Jean Auguste Dominique Ingres, marele pictor francez neoclasic, spunea: „Desenul nu înseamnă pur și simplu reproducerea contururilor; desenul nu constă pur și simplu în idee.
,,Mami e atât de preocupată”, se frământă Andrei, ,,…oare ce s-a întâmplat? S-a întâmplat oare ceva???”
,,De ce tati nici nu mă bagă în seamă? Am făcut ceva rău? E supărat? Ce o fi?” se tot întreabă Elena.
Atunci când copiii simt că pierd conexiunea cu părinții lor, ei au impresia că le este amenințată existența. Să nu subevaluăm gesturile mărunte care pentru copii contează enorm!
Foarte adevărat este că atunci când simțim că pierdem conexiunea cu cineva drag, cineva care contează atât de mult pentru noi, pentru sistemul nostru nervos este ca și cum ,,s-ar stinge toate luminile din bradul de Crăciun”. Rămânem în beznă și avem impresia că existența ne este amenințată. Dintotdeauna, desigur, relațiile și conectarea asigură clipă de clipă chiar existența noastră.
Părinții, bunicii, nașii, tutorii vor ajuta copilul să aibă, din nou, „acces la luminițe”. Acest lucru se petrece atunci când ne conectăm cu gesturi mărunte care fac să se petreacă o legătură conștientă, vie.
Lucruri tare mici care spun: sunt aici, te văd, te știu, în tot tumultul acesta de fapte, în acest du-te –vino al zilei:
Dimineața, când fiul tău este somnoros, îi spui cât de tare apreciezi că este parte din viața ta. Îi va face ziua frumoasă!
După ore, când fiica ta simte una sau mai multe emoții dificile, tu o asculți fără să o întrerupi și validezi emoția ei, trăirea ei.
Fiul tău pleacă într-o mini-vacanță la verișori, iar tu îi pui în buzunar un bilețel în care îi scrii că îți va fi dor de el.
Gemenii tăi se joacă, iar tu treci pe lângă ei și le spui ,,Vă iubesc!”
Fiica ta vine seara în casă, iar tu îi spui cât de tare te bucuri să o revezi.
Fiul tău povestește ceva haios iar tu îi spui că ești extrem de norocos că ești tatăl lui.
Copilul nostru trece pe lângă noi sau meșterește prin casă, iar noi îi dăruim o simplă îmbrățișare.
Fiul tău povestește ceva personal, iar tu lași pentru câteva minute orice activitate și îi dai toată atenția ta.
Fiica ta a avut o zi intensă la școală, iar tu îi spui că vrei să te joci cu ea, vrei să găsești ceva foarte plăcut de făcut împreună pentru voi două.
Fiii noștri ne împărtășește planul lor de sfârșit de săptămână cu încântare, iar noi le spunem cât de recunoscători suntem că au încredere în noi, că împărtășesc și povestesc.
Gesturi mici
Da, sunt gesturi mici în interacțiunea de zi cu zi cu copiii noștri, însă aceștia au posibilitatea de a descoperi că minunea ce apare când sunt conectați cu noi, când văd iar luminițele aprinse, îi asigură că totul este în regulă, că au tot ce le trebuie în bagajul lor emoțional pentru a înainta, iar și iar.
Lucrurile mici sunt cele care chiar contează și cele care ne fac viața mai frumoasă, care ne colorează zilele și ne aduc un zâmbet pe buze; cu toții, mari și mici, să le savurăm din plin!
Paul Torac și-a propus să contribuie la îmbunătățirea mediului cultural din zona bucovineană de unde își are originile. Este un facilitator încurajând, prin puterea exemplului, la crearea unui climat care să motiveze spiritul de cunoaștere al tradițiilor și obiceiurilor specifice spațiului geografic de unde provine. Totodată, el atrage spiritul participativ, de acceptare și chiar de implicare a oamenilor în viața urbei.
Mama a fost cea care i-a insuflat lui Paul dragostea pentru frumos, însă a purtat mereu la el pofta de a stăpâni informații despre etnia din care face parte, una mai puțin cunoscută astăzi, etnia huțulă. Este mai mereu pe teren în căutarea frânturilor de frumusețe din trecut, de aceea deține o colecție etnografică impresionantă pe care o face vizibilă prin intermediul expozițiilor.
Este un tânăr care își iubește rădăcinile și a crescut în interiorul unei familii în care se închistresc ouă de patru generații. Își dorește ca societatea în care trăiește să fie înțeleasă și respectată, istoria și originea huțulilor să fie un vector pentru o întreagă Românie, iar transmiterea tradițiilor să se facă de la rudenie la rudenie și să nu fie uitate.
Să-l cunoaștem!
Cred cu tărie că m-am născut cu această pasiune pentru frumosul vremurilor trecute, de mic fiind captivat de obiceiurile si meșteșugurile populare, văzându-le mai mereu pe mama Elena si bunica maternă Paraschiva închistrind ouă, apoi de costumul popular cu care ne îmbrăca mama de mici la biserică și nu numai. Acolo undeva în inima mea, acel grăunte semănat de ele a încolțit și a început sa crească frumos. Crescând, aceasta dragoste s-a convertit în pasiune și iată că încetul cu încetul, am reușit să adunăm o mulțime de obiecte – dovezi ale măiestriei oamenilor de altădată.
Am crescut într-o familie în care se închistresc ouă de 4 generații, aceasta activitate fiind aproape cotidiană și unde tradițiile au fost și sunt la loc de cinste, începând cu cele din preajma Sărbătorilor Pascale și continuând cu cele de pe parcursul anului. În general, la sat, oamenii încă respectă tradițiile, de fapt satul este considerat a fi un izvor al tradițiilor și obiceiurilor.
Mama a fost referent cultural la primărie si acum este viceprimar, iar tata a fost constructor de case (plecat de peste 15 ani in străinătate).
Mama a fost cea care mi-a insuflat dragostea pentru frumos, însă a fost și dorință de cunoaștere a etniei din care fac parte, una mai puțin cunoscută astăzi, etnia huțulă. Am avut-o mult timp alături și pe străbunica, care mereu ne povestea despre vremurile copilăriei ei și oarecum, după fiecare poveste, dorința de a afla mai multe despre trecut creștea. Am fost si sunt mereu într-o continuă căutare a ,,istoriei pierdute’’ a huțulilor, acei oameni ai munților, harnici, gospodari și misterioși.
,,Nu știu alții cum sunt, dar eu…’’ fiind născut la Brodina, sunt cât se poate de mândru de originile mele de huțul 100%.
E greu de descris în cuvinte ceea ce simt când vine vorba despre origini, despre huțulii, la fel cum e greu de descris de câtă binecuvântare am parte să fiu născut și crescut aici. Nu sunt vrednic a mulțumi lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra mea și mai cu seamă pentru faptul că am crescut într-un colțișor de Rai numit Bucovina!
Mândria originilor se simte și mai intens atunci când, participând la diferite expoziții și mai cu seamă la cele internaționale, obiectele, costumele populare confecționate odinioară cu minuțiozitate de mâinile de aur ale femeilor de aici sunt atât de apreciate. De ouăle încondeiate aici care au ajuns pe toate continentele lumii nici nu mai zic, huțulii fiind recunoscuți pentru acest meșteșug. Cum să nu fiu mândru de originile mele, când până și Charlie Ottley, celebrul regizor britanic, a ajuns la Brodina dorind să descopere mai multe despre huțuli.
,,Eu cred că mai întâi a fost satul și după aceea au venit dealurile din jur, ca să păzească frumuseţea asta“ spunea Lucian Blaga și cu tărie ca așa s-a întâmplat si aici.
Nu prea știi de multe ori, care-s oameni, care-s flori. Oameni vrednici, gospodari, cu frică de Dumnezeu și cu o bunătate rar întâlnită sunt brodinenii, ospitalieri cu toți cei care le trec pragul și poate confirma oricine a ajuns aici.
Rânduiala, din păcate, nu mai este atât de respectată cum a fost odinioară, dar nu a dispărut cu totul, deci încă există o speranță. Ca în orice familie unde sunt bunici sunt respectate și perpetuate tradițiile și obiceiurile și spre bucuria noastră, în ultima vreme generațiile tinere sunt tot mai interesate de costumul popular, de obiceiuri, meșteșugi, etc. De remarcat este și faptul că au început să scotocească, să caute ceea ce este reprezentativ pentru locul din care provin, mai cu seamă la costumul popular, au înțeles importanța respectării canoanelor tradiționale.
Pe parcursul anilor am strâns o mulțime de obiecte interesante și pentru a nu ne bucura doar noi de ele, am decis sa amenajăm o casa în stil tradițional tocmai pentru a oferi posibilitatea și celor interesați să descopere aceste obiecte. Bineînțeles, ne era necesar și un cadru tradițional în care să putem primii pe cei ce doreau să realizeze filmări despre încondeierea ouălor, mama fiind o meșterită cunoscută, participând la o mulțime de expoziții în domeniu în țară și străinătate, mai mereu veneau echipe de filmare pentru a realiza interviuri despre acest meșteșug, etc. Am început cu lăzile de zestre din familie, am descoperit costumele tradiționale ale bunicilor și străbunicilor, apoi am început să cumpărăm iar mai apoi să primim diferite obiecte. La început oamenii au fost mai reticenți, dar cu trecerea timpului au realizat faptul că noi avem grijă, le conservăm, le expunem, le dăm o nouă viață, le asigurăm o continuitate. Sunt bucuroși astăzi să viziteze colecția și să vadă expuse obiecte confecționate de părinții sau bunicii lor.
Am avut o copilărie de poveste alături de frați, părinți și bunici. Zilele erau parcă mai lungi, verile mai călduroase și iernile cu multă zăpadă. De la rânduiala postului și a mersului la biserică, la ajutorul pe care îl dădeam la treburile gospodăriei, la bucuria jocurilor prin natură cu gașca de copii. V-aș lua de mână și m-aș opri la ziua premergătoare sau mai bine zis Ajunul Sânzâienelor când, până la apusul soarelui, strângeam cu bunica o mulțime de flori care mai de care mai frumoase și pe care le așezam în casă, după păretarele așezate pe pereții, pe dulap, pe podele, ca Marea Sărbătoarea să găsească casa plină de flori. Casa se umplea de o mireasmă care îți dădea impresia că ești în Rai! Tot în aceeași zi se culegeau și o parte dintre plantele din care se realizau fierturile cu care se vopseau ouăle. Vara, la clăcile de fân de la bunici îți era mai mare dragul să muncești. Copii fiind, adunam fânul cu grebluțe special realizate pentru noi de bunicul Ilie, tâmplar, iar mai apoi ne suiam pe căpițele mari, să ,,le așezăm” bine. După treabă și după masa copioasă, se încingeau adesea jocuri, dansuri după cântecul scripcuței, nelipsită de la astfel de clăci. Câte povești se depănau în timpul lucrului, câte cântece se cântau, câte amintiri frumoase…
Băiețelului Paul îi plăcea istoria, da. A fost mereu fascinat de istoria povestită de oamenii bătrâni pe care îi asculta mereu cu bucurie. O istorie a huțulilor transmisă din generație în generație, pe cale verbală, de-a lungul timpului. Frânturi din aceasta încă mai pot fi descoperite și acum dacă știm cum să-i ascultăm pe bătrâni și, cel mai important, dacă știm să-i ascultăm cu inima și sufletul.
Sunt licențiat în pedagogia învățământului primar și preșcolar, dar îmi place să spun că am frecventat cursurile unei școli speciale aici, la Brodina, aflând cât de valoroase ne sunt tradițiile, istoria locului, a huțulilor, și cât de importantă e valorificarea identității și a culturii tradiționale a huțulilor din Bucovina. Acum sunt masterand în cadrul Universității Tehnice din Cluj Napoca, specializarea etnologie.
Am răspuns destul de greu întrebărilor dumneavoastră tocmai datorită faptului că sunt în plin proces de relocare a unei gospodării huțule, de pe vârf de munte o aducem la noi, pe șes pentru a o transforma într-un veritabil Muzeul al Huțulilor.
Sunt consilier în cadrul compartimentului de cultură al Primăriei comunei Brodina, masterand, mai mereu pe teren în căutarea frânturilor de frumusețe din trecut și da, slavă lui Dumnezeu am timp pentru fiecare în parte să le pot realiza cu simț de răspundere, așa cum trebuie.
,,Familia este școala în care ești deopotriva profesor și elev.” ne spune Ioan Gyuri Pascu
„O familie fericita nu este altceva decât un Rai timpuriu” arată George Bernard Shaw
,,Cel care își întemeiază o familie are ,,cariera supremă”. Toate celelalte cariere există cu un singur scop: acela de a susține cariera suprema.” lasă scris Clive Staples Lewis.
,,Familia creştină este un templu sfînt, în care se depozitează plinătatea virtuţilor creştine. Ea este celula din care s-a născut şi pe care se bazează societatea omenească, dar şi comunitatea bisericească, lărgind hotarele împărăţiei lui Dumnezeu”- cuvinte dăruite de Prot. Lect. Superior. Dr. Octavian Moşin
Comisia Europeană a aprobat înscrierea produsului „Salinate de Turda” în registrul celor care beneficiază de Indicație Geografică Protejată.
“Salinate de Turda – IGP’” este un preparat de carne, fiind un produs afumat și uscat, obținut prin procesul de sărare umedă cu saramura naturală, în amestec cu un mix de condimente, zaharuri și culturi lactice, timp de 5-7 zile, afumat cu lemn de esență tare (fag). Apoi urmează o etapă de maturare – uscare timp de 20-28 de zile. ‘Mărătoarea’ (sau ‘Murătoarea’) folosită există, în mod natural în județul Cluj, saramura fiind recoltată din fântânile cu apa sărată din zona Micești, Valea Florilor, Valea Sărată Turda, iar mixul de condimente include sare, muștar, ienupăr, piper, frunze de dafin, usturoi, ienibahar și scorțișoară.
„Salinate de Turda – IGP” se comercializează sub diferite denumiri precum: ceafă, cotlet, piept și pulpă de porc și este prezentat ambalat sau ca bucăți întregi ori feliate. Este al treisprezecelea produs românesc care beneficiază de indicație geografică protejată în toată Uniunea Europeană. Indicația geografică protejată (IGP) evidențiază legătura dintre regiunea geografică specifică și denumirea produsului, în cazul în care o anumită calitate, reputație sau altă caracteristică poate fi atribuită în mod esențial originii sale geografice.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, „legătura produselor din carne “Salinate de Turda – IGP” cu regiunea de producție rezultă din îndelungata tradiție a locuitorilor din zonă, folosind metoda de conservare prin saramurarea și afumarea cărnii, în perioadele de iarnă, după tăierea porcului, fapt cunoscut din vremuri străvechi”. Pentru a beneficia de această etichetă de calitate, cel puțin una dintre etapele de producție, prelucrare sau preparare trebuie să aibă loc în regiune. În cazul acesta, toate etapele specifice procesului de producție pentru obținerea produsului „Salinate de Turda – IGP” se desfășoară în aria geografică delimitată, respectiv Municipiul Turda și comunele: Mihai Viteazu, Tureni, Ploscoș, din județul Cluj.
„Salinate de Turda – IGP” se alătură celor 12 produse românești recunoscute și înregistrate la nivel european: Magiun de prune de Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Salam de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Novac afumat din Țara Bârsei (Indicație Geografică Protejată), Scrumbie afumată de Dunăre (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Cârnați de Pleșcoi (Indicație Geografică Protejată), Cașcaval de Săveni (Indicație Geografică Protejată), Salata cu icre de știucă de Tulcea (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Ibănești (Denumire de Origine Protejată), Salată tradițională cu icre de crap (Specialitate Tradițională Garantată), Plăcintă dobrogeană (Indicație Geografică Protejată) și Pită de Pecica (Indicație Geografică Protejată). În prezent, România mai are două produse care se află în etapa de verificare la nivelul Comisiei Europene, respectiv pentru dobândirea protecției Indicației Geografice Protejate – Batog deltaic de sturion și Babic de Buzău, iar în faza de opoziție europeană, pentru dobândirea protecției Specialitate Tradițională Garantată – Sardeluță marinată. Alte produse identificate pentru o posibilă înregistrare la nivel european sunt: respectiv Telemea de Vaideeni (județ Vâlcea), Brânză de burduf de Bran, Gem de rubarbă, Brânza de Gulianca, Virșli de Hunedoara, Salam de Nădlac, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Șuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemțeană, Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmburești, Cârnați oltenești, Mere de Voinești etc.
Sursă foto: Info Mures
Expoziția inedită intitulată „Pigmenții de Frescă”, organizată de soții Maria Popescu-Dragomir și Grigore Popescu-Muscel, oferă o incursiune fascinantă în universul lor artistic, cuprinzând cinci decenii de activitate dedicată restaurării și iconografiei. Cu o bogată experiență în spate, cei doi artiști au restaurat numeroase monumente și au creat peste 60 de lucrări noi, marcându-și prezența în patrimoniul cultural al României.
Printre cele mai semnificative colaborări ale cuplului se numără restaurarea bisericilor din Niculițel, București (Flămînda), Lainici, Borzești, unde au reușit să completeze cu măiestrie părțile lipsă ale frescelor, evidențiind astfel adâncimea lor în tradiția picturii în frescă. Astfel, expoziția devine un veritabil dialog între secole, în care creștinismul și arta se întâlnesc într-o simbioză vie.
Gazda expoziției este Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, unde vizitatorii sunt invitați să descopere o lecție de împlinire personală oferită de cei doi artiști dedicați, care și-au consacrat viața studiului, creației și restaurării, având mereu în centrul atenției credința în Bunul Dumnezeu.
Exponatele includ fragmente fotografiate din ansamblurile pictate și restaurate, picturi, schițe și fragmente de frescă, oferind un material didactic ideal pentru cei interesați să exploreze tehnica dificilă, dar durabilă și spectaculoasă a picturii în frescă. Această expoziție devine astfel o sursă de inspirație și cunoaștere pentru cei dornici să pătrundă în tainele acestui meșteșug tradițional.
Maria Popescu-Dragomir și Grigore Popescu-Muscel și-au propus să ofere exemple palpabile ale măiestriei lor, evidențiind esența pigmentului pur în compoziția culorilor. Titlul expoziției, „Pigmenții de Frescă,” subliniază importanța menținerii acestui vechi meșteșug în contextul actual, păstrând legătura cu natura și secretele transmise de generații. Ei încurajează tinerii să descopere și să perpetueze această tradiție, punând accentul pe necesitatea conservării unui meșteșug autentic într-o lume tot mai dominată de tehnologie și industrializare.
Astfel, expoziția „Pigmenții de Frescă” nu este doar o prezentare a operei celor doi artiști remarcabili, ci și o invitație deschisă la descoperirea și prețuirea meșteșugului tradițional, a cărui frumusețe și autenticitate transcend timpul și spațiul.
Program: 9.11.2023 – 13.12.2023
Luni – Vineri: 8 – 18
Sâmbătă: 10 – 17
Duminică: 12 – 17
14 noiembrie 2023, ora 18.00, Sala Media
Muzeul Național al Țăranului Român
Muzeul Național al Țăranului Român vă invită marți, 14 noiembrie 2023, de la ora 18.00, în sala Media, la o nouă Conferință de la Șosea: Migrația și transformarea lumii rurale românești. Mobilitate, schimbare societală, schimbare culturală. Intrarea este liberă.
Remus Anghel (SNSPA – București, ISPMN – Cluj)
Monica Stroe (SNSPA)
Moderează: Bogdan Iancu (MNȚR / SNSPA – București)
Migrația produce unele dintre cele mai profunde efecte asupra societății rurale românești, o transformare masivă a acestuia. Dacă proiectul comunist a condus la procese de urbanizare semnificativă față de perioada interbelică și la crearea unei întregi categorii de muncitori-țărani navetiști, migrația a transformat populația rurală românească într-un rezervor semnificativ de migranți. Pentru o viață mai bună și un viitor promițător pentru copii lor, oameni din toate zonele rurale ale României au urmat mirajul Occidentului la care visaseră încă din timpul comunismului. Iar alții din Occident au venit în satele românești, unii dintre ei „utopici” în căutarea unei ruralități nealterate. Dar schimbările pe care emigrația și imigrația le-au adus nu sunt doar de natură economică – însemnând case mai mari, bani mai mulți în gospodării și creșterea consumului în zone care au cunoscut deprivare sistematică. Sunt și schimbări culturale, de apariție a unor noi moduri de a relaționa social și de a valoriza bunurile și relațiile sociale.
Această dezbatere propune un dialog despre astfel de schimbări centrate în jurul noțiunii de mâncare la sat – de la producerea acesteia prin practici agricole la gestionarea gustului și inventarea sau reinventarea și redescoperirea unor gusturi locale uitate. Mâncarea – atât marfă cât și o marcă identitară și parte din branding-ul local, „faima gospodinelor”, devine parte din aceste procese mai largi influențate de circulația oamenilor, ideilor și bunurilor. Migrația „afară” a cetățenilor români și sosirea altora „din afară” recompune atât producerea mâncării prin schimbări majore ale agriculturii, cât și inserează modele culturale mai generale în satul românesc.
În copilărie, învățătoarea Liliana Anghel a cochetat cu ideea de a se dedica oamenilor din rolul de asistentă medicală. Tot a oamenilor este în prezent toată, dar a oamenilor mici. A îmbrățișat meseria de dascăl și poartă o mare pasiune acesteia. Nici măcar sintagma „ca să primiți un post, ne uităm și la culoarea pielii” nu a îndepărtat-o de copii.
Acum, este învățătoare, profesor metodist pentru învățământul primar și bursier în cadrul programului pentru profesori Teach for Romania. Acest program reprezintă o altă etapă fabuloasă din viața sa profesională, de aceea îi ofer dreptul de a reda mai multe despre sentimentele fidele pe care le poartă frumoasei sale profesii.
„Dacă vrem o lume mai bună trebuie să contribuim la crearea ei” spunea Mahatma Gandhi. O școală mai bună nu se face privind de departe. Trebuie să ne implicăm, să facem tot ce ne stă în putință să transformăm școală într-un loc în care elevii să vină cu plăcere, să fie motivați, implicați, activi , să conștientizeze importanța educației în viața lor. Eu îmi doresc o lume mai bună și o școală mai bună așa că, de peste 30 de ani, fiecare început de an școlar mă găsește cu emoții, entuziasm și recunoștință că Dumnezeu mi-a îndrumat calea să am una dintre cele mai frumoase meserii.
Nicidecum. Când eram mică, discuția era să devin asistenta medicală. La serbarea din clasa I am spus eu o poezie despre asistente, iar tatăl meu a spus: asistentă te fac. De atunci, așa a rămas, că o să mă fac asistentă. Până la sfârșitul clasei a VIII-a eu am tot învățat cu gândul acesta. A venit clasa a VIII-a, am dat examen la Liceul sanitar și, din păcate, nu am luat o notă care să îmi asigure un loc la acel liceu. Am plâns zile întregi, dar nu pentru că pierdusem șansa de a deveni asistentă cat mai degrabă de rușine că am luat notă mică la examen. Ce îmi aduc bine aminte atunci este că părinții mei nu m-au certat deloc. Au fost alături de mine și m-au încurajat că o să fie bine. M-am dus la Liceul Agricol Fundulea și, când am terminat, în 1991, m-am angajat ca profesor suplinitor de matematică. Am constatat că îmi place foarte mult ceea ce fac. Chiar dacă era o diferență de doar 4-5 ani între mine și elevii de clasa a VIII-a, aceștia mă respectau foarte mult, lucram cu drag iar directorul școlii mă încuraja mereu. În anul următor m-am înscris la Colegiul de Institutori din cadrul Universității Spiru Haret. Nu a trecut mult timp până ce toate acestea s-au transformat într-o mare pasiune. Pur și simplu îi iubeam pe copii, știam că nu puteam să fac altceva decât să fiu învățătoare. Am simțit că aici e nevoie de mine, că aici pot să fiu varianta mea cea mai bună. Cu aceeași pasiune fac asta de peste 30 de ani.
Dragostea pentru carte mi-au insuflat-o părinții mei. Și-au dorit foarte mult să învăț și m-au încurajat tot timpul. Îmi spuneau : tu ești deșteaptă, poți să înveți să ai un serviciu ușor, să nu te chinui ca noi. ”Lasă fata să învețe!„ auzeam foarte des de la părinții mei. Apoi, la școală, eu am simțit că toți profesorii mă iubeau. Mi-au dat foarte mult curaj, m-au sprijinit tot timpul. Când eram la facultate, ca să nu mai cheltui banii pe cărți , foștii profesori îmi împrumutau cărțile dumnealor de metodică, mă ajutau cu diferite materiale. Îmi aduc aminte că unul dintre învățători, deși nu îmi predase niciodată, mi-a dat caietul dumnealui cu notițe din liceu. Doamne, l-am, păstrat ca pe o Biblie.
Dar, cred că cel mai puternic stimulent a fost dorința părinților mei ca eu să ajung cineva în viață. Deși își doreau foarte mult să învăț, niciodată nu au pus presiune, nu au fost amenințări de genul ,,dacă nu iei premiul întâi nu mai primești ceva” și nici promisiuni ,,dacă iei premiul întâi îți luăm bicicletă”. Nici nu ar fi putut să facă astfel de promisiuni pentru că nu aveau bani. Pur și simplu au fost consecvenți, i-am simțit alături de mine pe tot parcursul meu educațional. Asta m-a ajutat foarte mult. Cred că asta ar trebui să facă orice părinte. Dacă tu, ca părinte nu ,,vezi” ce face copilul tău un an de zile pentru că ești ,,ocupat” să asiguri ,,premiul” de la sfârșitul anului, nu te aștepta să aibă rezultate prea grozave. Dacă acestea există, sunt cazuri speciale. Majoritatea copiilor au nevoie de atenția părinților lor, de implicarea lor nu de stimulente materiale.
A fost și ușor și greu, dar frumos. În primii ani de predat, când nevoia de sprijin era enormă, directorul școlii a fost omul pe care eu m-am bazat cel mai mult. Un OM de o calitate rar întâlnită, de la care am învățat enorm . Deși eram la început și nu știam prea multe, dumnealui mă încuraja și mă îndruma. Niciodată nu mi-a reproșat că nu știu anumite lucruri. Orice aveam nevoie să știu, nu mă sfiam să îl întreb.
Am fost și la altă școală, un singur an dar a făcut cât zece, unde directorul mă desconsidera și îmi arăta asta în fiecare zi. Peste ani, a venit la școala unde eu eram director adjunct. Când a aflat, a rămas pur și simplu șocat.
Însă, peste toate acestea, eu zic că a fost un drum frumos. Preocuparea mea principală a fost să învăț, să mă dezvolt, să reușesc să fiu un profesor bun, să fiu un profesor care aduce în clasă acea garanție că fiecare elev e ajutat să devină varianta lui cea mai bună. Și cred că am reușit.
A fost o experiență pe care nu cred că o voi uita vreodată în viața mea. Au fost multe momente când m-am simțit nedreptățită, dar acela a fost cel mai crunt pentru că era pentru prima dată când venea de la un adult. Apoi, m-am obișnuit. Mă doare și acum, dar le suport altfel. Am înțeles că nu e o vină să ai pielea închisă la culoare, important e ceea ce faci tu ca om. Și cred că fac destule, că sunt un exemplu bun pentru cei din jurul meu. Cum am spus mai sus , după ce am terminat liceul, m-am angajat ca profesor suplinitor de matematică. Însă, în vara aceea eu am participat la concurs pentru un post de învățători. Deși am luat o notă destul de mare, 9,65 refuzau să îmi dea post. Inițial, au invocat motivul că nu o să mă prezint la post. Ghinionul meu a fost că doamna directoare de la școala la care eu am solicitat post era în sala și a spus clar că nu mă primește pentru că ”știu eu cum sunteți voi, nu o să vă prezentați la post ”. De fapt , voia să vină altcineva care luase o notă mai mică decât mine. Eu nu țineam morțiș la școala aceea, voiam oriunde doar să pot face naveta. În acel moment a început aventura: mi-au cerut să fac o împărțire, nerelevantă pentru ce se întâmpla acolo dar, probabil, ca să tragă de timp, apoi a trebuit să dau o declarație că o mă prezint la post. După ce am scris declarația, unul dintre inspectori a citit-o cu mare atenție, poate găsea vreo greșeală. Nu a găsit și atunci, m-a săgetat cu privirea, avea niște ochi albaștri, înfiorători, și mi-a spus pe un ton zeflemitor ,,credeți că posturile de dau așa oricui, se mai ia și după culoarea la față”. Știu că nu e scris corect gramatical dar am vrut să redau exact cum a spus dumnealui. În tot acest timp, posturile se ocupau, s-a ocupat și cel solicitat de mine, spre bucuria doamnei directoare. În final mi-au dat un post pe care nu îl voia nimeni, foarte departe de casa mea. Pentru că era imposibil să stau cu chirie, a doua zi tatăl meu s-a dus la inspectorat să vadă poate se găsește o soluție. Atunci i s-a spus așa ”doamne, uite, am văzut că fata dumitale știe matematică și o să îi dăm un post de matematică la Aprozi”. Aici puteam să fac naveta, mergeam 30 de minute cu trenul apoi 5 km pe jos. Am acceptat dar m-am dus cu inima strânsă având în vedere experiența trăită. Din fericire, directorul m-a primit cu brațele deschise.
Eu consider că provocarea cea mai mare o reprezintă faptul că nu mergem toți în aceeași direcție: profesori, părinți, comunitate. Nu înțelegem că acești copii sunt ai noștri, că doar împreună reușim să îi ajutăm. Se caută mereu vinovații și nu soluțiile. Profesorii spun că elevii nu învață, părinții spun că profesorii nu își fac datoria, comunitatea, nepăsătoare la nevoile elevilor, dă vina pe elevi, părinți, profesori. Aici nu mă refer la comunitatea din care vin eu, ci în general se întâmplă asta.
Vorbind de discriminare, de etichete, acestea au existat și există. Deși se vorbește tot timpul despre nondiscriminare, se fac cursuri peste cursuri, evenimente, simt discriminarea în jurul meu. Am simțit-o ca elevă din partea colegilor, ca profesor, ca cetățean al acestei țări. Asta e, e în firea unor oameni să judece. Judecă orice, nu doar etnia. Spun în firea unor oameni pentru că nu e normal să generalizăm, nu toți oamenii sunt rasiști. Soțul meu nu este de etnie, prietena mea cea mai bună nu este de etnie. Am foarte mulți prieteni, oameni care mă admiră, mă respectă și nu sunt de etnie rromă. Dar este clar că cei de etnie, oricare ar fie ea, nu pleacă cu același start. Eu am simțit că a trebuit să muncesc mai mult, să demonstrez ce capacități am față alții care au obținut mult mai ușor anumite lucruri.
Deși drumul meu în viață nu a fost unul tocmai ușor, port multe bucurii în inimă.
Pe plan personal, cea mai mare bucurie este fiul meu. El este tot ce mi-aș fi dorit de la viață, tot ce ar putea o mama să viseze . Este sprijinul și mândria vieții mele. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru familia pe care mi-a dat-o.
Pe plan profesional bucuria mea cea mai mare este că am avut impact asupra multor copii. Într-o vară, un părinte a venit să își înscrie copilul la școală. A spus că nu vrea să dea copilul la altă doamnă decât la mine pentru ca eu ”l-am făcut om”. Și nu este singurul părinte care a dorit ca și copiii lor să învețe tot la mine. Mă întâlnesc cu foști elevi care erau clasa a VIII-a în 1991 și îmi spun Sărut mana, doamna!
De-a lungul timpului am purtat multe pălării. Mi-au plăcut toate pentru că au contribuit la dezvoltarea mea, la ceea ce sunt acum. Am fost director adjunct 10 ani, sunt profesor metodist din 2013, am fost implicată în diferite proiecte în cadrul școlii (ERASMUS, POCU) .
Acum, sunt învățătoare, profesor metodist pentru învățământul primar și bursier în cadrul programului pentru profesori Teach for Romania. Acest program reprezintă o altă etapă fabuloasă din viața mea profesională. Este un program intensiv de leadership ce vizează dezvoltarea unor competențe transferabile, critice pentru un profesor care vrea să faciliteze învățare de tip transformațional. Oricât de multe știam despre acest program, nu m-am gândit că o să fie cu atât de multă învățare, că o să mă redescopăr, că o să reflectez atât de mult la CINE SUNT EU? A fost locul unde , pentru prima dată, am reușit să îmi asum etnia cu adevărat, să vorbesc deschis fără să fiu judecată. Dimpotrivă eram încurajată să fac asta. De anul acesta sunt și mentor în cadrul programului Teach for Romania și m-am bucurat enorm când am văzut cât de mult am reușit dau celorlalți profesori din experiența mea.
O altă pălărie care îmi place enorm și pe care o port cu mândrie este cea de fondatoare a Asociației SPER – Speranță, Performanță, Educație, Respect. Pentru că mi-am dorit să duc impactul dincolo de sala de clasă, făceam asta și înainte dar la un nivel mic, am reușit să înființez această asociație prin intermediul căreia să ajutăm cât mai mulți copii, părinți și oameni aflați în dificultate. Eu știu cel mai bine ce înseamnă să primești o mână de ajutor atunci când ai nevoie, ce înseamnă ca cineva să îți dea curaj, să creadă în tine. Asta îmi doresc să fac pentru copiii din Budești, să le dau încredere în ei, să fiu acolo pentru ei , să îi fac să înțeleagă importanța educației. Eu sunt unul dintre exemplele că poți să reușești în viață dacă ai ambiție, dacă tu crezi în tine, în ciuda tuturor dificultăților. Iar fiul meu a înțeles misiunea și este alături de mine în această călătorie. Are job-ul lui dar mă ajută foarte mult la asociație.
Consider că nu putem compara generațiile de copii. Predau de 32 de ani, am avut atâtea generații și nu am putut niciodată să spun „generația trecută era într-un fel față de cea prezentă”. Fiecare are farmecul ei, frumusețea ei, specificul ei. Depinde de noi, adulții cum reușim să ne conectăm cu ei. Consider că cel mai important e ca noi să intrăm în lumea lor, să îi cunoaștem, să le aflăm pasiunile, să îi înțelegem . Doar așa reușim să ne adaptăm fiecărei generații. Se spune despre copiii de azi că s-au născut cu telefonul în mână, în sensul că știu să îl folosească foarte bine de la o vârstă foarte mică. Noi ce facem? Le interzicem telefoanele. Nu spun să folosim exclusiv tehnologia dar nici să o interzicem pe motiv că ”le strică creierul copiilor”. Aud foarte des asta. Eu consider că ne ajută foarte mult. Mă duc în lumea copilului, mă folosesc de ceea ce îi place lui și produc învățare mult mai ușor. În felul acesta îi învățăm și pe copii să utilizeze tehnologia în scop educațional. Nu mică le e mirarea când descoperă că pot folosi telefonul în învățare.
Doamne, îi iubesc de nu mai pot. Sunt copii crescuți în modestie , dar cu inima cât un munte. Sunt copii isteți, curajoși și puternici. Ei chiar au înțeles ce înseamnă să ne respectăm între noi, să ne ajutăm între noi, să fim buni oriunde am merge. Au hotărât să se numească „Clasa prietenilor fericiți” . Și chiar așa sunt.
Școala care m-a făcut ”om mare” este aceeași scoală unde sunt acum. Sunt recunoscătoare tuturor care au fost mereu alături de mine , care au crezut în mine, care mi-au dat o mână de ajutor atunci când am avut nevoie. Sunt recunoscătoare și celorlalți pentru că m-au ambiționat să le demonstrez contrariul a ceea ce credeau despre mine și asta m-a determinat să muncesc mai mult, implicit să mă dezvolt mai mult. Am fost director adjunct 10 ani, timp în care am muncit enorm. Nu regret nicio secundă pentru că mi-a adus multe satisfacții. Respectul copiilor și al părinților arată că mi-am făcut treaba. Continui să muncesc cu aceeași pasiune pentru că îmi pasă de fiecare copil.
-Mami, să știi, Mia e cea mai bună prietenă a mea! Cea mai bună! Azi ne-am jucat toată ziua și mi-a dat jumătate din biscuiții ei cu cacao! Mami, vreau să vină la noi și eu vreau să merg la ea, da?
-Oh, desigur!
-Ah, mami, să știi că nu mai sunt prietenă cu Mia! Niciodată! Să știi că ea a încurajat copiii din cealaltă echipă, să știi! Și azi a stat mai mult cu Nico și aproape nu m-a băgat în seamă în pauza mare! Da, da!
-Îhmmmmmm……..
E greu cu prieteniile în copilărie!
E tare bine să auzi glasul cristalin al copilului tău ce te anunță că are un prieten bun, că se simte bine!
E tare greu să fii părinte și să auzi nefericirea din glasul copilului tău ce se simte lăsat la o parte într-o prietenie.
Să ne învățăm fiii și fiicele să fie prieteni buni! Acest lucru este un cadou pentru ei.
Cuvinte anume și povești simple pot face o mare diferență.
Să ne învățăm copiii că e important să să bucure de reușitele prietenilor lor, să le fie suport și adăpost, să își amintească de zilele lor de naștere și de nume. Să fie lângă prietenii lor în momente de izbândă, dar mai ales în momente grele, cu suspin și deznădejde.
Să ne învățăm copiii că este foarte important să apară pentru prietenii lor când aceștia traversează un moment aparte: un recital de vioară, un meci de volei, un concurs de șah, o competiție de dans sportiv sau un concurs de matematică. Să fie acolo și să aplaude sau să fie acolo și să mângâie când tristețea nu dă pace.
Să ne învățăm copiii că există o putere foarte mare în cuvinte. Există cuvinte ce ridică, înalță, alungă nori negri! Să le explicăm alor noștri copii să vorbească frumos cu prietenii lor și despre prietenii lor, când ei nu sunt de față! Toate aceste lucruri creează legături puternice și încredere de nezdruncinat!
Să ne învățăm copiii să își asculte prietenii! Este atât de important să te simți ascultat, auzit plenar!
Prietenia este o stradă cu două sensuri, desigur!
E important să împărtășim și este foarte important să ascultăm ceea ce au de împărtășit cei de lângă noi, cei ce ne sunt tovarăși de drum!
Să ne încurajăm copiii să dea șanse celor timizi, celor cărora nu le este foarte ușor să creeze legături! Să fie deschiși să afle lucruri despre cei de lângă ei, să includă, să invite!
Într-o prietenie înveți multe despre celălalt, dar și despre tine, despre valori universale, despre tact, empatie, compasiune, ascultare, despre sprijin și despre susținere.
Copiii ne observă tot timpul. Modul în care noi arătăm că suntem buni prieteni va fi văzut, cântărit, reprodus în relațiile fiilor și fiicelor noastre. Să nu uităm asta!
A ne susține copiii în devenirea lor de buni prieteni este ceva mai mult decât a organiza partide de joacă sau petreceri tematice. Este despre a pune semințe ce vor crește, iar și iar, ce vor înflori în inimile și mințile unor oameni speciali, de cuvânt, de bază!
A început să cânte de timpuriu, mai precis de la vârsta de cinci ani. Desigur că la început totul a fost o joacă de copii, însă cu trecerea timpului Anamaria respira muzică prin toți porii, motiv pentru care a început să se pregătească mult mai serios pentru o carieră în lumea această lume. Cu trecerea timpului, a luat calea festivalurilor, prilej cu care a cântat și încântat publicul și jurații care au răsplătit-o cu fel de fel de premii.
Când nu este pe scenă, Anamaria este o veritabilă culegătoare de folclor, asta și pentru că este studentă la Facultate de Litere, secția Etnologie. Printre, concerte, proiecte și drumuri bătute în lung și-n lat, Anamaria Lăcătuș a poposit la Dialogurile Matricei, prilej cu care am discutat despre debutul în muzică, întâmplări de pe scenă, tradiții din lumea satului, costume populare și planuri de viitor.
1 noiembrie 2023 Fundația Regală Margareta a României lansează selecția la nivel național a bursierilor care vor face parte din proiectul Tinere Talente, ediția 2024. Elevii sau studenții care studiază Muzica clasică sau Artele Vizuale la instituții de învățământ vocațional din România, cu vârste între 14 și 24 de ani, care provin din familii cu venituri reduse, pot aplica până la 30 noiembrie 2023, pentru a obține Bursa Tinere Talente, în cea de a 16-a ediție a proiectului.
Pe parcursul unui an calendaristic, tinerii artiști în domeniul muzicii clasice sau al artelor vizuale selectați vor fi sprijiniți prin burse menite dezvoltării artistice, programe de mentorat intergenerațional și acțiuni de promovare.
Bursele individuale, în valoare de până la 2000 Euro, se acordă fiecărui bursier și le permite tinerilor să își achiziționeze materiale necesare studiului, accesorii și instrumente muzicale, ustensile și materiale pentru realizarea lucrărilor de artă, să participe la concursuri sau cursuri de specializare, să performeze în cadrul unor manifestări artistice.
Sesiunile de mentorat intergenerațional, un element de unicitate al proiectului, oferă bursierilor șansa de a interacționa cu personalități ale vieții artistice și culturale, care să le fie aproape și să îi ghideze atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Sesiunile de masterclass și atelierele de creație, susținute sub atenta îndrumare și consiliere a personalităților consacrate ale vieții culturale, îi sprijină în perfecționarea aptitudinilor.
Promovarea creațiilor artistice ale tinerilor către public, realizate prin proiecte individuale și de grup, presupune participarea la evenimente diverse, concerte, recitaluri și expoziții, proiecte speciale organizate de Fundație în colaborare cu partenerii.
„Programul Tinere Talente oferă mult mai mult decât un sprijin material. Tinerii artiști selectați au oportunitatea de a se educa suplimentar, de a lucra unii cu alții, de a relaționa cu mediul artistic, de a da atenție contextului. Mentoratul îi îndreaptă către zone luminoase, favorizante și spre performanță” – prof. univ. dr. Verona Maier, pianist și Prorector UNMB, mentor și membru în jurul de selecție al proiectului Tinere Talente
„Tinerii talentați din noua generație au nevoie de educație și de exemple, au nevoie de o puternică susținere practică pentru a-și procura cele necesare domeniului, de asemenea, au nevoie de speranță și încurajare” – conf. univ. dr. Ion Anghel, UNARTE, mentor și membru în jurul de selecție al proiectului Tinere Talente
Așadar, selecția națională pentru bursierii Tinere Talente 2024 este deschisă către elevi și studenți de la liceele și universitățile cu profil muzical și artistic din toată țara, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care provin din familii cu venitul de sub 2.200 Lei/membru de familie și nu dispun de mijloace financiare pentru a-și perfecționa talentul. Cei care au fost bursieri Tinere Talente de 3 ori până acum, nu mai pot aplica pentru o nouă selecție.
Etapele selecției presupun:
Detalii despre criteriile de eligibilitatea și modalitatea de participare la selecție se regăsesc AICI.
Recunoscut de patru ori ca cel mai bun program de Artă și Cultură din România, la Gala Societății Civile, programul național Tinere Talente creează oportunități egale pentru artiștii în devenire, oferindu-le șansa de a-și dezvolta potențialul, de a-și exprima talentul și de a-și îndeplini visul, indiferent de contextul lor social.
***
Programul Tinere Talente
Mulți copii talentați provin din familii ale căror posibilități financiare nu le permit să-și urmeze talentul. Astfel, România pierde în fiecare an zeci de tineri talentați, care altfel ar putea deveni ambasadori culturali. Programul național Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României, a debutat în anul 2009 cu scopul de a sprijini și promova tinerii artiști talentați care provin din familii cu venituri reduse și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. Ceea ce diferențiază programul Tinere Talente de alte proiecte care oferă burse este abordarea holistică, centrată pe dezvoltarea și afirmarea acestor artiști în devenire. Pe lângă sprijinul financiar, tinerii primesc îndrumarea unor mentori valoroși, pregătire prin masterclass-uri și au oportunități de promovare foarte importante, toate acestea creând o platformă de lansare în cariera artistică. Până în prezent, 410 de burse au fost acordate tinerilor talentați, aflați la început de drum, care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România, fiind ajutați să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică. În susținerea bursierilor, au fost organizate 128 recitaluri și concerte, 82 de expoziții, 126 sesiuni de mentorat sau masterclass. De-a lungul timpului, 1.900.000 de euro au fost investiți în viitorul artistic al României. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.tinteretalente.org.
Programul național Tinere Talente este susținut de parteneri și sponsori, dar și prin donații realizate prin SMS la 8864 cu textul ARTĂ, prin care publicul poate dona 4 Euro lunar, susținând, astfel, bursele pentru tinerii talentați ai României.
,,Respectarea obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti este un ajutor, nu un obstacol. Sunt rădăcini care leagă copiii de strămoşii lor. Sunt ca dulceaţa fructelor coapte, ca pâinea şi sarea în bucate oferite oaspeţilor de la nord la est, de la sud la vest. A fost o vreme când omul de la sat lua din rodul Pământului ceea ce era necesar şi nimic mai mult; acolo fiecare avea locul şi scopul său. Obiceiurile şi lucrurile făcute de părinţii, bunicii şi străbunicii noștri au fost transmise din generaţie în generaţie, iar onoarea şi demnitatea caracteristice cu care s-a născut omul satului românesc au fost păstrate până la sfârşitul vieţii sale, lăsându-le moştenire pentru generaţiile următoare”.
Cred că cel mai mare bine pe care-l putem face e să ne aplecăm cu inima asupra semenilor noștri. Cred că singurul lucru după care ar trebui să râvnim e acela de a face bine în jur. Iar când e vorba de copii, nu putem sta cu mâinile legate la spate. Știm că ei merită să trăiască într-un mediu sigur și lipsit de abuzuri de orice fel. Am înțeles că atunci când se vede suferință în jur, există oameni care doresc, independent sau în interiorul unei organizații sub forma unei echipe, să se implice cu toate resursele pe care le dețin. Fie cu timp, fie cu dragoste, fie cu bani, fie cu îndrumări, fie cu programe terapeutice.
Claudia Penescu este vocea copiilor care au nevoie de sprijin. Este unul dintre coechipierii din cadrul organizației Salvați Copiii Iași de aproape 10 ani, și de atunci este parte implicată în programele de integrare socio-educaționale a celor din mediile defavorizate ale municipiului Iași, dar și din comunități din județele Iași, Vaslui, Botoșani și Suceava. Să o cunoaștem!
Din practica de până acum, sunt câteva motive principale pentru care oamenii aleg să fie ambasadori Salvați Copiii Iași.
Fac parte din echipa Salvați Copiii Iași de aproape 10 ani, și de atunci sunt implicată în programele de integrare socio-educaționale a copiilor din mediile defavorizate ale municipiului Iași, dar și din comunități din județele Iași, Vaslui, Botoșani și Suceava.
Înainte de experiența Salvați Copiii Iași, am activat în mediul economic privat și pot să mărturisesc că nu am avut niciodată satisfacția de a îmbina munca susținută cu rezultatele acesteia. Legătura pe care o creăm direct cu beneficiarii pentru care desfășurăm activitățile educative este reală, autentică și șterge orice efort.
Motivația stă în gândul că poți amprenta un destin, că poți influența în bine și acel copil va putea să aibă un punct de referință în viața lui. Personal, port oamenii care m-au influențat de-a lungul vieții, fie și pentru câteva momente. Cred că și noi facem același lucru la Salvați Copiii Iași. De altfel, mulți copii ne vizitează după ani de la ieșirea din programele noastre, pentru că „am contat” în vieților lor, am fost acolo când au avut nevoie.
În prezent, am lansat o nouă campanie pentru educația copiilor din zonele izolate sau din comunități marginalizate. Se numește „Școala Mobilă – Educație pentru copiii defavorizați”. Poate fi susținută de toți cei care vor și pot cu un SMS cu textul STUDII la numărul scurt 8864, donând 4 euro lunar. De asemenea, am dat starul campaniei „Fii un Moș Crăciun realist de bun”, prin care dorim să susținem educația a 270 de copii defavorizați cu îmbrăcăminte și încălțăminte potrivită pentru sezonul rece. „Trauma oprește copilăria, împreună oprim trauma” este o campanie de strângere de fonduri adresată companiilor, pentru mai binele copiilor aflați în dificultate. Alături de campaniile de strângere de fonduri, derulăm proiecte educaționale pentru copiii vulnerabili, cum sunt „Familie fără frontiere”, „JOC – Joacă, oportunitate, competențe”, „Creșe creative, „Primii pași în educație”, „Zoomzet-ul mamelor”.
Fiecare nedreptate a cărui țintă este un copil este o tragedie în sine. Prin limitarea de orice fel a creșterii și dezvoltării armonioase a oricărui copil, întreaga societate are de pierdut. În același timp, dramele personale sunt cele ce provoacă cel mai mult revoltă sau, uneori, sentimente de neputință. Chiar dacă, de-a lungul timpului, învățăm cum să reacționăm adecvat la astfel de situații, este bine să păstrăm un nivel de revoltă și neliniște de fiecare dată când auzim încă o poveste copleșitoare, pentru a ne motiva în continuare să ne implicăm în reducerea acestor povești.
Aș zice că e imperativ ca și oamenii mari să învețe de la copii. De fiecare dată când ne aplecăm urechea la ceea ce ne transmit copiii din jurul nostru, cu siguranță vom avea de învățat câte ceva de la ei: fie că e vorba de inocența lor, fie că e vorba de creativitate sau reziliența de care dau dovadă în depășirea unor situații dificile, care ar putea să ne doboare pe oricare dintre noi. Mai mult, dacă ne facem timp pentru a-i asculta vom putea să înțelegem mai bine cum anume să ne implicăm în creșterea și educația lor și cum să facem lumea din jurul nostru mai potrivită nevoilor lor.
Absolut! Fiecare campanie aduce o schimbare în viața copiilor. Este adevărat că există și copii care au nevoie de mai multe schimbări semnificative în viața și mediul lor pentru a putea spune că lucrurile sunt în regulă, dar aceasta ne motivează și mai mult să continuăm munca pe care o facem.
Cu siguranță se vede o îmbunătățire la nivelul implicării statului în protejarea copiilor. S-au înregistrat progrese semnificative în ultimii 30 de ani în această direcție. Cu toate acestea, mai avem încă o cale lungă de parcurs de aici înainte. De exemplu, sistemul de educație pare să penalizeze mai mult copiii fără posibilități în timp ce mersul la școală are multe costuri ascunse. Apoi, fenomenul sărăciei afectează extrem de mulți copii (unul din patru copii cu vârsta sub șase ani merge flămând la culcare). Mortalitatea infantilă, abandonul școlar, copiii cu părinți plecați în străinătate, copiii care au copii, șanse inegale între copiii din mediul rural și mediul urban… iată teme majore de intervenție.
Mediul de business, companiile, înseamnă tot OAMENI care vor să ajute. Îi invităm în campaniile și proiectele noastre și multe companii răspund pozitiv. În plus, suntem deschiși la colaborările multi-fațetate, care pot să contribuie la dezvoltarea personală a angajaților, prin implicarea acestora în activități și programe direct cu copiii. Implicarea directă în cauzele sociale este extrem de valoroasă. Atunci când oamenii din companii participă la activități și interacționează direct cu copiii din medii defavorizate, dobândesc imediat o perspectivă reală asupra dificultăților cu care se confruntă și înțeleg mai bine vulnerabilitatea acestor copii.
Pârghiile pe care le au la dispoziție companiile au fost de-a lungul timpului adevărate catalizatoare pentru proiectele educaționale și evenimentele caritabile pe care derulăm. Fără implicarea mediului de business nu am fi reușit să susținem atât de mulți copii. De exemplu, anul acesta susținem 1357 de copii și 753 de părinți prin proiecte de sănătate, educație și protecție. Iar dintre aceștia, 270 de copii vin zilnic în centrele noastre educaționale din Iași, spații în care se lucrează cu copiii aflați în dificultate (sărăcie extremă, risc de abandon școlar), copii cu părinți plecați la muncă în străinătate.
Salvați Copiii Iași a lansat proiectul Școala Mobilă – Educație pentru copiii defavorizați. 400 de copii din medii defavorizate vor beneficia de 500 de ore de activități educative prin Școala Mobilă anual. Pentru că fiecare copil merită șansa de a învăța și de a-și îndeplini potențialul, proiectul ne invită pe fiecare dintre noi să-i susținem. Un gest simplu poate avea un impact enorm în educația lor: trimite textul „STUDII” la numărul 8864 și ajută Școala Mobilă cu 4 euro lunar*.
Școala Mobilă este un instrument educațional care oferă educație non-formală copiilor care au foarte puțin acces la educație. Acești copii trăiesc fie în zone izolate, fie în comunități care se confruntă cu sărăcie extremă. Problemele cu care se confruntă familiile lor îi împiedică să meargă la școală și îi determină să înceapă să lucreze de la vârste foarte fragede pentru a-și ajuta familiile. Pentru unii dintre ei, timpul petrecut în activitățile Școlii Mobile este singurul moment în care se pot comporta cu adevărat ca niște copii. Susține Școala Mobilă și trimite un SMS cu textul „STUDII” la numărul 8864. Donezi, astfel, 4 euro lunar.
Regiunea de Nord-Est a României, este cea mai săracă regiune din UE, iar copiii sunt cei mai afectați de această situație: unu din patru copii trăiește la limita sărăciei (Eurostat, Children at risk of poverty or social exclusion, September 2022). În comunitățile defavorizate din oraș, educația nu este o prioritate, ci supraviețuirea de zi cu zi. Copiii adesea nu pot merge la școală, fie pentru că familia nu îi poate susține, fie pentru că sunt implicați în asigurarea veniturilor familiei. Astfel, mulți copii care trăiesc aici au un nivel foarte scăzut de educație.
Școala Mobilă este un instrument educațional care permite organizarea de activități educative direct în comunitate. Este un sistem pe patru roți, cu planșe extensibile pe care putem atașa diferite panouri pe teme precum alfabetizarea, matematica, educația în domeniul sănătății, emoțiile, terapia creativă etc. Copiii din comunitățile defavorizate au șansa de a-și dezvolta abilitățile și de a-și crește stima de sine, astfel încât să poată merge (înapoi) la școală.
Prin fiecare donație cu textul „STUDII” la numărul scurt 8864, 4 euro lunar, creăm un mediu educațional mobil, o școală itinerantă care hrănește visele copiilor și deschide calea spre cunoaștere. Copiii își descoperă talentele, își construiesc încrederea în sine și se simt prețuiți și iubiți. Ei devin eroii propriilor vieți, depășind obstacolele și îmbrățișând oportunitățile pe care educația le aduce. Fiecare lecție devine o poveste captivantă, fiecare exercițiu devine o provocare, iar fiecare întâlnire devine o amintire prețioasă care le înseninează ziua.
Dar Școala Mobilă nu se oprește doar la educație. Ea construiește punți între comunități, promovând înțelegerea și prietenia între copiii defavorizați și cei din comunitate. Aceasta cultivă spiritul de solidaritate și încurajează schimbul cultural, creând astfel o societate mai incluzivă și mai armonioasă.
„Școala Mobilă este o sursă de speranță pentru copiii care trăiesc în sărăcie și marginalizare, pentru că educația este un drept fundamental al fiecărui copil și o forță puternică care poate schimba destine și să dezvolte comunități întregi. Fiecare copil are nevoie de o educație. Doneaza 4 euro lunar prin SMS la 8864, cu textul „STUDII” și adu școala la copiii care au cea mai mare nevoie.” – Andrei Crăciun, Coordonator Școala Mobilă, Salvați Copiii Iași.
De peste 30 de ani, Salvați Copiii Iași țese o lume mai bună, mai sigură și mai veselă pentru copiii care se îndreaptă către noi atunci când se află într-o situație vulnerabilă. În 2023, 1.357 de copii sunt susținuți prin proiecte de sănătate, educație și protecție, dintre care 270 beneficiază zilnic de educație în cele 4 centre educaționale ale asociației din Iași.
În această călătorie, au venit lângă noi instituții, companii, OAMENI. Le mulțumim tuturor în numele copiilor pentru care ajutorul oferit înseamnă un viitor mai senin.
*Valoarea Donaţiei este de 4 Euro/lună. Suma alocată cauzei este de 4 Euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange România, Telekom România Mobile şi Vodafone România. Poți opri donația lunară cu text „STUDII STOP” la nr. 8864. Info la tel 0731834729.
De 95 de ani transmite modelul de limbă literară și face cultură generală pentru români, aduce cu obiectivitate știrile în casele noastre și analiști în studiouri pentru a dezbate probleme ale actualității de zi cu zi. Face educație, ne ține conectați cu cele mai recente descoperiri, ne facilitează accesul la informații economice și sociale, ne însoțește încă din primii ani de viață prin poveștile pentru copii, iar apoi prin teatrul radiofonic pentru maturi, cu toate piesele dramaturgiei românești și universale. Actul său de înființare a fost semnat de Regele Ferdinand, iar de atunci instituția a trecut prin etape tulburi de existență, precum războiul sau perioada comunistă. Vorbim de postul național de radio, care împlinește la 1 noiembrie 95 de ani.
„Alo, aici Radio București!, România”– sunt primele cuvinte rostite pe postul național de radio, la 1 noiembrie 1928, ora 17:00, profesorul Dragomir Hurmuzescu, inițiatorul radiofoniei românești, fiind cel ce le-a rostit. Un recital de versuri, compuse de Horia Furtună, apoi muzică, informații din presă, buletine meteo și vești din lumea sportului au completat programul primei zile. În zilele următoare, emisiuni similare au fost transmise între orele 17.00 – 19.00 și 20.30 – 24.00, programul îmbogățindu-se cu noi rubrici. Câteva astfel de repere: pe 12 ianuarie 1929 se difuzează prima emisiune pentru cei mici, Ora copiilor, apoi pe 23 ianuarie se transmite prima piesă de teatru – poemul liric O toamnă, de Alfred Moșoiu. La 14 aprilie se difuzează în direct, de la Opera Română, „Aida” de Giuseppe Verdi, iar în februarie 1929 primele cursuri radiofonice de limba germană și franceză. În 1930 apare Universitatea Radio, emisiune ce transmite conferințe ținute de personalități ale intelectualității românești, din perioada interbelică. Tot în acest an se construiesc și primele studiouri adecvate în imobilul din strada General Berthelot, nr 60, iar pe 21 martie același an, are loc prima transmisie a unei opere din studio (Bărbierul din Sevilla de Gioacchino Rossini).
„Radioul a reușit, în cei aproape 100 de ani trecuți, să unească spiritele și să le atragă, declară într-un interviu pentru Radio România, Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române. Omul e o ființă curioasă, dorește să știe. Radioul a răspândit nu doar știri, cum crede lumea, ci și cunoștințe. La nașterea radioului din România trebuie să spun că a contribuit și lumea savantă, lumea oamenilor de știință – și prin aceasta, firește, și Academia Română. De aceea sunt extrem de emoționat să constat că în anii trecuți de atunci, mereu, Academia Română a fost alături de radio și mereu din cadrul Academiei Române oameni importanți, serioși, au avut roluri în cadrul radioului.” Fonoteca de aur a Radioului deține comori inestimabile și aduce în eter vocile unor nume mari ale României, precum Nicolae Iorga, George Călinescu sau Nicolae Titulescu, Tudor Arghezi, Gala Galaction, Liviu Rebreanu, Tudor Vianu, Ion Finteșteanu, Constantin Nottara și Maria Tănase, alte personalități din viața culturală și politică a vremii.
În prezent, Radio România emite pe trei posturi naționale: Radio România Actualități, Radio România Cultural și Antena Satelor. De asemenea, există Radio România Internațional 1 (în limba română) și Radio România Internațional 2 (în 10 limbi străine).
Regional, funcționează 10 canale: Radio București, Radio Brașov, Radio Cluj, Radio Constanța, Radio Craiova, Radio Iași, Radio Reșița, Radio Timișoara, Radio Târgu Mureș și un canal dedicat exclusiv muzicii clasice – Radio România Muzical. Mai există două posturi pe internet: Radio3Net și Radio România Junior (pentru copii și tineret).
Oferta Radio România este completată de Editura Casa Radio, care valorifică sistematic arhivele scrise și sonore ale Societății Române de Radiodifuziune. Producția Editurii Casa Radio cuprinde colecțiile: „Biblioteca Radio“, cu seriile „Magister“, „Tezaur“, „Repere XXI“ și „Manifest“, „Radio Prichindel“, „Lada de zestre“, „Biblioteca de poezie românească“, completate cu înregistrări din Fonoteca de Aur, colecții de CD-uri cu înregistrări de teatru radiofonic.
Radio România organizează anual Târgurile Gaudeamus (Târgul Internațional Gaudeamus – Carte de învățătură, Târgul Gaudeamus – Carte școlară și Caravana Gaudeamus, care cuprinde: Gaudeamus Craiova, Gaudeamus Cluj-Napoca, Gaudeamus Oradea, Gaudeamus Brașov, Gaudeamus Sibiu, Gaudeamus Iași, Gaudeamus Buzău, Gaudeamus Timișoara și Gaudeamus București).
Nu în ultimul rând, există formațiile muzicale radio – Orchestra Națională Radio, Corul Radio, Corul de Copii Radio, Orchestra de Cameră Radio, Big Band Radio, Orchestra de Muzică Populară Radio și Cvartetul „Voces” – precum și agenția de presă RADOR, care a luat ființă în anul 1990. Aceasta monitorizează informații apărute în limba română și în 15 limbi străine.
De la prima emisie radio numai pe unde lungi, canalele Radio România sunt transmise astăzi atât pe unde medii, scurte, ultrascurte, cât și prin satelit, internet și prin radio digital terestru (DAB-T în București și în DRM pentru Europa Occidentală).
Dincolo de toate acestea, în 2007 Societatea Română de Radiodifuziune a început demersurile pentru un proiect ambițios – digitalizarea arhivei SRR, iar pe 1 noiembrie 2009, ziua în care SRR a împlinit 81 de ani, a fost digitalizat primul document din Fonoteca de Aur a instituției – o conferință radiofonică din 1939 în lectura lui Nicolae Iorga. Procesul propriu-zis al digitalizării a fost însă programat să înceapă din 2010 și să se termine 15 ani mai târziu. La un moment dat, Radioul public intenționează să lanseze și un portal pe internet unde să pună la dispoziție, contra cost, toate documentele obținute astfel.
Arhiva scrisă a radioului public cuprinde 4 km liniari de documente, 25.000 de dosare și 12.000 de fotografii, iar Arhivele Sonore cuprind 12.276 de discuri de ebonită, 37.000 de discuri de vinil, 15.000 de discuri compacte, 2.150 de casete DAT, 293.336 de benzi magnetice muzicale și 102.737 de benzi magnetice vorbite.
Cu ocazia aniversării a 90 de ani de activitate pentru Radio România, Președintele României a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Societății Române de Radiodifuziune, „pentru contribuția importantă avută la promovarea și susținerea valorilor culturale, morale și civilizaționale românești”.
Surse bibliografice: https://www.art-emis.ro/istorie/postul-national-de-radio-1-noiembrie-1928-alo-aici-radio-bucuresti-romania
Sursă foto: Facebook Radio România
„Vă propunem o călătorie în intimitatea emoțiilor umane – spun organizatorii. Festivalului SoNoRo, desfășurat la București în perioada 27 octombrie – 5 noiembrie și ajuns la a XVIII- ediție. Este cunoscut faptul că terapia prin muzică poate fi unul dintre cele mai eficiente tratamente pentru vindecarea corpului și al sufletului, așa că vă invităm pe o canapea imaginară, să ascultați cum muzica se transformă în liniște. Inspirația pentru tema acestei ediții are rădăcini în Viena – orașul genialilor Mozart, Brahms, Beethoven, Schubert, Zemlinsky, Webern sau Schönberg. Tot acolo, disciplinele psihanalitice au înflorit. Acum știm că atât arta, cât și știința sunt instrumentele care ne ajută să ne înțelegem pe noi înșine și relațiile noastre cu lumea exterioară. Să pornim, așadar, în călătoria către noi înșine, cu muzica în calitate de terapeut. Vă promitem că va fi fascinant!”
Pentru startul evenimentului cultural a fost ales Ansamblul Janoska, format din patru muzicieni cu pregătire clasică, recunoscuți în toată lumea ca maeștri ai improvizației, iar ca locație Palatul Bragadiru din București. Tema din acest an este “On the Couch”, fiind inspirată de efervescența culturală din Viena sfârșitului de secol al XIX-lea și începutul secolului XX, dar și de înflorirea disciplinelor psihanalitice.
Prima idee pentru ediția SoNoRo – On the Couch s-a născut de la un interviu cu unul dintre titanii pianului, Sviatoslav Richter. Acesta a descris dragostea sa pentru muzica de cameră și a spus că cel mai valoros sentiment pe care i l-a oferit aceasta a fost posibilitatea de a dispărea complet în timp ce cânta alături de un partener potrivit. Acest lucru m-a făcut să mă gândesc la faimoasa teorie a fluxului a lui Mikaly Csikszentmihalyi, psihologul care și-a descoperit pentru prima dată interesul pentru psihicul uman și procesele creative după ce a asistat întâmplător la o conferință a lui Carl Gustav Jung. O stare de imersiune completă este ceea ce noi, muzicienii, încercăm să obținem pe scenă. Aceasta vine odată cu perfecționarea continuă a meseriei, dar și în momentele în care pătrunzi adânc pe tărâmul subconștientului, al imaterialului, atunci când explorezi emoțiile și stările care se află ascunse. (Diana Ketler, Director artistic)
În proporție de 70% vor fi lucrări noi în istoricul festivalului, multe dintre acestea fiind interpretate pentru prima dată în România. Două dintre concerte sunt programate la Sala Radio, două la Ateneul Român și două la Muzeul Național de Artă al României – în Sufrageria Regală și în Sala Auditorium. Vor fi, însă, reprezentații și în spații neconvenționale, precum Teatrul Recul sau Clubul Expirat. Și, pentru că Festivalul SoNoRo este cunoscut și pentru abordarea multidisciplinară a programului, în acest an sunt programate două concerte care includ, în plus față de concert, vizitarea muzeelor în care se desfășoară – Muzeul de Artă Recentă, cu vizitarea expoziției Efectul Picasso, și Muzeul Național de Artă Contemporană, cu un tur ghidat.
De la București, festivalul SoNoRo se va muta la Cluj, între 6 și 12 noiembrie 2023, perioadă în care sunt programate șapte concerte. Patru dintre acestea se vor desfășura în spații noi – Casino – Centrul de Cultură Urbană, Biserica Evanghelică-Luterană, Cinema ARTA și Meron Roastery. În celelalte trei spații, festivalul revine cu bucuria unei colaborări fundamentate pe afecțiunea pentru muzică și muzicieni, anunță organizatorii – Casa Boema, Colegiul Academic – Sala Auditorium Maximum, din cadrul Universității Babeș- Bolyai, și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.
“Suntem pregătiți pentru o nouă ediție a Festivalului SoNoRo și invităm publicul să ne urmeze, ca de fiecare dată, cu încredere în ceea ce vom experimenta împreună. Anul acesta, prin tema On the Couch, ne vom sonda emoțiile și poate că vom trăi la cote și mai mari toată vulnerabilitatea, dar și forța pe care fiecare dintre noi le are în straturile profunde ale inconștientului. Avem un program în majoritate nou, spații spectaculoase și muzicieni care au acceptat să intre în jocul propus de Diana Ketler și de mine, dornici să interpreteze nu doar lucrările, ci să fie observatori ai propriilor trăiri. În plus, seria de întâlniri SoNoRo TALKS – ON THE COUCH va fi un câștig al acestei ediții, prin discuțiile pline de miez despre muzică și inspirație. Credem că avem suficiente argumente pentru ca publicul să își dorească să fim împreună la cât mai multe concerte”, a declarat Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo.
Lista celor care vor performa, precum și multe alte detalii despre acest eveniment cultural pot fi găsite pe https://festival.sonoro.org/.
