Tag

Proiecte finalizate

Pe 12 mai, la Timişoara, Matricea Românească a stat la masă cu Ada Hausvater, regizor, directorul Teatrului Naţional Timişoara, respectiv cu sociologul, eseistul şi scriitorul Adrian Rachieru, la o nouă ediţie din Întâlnirile Matricei, găzduită, în această instanţă, de Banat. Vă prezentăm, mai jos, transcriptul celei de-a doua părţi a conferinţei “Elite. Elitită. Eliticid”, ce şi-a propus să răspundă la întrebarea «ce sunt elitele?», dar şi «care este funcţia lor»? într-o societate românească tot mai văduvită de elite reale – fie din cauza nepotismului, fie din cauza exodului masiv de inteligenţe cauzat de acesta.

(ia cuvântul Ada Hausvater)

Aş vrea să vorbesc despre acest subiect din perspectiva Teatrului Naţional Timişoara. În primul rând, subiectul, topica mi se par minunate. Trăim o perioadă – în România, cu precădere; şi ne afectează pe toţi, de la simpli indivizi la artişti – în care această întrebare, a criteriului, se ridică tot mai mult… Pe baza căror criterii ne diferenţiem? Ce anume ne face diferiţi unii de ceilalţi?  Ce ne face pe unii să fim elite, sau să nu fim elite?

Şi ce înseamnă acest titlu – când cineva este parte din elită, rămâne pentru totdeauna în elită? Sau ar trebui să dovedească ceva, ca să poată rămâne în această categorie? Ca şi când ai câştigat o dată medalia de aur – asta nu înseamnă că anul următor vei avea, din nou, medalia de aur.

Îmi pun nişte întrebări – şi mulţumesc Matricei Româneşti pentru ocazia de a ne pune împreună nişte întrebări – referitoare la substanţa acestui sens, astăzi. Mă întreb în ce măsură avem convingerea că avem definiţi aceşti termeni, aceste criterii de valoare: ce anume face pe un om să ia premiul I, II, III, şi medalia de aur, ce anume face ca unui individ să i se atribuie acest titlu de membru al elitei, şi cum şi-l poate dovedi pe mai departe?

Când spunem elită – vorbim despre caracter, pe lângă o performanţă profesională evidentă, cred. În ce măsură performanţa profesională serveşte unui scop pozitiv social, unei direcţii constructive?

Dacă ai câştigat o dată medalia de aur, asta nu înseamnă că anul următor vei avea, din nou, medalia de aur. Apartenenţa la elită se dovedeşte continuu

În meseria noastră, orice om este esenţial. Nu putem sacrifica un om pentru o masă. Fiecare om are o individualitate, un rost aparte, şi trebuie privit ca atare.

Dacă ar fi să redefinim, azi, elita, ar trebui să dăm şanse oamenilor să se exprime, să se perfecţioneze, să aflăm de ce ne înţelegem – nu de ce nu ne înţelegem! -, să găsim argumente pentru a construi împreună, pentru a restabili bazele dialogului. «Dialog» este un cuvânt foarte demonetizat în viaţa publică, în viaţa politică. Se foloseşte imediat: dialog, comunicare, unire

Or, a demonetiza cuvinte esenţiale, după mine, este periculos. Dialogul înseamnă a privi, a asculta omul din faţă, şi a-i răspunde după ce înţelegi ce are de spus.

Ca să putem redefini elitele, trebuie să ascultăm oamenii, să vedem ce poate face fiecare. Vin generaţii care vin în necunoscut, într-o necunoaştere faţă de ceilalţi, care de asemenea sunt, cumva, dezorientaţi. Este o criză a dialogului teribilă.

A demonetiza cuvinte esenţiale – dialog, comunicare, unire – este, după mine, periculos

Din enumeraţia de termeni ce compun titlul conferinţei, elitită mi-a plăcut cel mai mult, recunosc. Ar fi frumos să se descopere acest vaccin, care probabil se numeşte bun-simţ, cultură, mă gândesc? Cred că bunul-simţ ne-ar salva. Un pic de caracter ne-ar salva. Un pic de îndoială de noi înşine ne-ar salva şi ne-ar da puţin jos de pe soclu, ne-ar face puţin mai atenţi la oamenii din jurul nostru. Noi, în teatru, fără asta nu existăm. Noi, fără oameni, nu existăm. Fără grija faţă de om nu existăm!

Dramaturgia contemporană se întoarce, avidă, la crizele din jur. Sigur, sunt mulţi care acuză – în presă, cu precădere – dramaturgia contemporană, spunând că este extrem de virulentă, sau că filmele actuale sunt extrem de agresive. Pe de altă parte, realitatea, de multe ori, ascunde acest fapt. Nu putem spune că spectatorii văd ceea ce în realitate nu există. Cinstit vorbind, de câte ori nu avem probleme cu funcţionarii, cu lipsa de comunicare, cu aplicarea procustiană a legislaţiei? De nenumărate ori. Câte probleme sunt, câte crize sunt – de la nivelul copiilor, până la vârstele cele mai înalte, în societate? Sunt foarte multe, ştim foarte bine. Scenariile de film şi scenariile de teatru văd problemele – şi le pun în lumină. Şi pun întrebări, pentru că acestea trebuie rezolvate.

Un pic de caracter ne-ar salva. Un pic de îndoială de noi înşine ne-ar salva şi ne-ar da puţin jos de pe soclu, ne-ar face puţin mai atenţi la oamenii din jurul nostru

Ţine de fiecare dintre noi să nu fim indiferenţi. Prima condiţie pentru a vorbi despre elite este să nu fim indiferenţi la oamenii din jurul nostru. Să nu spunem: «OK, nu e problema mea. În definitiv, acel om are o problemă, dar eu nu am nici o problemă. Pot să stau liniştită». Nu, nu este normal. Şi atunci, mă întreb şi eu, care este elita? Şi în ce măsură elita, probabil, ar trebui redefinită. Probabil ar trebui să aibă alte criterii: să vorbim despre cât de sensibili suntem la ce se întâmplă, în ce măsură putem să ne implicăm, în ce măsură dorim să deschidem drumuri noi pentru noile generaţii, generaţii – consider eu – absolut minunate.

 

Mulţumiri: Raluca Selejan şi Oana Doboşi, „La două bufniţe” Timişoara

Va urma

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Ovidiu Iordache

Ovidiu Iordache

Ardelean la origine. A studiat istoria la Universitatea din București. În cadrul studiilor de licenţă, a analizat regia românească de teatru, cu accent pe perioada de după 2000, iar în prezent este masterand în cadrul programului „Istoria Ideilor, Mentalităților și a Culturii de Masă”.
Ovidiu Iordache

Ultimele postari ale lui Ovidiu Iordache (vezi toate)

    Sâmbătă 12 mai, la Timişoara, Matricea Românească a stat la masă cu sociologul, eseistul şi scriitorul Adrian Rachieru, respectiv cu Ada Hausvater, regizor, directorul Teatrului Naţional Timişoara, la o nouă ediţie din Întâlnirile Matricei, găzduită, de această dată, de Banat. Vă prezentăm, mai jos, filmarea şi transcriptul primei părţi a conferinţei “Elite. Elitită. Eliticid”, ce şi-a propus să răspundă la întrebarea «Ce sunt elitele?» şi, mai ales, «Care este funcţia lor?», într-o societate românească tot mai văduvită de elite reale – fie din cauza intereselor şi a nepotismului, fie din cauza exodului masiv de inteligenţe provocat de acesta din urmă.

    În primul număr al revistei Matricea Românească, celebrul cântăreţ Grigore Leşe a acordat un interviu în care a afirmat că „marca noastră identitară este suferinţa”. Mai spunea ceva Grigore Leşe, şi de fraza asta mă voi lega, fiindcă radiografia mea, evident sub lupa sociologului, se vrea o oglindă nemincinoasă. Adică, nu aş vrea să facem exerciţii de auto-admiraţie şi să flatăm orgoliul naţional fără pricină.

    Spunea Grigore Leşe că în ţara asta bântuie mulţi minţitori – este chiar cuvântul care îi aparţine. Desigur, sunt şi foarte mulţi oameni de ispravă, cu mintea întreagă, dar fiindcă noi am căzut în mrejele culturii media, croite pe ideologia divertismentului, cum ştie toată lumea, o cultură de rang mediu, dar de extensie planetară, iată că ideologia divertismentului păgubos face ravagii.

    Încât, ceea ce îmi voi propune eu, în minutele de care voi beneficia, este să încercăm să definim rolul elitelor într-o societate mediatică. Fiindcă noi, cu toţii, trăim într-o astfel de societate, căzută în mrejele mass media, una care – ştiţi prea bine – produce şi aşa numitele elite mediatice, cum le-am numit eu într-o carte care a apărut cu ani în urmă într-o a doua ediţie la Chişinău, reparând însă prima ediţie, apărută la Junimea. Titlul cărţii era “Elitism şi postmodernism”. În ediţia ieşeană, de la Junimea, din greşeală a apărut “Etilism şi postmodernism” (râsete în sală). Dar, lucrurile se leagă, dacă tot suntem în câmpul elitar.

    Bun – lăsând gluma la o parte, haideţi să purcedem, atunci, la a trece în revistă tema, care e de fapt foarte stufoasă, foarte sensibilă – lezează multe orgolii, fiindcă la noi «dau în clocot» şi elitele auto-proclamate, cum prea bine ştiţi. Auto-elitele.

    La noi «dau în clocot» şi elitele auto-proclamate, cum prea bine ştiţi. Auto-elitele

    Şi aş vrea să urmăm pilda pe care o propunea chiar doamna Ada Hausvater, în interviul găzduit în revistă, când ne îndemna să vedem realitatea. Deci, ceea ce vă voi propune în scurta mea intervenţie e tocmai să încercăm să radiografiem realitatea românească, aşa cum se prezintă ea, fără false pudori, fără inutile inhibiţii, şi mai ales fără cosmetizări.

    „E un crud adevăr: România întotdeauna a fost în impas”

    Aş vrea să vă reamintesc că, în urmă cu ani, mai exact în 1909, un mare psihosociolog, din păcate aproape necunoscut, Dumitru Drăghicescu, publica o carte intitulată Din psihologia poporului român. Era prima tentativă etnopsihologică ce încerca să ne definească aşa cum suntem, să stabilească rolul elitelor, şi să încercăm împreună, spera autorul, să scoatem ţara din impas. Fiindcă e un crud adevăr: România întotdeauna a fost în impas.

    Lăsând gluma la o parte, fiindcă discuţia – din păcate – e cât se poate de serioasă, aş mai vrea să invoc aici un argument. Şi mă bucur că publicul timişorean a reuşit să ajungă la această întâlnire. Ştiţi prea bine, Timişoara e prinsă în vârtejul unor fricţiuni, războaie, hai să le zicem “războaie culturale” – şi din nou aş invoca aici spusa doamnei Hausvater, care atrăgea atenţia că, dacă ne propunem să decolăm culturaliceşte, să nu ne împiedicăm de borna 2021. Trebuie să gândim lucrurile, prin proiectele pe care le facem azi, mult dincolo de acel an care, mă rog, a semnificat o victorie birocratică, până la urmă, de dosar. Suntem Capitală Culturală Europeană, oraşul e destul de amorţit, mă tem că ne îndreptăm spre un eşec grandios, dar sperăm să nu se împlinească profeţiile mele. Însă, cu toţii trebuie să conlucrăm, ca să încercăm să oferim Timişoarei statutul cultural pe care l-ar binemerita.

    În sfârşit, ca să răspund la ceea ce îmi propusese domnul Teodor Burnar, aş vrea să vă reamintesc că Vilfredo Pareto, marele clasic al teoriei elitelor, spunea foarte limpede: Istoria este un cimitir al elitelor. Cu alte cuvinte, am fost, am lăsat niscaiva urme, am dispărut. Şi, într-adevăr, chestiunea esenţială priveşte eficacitatea socială a elitelor. Câtă vreme, noi strălucim la capitolul vorbărie! Nu mă refer la cei trei care vor ţine discursuri în faţa Dvs. azi, fiindcă nădăjduim că vom fi decenţi – şi nu vă vom pune răbdarea la un test dur.

    Aş mai invoca o vorbă veche a lui Eminescu – că bietul, marele nostru poet, a fost obligat să recunoască faptul că “Suntem bogaţi în inteligenţe, dar, din păcate, caracterele sunt arare”. Or, de aici pornind, iată posibile consecinţe care pot fi aşezate sub acolada infidelităţii elitelor.

    “În firea românului se bat două tendinţe. Suntem o rasă occidentală cu apucături orientale”

    Şi voi mai spune că un călător prin ţările române, un francez, Gustave Le Cler, constata – chiar în timpul când ţara era primejduită de război – că “în firea românului se bat două tendinţe.” Că suntem „o rasă occidentală cu apucături orientale.” Şi, din această ecuaţie, mă tem că nimeni nu ne poate scoate. Mai mult, Drăghicescu, pe care vi l-am pomenit, zicea că două axe istorice ne-au format şi ne-au deformat, şi anume: anxietatea istorică – mereu având vecini hrăpăreţi, doritori să ne jefuiască – şi, pe de altă parte, boicotul istoriei, în termenii lui Lucian Blaga. Că noi ne comportam defensiv şi încercam, prin dedublare, prin conduită retractilă, să facem faţă asaltului. Ceea ce, în termenii blagieni, înseamnă, ca să îl citez, “o involuţie a duhului românesc”.

    Trec, rapid, peste o mulţime de alte chestiuni, pentru a vă semnala trei legi care operează în sociologia elitelor. E vorba, fireşte, de Legea Elitelor, propusă de Pareto – cu completări, adăugiri şi interpretări noi, Legea Degradării Elitelor, care a fost lansată de un român, şi el necunoscut, din păcate, e vorba de Traian Brăileanu, un sociolog cernăuţian, în epoca interbelică şi, fireşte, Legea Circulaţiei Elitelor. Fiindcă elitele, văzute statistic ca un grup minoritar, sunt în primenire, de fapt. Nu e vorba doar de costuri biologice – că unii elitişti, elitari, dispar din cauze naturale.

    Legea Degradării Elitelor a fost lansată de un român, şi el necunoscut, din păcate. E vorba de Traian Brăileanu, un sociolog cernăuţian, în epoca interbelică

    În sociologie a fost frecventă şi perspectiva clasială. Actualmente, nu este în vogă.  Gândirea elitistă, mai degrabă, îmbrăţişează o perspectivă dinamică, legată de împrospătarea elitelor.

    În finalul primei intervenţii, câteva disocieri, ca să înţelegem exact cum stăm:

    Un sociolog american, Edward Shils, vorbea de elite politice şi elite intelectuale. Cele intelectuale, zicea el, au un rol civilizator. Acum, cum stăm noi, vă las pe Dvs. să comentaţi. Cert este că, vorbind de intelectualitate, nu o putem considera o categorie unitară. Şi, de aici, pleacă toate belelele şi necazurile noastre.

    „Societatea mediatică aduce la rampă false elite”

    Raymond Aron, un alt mare gânditor al veacului trecut, vorbea de interdependenţa elitelor. Sunt elite specifice, pentru fiecare domeniu. Ştiţi foarte bine, fiecare grup îşi construieşte o elită. Sau o clasă de elite.

    Deutsch, un sociolog german, vorbea de o elită generală şi de elite funcţionale. Keller vorbea de elite strategice şi elite segmentare. Şi putem continua astfel de clasificări. Cert este că tematica elitistă s-a despărţit de linia ereditară, care îşi conserva privilegiile lungă vreme, în funcţie de clasa de origine, şi actualmente problema accesului, adică a mobilităţii elitelor, este foarte importantă, fiindcă elitele n-ar trebui să funcţioneze ca grup închis.

    Deci, două chestiuni subliniez acuma: faptul că elitele au grad de reprezentativitate – prin forţă, prin prestigiu, notorietate, fie ea şi frauduloasă, totuşi, reprezintă ceva – şi permeabilitate, în sensul accesului de care vorbeam, fiindcă mai cu seamă în cadrele societăţii democratice, în această relaţie dintre elite şi masă, sau masa îndobitocită, cum spun unii, sau „dobitocia democratică”, ca să îl citez pe Alexandru Paleologu, se pune problema raportului dintre meritocraţie – cea pe care orice elită trebuie să o respecte şi să o salveze – şi mediacraţie, o distincţie pe care vreau să o dezvolt într-o viitoare carte, fiindcă societatea mediatică aduce la rampă false elite.

     

    Foto deschidere: Ovidiu Iordache

    Mulţumiri: Raluca Selejan şi Oana Doboşi, „La două bufniţe” Timişoara

    Va urma

    Preşedintele Academiei Române, prof. dr. Ioan-Aurel Pop, a încântat marţi seară la Întâlnirile Matricei. Printre subiecte, Rostul Evului Mediu, pământul Patriei şi o vorbă cu tâlc a lui Inochentie Micu-Klein.

    Profesorul Ioan-Aurel Pop e un om pe care nu îl poţi pune în cuvinte sau, dacă poţi, ai nevoie de un vocabular imens. Limba Română, îmi spune Profesorul după ce forfota conferinţei pe care Matricea Românească i-a găzduit-o marţi seară, parte a ciclului Întâlnirile Matricei, s-a terminat, are peste 200.000 de cuvinte. “Un om obişnuit foloseşte, în cursul vieţii sale, circa 5000 de cuvinte. Un om inteligent – 8000. Iar un om foarte inteligent – dacă ajunge la 30.000.”

    Un singur cuvânt din aceste peste 200.000 îl descrie cel mai bine pe Profesorul Pop, omul de la care se speră că va restabili încrederea în Academia Română, că o va reconecta la actualitate: e vorba de “eleganţă”.

    Ioan-Aurel Pop e un om elegant. E un om cu care, după ce vorbeşti, te simţi de parcă ai făcut un duş înmiresmat. E un om ce rămâne elegant chiar şi atunci când detractorii îi poartă sâmbetele: pentru că despre asta e eleganţa. Câinii latră, ursul merge înainte, zic românii. Aquila non capit muscas, spuneau romanii, din care ne tragem.

    Multe se pot spune, şi pe acestea le vom scrie pe matricea.ro în perioada următoare, despre conferinţa marelui nostru Profesor, de marţi seară: “Rostul Evului Mediu”, un regal cultural ce ne-a fost dat – e în ADN-ul nostru – să îl făptuim împreună cu domnul Profesor.

    Noi, în Transilvania, spunem “servus”, care se traduce “sunt sclavul tău”. La fel ca şi “ciao” în latină, la fel ca “szia” în maghiară… Grecii spuneau: “Pe cei pe care zeii vor să-i pedepsească, îi fac profesori, adică sclavi” ~ Profesorul Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române

    Însă nu despre asta e acest material. Ci despre o vorbă memorabilă – alături de multe altele, rostite marţi seara de Preşedintele Academiei Române, în Dumbrava Roşie nr. 10.

    “Marele nostru patriot Inochentie Micu-Klein a cerut, cu limbă de moarte, ca rămăşiţele lui pământeşti să fie aduse în ţară. El a murit la 1768 la Roma şi a fost înmormântat două sute  de ani într-o biserică unită, acum a ucrainenilor (n.n., Biserica Santi Sergio e Bacco) – abia în 1997 a fost adus înapoi în ţară, unde se odihneşte la Blaj. Şi motivarea pe care a dat-o a fost următoarea: «Nu poţi învia cu adevărat decât din pământul Patriei!»

    E o vorbă mare, la care trebuie să mediteze toţi cei care-şi iau bilet doar dus către zări – de la distanţă – mai bune.

    Să ne bucurăm că România îl are pe Profesorul Ioan-Aurel Pop. Şi să ne mai rugăm pentru un lucru: ca România să-i onoreze eleganţa, să ştie să i-o aprecieze şi pună în valoare, pe lângă o indiscutabilă competenţă. În cazul domniei sale, Istoria pe care atât de mult o iubeşte şi o slujeşte ar face bine să nu se repete!

    Am avut privilegiul de a asculta aceste învăţături ale unui preot de la ţară, e vorba de părintele Nicolaie Caloian, într-o nouă ediţie din Întâlnirile Matricei, desfăşurată marţi, 24 aprilie, la Şcoala Gimnazială nr. 1 din comuna Padina, judeţul Buzău. Ele, însă, au valoare nu doar pentru copiii cărora, în mare parte, le-au fost expuse. Ci pentru toţi românii. Este, deci, o datorie de onoare pentru Matricea Românească să le popularizeze. Pentru că sunt nepreţuite!

    1. Mai bine să fii Profesor, şi să te salute şi să te respecte 80% din oameni, decât primar, şi să te înjure 80% din oameni! Rămâi om de educaţie, om de cultură. Nu te murdări, nu te vinde. Când un profesor extrem de corect, integru, a vrut odată să candideze, un politician i-a spus: “Ia-ţi gândul! Nu avem nevoie, aici, de oameni corecţi!”

    2. A fi Ţăran nu e o ruşine. E o onoare. Românii au fost ţărani, agricultori, ciobani, timp de milenii. Să vă supăraţi doar dacă cineva vă spune: “ţăran prost!”

    3. Ţăranul român, dintr-o sapă, din 2 lei cât lua pe ziua de muncă, a crescut 8 copii, i-a dat pe fiecare la şcoli bune, le-a luat la fiecare casă în oraş, i-a făcut oameni întregi. Dintr-o sapă! Din 2 lei, adică din nimic. Şi azi, din 2000-3000 de lei, nu ştii să ai grijă nici de tine.

    4. Ţăranul român are doar 2 cuvinte: DA şi NU. Atât! Când ceva e bine spune DA, când ceva nu e bine spune NU. Orăşeanul atâta învârteşte şi răsuceşte o idee… încât vă bulversează şi vă păcăleşte. Asta fac aşa zişii intelectuali: nu îşi pot asuma nimic.

    5. Nu mergeţi afară să fiţi slugi. Rămâneţi în România, să fiţi oameni liberi.

    6. Decât bone pentru copiii altora, fiţi mame pentru copiii voştri!

    7. Decât să aveţi grijă de bătrânii altora, în străinătate, aveţi grijă de părinţii şi de bunicii voştri!

    8. Întotdeauna să te recomande lucrările bune pe care le faci. Mai marii obştei au vrut să mă scoată şi pe mine de la biserică, de multe ori. Le-am zis aşa: “Nu plec, până nu vă îngrop pe toţi!”

    9. Eu sunt venetic, dar iată ce am făcut şi ce las în urmă. Voi sunteţi oamenii locului, şi iată cât aţi distrus şi demolat, cât rău aţi adus peste lucruri, peste ceea ce era de valoare.

    10. Înainte, Şcoala avea grădină de zarzavaturi, copiii erau învăţaţi să sădească, erau învăţaţi să facă brânză… aceea era Şcoala Altfel!

     

    Cu mulţumiri dascălului Gheorghe Miu, diriginte, profesor de Istorie la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Padina.

    Foto deschidere: scenă din foişorul cu cişmea al Bisericii „Sfântul Nicolae” din comuna Padina, judeţul Buzău – Mântuitorul cu femeia samarineancă

    Denigrat de “binevoitorii de serviciu” ai României după alegerea sa în fruntea celui mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, profesorul Ioan-Aurel Pop şi-a arătat eleganţa şi calităţile de mentor în faţa liceenilor de la Colegiul Naţional “Avram Iancu” din Câmpeni, cu prilejul ediţiei cu numărul IV a Întâlnirilor Matricei, din finele anului trecut. Şi cum bunătatea, decenţa şi înţelepciunea nu se perimează, ci strălucesc tot mai puternic, Matricea Românească face publică intervenţia marelui nostru Profesor medievist, mai nou şi preşedintele Academiei Române, în faţa a zeci de tineri din Ţara Moţilor, la Întâlnirile Matricei.

    Rugat de către profesoara de Limba şi Literatura Română Sanda Bold să comenteze, pentru cei circa 90 de tineri liceeni de “16-17-18 ani” prezenţi în sală, un citat atribuit lui Mihai Viteazul, “Pentru a trăi viaţa care ţi-a fost dată, eşti dator să o meriţi atât ca om, cât şi ca neam în fiecare clipă”, Profesorul Ioan-Aurel Pop a răspuns:

    “Citatul este atribuit greşit, dar esenţa lui rămâne şi are legătură cu Mihai Viteazul.

    E greu, pentru că e o problemă filosofică, de fapt. Viața nu este un dat etern și nu este un cadou, adică nu e gratuită. Noi nu trăim viața ca și cum am primi un tort, din care tăiem fiecare câte o felie, se termină și se duce… Noi trebuie să ne trăim viața în fiecare clipă, conștienți că e un miracol.

    Biserica ne explică ce este viața – dar noi, oamenii, care suntem cârcotași și mereu punem întrebări, și nu aplicăm principiul crede și nu cerceta, care-i valabil în teologie, nu la noi – mereu zicem: “Dar, totuşi, cum o fi şi cum e?” Nu. Viața e un miracol, pe care noi îl putem înțelege numai pe bucăți. Când am vrea să înțelegem ansamblul, suntem mărginiți. Singura forță care o înțelege e Dumnezeu. Dar, pentru asta, trebuie să o merităm zi de zi așa cum este. N-avem voie, în primul rând, să luăm viața cuiva, pentru că nu noi i-am dat-o. În vreme de război… Ferească-ne Dumnezeu de război! Eu sunt o generație fericită, dar bunicul meu a trăit două războaie. În al doilea a și murit, pe frontul anti-sovietic, în armata ungurească, întrucât eram în partea cedată a Ardealului, în 1940. Şi l-au luat imediat…

    Nu zic să cosim fiecare, dar, decât să te duci la sală în fiecare zi, mai bine faci o treabă utilă!

    Viața nu o putem lua, n-o putem da, dar avem obligația să o respectăm. Nu ne putem bate joc de ea. Dacă Dumnezeu ne-a lăsat cu două picioare și două mâini, trebuie să le folosim zi de zi. Asta le spun colegilor mei, care se suie la volan, după care se suie în ascensor, și nu-și mai folosesc forța mușchilor, și nu-și mai folosesc brațele. Eu nu zic să cosim fiecare, dar, decât să te duci la sală în fiecare zi, mai bine faci o treabă utilă!

    Inspiraţie pentru tineri: Ioan-Aurel Pop, ales recent preşedintele Academiei Române. Profesorul a vorbit la Întâlnirile Matricei, în Ţara Moţilor

    Inspiraţie pentru tineri: Ioan-Aurel Pop, ales recent preşedintele Academiei Române. Profesorul a vorbit la Întâlnirile Matricei, în Ţara Moţilor

    Tânăr profesor eram, și am ajuns în America, după Revoluție – că, înainte, n-am avut voie să părăsesc țara, fiindcă nu prezentam garanție. Și am ajuns profesor la Pittsburgh, iar acolo îmi spune un profesor: “Mă, hai și tu cu mine la sală să faci câțiva pași.” Zic, “Nu, că nu vin cu mașina la serviciu.” “Păi, de ce nu vii cu mașina?” Nu i-am spus că mi-e frică să conduc în America sau altele… Puteai să închiriezi sau să cumperi o maşină cu 500 de dolari – bună maşină! “Păi, vin pe jos!” “Da’ de unde vii? Aoleu, dar sunt doi km!” “Și care e problema? Eu îmi calculez timpul, vin pe jos, în pas vioi, și mi-am făcut gimnastica!” După două săptămâni, îmi zice: “Nu m-am gândit la asta. Îmi las și eu mașina în garaj, că decât să mă duc la sală în fiecare zi…”

    Eu sunt o generație fericită, dar bunicul meu a trăit două războaie. În al doilea a și murit, pe frontul anti-sovietic, în armata ungurească, întrucât eram în partea cedată a Ardealului, în 1940. Şi l-au luat imediat…

    Viața, aşadar, ne este dată să o folosim cu totul și să avem grijă de ceea ce ziceau romanii: minte sănătoasă în corp sănătos, mens sana in corpore sano. Să nu ne batem joc de nimic.

    (…)

    Cred că acesta este mesajul, apropo de viaţă. Că măsura vieții ăsteia, despre care tot vorbim, este buna-cuviință. Dar nu putem trăi în viață nici fără adevăr, nici fără dreptate. Odată, un profesor de al meu a fost întrebat: “Ce e mai important: adevărul sau dreptatea?” El a zis: “Astea nu se pot contrapune, amândouă sunt importante, dar dacă nu le însoțești de bunătate, lasă-te de amândouă!” Pentru că omul, prin natura lui, tinde să fie rău. Şi, atunci, mereu trebuie să avem o autocenzură, care să ne îndemne la fapte bune. Degeaba ne învață Biserica, morala să facem fapte bune, că tentația ne învață să nu facem fapte bune! De aceea, mereu trebuie să ne amintim de lucrul acesta: Binele făcut se întoarce înmiit înspre tine, pentru că asta este rânduiala lumii.

    Mereu trebuie să ne amintim de lucrul acesta: Binele făcut se întoarce înmiit înspre tine, pentru că asta este rânduiala lumii

    Dacă rânduiala lumii ar fi fost răul, am fi fost cu toții monștri. Unii vor să ne determine să fim monștri, dar nu e frumos şi nu e bine. Somnul rațiunii naște monștri, zicea Goya. De aia nu trebuie să fim morți și nu trebuie să adormim, trebuie mereu să fim vii, să veghem – și, când apare un dezechilibru, să atragem atenția, chiar dacă nu suntem la putere, măcar să ne audă cineva! Şi, dacă găsim mai mulți care să creadă în acest lucru, eu sunt convins că vom învinge și sunt convins că și viitorul acestei țări e asigurat, repet, în ciuda tuturor dezechilibrelor și greutăților de astăzi.

    Regizorul Ada Hausvater, la Întâlnirile Matricei (Timişoara): “Prima condiţie pentru a vorbi despre elite este să nu fim indiferenţi la oamenii din jurul nostru” / “Vaccinul anti-elitită este bunul-simţ”

    11 Iulie 2018 |
    Pe 12 mai, la Timişoara, Matricea Românească a stat la masă cu Ada Hausvater, regizor, directorul Teatrului Naţional Timişoara, respectiv cu sociologul, eseistul şi scriitorul Adrian Rachieru, la o nouă ediţie din Întâlnirile Matricei, găzduită, în...

    Sociologul Adrian Rachieru, la Întâlnirile Matricei (Timişoara): “Chestiunea fundamentală este eficacitatea socială a elitelor. Câtă vreme, noi strălucim la vorbărie! Eminescu spunea: Suntem bogaţi în inteligenţe, dar caracterele sunt arare”

    22 Mai 2018 |
    Sâmbătă 12 mai, la Timişoara, Matricea Românească a stat la masă cu sociologul, eseistul şi scriitorul Adrian Rachieru, respectiv cu Ada Hausvater, regizor, directorul Teatrului Naţional Timişoara, la o nouă ediţie din Întâlnirile Matricei, găzduită, de...

    Preşedintele Academiei Române, Profesorul Ioan-Aurel Pop, mesaj pentru tineri: “Decât să te duci la sală în fiecare zi, mai bine faci o treabă utilă! / Unii vor să ne determine să fim monștri, dar nu e frumos şi nu e bine / Eu sunt convins că viitorul acestei ţări este asigurat, în ciuda dezechilibrelor şi greutăţilor de astăzi”

    16 Aprilie 2018 |
    Denigrat de “binevoitorii de serviciu” ai României după alegerea sa în fruntea celui mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, profesorul Ioan-Aurel Pop şi-a arătat eleganţa şi calităţile de mentor în faţa liceenilor de la Colegiul Naţional...