21 septembrie 2022, ora 17.00, Sala Media

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 21 septembrie 2022, ora 17.00, la Sala Media, la lansarea cărții „Muzeul – de la cabinet de curiozități, la instituționalizare. Evoluția reglementărilor legislative și administrative din domeniul muzeal”, de Alis Vasile. Volumul a fost publicat la Editura Pro Universitaria, București, 2022. Intrarea la eveniment este liberă.

„Muzeul – de la cabinet de curiozități, la instituționalizare. Evoluția reglementărilor legislative și administrative din domeniul muzeal” are ca obiect cadrul normativ de reglementare a domeniului muzeal și a muzeului ca instituție, analizat din perspectivă istorică și, totodată, comparativ, prin raportare la cadrul normativ legislativ, dar și la norme și metodologii cu caracter științific și administrativ.

Structurată în patru părți principale, lucrarea urmează un traseu cronologic, parcurgând, mai întâi, istoria muzeului, de la primele forme ale colecționismului până la momentul actual, unul al transformărilor, continuând cu modul în care, la nivel internațional, a fost tratată problematica patrimoniului cultural mobil și a așezămintelor muzeale, inclusiv prin prezentarea a patru sisteme naționale normative și administrative (cele din Franța, Italia, Germania și Marea Britanie) în raport cu sistemul existent în România, la rândul său expus detaliat în evoluția sa istorică.

Propunându-și să fie un instrument util de lucru pentru specialiștii din domeniul muzeal și juridic, ca și pentru toți cei interesați de protejarea patrimoniului cultural mobil, studiul a urmărit identificarea unor concepte și principii de drept comune sistemelor naționale actuale de reglementare a muzeelor, a unor modele de bună practică, și formularea unor alternative la prevederile legale existente în România, în contextul în care cadrul legislativ național s-a dovedit, nu de puține ori, insuficient, imperfect sau ineficient și lipsit de un necesar fundament teoretic și de o analiză exhaustivă a aspectelor practice ale aplicării normelor curente.

Alis Vasile este specialist în domeniul patrimoniului cultural, cu o experiență profesională de peste 20 de ani, în domeniul culturii. Licențiată în muzeografie, conservare-restaurare și științe juridice, cu un masterat în managementul patrimoniului cultural și doctor în arte vizuale, Alis Vasile a activat în cadrul Ministerului Culturii și al unor importante instituții publice de cultură – Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național „George Enescu”, Muzeul Municipiului București, British Council România -, contribuind, de-a lungul timpului, la elaborarea mai multor acte normative din domeniul muzeal și al protejării patrimoniului. Începând cu anul 2015, în calitate de lector-formator, a susținut numeroase cursuri de specializare în aria muzeologiei, în programul coordonat de Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală.

Celebrăm sărbătoarea Crucii, iar întreaga suflare a Bisericii s-a luminat. Celebrăm sărbătoarea Crucii și lumea întreagă s-a iluminat și s-a umplut de razele bucuriei dumnezeiești. Celebrăm sărbătoarea Crucii, pentru care întunericul (păcatului) a fost izgonit și a venit lumina (virtuții). Celebrăm sărbătoarea Crucii și ne înălțăm duhovnicește cu Mântuitorul nostru răstignit, lăsând jos, pe pământ, păcatul, pentru a câștiga bunătățile cele viitoare.

Se înalță Crucea și înalță împreună cu sine întreaga umanitate care, din cauza păcatului său, era căzută. Se înalță Crucea și smerește mândrea obraznică a demonilor. Se înalță crucea, iar puterea celui viclean este supusă și smerită. Se înalță Crucea și întreg trupul Bisericii se adună. Se înalță Crucea și orașele sărbătoresc luminat, iar popoarele oferă cu bucurie jertfa cea fără de sânge către Dumnezeu. Fiindcă și numai pomenirea Crucii este un motiv de mare bucurie și de abandon al supărărilor și regretelor.

Dar și să vadă cineva cuiul Crucii, cât de mare lucru este acesta! Fiindcă acela ce vede Crucea se umple de bărbăție și alungă lașitatea. Atât de mare lucru este Crucea! Iar cel ce face din aceasta posesia sa, va fi dobândit un tezaur mare. Poate veți crede că numesc tezaur aurul, sau mărgăritarele, sau pietrele prețioase din India, pentru care se bucură oamenii trupești, care sunt preocupați de lucrurile mărunte și lipsite de valoare. Eu însă numesc tezaur și întru dreptate, acel lucru care este cel mai frumos și mai prețios și cel prin care s-a atins întregul scop al mântuirii noastre.

Fiindcă dacă nu ar fi existat Crucea, Hristos nu ar fi fost răstignit. Dacă nu ar fi existat Crucea, Hristos, viața cea adevărată, nu ar fi fost țintuit pe Lemnul acesta și dacă nu ar fi fost țintuit, nu  ar fi izvorât din latura sa râurile nestricăciunii de „sânge și apă”, care au curățit întreaga lume.

Pecetea păcatului nu ar fi fost ruptă, nu am avea libertatea noastră duhovnicească, nu am fi luat parte la „copacul vieții”, Raiul nu s-ar fi deschis, iar „sulița învăpăiată cea întoarsă” nu ar fi lăsat liberă intrarea în Eden și nici furul nu ar fi intrat în Paradis.

Și de ce spun acestea? Dacă nu ar fi Crucea, Hristos nu ar fi venit pe Pământ, iar dacă Hristos nu ar fi venit, Fecioara nu ar fi existat. Iar dacă Fecioara nu ar fi existat, nici a doua naștere a lui Hristos nu ar fi existat. Dumnezeu nu ar fi mijlocit între oameni; nu ar fi existat arvună, nici iesle, nici scutece, nici tăierea împrejur cea din a opta zi, nici supunerea față de părinții Săi, nici creșterea în vârstă, nici dezvoltarea cea după trup, nici arătarea Acestuia, nici botezul, nici minunile, nici Iuda vânzătorul, nici dreptatea lui Pilat, nici îndrăzneala evreilor care au cerut insistent răstignirea celui fără de păcat.

Și dacă nu ar fi existat Crucea, moartea nu s-ar fi prăbușit, iadul nu s-ar fi golit, șarpele cel rău, diavolul nu ar fi fost zdrobit.

Pentru aceasta, lucru mare și de cinste este Crucea. Mare, fiindcă foarte multe bunătăți și bunătăți s-au întâmplat datorită acesteia. Atât de multe, încât și minunile și Patimile lui Hristos depășesc orice putere a cuvântului sau a expresiei.

Este cinstită, de asemenea, deoarece Crucea înseamnă Dumnezeiasca Patimă și Tropaeum (Trophaeum). Patimă, datorită faptului că Hristos, cel fără de patimă, în mod voluntar a primit moartea pe cruce; Trophaeum, fiindcă diavolul a fost străpuns prin cruce, și împreună cu el, moartea a fost biruită. S-au prăbușit, de asemenea, porțile iadului și, în sfârșit, a devenit pentru lumea întreagă mântuirea comună.

Crucea este nădejdea creștinilor, mântuirea celor fără de nădejde, limanul celor aflați în circumstanțe dificile de viață, tămăduitor al celor bolnavi, cea care îndepărtează patimile, dă sănătatea, dă viață celor morți duhovnicește, îndreptează pe om pe calea evlaviei, cea care reduce la tăcere orișicare blasfemie.

Crucea este armă împotriva celor vicleni, toiag duhovnicesc al împăraților, cununa coroanei împărătești, mod de viață ce are un adânc sens duhovnicesc, toiag al puterii, sprijinitoarea credinței, bastonul duhovnicesc al bătrâneților, cârmuirea celor orbi, lumina celor întunecați, pedagog al celor fără de minte, învățător al pruncilor, zdrobirea păcatului, arătarea pocăinței, ea reprezintă chezășia virtuții și a dreptății.

Crucea este scara ce urcă la Ceruri, drumul ce (ne) conduce la virtutea, garanția vieții duhovnicești, omorârea morții, eliberarea de degradarea (morală). Ea are puterea de a șterge rănile patimilor și a morții duhovnicești celei veșnice; dă sufletului liberarea spre Dumnezeu; este cheia Împărăției Cerurilor.

Crucea este păzitorul pe timpul nopții, stâlpul de sprijin pe timpul zilei, ocârmuitor prin întuneric, frâul în situațiile de bucurie nemărginită, cea care ne animă în situații de mari dureri și necazuri, aducătoare de pace; ea este prietenul stăruitor și apărător; ea ne protejează și ne ajută.

Crucea este ajutător în ispitele noastre, mântuitoare de primejdii, mângâiere a necazurilor, ajutătoare în nevoi, cârmă a celor aflați pe mare, ușurare a necazurilor. Crucea păzește pe cei ce se odihnesc noaptea, priveghează cu cei aflați în priveghere și ajută pe cei obosiți.

Cuvânt al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul la sărbătoarea Înălțării Cinstitei Cruci – partea II-a

Cuvânt al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul la sărbătoarea Înălțării Cinstitei Cruci – partea III-a

Sursă : PG 97, 1017-36 

Traducere 

De câte ori nu își pierdea Mădălina cumpătul! De câte ori ori! Ceda, pur și simplu, când fiul ei curios, energic, motivat, se cățăra și scotocea și experimenta!

-Nu, nu, oprește-te, nu acolo! Nu așa!

-Te rog, ți-am spuuuus!

-Vino jos, vino, acum, aaacuuum!

Vocea era ridicată, țipa des, își ieșea din fire.

Oare fiul ei o auzea? Oare reușea să-i transmită ceea ce voia?

Unealta prețioasă: vocea părintelui

Vocea părintelui este o unealtă prețioasă atunci când este folosită potrivit.

Uneori, chiar e musai să preluăm controlul asupra unei situații în care lucrurile curg spre o turnură nepotrivită, iar fiul sau fiica noastră manifestă un gest, un comportament, o reacție ce ar fi bine să fie oprită.

Ce e de făcut?

Cum rostim astfel încât să obținem efectul scontat?

Există momente în care tonul vocii tale e musai să se schimbe, nu-i așa?

Secretul este să alegem să nu folosim tonalități înalte, să nu apelăm la ,,țipăt” când dorim să captăm atenția copilului, când dorim să oprim un gest, o manifestare.

,,Nu, Nu, ce faci acolo, oprește-te, oprește-te acum, ce faaaaci??!!”

Da, există posibilitatea să punem un ,,stop”, pe moment. Însă, de asemenea, la pachet, o dată cu tonalitatea înaltă folosită (țipăm!) vine dezvelirea noastră: adultul nu mai este în control. ,,A-ha, mama și-a ieșit din pepeni”

Hmmm… Dar noi dorim exact opusul a ceea ce se întâmplă: dorim să arătăm că suntem stăpâni pe situație, că putem controla totul. Și asta conștient și cu intenție vădită.

Ca să ne folosim vocea propice, ar fi bine să ne îndreptăm spre tonalitatea joasă și fermă, pe sunetul ce vine din diafragmă, un sunet jos și profund; cuvintele sunt rostite rar. Fără amenințare, fără duritate, doar cu profunzime: ,,Ah, NU, am spus NU și te rog să te oprești!”

Cu siguranță vom sublinia prin acest ton seriozitatea noastră și autoritatea noastră. Este important să nu pierdem autoritatea sănătoasă în fața copilului și nici să aducem un plus de haos într-un moment anume.

Puterea noastră îi va învăța pe copii să fie clari și fermi, să se exprime clar și ferm la rândul lor.

Copilul deprinde prin exerciții abilități optime sociale și are nevoie de îndrumarea adultului și de expunere la comportamentul adultului pentru a evolua social. Cel mai bun exemplu de comportament frumos? Acesta este musai să fie însuși părintele. Copilul vede în părinți nu doar persoanele care îl hrănesc și îl îngrijesc și îl ocrotesc; el vede modele. Modele reale. Cel mic caută în adultul ce îl păstorește un exemplu prin care să-și poată controla impulsurile, la rândul lui. De aceea noi, părinții, avem un rol foarte important în formarea atentă a comportamentului celui mic – dacă noi facem crize de furie, ei bine, copiii vor găsi de cuviință să facă la fel.

Mădălina știe bine de acum: păstrează tonul vocii jos: ferm, puternic, hotărât. Fiul ei aude acel ton și știe că mama este serioasă, știe că mama îi cere ceva ce ar fi important să asculte și să respecte. Spre binele lui. Și cel mai important lucru, învață să ceară la rândul lui, serios și hotărât!

Astăzi, în data de 14 septembrie 2022, Matricea Românească, a împlinit 6 ani de activitate. Vă mulțumim că sunteți alături de noi!

În videoclipul de mai jos o să regăsiți o povestioară despre frumusețea și importanța ascultării.

Pe Ema Patrichi o găsim de mai bine de două decenii în învățământ. Este omul care sfințește locul. A ales să construiască caractere frumoase, să prețuiască cele mai nobile suflete și să fie responsabilă de cele mai mici trupuri și anume copiii. S-a așezat la locul potrivit, iar sistemul românesc de educație este mai bogat de când învățătoarea din Târgu Mureș se implică total în tot ceea ce ține de elevi și bunăstarea lor.

Este un cadru didactic excepțional, o colegă apreciată în cancelarie, dar și în comunitatea unde predă. Este un spirit dinamic și inovator și care este luat ca reper. Nu o spun eu, ci recunoașterea pe care a primit-o în Gala Merito, eveniment care scoate în față meritele dascălilor ce contribuie la transformarea educației, fiind unul dintre cei 12 premianți în 2021. Să o cunoaștem mai bine!

Sunt oameni cu surprize lăuntrice, care strălucesc prin ceea ce fac și care au ceva aparte. Să facem un exercițiu: cum e Ema-omul? Cum e Ema-cadrul didactic?

Mă numesc Ema Patrichi și sunt profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Dacia din Târgu Mureș. Ema-omul e un om obișnuit, cu pasiuni și doruri, cu lucruri de rezolvat, cu bucurii și neputințe, uneori un om cu inspirație, alteori fără nicio idee. Îmi place să meșteresc, să desenez, să cos, să croșetez și să împletesc, să citesc, să fac plăcinte, să caut și să născocesc. Ema, cadrul didactic e un profesor creativ, neastâmpărat, curios, uneori cu soluții, alteori cu căutări repetate fără soluții. Îmi place să învăț singură și mă las învățată de alții. Colegii din comunități mă știu că eu sunt cu ,,Hai să facem!”, ,,Ce să mai facem?”, ,,Eu ce pot să fac?”. Copiii în general și elevii mei în particular mă inspiră. De la ei îmi iau energie și idei. Dacă ei mă întreabă ,,Când facem…?”, facem. Mie îmi place să îi ascult, le dau cuvântul, uneori le las putere de decizie.

Aveți și un alte roluri în societate? Cum vă puteți descrie în alte ipostaze?

Sunt soție și mamă. Sunt prietenă pentru colegi din țară.

Cea dintâi educație o primim în sânul familiei. Cu ce convingeri ați plecat la drum însușite în interiorul familiei dvs. și le transmiteți mai departe copiilor?

Mama îmi spunea mereu de lucrul bine făcut, îmi vorbea de perseverență, de tact, de corectitudine. Ea mi le spunea, dar eu târziu le-am învățat, nu în copilărie, și mai mult pe pielea mea. Da, le transmit elevilor mei aceste convingeri. Le spun: Faceți o dată și bine, nu de mai multe ori și de mântuială. Îi învăț să fie discreți, să își aleagă cuvintele nu doar pentru a se exprima corect și convingător, dar și pentru a nu răni. Cu perseverența e de luptat. Nici eu nu sunt de multe ori consecventă, sunt momente când abandonez, dar sunt conștientă de această lipsă și mă străduiesc. Copiilor le e greu să fie perseverenți, când dau de greu abandonează, se plictisesc repede. Dar încercăm zilnic la școală, îi încurajez, îi motivez să nu se lase, să mai încerce, iar și iar, ca atunci când învață să meargă pe bicicletă.

Ce se visa să devină micuța Ema? Ce fel de copilărie ați avut? Sunteți singura din familia dvs. care a ales meseria aceasta?

De-a lungul copilăriei m-am imaginat în mai multe ipostaze: am vrut să fiu doctor, apoi cântăreață, apoi polițistă. Citeam mult Agatha Christie și Georges Simenon și credeam că a fi polițist nu e chiar așa greu. Am ajuns până la a susține un examen la academie, am trecut niște teste psihologice, dar mama nu a mai avut bani să stăm în București pe perioada examenelor, așa că am renunțat. Am avut o copilărie cenușie, de comunism. Nu mergeam în vizite și nimeni nu venea la noi. Îmi amintesc de zilele fără lumină și apă caldă, de cozile la pâine pe cartelă. Mergeam foarte rar la zile de naștere. O singură dată ne-am permis să îmi țin ziua de naștere, pe la 12 ani. Când eram copil citeam foarte mult și învățam singură să desenez și să cânt la chitară. Televizorul ni se stricase, cea mai mare parte a copilăriei am crescut fără el. În timpul cât am urmat liceul pedagogic am stat la internat și probabil a fost cea mai frumoasă perioadă a copilăriei mele. Internatul m-a educat într-un anume fel în care nu ar fi reușit familia. Eram 8 fete în cameră. La internat a fost o lume aspră: făceam curățenie la toaletele comune de pe palier, eram de serviciu la cantină o zi întreagă, învățam în sala de lectură a căminului, mergeam în practica agricolă. Toate succesele și insuccesele de la școală le trăiam împreună cu colegele mele. Nu aveam spațiu personal și intimitate, dar traiul alături de colege a fost o perioadă magică. În liceu le-am învățat pe toate colegele mele să cânte la chitară.

Câți ani sunt de când vă aflați printre copii și unde activați în prezent?

Cu câteva întreruperi, adun în învățământ vreo 22 de ani. Am trecut prin tot felul de etape: multe concursuri de titularizare luate cu note foarte mari, dar fără a putea prinde un post mai aproape de casă, naveta la o școală din munți, clase de copii defavorizați, o experiență minunată în alternativa Waldorf, detașări, iar concursuri. Acum sunt învățătoare la Târgu Mureș.

Care este povestea frumoasei escapade academice?

Am terminat liceul pedagogic la Bacău. Mama era de părere că pot avea una dintre următoarele 3 meserii: medic, pentru că mereu vor fi oameni bolnavi, coafeză, pentru că mereu vor fi doamne care vor dori să își aranjeze părul, învățătoare pentru că mereu vor fi copii ce vor avea nevoie de educație. Cel mai bine mi s-a potrivit ultima. Așa că, după ce am dat testele psihologice la poliție, cum am povestit anterior, m-a dus la pedagogic, loc de unde am ieșit cu o meserie și am avut banii mei de la început. Mama nu a mai avut bani să mă susțină la o facultate, așa că a fi învățătoare nu doar că mi se potrivea, dar rezolvasem și problema financiară. După mulți ani, după ce m-am căsătorit, soțul meu m-a încurajat să fac și o facultate. Așa s-a întâmplat, sinuos traseu, după ceva ani de predat prin diferite școli din Târgu Mureș, mi-am dat demisia și am plecat să lucrez la o companie privată. Soțul meu m-a îndemnat să mă înscriu la facultate; am început facultatea în timp ce aveam un serviciu până la ora 17.00. Am intrat a 25-a, ultima pe locurile de la buget la filologie. Mi-a fost greu. Mergeam la serviciu și mă învoiam să merg la cursurile unde prezența era obligatorie sau la seminarii; apoi reveneam la serviciu și stăteam și peste program ca să îmi fac norma de ore. Am fost o studentă foarte conștiincioasă. Doi ani am avut și bursă de merit și am terminat printre primii. În ultimul an am rămas însărcinată, la licență nu am mai ajuns, fetița noastră s-a născut cu o zi înainte de examen. Apoi am urmat cursurile de master, iar până la doctorat nu a mai fost decât un pas. Profesorii mei din facultate mi-au fost mentori extraordinari și le mulțumesc.

Ce sentimente vă încearcă atunci când vă gândiți la începuturile carierei?

Începuturile carierei mele au fost nu tocmai roz. Am fost titulară la o școală dintr-un cătun din munți. Nu aș repeta experiența. Uneori făceam naveta cu mașina care îi ducea pe mineri la lucru. Într-o iarnă ne-am dus pe jos până acolo, pe drum înzăpezit. Aveam o clasă cât o debara, cu o sobă care scotea fum. Aveam în clasă vreo 6 copii și uneori nu veneau toți. Dar am avut trei colege extraordinare de la care am învățat foarte multe.

Care au fost resursele ce v-au adus mereu la catedră?

Aș putea avea și alte locuri de muncă, dar cred că a fi profesor mi se potrivește cel mai bine.

Mereu exclam că și noi, oamenii mari, învățăm de la cei mici. Dumneavoastră ce v-ați extras din relația cu copiii?

Învăț mereu de la elevii mei cum să fiu un profesor eficient, creativ, atent, empatic, tolerant, răbdător. Poate unii copii nu sunt așa, dar așa înțeleg eu că trebuie să fiu în relația mea cu ei ca să îi pot ajuta, să îi motivez, să le pot crea oportunități interesante de învățare.

Se spune că ce sădești, culegi. Evident că munca, pasiunea și efortul și-au spus cuvântul și s-au făcut vizibile. Ce le transmiteți tuturor generațiilor pe care le-ați avut?

Le transmit să persevereze, să muncească mult, să nu se lamenteze. Orice învățare cere timp și exercițiu constant.

Ambele avem repere morale pe care le împărtășim treptat copiilor pentru ca aceștia să le însușească, să le utilizeze treptat în dezvoltarea armonioasă a lor. Care au fost valorile morale pe care ați dorit mereu să le transmiteți și să le vedeți transpuse în comportamentul, cât și acțiunile copiilor?

Să fie corecți cu ei înșiși și cu ceilalți. Să fie empatici și toleranți.

Care sunt realizările dvs. profesionale? Cu ce vă mândriți?

Sunt tare mândră de elevii mei. Sunt copii extraordinari și foarte inteligenți. Ei știu lucruri pe care eu nu le știam la vârsta lor. Mă mândresc cu blogul meu care crește constant. Acolo e o părticică din munca mea și mă bucur că în acest fel sunt de folos și altora.

Ce a însemnat pentru inima dvs. acea recunoaștere Merito?

Când am primit premiul Profesor Merito mi s-a părut că nu îl merit și nu mi se cuvine. În țara noastră sunt foarte mulți profesori mult mai buni decât mine, oameni care muncesc mai mult și fac minuni în școlile lor. Le sunt recunoscătoare oamenilor care și-au rupt din timpul lor și s-au aplecat asupra muncii mele și au hotărât că merit un astfel de premiu. Îmi place extraordinar de mult comunitatea profesorilor Merito, mă implic în multe dintre acțiunile ce au loc sub umbrela Merito. Am colegi valoroși de la care și cu care învăț foarte multe, iar Proiectul Merito îmi deschide mereu ferestre de învățare și de dezvoltare, oportunități pe care nu le am în altă parte.

Cum sunt generațiile din ziua de azi față de cele avute la începuturile carierei dvs.?

Cum este și firesc, generațiile de azi sunt diferite. Copiii au acces la alte informații, sunt crescuți de altă generație de părinți. Copiii de azi au alte pasiuni și alte preocupări și eu vreau să fiu în acord cu ei. Au acces la tehnologie și acesta e un lucru minunat, rolul meu e să îi învăț cum să o folosească în mod educativ pentru proria lor informare și dezvoltare.

Cum a venit ideea unui site, a unui blog?

După un an și jumătate petrecut în SUA cu familia, cu serviciul soțului meu, am decis să îmi fac un blog. În America, în 2010 cei mai mulți profesori aveau un blog. Era la modă printre ei. Mi-au fost inspirație. În 2012 când m-am titularizat iar, am primit o clasă pregătitoare și m-am decis să țin un jurnal al activităților mele de la școală. Așa a apărut blogul meu, EmaLaȘcoală. De atunci a crescut foarte mult, s-a lățit și s-a îmbogățit. La început aveam mai multe poze și mai puțin text, acum proporția e inversă: am mult text și puține poze. Știu că e inspirație pentru colegi și pentru părinți și mă bucur să fiu de folos în acest fel.

Ați simțit că ați oferit inspirație și în rândul altora?

Și eu, de-a lungul timpului, m-am inspirat (și continui să o fac) de la alții. Mi-a plăcut mult să citesc pe site-uri sau bloguri de educație știri, noutăți, metode de lucru din alte țări. E firesc ca și eu, la rândul meu, să dau mai departe din ceea ce știu sau lucrez la clasă. Îmi e de mare ajutor social media, altfel nu aș fi ajuns la atâția cititori.

Ați crezut că veți fi atât de urmărită și apreciată? Cum ați reușit să creșteți pagina?

Mă bucur mult să știu că sunt apreciată și urmărită. Îmi văd mai departe de drumul meu la școală, cu elevii mei. Blogul meu crește constant deoarece muncesc și scriu despre munca mea. Postez lucruri reale și relevante. Nu am pretenția că tot ce fac eu este foarte bine sau se potrivește oricui și de aceea îi sfătuiesc pe cititorii mei să probeze și să adapteze ideile pe care le văd la mine.

Doamna învățătoare, ce ați îmbunătăți în educație? Unde vedeți că ar trebui să existe schimbarea?

Aș îmbunătăți viața profesorilor cu tot ceea ce înseamnă ea: financiar, profesional, academic. Totuși, eu nu aștept ca cineva să schimbe ceva, eu cred că fiecare dintre noi putem schimba ceva în bine. Desigur, sunt lucruri care nu depind de mine, ci de instituțiile statului. Dar sunt și destule aspecte care depind de mine, de abordarea mea, de creativitatea mea.

PET-uri, doze metalice sau recipiente din sticlă – obiecte pe care le folosim frecvent și pe care uneori preferăm să le aruncă la gunoi. Cu toate acestea, avem în permanență opțiunea de a alege să oferim o nouă viață acestor obiecte, contribuind, în același timp, la protejarea planetei. Reciclarea, o acțiune cu care, poate, nu suntem atât de obișnuiți, aduce beneficii multiple.

În prezent, o categorie extinsă de produse pot fi reciclate: ambalaje, sticlă, metal, aparate electronice, baterii, anvelope, baterii, ulei, iar lista poate continua.

Beneficiile reciclării:

• Prin reciclare se diminuează considerabil cantitatea de deșeuri depusă la gropile de gunoi (care poluează masiv mediul înconjurător și afectează sănătatea celor care locuiesc în preajma acestora)
• Prin reciclare se reduc emisiile de gaze cu efect de seră din atmosferă – producătorii înlocuiesc materiile prime virgine folosite cu materie primă secundară rezultată în urma reciclării
• Reciclarea contribuie la economisirea cheltuielilor comunității pentru energie – energia economisită prin reciclarea unei singure sticle poate alimenta un bec timp de patru ore
• Reciclarea contribuie la conservarea resurselor naturale ale Pământului.

Câteva curiozități despre reciclare ne demonstrează cât bine putem face alegând să reciclăm:

• Sticla poate fi reciclată la infinit – este singurul material cu această calitate
• Peste 75% dintre deșeuri pot fi reciclate, însă rata de reciclare este de numai 30%
• Prin reciclarea unei tone de hârtie salvăm 17 copaci maturi, aproximativ 21.000 litri de apă, un spațiu de 3 metri cubi la groapa de gunoi, 2 barili de petrol și 4.000 km/h energie electrică
• În fiecare an, un copac obișnuit curăță aerul de aproximativ 30 kg de poluanți, astfel, reciclarea hârtiei ar avea efecte benefice imense asupra mediului
• O singură cutie de aluminiu reciclată este echivalentă cu salvarea unei cantități de energie electrică de ajuns pentru a alimenta un televizor timp de trei ore
• Resturile de țigară se descompun în 12 ani, aluminiul are nevoie de 200 până la 500 ani pentru a se biodegrada. Campioana la biodegradare rămâne, însă, sticla – având nevoie de aproape 1 milion de ani pentru definitivarea acestui proces.

Participă la Colectăm separat împreună

În perioada 9 – 11 septembrie, ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului) transformă deșeurile în artă, la Forumul Orașelor Verzi (FOV). Pentru a doua oară consecutiv la FOV, ASPA mobiliează participanții, în cadrul evenimentului Colectăm separat împreună.

Timp de trei zile, în perioada 9 – 11 septembrie, între orele 11:00 – 12:00, toți cei care doresc să dea o nouă șansă la viață produselor reciclabile sunt invitați la cortul ASAP din Piața Sfatului. Participanții vor putea crea, cu ajutorul voluntarilor, diverse obiecte funcționale din deșeuri reciclabile, inspirate de creațiile realizate pentru acest proiect de Alexe Popescu, unul dintre designerii români cu un portofoliu ce acoperă mai multe zone creative, în special legate de reciclare și de aplicațiile practice ale tehnicilor de pliere în design, tehnologie și upcycling.

În plus, toți cei care participă la FOV 2022 în perioada 9-11 septembrie și aduc la cortul ASAP PET-uri transparente de 0,5L, doze metalice, hârtie sau recipiente din sticlă, pot contribui la realizarea unei lucrări artistice de mari dimensiuni, proiectată de designerul Mihnea Ghilduș. Instalația realizată de acesta va fi confecționată exclusiv din materiale reciclabile, colectate în timpul evenimentului, în containerele special amenajate.

Găsește-ți puterea este tema celei de-a doua ediții a Forumului Orașelor Verzi. Evenimentul câștigător al Galei Premiilor pentru un Mediu Curat are ca scop transformarea Brașovului în Capitala Verde a României, prin desfășurarea a zeci de activități și conferințe, în perioada 5-11 septembrie, care să încurajeze cetățenii și autoritățile să devină parteneri pentru un mediu mai curat și mai verde.

Bucură-te de primul concert simfonic din plastic

Vineri, 9 septembrie, începând cu ora 19:30, în Piața Sfatului din Brașov, WWF România, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, organizează primul concert de plastic. Un concert simfonic extraordinar susținut de Filarmonica Brașov, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, unde PET-urile colectate din pădure se transformă în instrumente cu suportul artistei Raluca Ghideanu. Intrarea la concert este gratuită.

Participanții sunt așteptați să descopere un eveniment interactiv prin care pot să redea cântecul pădurii, o pădure cu zero plastic. Concertul face parte dintr-un proiect mai amplu, în care Locatarii pădurii vor Zero Plastic la scara loc. Proiectul își propune eliminarea plasticului din păduri și natură, cu sprijinul comunităților locale.

Majoritatea covârșitoare a oamenilor, mii și milioane de oameni, sunt oameni obișnuiți, pe care Sfânta Scriptură îi numește „poporul Pământului” (IV Regi 15, 5). De ce însă îi numește așa?

Fiindcă aceștia se aseamănă ierbii cenușii, sau tufișurilor. Nu au în viața lor scopuri, sau aspirații mai înalte, mințile lor sunt foarte nesăbuite și sunt preocupate doar de grijile vieții, bunuri pământești și probleme cotidiene.

Alții, asemenea munților și a dealurilor, care sunt acoperiții de iarbă și tufișuri, dau naștere când și când unor cedrii înalți și unor stejari uriași, tot așa și din poporul pământului ridică Dumnezeu oameni cu adevărat măreți, care au strălucirea minții, profunzimea gândirii și al căror cuvânt are multă putere. Astfel de oameni creează o viață nouă și mai bună și schimbă relațiile dintre popoare și state.

Acest lucru este, desigur, foarte important, însă cu mult mai importante sunt acele schimbări radicale, pe care Dumnezeu le săvârșește prin intermediul oamenilor măreți, prin marii asceți ai evlaviei și dreptății, prin intermediul marilor ierarhi, a făcătorilor de minuni și a drepților. În lucrările marilor filosofi există multe contradicții și dese ori oamenii, care consideră că pot găsi în ele un răspuns nou la o întrebare străveche: „ce este adevărul?”, sunt dezamăgiți.

Istoria științei cunoaște multe cazuri când teoriile științifice, considerate inatacabile, și-au pierdut relevanța înaintea unor noi realizări în domeniul cunoașterii.

Însă cu totul diferit stau lucrurile în spațiul duhovnicesc, în zona de gândire teologică înaltă. Acolo, toate sunt ferme și eterne. Cu puțină vreme înainte am sărbătorit ziua morții martirice a Proorocului și Botezătorului Domnului, Ioan, despre care Domnul nostru Iisus Hristos a spus că între cei născuți din femei nu s-a arătat unul mai mare ca acesta. Astfel, Domnul l-a așezat cu mult deasupra tuturor străluciților oameni de știință ai vremii, sau a filosofilor și artiștilor. Pe acesta, care în mare măsură a fost un purtător al Duhului sfânt și slujitor al adevărului celui Preaînalt, l-a arătat înaintea întregii umanități drept cel mai vrednic om.

Cu puțină vreme înainte, în ziua Adormirii Maicii Domnului, vă povesteam despre faptul că Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos l-a așezat pe Înaintemergătorul Său deasupra tuturor celor născuți din femeie, însă acest lucru nu face referire și la Preasfânta Fecioară Maria, fiindcă ea se găsește deasupra Heruvimilor și a Serafimilor.

Dacă ziua de naștere a oamenilor însemnați o serbăm și o cinstim cu mult respect, atunci cu ce fel de bucurie trebuie să sărbătorim ziua de azi, cinstind ziua celeia ce a strălucit pe Soarele Dreptății, Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Cel care a îmbrăcat trup omenesc? În troparul acestei mari sărbători auzim aceste minunate cuvinte: „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare, bucurie a adus în toată lumea”.  În toată lumea, nu numai în neamul omenesc, dar și pentru lumea cea nevăzută, pentru lumea îngerilor, a strălucit astăzi bucurie mare.

Așadar, deasupra tuturor marilor personalități ale omenirii, deasupra lui Ioan Înaintemergătorul, deasupra Arhanghelilor și a Îngerilor, a așezat-o Domnul Dumnezeu pe Preasfânta, Preacurată Fecioară Maria. Și desigur că a așezat-o pe aceasta în acel loc cu dreaptă știință, fiindcă în ea s-a sălășluit Duhul Sfânt, pentru a deveni Maică pământească a Fiului lui Dumnezeu, cel mai înainte de veacuri, a Domnului nostru Iisus Hristos. Duhul cel Preasfânt al lui Dumnezeu a făcut inima Mariei într-o măsură incomensurabilă mai curată ca inimile tuturor oamenilor. Curăția inimii este considerată de Domnul nostru Iisus Hristos drept mult mai importantă ca toate celelalte, motiv pentru care a și spus în fericiri: „fericiți cei curați cu inima, căci aceia pe Dumnezeu îl văd[1]” (Mat. 5,8). Comuniunea neîntreruptă cu Dumnezeu este cea mai mare răsplată, pe care Domnul Iisus Hristos o promite acelora ce păzesc aceste nouă porunci, pe care noi le numim fericiri.

Să ne aducem aminte ce spune Mântuitorul nostru despre inima omenească. Cuvântul său explică de ce prețuiește Acesta atât de mult curăția inimii. A spus Domnul „Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoțiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, ochiul pizmaș, hula, trufia, ușurătatea – toate aceste rele ies dinăuntru și spurcă pe om” (Marcu 7, 21-23).

Dacă lucrurile stau așa și dacă, conform cuvântului lui Hristos, rădăcinile răului se găsesc în inima omenească, atunci cu siguranță din aceeași inimă izvorăsc și toate acțiunile și gândurile bune și curate. Aceasta pentru că inima este centrul dragostei, iar dragostea este împlinirea legii întregi.

Inima Preasfintei și Preacuratei Născătoare de Dumnezeu Fecioară Maria a răspândit lumina unei curății și a unei dragoste cu totul excepționale nu numai în lumea pământească. Ziua nașterii luminate „bucurie a adus la toată lumea”, în întreaga lumea, adică, a puterilor fără de trup.

Fie ca și noi, frații și surorile mele, să păzim în inimile noastre bucuria acestei zile de lumină purtătoare și fericită a nașterii ei. Să încercăm cu toate puterile noastre să purtăm în toată vremea inima noastră curată, pentru a fi vrednici de iubirea Preasfintei, care totdeauna mijlocește pentru noi înaintea Fiului său și Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Căruia, împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Duhul Sfânt aparține toată slava, cinstea și închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

Din cartea Λογοι και Ομιλίες, vol. I, Ed. Ορθοδοξος Κυψελη.

[1]Μακάριοι οι καθαροί τη καρδία, ότι αυτοί τον Θεόν όψονται

8 – 18 septembrie 2022

Muzeul Național al Țăranului Român

Ca în fiecare început de toamnă, în preajma sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci, cunoscută în popor și ca Ziua Crucii, Muzeul Național al Țăranului Român întâmpină anotimpul cu expoziții noi, Festivalul povestirilor de pe Via Transilvanica, lansări de carte, ateliere, târg de icoane și proiecții de film.

Vă așteptăm, în perioada 8 – 18 septembrie 2022, la cea de a zecea ediție a Zilelor Muzeului Țăranului!

În prima zi a evenimentului, Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova la București, vernisează joi, 8 septembrie, ora 17.00, la Sala Tancred Bănățeanu, expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii. Expoziția reunește câteva dintre cele mai frumoase scoarțe aflate în depozitele celor două instituții naționale, de o valoare inestimabilă.

În perioada 9 – 11 septembrie, publicul este așteptat la Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica. Vizitatorii vor putea descoperi România, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin: destinații noi de călătorie, artiști și meșteșugari veniți de la ei de-acasă, mâncare bună și muzică live. Festivalul va aduce „Împreună, în simbioză cu patrimoniul cultural”: gastronomie locală, destinații turistice, producători, muzică, artă și meșteșug, proiecte și asociații care cresc frumos comunitățile din perimetrul Via Transilvanica. Prin acest eveniment, celebrăm Zilele Europene ale Patrimoniului, sâmbătă, 10 septembrie.

În parteneriat cu Centrul de Studii Arhitecturale și Urbane din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu vom găzdui workshop-ul Arta Paielor – Tablouri cu Paie, ce se va desfășura luni și marți, 12 și 13 septembrie, între orele 11.00 și 15.00, în curtea Muzeului Țăranului. De asemenea, în cadrul aceluiași parteneriat, între 8 septembrie și 7 octombrie, trecătorii vor putea vedea expoziția Arhitectură și materiale tradiționale de construcții, în zona de afișare de pe Bulevardul Ion Mihalache. Expoziția cuprinde șapte lucrări pe tematica materialelor de construcții tradiționale realizate de studenții arhitecți din anii universitari 2020-2022, în coordonarea lect. dr. arh. Laura-Andreea Dobrescu.

Marți, 13 septembrie, începând cu ora 16.00, la Sala Media, va avea loc conferința de lansare a proiectului finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA – Dragă Arhivă. Laborator de inovație muzeală. Invităm publicul la o discuție critică, dar relaxată, despre relevanța arhivelor muzeale astăzi și oportunitățile prin care ele pot deveni inspirație pentru industriile cultural-creative.

Miercuri, 14 septembrie, de la ora 18.00, vom deschide, Sala Acvariu, Expoziția Meșterului crucer Vasile Marin, din Brebu, județul Prahova. Expoziția este concepută în completarea Târgului iconarilor și al meșterilor cruceri, care va avea loc, în acest an, în perioada 16 – 18 septembrie. Descoperiți în târg: prăznicare, sfinți protectori, heruvimi, Crucea în variante închipuite și zugrăvite pe icoane pe lemn, icoane pe sticlă, icoane de vatră, crucițe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte și lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre. De asemenea, cei mici sunt așteptați la ateliere de încrustații în lemn şi de pictură pe sticlă.

PROGRAM

Joi, 8 septembrie

Ora 15.00 – Vernisajul expoziției Arhitectură și materiale tradiționale de construcții, în zona de afișare de pe Bulevardul Ion Mihalache

Ora 16.00 – Lansarea cărții Retorica vestimentară, de Varvara Buzilă, la Sala Media

Ora 17.00 – Vernisajul expoziției de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 15.00 – 18.00 – Expoziția „Unexpected (RE)solutions: How the process drives the outcome”, la MNȚRplusC

Vineri, 9 septembrie

Orele 15.00 – 19.30 – Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica, în curtea interioară

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 15.00 – 18.00 – Expoziția „Unexpected (RE)solutions: How the process drives the outcome”, la MNȚRplusC

Sâmbătă, 10 septembrie

Zilele Europene ale Patrimoniului. Ediția XXVIII

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 10.00 – 19.30 – Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica, în curtea interioară

Ziua Cinematografelor. Prima ediție

Orele 13.00 – 14.00 – Atelier educativ pentru liceeni despre realizarea filmelor de animație, cu Valentin Urziceanu, regizor şi producător de filme de animaţie, la Cinema Muzeul Țăranului

Orele 14.00 – 15.30 – Proiecția filmului de animație Merge și-așa (78 min.), în regia lui Valentin Urziceanu, la Cinema Muzeul Țăranului

Orele 15.00 – 18.00 – Expoziția „Unexpected (RE)solutions: How the process drives the outcome”, la MNȚRplusC

Duminică, 11 septembrie

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 10.00 – 19.30 – Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica, în curtea interioară

Luni, 12 septembrie

Orele 11.00 – 15.00 – Workshop-ul Arta Paielor – Tablouri cu Paie, în curtea Muzeului Țăranului

Marți, 13 septembrie

Orele 11.00 – 15.00 – Workshop-ul Arta Paielor – Tablouri cu Paie, în curtea Muzeului Țăranului

Ora 16.00 – Lansarea proiectului Dragă Arhivă. Laborator de inovație muzeală,

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, la Sala Media

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Miercuri, 14 septembrie

Ora 18.00 – Vernisajul Expoziției Meșterului crucer Vasile Marin, din Brebu, județul Prahova, Sala Acvariu

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Joi, 15 septembrie

Ora 18.00 – Vernisajul Expoziției de afiș polonez, Ryszard Kaja: Plakat-Polska, în cadrul BUCHAREST GRAPHIC DAYS, Ediția I, la Sala Irina Nicolau

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția Meșterului crucer Vasile Marin, din Brebu, județul Prahova, Sala Acvariu

Vineri, 16 septembrie

Orele 10.00 – 18.00 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în curtea interioară

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția Meșterului crucer Vasile Marin, din Brebu, județul Prahova, Sala Acvariu

Sâmbătă, 17 septembrie

Orele 10.00 – 18.00 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în curtea interioară

Orele 11.00 – 13.00 – Atelier de sculptură în lemn cu Vasile Moldoveanu

Orele 14.00 – 16.00 – Atelier de pictură pe sticlă cu Angela Ludoșanu

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția Meșterului crucer Vasile Marin, din Brebu, județul Prahova, Sala Acvariu

Duminică, 18 septembrie

Orele 10.00 – 18.00 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în curtea interioară

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția Meșterului crucer Vasile Marin, din Brebu, județul Prahova, Sala Acvariu

8 septembrie 2022, ora 16.00, Sala Media

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 8 septembrie 2022, la ora 16.00, la Sala Media, la lansarea cărții Retorică vestimentară: cămașa cu altiță (Valorificând colecțiile Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală), de conf. univ. dr. Varvara Buzilă, șefa Secției Etnografie, de la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, din Chișinău. Volumul a apărut la Editura LEXON-PRIM, din Chișinău, în 2022, și are 311 pagini cu ilustrații. Editarea cărții, cât și plasarea ei, vin în susținerea elementului Cămașa cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova, înaintat pentru înscriere în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității.

Cartea precizează contextul sporirii interesului societății românești pentru identificarea semnelor identitare și cunoașterea semnificațiilor lor. Este o necesitate firească, impusă de revoluția comunicării, care ne face să interacționăm intens, scurt, explicit. Între codurile de comunicare utilizate, cel vestimentar este prolific și rămâne esențial în afișarea identității purtătorului. Vestimentația este cel mai cuprinzător ecran al comunicării noastre cu lumea, al prezentării noastre celorlalți. Constatăm, unii mai mult, alții mai puțin surprinși, nuanțarea discursului vestimentar prin componenta etnică și prin comportamente raportate la tradiție.

Din costumul tradițional femeiesc, destul de bogat, odată ce a ținut de veșmânt și de distincție sute și mii de ani, societatea a ales drept piesă de referință cămașa cu altiță sau ia cum se grăbesc, mai ales, tinerii s-o numească. Dar, deoarece cămașa este principala piesă a costumului tradițional și configurează acest ansamblu format din mai multe haine, pe aceasta s-a pus accentul decorativ, realizat cu ajutorul artei acului și al artei țesutului, încât este cea mai elaborată haină din punct de vedere artistic.

Această cămașă are un potențial artistic înalt, înțeles și valorificat pe măsură, de forța creatoare a tradiției.

Lucrarea ia în dezbatere caracteristicile principale ale cămășii cu altiță, denumirile și arealul ei, originea cuvântului altiță, optând pentru filiera ei latină, semnificațiile motivelor și ale câmpurilor ornamentale ale cămășii. Astfel, stabilește cele mai frecvente motive întâlnite pe altițe, încreț, râurile de pe mâneci, cele de pe pieptul și spatele hainei. În interpretarea semnificațiilor pornește de la sensurile denumirilor acestor părți ale cămășii cu altiță, care au o circulație impunătoare în spațiul cultural românesc. Acestea constituie structura cămășii și corespund modelului mito-poetic al lumii.

Ineditul cărții constă și în imaginile inserate. Pentru o mai bună ilustrare a ideilor, cartea prezintă cele mai vechi poze cu oameni îmbrăcați în portul tradițional, pentru a observa imaginea lor de ansamblu, modul cum arătau costumele, cum erau purtate și cum arătau purtătoarele lor. Partea a doua a cărții completează discursul cu 101 cămăși cu altiță, integrate în costum, din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, cel mai bogat și mai reprezentativ în domeniu, din Republica Moldova.

Nevăzător de la naștere, Alex Benchea este tânărul care cucerește cele mai înalte culmi de-a dreptul. Nu este special pentru că poartă o deficiență de vedere, ci pentru că zace în el o forță interioară fără limite. Are 23 de ani și tot de atâția ani nu vede, dar nu l-a împiedicat nimeni și nimic să-și urmeze pasiunea. Escaladează munții și ajunge pe cele mai înalte vârfuri, masivul Kilimanjaro fiind deja cucerit de către acesta în 2019, iar Elbrus în 2021. 

Este sportiv în cadrul lotului național de paraclimbing unde practică și escaladă sportivă. A fost la câteva concursuri până acum, însă marea sa pasiune rămâne tot muntele. Obiectivul lui Alex pe termen lung este proiectul Seven Summits și anume escaladarea fiecărui celui mai înalt munte de pe cele 7 continente.

Alex Benchea a devenit o voce și un exemplu de „așa da” în rândul oamenilor. Unii îl compătimesc, dar el menționează că nu trebuie să o facă. Militează pentru independență, nu se plânge că viața sa este întunecată, nici că a învățat într-o școală specială, deși avea dreptul să facă parte din învățământul de masă. Faptul că el nu vede ce este în fața lui, ci doar simte, doar l-a învățat să își depășească condiția.

Cine este omul Alex?

Alex este un tânăr la fel ca toți ceilalți, are 23 de ani și este originar din Adjudeni, județul Neamț. Acum locuiește în Cluj, pentru că aici a terminat facultatea de Geografie.

Dar sportivul Alex? Ce abilități deține?

Ambiție, hotărâre și pasiune. Acestea sunt câteva din abilitățile pe care le dețin. Acestea m-au ajutat să reușesc în tot ceea ce mi-an propus și consider că sunt potrivite oricărui om care vrea să reușească în orice domeniu.

În jurul căror cuvinte te perinzi?

Prietenie, pasiune, ambiție, minte deschisă, statornicie și viață. Acestea sunt câteva dintre piesele care compun puzzle-ul persoanei mele.

Ce-ți aduci aminte despre băiețelul Alex? Cum era? Te cățărai peste tot ca acum sau erai foarte liniștit?

Nu, de mic am iubit natura și aventurile. Am fost un copil tare energic și curios de a descoperi tot ce îl înconjoară, mai pe scurt un explorator. Pentru că provin dintr-o familie numeroasă, mai am 4 frați și o soră, pot spune că la ce sunt azi a contribuit și fratele meu geamăn cu care am început să explorez și să cunosc lumea aceasta.

Avem cu toții amintiri dragi din copilărie. Ce-ți amintești despre perioada copilăriei?

Un lucru care mă bucură când mă gândesc la copilărie este faptul că am avut norocul să mă nasc și să copilăresc la sat. Dacă ar fi fost altfel, probabil că parcursul meu ar fi fost altul. Sunt multe de povestit, dar cert este că eu eram cel cu ideile, năzbâtiile. Într-o vacanță de vară, fix după ce terminasem clasa a-VIII-a, l-am luat pe fratele meu și am plecat pe jos până în Târgu-Frumos, noaptea și fără să zicem nimănui ce avem de gând. Eram doar niște copii și când mă gândesc la asta îmi dau seama că eram tare curajoși dacă am ajuns să facem o așa nebunie.

Unde ai copilărit? Dar studiile unde le-ai făcut?

Am copilărit în Adjudeni, județul Neamț, un sat pitoresc de pe valea Siretului unde mă întorc cu drag de fiecare dată. Studiile le-am urmat în Târgu-Frumos, județul Iași, unde este un liceu care școlarizează elevi cu deficiențe de vedere. Am absolvit liceul în 2017, profil filologie, iar apoi am plecat la Cluj-Napoca unde am studiat un an istorie urmând ca mai apoi, în 2018, să mă înscriu la facultatea de geografie, deoarece aceasta era marea mea pasiune încă din clasa a-VI-a.

Ai fost într-o școală specială din cauza deficienței tale de vedere? Ce-mi spui despre escapada ta academică?

Da, așa a fost contextul, am studiat într-o școală specială, în Târgu-Frumos județul Iași, deși persoanele nevăzătoare au posibilitatea să studieze și în școala de masă. Însă, eu sunt mulțumit pentru că aici m-am format ca persoană, aici mi-am descoperit pasiunile pentru lectură, geografie și altele. Aici mi-am făcut prieteni pe viață și aici am avut profesori dedicați care au investit în noi.

Ți s-a spus că nu vei reuși în viață din cauza deficienței tale de vedere? Poate au fost copii răutăcioși, profesori care nu ofereau încurajări?

Nu-mi amintesc să-mi fi spus așa ceva. Desigur că se mai întâmplă să te mai lovești de oameni răutăcioși sau de situații neplăcute, dar consider că fiecare are puterea să aleagă cum se raportează la ce i se întâmplă. Pot menționa că uneori au existat oameni care mă descurajau în sensul că mă apostrofau că de ce umblu eu singur, că e greu și că am nevoie de însoțitor. De obicei acești oameni nu înțeleg că noi suntem capabili să ne descurcăm singur în foarte multe situații, că suntem oameni normali la fel ca ei.

Îndrăzneai să visezi că vei îmbrățișa o meserie? Ce visai că o să devii când vei crește mare?

Datorită pasiunii mele pentru geografie, de mic mi-am dorit să devin profesor de geografie, însă acum sunt concentrat pe proiectele mele sportive. Poate că la un moment dat voi ajunge și la catedră.

Când ai gustat prima oară din acest sport? Cum ai aflat de el?

Lucrurile s-au legat într-un mod frumos. Datorită pasiunii mele pentru natură, sport, geografie și explorare pot spune că am ajuns să urc munți. Pot spune că au fost două contexte care au contribuit la evoluția mea: primul a fost atunci când l-am cunoscut pe mentorul meu Florin Năstase, de la care am preluat pasiunea pentru munte. Cu el am făcut prima mea ascensiune în Făgăraș, pe vârful Moldoveanu. Acest moment a cântărit foarte mult pentru că eram la prima mea ieșire pe munte mai serioasă, a contat faptul că a avut încredere în mine că am să reușesc, deși nu avea nicio experiență cu persoanele cu dizabilități până să mă cunoască pe mine.

A doua etapă a început atunci când am descoperit asociația Climb Again care mi-a oferit contextul de a evolua ca și sportiv, într-un cadru organizat și profesionist. Climb Again face terapie prin sport pentru persoanele cu dizabilități și pot spune că a funcționat și în cazul meu. Sportul are puterea de a te include social și de a-ți deschide foarte multe orizonturi.

Cât timp ți-a luat să fii numit campion?

Nu mă consider chiar un campion, dar mă bucur când oamenii din jurul meu apreciază ce fac și modul în care o fac. Este o muncă continuă și abia sunt la început, însă consider că e important să avem oameni care ne inspiră să ne depășim condiția.

Care sunt cele mai importante titluri și realizări ale tale?

Sunt sportiv în cadrul lotului național de paraclimbing unde practic și escalada sportivă. Am fost la câteva concursuri până acum. Am participat la campionatele mondiale din Franța și Federația rusă, un Master în Austria, însă anul acesta am participat la două competiții, una în Salt Lake City unde m-am clasat pe locul trei și a doua în Villars, Elveția, unde am ieșit pe locul patru. Însă marea mea pasiune rămâne tot muntele, obiectivul meu pe termen lung este proiectul Seven Summits (escaladarea celui mai înalt munte de pe cele 7 continente).

Am escaladat doi din cei șapte munți și anume Kilimanjaro în decembrie 2019 și Elbrus în august 2021. În afara țării am mai urcat pe Musala, Grossglockner și Mont Blanc. În România, am escaladat mulți munți, atât în Făgăraș, Bucegi, Retezat și Orientali sau Piatra Craiului, însă notabilă rămâne ascensiunea pe acele Morarului din Bucegi, ascensiune care a avut loc în luna iunie a acestui an.

Îți trebuie curaj, un strop mare de nebunie, curiozitate, dorință de a-ți depăși limitele pentru a practica acest sport?

Da, toate acestea și o documentare temeinică, pasiune. Însă, fără pasiune, probabil că șansele de a continua în acest sport ar fi fost mai mici.

Da, muntele este un mediu periculos și ostil uneori, sunt conștient de tot ce presupune escaladatul munților și că acest sport nu poate fi îmbrățișat chiar de ori cine. Însă, ce îmi place tare mult la această activitate, este faptul că mă face să simt că trăiesc cu adevărat. Este nevoie și de contextul potrivit și de oamenii potriviți pentru a practica acest sport, asta în cazul persoanelor în aceeași situație la fel ca mine.

Oare ai mai fi avut aceeași ambiție de a dobândi în viață dacă nu ai fi purtat cu tine această lipsă de vedere?

Nu se știe. Probabil că parcursul meu ar fi fost cu totul altul, însă eu sunt mulțumit și știu că se poate și mai rău. Nu îmi mai fac nicio grijă despre cum ar fi fost dacă aș fi văzut. Eu îmi trăiesc oricum viața la cote maxime, am călătorit în 17 țări și am urcat mulți munți și am practicat multe sporturi extreme, așadar lipsa vederii nu este un așa mare impediment. Eu iubesc viața asta așa cum este ea și mă bucur de toate experiențele și de prietenii mei.

Tu nu vezi deloc, Alex? Ți-ai imaginat vreodată sau ai visat că ți-a revenit vederea?

Nu văd deloc, dar am ajuns să înțeleg tot ce e în jurul meu făcându-mi o reprezentare 3D a tot ce mă înconjoară. Dacă oamenii obișnuiți au în memoria vizuală forma obiectelor la fel și eu am în memorie forma obiectelor, asta după ce le-am pipăit sau dacă mi-au fost descrise. Când visez, visez doar chestiuni cotidiene, fără ca vederea să aibă alt rol decât cel cunoscut, dar pentru a răspunde la întrebare menționez că încă nu am visat că mi-a revenit vederea. Un lucru care mă amuză strașnic este atunci când oamenii îmi spun că e bine că nu văd pentru că în lumea asta sunt foarte multe lucruri rele și ispite.

Ce ai învățat despre tine în toți acești ani?

Am învățat că nu tot ce ne propunem se și întâmplă și că trebuie să învățăm să acceptăm asta.  Am învățat că nu există o cale scurtă către vârf și că pentru a ajunge acolo este nevoie de timp, antrenament și sacrificii. Și am mai învățat că la rândul meu trebuie să dau mai departe și să ajut oamenii aflați în situații similare sau cei care sunt descurajați. Pe scurt, am învățat să ajut și să fiu un om mai bun.

Pentru ce te pregătești în perioada aceasta?

După cum spuneam obiectivul meu pe termen lung este proiectul Seven Summits. iar în calendarul de anul acesta este prevăzut Aconcagua 6962 m, cel mai înalt munte din America de Sud. Mai exact, ascensiunea este programată pentru luna decembrie.

Începe școala, chiar începe!

Și noi, părinții, sigur vom dori, nerăbdători, să aflăm ce au făcut fiii și fiicele noastre când au fost departe de noi!

Așa că aud deja întrebările care plutesc peste tot: ,,Cum a fost azi?”, ,,Cum ți-a fost azi?”, ,,Ce ați făcut azi la școală?”, ,,Spune-mi cum a fost azi la școală!”

Suntem entuziasmați, curioși și am da orice să știm că a fost o zi bună pentru copilul nostru.

Cum a fost azi?

,,Am uitat”

,,Nu mai știu”

,,Nu îmi aduc aminte”

,,BINE”

(uh, parcă ultimul răspuns e cel mai rău dintre toate, nu?)

E bine să știm așa: copilul nostru se află la sfârșitul unei perioade de timp în care a depus efort, în care a obosit (mental și emoțional), la sfârșitul unei perioade în care cei mai mulți se simt copleșiți.

Poate că ar fi bine să dăm la o parte întrebările cu caracter general și să aducem la suprafață întrebările specifice ce vor scormoni mai ușor după răspunsuri clare.

Una este să plimb copilul prin 4, 5 ,6, 7 ore, alta este să îi dau un punct de reper:

,,Cu cine ai stat azi în pauza mare?”

,,Ce a spus doamna amuzant?”

,,A fost cineva trist azi în clasa?”

,,Ce ați modelat azi?”

,,Ai avut emoții când ai recitat poezia?”

,,Ce joc ai jucat azi?”

,,Despre ce temă ați vorbit la istorie?”

,,Aveți același profesor la fizică?”

Desfaceți lunga experiență a zilei

Ajutați-vă copilul să desfacă lunga experiență a zilei în bucăți clare, specifice. Întrebările voastre ghidate vor ajuta să aducă la suprafață, din memorie, fapte petrecute în zi. O dată ce aveți un punct de plecare, tot dialogul va curge mult mai ușor.

Întrebările generale sunt mereu ,,mari și grele’; îl forțăm să privească iar totul, în ansamblu. Atunci copilul se oprește, se blochează, copleșit. Răspunsul e sec și tare nesatisfăcător pentru noi cei care cu iubire așteptăm să fim părtași, prin poveste, la tot ce a trăit copilul nostru.

Părinții împărtășesc din ce au trăit ei?

Pe de altă parte, copilul nostru oare știe cum ne-a fost ziua? Amintiți-vă sa fiți un model pentru copilul vostru! Dacă ei vad ca adulții dragi lor împărtășesc evenimentele de peste zi, din gama celor obișnuite (,,au fost multe ședințe azi”, ,,am lucrat contra cronometru dar am terminat proiectul”, ,,am povestit cu colega din celălalt birou despre cum am preparat cartofii”), fie grozave (,,azi a fost ziua de nume a Adrianei și a adus o tartă delicioasă cu piersici”) sunt șanse mari ca și fiii și fiicele noastre să facă la fel.

Suntem poate mai mult timp departe de copiii noștri decât aproape de ei. Petrecem mai mult timp la școala, grădiniță sau serviciu decât petrecem acasă, împreună cu familia. Convorbirile calde sunt singurul mod prin care putem stabili o conexiune între cele doua lumi. Nu putem fi mereu alături unii de ceilalți; adevărul este că unele momente, experiențe, trăiri nu le vom cunoaște bine niciodată.

Sfârșitul zilei să ne aducă pe toți împreună, în conectare binefăcătoare!

Florin Marin este din județul Călărași mai exact din Oltenița și a venit cu gânduri mari în București în anul 1995. A început studiile la facultatea de Istorie din București și acolo și-a descoperit pasiunea sa pentru cărți. Cochetând cu zona de anticar, oamenii de profil i-au remarcat talentul și l-au rugat să îi ajute în vânzarea cărților.

Cine este Florin Marin? De unde ați pornit și de ce este necesar un astfel de soft?

Timp de 15 ani am vândut cărți vechi, în primii ani pentru un domn fiindcă aveam doar 19 ani când am venit în București și după aceea mi-am făcut eu tarabe la Universitate, undeva prin 2005 am avut 11 tarabe și în 2011 am fost nevoit să le închid, legile ce se dăduseră atunci.

Văzând cum oamenii mă întrebau de anumite cărți, de anumiți scriitori și mi-am dat seama că trebuie să existe un loc unde doar la un click să avem aceste informații, să fie indexați pe categorii, pe timp, pe țări, etc.

De când lucrați la acest soft?

M-am apucat acum 4 ani să lucrez la el. Am luat fiecare autor și l-am pus pe perioada în care a trăit și bineînțeles i-am clasificat și pe specializarea fiecăruia, ăsta este un mic exemplu de filtrare. Am încercat să acopăr toate ariile la fiecare specializare cum ar fi matematică, fizică, chimie, poezie etc. Să înțelegeți NU sunt un savant, eram un vânzător de cărți, doar știam ce să caut pe internet să construiesc puzzle-ul, el era acolo doar că nu era construit, asta am făcut eu, am construit puzzle-ul. Sper că acest motor de căutare să fie benefic pentru toată lumea iubitoare de cărți, asta este dorința mea.

Cui se adresează?

Atât cumpărătorilor cât și vânzătorilor, din toate domeniile. Câștigători trebuie să fim toți.

Ce este această platformă mai exact?

Este un motor de căutare după perioada timp și specializare. Peste 38.000 de autori ce i-am pus în perioada exactă în care au trăit, în ce țară sau născut, dacă au migrat undeva, unde, în ce anume sunt specializări, perioada în care au trăit și în felul ăsta am creat un motor de căutare care se intersectează în toate felurile, bineînțeles sunt mult mai multe filtre de căutare, aici am enumerat câteva din ele.

,,Proiectul ăsta trebuia să fie făcut. Dacă nu eram eu, trebuia să îl facă alții.”

Cum o să ajungă către public?

Păi, acesta ar trebui implementat în site-urile anticariatelor, librăriilor, bibliotecilor, orice site de cărți, astfel ajungem către cărți prin autori. În felul ăsta aducem cititorul către autorul său preferat și așa o să îi cunoască operele. Astfel, publicul este doar la câteva click-uri distanță de ceea ce căuta și este pentru toată lumea.

Gândiți-vă că dacă acest motor de căutare ar fi integrat în toate ce le-am enumerat mai sus, cât de ușor o să ne fie să găsim exact ce ne dorim. (autorul, cartea)

În ce stadiu este motorul de căutare acum?

Motorul de căutare este momentan într-o variantă de prototip. Căutam persoane ce doresc să se implice și să ne ajute, astfel sper că prin acest interviu să găsesc acele persoane.

Florin Marin – https://web.facebook.com/florinvalentin.marin

Site (prototip) – http://antiques.ro.liveapp.ro/index2?from=-800&to=2022

Întrebată cine este, doamna profesor Anghelescu a răspuns:

Mă numesc Camelia Ioana Ancuța Anghelescu, m-am născut în orașul Ocna Mureș, din județul Alba, în urmă cu 47 de ani. Sunt o ardeleancă get-beget. Am terminat Colegiul Pedagogic ,,Gheorghe Șincai din Blaj. Am absolvit în anul 1994. Primii patru ani am predat la Școala Generala nr. 2 din Cugir. Am avut șansa să conduc, să așez pe drum o generație de elevi minunați. Am rămas prieteni, ținem legătura, cu o mare parte din ei. Am plecat apoi spre capitală urmând modelul dirigintei mele din liceu si totodată profesoara noastră de psihologie și pedagogie. Mi-am dorit să studiez și eu psihologia la București. Nu este ușor pentru un ardelean să se trezească în acest oraș, plin de viață, dar agitat totodată. Nevoia m-a determinat să caut o slujbă după primul an de facultate. Am intrat, însă, pe un alt făgaș, odată cu angajarea într-o companie multinațională, o companie care m-a îmbogățit, mi-a adus experiențe noi în viață, prieteni noi, în care am întâlnit oameni minunați.

Fiecare septembrie, însă, îmi aducea aminte de ,,copiii mei”, de perioada petrecută la catedră, îmi aducea lacrimi in ochi. Prima zi de școală era foarte grea pentru mine. Mi-am dorit să mă reîntorc în învățământ.

Dumnezeu are, însă, un plan pentru fiecare dintre noi și atunci când e momentul, te așază la locul potrivit. Pentru mine revenirea, reașezarea a venit în aprilie 2018, când am început să fac parte din echipa didactică a școlii ,,Anastasia Popescu”. După întâlnirea cu doamna Monica Șerbănescu, l-am sunat pe soțul meu și i-am spus: ,,aici este locul meu”.

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Îmi amintesc cu mare drag de primele mele învățătoare. Doamna Barna, care mi-a pus creionul în mână în clasa întâi, iar apoi doamna Nicoară Rodica (Gavra), o proaspătă absolventă de liceu pedagogic, venită în satul nostru și care mi-a îndrumat pașii începând cu clasa a II-a.

Îmi făceam cataloage din blocuri mari de desen cu liniatura specifică, mă jucam cel mai adesea ,,de-a învățătoarea”. Era jocul meu preferat. Nu m-am gândit nicio clipă că, de fapt, asta era ceea ce voi face din tot sufletul și cu tot sufletul. Mai mult chiar, în clasa a VIII-a, mă pregăteam asiduu pentru liceul sanitar. La vremea respectivă cele mai bune opțiuni erau liceul pedagogic, sanitar și economic (poate nu chiar în această ordine). M-am pregătit pentru ora deschisă de la dirigenție cu tot ce puteam spune despre motivul pentru care am ales liceul sanitar, toată lumea știa că pentru asta mă pregăteam.

În seara dinaintea orei deschise, am ieșit cu mama și cu nașa surorii mele la o plimbare pe dealul din apropiere. Am ajuns să discutăm despre ,,treaptă”, despre unde voi da examenul. Mama și nașa mi-au povestit atât de frumos despre ce înseamnă să fii învățător, încât a doua zi, în fața profesorilor invitați la ora deschisă, le-am spus că alegerea mea este liceul pedagogic. Le mulțumesc mamei și nașei pentru acea seară. Și datorită lor fac astăzi ceea ce fac, îmi place foarte mult. Mai târziu, în liceu, am avut parte de profesori minunați, care ne-au arătat și ne-au învățat, datorită cărora fac această meserie și pe care îi port și îi voi purta în suflet toată viața.

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Eu mă consider învățătoare. De ce spun asta? Am văzut ,,pe viu” cum evoluează copiii, foștii mei elevi, apoi au venit propriii copii și am văzut cât de mult i-a influențat învățătoarea.

Vin părinții și îți spun ,,doamna învățătoare, spuneți-i lui  ….”, asta pentru că replica acasă este ,,Doamna a spus sa fac așa”, ,,Doamna a spus să nu fac decât asta …” , ,,Doamna ne dă voie să facem așa, nu ne dă voie să facem așa” etc. Aceste cuvinte ne spun totul despre influența învățătorului asupra celor mici. Eu am șansa că îmi place să lucrez cu cei mici. Este si o enormă responsabilitate, ne dăm seama din aceleași motive și replici de mai sus.

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Aceleași pe care le urmăresc și-n viața mea: cinstea, respectul, atât față de ceilalți, față de tot ce ne înconjoară, cât și față de trecut, empatia, încrederea în forțele proprii (foarte strâns legate între ele). Mai avem nevoie de răbdare, răbdare de a duce la bun sfârșit un lucru început, de a-l asculta pe celălalt, și nu în ultimul rând mai avem nevoie de credință.

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

A trecut mult de atunci. Emoții mari, mari de tot, eram și eu un copil, un copil care urma sa învețe alți copii. Simt aceleași emoții la fiecare început de an. În fiecare început de an școlar sunt copilul curios dornic să înceapă școala, sunt învățătoarea care așteaptă să își revadă elevii, sunt părintele care știe, vede prin ce emoții trec copiii în această zi.

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Elevii de astăzi sunt diferiți de cei care am fost noi – cred cu tărie că, mai ales pentru cei mici, faptul că se simt iubiți, respectați, ascultați, valorizați îi determină să fie motivați și interesați de ce se întâmplă în jurul lor, la școala și nu numai. Putem spune și că jocurile, folosirea diferitelor dispozitive pe care le avem la îndemână acum, diversitatea activităților, activitățile integrate, duc și acestea la motivație și interes, dar primordiale rămân dragostea și respectul pe care îl simt elevii.

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Curiozitatea a fost și rămâne caracteristica principală a elevilor ciclului primar. Sunt mai puțin obișnuiți cu răbdarea, un aspect care trebuie cultivat acasă și la școală. Am observat o diferență la copiii care sunt expuși la dispozitive de timpuriu. Așteptarea acestora este ca totul să se întâmple aici și acum. Tot pentru ei este mai greu să stabilească relații de prietenie cu ceilalți colegi.

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Cărțile, cărțile … sunt multe. De mică am stat cu ele în brațe. Fiecare carte citită îți aduce ceva în viață, o emoție, o experiență. Acum mă gândesc la ,,Agonie și extaz”, ,,Agassi”, ,,Serenada pentru Nadia”, ,,O muscă în Sfântul Munte”.

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

De la copii învăț în fiecare zi. Învăț să mă bucur, învăț să mă joc, învăț să trăiesc aici și acum, învăț să caut răspunsuri care să răspundă concret întrebărilor, nu doar sa fie un răspuns și gata. Tot ei mă determină să mă dezvolt, să caut metode și tehnici noi, să fiu la curent cu tot ce înseamnă a preda în această epocă.

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Ca orice relație, în primul rând, pe încredere, sinceritate, onestitate și empatie. Elevii simt, te simt imediat, știu când ți-e bine, știu când ești sincer și îți răspund ,,cu aceeași monedă”.

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Am multe … însă cred că prima zi de școală din cariera unui învățător debutant, proaspăt absolvent, el însuși un copil nu se poate uita. 30 de perechi de ochișori, emoționați, care se uită la tine și încă multe alte perechi – ale părinților, bunicilor.

Ce îmbunătățire ați aduce actualului sistem de învățământ?

Cred că în acest moment avem nevoie de stabilitate și claritate. Lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Cadrele didactice se adaptează, au învățat să facă asta, dar cu eforturi considerabile, al căror efect se va vedea, cred eu, pe termen lung.

Taina Dumnezeieștii Euharistii, lăsată nouă de însuși Domnul, este cea mai înaltă dintre toate tainele, este cea mai remarcabilă dintre minuni din cele săvârșite prin puterea lui Dumnezeu, este cea mai înaltă dintre cele pe care înțelepciunea lui Dumnezeu le-a plăsmuit și este, de asemenea, cea mai prețioasă harismă și dar din cele pe care Dumnezeu le-a dăruit oamenilor. De aceea, întru dreptate, ea se poate numi și poate fi considerate minune a minunilor și taină a tuturor tainelor.

În taina dumnezeieștii cuminecări se ascunde nu numai întreaga dumnezeire, ci și întreaga umanitate (a lui Hristos); prin urmare, ea este taina tainelor, cea care din orice unghi ar fi abordată, se arată în ascuns. Ea transcende toate limitele cunoașterii fizice. Prin această taină, Dumnezeu ne-a arătat nouă, prin a Sa putere, măreția atotputerniciei sale dumnezeiești; și prin a Sa înțelepciune, înălțimea copleșitoare a Dumnezeieștii Sale atotbunătate.

Cum trebuie să ne apropiem la primirea dumnezeieștilor taine

Modul prin care trebuie să ne apropiem de Dumnezeiasca Împărtășanie, ne este arătat de apostolul Pavel, care zice: „Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului”.

Așadar, fiecare să-și cerceteze conștiința sa mai întâi, pentru a-i putea fi învederată starea lui morală și relația sa cu Dumnezeu și cu aproapele său, iar dacă le va găsi pe acestea într-o stare bineplăcută (lui Dumnezeu – n. trad.), să se apropie pentru a se împărtăși, dacă nu, să lase aceasta pentru altă dată, fiindcă nu există nici un fel de comuniune între sfințenie și necurăție.

Când, astfel, ne apropiem de Dumnezeiasca Euharistie, trebuie să venim cu multă evlavie, curățiți de orice element ce spurcă trupul și sufletul, pentru a ne împărtășii cu cu vrednicie; deoarece, dacă Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să-și dezlege încălțămintea picioarelor sale, pentru a se apropia de locul cel sfânt (Ieșire 3, 3), cu cât mai mult ești tu dator, creștine, să dezlegi orice legătură a păcatului, pentru a primi înlăuntrul tău pe Dumnezeu întreg? Nu este acea pâine sfântă însuși trupul Domnului? Iar în potirul acela nu stă sângele Domnului? „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtășirea cu trupul lui Hristos?” (1 Cor. 10:16). Cum, așadar, te vei apropia, conștiință grea având, de focul cel ce arde pe cei nevrednici?

De aceea, dezleagă orice legătură de dușmănie pe care o vei avea cu aproapele tău, renunță la orice troc nedrept, dă înapoi tot ce este străin ție, fugi de ce e rău și fă binele, întoarce-te la Domnul și vino pentru a te sfinți întru totul, pentru a te lumina și a deveni sălaș al harului dumnezeiesc, pentru a te uni cu Hristos și a rămâne întru El și El întru tine. „Cel ce mănâncă trupul meu și bea sângele meu cu mine este, si Eu întru el” (Ioan 6:56).

Caracteristicile celui care întru vrednicie a primit Dumnezeiasca Împărtășanie

Cel ce s-a împărtășit cu vrednicie părăsește sfântul locaș cu totul înnoit, fiindcă focul dumnezeirii, cel care prin Dumnezeiasca Cuminecare a venit în legătură cu sufletul omului, a ars păcatele sale, l-a umplut de har dumnezeiesc, i-a sfințit rațiunea, a întărit puterile sufletului, i-a luminat rațiunea, a legat inima sa de frica de Dumnezeu și, în final, l-a arătat pe acesta sălaș al Sfântului Duh.

Cel ce s-a împărtășit cu vrednicie a primit drept arvună împărăția cea cerească și este îmbrăcat cu platoșa dumnezeirii, cea care îl apără de orice rău și orice lucrare a celui viclean, arătându-l pe acesta înfricoșător chiar și înaintea demonilor.

Inima celui ce s-a împărtășit cu vrednicie se umple de nespusă bucurie și negrăită fericire; el este singurul care simte schimbarea ce a avut loc înlăuntrul său și se bucură de restaurarea sa. Toate virtuțile împodobesc inima sa, iar dorința sa va sta numai către unirea cu Domnul.

Liniștea duhovnicească, pe care conștiința comuniunii și întrepătrunderii de Dumnezeu o dă și pacea cea cerească ce domnește înăuntrul său, se oglindesc în chipul fericit al celui ce s-a împărtășit cu vrednicie.

După Dumnezeiasca Euharistie

După Dumnezeiasca Euharistie, să lauzi și să mulțumești imediat Domnului, fiindcă te-a învrednicit să te cumineci cu trupul și sângele său; ziua aceea să o petreci în lucrări vrednice de împărtășania primită și să o ții pe aceasta drept exemplu pentru celelalte zile ale vieții tale, să nu permiți de aici înainte să aduci întristare îngerului celui ce păzește sufletul și trupul tău, întorcându-te la viciile tale de altădată.

Veniți, așadar, frați creștini, să ne înfruptăm din harul lui Dumnezeu, să avem grijă de a noastră mântuire, ca învrednicindu-ne de primirea preacuratelor tainelor, să trecem toată vremea vieții noastre în dreaptă judecată, dreptate și evlavie. Fiindcă ni s-a revelat, precum spune și Pavel (Tit 2, 11-13), că harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, învățându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea și poftele lumești și, în veacul de acum, să trăim cu înțelepciune, cu dreptate și cu cucernicie. Să așteptăm fericita nădejde și arătarea slavei marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, Amin!

Sursa: Ο Άγιος Νεκτάριος, περί της θείας Ευχαριστίας

Traducere de Bădilă Andrei Alexandru

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” este singurul observator astronomic din București deschis publicului. Amiralul Vasile Urseanu și popularizatorul de astronomie și știință Victor Anestin sunt cei care au pus bazele acestuia.

Începuturi

În 1908, amiralul Urseanu este cooptat de către Victor Anestin în Societatea Astronomică Română Camille Flammarion, unde ocupă poziția de Președinte. Scopul Societății era înființarea unui observator astronomic pentru public, din dorința de a propaga astronomia în rândul acestuia.

Amiralul Urseanu demarează lucrările de construcție ale unei clădiri situație pe Bd. Colței, actualul Bd. Lascăr Catargiu din București, punându-și la bătaie propriile resurse financiare. Amiralul obișnuia să afirme:

“Mi-am construit casa în formă de yacht, având o cupolă de observator, ca în același timp, când fac observații cu luneta, să am senzația că plutesc pe mare.”

 

Nu după mult timp, observatorul construit de amiralul Urseanu a devenit un simbol al pasionaților de astronomie, toate publicațiile de la 1910 menționând înființarea acestuia. Primul obiect cu care observatorul a fost dotat a fost o lunetă Zeiss de 150 mm diametru și distanța focală de 2,7 m, fiind a treia ca mărime din țară la acea vreme.

La momentul începerii activității, ca observator particular până în 1916, Victor Anestin și Rosetti – Bălănescu au lucrat ca observatori alături de amiralul Urseanu. În 1926, amiralul se stinge din viață, moment în care luneta a fost demontată și depozitată la subsolul clădirii, ceea ce a dus la încetarea activității a observatorului.

Câțiva ani mai târziu, în 1933, Jeanne Urseanu, soția amiralului Urseanu, a decis să doneze clădirea municipalității orașului București. Însă, conform dorințelor testamentare ale amiralului, aceasta a condiționat donația, impunând conducătorilor să păstreze memoria deosebitei realizări a soțului său. Acesta este motivul pentru care, în interiorul clădirii, pe placa comemorativă aflată sub portretul familiei Urseanu, realizat de pictorul Camille Ressu, găsim următoarele cuvinte: „După o viață de muncă și credință, au dăruit acest lăcaș ca să fie adăpost de artă și prilej de înălțare sufletească.”

Clădirea Observatorului a adăpostit inițial Pinacoteca Municipală, luneta Zeiss fiind păstrată în subsolul clădării. În acest timp, astronomul român Nicolae Donici (1874 – 1956) a sondat posibilitățile de a reinstala refractorul Zeiss în cupolă. După plecarea în Egipt a acestuia pentru continuarea studiilor sale asupra luminii zodiacale, încercările de reinstalare a refractorului Zeiss au încetat.

În 1949, însă, academicianul Călin Popovici a reluat munca începută de Donici. Astfel, alături de prof. dr. Aurel Iacovache și cu sprijinul academicianului George Demetrescu, a reușit să determine autoritățile municipale de atunci să repună în valoare observatorul.

În 1950, a fost definitivată reinstaurarea lunetei. Astfel, la începutul lunii Mai 1950, observatorul a fost inaugurat pentru public. Una dintre primele expoziții astronomice, bazată exclusiv pe fotografii și desene originale a fost organizată în 1962 într-una dintre sălile de la etajul I.

Anii ’60

În anii ’60, unitatea a devenit Muzeul Științelor Experimentale, timp în care a fost dotată cu aparatură fotografică modernă și laborator fotografic, o lunetă ecuatorială Zeiss 80/1200 mm, o lunetă azimutală 80/500 mm și un celostat polar Zeiss de 120 mm diametru. În 1966, s-a construit și instalat telescopul newton-cassegrain de 450 mm – fiind cel mai mare din țară la acel moment, ce a funcționat până în 1970, când a fost dezmembrat din cauza deteriorării pieselor componente.

În perioada 1960 – 1980, activitatea Observatorului s-a axat pe popularizarea astronomiei, oferind tuturor pasionaților posibilitatea urmăririi, prin lunete, a spectacolului din cer, cât și pe efectuarea de observații și cercetări astronomice, realizat de astronomi amatori.

După 1990, clădirea a găzduit Agenția Spațială Română, iar în 1996 Observatorul a fost inaugurat  ca Observator Astronomic Municipal.

În 2020 a fost inaugurată expoziția stradă despre istoria Observatorului, cu prilejul împlinirii a 110 de existență. Panourile pot fi vizualizate aici.

Bibliografie & sursă foto: astro-urseanu.ro