Cu un bagaj de vise și multă determinare, Julia a făcut primii pași în sala de gimnastică. Avea doar cinci ani și era hotărâtă să cucerească podiumul asemeni marilor campioane. A urmat o perioadă cu multe antrenamente, sacrificii, efort peste măsură, dar destinul avea alte planuri pentru ea. Repetase de mai mult ori un exercițiu, iar la un moment dat, genunchiul drept a început să-i joace feste. Durerea creștea pe zi ce trece. Au urmat vizite la medic, analize, toate cu speranța că va putea reveni în sală. Verdictul medicilor a fost unul necruțător: final de carieră!  Julia își vedea visul spulberat, însă talentul ei nu avea cum să piară. Un om de seamă din lumea circului, Gabriel Rădoi, a invitat-o în trupă deschizându-i calea către lumea circului. A debutat cu un număr de jonglerie, iar prin muncă și devotament a urcat de la an la an, sfidând legile fizicii cu numere de aerian. Vă invităm să ascultați un dialog la înălțime cu Julia Petreanu, mezina circului Metropolitan Globus din București.

  Iată câteva din subiectele pe care le-am discutat:   

• Gimnastica, o poveste care s-a terminat prea devreme
• Când nu mai poți urca pe bârnă intri în arenă
• Cum este să fii cea mai mică din trupa circului?
• Familia din circ și cum se lucrează acolo
• Circul, sport sau artă?
• Minutul de sinceritate cu Julia Petreanu
• Între circ, modeling și educație

Podcastul complet este la un clic distanță în fereastra Soundcloud de mai jos. Ce mai stai?

Matricea Românească a luat drumul Basarabiei și a avut plăcerea de a-l cunoaște pe Părintele Efrem Docan de la Mănăstirea Țiganca, din localitatea Țiganca. Acesta ne-a relatat povestea cimitirului din proximitatea mănăstirii:

,,În vara anului 1941, în contextul politic în care România se găsea, mareșalul Antonescu a ordonat trupelor române să treacă Prutul, în seara zilei de 21 iunie, când începe bătălia de la Țiganca, cunoscută în arhivele militare ca una dintre bătăliile cu cel mai mare număr de pierderi de vieți omenești. Așa cum vedem în aceste arhive, se relatează faptul că în primele zile a avut loc un real masacru, având în vedere că ostașii romani erau nevoiți să treacă Prutul fie cu bărci de mici dimensiuni, fie pe un pod care se afla la conacul Valienatos, mai jos cu trei kilometri de localitatea Țiganca; în acel conac trupele sovietice își aveau sediul, de acolo coordonau bătălia. Așadar, decizia de a trece chiar în dreptul conacului Valienatos, a fost una greșită și de aceea în primele 3 zile ale războiului, pierderile de vieți omenești au fost foarte mari, erau aproximate în acele zile ca până la 5000 de suflete ce s-au pierdut în decurs de 3 zile. Acest fapt a însemnat un real eșec pentru armata romană. În acest context intervine și generalul Nicolae Dăscălescu; se distruge conacul Valienatos și încep a intra prin satul Țiganca ostașii români ajungând în dreptul localității Stoenești, unde se confruntă din nou cu armatele rusești cu care au o luptă și iarăși se pierd foarte multe vieți omenești. În organizarea de după eliberarea Basarabiei au fost implicați mai mulți ofițeri care au hotărât că în periferia statului Stoenești să se organizeze un cimitir militar, unde fusese înhumați în timpul luptelor 500-600 de suflete după care s-au mai adăugat până la 1200. Inițial cimitirul fusese prevăzut pentru 200 de gropi, dar în afară de acestea s-au mai făcut și gropi comune pentru că nu se apreciaseră corect numărul celor căzuți pe front, de aceea au fost aduși toți cei care au căzut pe câmpul de luptă din toate satele din zona și au fost înhumați aici în cimitirul de la Țiganca.”

Părintele ne-a relatat în continuare și alte aspecte privitoare la acest cimitir al eroilor români:

,,Primele date despre organizarea unui cimitir le avem în anul 1942 când un preot care fusese ofițer militar vine aici și identifică mai mulți ostași care erau înhumați, dar totodată în raportul care îl face către ministerul Apărării, preotul deplânge starea în care se afla cimitirul deoarece nu avea gard și zice el, ,,animalele pășteau printre cruci”. Atunci s-a făcut o organizare a cimitirului, dar din nefericire, odată cu ocuparea Basarabiei din nou de către sovietici, cimitirul a fost totalmente distrus, pe locul acestuia s-a construit fermă de porci vrând astfel să se șteargă din memoria sătenilor sau a celor care locuiau prin împrejurimi, faptul că aici sunt înmormântați ostașii care s-au luptat pentru eliberarea Basarabiei. Începând cu anul 1990 s-au făcut demersuri pentru reactivarea amplasamentului acestui cimitir si mai mult de atât, în anul 1998 s-a atribuit suprafața de teren necesară construii cimitirului, dar abia în anul 2006 au început lucrările de edificare. Acestea au fost finalizate și tot atunci a fost prezent și regele Mihai al României. Prin acel eveniment s-a făcut o restaurare pentru cei care și-au dat viața pe aceste câmpuri de luptă. Începând cu anul 2003 s-au făcut demersurile pentru a se înființa o mănăstire, vrând ca prin aceasta să se ofere o cinstire permanentă a eroilor, si nu una ocazională.”

,,S-a înființat mănăstirea în anul 2003, primii monahi au venit în anul 2004, de atunci lucrările au fost destul de anevoioase deoarece autoritățile erau ostile chiar și când se construia gardul ce împrejmuiește mănăstirea și cimitirul; de multe ori veneau persoane care vandalizau aceste locuri, iar preotul Dracania cu mai mulți săteni stăteau noaptea și păzeau materialele și acest amplasament ca să nu fie vandalizat deoarece se dorea de către autoritățile de atunci că lucrul acesta să nu se întâmple, să nu se mai trezească în conștiința celor de aici faptul că au fost eliberați de sub puterea sovietică. Analizând contextual politic care a dus la aceste lucruri, vedem că el niciodată nu a fost favorabil cinstirii eroilor romani și mai mult de atât vedem cum aceștia care la vârstă destul de fragedă s-au luptat pentru un ideal, acela de avea o țară întreagă, acela de avea o patrie și o acțiune puternică. Cu toate acestea vedem că nu a fost și pe placul vecinilor, însă prin lucrarea ce se face astăzi la cimitirul de onoare al eroilor romani se urmărește întărirea și dezvoltarea cultului eroilor și totodată să le păstrăm vie memoria pentru ca jertfa pe care au făcut-o ei în acele vremuri, în urmă cu 80 de ani, să nu fie zadarnică. Eforturile lor au fost incomensurabile, dacă ne gândim că erau tineri, erau oameni care aveau viitorul în față și totuși au preferat să fie în luptă pentru un ideal, idealul acesta se răsfrânge în mintea celor au prins acele vremuri și de multe ori bătrânii când ajung pe aici ne spun că ei au prins acele vremuri și mult doresc să le retrăiască deoarece până și educația care au prins-o în timpul perioadei românești, cele 4 clase românești, făceau mai mult decât cele 12 clase rusești. Vedem că acest sentiment al nostalgiei s-a mai păstrat la unii, dar din păcate cei mai mulți care au trăit acele perioade au fost deportați și din păcate nu mai sunt astăzi să ne mărturisească. În acest context, cimitirul de onoare este o mărturisire vie și o redeșteptare a conștiinței naționale pentru a prezenta adevărul istoric și arată faptul că fără jertfă nimic nu se poate înfăptui.”

Cuvântul, parte și fundament al cultului, este împărțit în vorbire, care exprimă ideea în sine, și cântare, expresie a ideii pătrunse de trăire[1]. Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, cuvântul este o sabie ascuţită, pe care omul o poartă potrivit liberului său arbitru. Cu această sabie fie curăţeşte cangrena păcatului prin învăţături folositoare, fie săvârşeşte răutăţi fratelui său, prin clevetiri, defăimări şi alte lucruri diavoleşti[2].

În privinţa istoriei imnografiei bisericeşti, aceasta s-a dezvoltat în Biserică din cele mai vechi timpuri. Biserica regăsită în paginile Noului Testament este o comunitate adulatoare alcătuita din credincioşi, bărbaţi şi femei. Acest lucru reiese clar din descrierile făcute în cartea Faptele Apostolilor (I, 24; II, 42, 46; IV, 31; V, 12, 42; XIII, 13; XX, 7-12 ) si din afirmațiile făcute de către Sfântul Apostol Pavel în Epistolele sale ( mai cu seamă I Corinteni IV, 14). Din aceste surse ne parvin informații cu privire la trăsăturile distinctive ale cultului creştin. Pe scurt, de aici reies trei trăsături principale. Mai întâi, prezenţa Dumnezeului Celui Viu în mijlocul poporului Său, în conformitate cu făgăduinţa Sa (Matei XXVIII, 20: …şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.), ceea ce subliniază un element al cultului creştin nemaiîntâlnit în niciuna din religiile lumii. În al doilea rând, faptul că slujirea lui Dumnezeu se face prin lucrarea Sfântului Duh este în acelaşi timp o trăsătură şi un fapt demn de remarcat. Sfântul Apostol Pavel priveşte slujirea Duhului ca trăsătura distinctivă a cultului creştin. Cea dea treia trăsătura a cultului Bisericilor pauline este preocuparea pentru creştere, pentru sporire, trăsătură ce necesită atenţia noastră în detaliu.

Încă din timpul Noului Testament, în Biserică se foloseau imnuri la serviciul religios. Imnurile (înţelese ca şi compoziţii poetice cântate în adunările creştine) sunt întâlnite încă de la primele adunări creştine şi în Sfânta Scriptura: cel al Sfintei Fecioare Maria (Luca I, 46-55: Măreşte sufletul meu pe Domnul), al Dreptului Simeon (Luca II, 29-32: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne) si al lui Zaharia (Luca I, 68-79: Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel), care au fost cu siguranţă incluse în primele manifestări cultice. După mărturia Sfântului Apostol Pavel, în adunările de cult se întrebuinţau cântări duhovniceşti, pe lângă psalmi şi cântările biblice sus-menţionate. Un alt imn nou-testamentar este regăsit la Apocalipsa V, 9: Şi cântau o cântare nouă, zicând: Vrednic eşti să iei cartea şi să deschizi peceţile ei, fiindcă ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din toată seminţia şi limba şi poporul şi neamul.

Începând din secolul II, creştinii cântau alternativ un imn lui Hristos, ca unui Dumnezeu[3]– aşa cum raporta proconsulul Bitiniei, Caius Plinius Secundus, împăratului roman Traian, cât şi apologetul Aristide, care nota că în fiecare dimineaţă şi în tot ceasul cântă lui Dumnezeu şi-L lauda pentru bunătatea Lui faţă de ei[4]. O mărturie asemănătoare o oferă Tertulian, în lucrarea sa, Apologeticum: după spălarea mâinilor cu apă şi după aprinderea luminilor, fiecare este îndemnat să înalţe cântari lui Dumnezeu, după cum poate, din cărţile sfinte ori din propria sa minte[5]. În ceea ce priveşte folosirea imnurilor ca mărturii  împotriva ereticilor, o mărturie importantă se găseşte la istoricul Eusebiu de Cezareea, care arată, în Istoria bisericească, cum presbiterul Gaius invoca împotriva lui Artimon, care nega divinitatea Mântuitorului, autoritatea imnurilor compuse de primii creştini[6]. Întrebuinţarea în cult a acestor imnuri este neîndoielnică, deoarece Pavel de Samosata ia în secolul al III-lea măsuri pentru înlăturarea lor, pe motiv că sunt nebiblice[7]; Sfântul Vasile cel Mare afirma cu privire la imnul Lumină lină: cine este părintele acelor cuvinte ale mulţumirii de seară nu putem spune. Cu toate acestea poporul rosteşte în acest imn vechea formulă şi nimeni nu a crezut vreodată că greşesc cei care zic: Lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu [8].

Ulterior, regimul de libertate religioasă inaugurat în secolul IV de către împăratul Constantin cel Mare  reprezintă perioada unei noi dezvoltări în formele de exprimare a cultului. Putinţa de a recruta liber neofiţi dintre păgâni a adus Bisericii un vast capital de pietate proaspătă, manifestat variat în cadrul cultului liturgic deschis acum pentru marele public. Acest nou impuls a atins între primele domenii pe cel al poeziei bisericeşti.

Un al doilea factor ce a contribuit la îmbogăţirea patrimoniului cultic al Bisericii este reprezentat de erezii, ce au impus organizarea de acţiuni demonstrative; de aici au rezultat imnurile incluse îndeosebi în cadrul celor şapte Laude ale serviciului divin[9]

Poezia imnografică apăruta în secolul al IV-lea se deosebeşte de cea dinainte în primul rând prin inspiraţia mai liberă şi mai independentă, ce se vădea mai ales din tehnica sa. Pe când cea dintâi avea o bază scripturistică riguroasă, ne depărtându-se de tradiţia creştinilor dintre iudei, cea dea doua cuprindea simţirea şi entuziasmul religios al neamurilor (aşa cum se exprima Pr. Prof. Petre Vintilescu: lumea elină a îngroşat rândurile celor botezaţi, încercând astfel fiorul unei înalte spiritualităţi, în care se topea vechea sa civilizaţie.[10]). Acest lucru nu înseamnă că noua imnografie creştină şi-a însuşit regulile poeziei clasice, ci a preluat formele naturale ale poeziei populare-fiind condusă de ritmul / accentul tonic.

În ceea ce priveşte muzica religioasă, începând cu a doua jumătate al secolului al IV-lea, psalmodia din cadrul bisericii cunoaște o noua etapă de dezvoltare sub forma psalmodiei antifonice: credincioșii sunt împărţiţi în două grupe – de o parte bărbaţii, vocile groase, iar de cealaltă parte femeile si copiii, vocile înalte, cântând alternativ părţile succesive ale psalmilor şi unindu-și vocile la finalul lor pentru a cânta în comun un refren. Cântarea în cor din aceea vreme nu era identică cu cea de astăzi: ea presupunea strict cântarea la octavă de către vocile joase a anumitor melodii.

Este bine ştiut că acest tip de intonare a psalmilor nu a fost acceptat în cultul Bisericii până în secolul al IV-lea; inițiatorul său în cadrul serviciului divin este unanim recunoscut ca fiind Sfântul Erem Sirul. Acesta a apelat la psalmodierea antifonică spre a combate pe ereticii Bardesan si Armoniu, luptând împotriva acestora cu propria lor armă. Ulterior, maniera antifonică de interpretare a psalmilor este atestată la Ierusalim de către pelerina Egeria, la începutul secolului V[11].

În privinţa formelor compoziţiilor imnografice, cea mai veche dintre acestea este troparul, al cărui sens în momentul apariţiei era diferit faţă de cel actual: tropar însemna o strofă imnografică închegată unitar prin dezvoltarea unei invocaţii, aclamaţii ori exclamaţii religioase, sau chiar a unei formule religioase deja introduse în cult, putând fi echivalat cu termenul actual de stihiră. Printre principalii imnografi ai perioadei troparelor se numără patriarhul Constantinopolelui, Anatolie, Timocles ori Antim, cât și Auxentius sau Sfântul Chiril al Alexandriei[12].

Odată cu perfecționarea imnului bisericesc, spiritualitatea creștină a simțit nevoia extinderii acestuia, astfel luând naștere condacele (chiar dacă această denumire pare a se fi generalizat abia în secolul al IX-lea, etimologia sa fiind extrem de discutată) ce erau cântări de 18-24 strofe (putând să ajungă însă şi până la 30; strofele erau numite fie tropare, fie icosuri), încadrate de regulă în acrostih alfabetic sau nominal şi finalizate invariabil printr-un refren, având înaintea irmosului şi înafara ramei acrostihului o strofă liberă, numită cuculion sau prooimion, ce avea comun cu restul imnului numai glasul şi anunţa în linii mari subiectul imnului. Metoda de alcătuire a condacelor, potrivit unui tratat de prozodie aparţinând gramaticului Theodosios din Alexandria, consta în potrivirea numărului de silabe ale fiecărei strofe cu cele ale irmosului care stabilea melodia acestuia. De asemenea, şi accentele trebuiau să ocupe în cadrul strofelor acelaşi loc pe care îl ocupau şi în cadrul irmosului. Cel mai prolific autor al acestui gen imnografic este fără îndoială Sfântul Roman Melodul[13].

În fine, secolul al VII-lea vine cu o nouă dezvoltare a cântării imnografice, care ia forma cunoscută sub numele de canon, introdus în serviciul slujbei de dimineaţă, al Utreniei. În sensul folosit aici, acest termen polisemantic reprezintă o înlănțuire de cântări, compuse după un set de reguli, cum ar fi un număr și o măsură determinată, ce alcătuiesc un întreg de sine stătător – se supun aşadar aceloraşi reguli în ceea ce priveşte forma cât şi legătura dintre ele, având de asemenea aceeaşi temă. În forma sa clasică, canonul cuprinde un număr de nouă cântări sau ode – acest număr a rezultat în urma preluării de către imnografi a celor nouă cântări biblice întrebuințate de către Biserică în cultul ei primar, alături de psalmi. Cea mai cunoscută compoziție din genul canonului și de altfel singura care s-a păstrat în cult în forma sa originală până în ziua de astăzi este bineînțeles Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, acesta fiind însă secondat de alți imnografi de valoare, precum Sfântul Sofronie al Ierusalimului[14].

Secolul al VIII-lea este martorul cristalizări canonului, ilustrată prin operele unor melozi precum Gherman, patriarhul Constantinopolului, căruia îi sunt atribuite mai multe stihiri cât şi patru canoane aflate în uzul liturgic astăzi. Însă principalele compoziţii ale acestei perioade aparţin celor doi sfinţi din Damasc, Ioan Damaschin şi Cosma de Maiuma, fraţi adoptivi, închinoviaţi amândoi la mănăstirea Sfântului Sava din Ierusalim, ceea ce le atrage cognomenul de savaiţi ori aghiopoliţi. Cel mai probabil în operele lor sfinţii au fost influenţaţi de imnurile armenilor şi sirienilor, al căror metru se regăseşte în cântările lor. Cele mai reprezentative canoane ale celor doi melozi savaiţi sunt cel al Utreniei din ziua de Paşti pentru Sfântul Ioan Damaschin şi cel al Naşterii Domnului pentru Sfântul Cosma, episcopul Maiumei, în care se resimte inspiraţia poeziilor religioase ale Sfântului Grigorie de Nazianz. Opera celor doi sfinţi aghiopoliţi nu se rezumă însă doar la canoane, Sfântul Ioan Damaschin fiind autorul, spre exemplu, al Troparelor de umilinţă, ceea ce dovedeşte coexistenţa troparului şi a canonului ca forme de compoziţie melodică până în veacul al VIII-lea[15].

Prin întreaga lor operă, melozii savaiţi au făcut din canon o formă sau un gen definitiv consacrat în veacul al VIII-lea. Tot Sfântului Ioan Damaschin i se datorează şi sistematizarea compoziţiilor din cadrul Octoihului pe cele opt glasuri, în funcţie de temele dogmatice ilustrate de acestea, veritabilă operă de reformă liturgică, ce îl fac să merite pe deplin apelativul dat de autor, acela de codificator şi regulator al imnografiei în servicul divin. Cei doi melozi savaiţi sunt aşadar exponenţi cei mai de seamă ai apogeului Lavrei Sfântului Sava, alături de ei putând fi menţionaţi însă şi alţi compozitori, precum Sfântul Teofan Graptul şi fratele său Teodor ori Mihail Sincelul[16]. Odată cu aceştia, evoluţia imnografiei creştine cunoaşte forma sa deplină, atenţia melozilor ulteriori căzând mai mult asupra aspectului muzical, în vreme ce imnografia bisericească a păstrat până astăzi formele compoziţionale, iar Biserica şi-a alcătuit viaţa cultică pe baza compoziţiilor melozilor antemenţionaţi.

Astăzi, în cultul ortodox, nu există nicio rânduială care nu fie însoțită de cântări. O caracteristică generală a cântării în Biserica Ortodoxă o reprezintă moderaţia, cântările trebuind să fie executate cu ondulaţiunile pietăţii, şi cu accentul limpede dar plin de umilinţă. Graiul trufaş, îndrăzneţ şi aspru, este înlăturat din cultul ortodox[17].

Termenul de cult provine din latinescul colere, cu sensul inițial de cultivare a pământului, pentru a da roade, a da cuiva ceea ce i se cuvine, spre păstrare. Între cult şi religie există o legătură organică indestructibilă, cultul fiind cuprins de religie, care trăieşte şi se manifestă prin formele sale – altfel spus, orice formă de cult nu este altceva decât o concretizare externă a unui fond sufletesc lăuntric, a unui adevăr dogmatic ori a unei idei religioase. Potrivit liturgistului Badea Cireșeanu: Cultul sau serviciul divin este manifestarea publică exterioară a credinței interioare, prin acte sfinte, ceremonii realizate de persoane alese și nu de către orice om. Aceste practici se săvârșesc așadar de către un om ales dintre oamenii din aceeași societate religioasă. Cultul este așadar partea externă a unei religii[18].

Cultul este necesar mai întâi din prisma necesității umane de a se grupa în comunități organizate, cât și pentru apropierea de divinitate și dobândirea unei vieți sfinte. La originea cultului creştin stă îndemnul lăuntric natural al oamenilor de a cinsti pe Dumnezeu, de a-I arăta respectul cuvenit, a intra în legătură cu El şi de a-I cere ajutorul la nevoie. În Ortodoxie legătura dintre cult și religie este cea mai strânsă – aici, dogma a găsit cele mai reuşite forme de manifestare prin intermediul imnografiei, compoziţiile liturgice ortodoxe reproducând într-atât de fidel adevărurile teologice formulate de gândirea patristică de-a lungul timpului.

Instauratorul cultului creștin ortodox este Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, întâi simbolic, la Cina cea de taină, apoi în mod real, prin jertfa de pe Cruce. La rându-le, Sfinții Apostoli au contribuit la propagarea și dezvoltarea cultului ortodox. Astfel, principalele aspecte ale cultului în perioada apostolică erau: cântarea psalmilor și a imnurilor, citirile din Sfânta Scriptură (sau, mai corect, la vremea aceea, din cărțile sfinte), predicarea Evangheliei, rugăciunea în comun și săvârșirea Sfintei Euharistii sau a jertfei celei fără de sânge.

O trăsătură definitorie a cultului ortodox este teocentrismul său, principalul său scop fiind acela de a-l preamări pe Dumnezeu, atât în unicitatea fiinţei Sale, cât şi în cele trei ipostasuri ale Sfintei Treimi. Decurgând din aceasta, o altă trăsătură a cultului ortodox o reprezintă hristocentrismul acestuia. Totodată, elementul harismatic al cultului formează punctul culminant al serviciului divin, prin el căpătând și celelalte părți ale cultului însemnătatea lor adevărată.

Caracterul nocturn, de priveghere, al cultului, a înlesnit trecerea pe nesimţite de la sâmbăta iudaică la Duminica creştină, numită prima zi a săptămânii sau ziua Domnului, care înlocuieşte treptat sâmbăta ca zi de sărbătoare a creştinilor

În afara Sfintei Liturghii, cultul ortodox gravitează în jurul celor șapte Laude bisericești, anume Vecernia, Pavecerniţa, Miezonoptica, Utrenia cu Ceasul I[19] şi Ceasurile III, VI şi IX, săvârşite zilnic în mănăstiri şi în duminici şi sărbători în bisericile de enorie și care, așa cum o arată numele lor, reprezintă principalul mod prin care credincioşii Îl preamăresc pe Dumnezeu.

Potrivit rânduielii moştenite de Biserică din Vechiul Testament, potrivit căreia începutul zilei liturgice era socotit seara, iar nu la miezul nopţii, şirul Laudelor bisericeşti începe cu Vecernia şi se încheie cu Ceasul al IX-lea.

[1] Pr. Vasile Mitrofanovici, Pr. Teodor Tarnavschi, †Nectarie Cotlarciuc, Liturgica Bisericei Ortodoxe. Cursuri universitare, p. 21.

[2] Sfântul Ioan Gură de Aur, Tâlcuire la Epistola Sfântului Iacob 3, 5-10, cf. Badea Cireșeanu, Tezaurul liturgic, p. 22.

[3] Egon Wellesz, A History of Byzantine Music and Hymnography, Clarendon Press, Oxford, 1971, p. 45.

[4] Cf. Egon Wellesz, A History of Byzantine Music and Hymnography, p. 46.

[5] Tertulian, Apologeticul (Apologeticum), în: Apologeți de limbă latină, trad. Nicolae Chițescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol, David Popescu, col. PSB, vol. III, editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981, p. 65.

[6] Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească (trad. Teodor Bodogae), col. PSB, vol. XIII, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p. 143.

[7] Egon Wellesz, A History of Byzantine Music and Hymnography, p. 57.

[8] Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh (trad. Pr. Constantin Cornițecu, Pr. Teodor Bodogae), col. PSB, vol. XII,  Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988, p. 186.

[9] Pr. Petre Vintilescu, Despre poezia imnografică din cărţile de ritual şi cântarea bisericească, Ed. Partener, Galaţi, 2006, p. 12.

[10] Pr. Petre Vintilescu, Despre poezia imnografică din cărţile de ritual şi cântarea bisericească, p. 19.

[11] Pr. Marin Braniște, Însemnările de călătorie ale peregrinei Egeria, sec. IV, p. 86.

[12] Pr. Petre Vintilescu, Despre poezia imnografică din cărţile de ritual şi cântarea bisericească, p. 47.

[13] Egon Wellesz, A History of Byzantine Music and Hymnography, p. 82.

[14] Pr. Ene Braniște, Liturgica generală, p. 243.

[15] Pr. Petre Vintilescu, Despre poezia imnografică din cărţile de ritual şi cântarea bisericească, p. 75.

[16] Egon Wellesz, A History of Byzantine Music and Hymnography, p. 104.

[17] Badea Cireșeanu, Tezaurul liturgic, p. 22.

[18] Badea Cireșeanu, Tezaurul liturgic, p. 16.

[19] Aceste două slujbe, ce se săvârşesc în strânsă legătură, sunt socotite ca fiind o singură Laudă.

BIBLIOGRAFIE

Surse:

1. Scrierile Părinților Apostolici (trad. Pr. Dumitru Fecioru), col. PSB, vol. I, Ed. IBMBOR, București, 1979.
2. Tipicul cel mare al Sfântului Sava cel Sfințit, http://www.romarch.org/arhiva/Tipic.html – accesat 1. 04. 2016.

3. Tipic bisericesc, Tipografia bisericească – Sfânta Mănăstire Cernica, 1925.
4. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze (trad. Pr. Dumitru Fecioru), Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2003.
5. Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească (trad. Teodor Bodogae), col. PSB, vol. XIII, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987.
6. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica (trad. Pr. Dumitru Fecioru), Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005.
7. Tertulian, Apologeticul (Apologeticum), în: Apologeți de limbă latină (trad. Nicolae Chițescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol, David Popescu), col. PSB, vol. III, editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.
8. Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh (trad. Pr. Constantin Cornițecu, Pr. Teodor Bodogae), col. PSB, vol. XII, Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988.
9. Braniște, Pr. Dr. Marin, Însemnările de călătorie ale peregrinei Egeria, sec. IV – teză de doctorat, București, 1980;

Lucrări generale: 

1. Adam, Adolf, Berger, Rupert, Pastoralliturgisches Handlexikon, Ed. Herder, Freiburg im Breisgau, 1980.
2. Bielawski, Maciej, Monahismul bizantin, ed. Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2007.
3. Braniște, Pr. Ene, Liturgica generală, vol. I, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2002.
4. Coman, †Vasile, Scrieri de teologie liturgică și pastorală, Ed. Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Oradea, 1983.
5. Cireşeanu, Badea, Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit, tom III – Studiul liturgic special, Tipografie Gutenberg, Bucureşti, 1912.
6. Dron, Pr. Constantin, Originea şi dezvoltarea cultului creştin, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1937.
7. Evdokimov, Paul, Ortodoxia (trad. †Irineu Popa), Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1996.
8. Foundoulis, Ioannis, Dialoguri liturgice, vol. II (trad. Pr. Victor Manolache), Ed. Bizantină, București, 2009.
9. Geomolean, Pr. Ştefan, Manual de Tipic bisericesc Ortodox, Cluj, 1940.
10. Guțu, Gheorghe, Dicționar latin-român, Ed. Humanitas, București, 2003.
11. Mitrofanovici, Pr. Prof. Vasile, Tarnavschi, Pr. Prof. Teodor, †Cotlarciuc, Nectarie, Liturgica Bisericii Ortodoxe. Cursuri universitare, Consiliului Eparhial Ortodox Român din Bucovina, Cernăuți, 1929.
12. Nicolau, † Gherontie, Îndrumătorul liturgic, Bucureşti, 1939.
13. Popovici, Constantin, Studii religios-morale şi liturgice, Chişinău, 1934.
14. Procopovici, Pr. Petre, Ritualistica sau manual de ritual al Bisericii Ortodoxe Române, Oradea, 1936.
15. Răducă, Pr. Vasile, Monahismul egiptean, Ed. Nemira, București, 2003;
16. Regnault, Lucien, Viața cotidiană a Părinților deșertului în Egiptul secolului IV, Ed. Deisis, Sibiu, 2004.
17. Špidlík, Tomáš, Spiritualitatea Răsăritului creștin, vol. III-Monahismul (trad. Diac. Ioan Ică Jr.), Ed. Deisis, Sibiu, 2000.
18. Stăniloae, Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Ed. EIBMO, Bucureşti, 2010.
19. Taft, Robert F., Ritul bizantin (trad. Dumitru Vanca și Alin Mehes), Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2008.
20. Timuş, Pr. Nicolae, Naşterea Domnului în cultul Bisericii Ortodoxe, Chişinău, 1939.
21. Wellesz, Egon, A History of Byzantine Music and Hymnography, Clarendon Press, Oxford, 1971.

Articole:

1. Branişte, Pr. Ene, „Idei, principii şi preocupări sociale în cultul Bisericii Ortodoxe”, în: Studii Teologice 7-8, an 1952, pp. 432-458.
2. Branişte, Pr. Ene, „Originea, instituirea şi dezvoltarea cultului creştin”, în: Studii Teologice 3-4, an 1963, pp. 131-140.
3. Cândea, „Spiridon, Cultul creştin ortodox ca mijloc de păstorire a sufletelor”, în: Revista Teologică 1, an 1957, pp. 5-9.
4. Cândea, Spiridon, „Cultul creştin şi unitatea Bisericii lui Iisus Hristos”, în: Ortodoxia 3-4, an 1963, pp. 473-488.
5. Colibă, Diac. Mihai, „Aspecte etice ale cultului ortodox”, în: Glasul Bisericii 1-2, an 1981, pp. 372-383.
6. Mihălţan, Pr. Ioan, „Comuniunea în cultul Bisericii Ortodoxe”, în: Ortodoxia 1, an 1985, pp. 187-201.
7. Muntean, Pr. Vasile, „Frumuseţea cultului ortodox”, în: Îndrumător bisericesc, Mitropolia Banatului, nr. 6, an 1985, pp. 26-30.
8. Munteanu, Pr. Armand, „Chestiuni de cult în sfintele canoane”, în: Biserica Ortodoxă Română 3-4, an. 1960, pp. 258-285.
9. Necula, Pr. Nicolae, „Participarea credincioşilor laici la cult în Bisericile răsăritene”, în: Studii Teologice 3-4, an 1970, pp. 278-290.
10. Necula, Pr. Nicolae, „Particularităţi ale ritului liturgic ortodox rus faţă de cel al celorlalte biserici ortodoxe autocefale”, în: Studii Teologice 1, an 1988, pp. 70-75.
11. Popescu, Diac. Ion, „Cultul divin”, în: Biserica Ortodoxă Română 1-2, an. 1973, pp. 640-645.
12. Pruteanu, Ierom. Petru, Istoria și slujba Privegherii monahale după Tipicul savait, comparat cu alte rânduieli tipiconale (modelul agripniei duminicale), (http://www.teologie.net).
13. Pruteanu, Ierom. Petru, Despre slujba Litiei și a binecuvântării pâinilor, (http://www.teologie.net).
14. Pruteanu, Ierom. Petru, Tipicul mănăstirilor și parohiilor din Biserica Rusă. Săvârșirea Utreniei seara, (http://www.teologie.net).
15. Stăniloae, Pr. Dumitru, „Modurile prezenţei lui Hristos în cultul Bisericii”, în: Mitropolia Banatului 7-9, an. 32 (1982), pp. 429-436.
16. Vintilescu, Pr. Petre, „Preotul în oficiul său de liturghisitor”, în: Biserica Ortodoxă Română 1, an 1929, pp. 514-524.
17. Vintilescu, Pr. Petre, „Serviciile de seară şi de dimineaţă premergătoare Liturghiei”, în: Glasul Bisericii 1-2, an 1960, pp. 724-741.

16 – 18 iulie 2021, între orele 10.00 și 18.00

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă la Târgul de Sfântul Ilie, de vineri, 16, până duminică, 18 ale lunii lui Cuptor, de la orele 10 de dimineață, până la 6 seara.

Meșteșugari, anticari și artiști aduc la târg: obiecte din lemn, ceramică, țesături, împletituri, jucării, podoabe, icoane și multe, multe alte lucruri frumoase pe care le puteți tocmi, în miez de vară, la Muzeul de la Șosea.

Nu vor lipsi nici bunătățile precum prăjiturile de casă, cozonacii, turta dulce, mierea de albine ori ierburile de leac, dar nici tradiționala țuică.

Vizitatorii sunt invitați, de asemenea, să răsfoiască, să citească și să-și îmbogățească biblioteca cu publicațiile Muzeului: cărți cu teme etnologice, cărți-obiect, albume ori revista Martor.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți – 2 lei

Biletele pot fi achiziţionate şi online de pe www.booktes.com

Organizatorul târgului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)

***

20 iulie: Sfântul Ilie (Sântilie)

Ilie a fost fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi în Galaad. Pe vremea Regelui Ahab, căsătorit cu o prințesă feniciană, Isabela, începe o prigoană a credincioșilor din Vechea Lege și o apropiere de credința în Baal. Pentru această faptă Proorocul Ilie îl mustră pe rege cu vorbe aspre și prevestește trei ani și jumătate de foamete pentru poporul evreu.

Regele încearcă să-l omoare, dar nu reușește. După vremea de foamete, Ilie revine și dovedește poporului care este Dumnezeul cel adevărat. Slujitorii lui Baal sunt uciși și foametea încetează. În timpul vieții, Ilie face minuni. După moarte, este ridicat la cer într-un car de foc. Va reveni pe pământ la Sfârșitul Veacului.

Dacă plouă și tună de Sfântul Ilie, merele și alunele vor fi viermănoase. Alunul este copacul șarpelui, după cum nucul adăpostește Zânele.

De Sfântul Ilie femeile dau de pomană mere. Până atunci ele nu gustă nici un măr. Pentru apicultori este o zi importantă, încep să reteze stupii, să ia miere.

Ghidul sărbătorilor românești, de Irina Nicolau

În adolescență cocheta cu muzica folk, organiza brigăzi artistice și activități muzicale. Cu toate acestea, tânărul a studiat la Facultatea de Electrotehnică din Timișoara. În ianuarie 1992 a pus pe picioare trupa Profet. Au început să scoată piese proprii, cu un puternic mesaj social, să câștige admirația publicului, să cucerească topurile, să fie sufocați de concerte, schimbându-și în cele din urmă numele în Bethleem. Erau pe val. Însă Dumnezeu avea alte planuri. Un casting ce părea o oportunitate, a schimbat datele problemei. Radu trecuse cu brio probele muzicale câștigând admirația juraților și cu toate acestea, a picat primul sub linie. Ulterior, concertele s-au rărit, mirajul scenei s-a risipit, iar trupa s-a destrămat. A debutat o căutare, zeci de întrebări, încercări în familie, evenimente care l-au purtat către biserică. La zeci de ani distanță, părintele Trifon a înțeles că toată neșansa trecutului, așa cum o numea atunci, a fost de fapt pedagogia lui Dumnezeu. Astăzi este tatăl a cinci copii și consilier pe probleme de învăţământ şi tineret în cadrul  Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Am stat de vorbă cu dânsul și am povestit despre viața pe scenă, cum se împacă rockul și Dumnezeu, de ce au nevoie tinerii de azi și multe altele.

Interviul pe scurt:

• O viață în compania rockului: “Am cântat în cluburi studențești și deja aveam altă viziune. Am zis că trebuie să înregistrăm câteva piese, să le promovăm pe radio, nu exista internet, și când lumea va recunoaște piesele noastre, atunci să ieșim într-un concert.”
• Neșansa prezentului, o pedagogie divină: “Am mers și am întrebat ce am greșit, să văd măcar ce am de corectat. Răspunsul m-a dat pe spate. Nu aveam ce să corectez și au zis: «Ne-au plăcut versurile tale, au fost cele mai bune, linia melodică la fel, ai voce bună, dar nu ne place înfățișarea. Ești mic, slab, urât, nu ai o față de solist vocal de care să se îndrăgostească fetele». Ori chestia asta m-a rupt!”
• Credința explicată altfel: “Simțeam că lumea habar nu are de credință, că merge în tot felul de clișee, formalisme. Din toate piesele pe care le știam, am zis că pot construi o poveste catehetică. Așa a luat naștere primul concert de Crăciun, unde am avut 200 de oameni. Le cântam colinde românești, piese de la Holograf, Cargo, și între piese le explicam ce este Betleemul, ce este o profeție…”

Când muzica nu-ți dă pace

A început să fredoneze primele melodii pe la sfârșitul grădiniței. Tatăl a simțit că puștiul poate mai mult. S-a înscris la școala de muzică, iar în liceu a decis că trebuie să ia lucrurile mult mai în serios. Organiza tot felul de manifestări muzicale, brigăzi artistice și visa să meargă la Conservator. “Tata își dorea pentru mine un lucru mult mai facil. Pe atunci cine mergea la electrotehnică avea un viitor asigurat, așa că a insistat să fiu inginer. Cumva, am mers pe teoria lui, așa că am dat admitere la electrotehnică în Timișoara. Anul I de facultate a fost un pic mai greu pentru că era un alt mediu, dar din anul II am zis că vreau trupă, vreau să fiu artist, să compun etc.”, povestește părintele Radu Trifon pentru Matricea Românească.

,,Piesa a avut un mare succes. A fost șase săptămâni pe locul întâi în topurile radio”

Radu nu s-a dat în lături de a-și vedea visul cu ochii. În ianuarie 1992 a pus pe picioare trupa Profet. Parteneri de drum i-au fost un băiat de profesie lăcătuș mecanic, dar cu o bogată cultură a rockului, și actualul său fin. “Am zis să facem ceva la modul serios. Eu eram compozitorul și textierul trupei. Piesele au început să aibă un mesaj social puternic și țin minte că repetam într-o cameră destul de mică. Am cântat în cluburi studențești și deja aveam altă viziune. Am zis că trebuie să înregistrăm câteva piese, să le promovăm pe radio, nu exista internet, și când lumea va recunoaște piesele noastre, atunci să ieșim într-un concert. Am înregistrat două piese, una dintre ele se numea Lovește primul și era un strigăt în fața nemerniciilor care s-au întâmplat în anii ’90 cu mineriadele. Spre surprinderea noastră piesa a avut un mare succes. A fost șase săptămâni pe locul întâi în topurile radio”, spune părintele.

Pe scenă alături de colegii de trupă

Între Dumnezeu și rock

Între timp, a terminat facultatea, a poposit un an de zile ca asistent universitar, dar acordurile de rock nu-i dădeau pace. “La momentul respectiv, Timișoara colcăia de trupe și am zis că mai bine mă mut înapoi la Deva, unde nu se întâmpla mai nimic. Erau câteva formații care mai cântau prin baruri sau la serbările orașului și am zis că putem face ceva. Odată cu strămutarea la Deva, am schimbat titulatura trupei în Bethleem. Era o idee care mă bântuia din tinerețe, să am o formație care să se numească Bethleem și care să vorbească despre Dumnezeu. Nu pot spune că eram un creștin practicant, din contră. Mama era catolică, târziu s-a botezat la Ortodoxie, mă ducea cu ea la slujbă și țin minte că nu înțelegeam nimic, dar la sfârșit organistul mă lăsa să cânt la orgă cât voiam. Părinții din partea tatălui erau foarte ancorați într-o relație cu Biserica. Bunicul meu citea psaltirea odată la două zile, era prezent mereu la Sfânta Liturghie și la Vecernie. Eu mai mergeam la ei în studenție să învăț pentru că era foarte liniște. Chiar mă întrebam ce găsesc în acest stil de viață, foarte auster, fătă nicio bucurie și mă angajam destul de des în discuții cu bunicul. Ulterior, am început să citesc și eu, dar nu Sfânta Scriptură sau Viețile Sfinților, astea mi se păreau perimate. Citeam Istoria Religiilor de Mircea Eliade, cochetam cu religiile acestea gen Reiki, ezoterism, pentru că îmi vorbeau în termenii mei”, își amintește părintele Radu Trifon.

,,Ești mic, slab, urât, nu ai o față de solist vocal de care să se îndrăgostească fetele”

Dilemele spirituale mergeau mână în mână cu acordurile de chitară. După revoluție, mirajul Occidentului nu mai era un lucru intangibil. La București se anunțase cu surle și trâmbițe un mare concurs pentru ocuparea unui post de solist într-o trupă englezească. Acum era momentul. “Concursul s-a ținut la Teatrul Național și mi s-a cerut să compun o linie melodică și un text în limba engleză în primă audiție a unei orchestrații făcute de trupa respectivă. După mine au mai urmat vreo 20 de candidați, iar seara au venit rezultatele. Ieșisem pe locul doi! Am mers și am întrebat ce am greșit, să văd măcar ce am de corectat. Răspunsul m-a dat pe spate. Nu aveam ce să corectez și au zis:  «Ne-au plăcut versurile tale, au fost cele mai bune, linia melodică la fel, ai voce bună, dar nu ne place înfățișarea. Ești mic, slab, urât, nu ai o față de solist vocal de care să se îndrăgostească fetele». Ori chestia asta m-a rupt! Am avut tot felul de gânduri rele, dar într-un final aceste gânduri m-au dus în Săptămâna Mare la Mănăstirea Râmeț. Am stat acolo cu intenția de a găsi răspunsuri. De ce mă jucase Dumnezeu pe degete? Țin minte că m-am spovedit în Vinerea Mare, după Prohod, a durat cam vreo trei ore spovedania. La final, părintele mi-a dat de împlinit două canoane: ori mă însor cu prietena mea, ori mă despart, iar cel de-al doilea a fost să-mi tund părul. Imposibil! Părul era emblema mea. Mă opreau femei pe stradă și mă întrebau ce fac ca să-mi stea părul așa, altele îmi cereau părul pentru bani ca să-și facă perucă. Am început să argumentez că apostolii au avut plete, Iisus a avut plete, domnitorii au avut plete, argumentele nu stăteau în picioare. Timp de trei ani de zile nu am îndeplinit acest canon. Însă după ce prima mea fiică a împlinit un an era obiceiul să tunzi copilul și dintr-o dată mi-a trecut pin minte: «Ce ar fi să-mi tund părul? E greu de întreținut, hai să fac o schimbare». Am făcut asta fără să mă gândesc o clipă că atunci împlinesc canonul”, spune părintele.

Nebănuite sunt cărările Domnului

În trupă a fost o mare dezamăgire. Un Radu fără plete nu mai ieșea deloc în evidență. Era doar un individ anost. Cu toate că dezamăgirea plana în aer, au urmat câteva înregistrări la televiziune. “Am început să primesc tot felul de scrisori de la doamne și domnișoare care îmi puneau întrebări existențiale. Oamenii audiaseră melodiile mele, rezonau cu temele de acolo și au tras concluzia că aș avea răspunsul la întrebările legate de viața lor, dar nu le aveam. M-am pus să citesc, între timp mă angajasem la Romtelecom și mă plictiseam de moarte. Voiam să fac altceva. Conservator, filosofie, litere, și nașul fratelui meu care era preot, mi-a zis că mai bine fac teologia, pentru că acolo le voi găsi pe toate. M-am dus mai mult din curiozitate, iar după un an de zile m-am lăsat. În anul următor, cea de-a doua mea fiică a avut niște probleme de sănătate. Doctorii nu-i dădeau de cap. A fost o pedagogie de-a lui Dumnezeu ca să mă ducă la biserică. Mergeam pe la masluri, nu știam ce sunt alea, dar așa ni s-a spus să facem. La un moment dat am zis să mă duc iar la teologie însă la Arad. Eram chitit că vreau să învăț. Și de aici am vrut să plec. Eram dezamăgit de mediu, dar una peste alta părintele Ghelasie de la Frăsinei, în momentul în care i-am spus că vreau să mă las de facultate mi-a spus că îmi dă canon să nu o fac, și că în ultima zi să vin cu diploma la el. În momentul în care mi-am luat diploma și m-am dus la părinte, am aflat că trecuse la cele veșnice de două zile. El a știut că dacă nu mă constrânge, sigur aș fi abandonat.”

,,A fost o pedagogie de-a lui Dumnezeu ca să mă ducă la biserică”

În 2007, după finalizarea cursurilor de master, Radu a pus talantul muzicii în slujba credinței. Dar cum? ”Simțeam că lumea habar nu are de credință, că merge în tot felul de clișee, formalisme. Din toate piesele pe care le știam, am zis că pot construi o poveste catehetică. Așa a luat naștere primul concert de Crăciun, unde am avut 200 de oameni. Le cântam colinde românești, piese de la Holograf, Cargo, și între piese le explicam ce este Betleem-ul, ce este o profeție, ce înseamnă tradiția, colinda, etc.”

Continuă să slujească oamenilor și lui Dumnezeu atât prin muzică, dar și din postura de preot. În anul 2013, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, avea nevoie de un om care să se îngrijească de activitățile cu tinerii. Părintele Radu nu s-a ferit de această provocare. Și-a luat chitara în spate, apoi a pornit prin școli și licee, povestind, cântând și împrietenindu-se cu elevii. “Mi-am format o idee și am zis că acești copii trebuie ascultați. Toată lumea vrea să le predea lecții, dar de ascultat nu o face nimeni. Prin urmare tind să-și spună păsurile unii altora fie prin birturi, la festivaluri, simt nevoia să se asculte unii pe alții. După toate acestea ne-am gândit să facem un centru în care să se adune, să se cunoască, să-și creeze un mediu tip familial. Când am inaugurat Ortho Cafe am fost surprinși că tinerii se înghesuiau. Le-am pus la dispoziție jocuri, fotolii, canapele, cărți, ceai, bord games-uri, am avut seri de dans, concerte, etc. Ideea de bază a fost să-și formeze o conștiință creștină, după care urmează manifestarea ei în afară”, conchide părintele Radu Trifon.

Sergiu chiar nu înțelege ce spune fiul lui. Vorbește codat și râde la niște glumeeeee……hm! Cel puțin absurde! Nu înțelege muzica pe care adolescentul o ascultă însetat. De ce nu îi place jazz-ul? De ce? El, tatăl, rămâne blocat și tare plictisit când fiul îi vorbește despre tipurile de roți ale skate-ului, despre noile rampe și despre…oare despre ce?

Discuțiile sunt scurte. Și pline de iritare. Și peste tot se spune că e bine să vorbești cu fiul tău!

Și Sergiu chiar asta vrea. Dar cum?

Cum comunicăm cu adolescenții?

Cum să comunici cu ei dacă nu le știi limba?

Este foarte important să vorbești pe limba preadolescentului și adolescentului tău. Este foarte important să metamorfozezi vârsta ta culturală și emoțională.

Ca să ai sorți de izbândă în găsirea unui numitor comun cu fiul tău este timpul să asculți muzica lui, să o interiorizezi, să citești versurile, să le fredonezi, să vizionezi filmele care îi sunt pe plac, să vezi de ce cărți e interesat, să îi simți umorul, alegerile (oricare ar fi ele) vestimentare și stilul în comunicare. Momentul propice este de la 9-10 ani și până la tinerețe. Dacă tu chiar vrei să îi spui ceva, fă-o pe graiul lui!

Chiar dacă tu crezi că muzica lui (în cel mai bun caz) e superficială, filmele lui anoste, glumele fără cap și coadă, nu te da bătut!

Nu judeca. Nu eticheta.

Deși pare poate greu, obositor, leagă-te de ,,modul în care sună și simte” generația nouă. Hainele, jocurile, gadgeturile, limbajele, gesturile, vibe-ul, abordarea, prioritățile- TOATE- sunt ceea ce definesc omul mic-mare de lângă tine.

Poți influența, la rândul tău, doar dacă intri puțin în papucii celui pe care îl iubești atât și spre care vrei să țeși podul cel trainic și crescător întru bine.

Poate e timpul să schimbi postul. Să adormi puțin epocile poleite cu aur, cultura etalon, filmele de Oscar. Vino pe altă frecvență. Gustă noua energie.

Ce e cu emoțiile?

Emoțiile noastre reprezintă o veritabilă călăuză în drumul vieții noastre: călăuza aceasta, radarul activ, ne dă de veste când se schimbă drumul și care este direcția potrivită la un moment dat.

Ca adulți, dăm piept cu emoțiile când poate un adolescent indispus nu este de înțeles; ca tineri, ne întâlnim cu emoțiile noastre atunci când seniorii nu ne înțeleg bucuria, entuziasmul din fața unei întâmplări ce se anunță grozavă, aventuroasă, savuroasă.

Cel mai bun lucru ar fi un mod de adaptare, un mod în care se creează pârghii propice între generații.

Cel mai bun este un grai comun.

Sergiu a hotărât să afle mai multe despre jocurile fiului său, despre pasiunile prietenilor lui, despre noile tendințe, despre cântărețul preferat și actorul preferat. A observat că dacă pune întrebări țintite, sau spune degajat: ,,știi ce am aflat despre…”, punțile se deschid, capetele podului coboară și ochii fiului se umplu de luminițe vii. Oare e chiar atât de simplu?

Hai să încercăm.

Septembrie 1995 a fost ziua când Ayako a respirat pentru prima dată aerul țării noastre. Avea numai 25 de ani și dorea să afle cât mai multe despre România. De pe aeroport, s-a îmbarcat în tren, iar vreme de două săptămâni a luat la pas mănăstirile din Moldova, apoi Maramureș, Borșa, Săpânța, Cluj, Sighișoara, etc. Reîntoarcerea acasă a fost presărată de un sentiment ciudat. Parcă lăsase ceva în România și simțea că trebuie să revină. Ne-a vizitat țara an de an, asemeni unui copil care merge în vacanță la bunici, iar în anul 2000 a decis că trebuie să aleagă: Japonia sau România? Ne-a ales pe noi! De atunci Ayako Funatsu simte și trăiește românește. Iubește portul popular, tradițiile, sărbătorile, dar cel mai mult pe Mihai Eminescu. Și de parcă nu ar fi  de ajuns, japoneza noastră a pus pe picioare un business prin care își dorește să aducă în viețile oamenilor frumosul în feluritele lui forme și texturi.  

Iată câteva din subiectele pe care le-am discutat:

• Venirea în România și adaptarea la cultura noastră
• Cum sună o poezie de-a lui Mihai Eminescu din gura unei japoneze?
• Despre tradiții, portul popular și primul Paște la Mănăstirea Rădăuți
• Aventurile unei japoneze la o facultate în Timișoara
• Natsuko, mai mult decât un business
• Români vs japonezi. Avem de învățat unii de la alții?

Podcastul complet este la un clic distanță în fereastra Soundcloud de mai jos. Ce mai stai?

Din punct de vedere etimologic, termenul de priveghere (în limba greacă ἀγρυπνία) desemnează nevoința duhovnicească de a dedica timpul nopții sau o parte din acesta, rugăciunii și contemplației. Aceasta corespunde și ajută învățăturii biblice și patristice privind necesitatea rugăciunii neîncetate pentru viața duhovnicească a omului, urmând cuvintelor Sfântului Apostol Pavel din Epistola I către Tesaloniceni: „Rugați-vă neîncetat!”.

Din punct de vedere liturgic, termenul de Priveghere desemnează slujba ce se săvârșește în ajunul duminicilor și a marilor sărbători creștine, constând din slujbele Vecerniei Mari, a Litiei, cu binecuvântarea pâinilor, a Utreniei și a Ceasului I, precedate de slujbele Ceasului al IX-lea și Vecerniei Mici, cu sau fără Pavecerniță.

Din punct de vedere istoric, slujba Privegherii este asociată Lavrei palestiniene a Sfântului Sava cel Sfințit, care ar fi instituit-o, potrivit biografului său, Chiril de Skithopolis, pentru a permite eremiților ce soseau la slujba Vecerniei și care nu se mai puteau întoarce seara la chiliile lor, ca să rămână în mănăstire. De asemenea, ea a fost inspirată de rânduiala de la Biserica Învierii din Ierusalim, unde se săvârșeau neîncetat slujbe, spre folosul pelerinilor, rânduială ce a fost preluată ulterior de mănăstirile akimiților (celor neadormiți) din Imperiul Bizantin, unde de asemenea săvârșirea slujbelor nu înceta vreodată. Rânduiala acestei slujbe a fost fixată în scris în Tipicul Mănăstirii Sfântului Sava, alcătuit în secolele XIII-XIV. În tipicul bizantin mai exista o slujbă a Privegherii, numită παννυϰίς, diferită de cea consemnată în Tipicul savait.

Ca în trecut, și în prezent, slujba Privegherii este legată de mediul monahal. În parohii, mai ales în Biserica Rusă, unde Tipicul savait este aplicat, în mod formal, și bisericilor de enorie, Privegherea constă doar din unirea slujbelor Utreniei și Vecerniei, seara, ceea ce înseamnă o alterare a sensului acestei slujbe, ce cuprinde mai multe elemente specifice, anume slujba Litiei, unită cu binecuvântarea pâinilor, cât și unele citiri biblice și patristice speciale. Litia și binecuvântarea pâinilor constituie elemente distincte, cel din urmă fiind prevăzut ca monahii ce iau parte la slujbă să se întărească cu pâine și vin pentru a putea lua parte la slujbă până la sfârșit. Aceasta se săvârșește de regulă în timpul citirii Prologului, înaintea Hexapsalmului. Ulterior, nu mai este permis ca participanții la slujbă să mănânce, practică ce adesea nu este respectată în parohii.

Astfel, slujba Privegherii reprezintă o marcă specifică cultului ortodox, o expresie a spiritualității răsăritene și a gândirii teologice ortodoxe. Prezența oricărui credincios la această slujbă se poate dovedi o experiență unică, ziditoare de suflet, cu multiple înrâuriri asupra vieții sale duhovnicești.

Cele șapte Laude bisericești sau ore canonice, anume Vecernia, Pavecernița, Miezonoptica, Utrenia cu Ceasul I[1] și Ceasurile III, VI și IX reprezintă principalele slujbe ale cultului ortodox public, fiind săvârșite zilnic în mănăstiri, în duminici și la sărbători în bisericile de enorie. Acestea sunt totodată și principalul mod prin care credincioșii Îl preamăresc pe Dumnezeu, așadar prin care se împlinește scopul latreutic al cultului.

Potrivit rânduielii moștenite de Biserică din Vechiul Testament, potrivit căreia începutul zilei liturgice era socotit seara, iar nu la miezul nopții, șirul Laudelor bisericești începe cu Vecernia și se încheie cu Ceasul al IX-lea. Această rânduială este explicată astfel de către Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului: Începem cu Vecernia Laudele sfinților și ale praznicelor, ca și cum aceștia ar viețui ca ziua cu lumina darului lui Dumnezeu și ca sfârșindu-și viața în lumea aceasta într-o zi. Cu sufletele, ei sunt în lumina cea neapusă, iar cu trupurile sunt încă ținuți de moarte, așteptând ziua de apoi cea neînserată, când, potrivit făgăduinței, vor învia împreună cu noi, spre a primi acolo starea cea desăvârșită împreună cu trupul[2].

Numărul de șapte Laude este determinat atât de tradiția veterotestamentară, moștenită de Biserică, în cadrul căreia numărul șapte juca un rol important, așa cum reiese din numărul zilelor creației, al brațelor sfeșnicului din Cortul mărturiei (Ieșire XXV, 31) ori al zilelor sărbătorii Paștilor (Levitic XXIII, 4). De asemenea, rugăciunea făcută de șapte ori pe zi își află temei în Vechiul Testament, spre exemplu în cartea Psalmilor: De șapte ori pe zi Te laud, Doamne, pentru judecățile Tale cele drepte. (Psalmul CXVIII, 164). De asemenea, și în Noul Testament se pot găsi analogii pentru numărul de șapte al Laudelor bisericești, precum sunt darurile Duhului Sfânt.

Slujba Vecerniei (slav. veceru, gr. ἑσπερινὸς, lat. vesperina collecta), prin care se începe slujba Privegherii, își are originea în perioada Bisericii primare.

Între primele însemnări referitoare la slujba Vecerniei se numără cele ale pelerinei Egeria, care menționează următoarele despre săvârșirea acestei Laude la Ierusalim, în secolul al IV-lea: La ceasul al zecelea din zi, care aici se numește licinicon, pe când noi îi spunem lucernare, toată mulțimea se adună, de asemenea, la biserica Învierii; se aprind toate candelele și lumânările și se face o lumină neobișnuită… Se zic psalmi de seară, precum și antifoane, mai îndelung…și după ce au fost zise în întregime, după obicei, episcopul se ridică și stă înaintea grilajului din mijloc…și unul dintre diaconi pomenește pe fiecare…episcopul, stând în picioare, rostește binecuvântarea peste catehumeni…binecuvintează pe credincioși și se face concedierea lor din Biserica Învierii[3].      În privința canoanelor, poate cea mai mare importanță în privința slujbei Vecerniei o are Canoanele 17 și 18 al Sinodului local de la Laodiceea (343), care specifică introducerea unor citiri după cântarea psalmilor în cadrul slujbei, cu scop practic și didactic, stabilind astfel citirea acestora atât în cadrul Ceasului al IX-lea, cât și în cadrul Vecerniei[4].

O altă menționare a ritualului Vecerniei în cadrul sfintelor canoane este făcută în cadrul Canonului 90 al Sinodului Trulan sau Quinisext (690-691), unde se vorbește despre rânduiala îngenuncherii în biserică, arătându-se că, după vohodul mare de la Vecernia de sâmbătă seara, credincioșii urmau a nu mai îngenunchea până în seara zilei următoare, pentru a cinsti astfel Învierea lui Hristos[5].

Scopul Vecerniei, așa cum învață Sfântul Vasile cel Mare în Regulile monahale mari, este acela de a mulțumi pentru toate câte am luat în curgerea acestei zile și pentru cele ce am împlinit cu bun spor, apoi să mărturisim toate câte nu le-am împlinit…pentru toate trebuie să-L facem pe Dumnezeu îndurător, prin rugăciune. Căci cugetarea asupra celor trecute e de mare folos, ca să nu cădem iarăși în asemenea păcate[6].

Potrivit Liturghierului, îndatorirea slujitorilor altarului în privința săvârșirii Vecerniei este următoarea: să săvârșească Vecernia (sau s-o asculte); la care, cu cucernicie să gândească în sine și cu umilință să cugete, cum Domnul Hristos, după mântuitoarele Sale patimi, vineri seara S-a răstignit pe cruce pentru păcatele noastre și a murit pentru mântuirea noastră[7].

Slujba Utreniei ( slav. utro, gr. ὀρθρινὸν, lat. manicare), cea de-a doua Laudă bisericească ce intră în componența slujbei Privegherii, își are de asemenea rădăcinile în perioada Bisericii primare.

Primele canoane ce fac referire la slujba Utreniei îi aparțin, aparent, lui Ipolit Romanul, care, în Canonul 21, arată momentul săvârșirii acestei slujbe: În fiecare zi, la cântarea cocoșilor (gallicinium, cu 2-3 ore înainte de zori), preoții, ipodiaconii și lectorii și tot poporul să se adune și să se îndeletnicească cu rugăciunea, cântarea psalmilor, citirea Scripturilor și cu rugăciuni… De asemenea, și Canoanele 25 și 26 atribuite acestui scriitor bisericesc susțin săvârșirea Utreniei în zorii zilei[8].

De asemenea, Canonul 17 al Sinodului local de la Laodiceea (343) face în egală măsură referire la slujba Utreniei cât și la cea a Vecerniei, atunci când dispune intercalarea unor citiri între cântările Psalmilor, deoarece, potrivit explicației canonistului Matei Vlastares, cântarea neîntreruptă a psalmilor făcea ca poporul să obosească cu acest prilej și să iasă din biserică[9].

Potrivit Părintelui Ene Braniște, unirea Vecerniei cu Utrenia reprezintă o reminiscență a timpurilor vechi, când Liturghia se săvârșea spre seară, în zilele de ajunare, pentru a permite celor ce posteau să se împărtășească, așa cum rezultă din Sintagma lui Matei Vlastares VI, 345, 460-462, care întemeiază această practică pe faptul că evenimentele istorice comemorate în cadrul acestor slujbe, anume Nașterea și Botezul Domnului cât și Cina cea de taină și Învierea Sa s-au petrecut noaptea, cât și din scrierile lui Simeon al Tesalonicului, care menționează rânduiala Vecerniei cu cântări, săvârșită mai ales la mănăstiri și catedrale și fiind asemănătoare slujbei Privegherii de astăzi, cu toate că aceasta a dispărut ulterior din cauza lungimii sale și a lipsei de cântăreți buni[10].

[1] Aceste două slujbe, ce se săvârşesc în strânsă legătură, sunt socotite ca fiind o singură Laudă.

[2] Sfântul Simeon al Tesalonicului, cf. Pr. Ene Branişte, Liturgica specială, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1985, p. 26.

[3] Pr. Marin M. Braniște, Însemnările de călătorie ale peregrinei Egeria, sec. IV, teză de doctorat, extras, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986.

[4] Arhid. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, pp. 242-243: Canonul 17: Nu se cuvine a se împreuna cântarea psalmilor în adunările slujbelor dumnezeiești, ci în intervalul de după fiecare psalm să se facă citire; Canonul 18: Aceeași slujbă a rugăciunilor trebuie să se facă totdeauna și la ceasul al nouălea și seara.

[5] Arhid. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, p. 171: Canonul 90: …rânduim credincioșilor ca sâmbăta, după intrarea cea de seară a preoților în altar, potrivit obiceiului care se ține, niciunul să nu plece genunchii până duminică seara următoare, când, după intrarea în vremea luminândei, plecând îndată genunchii, în chipul acesta să aducem rugăciunile noastre Domnului….

[6] Sfântul Vasile cel Mare, „Regulile Mari, Regula 37”: Dacă trebuie să se neglijeze lucrul sub pretextul rugăciunii și psalmodiei, și ce timpuri sunt potrivite pentru rugăciune și dacă mai întâi trebuie să se lucreze, în: Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, partea a II-a, trad. Iorgu D. Ivan, col. PSB, vol. 18, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, pp. 279-280.

[7] Liturghier, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000, p. 468.

[8] H. Leclercq, „Laudes”, cf. Pr. Ene Branişte, Liturgica specială, p. 133.

[9] Pr. Armand Munteanu, „Chestiuni de cult în sfintele canoane”, în: Biserica Ortodoxă Română, nr. 3-4 (martie-aprilie), 1960, pp. 258-285, p. 268.

[10] Pr. Ene Branişte, Liturgica specială, pp. 60, 64-65.

BIBLIOGRAFIE

Surse:

1. Scrierile Părinților Apostolici (trad. Pr. Dumitru Fecioru), col. PSB, vol. I, Ed. IBMBOR, București, 1979.
2. Tipicul cel mare al Sfântului Sava cel Sfințit, http://www.romarch.org/arhiva/Tipic.html – accesat 1. 04. 2016.

3. Tipic bisericesc, Tipografia bisericească – Sfânta Mănăstire Cernica, 1925.
4. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze (trad. Pr. Dumitru Fecioru), Ed. IBMBOR, București, 2003.
5. Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească (trad. Teodor Bodogae), col. PSB, vol. XIII, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987.
6. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica (trad. Pr. Dumitru Fecioru), Ed. IBMBOR, București, 2005.
7. Tertulian, Apologeticul (Apologeticum), în: Apologeți de limbă latină (trad. Nicolae Chițescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol, David Popescu), col. PSB, vol. III, editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.
8. Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh (trad. Pr. Constantin Cornițecu, Pr. Teodor Bodogae), col. PSB, vol. XII, Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988.
9. Braniște, Pr. Dr. Marin, Însemnările de călătorie ale peregrinei Egeria, sec. IV – teză de doctorat, București, 1980;

Lucrări generale:

1. Adam, Adolf, Berger, Rupert, Pastoralliturgisches Handlexikon, Ed. Herder, Freiburg im Breisgau, 1980.
2. Bielawski, Maciej, Monahismul bizantin, ed. Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2007.
3. Braniște, Pr. Ene, Liturgica generală, vol. I, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2002.
4. Coman, †Vasile, Scrieri de teologie liturgică și pastorală, Ed. Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Oradea, 1983.
5. Cireșeanu, Badea, Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici Creștine Ortodoxe de Răsărit, tom III – Studiul liturgic special, Tipografie Gutenberg, București, 1912.
6. Dron, Pr. Constantin, Originea și dezvoltarea cultului creștin, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1937.
7. Evdokimov, Paul, Ortodoxia (trad. †Irineu Popa), Ed. IBMBOR, București, 1996.
8. Foundoulis, Ioannis, Dialoguri liturgice, vol. II (trad. Pr. Victor Manolache), Ed. Bizantină, București, 2009.
9. Geomolean, Pr. Ștefan, Manual de Tipic bisericesc Ortodox, Cluj, 1940.
10. Guțu, Gheorghe, Dicționar latin-român, Ed. Humanitas, București, 2003.
11. Mitrofanovici, Pr. Prof. Vasile, Tarnavschi, Pr. Prof. Teodor, †Cotlarciuc, Nectarie, Liturgica Bisericii Ortodoxe. Cursuri universitare, Consiliului Eparhial Ortodox Român din Bucovina, Cernăuți, 1929.
12. Nicolau, † Gherontie, Îndrumătorul liturgic, București, 1939.
13. Popovici, Constantin, Studii religios-morale și liturgice, Chișinău, 1934.
14. Procopovici, Pr. Petre, Ritualistica sau manual de ritual al Bisericii Ortodoxe Române, Oradea, 1936.
15. Răducă, Pr. Vasile, Monahismul egiptean, Ed. Nemira, București, 2003;
16. Regnault, Lucien, Viața cotidiană a Părinților deșertului în Egiptul secolului IV, Ed. Deisis, Sibiu, 2004.
17. Špidlík, Tomáš, Spiritualitatea Răsăritului creștin, vol. III-Monahismul (trad. Diac. Ioan Ică Jr.), Ed. Deisis, Sibiu, 2000.
18. Stăniloae, Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Ed. EIBMO, București, 2010.
19. Taft, Robert F., Ritul bizantin (trad. Dumitru Vanca și Alin Mehes), Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2008.
20. Timuș, Pr. Nicolae, Nașterea Domnului în cultul Bisericii Ortodoxe, Chișinău, 1939.
21. Wellesz, Egon, A History of Byzantine Music and Hymnography, Clarendon Press, Oxford, 1971.

Articole:

1. Braniște, Pr. Ene, „Idei, principii și preocupări sociale în cultul Bisericii Ortodoxe”, în: Studii Teologice 7-8, an 1952, pp. 432-458.
2. Braniște, Pr. Ene, „Originea, instituirea și dezvoltarea cultului creștin”, în: Studii Teologice 3-4, an 1963, pp. 131-140.
3. Cândea, „Spiridon, Cultul creștin ortodox ca mijloc de păstorire a sufletelor”, în: Revista Teologică 1, an 1957, pp. 5-9.
4. Cândea, Spiridon, „Cultul creștin și unitatea Bisericii lui Iisus Hristos”, în: Ortodoxia 3-4, an 1963, pp. 473-488.
5. Colibă, Diac. Mihai, „Aspecte etice ale cultului ortodox”, în: Glasul Bisericii 1-2, an 1981, pp. 372-383.
6. Mihălțan, Pr. Ioan, „Comuniunea în cultul Bisericii Ortodoxe”, în: Ortodoxia 1, an 1985, pp. 187-201.
7. Muntean, Pr. Vasile, „Frumusețea cultului ortodox”, în: Îndrumător bisericesc, Mitropolia Banatului, nr. 6, an 1985, pp. 26-30.
8. Munteanu, Pr. Armand, „Chestiuni de cult în sfintele canoane”, în: Biserica Ortodoxă Română 3-4, an. 1960, pp. 258-285.
9. Necula, Pr. Nicolae, „Participarea credincioșilor laici la cult în Bisericile răsăritene”, în: Studii Teologice 3-4, an 1970, pp. 278-290.
10. Necula, Pr. Nicolae, „Particularități ale ritului liturgic ortodox rus față de cel al celorlalte biserici ortodoxe autocefale”, în: Studii Teologice 1, an 1988, pp. 70-75.
11. Popescu, Diac. Ion, „Cultul divin”, în: Biserica Ortodoxă Română 1-2, an. 1973, pp. 640-645.
12. Pruteanu, Ierom. Petru, Istoria și slujba Privegherii monahale după Tipicul savait, comparat cu alte rânduieli tipiconale (modelul agripniei duminicale), (http://www.teologie.net).
13. Pruteanu, Ierom. Petru, Despre slujba Litiei și a binecuvântării pâinilor, (http://www.teologie.net).
14. Pruteanu, Ierom. Petru, Tipicul mănăstirilor și parohiilor din Biserica Rusă. Săvârșirea Utreniei seara, (http://www.teologie.net).
15. Stăniloae, Pr. Dumitru, „Modurile prezenței lui Hristos în cultul Bisericii”, în: Mitropolia Banatului 7-9, an. 32 (1982), pp. 429-436.
16. Vintilescu, Pr. Petre, „Preotul în oficiul său de liturghisitor”, în: Biserica Ortodoxă Română 1, an 1929, pp. 514-524.
17. Vintilescu, Pr. Petre, „Serviciile de seară și de dimineață premergătoare Liturghiei”, în: Glasul Bisericii 1-2, an 1960, pp. 724-741.

7 iulie 2021, ora 18.30, Sala Media

Muzeul Național al Țăranului Român

Cooperativa Gusti profită sălbatic de noile măsuri de relaxare și își invită prietenii și iubitorii de istorie recentă neconvențională la o conversație animată cu toate cărțile pe masă. Și o revistă.

Evenimentul va avea loc exact unde trebuie și când este mai bine, cu invitați pe măsură. Adică:

la Muzeul Naţional al Țăranului Român, Sala Media pe 7 iulie 2021, de la ora: 18:30.

Cu participarea: Valentin Ajder, Ionuț Butoi, Corina Doboș, Ioana Fruntelată, Doina Jela, Alina Juravle, Paul Marinescu, Ioana Popescu, Cristian Preda, Zoltán Rostás, Daniela Rovența–Frumușani, Florentina Țone, Theodora-Eliza Văcărescu.

Discuțiile se vor axa pe următoarele titluri:

Marginal și experimental. Cooperativa Gusti: două decenii de cercetare în istoria sociologiei (Eikon, 2020);

In Honorem Sanda Golopenția (Spandugino, 2020);

Dimitrie Gusti. O bibliografie a receptării (Unibuc, 2020);

Rediscovering Eastern-European Universities. Perspectives from the interwar period (Pro Universitaria, 2020);

Scrisori inedite adresate lui Dimitrie Gusti (Creator, 2020);

Condamnare, marginalizare și supraviețuire în regimul comunist. Școala Gustiană după 23 august 1944 (Cartier, 2021);

Revista Transilvania (nr. 2-3, 2020, dedicat campaniei monografice din Drăguș).

Intrarea este liberă.

Vine de pe meleagurile Brodinei și face parte dintr-o etnie mai puțin cunoscută care și-a transmis istoria pe cale orală. Proaspăt absolvent al Universității “Ștefan cel Mare“ din Suceava, Paul a decis să se întoarcă la matcă pentru a spune lumii întregi povestea huțulilor. Cu tact și multă răbdare, tânărul a strâns obiecte tradiționale de la bătrânii din sat și a pus pe picioare o colecție etnografică. Dar nu s-a oprit aici. Fermecat de cântecele huțule, a decis să le strângă ca mărturie peste veacuri. La îndemnul prietenului Paul Ananie din Maramureș, a tradus cântecele, iar în anul 2018 le-a publicat într-o culegere dedicată Centenarului. Și de parcă nu era de ajuns, Paul promovează frumusețile locului și din postura de consilier cultural al Primăriei Brodina, motiv pentru care și-a pus la dispoziție întreaga colecție etnografică. Astăzi poposim la Brodina și ne întâlnim cu Paul Torac, un veritabil ambasador al huțulilor și aflăm mai multe despre obiceiurile huțule, portul și credința lor.

Interviul pe scurt:

• Drumul inițiatic către rădăcini: “Făcând parte dintr-o etnie mai puțin cunoscută, care nu și-a scris istoria, ci a transmis-o pe cale verbală, mi-am dorit să revin la Brodina tocmai pentru a-i cerceta pe huțuli. Dacă Dumnezeu m-a binecuvântat cu talantul de a le cunoaște dialectul, de a-i cunoaște pe ei, atunci cu siguranță a fost obligatoriu să revin pe meleagurile natale.”
• Nașterea colecției etnografice: “Cred că înainte de a merge la liceu am început să caut în lăzile de zestre ale bunicilor și am fost fascinat de ce am găsit, dar și de poveștile pe care le auzeam. Tot căutând prin lăzile de zestre, am început să adun și așa s-a conturat o mică colecție. Bătrânii din zonă spuneau adesea că nu mai au cui să lase costumele populare și le era frică să nu dispară odată cu ei. Mai degrabă mi le vindeau sau donau pentru că știau că eu le voi îngriji și că vor dăinui în timp.”
• Huțulii și rugăciunea: “Când vorbim de relația huțulilor cu Dumnezeu, aceasta era una foarte strânsă, chiar dacă locuiau pe vârf de munte și nu aveau posibilitatea să meargă în fiecare duminică la slujbe, pentru că biserica era la baza dealului sau la zeci de kilometri distanță. Dar se rugau în fața unui brad care avea pe el anumite cruci, sigur că nu se rugau copacului, ci lui Dumnezeu.”

Înapoi la matcă

Paul vine dintr-o lume mai puțin cunoscută, o lume în care credința în Dumnezeu se împletește cu meșteșugul și dragostea de frumos. S-a născut și a copilărit la Brodina, o comună alcătuită din zece sate dintre care șapte au populație majoritar huțulă. La vremea cuvenită, junele a studiat la Colegiul Național “Mihai Eminescu“, apoi la Universitatea “Ștefan cel Mare“ din Suceava. Majoritatea tinerilor care ard aceste etape se îndreptă către oraș, pentru un job care să le asigure un trai mai bun. Paul este o excepție de la regulă, și a decis că drumul lui trebuie să fie altul. “Făcând parte dintr-o etnie mai puțin cunoscută, care nu și-a scris istoria, ci a transmis-o pe cale verbală, mi-am dorit să revin la Brodina tocmai pentru a-i cerceta pe huțuli. Dacă Dumnezeu m-a binecuvântat cu talantul de a le cunoaște dialectul, de a-i cunoaște pe ei, atunci cu siguranță a fost obligatoriu să revin pe meleagurile natale. Marii etnografi nu au ajuns în zona noastră, ei s-au dus la Rădăuți și au scris de acolo despre huțuli, așa că am spus că este cazul să mă întorc la Brodina acum cât încă mai sunt bătrâni, cât încă mai am cu cine să vorbesc și să aflu informații despre vremurile frumoase în care au trăit”, spune Paul Torac pentru Matricea Românească.

,,Cu siguranță a fost obligatoriu să revin pe meleagurile natale”

Duhul locului se cerea cercetat, oamenii așteptau să-și spună poveștile pentru a nu pleca cu ele în mormânt. Îl rog pe Paul să ne spună mai multe despre rădăcinile huțulilor și despre particularitățile lor. “La Mănăstirea Putna se află un hrisov de secol XVIII, unde se spune că starețul de atunci ne mai având posibilitatea să se îngrijească de opt munți din nordul Bucovinei, i-a donat unor oameni veniți din Galiția ca să-i stăpânească și să-i îngrijească. Și se mai spune că în vremea imperiului Austro-Ungar, ne mai suportând jugul străin, adică, armata lungă, birul scump și încercarea de a-i converti la catolicism, s-au refugiat pe cele mai înalte culmi ale munților din nordul Bucovinei, pentru că huțuli sunt și dincolo de graniță și sunt și-n Maramureș. Huțulii sunt oamenii munților, oameni vrednici. Spunea străbunica că huțulii au avut trei prieteni de nădejde: pădurea, calul și baltagul, cel din urmă fiind unul dintre cele mai reprezentative elemente ale bărbatului huțul, deoarece pe timpul imperiului se plăteau cinci coroane pentru a putea purta baltag.”

Căutările din lăzile de zestre

După câte am aflat până acum, mă îndrept către obiceiurile care însoțeau viața comunității huțule. Care erau acestea și cum s-au păstrat în timp? “Încondeierea ouălelor este meșteșugul tradițional specific zonei și asta nu doar în preajma sărbătorilor Pascale, ci pe tot parcursul anului. Huțulii erau foarte buni la meșteșugitul alamei și bronzului, aceștia purtau felurite cruci de dimensiuni diferite, tocmai ca să-și evidențieze starea materială și credința. Apoi, având lemnul la îndemână sunt foarte buni constructori de case și lucrează în continuare foarte mult cu lemnul”, lămurește Paul.

,,Tot căutând prin lăzile de zestre, am început să adun și așa s-a conturat o mică colecție”

Familia Torac încondeiază ouă de patru generații, prin urmare a crescut într-un mediu în care dragostea de frumos și autentic era la loc de cinste. “Cred că înainte de a merge la liceu am început să caut în lăzile de zestre ale bunicilor și am fost fascinat de ce am găsit, dar și de poveștile pe care le auzeam. Tot căutând prin lăzile de zestre, am început să adun și așa s-a conturat o mică colecție. Bătrânii din zonă spuneau adesea că nu mai au cui să lase costumele populare și le era frică să nu dispară odată cu ei. Mai degrabă mi le vindeau sau donau pentru că știau că eu le voi îngriji și că vor dăinui în timp. Vreau să vă spun și o povestioară care mi-a marcat căutarea și m-a impulsionat să colectez în continuare. Odată, o bătrânică mi-a spus că ar vrea să-mi vândă costumul ei de mireasă. Am stabilit cu dânsa o zi când ne putem vedea și în momentul în care am ajuns la ea, mi-a spus că nu mai dorește să vândă costumul. Femeia se gândise mai bine și mi-a zis că ar dori să fie înmormântată cu el deoarece soțul ei a murit în război și se temea că dacă nu va fi îngropată în costumul de mireasă, acesta nu o va recunoaște dincolo, pentru că nu a văzut-o niciodată bătrână”, povestește Paul Torac.

Cântecul, portul și credința la huțuli

Umblând din poartă în poartă, din poveste în poveste, tânărul a reușit să clădească o colecție în care se regăsesc cam toate elementele unei gospodării tradiționale de odinioară. De la vase de lemn, la ustensile de țesut, lăzi de zestre, mărgele din sticlă de Murano, costume populare, icoane, toate sunt adunate la un loc și port fi admirate la Brodina. Paul este un adevărat culegător de folclor sub toate formele. Drept mărturie stau sute de cântece huțule pe care le-a adunat și publicat în anul Centenarului. “Ideea colecției de cântece huțule nu a venit de la mine. Fiind prieten cu Paul Ananie din Maramureș, el venea destul de des la Brodina și i-am prezentat tot ce ține de huțuli și câteva cântece pe care le strânsesem. Da’ cum le-am cules? Participam la evenimente importante din zonă și la fiecare dintre ele bătrânii satului cântau. Atunci am zis să le strâng, să le înregistrez și să le scriu. Inițial le strângeam pentru mine. Fiind în dialectul huțul, nu le înțelegea nimeni. Paul mi-a dat ideea de a le traduce în limba română și de a le pune într-o culegere. În 2018 am cules cele mai frumoase 100 de cântece, le-am tradus și le-am publicat într-o culegere închinată Centenarului Marii Uniri.”

,,Când vorbim de relația huțulilor cu Dumnezeu, aceasta era una foarte strânsă”

Dacă socotiți că ați aflat totul despre huțuli vă înșelați. Portul și credința huțulilor sunt alte puncte cheie despre care Paul mi-a vorbit cu mare drag. “Gama cromatică a portului huțul este mult mai diversificată, mult mai viu colorată cu nuanțe de portocaliu, roșu, galben, verde. Atât femeia de 80 de ani cât și fata până la măritat purtau același costum viu colorat. Apoi, motivele geometrice domină la noi în zonă, dar există și motive florale. Spre deosebire de cămășile românești, cele huțule nu par cusute ci mai degrabă dăltuite prin multitudinea de mărgele și culori. Când vorbim de relația huțulilor cu Dumnezeu, aceasta era una foarte strânsă, chiar dacă locuiau pe vârf de munte și nu aveau posibilitatea să meargă în fiecare duminică la slujbe, pentru că biserica era la baza dealului sau la zeci de kilometri distanță. Dar se rugau în fața unui brad care avea pe el anumite cruci, sigur că nu se rugau copacului, ci lui Dumnezeu, dar cu ajutorul bradului rugăciunea ajungea mult mai repede la El. Bărbații purtau la gât cruci, iar femeile purtau salbe cu cruci de bronz și pot spune că huțulii au în continuare o relație strânsă cu Dumnezeu.”

Icoană de la sfârșit de secol XIX, pictată pe lemn

În compania poveștilor despre huțuli, timpul a căpătat o altă curgere, iar finalul bate nerăbdător la ușă.  Cuvântul de închiere îi aparține lui Paul.  “În parteneriat cu Centrul Cultural Suceava, care m-a ajutat cu editarea, am scos un album fotografic intitulat „Chipuri de huțuli. Mărturii ale vremurilor trecute”. Eu am strâns mai multe fotografii vechi ale comunei Brodina, le-am aranjat și le-am cuprins în acest album, asta pentru că fotografia rămâne o icoană a timpului. Continuăm să promovăm frumusețile din zonă, avem aici un cătun de case românești care datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, și vrem să promovăm toate aceste frumuseți”, conchide Paul Torac.

A pus piciorul pe scândura scenei la șapte ani. La început totul a fost o joacă, dar cu timpul, lucrurile au devenit serioase. Luminile, costumele, energia publicului, au făcut-o să se îndrăgostească  iremediabil de lumea spectacolului. În timpul liceului, a făcut parte din trupa de teatru a Colegiului Gheorghe Lazăr, pe care l-a absolvit în anul 2015 cu media zece la examenul de bacalaureat. Dar Maria și-a dorit mai mult. Cu un bagaj de vise și multă ambiție, a fost admisă la Tisch School Of The Arts, una dintre cele mai prestigioase școli de actorie din lume. Este co-fondator și co-director artistic al companiei de teatru Et Alia cu sediul în New York face scenaristică și producție de teatru și film. A jucat în Smoking, un scurtmetraj care a participat la Festivalul de la Cannes, în filmul Fugue, acceptat la Montreal Independent Film Festival, în Staying Afloat, acceptat la Her International Film Festival, în Where Are You from Again?, un scurtmetraj co-produs și scris de ea, prin intermediul căruia a câștigat numeroase premii la festivaluri din America și Europa. Interviurile ei au fost incluse în publicații prestigioase precum The National Herald, BroadwayWorld, VoyageATL și în cartea Dealing with Dramedies scrisă de Elianor M.A. Astăzi, stăm la povești cu actrița Maria Müller și aflăm mai multe detalii despre omul din spate scenei.

Podcastul complet este la un clic distanță în fereastra Soundcloud de mai jos.

1-31 iulie 2021

Muzeul Național al Țăranului Român

Nici măcar soarele lui Cuptor nu ne va sta în calea Vacanței la MȚR, ce va avea loc între 1 și 31 iulie 2021, la Muzeul Național al Țăranului Român. La Atelierul de Creativitate, unde timpul se măsoară în prietenii și în povești transpuse în teatru de umbre și în filme de animație, în muzee la cutie sau povești bricolate, în jurnale de vacanță, în ilustrații realizate cu tehnica linogravurii, jucării din lemn, povești cu urechi (muzicale), ateliere de radio și de arhitectură, sunt așteptați copiii cu vârste de la 3 la 18 ani, dar și adulții.

Prețul unui bilet: 25 de lei/participant (în preț sunt incluse și materialele necesare realizării atelierelor). Participarea la ateliere se face numai pe baza de înscriere, pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com sau prin mesaj privat pe pagina de FB – Educație Muzeală MȚR.

PROGRAM VACANŢA LA MŢR

Joi, 1 iulie

11.00 – 12.30 – Atelier de construit jurnale de vacanță cu Valentina Bâcu

La Atelierul de construit jurnale de vacanță, vii așa cum se merge în vacanță – cu un bagaj* din care scoți la nevoie ce-ți trebuie: numele tău, pe care ți-l poți scrie în fel și chip, cu ștampile colorate, cu peniță cu tuș, ba chiar și în altă limbă. Vei mai avea nevoie să-ți alegi culorile preferate, texturi și dimensiuni – poți avea un jurnal cu niște pagini luuungi în care să prinzi chiar și valurile mării sau, dimpotrivă, unul mic, care să-ți încapă în buzunar și să-l porți tot timpul, peste tot, cu tine.

Dacă ai reușit să citești singur/singură prezentarea și te știi priceput/ă la tăiat, lipit, scris, desenat și la făcut planuri de vacanță, te aștept la Vacanța la MȚR la Atelierul de construit jurnale de vacanță, cu o înscriere prealabila pe adresa: atelieruldecreativitate@gmail.com

*Bagajul de care-ți povesteam mai sus poate fi și imaginar, doar să-l ai pregătit. Materialele de realizare a jurnalului le aducem noi.

Vineri, 2 iulie

11.00 – 12.30 – Atelier de radio cu Monica Irina Chiorpec

Atelierul își propune să le ofere participanților o introducere în arta radiofonică, să le dezvolte capacitatea de a deosebi stilurile jurnalistice, deprinzându-se cu diverse tehnici de redactare de materiale radio, improvizație la microfon și spontaneitate, storytelling, dicție și exprimare orală.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

11.00 – 13.00 – Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Duminică, 4 iulie

11.00 – 12.30 Coroniţa plantelor de leac cu Valentina Andrei

La atelier sunt invitați, deopotrivă, copii și adulți dornici să descopere proprietățile plantelor de leac (lavandă, salvie, cimbrișor, rozmarin, busuioc) și să le cunoască altfel decât în ceașca cu ceai. Să le admire culoarea, mirosul, forma, frunzele și, mai ales, florile. Iar la finalul exercițiului de cunoaștere, să realizeze „Coronița plantelor de leac”! Bună de păstrat ca amintire sau de oferit cuiva apropiat.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 8 ani (sau a celor mai mici, însoțiți de un adult).

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Luni, 5 iulie

11.00 – 13.00 – Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 6 iulie

11.00 – 12.30 – Atelier de teatru de umbre cu Beatrice Iordan

Ce vom face la acest atelier? Vom discuta un pic despre teatrul de umbre și despre originile sale, vom spune o poveste sau ne vom inventa una, ne vom împărți în echipe și vom trece la confecționarea siluetelor. Atelierul se va încheia cu jocul poveștii la panoul de umbre, cu ajutorul siluetelor confecționate de copii. La sfârșitul atelierului, copiii își vor putea lua siluetele confecționate acasă.

Pentru copii de la 4 ani. Copiii cu vârste între patru și șase ani vor lucra alături de adultul însoțitor.

Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Miercuri, 7 iulie

11.00 – 12.30 Muzeul la cutie – cu Valentina Bâcu

„Oare ce-i trebuie unui muzeu să placă publicului?” Păi, în primul rând, să fie distractiv ar spune cineva. Dar să aibă și un conținut valoros, interesant, inedit, ar spune altcineva. Să te încânte. Să-ți spună o poveste. Să-ți placă să-l traversezi. Și să revii cu prietenii. Și sper să mai descoperim împreună și alte lucruri. Te invităm să-ți realizezi propriul muzeu și să-l deschizi pentru prieteni și pentru familie în zilele de vacanță.

Recomandat copiilor cu vârsta peste 8 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Joi, 8 iulie

11.00 – 12.30 – Păpuși de hârtie cu Beatrice Iordan

Hârtia poate spune multe povești, ea este fața pe care oamenii scrijelesc, din cele mai vechi vremuri povești din semne grafice care duc la formarea unui cuvânt, propoziții, fraze, povești.

La atelierul de păpuși din hârtie spunem povești prin modelarea hârtiei, aceasta prinzând viață în diferite figurine, personaje care populează basmele și snoavele românești.

Pentru copii de peste 6 ani.

Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Vineri, 9 iulie

11.00 – 12.30 – Atelier de radio cu Monica Irina Chiorpec

Atelierul își propune să le ofere participanților o introducere în arta radiofonică, să le dezvolte capacitatea de a deosebi stilurile jurnalistice, deprinzându-se cu diverse tehnici de redactare de materiale radio, improvizație la microfon și spontaneitate, storytelling, dicție și exprimare orală.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

11.00 – 13.00 – Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În cadrul atelierelor de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 10 iulie

10.30 – 12.00 – Atelier de realizat jucărie muzicală cu Florin Poptean

Sunet și mișcare, tehnică și textură, imaginație și îndemânare. La atelierul de realizat jucărie muzicală, copiii sunt invitați să-și confecționeze o jucărie cântătoare din lemn. Să descopere cum câteva bucăți de lemn pot, prin vibrație, să producă un sunet puternic. Cu un mecanism simplu, cu o roată dințată care mișcă o lamelă din lemn, jucăria va scoate sunete prin învârtire. După ce vor asambla jucăria, copiii o vor decora cu culori acrilice. Așa cum simte fiecare.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

12.00 – 14.00 – Eu sunt micul arhitect cu Liviana Arsene și Ana Gurduza (Atelier Prodid)

Vă provocăm la o întoarcere în timp, unde casele cu cerdac, pridvor și prispă erau o marcă a originalității individuale, încadrate în legile satului, dar și ale lemnului, lutului ori pietrei.

Scotocim case prin joc, desen, machete sau cărți poștale și vă invităm să le căutăm prin uneltele arhitecturii și ale poveștilor.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 9 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Duminică, 11 iulie

11.00 – 12.30 Coroniţa plantelor de leac cu Valentina Andrei

La atelier sunt invitați, deopotrivă, copii și adulți, dornici să descopere proprietățile plantelor de leac (lavandă, salvie, cimbrișor, rozmarin, busuioc) și să le cunoască altfel decât în ceașca cu ceai. Să le admire culoarea, mirosul, forma, frunzele și, mai ales, florile. Iar la finalul exercițiului de cunoaștere, să realizeze „Coronița plantelor de leac”! Bună de păstrat ca amintire sau de oferit cuiva apropiat.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 8 ani (sau a celor mai mici, însoțiți de un adult).

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Luni, 12 iulie

11.00 – 13.00 – Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 13 iulie

11.00 – 12.30 – Spectacol de teatru de animație (partea I) – cu Beatrice Ioardan

Mici povești deja existente, snoave populare, basme și ghicitori sunt punctul de plecare în realizarea figurinelor: păpușă de masă și siluete, după care păpușile vor juca într-un mic spectacol.

Atelierul se va desfășura pe parcursul a trei întâlniri și presupune următoarele etape: construcție păpuși și decoruri – folosind diferite materiale: pânză, hârtie, lemn, metal etc., jocul teatral propriu-zis şi realizarea unui filmuleţ de prezentare.

Atelier recomandat copiilor de peste 9 ani.

Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Miercuri, 14 iulie

11.00 – 12.30 – Spectacol de teatru de animație (partea a II-a) – cu Beatrice Ioardan

În cadrul acestei întâlniri, copiii vor fi inițiați în arta jocului teatral și vor construi spectacolul propriu-zis.

La atelier pot participa doar participanții care au participat la partea I a atelierului.

Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Joi, 15 iulie

11.00 – 12.30 – Spectacol de teatru de animație (partea a III-a) – cu Beatrice Ioardan

În această zi, copiii vor realiza spectacolul care va fi și filmat.

Atelier recomandat copiilor de peste 9 ani. La atelier pot participa doar copiii care au participat la părțile I și a II-a ale atelierului.

Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Vineri, 16 iulie

11.00 – 12.30 – Poveşti cu urechi, atelierul lui Călin Torsan

Eu sunt Călin, omul cu fluier. La întâlnirea cu mine vom sta de vorbă despre fluierele românești și de aiurea. Cum se construiesc, cum se înfrumusețează, unde și când se cânta din ele. Vei asculta glasul unora dintre acestea, dar și tot felul de istorii surprinzătoare despre muzică.

Pentru copii cu vârsta începând de la 10 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

11.00 – 13.00 – Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În cadrul atelierelor de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 17 iulie

10.30 – 12.00 – Atelier de realizat jucărie muzicală cu Florin Poptean

Sunet și mișcare, tehnică și textură, imaginație și îndemânare. La atelierul de realizat jucărie muzicală, copiii sunt invitați să-și confecționeze o jucărie cântătoare din lemn. Să descopere cum câteva bucăți de lemn pot, prin vibrație, să producă un sunet puternic. Cu un mecanism simplu, cu o roată dințată care mișcă o lamelă din lemn, jucăria va scoate sunete prin învârtire. După ce vor asambla jucăria, copiii o vor decora cu culori acrilice. Așa cum simte fiecare.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

12.00 – 14.00 – Eu sunt micul arhitect cu Liviana Arsene și Ana Gurduza (Atelier Prodid)

Vă provocăm la o întoarcere în timp, unde casele cu cerdac, pridvor și prispă erau o marcă a originalității individuale, încadrate în legile satului dar și ale lemnului, lutului ori pietrei.

Scotocim case prin joc, desen, machete sau cărți poștale și vă invităm să le căutăm prin uneltele arhitecturii și ale poveștilor.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 9 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Duminică, 18 iulie

11.00 – 12.30 Amintire cu flori pe hârtie reciclată cu Valentina Andrei

Din petale de flori de vară și din frunze și din hârtie reciclată, vom crea o amintire colorată, în care adunăm toată bucuria verii. O putem înrăma și păstra ca amintire sau o putem dărui cuiva drag.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 6 ani (sau a celor mai mici, însoțiți de un adult).

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Luni, 19 iulie

11.00 – 13.00 – Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 20 iulie

11.00 – 12.30 – Satul luminat cu Beatrice Iordan

Ne vom închipui cum arată un sat vesel, plin de lumină și culoare și vom încerca să îl redăm și noi realizând un mic sătuc tridimensional folosind sârme sau crenguțe de copac, lipiciuri și hârtie moale transparentă. Vom ilumina totul la sfârșit cu mici lanterne care vor da viață satului nostru.

Pentru copii cu vârsta mai mare de 6 ani.

Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Miercuri, 21 iulie

11.00 – 12.30 Atelier de realizare film de animație cu Valentina Bâcu (partea I)

Prinți, prințese, balauri cu trei capete, iepuri fricoși sau, dimpotrivă, iuți de picior și gata să se ia la întrecere cu trei zmei de-odată. Iată câteva din personajele care au prins mișcare în cadrul atelierelor de animație Muzeul la cutie. Dacă ai între 8-12 ani și te gândești serios că rolul de regizor, scenarist sau animator ți s-ar potrivi și-ți plac și poveștile țărănești sau basmele populare (sau ești curios să le descoperi), te aștept la un atelier de realizare animație.

Tehnica pe care o vom utiliza este cea de stop-motion, așa că înarmează-te cu muuultă răbdare înainte de toate, fiindcă va fi nevoie de mii de cadre pentru un minut de animație. Dar nu-ți face griji, vei lucra în echipă cu alți tineri talentați, ca în orice producție video. Vei învăța să creezi un story-board, să negociezi situații și să găsești soluții atunci când este nevoie.

ATENȚIE!

Atelierul este gândit în două întâlniri, te rugăm să te asiguri că poți participa la ambele întâlniri.

Numărul maxim de participanți: 8 copii, cu vârsta peste 9 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Joi, 22 iulie

11.00 – 12.30 Atelier de realizare film de animație – cu Valentina Bâcu (partea a II-a)

Prinți, prințese, balauri cu trei capete, iepuri fricoși sau, dimpotrivă, iuți de picior și gata să se ia la întrecere cu trei zmei de-odată. Iată câteva din personajele care au prins mișcare în cadrul atelierelor de animație Muzeul la cutie. Dacă ai între 8-12 ani și te gândești serios că rolul de regizor, scenarist sau animator ți s-ar potrivi și-ți plac și poveștile țărănești sau basmele populare (sau ești curios să le descoperi), te aștept la un atelier de realizare animație.

Tehnica pe care o vom utiliza este cea de stop-motion, așa că înarmează-te cu muuultă răbdare înainte de toate, fiindcă va fi nevoie de mii de cadre pentru un minut de animație. Dar nu-ți face griji, vei lucra în echipă cu alți tineri talentați, ca în orice producție video. Vei învăța să creezi un story-board, să negociezi situații și să găsești soluții atunci când este nevoie.

ATENȚIE!

Atelierul este gândit în două întâlniri, te rugăm să te asiguri că poți participa la ambele întâlniri.

Numărul maxim de participanți: 8 copii, cu vârsta peste 9 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Vineri, 23 iulie

11.00 – 12.30 – Poveşti cu urechi, atelierul lui Călin Torsan

Eu sunt Călin, omul cu fluier. La întâlnirea cu mine vom sta de vorbă despre fluierele românești și de aiurea. Cum se construiesc, cum se înfrumusețează, unde și când se cânta din ele. Vei asculta glasul unora dintre acestea, dar și tot felul de istorii surprinzătoare despre muzică.

Pentru copii cu vârsta începând de la 10 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

11.00 – 13.00 – Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În cadrul atelierelor de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 24 iulie

10.30 – 12.00 – Atelier de realizat jucărie muzicală cu Florin Poptean

Sunet și mișcare, tehnică și textură, imaginație și îndemânare. La atelierul de realizat jucărie muzicală, copiii sunt invitați să-și confecționeze o jucărie cântătoare din lemn. Să descopere cum câteva bucăți de lemn pot, prin vibrație, să producă un sunet puternic. Cu un mecanism simplu, cu o roată dințată care mișcă o lamelă din lemn, jucăria va scoate sunete prin învârtire. După ce vor asambla jucăria, copiii o vor decora cu culori acrilice. Așa cum simte fiecare.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

12.00 – 14.00 – Eu sunt micul arhitect cu Liviana Arsene și Ana Gurduza (Atelier Prodid)

Vă provocăm la o întoarcere în timp, unde casele cu cerdac, pridvor și prispă erau o marcă a originalității individuale, încadrate în legile satului dar și ale lemnului, lutului ori pietrei.

Scotocim case prin joc, desen, machete sau cărți poștale și vă invităm să le căutăm prin uneltele arhitecturii și ale poveștilor.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 9 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Duminică, 25 iulie

11.00 – 12.30 Amintire cu flori pe hârtie reciclată cu Valentina Andrei

Din petale de flori de vară și din frunze și din hârtie reciclată, vom crea o amintire colorată, în care adunăm toată bucuria verii. O putem înrăma și păstra ca amintire sau o putem dărui cuiva drag.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 6 ani (sau a celor mai mici, însoțiți de un adult).

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Luni, 26 iulie

11.00 – 13.00 – Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Marți, 27 iulie

11.00 – 12.30 – Atelier de realizat povești prin tehnica linogravurii – cu Valentina Bâcu (partea I)

„Săpând” după inspirație și după atenție la detalii și la simplitate, vă propun să regăsim plăcerea de a realiza manual și de a produce serii, dar fără a apela la tipar sau imprimantă. Doar cu o bucată de linoleum, dăltițe, cerneală colorată, ceva inspirație și mult drag de povești.

Atelier recomandat copiilor peste 10 ani.

ATENȚIE!

Atelierul este gândit în două întâlniri, te rugăm să te asiguri că poți participa la ambele întâlniri.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Miercuri, 28 iulie

11.00 – 12.30 – Atelier de realizat povești prin tehnica linogravurii – cu Valentina Bâcu (partea a II-a)

„Săpând” după inspirație și după atenție la detalii și la simplitate, vă propun să regăsim plăcerea de a realiza manual și de a produce serii, dar fără a apela la tipar sau imprimantă. Doar cu o bucată de linoleum, dăltițe, cerneală colorată, ceva inspirație și mult drag de povești.

Atelier recomandat copiilor peste 10 ani.

ATENȚIE!

Atelierul este gândit în două întâlniri, te rugăm să te asiguri că poți participa la ambele întâlniri.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Joi, 29 iulie

11.00 – 12.30 – Omiduțe vesele și colorate cu Beatrice Iordan

Din bețe, pastă modelatoare, culoare și veselie, vom închipui omiduțe vesele și colorate și vom discuta despre trecerea timpului și transformare.

Atelier recomandat copiilor de peste 3 ani (însoțiți și de părinți/bunici).

Înscrieri la numărul de telefon: 0723 471 600 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Vineri, 30 iulie

11.00 – 13.00 – Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În cadrul atelierelor de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru copii de la vârsta de 7 ani și adulți.

Înscrieri la numărul de telefon: 0722 798 284 sau pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Sâmbătă, 31 iulie

10.30 – 12.00 – Atelier de realizat jucărie muzicală cu Florin Poptean

Sunet și mișcare, tehnică și textură, imaginație și îndemânare. La atelierul de realizat jucărie muzicală, copiii sunt invitați să-și confecționeze o jucărie cântătoare din lemn. Să descopere cum câteva bucăți de lemn pot, prin vibrație, să producă un sunet puternic. Cu un mecanism simplu, cu o roată dințată care mișcă o lamelă din lemn, jucăria va scoate sunete prin învârtire. După ce vor asambla jucăria, copiii o vor decora cu culori acrilice. Așa cum simte fiecare.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 10 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

12.00 – 14.00 – Eu sunt micul arhitect cu Liviana Arsene și Ana Gurduza (Atelier Prodid)

Vă provocăm la o întoarcere în timp, unde casele cu cerdac, pridvor și prispă erau o marcă a originalității individuale, încadrate în legile satului dar și ale lemnului, lutului ori pietrei.

Scotocim case prin joc, desen, machete sau cărți poștale și vă invităm să le căutăm prin uneltele arhitecturii și ale poveștilor.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 9 ani.

Înscrieri pe adresa de e-mail: atelieruldecreativitate@gmail.com

Te-ai întrebat vreodată care sunt tehnicile dezvoltării personale? Mă pot dezvolta singur sau am nevoie de un mentor? Cât de importantă este gândirea strategică în cadrul dezvoltării personale? Iată doar câteva din întrebările la care am încercat să răspundem în primul episod al podcastului Think Big Live Better. Invitata lui Gabriel Păun este Cristina Ursu, trainer de peste zece ani, specializată în public speaking, storytelling și orientare în carieră. Pe lângă acestea, Cristina conduce The Betterist, un business prin care oferă programe de training aplicate și practice, coaching în carieră, public speaking, management, leadership și dezvoltare personală. 

Dialogul complet este la un clic distanță în fereastra Soundcloud de mai jos.

Studiază la Facultatea de Drept din Budapesta, iar în tot acest timp cochetează cu activitatea publicistică. După ce obține doctoratul, va debuta ca avocat stagiar la Vârșeț. Membru de seamă al P.N.R, va pune umărul la propășirea socială și culturală a românilor din Bistrița-Năsăud. Fondează Reuniunea maeștrilor români, Reuniunea de citire și gimnastică, și înființează prima librărie de carte românească din Năsăud. S-a îngrijit de organizarea consiliilor și a gărzilor naționale românești din comitat, fiind delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Pe lângă acestea, Victor Onișor a fost profesor la Catedra de Drept Administrativ și Financiar a Universității din Cluj, lăsând publicului o serie de lucrări în ogorul științelor juridice. 

Un avocat în slujba slovei

Se naște pe 19 iunie 1874, în comuna Zagra, din Bistrița-Năsăud, într-o familie de țărani fruntași. Junele urmează studiile secundare la gimnaziul grăniceresc năsăudean. De aici, pleacă la Facultatea de Drept din Budapesta, unde aprofundează tainele științelor juridice. În studenție, a fost desemnat președintele Societății de lectură “Petru Maior”, cochetând cu activitatea publicistică. În anul 1899, își obține doctoratul, după care va debuta ca avocat stagiar la Vârșeț legând o trainică prietenie cu Traian Vuia. În anul 1900 se stabilește definitiv la Bistrița, unde își deschide propriul birou.

Când nu era la vreun proces, scria pentru revista “Minerva”. La ceva timp după, preia conducerea periodicului “Revista Ilustrată”, ca mai apoi, în calitate de editor, să pună pe picioare “Revista Bistriței”. A fost colaborator de seamă la “Tribuna” din Sibiu, iar în paralel a tradus opera lui Conan Doyle și a lui Jules Verne.

Activitatea în viața urbei

Se implică de timpuriu în politică, declarându-se un adept înflăcărat al curentului activist. În anul 1904, alături de intelectualii vremii pune pe picioare Clubul Național Român din Comitatul Bistrița-Năsăud. Un an mai târziu, a fost ales membru al Comitetului Executiv Central al Partidului Național Român din Transilvania. Din această postură, și-a luat inima-n dinți candidând la alegerile pentru Parlamentul de la Budapesta, însă a fost înfrânt. Episodul nu-l bântuie prea mult, iar la scurtă vreme se implică în activitățile sociale și culturale din Bistrița. Mai întâi, pune umărul la înființarea Reuniunii maeștrilor români, al cărei președinte a fost ceva vreme, sprijină apariția Reuniunii de citire și gimnastică, dar și a Societății cărămidarilor. Iubitor de lectură, reușește să înființeze prima librărie cu cărți românești din Năsăud, având și inițiativa înființării Băncii cooperative populare din Zagra.

Participarea la Marea Unire și misiunea la catedră

Pe 12 octombrie 1918, Victor Onișor participă la ședința Comitetului Executiv al Partidului Național Român, care urma să proclame separarea Transilvaniei de Ungaria. Acțiunile sale au câștigat aprecierea și încrederea elitelor vremii, motiv pentru care este desemnat vicepreședintele Consiliului Național Român al comitatului Bistrița-Năsăud. Din această postură, s-a îngrijit de crearea consiliilor și a gărzilor naționale românești din comitat. A fost implicat în vâltoarea evenimentelor politice, iar membri Cercului Electoral Năsăud l-au delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Iată ce spunea avocatul despre idealul unionist:

„Unirea tuturor Românilor, visul nostru de secoli, desigur, că nu s-a putut îndeplini fără de a nu-şi pretinde jertfele sale. Aceste jertfe trebuiesc relevate şi prezentate, ca exemplu de patriotism şi abnegaţie pentru urmaşi, cari sigur se vor întreba cum s-a înfăptuit Unirea românilor?  Cum trăiau ei atunci, luptele pe care le-au dus, suferinţele pe care le-au îndurat. Sau poate totul s-a făcut în mod lent, contrar tuturor principiilor evoluţiei istorice a oricărui neam şi multe alte întrebări.”

Pe 2 decembrie 1918 a fost ales membru în Marele Sfat Național, asigurând pentru doi ani conducerea Resortului Afacerilor Interne din cadrul Consiliului Dirigent Român. Odată cu preluarea Universității din Cluj de către administrația românească, Victor Onișor a fost numit profesor la Catedra de Drept Administrativ și Financiar. Activitatea în ogorul dreptului românesc atinge punctul culminant în anul 1923 când a publicat ”Tratatul de drept administrativ român”. Înainte de publicarea acestei lucrări, profesorul Onișor mărturisea că tinerii de azi sunt datori să studieze istoria dreptului: ”Am făcut un început, indicând în multe privinţe un drum nou, pentru acest important studiu al instrucţiunei juridice naţionale. Scopul meu a fost de a veni în ajutorul studenţilor, cari până acum n-au avut fericirea de a cunoaşte trecutul instituţiunilor de stat şi juridice ale neamului nostru.” Alte lucrări semnate de el sunt: ”Istoria dreptului român”, ”Legiuirea ţării noastre”,”Venitul naţional, reforma monetară şi criza economică specială din România”.

Între anii 1922-1923 și 1928-1928, a fost decan al Facultății de Drept din Cluj, iar din 1927 a fost uns vicepreședinte al Secției Juridice din cadrul ASTREI. Se stinge la 16 mai 1932 departe de meleagurile natale, tocmai la Viena, fiind adus în țară și înmormântat la Cluj.

Surse: Biblioteca Digitală BCU Cluj;

La Ierusalim are loc în anul 49 un sinod la care participǎ toţi Apostolii, mai înainte de a pleca fiecare în ţinuturile hǎrǎzite lor pentru propovǎduire, menit sǎ ofere un prim set de reguli Bisericii creştine nou-formate. Putem bǎnui cǎ lui Pavel i se datoreazǎ în mare mǎsurǎ abolirea obligativitǎţii ritualului iudaic pentru a accede la creştinism, hotǎrâre ce va uşura cu mult convertirea ulterioară a pǎgânilor.

Dupǎ ce revine în Antiohia, Pavel porneşte în cea de-a doua sa cǎlǎtorie misionarǎ, care va avea cea mai întinsǎ razǎ de acţiune şi se va desfǎşura între anii 50 şi 52. Avându-l ca însoţitor pe Sila sau Silvan, Apostolul neamurilor merge prin Siria şi Cilicia cǎtre cetǎţile Listra şi Derbe, pe care le vizitase mai înainte şi unde verifica starea Bisericilor nou înfiinţate. Îndreptându-se apoi spre litoralul sudic al Asiei Mici, el viziteazǎ Laodiceea, Miletul, Colose şi provincia Frigiei, cu capitala la Ierapolis. Se pare ca un atac de febrǎ palustrǎ, boalǎ de care suferea, îl va sili sa rǎmânǎ o perioadǎ mai îndelungata în provincia Galatiei, situatǎ în partea central-vesticǎ  a Asiei Mici. După ce s-a însǎnǎtoşit, Apostolul ar fi vrut sǎ meargǎ în Bithinia, însǎ o vedenie în care un bǎrbat macedonean îl chema în ţara sa spre a-şi oferi ajutorul l-a determinat sa se îndrepte spre Europa, fiind primul dintre Apostoli care punea piciorul pe Bǎtrânul Continent[1].

Dupǎ ce debarcǎ în portul Neapolis, Pavel merge cǎtre metropola macedoneanǎ Filipi, unde stǎ o perioadǎ în casa unei negustoare de porfirǎ numitǎ Lidia, pe care o converteşte la creştinism. De aici se îndreaptǎ spre capitala provinciei, Tesalonic, iar mai apoi spre Bereea si Grecia continentalǎ, trecând prin Atena, unde ţine un discurs înaintea bǎtrânilor cetǎţii pe Areopag, şi oprindu-se timp de un an şi şase luni la Corint, alǎturi de ucenicii sǎi Sila şi Timotei, unde va purta o discuţie şi cu proconsolul Galion, fratele filosofului Seneca[2].

Dupǎ ce pǎrǎseşte Corintul, Pavel se îndreaptǎ înapoi spre Ierusalim, spre a sǎrbǎtori Rusaliile, trecând prin Efes şi Cezareea Palestinei. In timpul acestei cǎlǎtorii, Sfântul Pavel va scrie primele douǎ epistole ale sale, adresate locuitorilor oraşului Tesalonic.

În fine, cea de-a treia cǎlǎtorie misionarǎ, ce a avut loc între anii 53 şi 58, a cuprins în mare parte oraşe deja cercetate mai înainte de cǎtre Apostol, acesta cǎutând mai mult de aceastǎ datǎ sǎ întǎreascǎ tinerele comunitǎţi creştine. Este cǎlǎtoria cea mai prolificǎ din punctul de vedere al activitǎţii epistolare a Apostolului, care scrie în aceasta perioadǎ epistolele sale cǎtre Galateni, Corinteni şi Romani. Întors pentru a treia şi ultima oarǎ la Ierusalim, în anul 58, Pavel cade victimă a furiei evreilor, de la care este salvat de garnizoana romanǎ a oraşului, care îl întemniţează în fortǎreaţa Antonia. Începea, astfel, ultima perioadǎ a vieţii Apostolului, cea a captivitǎţilor, a cǎrei încununare va fi martiriul primit la Roma, în numele Domnului Hristos[3].

Dupǎ ce este capturat de cǎtre garnizoana romanǎ din Ierusalim, comandatǎ de cǎtre tribunul Claudius Lysias, Sfântul Apostol Pavel este închis mai întâi în fortǎreaţa Antonia, aflatǎ în apropierea Templului. Acolo, comandantul roman voise mai întâi sǎ-l pedepseascǎ asemenea ca pe un tulburǎtor al liniştii publice, dar se rǎzgândise în momentul când Pavel îi arǎtase cǎ este cetǎţean al Imperiului[4].

În ziua urmǎtoare arestǎrii sale, Apostolul neamurilor a fost înfǎţişat Sinedriului, adunat la cererea tribunului Lysias şi condus de cǎtre Marele Arhiereu Anania, fiind nevoit sǎ-şi organizeze apǎrarea. Profitând de prezenţa printre membrii adunǎrii atât a fariseilor, cât şi a saducheilor, între care existau neînţelegeri cu privire la existenţa îngerilor ori la viaţa de dupǎ moarte, Pavel a reuşit sǎ-i dezbine pe sinedrişti zicând : Bǎrbaţi fraţi ! Eu sunt fariseu, fiu de farisei. Pentru nǎdejdea şi învierea morţilor sunt eu judecat. Acest lucru i-a atras pe mulţi dintre cǎrturari şi farisei de partea sa, aceştia strigând ca : Nici un rǎu nu gǎsim la acest om ! Din cauza tulburǎrii iscate, demnitarul roman a fost nevoit sǎ suspende adunarea, trimiţându-l pe Pavel înapoi în fortǎreaţǎ[5].

Vǎzând cǎ nu îl pot dovedi în dispută, un grup de 40 de zeloţi s-au jurat sǎ îl ucidǎ pe Pavel. Acest lucru fiindu-i vestit mai apoi Apostolului de cǎtre un nepot al sǎu, care se afla în Ierusalim, şi care l-a înştiintat şi pe tribunul Lysias, comandantul garnizoanei a hotǎrât ca, pentru propria-i siguranţǎ, Pavel trebuie sǎ fie trimis la Cezareea, capitala provinciei romane a Palestinei. In acest oraş ctitorit de cǎtre Irod cel Mare va sosi Pavel în vara anului 59, fiind ţinut în palatul ridicat de acest rege şi ocupat la acea vreme de cǎtre procuratorul roman al provinciei, Antonius Felix. Acesta este descris atât de cǎtre cronicarul evreu Flavius Josephus, cât şi de istoricul latin Tacitus, ca fiind o persoana crudǎ şi fǎrǎ scrupule – cu toate acestea, tarsiotul îi va impune respect, el lǎsându-l sǎ stea în palat, cu permisiunea de a-i putea primi pe ucenicii veniți sǎ-l vadǎ[6].

Cinci zile dupǎ sosirea lui Pavel la Cezareea, a ajuns în acest oraş şi delegaţia Sinedriului din Ierusalim, condusǎ de însuşi marele arhiereu. Iudeii l-au convins pe procurator sǎ organizeze o nouǎ dezbatere, în care se vor arǎta însǎ din nou neputincioşi în a-i dovedi vinovǎţia apostolului. Cu toate acestea, faptul cǎ marele misionar creştin fǎcuse referire la colecta pe care o întreprinsese mai înainte de a veni la Ierusalim, l-a determinat probabil pe procuratorul Felix sǎ-i prelungeascǎ detenţia, crezând cǎ Pavel îi va putea plǎti eliberarea sa. Astfel îşi va petrece Apostolul neamurilor doi ani, din 59 pânǎ în 61, în captivitate la Cezareea.

Șederea lui Pavel în capitala romanǎ a Palestinei va lua sfârşit odatǎ cu numirea în funcţie a unui nou procurator, Porcius Festus. Incǎ din primele zile dupǎ sosirea sa, acesta a primit delegaţia membrilor Sinedriului din Ierusalim, care nu uitaserǎ de Pavel şi care cereau ca acesta sǎ fie adus înapoi în Oraşul Sfânt, cu speranţa cǎ vor reuşi sǎ-l asasineze pe drum. Conştient de pericol, apostolul va face uz de dreptul sǎu în calitate de cetǎţean roman, cerând sǎ fie judecat de cǎtre împǎrat. Aceastǎ decizie va fi aprobatǎ de cǎtre guvernator, care se sfǎtuise mai înainte şi cu regele Irod Agrippa al II-lea, aflat în vizitǎ la Cezareea. Aşadar, la sfârşitul verii anului 61, Pavel porneşte, împreună cu alţi deţinuţi şi sub escortǎ armatǎ, spre Roma, pentru a fi judecat de cǎtre împǎratul de atunci, Lucius Domitius Ahenobarbus, reţinut de istorie sub numele de Nero[7].

Sfântul Apostol Pavel va ajunge la Roma, pentru a fi judecat de cǎtre Caesar, dupa un periplu maritim ce a durat mai bine de o jumǎtate de an. Astfel, pornind din Cezareea Palestinei şi trecând prin Mira Lichiei, el şi însoţitorii sǎi au acostat mai întâi în portul numit Limanuri Bune din insula Creta. Dupǎ ce au ridicat din nou ancora, au avut de înfruntat un uragan ce s-a menţinut timp de douǎ sǎptǎmâni, în urma cǎruia nava lor a naufragiat în insula Malta. De aici, la sosirea primǎverii, acuzaţii împreunǎ cu escorta militarǎ au putut sǎ navigheze spre Siracuza şi în fine sǎ atingǎ pǎmântul Italiei, în portul Puteoli. Ultima etapǎ a cǎlǎtoriei s-a fǎcut pe jos, urmând drumul roman denumit Via Appia, intrând in Roma la începutul verii anului 61.

Ajuns în capitala imperialǎ, calitatea de cetǎţean roman a Apostolului neamurilor, şi, cel mai probabil, raportul favorabil întocmit de procuratorul Porcius Festus i-au asigurat o detenţie mai uşoarǎ, el putând sta într-o casǎ din oraş şi primi vizite, însǎ rǎmânând în lanţuri şi aflându-se sub paza permanentǎ a unui soldat. In cea de-a treia zi a şederii sale aici, vestitorul credinţei creştine a cǎutat sǎ ia legǎtura cu membrii numeroasei comunitǎţi iudaice din metropola de pe Tibru. Pe aceştia, el i-a inştiinţat de nevinovǎţia sa, arǎtându-le cǎ, deşi din cauza ori, mai bine spus, de teama Sinedriului, ajunsese la Roma, el nu adusese vreo pârǎ neamului sǎu. Fruntaşii diasporei evreiești din Roma au primit cu bunǎvoinţǎ cuvintele lui Pavel şi au venit în casa unde se afla Apostolul, stând de mai multe ori de vorbǎ cu acesta, însǎ nu toţi s-au convertit. De asemenea, pe parcursul acestei noi captivitǎţi Pavel scrie noi epistole, adresate comunitǎţilor creştine înfiinţate de el, precum cele din Efes, Filipi ori Colose, fie unor ucenici ai sǎi, numiţi în fruntea Bisericilor locale, cum era Filimon.

Ultima informaţie scripturisticǎ pe care o avem despre Sfântul Apostol Pavel este aceea cǎ el a rǎmas timp de doi ani captiv la Roma, continuând sǎ propovǎduiascǎ Împǎrǎţia lui Dumnezeu, dupǎ care cartea Faptelor Apostolilor se încheie. Lipsa unor surse istorice sigure pentru ultimii ani de viaţǎ ai tarsiotului convertit la credinţa creştinǎ i-a împins pe cercetǎtori sǎ emitǎ mai multe ipoteze. Astfel, unii susţin cǎ Pavel ar fi fost eliberat la anul 63, din lipsǎ de dovezi împotriva sa, şi cǎ ar fi mers sǎ vesteascǎ Evanghelia în provincia romanǎ a Hispaniei – aşa cum apostolul însuşi anunţǎ în epistola sa cǎtre romani. Alţii afirmǎ însǎ cǎ nu a mai pǎrǎsit niciodatǎ Roma, fiind executat în cele din urmǎ la puţinǎ vreme dupǎ devastatorul incendiu ce mistuise oraşul de pe Tibru în anul 64 d. Hr., pe fondul valului de urǎ ce cuprinsese populaţia pǎgânǎ împotriva creştinilor, consideraţi a fi vinovaţi pentru declanşarea focului[8].

Nici anul morţii Sfântului Apostol Pavel nu a fost pe deplin elucidat, unele opinii înclinând pentru anul 64, altele pentru 67. Fiind cetǎţean roman, el nu a fost crucificat, pedeapsa aceasta fiind rezervatǎ celor de condiţie socialǎ inferioarǎ, ci a primit cununa martiriului prin decapitare. Locul execuţiei Apostolului neamurilor a fost descoperit în secolul IV de cǎtre împǎratul Constantin cel Mare, care a construit aici o basilicǎ, înfrumuseţatǎ de cǎtre urmaşii sǎi şi care astǎzi se numeşte San Paolo fuori le Mura  – adicǎ Sfântul Pavel de dincolo de Ziduri, fiind situatǎ înafara vechilor fortificaţii romane[9].

O certitudine pe care ne-o oferǎ Sfânta Tradiţie a Bisericii cu privire la martiriul lui Saul din Tars ori Sfântul Pavel este aceea cǎ a primit mucenicia alǎturi de Apostolul Petru, care se afla şi el în Roma, şi care a trecut la Domnul rǎstignit fiind cu capul în jos, spre a putea privi spre ceruri. Acesta este motivul pentru care pânǎ în zilele noastre Biserica Ortodoxǎ prǎznuieste în fiecare an amintirea acestor doi întemeietori ai Bisericii creştine în aceeaşi zi de 29 iunie.

În ceea ce priveşte personalitatea Sfântului Apostol Pavel, vestitor al credinței creştine la neamuri, sunt potrivite pentru o concluzie cuvintele Sfântului Clement, socotit de tradiţie ca fiind cel de-al treilea episcop al Romei: Victimǎ a invidiei şi a discordiei, Pavel a dovedit care este preţul rǎbdǎrii: pus în lanţuri de şapte ori, exilat, lapidat, a devenit mesager al Domnului din rǎsǎrit pânǎ în apus, primind drept rǎsplatǎ a credinţei sale o glorie strǎlucitoare[10].

[1] Pr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, p. 380.

[2] Pr. Grigorie T. Marcu, Saul din Tars, Sibiu, 1939, p. 86.

[3] Pr. Grigorie T. Marcu, Saul din Tars, p. 86.

[4] Viețile Sfinților Apostoli, p. 64.

[5] Pr. Sabin Verzan, Sfântul Apostol Pavel, p. 114.

[6] Pr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, p. 380.

[7] Viețile Sfinților Apostoli, p. 380.

[8] Alain Decaux, Viața Sfântului Pavel, p. 95.

[9] Pr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, p. 380.

[10] Sfântul  Ieronim, Despre bărbaţii iluştri şi alte scrieri, trad. Dana Negrescu, ed. Paideia, Bucureşti,

1997, p. 44.

Bibliografie:

Surse documentare:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, editura IBMO, București, 2013.
2. Epistola către Diognet”, în: Scrierile Părinților Apostolici, col. PSB, vol. I, editura IBMBOR, București, 1979.
3. Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, colecția PSB, vol. 13, editura IBMBOR, București, 1987.
4. Sfântul Grigorie de Nyssa, Viața lui Moise, în: Sfântul Grigorie de Nyssa, Partea întâia, traducere Pr. Dumitru Stăniloae și Pr. Ioan Buga, col. PSB, vol. 29, ed. IBMBOR, București, 1982.
5. Sfântul Ieronim,  Despre bărbaţii iluştri şi alte scrieri, trad. Dana Negrescu, ed. Paideia, Bucureşti.
6. Grigorie Palama, Scrieri II: Fecioara Maria și Petru Athonitul – prototipuri ale vieții isihaste și alte scrieri duhovnicești, trad. Diac. Ioan Ică jr., ed. Deisis, Sibiu, 2005.
7. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua. Partea întâia, traducere Pr. Dumitru Stăniloae, col. PSB, vol. 80, ed. IBMBOR, București, 1983.
8. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în: Filocalia, vol. III, traducere Pr. Dumitru Stăniloae, ed. IBMO, București, 2009.
9. Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca, editura Sofia, București, 2007.
10. Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu, editura Sofia, București, 2007.

Lucrări secundare:

1. Viețile Sfinților Apostoli, Ed. Sofia, București, 2002.
2. Traian Aldea, Povestea smochinului, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2006.
3. Joachim Bouflet, O istorie a miracolelor, Ed. Codex, Bucureşti, 2009.
4. Ion Bria, Iisus Hristos, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1992.
5. Ioan Constantinescu, Studiul Noului Testament, editura IBMBOR, București, 2002.
6. Jean Daniélou, Biserica primară, editura Herald, București, 2008.
7. Alain Decaux, Viața Sfântului Pavel, Ed. Humanitas, București, 2007.
8. Adrian Gabor, Biserica și Statul în primele patru secole, editura Sofia, București, 2003.
9. Grigorie T. Marcu, Saul din Tars, Sibiu, 1939.
10. John Meyendorff, Sfântul Grigorie Palamas și mistica ortodoxă, trad. Angela Pagu, ed. Humanitas, București, 2007.
11. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Ed. IBMBOR, București, 1995.
12. Vasile V. Muntean, „Sfântul bizantin”, în: Biserica Ortodoxă Română, nr. 3-4/1986.
13. Charles Perrot, Jésus, ed. PUF, Paris, 1998.
14. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, editur IBMBOR, București, 2003.
15. Daniel Reid (editor), Dicţionarul Noului Testament, editura Casa Cărţii, Oradea, 2008.
16. Rizzo, Francesco Paolo, Biserica în primele secole – linieri istorice, editura Serafica, Roman, 1999.
17. Merrill C. Tenney, Studiu al Noului Testament (trad. Percy Livius Pup), editura Cartea Creştină, Oradea, 2008.
18. Sabin Verzan, Sfântul Apostol Pavel, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1996.

Despre Sfinții Apostoli Petru și Pavel – partea I

Expoziția-atelier a meșterului Cristina Niculescu

23 iunie 2021, între orele 16.00 – 19.00, Sala Acvariu

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 23 iunie 2021, între orele 16.00 – 19.00, la Sala Acvariu, la expoziția-atelier a meșterului Cristina Niculescu – Pe firul de borangic. Intrarea este liberă.

Singurul loc din România în care se obține mătase naturală, dar se și țese, se găsește în prezent, în județul Vâlcea, la Stoenești, unde familia Niculescu duce renumele firului de borangic peste hotare și se mândrește să păstreze și să dezvolte arta țesutului tradițional.

Meșteșugul Cristinei Niculescu și al soțului ei, singura familie de sericicultori din ţara noastră, pleacă de la plantația de duzi, ajunge la creșterea viermilor de mătase, obținerea borangicului și se oprește la produsul finit: ie, maramă și alte pânzături din borangic.

„În gospodaria noastră, totul se face ca pe vremea bunicii. Viermii de mătase, aduși la stadiul de ouă, sunt crescuți cu grijă timp de 40 de zile până își fac propria „fabrică” de mătase, adică acea gogoașă pe care viermele și-o țese în jurul lui. Apoi fiecare cocon este adunat și deșirat pentru a obține firul de borangic, care mai apoi va fi tors și țesut la războaiele de lemn din atelierul propriu. Nimeni nu mai crește viermi de mătase. Cel puțin de 20 de ani nici nu se mai știe că există viermi de mătase… Este destul de greu să duci tradiția mai departe, dar, fiind o plăcere, nu mai luăm în considerare greutatea, adică totul înseamnă muncă, iar dacă muncești și vine și remunerația pe urmă… este bine. Noi am pornit destul de timid pentru că nu am avut dud să creștem viermii de mătase. Mai mult, nu am avut nici spațiu unde să-i creștem”, povestește Cristina Niculescu.

În preajma sărbătorii de Sânziene, miercuri, 23 iunie, am invitat-o pe Cristina Niculescu la Muzeul Ţăranului pentru a arăta publicului vizitator, frumoasele sale ţesături din borangic şi pentru a ne vorbi despre meşteţugul său. Vă invităm să ne bucurăm împreună de minunatele sale creaţii prezentate în expoziţia Pe firul de borangic.

Curatori: Simona Hobincu şi Oana Constantin