor regale. Povestea ei este o combinație aparte de noblețe, curaj și demnitate.

Născută la 29 octombrie 1875 în Kent, Anglia, Marie Alexandra Victoria a fost nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Crescută între castelele britanice și curțile rusești, Maria a fost o tânără visătoare, dar educată riguros, vorbitoare fluentă de engleză, franceză, germană și rusă. Iubea literatura și desenul și avea o fire romantică, fapt ce intra adesea în conflict cu austeritatea curții britanice. Un fapt mai puțin cunoscut este că, în adolescență, Maria a fost aproape de a se căsători cu viitorul Rege George al V-lea al Angliei, însă planurile s-au schimbat brusc, iar destinul a dus-o spre un alt rege, departe de ceea ce cunoștea.

În 1893, la doar 17 ani, Maria s-a căsătorit cu Principele Ferdinand al României, moștenitorul tronului. Ajunsă într-o țară complet străină, într-o curte dominată de convenții rigide și de limba germană, Maria a trecut prin ani de izolare și frustrări. Relația cu Regele Carol I, un om sobru și autoritar, a fost rece. Dar cu timpul, Maria a găsit o cale de a iubi România – nu ca pe o sarcină, ci ca pe o chemare a inimii. A învățat limba, a călătorit prin sate, a cunoscut femeile simple, soldații, preoții, și a început să simtă această țară ca pe a ei.

În timpul Primului Război Mondial, Maria a devenit simbolul speranței. A refuzat să se retragă la adăpost și a rămas în Moldova alături de soldați și răniți. Îmbrăcată în uniformă de soră medicală, vizita spitale de campanie, organiza donații și îmbărbăta soldații. În 1917, a contactat tifos exantematic în spitalele de campanie, dar a ascuns boala pentru a nu slăbi moralul poporului. „Regina-soldat” sau „Mama răniților” sunt apelativele cu care a fost identificată în epocă. A purtat uniformă militară și nu a ezitat să meargă în zone de risc, câștigând respectul și admirația poporului și a liderilor internaționali. Presa internațională a numit-o „Regina neînfricată” – ziarele din Franța și SUA o elogiau mai mult decât pe proprii lideri politici. Maria avea influență reală în deciziile strategice. Deși nu oficial, ea era deseori consultată de Regele Ferdinand și de generali.

În 1919, în ciuda oboselii și bolii, Regina Maria a plecat la Conferința de Pace de la Paris pentru a pleda cauza României Mari. Într-o Europă dominată de diplomați bărbați, o femeie carismatică, educată și directă a reușit să atragă simpatia celor mai influenți lideri occidentali. Regina Maria l-a cucerit pe premierul francez Georges Clemenceau atât de tare, încât acesta a exclamat: „Madame, dumneavoastră sunteți singurul bărbat adevărat din Europa!”.

Apogeul domniei sale a fost încoronarea, alături de Ferdinand, ca suverani ai României Mari, pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia. A purtat o coroană grea din oțel, inspirată din cea a lui Ștefan cel Mare, purtând în ea simbolul jertfei și al unității. După război, Maria a devenit un adevărat ambasador cultural al țării. A publicat volume în engleză, promovând România în presa occidentală și atrăgând turiști și investitori.

Dincolo de protocol și istorie, Maria a fost un spirit liber. A proiectat grădini, a decorat interioare în stil oriental și balcanic, a scris literatura, dar și jurnale intime. Era pasionată de ezoterism, citind Helena Blavatsky, și coresponda cu personaje din cercuri spiritualiste europene. Îi plăcea să pozeze și să fie fotografiată aristic, deseori în haine exotice, ceea ce a uimit presa vremii.

Regina Maria s-a stins din viață pe 18 iulie 1939, la Castelul Pelișor, într-o cameră aurită pe care o decorase singură. În ultimele clipe, a cerut să i se aducă un buchet de lavandă, floarea ei preferată. Ultima ei dorință a fost ca inima ei să nu fie îngropată cu trupul, ci să rămână într-un loc în care valurile vor putea spune povești. Inițial, inima sa a fost așezată într-o casetă de argint și depusă la Balcic, apoi, după pierderea Cadrilaterului, adusă la Bran și, în cele din urmă, păstrată la Muzeul Național de Istorie.

„Mi-am iubit poporul cu o iubire care a devenit parte din ființa mea.” – Regina Maria

Sursă foto: tribuna.ro, reginamaria.org

De 10 ani, Centrele Generații sunt un model în educația intergenerațională: seniorii devin mentori pentru copiii în risc educațional

Sărbătorim astăzi Ziua Europeană a Solidarității între Generații, o zi care evidențiază rolul vital pe care conexiunile intergeneraționale îl joacă în construirea unui viitor durabil pentru toate vârstele. Cu această ocazie, Fundația Regală Margareta a României invită seniorii să se alăture ca voluntari în sprijinul copiilor din centrele sociale tip școală după școală, în cadrul programului național Generații. De aproape un deceniu, Centrele Generații aduc împreună copii din medii vulnerabile și seniori cu experiență de viață, pasiuni și cunoștințe valoroase. Împreună, ei creează un model de colaborare între generații, care inspiră și oferă soluții reale pentru două probleme sociale: abandonul școlar și izolarea vârstnicilor.

De ce este important acest program?

România numără astăzi peste 3,8 milioane de vârstnici, iar 1 din 3 se confruntă cu singurătatea. În același timp, rata abandonului școlar este de 2 ori mai mare decât media europeană, iar dintr-o generație de copii care intră în clasa I, peste 14% abandonează școala înainte să termine clasa a VIII-a, arată raportul Starea Învățământului Preuniversitar din România.

Colaborarea între generații reprezintă una dintre soluțiile propuse de Fundația Regală pentru rezolvarea acestor două probleme ale societății noastre. În acest sens, Fundația a dezvoltat în anul 2015 conceptul de educație intergenerațională în centrele școală după școală. La centrele de zi Generații zâmbetul vârstnicilor singuri și speranțele copiilor se nasc zi de zi. Aici sunt create punți între generații, un model de colaborare intergenerațională care poate inspira întreaga societate și care aduce beneficii reale tuturor participanților.

Seniorii sunt valorizați și își recâștigă rolul în comunitate prin voluntariat, iar copiii din familii nevoiașe au parte de bunici iubitori, care le devin modele de viață și mentori pentru optimizarea rezultatelor școlare.

Cine se poate înscrie ca voluntar?

Seniorii care vor sa devină voluntari sau mentori trebuie să fie specialiști într-un anumit domeniu – materii școlare, arte, științe, tradiții sau meserii practice – să aibă o atitudine pozitivă și răbdare și să își dorească să contribuie activ la educația copiilor. Ei pot susține pregătire școlară, remedială sau pentru examene, precum și ateliere vocaționale, sesiuni de dezvoltare personală sau consiliere.

Cum se pot implica seniorii?

Pentru înscrieri și informații suplimentare:
Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001 – apel gratuit și confidențial
www.intergenerational.ro – formular online de înscriere

În anul școlar 2024-2025, Fundația Regală sprijină, prin programul Generații, 17 centre sociale de zi din țară, în implementarea metodologiei intergeneraționale. În aceste centre, 177 de seniori sunt implicați ca voluntari în activități dedicate celor 604 de copii aflați în risc educațional.

”Cred că fiecare om are datoria să fie alături de un copil care are nevoie de acest lucru. Acea bucurie
pe care o dai copilului, el și-o va aminti. Când m-am întâlnit, după câțiva ani, cu copiii, mi-au mulțumit. Fiecare și-a exprimat dorința de a reveni sau de a găsi un loc la fel ca acesta. Până și părinții lor s-au schimbat în perioada cât ei au fost la centru”, doamna Viorica, 69 de ani, senior voluntar în cadrul Centrului Generații ”Buckner” din Târnăveni (jud. Mureș) “Pentru mine, centrul a fost timp de 11 ani a doua casă, un loc unde m-am simțit mereu acceptat, înțeles și sprijinit. Cele mai importante momente la centru sunt cele petrecute alături de seniori, de la care învăț atât de multe. Voluntarii seniori au fost mereu alături de mine, oferindu-mi sprijin, fie în momente dificile, fie în momentele în care aveam nevoie de cineva care să mă asculte. Aici am evoluat emoțional și mi-am creat o viziune mai clară asupra viitorului meu profesional”, Teodor, 19 ani, Clubul Generații București Programul Generații este susținut, în prezent, la nivel național de Hochland România, Fundația Bosch România și Rompetrol România, în următoarele centre sociale:
1. Fundația Buckner din Târnăveni – jud. Mureș
2. Fundația Buckner din Ormeniș – jud. Mureș
3. Asociația Diaconia Ajutor International – jud. Brașov
4. Fundatia Inocenți – jud. Bistrița-Năsăud
5. Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Reghin – jud. Mureș
6. Asociația Caritas Mitropolitan Greco Catolic Blaj (Cenade) – jud. Alba
7. Asociația pentru persoane vârstnice și copii în dificultate "Familia 2004" – jud. Alba
8. Asociația Sf. Acoperământ al Maicii Domnului – jud. Satu Mare
9. Fundația Veritas – jud. Mureș
10. Fundația Talentum – jud. Mureș
11. Asociația Caritas Mitropolitan Greco Catolic Blaj – jud. Alba
12. Asociația Stern der Hoffnung Rumanien – jud. Timiș
13. Fundația Creștină Diakonia – jud. Cluj
14. Asociația Something New – jud. Cluj
15. Centrul Comunitar Ana și Copiii – jud. Prahova
16. Fundația Sfântul Dimitrie – București, sector 2
17. Clubul Generații – București, sector 6

Care a fost impactul până în prezent?

Din anul 2015, 42 de centre sociale, din toată țara, au primit grantul Generații și au aplicat metodologia
intergenerațională în lucrul cu copiii. Aproape 1.500 de copii, care provin din familii defavorizate, au primit sprijin pentru teme școlare și au fost implicați în activitățile intergeneraționale din cadrul centrelor. 36.000 sesiuni intergeneraționale au fost susținute prin mentori voluntari seniori, iar peste 470 de seniori au coordonat sau sprijinit activități și cluburi educative, vocaționale și recreative.

Despre Fundația Regală Margareta a României

Înființată de către Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, în urmă cu 35 de ani, Fundația Regală Margareta a României este o organizație neguvernamentală care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Fundația Regală Margareta a României vine în sprijinul persoanelor vârstnice prin programe menite să crească calitatea vieții acestora, cu implicarea voluntarilor și mobilizarea partenerilor instituționali și a întregii comunități, cele mai recente fiind Fondul pentru Vârstnici, Telefonul Vârstnicului, Centrele Comunitare Generații, Conectăm Generații în Lumea Digitală. Mai multe detalii pe www.frmr.ro.

Filmul “Anul Nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureșanu, a fost desemnat marele câștigător al celei de-a 19-a ediții a Galei Premiilor Gopo, desfășurată în 29 aprilie 2025, la Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București. Producția a obținut nu mai puțin de 10 trofee, printre care:

• Cel mai bun film de lungmetraj
• Cea mai bună regie – Bogdan Mureșanu
• Cel mai bun scenariu
• Cel mai bun film de debut
• Cel mai bun actor în rol principal – Adrian Văncică
• Cea mai bună actriță în rol principal – Nicoleta Hâncu
• Cel mai bun montaj – Vanja Kovačević & Mircea Lăcătuș
• Cel mai bun sunet – Sebastian Zsemlye
• Cele mai bune decoruri – Iulia și Victor Fulicea
• Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură – Iulia Roșeanu și Domnica Bodogan

Evenimentul a fost prezentat pentru al doilea an consecutiv de Claudia Teohari (Teo) și a reunit pentru 900 de invitați din industria cinematografică. Covorul roșu a fost deschis de Amalia Enache, iar trofeele au fost înmânate de personalități precum Tudor Chirilă, Rodica Mandache, Ana Ularu, Dana Rogoz, Claudiu Bleonț, Andrei Ujică și Florin Șerban.

După succesul filmului “Cadoul de Crăciun”, Bogdan Mureșanu a revenit cu o producție complexă și profundă, ce continuă explorarea temelor legate de frică, memorie și istorie recentă. “Anul Nou care n-a fost” este o dramă cu accente de umor negru, ce explorează efectele fricii și ale traumei colective într-o familie românească aflată la finalul anilor ’80. Într-o noapte care ar trebui să marcheze un nou început, un tată se confruntă cu o panică generată de o aparent banală scrisoare trimisă de fiul său către Moș Gerilă. Filmul transformă contextul istoric într-un decor psihologic intens, aducând în prim-plan absurdul unei epoci și impactul acestuia asupra vieții intime.

Filmul beneficiază de o distribuție solidă, cu actori care aduc autenticitate și subtilitate rolurilor. În prim-plan se află un personaj tată, interpretat cu o doză excelentă de neliniște controlată, oscilând între protecționism și irațional. Copilul devine, involuntar, un catalizator al fricii, iar restul familiei intră într-un carusel de reacții contradictorii – de la neîncredere la resemnare.

În cadrul Galei Gopo 2025, au mai fost acordate și următoarele distincții:

• Cel mai bun actor în rol secundar: Ciprian Chiricheș – Săptămâna Mare
• Cea mai bună actriță în rol secundar: Alina Berzunțeanu – Trei kilometric până la capătul lumii
• Cel mai bun film documentar: Alice ON & OFF, r. Isabela Țenț
• Premiul publicului: Buzz House: The Movie, r. Florin Babei
• Premiul pentru întreaga activitate: Dan Pița (regizor) și Florin Mihăilescu (director de imagine)
• Premiul pentru întreaga carieră: Ioana Pavelescu
• Premiul special: Ion Olteanu, pentru contribuția sa remarcabilă în cinematografia românească

Sursă foto: Facebook Premiile Gopo

„pasiunea care îmi umple sufletul este cea pe care trebuie să o urmez și asta este cea mai înaltă formă de exprimare a lui Dumnezeu.”

 

În spatele fiecărei note muzicale se află o poveste, un drum personal, o călătorie plină de încercări și descoperiri. Povestea Ianei Lungu este una de perseverență, pasiune și o iubire nemărginită pentru muzică, dar și o adevărată lecție despre cum copilăria, cu toate experiențele sale, cu susținerea celor apropiați și cu încrederea în Dumnezeu când ești singur într-o altă țară,  cu un vis în care nu încetezi să crezi, poate contura viitorul unui artist. Dar nu orice viitor, ci unul în care visul, oricât de îndepărtat ar părea, este o flacără ce nu se stinge niciodată. Încă din anii copilăriei, când își descoperea primele iubiri muzicale, simțindu-le acasă într-o atmosferă propice și își forma visele, Iana a învățat să îmbine talentul cu munca, având mereu în față o ambiție care a modelat-o, zi de zi, ca artist și ca om. Deși astăzi este cunoscută pentru interpretările sale din jazz, Iana nu a ajuns acolo din întâmplare. A depășit obstacole, a înfruntat incertitudini și a continuat să-și urmeze calea cu încredere și hotărâre. În această discuție, am explorat nu doar evoluția sa profesională, ci și impactul copilăriei asupra formei sale artistice, despre cum fiecare pas din viața sa a contribuit la dezvoltarea unei viziuni muzicale unice. De la primele note cântate în copilărie până la momentul în care jazz-ul a devenit vocea sa artistică, Iana Lungu ne povestește despre cum tot ce a trăit până acum a fost, în cele din urmă, o pregătire pentru a ajunge acolo unde este acum. Născută în Republica Moldova, Iana s-a întrecut pe sine, de când am cunoscut-o i-am zis că este un exemplu pentru tinerii generației mele, ambițioasă, muncitoare, independentă și perseverentă. Astăzi, sunt mândru să regăsesc același om, care nu a încetat niciodată să dea curs visului ei măreț, un om care inspiră și care va inspira în continuare. A reușit, iar pentru asta, vă invit să citiți și să simțiți vorbele ei, în cele ce urmează.

Iana, cât de mult mă bucur să povestim. Îți sunt recunoscător pentru cele ce urmează. Vreau să începem prin a-mi spune cine este Iana Lungu și de unde provine acest nume frumos și rar întâlnit.

Plăcerea este de partea mea, Florin. Mă simt onorată că ai considerat oportun să mă inviți la acest interviu și încă înainte să începem îți mulțumesc pentru emoțiile care încep să mă năvălească. Iana Lungu însumează multe lucruri, este o fată visătoare dar pragmatica; o balanță care le vrea pe toate în echilibru. Uneori indecisă și neîncrezătoare, dar alteori atât de puternică și sigură pe ea încât nimic nu-i stă în cale. Iana e un om pe care îl inspiră muzica, oamenii și natura. Iana mai este ochii bunicilor, dar și temperamentul tatălui. Dar la sfârșit de zi, când e cea mai vulnerabilă, Iana este o femeie fericită.

Dacă ai închide ochii pentru o clipă și te-ai întoarce în copilărie, când apropiații te strigau „Ianușca”, ce ai vedea în fața ochilor?

Aș vedea acea fetiță care, în ziua în care a împlinit 9 ani, tatăl ei a instalat sonerie la ușa casei, iar ea aștepta entuziasmată să vină invitații la petrecere, în timp ce mama ei pregătea tortul și ultimele bucate în bucătărie.

„și cum putem vedea cel mai bine adevărul dacă nu cu inima?”

Cum ai descrie acești ani în sânul familiei, acasă în Republica Moldova? Ce înseamnă pentru tine locul natal? Îți trezește nostalgii? Povestește-mi o amintire pe care o porți cu tine mereu.

Primii 16 ani crescuți și trăiți în sânul familiei înseamnă enorm, înseamnă tot ce sunt și voi fi vreodată. Locul natal este seva din care mi se trag rădăcinile și amintirile pe care le duc cu mine în gând cât voi mai trăi. Locul natal sunt fețele părinților și ale bunicilor, îngânatul meu de copil de 7 ani cu care îmi adormeam sora de 2 ani, când rămâneam singure acasă pentru că mama făcea gărzi de noapte. Pentru mine locul natal e casa de la etajul 5 de pe strada „Basarabia 3” și numărul de telefon al bunicilor pe care am învățat să-l formez cu degetele, încă de când mă ținea mama în brațe ca să ajung la telefon. O amintire… Ah, când se întorcea tatăl meu din Moscova de la muncă și atunci era sărbătoare în casă. Îmi plăcea să simt parfumul lui de bărbat în toată casa și să-i sorb acea energie debordantă când parcă nu-și afla locul de bucurie că e iarăși în sânul familiei, și fuma țigări și cânta la chitară în bucătărie până târziu cu mama și nu se mai sătura de taclale. Tata îi recita mamei versuri din Esenin și ea îl sorbea din ochi. Și aducea casete cu muzică nouă pe care o ascultam la volum maxim. Eu și sora mea adormeam parcă ușurate și cu sufletul în pace știind că mâine dimineață ne vom trezi cu mama și tata la bucătărie, savurând cafeaua și vorbind în șoaptă să nu ne trezească.

„Să fii fată deșteaptă.” Am luat această îndrumare ca pe un reper … Departe de casă, fără părinții aproape, îmi filtram alegerile prin prisma conștiinței și a acelei întrebări: „Sunt fată deșteaptă dacă fac asta?”

 

Cu ce învățături ai plecat de acasă? Ce valori ți-au inspirat părinții tăi și le-ai luat cu tine în lume?

La 16 ani am plecat din Republica Moldova în România la studii, iar de fiecare dată când reveneam acasă în vacanțe, părinții și unchii îmi spuneau: „Să fii fată deșteaptă.” Am luat această îndrumare ca pe un reper și, timp de patru ani, mi-a ghidat toate deciziile. Departe de casă, fără părinții aproape, îmi filtram alegerile prin prisma conștiinței și a acelei întrebări: „Sunt fată deșteaptă dacă fac asta?” Părinții mei nu au fost unii severi, am avut întotdeauna libertatea alegerii. Ne-au oferit încredere mie și surorii mele pentru că întotdeauna am avut o conștiință sănătoasă care nu ne lăsa să o luăm pe căi greșite și știam ce aveam de făcut. Probabil că încrederea părinților m-a făcut și mai responsabilă cu tot ce fac pentru ca să nu îi dezamăgesc. Eu nu am fost un copil năzdrăvan niciodată, pentru că mie de mică îmi plăcea să respect regulile și luptam cu nedreptățile. De la mama mea am învățat blândețea, empatia față de oameni și iubirea pentru aproape. Tatăl meu a fost întotdeauna un om care m-a învățat onoarea cuvântului și dreptatea, tot de la el am moștenit sensibilitatea pentru cuvânt, limba română, emoția poeziei și simțul profund al muzicii.

Muzica, una dintre pasiunile tale de mică. Simți că ea te-a ales pe tine sau tu ai ales-o? Cum au fost începuturile unei eleve talentate din Cantemirul anilor adolescenței tale?

De-a lungul timpului ne-am ales una pe alta, fără să știm. De mai multe ori. Mie de mică îmi plăcea teatrul și dansul, eram expresivă și îmi plăcea să recit monologuri și scenete la spectacolele din gimnaziul unde am învățat până în clasa a 9-a. Pe măsură ce creșteam într-un ambient cu iubire de muzică, aceasta m-a ales prima, intrându-mi subtil sub piele, dar nu țipa tare să o aud, zăcea ca un copil părăsit care din când în când se mai uita cu ochi mari și îmi cerea să o iau în brațe și să-i dau… iubire, timp, atenție. Și inițial o luam în brațe de drag, ca să o legăn un pic și să mă joc cu ea.
Dar totul s-a schimbat la 12 ani când am început să frecventez o școală muzicală cu specialitatea vioara, care îmi ocupa tot timpul liber după gimnaziu. Atunci încă nu știam cum avea să mă crească pe mine acest copil și ce sensibilitate avea să îmi pună în suflet pentru muzică. La 16 ani, la absolvirea gimnaziului și a școlii muzicale din Cantemir, am plecat la Brașov, la studii și timp de 4 ani nu am mai făcut muzică. Dar nu a încetat să trăiască în sufletul meu nici o secundă din acei ani. La 20 de ani am ales muzica din nou. Nu mai era un copil, crescuse odată cu mine, eram deja prietene, îmi știa toate secretele și nu se mai mulțumea cu timpul nostru petrecut doar în week-end sau seara după teme. Îmi acaparase de tot mintea și sufletul. Am încercat de câteva ori să aleg cariera profesională în altă direcție și să mă fac „fată serioasă”. Dar timpul trecea și ea tot nu îmi trecea… Și încă o dată am ales-o. Pentru că eu nu pot să trăiesc decât în adevăr, și cum putem vedea cel mai bine adevărul dacă nu cu inima? Atunci am luat-o în serios și pe lângă facultate, am intrat și la Academia de Canto din Verona, la care urmează să îmi finalizez studiile anul acesta. Din acel moment mi-a fost clar ce îmi doresc să fac pentru tot restul vieții.

În ce moment ai simțit că muzica este drumul tău? Ai fost încurajată să urmezi acest drum sau a trebuit să lupți pentru a fi auzită?

Am luptat mult timp, cu mine însămi. Pentru că sufletul zicea una, dar rațiunea alta. Mai ales că am absolvit universitatea de limbi străine cu profilul în turism și comerț internațional, ceea ce mă ducea pe un cu totul alt drum și cu cât mă apropiam mai mult de absolvire, cu atât mă lua frica. Frica de a nu trăi în adevăr. Un lucru era cert: eu nu eram gata să renunț la muzică. Dar societatea e dură. Familia nu mi-a spus niciodată să renunț la visul meu de a fi cântăreață. Mama, fiind asistent medical, îmi spunea să aleg o carieră sigură. De multe ori m-am întrebat dacă voi regreta într-o zi alegerea mea de a merge pe acest drum al muzicii. Azi mă gândesc și realizez că nu am avut de ales. De fapt, alegerea era evidentă din momentul în care am lăsat muzica să ajungă la inima mea, iar inima a început să îmi dicteze calea. Totul era acolo, doar că nu îndrăzneam să o văd.

Dacă ar fi să alegi o melodie pe care să le-o cânți într-o duminică la masă, părinților și bunicilor tăi, care ar fi aceasta?                                                                               

Ah, aici m-ai atins pe rană deschisă, pentru că bunicii mei nu mai sunt. Și ei nu m-au auzit cântând niciodată… Le-aș fi cântat „Lume lume, soro lume” și „Inima nu fi de piatră”. Bunicelor mele le plăcea mult muzica populară românească, iar bunica paternă avea o slăbiciune pentru limba română, versuri profunde și, mai ales, pentru muzica noastră de jale.

La ce vârstă, Iana, și cu ce gânduri ți-ai luat inima-n dinți, singură, ai lăsat pământul basarabean și ai venit în România să îți continui studiile? Ușor nu a fost, dar a meritat?                                 

La 16 ani, încă neîmpliniți. A meritat fiecare lacrimă din momentele dificile, fără familie, pentru că totuși eram un copil, chiar dacă mă consideram adult. Eu am fost întotdeauna un copil serios, prea serios… și de mică îmi făceam planuri de succes, cum să ajung cât mai sus. Pe atunci, puține persoane mergeau la studii în afara țării, eu am urmat exemplul prietenei mele care studia la București, acolo voiam să ajung și eu, dar destinul a avut alte planuri pentru mine și astfel Brașov mi-a devenit curând a doua casă. În orașul meu natal m-am simțit întotdeauna limitată, mereu voiam ceva mai mult, îmi lipsea forfota orașelor mari, cu perspective de afirmare la orice colț, voiam să merg la teatru după ore, la prezentări de cărți, la concerte, să fiu înconjurată de oameni inteligenți și să vorbesc o limbă română corectă. Nu a fost ușor, pentru că toate visele mele ajunseseră să fie o utopie în primul an de studii, pentru că fusesem repartizată la un liceu foarte slab, de unde m-am transferat. Singură. Cu o singură voce în cap și planuri mărețe. Simțeam că fac ceva mare și mi-era frică să nu reușesc. Dar intuiția nu minte niciodată. Și nu o să încetez vreodată să îi fiu recunoscătoare doamnei director Hurghis din vremea aceea, de la Colegiul Național Unirea din Brașov, pentru că mi-a dat șansa de a deveni Uniristă. Au fost cei mai frumoși ani de liceu! 😊

Să revenim la muzică. Ai studiat vioara, iar de la acordurile line ai trecut la sensibilitatea exprimării vocale. Povestește-ne despre aceste două experiențe și cum ai făcut trecerea.       

Totul a început acolo. Studiul viorii mi-a oferit o sensibilitate profundă față de muzică, atât instrumentală, cât și vocală. M-a învățat disciplină, rigoare și mi-a rafinat auzul muzical. De-a lungul parcursului meu, am dezvoltat o „voce interioară” care mă ghida în interpretarea notelor. Cu timpul, acea voce, dar și emoția melodiilor, a devenit atât de puternică încât nu a mai putut rămâne înăuntrul meu: simțeam nevoia să mă exprim vocal. Și simțeam că există ceva mai mult decât atât, voiam să îmi perfecționez tehnica, am început să studiez canto modern, iar acolo am avut confirmarea că a cânta este ceea ce vreau să fac în viață. Și de atunci nu am încetat studiul vocii. Iar fiecare obiectiv atins, după multă muncă, este o gratificare profundă.

„M-a învățat disciplină, rigoare și mi-a rafinat auzul muzical. De-a lungul parcursului meu, am dezvoltat o „voce interioară” care mă ghida în interpretarea notelor.”

 

După 4 ani la Brașov, ai început studiile la Verona. Unde ai studiat și ce te-a făcut să alegi Italia drept „școală” și „acasă” pentru ceea ce urma să devii?                                                                 

Eu niciodată nu plănuisem să mă mut în Italia, mă regăseam bine în România, acolo era casa mea, dar ce frumoasă e viața când îi dai curs și te încrezi fără să știi ce te așteaptă la colț de drum. Exact asta am făcut eu la 20 de ani. Fix ca la 16. O nebunie, și am fost surprinsă plăcut! Așa cum niciodată nu m-am mulțumit cu puținul, și voiam să experimentez cele mai înalte forme de conștiință, m-am provocat mereu. Astfel, după primul semestru la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității București, așteptările mele nefiindu-mi îndeplinite, am făcut o nebunie. Și-mi tremura sufletul de entuziasm. Și asta era semn bun. Așa că mi-am luat inima-n dinți și m-am mutat la studii în Italia. Din nou am luat-o de la zero, învățarea limbii, încadrarea culturală și socială, înscrierea la facultate unde sistemul de învățământ e cu totul diferit… În al doilea an de facultate nu am mai rezistat presiunii muzicii și am căutat o școală de muzică, unde am studiat în paralel toți anii facultății. Pentru prima dată mă simțeam împlinită, în sfârșit îi dădeam voce acelei pasiuni care atât mă ardea în tăcere pe dinauntru. Italia m-a primit cu multă căldură și blândețe, mi-a adus oameni buni în cale, care mi-au arătat că pot și pentru asta le sunt profund recunoscătoare. Industria muzicală e foarte dezvoltată în Italia și nu mă refer doar la puținii artiști pe care îi vezi la TV și îi auzi la radio, dar și la acei care trăiesc din muzică fără să fie vedete. Pentru că aici industria artelor și a spectacolelor e foarte bogată, iar organizatorii de evenimente includ foarte mult muzica live, ceea ce dă vizibilitate și loc pentru toți artiștii. În ultimii ani, Italia a fost locul unde eu îmi văd visul crescând alături de oameni care cred în mine și îmi apreciază stilul. De asemenea, am avut ocazia să colaborez cu artiști importanți din lumea jazz-ului și pot spune că mă simt profund onorată.

Ai avut vreun model care ți-a influențat alegerile în muzică? Ce stiluri ai încercat și ce te-a făcut să alegi jazz-ul drept destinație?                                                                                                         

Am descoperit sensibilitatea mea pentru jazz pe parcursul procesului meu de perfecționare muzicală, iar astăzi îl cultiv cu grijă și pasiune. Totuși, prima mea dragoste muzicală a fost R&B-ul și pop-ul. Principala mea sursă de inspirație a fost întotdeauna Beyoncé, Whitney Houston și Mariah Carey: încă din copilărie m-au fascinat prin versatilitatea lor artistică și prin extraordinarele calități vocale atletice.

Ce înseamnă pentru tine acest gen muzical, foarte greu de definit datorită complexității lui?

Jazzul este tehnic complex: necesită o înțelegere avansată a armoniei, a modulației și a ritmurilor sofisticate. Înainte de a mă apropia de acest gen, urmam o structură muzicală fixă și prestabilită. Odată cu jazzul, însă, am descoperit improvizația și dialogul constant dintre muzicieni. Nu este vorba doar de a cânta o melodie, ci de a o interpreta cu creativitate, modificând armoniile și timbrul în timp real. Acest lucru îl transformă într-o provocare continuă și într-o oportunitate extraordinară de creștere. Mă fascinează libertatea expresivă pe care o oferă, conexiunea emoțională atât cu publicul, dar și cu muzicienii care nu mai sunt cei care „mă acompaniază” pe mine, cântăreața, ci suntem toți, protagoniștii unei interpretări muzicale.

„Odată ajunsă pe scenă, ego-ul meu s-a dizolvat: am devenit una cu vocea mea și m-am lăsat purtată de muzică și de emoțiile pieselor. Atunci se produce magia.”

 

Ești pe scenă la primul tău concert live. Ce fel de emoții te-au cuprins? Te-ai pierdut într-o lume a simțirii interioare sau ai fost rezultatul dintre munca și emoția dată de public?                         

După ani de studiu și muncă în culisele lumii spectacolului, am găsit curajul de a face un pas înainte și de a împărtăși ceea ce am acumulat în bagajul meu muzical. Cea mai emoționantă experiență a fost primul meu concert live alături de un cvartet de muzicieni. Să urc pe scenă și să mă transform într-o artistă în adevăratul sens al cuvântului a fost o emoție de nedescris, care a dat sens întregului parcurs de până atunci și mi-a oferit, totodată, conștientizarea a ceea ce sunt capabilă să realizez în viitor. Înainte de a urca pe scenă, m-a cuprins un vârtej de emoții și parcă neputință. În acel moment, am închis ochii și mi-am amintit de ce am ales acest drum și că acum zece ani visam să fiu exact unde sunt astăzi. Acea conștientizare transformă frica în putere. Odată ajunsă pe scenă, ego-ul meu s-a dizolvat: am devenit una cu vocea mea și m-am lăsat purtată de muzică și de emoțiile pieselor. Atunci se produce magia.

”Este vocea sufletului, iar sufletul este etern, indestructibil și lipsit de raționalitate: pur și simplu există, pretutindeni, întotdeauna. Uneori nu are nevoie de cuvinte ca să transmită emoția.”

Jazz-ul este deseori o formă de exprimare liberă și spontană. Cum te adaptezi energiei publicului și cum te conectezi cu el pentru a fi un artist complex pe scenă?                                             

Pentru mine, muzica este o dimensiune fără timp, fără început și fără sfârșit. Este prezentul în cea mai pură formă a sa, vulnerabil și lipsit de ego. Este vocea sufletului, iar sufletul este etern, indestructibil și lipsit de raționalitate: pur și simplu există, pretutindeni, întotdeauna. Uneori nu are nevoie de cuvinte ca să transmită emoția. Pentru mine, cea mai pură formă de autenticitate a unui artist este momentul în care, urcând pe scenă, orgoliul personalității lui se dizolvă. Și i se servește cu generozitate publicului său, cu voce, corp și suflet. Fără rețineri, fără zgârcenie. Când reușesc să fac asta, se creează o conexiune profundă cu publicul și de acolo explodează magia.

Ești exigentă cu tine? Îți ești cel mai mare critic?                                                                             

Mă întrebi pentru că știi răspunsul, nu? 😊 Da, sunt exigentă și îmi sunt cel mai mare critic. Dar mi-am pus ca scop să fiu mai blândă cu mine și să îmi fac timp să mă uit în urmă și să apreciez progresul pe care l-am făcut. Oricum, e un drum continuu, iar satisfacțiile vin din proces, din munca și dăruirea pe care o depui, nu doar din finalitatea obiectivelor.

La ce proiecte lucrezi în prezent și ce planuri muzicale de viitor ai? 

Momentan lucrez la extinderea repertoriului, dar și a perfecționării limbajului jazz. Am 3 proiecte jazz în formații diferite, cu scopul de a ajunge la inimile cât mai multor oameni în spectacolele pe care le vom susține. În viitorul apropiat mi-ar plăcea să scriu propria mea muzică, care să îmi exprime la maximum potențialul meu ca artist.

Care este piesa ta preferată din repertoriul jazz-ului și de ce?                                                       

Aici îmi este greu să îți răspund. Am multe piese preferate și în fiecare mă regăsesc diferit. Dar, hai, să o iau pe prima care îmi vine în minte: „Black Coffee” are o sonoritate blues, o piesă melancolică cu note joase, unde timbrul cald își găsește locul perfect, dar și cu schimbul de sonoritate pe refren, unde se simte o dezamăgire profundă, atât în versuri, cât și în linia melodică.

Iana, deseori artiștii gândesc cu inima, cum îți găsești echilibrul dintre viața de artist și cea de manager atunci când îți organizezi evenimentele și trupa alături de care performezi?                 

Pe scenă mă abandonez emoțiilor și energiei publicului. Dar, în general, sunt un om pragmatic și, când vine vorba de organizarea repetițiilor, stabilirea unui repertoriu în funcție de eveniment, sunt destul de adunată.

Stai de vorbă cu tine cea de acum 10 ani. Ce ți-ai spune?                                                               

Ah, nici nu știi de câte ori mi-am imaginat acest scenariu… Mi-aș spune să nu îmi fie teama să îmi urmez visul. Să nu mă îndoiesc nicio secundă că pasiunea care îmi umple sufletul este cea pe care trebuie să o urmez și că asta este cea mai înaltă formă de exprimare a lui Dumnezeu. Mi-aș zice că nu există doar talent, ci și predispoziții, și dacă te înconjori de oamenii din domeniul respectiv și investiți în învățare, poți face orice. Așa că m-aș încuraja să acționez mai mult și să nu las loc fricii. Să nu îmi fie frică de eșec. Mi-aș zice să nu îmi fie rușine de ce va zice lumea, pentru că oamenii care au avut succes știu ce înseamnă munca și perseverența și te vor încuraja mereu, văzând potențialul din tine, iar invidioșii și criticii sunt cei care nu au avut curajul de a-și urma visul și nici nu știu cum se face. Mi-aș repeta mai des să nu las zgomotul din jur să îmi stingă vocea interioară, căci doar eu știu de ce sunt în stare. Doar eu știu ce îmi aduce cu adevărat fericire.

„În viitorul apropiat mi-ar plăcea să scriu propria mea muzică, care să îmi exprime la maximum potențialul meu ca artist.”

 

Până te așteptăm acasă în România la un concert, lasă-ne un gând, poate pentru tinerii care cred că cele mai mărețe realizări își au originea în visurile pe care Dumnezeu nu le-a sădit degeaba în inima lor.                                                                                                                                             

Tare mi-ar plăcea să revin cu un concert și aici, acasă…Pentru tinerii care sunt pierduți într-o societate care ne vrea medici, ingineri și avocați pentru a ne considera de succes… Nu vă vindeți sufletul! Nu este cool să cobori în costum de la un job bine văzut de părinți și profesori și să urci într-o mașină scumpă dacă nu e ceea ce te face împlinit când pui capul pe pernă și ești singur. E cool să te trezești dimineața tare, mânat de entuziasmul că urmează să faci ceea ce te face fericit. Și mai ales să și câștigi bani din asta. Și dacă ai impresia că timpul tău a trecut… Niciodată nu e prea târziu. Timpul este relativ și existența noastră nu se termină pe acest pământ. Trăim în cele mai prolifice vremuri, unde avem mii de oportunități, putem face și deveni orice vrem. Din toate timpurile, acum, în exclusivitate, avem luxul de a ne alege jobul din orice colț al lumii. Putem învăța de la cei mai buni, majoritatea dintre noi avem suportul părinților până la vârste înaintate, nu mai e presiunea socială de altădată. Aveți curaj să vă decideți soarta. Învățați, investiți în educație și nu vă fie frică de eșec. Tocmai eșecul este cel care te șlefuiește și te pregătește pentru succes. După fiecare căzătură vei fi mai puternic și mai valoros. Iar într-o lume plină de superficialități, ce poate fi mai valoros decât un om care deține informații și competențe?

Pentru prima dată în istorie, moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena au fost aduse în România, într-un eveniment de profundă semnificație religioasă și spirituală. Acestea vor rămâne spre închinare la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, până pe 8 mai 2025, în cadrul unui amplu pelerinaj care a atras zeci de mii de credincioși.

România devine astfel a doua țară ortodoxă, după Grecia, unde au fost aduse moaștele Sfintei Elena, păstrate în prezent la Veneția. Racla a fost adusă în dimineața zilei de 30 aprilie la Catedrala Patriarhală din București, unde a fost întâmpinată de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul slujbei speciale, acesta a subliniat moștenirea spirituală imensă lăsată de Sfânta Elena:

“Sfânta Împărăteasă Elena ne-a lăsat o moștenire spirituală de o valoare inestimabilă prin exemplul său de credință, evlavie și milostivenie, pentru că a ajutat o mulțumesc de săraci. Ea reprezintă pe conducătorii creștini ctitori de biserici și binefăcători ai poporului.”

În cursul serii, moaștele au fost transferate la Mănăstirea Pantocrator, unde vor rămâne expuse într-o raclă transparentă până pe 8 mai. Racla în care se află sfintele moaște conține un mulaj în mărime naturală, care înfățișează chipul și trupul Sfintei Elena, fiind realizat pentru a reda cu fidelitate imaginea sa. Este pentru prima dată când această raclă părăsește granițele Italiei pentru a fi adusă în pelerinaj în România. Lăcașul de cult devine astfel epicentrul unui pelerinaj național, însoțit de slujbe arhierești, procesiuni, concerte de muzică bizantină și un simpozion teologic dedicate anului jubiliar.

Cine a fost Sfânta Împărăteasă Elena

Sfânta Împărăteasă Elena (cca. 224-330) este una dintre cele mai venerabile figuri ale creștinismului timpuriu. Convertirea lui Constantin cel Mare, fiul său, la creștinism, odată cu Edictul de la Milano din 313, a oferit Sfintei Elena un rol central în răspândirea credință ei creștine în Imperiul Roman. În anii 326-328, a efectuat un pelerinaj în Țara Sfântă, unde, potrivit tradiției, a descoperit Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, identificată printr-o minune. Cu sprijinul ei au fost ridicate numeroase biserici la Locurile Sfinte, printre care Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, Biserica Nașterii din Betleem și cea a Înălțării de pe Muntele Măslinilor.

Împărăteasa Elena a fost, de asemenea, o binefăcătoare a săracilor, susținând activități de caritate și ajutând comunități întregi. Este considerată “întocmai cu Apostolii” datorită lucrărilor sale de evanghelizare și a implicării directe în dezvoltarea vieții religioase creștine. Moaștele sale au fost mutate, după moartea sa din anul 330, din Roma în Constantinopol, iar ulterior, în anul 1211, cavalerii cruciați le-au adus la Veneția, unde se păstrează și în prezent.

Până la data de 6 mai, peste 90.000 de pelerine au venit să se închine la Mănăstirea Pantocrator, iar organizatorii se așteaptă ca numărul să crească până ce moaștele vor părăsi România. Programul include slujbe speciale, privegheri, un concert de muzică bizantină și un simpozion național.

Sursă foto: Youtube Trinitas TV, doxologia.ro