Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Matricea Românească a poposit în Municipiul Orșova, unde a avut onoarea să îl cunoască pe părintele Mihai Zorilă care ne-a împărtășit câteva gânduri despre Pamfil Șeicaru, de la nașterea acestuia până la trecerea sa la cele veșnice, precum și despre ctitoria sa de la Orșova, Mănăstirea „Sfânta Ana”.

 

Am poposit în incinta așezământului monahal unde am fost primiți cu căldură, dar și în muzeul acestuia, care-i poartă numele lui Pamfil Șeicaru. Aici părintele a evidențiat mai multe aspecte care privesc istoricul mănăstirii, între acestea și motivul pentru care Pamfil Șeicaru a dorit să ridice pe acele meleaguri un locaș de cult.

 

Mai multe detalii le găsiți în videoclipul de mai jos:

 

 

PET-uri, doze metalice sau recipiente din sticlă – obiecte pe care le folosim frecvent și pe care uneori preferăm să le aruncă la gunoi. Cu toate acestea, avem în permanență opțiunea de a alege să oferim o nouă viață acestor obiecte, contribuind, în același timp, la protejarea planetei. Reciclarea, o acțiune cu care, poate, nu suntem atât de obișnuiți, aduce beneficii multiple.

În prezent, o categorie extinsă de produse pot fi reciclate: ambalaje, sticlă, metal, aparate electronice, baterii, anvelope, baterii, ulei, iar lista poate continua.

 

Beneficiile reciclării:

  • Prin reciclare se diminuează considerabil cantitatea de deșeuri depusă la gropile de gunoi (care poluează masiv mediul înconjurător și afectează sănătatea celor care locuiesc în preajma acestora)
  • Prin reciclare se reduc emisiile de gaze cu efect de seră din atmosferă – producătorii înlocuiesc materiile prime virgine folosite cu materie primă secundară rezultată în urma reciclării
  • Reciclarea contribuie la economisirea cheltuielilor comunității pentru energie – energia economisită prin reciclarea unei singure sticle poate alimenta un bec timp de patru ore
  • Reciclarea contribuie la conservarea resurselor naturale ale Pământului.

 

Câteva curiozități despre reciclare ne demonstrează cât bine putem face alegând să reciclăm:

  • Sticla poate fi reciclată la infinit – este singurul material cu această calitate
  • Peste 75% dintre deșeuri pot fi reciclate, însă rata de reciclare este de numai 30%
  • Prin reciclarea unei tone de hârtie salvăm 17 copaci maturi, aproximativ 21.000 litri de apă, un spațiu de 3 metri cubi la groapa de gunoi, 2 barili de petrol și 4.000 km/h energie electrică
  • În fiecare an, un copac obișnuit curăță aerul de aproximativ 30 kg de poluanți, astfel, reciclarea hârtiei ar avea efecte benefice imense asupra mediului
  • O singură cutie de aluminiu reciclată este echivalentă cu salvarea unei cantități de energie electrică de ajuns pentru a alimenta un televizor timp de trei ore
  • Resturile de țigară se descompun în 12 ani, aluminiul are nevoie de 200 până la 500 ani pentru a se biodegrada. Campioana la biodegradare rămâne, însă, sticla – având nevoie de aproape 1 milion de ani pentru definitivarea acestui proces.

 

Participă la Colectăm separat împreună

În perioada 9 – 11 septembrie, ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului) transformă deșeurile în artă, la Forumul Orașelor Verzi (FOV). Pentru a doua oară consecutiv la FOV, ASPA mobiliează participanții, în cadrul evenimentului Colectăm separat împreună.

Timp de trei zile, în perioada 9 – 11 septembrie, între orele 11:00 – 12:00, toți cei care doresc să dea o nouă șansă la viață produselor reciclabile sunt invitați la cortul ASAP din Piața Sfatului. Participanții vor putea crea, cu ajutorul voluntarilor, diverse obiecte funcționale din deșeuri reciclabile, inspirate de creațiile realizate pentru acest proiect de Alexe Popescu, unul dintre designerii români cu un portofoliu ce acoperă mai multe zone creative, în special legate de reciclare și de aplicațiile practice ale tehnicilor de pliere în design, tehnologie și upcycling.

În plus, toți cei care participă la FOV 2022 în perioada 9-11 septembrie și aduc la cortul ASAP PET-uri transparente de 0,5L, doze metalice, hârtie sau recipiente din sticlă, pot contribui la realizarea unei lucrări artistice de mari dimensiuni, proiectată de designerul Mihnea Ghilduș. Instalația realizată de acesta va fi confecționată exclusiv din materiale reciclabile, colectate în timpul evenimentului, în containerele special amenajate.

Găsește-ți puterea este tema celei de-a doua ediții a Forumului Orașelor Verzi. Evenimentul câștigător al Galei Premiilor pentru un Mediu Curat are ca scop transformarea Brașovului în Capitala Verde a României, prin desfășurarea a zeci de activități și conferințe, în perioada 5-11 septembrie, care să încurajeze cetățenii și autoritățile să devină parteneri pentru un mediu mai curat și mai verde.

 

Bucură-te de primul concert simfonic din plastic

Vineri, 9 septembrie, începând cu ora 19:30, în Piața Sfatului din Brașov, WWF România, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, organizează primul concert de plastic. Un concert simfonic extraordinar susținut de Filarmonica Brașov, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, unde PET-urile colectate din pădure se transformă în instrumente cu suportul artistei Raluca Ghideanu. Intrarea la concert este gratuită.

Participanții sunt așteptați să descopere un eveniment interactiv prin care pot să redea cântecul pădurii, o pădure cu zero plastic. Concertul face parte dintr-un proiect mai amplu, în care Locatarii pădurii vor Zero Plastic la scara loc. Proiectul își propune eliminarea plasticului din păduri și natură, cu sprijinul comunităților locale.

 

 

Majoritatea covârșitoare a oamenilor, mii și milioane de oameni, sunt oameni obișnuiți, pe care Sfânta Scriptură îi numește „poporul Pământului” (IV Regi 15, 5). De ce însă îi numește așa?

Fiindcă aceștia se aseamănă ierbii cenușii, sau tufișurilor. Nu au în viața lor scopuri, sau aspirații mai înalte, mințile lor sunt foarte nesăbuite și sunt preocupate doar de grijile vieții, bunuri pământești și probleme cotidiene.

Alții, asemenea munților și a dealurilor, care sunt acoperiții de iarbă și tufișuri, dau naștere când și când unor cedrii înalți și unor stejari uriași, tot așa și din poporul pământului ridică Dumnezeu oameni cu adevărat măreți, care au strălucirea minții, profunzimea gândirii și al căror cuvânt are multă putere. Astfel de oameni creează o viață nouă și mai bună și schimbă relațiile dintre popoare și state.

Acest lucru este, desigur, foarte important, însă cu mult mai importante sunt acele schimbări radicale, pe care Dumnezeu le săvârșește prin intermediul oamenilor măreți, prin marii asceți ai evlaviei și dreptății, prin intermediul marilor ierarhi, a făcătorilor de minuni și a drepților. În lucrările marilor filosofi există multe contradicții și dese ori oamenii, care consideră că pot găsi în ele un răspuns nou la o întrebare străveche: „ce este adevărul?”, sunt dezamăgiți.

Istoria științei cunoaște multe cazuri când teoriile științifice, considerate inatacabile, și-au pierdut relevanța înaintea unor noi realizări în domeniul cunoașterii.

Însă cu totul diferit stau lucrurile în spațiul duhovnicesc, în zona de gândire teologică înaltă. Acolo, toate sunt ferme și eterne. Cu puțină vreme înainte am sărbătorit ziua morții martirice a Proorocului și Botezătorului Domnului, Ioan, despre care Domnul nostru Iisus Hristos a spus că între cei născuți din femei nu s-a arătat unul mai mare ca acesta. Astfel, Domnul l-a așezat cu mult deasupra tuturor străluciților oameni de știință ai vremii, sau a filosofilor și artiștilor. Pe acesta, care în mare măsură a fost un purtător al Duhului sfânt și slujitor al adevărului celui Preaînalt, l-a arătat înaintea întregii umanități drept cel mai vrednic om.

Cu puțină vreme înainte, în ziua Adormirii Maicii Domnului, vă povesteam despre faptul că Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos l-a așezat pe Înaintemergătorul Său deasupra tuturor celor născuți din femeie, însă acest lucru nu face referire și la Preasfânta Fecioară Maria, fiindcă ea se găsește deasupra Heruvimilor și a Serafimilor.

Dacă ziua de naștere a oamenilor însemnați o serbăm și o cinstim cu mult respect, atunci cu ce fel de bucurie trebuie să sărbătorim ziua de azi, cinstind ziua celeia ce a strălucit pe Soarele Dreptății, Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Cel care a îmbrăcat trup omenesc? În troparul acestei mari sărbători auzim aceste minunate cuvinte: „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare, bucurie a adus în toată lumea”.  În toată lumea, nu numai în neamul omenesc, dar și pentru lumea cea nevăzută, pentru lumea îngerilor, a strălucit astăzi bucurie mare.

Așadar, deasupra tuturor marilor personalități ale omenirii, deasupra lui Ioan Înaintemergătorul, deasupra Arhanghelilor și a Îngerilor, a așezat-o Domnul Dumnezeu pe Preasfânta, Preacurată Fecioară Maria. Și desigur că a așezat-o pe aceasta în acel loc cu dreaptă știință, fiindcă în ea s-a sălășluit Duhul Sfânt, pentru a deveni Maică pământească a Fiului lui Dumnezeu, cel mai înainte de veacuri, a Domnului nostru Iisus Hristos. Duhul cel Preasfânt al lui Dumnezeu a făcut inima Mariei într-o măsură incomensurabilă mai curată ca inimile tuturor oamenilor. Curăția inimii este considerată de Domnul nostru Iisus Hristos drept mult mai importantă ca toate celelalte, motiv pentru care a și spus în fericiri: „fericiți cei curați cu inima, căci aceia pe Dumnezeu îl văd[1]” (Mat. 5,8). Comuniunea neîntreruptă cu Dumnezeu este cea mai mare răsplată, pe care Domnul Iisus Hristos o promite acelora ce păzesc aceste nouă porunci, pe care noi le numim fericiri.

Să ne aducem aminte ce spune Mântuitorul nostru despre inima omenească. Cuvântul său explică de ce prețuiește Acesta atât de mult curăția inimii. A spus Domnul „Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoțiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, ochiul pizmaș, hula, trufia, ușurătatea – toate aceste rele ies dinăuntru și spurcă pe om” (Marcu 7, 21-23).

Dacă lucrurile stau așa și dacă, conform cuvântului lui Hristos, rădăcinile răului se găsesc în inima omenească, atunci cu siguranță din aceeași inimă izvorăsc și toate acțiunile și gândurile bune și curate. Aceasta pentru că inima este centrul dragostei, iar dragostea este împlinirea legii întregi.

Inima Preasfintei și Preacuratei Născătoare de Dumnezeu Fecioară Maria a răspândit lumina unei curății și a unei dragoste cu totul excepționale nu numai în lumea pământească. Ziua nașterii luminate „bucurie a adus la toată lumea”, în întreaga lumea, adică, a puterilor fără de trup.

Fie ca și noi, frații și surorile mele, să păzim în inimile noastre bucuria acestei zile de lumină purtătoare și fericită a nașterii ei. Să încercăm cu toate puterile noastre să purtăm în toată vremea inima noastră curată, pentru a fi vrednici de iubirea Preasfintei, care totdeauna mijlocește pentru noi înaintea Fiului său și Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Căruia, împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Duhul Sfânt aparține toată slava, cinstea și închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

 

 

Din cartea Λογοι και Ομιλίες, vol. I, Ed. Ορθοδοξος Κυψελη.


[1]Μακάριοι οι καθαροί τη καρδία, ότι αυτοί τον Θεόν όψονται

 

 

8 – 18 septembrie 2022

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Ca în fiecare început de toamnă, în preajma sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci, cunoscută în popor și ca Ziua Crucii, Muzeul Național al Țăranului Român întâmpină anotimpul cu expoziții noi, Festivalul povestirilor de pe Via Transilvanica, lansări de carte, ateliere, târg de icoane și proiecții de film.

Vă așteptăm, în perioada 8 – 18 septembrie 2022, la cea de a zecea ediție a Zilelor Muzeului Țăranului!

 

În prima zi a evenimentului, Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova la București, vernisează joi, 8 septembrie, ora 17.00, la Sala Tancred Bănățeanu, expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii. Expoziția reunește câteva dintre cele mai frumoase scoarțe aflate în depozitele celor două instituții naționale, de o valoare inestimabilă.

 

În perioada 9 – 11 septembrie, publicul este așteptat la Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica. Vizitatorii vor putea descoperi România, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin: destinații noi de călătorie, artiști și meșteșugari veniți de la ei de-acasă, mâncare bună și muzică live. Festivalul va aduce „Împreună, în simbioză cu patrimoniul cultural”: gastronomie locală, destinații turistice, producători, muzică, artă și meșteșug, proiecte și asociații care cresc frumos comunitățile din perimetrul Via Transilvanica. Prin acest eveniment, celebrăm Zilele Europene ale Patrimoniului, sâmbătă, 10 septembrie.

 

În parteneriat cu Centrul de Studii Arhitecturale și Urbane din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu vom găzdui workshop-ul Arta Paielor – Tablouri cu Paie, ce se va desfășura luni și marți, 12 și 13 septembrie, între orele 11.00 și 15.00, în curtea Muzeului Țăranului. De asemenea, în cadrul aceluiași parteneriat, între 8 septembrie și 7 octombrie, trecătorii vor putea vedea expoziția Arhitectură și materiale tradiționale de construcții, în zona de afișare de pe Bulevardul Ion Mihalache. Expoziția cuprinde șapte lucrări pe tematica materialelor de construcții tradiționale realizate de studenții arhitecți din anii universitari 2020-2022, în coordonarea lect. dr. arh. Laura-Andreea Dobrescu.

 

Marți, 13 septembrie, începând cu ora 16.00, la Sala Media, va avea loc conferința de lansare a proiectului finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA – Dragă Arhivă. Laborator de inovație muzeală. Invităm publicul la o discuție critică, dar relaxată, despre relevanța arhivelor muzeale astăzi și oportunitățile prin care ele pot deveni inspirație pentru industriile cultural-creative.

 

Miercuri, 14 septembrie, de la ora 18.00, vom deschide, Sala Acvariu, Expoziția Meșterului crucer Vasile Marin, din Brebu, județul Prahova. Expoziția este concepută în completarea Târgului iconarilor și al meșterilor cruceri, care va avea loc, în acest an, în perioada 16 – 18 septembrie. Descoperiți în târg: prăznicare, sfinți protectori, heruvimi, Crucea în variante închipuite și zugrăvite pe icoane pe lemn, icoane pe sticlă, icoane de vatră, crucițe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte și lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre. De asemenea, cei mici sunt așteptați la ateliere de încrustații în lemn şi de pictură pe sticlă.

 

PROGRAM

 

Joi, 8 septembrie

Ora 15.00 – Vernisajul expoziției Arhitectură și materiale tradiționale de construcții, în zona de afișare de pe Bulevardul Ion Mihalache

Ora 16.00 – Lansarea cărții Retorica vestimentară, de Varvara Buzilă, la Sala Media

Ora 17.00 – Vernisajul expoziției de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 15.00 – 18.00 – Expoziția „Unexpected (RE)solutions: How the process drives the outcome”, la MNȚRplusC

 

Vineri, 9 septembrie

Orele 15.00 – 19.30 – Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica, în curtea interioară

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 15.00 – 18.00 – Expoziția „Unexpected (RE)solutions: How the process drives the outcome”, la MNȚRplusC

 

Sâmbătă, 10 septembrie

Zilele Europene ale Patrimoniului. Ediția XXVIII

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 10.00 – 19.30 – Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica, în curtea interioară

 

Ziua Cinematografelor. Prima ediție

Orele 13.00 – 14.00 – Atelier educativ pentru liceeni despre realizarea filmelor de animație, cu Valentin Urziceanu, regizor şi producător de filme de animaţie, la Cinema Muzeul Țăranului

Orele 14.00 – 15.30 – Proiecția filmului de animație Merge și-așa (78 min.), în regia lui Valentin Urziceanu, la Cinema Muzeul Țăranului

 

Orele 15.00 – 18.00 – Expoziția „Unexpected (RE)solutions: How the process drives the outcome”, la MNȚRplusC

 

Duminică, 11 septembrie

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 10.00 – 19.30 – Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica, în curtea interioară

 

Luni, 12 septembrie

Orele 11.00 – 15.00 – Workshop-ul Arta Paielor – Tablouri cu Paie, în curtea Muzeului Țăranului

 

Marți, 13 septembrie

Orele 11.00 – 15.00 – Workshop-ul Arta Paielor – Tablouri cu Paie, în curtea Muzeului Țăranului

Ora 16.00 – Lansarea proiectului Dragă Arhivă. Laborator de inovație muzeală,

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, la Sala Media

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

 

Miercuri, 14 septembrie

Ora 18.00 – Vernisajul Expoziției Meșterului crucer Vasile Marin, din Brebu, județul Prahova, Sala Acvariu

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

 

Joi, 15 septembrie

Ora 18.00 – Vernisajul Expoziției de afiș polonez, Ryszard Kaja: Plakat-Polska, în cadrul BUCHAREST GRAPHIC DAYS, Ediția I, la Sala Irina Nicolau

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția Meșterului crucer Vasile Marin, din Brebu, județul Prahova, Sala Acvariu

 

Vineri, 16 septembrie

Orele 10.00 – 18.00 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în curtea interioară

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția Meșterului crucer Vasile Marin, din Brebu, județul Prahova, Sala Acvariu

 

Sâmbătă, 17 septembrie

Orele 10.00 – 18.00 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în curtea interioară

Orele 11.00 – 13.00 – Atelier de sculptură în lemn cu Vasile Moldoveanu

Orele 14.00 – 16.00 – Atelier de pictură pe sticlă cu Angela Ludoșanu

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția Meșterului crucer Vasile Marin, din Brebu, județul Prahova, Sala Acvariu

 

Duminică, 18 septembrie

Orele 10.00 – 18.00 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în curtea interioară

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția Meșterului crucer Vasile Marin, din Brebu, județul Prahova, Sala Acvariu

 

8 septembrie 2022, ora 16.00, Sala Media

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 8 septembrie 2022, la ora 16.00, la Sala Media, la lansarea cărții Retorică vestimentară: cămașa cu altiță (Valorificând colecțiile Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală), de conf. univ. dr. Varvara Buzilă, șefa Secției Etnografie, de la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, din Chișinău. Volumul a apărut la Editura LEXON-PRIM, din Chișinău, în 2022, și are 311 pagini cu ilustrații. Editarea cărții, cât și plasarea ei, vin în susținerea elementului Cămașa cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova, înaintat pentru înscriere în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității.

 

Cartea precizează contextul sporirii interesului societății românești pentru identificarea semnelor identitare și cunoașterea semnificațiilor lor. Este o necesitate firească, impusă de revoluția comunicării, care ne face să interacționăm intens, scurt, explicit. Între codurile de comunicare utilizate, cel vestimentar este prolific și rămâne esențial în afișarea identității purtătorului. Vestimentația este cel mai cuprinzător ecran al comunicării noastre cu lumea, al prezentării noastre celorlalți. Constatăm, unii mai mult, alții mai puțin surprinși, nuanțarea discursului vestimentar prin componenta etnică și prin comportamente raportate la tradiție.

 

Din costumul tradițional femeiesc, destul de bogat, odată ce a ținut de veșmânt și de distincție sute și mii de ani, societatea a ales drept piesă de referință cămașa cu altiță sau ia cum se grăbesc, mai ales, tinerii s-o numească. Dar, deoarece cămașa este principala piesă a costumului tradițional și configurează acest ansamblu format din mai multe haine, pe aceasta s-a pus accentul decorativ, realizat cu ajutorul artei acului și al artei țesutului, încât este cea mai elaborată haină din punct de vedere artistic.

 

Această cămașă are un potențial artistic înalt, înțeles și valorificat pe măsură, de forța creatoare a tradiției.

 

Lucrarea ia în dezbatere caracteristicile principale ale cămășii cu altiță, denumirile și arealul ei, originea cuvântului altiță, optând pentru filiera ei latină, semnificațiile motivelor și ale câmpurilor ornamentale ale cămășii. Astfel, stabilește cele mai frecvente motive întâlnite pe altițe, încreț, râurile de pe mâneci, cele de pe pieptul și spatele hainei. În interpretarea semnificațiilor pornește de la sensurile denumirilor acestor părți ale cămășii cu altiță, care au o circulație impunătoare în spațiul cultural românesc. Acestea constituie structura cămășii și corespund modelului mito-poetic al lumii.

 

Ineditul cărții constă și în imaginile inserate. Pentru o mai bună ilustrare a ideilor, cartea prezintă cele mai vechi poze cu oameni îmbrăcați în portul tradițional, pentru a observa imaginea lor de ansamblu, modul cum arătau costumele, cum erau purtate și cum arătau purtătoarele lor. Partea a doua a cărții completează discursul cu 101 cămăși cu altiță, integrate în costum, din patrimoniul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, cel mai bogat și mai reprezentativ în domeniu, din Republica Moldova.

 

Nevăzător de la naștere, Alex Benchea este tânărul care cucerește cele mai înalte culmi de-a dreptul. Nu este special pentru că poartă o deficiență de vedere, ci pentru că zace în el o forță interioară fără limite. Are 23 de ani și tot de atâția ani nu vede, dar nu l-a împiedicat nimeni și nimic să-și urmeze pasiunea. Escaladează munții și ajunge pe cele mai înalte vârfuri, masivul Kilimanjaro fiind deja cucerit de către acesta în 2019, iar Elbrus în 2021. 

Este sportiv în cadrul lotului național de paraclimbing unde practică și escaladă sportivă. A fost la câteva concursuri până acum, însă marea sa pasiune rămâne tot muntele. Obiectivul lui Alex pe termen lung este proiectul Seven Summits și anume escaladarea fiecărui celui mai înalt munte de pe cele 7 continente.

Alex Benchea a devenit o voce și un exemplu de „așa da” în rândul oamenilor. Unii îl compătimesc, dar el menționează că nu trebuie să o facă. Militează pentru independență, nu se plânge că viața sa este întunecată, nici că a învățat într-o școală specială, deși avea dreptul să facă parte din învățământul de masă. Faptul că el nu vede ce este în fața lui, ci doar simte, doar l-a învățat să își depășească condiția.

 

 

Cine este omul Alex?

Alex este un tânăr la fel ca toți ceilalți, are 23 de ani și este originar din Adjudeni, județul Neamț. Acum locuiește în Cluj, pentru că aici a terminat facultatea de Geografie.

 

Dar sportivul Alex? Ce abilități deține?

Ambiție, hotărâre și pasiune. Acestea sunt câteva din abilitățile pe care le dețin. Acestea m-au ajutat să reușesc în tot ceea ce mi-an propus și consider că sunt potrivite oricărui om care vrea să reușească în orice domeniu.

 

În jurul căror cuvinte te perinzi?

Prietenie, pasiune, ambiție, minte deschisă, statornicie și viață. Acestea sunt câteva dintre piesele care compun puzzle-ul persoanei mele.

 

Ce-ți aduci aminte despre băiețelul Alex? Cum era? Te cățărai peste tot ca acum sau erai foarte liniștit?

Nu, de mic am iubit natura și aventurile. Am fost un copil tare energic și curios de a descoperi tot ce îl înconjoară, mai pe scurt un explorator. Pentru că provin dintr-o familie numeroasă, mai am 4 frați și o soră, pot spune că la ce sunt azi a contribuit și fratele meu geamăn cu care am început să explorez și să cunosc lumea aceasta.

 

 

Avem cu toții amintiri dragi din copilărie. Ce-ți amintești despre perioada copilăriei?

Un lucru care mă bucură când mă gândesc la copilărie este faptul că am avut norocul să mă nasc și să copilăresc la sat. Dacă ar fi fost altfel, probabil că parcursul meu ar fi fost altul. Sunt multe de povestit, dar cert este că eu eram cel cu ideile, năzbâtiile. Într-o vacanță de vară, fix după ce terminasem clasa a-VIII-a, l-am luat pe fratele meu și am plecat pe jos până în Târgu-Frumos, noaptea și fără să zicem nimănui ce avem de gând. Eram doar niște copii și când mă gândesc la asta îmi dau seama că eram tare curajoși dacă am ajuns să facem o așa nebunie.

 

Unde ai copilărit? Dar studiile unde le-ai făcut?

Am copilărit în Adjudeni, județul Neamț, un sat pitoresc de pe valea Siretului unde mă întorc cu drag de fiecare dată. Studiile le-am urmat în Târgu-Frumos, județul Iași, unde este un liceu care școlarizează elevi cu deficiențe de vedere. Am absolvit liceul în 2017, profil filologie, iar apoi am plecat la Cluj-Napoca unde am studiat un an istorie urmând ca mai apoi, în 2018, să mă înscriu la facultatea de geografie, deoarece aceasta era marea mea pasiune încă din clasa a-VI-a.

 

Ai fost într-o școală specială din cauza deficienței tale de vedere? Ce-mi spui despre escapada ta academică?

Da, așa a fost contextul, am studiat într-o școală specială, în Târgu-Frumos județul Iași, deși persoanele nevăzătoare au posibilitatea să studieze și în școala de masă. Însă, eu sunt mulțumit pentru că aici m-am format ca persoană, aici mi-am descoperit pasiunile pentru lectură, geografie și altele. Aici mi-am făcut prieteni pe viață și aici am avut profesori dedicați care au investit în noi.

 

Ți s-a spus că nu vei reuși în viață din cauza deficienței tale de vedere? Poate au fost copii răutăcioși, profesori care nu ofereau încurajări?

Nu-mi amintesc să-mi fi spus așa ceva. Desigur că se mai întâmplă să te mai lovești de oameni răutăcioși sau de situații neplăcute, dar consider că fiecare are puterea să aleagă cum se raportează la ce i se întâmplă. Pot menționa că uneori au existat oameni care mă descurajau în sensul că mă apostrofau că de ce umblu eu singur, că e greu și că am nevoie de însoțitor. De obicei acești oameni nu înțeleg că noi suntem capabili să ne descurcăm singur în foarte multe situații, că suntem oameni normali la fel ca ei.

 

 

Îndrăzneai să visezi că vei îmbrățișa o meserie? Ce visai că o să devii când vei crește mare?

Datorită pasiunii mele pentru geografie, de mic mi-am dorit să devin profesor de geografie, însă acum sunt concentrat pe proiectele mele sportive. Poate că la un moment dat voi ajunge și la catedră.

 

Când ai gustat prima oară din acest sport? Cum ai aflat de el?

Lucrurile s-au legat într-un mod frumos. Datorită pasiunii mele pentru natură, sport, geografie și explorare pot spune că am ajuns să urc munți. Pot spune că au fost două contexte care au contribuit la evoluția mea: primul a fost atunci când l-am cunoscut pe mentorul meu Florin Năstase, de la care am preluat pasiunea pentru munte. Cu el am făcut prima mea ascensiune în Făgăraș, pe vârful Moldoveanu. Acest moment a cântărit foarte mult pentru că eram la prima mea ieșire pe munte mai serioasă, a contat faptul că a avut încredere în mine că am să reușesc, deși nu avea nicio experiență cu persoanele cu dizabilități până să mă cunoască pe mine.

A doua etapă a început atunci când am descoperit asociația Climb Again care mi-a oferit contextul de a evolua ca și sportiv, într-un cadru organizat și profesionist. Climb Again face terapie prin sport pentru persoanele cu dizabilități și pot spune că a funcționat și în cazul meu. Sportul are puterea de a te include social și de a-ți deschide foarte multe orizonturi.

 

Cât timp ți-a luat să fii numit campion?

Nu mă consider chiar un campion, dar mă bucur când oamenii din jurul meu apreciază ce fac și modul în care o fac. Este o muncă continuă și abia sunt la început, însă consider că e important să avem oameni care ne inspiră să ne depășim condiția.

 

 

Care sunt cele mai importante titluri și realizări ale tale?

Sunt sportiv în cadrul lotului național de paraclimbing unde practic și escalada sportivă. Am fost la câteva concursuri până acum. Am participat la campionatele mondiale din Franța și Federația rusă, un Master în Austria, însă anul acesta am participat la două competiții, una în Salt Lake City unde m-am clasat pe locul trei și a doua în Villars, Elveția, unde am ieșit pe locul patru. Însă marea mea pasiune rămâne tot muntele, obiectivul meu pe termen lung este proiectul Seven Summits (escaladarea celui mai înalt munte de pe cele 7 continente).

Am escaladat doi din cei șapte munți și anume Kilimanjaro în decembrie 2019 și Elbrus în august 2021. În afara țării am mai urcat pe Musala, Grossglockner și Mont Blanc. În România, am escaladat mulți munți, atât în Făgăraș, Bucegi, Retezat și Orientali sau Piatra Craiului, însă notabilă rămâne ascensiunea pe acele Morarului din Bucegi, ascensiune care a avut loc în luna iunie a acestui an.

 

Îți trebuie curaj, un strop mare de nebunie, curiozitate, dorință de a-ți depăși limitele pentru a practica acest sport?

Da, toate acestea și o documentare temeinică, pasiune. Însă, fără pasiune, probabil că șansele de a continua în acest sport ar fi fost mai mici.

Da, muntele este un mediu periculos și ostil uneori, sunt conștient de tot ce presupune escaladatul munților și că acest sport nu poate fi îmbrățișat chiar de ori cine. Însă, ce îmi place tare mult la această activitate, este faptul că mă face să simt că trăiesc cu adevărat. Este nevoie și de contextul potrivit și de oamenii potriviți pentru a practica acest sport, asta în cazul persoanelor în aceeași situație la fel ca mine.

 

Oare ai mai fi avut aceeași ambiție de a dobândi în viață dacă nu ai fi purtat cu tine această lipsă de vedere?

Nu se știe. Probabil că parcursul meu ar fi fost cu totul altul, însă eu sunt mulțumit și știu că se poate și mai rău. Nu îmi mai fac nicio grijă despre cum ar fi fost dacă aș fi văzut. Eu îmi trăiesc oricum viața la cote maxime, am călătorit în 17 țări și am urcat mulți munți și am practicat multe sporturi extreme, așadar lipsa vederii nu este un așa mare impediment. Eu iubesc viața asta așa cum este ea și mă bucur de toate experiențele și de prietenii mei.

 

 

Tu nu vezi deloc, Alex? Ți-ai imaginat vreodată sau ai visat că ți-a revenit vederea?

Nu văd deloc, dar am ajuns să înțeleg tot ce e în jurul meu făcându-mi o reprezentare 3D a tot ce mă înconjoară. Dacă oamenii obișnuiți au în memoria vizuală forma obiectelor la fel și eu am în memorie forma obiectelor, asta după ce le-am pipăit sau dacă mi-au fost descrise. Când visez, visez doar chestiuni cotidiene, fără ca vederea să aibă alt rol decât cel cunoscut, dar pentru a răspunde la întrebare menționez că încă nu am visat că mi-a revenit vederea. Un lucru care mă amuză strașnic este atunci când oamenii îmi spun că e bine că nu văd pentru că în lumea asta sunt foarte multe lucruri rele și ispite.

 

Ce ai învățat despre tine în toți acești ani?

Am învățat că nu tot ce ne propunem se și întâmplă și că trebuie să învățăm să acceptăm asta.  Am învățat că nu există o cale scurtă către vârf și că pentru a ajunge acolo este nevoie de timp, antrenament și sacrificii. Și am mai învățat că la rândul meu trebuie să dau mai departe și să ajut oamenii aflați în situații similare sau cei care sunt descurajați. Pe scurt, am învățat să ajut și să fiu un om mai bun.

 

Pentru ce te pregătești în perioada aceasta?

După cum spuneam obiectivul meu pe termen lung este proiectul Seven Summits. iar în calendarul de anul acesta este prevăzut Aconcagua 6962 m, cel mai înalt munte din America de Sud. Mai exact, ascensiunea este programată pentru luna decembrie.

 

 

Începe școala, chiar începe!

 

Și noi, părinții, sigur vom dori, nerăbdători, să aflăm ce au făcut fiii și fiicele noastre când au fost departe de noi!

Așa că aud deja întrebările care plutesc peste tot: ,,Cum a fost azi?”, ,,Cum ți-a fost azi?”, ,,Ce ați făcut azi la școală?”, ,,Spune-mi cum a fost azi la școală!”

Suntem entuziasmați, curioși și am da orice să știm că a fost o zi bună pentru copilul nostru.

 

Cum a fost azi?

,,Am uitat”

,,Nu mai știu”

,,Nu îmi aduc aminte”

,,BINE”

(uh, parcă ultimul răspuns e cel mai rău dintre toate, nu?)

 

E bine să știm așa: copilul nostru se află la sfârșitul unei perioade de timp în care a depus efort, în care a obosit (mental și emoțional), la sfârșitul unei perioade în care cei mai mulți se simt copleșiți.

 

Poate că ar fi bine să dăm la o parte întrebările cu caracter general și să aducem la suprafață întrebările specifice ce vor scormoni mai ușor după răspunsuri clare.

Una este să plimb copilul prin 4, 5 ,6, 7 ore, alta este să îi dau un punct de reper:

,,Cu cine ai stat azi în pauza mare?”

,,Ce a spus doamna amuzant?”

,,A fost cineva trist azi în clasa?”

,,Ce ați modelat azi?”

,,Ai avut emoții când ai recitat poezia?”

,,Ce joc ai jucat azi?”

,,Despre ce temă ați vorbit la istorie?”

,,Aveți același profesor la fizică?”

 

 

Desfaceți lunga experiență a zilei

Ajutați-vă copilul să desfacă lunga experiență a zilei în bucăți clare, specifice. Întrebările voastre ghidate vor ajuta să aducă la suprafață, din memorie, fapte petrecute în zi. O dată ce aveți un punct de plecare, tot dialogul va curge mult mai ușor.

Întrebările generale sunt mereu ,,mari și grele’; îl forțăm să privească iar totul, în ansamblu. Atunci copilul se oprește, se blochează, copleșit. Răspunsul e sec și tare nesatisfăcător pentru noi cei care cu iubire așteptăm să fim părtași, prin poveste, la tot ce a trăit copilul nostru.

 

Părinții împărtășesc din ce au trăit ei?

Pe de altă parte, copilul nostru oare știe cum ne-a fost ziua? Amintiți-vă sa fiți un model pentru copilul vostru! Dacă ei vad ca adulții dragi lor împărtășesc evenimentele de peste zi, din gama celor obișnuite (,,au fost multe ședințe azi”, ,,am lucrat contra cronometru dar am terminat proiectul”, ,,am povestit cu colega din celălalt birou despre cum am preparat cartofii”), fie grozave (,,azi a fost ziua de nume a Adrianei și a adus o tartă delicioasă cu piersici”) sunt șanse mari ca și fiii și fiicele noastre să facă la fel.

Suntem poate mai mult timp departe de copiii noștri decât aproape de ei. Petrecem mai mult timp la școala, grădiniță sau serviciu decât petrecem acasă, împreună cu familia. Convorbirile calde sunt singurul mod prin care putem stabili o conexiune între cele doua lumi. Nu putem fi mereu alături unii de ceilalți; adevărul este că unele momente, experiențe, trăiri nu le vom cunoaște bine niciodată.

 

Sfârșitul zilei să ne aducă pe toți împreună, în conectare binefăcătoare!

 

 

Florin Marin este din județul Călărași mai exact din Oltenița și a venit cu gânduri mari în București în anul 1995. A început studiile la facultatea de Istorie din București și acolo și-a descoperit pasiunea sa pentru cărți. Cochetând cu zona de anticar, oamenii de profil i-au remarcat talentul și l-au rugat să îi ajute în vânzarea cărților.

 

Cine este Florin Marin? De unde ați pornit și de ce este necesar un astfel de soft?

Timp de 15 ani am vândut cărți vechi, în primii ani pentru un domn fiindcă aveam doar 19 ani când am venit în București și după aceea mi-am făcut eu tarabe la Universitate, undeva prin 2005 am avut 11 tarabe și în 2011 am fost nevoit să le închid, legile ce se dăduseră atunci.

Văzând cum oamenii mă întrebau de anumite cărți, de anumiți scriitori și mi-am dat seama că trebuie să existe un loc unde doar la un click să avem aceste informații, să fie indexați pe categorii, pe timp, pe țări, etc.

 

De când lucrați la acest soft?

M-am apucat acum 4 ani să lucrez la el. Am luat fiecare autor și l-am pus pe perioada în care a trăit și bineînțeles i-am clasificat și pe specializarea fiecăruia, ăsta este un mic exemplu de filtrare. Am încercat să acopăr toate ariile la fiecare specializare cum ar fi matematică, fizică, chimie, poezie etc. Să înțelegeți NU sunt un savant, eram un vânzător de cărți, doar știam ce să caut pe internet să construiesc puzzle-ul, el era acolo doar că nu era construit, asta am făcut eu, am construit puzzle-ul. Sper că acest motor de căutare să fie benefic pentru toată lumea iubitoare de cărți, asta este dorința mea.

 

 

Cui se adresează?

Atât cumpărătorilor cât și vânzătorilor, din toate domeniile. Câștigători trebuie să fim toți.

 

Ce este această platformă mai exact?

Este un motor de căutare după perioada timp și specializare. Peste 38.000 de autori ce i-am pus în perioada exactă în care au trăit, în ce țară sau născut, dacă au migrat undeva, unde, în ce anume sunt specializări, perioada în care au trăit și în felul ăsta am creat un motor de căutare care se intersectează în toate felurile, bineînțeles sunt mult mai multe filtre de căutare, aici am enumerat câteva din ele.

 

,,Proiectul ăsta trebuia să fie făcut. Dacă nu eram eu, trebuia să îl facă alții.”

 

Cum o să ajungă către public?

Păi, acesta ar trebui implementat în site-urile anticariatelor, librăriilor, bibliotecilor, orice site de cărți, astfel ajungem către cărți prin autori. În felul ăsta aducem cititorul către autorul său preferat și așa o să îi cunoască operele. Astfel, publicul este doar la câteva click-uri distanță de ceea ce căuta și este pentru toată lumea.

Gândiți-vă că dacă acest motor de căutare ar fi integrat în toate ce le-am enumerat mai sus, cât de ușor o să ne fie să găsim exact ce ne dorim. (autorul, cartea)

 

În ce stadiu este motorul de căutare acum?

Motorul de căutare este momentan într-o variantă de prototip. Căutam persoane ce doresc să se implice și să ne ajute, astfel sper că prin acest interviu să găsesc acele persoane.

 

Florin Marin – https://web.facebook.com/florinvalentin.marin

Site (prototip) – http://antiques.ro.liveapp.ro/index2?from=-800&to=2022

 

 

Întrebată cine este, doamna profesor Anghelescu a răspuns:

Mă numesc Camelia Ioana Ancuța Anghelescu, m-am născut în orașul Ocna Mureș, din județul Alba, în urmă cu 47 de ani. Sunt o ardeleancă get-beget. Am terminat Colegiul Pedagogic ,,Gheorghe Șincai din Blaj. Am absolvit în anul 1994. Primii patru ani am predat la Școala Generala nr. 2 din Cugir. Am avut șansa să conduc, să așez pe drum o generație de elevi minunați. Am rămas prieteni, ținem legătura, cu o mare parte din ei. Am plecat apoi spre capitală urmând modelul dirigintei mele din liceu si totodată profesoara noastră de psihologie și pedagogie. Mi-am dorit să studiez și eu psihologia la București. Nu este ușor pentru un ardelean să se trezească în acest oraș, plin de viață, dar agitat totodată. Nevoia m-a determinat să caut o slujbă după primul an de facultate. Am intrat, însă, pe un alt făgaș, odată cu angajarea într-o companie multinațională, o companie care m-a îmbogățit, mi-a adus experiențe noi în viață, prieteni noi, în care am întâlnit oameni minunați.

Fiecare septembrie, însă, îmi aducea aminte de ,,copiii mei”, de perioada petrecută la catedră, îmi aducea lacrimi in ochi. Prima zi de școală era foarte grea pentru mine. Mi-am dorit să mă reîntorc în învățământ.

Dumnezeu are, însă, un plan pentru fiecare dintre noi și atunci când e momentul, te așază la locul potrivit. Pentru mine revenirea, reașezarea a venit în aprilie 2018, când am început să fac parte din echipa didactică a școlii ,,Anastasia Popescu”. După întâlnirea cu doamna Monica Șerbănescu, l-am sunat pe soțul meu și i-am spus: ,,aici este locul meu”.

 

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Îmi amintesc cu mare drag de primele mele învățătoare. Doamna Barna, care mi-a pus creionul în mână în clasa întâi, iar apoi doamna Nicoară Rodica (Gavra), o proaspătă absolventă de liceu pedagogic, venită în satul nostru și care mi-a îndrumat pașii începând cu clasa a II-a.

 

Îmi făceam cataloage din blocuri mari de desen cu liniatura specifică, mă jucam cel mai adesea ,,de-a învățătoarea”. Era jocul meu preferat. Nu m-am gândit nicio clipă că, de fapt, asta era ceea ce voi face din tot sufletul și cu tot sufletul. Mai mult chiar, în clasa a VIII-a, mă pregăteam asiduu pentru liceul sanitar. La vremea respectivă cele mai bune opțiuni erau liceul pedagogic, sanitar și economic (poate nu chiar în această ordine). M-am pregătit pentru ora deschisă de la dirigenție cu tot ce puteam spune despre motivul pentru care am ales liceul sanitar, toată lumea știa că pentru asta mă pregăteam.

 

În seara dinaintea orei deschise, am ieșit cu mama și cu nașa surorii mele la o plimbare pe dealul din apropiere. Am ajuns să discutăm despre ,,treaptă”, despre unde voi da examenul. Mama și nașa mi-au povestit atât de frumos despre ce înseamnă să fii învățător, încât a doua zi, în fața profesorilor invitați la ora deschisă, le-am spus că alegerea mea este liceul pedagogic. Le mulțumesc mamei și nașei pentru acea seară. Și datorită lor fac astăzi ceea ce fac, îmi place foarte mult. Mai târziu, în liceu, am avut parte de profesori minunați, care ne-au arătat și ne-au învățat, datorită cărora fac această meserie și pe care îi port și îi voi purta în suflet toată viața.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Eu mă consider învățătoare. De ce spun asta? Am văzut ,,pe viu” cum evoluează copiii, foștii mei elevi, apoi au venit propriii copii și am văzut cât de mult i-a influențat învățătoarea.

 

Vin părinții și îți spun ,,doamna învățătoare, spuneți-i lui  ….”, asta pentru că replica acasă este ,,Doamna a spus sa fac așa”, ,,Doamna a spus să nu fac decât asta …” , ,,Doamna ne dă voie să facem așa, nu ne dă voie să facem așa” etc. Aceste cuvinte ne spun totul despre influența învățătorului asupra celor mici. Eu am șansa că îmi place să lucrez cu cei mici. Este si o enormă responsabilitate, ne dăm seama din aceleași motive și replici de mai sus.

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Aceleași pe care le urmăresc și-n viața mea: cinstea, respectul, atât față de ceilalți, față de tot ce ne înconjoară, cât și față de trecut, empatia, încrederea în forțele proprii (foarte strâns legate între ele). Mai avem nevoie de răbdare, răbdare de a duce la bun sfârșit un lucru început, de a-l asculta pe celălalt, și nu în ultimul rând mai avem nevoie de credință.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

A trecut mult de atunci. Emoții mari, mari de tot, eram și eu un copil, un copil care urma sa învețe alți copii. Simt aceleași emoții la fiecare început de an. În fiecare început de an școlar sunt copilul curios dornic să înceapă școala, sunt învățătoarea care așteaptă să își revadă elevii, sunt părintele care știe, vede prin ce emoții trec copiii în această zi.

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Elevii de astăzi sunt diferiți de cei care am fost noi – cred cu tărie că, mai ales pentru cei mici, faptul că se simt iubiți, respectați, ascultați, valorizați îi determină să fie motivați și interesați de ce se întâmplă în jurul lor, la școala și nu numai. Putem spune și că jocurile, folosirea diferitelor dispozitive pe care le avem la îndemână acum, diversitatea activităților, activitățile integrate, duc și acestea la motivație și interes, dar primordiale rămân dragostea și respectul pe care îl simt elevii.

 

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Curiozitatea a fost și rămâne caracteristica principală a elevilor ciclului primar. Sunt mai puțin obișnuiți cu răbdarea, un aspect care trebuie cultivat acasă și la școală. Am observat o diferență la copiii care sunt expuși la dispozitive de timpuriu. Așteptarea acestora este ca totul să se întâmple aici și acum. Tot pentru ei este mai greu să stabilească relații de prietenie cu ceilalți colegi.

 

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Cărțile, cărțile … sunt multe. De mică am stat cu ele în brațe. Fiecare carte citită îți aduce ceva în viață, o emoție, o experiență. Acum mă gândesc la ,,Agonie și extaz”, ,,Agassi”, ,,Serenada pentru Nadia”, ,,O muscă în Sfântul Munte”.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

De la copii învăț în fiecare zi. Învăț să mă bucur, învăț să mă joc, învăț să trăiesc aici și acum, învăț să caut răspunsuri care să răspundă concret întrebărilor, nu doar sa fie un răspuns și gata. Tot ei mă determină să mă dezvolt, să caut metode și tehnici noi, să fiu la curent cu tot ce înseamnă a preda în această epocă.

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Ca orice relație, în primul rând, pe încredere, sinceritate, onestitate și empatie. Elevii simt, te simt imediat, știu când ți-e bine, știu când ești sincer și îți răspund ,,cu aceeași monedă”.

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Am multe … însă cred că prima zi de școală din cariera unui învățător debutant, proaspăt absolvent, el însuși un copil nu se poate uita. 30 de perechi de ochișori, emoționați, care se uită la tine și încă multe alte perechi – ale părinților, bunicilor.

 

Ce îmbunătățire ați aduce actualului sistem de învățământ?

Cred că în acest moment avem nevoie de stabilitate și claritate. Lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Cadrele didactice se adaptează, au învățat să facă asta, dar cu eforturi considerabile, al căror efect se va vedea, cred eu, pe termen lung.

 

 

Taina Dumnezeieștii Euharistii, lăsată nouă de însuși Domnul, este cea mai înaltă dintre toate tainele, este cea mai remarcabilă dintre minuni din cele săvârșite prin puterea lui Dumnezeu, este cea mai înaltă dintre cele pe care înțelepciunea lui Dumnezeu le-a plăsmuit și este, de asemenea, cea mai prețioasă harismă și dar din cele pe care Dumnezeu le-a dăruit oamenilor. De aceea, întru dreptate, ea se poate numi și poate fi considerate minune a minunilor și taină a tuturor tainelor.

În taina dumnezeieștii cuminecări se ascunde nu numai întreaga dumnezeire, ci și întreaga umanitate (a lui Hristos); prin urmare, ea este taina tainelor, cea care din orice unghi ar fi abordată, se arată în ascuns. Ea transcende toate limitele cunoașterii fizice. Prin această taină, Dumnezeu ne-a arătat nouă, prin a Sa putere, măreția atotputerniciei sale dumnezeiești; și prin a Sa înțelepciune, înălțimea copleșitoare a Dumnezeieștii Sale atotbunătate.

 

Cum trebuie să ne apropiem la primirea dumnezeieștilor taine

Modul prin care trebuie să ne apropiem de Dumnezeiasca Împărtășanie, ne este arătat de apostolul Pavel, care zice: „Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului”.

Așadar, fiecare să-și cerceteze conștiința sa mai întâi, pentru a-i putea fi învederată starea lui morală și relația sa cu Dumnezeu și cu aproapele său, iar dacă le va găsi pe acestea într-o stare bineplăcută (lui Dumnezeu – n. trad.), să se apropie pentru a se împărtăși, dacă nu, să lase aceasta pentru altă dată, fiindcă nu există nici un fel de comuniune între sfințenie și necurăție.

Când, astfel, ne apropiem de Dumnezeiasca Euharistie, trebuie să venim cu multă evlavie, curățiți de orice element ce spurcă trupul și sufletul, pentru a ne împărtășii cu cu vrednicie; deoarece, dacă Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să-și dezlege încălțămintea picioarelor sale, pentru a se apropia de locul cel sfânt (Ieșire 3, 3), cu cât mai mult ești tu dator, creștine, să dezlegi orice legătură a păcatului, pentru a primi înlăuntrul tău pe Dumnezeu întreg? Nu este acea pâine sfântă însuși trupul Domnului? Iar în potirul acela nu stă sângele Domnului? „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtășirea cu trupul lui Hristos?” (1 Cor. 10:16). Cum, așadar, te vei apropia, conștiință grea având, de focul cel ce arde pe cei nevrednici?

De aceea, dezleagă orice legătură de dușmănie pe care o vei avea cu aproapele tău, renunță la orice troc nedrept, dă înapoi tot ce este străin ție, fugi de ce e rău și fă binele, întoarce-te la Domnul și vino pentru a te sfinți întru totul, pentru a te lumina și a deveni sălaș al harului dumnezeiesc, pentru a te uni cu Hristos și a rămâne întru El și El întru tine. „Cel ce mănâncă trupul meu și bea sângele meu cu mine este, si Eu întru el” (Ioan 6:56).

 

Caracteristicile celui care întru vrednicie a primit Dumnezeiasca Împărtășanie

Cel ce s-a împărtășit cu vrednicie părăsește sfântul locaș cu totul înnoit, fiindcă focul dumnezeirii, cel care prin Dumnezeiasca Cuminecare a venit în legătură cu sufletul omului, a ars păcatele sale, l-a umplut de har dumnezeiesc, i-a sfințit rațiunea, a întărit puterile sufletului, i-a luminat rațiunea, a legat inima sa de frica de Dumnezeu și, în final, l-a arătat pe acesta sălaș al Sfântului Duh.

Cel ce s-a împărtășit cu vrednicie a primit drept arvună împărăția cea cerească și este îmbrăcat cu platoșa dumnezeirii, cea care îl apără de orice rău și orice lucrare a celui viclean, arătându-l pe acesta înfricoșător chiar și înaintea demonilor.

Inima celui ce s-a împărtășit cu vrednicie se umple de nespusă bucurie și negrăită fericire; el este singurul care simte schimbarea ce a avut loc înlăuntrul său și se bucură de restaurarea sa. Toate virtuțile împodobesc inima sa, iar dorința sa va sta numai către unirea cu Domnul.

Liniștea duhovnicească, pe care conștiința comuniunii și întrepătrunderii de Dumnezeu o dă și pacea cea cerească ce domnește înăuntrul său, se oglindesc în chipul fericit al celui ce s-a împărtășit cu vrednicie.

 

După Dumnezeiasca Euharistie

După Dumnezeiasca Euharistie, să lauzi și să mulțumești imediat Domnului, fiindcă te-a învrednicit să te cumineci cu trupul și sângele său; ziua aceea să o petreci în lucrări vrednice de împărtășania primită și să o ții pe aceasta drept exemplu pentru celelalte zile ale vieții tale, să nu permiți de aici înainte să aduci întristare îngerului celui ce păzește sufletul și trupul tău, întorcându-te la viciile tale de altădată.

Veniți, așadar, frați creștini, să ne înfruptăm din harul lui Dumnezeu, să avem grijă de a noastră mântuire, ca învrednicindu-ne de primirea preacuratelor tainelor, să trecem toată vremea vieții noastre în dreaptă judecată, dreptate și evlavie. Fiindcă ni s-a revelat, precum spune și Pavel (Tit 2, 11-13), că harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, învățându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea și poftele lumești și, în veacul de acum, să trăim cu înțelepciune, cu dreptate și cu cucernicie. Să așteptăm fericita nădejde și arătarea slavei marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, Amin!

 

Sursa: Ο Άγιος Νεκτάριος, περί της θείας Ευχαριστίας

Traducere de Bădilă Andrei Alexandru

 

 

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” este singurul observator astronomic din București deschis publicului. Amiralul Vasile Urseanu și popularizatorul de astronomie și știință Victor Anestin sunt cei care au pus bazele acestuia.

 

Începuturi

În 1908, amiralul Urseanu este cooptat de către Victor Anestin în Societatea Astronomică Română Camille Flammarion, unde ocupă poziția de Președinte. Scopul Societății era înființarea unui observator astronomic pentru public, din dorința de a propaga astronomia în rândul acestuia.

Amiralul Urseanu demarează lucrările de construcție ale unei clădiri situație pe Bd. Colței, actualul Bd. Lascăr Catargiu din București, punându-și la bătaie propriile resurse financiare. Amiralul obișnuia să afirme:

 

“Mi-am construit casa în formă de yacht, având o cupolă de observator, ca în același timp, când fac observații cu luneta, să am senzația că plutesc pe mare.

 

Nu după mult timp, observatorul construit de amiralul Urseanu a devenit un simbol al pasionaților de astronomie, toate publicațiile de la 1910 menționând înființarea acestuia. Primul obiect cu care observatorul a fost dotat a fost o lunetă Zeiss de 150 mm diametru și distanța focală de 2,7 m, fiind a treia ca mărime din țară la acea vreme.

La momentul începerii activității, ca observator particular până în 1916, Victor Anestin și Rosetti – Bălănescu au lucrat ca observatori alături de amiralul Urseanu. În 1926, amiralul se stinge din viață, moment în care luneta a fost demontată și depozitată la subsolul clădirii, ceea ce a dus la încetarea activității a observatorului.

Câțiva ani mai târziu, în 1933, Jeanne Urseanu, soția amiralului Urseanu, a decis să doneze clădirea municipalității orașului București. Însă, conform dorințelor testamentare ale amiralului, aceasta a condiționat donația, impunând conducătorilor să păstreze memoria deosebitei realizări a soțului său. Acesta este motivul pentru care, în interiorul clădirii, pe placa comemorativă aflată sub portretul familiei Urseanu, realizat de pictorul Camille Ressu, găsim următoarele cuvinte: „După o viață de muncă și credință, au dăruit acest lăcaș ca să fie adăpost de artă și prilej de înălțare sufletească.”

Clădirea Observatorului a adăpostit inițial Pinacoteca Municipală, luneta Zeiss fiind păstrată în subsolul clădării. În acest timp, astronomul român Nicolae Donici (1874 – 1956) a sondat posibilitățile de a reinstala refractorul Zeiss în cupolă. După plecarea în Egipt a acestuia pentru continuarea studiilor sale asupra luminii zodiacale, încercările de reinstalare a refractorului Zeiss au încetat.

În 1949, însă, academicianul Călin Popovici a reluat munca începută de Donici. Astfel, alături de prof. dr. Aurel Iacovache și cu sprijinul academicianului George Demetrescu, a reușit să determine autoritățile municipale de atunci să repună în valoare observatorul.

În 1950, a fost definitivată reinstaurarea lunetei. Astfel, la începutul lunii Mai 1950, observatorul a fost inaugurat pentru public. Una dintre primele expoziții astronomice, bazată exclusiv pe fotografii și desene originale a fost organizată în 1962 într-una dintre sălile de la etajul I.

 

 

Anii ’60

În anii ’60, unitatea a devenit Muzeul Științelor Experimentale, timp în care a fost dotată cu aparatură fotografică modernă și laborator fotografic, o lunetă ecuatorială Zeiss 80/1200 mm, o lunetă azimutală 80/500 mm și un celostat polar Zeiss de 120 mm diametru. În 1966, s-a construit și instalat telescopul newton-cassegrain de 450 mm – fiind cel mai mare din țară la acel moment, ce a funcționat până în 1970, când a fost dezmembrat din cauza deteriorării pieselor componente.

În perioada 1960 – 1980, activitatea Observatorului s-a axat pe popularizarea astronomiei, oferind tuturor pasionaților posibilitatea urmăririi, prin lunete, a spectacolului din cer, cât și pe efectuarea de observații și cercetări astronomice, realizat de astronomi amatori.

După 1990, clădirea a găzduit Agenția Spațială Română, iar în 1996 Observatorul a fost inaugurat  ca Observator Astronomic Municipal.

În 2020 a fost inaugurată expoziția stradă despre istoria Observatorului, cu prilejul împlinirii a 110 de existență. Panourile pot fi vizualizate aici.

 

Bibliografie & sursă foto: astro-urseanu.ro

 

 

Născătoarea de Dumnezeu a primit atât de multă cinste, respect și dragoste din partea credincioșilor, astfel încât, după Dumnezeu, ea a primit cea mai mare cinste, respect și iubire. Cinstea credincioșilor față de Născătoarea de Dumnezeu datează din sec. I sau II, și a fost întărită de aceleași Sfinte Scripturi care pomenesc numele ei și o descriu drept „cea plină de har, binecuvântată și singura, între femei, care a găsit har înaintea lui Dumnezeu”. Și însăși Maica Domnului, cu duh profetic, vestește cinstea de care se va bucura între toate neamurile, zicând: „iată, de acum, mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48). Și adevăr a grăit atunci, fiindcă din acel moment au început mărimurile adresate Născătoarei de Dumnezeu. Pe aceasta, mai întâi a fericit-o Elisabeta, care, umplându-se de Duh Sfânt, cu glas tare, a zis: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău […] Și fericită este aceea care a crezut că se vor împlini toate cele spuse ei de Domnul” (Luca 1, 42-45). Asemenea, și femeile contemporane cu Maica Domnului, văzând-o pe Fecioara cu pruncul în brațe, cu siguranță au fericit-o. Evanghelistul Luca amintește de glasul care s-a auzit din mulțime și a fericit-o pe Maica cea care l-a alăptat pe Domnul (Luca 11, 27).

Arheologia creștină ne dovedește faptul că cei credincioși au pictat icoane ale Maicii Domnului, s-au închinat ei și au cinstit-o încă din sec. I-II.  Și, cu siguranță, lucrurile nu ar fi putut sta altfel, fiindcă însăși Evanghelia este cea care întărește cultul Născătoarei de Dumnezeu Maria, Fecioara însăși anunțând că „de acum, mă vor ferici toate neamurile”. Iar aceasta fiindcă Născătoarea de Dumnezeu a primit cinstea și fericirilor tuturor neamurilor – de la momentul Bunei Vestiri și până astăzi – și va fi fericită între neamuri în mod continuu până la sfârșitul veacurilor. Iar cei care nu aduc aceasta cinste și fericire înaintea Născătoarei de Dumnezeu încalcă flagrant poruncile exacte ale Evangheliei. Fiindcă întreaga Evanghelie este o lege și călcarea unei iote sau a unui cuvânt mai mic al Evangheliei înseamnă încălcarea legii.

Odată cu veacul al treilea, cinstirea Maicii Domnului a fost cu atât mai mare. Imnografia creștină înalță cântări către Fecioara și Născătoarea de Dumnezeu, numind-o Împărăteasa Cerului și Doamnă a Îngerilor. În vremea aceea, au apărut, în mai multe locuri unde locuiau împreună creștinii cu alte neamuri, anumiți eretici care transformat în cult de adorare cinstea cuvenită Născătoarei de Dumnezeu, făcând-o egală în cinstire pe Fecioara Maria cu însuși Dumnezeu, imitând prin aceasta zeitățile feminine care erau adorate în cultura neamurilor. Această erezie s-a numit a collyridienilor, fiindcă aceștia aduceau drept ofrandă de jertfă într-o zi anume un fel de covrigi, sau dulciuri, pe care le și consumau (Epifanie, Panarion, cap. 78 și 79).

În aceeași perioadă au apărut și cei întru totul diferiți de collyridieni, care s-au numit antidicomarianiți, care nu tolerau slăvirea Maicii Domnului nostru. Aceștia erau atât de lipsiți de respect, încât au îndrăznit să spună că Fecioara, după nașterea Mântuitorului, a intrat la bărbatul ei și a dat naștere și altor fii și fiice. Acestora s-au alăturat și alți eretici, ai zilelor noastre, care au negat Pururea-Fecioria și numele de Theotokos – Născătoare de Dumnezeu.

Pe aceste erezii, Biserica le-a combătut și și-a exprimat în mod clar opinia corectă și sigură conform căreia suntem îndatorați să aducem cinstirea Pururea-Fecioarei drept Maică a lui Dumnezeu (Θεοτόκος), fără, însă, a ne închina ei ca unui Dumnezeu.

Ereziile collyridienilor și ale antidicomarianiților, apărute în veacul al III-lea, dezvăluie o abatere de la adevărata credință a Bisericii Universale, care (credință) se află undeva poziționată între cele două secte diametral opuse.

Epifanie, în capitolul 23, spune „Și alții, din nou lipsiți de cinste, în ceea ce privește însăși problema Pururea-Fecioarei, care obișnuiau și obișnuiesc să o numească Dumnezeu, suferind, în mod sigur, de nebunie și demență. Căci se spune că multe femei din părțile Traciei care locuiau în Arabia păstrau această practică lipsită de rațiune, adică făceau un tip de dulciuri în numele Pururea-Fecioarei Maria, pentru a se aduna, și, în numele Preasfintei Fecioare, să facă acest lucru întru totul hulitor și nedrept – adică să slujească femeile singure și să aducă jertfă”. Și în capitolul 1 al aceleași cărți legate de erezii (a Sfântului Epifanie), zice: „Această erezie a ajuns în Arabia din părțile Traciei și ale Sciției… Multe femei împodobesc o farfurie cu o cârpă curată într-o zi anume a anului și pun pe ea pâine, pe care o oferă în numele Mariei. Iar din această pâine mănâncă toate”.

Însă, încă din sec. al IV-lea evlavia și cinstea Maicii lui Dumnezeu s-au manifestat prin lucrări luminate, adică prin ridicarea unor Sfinte Biserici în numele Maicii Domnului.

Născătoarea de Dumnezeu a fost, este și va fi pentru toți credincioșii cea de nebiruit apărătoare și ajutătoarea și sprijinitoarea cea grabnică. La ea au alergat cei aflați în primejdii și necazuri, și pe ea au avut-o cei aflați în războaie drept apărătoare doamnă. A ei putere de nebiruit a zdrobit pe dușmani și aflând îndrăzneală la Fiul ei și Dumnezeu, a adus credincioșilor mila lui Dumnezeu.

Evlavia credincioșilor față de Maica lui Dumnezeu din momentul condamnării ereziei lui Nestorie, s-a manifestat în întreg statul Roman prin sărbători pline de lumină și bucurii duhovnicești, iar toate bisericile, înălțătoare și luminat decorate, ridicate în numele Maicii Domnului erau renumite prin frumusețea lor.

Această evlavie a credincioșilor față de Născătoarea de Dumnezeu și Pururea-Fecioară Maică a Domnului, care deja avea un loc ferm în inimile lor și a început cu alegerea Fecioarei Maria drept Maică a lui Dumnezeu, a rămas nestrămutată de-a lungul veacurilor și va rămâne neschimbată în inimile credincioșilor pentru totdeauna.

 

 

În fiecare zi merge la antrenamente cu gândul la o medalie olimpică. Știe că se poate obține doar prin muncă, determinare și ambiție deși, la înscriere la liceul sportiv, a fost cu mama de mână. Doar l-a impulsionat să devină un nume în sport. Alexandru Novac și l-a construit în timp și își scrie povestea frumoasei escapade sportive zilnic, cu multă sudoare.

 

Campion la suliță, el s-a perindat în jurul sportului de mic. A cochetat cu fotbalul, ba cu handbalul, a încercat și puțin judo ca până la urmă să se identifice perfect cu atletismul. În 2006 se întâmpla asta, iar de atunci a ieșit în față doar cu rezultate remarcabile.

Ne-a reprezentat în 2014 la Jocurile Olimpice de Tineret din Naijing unde a luat medalia de argint. În anul 2018 a stabilit un nou record mondial, în reuniunea internațională de la Nembro cu o aruncare de 86,37 m. La Campionatul European de Tineret (U23) din 2019 de la Gavle a obținut medalia de argint. La Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020 a obținut locul 12. Apoi, a fost numit cel mai bun atlet român al anului de către Federația Română de Atletism. Să-l cunoaștem!

 

 

Alex, de unde vii, ce studii ai făcut și încotro te îndrepți?

Vin dintr-un orășel micuț numit Adjud situat în județul Vrancea, am terminat liceul și acum vreau să încep și facultatea de sport și cu timpul, poate, să încerc și altceva.

 

În jurul căror cuvinte guvernezi în viață?

Cuvintele cheie din viața mea sunt: pozitivitate, evoluție, sport.

 

Să facem un exercițiu: Cum era băiețelul Alex? Cum este azi Alex-omul?

Băiețelul Alex a fost și încă mai este și acum câteodată în anumite momente din viața mea. Am fost un copil care am știut mereu ce vreau și am încercat tot timpul să fac lucrurile în așa fel încât să meargă în favoarea mea. Acum am crescut, mă uit în spate și observ că de mic am știut ce vreau de la viață și că vreau să ajung pe cele mai înalte culmi ale sportului.

 

Cum e Alex ca sportiv?

Eu mă consider un om norocos, un sportiv norocos că am un talent extraordinar, dar fără muncă nu poți face nimic. Munca bate talentul. În fiecare zi merg la antrenament și muncesc cu gândul la o medalie olimpică.

 

În sânul familiei primim cea mai importantă educație și plecăm în viață cu un set de valori transmise de membrii familiei. Ce te-au învățat ai tăi?

Părinții mei mereu m-au învățat să vorbesc frumos, să respect oamenii din jurul meu, să apreciez munca celor din jurul meu și asta îmi prinde bine acum în viața mea de sportiv.

 

Au fost toți membrii familiei de acord cu acest sport? Mamele, fiind femei, de obicei sunt mai sensibile. Ce îmi poți spune?

Da, ambii părinți au fost de acord să fac acest sport. La înscriere pentru liceu am fost cu mama de mână la Bacău să dau probele sportive. Ambii părinți și-au dorit să continui cu sportul și m-au împins să plec de acasă de la o vârstă fragedă, să ajung ceea ce sunt astăzi. Chiar dacă sunt singurul lor copil, nu au optat pentru a mă ține lângă ei să urmez studiile la un liceu oarecare și să nu mai fac sport.

 

Când ai cochetat prima dată cu sportul?

Sport fac de mic. Prima dată am început cu fotbal, după cu handbal, apoi am sesizat că sunt o fire foarte competitivă și că nu pot face un sport de echipă. Am încercat puțin judo, dar nu a mers și în ultimul rând am mers să încerc și la atletism. Primii mei pași pe stadionul de atletism au început în anul 2006 și de atunci am rămas pe stadion.

 

Cum arată o zi de antrenamente?

O zi de antrenament este destul de complexă. Te trezești, mănânci, îți iei vitaminele, apoi pleci la primul antrenament. Depinde de ce ai în prima parte a zilei la acel antrenament. Eu stau la sală  2-3 ore, merg acasă, fac un duș, mănânc, apoi după amiază fac alt tip de antrenament unde stau tot undeva la 1-2 ore și după se încheie ziua așteptând ziua următoare de antrenament.

 

 

Te dedici total sportului și îl îndrăgești ca fiind parte din tine. Ce sentiment te-a învăluit când ai intrat prima dată pe un teren?

Sincer, nu mai țin minte acel sentiment când am intrat prima dată într-un stadion, dar vă pot spune atunci când am fost prima dată la un Campionat Mondial de Seniori unde erau 85000 de mii de oameni pe stadion și toți aplaudau. Este un sentiment care te face sa te simți cel mai împlinit om din lume și cel mai puternic.

 

Fiecare dintre noi avem persoane care ne inspiră în domeniul ales. Pe tine cine te impulsionează și te motivează prin experiența și performanțele sale?

Asta este o întrebare foarte bună. Cât am fost mic, voiam să ajung și încă îmi doresc să fiu ca Jan Zelezny. Este un aruncător de suliță din Cehia care a aruncat 98,48m, acesta fiind și recordul mondial. Acum stau și realizez că în fiecare zi merg la antrenament și vorbesc cu antrenoarea mea Mihaela Melinte și mereu îmi spune că vrea o medalie olimpică cu mine pentru că ea nu a putut să o obțină ca sportivă și vrea să trăiască acest sentiment prin mine și acest lucru mă motivează pe zi ce trece.

 

La câte concursuri ai participat și care sunt performanțele cu care te mândrești?

Am participat la foarte multe competiții și cele mai importante dintre ele sunt Jocurile Olimpice de Tineret Nanjing 2014 unde am luat medalia de argint, Campionatele Europene 2019 Gavle unde am obținut medalia de argint și cea mai importantă competiție din viața mea de până acum a fost atunci când am participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

 

Povestește cea mai frumoasă experiență trăită.

Cea mai frumoasă experiență trăită a fost în anul 2014 la Jocurile Olimpice de Tineret din Nanjing. Acolo am mers foarte mulți sportivi de la atletism unde toți aveau șanse la medalie, dar eu eram singurul rămas pe dinafară. A venit ziua calificărilor. Până atunci dintre colegii mei nimeni nu reușise să aducă o medalie. Intru pe stadion, ne încălzim și se dă start competiției. Îmi vine rândul să arunc prima aruncare 62 m, a doua 67 m. Mai aveam o aruncare și nu eram în primii 12 pentru a merge mai departe în finală. Cele din urmă, am reușit din ultima aruncare 77.61 m unde, cu aruncarea aceea, am trecut pe locul 1 în calificări și făcusem și record Național de Juniori 2. După două zile, vine marea finală unde acolo am reușit doar un rezultat de 73.98 m și am luat medalia de argint la care nu visam nici măcar eu.

 

Ce ai simțit când ai câștigat primul titlu?

Când am câștigat primul titlu național a fost cel mai frumos și fericit lucru trăit de mine. Nu realizam prea tare pe atunci. Antrenoarea mea era fericită, părinții mei la fel, dar eu nu îmi dădeam seama ce realizasem.

 

 

Care este provocarea ta cea mai mare în acest sport?

Cea mai mare provocare este să ajungi pe cea mai înaltă treaptă, dar să te menții acolo.

 

De ce să vină copiii sau adolescenții să practice acest sport? Un sfat pentru toți cei care se vor lăsa inspirați de tine.

În primul rând, baza oricărui sport este atletismul. Dacă nu știi să alergi sau să sari, nu poți practica foarte multe sporturi. Îndemn cât mai multă lume cel puțin 40-60 de minute să între pe un stadion, să alerge. Legat de copii, îi îndemn să înceapă prima dată cu atletismul pentru a-și dezvolta viteza, rezistența, abilitățile. Dacă nu o să le placă acest sport, să încerce și altceva, dar aici este prima treaptă indiferent de sportul practicat.

 

Cât de mult te onorează să fii numit ca fiind cel mai bun atlet român?

Este o mare bucurie să fii cel mai bun atlet al anului. Aici vezi exact că munca ta nu a fost în zadar și în fiecare an ești motivat să fii cel mai bun.

 

Cum a fost trecerea de la oină la suliță și cum s-a întâmplat?

Trebuie toată lumea să înțeleagă că eu nu am practicat sportul oină. În atletism, la o vârstă fragedă, nu poți pune un copil să arunce cu o suliță. Prima dată se aruncă cu mingea de oină să vezi abilitățile acelui copil dacă are explozie în braț și apoi peste doi ani poți începe să arunci cu sulița. Deci așa am început și eu, ca în exemplul de mai sus.

 

Un om este construit atât din mulțumiri sufletești, cât și din tristeți. Care e cea mai mare mâhnire care îți vine cel mai des în gânduri? Dar cea mai mare bucurie?

Cea mai mare mâhnire a mea este când merg la o competiție de nivel internațional și nu reușesc să obțin acel rezultat dorit și mereu mă cert și-mi spun că nu am muncit mai mult. Însă, cea mai mare bucurie este când ajung la antrenament și începe doza de nebunie, să văd ce să fac ca să nu o mai dau în bară data viitoare.

 

Cine este Alex când este singur? Cum te descurci cu momentele tale dificile?

Aici nu este chiar așa simplu. Mereu mă gândesc că vreau să fiu cel mai bun, că vreau să ajung cel mai sus și nu las nici măcar o secundă un lucru să ajungă să fie dificil. Au mai fost și momente grele și mereu vorbesc cu mine și mă încurajez să merg mai departe, că altceva nu pot face.

 

Mai simți emoții înainte de un concurs? Dacă da, sunt normale?

Emoțiile sunt chiar și la anumite antrenamente. Dacă nu ar mai fi emoții, nu aș mai putea face sport. Emoțiile fac parte din succesul fiecărui sportiv. Fără ele nu am putea face nimic.

 

 

Pe lângă sport, ce pasiuni mai împărtășești?

Îmi place foarte mult în timpul liber să merg la pescuit și să merg pe motocicletă.

 

Cum te definești în câteva idei?

Sunt un om simplu, muncitor, visător și optimist.

 

Pe lângă titlul de campion la JO, ce altă dorință arzătoare mai ai?

Îmi doresc să fiu sănătos și să am putere de muncă tot restul vieții mele. Vreau să-mi întemeiez o familie frumoasă și să am o casă care să fie plină numai cu bucurii și fericire.

 

Ești sportiv, campion, fiu, prieten. Care apelativ te mai onorează?

Aici sunt mai multe lucruri, nu doar unul. Sunt un om iubitor, un om care ajută și un om fericit și cu zâmbetul pe buze mereu.

 

Deschide sportul uși?

Sportul, în general, da, deschide uși și te face să fii văzut altfel în viața socială. Pe unde treci, toată lumea vrea să stea măcar cinci minute cu tine de vorbă și să-ți ofere oportunități după sau în timpul sportului.

 

Ce ai învățat în toți acești ani de când practici sport, pe lângă faptul că el te disciplinează?

Am învățat că trebuie să gândesc ca un campion. De când mă trezesc până mă pun să dorm, nu mă abat de la a fi un om care pune suflet, un om cu caracter și nu în ultimul rând un exemplu pentru pentru restul oamenilor.

 

 

Fabule: o istorie

Când vorbim de fabule, este bine să ne adâncim puțin și în istoria acestei opere plină de învățătură pentru mici și mari. Se pare că mesopotamienii dădeau naștere poveștilor folosindu-se de animale personificate, cărora le subliniau comportamentul; se satirizau astfel năravuri, greșeli, mentalități sau deprinderi.

Esop, ,,sclavul din Frigia” sau ,,înțeleptul Lydiei” prin multă înțelepciune, dă fabulei amploarea pe care o știm și azi. ,,Părintele fabulei” se presupune că a trăit în secolul al VI-lea în Grecia Antică și a devenit fabulist renumit în ciuda condiției sale umile.

La Roma, fabulele erau folosite ca material de învățare în special pentru tinerii din școala elementară.
Creatorul fabulei ca specie a literaturii latine a fost Fedru. Termenul latin de ,,fabula”, ca și echivalentul lui grecesc ,,apologos”, desemnau mai ales o narațiune pigmentată cu dialoguri între personaje. Sensul inițial al acestui cuvânt latinesc este acela de „discuție, conversație”, fapt care explică de ce fabula este atât de des ,,pusă pe scenă”. La Roma, o fabulă încorpora în medie cincisprezece-douăzeci de versuri, care cuprindeau o scurtă narațiune, aproape de dimensiunile epigramei și o „morală”, o concluzie explicită. Această concluzie conferea speciei literare respective un caracter pedagogic, de învățătură.
Succesul ieșit din comun al fabulelor lui Jean De La Fontaine (1621-1695) va inspira multă lume în scrierea acestora: nobili, clerici, magistrați, vânzători, toți își încearcă norocul în a crea fabule. Însuși Napoleon Bonaparte va creiona una, iar scrierea va fi bine primită.

 

La Fontaine subliniază componența fabulei: prima parte redă întâmplări folosindu-se în special de animale, elemente ale naturii și, mai rar, de oameni.

A doua parte, morala, exprimă învățătura, este situată la finalul fabulei și este o bucățică din profunzimea populară, închegată sub forma unui proverb. Morala cuprinde reguli de conduită pe care trebuie să le respectăm pentru a trăi în armonie, sfaturi pentru cei aflați la început de drum, fixarea unor lucruri dezamăgitoare din societate, comportamente umane nedrepte sau nejustificate.

 

Racul, broasca și o știucă (de Alexandru Donici)

 

Racul, broasca și o știucă

Într-o zi s-au apucat

De pe mal în iaz s-aducă

Un sac cu grâu încărcat.

Și la el toți se înhamă:

Trag, întind, dar iau de samă

Că sacul stă neclintit,

Căci se trăgea neunit.

Racul înapoi se da,

Broasca tot în sus sălta,

Știuca foarte se izbea

Și nimic nu isprăvea.

Nu știu cine-i vinovat;

Însă, pe cât am aflat,

Sacul în iaz nu s-au tras,

Ci tot pe loc au rămas.

Așa-i și la omenire,

Când în obște nu-i unire:

Nici o treabă nu se face

Cu izbândă și cu pace.

Musca la arat (de Alexandru Donici)

De la arat un plug

Venea încet spre casă

Și, la un bou pe jug,

O muscă se-așezase.

Iar ei, spre-ntâmpinare,

O altă muscă-n zbor

Îi face întrebare:

– De unde, dragă sor’?

– Și mai întrebi de unde!

Ei musca îi răspunde

C-un aer supărat.

Au nu pricepi ce facem?

Nu vezi că noi ne-ntoarcem

Din câmp, de la arat!

Spre laudă deșartă

Mulți zic: noi am lucrat,

Când ei lucrează-n faptă,

Ca musca la arat.

 

Să ne bucurăm de ceea ce fabulele dăruiesc, să ne bucurăm de ele dăruindu-le copiilor noștri și redăruindu-le copiilor din noi.

 

Pentru a afla mai multe despre istoria fabulei, putem cerceta articolul ,,Fabula, istoria fabulei”, sursa www.qdidactic.com. Site-ul GoKid oferă acces la peste 200 fabule, ordonate atât alfabetic, cât și după numele autorului.

 

Istorisiri, fabule, povești cu tâlc
Istorisiri, fabule, povești cu tâlc – partea II

 

A absolvit Facultatea de Matematică în 2005, iar din 2006 a început să predea matematică la Școala Gimnazială nr. 156 din București. Câțiva ani mai târziu, în 2012, a absolvit Facultatea de Psihologie. În tot acest timp a continua să predea cu entuziasm matematică atât în colegii naționale, precum Colegiul Național George Coșbuc sau Colegiul Național Grigore Moisil din București, cât și în învățământul privat. În prezent, este doctorandă la Facultatea de Științele Educației, cu un proiect de cercetare despre anxietatea provocată de matematică în rândul elevilor și predă matematică elevilor de la Liceul Pedagogic “Anastasia Popescu”. Despre magia matematicii, despre schimbări și noua generație de elevi am povestit cu doamna profesor Alina Elena Grecu.

 

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Nu eu am ales cariera de pedagog, ci mai degrabă cariera de pedagog m-a ales pe mine. Încă din școala gimnazială am început să dau meditații la matematică, ajutând câteva prietene mai mici să învețe. Ulterior, rolul meu de profesoară s-a consolidat. Poate că a contribuit sentimentul de satisfacție pe care îl aveam când cineva îmi mulțumea pentru ajutorul dat. Poate că a contribuit întâlnirea cu câțiva pedagogi excepționali. Amintesc aici pe dl. Mugur Ciumăgeanu, un om deosebit care m-a inspirat prin încrederea lui în puterea educației. Amintesc și pe dna. prof. Monica Șerbănescu, un adevărat om al școlii, care a reușit că creeze o atmosferă propice educației de calitate la liceul pedagogic Anastasia Popescu.

 

Din punctul dumneavoastră de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

În discuția despre rolul unui cadru didactic, un lucru este cert: nu vom ști niciodată cu siguranță cât de mult au contat comportamentele noastre pentru un copil, dar ele sunt ca un bulgăre de zăpadă care se rostogolește și crește, fiecare vorbă ajungând mai departe, influențând, poate, o decizie de viață. Rolul meu e acela de a motiva elevii să lucreze cu plăcere la matematică, să nu se lase descurajați de o problemă mai dificilă. Mai în glumă, mai în serios, eu le spun: matematica nu poate aduna iubirea, nu poate scădea ura, dar ne învață că orice problemă are cel puțin o rezolvare.

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Acum ceva vreme a apărut la editura Spandugino cartea “Inteligența inimii” scrisă de Bogdan Tătaru-Căzăban. Ea constituie, printre altele, o pledoarie pentru micile virtuți ca prim pas pentru virtuțile mai mari (Binele, Frumosul, Dreptatea și Adevărul, cum le aminteau anticii). Așa văd și eu lucrurile. Codul bunelor maniere (cartea Aureliei Marinescu) este încă actual; compasiunea față de colegi și bunăvoința sunt necesare în ziua de azi. De asemenea, mi-ar plăcea ca elevii mei să își pună întrebări, întrebări legate de viața lor, întrebări legate de mediul în care trăiesc, întrebări legate de oamenii din jurul lor și chiar întrebări legate de sensul existenței lor. Și punându-și aceste întrebări, să aibă capacitatea de analiză, de a discerne binele de rău și de a propune soluții inovative.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

Încă din prima zi în meseria de profesor, am simțit pe umerii mei responsabilitatea pe care o am față de ochii aceia vioi și curioși care mă urmăreau cu privirea.

În primul an, am predat la clasa a V-a și aceasta este o clasă specială, deoarece trebuie să le facem elevilor trecerea ușoară de la școala primară. Îmi amintesc că am scos matematica din clasă la lecția despre unități de măsură, făcând măsurători precise în curtea școlii. Am folosit telefonul. Am refăcut experimentul lui Eratostene pentru a determina circumferința Pământului.

 

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

În ceea ce privește predarea matematicii, am observat că utilizarea poveștilor le stârnește curiozitatea. Când predau teorema lui Pitagora, le spun despre discipolii lui Pitagora care credeau că numerele explică tainele Universului și că aceștia au descoperit legătura dintre muzică și matematică. Faptul că un tânăr de școală primară, Gauss, a reușit să descopere o formulă de calcul a sumei primelor numere naturale consecutive le crește încrederea în forțele proprii.

 

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Și noi, profesorii, suntem diferiți față de generațiile trecute. În principal, utilizarea tehnologiei ne face diferiți. Atât noi, cât și elevii noștri, avem acces la Internet și la o mulțime de aplicații care ne pot ajuta sau nu să învățăm. Este datoria noastră de a le arăta elevilor noștri că putem învăța cu ajutorul calculatorului, că sunt aplicații care trasează grafice de funcții, că sunt lecții Khan Academy interesante.

 

Care este cartea dumneavoastră preferată și de ce?

Un om drag mie avea Biblia pe noptieră și citea în fiecare seară. Așa că, prin imitație, am preluat acest obicei, mai ales că este o carte pe care nu reușești niciodată să o citești în profunzime. De asemenea, cărțile lui I. Perelman m-au impresionat: “Matematica distractivă”, “Astronomia distractivă”, “Geometria distractivă”.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

Elevii mei constituie o sursă inepuizabilă de exersare a afectivității, exact așa cum spunea Dostoievski – “sufletul se reface în prezența copiilor”. Aș spune că cel mai important lucru pe care îl putem învăța de la copii este să privim totul cu mirare, ca și cum am vedea pentru prima dată, și că, uneori, trebuie să credem, asemenea lor, că singurul adevăr este cel al inimii.

 

 

Din punctul dumneavoastră de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Empatia este ingredientul special al relației dintre profesor și elev, iar competența profesională este fundamentul relației.

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Întotdeauna serbez cu bucurie ziua numărului π, pe 14 martie. Atunci toată școala recită din zecimalele numărului π, auzi glume cu π (cum că ar fi irațional sau că nu se mai termină), vezi desene vesel colorate prin școală. Amintesc cu mândrie și  două foste eleve care sunt acum profesoare de matematică.

 

Ce îmbunătățire ați aduce actualului sistem de învățământ?

Eu am o viziune mai practică: aș vrea să fie mai puțini elevi într-o clasă și fiecare elev să aibă posibilitatea de pregătire individuală cu profesorul său, doar așa se vor schimba lucrurile, atunci când se va ține cont de ritmul propriu de învățare al fiecărui elev.

 

 

Pentru ca discuția noastră să nu fie acuzată de a fi prea abstractă și nebazată pe „facts”, voi rezerva în totalitate acest episod trecerii în revistă a unora dintre cele mai explicite formulări ale supremației tehnologice peste care am dat de-a lungul timpului. Cu certitudine, ele sunt abia vârful aisbergului, dar cred că tot vor fi suficiente pentru a arăta că bagajul ideatic al tehnologiei zilelor noastre este unul care trebuie manipulat cu foarte mare grijă, mai ales de cei care cred cu sinceritate că este compatibil cu bagajul ideatic al creștinismului.

Dat fiind că studiile sunt astăzi principalele surse de autoritate intelectuală, să începem și noi cu unul. Aflăm dintr-un articol de pe site-ul Greater Good al Universității Berkeley că „Oamenii care cred cu fermitate în progresul științifico-tehnologic au credința că știința și tehnologia pot ajuta omenirea să construiască un viitor mai bun. Ei tind să creadă că știința și tehnologia ne fac viața mai sănătoasă, mai ușoară și mai confortabilă și că tot ele creează mai multe șanse pentru generațiile viitoare și fac lumea mai bună”.[1] Articolul face referire la un studiu din 2016 al Universității din Cologne conform căruia credința în progresul științifico-tehnologic asigură „enoriașilor” o stare de bine și o satisfacție personală superioară credințelor tradiționale. În mediul tehnologic al secolului XXI, Dumnezeu – căruia deja I s-au respins prerogativele de Creator și de Mântuitor al lumii – nu mai are dreptul de a rămâne printre noi nici măcar ca o iluzie liniștitoare. Tehnologia poate asigura cu succes și acest rol paliativ. Iar ceea ce părea a fi „un simplu instrument pe care depinde cum îl folosești” a ajuns, pe nesimțite, un obiect de cult ale cărui puteri spirituale pot fi măsurate de cercetătorii în psihologie socială:

„Știința îi satisface în profunzime pe cei seculari (…) De fapt, rugăciunea la altarul tehnologiei oferă celor ce se închină la progres beneficii mai multe și mai puternice decât le oferă zeii tradiționali credincioșilor lor.”[2]

Faimosul Yuval Noah Harari predică și el de la același amvon: „Oamenii de știință de azi pot face mult mai multe decât Dumnezeul Vechiului Testament. Grație îngrășămintelor artificiale, insecticidelor industriale și speciilor modificate genetic, producția agricolă de azi depășește cu mult cele mai mari așteptări pe care fermierii din vechime le aveau față de zeii lor[3]

Un alt faimos, Elon Musk, spunea acum câțiva ani: “La ritmul actual de creștere tehnologică, omenirea este pe cale să devină precum Dumnezeu în capabilitățile sale”.[4]

Ca să o spunem pe cea dreaptă, Musk nu e foarte original, întrucât un alt pionier al tehnologiei auto, Henry Ford, afirmase de mai bine de un secol – și, admitem, cu ceva mai mult rafinament biblic – că va aduce “o lume nouă, un cer nou și un pământ nou” – aluzie directă la primul verset al capitolului 21 al Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul.

Și în același registru modest și moderat, rațional și utilitarist, Eric Anderson, președintele fondator al companiei Planetary Resources, care plănuiește să extragă metale prețioase din asteroizii spațiali, spunea: “Vedem viitorul Pământului ca pe o Grădină a Raiului”.[5]

Multe feluri de roade are această nouă „Grădină a Raiului” și mulți tehnofili și tehnolatri o populează. Câteva exemple din diverse ramuri tehnologice:

În medicină îi găsim la loc de cinste pe Friedrich Dessauer (1881-1963) – pionier al cercetării razelor X și catolic devotat, care afirma nimic mai puțin decât că “participarea (prin tehnologie) la creație… este cea mai înaltă experiență pământească a muritorilor”.[6]

… sau pe Craig Venter, geneticianul care a creat prima schiță a genomului uman: “Viața este o mașinărie [life is machinery]. Viața devine o formă de tehnologie pe măsură ce învățăm să o manipulăm și să o reproducem.”[7]

 

În tehnologia militară:

E remarcabil că primul test al bombei atomice (iulie 1945) s-a numit Trinity Test (Testul Treimii). După această primă explozie atomică, Robert Oppenheimer, lider al personalului implicat și cel care “botezase” acest test, afirma, citând din Baghavad Gita: “Am devenit moarte, distrugător al lumilor”. Chimistul George Kistiakowski, cel care a pregătit explozibilul, a spus: “În ultima milisecundă a existenței pământului, ultimul om va vedea ceva foarte asemănător cu ceea ce am văzut noi”. William Laurence, de la The New York Times, reporter militar oficial, a comparat opera omului cu opera lui Dumnezeu, exultând: “Supersoarele care răsărea îmi părea să fie simbolul răsăritului unei noi ere […] Te simți ca și cum ai avea privilegiul de a asista la nașterea unei Noi Lumi”. Iar generalul Thomas Farrell a accentuat această conexiune, remarcând că Testul Treimii a dezlănțuit forțe “până acum rezervate Atotputernicului”.[8]

 

În tehnologia informației:

Brenda Laurel (dezvoltator de „realitate virtuală”, antreprenor și „tehno-hippie”) „deplânge pierderea locurilor magice din lumea noastră contemporană și susține că realitatea virtuală va putea aduce înapoi puternicele experiențe ale prezenței divine așa cum erau evocate în mod tradițional prin ritualuri străvechi și prin teatru. Pentru a împlini potențialul maxim al realității virtuale, trebuie să reinventăm sacrul în care să colaborăm cu realitatea pentru a o transforma și pentru a ne transforma și noi.[9]

Mark Pesce, inginer, futurist, profesor și scriitor tehnopăgân a declarat: “deopotrivă spațiul virtual și spațiul magic se manifestă în imaginație. Ambele spații sunt în întregime construite de gândurile și credințele tale. […] Cred că computerele pot fi la fel de sacre ca și noi, pentru că ele pot întrupa comunicarea noastră cu ceilalți și cu entitățile – părțile divine din noi – pe care le invocăm în spațiul respectiv”.[10]

Designerul de jocuri video Brian Moriarty adaugă sibilinic: “treaba noastră sunt experiențele spirituale[11]

Noua tehno-magie este diferită […] Forța este imensă, și asta o simt în special programatorii, DJ-ii de lasere, oamenii de știință și arhitecții în siliciu. Tehnologia are un spirit propriu, la fel de valid precum spiritul oricărei creaturi a zeiței. Aceasta este forța spirituală pe care noi, cei care ne numim tehnopăgâni, trebuie să o simțim și să o exprimăm. Și, deloc surprinzător, găsim moduri de a aduce tehnologia în slujirea noastră” – Erich Schneider[12]

Și un pic de statistică. Între 1979 și 1989, în 36 % dintre cele 175 de articole despre computer din revista TIME s-au folosit în mod explicit termeni magici sau religioși cu privire la computere și la programatori și utilizatori. În aceste articole se vorbește despre “copii care trăiesc în comuniune cu mașinile lor”, “computerele portabile care sunt adevărate evanghelii pentru utilizatori”, despre “drumul către paradisul hi tech”, despre “a doua venire a lui Steve Jobs”[13], văzut ca un vizionar a cărui “credință oarbă ar fi stârnit invidia primilor martiri creștini”[14]. Tot din revista TIME cităm declarația unui utilizator: “Iubesc aceste mașini. Am toată această putere în vârful degetelor. Fără computere, nu știu ce aș putea fi. Cu ele, sunt cineva” și “În mâinile unui profesor care chiar crede, se pare că computerele pot face miracole”.[15]

O altă declarație: “Cu puțin efort, mă pot identifica, de asemenea, cu obiectele. Pot vedea obiectele care mă înconjoară strălucind de lumină interioară”. O atare frază nu îi aparține vreunui guru new-age. Surprinzător, cel care afirmă aceasta este, cel puțin oficial, un om dedicat raționalității – un matematician și un “computer scientist”, fost președinte al Societății Americane a Inginerilor și al Academiei Mecanice Americane, Daniel Drucker.[16]

Tom Furness, cercetător la Universitatea din Washington, Laboratorul Tehnologic de Interfață Umană, nu vede lucrurile prea diferit: „De partea cealaltă a mănușilor noastre cu senzori, noi devenim creaturi mișcătoare de lumină colorată, pulsând în sclipiri aurii… Vom deveni cu toții îngeri, pentru eternitate… Cyberspațiul va fi ca Paradisul… un spațiu al restaurării colective a stării de perfecțiune”.[17]

Jakob Nielsen, considerat a fi unul dintre cei mai influenți specialiști în Internet de către New York Times, Business Week și Internet Magazine, profețește și el: „În viitor, vom fi cu toții Harry Potter![18]

Michael Heim, consultant în industria computerelor și filosof: “Atunci când suntem on-line, ne rupem de existența noastră corporală”, de “existența noastră pământească, atât de pământească” și emulăm „perspectiva lui Dumnezeu, viseo dei, instantaneitatea cunoașterii divine”.

Încheiem spectaculos această serie cu Michael Benedikt, președinte al Mental Tech. Inc., o companie de design de software din Austin, Texas: “cyberspațiul este echivalentul electronic al tărâmurilor spirituale ale religiei”. […] “Cyberspațiul este dimensiunea în care plutește o nouă imagine a Cetății lui Dumnezeu, Noul Ierusalim al Cărții Apocalipsei. Răsare din rai precum un palat plin de podoabe, fără greutate… un loc în care putem reintra în grațiile lui Dumnezeu… un loc precum o splendidă ecuație”.[19]

 

În tehnologia spațială:

Istoricul David F. Noble relatează că la momentul încheierii programelor spațiale NASA – Apollo și Skylab, 90% dintre astronauți erau creștini practicanți, iar dintre aceștia, 85% erau protestanți. Deși Neil Armstrong, comandantul primei misiuni cu aselenizare (Apollo 11, 1969) a fost crescut în Biserica Evanghelică, aceasta nu se considera o persoană prea religioasă, spre deosebire de colegul său de echipaj, Edwin Aldrin, care era mai-mare al unei biserici prezbiteriene și profesor la școala de duminică. Înainte de zbor, Aldrin s-a împărtășit cu pastorul său care i-a spus, după declarațiile ulterioare ale lui Aldrin, că el și colegii săi vor “privi pământul dintr-o poziție de transcendență fizică” și, prin efortul lor, “omenirea va fi trezită încă o dată la dimensiunile mitice ale omului”. După ce modulul de aterizare s-a așezat în Mare Tranquillitatis, la scurt timp după aselenizare, înainte ca Armstrong și Aldrin să pășească pe suprafața lunară, Aldrin a cerut Controlului Misiunii un moment de liniște la radio. Apoi și-a desfăcut un mic pachet oferit de pastorul său care conținea un flacon cu vin, puțină anafură și un mic potir și s-a împărtășit, citind din Ioan 15:5. El a spus mai târziu: “e interesant să te gândești că primul lichid care a luat contact cu Luna și prima hrană consumată acolo au fost elementele împărtășaniei”. După aceea, deschizând stația radio, a citit din Psalmul 8.

Douăzeci de ani mai târziu, Tom Jones, membru al echipajului navei Shuttle, se împărtășea în timpul zborului. Iar despre nava sa spațială, Jones spune că este “cea mai grandioasă catedrală în care poți sluji”.[20]

 

În tehnologia inteligenței artificiale:

John McCarthy, inventatorul termenului de „inteligență artificială” pretindea că „chiar și despre mașinile simple precum termostatele se poate spune că au propriile credințe”. La întrebarea evidentă pusă de filosoful John Searle – „Ce credință are termostatul Dvs?”, McCarthy a răspuns – „Termostatul meu are trei credințe – aici e prea cald, aici e prea frig și aici e potrivit”.[21]

Un urmaș al său, expertul în inteligență artificială Earl Cox, mai are și el un singur dor: “Ne vom downloada mintea în recipiente create de copiii noștri roboți și, împreună cu ei, vom explora universul… Eliberați de forma noastră biologică fragilă, inteligențele uman-artificiale vor călători prin univers. Un astfel de sistem combinat de minți, reprezentând triumful suprem al științei și tehnologiei, va transcende conceptele timide asupra zeităților și divinității ale teologilor de astăzi”. Iar o simpatizantă a A.I., Pamela McCorduck completează: “Ceea ce facem noi este ceva dumnezeiesc. […] Inventarea zeilor reprezintă dorința noastră de transcendență”.[22]

Un dezvoltator (sau, mai bine zis, un practicant)  de A.I. intervievat anonim schițează acest peisaj eshatologic: „Inteligențele Artificiale – acestea vor fi duhurile noastre. Pentru că, de îndată ce le vom fi construit, vor fi prea complexe ca să le putem înțelege. Și atunci vom relaționa cu o Inteligență Artificială în același mod în care relaționăm cu un duh. Te tocmești cu el. Vorbești cu el. Încerci să-l înțelegi. Dar întotdeauna el îți va fi superior. Acestea sunt lucruri «sfinte față de tine».[23]

“Dacă poți face o mașină care conține întregul conținut (contains the contents) al minții tale, atunci acea mașină ești tu. La naiba cu restul corpului tău fizic, nu e prea interesant. Acum, mașina poate dura etern. […] Toți vrem să fim nemuritori..”[24]Gerald Jay Sussman, profesor la MIT.

Deja citatul Yuval Noah Harari plusează și pune punctul pe I-ul din A.I.: „Pe măsură ce autoritatea va trece de la oameni la algoritmi […] s-ar putea să percepem întregul univers ca pe un flux de date, să considerăm organismele niște simpli algoritmi biochimici și să credem că vocația cosmică a omenirii este să creeze un sistem atotcuprinzător de procesare a datelor – și apoi să ne contopim cu el[25]

Am lăsat la finalul acestui festin un mic desert savuros. Cea care l-a pregătit este Carolyn C. Porco, cercetător planetar și profesor la Universitatea din Arizona, care consideră că știința trebuie să ajungă în viitor să îndeplinească aceeași funcție pe care o îndeplinesc (încă) religiile:

În esența oricărei cercetări științifice se află o căutare spirituală profundă. […] Aceeași împlinire spirituală și aceeași conectare (precum acelea oferite de religii – n. mea) pot fi găsite în revelațiile științei. De la energie la materie, de la particulele elementare la ADN, de la microbi la Homo Sapiens, de la singuralitatea Big Bangului la imensitatea universului… povestea noastră este povestea cea mai minunată care s-a spus vreodată. Noi, oamenii de știință, avem piesa, subiectul, icoanele, lentilele, “minunile”, măreția și chiar efectele speciale. Și nu avem doar un zeu, avem mulți. Găsim zei în nucleul fiecărui atom, în structura spațio-temporală, în mecanismele contraintuitive ale electromagnetismului. Ce bogăție! Ce frumusețe desăvârșită!” […]“Dacă ne-am apropria meșteșugul, măiestria, metodele religiei formale pentru a duce mesajul mai departe? Imaginați-vă Martorii lui Einstein mergând din ușă în ușă sau evangheliștii TV declamând pasional frumusețea evoluției. Imaginați-vă o Biserică a Oamenilor de Știință de Ziua a Șaptea, unde credincioșii s-ar putea aduna. Imaginați-vă congregații ridicându-și glasul pentru a slăvi gravitația, forța care ne leagă pe toți de pământ, pe pământ de soare, și pe soare de Calea Lactee. Sau slăvind forța nucleară care face să existe lumina stelei noastre și lumina de stele a sorilor îndepărtați. Puteți chiar auzi imnurile cântate vârstei universului, legilor sale statornice, și Raiului de deasupra pe care noi cu toții îl vom locui împreună, amestecați, risipiți ca o nebuloasă pe cerul de diamant?

Și pentru cei încă neconvinși de această viziune înălțătoare, autoarea încheie astfel:

Într-o bună zi, cele mai sacre locuri vor fi observatoarele astronomice, acceleratoarele de particule, instalațiile de cercetare universitare, și alte laboratoare unde înalții preoți ai științei – biologi, fizicieni, astronomi, chimiști – se angajează în nobila îndeletnicire a descoperirii lucrărilor naturii. […]«Aleluia!» vor striga ei. «Forța fie cu voi!»[26]

Dincolo de speranțele deșarte și de excesele retorice ale celor menționați mai sus, rămânem totuși cu o dilemă. Cum ar putea niște oameni aflați într-o cultură a controlului, a excesului[27] și a extazului tehnic, niște oameni în viziunea cărora nu e loc de ceea ce este personal și local, niște oameni care exclud programatic empatia, cooperarea și dragostea[28] să creeze “instrumente neutre” pentru uzul „neutru” al oamenilor de rând?

Și mai ales, cum am putea să ne poziționăm noi față de această cultură nouă și puternică, seducătoare și invazivă? Cum răspundem la imperativul „Plug and Pray!” ?


[1] https://greatergood.berkeley.edu/article/item/people_who_trust_technology_are_happier

[2] https://qz.com/824736/faith-in-technology-and-progress-makes-you-happier-than-religion-and-belief-in-god/

[3] https://www.newstatesman.com/politics/2016/09/salvation-by-algorithm-god-technology-and-the-new-21st-century-religions

[4] Doug Hill, Not So Fast. Thinking Twice about Technology, The University of Georgia Press, 2016, p. 5

[5] În Hill, p. 6

[6] Carl Mitcham: „cu Dessauer, tehnologia devine o experiență religioasă – iar experiența religioasă preia semnificația tehnologică” – în Carl Mitcham, Thinking Through Technology. The Path Between Engineering and Philosophy, The University of Chicago Press, 1994, p. 33

[7] Hill, p. 117

[8] Vezi capitolul 8 din David F. Noble, The Religion of Technology. The Divinity of Man and the Spirit of Invention, Penguin, 1999.

[9] Dorian Zandbergen, Silicon Valley New Age: The Co-Constitution of the Digital and the Sacred, în Stef Aupers, Dick Houtman (eds.) – Religions of Modernity. Relocating the Sacred to the Self and the Digital, Brill, 2010

[10] în Douglas Groothuis, The Soul in Cyberspace, Baker Books, 1997, p. 111

[11] în Erik Davis, TechGnosis: Myth, Magic, and Mysticism in the Age of Information, Harmony, 1998,  p. 244

[12] Erich Schneider, citat în Stef Aupers – „Where the Zeroes Meet the Ones”. Exploring the Affinity Between Magic
and Computer Technology
, în Aupers și Houtman (eds.), op. cit.

[13] Stahl, p. 80

[14] Stahl, p. 95

[15] Stahl, p. 91

[16] Citat în Brockman, What…, p. 139

[17] Noble, cap. 10

[18] în Aupers, art. cit.

[19] Noble, cap. 10

[20] Noble, cap. 9

[21] Neil Postman, Technopoly. The Surrender of Culture to Technology, Vintage Books, 1993, p. 111

[22] Noble, cap. 10

[23] Stef Aupers, art. cit. Referința de la final este „greater than thou”, trimitere la Isaia 65, 5.

[24] în Jeremy Rifkin, Time Wars: The Primary Conflict in Human History, TouchStone Books, 1989, p. 184

[25] Yuval Noah Harari, 21 de lecții pentru secolul XXI, Polirom, 2018, p. 67

[26] Citat în John Brockman (ed.), What is Your Dangerous Idea? Today’s Leading Thinkers on the Unthinkable, Harper Perennial, 2014, pp. 153-155

[27] „[Șmecherii din Silicon Valley] vorbesc cu mândrie despre cum răstoarnă ei tradițiile și paradigmele în viețile lor personale tot așa cum o fac și în lumea tehnologică pe care o stăpânesc. […] șmecherii din industrie vorbesc despre aceste activități pe un ton de auto-măgulire și imun la critică. Comportamentul lor la aceste petreceri exclusiviste este o extensie a progresivității și a lipsei prejudecăților – a îndrăznelii, dacă vreți – care fac ca fondatorii să creadă că pot schimba lumea” – Emily Chang, Bacchanalia 2.0, Vanity Fair, februarie 2018 – https://archive.vanityfair.com/article/share/244ef5f1-e000-49c1-80e0-81449dbadf24

[28] „Se preferă trăsături precum inteligența, puterea fizică, frumusețea, sănătatea și longevitatea va căuta să le amplfice cercetarea dinamică. Însă alte calități recunoscute peste tot ca fiind cruciale pentru buna viețuire – empatie, cooperabilitatea, capacitatea de a iubi și de a nutri – nu sunt niciodată menționate în agendele științei post-umane” – Langdon Winner, Are humans obsolete?, Hedgehog Review, vol. 3, no. 3, toamna 2003.

 

iPhone, iPad! iDol? Despre idolatria tehnologică
iPhone, iPad, iDol. Despre idolatria tehnologică – ep. 2
iPhone, iPad, iDol. Despre idolatria tehnologică – ep. 3
iPhone, iPad, iDol. Despre idolatria tehnologică – ep. 4
iPhone, iPad, iDol. Despre idolatria tehnologică – ep. 5
iPhone, iPad, iDol. Despre idolatria tehnologică – intermezzo
iPhone, iPad, iDol. Despre idolatria tehnologică – ep. 6

 

Zilele Muzeului Țăranului

7 septembrie 2022 |
8 – 18 septembrie 2022 Muzeul Național al Țăranului Român  Ca în fiecare început de toamnă, în preajma sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci, cunoscută în popor și ca Ziua Crucii, Muzeul Național al Țăranului Român întâmpină anotimpul cu...

Retorică vestimentară: cămașa cu altiță - Lansare de carte

6 septembrie 2022 |
8 septembrie 2022, ora 16.00, Sala Media Muzeul Național al Țăranului Român  Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 8 septembrie 2022, la ora 16.00, la Sala Media, la lansarea cărții Retorică vestimentară: cămașa cu altiță...

Începe școala!

2 septembrie 2022 |
Începe școala, chiar începe! Și noi, părinții, sigur vom dori, nerăbdători, să aflăm ce au făcut fiii și fiicele noastre când au fost departe de noi!Așa că aud deja întrebările care plutesc peste tot: ,,Cum a fost azi?”, ,,Cum ți-a...

Sfântul Nectarie, despre Dumnezeiasca Euharistie

30 august 2022 |
Taina Dumnezeieștii Euharistii, lăsată nouă de însuși Domnul, este cea mai înaltă dintre toate tainele, este cea mai remarcabilă dintre minuni din cele săvârșite prin puterea lui Dumnezeu, este cea mai înaltă dintre cele pe care înțelepciunea lui...

Istoria Observatorului Astronomic din București

29 august 2022 |
Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” este singurul observator astronomic din București deschis publicului. Amiralul Vasile Urseanu și popularizatorul de astronomie și știință Victor Anestin sunt cei care au pus bazele...

Cinstea credincioșilor față de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

26 august 2022 |
Născătoarea de Dumnezeu a primit atât de multă cinste, respect și dragoste din partea credincioșilor, astfel încât, după Dumnezeu, ea a primit cea mai mare cinste, respect și iubire. Cinstea credincioșilor față de Născătoarea de Dumnezeu datează din...

Istorisiri, fabule, povești cu tâlc - partea III

24 august 2022 |
Fabule: o istorieCând vorbim de fabule, este bine să ne adâncim puțin și în istoria acestei opere plină de învățătură pentru mici și mari. Se pare că mesopotamienii dădeau naștere poveștilor folosindu-se de animale personificate, cărora le...

iPhone, iPad, iDol. Despre idolatria tehnologică – ep. 7

22 august 2022 |
Pentru ca discuția noastră să nu fie acuzată de a fi prea abstractă și nebazată pe „facts”, voi rezerva în totalitate acest episod trecerii în revistă a unora dintre cele mai explicite formulări ale supremației tehnologice peste care am dat de-a lungul...
 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează