Expoziția inedită intitulată „Pigmenții de Frescă”, organizată de soții Maria Popescu-Dragomir și Grigore Popescu-Muscel, oferă o incursiune fascinantă în universul lor artistic, cuprinzând cinci decenii de activitate dedicată restaurării și iconografiei. Cu o bogată experiență în spate, cei doi artiști au restaurat numeroase monumente și au creat peste 60 de lucrări noi, marcându-și prezența în patrimoniul cultural al României.

Printre cele mai semnificative colaborări ale cuplului se numără restaurarea bisericilor din Niculițel, București (Flămînda), Lainici, Borzești, unde au reușit să completeze cu măiestrie părțile lipsă ale frescelor, evidențiind astfel adâncimea lor în tradiția picturii în frescă. Astfel, expoziția devine un veritabil dialog între secole, în care creștinismul și arta se întâlnesc într-o simbioză vie.

Gazda expoziției este Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, unde vizitatorii sunt invitați să descopere o lecție de împlinire personală oferită de cei doi artiști dedicați, care și-au consacrat viața studiului, creației și restaurării, având mereu în centrul atenției credința în Bunul Dumnezeu.

Exponatele includ fragmente fotografiate din ansamblurile pictate și restaurate, picturi, schițe și fragmente de frescă, oferind un material didactic ideal pentru cei interesați să exploreze tehnica dificilă, dar durabilă și spectaculoasă a picturii în frescă. Această expoziție devine astfel o sursă de inspirație și cunoaștere pentru cei dornici să pătrundă în tainele acestui meșteșug tradițional.

Maria Popescu-Dragomir și Grigore Popescu-Muscel și-au propus să ofere exemple palpabile ale măiestriei lor, evidențiind esența pigmentului pur în compoziția culorilor. Titlul expoziției, „Pigmenții de Frescă,” subliniază importanța menținerii acestui vechi meșteșug în contextul actual, păstrând legătura cu natura și secretele transmise de generații. Ei încurajează tinerii să descopere și să perpetueze această tradiție, punând accentul pe necesitatea conservării unui meșteșug autentic într-o lume tot mai dominată de tehnologie și industrializare.

Astfel, expoziția „Pigmenții de Frescă” nu este doar o prezentare a operei celor doi artiști remarcabili, ci și o invitație deschisă la descoperirea și prețuirea meșteșugului tradițional, a cărui frumusețe și autenticitate transcend timpul și spațiul.

Program: 9.11.2023 – 13.12.2023

Luni – Vineri: 8 – 18

Sâmbătă: 10 – 17

Duminică: 12 – 17

14 noiembrie 2023, ora 18.00, Sala Media

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită marți, 14 noiembrie 2023, de la ora 18.00, în sala Media, la o nouă Conferință de la Șosea: Migrația și transformarea lumii rurale românești. Mobilitate, schimbare societală, schimbare culturală. Intrarea este liberă.

Prezintă:

Remus Anghel (SNSPA – București, ISPMN – Cluj)

Monica Stroe (SNSPA)

Moderează: Bogdan Iancu (MNȚR / SNSPA – București)

Migrația produce unele dintre cele mai profunde efecte asupra societății rurale românești, o transformare masivă a acestuia. Dacă proiectul comunist a condus la procese de urbanizare semnificativă față de perioada interbelică și la crearea unei întregi categorii de muncitori-țărani navetiști, migrația a transformat populația rurală românească într-un rezervor semnificativ de migranți. Pentru o viață mai bună și un viitor promițător pentru copii lor, oameni din toate zonele rurale ale României au urmat mirajul Occidentului la care visaseră încă din timpul comunismului. Iar alții din Occident au venit în satele românești, unii dintre ei „utopici” în căutarea unei ruralități nealterate. Dar schimbările pe care emigrația și imigrația le-au adus nu sunt doar de natură economică – însemnând case mai mari, bani mai mulți în gospodării și creșterea consumului în zone care au cunoscut deprivare sistematică. Sunt și schimbări culturale, de apariție a unor noi moduri de a relaționa social și de a valoriza bunurile și relațiile sociale.

Această dezbatere propune un dialog despre astfel de schimbări centrate în jurul noțiunii de mâncare la sat – de la producerea acesteia prin practici agricole la gestionarea gustului și inventarea sau reinventarea și redescoperirea unor gusturi locale uitate. Mâncarea – atât marfă cât și o marcă identitară și parte din branding-ul local, „faima gospodinelor”, devine parte din aceste procese mai largi influențate de circulația oamenilor, ideilor și bunurilor. Migrația „afară” a cetățenilor români și sosirea altora „din afară” recompune atât producerea mâncării prin schimbări majore ale agriculturii, cât și inserează modele culturale mai generale în satul românesc.

În copilărie, învățătoarea Liliana Anghel a cochetat cu ideea de a se dedica oamenilor din rolul de asistentă medicală. Tot a oamenilor este în prezent toată, dar a oamenilor mici. A îmbrățișat meseria de dascăl și poartă o mare pasiune acesteia. Nici măcar sintagma „ca să primiți un post, ne uităm și la culoarea pielii” nu a îndepărtat-o de copii.

Acum, este învățătoare, profesor metodist pentru învățământul primar și bursier în cadrul programului pentru profesori Teach for Romania. Acest program reprezintă o altă etapă fabuloasă din viața sa profesională, de aceea îi ofer dreptul de a reda mai multe despre sentimentele fidele pe care le poartă frumoasei sale profesii.

Doamna învățătoare, cum v-a găsit acest an școlar? Cu același entuziasm ați pășit în școală, cel pe care l-ați purtat și cu 30 de ani în urmă, la începuturile dumneavoastră în învățământ?

„Dacă vrem o lume mai bună trebuie să contribuim la crearea ei” spunea Mahatma Gandhi. O școală mai bună nu se face privind de departe. Trebuie să ne implicăm, să facem tot ce ne stă în putință să transformăm școală într-un loc în care elevii să vină cu plăcere, să fie motivați, implicați, activi , să conștientizeze importanța educației în viața lor. Eu îmi doresc o lume mai bună și o școală mai bună așa că, de peste 30 de ani, fiecare început de an școlar mă găsește cu emoții, entuziasm și recunoștință că Dumnezeu mi-a îndrumat calea să am una dintre cele mai frumoase meserii.

Ați fost acea fetiță care se juca „de-a școala” și care, ajunsă la maturitate, în fața unei decizii de a urma o școală, ați ales-o pe cea cu profil pedagogic?

Nicidecum. Când eram mică, discuția era să devin asistenta medicală. La serbarea din clasa I am spus eu o poezie despre asistente, iar tatăl meu a spus: asistentă te fac. De atunci, așa a rămas, că o să mă fac asistentă. Până la sfârșitul clasei a VIII-a eu am tot învățat cu gândul acesta. A venit clasa a VIII-a, am dat examen la Liceul sanitar și, din păcate, nu am luat o notă care să îmi asigure un loc la acel liceu.  Am plâns zile întregi, dar nu pentru că pierdusem șansa de a deveni asistentă cat mai degrabă de rușine că am luat notă mică la examen. Ce îmi aduc bine aminte atunci este că părinții mei nu m-au certat deloc. Au fost alături de mine și m-au încurajat că o să fie bine. M-am dus la Liceul Agricol Fundulea și, când am terminat, în 1991, m-am angajat ca profesor suplinitor de matematică. Am constatat că îmi place foarte mult ceea ce fac. Chiar dacă era o diferență de doar 4-5 ani între mine și elevii de clasa a VIII-a, aceștia mă respectau foarte mult, lucram cu drag iar directorul școlii mă încuraja mereu. În anul următor m-am înscris la Colegiul de Institutori din cadrul Universității Spiru Haret. Nu a trecut mult timp până ce toate acestea s-au transformat într-o mare pasiune. Pur și simplu îi iubeam pe copii, știam că nu puteam să fac altceva decât să fiu învățătoare. Am simțit  că aici e nevoie de mine, că aici pot să fiu varianta mea cea mai bună. Cu aceeași pasiune fac asta de peste 30 de ani.

Cine v-a insuflat dragostea pentru carte, pentru copii, pentru educație? Cu toții avem modelepe care le luăm ca reper. Dumneavoastră pe cine ați avut ca punct de referință pe plan profesional?

Dragostea pentru carte mi-au insuflat-o părinții mei. Și-au dorit foarte mult să învăț  și m-au încurajat tot timpul. Îmi spuneau : tu ești deșteaptă, poți să înveți să ai un serviciu ușor, să nu te chinui ca noi. ”Lasă fata să învețe!„ auzeam  foarte des de la părinții mei. Apoi, la școală, eu am simțit că toți profesorii mă iubeau. Mi-au dat foarte mult curaj, m-au sprijinit tot timpul. Când eram la facultate, ca să nu mai cheltui banii pe cărți , foștii profesori îmi împrumutau cărțile dumnealor de metodică, mă ajutau cu diferite materiale. Îmi aduc aminte că unul dintre învățători, deși nu îmi predase niciodată, mi-a dat caietul dumnealui cu notițe din liceu. Doamne, l-am, păstrat ca pe o Biblie.

Dar, cred că cel mai puternic stimulent a fost dorința părinților mei ca eu să ajung cineva în viață. Deși își doreau foarte mult să învăț, niciodată nu au pus presiune, nu au fost amenințări de genul ,,dacă nu iei premiul întâi nu mai primești ceva” și nici promisiuni ,,dacă iei premiul întâi îți luăm bicicletă”. Nici nu ar fi putut să facă astfel de promisiuni pentru că nu aveau bani. Pur și simplu au fost consecvenți, i-am simțit alături de mine pe tot parcursul meu educațional. Asta m-a ajutat foarte mult. Cred că asta ar trebui să facă orice părinte. Dacă tu, ca părinte nu ,,vezi” ce face copilul tău un an de zile pentru că ești ,,ocupat” să asiguri ,,premiul” de la sfârșitul anului, nu te aștepta să aibă rezultate prea grozave. Dacă acestea există, sunt cazuri speciale. Majoritatea copiilor au nevoie de atenția părinților lor, de implicarea lor nu de stimulente materiale.

Dacă ar fi să faceți o retrospectivă a anilor în învățământ, cum ați defini traseul profesional? A fost unul liniar sau sinuos?

A fost și ușor și greu, dar frumos.  În primii ani de predat, când nevoia de sprijin era enormă, directorul școlii a fost omul pe care eu m-am bazat cel mai mult. Un OM de o calitate rar întâlnită, de la care am învățat enorm . Deși eram la început și nu știam prea multe, dumnealui mă încuraja și mă îndruma. Niciodată nu mi-a reproșat că nu știu anumite lucruri. Orice aveam nevoie să știu, nu mă sfiam să îl întreb.

Am fost și la altă școală, un singur an dar a făcut cât zece,  unde directorul mă desconsidera și îmi arăta asta în fiecare zi. Peste ani, a venit la școala unde eu eram director adjunct. Când a aflat, a rămas pur și simplu șocat.

Însă, peste toate acestea, eu zic că a fost un drum frumos. Preocuparea mea principală a fost să învăț, să mă dezvolt, să reușesc să fiu un profesor bun, să fiu un profesor  care aduce în clasă acea garanție că fiecare elev e ajutat să devină varianta lui cea mai bună. Și cred că am reușit.

„Ca să primiți un post, ne uităm și la culoarea pielii”. Ce însemnă această afirmație? Ce mărturisiri îmi puteți face?

A fost o experiență pe care nu cred că o voi uita vreodată în viața mea.  Au fost multe momente când m-am simțit nedreptățită, dar acela a fost cel mai crunt pentru că era pentru prima dată când venea de la un adult. Apoi, m-am obișnuit. Mă doare și acum, dar le suport altfel. Am înțeles că nu e o vină să ai pielea închisă la culoare, important e ceea ce faci tu ca om. Și cred că fac destule, că sunt un exemplu bun pentru cei din jurul meu.  Cum am spus mai sus , după ce am terminat liceul, m-am angajat ca profesor suplinitor de matematică. Însă, în vara aceea eu am participat la concurs pentru un post de învățători. Deși am luat o notă destul de mare, 9,65 refuzau să îmi dea post. Inițial, au invocat motivul că nu o să mă prezint la post. Ghinionul meu a fost că doamna directoare de la școala la care eu am solicitat post era în sala și a spus clar că nu mă primește pentru că ”știu eu cum sunteți voi, nu o să vă prezentați la post ”. De fapt , voia să vină altcineva care luase o notă mai mică decât mine. Eu nu țineam morțiș la școala aceea, voiam oriunde doar să pot face naveta. În acel moment a început aventura: mi-au cerut să fac o împărțire, nerelevantă pentru ce se întâmpla acolo dar, probabil, ca să tragă de timp, apoi  a trebuit să dau o declarație că o mă prezint la post. După ce am scris declarația, unul dintre inspectori a citit-o cu mare atenție, poate găsea vreo greșeală. Nu a găsit și atunci, m-a săgetat cu privirea, avea niște ochi albaștri, înfiorători, și mi-a spus pe un ton zeflemitor ,,credeți că posturile de dau așa oricui, se mai ia și după culoarea la față”. Știu că nu e scris corect gramatical dar am vrut să redau exact cum a spus dumnealui. În tot acest timp, posturile se ocupau, s-a ocupat și cel solicitat de mine, spre bucuria doamnei directoare. În final mi-au dat un post pe care nu îl voia nimeni, foarte departe de casa mea. Pentru că era imposibil să stau cu chirie, a doua zi tatăl meu s-a dus la inspectorat să vadă poate se găsește o soluție. Atunci i s-a spus așa ”doamne, uite, am văzut că fata dumitale știe matematică și o să îi dăm un post de matematică la Aprozi”. Aici puteam să fac naveta, mergeam 30 de minute cu trenul apoi 5 km pe jos. Am acceptat dar m-am dus cu inima strânsă având în vedere experiența trăită. Din fericire, directorul m-a primit cu brațele deschise.

Un om este construit din mulțumiri sufletești, din tristeți, din provocări pe care le depășește. Care să fi fost provocarea cea mai mare în învățământ? Etichetele, poate?

Eu consider că provocarea cea mai mare o reprezintă faptul că nu mergem toți în aceeași direcție: profesori, părinți, comunitate. Nu înțelegem că acești copii sunt ai noștri, că doar împreună reușim să îi ajutăm. Se caută mereu vinovații  și nu soluțiile. Profesorii spun că elevii nu învață, părinții spun că profesorii nu își fac datoria, comunitatea, nepăsătoare la nevoile elevilor, dă vina pe elevi, părinți, profesori. Aici nu mă refer la comunitatea din care vin eu, ci în general se întâmplă asta.

Vorbind de discriminare, de etichete, acestea au existat și există. Deși se vorbește tot timpul despre nondiscriminare, se fac cursuri peste cursuri, evenimente, simt discriminarea în jurul meu. Am simțit-o ca elevă din partea colegilor, ca profesor, ca cetățean al acestei țări. Asta e, e în firea unor oameni  să judece. Judecă orice, nu doar etnia. Spun în firea unor oameni pentru că nu e normal să generalizăm, nu toți oamenii sunt rasiști. Soțul meu nu este de etnie, prietena mea cea mai bună nu este de etnie. Am foarte mulți prieteni, oameni care mă admiră, mă respectă și nu sunt de etnie rromă. Dar este clar că cei de etnie, oricare ar fie ea, nu pleacă cu același start. Eu am simțit că a trebuit să muncesc mai mult, să demonstrez ce capacități am față alții care au obținut mult mai ușor anumite lucruri.

Dar mulțumirea cea mai mare pe care o purtați în inimă?

Deși drumul meu în viață nu a fost unul tocmai ușor, port multe bucurii în inimă.

Pe plan personal, cea mai mare bucurie este fiul meu. El este tot ce mi-aș fi dorit de la viață, tot ce ar putea o mama să viseze . Este sprijinul și mândria vieții mele. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru familia pe care mi-a dat-o.

Pe plan profesional bucuria mea cea mai mare este că am avut impact asupra multor copii. Într-o vară, un părinte a venit să își înscrie copilul la școală. A spus că nu vrea să dea copilul la altă doamnă decât la mine pentru ca eu ”l-am făcut om”. Și nu este singurul părinte care a dorit ca și copiii lor să învețe tot la mine. Mă întâlnesc cu foști elevi  care erau clasa a VIII-a în 1991 și îmi spun Sărut mana, doamna!

Ce roluri îmbrățișați în societate în prezent? Sunteți în continuare pe funcția de director al școlii, sau metodist? Ce-mi puteți spune?

De-a lungul timpului am purtat multe pălării. Mi-au plăcut toate pentru că au contribuit la dezvoltarea mea, la ceea ce sunt acum. Am fost director adjunct 10 ani, sunt profesor metodist din 2013, am fost implicată în diferite proiecte în cadrul școlii (ERASMUS, POCU) .

Acum, sunt învățătoare, profesor metodist pentru învățământul primar și bursier în cadrul programului pentru profesori Teach for Romania. Acest program reprezintă o altă etapă fabuloasă din viața mea profesională. Este un program intensiv de leadership ce vizează dezvoltarea unor competențe transferabile, critice pentru un profesor care vrea să faciliteze învățare de tip transformațional. Oricât de multe știam despre acest program, nu m-am gândit   că o să fie cu atât de multă învățare, că o să mă redescopăr, că o să reflectez atât de mult la CINE SUNT EU? A fost locul unde , pentru prima dată, am reușit să îmi asum etnia cu adevărat, să vorbesc deschis fără să fiu judecată. Dimpotrivă eram încurajată să fac asta. De anul acesta sunt și mentor în cadrul programului Teach for Romania și m-am bucurat enorm când am văzut cât de mult am reușit dau celorlalți profesori din experiența mea.

O altă pălărie care îmi place enorm și pe care o port cu mândrie este cea de fondatoare a Asociației SPER – Speranță, Performanță, Educație, Respect. Pentru că mi-am dorit să duc impactul dincolo de sala de clasă, făceam asta și înainte dar la un nivel mic, am reușit să înființez această asociație prin intermediul căreia să ajutăm cât mai mulți copii, părinți și oameni aflați în dificultate.  Eu știu cel mai bine ce înseamnă să primești o mână de ajutor atunci când ai nevoie, ce înseamnă ca cineva să îți dea curaj, să creadă în tine. Asta îmi doresc să fac pentru copiii din Budești, să le dau încredere în ei, să fiu acolo pentru ei , să îi fac să înțeleagă importanța educației. Eu sunt unul dintre exemplele că poți să reușești în viață dacă ai ambiție, dacă tu crezi în tine, în ciuda tuturor dificultăților. Iar fiul meu a înțeles misiunea și este alături de mine în această călătorie. Are job-ul lui dar mă ajută foarte mult la asociație.

Cum sunt generațiile de azi față de generațiile de pe vremea noastră?

Consider că nu putem compara generațiile de copii. Predau de 32 de ani, am avut atâtea generații și nu am putut niciodată să spun „generația trecută era într-un fel față de cea prezentă”. Fiecare are farmecul ei, frumusețea ei, specificul ei. Depinde de noi, adulții cum reușim să ne conectăm cu ei. Consider că cel mai important e ca noi să intrăm în lumea lor, să îi cunoaștem, să le aflăm pasiunile, să îi înțelegem . Doar așa reușim să ne adaptăm fiecărei generații. Se spune despre copiii de azi că s-au născut cu telefonul în mână, în sensul că știu să îl folosească foarte bine de la o vârstă foarte mică. Noi ce facem? Le interzicem telefoanele. Nu spun să folosim exclusiv tehnologia dar nici să o interzicem pe motiv că ”le strică creierul copiilor”. Aud foarte des asta. Eu consider că ne ajută foarte mult. Mă duc în lumea copilului,  mă folosesc de ceea ce  îi place lui și produc învățare mult mai ușor. În felul acesta îi învățăm și pe copii să utilizeze tehnologia în scop educațional. Nu mică le e mirarea când descoperă că pot folosi telefonul în învățare.

Dacă ar fi să faceți portretul copiilor dumneavoastră de la clasă, cum l-ați scrie în câteva rânduri aici, public?

Doamne, îi iubesc de nu mai pot. Sunt copii crescuți în modestie , dar cu inima cât un munte. Sunt copii isteți, curajoși și puternici. Ei chiar au înțeles ce înseamnă să ne respectăm între noi, să ne ajutăm între noi, să fim buni oriunde am merge. Au hotărât să se numească „Clasa prietenilor fericiți” . Și chiar așa sunt.

Ce sentimente purtați școlii care v-a făcut „om mare”? Ce sentimente purtați școlii în care vă exercitați meseria?

Școala care m-a făcut ”om mare” este aceeași scoală unde sunt acum.  Sunt recunoscătoare tuturor care au fost mereu alături de mine , care au crezut în mine, care mi-au dat o mână de ajutor atunci când am avut nevoie. Sunt recunoscătoare și celorlalți pentru că m-au ambiționat să le demonstrez contrariul a ceea ce credeau despre mine și asta m-a determinat să muncesc mai mult, implicit să mă dezvolt mai mult.  Am fost director adjunct 10 ani, timp în care am muncit enorm. Nu regret nicio secundă pentru că mi-a adus multe satisfacții. Respectul copiilor și al părinților arată că mi-am făcut treaba. Continui să muncesc cu aceeași pasiune pentru că îmi pasă de fiecare copil.

-Mami, să știi, Mia e cea mai bună prietenă a mea! Cea mai bună! Azi ne-am jucat toată ziua și mi-a dat jumătate din biscuiții ei cu cacao! Mami, vreau să vină la noi și eu vreau să merg la ea, da?

-Oh, desigur!

-Ah, mami, să știi că nu mai sunt prietenă cu Mia! Niciodată! Să știi că ea a încurajat copiii din cealaltă echipă, să știi! Și azi a stat mai mult cu Nico și aproape nu m-a băgat în seamă în pauza mare! Da, da!

-Îhmmmmmm……..

E greu cu prieteniile în copilărie!

E tare bine să auzi glasul cristalin al copilului tău ce te anunță că are un prieten bun, că se simte bine!

E tare greu să fii părinte și să auzi nefericirea din glasul copilului tău ce se simte lăsat la o parte într-o prietenie.

Să ne învățăm fiii și fiicele să fie prieteni buni! Acest lucru este un cadou pentru ei.

Cuvinte anume și povești simple pot face o mare diferență.

Să ne învățăm copiii că e important să să bucure de reușitele prietenilor lor, să le fie suport și adăpost, să își amintească de zilele lor de naștere și de nume. Să fie lângă prietenii lor în momente de izbândă, dar mai ales în momente grele, cu suspin și deznădejde.

Să ne învățăm copiii că este foarte important să apară pentru prietenii lor când aceștia traversează un moment aparte: un recital de vioară, un meci de volei, un concurs de șah, o competiție de dans sportiv sau un concurs de matematică. Să fie acolo și să aplaude sau să fie acolo și să mângâie când tristețea nu dă pace.

Să ne învățăm copiii că există o putere foarte mare în cuvinte. Există cuvinte ce ridică, înalță, alungă nori negri! Să le explicăm alor noștri copii să vorbească frumos cu prietenii lor și despre prietenii lor, când ei nu sunt de față! Toate aceste lucruri creează legături puternice și încredere de nezdruncinat!

Să ne învățăm copiii să își asculte prietenii! Este atât de important să te simți ascultat, auzit plenar!

Prietenia este o stradă cu două sensuri, desigur!

E important să împărtășim și este foarte important să ascultăm ceea ce au de împărtășit cei de lângă noi, cei ce ne sunt tovarăși de drum!

Să ne încurajăm copiii să dea șanse celor timizi, celor cărora nu le este foarte ușor să creeze legături! Să fie deschiși să afle lucruri despre cei de lângă ei, să includă, să invite!

Într-o prietenie înveți multe despre celălalt, dar și despre tine, despre valori universale, despre tact, empatie, compasiune, ascultare, despre sprijin și despre susținere.

Copiii ne observă tot timpul. Modul în care noi arătăm că suntem buni prieteni va fi văzut, cântărit, reprodus în relațiile fiilor și fiicelor noastre. Să nu uităm asta!

A ne susține copiii în devenirea lor de buni prieteni este ceva mai mult decât a organiza partide de joacă sau petreceri tematice. Este despre a pune semințe ce vor crește, iar și iar, ce vor înflori în inimile și mințile unor oameni speciali, de cuvânt, de bază!

A început să cânte de timpuriu, mai precis de la vârsta de cinci ani. Desigur că la început totul a fost o joacă de copii, însă cu trecerea timpului Anamaria respira muzică prin toți porii, motiv pentru care a început să se pregătească mult mai serios pentru o carieră în lumea această lume. Cu trecerea timpului, a luat calea festivalurilor, prilej cu care a cântat și încântat publicul și jurații care au răsplătit-o cu fel de fel de premii.

Când nu este pe scenă, Anamaria este o veritabilă culegătoare de folclor, asta și pentru că este studentă la Facultate de Litere, secția Etnologie. Printre, concerte, proiecte și drumuri bătute în lung și-n lat, Anamaria Lăcătuș a poposit la Dialogurile Matricei, prilej cu care am discutat despre debutul în muzică, întâmplări de pe scenă, tradiții din lumea satului, costume populare și planuri de viitor.

 Iată câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

• Muzica, o dragoste la prima audiție
• Mentalitatea interpretului de festival
• Taina satului românesc și a costumelor tradiționale
• Un album lucrat pe îndelete

1 noiembrie 2023     Fundația Regală Margareta a României lansează selecția la nivel național a bursierilor care vor face parte din proiectul Tinere Talente, ediția 2024. Elevii sau studenții care studiază Muzica clasică sau Artele Vizuale la instituții de învățământ vocațional din România, cu vârste între 14 și 24 de ani, care provin din familii cu venituri reduse, pot aplica până la 30 noiembrie 2023, pentru a obține Bursa Tinere  Talente, în cea de a 16-a ediție a proiectului.

România are nevoie de artă!

Pe parcursul unui an calendaristic, tinerii artiști în domeniul muzicii clasice sau al artelor vizuale selectați vor fi sprijiniți prin burse menite dezvoltării artistice, programe de mentorat intergenerațional și acțiuni de promovare.

Bursele individuale, în valoare de până la 2000 Euro, se acordă fiecărui bursier și le permite tinerilor să își achiziționeze materiale necesare studiului, accesorii și instrumente muzicale, ustensile și materiale pentru realizarea lucrărilor de artă, să participe la concursuri sau cursuri de specializare, să performeze în cadrul unor manifestări artistice.

Sesiunile de mentorat intergenerațional, un element de unicitate al proiectului, oferă bursierilor șansa de a interacționa cu personalități ale vieții artistice și culturale, care să le fie aproape și să îi ghideze atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Sesiunile de masterclass și atelierele de creație, susținute sub atenta îndrumare și consiliere a personalităților consacrate ale vieții culturale, îi sprijină în perfecționarea aptitudinilor.

Promovarea creațiilor artistice ale tinerilor către public, realizate prin proiecte individuale și de grup, presupune participarea la evenimente diverse, concerte, recitaluri și expoziții, proiecte speciale organizate de Fundație în colaborare cu partenerii.

„Programul Tinere Talente oferă mult mai mult decât un sprijin material. Tinerii artiști selectați au oportunitatea de a se educa suplimentar, de a lucra unii cu alții, de a relaționa cu mediul artistic, de a da atenție contextului. Mentoratul îi îndreaptă către zone luminoase, favorizante și spre performanță” – prof. univ. dr. Verona Maier, pianist și Prorector UNMB, mentor și membru în jurul de selecție al proiectului Tinere Talente

„Tinerii talentați din noua generație au nevoie de educație și de exemple, au nevoie de o puternică susținere practică pentru a-și procura cele necesare domeniului, de asemenea, au nevoie de speranță și încurajare” – conf. univ. dr. Ion Anghel, UNARTE, mentor și membru în jurul de selecție al proiectului Tinere Talente

Așadar, selecția națională pentru bursierii Tinere Talente 2024 este deschisă către elevi și studenți de la liceele și universitățile cu profil muzical și artistic din toată țara, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care provin din familii cu venitul de sub 2.200 Lei/membru de familie și nu dispun de mijloace financiare pentru a-și perfecționa talentul. Cei care au fost bursieri Tinere Talente de 3 ori până acum, nu mai pot aplica pentru o nouă selecție.

Etapele selecției presupun:

1. Trimiterea dosarului de candidatură – până la data de 30 noiembrie 2023, la adresa de e-mail: tineretalente@fundatiaregala.ro
2. Evaluarea dosarului candidaților – până la data de 20 decembrie 2023
3. Evaluarea talentului și a potențialului artistic de către juriul de specialitate compus din personalități din lumea artei – pe parcursul lunii ianuarie 2024
4. Publicarea pe site-ul tineretalente.org a listei celor admiși în programul Tinere Talente – în luna februarie 2024

Detalii despre criteriile de eligibilitatea și modalitatea de participare la selecție se regăsesc AICI.

Recunoscut de patru ori ca cel mai bun program de Artă și Cultură din România, la Gala Societății Civile, programul național Tinere Talente creează oportunități egale pentru artiștii în devenire, oferindu-le șansa de a-și dezvolta potențialul, de a-și exprima talentul și de a-și îndeplini visul, indiferent de contextul lor social.

***

Programul Tinere Talente

Mulți copii talentați provin din familii ale căror posibilități financiare nu le permit să-și urmeze talentul. Astfel, România pierde în fiecare an zeci de tineri talentați, care altfel ar putea deveni ambasadori culturali. Programul național Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României, a debutat în anul 2009 cu scopul de a sprijini și promova tinerii artiști talentați care provin din familii cu venituri reduse și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. Ceea ce diferențiază programul Tinere Talente de alte proiecte care oferă burse este abordarea holistică, centrată pe dezvoltarea și afirmarea acestor artiști în devenire. Pe lângă sprijinul financiar, tinerii primesc îndrumarea unor mentori valoroși, pregătire prin masterclass-uri și au oportunități de promovare foarte importante, toate acestea creând o platformă de lansare în cariera artistică. Până în prezent, 410 de burse au fost acordate tinerilor talentați, aflați la început de drum, care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România, fiind ajutați să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică. În susținerea bursierilor, au fost organizate 128 recitaluri și concerte, 82 de expoziții, 126 sesiuni de mentorat sau masterclass. De-a lungul timpului, 1.900.000 de euro au fost investiți în viitorul artistic al României. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.tinteretalente.org.

Programul național Tinere Talente este susținut de parteneri și sponsori, dar și prin donații realizate prin SMS la 8864 cu textul ARTĂ, prin care publicul poate dona 4 Euro lunar, susținând, astfel, bursele pentru tinerii talentați ai României.

,,Respectarea obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti este un ajutor, nu un obstacol. Sunt rădăcini care leagă copiii de strămoşii lor. Sunt ca dulceaţa fructelor coapte, ca pâinea şi sarea în bucate oferite oaspeţilor de la nord la est, de la sud la vest. A fost o vreme când omul de la sat lua din rodul Pământului ceea ce era necesar şi nimic mai mult; acolo fiecare avea locul şi scopul său. Obiceiurile şi lucrurile făcute de părinţii, bunicii şi străbunicii noștri au fost transmise din generaţie în generaţie, iar onoarea şi demnitatea caracteristice cu care s-a născut omul satului românesc au fost păstrate până la sfârşitul vieţii sale, lăsându-le moştenire pentru generaţiile următoare”.

Camelia Opriţa în Odă satului românesc

Cred că cel mai mare bine pe care-l putem face e să ne aplecăm cu inima asupra semenilor noștri. Cred că singurul lucru după care ar trebui să râvnim e acela de a face bine în jur. Iar când e vorba de copii, nu putem sta cu mâinile legate la spate. Știm că ei merită să trăiască într-un mediu sigur și lipsit de abuzuri de orice fel. Am înțeles că atunci când se vede suferință în jur, există oameni care doresc, independent sau în interiorul unei organizații sub forma unei echipe, să se implice cu toate resursele pe care le dețin. Fie cu timp, fie cu dragoste, fie cu bani, fie cu îndrumări, fie cu programe terapeutice.

Claudia Penescu este vocea copiilor care au nevoie de sprijin. Este unul dintre coechipierii din cadrul organizației Salvați Copiii Iași de aproape 10 ani, și de atunci este  parte implicată în programele de integrare socio-educaționale a celor din mediile defavorizate ale municipiului Iași, dar și din comunități din județele Iași, Vaslui, Botoșani și Suceava. Să o cunoaștem!

Dacă ar fi să-mi oferi câteva motive pentru care să devin la rându-mi ambasador Salvați Copiii, care ar fi cele mai plauzibile ca să mă atragi?

Din practica de până acum, sunt câteva motive principale pentru care oamenii aleg să fie ambasadori Salvați Copiii Iași.

1. Dezvoltare personală: Implicarea în activitățile noastre oferă o oportunitate de creștere și dezvoltare personală. Fiecare ambasador e un OM BUN care dorește să ajute, să facă bine în sfera de viață.
2. Impact în comunitate: Prin implicarea ambasadorilor, faptele bune se adună, iar copiii din medii defavorizate au o șansă la integrarea în societate. Fiecare copil care devine un adult viabil în comunitate, înseamnă un succes pentru comunitate în ansamblul ei.
3. Beneficii pentru copii: Misiunea noastră este să creăm o lume mai bună pentru toți copiii. Ne străduim să oferim un mediu sigur și propice pentru descoperirea și dezvoltarea talentelor, precum și pentru dezvoltarea personală armonioasă, în concordanță cu drepturile universale ale fiecărui copil.

Tu cum ai devenit ambasador Salvați Copiii Iași? Când s-a întâmplat?

Fac parte din echipa Salvați Copiii Iași de aproape 10 ani, și de atunci sunt implicată în programele de integrare socio-educaționale a copiilor din mediile defavorizate ale municipiului Iași, dar și din comunități din județele Iași, Vaslui, Botoșani și Suceava.

Înainte de Salvați Copiii, unde ai activat?

Înainte de experiența Salvați Copiii Iași, am activat în mediul economic privat și pot să mărturisesc că nu am avut niciodată satisfacția de a îmbina munca susținută cu rezultatele acesteia. Legătura pe care o creăm direct cu beneficiarii pentru care desfășurăm activitățile educative este reală, autentică și șterge orice efort.

Ce te motivează în lucrul cu copiii și pentru beneficiul acestora?

Motivația stă în gândul că poți amprenta un destin, că poți influența în bine și acel copil va putea să aibă un punct de referință în viața lui. Personal, port oamenii care m-au influențat de-a lungul vieții, fie și pentru câteva momente. Cred că și noi facem același lucru la Salvați Copiii Iași. De altfel, mulți copii ne vizitează după ani de la ieșirea din programele noastre, pentru că „am contat” în vieților lor, am fost acolo când au avut nevoie.

Care sunt campaniile la care lucrați în prezent? Am întrebat la plural căci eu cred cu cuviință că sunt mulți oameni în echipă făcători de bine care au un ideal comun, binele celor vulnerabili.

În prezent, am lansat o nouă campanie pentru educația copiilor din zonele izolate sau din comunități marginalizate. Se numește „Școala Mobilă – Educație pentru copiii defavorizați”. Poate fi susținută de toți cei care vor și pot cu un SMS cu textul STUDII la numărul scurt 8864, donând 4 euro lunar. De asemenea, am dat starul campaniei „Fii un Moș Crăciun realist de bun”, prin care dorim să susținem educația a 270 de copii defavorizați cu îmbrăcăminte și încălțăminte potrivită pentru sezonul rece. „Trauma oprește copilăria, împreună oprim trauma” este o campanie de strângere de fonduri adresată companiilor, pentru mai binele copiilor aflați în dificultate. Alături de campaniile de strângere de fonduri, derulăm proiecte educaționale pentru copiii vulnerabili, cum sunt „Familie fără frontiere”, „JOC – Joacă, oportunitate, competențe”, „Creșe creative, „Primii pași în educație”, „Zoomzet-ul mamelor”.

Se răsfrâng multe nedreptăți asupra copiilor. Te mai doboară poveștile lor?

Fiecare nedreptate a cărui țintă este un copil este o tragedie în sine. Prin limitarea de orice fel a creșterii și dezvoltării armonioase a oricărui copil, întreaga societate are de pierdut. În același timp, dramele personale sunt cele ce provoacă cel mai mult revoltă sau, uneori, sentimente de neputință. Chiar dacă, de-a lungul timpului, învățăm cum să reacționăm adecvat la astfel de situații, este bine să păstrăm un nivel de revoltă și neliniște de fiecare dată când auzim încă o poveste copleșitoare, pentru a ne motiva în continuare să ne implicăm în reducerea acestor povești.

Ce ai învățat tu de la copii? Se spune că și oamenii mari învață de la ei.

Aș zice că e imperativ ca și oamenii mari să învețe de la copii. De fiecare dată când ne aplecăm urechea la ceea ce ne transmit copiii din jurul nostru, cu siguranță vom avea de învățat câte ceva de la ei: fie că e vorba de inocența lor, fie că e vorba de creativitate sau reziliența de care dau dovadă în depășirea unor situații dificile, care ar putea să ne doboare pe oricare dintre noi. Mai mult, dacă ne facem timp pentru a-i asculta vom putea să înțelegem mai bine cum anume să ne implicăm în creșterea și educația lor și cum să facem lumea din jurul nostru mai potrivită nevoilor lor.

Fac campaniile pe care le lansați diferența în viața copiilor?

Absolut! Fiecare campanie aduce o schimbare în viața copiilor. Este adevărat că există și copii care au nevoie de mai multe schimbări semnificative în viața și mediul lor pentru a putea spune că lucrurile sunt în regulă, dar aceasta ne motivează și mai mult să continuăm munca pe care o facem.

Cât de mult se implică statul în accepțiunea ta?

Cu siguranță se vede o îmbunătățire la nivelul implicării statului în protejarea copiilor. S-au înregistrat progrese semnificative în ultimii 30 de ani în această direcție. Cu toate acestea, mai avem încă o cale lungă de parcurs de aici înainte. De exemplu, sistemul de educație pare să penalizeze mai mult copiii fără posibilități în timp ce mersul la școală are multe costuri ascunse. Apoi, fenomenul sărăciei afectează extrem de mulți copii (unul din patru copii cu vârsta sub șase ani merge flămând la culcare). Mortalitatea infantilă, abandonul școlar, copiii cu părinți plecați în străinătate, copiii care au copii, șanse inegale între copiii din mediul rural și mediul urban… iată teme majore de intervenție.

Ați implicat mediul de business în proiectele voastre? Cum a răspuns?

Mediul de business, companiile, înseamnă tot OAMENI care vor să ajute. Îi invităm în campaniile și proiectele noastre și multe companii răspund pozitiv. În plus, suntem deschiși la colaborările multi-fațetate, care pot să contribuie la dezvoltarea personală a angajaților, prin implicarea acestora în activități și programe direct cu copiii. Implicarea directă în cauzele sociale este extrem de valoroasă. Atunci când oamenii din companii participă la activități și interacționează direct cu copiii din medii defavorizate, dobândesc imediat o perspectivă reală asupra dificultăților cu care se confruntă și înțeleg mai bine vulnerabilitatea acestor copii.

Sunt companiile de business adevărate „mâini de ajutor”?

Pârghiile pe care le au la dispoziție companiile au fost de-a lungul timpului adevărate catalizatoare pentru proiectele educaționale și evenimentele caritabile pe care derulăm. Fără implicarea mediului de business nu am fi reușit să susținem atât de mulți copii. De exemplu, anul acesta susținem 1357 de copii și 753 de părinți prin proiecte de sănătate, educație și protecție. Iar dintre aceștia, 270 de copii vin zilnic în centrele noastre educaționale din Iași, spații în care se lucrează cu copiii aflați în dificultate (sărăcie extremă, risc de abandon școlar), copii cu părinți plecați la muncă în străinătate.

Salvați Copiii Iași a lansat proiectul Școala Mobilă – Educație pentru copiii defavorizați. 400 de copii din medii defavorizate vor beneficia de 500 de ore de activități educative prin Școala Mobilă anual. Pentru că fiecare copil merită șansa de a învăța și de a-și îndeplini potențialul, proiectul ne invită pe fiecare dintre noi să-i susținem. Un gest simplu poate avea un impact enorm în educația lor: trimite textul „STUDII” la numărul 8864 și ajută Școala Mobilă cu 4 euro lunar*.

Rezumat

Școala Mobilă este un instrument educațional care oferă educație non-formală copiilor care au foarte puțin acces la educație. Acești copii trăiesc fie în zone izolate, fie în comunități care se confruntă cu sărăcie extremă. Problemele cu care se confruntă familiile lor îi împiedică să meargă la școală și îi determină să înceapă să lucreze de la vârste foarte fragede pentru a-și ajuta familiile. Pentru unii dintre ei, timpul petrecut în activitățile Școlii Mobile este singurul moment în care se pot comporta cu adevărat ca niște copii. Susține Școala Mobilă și trimite un SMS cu textul „STUDII” la numărul 8864. Donezi, astfel, 4 euro lunar.

Context

Regiunea de Nord-Est a României, este cea mai săracă regiune din UE, iar copiii sunt cei mai afectați de această situație: unu din patru copii trăiește la limita sărăciei (Eurostat, Children at risk of poverty or social exclusion, September 2022). În comunitățile defavorizate din oraș, educația nu este o prioritate, ci supraviețuirea de zi cu zi. Copiii adesea nu pot merge la școală, fie pentru că familia nu îi poate susține, fie pentru că sunt implicați în asigurarea veniturilor familiei. Astfel, mulți copii care trăiesc aici au un nivel foarte scăzut de educație.

Soluție

Școala Mobilă este un instrument educațional care permite organizarea de activități educative direct în comunitate. Este un sistem pe patru roți, cu planșe extensibile pe care putem atașa diferite panouri pe teme precum alfabetizarea, matematica, educația în domeniul sănătății, emoțiile, terapia creativă etc. Copiii din comunitățile defavorizate au șansa de a-și dezvolta abilitățile și de a-și crește stima de sine, astfel încât să poată merge (înapoi) la școală.

Prin fiecare donație cu textul „STUDII” la numărul scurt 8864, 4 euro lunar, creăm un mediu educațional mobil, o școală itinerantă care hrănește visele copiilor și deschide calea spre cunoaștere. Copiii își descoperă talentele, își construiesc încrederea în sine și se simt prețuiți și iubiți. Ei devin eroii propriilor vieți, depășind obstacolele și îmbrățișând oportunitățile pe care educația le aduce. Fiecare lecție devine o poveste captivantă, fiecare exercițiu devine o provocare, iar fiecare întâlnire devine o amintire prețioasă care le înseninează ziua.

Dar Școala Mobilă nu se oprește doar la educație. Ea construiește punți între comunități, promovând înțelegerea și prietenia între copiii defavorizați și cei din comunitate. Aceasta cultivă spiritul de solidaritate și încurajează schimbul cultural, creând astfel o societate mai incluzivă și mai armonioasă.

„Școala Mobilă este o sursă de speranță pentru copiii care trăiesc în sărăcie și marginalizare, pentru că educația este un drept fundamental al fiecărui copil și o forță puternică care poate schimba destine și să dezvolte comunități întregi. Fiecare copil are nevoie de o educație. Doneaza 4 euro lunar prin SMS la 8864, cu textul „STUDII” și adu școala la copiii care au cea mai mare nevoie.” – Andrei Crăciun, Coordonator Școala Mobilă, Salvați Copiii Iași.

De peste 30 de ani, Salvați Copiii Iași țese o lume mai bună, mai sigură și mai veselă pentru copiii care se îndreaptă către noi atunci când se află într-o situație vulnerabilă. În 2023, 1.357 de copii sunt susținuți prin proiecte de sănătate, educație și protecție, dintre care 270 beneficiază zilnic de educație în cele 4 centre educaționale ale asociației din Iași.

În această călătorie, au venit lângă noi instituții, companii, OAMENI. Le mulțumim tuturor în numele copiilor pentru care ajutorul oferit înseamnă un viitor mai senin.

*Valoarea Donaţiei este de 4 Euro/lună. Suma alocată cauzei este de 4 Euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange România, Telekom România Mobile şi Vodafone România. Poți opri donația lunară cu text „STUDII STOP” la nr. 8864. Info la tel 0731834729.

De 95 de ani transmite modelul de limbă literară și face cultură generală pentru români, aduce cu obiectivitate știrile în casele noastre și analiști în studiouri pentru a dezbate probleme ale actualității de zi cu zi. Face educație, ne ține conectați cu cele mai recente descoperiri, ne facilitează accesul la informații economice și sociale, ne însoțește încă din primii ani de viață prin poveștile pentru copii, iar apoi prin teatrul radiofonic pentru maturi, cu toate piesele dramaturgiei românești și universale. Actul său de înființare a fost semnat de Regele Ferdinand, iar de atunci instituția a trecut prin etape tulburi de existență, precum războiul sau  perioada comunistă. Vorbim de postul național de radio, care împlinește la 1 noiembrie 95 de ani.

„Alo, aici Radio București!, România”– sunt primele cuvinte rostite pe postul național de radio, la 1 noiembrie 1928, ora 17:00, profesorul Dragomir Hurmuzescu, inițiatorul radiofoniei românești, fiind cel ce le-a rostit. Un recital de versuri, compuse de Horia Furtună, apoi muzică, informații din presă, buletine meteo și vești din lumea sportului au completat programul primei zile. În zilele următoare, emisiuni similare au fost transmise între orele 17.00 – 19.00 și 20.30 – 24.00, programul îmbogățindu-se cu noi rubrici. Câteva astfel de repere: pe 12 ianuarie 1929 se difuzează prima emisiune pentru cei mici, Ora copiilor, apoi pe 23 ianuarie se transmite prima piesă de teatru – poemul liric O toamnă, de Alfred Moșoiu. La 14 aprilie se difuzează în direct, de la Opera Română, „Aida” de Giuseppe Verdi, iar în februarie 1929 primele cursuri radiofonice de limba germană și franceză. În 1930 apare Universitatea Radio, emisiune ce transmite conferințe ținute de personalități ale intelectualității românești, din perioada interbelică. Tot în acest an se construiesc și primele studiouri adecvate în imobilul din strada General Berthelot, nr 60, iar pe 21 martie același an, are loc prima transmisie a unei opere din studio (Bărbierul din Sevilla de Gioacchino Rossini).

 „Radioul a reușit, în cei aproape 100 de ani trecuți, să unească spiritele și să le atragă, declară într-un interviu pentru Radio România, Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române. Omul e o ființă curioasă, dorește să știe. Radioul a răspândit nu doar știri, cum crede lumea, ci și cunoștințe. La nașterea radioului din România trebuie să spun că a contribuit și lumea savantă, lumea oamenilor de știință – și prin aceasta, firește, și Academia Română. De aceea sunt extrem de emoționat să constat că în anii trecuți de atunci, mereu, Academia Română a fost alături de radio și mereu din cadrul Academiei Române oameni importanți, serioși, au avut roluri în cadrul radioului.” Fonoteca de aur a Radioului deține comori inestimabile și aduce în eter vocile unor nume mari ale României, precum Nicolae Iorga, George Călinescu sau Nicolae Titulescu, Tudor Arghezi, Gala Galaction, Liviu Rebreanu, Tudor Vianu, Ion Finteșteanu, Constantin Nottara și Maria Tănase,  alte personalități din viața culturală și politică a vremii.

În prezent, Radio România emite pe trei posturi naționale: Radio România Actualități, Radio România Cultural și Antena Satelor. De asemenea, există Radio România Internațional 1 (în limba română) și Radio România Internațional 2 (în 10 limbi străine).

Regional, funcționează 10 canale: Radio București, Radio Brașov, Radio Cluj, Radio Constanța, Radio Craiova, Radio Iași, Radio Reșița, Radio Timișoara, Radio Târgu Mureș și un canal dedicat exclusiv muzicii clasice – Radio România Muzical. Mai există două posturi pe internet: Radio3Net și Radio România Junior (pentru copii și tineret).

Oferta Radio România este completată de Editura Casa Radio, care valorifică sistematic arhivele scrise și sonore ale Societății Române de Radiodifuziune. Producția Editurii Casa Radio cuprinde colecțiile: „Biblioteca Radio“, cu seriile „Magister“, „Tezaur“, „Repere XXI“ și „Manifest“, „Radio Prichindel“, „Lada de zestre“, „Biblioteca de poezie românească“, completate cu înregistrări din Fonoteca de Aur, colecții de CD-uri cu înregistrări de teatru radiofonic.

Radio România organizează anual Târgurile Gaudeamus (Târgul Internațional Gaudeamus – Carte de învățătură, Târgul Gaudeamus – Carte școlară și Caravana Gaudeamus, care cuprinde: Gaudeamus Craiova, Gaudeamus Cluj-Napoca, Gaudeamus Oradea, Gaudeamus Brașov, Gaudeamus Sibiu, Gaudeamus Iași, Gaudeamus Buzău, Gaudeamus Timișoara și Gaudeamus București).

Nu în ultimul rând, există formațiile muzicale radio – Orchestra Națională Radio, Corul Radio, Corul de Copii Radio, Orchestra de Cameră Radio, Big Band Radio, Orchestra de Muzică Populară Radio și Cvartetul „Voces” – precum și agenția de presă RADOR, care a luat ființă în anul 1990. Aceasta monitorizează informații apărute în limba română și în 15 limbi străine.

De la prima emisie radio numai pe unde lungi, canalele Radio România sunt transmise astăzi atât pe unde medii, scurte, ultrascurte, cât și prin satelit, internet și prin radio digital terestru (DAB-T în București și în DRM pentru Europa Occidentală).

Dincolo de toate acestea, în 2007 Societatea Română de Radiodifuziune a început demersurile pentru un proiect ambițios – digitalizarea arhivei SRR, iar pe 1 noiembrie 2009, ziua în care SRR a împlinit 81 de ani, a fost digitalizat primul document din Fonoteca de Aur a instituției – o conferință radiofonică din 1939 în lectura lui Nicolae Iorga. Procesul propriu-zis al digitalizării a fost însă programat să înceapă din 2010 și să se termine 15 ani mai târziu. La un moment dat, Radioul public intenționează să lanseze și un portal pe internet unde să pună la dispoziție, contra cost, toate documentele obținute astfel.

Arhiva scrisă a radioului public cuprinde 4 km liniari de documente, 25.000 de dosare și 12.000 de fotografii, iar Arhivele Sonore cuprind 12.276 de discuri de ebonită, 37.000 de discuri de vinil, 15.000 de discuri compacte, 2.150 de casete DAT, 293.336 de benzi magnetice muzicale și 102.737 de benzi magnetice vorbite.

Cu ocazia aniversării a 90 de ani de activitate pentru Radio România, Președintele României a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Societății Române de Radiodifuziune, „pentru contribuția importantă avută la promovarea și susținerea valorilor culturale, morale și civilizaționale românești”.

Surse bibliografice: https://www.art-emis.ro/istorie/postul-national-de-radio-1-noiembrie-1928-alo-aici-radio-bucuresti-romania

Sursă foto: Facebook Radio România

„Vă propunem o călătorie în intimitatea emoțiilor umane – spun organizatorii. Festivalului SoNoRo, desfășurat la București în perioada 27 octombrie – 5 noiembrie și ajuns la a XVIII- ediție. Este cunoscut faptul că terapia prin muzică poate fi unul dintre cele mai eficiente tratamente pentru vindecarea corpului și al sufletului, așa că vă invităm pe o canapea imaginară, să ascultați cum muzica se transformă în liniște. Inspirația pentru tema acestei ediții are rădăcini în Viena – orașul genialilor Mozart, Brahms, Beethoven, Schubert, Zemlinsky, Webern sau Schönberg. Tot acolo, disciplinele psihanalitice au înflorit. Acum știm că atât arta, cât și știința sunt instrumentele care ne ajută să ne înțelegem pe noi înșine și relațiile noastre cu lumea exterioară. Să pornim, așadar, în călătoria către noi înșine, cu muzica în calitate de terapeut. Vă promitem că va fi fascinant!”

Pentru startul evenimentului cultural a fost ales Ansamblul Janoska, format din patru muzicieni cu pregătire clasică, recunoscuți în toată lumea ca maeștri ai improvizației, iar ca locație Palatul Bragadiru din București. Tema din acest an este “On the Couch”, fiind inspirată de efervescența culturală din Viena sfârșitului de secol al XIX-lea și începutul secolului XX, dar și de înflorirea disciplinelor psihanalitice.

Prima idee pentru ediția SoNoRo – On the Couch s-a născut de la un interviu cu unul dintre titanii pianului, Sviatoslav Richter. Acesta a descris dragostea sa pentru muzica de cameră și a spus că cel mai valoros sentiment pe care i l-a oferit aceasta a fost posibilitatea de a dispărea complet în timp ce cânta alături de un partener potrivit. Acest lucru m-a făcut să mă gândesc la faimoasa teorie a fluxului a lui Mikaly Csikszentmihalyi, psihologul care și-a descoperit pentru prima dată interesul pentru psihicul uman și procesele creative după ce a asistat întâmplător la o conferință a lui Carl Gustav Jung. O stare de imersiune completă este ceea ce noi, muzicienii, încercăm să obținem pe scenă. Aceasta vine odată cu perfecționarea continuă a meseriei, dar și în momentele în care pătrunzi adânc pe tărâmul subconștientului, al imaterialului, atunci când explorezi emoțiile și stările care se află ascunse. (Diana Ketler, Director artistic)

În proporție de 70% vor fi lucrări noi în istoricul festivalului, multe dintre acestea fiind interpretate pentru prima dată în România. Două dintre concerte sunt programate la Sala Radio, două la Ateneul Român și două la Muzeul Național de Artă al României – în Sufrageria Regală și în Sala Auditorium. Vor fi, însă, reprezentații și în spații neconvenționale, precum Teatrul Recul sau Clubul Expirat. Și, pentru că Festivalul SoNoRo este cunoscut și pentru abordarea multidisciplinară a programului, în acest an sunt programate două concerte care includ, în plus față de concert, vizitarea muzeelor în care se desfășoară – Muzeul de Artă Recentă, cu vizitarea expoziției Efectul Picasso, și Muzeul Național de Artă Contemporană, cu un tur ghidat.

De la București, festivalul SoNoRo se va muta la Cluj, între 6 și 12 noiembrie 2023, perioadă în care sunt programate șapte concerte. Patru dintre acestea se vor desfășura în spații noi – Casino – Centrul de Cultură Urbană, Biserica Evanghelică-Luterană, Cinema ARTA și Meron Roastery. În celelalte trei spații, festivalul revine cu bucuria unei colaborări fundamentate pe afecțiunea pentru muzică și muzicieni, anunță organizatorii – Casa Boema, Colegiul Academic – Sala Auditorium Maximum, din cadrul Universității Babeș- Bolyai, și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.

“Suntem pregătiți pentru o nouă ediție a Festivalului SoNoRo și invităm publicul să ne urmeze, ca de fiecare dată, cu încredere în ceea ce vom experimenta împreună. Anul acesta, prin tema On the Couch, ne vom sonda emoțiile și poate că vom trăi la cote și mai mari toată vulnerabilitatea, dar și forța pe care fiecare dintre noi le are în straturile profunde ale inconștientului. Avem un program în majoritate nou, spații spectaculoase și muzicieni care au acceptat să intre în jocul propus de Diana Ketler și de mine, dornici să interpreteze nu doar lucrările, ci să fie observatori ai propriilor trăiri. În plus, seria de întâlniri SoNoRo TALKS – ON THE COUCH va fi un câștig al acestei ediții, prin discuțiile pline de miez despre muzică și inspirație. Credem că avem suficiente argumente pentru ca publicul să își dorească să fim împreună la cât mai multe concerte”, a declarat Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo.

Lista celor care vor performa, precum și multe alte detalii despre acest eveniment cultural pot fi găsite pe https://festival.sonoro.org/.

Invitata de azi poartă un nume cu rezonanță, dar puterea din vocea ei o recomandă. Deși pare o tânără timidă, a cucerit scenele internaționale. Surprinde cu fiecare notă cântată. Slujește partiturilor ce trec dincolo de cuvinte. Rămâi fără grai când o auzi cântând. Nu pe tărâmul nostru s-a întâmplat prima dată, debutul său operistic având loc în Italia cu șase ani în urmă.

Martiniana Antonie este la început de carieră, dar seriozitatea cu care parcurge traseul său profesional e mare. Ar părea liniar, dar nu. Și totuși, se hrănește zilnic cu aplauzele primite la scenă deschisă. De curând, a concertat la Ateneul Român în cadrul concertului regal caritabil, organizat de Federația Regală Margareta  a României. Să o cunoaștem!

Martiniana, ce nume puternic purtați! Un nume care răsună la fel ca și glasul dumneavoastră. Știți care este povestea numelui?

Vă mulțumesc! Este meritul mamei. Ea a auzit acest nume și a știut că trebuie să aibă o fată pentru a o numi Martiniana. Numele este inspirat de Cuviosul Martinian, sărbătorit în Calendarul Ortodox pe 13 februarie.

Dar povestea traseului  artistic, cum o puteți scrie pentru noi, cititorii, în câteva rânduri, aici?

Primele amintiri pe care le am (de la vârsta de 3 ani) sunt “spectacolele” din sufragerie, pe care le ofeream părinților și invitaților, atunci când le recitam și cântam întreaga serbare de la grădiniță. Mama a înțeles rapid această chemare și m-a înscris într-un club de muzică pentru copii. De atunci nu am mai încetat niciodată să cânt, trecând de la cântece pentru copii, la muzica pop și puțin jazz. Mama îmi încuraja această pornire, însă doar la nivel de hobby. Totuși, această chemare striga neîncetat, așa că, mai târziu, a fost de acord să dau admitere pentru gimnaziu la Colegiul Național de Artă “Octav Băncilă” din Iași. Am ales ca instrument chitara clasic, însă nu am reușit să ne împrietenim de-a lungul celor patru ani. Știam că la liceu îmi doresc să studiez canto, iar singura opțiune valabilă era secția de canto clasic. Nu știam ce presupune acest nou stil de cânt, însă odată ce l-am descoperit, am înțeles că aceasta este calea pe care doresc să o urmez.

Debutul l-ați avut în orașul Iași, cel de-al doilea mare oraș universitar de la noi? Ne puteți povesti puțin despre asta?

Debutul meu operistic a avut loc la Pesaro, în Italia, în vara anului 2017. Un an mai târziu am debutat și în România, invitată fiind după ce am câștigat Concursul Internațional AsLiCo de la Como, în Italia. Spectacolul “Bărbierul din Sevilla” de la Iași are un loc foarte special în inima mea, deoarece a fost prima și ultima dată când ambii mei părinți m-au văzut interpretând un rol pe scena unui Teatru de Operă. Pe 25 octombrie, grație Fundației Regale Margareta a României și a invitației ce îmi face onoare, voi reveni, în fața publicului român, pe scena Ateneului, alături de tenorul Ioan Hotea și a Orchestrei Române de Tineret, sub bagheta maestrului Gabriel Bebeșelea.

Care a fost momentul când v-ați spus că vreți să deveniți solistă de operă și ați luat totul în mâini?

Odată ce am făcut cunoștință cu opera, prin spectacolele live, dar și prin videoclipurile de pe internet, unde descopeream ușor, ușor legendele mondiale ale operei, am fost vrăjită, din ce în ce mai puternic, de această lume fascinantă, încărcată atât de armoniile superbe ale muzicii, cât și de intensitatea dramatică a personajelor. După primul concurs la care am participat în clasa a X-a, i-am spus mamei că aceasta este calea pe care doresc să o urmez. Această realizare nu își avea însă rădăcinile în dorința de competitivitate. Sunt, în continuare, o persoana emotivă, care nu adoră deloc concursurile. Însă, pentru mine acel moment de pe scenă, interpretând pentru prima dată diverse personaje în scurtele minute ale ariilor, m-a făcut să realizez cât de liberă mă simt pe scenă și mi-a oferit o oglindă a emoțiilor pe care le pot transmite prin intermediul acestor caractere complexe.

Care au fost persoanele care v-au încurajat talentul și au contribuit la șlefuirea lui?

În primul rând, nu aș fi fost aici fără susținerea părinților care și-au dedicat timpul și au investit mare parte din câștigurile financiare în creșterea mea artistică. Odată cu venirea mea la București, pentru studiile superioare, tatăl meu a plecat la muncă în străinătate, pentru a-mi putea susține financiar traiul la București. Mutarea a fost de bun augur, pentru că de la acest punct înainte am întâlnit persoane care mi-au fost alături și m-au ajutat să cresc pe calea artistică. Le mulțumesc tuturor profesorilor de canto pe care i-am avut încă de la început. Nu aș dori să dau nume, pentru a nu omite pe cineva, însă îmi exprim recunoștința personal față de ele, oricând am ocazia. Fiecare pedagog și-a pus amprenta în evoluția mea muzicală și mi-a întărit convingerea că acesta este drumul meu.

Cum ați ajuns să vă fructificați talentul și pe scenele internaționale?

Am avut șansa ca pe drumul meu să întâlnesc artiști și muzicieni care m-au ghidat, m-au inspirat, mi-au oferit din cunoașterea lor și m-au ambiționat să continui “lupta” și să cred în talentul meu. Unul dintre acești mentori este chiar dirijorul Gabriel Bebeșelea, cu care am deosebita plăcere de a colabora pentru Concertul Regal Caritabil. Prima noastră întâlnire a avut loc în 2016, în cadrul unui mentorat, în vremea când eram bursieră a programului Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României. Aici am auzit pentru prima dată de existența Academiei Rossini și a Festivalului Rossini din Pesaro. La finalul mentoratului, am discutat cu maestrul despre interesul meu față de repertoriul rossinian, iar dumnealui a fost foarte deschis în a-mi oferi partituri și informații necesare în vederea unei viitoare audiții la Pesaro. Un an mai târziu, îmi făceam debutul operistic pe scena Teatrului Rossini din Pesaro, revenind în Festival, ca invitat, pentru alte patru ediții. În colaborare cu Festivalul Rossini, am avut și extraordinara ocazie de a reprezenta anul trecut o producție din ediția 2020 (“La Cambiale di Matrimonio”) pe scena Royal Opera House din Muscat, Oman. Este foarte posibil ca toate aceste realizări să nu se fi întâmplat dacă nu aș fi fost bursiera programului Tinere Talente sau dacă nu m-aș fi aflat la respectivul mentorat, în ziua cu pricina. Îi sunt extrem de recunoscătoare maestrului Bebeșelea pentru deschiderea și ajutorul oferite, iar Fundației Regale pentru că a făcut posibilă această specială și de impact întâlnire.

S-au adunat multe experiențe, întâmplări, premii, titluri. Ce înseamnă toate acestea pentru dumneavoastră?

Fiecare reușită este o atestare a faptului ca sunt pe drumul cel bun, iar asta nu mă face decât să fiu extrem de fericită că evoluția mea continuă și este apreciată și de profesioniștii din domeniu. Cu ajutorul programului Tinere Talente am participat la primele mele concursuri internaționale unde am câștigat Marele Premiu al Concursului “Jeunes Espoirs Raimond Duffaut” din Avignon, Franța și premiul al II-lea al Concursului “George Enesco” din Paris. Cele mai frumoase experiențe le-am trăit în cadrul producțiilor, acolo unde, de multe ori, am întâlnit și am legat noi prietenii cu cântăreți proveniți de pe toate continentele. Am avut și ocazia de a lucra alături de staruri internaționale, precum Juan Diego Florez, Pretty Yende, dirijorul Michele Mariotti și regizorul Graham Vick. Alături de ei am observat și învățat multe din tainele interpretării muzicale și teatrale. Toate aceste experiențe și reușite m-au ajutat să cresc, mi-au oferit curajul de a mă încrede în darul pe care îl posed și m-au încurajat să merg mai departe.

Care este rolul pe care l-ați interpretat cel mai des și credeți că vă apropiați de imaginea acestuia cel mai bine?

Rosina, din opera “Bărbierul din Sevilla”, este rolul pe care l-am interpretat cel mai des. Am fost, încă de la început, atrasă de muzica lui Rossini, pe care am descoperit-o prin intermediul acestei opere. Nu știu, însă, dacă acest personaj se apropie neapărat de imaginea mea. Dar tocmai din acest motiv iubesc atât de mult să interpretez personaje din operă. E un proces de macerare, în care caut să dau viață personajului din personalitatea mea, dar și personajul ajunge să mă îmbogățească și să îmi arate o nouă fațetă, ascunsă, până atunci, în interiorul meu. Orice rol nou este o provocare, pe care o primesc cu brațele deschise.

Care este dorința cea mai arzătoare a dumneavoastră în ceea ce privește cariera? Care este punctul în care doriți să ajungeți?

Îmi doresc să am șansa de a performa pe scenele mari ale lumii sau măcar ale Europei (Milano, Londra, Munich, Berlin, Paris), să lucrez cu artiștii de top din domeniu și să îmi perfecționez tehnica vocală, astfel încât să pot ajuta, la rândul meu, tineri soliști la început de drum. Un alt vis este acela de a face parte dintr-o producție-film a unei opere, poate chiar cu un rol principal. Aceste proiecte nu sunt însă des întâlnite, dar visurile nu ar trebui sa aibă bariere.

Ce înseamnă muzica pentru sufletul dumneavoastră?

Muzica a avut mereu o magie a cărei vrajă mă cuprindea. În copilărie simțeam că îmi oferă libertatea de a mă exprima. A rămas, până în prezent, cea mai puternică formă de exprimare pe care o accesez. În momentele când sunt pe scenă, spațiul exterior dispare și mă las transpusă într-un tărâm paralel, conectat undeva la miezul sufletului, din care, mai apoi, transmit ceea ce îmi doresc sau îmi este insuflat de către personajul pe care îl interpretez. Are și o valență terapeutică, deoarece prin cânt îmi pot exprima atât bucuriile, cât și tristețile sau dezamăgirile.

Muzica unește suflete. Înainte de a fi cântată, ea este trăită. Adevărat?

Absolut. Muzica este magie, este vibrație, energie hipnotizantă. Dincolo de toate detaliile tehnice și fuga arzătoare către atingerea Perfecțiunii, stă, în fapt, emoția pură emanată, care ne aduce împreună. Muzica este limbajul universal care reușește să depășească orice barieră cultură sau lingvistică, este în fiecare dintre noi și are puterea de a ne inspira și vindeca.

Oare se poate trăi fără muzică? Dumneavoastră ați trăi fără muzică?

Nu îmi pot imagina o viață fără muzică, fără cânt. Am decis să mă dedic în totalitate acestui drum, decizie care vine însoțită de asumarea unor eforturi și provocări constante, precum stabilitatea personală, financiară și stresul aduse de lumea spectacolului. Totuși, pasiunea pentru muzică mă face mereu să mă reîntorc în sala de studiu și să continui căutarea. Fiecare realizare face ca toate eforturile să merite din plin.

Care este împlinirea dumneavoastră sufletească? Poate găsirea unui sens în viață?

Pentru moment, îmi trăiesc visul și mă simt împlinită prin ceea ce fac. Muzica este binecuvântarea mea.

Foto credit: Marcus Rebmann

,,Lumea aceasta a amintirilor din copilărie, a vorbelor și a jocurilor pe care le născoceam, mi se va părea mereu dureros de mai adevărată decât cealaltă lume”. Antoine de Saint-Exupery

Derulat pe o perioadă de 31 de luni – ,,Segregare pe minus, diversitate pe plus” este un proiect de educație pentru incluziune cu obiective ambițioase. Respectiv, de a crea un cadru propice pentru respectarea dreptului la educație, tratament egal și echitabil, fără discriminare de orice fel, cu accent pe discriminarea pe bază de etnie, având în vedere 7 comunități cu premise de a avea cetățeni mai informați, cu un comportament mai puțin discriminatoriu la adresa persoanelor de etnie romă.

Subiectul segregării școlare necesită o abordare cu mai multe fațete care să includă acțiuni legale, schimbări de metodologie, implicarea comunității și reforme educaționale, spun inițiatorii, care amintesc, în același timp, că, în 2015, un raport al Comisiei Europene (Education and Training Monitor – Romania 2015, European Commission) semnala că „26% dintre elevii romi din România învață în clase separate etnic”.

Prin proiectul “,,Segregare pe minus, diversitate pe plus”, experți în educație, decidenți politici, profesioniști din mediul guvernamental, părinți, elevi, profesori și manageri școlari din 7 comunități unde ponderea elevilor romi este de minimum 50% sunt aduși față în față într-un spațiu de dialog la nivel național pentru a găsi soluții. Din acest demers face parte și evenimentul creat pe 11 octombrie, la București, de două organizații de impact social, Teach for Romania și Roma Education Fund. Vorbim de o consultare publică menită să aducă în prim-plan o problemă semnificativă în sistemul de învățământ românesc: segregarea școlară pe baza criteriilor etnice, statutului socio-economic, genului și dizabilității. Consultări similare s-au desfășurat anterior în 7 județe – cheie din România: Craiova, Timișoara, Cluj, Iași, Ploiești, Brașov și Constanța, evenimentul de la București fiind cel care a închis seria acestor consultări.

„Obiectivul este de a asculta și colecta opiniile și contribuțiile tuturor participanților pentru a dezvolta acțiuni concrete și eficiente în implementarea unei metodologii de monitorizare a segregării școlare, precum și pentru a asigura respectarea și îndeplinirea indicatorilor asumați prin această metodologie”, explică cei de la Teach for Romania și Roma Education Fund. Potrivit celor două organizații, consultările publice reprezintă pași semnificativi în eforturile de a transforma sistemul de învățământ din România într-unul mai inclusiv, echitabil și orientat spre drepturile fundamentale ale fiecărui elev. Iar lista soluțiilor comune găsite în urma acestor consultări publice este una lungă. Și eficiente, speră organizatorii.

Pentru combaterea segregării școlare pe criteriu etnic, de exemplu, este considerată necesară abordarea de tip top-down: autorități – ONG-uri – școală (profesori, psihologi, consilieri, mediatori) – comunitate – familie, alături de un curriculum cu directive clare, aplicabile și măsurabile. La fel de importantă este implicarea familiei în mod activ prin dialog și empatie. Discuțiile au mai evidențiat ca soluții campaniile de awareness: cultură, limbă, tradiții etc. & evenimente tematice/interculturale, precum și acțiuni comune cu miză socială. Discuțiile libere facilitate de autorități, cum ar fi organizarea de întâlniri periodice elevi – părinți – consilieri școlari, în cadrul cărora să fie abordată tema segregării, sunt considerate utile, la fel eliminarea claselor formate din elevi de o singură etnie, atunci când este posibil. Este nevoie, în același timp de personal pregătit, personal de etnie romă, dar și de folosirea psihoeducației ca pe un act de prevenție a segregării cu ajutorul consilierului școlar.

Primele trei măsuri enunțate mai sus sunt și primele trei găsite ca soluții comune în cazul segregării pe criteriu de statut socio-economic, acestea venind alături de campanii de awareness pornind de la faptul că lipsa banilor îngreunează accesul la educație. Discuțiile deschise la nivel de comunitate, încurajarea comunicării fără criterii socio-economice, accesul egal și echitabil la educație prin programe de susținere financiară a elevilor, precum și folosirea psihoeducației ca pe un act de prevenție a segregării cu ajutorul consilierului școlar se regăsesc, de asemenea, pe lista soluțiilor identificate în urma consultărilor.

Vine apoi rândul soluțiilor comune privind segregarea școlară pe criteriu de dizabilitate. Abordarea de tip top-down: autorități-ONG-uri-școală (profesori, psiholog)-comunitate-familie și un curriculum cu directive clare, aplicabile și măsurabile apar, din nou, ca soluții, pe lista cărora mai regăsim campanii de awareness pornind de la ideea că în societatea românească persoanele cu dizabilități nu sunt suficient de vizibile și acceptate. Implicarea familiei rămâne și aici la fel de importantă, în aceeași măsură cu personalul pregătit, dar și cu acomodarea elevilor cu dizabilități în școli. Nu există peste tot modalități de accesibilizare a procesului educațional pentru elevii cu deficiențe de vedere și auzi și, de asemenea, nu există în toate unitățile școlare facilități care să acomodeze elevii cu dizabilități, de exemplu rampe de acces, fiind necesare, de asemenea, programe specializate de shadowing pentru elevii cu dizabilități, care au nevoie de mai multă atenție în procesul de învățare. Tuturor acestora li se adaugă folosirea psihoeducației ca pe un act de prevenție a segregării cu ajutorul consilierului.

În fine, dar nu în ultimul rând, s-a discutat despre segregarea școlară pe criteriu de gen. Abordarea de tip top-down: autorități-ONG-uri-școală (profesori, psiholog)-comunitate-familie rămâne și în acest caz o soluție, alături de un curriculum cu directive clare, aplicabile și măsurabile și campanii de awareness: în societatea românească rolurile de gen sunt văzute ca un lucru normal, firesc, femeile sunt percepute ca fiind mai vulnerabile și în consecință sunt victimizate. Educația de gen cuprinde, în același timp, sprijin în valorificarea diferențelor de gen, înțelegerea și acceptarea genului elevilor fără judecată și discriminare. Elaborarea unor programe naționale de informare și psihoeducație atât pentru elevi cât și pentru profesori sunt o altă parte a soluției, alături de folosirea psihoeducației ca pe un act de prevenție a segregării cu ajutorul consilierului școlar și de organizarea de activități în grupuri mixte, workshop-uri, educație în familie.

Organizatorii subliniază că discriminarea în contextul școlilor poate lua mai multe forme, inclusiv acces inegal la resurse, practici disciplinare părtinitoare și diferențe în rezultatele academice. Atât segregarea, cât și discriminarea sunt probleme sociale care implică tratament inechitabil sau separarea unor indivizi sau grupuri pe baza anumitor caracteristici, cum ar fi rasa, sexul, etnia, religia sau alți factori.

Mai multe despre proiectul „Segregare pe Minus, Diversitate pe Plus”, puteți vizita site-ul https://faradiscriminare.ro/.

Ohhhh!

Ce zi!

Ce zi grea!

Silvia nu a fost aleasă azi din prima la ,,țară-țară vrem ostași”. E sigură că la dictare a scris ,,n” înainte de ,,b și p”. Și la mate, la muncă independentă, a zis că 4 ori 9 este 49.

Totul a fost cumva pe dos. E mâhnită tare.

Dimitrie, tatăl ei, o vede și o simte.

Și nu știe ce să facă.

• ar lua toată greutatea de pe umeri și din suflet și i-ar zice răspicat că nimic din toate astea nu contează, că uite ce frumos e afară, că ce bine ar fi să se îmbrace să îi cumpere ce vrea ea de la magazinul de jucării. Iar mai zice și că nimănui nu îi pasă și că mâine îi promite că va fi bine.

Știe însă la fel de bine că nimic din ceea ce a gândit deja nu ar repara ceea ce simte fiica lui. Știe că fiecare emoție contează și că cel mai important lucru e ca Silvia singură să treacă cu bine prin tot.

Ce cuvinte ajută?

Ce cuvinte ajută?-se tot gândește tatăl.

Uite: ziua de azi nu va dura pentru totdeauna. Și emoțiile de acum se vor disipa. Și temerile se vor risipi.

Nu uita, ziua de azi, cu toată greutatea ei, nu va dura veșnic!

Sunt aici. Atât spune tatăl: sunt aici.

Și prezența lui care nu judecă, nu întrebă, nu trage la răspundere-risipește negura. Fiica lui capătă încet încet siguranță, se deschide, povestește, își spune frământările.

E în regulă să nu te simți în regulă mereu.

Chiar așa. Nu putem fi mereu fericiți, zburdalnici, cu toate împlinite și aliniate. Uneori lucrurile nu ies perfect. Asta face parte din viață.

Dacă ești într-un loc întunecat, uita-te după stele!

Întotdeauna este important să căutăm și fărâme de fericire în cele mai întunecate locuri.

Ce am învățat azi? Cine a fost lângă mine azi? Ce am de făcut de acum?

Și ce ar mai fi de spus?

Hei, mi s-a întâmplat o dată să fiu în papucii tăi.

Ce bine e să știi că și altora le-a fost greu, și-uite!- au trecut peste evenimentul neplăcut, au supraviețuit, totul i-a făcut mai buni și mai puternici!

Uite, hai să ne concentră pe acest moment.

Nu pe trecut, nu pe viitor. Pe acum.

Acum. Un cuvânt care aduce calm, care se așază peste țipătul lăuntric și îl liniștesc.

Acum. Acest moment.

Cel mai bine ar fi să vedem ce am învățat din asta!

Fiecare lucru poate fi privit ca o lecție.

Care e lecția zilei? Ce vom ști de acum încolo?

Și ce ar mai fi de făcut?

Uneori ajută să avem pe cineva lângă noi. Cineva care să fie acolo. În tăcere. Cu o mână întinsă.

Să spună răspicat, fără niciun cuvânt: eu sunt aici, când tu vrei. E de mare folos, uneori.

Silvia începe să cânte un cântecel, fericită.

Inima tatălui ei vine la loc.

Nu știe ce a făcut sau ce nu a făcut. Ce a rostit sau ce nu a rostit.

Însă știe că fiica lui a găsit puterea de a fi bine cu ea. Și asta e totul!

,,O să zbori în cercuri și uneori
O să-ți fie greu și ție să zbori
Ai să zbori înalt sau poticnit
Doar așa e zborul, să-l zbori negreșit!” – versuri ,,Om la Lună”