Îmi doresc atât de tare să îi fie bine fiicei mele! O vreau fericită! Da, știu că nu se poate să fie fericită în fiece zi! Însă nu pot să mă opresc să nu îmi doresc… Și ce aș mai vrea? Aș vrea să știe să depășească momentele dificile, nu-i așa? Să știe că vine lumina după orice moment înnegurat! Cum să fac?

Uite așa se frământă Ana-Maria. Și nu e puțin lucru, să știți!

Dorința cea mai mare a fiecărui părinte este să-și vadă copilul crescând fericit și împlinit.

În călătoria aceasta plină de provocări și învățăminte, este crucial să rămânem, deopotrivă, plini de empatie și plini de fermitate.

Cum traducem ,,fermitate”?

A fi ferm înseamnă a avea limite și a stabili așteptări clare pentru copilul tău, în timp ce rămâi un părinte grijuliu, plin de compasiune și responsabil. Această energie fermă, care este înconjurată de granițe bine definite, este un cadru esențial pentru creșterea unui copil încrezător și echilibrat.

În căutarea unei relații sănătoase cu copiii noștri, trebuie să înțelegem că nu avem nevoie de validarea sau aprobarea lor pentru a ne simți iubiți sau împliniți. Relația corectă, (așa cum o numește Dr. Gordon Neufeld în cartea ,,Ține-ți copiii aproape”), presupune ca părinții să fie lideri fermi și copiii să aibă încredere în sprijinul lor. Este important să ne concentrăm atenția pe dezvoltarea caracterului și să nu ne bazăm fericirea pe reacțiile sau comportamentul copiilor noștri.

Copiii- o binecuvântare!

Copiii nu sunt responsabili pentru fericirea noastră personală. Ei sunt o binecuvântare în viața noastră și ne oferă oportunitatea de a crește și de a ne dezvolta, la rându-ne, într-un mod cu adevărat profund. În calitate de părinți, este esențial să fim conștienți de propriile noastre emoții și să lucrăm la ele în timp ce ne îndeplinim rolul de părinți. Este bine să recunoaștem că este o muncă dificilă, dar este o parte fundamentală a experienței de a fi părinte.

Ce caută copiii, ce dăruiesc părinții

În relația de atașament părinte-copil, este datoria părintelui să fie furnizorul de siguranță, conexiune și iubire, în timp ce copilul este căutătorul acestor lucruri. Este crucial ca aceste roluri să nu fie inversate, deoarece acest lucru poate afecta negativ dezvoltarea copilului. Părinții trebuie să rămână în poziția de conducători și să ofere suport și îndrumare copiilor lor în mod constant.

Este bine și important, ca noi, părinții, să găsim un mod de a gestiona lucrurile cu încredere și hotărâre, stabilind direcția și ritmul pentru dezvoltarea copiilor. Este o responsabilitate uriașă, dar și o oportunitate minunată de a influența pozitiv viața unui copil și de a-i oferi instrumentele necesare pentru a deveni un adult independent și echilibrat emoțional.

Și până la urmă ce ne dorim pentru copiii noștri?

Este bine să ne amintim iar și iar: ne dorim ca fiii și fiicele noastre să devină adulți independenți, de succes și încrezători, iar acest lucru necesită să tolerăm momentele lor de formare și explorare. Desigur, asta nu înseamnă că singurul lucru pe care-l putem face este să stăm, să așteptăm și să sperăm că ne vom simți din nou conectați ideal într-o zi, cu copiii noștri. De fapt, dimpotrivă. Sunt mereu la îndemână instrumente, unelte și pași pe care îi putem folosi pentru a reduce conflictul, a gestiona momentele complicate și a crește conexiunea.

Pe măsură ce copiii noștri cresc, abordarea noastră trebuie să evolueze alături de ei.

Încă au nevoie de noi, doar că mereu o vor arăta diferit.

,,Trenul galben, fără cai!”, ,,Trenule, mașină mică”, ,,Glasul roților de tren…”- Toate șlagăre îndragite!
Dar oare ce se va canta despre MAGLEV?

Cum, nu știți cine este Maglev? Sau ce este el?
MAGLEV (o prescurtare de la levitație magnetică), reprezintă tehnologia de transport ce utilizează câmpuri magnetice pentru a propulsa vehiculele fără contact cu suprafața. Conceptul a fost inițiat în anii ’30, dar dezvoltarea sa majoră a avut loc în anii ’60. Primul tren Maglev a fost inaugurat în 1984 în Japonia. Această tehnologie oferă o serie de avantaje, inclusiv viteze ridicate, eficiență energetică crescută și zgomot redus. Este considerată o soluție promițătoare pentru transportul urban și interurban, contribuind la reducerea congestiilor de trafic și a poluării. Investițiile în sistemele Maglev continuă să crească, marcând o evoluție importantă în istoria transportului modern.
Trenurile Maglev pot circula cu viteze impresionante, de obicei între 400 și 500 de kilometri pe oră, însă există și trenuri experimentale care pot atinge și viteze de peste 600 de kilometri pe oră. Aceste viteze sunt posibile datorită faptului că trenurile Maglev levitează și se deplasează pe o suprafață fără frecare, ceea ce reduce rezistența și permite vehiculelor să accelereze rapid. Astfel, Maglev-ul este recunoscut pentru capacitatea sa de a oferi călătorii rapide și eficiente între orașe, contribuind la dezvoltarea transportului de mare viteză și la îmbunătățirea conectivității între regiuni.

A spus cineva Tren? Sau Maglev?

Anca Mezei este de etnie romă și pe vremea când era elevă a gustat din răutățile atât ale colegilor, cât și ale profesorilor pe care i-a avut la școală. A simțit multă nedreptate și ignoranță, deși avea capacități care meritau șlefuite și fructificate. Nu s-a vrut din partea unora din cauza categoriei minoritare din care făcea parte, iar acest exemplu negativ cu care a plecat în viață l-a transformat într-unul pozitiv.

A luptat mereu pentru un rol în societate. A făcut Rai din ce a avut. Nu își mai ascunde etnia cum o făcea la vremea copilăriei, iar din rolul de cadru didactic îi învață la rând pe preșcolarii săi cu care își încălzește de luni până vineri inima să fie mândri de ceea ce poartă.

A primit în anul 2022 distincția Merito care se acordă profesorilor care fac o schimbare în comunitatea lor. Prezența la școală a copiilor a crescut, iar asta se datorează punții care s-a creat între părinți-școală-cadru didactic.

Să o cunoaștem!

Ați primit în anul 2022 distincția Merito care se acordă profesorilor care fac o schimbare în comunitatea lor. Cum v-a schimbat acest titlu?

Acest titlu a venit ca și o confirmare a faptului că ceea ce fac, fac bine, iar acest lucru mi-a adus mulțumirea care atrage cu sine dorința de a continua și persevera în munca mea de cadru didactic. De asemenea, mi s-au  deschis noi oportunități de colaborare cu diferiți actori sociali și posibilități mai mari de învățare în interiorul comunității MERITO.

Sunteți singura din familia Mezei care a îmbrățișat meseria de cadru didactic dintre cei cinci frați. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această meserie?

Mi-am dorit să devin cadru didactic încă din copilărie, iar faptul că această dorință a devenit realitate, îmi aduce multă satisfacție și mulțumire.

Profesorii pe care i-ați avut când erați elevă nu v-au fost un bun reper. Ați învățat să nu faceți discriminări din exemplul greșit pe care l-au arătat față de dumneavoastră?

În perioada școlii gimnaziale și liceale, am întâlnit profesori care nu au avut un comportament corect față de mine ca și elev, însă au fost și profesori care mi-au oferit sprijin și astfel am reușit să îmi continui studiile.  M-au afectat acele comportamente negative ale profesorilor de atunci, însă tocmai pentru ca am simțit atât de multă nedreptate și ignoranță, când am devenit cadru didactic am simțit să procedez cu totul altfel cu copiii de la școală, adică așa cum mi-ar fi plăcut mie să se poarte profesorii cu mine.

Purtați cu dumneavoastră amintiri neplăcute din perioada școlii. Ați devenit bucată din sistemul educațional ca să fiți o cărămidă în dezvoltarea copiilor, să nu întâlnească discriminările precum le-ați întâlnit dumneavoastră?

Am devenit cadru didactic pentru că îmi plac copiii și îmi este drag să le deschid drumul în viață. De-a lungul acestor ani, am primit diferite oferte de a lucra în altă țară sau în alt domeniu, însă mi-am dat seama că acești copii au mai multă nevoie de mine și că aportul meu contează mai mult pentru ei.

Mergeți astăzi la braț mândră cu etnia dumneavoastră în societate? Vă întreb acest lucru pentru că etichetele primite când erați mică au fost multe și, uneori, știu că ascundeați faptul că faceți parte dintr-o categorie minoritară.

Am avut momente în copilărie și în adolescență când mi-a fost frică și rușine să îmi asum etnia. Îmi amintesc că abia în ultimul an de liceu am reușit să fac acest lucru, datorită intervențiilor unor cadre didactice care au știut cum să vorbească cu colegii mei încât să mă accepte. După toată experiența liceului, când am ajuns la facultate, primul lucru pe care l-am făcut în prima zi de curs, a fost să spun în fața tuturor cu zâmbetul pe buze și cu voce tare: ,,Eu sunt Anca Mezei și sunt de etnie romă’’. Faptul că am fost acceptată de colegi și că am aflat istoria neștiută a romilor, m-a ajutat să îmi potolesc sufletul, și să mi-l umplu apoi cu speranță și recunoștință.

Ce le transmiteți elevilor dumneavoastră despre etnia pe care o poartă? Ce ați înțeles cu timpul și ce doriți să le insuflați?

Chiar dacă uneori treceți prin momente grele (de discriminare, etc), nu uitați că Dumnezeu ne-a creat pe toți egali și vă este alături! Aveți încredere în voi și încercați să deveniți cea mai bună variantă a voastră! Asumați-vă identitatea etnică pe care o aveți și prindeți curaj să visați la lucruri mărețe care să aducă împlinire sufletului vostru!

Care este portretul pe care îl faceți clasei pe care o aveți?

Copiii mei sunt precum o ,,Carte interesantă’’. Odată ce ai deschis-o, nu iți mai vine să te oprești din citit! Sunt niște copii frumoși,  cu povești de viață diferite, unele mai colorate, altele mai gri…, lucru care te provoacă pe tine ca și dascăl să te îmbunătățești. Sunt dornici sa fie prezenți într-un mediu sigur și plăcut.

Despre școala unde predați, și comunitatea din care faceți parte ce îmi puteți spune?

Personal, cred ca este o școală plină de viață, unde se întâmplă foarte multe lucruri benefice și frumoase pentru copii, pentru a-i atrage către școală,  dar și pentru părinți, pe care ni-i dorim ca și parteneri. În ciuda faptului că nu avem spațiu suficient pentru copii, sălile sunt frumos decorate prin implicarea colegilor care devin tot mai creativi pe zi ce trece.

Ca în orice școală mare, există și provocări peste care încercăm să trecem cum putem mai bine.

Comunitatea este și ea una mare, si nici aceasta nu este lipsită de probleme și încercări. Oamenii sunt deschiși  și  încearcă să se alinieze unor condiții de trai decent. Fiecare muncește pe unde poate pentru a-și câștiga hrana de de zi cu zi pentru familie. În ultima perioadă, prezența la școală a copiilor a crescut, iar asta se datorează dialogului mai bun care s-a creat între părinți și școală, cât și a anumitor stimulente financiare (burse).

Comunitatea în care lucrați, cartierul Gârcini din localitatea Săcele, este cea mai mare comunitate de romi din țară, însă nu toți se declară astfel și uneori își ascund obiceiurile, tradițiile si limba. De ce? Cu ce se confruntă?

Din nefericire, această situație se regăsește în foarte multe comunități din țară. Neasumarea identității etnice vine pe fondul întâmplărilor istorice, care influențează și astăzi situația romilor. Cu toate că de la nivel înalt  s-a încercat stoparea actelor de discriminare și prejudecăți împotriva romilor, acest lucru nu s-a întâmplat conform așteptărilor.

De 15 ani sunteți educatoare și profesor de limba rromani. Ați terminat două facultăți, una de Drept și a doua de Psihologie și Științele Educației, apoi ați urmat un masterat în Sociologie și Comunicare la Universitatea Transilvania Brașov. Cum puteți descrie traseul academic, cât și cel profesional?

Traseul academic reprezintă pentru mine o bază a viitorului, a evoluției.   Consider că acest traseu face parte din cele mai importante etape ale vieții, pe care dacă le parcurgi, ajungi la o stare de împlinire sufletească și materială. Îmi amintesc cât efort a trebuit să depun pentru a finaliza aceste studii, însă m-au ajutat foarte mult să-mi găsesc un loc de muncă potrivit așteptărilor mele.

Ce ați învățat de la viață până la vârsta aceasta?

Am învățat multe lucruri în urma acestor ani: 1.  Fii tu așa cum ești, nu te da altcineva! 2. Dacă îți dorești ceva cu adevărat, vei reuși prin muncă și perseverență! 3. Când oferi ceva cuiva din suflet, vei primi înapoi mult mai mult decât ai dat!

Fără ce sau cine nu ați fi reușit până acum?

Cred că fără Dumnezeu și familia mea, nu aș fi reușit să ajung până aici!

Dacă ar fi să vă mulțumiți, pentru ce ați face-o?

Mi-aș mulțumi pentru sufletul meu frumos!

O echipă de liceeni din Ploiești a dezvoltat prototipul unui robot logoped, care, cu ajutorul inteligenței artificiale, își propune să rezolve deficiențele de vorbire în rândul copiilor cu vârste între 5 și 8 ani. Cu ajutorul acestuia, echipa a ieșit câștigătoare în cea de-a treia ediție a competiției naționale pentru elevi Solve for Tomorrow. În rândurile următoare, vă invit să îi cunoașteți pe Duță Alexandra, Mihai Andreea, Dănoiu Tudor, Haralambie Tudor și prof. coordonator Vișan Elena Roxana, de la Colegiul Național Pedagogic Regina Maria din Ploiești, în timp ce descoperiți proiectul lor inovator.

În ce constă proiectul cu care ați câștigat competiția Solve for Tomorrow?

 Proiectul nostru constă în prototiparea unui robot specializat în rezolvarea deficiențelor de vorbire ale copiilor cu vârste între 5 și 8 ani. Acesta oferă o interfață prietenoasă, recunoaștere vocală, sinteză vocală de înaltă calitate, senzori avansați pentru detectarea prezenței și stării emoționale a copiilor, adaptându-se la nevoile individuale ale acestora.

Cum v-ați simțit când ați aflat că ați câștigat?

La început, am rămas surprinși în mod plăcut și totodată, emoționați că visul nostru devine realitate. Câștigarea locului întâi la o competiție națională cu caracter internațional de o asemenea anvergură reprezintă o formă de recunoaștere, deoarece numai noi știm cât de mult am muncit ca echipa. Am fost acaparați de emoții copleșitoare, fiecare având propria sa reacție. În timpul pregătirii pentru Finala competiției, am discutat chiar și despre modul în care am putea să ne dezvoltăm afacerea și prototipul în cazul în care vom obține victoria. Cu toate acestea, când juriul ne-a anunțat că suntem câștigători, un val de emoții și satisfacție ne-a cuprins întreaga ființă.

Ce rol a avut fiecare membru al echipei în dezvoltarea proiectului care v-a clasat pe prima poziție?

Liderul nostru, prof. dr. Elena  Roxana Vișan a avut rolul de a ne coordona întreaga echipă, a facilitat dezvoltarea unității și unicității echipei, a gestionat în mod armonios activitățile din cadrul proiectului, a motivat lucrul în echipă, cooperarea și dezvoltarea creativității, a gândirii critice și a celei analitice, contribuind decisiv la succesul întregului proiect.

Alexandra Duță s-a aflat în centrul procesului de concepere a robotului și a interfeței acestuia, alături de Silviu Haralambie, care s-a ocupat de design-ul robotului. Fiind o fire creativă și responsabilă, alături de echipa de proiect a generat ideea inovatoare, care, prin aportul liderului prof. dr. Elena  Roxana Vișan a șlefuit și a dat viață creației intelectuale. Colaborând îndeaproape cu întreaga echipa  și aflându-ne în permanentă conexiune cu liderul nostru de proiect, am participat la sesiuni de brainstorming pentru a clarifica, a fundamentata toate etapele necesare elaborării unui proiect baza pe metoda Design Thinking.

Valentina, în calitate de supervizor a asigurat participarea activă în discuțiile de echipă, a analizat critic ideile propuse de colegi, luând în considerare toate opiniile acestora, dezvoltând cu ușurință strategii pentru atingerea scopului echipei.

Pisălogul, reprezentat de Tudor Dăianu, a adus în atenție aspectele care necesitau o clarificare mult mai profundă asupra aspectelor legate de noile tehnologii. S-a concentrat pe implementarea tehnologică și pe aspectele legate de inteligența artificială și pe modul a elaborare a aplicație. Totodată a ridicat întrebări și provocări pentru a stimula gândirea critică și a explora mai în profunzime subiectele discutate și detaliile de conținut privind aplicația creată.

Rolul de entuziast, îndeplinit de Silviu Haralambie a fost esențial în echipă, aducând energie și optimism, contribuind în mod decisiv la generarea de idei noi și inovatoare. Implicarea sa activă în schițarea prototipului în procesul de design a pus în valoare abilitățile sale creative și angajamentul față de proiect.

Contribuția fiecărui membru al echipei a adus plusvaloare proiectului, încurajând o cultură a învățării prin descoperire necesară în dezvoltarea personală a fiecăruia dintre noi.

Ce v-a inspirat să abordați problema deficiențelor de vorbire în rândul copiilor cu vârste între 5 și 8 ani?

Sursa emoțională a inspirației noastre a fost povestea profundă a unui prieten apropiat care la vârsta de 6 ani a fost diagnosticat cu deficiențe de vorbire. Ascultându-i povestea și provocările pe care le-a întâmpinat, am simțit o dorință puternică de a aduce o oază de lumină în viața copiilor care se confruntă cu aceeași situație. Ne-am motivat să oferim acestor copii mijloacele și resursele necesare pentru a-și dezvolta și depăși abilitățile de comunicare.

Cum funcționează prototipul de robot logoped și cum poate ajuta copiii în rezolvarea deficiențelor de vorbire?

Pentru început roboțelul are trei tipuri de deficiențe: rotacism, betacism si sigmatism.

Odată selectată deficiența copilul va fi întâmpinat de două opțiuni de joc prin care acesta își poate îmbunătăți pronunția:

• „Exersăm împreună”, care oferă o gamă largă de exerciții pentru îmbunătățirea dicției.
• „Ascultăm și repetăm”, care oferă copiilor șansa de a-si pune în practică abilitățile lingvistice.

În acest mod, au oportunitatea de a asculta cu atenție sunetele și cuvintele prezentate de robot și apoi să le repete. Astfel, permite practicarea repetată a pronunției corecte și poate ajuta la consolidarea abilităților lingvistice ale copilului.

Ce tehnologii sau concepte de inteligență artificială ați folosit în dezvoltarea robotului vostru?

Pentru dezvoltarea robotului logopedic, am integrat o serie de tehnologii și librării în limbajul de programare Python. Ne-am bazat pe resursele și tehnologiile oferite de OpenAI pentru a adapta robotul și a îmbunătăți interacțiunea acestuia cu utilizatorii. De asemenea, am utilizat module Python ( Python text-to-speech (TTS), Python audio si recunoaștere  vocală) și servicii Google ( Google Text-to-Speech (TTS)). Astfel, robotul înțelege și răspunde la comenzile vocale ale utilizatorilor. Utilizarea unei game largi de concepte ale IA demonstrează capacitățile de cunoaștere în domeniul TIC, precum și competențele transversale ale membrilor (competențe antreprenoriale, sociale, economice etc).

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat în timpul procesului de dezvoltare a prototipului?

Având în vedere că am construit acest prototip de la zero a fost o experiență incredibil de provocatoare. Chiar dacă aveam cunoștințe de bază în limbajul de programare necesar, competențe antreprenoriale și economice, am realizat că este nevoie de o cunoaștere mult mai profundă și o aplecare mai mare în a fi persoane autodidacte, în definirea proiectului nostru.

Cum credeți că proiectul vostru poate influența pozitiv viața copiilor cu deficiențe de vorbire și a familiilor acestora?

ROBOPED facilitează învățarea prin joc, corectând și rezolvând deficiențele copiilor printr-un mod prietenos și interactiv. Ne dorim ca acesta să fie perceput de copii ca un adevărat prieten, de aceea prototipul nostru are o interfață agreabilă, plăcută la contactul vizual. Cu ajutorul interfaței prietenoase oferă copiilor o modalitate eficientă și plăcută de a-și dezvolta abilitățile pas cu pas. Vrem ca ROBOPED să fie o treaptă evolutivă în copilăria fiecărui individ, pregătindu-i pe cei mici pentru viață fără frica de a se exprima liber în societate. Menționăm că ROBOPED contribuie la asistarea și îmbunătățirea parcursului de corectare a deficiențelor de vorbire ale copiilor într-un timp eficient, în care logopedul va fi sprijinit în acțiunea de învățare.

Cum ați implicat comunitatea școlară și locală în dezvoltarea și testarea prototipului vostru?

Pentru a implica comunitatea școlară și locală în dezvoltarea și testarea prototipului nostru, am organizat întâlniri și prezentări în cadrul liceului. Am cerut opinii și sfaturi de la cadrele didactice și de la părinți. De asemenea, am invitat copiii să testeze robotul și să ne ofere feedback în legătură cu experiența lor. Reacțiile pozitive primite din partea acestora ne-au confirmat că nu este doar un simplu produs, ci un ,,companion” de încredere, într-adevăr un prieten de nădejde pentru cei care îl folosesc.

Care sunt planurile voastre pentru implementarea și extinderea proiectului în viitor?

În primul rând, ne concentrăm pe finalizarea prototipului și pe îmbunătățirea sa în funcție de feedback-ul pe care îl primim. În paralel, căutăm să dezvoltăm parteneriate și să obținem sprijin financiar pentru a implementa și extinde afacerea, asigurându-ne că ROBOPED-ul ajunge într-un timp foarte scurt la cât mai mulți copii. De asemenea, ne propunem să organizăm evenimente și prezentări în comunitatea noastră cu scopul de a captiva atenția și de a implica un număr cât mai mare de persoane.

Care este feedback-ul pe care l-ați primit din partea celor care v-au ajutat cu testarea proiectului vostru?

Copiii s-au simțit captivați de interacțiunea cu ROBOPED și au apreciat modul său prietenos și interactiv. Feedback-ul lor a fost cu adevărat valoros. De asemenea, părinții acestora ne-au încurajat și ne-au oferit sprijinul lor, ceea ce ne-a motivat și mai mult să continuăm

Cum ați gestionat echilibrul între participarea la competiția Solve for Tomorrow, dezvoltarea proiectului și responsabilitățile școlare?

Am stabilit un program clar și bine structurat, am identificat perioadele disponibile si am menținut o comunicare constantă și deschisă între noi. Ne-am pregătit continuu, am susținut întâlniri periodice pe platforma Meet după orele de curs sau în timpul liber, sub coordonarea liderului nostru prof. dr. Elena Roxana Vișan. Această colaborare ne-a ajutat să fim conectați și să lucrăm împreună ca un întreg. Prin eforturile noastre comune am reușit să gestionăm cu succes echilibrul între responsabilitățile școlare și participarea la competiția Solve for Tomorrow.

Ce sfaturi le-ați oferi altor tineri care doresc să se implice în proiecte de inovare și tehnologie?

În primul rând, îndemnăm pe toți cei care își doresc să înceapă un proiect să caute motivație și să se asigure că au ambiție și determinare. Cel mai important este să empatizați cu beneficiarii și să înțelegeți cu adevărat nevoile acestora. Căutați problema, găsiți soluția, dezvoltați și inovați. Nu vă dați bătuți în fața provocărilor! Cereți ajutor și, în cazul în care vă simțiți blocați, nu uitați că mentorul este un bun sfetnic, lumină dătătoare de inspirație și viață, în cazul nostru, liderul de proiect și IA.

Care credeți că sunt următorii pași importanți pentru continuarea acestui proiect și pentru a face o diferență reală în societatea românească?

Primul pas important este identificarea și captarea resurselor financiare fundamentale pentru a pune în practică creația noastră intelectuală. De asemenea, o diferența reală în societate, este dezvoltarea prototipului, reușind să corecteze în totalitate deficiențele respective prin oportunități creative și motivante de învățare, unde jocul este principalul instrument în construcția unei învățări durabile. Ce considerăm că ne diferențiază de celelalte echipe a fost ideea noastră inovatoare și modul în care am prezentat-o, sub cupola sloganului: ,,Cuvintele capătă forță cu ROBOPED” !

Cum a fost experiența Solve for Tomorrow?

În prim plan experiența s-a simțit ca o provocare, dar într-adevăr una benefică pentru parcursul nostru de dezvoltare personal și profesional. Considerăm că fiecare și-a descoperit abilități pe care nu știa că le are. Bineînțeles, lucrul în echipă a fost cu adevărat cea mai frumoasă parte a acestei experiențe. S-a conturat o conexiune puternică între noi și ne-am susținut reciproc în fiecare etapă a proiectului. În același timp, presiunea din partea celorlalte echipe, observându-le materialele și determinarea lor de a câștiga, ne-a stimulat să depășim limitele și să ne concentrăm pe obiectivele noastre.

Expresia ,,…te iubesc până la lună și înapoi” este o formulare poetică și romantică folosită pentru a exprima un sentiment profund de iubire și devotament. Iubirea pe care o persoană o simte este atât de mare, încât nu poate fi măsurată în termeni obișnuiți; este nevoie de o distanță nepământeană, enormă, pentru a putea fi exprimat sentimentul perceput.

În esență, această expresie este o declarație intensă a dragostei necondiționate și a angajamentului deplin față de persoana iubită.

Prima dată se pare că expresia a venit spre lume din cartea ,,Ghici cât de mult te iubesc” de Sam McBratney, un autor de literatură pentru copii de origine irlandeză.

Cartea este destinată timpului special, de liniștire, dinaintea somnului celor mici și are mesaj cald, plin de duioșie.

Deci: Știi cât de mult te iubesc? ,,Până la Lună și înapoi”!

Născută pe meleaguri sălăjene, Daniela a avut mereu în față chipul blând al bunicii de la care a învățat ce înseamnă bunătatea și ajutorarea celor aflați în suferință. Își reamintește cu tremur în glas despre cum străbătea cale îndelungată până la biserica din sat, despre clipele binecuvântate în care comunitatea se aduna la răstignire, la cruce, pentru momente de rugăciune și cântat pricesne. Erau clipe desprinse din rai, în care armonia dintre oameni se simțea în aerul încărcat de sfințenie.

Odată cu trecerea timpului, Daniela a făcut pasul către Facultatea de Psihologie la Cluj, luând cu sine datinile, bunătatea și dorința de a face bine. Așa se face că în timpul studenției a coordonat activități de voluntariat menite să aducă un sprijin, o schimbare în lumea copiilor abandonați.  Munca, devotamentul, credința și sacrificiul de care a dat dovadă au purtat-o prin multe locuri în această lume, unul din ele fiind Consiliul Europei, o etapă importantă în creșterea profesională.

În prezent, Daniela Boșca este Director Executiv al Federației Organizațiilor Neguvernamentale Pentru Copil – FONPC, postură din care a reușit să miște multe lucruri în ceea ce privește situația copiilor abandonați și abuzați din România.

Iată doar câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• Binele moștenit de la bunici
• Avem o cultură a voluntariatului în Româna?
• Proiectele FONPC și impactul acestora
• O privire asupra statisticilor. Ce soluții avem?
• Suferința te apropie de Dumnezeu
• Recuperarea unui copil abuzat

,,Sărbătorim astăzi, 27 Martie, puterea oamenilor din toate timpurile și de pretutindeni, de a transmite povești despre esența umanității- viața, prin celebrarea Zilei Mondiale a Teatrului”. (www.cultura.ro)

Pledoarie pentru cursuri de teatru

Cursurile de teatru pentru copii sunt o modalitate valoroasă de dezvoltare a unui spectru larg de aptitudini și abilități, care nu numai că susțin creșterea artistică a celor mici, dar le pot fi de folos, desigur, în toate aspectele vieții. Aceste cursuri oferă oportunitatea de a explora și a învăța într-un mediu ludic și interactiv, care stimulează imaginația, creativitatea și încrederea în sine. Sunteți încă îndoiți? Ei bine, este extrem de potrivit ca tinerii și copiii să se implice în cursuri de teatru! Să vedem de ce!

Cursurile de teatru îi pot influența pe tineri, pe copiii mari și mici în mod pozitiv: fie dezvoltând abilitățile lor de comunicare (teatrul implică exprimarea emoțiilor și ideilor într-un mod clar și convingător; prin intermediul cursurilor de teatru, copiii, tinerii învață să-și adapteze tonul și limbajul corpului pentru a comunica mai eficient, și asta este extrem de important, mai ales că vine pe parcursul cursurilor în mod natural), fie îmbunătățindu-le abilităților sociale (participând la activități de grup și lucrând împreună pentru a crea și a prezenta un spectacol, copiii, tinerii învață să lucreze în echipă, să-și dezvolte empatia și să-și îmbunătățească abilitățile interpersonale; echipele ce trec printr-un spectacol cu siguranță leagă o relaționare de calitate!), fie prin cultivarea creativității și a imaginației (teatrul oferă un spațiu sigur în care cei mari și mici pot explora și pot să-și dezvolte imaginația; ei sunt încurajați să-și pună în aplicare ideile și să-și exprime originalitatea în cadrul unor activități creative; nimeni nu îi taxează, nimeni nu pune etichete, nimeni nu încorsetează), fie prin creșterea încrederii în forțele proprii (prin interpretarea personajelor și prezentarea în fața publicului, toți își dezvoltă încrederea în propriile abilități și în capacitatea lor de a face față situațiilor noi și provocatoare).

Ce face teatrul pentru copii

Teatrul îi expune pe copii la diferite experiențe și perspective de viață prin intermediul personajelor și scenariilor pe care le interpretează. Acest lucru îi ajută să-și dezvolte empatia și să înțeleagă mai bine lumea din jurul lor, perspectivele diferite ce apar în răstimpuri.

Prin intermediul improvizației (un exercițiu specific actoriei) și lucrului cu scenarii complexe, copiii învață să-și dezvolte abilitățile de rezolvare a problemelor și să-și exercite gândirea critică.

Scopul cursurilor de teatru pentru copii și tineri este de a oferi un mediu stimulativ în care aceștia să exploreze și să-și dezvolte potențialul artistic și personal. Aceste clase nu sunt doar despre învățarea tehnicii actoricești, ci și despre dezvoltarea unei perspective mai largi asupra lumii și a abilităților necesare pentru a reuși în viață.

Actori și spectatori

Desigur, mereu, mergând la teatru, copiii au oportunitatea să se bucure de spectacole prin care să experimenteze magia și puterea artei scenice într-un mod direct. Vizionarea spectacolelor de teatru îi expune la diferite stiluri artistice, povestiri și perspective și astfel contribuie la dezvoltarea lor culturală și intelectuală.

Cursurile de teatru și participarea la spectacole sunt o parte integrantă a educației și dezvoltării tinerilor, oferindu-le nu doar abilități artistice, ci și instrumente valoroase pentru viață.

Când învață prin lumea teatrului, tinerii și copiii pleacă într-o călătorie de explorare a lumii din diverse unghiuri. În timp ce își dezvoltă abilitățile artistice, ei își cultivă și aptitudinile de colaborare, gândire critică, rezolvare creativă a problemelor și comunicare eficientă.

Prin intermediul teatrului, cei mici și cei mari își pot descoperi și își pot împlini potențialul, învățând în același timp lecții importante despre comunicare, creativitate și empatie.

V-am convins?

La mulți ani, dragă TEATRU!

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Sonia Anda Achim este profesoară de limba germană la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” din București, începând cu anul 2007. Este de părere că rolul profesorului nu se limitează la a furniza informații și a evalua – profesorul mai întâi pune copilul în confort, se conectează cu el, îi da încredere și îl inspiră. Și-ar dori ca orice părinte și orice profesor să citească volumul „Părinți străluciți, profesori fascinanți” de Augusto Cury, considerând că acesta cuprinde prezentarea celei mai sănătoase abordări a educației, cu tot ceea ce cuprinde aceasta. În rândurile ce urmează, vă invit să descoperiți felul în care vede educația doamna prof. Sonia Achim.

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Am știut întotdeauna că voi fi profesoară, dar nu am recunoscut și pace. Când am absolvit facultatea, visam la traduceri și jurnalistică. Am trecut și pe acolo, dar doar cât să mă conving că nu vreau să fac asta. În plus, mama mea este învățătoare și de la ea am moștenit ușurința de a comunica oricând cu copiii, de a le ghici starea și o nevoie de a-i vedea că sunt bine.

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Un profesor, vrea, nu vrea, pune amprente, lasă urme. Este cel care promovează comportamente și valori, descoperă și încurajează, motivează și îndeamnă la visuri mărețe. Rolul profesorului nu se limitează la a furniza informații și a evalua, ci este mult peste asta. Profesorul pune întâi copilul în confort, se conectează cu el, îi dă încredere și îl inspiră. Eu însămi am mers către limbile străine mulțumită unei doamnei profesoare minunate de limba franceză pe care am avut-o în gimnaziu. După aceea, în liceu, atenția mea s-a mutat pe doamna profesoara de limba engleză, o altă profesoară deosebită și drumul nu s-a încheiat. Aici, la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, în calitate de profesor de această dată, am găsit model de inspirație în doamna Monica Șerbănescu, pedagog desăvârșit, lucru pentru care îi mulțumesc din suflet.

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Cred cu tărie că valorile trebuie cultivate cât mai devreme și că ideal ar fi ca școala și familia să fie în armonie, să se completeze, să se susțină una pe cealaltă. Bunătatea, respectul, onestitatea, asumarea responsabilității, spiritul de echipă și perseverența sunt doar câteva din resursele acestei susțineri reciproce. Sunt sigură că echilibrul unei clase, al unei școli și, de aici, al unei societăți, ar fi deplin, dacă ne-am afla noi, adulții, în primul rând, la un numitor comun. Suntem modele prin ceea ce facem și nu prin ceea ce spunem.

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

Am avut emoții foarte mari, uriașe. Mă întrebam mereu dacă sunt la locul potrivit, dacă o să știu ce am de făcut. A fost bine, dar emoțiile nu au trecut. În fiecare an, cel puțin înainte de prima și ultima zi de școală, abia dacă reușesc să închid un ochi.

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Copiii devin receptivi când îi implici, când primesc responsabilități și au ocazia să vină cu propuneri. Devin parteneri de învățare cu drepturi depline, aș spune, iar ei vor să demonstreze că pot. Aprecierea necondiționată a eforturilor și gesturilor pe care le fac este o altă mare bulină albă. Aplicabilitatea materiei pe care o studiază este importantă și, odată ce descoperă asta, devin mai interesați. Ține mult de măiestria profesorului să dirijeze aceste activități.

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Desigur că este diferență între generații, așa a fost întotdeauna, dar, în esență, copiii sunt tot copii și sunt la fel. Diferența este modul în care descoperă și  explorează lucrurile. Pentru copiii de azi, orice informație este la un click distanță, sunt foarte ageri când este vorba de tehnologie, dar mulți dintre ei nu știu cum să se cațere în copac. Copiii nu-și mai dezvoltă atât de repede simțul practic și, pe alocuri, îi văd mai sensibili.

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Am multe cărți pe care le iubesc: acum îmi vine in minte volumul „Părinți străluciți, profesori fascinanți”, de Augusto Cury. Din punctul meu de vedere, este cea mai sănătoasă abordare a educației, cu tot ce cuprinde acesta, o carte pe care ar trebui sa o citească orice părinte si orice profesor.

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

Am învățat multe lucruri, dar unul se repetă și anume faptul că bucuria vine din lucruri mărunte care iți fac ziua frumoasă. Și încă ceva: bucuria este molipsitoare!

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Relația dintre profesor si elev este „chimie” pură. Este un amestec de energie care vine din ambele părți si se întâlnește la mijloc. Implicarea fiecăruia este importantă. Cei doi trebuie sa facă echipă, una puternică, bazată pe încredere și respect reciproc.

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

În fiecare zi, în școală, se construiesc amintiri. Îmi place iarna, când ninge. Sunt întotdeauna între copii, ne batem cu zăpadă, parte în parte.

Ce sfat aveți pentru tinerii care își doresc să urmeze o carieră în învățământ?

Le-aș spune să-și urmeze visul pentru ca este tare, tare frumos! Le-aș spune că nimeni nu le-a știut pe toate din prima, dar că se învață, că nu este deloc ușor, că este mult de muncă, dar că, acolo unde este pasiune și o picătură de har, totul se poate!

Cum încurajăm elevii și cum îi motivăm să își atingă potențialul maxim?

Copilul trebuie încurajat si motivat permanent, dar spre potențialul maxim va tinde când își va da seama singur că este in căutarea celei mai bune variante a propriei persoane. Efortul profesorului este să-l ajute să ajungă în acest punct. Motivarea trebuie să fie și una intrinsecă.

La ce fel de activități extrașcolare sau în ce fel de proiecte îi încurajați pe elevi să se implice pentru a-și dezvolta abilitățile lingvistice și competențele interpersonale?

Încurajez elevii să fie curioși, să aibă curaj să pună întrebări și să-și asume răspunsuri argumentate, să participe la orice tip de activitate care presupune comunicare cum ar fi dezbateri, susținerea de discursuri libere, crearea de reportaje, activități legate de teatru etc.

Aveți modalități preferate de a evalua progresul și performanța elevilor în afara examenelor tradiționale?

Nu am o modalitate preferată de evaluare. La ciclul primar, evaluez mult prin joc. Mă ajut de cartonașe, de povestioare și de cântecele. La gimnaziu, îmi place să dirijez copiii spre autoevaluare. Bifăm ce am lucrat corect, reluăm ce ne rămâne până îi dăm de capăt, mai întâi fără și apoi cu materiale suport. Căutând soluții, copiii învață mult. Autoevaluarea vine și atunci când copiii reușesc să construiască un dialog, oricât de simplu, să citească un meniu, un panou, să-și cumpere singuri o sticla de apă, atunci când merg într-o țară în care se vorbește limba germană. Este mai greu la început, dar odată ce încearcă și văd că pot, sunt tare fericiți și mândri de ei.

Este vreodată prea târziu pentru a învăța o limbă străină? Cum ar trebui să privească o persoană adultă, trecută de 40 de ani, ideea de a începe să învețe o limbă străină?

Niciodată nu este prea târziu să învățăm o limbă străină ci, dimpotrivă, o asemenea activitate este o bucurie, o provocare, un antrenament al minții pe care ar fi bine să-l facem până la adânci bătrâneți. În plus, învățarea unei limbi străine are aplicabilitate imediată. Să ne gândim doar cum ar fi să citești o carte în limba în care a fost scrisă. Asta da realizare!

„Băiatul rău al sportului”, „magnific”, „fermecător”, „temperamental”, „arogant”– sunt doar o parte dintre cuvintele folosite de-a lungul anilor de presa internațională pentru a-l descrie pe tenismenul român Ilie Năstase. Viața și cariera primului număr 1 din istoria clasamentului ATP, controversele care l-au înconjurat, dar și amprenta pe care a lăsat-o asupra lumii tenisului sunt subiectul documentarului NASTY, care va putea fi urmărit din 16 aprilie în cinematografele din toată țara. Îmbinând imagini de arhivă extraordinare și interviuri cu unii dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume, precum Rafael Nadal, Björn Borg, Jimmy Connors, Nadia Comăneci sau Boris Becker, NASTY spune povestea unui personaj unic. Și Phil Knight, co-fondatorul Nike, vorbește, într-un interviu exclusiv, despre relația cu Năstase, acesta fiind primul sportiv profesionist care a semnat un contract de reprezentare cu celebrul brand în 1972.

Documentarul este regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu & Tudor D Popescu și distribuit de Transilvania Film. Producătorii NASTY sunt Cosmin Hodor (HDR Evolution) și Tudor Giurgiu (Libra Films), iar co-producător este  (Vice President & Executive Producers Documentaries HBO EMEA – HBO Max).

Premiera de gală a filmului va avea loc pe 16 aprilie, la Sala Palatului din București, în prezența lui Ilie Năstase, a echipei și a invitaților speciali. Biletele au fost puse în vânzare – https://eventbook.ro/film/bilete-nasty-premiera-de-gala

În 1972, Ilie Năstase a câștigat primul său US Open și a ajuns în finala Cupei Davis și a Wimbledonului. O combinație irezistibilă de talent, excentricitate și umor au făcut din Nasty (porecla pe care i-a dat-o presa) un veritabil showman admirat de fani, comentatori, dar și de alți sportivi. După Năstase, tenisul nu a mai fost la fel.

„Ilie Năstase pe teren a fost fabulos. Acest tânăr venit dintr-o țară comunistă a reușit, în doar câțiva ani, să cucerească lumea prin talent și personalitate. Lucrăm de 5 ani pentru acest proiect, timp în care am descoperit arhive impresionante despre cariera și viața lui Năstase și am avut șansa să discutăm cu superstaruri ale sportului, oameni care au fost profund influențați de el. Cred că, în final, eforturile noastre se vor vedea pe marele ecran – un portret al unui personaj complex, mereu surprinzător, greu de definit, care a făcut istorie și pentru România, dar și pentru tenis.” Tudor Giurgiu, regizor și producător.

Primele imagini din NASTY au fost lansate pe rețelele de socializare @nasty.themovie (Facebook, Instagram & TikTok). Afișul filmului integrează un portret al tenismenului creat de artistul Roger Huyssen pentru a ilustra un interviu cu Năstase apărut în revista Playboy SUA din iunie 1977.

„Am fost fascinat mereu de lejeritatea lui Ilie Năstase pe teren. Iar eu l-am prins destul de târziu, jucând doar meciuri demonstrative. Am crescut în familie cu numele lui. Mulți specialiști în tenis, inclusiv Björn Borg, spun că doar doi jucători din istorie au avut un har special: Năstase și Federer. Când am citit și autobiografia lui Ilie m-am decis să facem acest film. Acum, când e gata, îmi dau seama că superlativele folosite pentru a-l descrie nu sunt deloc exagerate. În unele momente, el a fost mai popular chiar decât tenisul în sine. Asta mi-aș dori să vadă noile generații în Nasty, – o figură inspirațională, care a zguduit lumea” Cosmin Hodor, co-producător.

Ilie Năstase, cunoscut sub numele de “Nasty” în cercurile sportive, s-a născut în București, la data de 19 iulie 1946, și este unul dintre cei mai legendari jucători de tenis români din toate timpurile și unul dintre cei mai carismatici sportivi din istoria acestui sport.

Cu o carieră în tenis impresionantă și plină de realizări remarcabile, Ilie Năstase a fost primul jucător român care a devenit numărul 1 mondial în clasamentul ATP, titlu ocupat 40 de săptămâni, între 1973 și 1974. De-a lungul carierei, a câștigat șase titluri de Grand Slam, dintre care două la Roland Garros (1973, 1970), unul la US Open (1972) și trei la Wimbledon (1973, 1971, 1970), marcând un record pentru un jucător român.

Cunoscut pentru stilul său de joc inventiv și spectaculos, Ilie Năstase s-a remarcat printr-o combinație unică de tehnică, inteligență și imprevizibilitate pe teren. A ieșit în evidență nu doar prin talentul său pe teren, ci și prin personalitatea sa puternică și excentrică, fiind considerat un adevărat showman pe terenul de tenis.

A fost, de asemenea, și un lider carismatic al echipei de Cupa Davis a României, conducând echipa către finală în 1969 și 1971, câștigând titlul în 1972. Succesul a fost de partea lui și în competiții de dublu, câștigând titluri mari, fiind apreciat pentru abilitățile sale strategice și pentru parteneriatele excelente cu diverși parteneri.

Cu toate că viața și cariera sa nu au fost lipsite de controverse – fiind deseori implicat în incidente pe teren, fiind sancționat de mai multe ori pentru comportamentul său sau pentru comentariile provocatoare, Ilie Năstase a avut o contribuție remarcabilă la tenisul mondial și la promovarea tenisului în România și la nivel global.

Lăcrămioara Cule a iubit dintotdeauna să învețe. Pe când era elevă, joaca preferată era ”de-a școala”, iar acum o face serios de luni până vineri de aproape 15 ani. O onorează mult rolul de profesor, ipostaza în care se așază în fața catedrei, nu în bănci. Nu stă cu mâinile la spate, nici nu dictează, ci doar predă zilnic lecția lui „se poate” prin metode personale.

Viața a condus-o în fața elevilor. Este mijlocitorul dintre ei și educație. Unitatea unde a călcat cu zece ani în urmă reprezintă aripa sub care s-a cuibărit, cea sub care a simțit adaptare blândă, mai ales că a îmbrățișat între timp și funcția de director pe care a învățat-o dintr-o nevoie frumoasă. Simte să dea ceva înapoi comunității care a primit-o cald și deschis.

Lăcrămioara Cule a fost printre cei 22 de finaliști în cadrul Galei „Profesorului anului”. În gala organizată de Teach for Romania pe data de 15 februarie 2024 a fost desemnată câștigătoare la categoria „Implicare în societate”. Dacă în alte școli se restructurează posturi din lipsă de elevi, la școala pe care directoarea  o și conduce nu numărul elevilor este problema, provocarea fiind ca aceștia să vină zi de zi la școală și să nu abandoneze înainte de a finaliza ciclul gimnazial, Scărișoara fiind o comunitate din care face parte și categoria minoritară romă care, se pare, nu pune preț pe educație.

A fi profesor este despre pregătire și profesionalism, despre educație, despre respect față de școala în care predai. Dar a fi profesor este și despre emoție?

A fi profesor este despre bucurie și iubire, iar acestea sunt emoții. Fără iubire față de copii, fără bucuria de a sta în preajma lor, nicio școală de prestigiu și nicio diplomă nu sunt de ajuns să te facă profesor.

De când sunteți dumneavoastră bucată din sistemul educațional? Cum sună povestea escapadei profesionale?

Eu sunt în învățământ din anul 2008 și da, în cazul meu a fost o escapadă profesională, în sensul că am absolvit liceul la un profil de matematică-fizică, am dat apoi la drept, am intrat la Craiova, iar în anul patru, adică ultimul, am înțeles că detest această meserie de a împărți dreptatea și am decis că vreau să fiu profesoară. M-am înscris la o facultate privată și am terminat istorie. Am profesat din primul an al absolvirii și m-am îndrăgostit de meserie. Îmi place școala. Mereu mi-a plăcut… și ca elev, dar recunosc că este mai frumos de partea cealaltă a catedrei.

Dar academice? Ce studii ați finalizat?

Am studiat patru ani la Facultatea de Drept a Universității din Craiova, apoi patru ani istorie la Universitatea Dimitrie Cantemir din București, urmate de studii postuniversitare la Facultatea de Litere, Universitatea din București.

În familia dumneavoastră, mai este cineva cadru didactic? V-a inspirat cineva și v-a sfătuit să urmați această carieră?

În familia mea există o mătușă profesoară și o cumnată, dar cea care m-a inspirat a fost învățătoarea mea. Am iubit-o și am admirat-o atât de mult încât mereu am văzut meseria de profesor ca fiind cea mai nobilă și cu sens dintre toate. Îmi plăcea pentru că vorbea frumos, avea mereu o ținută impecabilă și era  respectată de toată lumea.

Apropo de familie, unde ați crescut și care sunt cele mai dragi amintiri din copilărie?

M-am născut în orașul lui Eminescu, Botoșani, dar copilăria mi-am petrecut-o într-un sat de pe Valea Oltului, Potlogeni. Am simțit mereu că aparțin pământului unde m-am născut și am trăit cu dor de Moldova. Cea mai mare bucurie era când plecam cu trenul la bunici în vacanța de vară sau de iarnă. Cele mai frumoase amintiri sunt de acolo. Îmi amintesc cât de frumoase erau sărbătorile de iarnă în casa bunicilor. Nu știu cum reușea bunica, dar de sărbători își strângea acasă toți copiii. Avea șase, împărțiți în toată țara. Veneau cu soțiile și cu copiii. Casa devenea neîncăpătoare, dormeam pe unde apucam… de fapt nu prea dormeam, căci o noapte sau două, unchii mei, frații mamei, stăteau de povești, iar mie îmi plăcea să stau și să ascult. Apoi colindătorii! Doamne, câți oameni mari luau în serios tradițiile de Crăciun și de Anul Nou! Își făceau costume, învățau roluri, repetau pentru a merge cu capra sau cu ursul, își puneau măști și te provocau să-i recunoști, spuneau glume, dansau, cântau, era o bucurie generală, era ca și când mă aflam într-un film sau într-o poveste. Când am crescut, mă duceam și eu la colindat cu prietenii de acolo. Învățasem colinde. Bunicul mă învățase. Mă fascinau sărbătorile de iarnă la bunici, la Botoșani.

Aveți vreo legătură cu școala în care predați acum? Oare ați învățat când erați la vârsta elevilor dumneavoastră?

Școala unde predau acum nu este școala în care am învățat eu. Aici am venit prin transfer în urmă cu 10 ani. Am lăsat ore de la oraș, de la liceu, de teamă să nu am restrângere de activitate și să rămân fără post. Cu alte cuvinte, am ajuns la Scărișoara de nevoie, era singura școală din zonă cu multe ore de istorie și cu viabilitate. Am ales siguranța, dar nu am regretat niciun moment. De cum am pus piciorul în școala aceasta, am simțit că locul meu este aici. Am întâlnit un colectiv frumos în care m-am integrat imediat și s-a dovedit a fi locul ideal în care eu am crescut profesional.

Ați ajuns mijlocitorul dintre copii și educație. Aceleași planuri profesionale aveați când erați la școală?

Nu cred că m-am gândit vreodată în mod conștient la viitorul meu profesional, dar știu exact că, de câte ori mă întreba învățătoarea ce vreau să fiu când voi fi mare, spuneam cu convingere că vreau să fiu învățătoare, iar jocul meu preferat era de-a școala. Aveam caiete în miniatură pe care le confecționam singură. Le coseam cu  acul și cu ața. Prietena mea din copilărie era partenera mea de joacă. Acum și ea este dascăl, este învățătoare. Cred că, inconștient, ne pregăteam pentru profesiile noastre viitoare.

Cum v-a schimbat rolul de director? Ce v-a adus, ce v-a luat?

Rolul de director mi-a adus foarte, foarte multă bătaie de cap și mi-a luat foarte, foarte mult din timpul meu liber. Mi-a fost greu la început pentru că e o meserie pe care n-ai de unde s-o înveți, mai ales că în cazul meu. Secretarul era nou pe post și eram amândoi lipsiți de experiență, însă provocările de zi cu zi au fost benefice, m-au ținut focusată și m-au determinat să-mi fac meseria cu rigurozitate. Raportat la ceea ce mi-a luat, ceea ce mi-a adus este incomparabil mai mult. Eforturile mele și talentul meu de dascăl, le-am pus în slujba tuturor copiilor din școală, nu doar a celor cărora le predam sau le eram dirigintă. Funcția de director mi-a oferit marea șansă de a colabora cu profesioniști din educație prin proiectele pe care le-am atras în școală, am învățat extrem de mult într-un timp scurt, mi-am format în școală o echipă pe care mă bazez și am creat parteneriate benefice pentru elevi,  profesori, comunitate.

Cât de mult vă onorează premiul primit la început de 2024?

Acest premiu a venit pe neașteptate. Nu am țintit către el pentru simplul fapt că nu știam despre el. Am fost nominalizată de către Roma Education Fund, o organizație cu care am lucrat timp de doi ani. Nu m-am așteptat să câștig. A fost cea mai frumoasă surpriză când am fost sunată și mi s-a transmis că sunt printre finaliști. Să fiu acolo, alături de dascăli de excepție, a fost copleșitor, iar să-mi aud numele la categoria cu cele mai multe nominalizări,  250 din 518, a fost enorm. Mi-a luat mult să mă dezmeticesc. Încă procesez. Încă nu-mi vine să cred pentru că știu că eu doar am muncit, doar mi-am făcut datoria și nu m-am așteptat să fiu răsplătită într-un mod așa de frumos pentru asta.

Cum v-a schimbat programul Teach for Romania? Ce înseamnă și ce vă aduce această nominalizare?

Teach mi-a schimbat puțin planurile de viitor, în sensul că nu programasem să intru în comunitatea lor, dar nu am rezistat tentației de a intra în Academia Teach și de a face parte din rețeaua alumnilor Teach for Romania. Momentan sunt în proces de selecție,  sper să fiu admisă și să devin unul dintre acei oameni care vor contribui la schimbarea sistemului educațional.

V-ați aflat printre cei 22 de finaliști în cadrul Galei „Profesorului anului”. Cât de mult simțiți că vă responsabilizează?

Este o responsabilitate enormă pentru mine căci nu sunt genul care s-a liniștit după un succes. De aici mai jos nu se poate, obligatoriu trebuie să urc sau cel puțin să mă mențin acolo.

Nu ați umblat după vizibilitate, nici după titlu, dar meritați toate aprecierile acestea. Ce proiecte în care v-ați implicat în cadrul școlii și al comunității v-au adus în față?

Știu pentru ce proiecte am fost nominalizată,  însă nu știu exact ce a făcut diferența pentru juriu, nu știu ce m-a adus pe locul întâi. Eu am avut mereu în minte un plan, și anume, să fac tot ce pot pentru școala mea, să țin aproape de oricine mă poate ajuta, de colegi, de comunitate, de primărie, de consiliu local, de ONG-urile cu activități în educație. Cred că tot ce am făcut eu de fapt a fost să pun oameni și instituții în legătură, să creez o rețea în care s-a muncit în beneficiul școlii. Astfel, am adus în școală dotări diverse, masă caldă, programul a doua șansă, ore remediale, un club de lectură, club de robotică, club de dansuri populare, cărți, rechizite, cursuri și workshop-uri pentru profesori, excursii și tabere pentru copii, spectacole, subvenții, școală de șoferi gratuită pentru cursanții ADS, târg de joburi, conferințe, vizite ale unor scriitori contemporani și ale altor personalități.

Ce parteneriate ați încheiat în 2023 în favoarea școlii și a elevilor?

În 2023 am avut parteneriate cu Roma Education Fund România cu care, în cadrul proiectului Construiește-ți propriul viitor prin educație, am desfășurat programul a doua șansă; parteneriat cu CSR Mindset și ASPRIS Scărișoara, care ne-au adus Fanbook în școală, scriitori în carne și oase, colțuri de lectură și multe cărți noi și frumoase pe placul copiilor; parteneriat cu World Vision România, proiectul Start în educație; parteneriat cu Terres des hommes, proiectul NoRoc; parteneriat cu ADAF București, proiectul SECA, suport educațional pentru copiii singuri acasă; parteneriat cu Federația Română de Fotbal,  programul Uefa-Play Makers ș.a.

Cum ați simțit comunitatea de când sunteți la cârma școlii?

De când ocup funcția de director am început să cunosc comunitatea și am îndrăgit-o. În Scărișoara sunt oameni muncitori și respectuoși, comuna a dat mulți oameni instruiți: profesori, ingineri, medici, scriitori ș.a.m.d. Este o comunitate care se mișcă, mereu se construiește ceva, mereu huruie un utilaj, oamenii sunt într-o forfotă continuă, iar asta mie îmi place, îmi dă o stare de optimism și de bucurie.

Simțiți că școala nu își poate realiza potențialul total fără sprijinul comunității?

Școala este parte a comunității, este inima comunității, sufletul, viitorul ei. Din păcate, comunitatea de romi din Scărișoara, de altfel, oameni buni și muncitori, nu pun mare preț pe educație, având ca prioritate câștigurile financiare din agricultură, iar acest lucru are impact negativ asupra școlii, căci absenteismul, abandonul școlar și rezultatele slabe la învățătură sunt probleme cărora încă nu le-am dat de cap. Acestea sunt probleme vechi și complexe pe care nu le putem rezolva fără a educa mai întâi comunitatea. ,,Este nevoie de un sat întreg pentru a educa un copil”.

Ce program simțiți că vă lipsește din școală? Ce mai pregătiți nou?

Vom continua multe dintre colaborările vechi, vom duce mai departe proiectele în curs dar avem și planuri noi. Noutatea de anul acesta este Teach for Romania care pune la dispoziție resurse și proiecte pentru școlile vulnerabile.  Sperăm să demarăm anul acesta proiecte pe teme de nutriție și educație financiară  cu sprijinul ASPRIS și, ne dorim să înființăm, din toamnă, o clasă de muzică. Avem deja buget pentru instrumente din PNNR și garanția Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, că vom avea profesor.

Asociația Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea a demarat procesul pentru înscrierea produsului „Cârnați din topor din Vâlcea” în registrul Uniunii Europene al indicațiilor geografice protejate.

„Cârnații din topor din Vâlcea” sunt făcuți tradițional după rețete vechi de o sută de ani, cu materie primă și ingrediente din arealul geografic delimitat, care cuprinde șapte comune din județul Vâlcea: Mihăești, Ocnele Mari, Frâncești, Popești, Roești, Lăpușata și Roșiile. De ce li se spune acestor cârnați „din topor” și ce este special la acest produs, a explicat președintele asociației vâlcene, Florin-Felix Gigîrtu.

„Păstrarea tradiției la prepararea cărnii de porc este străveche pentru zona noastră, iar produsul tradițional necesită multă manoperă și cunoaștere, pentru că foarte multe procese se fac manual. Pentru cârnații „din topor” este foarte importantă alegerea cărnii și tocarea acesteia cu toporul în bucăți mari. Toporul, barda și satârul erau uneltele locale des folosite în gospodării. Și în zilele noastre se toacă carnea tot manual, cu satârul, e o unealtă mai modernă, dar e tot ca un topor. Ideea este că dacă toci altfel sau cu altceva se schimbă gustul cărnii”, a declarat pentru AGERPRES președintele asociației.

Florin-Felix Gigîrtu a subliniat că alte caracteristici specifice acestui produs, care se păstrează tot din vechime, sunt sarea folosită la prepararea cârnaților, care provine numai de la Salina Ocnele Mari, și afumarea la rece și la cald numai cu lemn de fag.

„Folosim la prepararea cârnaților doar sarea de la Ocnele Mari. Pe vremea bunicilor se mergea cu căruțele după sare la Ocnele Mari, trebuiau să se strângă câte 10-20 de care, să facă un grup, pentru că se trecea printr-o zonă cu păduri, iar pădurea Cotoșman era renumită pentru că erau hoți și haiduci. Făceau o zi până la Ocnele Mari și se aștepta de multe ori încă o zi dacă sarea nu era scoasă. Și în zilele noastre folosim numai sarea de la Ocnele Mari pentru cârnații „din topor” deoarece are niște proprietăți diferite față de sarea pe care o găsim în comerț. Are câteva minerale în plus și noi am pus la dosar analizele care atestă acest lucru. O altă caracteristică este partea de afumat, care se face numai cu lemn de fag, într-adevăr întreg arealul este bogat în păduri de fag, dar și gustul cel mai bun este dat de fag. De exemplu, stejarul afumă prea rău și îi dă un gust iute”, spune președintele asociației.

Au loc practic două afumări, una la rece și una la cald, iar acest lucru a apărut tot dintr-o necesitate, însă tradiția s-a păstrat până în zilele noastre. „Practic, când bunicii noștri făceau cârnații îi atârnau deasupra unui cuptor mai mare și îi lăsau acolo să se scurgă, să o ia domol, nu aveau o grabă în sensul acesta și abia la sfârșit când trebuia să îi definitiveze dădeau un foc mai tare”, a explicat reprezentantul asociației.

De asemenea, la prepararea cârnaților se folosesc puține condimente, toate naturale, și anume: usturoi, cimbru și piper, pe lângă sarea de la Ocnele Mari. Produsul este recunoscut la nivel național, mai ales în partea de sud a Românei, inclusiv în Capitală, producătorul fiind prezent cu acesta în târguri, supermarketuri, restaurante și chiar în online, dar a trecut și granițele țării odată cu participarea la marile târguri internaționale de profil.

În prezent, la nivel național sunt 765 de produse tradiționale atestate de MADR, cele mai multe fiind cele din carne și produse din carne (309), lapte și produse din lapte (140), legume și fructe (124), pâine, produse de panificație și patiserie (120), pește (30), dar sunt atestate și băuturi (35). La nivel european, România are recunoscute și protejate 13 produse, din care 11 cu Indicație Geografică Protejată (IGP): Magiun de prune de Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Țara Bârsei, Scrumbie afumată de Dunăre, Telemea de Sibiu, Cârnați de Pleșcoi, Cașcaval de Săveni, Salata cu Icre de Știucă de Tulcea, Plăcintă dobrogeană, Pită de Pecica, Salinate de Turda, unul cu Denumire de Origine Protejată (DOP), respectiv Telemea de Ibănești și un alt produs cu Specialitate Tradițională Garantată (STG) – Salată tradițională cu icre de crap. Alte produse identificate pentru o posibilă înregistrare la nivel european sunt: respectiv Telemea de Vaideeni, Brânză de burduf de Bran, Gem de rubarbă, Brânza de Gulianca, Virșli de Hunedoara, Salam de Nădlac, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Șuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemțeană, Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmburești, Cârnați oltenești, Mere de Voinești etc. Dintre cele 1.760 de produse alimentare din statele-membre, înregistrate în sistemele de calitate europene, doar 13 sunt produse alimentare românești.

Sursă foto: Revista Fermierului, “Ca Altădată”

Într-un colț îndepărtat al lumii, se înalță un palat de basm, ca o perlă sidefie! Este un edificiu impunător, construit din marmură albă și decorat cu aur strălucitor, care reflectă razele soarelui într-un dans fermecător de lumină. Turnurile înalte se ridică spre cer, ca săgeți îndreptate către nemărginirea albastră.

În jurul palatului, grădinile pline de flori multicolore împrăștie un parfum îmbătător în aer. Aleile din piatră fină se întretaie într-un labirint magic, iar fântânile din marmură scot un murmur melodios, aducându-și omagiul în sunete ce se pierd în zare.

Înăuntru, în sălile decorate cu măiestrie, lumânările de cristal aruncă străluciri aurii, iar mobilierul sculptat în lemn prețios este împodobit cu diamante care luminează încăperile cu sclipiri hipnotizante.
În lumina Soarelui, cerul se îmbracă în culori spectaculoase, iar palatul pare să prindă viață sub lumina magică. Fiecare detaliu strălucește în această simfonie a culorilor, iar castelul devine un loc de basm, o comoară ascunsă, așteptând să fie descoperit de cei ce îndrăznesc să viseze.

Tu îți aduci aminte lumea de basm a copilăriei?

James Pătrășcu mai are un an în față până la Examenul de capacitate, dar deja își cunoaște perspectivele. Nu este un adolescent debusolat care nu știe ce vrea să urmeze și care acționează în funcție de deciziile părinților. Din contră, consecvența sa în ceea ce privește domeniul informaticii, unul în care vrea să se perfecționeze pentru ca până la 30 de ani să aibă propriul business, se menține.

Prezența la Maratonul Internațional Sibiu a devenit o prioritate în timpul său liber în perioada martie – iunie. Când avea 5 ani, a alergat pentru prima dată la maraton cu mama sa de mână. De atunci se apleacă asupra unor cauze nobile. James a strâns în 2021 suma de 21000 lei pentru un holter EKG pentru Spitalul de Pediatrie. În 2020 a alergat tot pentru Fundația Polisano și a reușit să strângă 15000 lei, cea mai mare sumă strânsă în acel an la Maratonul Internațional Sibiu, un an care a pus întreaga lume la grea încercare.

Să-l cunoaștem!

James, cum te găsesc la momentul prezent?

Sunt bine, mulțumesc! Într-o mare măsură sunt ocupat cu școala, cu antrenamentele de atletism, cursurile de percuție, dansuri, frontend developer și meditațiile. Rămân cu puțin timp liber pentru recreere.

Cum arată sufletul unui școlar care are un examen în față anul acesta?

Cum voi avea examenul abia în următorul an, îmi este dificil să zic de pe acum. Recunosc însă că uneori am deja emoții.

Care sunt planurile tale legate de ce vei dori să urmezi?

Îmi doresc să mă îndrept spre profilul matematică – informatică. E cel care mi se potrivește cel mai bine.

Poate e prea devreme, dar mă întreb dacă deja ai o idee privitoare la viitorul tău, la cariera ta?

Îmi doresc ca viitoarea mea carieră să fie în domeniul informaticii. Mai îmi propun ca până la 30 de ani să pun pe picioare o afacere, să îmi îndeplinesc visul în antreprenoriat.

Are un elev responsabilități și priorități?

Un elev are responsabilitatea de a învăța la toate materiile. Îndatoririle unui elev sunt multe, toate specificate într-un statut. Prioritatea mea însă devin materiile din care voi da examenul, iar pe plan personal este socializarea cu prietenii și activitățile extra, cum ar fi strângerea de fonduri pentru diferite cauze. Consider că trebuie găsită o balanță în ele.

Și dacă nu aveai priorități, ți le-ai făcut odată cu obiectivele propuse și pe care vrei să le atingi odată cu alergarea la maratoane?

Prezența la Maratonul Internațional Sibiu a devenit o prioritate în timpul meu liber în perioada martie – iunie, lunile în care se strâng fondurile pentru cauzele înscrise. În „extrasezon” strâng bani prin platforma Galantom. Chiar acum în ianuarie mi-am donat ziua de naștere de 14 ani Asociației „Drag de bine”, care ajută copiii din mediile rurale din județul Sibiu să aibă o șansă mai bună la o creștere frumoasă. Cu ajutorul prietenilor, dar și a necunoscuților, am reușit să strâng suma de 6100 lei în 3 săptămâni. E fantastic ce se poate realiza din dorința de a dărui bine!

La vârsta aceasta încep să îmi dau tot mai bine seama ce impact pozitiv pot aduce aceste activități unei comunități și pentru aceasta le consider priorități.

Singur sau alături de mama ta te dedici cazurilor sociale sau de mediu din comunitatea voastră. Cum a început această poveste?

Mereu alături de mama. Ea are rețeaua de oameni care o susțin de ani buni, a mea abia acum începe să prindă contur.

Povestea a început în 2015, când am alergat prima dată cu mama de mână. Aveam 5 ani și mama a fost abordată de prietena ei, Anca și așa a decis să sprijine un proiect al grădiniței la care eram înscris. A fost ceva nou pentru amândoi. Mama și-a dorit apoi să continuăm și pentru a-mi da o altă perspectivă asupra vieții. Ea este o dăruitoare.

La câte maratoane ai participat până acum?

Am participat la 9 ediții ale Maratonului Internațional Sibiu. Pe 25 mai 2024 voi participa la a 10-a ediție în calitate de alergător și fundraiser.

Ce sume reușești să strângi, James? Pentru cine lupți și depui efort?

Când am început în 2005 am strâns cea mai mică sumă, peste 3000 lei, până și-a dat mama seama că e mai eficient să apelezi la rețelele de socializare. Cea mai mare sumă a fost pentru Fundația Polisano  în 2021, când s-a strâns suma de peste 21000 lei pentru un holter EKG pentru Spitalul de Pediatrie. În 2020 am alergat tot pentru Fundația Polisano și am reușit să strângem 15000 lei, cea mai mare sumă strânsă în acel an la Maratonul Internațional Sibiu, un an care a pus întreaga lume la grea încercare.

Pe parcursul anilor am alergat de două ori pentru grădinița mea, Grădinița „Elefănțelul Curios” din Sibiu pentru curtea grădiniței și sprijinirea dezvoltării sustenabile la preșcolari, pentru Asociația Baby Care din Sibiu pentru achiziționarea de incubatoare, pentru Asociația Funky Citizens pentru Constituția adaptată copiilor, pentru Asociația MagiCamp în a trimite în tabără copii cu afecțiuni oncologice, pentru Asociația SUS INIMA pentru primul centru de suport din Sibiu pentru cei afectați de cancer și, anul trecut, pentru Asociația Capital Cultural care, prin cauza Semn că însemni și-a dorit  – și a reușit tare frumos – să organizeze întâlniri de grup între adolescenți și specialiști, dar și între părinți și specialiști, cu teme specifice nevoilor lor.

Ce simte un băiat de vârsta ta știind că, prin exemplul propriu, împrăștie binele?

Se simte bine să știi că prin ceea ce faci răspândești binele. Când am început, mama nu s-a gândit că se va ajunge aici, ca la un stil de viață. Acum, la 14 ani, înțeleg și eu tot mai bine ce impact pot să aibă acțiunile de genul și participarea la Maratonul Internațional Sibiu, strângerea de fonduri prin acest eveniment sau cu ajutorul altor platforme, a ajuns să se simtă ca una dintre cele mai mari realizări.

Ai avut, oare, colegi sau prieteni care s-au lăsat impulsionați și stimulați de tine și te-au urmat? 

N-am avut vreun prieten sau coleg care să alerge ca și fundraiser pentru sume mari de bani deoarece este muncă multă, ca un job part time, zilnic. La vârsta aceasta este foarte greu fără părinți să strângi sume mari. Eu unul, sincer, nu reușeam fără ajutorul mamei, fără sprijinul oamenilor care o cunosc. Le mulțumesc pentru aceasta.

Ce simți în momentele în care reușești să îți atingi targetul propus? Ce părere au profesorii?

Când ating suma propusă, când îmi depășesc targetul, mă simt bine că pot astfel ajuta. E un sentiment aparte. Profesorii sunt surprinși că mă implic ca și fundraiser și mă felicită.

Zilele de maraton sunt ca o sărbătoare în orașul nostru, când avem posibilitatea să ne bucurăm unii de alții dăruind celor în nevoie practicând sport. E o experiență aparte să alergi cot la cot cu profesorii tăi.

Și totuși, pentru tine James, care este cea mai importantă persoană care emite păreri despre acțiunile tale?

Mama a fost cea care m-a introdus în această lume a fundraising-ului și mă bucur că a ales așa. Ea este persoana care mă susține cel mai mult.

Ești acel băiat care simți că trece copilăria pe lângă el având în vedere activitățile pe care le întreprinzi?

Da, zilele zboară, dar nu stau să mă gândesc prea mult la asta. Iau lucrurile așa cum vin. Pentru a putea participa la atâtea activități, e nevoie de un compromis. Să vedem cum va fi în clasa a 8-a.. Sunt totuși optimist că mă voi descurca.

Să ne amintim prima dată când ne-am spus că ,,Am ajuns la capătul puterilor!”. Unde eram, ce vârstă aveam, ce persoane aveam în jur, care era lucrul care ne încerca? 

Mi-am dat seama că acel moment este unul definitoriu pentru fiecare dintre noi, pentru că atunci înțelegem exact puterea/lipsa puterii din noi și ce reușește să ne pătrundă până la os. 

Întrebări

Faptul că până în ,,momentul zero” am putut (sau am crezut că putem) face față la orice, ar fi bine să trezească întrebări puternice: Cum ne-am comportat și ce am realizat de nu a trebuit să spunem că ,,nu mai pot”? 

Cum de am fost mai flexibili și mai pricepuți să navigăm în apele acelea cu provocări?
Cea mai bună întrebare iese în față: De ce am reușit să trecem peste? 

Uitându-ne atent la aceste momente, realizăm cum funcționăm, ce ne afectează și care sunt lucrurile din jurul nostru pe care le putem influența și schimba în bine. 

În aceste momente îmi caut răspunsurile atunci când încerc să fac lucrurile grele, să mut munții din fața mea, să dau răspunsul ce îmi rezolvă tot sistemul de ecuații. Partea mea logică îmi spune că dacă mă uit atent suficient de mult timp, voi găsi o formulă a făuririi soluțiilor pe care o voi putea folosi pentru toate situațiile mele. 

Frământări

Îmi propun să mă uit foarte atent la momentele în care am învățat să spun ,,am cedat/mă dau bătut/nu mai duc”. 

Care a fost motivul pentru care am ales să renunț la ținta mea? Oare în acel moment am deschis ușa spre calea posibilei renunțări în viitoare acțiuni? Am văzut că e simplu și să renunți?

Sau poate am auzit expresia la cei mai mari ca mine și mi-am dorit să epatez și să pronunț și eu cu obidă că nici eu nu mai pot? 

Ori am devenit frustrat cu limita de timp impusă de lume pentru a termina ceva și nu mi-am putut vedea de procesul de învățare ce mi-era natural? Ce am simțit când mi-am spus prima dată că nu mai pot? Relaxare, curiozitate, frică, dezamăgire? 

Clar am simțit detensionare când am rostit că nu pot înțelege cum funcționează funcțiile de gradul 2 la matematică, am găsit relaxare și bucurie în a-mi pronunța și primi trăirea! Ce am învățat din asta însă?

Ce să fac pentru a fi mai pregătit să înfrunt situațiile grele în viitor?

Am decis să renunț în trecut, de fiecare dată din alt set de motive și mi-am simplificat, pe moment cel puțin, toată viața. Însă am găsit în aceste abandonări și lecții de comportament viitor. Mediul în care lucrez la proiectul meu și oamenii din jur mă pot influența decisiv de mult – fie că e potrivit să am multe persoane în jur sau niciuna sau că vreau să stau într-o cameră mică sau în aer liber – sunt responsabil să schimb mediul și să văd ce se schimbă în mine în bine.

Apoi, trebuie să-mi dau timp suficient să devin curios: unde va străluci reușita mea? 

Am trecut prin drumuri ce erau sortite abandonului dinainte de a porni pe ele și mi-au apărut în cale drumuri ce m-au condus ele pe mine la bun sfârșit fără să depun eforturi. Se întâmplă să mă despart de sforțări fie când realizez că obiectivul meu este nefondat, ori când trebuie să mă transform prea mult (renunțând la autenticitatea mea) pentru a avea succes. 

Ce rămâne

Când tragem linie, este foarte important să nu renunțăm sub nicio formă la oportunitatea de a ne îmbunătăți. Să renunțăm la rigiditatea față de noi, să grăbim întrebările care pot accelera acțiunea, să ne străduim mereu să respectăm termenele limită. 

Să căutăm mereu acele medii cu oameni care arată direcția cea bună sau care îți arată o oglindă sinceră, bună, curată, ce te ajută să te măsori cu adevărat. 

„Cea mai mare pierdere de timp este intarzierea si așteptarea, care depind de viitor. Lăsăm prezentul, pe care îl avem în puterea noastră, și așteptăm cu nerăbdare ceea ce depinde de șansă și, astfel, renunțăm la o certitudine pentru o incertitudine.” Seneca

După două ediții BANDA ASAP desfășurate în 2023, prin care elevii din București, Brașov, Constanța și Iași au reprezentat prin sute de lucrări eroul reciclării, programul ASAP România, în parteneriat cu Animest, continuă concursul de benzi desenate în județele Sibiu și Neamț! Astfel, elevii de gimnaziu și de liceu din aceste județe sunt invitați începând cu data de 4 martie să se înscrie cu lucrări pe tema reciclării – „2040. În România încă se mai aruncă plastic la gunoi. Un erou/o eroină decide să ia soarta plasticului în propriile mâini”. 

Concursul presupune desenarea unei povești într-un șablon de benzi desenate, care se descarcă de pe site-ul oficial ASAP România, din pagina dedicată.  Povestea trebuie gândită și desenată de elevi și apoi înscrisă în concurs de către un profesor din școala la care învață fiecare elev, până pe 4 aprilie 2024. Câștigătorii concursului vor fi anunțați pe 19 aprilie, după etapa de jurizare.

Biciclete pentru elevii câștigători

Benzile desenate vor fi evaluate de un juriu format din experți în benzi desenate: Anna Júlia Benczédi, ilustratoare și creatoare de benzi desenate din Cluj-Napoca, ale cărei lucrări au trecut granițele țării și au fost publicate în antologii în Polonia, Ungaria și Serbia, Ligia Soare, cofondatoare și coorganizatoare a Festivalului Animest, și Adrian Barbu, scenarist și autor de benzi desenate, ilustrator de cărți, cofondator și coordonator al Comics Club Cluj.

Lucrările vor fi jurizate pe categorii (școli gimnaziale / licee), pe baza următoarelor criterii: respectarea temei de concurs, creativitatea autorului și aspectul vizual al desenului.

Premiile acestei ediții BANDA ASAP sunt 8 biciclete! Câte 4 pentru fiecare județ, 2 pentru elevii de gimnaziu și 2 pentru cei de liceu. Școlile elevilor câștigători vor primi fiecare câte o tablă interactivă. Pentru profesorii îndrumători ai copiilor și adolescenților premianți, organizatorii concursului oferă un curs de dezvoltare personală, respectiv de consiliere vocațională.  

„Puterea exemplului, prin care comunități întregi ajung să se implice, și puterea grupului, care lucrează pentru un scop comun, sunt fantastice. Asta mi-au confirmat cu tărie cele două ediții BANDA ASAP de până acum. Aștept cu mare entuziasm să văd ce idei și povești vor exprima grafic elevii din Sibiu și Neamț, dar și la ce stiluri de desen vor apela să-și construiască eroii reciclării. Spor la imaginat!”, a menționat Ligia Soare, cofondatoare și coorganizatoare Animest.

„BANDA ASAP e unul dintre proiectele noastre importante, cu care ne dorim să ajungem la cât mai mulți adolescenți, asta pentru că le animă nu doar creativitatea, spiritul artistic sau imaginația, ci și curiozitatea pentru tema reciclării, trezind totodată în ei dorința de a găsi soluții pentru un mediu mai curat, prin acești eroi cărora le dau viață. Suntem entuziasmați de cât de frumos crește acest concurs și ne dorim să fie la fel de îndrăgit de tinerii din Neamț și Sibiu, așa cum a fost de participanții edițiilor anterioare”, a precizat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

Scopul concursului BANDA ASAP este de a crește nivelul de informare și de conștientizare cu privire la colectarea separată și reciclare, dezvoltarea spiritului ecologic al elevilor și responsabilizarea lor, prin implicarea activă într-o competiție pozitivă și constructivă.

Toate detaliile despre procesul de înscriere, desfășurarea concursului, criteriile de jurizare și premii sunt disponibile în regulamentul BANDA ASAP – aici.

Kit-ul pentru Săptămâna Verde, actualizat

În plus, pentru și mai multe idei de activități la clasă, ASAP România vine în întâmpinarea profesorilor din întreaga țară cu kit-ul digital pentru Săptămâna Verde, actualizat. Acesta conține un ghid de reciclare, planșe de activități și o fișă cu instrucțiuni de utilizare. Față de kit-ul din 2023, acesta include jocuri noi, precum: „ASAP pe Culori”, „Diagrama Economia Circulară” sau „ASAP Șerpi și Scări”.

Kit-ul, care include și versiunea acestuia lansată în 2023, este disponibil pentru descărcare pe site-ul ASAP, astfel că oricine poate avea acces la el.

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.