Am fost informată cu privire la faptul că invitatul special al unui eveniment cultural din Timișoara este un doctor, iar undeva, în colțul gândurilor, mi-am format – în mod eronat, evident – imaginea unui personaj sobru și rezervat. Poate și ușor obez. Nu mică mi-a fost mirarea când, alături de amfitrionul evenimentului, scriitorul și jurnalistul Robert Șerban, s-a așezat un domn extrem de prietenos și cu o vădită bunăvoință împregnată adânc în genele sale. Convingerile mi-au fost întărite când am constatat că pe tricoul acestui invitat se putea citi „Anaesthesia rocks”, după modelul logo-ului formației Metallica.
Medicul anestezist Dorel Săndesc a fost invitat să vorbească la lansarea cărții lui Robert Șerban, „Vorbesc în gând, cu voce tare”. Semnele de întrebare în legătură cu această ciudată alăturare mi-au fost brusc dizolvate, atunci când publicului i s-a dezvăluit faptul că medicul este un cititor înfocat de literatură, în special de poezie. Dorel Săndesc este profesor universitar la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Vest din Timișoara și șeful Clinicii Anestezie Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean de Urgență din același oraș.
Cartea cred că face parte din instrumentele de resuscitare, de reanimare
„Cartea cred că face parte din instrumentele de resuscitare, de reanimare. În ceea ce privește cititul de poezie, trebuie să recunosc că aceasta este una dintre dependențele mele cunoscute. Nu le recunosc pe toate, dar pe aceasta o recunosc. În ritmul acesta nebun, seara, când vin «rupt» de pe «front», nu mai am timp să citesc decât poezie sau bucăți din Biblie. Pentru că eu trăiesc pe «front». Specialitatea e Terapie Intensivă, reanimare. Ce înseamnă asta: cele mai grave cazuri din spital, indiferent de etiologia lor – neurologice, toxicologie, traumatologice – vin la noi. Sunt cei între viață și moarte. La propriu, noi ne luptăm cu moartea”, a spus anestezistul, în deschiderea evenimentului.
Medicul Dorel Săndesc, vorbind despre cartea lui Robert Șerban, la librăria „La Două Bufnițe” din Timișoara
Dat fiind că aveam siguranța că nu voi întâlni prea curând un astfel de om valoros, la finalul evenimentului am purtat o discuție memorabilă cu medicul Dorel Săndesc. L-am abordat pe profesor pentru a-l întreba mai multe despre cum i-a influențat lectura viața și cum îl ajută poezia să rămână un om senin și cu un umor de calitate, în condițiile în care își petrece aproape întreaga zi printre cei aflați în suferință. Însă, din capul locului, medicul a sublinat că, pentru a simți cu adevărat poezia, omul trebuie să aibă o sensibilitate aparte.
Poţi să trăieşti foarte bine fără poezie, dar eşti incomplet
„Eu le-am zis multor prieteni faptul că ei nu simt, nu trăiesc poezia, și asta îi face, vrând-nevrând, infirmi. Le lipsește acel «organ». Nu este un organ vital, fără îndoială, nu. Pot să trăiască foarte bine și fără el, dar sunt incompleți.”
Este arhicunoscut faptul că medicii au foarte puțin timp liber și, dacă mergem în urmă pe firul evoluției lor profesionale, știm și că studenții la Medicină își dedică întreaga zi studiului de profil. În aceste condiții, cum a dobândit Dorel Săndesc dragostea pentru literatură? Povestea își are sorgintea cu mult timp în urmă, pe când el era „un sălbăticuț din Munții Orăștiei, trăind acolo, între dealuri nesfârșite și între păduri nesfârșite. Știam cuiburile de veverițe, umblam după ele, toată ziua”.
„Și totuși, acolo, minunea a fost ca cineva să-mi inoculeze plăcerea de citi, încă de la vârsta școlară. O dată, a fost prietenul meu mai mare, poetul Petru Romoșan, care îmi dirija lecturile, el fiind antemergător cu câțiva ani. Apoi, a fost doctorul, tocmai doctorul de țară, la care trebuia să merg periodic – întâi săptămânal, apoi lunar -, pentru că aveam roșu în gât și trebuia să îmi facă Moldamin. Mergeam câțiva kilometri. El a început să-mi ghideze lecturile. Avea o bibliotecă uriașă și știu că, după primele experiențe, care erau dureroase și pe care încercam să le evit… eu nu-mi mai aduc aminte nicio durere, pentru că-mi umplea traista de cărți și, când veneam luna viitoare, erau citite toate.
Eu nu-mi mai aduc aminte nicio durere, pentru că doctorul îmi umplea traista de cărți și, când veneam luna viitoare, erau citite toate
Nu-mi mai aduc aminte durerea – decât mirosul bibliotecii și, ușor, mirosul de dispensar. Dar apoi, brusc, treceam, în cealaltă zonă, a mirosului de bibliotecă, unde deșertam traista – noi vorbeam puțin de fiecare dată, nu mult – și mi-o umplea cu alte cărți pe care le «devoram». Omul acela m-a marcat. Am fost, practic, între două surse, între două modele. Bineînțeles, tot citind, începusem să scriu și eu. Prietenul meu Petru Romoșan devenise poet, avea publicații în Tribuna când era în clasa a VII-a. Apoi a mers la Filologie la Cluj. Când venea, scriam și eu și îmi spunea: «Tu vei fi, de fapt, poetul!»”
Prezentul ne demonstrează că Dorel Săndesc a ales să urmeze exemplul celuilalt model în viață, al „doctorului de la sat”, dar a mers înainte, pe drumul carierei profesionale fără să-și lase în urmă prima iubire, lectura.
„Eram pornit pe calea asta, dar brusc am avut un refuz al mimetismului. Mi s-a părut că eu sunt mimetic pentru el, Petru Romoșan, și am refuzat. Apoi, m-am trezit că am dat la Medicină. Nu mi-am dat seama de ce, și toată lumea m-a întrebat asta. Eu eram bun și la fizică, și la matematică, dar mai târziu mi-am dat seama, încercând să răspund: între cele două modele, fugind de poet, m-am dus spre celălalt, spre doctor. Cei doi mi-au influențat viața foarte mult, sunt co-autori la tot ceea ce sunt. La partea bună. Când am mers la liceu, la Orăștie, mi se părea că toți băieții de la oraș sunt extraordinar de deștepți, când erau, de fapt, mai șmecheri. Au descoperit în acesta de faţă, cel care stătea cumva, izolat, că citise mult mai mult decât ei. Lectura m-a ajutat toată viața, bineînțeles.”
Profesorul vrea să aducă istoria artei în Facultatea de Medicină
La rândul său, medicul își dorește să reprezinte mai mult decât un profesor bine instruit pentru studenții săi, ci şi un om care le oferă și cunoștințe esențiale sufletului. Astfel se face că și-a propus să depună toate eforturile necesare pentru a le asigura studenților la Medicină șansa de a participa la cursuri de istoria artei.
„Acești tineri sunt foarte inteligenți, sunt foarte pragmatici, au un soi de civilizație funcțională indiscutabilă. Sunt mai orientați decât noi, dar le lipsește acest tip de cultură profundă, intrinsecă. Eu simt acest handicap.
Acești tineri sunt foarte inteligenți, foarte pragmatici, sunt mai orientați decât noi, dar le lipsește acest tip de cultură profundă, intrinsecă
Zilele acestea suntem într-un soi de negocieri cu Universitatea de Vest, care are facultăți umaniste. Dânșii de acolo au cursuri de istorie a culturii artei, și vreau să fac – și vom face – pentru studenții la Medicină module care pot fi adaptate foarte frumos: «durerea în pictură» sau «moartea».
E necesar acest lucru. Eu îmi amintesc de când eram student, că erau vremurile acelea, în comunism, când nu aveai altă ofertă, comercialul era extrem de redus și singura sursă de distracție era literatura. Acum s-a mai pierdut. Eu simt necesitatea – poate chiar și datoria – să încerc asta cu ei. Eu nu cred că nu se va lipi de nimeni. Blazarea asta… nu sunt de acord cu ea”, a încheiat medicul, pentru Matricea Românească.
