Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

James Pătrășcu mai are un an în față până la Examenul de capacitate, dar deja își cunoaște perspectivele. Nu este un adolescent debusolat care nu știe ce vrea să urmeze și care acționează în funcție de deciziile părinților. Din contră, consecvența sa în ceea ce privește domeniul informaticii, unul în care vrea să se perfecționeze pentru ca până la 30 de ani să aibă propriul business, se menține.

Prezența la Maratonul Internațional Sibiu a devenit o prioritate în timpul său liber în perioada martie – iunie. Când avea 5 ani, a alergat pentru prima dată la maraton cu mama sa de mână. De atunci se apleacă asupra unor cauze nobile. James a strâns în 2021 suma de 21000 lei pentru un holter EKG pentru Spitalul de Pediatrie. În 2020 a alergat tot pentru Fundația Polisano și a reușit să strângă 15000 lei, cea mai mare sumă strânsă în acel an la Maratonul Internațional Sibiu, un an care a pus întreaga lume la grea încercare.

Să-l cunoaștem!

 

 

James, cum te găsesc la momentul prezent?

Sunt bine, mulțumesc! Într-o mare măsură sunt ocupat cu școala, cu antrenamentele de atletism, cursurile de percuție, dansuri, frontend developer și meditațiile. Rămân cu puțin timp liber pentru recreere.

 

Cum arată sufletul unui școlar care are un examen în față anul acesta?

Cum voi avea examenul abia în următorul an, îmi este dificil să zic de pe acum. Recunosc însă că uneori am deja emoții.

 

Care sunt planurile tale legate de ce vei dori să urmezi?

Îmi doresc să mă îndrept spre profilul matematică – informatică. E cel care mi se potrivește cel mai bine.

 

Poate e prea devreme, dar mă întreb dacă deja ai o idee privitoare la viitorul tău, la cariera ta?

Îmi doresc ca viitoarea mea carieră să fie în domeniul informaticii. Mai îmi propun ca până la 30 de ani să pun pe picioare o afacere, să îmi îndeplinesc visul în antreprenoriat.

 

 

Are un elev responsabilități și priorități?

Un elev are responsabilitatea de a învăța la toate materiile. Îndatoririle unui elev sunt multe, toate specificate într-un statut. Prioritatea mea însă devin materiile din care voi da examenul, iar pe plan personal este socializarea cu prietenii și activitățile extra, cum ar fi strângerea de fonduri pentru diferite cauze. Consider că trebuie găsită o balanță în ele.

 

Și dacă nu aveai priorități, ți le-ai făcut odată cu obiectivele propuse și pe care vrei să le atingi odată cu alergarea la maratoane?

Prezența la Maratonul Internațional Sibiu a devenit o prioritate în timpul meu liber în perioada martie – iunie, lunile în care se strâng fondurile pentru cauzele înscrise. În „extrasezon” strâng bani prin platforma Galantom. Chiar acum în ianuarie mi-am donat ziua de naștere de 14 ani Asociației „Drag de bine”, care ajută copiii din mediile rurale din județul Sibiu să aibă o șansă mai bună la o creștere frumoasă. Cu ajutorul prietenilor, dar și a necunoscuților, am reușit să strâng suma de 6100 lei în 3 săptămâni. E fantastic ce se poate realiza din dorința de a dărui bine!

La vârsta aceasta încep să îmi dau tot mai bine seama ce impact pozitiv pot aduce aceste activități unei comunități și pentru aceasta le consider priorități.

 

Singur sau alături de mama ta te dedici cazurilor sociale sau de mediu din comunitatea voastră. Cum a început această poveste?

Mereu alături de mama. Ea are rețeaua de oameni care o susțin de ani buni, a mea abia acum începe să prindă contur.

Povestea a început în 2015, când am alergat prima dată cu mama de mână. Aveam 5 ani și mama a fost abordată de prietena ei, Anca și așa a decis să sprijine un proiect al grădiniței la care eram înscris. A fost ceva nou pentru amândoi. Mama și-a dorit apoi să continuăm și pentru a-mi da o altă perspectivă asupra vieții. Ea este o dăruitoare.

 

La câte maratoane ai participat până acum?

Am participat la 9 ediții ale Maratonului Internațional Sibiu. Pe 25 mai 2024 voi participa la a 10-a ediție în calitate de alergător și fundraiser.

 

 

Ce sume reușești să strângi, James? Pentru cine lupți și depui efort?

Când am început în 2005 am strâns cea mai mică sumă, peste 3000 lei, până și-a dat mama seama că e mai eficient să apelezi la rețelele de socializare. Cea mai mare sumă a fost pentru Fundația Polisano  în 2021, când s-a strâns suma de peste 21000 lei pentru un holter EKG pentru Spitalul de Pediatrie. În 2020 am alergat tot pentru Fundația Polisano și am reușit să strângem 15000 lei, cea mai mare sumă strânsă în acel an la Maratonul Internațional Sibiu, un an care a pus întreaga lume la grea încercare.

Pe parcursul anilor am alergat de două ori pentru grădinița mea, Grădinița „Elefănțelul Curios” din Sibiu pentru curtea grădiniței și sprijinirea dezvoltării sustenabile la preșcolari, pentru Asociația Baby Care din Sibiu pentru achiziționarea de incubatoare, pentru Asociația Funky Citizens pentru Constituția adaptată copiilor, pentru Asociația MagiCamp în a trimite în tabără copii cu afecțiuni oncologice, pentru Asociația SUS INIMA pentru primul centru de suport din Sibiu pentru cei afectați de cancer și, anul trecut, pentru Asociația Capital Cultural care, prin cauza Semn că însemni și-a dorit  – și a reușit tare frumos – să organizeze întâlniri de grup între adolescenți și specialiști, dar și între părinți și specialiști, cu teme specifice nevoilor lor.

 

Ce simte un băiat de vârsta ta știind că, prin exemplul propriu, împrăștie binele?

Se simte bine să știi că prin ceea ce faci răspândești binele. Când am început, mama nu s-a gândit că se va ajunge aici, ca la un stil de viață. Acum, la 14 ani, înțeleg și eu tot mai bine ce impact pot să aibă acțiunile de genul și participarea la Maratonul Internațional Sibiu, strângerea de fonduri prin acest eveniment sau cu ajutorul altor platforme, a ajuns să se simtă ca una dintre cele mai mari realizări.

 

Ai avut, oare, colegi sau prieteni care s-au lăsat impulsionați și stimulați de tine și te-au urmat? 

N-am avut vreun prieten sau coleg care să alerge ca și fundraiser pentru sume mari de bani deoarece este muncă multă, ca un job part time, zilnic. La vârsta aceasta este foarte greu fără părinți să strângi sume mari. Eu unul, sincer, nu reușeam fără ajutorul mamei, fără sprijinul oamenilor care o cunosc. Le mulțumesc pentru aceasta.

 

Ce simți în momentele în care reușești să îți atingi targetul propus? Ce părere au profesorii?

Când ating suma propusă, când îmi depășesc targetul, mă simt bine că pot astfel ajuta. E un sentiment aparte. Profesorii sunt surprinși că mă implic ca și fundraiser și mă felicită.

Zilele de maraton sunt ca o sărbătoare în orașul nostru, când avem posibilitatea să ne bucurăm unii de alții dăruind celor în nevoie practicând sport. E o experiență aparte să alergi cot la cot cu profesorii tăi.

 

Și totuși, pentru tine James, care este cea mai importantă persoană care emite păreri despre acțiunile tale?

Mama a fost cea care m-a introdus în această lume a fundraising-ului și mă bucur că a ales așa. Ea este persoana care mă susține cel mai mult.

 

 

Ești acel băiat care simți că trece copilăria pe lângă el având în vedere activitățile pe care le întreprinzi?

Da, zilele zboară, dar nu stau să mă gândesc prea mult la asta. Iau lucrurile așa cum vin. Pentru a putea participa la atâtea activități, e nevoie de un compromis. Să vedem cum va fi în clasa a 8-a.. Sunt totuși optimist că mă voi descurca.

 

 

Să ne amintim prima dată când ne-am spus că ,,Am ajuns la capătul puterilor!”. Unde eram, ce vârstă aveam, ce persoane aveam în jur, care era lucrul care ne încerca? 

Mi-am dat seama că acel moment este unul definitoriu pentru fiecare dintre noi, pentru că atunci înțelegem exact puterea/lipsa puterii din noi și ce reușește să ne pătrundă până la os. 

 

Întrebări

Faptul că până în ,,momentul zero” am putut (sau am crezut că putem) face față la orice, ar fi bine să trezească întrebări puternice: Cum ne-am comportat și ce am realizat de nu a trebuit să spunem că ,,nu mai pot”? 

Cum de am fost mai flexibili și mai pricepuți să navigăm în apele acelea cu provocări?
Cea mai bună întrebare iese în față: De ce am reușit să trecem peste? 

Uitându-ne atent la aceste momente, realizăm cum funcționăm, ce ne afectează și care sunt lucrurile din jurul nostru pe care le putem influența și schimba în bine. 

În aceste momente îmi caut răspunsurile atunci când încerc să fac lucrurile grele, să mut munții din fața mea, să dau răspunsul ce îmi rezolvă tot sistemul de ecuații. Partea mea logică îmi spune că dacă mă uit atent suficient de mult timp, voi găsi o formulă a făuririi soluțiilor pe care o voi putea folosi pentru toate situațiile mele. 

 

 

Frământări

Îmi propun să mă uit foarte atent la momentele în care am învățat să spun ,,am cedat/mă dau bătut/nu mai duc”. 

Care a fost motivul pentru care am ales să renunț la ținta mea? Oare în acel moment am deschis ușa spre calea posibilei renunțări în viitoare acțiuni? Am văzut că e simplu și să renunți?

Sau poate am auzit expresia la cei mai mari ca mine și mi-am dorit să epatez și să pronunț și eu cu obidă că nici eu nu mai pot? 

Ori am devenit frustrat cu limita de timp impusă de lume pentru a termina ceva și nu mi-am putut vedea de procesul de învățare ce mi-era natural? Ce am simțit când mi-am spus prima dată că nu mai pot? Relaxare, curiozitate, frică, dezamăgire? 

Clar am simțit detensionare când am rostit că nu pot înțelege cum funcționează funcțiile de gradul 2 la matematică, am găsit relaxare și bucurie în a-mi pronunța și primi trăirea! Ce am învățat din asta însă?

 

Ce să fac pentru a fi mai pregătit să înfrunt situațiile grele în viitor?

Am decis să renunț în trecut, de fiecare dată din alt set de motive și mi-am simplificat, pe moment cel puțin, toată viața. Însă am găsit în aceste abandonări și lecții de comportament viitor. Mediul în care lucrez la proiectul meu și oamenii din jur mă pot influența decisiv de mult – fie că e potrivit să am multe persoane în jur sau niciuna sau că vreau să stau într-o cameră mică sau în aer liber – sunt responsabil să schimb mediul și să văd ce se schimbă în mine în bine.

Apoi, trebuie să-mi dau timp suficient să devin curios: unde va străluci reușita mea? 

Am trecut prin drumuri ce erau sortite abandonului dinainte de a porni pe ele și mi-au apărut în cale drumuri ce m-au condus ele pe mine la bun sfârșit fără să depun eforturi. Se întâmplă să mă despart de sforțări fie când realizez că obiectivul meu este nefondat, ori când trebuie să mă transform prea mult (renunțând la autenticitatea mea) pentru a avea succes. 

 

 

Ce rămâne

Când tragem linie, este foarte important să nu renunțăm sub nicio formă la oportunitatea de a ne îmbunătăți. Să renunțăm la rigiditatea față de noi, să grăbim întrebările care pot accelera acțiunea, să ne străduim mereu să respectăm termenele limită. 

Să căutăm mereu acele medii cu oameni care arată direcția cea bună sau care îți arată o oglindă sinceră, bună, curată, ce te ajută să te măsori cu adevărat. 

„Cea mai mare pierdere de timp este intarzierea si așteptarea, care depind de viitor. Lăsăm prezentul, pe care îl avem în puterea noastră, și așteptăm cu nerăbdare ceea ce depinde de șansă și, astfel, renunțăm la o certitudine pentru o incertitudine.” Seneca

 

 

După două ediții BANDA ASAP desfășurate în 2023, prin care elevii din București, Brașov, Constanța și Iași au reprezentat prin sute de lucrări eroul reciclării, programul ASAP România, în parteneriat cu Animest, continuă concursul de benzi desenate în județele Sibiu și Neamț! Astfel, elevii de gimnaziu și de liceu din aceste județe sunt invitați începând cu data de 4 martie să se înscrie cu lucrări pe tema reciclării – „2040. În România încă se mai aruncă plastic la gunoi. Un erou/o eroină decide să ia soarta plasticului în propriile mâini”. 

 

Concursul presupune desenarea unei povești într-un șablon de benzi desenate, care se descarcă de pe site-ul oficial ASAP România, din pagina dedicată.  Povestea trebuie gândită și desenată de elevi și apoi înscrisă în concurs de către un profesor din școala la care învață fiecare elev, până pe 4 aprilie 2024. Câștigătorii concursului vor fi anunțați pe 19 aprilie, după etapa de jurizare.

 

Biciclete pentru elevii câștigători

Benzile desenate vor fi evaluate de un juriu format din experți în benzi desenate: Anna Júlia Benczédi, ilustratoare și creatoare de benzi desenate din Cluj-Napoca, ale cărei lucrări au trecut granițele țării și au fost publicate în antologii în Polonia, Ungaria și Serbia, Ligia Soare, cofondatoare și coorganizatoare a Festivalului Animest, și Adrian Barbu, scenarist și autor de benzi desenate, ilustrator de cărți, cofondator și coordonator al Comics Club Cluj.

Lucrările vor fi jurizate pe categorii (școli gimnaziale / licee), pe baza următoarelor criterii: respectarea temei de concurs, creativitatea autorului și aspectul vizual al desenului.

 

Premiile acestei ediții BANDA ASAP sunt 8 biciclete! Câte 4 pentru fiecare județ, 2 pentru elevii de gimnaziu și 2 pentru cei de liceu. Școlile elevilor câștigători vor primi fiecare câte o tablă interactivă. Pentru profesorii îndrumători ai copiilor și adolescenților premianți, organizatorii concursului oferă un curs de dezvoltare personală, respectiv de consiliere vocațională.  

 

„Puterea exemplului, prin care comunități întregi ajung să se implice, și puterea grupului, care lucrează pentru un scop comun, sunt fantastice. Asta mi-au confirmat cu tărie cele două ediții BANDA ASAP de până acum. Aștept cu mare entuziasm să văd ce idei și povești vor exprima grafic elevii din Sibiu și Neamț, dar și la ce stiluri de desen vor apela să-și construiască eroii reciclării. Spor la imaginat!”, a menționat Ligia Soare, cofondatoare și coorganizatoare Animest.

 

„BANDA ASAP e unul dintre proiectele noastre importante, cu care ne dorim să ajungem la cât mai mulți adolescenți, asta pentru că le animă nu doar creativitatea, spiritul artistic sau imaginația, ci și curiozitatea pentru tema reciclării, trezind totodată în ei dorința de a găsi soluții pentru un mediu mai curat, prin acești eroi cărora le dau viață. Suntem entuziasmați de cât de frumos crește acest concurs și ne dorim să fie la fel de îndrăgit de tinerii din Neamț și Sibiu, așa cum a fost de participanții edițiilor anterioare”, a precizat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

 

Scopul concursului BANDA ASAP este de a crește nivelul de informare și de conștientizare cu privire la colectarea separată și reciclare, dezvoltarea spiritului ecologic al elevilor și responsabilizarea lor, prin implicarea activă într-o competiție pozitivă și constructivă.

Toate detaliile despre procesul de înscriere, desfășurarea concursului, criteriile de jurizare și premii sunt disponibile în regulamentul BANDA ASAP – aici.

 

Kit-ul pentru Săptămâna Verde, actualizat

În plus, pentru și mai multe idei de activități la clasă, ASAP România vine în întâmpinarea profesorilor din întreaga țară cu kit-ul digital pentru Săptămâna Verde, actualizat. Acesta conține un ghid de reciclare, planșe de activități și o fișă cu instrucțiuni de utilizare. Față de kit-ul din 2023, acesta include jocuri noi, precum: „ASAP pe Culori”, „Diagrama Economia Circulară” sau „ASAP Șerpi și Scări”.

Kit-ul, care include și versiunea acestuia lansată în 2023, este disponibil pentru descărcare pe site-ul ASAP, astfel că oricine poate avea acces la el.

 

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

 

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.

 

 

Când bunicul a văzut-o azi pe Anna, la ieșirea din curtea școlii, inima lui s-a strâns. Micuța era amărâtă tare și suspina.

-Bunicule, eu sunt aici! Dă-mi să-ți șterg lacrimile! Pot să ajut, draga bunicului?

-Of, bunicule, ce pot să fac? Mie îmi ies lucrurile pe jumătate: nici șpagatul nu mi-e drept, nici roata nu îmi iese perfectă la gimnastică, și nici la alergare nu sunt printre fruntași…

Bine, doamna îmi spune mereu că mai bun coechipier decât mine nu cunoaște…. Însă mă uit în jur și mă amărăsc: fetelor tare bine le iese! Și roata, și șpagatul, și alergarea de viteză, de rezistență, și săritura în lungime… Oare, oare eu nu sunt bună????

Bunicul a tras aer în piept și a început să se gândească la o poveste. Una tare potrivită. Strângea mâna mică în mâna lui caldă și se străduia să dea putere prin atingere.

Când a simțit că Anna s-a liniștit, a început să povestească binișor:

 

 

Demult, o femeie avea doua vase maaaari pe care le atârna de cele două capete ale unui băț și le căra apoi pe umeri.

Unul dintre vase era absolut perfect și tot timpul aducea întreaga cantitate de apă acasă .

Celălalt vas avea o crăpătură și la sfârșitul lungului drum ce ducea de la izvor până în tinda casei femeii aducea doar jumătate din cantitatea de apă.

 Timp de doi ani asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas și jumătate de apa. Bietului vas crăpat îi era atât de rușine de imperfecțiunea sa și se simțea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca pentru care fusese menit!

 Într-o bună zi, ulciorul cel trist i-a vorbit femeii, lângă izvor:

– Nu mă simt bine pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă! Oare sunt bun de ceva?

 

 

Femeia din poveste a zâmbit și i-a spus:

– Dar oare ai observat că pe partea ta de drum sunt flori și pe cealaltă nu? Asta pentru că am transformat imperfecțiunea ta într-un avantaj și am plantat semințe de flori pe partea ta de potecă! În fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. Culeg mereu aceste flori și decorez casa cu ele. Ba le și dăruiesc și îi bucur pe alții! Dacă nu ai fi fost așa, n-ar mai exista aceste frumuseți, nu crezi? 

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

 

– Oh, bunicule, ce frumos ai povestit…parcă este așa, puțin, despre mine….

Bunicul zâmbește cald:

-Fiecare dintre noi avem atuuri și limite. Cel mai important lucru este să ne cunoaștem limitele și să le transformăm în avantaje!

Inima ta caldă și puterea de a-i susține pe toți te transformă într-un coleg ce știe să îi încurajeze fantastic pe ceilalți! Tu vezi ce pot colegii tăi și ai puterea să le spui că fac foarte bine și să îi ajuți să fie din ce în ce mai buni!

Apa hrănitoare a sufletului bun se revarsă peste ei și îi înflorește, pur și simplu! Ai idee ce recunoscători îți sunt toți?

 

Toți trecătorii pot să vadă că Anna zâmbește cu tot chipul. Și doar inima bunicului răsuflă ușurată, în timp ce ochii bunicului mângâie fruntea nepoatei liniștite.

 

  • În perioada 10 – 20 martie 2024, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu și Cezar Verlan, se va afla în Republica Perú în cadrul primului său turneu în America de Sud.
  • Corul Madrigal va concerta la Lima și Cusco, dar și la Machupicchu (Aguas Calientes), localitatea cea mai apropiată de situl istoric incas Machu Picchu.
  • Concertul de la Machupicchu va fi urmat de o filmare în „orașul pierdut al incașilor” – cetatea sacră Machu Picchu.
  • Corul Madrigal va cânta la Ambasada României la Lima și la Congresul Republicii Perú și, totodată, va lansa noul proiect discografic „Imnurile naționale ale țărilor din America de Sud”.

 

 

La invitația Ambasadei României în Republica Perú și cu sprijinul Ministerului Culturii și al Institutului Cultural Român, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu și Cezar Verlan, va susține un turneu cu 7 evenimente în Republica Perú.

Turneul marchează celebrarea a 85 de ani de relații diplomatice româno – peruane, precum și preluarea de către Ambasada României la Lima a președinției Festivalului Francofoniei Perú 2024.

 

„Turneul în Perú al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, simbol și adevărat ambasador al culturii românești în lume, cu cei 61 de ani de activitate și mii de concerte pe cele mai renumite scene internaționale, ne umple de bucurie și mândrie. Va fi darul artistic pe care România îl oferă publicului din Perú pentru aniversarea a 85 de ani de relații diplomatice și exprimarea deplină a prieteniei și respectului între aceste două mari națiuni. Mulțumim Ministerului Culturii și Institutului Cultural Român pentru finanțarea acestui proiect cultural ambițios și pentru colaborarea impecabilă cu ambasada noastră!” – a declarat Excelența Sa Camelia Ion-Radu, ambasadoarea României în Republica Perú, Ecuador și Bolivia

 

Corul Madrigal va susține cinci concerte și recitaluri la Ambasada României și în Congresul Republicii Perú, precum și în catedrale și teatre din Lima – capitala peruană și cel mai mare oraș al țării, în Cusco – fosta capitală a Imperiului Inca, dar și la Machupicchu (Aguas Calientes), orașul de la baza citadelei incase Machu Picchu.

 

„Seria de concerte organizate în Perú cu sprijinul Institutului Cultural Român nu este doar un simplu eveniment cultural, ci o dovadă a angajamentului diplomației românești în promovarea valorilor noastre culturale în întreaga lume, oferind publicului peruan posibilitatea să se conecteze cu muzica și cultura românească într-un mod unic și profund, celebrând frumusețea și diversitatea tradiției muzicale românești.” – a declarat Liviu Jicman, Președintele Institutului Cultural Român

 

Cu ocazia turneului, Corul Madrigal va cânta în unul dintre cele mai frumoase și enigmatice locuri străvechi din lume, aflat în patrimoniul UNESCO – orașul-templu incas Machu Picchu. În munții Anzi, la peste 2.400 de metri deasupra Văii Sacre, Corul Madrigal va filma al doilea episod al proiectului „Muzică contemporană românească în spații antice universale” : „Machu Picchu – Suita corală din Țara Oașului”, având la bază lucrarea semnată de compozitorul român Dariu Pop.

Primul episod al seriei, „Sarmizegetusa Regia – Flăcări și roți” a fost lansat de Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie 2024, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului. Videoclipul a fost filmat în situl dacic Sarmizegetusa Regia, având ca fundal sonor piesa lui Corneliu Cezar, interpretată de ansamblu.

 

În cadrul programului său de diplomație culturală, Corul Madrigal va lansa cu prilejul acestui turneu și materialul discografic „Imnurile naționale ale țărilor din America de Sud”. Produsul conține cele mai recente înregistrări ale Corului Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu și Cezar Verlan – imnurile oficiale ale statelor de pe continentul sud-american, pe CD-uri produse la cele mai înalte standarde tehnice.

 

Turneul Corului Madrigal în Perú reprezintă o premieră pentru ansamblu, care se va afla în America de Sud pentru prima dată, de la înființarea sa, în anul 1963.

Muzica Corului Madrigal nu este însă o necunoscută pentru America de Sud, în special pentru mișcarea corală de pe continent. În anul 1983, maestrul Marin Constantin, fondatorul Madrigalului, a fost invitat să predea studenților din mai multe țări sud-americane cursuri de perfecționare corală la Conservatorul din Ibagué (Tolima), în Columbia. În urma succesului acestora, „Tratatul de dirijat coral”, semnat de Marin Constantin și având ca suport interpretări ale Corului Madrigal, a fost imprimat pe discuri în limba spaniolă și a fost popularizat pe întregul continent sud-american. De altfel, după prima colaborare cu specialiștii din Columbia, lui Marin Constantin i-a fost acordat titlul de profesor și Director onorific al Conservatorului din regiunea Tolima, Columbia.

 

corul

 

CORUL MADRIGAL

Înființat în anul 1963 de către legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925–2011), Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a devenit un reper al vieții muzicale și diplomației culturale naționale și internaționale. Este definit prin sonoritatea sa specifică, tehnica non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. Repertoriul său este îndreptat către renaștere, muzica preclasică și clasică, romantism, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. Prezența scenică și componența ansamblului au fost în permanență rafinate, astfel încât performanța sa a ajuns să fie comparată de critici cu „o vioară Stradivarius în mâna lui Paganini”.

În noiembrie 2016, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Națiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace și Securitate.

Pe 1 martie 2023, la Palatul Parlamentului, Senatul României a inaugurat oficial „Galeriile Madrigal – Marin Constantin”, un spațiu dedicat, care găzduiește evenimente culturale și expoziții temporare și permanente ale Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de renumitul dirijor Ion Marin. Programul, care reunește în prezent 2.020 de coruri și aproape 70.000 de copii din țară și diaspora, a fost oficializat la nivel guvernamental în 2014, devenind o nouă Direcție a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Atunci când te identifici cu ceea ce faci, nimic nu ți se pare o corvoadă. Din contră, te implici din ce în ce mai multe proiecte și te reinventezi pentru copiii erei noastre. Diploma din liceu o recomanda să fie învățător-educatoare, dar cum ambiția este aliatul fiecărui învingător, profesoara Liliana Olărașu a ales să se înscrie la facultatea de matematică. Singura din clasa sa de la acea vreme, iar de atunci au trecut mai bine de trei decenii de când joaca cu numerele se întâmplă zilnic, matematica devenind un limbaj universal.

Opțiunea de a fi profesor, în special din sfera științelor, este cam la finalul listei de profesii pe care tinerii și le doresc, dar profesoara este un bun reper pentru societate. Îi pasă, este implicată în multe proiecte, ticluiește altele noi. O motivează elevii care, la rândul lor, au înțeles că profesoara Liliana a îmbrățișat o altă abordare a predării matematicii. O face jucându-se cu cărțile de joc, ba Minecraft. Să o cunoaștem!

 

 

Vă găsesc la momentul prezent printre fișe de lucru, scriind poezii sau cântând în interiorul unuia dintre cele două coruri din care faceți parte?

…Câte un pic din fiecare și multe altele…

Tocmai am terminat de corectat cele 60 de lucrări de la Simularea Evaluării Naționale.

La fișe lucrez, atât pentru clasele mele cât și în cadrul programului DataMathLab inițiat de Fundația Aspire Teachers, un proiect care a început în 2021, fiind „primul program din România care dă viață matematicii prin știința datelor și probleme în contexte autentice” și își propune transformarea practicii profesorilor de matematică de gimnaziu astfel încât să producă impact la clasă.

Weekend-ul trecut am fost la Bacău, unde am susținut, împreună cu o colegă, un atelier pentru profesorii de matematică și științe în cadrul Forumului MERITO Moldova: „Întoarcerea la De Ce în era digitalizării”, despre strategii de intensificare a învățării de bază și a celei profunde la orele de științe.

Pe 18 ianuarie am participat la o cafenea MERITO, un webinar pentru profesori unde am discutat despre motivarea elevilor spre învățare. Pentru toate aceste evenimente mă pregătesc citind cărți de pedagogie, de preferat, cât mai recente, experimentez la clasă, văd ce merge cel mai bine, adaptez,  reflectez, și apoi dau mai departe.

Poezii, mai mult le citesc, sau descopăr poezie în jurul meu și mai răspund în versuri la câte un mesaj, unor persoane dragi.

De cântat, mai mult prin casă și duminica, atunci când ajung (astăzi a fost  să fie) în corul bisericii, care sună foarte bine, pentru că  am  norocul să cânt alături de artiști profesioniști. Din păcate corul Camerata, al profesorilor, a cam tăcut odată cu pandemia. Am avut totuși un concert de colinde înainte Crăciun, care a fost tare frumos.

Vinerea, după orele de curs, mă văd cu copiii de la Clubul IMPACT36 CreActorii, un club de inițiativă comunitară, unde inițiem și implementăm proiecte de service learning, după ce facem o analiză de identificare a problemelor din comunitate. Programul național educațional IMPACT (Implicare, Motivare, Acțiune, Comunitate, Tineri ) este un model de educație care utilizează două abordări importante: educația prin serviciul în folosul comunității și educația prin aventură și este inițiat de Fundația Noi Orizonturi.

 

Cine ar fi zis că un om care este îmbrăcat cu atât de mult talent este profesor de matematică? Ați iubit dintotdeauna numerele și le-ați socotit mereu?

E cam mult spus „îmbrăcat cu talent”, dar recunosc că simt și mă atrage tot ceea ce este frumos în artă și în muzică în mod special (am fost o cântăcioasă de când mă știu). Despre cifre, nu-mi amintesc să fi avut vreun aha în copilăria mică, știu doar că la matematică înțelegeam ușor, mă descurcam destul de bine și nu-mi era clar de ce unora li se pare greu. Ce pot să spun, este că primele mele opțiuni pentru o profesie s-au conturat odată cu școala. În clasa a V-a mă gândeam că mi-ar plăcea să devin profesoară de limba română, evident datorită profesoarei mele care era foarte elegantă, blândă și sensibilă. Apoi, prin clasa a VII-a m-am îndrăgostit de profesoara de chimie, (venise altă profesoară la limba română) și mă visam profă de chimie. S-a schimbat și profesoara de chimie și cum diriginta mea era de limba engleză și îmi era foarte dragă, mă gândeam că n-ar fi rău să fiu profesoară de limba engleză. Trebuie să recunosc că am avut și o constantă în toată această diversitate : voiam să fiu profesoară (nu de matematică, încă).

Pe de altă parte simțeam că și acasă începe să fie o preocupare în ceea ce privește liceul la care urma să merg. Părinții mei erau oameni simpli, dar foarte isteți: mama mea era muncitoare la o fabrică de mătase, iar tata era ceferist. Tata citea foarte mult, tot ce prindea și știa valoarea cărților pentru că, de fiecare dată, când lua salariul, cumpăra o sacoșă de cărți și fiecăruia: celor patru copii și mamei câte o ciocolată ROM. Astfel noi aveam o bibliotecă acasă, cu cărți bune pe care le și citeam. De câte ori găsea copii la scara blocului, tata îi lua la întrebări din toate domeniile, insistând pe literatură: le recita versuri și le cerea autorul sau întrebări de genul : „Cine a scris poezia Lidice?”, sau de matematică: „25 , dar 52 ? ” ,de ajunseserăm să ni se spună în cartier, că suntem de-ai lui „Cultivatu’ ”, asta și pentru că eram cu toții foarte buni la școală și se mândrea mult cu noi. Pentru mama era o bucurie să meargă la ședințele cu părinții, pentru că primea doar laude și i se făcea inima cât un bostan de fericire. Am avut o copilărie frumoasă alături de cei trei frați, unul cu șase ani mai mare și ceilalți doi mai mici, cu trei, respectiv patru ani. Nu ni se părea neobișnuit că locuiam toți șase într-un apartament cu două camere, la etajul 4, care atunci mi se părea foarte mare.

Pentru că mama avea un frate intelectual (cu o poveste impresionantă vis-à-vis de regimul comunist), a cărui soție era educatoare s-au sfătuit că o meserie foarte potrivită pentru o fată ar fi de educatoare/învățătoare și că ar fi bine să merg la Liceul Pedagogic , dacă tot mă descurcam așa de bine la școală. A fost cea mai înțeleaptă decizie, pentru că am avut norocul să-mi placă foarte mult. La Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași am avut o baterie de profesori extraordinari, adevărate modele pentru viitorii dascăli, cărora le sunt recunoscătoare.

Cum am ales să mă îndrept către matematică?…Fratele meu mai mare era student la Politehnică și traseul meu părea firesc că va trebui să urmez și eu o facultate.

Am decis să merg la Facultatea de matematică, și din comoditate, pentru că la admitere se dădeau trei examene, dar toate de matematică: algebra, analiză matematică și geometrie și nu mai trebuia să mă mai pregătesc și la altă disciplină.

 

 

Dacă ar fi să mă luați de mână și să mă conduceți spre omul căruia îi mulțumiți pentru că v-a insuflat iubirea pentru această materie, care ar fi acela?

Dincolo de aparenta comoditate a examenului de admitere am făcut această alegere grație doamnei profesoare de matematică din liceu, Veronica Barnea care avea talentul de a explica atât de bine, încât înțelegea oricine, atât lecțiile  de matematică superioară, și mai ales pe cele de metodică. De multe ori o regăsesc în modul în care explic eu însămi la clasă.

Când am anunțat-o ce vreau să urmez, știind că examenele sunt foarte grele, mi-a spus ceva care m-a surprins : „noi vă pregătim să fiți buni învățători”, dar în același timp mi-a dat încredere că merită să încerc, dacă simt asta. Am fost singura din liceu, din generația mea care a mers în acel an la universitate, nu pentru că nu ar mai fi putut și alții, dar în acel moment colegii mei au ales să fie buni învățători. Pentru că am avut o medie foarte bună, care îmi permitea să obțin un post în oraș, am ales să fiu și învățătoare și studentă în același timp, și bine am făcut. A fost ucenicia perfectă.

De asemeni sunt foarte recunoscătoare bunului meu învățător din clasele a doua și a treia, domul Stoica Gheorghe, care a fost un model de dascăl, o bucurie pentru copii, cu el învățai cu drag.

 

Cum sună povestea frumoasei escapade academice?

Doamna Rodica Măcăreanu, distinsa noastră dirigintă din liceu, profesor de limba și literatura română, dar mai ales un om extraordinar, ne spunea „voi veți merge la ȘCOALĂ, nu la serviciu, să nu uitați asta”. La 1 septembrie 2023 s-au împlinit 40 de ani de când merg, cu drag, la ȘCOALĂ, la aceeași școală de 40 de ani.

În prima zi de școală, ca învățător, mă îndreptam spre școala la care fusesem repartizată la care știam cu aproximație cum să ajung pentru că era o școală nouă, cu un an vechime. Pe drum am văzut în fața mea trei doamne care mergeau în aceeași direcție și una dintre ele mi se părea că seamănă cu diriginta mea din gimnaziu- profesoara de engleză. Era chiar ea și după ce ne-am îmbrățișat am realizat că mergem în același loc pentru că ea era director la acea școală. Mi s-a părut din nou că sunt extrem de norocoasă.

La doi ani după ce am terminat facultatea am avut, șansa de a prinde un post de profesor de matematică la aceeași școală. Când am avut oportunitatea de a trece pe catedra de profesor, a fost o luptă cu mine însămi pentru a face asta, pentru că îmi plăcea foarte mult să fiu învățător. Am fost învățător 7 ani. Ulterior mi-am dat seama că am făcut cea mai bună alegere, cu atât mai mult cu cât am devenit profesor și diriginte elevilor cărora le fusesem învățător. A fost o trecere lină și era la fel de frumos.

 

Școala românească se confruntă cu un deficit de cadre didactice, în special în zona științelor. De ce oare? Care este accepțiunea dumneavoastră?

Este adevărat, astăzi, opțiunea de a fi profesor, în special din sfera științelor, este cam la finalul listei de profesii pe care tinerii și le doresc. Să fie din cauza banilor, a percepției sociale a profesorului , a dificultății și stresului ?… Nu prea știu să vă răspund. N-ar strica niște studii în rândul studenților pe această temă.

Știu că dacă ești pasionat de ceea ce faci, poți să surmontezi toate aceste aparente neajunsuri.

 

Ce are un profesor de matematică și nu au alți profesori?

Un profesor de matematică are șansa de a-și cunoaște mai bine elevii, pentru că are mai multe ore pe săptămână la aceeași clasă și dacă mai este și un profesor care urmărește ce fac elevii săi, nu doar îi supraveghează, cu siguranță și elevul va simți că este văzut și va crește.

Un profesor de matematică mai are presiunea examenelor, care cer multe ore de pregătire suplimentară.

Și ca să nu mă fac că nu înțeleg întrebarea, adevărul e că profesorii de matematică sunt creativi, comunică, au simțul umorului, sunt pasionați de ceea ce fac, sunt generoși și dornici de perfecționare.

 

 

Nu căutați să adunați diplome în palmaresul dumneavoastră, poate doar, cândva, calificări de perfecționare. Totuși, ați obținut un titlu în 2022 și ați fost aplaudată la scenă deschisă. V-a responsabilizat și mai mult?

Am fost surprinsă când am aflat vestea că voi fi printre cei 12 profesori MERITO, pentru că nu mă simțeam atât de specială, ca să merit așa o onoare. Atunci m-am gândit la elevii mei, la cât de important este și pentru ei să fie văzuți.

A fost o emoție specială, pe care nu am mai experimentat-o, care a venit la pachet cu bucurie, dar și cu responsabilitatea de a mă perfecționa, de a citi mai mult, de a face lucrurile din ce în ce mai bine, de a folosi oportunitățile care mi se oferă, fără nicio presiune, pentru că așa aleg eu să fac.

Îmi amintesc cu drag de mesajul meu către profesori, care mi-a trecut atunci prin cap și în care cred cu adevărat: Refresh, Update and Share!

 

Există de acasă presiune de note mari, așa cum ați mai menționat. Cum reușiți să îi scăpați pe elevi de această presiune măcar la școală?

Până acum presiunea notelor mari era generată de procentele care cântăreau la examen, acum parcă e și mai mare din cauza burselor.

Mesajul meu către elevi și părinții lor este că învățarea este o activitate grea, care presupune muncă, că este firesc să greșim și să învățăm din greșeli, că notele sunt pe măsura implicării și a efortului lor.

 

Ce valori doriți să sădiți mereu în inima elevilor dumneavoastră? Cu ce convingeri doriți să plece în viață?

Îi provoc pe elevii mei să fie curioși, dornici să descopere și să înțeleagă lumea din jurul lor și să fie deschiși la idei noi.

De asemeni îmi doresc să fie onești, să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor și să respecte valorile morale și etice. Promovez învățarea și practicarea empatiei și a respectului față de cei din jur, compasiunea și toleranța.

Le creez contexte de învățare în care să gândească creativ și critic, să-și pună întrebări,  ca să își dezvolte abilități de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor în mod independent și inovator.

Și nu în ultimul rând , mi-aș dori ca elevii mei când termină gimnaziul, deja să știe să-și răspundă la întrebarea: „Ce mă pasionează cu adevărat?”, de aceea îi încurajez să exploreze domeniile de care sunt interesați, cu perseverență și rezistență în fața dificultăților, și să nu renunțe niciodată la visurile lor și să viseze cât mai înalt.

 

Cine ar fi zic că matematica se poate îmbina atât de armonios cu româna? Ce înseamnă concret L.I.R.A?

Proiectul L.I.R.A. (lecturez, înțeleg, rezolv, aplic), este o programă a unui opțional integrat (limba română și matematică), pe care am realizat-o împreună cu un coleg de limba română. Decriptarea acronimului L.I.R.A. dezvăluie obiectivele de dezvoltare a competențelor de literație, necesare rezolvării problemelor, pe care ni le-am propus, prin abordarea unor probleme de matematică îmbrăcate în texte cu conținut din viața reală, dar care pot fi abordate și din perspectivă literară.

 

Ce proiecte ticluiți pe viitor?

Îmi doresc să fiu sănătoasă, să-mi păstrez energia de a face toate câte le doresc: să petrec timp de calitate cu familia mea frumoasă, să citesc, să mă implic eficient în viața școlii, să le fiu de folos elevilor mei și să-mi fac timp pentru proiectele dragi mie: din Fundația Noi Orizonturi, Organizația Aspire Teachers și Proiectul Merito.

 

Bună dimineața, mame dragi!

Stați puțin. Doar puțin!

Așezați-vă.

Sunt câteva cuvinte aici, despre voi. Despre ceea ce sunteți, despre ceea ce faceți. Despre legătura dintre voi și fiii și fiicele voastre.

Bună dimineața, mamă!

 

 

„Nu există nicio modalitate prin care să fii o mamă perfectă, dar există un milion de moduri prin care poți fi o mamă bună.” — autor Jill Churchill

 

Adevărul acesta strălucește ca o lumină blândă în universul maternității. Fiecare mamă își aduce propriul dar unic în viața copilului său, îmbrățișând imperfecțiunea și navigând cu înțelepciune prin provocările și bucuriile vieții de mamă. În fiecare gest de dragoste, în fiecare încurajare și în fiecare moment de răbdare, se întrezăresc contururile acestei adevărate frumuseți ce clădește viață. În această diversitate de experiențe și abordări, se naște esența pură a mamei, a ceea ce are autentic și plin de iubire.

 

„Mama este un verb. Este ceva ce faci. Nu doar cine ești.” — autor Cheryl Lacey Donovan

 

Mama este un verb. Este ceva ce faci. Nu doar cine ești. Cât adevăr!

Mama este o simfonie de gesturi, îmbrățișări și râsete. Este o artă a sacrificiului și a iubirii necondiționate, o artă ce palpită în fiecare zi în inima ta. Este trezirea devreme dimineața pentru a pregăti micul dejun cu dragoste sau a șterge lacrimile de pe obrajii copilului tău. Este sărbătorirea fiecărui triumf mic și sprijinul în fiecare eșec. Este povestea care se scrie în fiecare moment petrecut împreună. Mama este o prezență caldă și constantă, un far luminos care îndrumă pe cei dragi pe drumul vieții.

 

 

,,A fi mamă înseamnă a descoperi în tine puteri nebănuite și a afla frici despre care NU știai că pot exista”– autor Linda Wooten

 

Rolul de mamă presupune o călătorie plină de surprize și provocări, unde fiecare zi aduce cu sine o nouă lecție și o nouă emoție. În fiecare râs al copilului tău, simți o bucurie copleșitoare, iar în fiecare suspin, o durere profundă. Ești stâlpul lor de susținere, dar și alinarea lor în clipele grele. În esența ta de mamă, se ascunde o forță incredibilă și o iubire nemărginită, mereu gata să protejeze și să îndrume.

 

„Sun-o pe mama ta. Spune-i ca o iubești. Ține minte, ești singura persoană care știe cum sună inima ei din interior.” -autor Rachel Wolchin

 

În lumina strălucitoare a acestei dimineți, aerul e încărcat de promisiunea unei zile noi binecuvântate. Într-o lume plină de agitație, un simplu gest de iubire poate lumina inimile încărcate de dor. Așa că, înainte de a porni în vâltoarea zilei, nu uita să o suni pe mama ta!

Sun-o! Spune-i cât de mult o iubești.

 

 

Într-o lume plină de zgomot, vocea ta poate fi linia de plutire pentru sufletul ei. Nu uita! Nu uita niciodată că ești singura persoană care știe cu adevărat cum sună inima ei pe interior.

Bună dimineața, mamă!

Cum îți transformi competitorul în partener de afaceri?

Ai auzit adesea că experiența este cel mai bun profesor, dar cum ar fi dacă ai putea să înveți direct de la cineva care a traversat deja labirintul antreprenoriatului și a ieșit victorios?

 

Pe 14 martie 2024, la Fab Lab, vei avea această șansă unică. La evenimentul „Seara Antreprenorilor”, organizat de JCI Iași, vei cunoaște povestea de succes a lui Dumitru Rășcanu, fondatorul Apisrom, și vei avea șansa să interacționezi direct cu Dumitru pentru a găsi răspunsuri la provocările cu care te confrunți în prezent în propria ta afacere.

 

Dumitru Rășcanu, fondatorul Apisrom, este un exemplu strălucit de succes antreprenorial în industria de procesare a mierii și cerii de albine. Începând de la zero, Dumitru a construit un business care a generat o cifră de afaceri impresionantă de peste 9 milioane de euro. În cei 18 ani de activitate, Apisrom a crescut spectaculos, având acum peste 38 de angajați și extinzându-și afacerea în 15 țări unde exportă produsele sale.

Participarea sa la emisiunea „Imperiul Leilor” a culminat cu obținerea unui parteneriat valoros cu o mare investitoare – fondatoarea Musette, Cristina Bâtlan – consolidând și mai mult prezența Apisrom pe piața internațională. Povestea sa este o mărturie a perseverenței, inovației și a viziunii antreprenoriale.

Această sesiune interactivă va fi inima evenimentului, o ocazie de neprețuit de a pune întrebări specifice și de a primi sfaturi personalizate de la un lider de succes în industria de procesare a mierii și cerii de albine.

Imaginează-ți că ești față în față cu Dumitru, și ai posibilitatea să-i împărtăștești provocările, incertitudinile sau ideile pe care le ai despre afacerea ta și să primești îndrumări concrete, bazate pe experiența sa vastă.

Într-o lume a afacerilor unde competiția este mai intensă ca niciodată, ideea de a transforma un competitor într-un partener de afaceri poate părea nu doar provocatoare, dar și contraintuitivă.

Totuși, aceasta este esența inovației în antreprenoriat – să vezi dincolo de rivalitatea aparentă și să descoperi oportunități de colaborare avantajoasă pentru ambele părți.

Iar tu, indiferent dacă ești la început de drum în lumea antreprenoriatului sau ai deja o afacere consolidată, ai acum oportunitatea unică de a învăța cum să faci acest lucru de la unul dintre cei mai inovatori lideri ai industriei de procesare a mierii și cerii de albine, Dumitru Rășcanu!

JCI Iași te invită pe data de 14 martie 2024, începând cu ora 18:00, la Fab Lab, la un eveniment care promite să fie mai mult decât o simplă întâlnire de networking: „Seara Antreprenorilor”. Aici, Dumitru Rășcanu, fondatorul Apisrom, va împărtăși din experiența sa vastă, începând cu prima zi în afaceri,  în care emiterea unei facturi reprezenta o provocare, până la dezvoltarea de strategii inovatoare care l-au propulsat în fruntea sectorului său. Imaginează-ți o seară în care gustul dulce al mierii și aroma distinctă a berii craft deschid calea spre discuții sincere despre cum să navighezi prin provocările antreprenoriatului.

Este o oportunitate rară de a învăța direct de la cineva care a reușit să transforme competiția în colaborare, să atingă și să depășească pragul primului milion în cifra de afaceri și să inoveze constant într-o piață competitivă.

 

Transformarea competiției în colaborare

Primul pas în transformarea unui competitor în partener de afaceri este să recunoști valoarea pe care o poate aduce această colaborare. Dumitru va discuta despre cum să identifici interesele comune și să construiești o relație bazată pe încredere și beneficii reciproce. Această abordare nu doar că deschide noi oportunități de creștere, dar consolidează și un ecosistem de afaceri mai robust și mai inovator.

 

Implicarea totală în afacerea proprie

 A te implica 200% în afacerea ta înseamnă mai mult decât a munci neîncetat; înseamnă să fii profund conectat cu viziunea, valorile și obiectivele tale. Dumitru va sublinia importanța de a menține un echilibru sănătos între viața profesională și cea personală, și cum acest echilibru poate influența pozitiv performanța afacerii.

 

Strategii eficiente pentru creștere

 Vei învăța strategii eficiente pentru a depăși barierele de creștere și pentru a atinge cifre impresionante în afacerea ta. Fie că este vorba despre atingerea primului milion în cifra de afaceri sau despre inovarea prin aplicarea principiilor strategiilor Blue Ocean,, Dumitru îți va oferi insight-uri prețioase care te vor ajuta să te diferențiezi pe piață.

 

Extinderea pe piața europeană

Expansiunea pe piața europeană reprezintă un pas major pentru orice afacere. Vei afla cum să navighezi prin complexitățile acestei extinderi, cum să construiești relații solide în industrii competitive și cum să îți valorifici produsul sau serviciul într-un context multicultural și economic divers.

 

Rolul crucial al mentoratului și tehnologiei

În plus, Dumitru va vorbi despre importanța de a avea un mentor și cum tehnologia poate juca un rol crucial în optimizarea și creșterea afacerii tale. De asemenea, vei învăța cum să menții o echipă unită și motivată, chiar și în fața provocărilor.

„Seara Antreprenorilor” nu este doar o platformă pentru a asculta o poveste de succes; este un spațiu unde fiecare participant poate învăța, se poate inspira și poate interacționa cu alți antreprenori și profesioniști. Este o oportunitate unică de a vedea cum obstacolele, atât de des întâlnite în lumea afacerilor, pot fi transformate în trepte către succes.

Locurile sunt limitate, așa că îți recomandăm să îți confirmi participarea cât mai curând posibil.

Nu rata această șansă de a te conecta cu lideri ai industriei, de a te inspira din experiențele lor și de a învăța strategii concrete care să te ajute să îți transformi viziunea în realitate!

Te așteptăm cu nerăbdare la Fab Lab pentru a gusta împreună mierea succesului și pentru a descoperi împreună cum fiecare provocare poate fi transformată într-o oportunitate.

Pentru mai multe informații și înscrieri, vezi link-ul: https://seara-antreprenorilor-1.jciiasi.ro

 

 

Pictura este una dintre cele mai vechi forme de exprimare artistică și este apreciată pentru capacitatea sa de a comunica idei, emoții și perspective într-un mod unic și subiectiv. Aceasta implică crearea de imagini și compoziții vizuale prin aplicarea diferitelor medii și tehnici artistice pe o suprafață, cum ar fi pânza, hârtia, lemnul sau alte suporturi.

 

 

Vasile Mureșan Murivale prezintă A(live), o expoziție sugestivă, interesantă, care surprinde multă diversitate în perioada 26 februarie – 8 martie 2024, la Galeria Căminul Artei, strada Biserica Enei numărul 16, București . A(live), sau Viață după viață este o expoziție pe care trebuie să o vedeți personal. Programul de vizitare până în 8 martie este cuprins între orele 11 și 19, zilnic. În data de 2 martie, prezent la expoziția maestrului Murivale a fost și tenorul baritonal George Dragomir, care prin vocea sa puternică, frumos timbrată a încântat audiența, atrăgând în galerie persoanele care se aflau în trecere în zonă. Maestrul George Dragomir a interpretat numeroase arii din opere precum Rigoletto, Turandot, Il Barbiere di Siviglia, Carmen, Xerxes etc, însă a abordat și o lucrare muzicală destinată vocii de mezzo-soprană, echivalent cu vocea de contratenor, întrucât acesta a cântat mult în această postură în perioada liceală, fiind un veritabil contratenor. Există o bogată istorie a picturii și artei vizuale în România, cu numeroși artiști talentați care au contribuit la dezvoltarea și promovarea artei românești în țară și în străinătate. Unul din marii artiști care a contribuit cu multe expoziții și lucrări este maestrul Mureșan Vasile Murivale. Murivale este un pictor român contemporan cunoscut pentru lucrările sale de artă vizuală. El este recunoscut în special pentru stilul său distinctiv, care combină elemente ale realității cu elemente abstracte și simbolice. Lucrările sale au fost expuse în numeroase galerii din România și din străinătate, iar el a primit recunoaștere și apreciere pentru contribuția sa la arta contemporană românească. Murivale explorează adesea teme precum natura umană, identitatea și condiția umană în lucrările sale, folosind tehnici variate și abordări creative. El este unul dintre artiștii contemporani români care au reușit să atragă atenția atât în țară, cât și în afara granițelor sale, prin lucrări care îmbină tradiția cu inovația în arta vizuală. Da, este important să iubim și să sprijinim oamenii de cultură și să apreciem contribuția lor la societate.

 

 

Arta și cultura sunt fundamentale pentru dezvoltarea unei societăți vibrante și înțelepte. Oamenii de cultură, precum artiștii, scriitorii, muzicienii și alți creatori, ne oferă perspective unice asupra lumii și ne încurajează să gândim critic, să ne întrebăm și să explorăm. Prin sprijinirea artei și a oamenilor de cultură, putem contribui la promovarea diversității culturale, la păstrarea și transmiterea tradițiilor, precum și la încurajarea inovației și creativității. Există multe moduri în care putem sprijini arta și cultura, de la participarea la evenimente culturale și achiziționarea de lucrări de artă, până la susținerea instituțiilor culturale și promovarea dialogului intercultural. Prin aprecierea și sprijinirea oamenilor de cultură și a artei, putem contribui la îmbogățirea vieții noastre personale și la construirea unei societăți mai bogate și mai incluzive.

Rareș Radu – manager artistic

 

Hristos, Inima Sfintei Scripturi

A treia necesitate atunci când citim Scriptura este aceea ca ea să fie hristo-centrică. Dacă suntem în acord cu conferința moscovită din 1976, care decretează că „scriptura constituie un tot-unitar”, unde vom găsi întregimea și coerența ei? În persoana lui Hristos. El este firul unificator ce trece prin întreaga Biblie, de la prima până la ultima propoziție. Iisus se întâlnește cu noi la fiecare pagină. Toate se leagă datorită lui. „În el, toate se țin la un loc” (Col. 1:16).

Majoritatea studiilor scripturistice de către comentatorii vestici contemporani au adoptat o abordare analitică, spărgând fiecare carte în ceea ce pare a fi sursele originale. Legăturile sunt astfel aduse la lumină, ceea ce face ca Biblia să fie redusă la o serie de unități izolate. A existat o reacție recentă împotriva acestui curent, fiindcă mulți critici ai Bibliei din Apus și-au afierosit mare parte din atenția lor către modul în care aceste unități primare au ajuns să fie legate laolaltă. Această abordare este cu siguranță primită cu bucurie de către Ortodoxie. Este important să vedem unitatea scripturii, precum și diversitatea ei, sfârșitul ce îmbrățișează întregul, și, de asemenea, începuturile împrăștiate. Ortodoxia preferă, în general, o abordare „sintetică” mai degrabă decât una analitică a hermeneuticii, văzând Biblia mai degrabă ca un tot unitar integrat, unde Hristos este pretutindeni, ca legătură unificatoare.

Precum am văzut, este exact efectul citirii Sripturii în contextul cultului Bisericii. Căci lecturile din ziua Buneivestiri și a Sfintei Sâmbete ne clarifică faptul că pretutindeni în Vechiul Testament sunt diferite indicatoare și pietre topografice ce indică taina lui Hristos și a mamei Sale, Maria. Interpretând Vechiul Testament în lumina celui Nou, și a Noului în lumina celui Vechi, așa cum ne încurajează lecturile Bisericii, descoperim cum întreaga Scriptură își găsește punctul de convergență în Mântuitorul.

Ortodoxia face uz extensiv de această metodă „tipologică” de interpretare, în timp ce semnele, simbolurile lucrărilor Mântuitorului pot fi detectate  în scrierile Vechiului Testament. De exemplu, Melchisedec, regele-preot al Salemului care a oferit pâine și vin lui Avraam (Facere 14:18), este și el recomandat drept un „tip” al lui Hristos nu doar de către Părinți, cât și de către însuși Noul Testament (Evrei 5:6; 7:1-19). Piatra ce a izvorât apă în pustia Sinaiului (Ieșire 17:6, Numeri 30:7-11) este, de asemenea, un simbol al lui Hristos ( 1 Cor. 10:4). Tipologia explică alegerea acestor lecturi, nu numai în cazul Sfintei Sâmbete, ci prin toată cea de-a doua jumătate a  Postului Mare. De ce sunt lecturile din facere din săptămâna a VI-a dominate de figura lui Iosif? De ce citim din Cartea lui Iov în Săptămâna Luminată? Fiindcă Iosif și Iov, amândoi au suferit în mod inocent și au prevestit suferința mântuitoare a lui Hristos pe Cruce.

Putem descoperi multe alte corespondențe între Vechiul și Noul Testament uzitând concordanțele biblice. De multe ori, cel mai bun comentariu este o simplă concordanță, sau o ediție a Bibliei cu adnotări bine alese. Toate se leagă, precum zice și Părintele Alexandru Schmemann, „creștinul este cel ce, oriunde s-ar uita, găsește pe Hristos și se bucură de El”. Acest lucru este profund adevărat mai ales în cazul creștinului biblic: oriunde s-ar uita, la fiecare pagină, găsește pe Hristos.

 

Biblia ca experiență personală

Conform Sfântului Marcu Ascetul (sec. V-VI), „ cel ce este smerit în gândurile sale și antrenat în lucrul duhovnicesc, când citește Sfintele Scripturi, va pune în aplicare totul asupra sa, și nu a aproapelui său”. În cercetarea noastră scripturistică trebuie să fim cu băgare de seamă pentru o aplicare personală. Întrebarea noastră nu este simplă: „Ce înseamnă”, ci „ Ce înseamnă pentru mine?”. Precum spune și Sfântul Tihon „Însuși Hristos vorbește cu tine”. Scriptura este un dialog direct și intim cu Mântuitorul – Hristos se adresează mie, și inima mea îi răspunde. Acesta este cel de-al patrulea criteriu al citirii Bibliei.

Voi vedea toate narațiile din Scriptură ca parte a propriei mele povești. Descrierea căderii lui Adam este deopotrivă și o poveste a propriei mele experiențe. Cine este Adam? Numele său înseamnă „om”, „bărbat”: eu sunt Adam. Mie mi se adresează Dumnezeu când spune „Adame, unde ești?” (Gen. 3:9). De multe ori ne întrebăm „Unde este Dumnezeu?” , dar adevărata întrebare este cea pe care Dumnezeu o pune lui Adam și fiecăruia dintre noi: „Unde ești tu?”.

Cine este Cain, ucigașul fratelui său? Sunt eu însumi; întrebarea provocatoare a lui Dumnezeu („ Unde este Abel, fratele tău” – Facere 4,9), se adresează lui Cain cel dinlăuntrul fiecăruia dintre noi. Calea către Dumnezeu stă în iubire pentru oameni și nu există nici o altă cale. Neglijarea fratelui sau a surorii mele duce la înlocuirea imaginii lui Dumnezeu cu semnul lui Cain, căci, prin aceasta, îmi resping propria mea umanitate esențială. Același sens îl au toate serviciile din Postul Mare, și mai ales Canonul Sfântului Andrei Criteanul: „Eu sunt omul căzut între tâlhari”, zicem (Luca 10:30); „eu sunt fiul Tău cel tânăr, cel ce și-a risipit averea pe care mi-ai dat-o… iar acum sunt înfometat și însetoșat” (Luca 15:11-14). „Cine sunt oile, cine sunt caprele? Întrebau părinții pustiei Egiptului (Mat. 25:31-46). „ Oile sunt cei cunoscuți de Dumnezeu”, răspundeau ei, ”iar caprele, sunt eu”.

Trei sunt pașii ce trebuie urmați în lecturarea Scripturii. În primul rând, reflectăm că ceea ce avem înscris în Scriptură reprezintă istoria sacră: istoria lumii de la crearea sa, istoria poporului ales de Dumnezeu, istoria lui Dumnezeu Însuși întrupat în Palestina, istoria „lucrărilor minunate” (Fapte 2:11) de după Cincizecime. Nu trebuie să uităm că ceea ce găsim în Biblie nu este o ideologie, nici o teorie filosofică, ci o credință istorică.

În al doilea rând, observăm particularitatea și specificitatea acestei istorii sacre. În Biblie îl găsim pe Dumnezeu intervenind la vreme cuvenită și în anumite locuri, intrând în dialog cu persoane umane în mod individual. Vedem chemarea distinctă a lui Dumnezeu adresată diferitelor persoane: lui Avraam, Moise și David, Rebecăi și lui Rut, lui Isaia și profeților. Vedem venirea în trup a lui Dumnezeu, într-un anumit colț al lumii, la un moment dat și dintr-o anume mamă. Acest eveniment nu trebuie să ne fie pricină de scandal, ci de binecuvântare: dragostea divină este universală în scopul ei, dar mereu personală în expresie.

Acest sens al specificității Bibliei este un element vital în gândirea scripturistică ortodoxă. Dacă într-adevăr iubești Biblia, vei iubi și genealogiile și detaliile legate de datări cronologice și geografice. Cel mai ușor mod de a aduce la viață studiul Scripturii este a merge într-un pelerinaj în Țara Sfântă, căci vei păși pe unde a călcat Hristos, vei merge aproape de Marea Moartă, vei urca muntele ispitirii, vei vedea și vei simți, probabil, pustia,  la fel cum a simțit-o Mântuitorul în cele patruzeci de zile de singurătate. Vei bea din fântâna unde Iisus a vorbit cu samariteanca. Vei naviga apele Mării Galileii, unde vei avea răgaz să sesizezi liniștea apelor. Vei păși în noapte în Grădina din Ghetsimani și vei sta în întuneric dedesuptul acelor măslini antici și vei vedea în vale luminile orașului. Gustă din plin aceste caracteristici ale peisajului istoric și ia cu tine înapoi experiența aceea în lecturile tale zilnice din Scriptură.

Mai avem apoi un ultim pas: după retrăirea istoriei biblice în toate particularitățile sale, le vom aplica în mod direct asupra noastră. Ne vom spune nouă: „acestea nu sunt doar locuri distante, evenimente ale trecutului îndepărtat. Ele aparțin întâlnirii mele cu Domnul. Acele povești mă includ și pe mine”.

Trădarea, de exemplu, este parte a poveștii personale a fiecăruia. Nu am fost, oare, toți trădați de cineva la un anumit punct în această viață, și nu am cunoscut toți ce înseamnă să fii trădat? Iar acele amintiri nu au lăsat răni vii și adânci în sufletul nostru? De aceea, lecturarea trădării lui Iisus de către Sfântul Petru și restaurarea sa de după înviere, ne face să ne vedem pe fiecare dintre noi drept un actant al acelei povești. Imaginându-ne ce au simțit atât Petru cât și Hristos la acel moment imediat după trădarea, ne împropriem sentimentele lor. Eu sunt pentru, în situația trădării, dar pot fi, de asemenea, și Hristos? Reflectând astfel, văzând cum Mântuitorul înviat cu o dragoste lipsită întru totul de sentimentalisme, restaurează relația cu Petru, văzând cum Petru, pe de altă parte, a avut curajul și smerenia de a primi această restaurare, ne întrebăm: Cât de mult mă asemăn lui Hristos ca să iert pe cei ce m-au trădat? Și, după propriul meu act de trădare, sunt eu capabil să accept iertarea celorlalți, sunt eu capabil să mă iert pe mine însumi?

Să luăm alt exemplu, cel al femeii păcătoase, care a golit vasul cu mir pe picioarele lui Hristos (Luca 7:36-50) și pe care unii o identifică drept Sfânta Maria Magdalena, deși nu aceasta este interpretarea ortodoxă de bază. Pot eu să mă văd asemenea ei? Pot eu să mă fac părtaș al generozității ei, în spontaneitate și dragoste impulsivă? ”Păcatele ei, deși multe, sunt iertate, căci mult a iubit”. Sau sunt eu, oare, calculat, rău, timid, ținându-mă pe mine în lesă, niciodată dorind să mă afierosesc întru totul unui lucru, fie el bun sau rău? Precum spuneau și Părinții Pustiei, „mai bine cineva care a păcătuit, dacă el știe că a păcătuit și se pocăiește, ca o persoană ce nu a greșit și se consideră pe sine drept”.

O astfel de abordare personală înseamnă citirea Bibliei nu în mod detașat, asemenea unor observatori obiectivi, ci absorbind informația, luând aminte la fapte. Biblia nu este doar o lucrare de literatură, sau o colecție de documente istorice, deși poate fi abordată și la acest nivel. Ea este, mai mult decât toate, o carte sfântă, ce se adresează celor credincioși, ce trebuie citită în dragoste și credință. Nu vom profita întru totul de citirea Evangheliilor dacă nu ne vom face părtași de dragostea lui Hristos. „Inima vorbește către inimă”: pătrund în adevărul viu al Scripturii numai când inima mea răspunde cu dragoste la inima lui Dumnezeu.

Citirea Scripturii într-o astfel de manieră – în ascultare, ca membru al Bisericii, găsindu-l pe Hristos pretutindeni, văzând totul ca parte a experienței personale –  vom simți ceva din puterea și tămăduirea ce se regăsesc în Biblie. Deși întotdeauna pe calea explorării biblice, ne vom găsi abia la începuturi. Suntem asemenea cuiva ce vrea să exploreze un ocean fără de margini cu o barcă micuță. Dar, indiferent de cât de mare este acea aventură, noi o putem începe astăzi, la acest ceas, în acest moment.

La cel mai înalt moment al crizei sale duhovnicești, luptându-se cu sine singur, în grădină, Sfântul Augustin a auzit vocea unui copil ce striga: „Ridică-te și citește, ridică-te și citește”. Și-a luat de jos Biblia și a citit; și ceea ce a citit a schimbat cu totul viața sa. Să facem și noi asemenea: să ne ridicăm și să citim.

„Cuvântul tău este făclie picioarelor mele și lumina cărărilor mele” ( Ps. 118:105)

 

Cum citim Sfânta Scriptură? – Partea I
Cum citim Sfânta Scriptură? – partea a II-a

 

„Sistemul Perfect”, o adaptare teatrală după piesa Sistemul Ribadier, a avut premiera în luna noiembrie a anului trecut.

Piesa de teatru „Sistemul Perfect„, o poveste remarcabilă cu o distribuție de excepție, a cucerit inimile publicului încă de la prima punere în scenă. Publicul spectator este invitat într-o călătorie emoționantă, amuzantă, învăluită în mister și plină de umor.

Monica Davidescu, Aurelian Temișan, Silviu Biriș, Ovidiu Cuncea,  Kira Hagi și Cosmin Vîjeu/Vasile Revnic transformă scena teatrului într-un univers fascinant și aduc la viață personaje complexe, fiecare contribuind la crearea unei povești captivante și plină de învățăminte.

Publicul a fost captivat de prestația excepțională a distribuției și de povestea provocatoare a „Sistemului Perfect”. Aclamată pentru regie și interpretare, piesa a stârnit un val de emoții și a fost clasificată de cei mai critici dintre spectatori, o comedie de nota 10.

„Sistemul Perfect” este  o adaptare teatrală după piesa Sistemul Ribadier. Comedia savuroasă în trei acte de Georges Feydeau și Maurice Hennequin, a fost interpretată pentru prima dată în noiembrie 1892. Tema principală o reprezintă stratagema unui soț de a scăpa din casa conjugală, hipnotizându-și soția.

Regretatul artist și regizor Ion Caramitru și-a dorit să regizeze această piesă și ca o coincidență, un alt regizor cu rădăcini aromâne, Toma Enache a pus în scenă piesa autorului, Georges Feydeau. Toma Enache este actor, poet, jurnalist și un regizor extrem de apreciat în România. De-a lungul carierei sale a regizat numeroase piese de teatru și trei filme printre care și „Nu sunt faimos dar sunt aromân”, primul film artistic din istorie vorbit în aromână.

Georges Feydeau (1862 – 1921) a fost un dramaturg francez din perioada numită La Belle Époque, cunoscut pentru farsele și vodevilurile sale. După moartea sa în 1921, piesele sale au suferit de ani de uitare, până când interesul pentru ele a reînviat în anii 1940. Le Système Ribadier a fost repus în scenă în 1963 într-o producție regizată de Jacques François . Revista online „Les Archives du Spectacle” a consemnat că până acum la Paris și alte orașe ale Franței, s-au jucat 15 producții diferite ale piesei, inclusiv o producție din 2007 la Théâtre Montparnasse, care a fost filmată pentru televiziune și alte zeci de adaptări în toată lumea.

Cu un amalgam de emoții, o distribuție de excepție și o regie de geniu, piesa „Sistemul Perfect” rămâne una dintre cele mai remarcabile piese de teatru ale momentului, aducând laolaltă talent, umor și provocări filosofice într-un mod captivant și memorabil.

 

Piesa de teatru „Sistemul Perfect” se va juca pe data de 11 martie la Galați ( Casa de Cultură a Sindicatelor); 26 martie la Călărași (Centrul Județean de Cultură Călărași ) și vineri, 29 martie, începând cu ora 19:30 în București la Palatul National al Copiilor. Bilete pe: iabilet.ro, bilet.ro, ticketnet.ro, ticketstore.ro și la casele de bilete.

 

Dansul a venit odată cu intrarea la școală, iar de atunci scena îi este viață tinerei artiste Daiana Jelescu. Fiecare întâlnire cu podiumul îi trezește vibrație pe întreg corpul. Nu totul se învârte în jurul culorii roz, a tutuurilor și a momentelor frumoase, mai ales că și-a fructificat pasiunea în paralel cu activitățile școlare. În schimb, provocările care i s-au arătat de-a lungul carierei au întărit-o și au construit omul cu un psihic puternic de azi. Forța pe care și-a luat-o de-a lungul anilor petrecuți în școala de dans o transmite, în egală măsură cu blândețe, elevilor săi din cadrul Royal Dance Academy.

Această academie de dans este un vis materializat. Când era mică, Daiana a aruncat un gând către Univers, iar Universul i-a dat mai mult decât se aștepta. Școala sa se adresează și copiilor atipici. În 2016 a înființat un program de terapie prin balet care se apleacă celor speciali și sunt în jur de 10 beneficiari. Să o cunoaștem mai bine!

 

 

Încotro se îndreaptă Daiana Jelescu atunci când vorbim despre cariera profesională?

Am foarte multe planuri pe care îmi doresc să le duc la îndeplinire. În ceea ce privește cariera mea, pot spune că de câțiva ani buni, sunt într-o continuă ascensiune și asta mă bucură!

 

Te încadrezi în tiparul fetițelor care au urmărit la TV spectacole de balet și au început să-l practice de la vârsta de 4 ani?

Sunt destul de aproape de acest tipar, doar că eu am început baletul la vârsta de 7 ani. Nu-mi amintesc cu exactitate care era viziunea despre balet înainte de a începe să-l practic, dar pot spune, că viața de artist, este foarte diferită de ceea ce se vede din afară.

 

Prin ce momente frumoase trece o elevă a unei școli de balet?

Sunt multe momente frumoase! Spectacolele și fiecare întâlnire cu scena, care trezește în tine emoții noi, turnee, repetiții reușite, timpul petrecut alături de echipa ta. La final îți dai seama că ai o colecție impresionantă de amintiri frumoase din școala de balet.

 

 

Dar cea mai mare provocare care ar fi?

Sunt multe provocări în acest domeniu și ai nevoie de un psihic foarte puternic pentru a le depăși, fără să-ți pierzi entuziasmul. Aceasta este, de fapt, adevărata provocare.

Ai putea crede că baletul îți pune la încercare doar forța fizică, dar e mai mult decât atât. Îți încearcă psihicul, valorile, emoțiile și afli întotdeauna lucruri noi despre tine.

Drumul spre succes în această profesie este foarte anevoios, dar la finalul călătoriei știi cine ești cu adevărat.

 

Îți amintești de prima reprezentație? Mărturisește-ne emoțiile care te-au îmbrățișat la acea vreme!

Îmi amintesc cu drag de primele mele spectacole. Aveam emoții pozitive. Îmi doream să fiu pe scenă, îmi plăcea mult și mă simțeam în elementul meu. Îmi plăcea tot ceea ce se petrecea în cadrul unui spectacol și eram atentă și la detalii tehnice. Nu știam atunci despre regia coregrafică, specializare pe care am studiat-o mai târziu, dar știam că îmi doresc să organizez și eu spectacole, atunci când voi fi mare.

 

Care este cel mai dificil lucru pentru o balerină?

Cum spuneam și mai sus, sunt multe provocări. În ceea ce mă privește pe mine și pe alții ca mine, care am plecat de mici de acasă, pentru a face performanță în dans, cred că acesta este în topul sacrificiilor – să te desprinzi de familie, de părinți la o vârstă atât de fragedă (10-11 ani) și să te muți într-un oraș nou. Pe undeva este și un sentiment plăcut, să-ți iei viața în propriile mâini de mic și să-ți consolidezi relația cu tine însuți, care mai târziu te va ajuta cu siguranță, în toate aspectele vieții.

 

Au fost și momente în care ai spus: Nu mai pot!?

Sincer, nu. Am avut momentele mele de slăbiciune și momente în care m-am simțit depășită de situație, dar întotdeauna am avut direcția trasată clar și știam cu precizie unde îmi doresc să ajung, așa că oricât de anevoios era drumul, mă încărcam cu ambiție.

Tocmai asta m-a ajutat, faptul că am o voință de fier și nu mă demotivez ușor, în ciuda sensibilității pe care o am și o manifest. Găsesc mereu în mine resurse să o iau de la capăt.

 

 

Care sunt soluțiile Daianei pentru a depăși pasele urâte pe care le întâmpină?

Învăț să-mi păstrez calmul în orice situație și să-mi reamintesc mereu că nu există obstacol de nedepășit. Cred că suma a ceea ce noi numim probleme, este egală cu suma soluțiilor și în general, acestea din urmă, îmi vin în minte spontan, fără să mă gândesc foarte mult. Pot spune că sunt antrenată pentru asta pentru că face parte din fișa postului meu să găsesc mereu soluții la orice situație neprevăzută.

 

Când ai înființat Royal Dance Academy? Care e povestea din spate?

Royal Dance Academy este visul meu din copilărie. Din totdeauna am visat să predau balet și să am o școală a mea. Nu mi-am pus niciodată problema eșecului. Am știu că este doar o chestiune de timp până când acest vis se va materializa.

Toată copilăria le-am povestit celor din jur despre cum va fi școala mea de dans și mi-am conturat-o atât de frumos în minte, încât astăzi, mă emoționez de fiecare dată când vorbesc despre ea și despre proiectele noastre frumoase.

Am înființat-o în 2018, imediat după absolvirea Facultății, la 22 de ani și încă de la înființare, această școală s-a bucurat de un succes nesperat.

Predai diferite stiluri de dans în interiorul academiei pe care o conduci. Ai primit diferite titluri atât naționale, cât și internaționale. Care este cel mai important titlu obținut până acum?

Având un palmos atât de frumos, mi-e greu să clasific premiile. Și eu ca dansator și elevii pregătiți de mine am obținut numeroase premii în competiții internaționale cu grad de dificultate ridicat.

Am avut copii cu titlul de vicecampioni mondiali, în urma participării la Campionatul Mondial „World Dance Masters” din Croația.

De curând ne-am întors de la o competiție internațională, unde atât eu cât și cei mici, ne-am clasificat pe primele locuri ale podiumului.

Suntem mândri de fiecare succes și ne bucurăm pentru fiecare premiu obținut, dar cred că cea mai mare reușită a noastră este faptul că avem o echipă absolut superbă, alcătuită din membri de toate vârstele și reușim să facem performanță, într-un mediu armonios și frumos.

 

Ai și o clasă de terapie prin dans pentru persoanele cu dizabilități fizice și psihice. Cum a venit această idee?

Proiectul de terapie prin balet a luat naștere în anul 2016, pe vremea când eram studentă, la inițiativa doamnei Adriana Avram, președintele As. Down, Centrul Educațional Raluca, care era în căutare de o balerină pentru a-i preda câteva ore de balet fiicei sale, Raluca.

Drumurile noastre s-au intersectat și asta a fost una dintre cele mai frumoase și benefice întâmplări din viața mea. I-am cunoscut pe tineri, beneficiarii Asociației și m-am îndrăgostit iremediabil de ei. Sunt niște oameni extraordinar de iubitori și îți oferă toată afecțiunea de care dispun ei. Lumea lor e doar iubire și atât.

Școala mea de dans este una incluzivă și primim copilași atipici, care sunt tratați cu dragoste și mai ales, cu normalitate. Se simt acceptați și asta e ceea ce le lipsește în general.

De-a lungul timpului, pe lângă sindromul down, am antrenat copii și adulți cu sindrom Turner, sindrom Rasmussen, persoane nevăzătoare etc.

 

 

Când a prins contur ideea proiectului acesta?

A fost un proiect destul de spontan care s-a concretizat foarte repede. Nu pornisem la drum cu niciun fel de așteptări. Nu aveam niciun plan definit încă, fiindcă tocmai mi se deschisese în față o lume nouă pe care eram nerăbdătoare să o descopăr dar nu știam ce mă așteaptă.

La doar 6 luni de la primul antrenament cu tinerii cu sindrom Down, am avut primul spectacol pe scena Academiei de Muzică „Gh. Dima” și a fost un adevărat succes. Încă de la anunțarea proiectului, mass-media scria despre noi și toată lumea promova și încuraja această inițiativă.

 

Câți elevi beneficiază de această terapie și care este rolul ei?

Momentan, avem în jur de 10 beneficiari cu dizabilități. Terapia prin balet îi ajută atât din punct de vedere fizic- le întărește si conturează musculatură, dobândesc o postură corectă a spatelui, își dezvoltă mobilitatea, etc. Îi ajută de asemenea, din punct de vedere emoțional, pentru că-și pot manifesta corporal toate emoțiile da și social, pentru că pot interacționa cu oameni din diferite medii, pot dansa alături de dansatori tipici și pot simți că fac parte dintr-o echipă.

 

Care este scopul tău/motivația ta intrinsecă cu privire la acest proiect?

Așa cum am spus, proiectul acesta a venit ca o surpriză plăcută în viața mea și îmi hrănește sufletul de câțiva ani. Continui să fac asta pentru că îmi place mult munca cu ei, pentru că sunt o fire curioasă și ambițioasă și îmi doresc să descopăr cât mai mult și să vedem cât de departe putem să ajungem.

Mă împlinește foarte tare și simt, că las ceva bun în urma mea. Asta mi-am dorit întotdeauna, ca atunci când zilele mele se vor termina, să știu că am trecut prin viața asta făcând cărări pe care alții să pășească mai ușor.

 

 

Când era mic a jonglat cu diferite meserii în gândurile sale, dar s-a oprit la actorie. Cu o mamă medic, cu un tată inginer, Vladimir Purdel a ales să îmbrățișeze în viață o formă de artă. Încă îl încearcă emoțiile înainte de a presta pe veșnicele scânduri ale unei scene, dar le acceptă știind că ele vin doar să-i ofere căldură precum o haină pe care o îmbracă.

Nu avea o carte de identitate când a intrat prima oară într-o sală de spectacole. Nici nu era necesar să ceară voie. Natura întâmplărilor l-a dus acolo. Și culmea, fusese dragoste la prima vedere. Un an mai târziu a dat audiție pentru intrarea în trupa de teatru a liceului, pe numele ei TETA. Apoi, au urmat diverse festivaluri de amatori, în care a ajuns să obțină în echipă și premii. A gustat cu mai multă poftă după din tot ce oferă acest univers.

După 2 ani, cu frustrarea faptului ca mai toate festivalurile din vremea aia erau în limba engleză, Vladimir și-a dăruit toată creativitatea în festivalul Ideo Ideis. La scurt timp, a devenit cel mai mare festival de tineri din România. Cred cu tărie că odată cu meseria de actor, îți ieși din labirintul propriei minți și-ți depășești, forțat sau nu, toate granițele. Dar mai multe de la artistul Vladimir Purdel!

 

Dacă nu ar fi făcut Vladimir Purdel teatru, ce altceva ar fi făcut în viață?

Când eram mic îmi doream să mă fac chirurg cardio-vascular. Ulterior, am jucat baschet și visam să mă fac baschetbalist. Apoi, m-am prins ca nu prea am șanse să fac baschet la nivelul la care îmi imaginam și atunci a apărut teatrul în viața mea și am ales să merg pe drumul ăsta. Îmi e foarte greu să văd acum ce aș fi făcut în viață, dar cred că jurnalist sportiv și comentator sportiv ar fi fost ceva ce mi-ar fi plăcut să fac.

 

 

Scena îți este a doua casă, dar au fost și voci negative pe lângă tine care ți-au zis să te orientezi?

Da. Cred că în societatea noastră e și complicat sa nu apară teama sau frica. Și cum nu aveam neaparat un background artistic în familia mea, maică-mea e medic și taică-miu e inginer, au existat la început niște încercări de redirecționare. Totodată, am o operație pe inimă din cauza unei malformații congenitale pentru care m-am operat când aveam 10 ani și evident ca instabilitatea mediului artistic nu li se părea alor mei ca e cel mai potrivit spațiu în care să trăiesc.

Pentru ei, perspectiva programului haotic și a stresului era principala îngrijorare, dar sigur că se gândeau și că nu o sa pot să trăiesc doar din teatru. Cred că asta s-a schimbat în momentul în care m-au văzut pentru prima dată pe scenă, jucând în fața a 400 de spectatori. A și fost un moment magic atunci în care părea că totul se aranjează perfect, cobora îngerul cum se mai spune prin teatru, în care tot spectacolul se lega minunat, era și comic și emoționant. Ăla a fost momentul în care și-au dat seama ca mă simt în elementul meu cu toate emoțiile alea și cumva au acceptat că e ce îmi doresc să fac. Țin minte și ca taică-miu și-a modificat discursul, din ‘Mai gândește-te, totuși…’ a devenit un fel de discurs motivațional despre implicare și cum trebuie să muncesc enorm pentru lucrurile pe care le visez și cum să încerc să fac totul cu dorința de a deveni și mai bun… un discurs care încă e extrem de important în viața mea.

 

Care este momentul în care te-ai îndrăgostit de scenă?

Greu de spus momentul exact… Cred că mai degrabă a fost o dragoste la prima vedere pe care am ajuns să o înțeleg mulți ani mai târziu. Țin minte ca atunci când am intrat pentru prima dată într-o sală de spectacole si m-am așezat pe scaun eram complet dezinteresat și nerăbdător să plec mai repede de acolo, îmi doream să se termine totul și să îmi reiau viața de puștan de 13 ani. Apoi, când am auzit gongurile și am văzut cum scade treptat lumina în sala și se aprindea scena, am simțit ca un fel de transă, un miraj. Eram pur și simplu fascinat, nu îmi puteam lua ochii de la scenă. Cred ca ăla a fost momentul când am zis ‘vreau și eu acolo’. Cred ăa cu mintea de atunci, mi se părea ca e foarte ușor să fii pe scenă. Apoi, am intrat în trupa de teatru și am descoperit ca nu e deloc ușor să stai pe scenă, nu e deloc confortabil să fii privit și cu atât mai puțin să stai în vulnerabilitate acolo. A apărut o formă de teama, un fel de love-hate relationship, au fost momente când nu îmi doream să fiu acolo, în care îmi era frică sau nu mă simțeam suficient, sau ca nu am fost veridic și autentic. Au apărut pe rând mai multe chestionări, dar fascinația a rămas în tot timpul asta. Sigur, au rămas și temerile, dar cumva în timp am ajuns să accept ca lucrurile astea fac parte din mine și că tocmai astea merita aduse pe scenă. Acum consider că cu cât mă chestionez mai mult și cu cât sunt mai curios de lucrurile astea de care îmi e frică, cu atât pot să mă exprim mai bine și mai frumos și mai liber pe scenă.

 

Este arta un domeniu cronofag? Ce părere ai?

Da, sigur. Orice lucru are nevoie de timp pentru a se perfecționa, pentru a deveni mai bun. Nimeni nu s-a născut învățat și cred ca orice domeniu are nevoie de multe ore de aprofundare și muncă. Și sigur, și arta e un domeniu cronofag. E nevoie de un studiu amănunțit ca să găsești forma potrivită de expresie astfel încât să ajungi la cat mai mulți oameni. Cred ca asta își dorește orice artist să facă prin arta lui, să atingă sau să emoționeze cat mai mulți oameni.

 

 

Cum te simți când ești pe scenă? Poți descrie în câteva cuvinte sentimentele pe care le porți?

Am întotdeauna emoții înainte de a urca pe scenă. Acum, simt si bucurie ca sunt acolo, dar și o responsabilitate față de spectatori. Întotdeauna mă gândesc ca poate e cineva in sala de spectacol pentru prima dată sau pentru ultima oara, și asta mă motivează să încerc să fiu și mai prezent pe scenă.

 

Cum sună frumoasa poveste a escapadei tale academice și profesionale?

La 13 ani, când încă jucam baschet, am ajuns pentru prima oară într-o sală de spectacole adevărată. A fost dragoste la prima vedere. Un an mai tarziu am dat audiție pentru intrarea în trupa de teatru a liceului, pe numele ei TETA. Apoi, au urmat diverse festivaluri de amatori, în care am ajuns să luăm și niște premii. După 2 ani, cu frustrarea faptului ca mai toate festivalurile din vremea aia erau în limba engleză, am început și noi festivalul nostru în limba română, Ideo Ideis.

Încă de la început ne-am propus să făceam un festival care să crească din toate punctele de vedere și în scurt timp, a devenit cel mai mare festival de tineri din România. La 18 ani am terminat liceul și am dat la UNATC. Am picat în primul an și am încercat să fac facultatea de jurnalism, dar durerea era prea mare și nu prea am putut să acord prea multă atenție jurnalismului. Acel an, a fost cu multe trăiri puternice, nu înțelegeam ca aș putea avea o depresie. Dar, nu am cedat gândului de a face teatru și am căutat să mă pregătesc altfel, singur, astfel încât să am încredere mai multă în mine. Am intrat a2a oară și consider ca a fost cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla, căci am început să fiu mai cu picioarele pe pământ. Apoi, în facultate am căutat să lucrez cat mai mult, cu cat mai mulți oameni diferiți și să îmi creez experiențele necesare pentru învățare. În anul 2 am debutat în teatrul profesionist, la Bulandra. Apoi, au mai urmat câteva proiecte in diferite teatre din București. După facultate, am incercat sa merg la master. Am picat, alta depresie, de data asta îmi era mai clar ce am. A fost un an complicat pentru ca îmi doream să fiu acolo cu colegii mei și totuși nu eram. Aveam spectacole care se jucau în teatre, dar ceva în mine suferea. Anul următor, m-am pregătit altfel și am intrat. Tot cam pe atunci, sunt invitat de un prieten regizor, cu care lucrasem toți anii de facultate, să merg să joc la Vâlcea într-un spectacol. Această colaborare mi-a adus și angajarea acolo, unde am stat 6 ani, ani care au reprezentat o altfel de învățare și de creștere. Din 2020 am redevenit actor independent si asta m-a determinat sa mă întorc către Ideo Ideis. In 2021, am pus bazele Laboratorului Ideo Ideis, un proiect apărut din Festivalul Ideo Ideis, adresat tinerilor și adolescenților din Alexandria, o continuare a Festivalului în cadrul comunității care se desfășoară pe toată durata anului. Iar acum, pe lângă actorie, știu sigur ca sunt și improvizator, organizator de evenimente și trainer.

 

Cât de tare te-a impulsionat rolul principal pe care l-ai avut în primul film al lui Pavel Bartoș?

În primul rând, a fost complet neașteptat. Pe Pavel l-am cunoscut la Ideo Ideis, unde ne-am și împrietenit. Noi acolo făceam un fel de serial care se numea ‘Sfaturi..’. Era o serie de sketchuri, cu un mesaj, cu o pildă, dar principala intenție era să fie amuzant pentru contextul ăla de festival. Într-o seară, mă trezesc cu un telefon de la Pavel care îmi zice ca i-a plăcut foarte mult serialul nostru și are un rol pentru mine în filmul lui de debut. Extaz, îți dai seama… nici nu mă gândeam ca e bine ce fac, cu atât mai puțin ca m-a remarcat cineva. Ulterior, am aflat ca era rolul principal și cine mai era în distribuție. Am rămas cu gura căscată. În momentul ăla am simțit și panica și frica și responsabilitatea. A fost foarte flatant să mă aflu în contextul ăla, nu știam dacă merit, dacă sunt suficient de bun, nu eram atât de conștient de mine la momentul respectiv. Dar, am ales să am încredere în Pavel și în toată echipa… am înțeles atunci ca sunt o piesă dintr-un puzzle mult mai mare și ca eu trebuie să îmi văd de bucățica mea cat mai bine și asta am încercat să fac, iar cele 3 zile și 3 nopți de filmare au fost magice. Cred ca de atunci, am învățat să fac față mai bine situațiilor de stres și agitație.

 

 

Ai lucrat lângă nume consacrate. Cât de impresionant sau nu este pentru un tânăr?

Este întotdeauna impresionant să lucrezi cu oameni pe care îi admiri, care au mult mai multă experiență decât tine. Profesorul meu ne spunea ca ‘meseria asta se fura’. Auzeam în facultate despre cum trebuie sa mergem la repetiții la teatre și sa ne uitam la mari actori cum repeta și sa învățăm de la ei. Și am făcut asta, dar consider ca am avut șansa și să văd oamenii ăștia și mai îndeaproape, ca parteneri de scenă. E o altfel de școală să vezi pe cineva ca face niște lucruri pe care tu încă nu le înțelegi, dar le vezi și le simți ca sunt bine. Consider ca e foarte important pentru arta actorului această formă de învățare. Acum, încerc să fiu la fel de atent cu actorii mai tineri decât mine, cred ca sunt lucruri pe care le pot învăța și de acolo.

 

Actor de film sau de teatru? Ce preferi?

Am făcut mult mai mult teatru decât film, dar îmi e greu să spun ce prefer… sunt diferite, dar cred ca la fel de provocatoare. Ce știu sigur, e ca as vrea sa echilibrez mai mult balanța, vreau sa fac și mai mult film. Dar nu mă grăbesc nicăieri, cred ca toate apar la timpul lor.

 

Cât te ajută un rol pe care îl interpretezi să îți explorezi adevărata identitate, Vladimir?

Foarte mult. De cele mai multe ori când lucrez la un rol, identitatea mea se modifică ușor în funcție de ce e nevoie să explorez pentru rolul respectiv. Nu mă confund cu personajul, nu se întâmplă nimic de genul ăsta… dar nu am cum să evit toate întrebările pe care mi le pun pentru un personaj, trebuie să răspund și eu la ele pentru mine și asta nu are cum să nu mă modifice pentru o perioadă. După premiera, se mai estompează din lucrurile astea, dar căutarea și curiozitatea pornesc întotdeauna din mine. Așa am ajuns să mă descopăr mai mult, să învăț să îmi accept greșelile, să înțeleg ca nu am cum să fiu perfect și ca în mine sunt și lucruri bune și unele rele. Am învățat să mă accept mai mult prin toate rolurile care au venit către mine.

 

Există vreun rol pe care nu ai dori să-l joci? Întreb asta pentru că mă gândesc, având în vedere anii de experiență, că îți cunoști gusturile în ceea ce privește actul artistic.

Nu am vreun rol pe care să nu mi-l doresc. Consider ca în orice rol pot să descopăr ceva nou si neasteptat. Consider orice rol o provocare și dacă regizorul cu care lucrez mă vede în ceva ce la prima vedere pentru mine nu pare tocmai o potriveală, aleg să am încredere ca omul cu care lucrez urmărește ceva cu mine în rolul respectiv. Probabil ca cu experiență am ajuns să cred ca unele roluri mi se potrivesc mai bine ca altele, dar în definitiv mi se pare irelevant, teatru e o muncă în echipă și o căutare, atât comuna, cat și individuală.

 

 

Ce îți place la tine ca actor?

Cred ca principalul aspect care îmi place la mine ca actor este felul în care gândesc. Am o minte analitică și atentă la detalii. În timp, cred ca am învățat să folosesc mai abil această calitate și am mai învățat și să ajung să exprim mai bine și mai clar, si poate mai simplu, lucrurile pe care le simt din analizele astea.

 

Sunt și lucruri care nu îți plac?

Da. Nu îmi place întotdeauna ca nu știu să am răbdare cu mine, îmi doresc unele lucruri să se întâmple imediat sau mai repede. Răbdarea e un aspect la care încă lucrez. Uneori, pot găsi foarte ușor lucruri care nu îmi plac la mine, mai ales când apare neîncrederea. În timp, am înțeles ca genul ăsta de îndoială e foarte bună și sănătoasă, cel puțin pentru mine. E util să chestionez fiecare lucru pe care îl întreprind, cu grijă și atenție la ce se întâmplă cu adevărat în interiorul meu. Chestionarea asta simt ca mă face să progresez.

 

Actoria este o meserie care te forțează să îți depășești granițele proprii?

Da, cel puțin pentru mine, a însemnat și asta. De fel, sunt o persoană timidă și retrasă, un introvert. Actoria m-a făcut să ma deschid și să mă ajute să mă exprim mai bine și mai liber în fața oamenilor. Cred totodată ca pentru fiecare actor demersul este diferit, fiecare om e unic și cumva asta se aplică și in cazul actoriei. Cred ca e de datoria fiecarui actor sa se cunoască, sa se descopere și sa își dea seama care este cea mai buna metoda pentru el și spiritul lui. Dar da, in principiu, nu cred ca poți face actorie fără sa existe niște aspecte care să te împingă să te depășești.

 

 

Despina Atena Merca este din București, absolventă a Facultății de Limbi Străine, specializarea limba engleză și limba spaniolă și predă la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” de mai bine de 15 ani. Deși este o persoană căreia nu-i plac laudele, se mândrește cu rezultatele excepționale obținute de elevii săi la examenele Cambridge și la Olimpiada de Limba Engleză. Consideră că fiecare elev are un potențial unic, o strălucire interioară pe care atât el, cât și cadrul didactic trebuie să o descopere și să o împărtășească lumii, străduindu-se să îi facă pe elevii săi să înțeleagă că există și greșeli și că în fiecare greșeală există învățare și oportunitatea de a înflori din nou.

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

„Poți construi destine!” erau cuvintele pe care bunica mea mi le spunea adesea atunci când o vizitam găsind-o mereu în bucătărie frământând aluatul pentru pâine sau colaci. Copil fiind, nu le găseam cu adevărat înțelesul, dar, în timp, am făcut mereu legătura între meseria de pedagog și aluatul care prindea formă în mâinile bunicii mele.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Să vezi cum copiii te urmează ca pe un model, că te adoră, că îți desenează inimioare, că te așteaptă să le dai un sfat, să-i îndrumi, să-i vezi crescând, să observi rezultatele muncite și dorite, să te bucuri de succesele lor contribuie la îndeplinirea rolului de cadru didactic. Ce poate fi mai frumos?

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Mă străduiesc să promovez în rândul elevilor valori precum respectul reciproc, responsabilitatea personală, dorința de învățare continuă, colaborarea în echipă, creativitatea și empatia. Toate aceste valori contribuie semnificativ la ridicarea nivelului stimei de sine care, mi s-a dovedit,  are o mare importanță în creșterea performanței școlare, dar și în viață.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

A trecut destul de mult timp de atunci, dar îmi amintesc foarte bine că aveam emoții mari. Trebuie să recunosc că mă încearcă aceleași emoții la fiecare început de an școlar. Vestea bună este că reușesc să le controlez eu pe ele și nu ele pe mine, așa cum se întâmpla în primii ani de învățământ.

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Simțul umorului, ușurința cu care profesorul își desfășoară activitatea la catedră, sinceritatea și seriozitatea. În plus, proiectele pe care le construim împreună, unde creativitatea dascălului este completată și continuată de cea a copilului. Lectura poate fi și ea realizată în mod creativ și, astfel, sursele de uimire pentru copii se multiplică și îi captivează constant, orientându-i spre învățarea semnificativă.

 

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Atunci când ai o pasiune autentică pentru împărtășirea cunoștințelor și dorința de a contribui la dezvoltarea copiilor, nu stai să-i analizezi din punct de vedere al generațiilor pentru că vom găsi multe diferențe. Societatea se schimbă, oamenii se schimbă. Fără această pasiune, nicio activitate, fie ea modernă sau „de tradiție”, nu le va trezi interesul sau curiozitatea elevilor noștri.

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Lucrând cu copii, nu am cum să nu-l menționez pe Mark Twain, scriitorul american care prin ,,Aventurile lui Tom Sawyer’’, una dintre cele mai cunoscute și iubite cărți pentru copii, reușește să le trezească curiozitatea elevilor mei pornind de la poznele hazlii pe care le comite personajul principal și mă ajută pe mine să le dezvolt vocabularul și abilitățile de comunicare.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

M-au învățat să-mi pun mereu întrebări și să-mi dezvolt și eu abilitățile de comunicare eficientă, aspect esențial în învățământ, pentru a reuși să mă conectez constructiv cu elevii, părinții și colegii.

 

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

O relație sănătoasă, aș spune eu, dintre elev și profesor ar trebui să se bazeze pe încredere reciprocă, comunicare deschisă și respect. Dacă profesorul reușește să creeze un mediu sigur și stimulant, dacă profesorul este receptiv la nevoile individuale ale elevilor, este puțin probabil să apară un obstacol în dezvoltarea unei relații sănătoase. O astfel de relație contribuie la dezvoltarea personală și academică a elevului, oferindu-i suportul necesar pentru a-și atinge potențial maxim.

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Este destul de dificil să aleg o singură amintire, dar îmi vine în minte o fetiță de clasa a doua care, nu demult, a venit spre mine și mi-a spus: „Părinții mei se simt jenați atunci când eu le citesc în limba engleza”. M-am uitat la ea nedumerită și am întrebat-o: „Cum așa? Ar trebui să fie mândri”. Răspunsul vine imediat: „Sunt mândri, dar ei nu au accent și le este jenă să-mi citească și mă pun pe mine să le citesc”. Trebuie să recunosc că este o amintire emoționantă!

 

Ce sfat aveți pentru tinerii care își doresc să urmeze o carieră în învățământ?

Cei care își doresc să urmeze o carieră didactică au posibilitatea de a se implica în programe de voluntariat sau activități care le pot oferi o perspectivă reală asupra mediului școlar. Pot căuta mentori în domeniu, care să îi ghideze, să le ofere sfaturi valoroase și să le împărtășească din experiența lor. Gândul meu ar fi să nu intre nepregătiți în această profesie, care este totuși mult mai mult decât o meserie, implică dăruire, empatie și, să nu ocolim cuvântul, un anume har.

 

Cum încurajăm elevii și cum îi motivăm să își atingă potențialul maxim?

Fiecare elev are un potențial unic, o strălucire interioară pe care atât el cât și cadrul didactic trebuie să o descopere și, mai cu seamă, să o împărtășească lumii. Această descoperire se poate realiza prin abilitatea profesorului în a furniza cunoștințe academice, încuraja pasiunea pentru învățare sau stimula curiozitatea. Să nu uităm că profesorii servesc ca modele de conduită și etică pentru elevi, putând să influențeze pozitiv dezvoltarea emoțională și socială a acestora. Mă străduiesc să-i fac să înțeleagă că există și greșeli și că în fiecare greșeală există învățare și oportunitate de a înflori din nou.

 

La ce fel de activități extrașcolare sau în ce fel de proiecte îi încurajați pe elevi să se implice pentru a-și dezvolta abilitățile lingvistice și competențele interpersonale?

Din punctul meu de vedere, lectura stă la baza dezvoltării vocabularului și stimulării imaginației. Activitățile teatrale îi ajută de asemenea pe elevi să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să-și dezvolte creativitatea și să devină mai conștienți de limbajul corporal. De aceea, de-a lungul anilor, am apelat frecvent la dramatizarea textelor de studiu, fie doar la nivelul orelor de curs, fie chiar în mici spectacole de sine stătătoare, care au avut un succes real.

 

Aveți modalități preferate de a evalua progresul și performanța elevilor în afara examenelor tradiționale?

Crearea unui portofoliu care reflectă munca și progresul elevilor pe parcursul unui an oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra dezvoltării lor. Acest portofoliu se bazează pe povești și activități în scris pornind de la aceste povești. Este o modalitate de lucru prin care copiii devin mai ordonați, mai conștienți că munca lor trebuie respectată, începând chiar cu ei înșiși, nemaivorbind de beneficiul de a avea, de-a lungul anilor un astfel de „document” al propriei evoluții care poate fi oricând și o atestare concretă a pregătirii temeinice.

 

Este vreodată prea târziu pentru a învăța o limbă străină? Cum ar trebui să privească o persoană adultă, trecută de 40 de ani, ideea de a începe să învețe o limbă străină?

Cu toții avem nevoie de un stimul, de aceea, în primul rând ar trebui să găsim un motiv personal, să descoperim ce ne motivează să învățăm limba respectivă. Fie că este vorba de călătorii, conectarea cu comunitatea sau extinderea opțiunilor de carieră, un motiv personal puternic poate crește entuziasmul, dar și șansele de reușită.

Aș spune că învățarea, în general, are drept impuls și susținere factorul emoțional, indiferent de vârsta „învățăcelului”.

 

 

Astăzi, în incinta Liceului Teoretic Waldorf din București, a avut loc un eveniment deosebit în cadrul proiectului „Matricea Românească în Școli – Dezbateri pentru Viitor”. Acest proiect reprezintă o inițiativă ce oferă elevilor de liceu din România o platformă de dezbatere și explorare a temelor relevante pentru dezvoltarea lor intelectuală.

 

 

Participanții au fost încurajați să se angajeze în dezbaterea socratică, o metodă de discuție profundă și interactivă, unde esența temelor este explorată și înțeleasă prin contribuțiile fiecărui participant. Acest cadru a oferit elevilor posibilitatea de a-și exprima opinii, de a-și argumenta ideile și de a înțelege perspective diverse asupra subiectelor abordate.

 

 

Astfel, în atmosfera stimulatoare creată de către Luca Onica și Ispas Andrei Gabriel de la Asociația Culturală Matricea Românească, tinerii au avut oportunitatea de a reflecta și de a împărtăși gânduri despre aspecte importante ale vieții și societății contemporane. Colaborarea lor în organizarea evenimentului a contribuit la atmosfera caldă și deschisă în care elevii au putut să-și exprime ideile și să interacționeze în mod constructiv.

 

 

Dorim să transmitem sincere mulțumiri Liceului Teoretic Waldorf din București pentru găzduirea acestui eveniment și pentru sprijinul acordat în promovarea dialogului și a dezvoltării intelectuale a elevilor. Inițiative precum aceasta sunt esențiale pentru formarea unei generații de tineri activi, implicați și deschiși către schimbare și progres.

 

 

Unde e ascuns capătul puterilor?

 19 martie 2024 | Scrisorile lui Luca
Să ne amintim prima dată când ne-am spus că ,,Am ajuns la capătul puterilor!”. Unde eram, ce vârstă aveam, ce persoane aveam în jur, care era lucrul care ne încerca? Mi-am dat seama că acel moment este unul definitoriu pentru fiecare dintre noi, pentru...

Povești cu flori de primăvară

 14 martie 2024 | Cum ne creștem copiii
Când bunicul a văzut-o azi pe Anna, la ieșirea din curtea școlii, inima lui s-a strâns. Micuța era amărâtă tare și suspina.-Bunicule, eu sunt aici! Dă-mi să-ți șterg lacrimile! Pot să ajut, draga bunicului?-Of, bunicule, ce pot să fac? Mie îmi...

Corul Madrigal susține în premieră un turneu în Perú

 12 martie 2024 | Eveniment
În perioada 10 - 20 martie 2024, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu și Cezar Verlan, se va afla în Republica Perú în cadrul primului său turneu în America de Sud. Corul Madrigal va concerta la Lima...

Cum poți să te joci la matematică? Profesoara premiată Merito Liliana Olărașu: „În proiectul L.I.R.A, problemele de matematică sunt îmbrăcate în texte cu conținut din viața reală, dar care pot fi abordate și din perspectivă literară”

 11 martie 2024 | Interviu
Atunci când te identifici cu ceea ce faci, nimic nu ți se pare o corvoadă. Din contră, te implici din ce în ce mai multe proiecte și te reinventezi pentru copiii erei noastre. Diploma din liceu o recomanda să fie învățător-educatoare, dar cum ambiția este...

Puțin și despre mame

 8 martie 2024 | Cum ne creștem copiii
Bună dimineața, mame dragi!Stați puțin. Doar puțin!Așezați-vă.Sunt câteva cuvinte aici, despre voi. Despre ceea ce sunteți, despre ceea ce faceți. Despre legătura dintre voi și fiii și fiicele voastre.Bună dimineața,...

Confluența artelor plastice & muzicale la București, Căminul Artei

 6 martie 2024 | Eveniment
Pictura este una dintre cele mai vechi forme de exprimare artistică și este apreciată pentru capacitatea sa de a comunica idei, emoții și perspective într-un mod unic și subiectiv. Aceasta implică crearea de imagini și compoziții vizuale prin aplicarea...

Cum citim Sfânta Scriptură? - partea a III-a

 6 martie 2024 | Spiritualitate
Hristos, Inima Sfintei Scripturi A treia necesitate atunci când citim Scriptura este aceea ca ea să fie hristo-centrică. Dacă suntem în acord cu conferința moscovită din 1976, care decretează că „scriptura constituie un tot-unitar”, unde vom găsi...

Actorul-poveste. Interviu cu tânărul actor Vladimir Purdel

 1 martie 2024 | Interviu
Când era mic a jonglat cu diferite meserii în gândurile sale, dar s-a oprit la actorie. Cu o mamă medic, cu un tată inginer, Vladimir Purdel a ales să îmbrățișeze în viață o formă de artă. Încă îl încearcă emoțiile înainte de a presta pe...

Interviu cu Despina Merca, profesor de limba engleză: “Mă străduiesc să-i fac pe elevi să înțeleagă că există și greșeli și că în fiecare greșeală există învățare și oportunitate de a înflori din nou.”

 29 februarie 2024 | Educație
Despina Atena Merca este din București, absolventă a Facultății de Limbi Străine, specializarea limba engleză și limba spaniolă și predă la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” de mai bine de 15 ani. Deși este o persoană căreia nu-i plac laudele, se...

Matricea Românească în Școli #1

 28 februarie 2024 | Întâlnirile Matricei
Astăzi, în incinta Liceului Teoretic Waldorf din București, a avut loc un eveniment deosebit în cadrul proiectului "Matricea Românească în Școli - Dezbateri pentru Viitor". Acest proiect reprezintă o inițiativă ce oferă elevilor de liceu din România o...
1 … 26 27 28 29 30 … 143
 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează