Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Florentin Gheorghe crede cu tărie că meseria aleasă este lucrul cel mai frumos pe care l-a îmbrățișat în viața sa. Se identifică perfect cu ceea ce face, deși, culmea, drumul său profesional nu a avut întotdeauna o destinație precisă. Este unul dintre oamenii care fac cinste învățământului românesc și de care sistemul educațional avea nevoie.

Spirit tânăr, dinamic, creativ, dedicat, prezent în viața copiilor, inițial se îndreptase către domeniul preoției. A terminat Seminarul Teologic din Târgoviște, apoi a absolvit Facultatea de Teologie din același oraș, dar decizia de a se dedica cultului religios s-a schimbat, el dorind să fie mijlocitorul între copii și educație. Au urmat alți ani de studii, iar în prezent îl găsim ca profesor de limba și literatura română, atât la catedră, cât și pe canalele de socializare. Este și gazda unei emisiuni de educație și cultură. Să-l cunoaștem mai bine!

 

 

Florentin, ești omul de la catedră din fața copiilor, ești Profu’ de română de pe Youtube, dar și gazda unei emisiuni. Cât de mult te onorează rolurile pe care le-ai îmbrățișat pe parcursul tău profesional?

Foarte mult. Deși par multe și destul de variate, toate au ceva în comun: educația. Îmi doresc să fac lumea în care trăiesc un loc mai bun. Cum? Așa cum mă pricep eu cel mai bine: educând oamenii (indiferent că este față în față în sala de clasă, pe internet sau la televizor). Cu toții avem o misiune în viață, iar aceasta cred că este misiunea mea.

 

Apropo de parcurs și de calea aleasă, care este frumoasa poveste a escapadei tale academice? Ce te recomandă studiile?

Drumul meu nu a fost mereu unul cu o destinație precisă. După ce am terminat Seminarul Teologic din Târgoviște, eram oarecum dezorientat în ceea ce privește cariera. Nu eram convins ce aș vrea să fac în viață. Cred că m-am maturizat mai greu. Așadar, neavând o perspectivă, m-am înscris la Facultatea de Teologie din Târgoviște, ca mai toți colegii mei. N-aș zice că am urmat efectul de turmă, ci mai degrabă că am rămas în zona de confort. Era un domeniu unde eram văzut bine, unde rezultatele mele erau foarte bune, prin urmare, cred că aș fi putut face carieră. Numai că aveam să descopăr în timp că nu asta era vocația mea. Or, în acest domeniu (cel teologic și ecleziastic), este nevoie în primul rând de vocație, de o chemare specială. Dacă practici preoția doar ca pe un job, tot demersul tău este unul sortit eșecului. Șansa mea a fost ca în anii al II-lea și al IV-lea de licență să plec cu o bursă de studii în Grecia, la Facultatea Națională și Kapodistriană din Atena. Aici m-am desprins de zona mea de confort, am avut timpul necesar să îmi dau seama cine sunt, ce îmi place, ce nu. Astfel, când m-am întors în țară știam ce nu îmi doresc să profesez, însă trebuia să aflu ce vreau să fac. Cum cred că nimic din viața noastră nu este întâmplător (asta dacă deschidem bine ochii și suntem atenți la detalii), am avut ocazia să predau, ca suplinitor, la școala gimnazială din satul meu natal, școală al cărei elev am fost. Astfel, am văzut că îmi place să predau, să fiu în mijlocul copiilor și să lucrez cu ei. După ce am terminat Teologia (pentru că nu îmi place să las lucrurile neterminate), m-am înscris la Facultatea de Litere din Târgoviște, specializarea Limba și literatura română-limba și literatura engleză, domeniu în care am făcut și un master.

 

Ce înseamnă pentru tine să fii în mijlocul copiilor? Ce ai învățat tu de la ei?

Să fiu in mijlocul copiilor înseamnă totul pentru mine. Este sensul vieții mele. Este ceea ce mă motivează să depășesc orice obstacol al sistemului, unul departe de a fi ideal sau chiar funcțional. Ce am învățat de la copii? Multe. Să fiu sincer. Copiii nu își pot ascunde trăirile și emoțiile, așa cum, din păcate, o facem noi, adulții; dacă unui elev nu i-a plăcut ora ta, să fii sigur că îți va da de înțeles. Și ăsta e un lucru foarte bun – cel mai bun feedback ți-l dă elevul, nu vreun director, inspector sau ministru. Am învățat să mă bucur de viață, să fiu copil. Doar să nu vrei și nu înveți de la copii.

 

Ce dorești tu ca valori să le transmiți?

În primul rând, respectul. Respect față de ei înșiși, față de ceilalți și față de mediul înconjurător. Apoi, valori precum sinceritatea, perseverența și munca. Doar muncind și fiind serioși pot obține ce își doresc în viață.

 

 

Care este profilul copiilor tăi de anul acesta?

Copiii de astăzi sunt clar diferiți de copiii de acum 20 de ani, chiar și de cei de acum 10 ani. Nu sunt mai buni sau mai răi. Sunt doar diferiți, pentru că tot contextul este diferit. Ce avem noi de făcut este să ne adaptăm limbajul, abordarea, dar nu și așteptările. Trebuie să vorbesc eu, adultul, pe limba lor, ca să îi învăț să vorbească limba mea. Să mă duc eu spre ei, ca să îi trag spre mine. Dacă aștept ca elevul să vină să îmi ceară o listă cu lecturi suplimentare, este posibil să aștept mult și bine. Decât să mă las copleșit de frustrări, mai bine iau atitudine și caut soluții, înființez un club de lectură, fac activități interactive și le arăt că cititul poate fi „cool”. Dar ca să îi pot motiva pe elevi, trebuie ca mai întâi eu, profesorul, să fiu motivat. Într-adevăr, este mai mult de muncă pentru mine, dar dacă sunt motivat, nu voi vedea în asta o povară, ci o plăcere, o parte a misiunii mele. Cu atâtea distrageri (și aici mă refer la tot universul online, cu toate aceste aplicații de socializare și jocuri), pe care noi nu le aveam, este clar că elevului îi este mai greu să discearnă, să știe care este „calea cea dreaptă”. Dar tocmai ăsta este scopul nostru, să îi ghidăm și să îi ajutăm. Deci copiii, de acum și din orice timp, sunt minunați. Sunt diamante ce așteaptă să fie șlefuite. Vorbeam într-o emisiune de-a mea cu o psihologă din Honduras, pe care am cunoscut-o într-un proiect Erasmus, despre așa-zișii copii-problemă. Concluzia a fost că nu elevul este problema, ci că elevul are o problemă și trebuie ajutat. Comportamentul lui ne spune că el are o problemă. Dacă nu mai vad elevul ca fiind problema, nu mă mai enervez pe el și îmi dau seama că misiunea mea este să găsesc problema. Practic, trebuie să ne regândim abordarea în ceea ce îi privește pe elevii de azi.

 

Pe ce criterii se bazează relația cu ei? Dar cu familiile acestora?

Țin cont eu însumi de toate valorile pe care le pretind de la ei: respect, onestitate, încredere, dreptate. Îmi tratez elevii ca de la egal la egal. Nu îi privesc dintr-o postură de superioritate. Elevii sunt centrul actului educațional. Noi, profesorii, mergem la școală pentru ei, nu pentru noi. Elevii mei sunt cei mai importanți pentru mine și am grijă ca ei să afle asta. Încerc să creez o conexiune cu ei. La baza oricărui tip de relație, chiar și în relația profesor-elev, stă conexiunea. De fapt, cred că asta este cheia succesului cu elevii. Dincolo de informațiile pe care le află de la tine, elevul reține cum s-a simțit la ora ta, ce principii a deprins de la tine.

 

 

Care sunt resursele care te aduc zi de zi la catedră? Cu ce gând pleci zilnic spre școală?

Plec la școală cu gândul că și eu sunt parte din schimbarea în bine pe care toți ne-o dorim. Toți vrem lucruri, însă puțini facem ceva concret pentru a le obține. Ca profesori, mi se pare că avem o responsabilitate enormă. Noi formăm adulții de mâine. Schimbarea stă (și) în mâinile noastre. Pentru asta trebuie să fim în primul rând noi înșine motivați. Trebuie să ne găsim motivația. Care este scopul nostru? De ce plecăm de acasă? Pentru bani, pentru statut sau pentru elevi?

 

Ușor nu a fost în anul pandemic. Conectarea a fost mai grea online, în schimb, pe tine te-a pus în ipostaza de a te reinventa și de a crea un canal online cu informații corecte cu și despre limba română. Ești și foarte apreciat, iar noi îți mulțumim pentru ce împărtășești. La câți abonați ai ajuns?

Niciodată numărul nu a fost un scop, merg pe principiul calității, mai puțin pe cel al cantității. Trebuie să recunosc că mă bucură să văd că mii de oameni îmi apreciază munca și găsesc util ce fac. Practic, scopul meu, misiunea mea se extinde și în afara sălii de clasă, ceea ce este ideal. Educația nu se oprește în spațiul școlii, ci trebuie să învățăm pe tot parcursul vieții. Revenind la cifre, pe Facebook am 61 000 de următori, pe YouTube am 4 600, iar pe TikTok (cont pe care l-am creat recent, având în vedere că majoritatea celor tineri își petrec timpul acolo) am peste 20 000 de următori.

 

Cum negociezi cu timpul? Știu că ești și gazda unei emisiuni, ești și la ore, dar mai aloci și timp pentru a continua cu informațiile utile din online. Ce-mi poți mărturisi?

N-aș zice că am un secret. Doar fac ceea ce îmi place. Atunci când faci ceea ce îți place, găsești timp pentru orice. Cum spuneam, am găsit un scop în viață, scop care îmi aduce satisfacție, și atunci toată energia mea este canalizată în acesta direcție – educația. Satisfacțiile pe care le am în urma tuturor activităților mele sunt combustibilul de care am nevoie de merg mai departe.

 

 

Florentin, să fie meseria aleasă cel mai frumos lucru pe care l-ai îmbrățișat în viața ta?

Da. Nimic nu dă sens mai mult vieții mele decât meseria pe care am îmbrățișat-o.

 

Ce planuri profesionale ai pentru tine?

Să continui ce am început și să fac totul cât mai bine.

 

Unde ar trebui să fie schimbarea în învățământ? Se tot vorbește despre lacune. De care ordin?

Din păcate, multe dintre schimbările din învățământ vizează mai mult forma și mai puțin fondul. Schimbarea trebuie să plece de la selecția profesorilor, a celor din funcții de conducere (indiferent că vorbim de directori, inspectori sau miniștri). Selecția trebuie făcută pe baza meritelor, a competenței, nu pe criterii politice sau nepotisme. În educație este o criză de profesori cu vocație. Este nevoie de profesori motivați. Este nevoie de profesori bine pregătiți din punct de vedere științific, cărora să le pese de elevi, să fie acolo pentru nevoile lor și care să caute căi de a se conecta cu aceștia. Elevii au nevoie de profesori care să îi asculte, să îi facă să se simtă importanți. Profesorii nu trebuie să fie doar transmițători de informații, ci trebuie să fie formatori de caractere. Să ii învețe pe elevi să gândească critic, să îi învețe să selecteze informația, să îi învețe să învețe. Să trateze cu respect atât elevii, cât și meseria de dascăl, misiunea pe care o are. Criza în educație, din punctul meu de vedere, depășește granițele economicului sau ale infrastructurii. Criza o reprezintă, în primul rând, resursa umană de calitate.

 

 

 

Sala Polivalentă din București găzduiește în perioada 30 septembrie – 9 octombrie o serie de evenimente în centrul cărora se află gimnastica, un sport la care România a scris istorie. Astfel, sunteți invitați să participați la ROMGYM Trophy, Campionatele naționale de gimnastică artistică feminină și masculină (30 septembrie – 2 octombrie), precum și la Campionatul național de gimnastică aerobică (8-9 octombrie), în cadrul cărora vor fi desemnați noii campioni.

Seria de evenimente, organizată de Federația Română de Gimnastică împreună cu Primăria Municipiului București, urmează să ofere un spectacol plin de forță, ritm și grație, la care se adaugă numeroase surprize și activități, precum Ateliere de Mini Gym, ocazie cu care vor fi realizate selecții pentru cluburile din București pentru copiii cu vârste între 4 și 7 ani. În plus, vor avea loc demonstrații de parkour, gimnastică pentru toți, gimnastică acrobatică, gimnastică estetică.

Intrarea la eveniment este liberă, participanții urmând să aibă parte de multe surprize, tombole. În același timp, organizatorii vor oferi un premiu special – fair play gallery, pentru cea mai bună galerie din rândul spectatorilor. Totodată, o expoziție foto cu cei mai titrați gimnaști români va putea fi admirată în cadrul evenimentului.

La eveniment participă 72 de gimnaști din 8 țări – România, Bulgaria, Germania, Norvegia, Italia, Spania, Egipt și Serbia. La feminin sunt înscrise 44 de gimnaste din Norvegia, Italia, Egipt și România, acestea reprezentând cluburile CSM Arad, CSȘ Bârlad, CS Dinamo, CSA Steaua, CS Farul – CSȘ Constanța, LPS Cetatea Deva, CSȘ Focșani.

La masculin, momentele a 28 de gimnaști vor putea fi urmărite, reprezentând Bulgaria, Egipt, Germania, Serbia și România – CȘA Steaua, CS Dinamo, CSȘ Dinamo, CSM Lugoj, CSM Bistrița, CSM Reșița.

 

Programul competiției

 

Vineri 30 septembrie:

16.30-16.45 Festivitate de deschidere

16.50-19.20 gimnastică artistică masculin – concurs individual, pe echipe și calificări pentru finalele pe aparate

Sâmbătă 1 octombrie:

15.00-16.40 gimnastică artistică feminin – concurs individual, pe echipe și calificări pentru finalele pe aparate Seria I

18.10-19.40 gimnastică artistică feminin – concurs individual, pe echipe și calificări pentru finalele pe aparate Seria II-a

Duminică 2 octombrie:

10.00 – 13.00 finale pe aparate, gimnastică artistică masculin 16.00 – 18.00 finale pe aparate, gimnastică artistică feminin

Sâmbătă 8 octombrie:

10.00 Calificări Individual feminin (categoria a III, a II-a, a Ia), Grup (categoria a III, a II-a), Trio (categoria a III, a II-a)

18.10 Demonstrație Parkour

18.30 – Finală Trio (Categoria a I-a)

Duminică 9 octombrie

10:30 Finală Individual Feminin (categoria a III, a II-a, a I-a)

11:50 Demonstrație Gimnastică estetică

11:55 Festivitate de Premiere

13:00 Finală Perechi (categoria a III, a I-a)

13:50 Finală Trio (categoria a III, a II-a)

14:40 Demonstrație GYM for ALL/ Acrodance

14:45 Festivități de premiere Perechi și Trio

16.00 Finală Grup (categoria a III, a II-a, a I-a)

16:58 Demonstrație Parkour

17.10 Finală Individual feminin, Seniori

17:53 Finală Individual masculin, Seniori

18.30 Finală Aerobic Dance (categoria a II-a, a I-a)

18.50 Festivități de premiere

 

 

Vă invităm să o cunoașteți mai bine pe doamna Crina Comănescu, profesor de Artă Dramatică la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” din București, parcurgând rândurile ce urmează, desprinse din povești.

 

Cum ați ales și ce v-a inspirat în cariera de pedagog?

Nu eu am ales-o, ci ea – cariera de pedagog – m-a ales pe mine! Terminasem Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” și realizasem că am neapărată nevoie de un „respiro” dincolo de scenă, dar fără să mă îndepărtez prea mult de ceea ce visasem să fac. Secția „Păpuși” mă predestina, oarecum, copiilor, așa că am bătut la poarta grădiniței care „a fost odată” sămânța Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu” de azi.

Nici prin gând nu mi-a trecut atunci ca fondatorul acestui loc cald, doamna Monica Șerbănescu, avea să fie sursa mea de inspirație pentru ceea ce urma să devin! Aveam să joc cel mai important rol al vieții mele! Acela de PEDAGOG. Și să am cel mai fidel, dulce, dar și critic public: COPIII!

Am „inventat”, de fapt, un curs care pe atunci nu exista încă: ore de teatru pentru copii! Am lucrat păpuși, de la Gâscanul din poezia lui Coșbuc, la personaje din „O noapte furtunoasă”, am montat mici scenete cu teatru de umbre, ilustrând, împreună cu elevii povești sau poeme eminesciene. Am lucrat cu elevi ai „Liceului pentru Deficienți de auz” în tandem cu cei de la „Anastasia Popescu”, montând spectacole în limbaj mimico-gestual, am participat la întâlniri cu scriitori, pregătind dramatizări din scrierile lor pentru copii, m-am jucat mereu, provocându-i pe cei mici sau mai mari, de la grădiniță la liceu, să descopere literatura de valoare. La mine în geantă găseai mereu petice, ace, lipici, foarfece, fiindcă mereu meșteream câte ceva pentru oră. În proiectul European Comenius „Le monde par le théâtre”, am lucrat cu echipa noastră formată din elevi români și spanioli, o mulțime de pești, fiindcă spectacolul pus în scenă era o legendă din Spania și acestea erau personajele. Am deslușit chiar și valențe shakespeariene, montând „Visul unei nopți de vară”, cu un real succes la adolescenți.

Fiecare zi este o provocare și o călătorie în timp și spațiu! Alături de copii am stat de vorbă cu Eminescu și i-am recitat poeziile la umbra teiului, am alergat desculți prin Humulești cu gura plină de cireșe, am dănțuit cu Feți-Frumoși, am înfruntat balauri și chiar l-am ajutat pe Micul Prinț să ajungă acasă la floarea lui! Animalele și gâzele ne-au șoptit secretele lor!

 

Cum este lucrul cu copiii?

Lucrul cu copiii este o aventura, o poveste fără sfârșit în care trebuie să te reinventezi permanent. Fiecare generație e o provocare căreia trebuie să-i răspunzi prompt! Neliniștea și setea lor de cunoaștere e tot mai mare, crește parcă odată cu dezvoltarea tehnologiei. Nu ne-am dat în lături să facem ore de teatru pe ZOOM, ba chiar și spectacole, grație cărora am devenit un adevărat studio cinematografic. Dar în relația cu cei mici, trebuie să fii mereu atent! Să-i încurajezi, să-i ridici când cad și să-i ajuți să mai facă un pas! Să le fii ghid, mamă, prieten, zână și chiar muma pădurii, câteodată! Ne sfătuim și ne disciplinăm reciproc! E atât de ușor să descurajezi un copil!

 

„I-am întrebat dacă desenul acesta îi sperie. Ei mi-au răspuns:

– De ce sa te sperii de o pălărie?

Desenul meu nu înfățișa o pălărie. Înfățișa un șarpe boa care mistuia un elefant!

Oamenii mari m-au sfătuit să le las încolo de desene…”

(MICUL PRINȚ/ Antoine de Saint-Exupéry)

A trebuit să-l privesc și să-l înțeleg pe copilul din mine, zi de zi, pentru a-i putea ajuta pe ei și a nu-i dezamăgi!

 

„Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodată, și e obositor pentru copii să le tot dea întruna lămuriri.”

(MICUL PRINȚ/ Antoine de Saint-Exupéry)

 

Dacă iubești ceea ce faci și din zâmbetul copiilor îți iei puterea, nu ai cum să dai greș în rolul de pedagog! Iar ei, ca niște bureței, vor sorbi din cupa cunoașterii oferită de tine, te vor ține minte și, cu siguranță, se vor întoarce să-ți spună pe ce meleaguri de poveste au mai poposit!

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Amintiri?! Am atât de multe încât îmi este greu să aleg una! Le prețuiesc pe toate la fel! Dar parcă tot spectacolele de la clasele a IV-a cu adaptări succesive, potrivite fiecărui colectiv de elevi, ale Coanei Chirița de Vasile Alecsandri rămân cele mai apropiate de inima mea, fiindcă, generație după generație, elevii s-au apropiat de literatura română și prin aceste texte, pe care copiii nu le mai uită, spectacolul propriu-zis rămânând și pentru ei una din cele mai dragi amintiri din anii de școală.

 

 

Grigore Gherman are un parcurs profesional pe care mulți și l-ar dori. Deține aptitudini muzicale, dar înaintea de acestea iubește folclorul și îi este dedicat acestui gen încă de mic. Simte că traseul i-a fost scris în viață și că este dator să ducă mai departe obiceiurile moștenite din bătrâni pentru că a îmbrățișat foarte natural cântul popular.

Se identifică perfect cu ceea ce face. Respiră muzică, se hrănește cu muzică. Îi dă sens vieții cu toată frumusețea sa. Scena i-a devenit prietenă tânărului în jurul vârstei de 12 ani. Sufletul îi este alimentat de ani buni cu bucuria pe care o primește de la publicul spectator. Crede cu tărie că nu are doar un simplu rol de artist în societate, ci consideră că activitatea sa e un mănunchi de har îmbinat cu pasiune, dăruire și multă muncă.

Grigore Gherman este o speranță a țării noastre. Luptă pentru ce ne-au lăsat mai frumos străbunii noștri, cânt și port popular. Amănunte mai multe despre cum a valorificat darul cel mai frumos pe care l-a primit de la Dumnezeu, despre cel mai curajos lucru pe care l-a înfăptuit în viața sa, dar și despre sentimentele pe care le poartă față de meseria aleasă, în rândurile de mai jos.

 

 

Grigore, cât de mult îți place rolul tău de artist în societate?

Îmi place ceea ce fac! Așa a fost dintotdeauna: am căutat perfecțiunea și nu doar în domeniul muzical, ci în toate activitățile pe care le-am realizat. Nu cred că activitatea mea este un rol , este un amestec de har cu muncă, apoi de pasiune cu dăruire. La momentul de față un vis văzut cu ochii deschiși, un fel de reverie, deși până la acest moment am avut și obstacole pe care le-am depășit. Îmi place ceea ce fac și mai ales să-i văd pe oamenii bucurându-se de muzică bună.

 

Cât de mult îți place și în ipostaza de profesor? Ce îți iei frumos pentru suflet de la copii?

Povestea Domnului Grig (așa prefer să-mi spună prietenii mei mai mici) începe de pe băncile școlii unde am învățat. Poate nu am fost întotdeauna cel mai bun, poate nu veneam întotdeauna cu temele făcute, dar nici măcar o dată nu am fost lipsit de bun simț față de profesori și nici măcar o dată nu am făcut vreo boacănă în timpul orelor. De ce? Știam că scenariul vieții ni-l facem noi, dar aprobarea este de „sus”. Deci, nu știam ce-mi va aduce ziua de mâine. Mă întrebam dacă voi ajunge și eu profesor? Iată-mă! Nu m-am visat profesor. A fost să fie. Și sunt îndrăgostit de această activitate, iar de la elevi iau sinceritate, liniște și bucuria de a trăi frumos!

 

Dar de la publicul spectator?

E o întrebare delicată! Iubesc oamenii educați și cu cei “șapte ani de acasă”, cu alte cuvinte cu bun simț. Noi, cei care cântăm muzică populară, avem un public cuminte (profesori, preoți, medici, oameni de la țară, dar gospodari care au un parcurs frumos în viață ș.a.m.d). Oameni care ascultă muzica noastră se întorc în copilărie sau o retrăiesc, retrăiesc un moment important din viață, o amintire plăcută, o poveste de dragoste. Nu genul muzical își alege publicul, ci publicul își alege genul muzical, iar acesta spune ceva despre oamenii pe care îl ascultă. Iau de la oameni zâmbet, amintiri, aplauze și bun simț. Omul, în general, pentru a fi fericit are nevoie de puține lucruri, doar trebuie să-și dea seama.

 

Ce abilități trebuie să dețină cineva ca să aibă un parcurs profesional ca al tău și să devină un artist atât de apreciat?

Să muncească și să iubească cu toată inima ceea ce a ales să facă în viață. Dumnezeu îți dă ce-i ceri, dar trebuie să meriți! Nu poți fi slugă la doi boieri, în cazul nostru la două genuri muzicale. Dacă alegi muzica populară, atunci să fie până la capăt muzică populară. Să fii dedicat și adevărat. Să apari în fața publicului mereu la patru ace. Să vii cu cântece noi. Mi se mai spune Grigoraș din Bucovina după melodia cu același titlu. Nu în ultimul rând să fii de omenie. Cineva e medic, cineva e pompier, altcineva e vărzar, dar înainte de meserii toți suntem oameni. Acest detaliu contează mult.

 

Când suntem mici intrăm cu ajutorul imaginației în diferite roluri. Ba suntem medici, ba cântăreți, ba pompieri. Tu de-a ce te jucai cel mai des? Oare să-ți fi plăcut dintotdeauna să cânți?

Cântăreț și medic! Mergeam cu mama la “colhoz” și cântam doamnelor care aveau “normă”, adică prășeau porumbul, ceapa sau sfecla de zahăr. Cântam acasă în camera mea. Cântam când mergeam la școală. Am fost vedeta Universității din Cernăuți.

Mă jucam și de-a medicul cu vecinele. Odată am injectat florile mamei dintre care câteva s-au uscat și mama nu știa din ce cauză, le-a mutat locul, crezând că au prea puțină lumină. Însă întotdeauna a primat cântecul. Am cântat pe pragul vecinilor pentru doi spectatori, am cântat la nunți pe la 12 ani. Era musai însă să fie scenă, să fiu ascultat. Nu-mi plăcea să cânt la zilele de naștere lângă masă când rudele mâncau. Mi-am dorit să fiu la alt nivel, iar la 12 ani ani am cântat cu alți copii din Cernăuți pentru președintele României.

 

 

Talentul este, oare, unul moștenit? Ce-mi poți mărturisi?

Bunicii mei au cântat la vioară. Și pe partea mamei și pe partea tatălui meu. Mama a avut o voce frumoasă, din cauza emoțiilor, însă, n-a urcat în scenă. În familia ei au cântat toți frații, ca muzicanți erau celebri în localitatea Horbova. Bunica când aveam 12 ani m-a văzut într-o gazetă și a zis de bucurie: „de acum pot să mor”. Am fost bucuria bunicilor și cred am moștenit de la ei un sâmbure de talent.

 

Apropo de moștenire, ce ai luat de la mama? Dar tatăl tău ce te-a învățat? Cu ce valori ai plecat din interiorul familiei tale?

Tata m-a învățat să fiu de sine stătător, că în viață este cam așa: cum îți vei așterne, așa vei dormi. În clasele primare nu-mi plăcea matematica. Într-o seară, tata a venit să mă ajute la teme, iar eu i-am zis: ”n-am să ajung matematician”! Atunci el m-a întrebat: „N-o să ai nevoie să numeri banii”? Eu i-am răspuns: „la numărat banii o să mă descurc!’.

Deși mama nu a făcut studii superioare, a făcut facultatea vieții. A știut întotdeauna să tacă în situații problematice și atunci când nu era convinsă de un lucru, tăcea. Ea a putut întotdeauna să nu reproșeze oamenilor, să încurajeze un om, să-l asculte. De aceea este foarte iubită în localitatea noastră. De la ea am învățat că pacea este mai importantă decât dreptatea!

 

Ce zonă folclorică reprezinți prin cântecul tău, Grigore?

Zona dintre Siret și Prut. M-am născut lângă Codrii Cosminului, la o aruncătură de băț de la Prut. De aceea am scris Bucovină, raiul meu și Bucovină, pământul strămoșilor. De aceea, am ales să cânt Bătuta cu trompeta, Ori bărbatul, ori femeia.

 

Ce înseamnă scena pentru tine? Când ai făcut cunoștință cu ea prima dată?

Bucurie, emoție și pasiune! Asta înseamnă scena pentru mine și m-am împrietenit cu ea la 12 ani.  A fost foarte important startul. Colaborarea cu orchestra valea Prutului, primul premiu la un concurs de muzică populară “Din cântecele neamului”, prima călătorie în România (când am văzut Casa Poporului și am cântat la Cotroceni și la Teatrul Național din București în cadrul spectacolului dedicat sărbătorilor de iarnă Tezaur folcloric).

 

Ce sentimente te încearcă atunci când ești pe veșnicele scânduri ale scenei?

Mi-i bine! Uneori timpul trece prea repede, dar încerc să iau cu mine aplauzele, zâmbetele și atenția publicului și atunci, închizând pentru câteva secunde, mi se pare că trăiesc o bucurie veșnică.

 

Prin ce țări te-a purtat cariera de artist?

Nu am numărat până acum, dar am cântat în multe țări din Europa, mai ales acolo unde sunt românii noștri. Până la momentul de față, ca și călător prin frumoasa lume, am vizitat 33 de țări, nu orașe, țări!

 

 

Frumos este să fii artist, dar este ușor sau greu?

Nu este întotdeauna ușor! Dar și momentele mai dificile pot fi depășite. Astăzi apare o problemă aproape de nerezolvat, dar mâine sau poimâine poate fi rezolvată ușor.

Drumuri lungi. Într-o zi am făcut unsprezece ore cu mașina ca să pot cânta în două locuri și să revin acasă. Cu ceva timp în urmă am avut 5 evenimente într-o zi, toate programate la ore fixe. Mai răcim și noi, cum să lași un eveniment de izbeliște când ești pe afiș?

 

Dacă nu ai fi fost ceea ce te-ai construit astăzi prin muncă și talent, ce ar fi făcut Grigore Gherman în viață?

Cea dintâi meserie este să fii om, iar un om în sensul deplin al cuvântului se descurcă. Pot merge să cosesc sau să mulg vaca, pot vinde într-un magazin, pot culege bureți și pot da cu lavabilă. Mă pot angaja ca profesor de limba și literatura română. Am diplomă. Pot dansa. Știu să vorbesc câteva limbi. Pot căra mobila ș.a.m.d. Pe toate le-am făcut. Omul se descurcă în orice împrejurare, doar să-și dorească!

 

Care este lucrul cel mai curajos pe care l-ai făcut până acum?

Noi cei născuți în iunie suntem legați de casa unde am copilărit și de părinți. Iubim lucrurile sigure și oamenii sinceri. Cuvântul trebuie să fie cuvânt, promisiunea trebuie să fie lege. De aceea cred că actul cel mai curajos de până acum a fost să las totul la Cernăuți și să plec spre București unde nu cunoșteam pe nimeni și nici un loc și să iau totul de la zero. Am lăsat o viață la Cernăuți și am început alta la București. Cărămidă cu cărămidă m-am clădit de la temelie să ajung omul Grigore Gherman de azi.

 

Ce îți place la tine, Grigore?

Loialitatea. Dacă mi-ai făcut un bine, nu te uit două vieți. Implicarea. Pun suflet în ceea ce fac și în relațiile pe care le apreciez. Bunul simț. Nu sar niciodată calul.

 

 

Ce nu îți place la Grigore?

Sunt prea sincer, uneori prea iertător. Până la urmă nimeni nu este perfect, dar fiecare om în parte este o minune. În viață este important să te accepți așa cum ești, să faci ceea ce îți place, să te bucuri de oamenii care te agreează. Este important să te bucuri de locurile pe care le vezi și să conștientizezi că viața este cel mai frumos dar pe care Dumnezeu ni l-a dat!

 

 

Căci înălțându-Se Hristos, după voia Sa, pe eșafodul tău, a ridicat cu Sine lumea toată. Înălțându-Se Hristos pe Tine de al nostru drag, a dat jos șarpele de aramă oarecând înălțat. În drumul nostru, nu mai există șarpe care să muște și să înțepe călcâiul. Nu mai există „șerpi de aramă” care să vindece mușcăturile șerpilor atunci când este văzut (referire la șarpele de aramă din pustie – Numeri 21,9 – n. trad.) Nu mai există „cel blestemat, cel ce atârnă de lemn”. Cum, și în care fel? Prin schimbarea blestemului în binecuvântare de către Iisus, Fiul lui Dumnezeu, cel binecuvântat. Crucea nu mai este unealtă a blestemului, fiindcă blestemul a fost ridicat pe cruce; acest blestem l-a îndepărtat Hristos, iar în locul său, a adus binecuvântare.

Această Cruce a Domnului ne-a adus toate acestea. Crucea aceasta a Stăpânului, poartă mai multe nume. Crucea se numește: toiag al dreptății, al împărăției, al puterii și al moștenirii: „Tronul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului; și toiagul dreptății este toiagul împărăției Tale”; „izbăvit-ai toiagul moștenirii Tale”; „toiagul puterii Tale Ți-l va trimite Ție Domnul din Sion”. Se mai numește, de asemenea și vargă: „toiagul Tău și varga Ta, acestea m-au mângâiat”. Se mai numește și Pom al vieții: „Pom al vierii este ea pentru cei ce o stăpânesc, iar cei care se sprijină pe ea sunt fericiți”. Este „Pom răsădit”, după cum îl numește undeva și David, „pe lângă izvoarele apelor”. Care ape? Ale Scripturilor de Dumnezeu insuflate.

Se numește și așternut al picioarelor: „Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui, căci Sfânt este!”. Se  numește și loc„ Intra-vom în corturile lui, închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui”; „nu voi da somn ochilor mei și genelor mele dormitare și odihnă tâmplelor mele, până ce nu voi afla loc Domnului, locaș Dumnezeului lui Iacob”.

Pe această Cruce a arătat-o și a prezis-o în mod simbolic Patriarhul Iacob, așezându-și mâinile sale una peste cealaltă și în cruce, asupra nepoților săi, pentru a-i binecuvânta. Pe această Cruce a închipuit-o însuși fiul său, Iosif, închinându-i-se ei, modelată fiind aceasta la capătul toiagului său. Prototip al Crucii a fost și toiagul aceluiași Patriarh Iacob, atunci când a trecut râul Iordanului, fiindcă zice: „Cu acest toiag al meu am trecut Iordanul”. Și cu puțin înainte semnul crucii s-a arătat lui Avraam, modelat în coarnele berbecului, când a adus jertfa obișnuită a oilor, cea care era prototipul tainic al lui Hristos cel răstignit.

Chipul Crucii l-a făcut și Isaac, cel care a așezat lemnele pentru jertfă și apoi și-a urmat tatăl, care se grăbea să dea foc la jertfă. Puterea crucii o avea, de asemenea, toiagul lui Moise, care s-a transformat într-un șarpe mare și a transformat cu sine toiagurile egiptenilor; iar pe unele din acestea le-a înghițit, alteori a prefăcut apa râului în sânge, pentru ca ei să nu o poată bea. Și uneori scotea din ape broaște, alteori, aducea lăcuste, țânțari și întuneric adânc, și toate celelalte pedepse ale egiptenilor. Același toiag al lui Moise a fost o preînchipuire a Crucii, atunci când a despărțit Marea Roșie în două, ridicându-se de-o parte și de alta zidurile de alta pentru a putea trece, împreună cu sine, poporul.

Chipul Crucii a fost și „stâlpul de foc” și „stâlpul de nor” prin care Dumnezeu i-a condus pe evreii rătăcitori, atunci când au fugit din Egipt.

Chipul Crucii l-a făcut însuși Moise, atunci când își înălța mâinile sale pe munte, în timp ce Iisus al lui Navi se lupta împotriva amaleciților; iar Moise se sprijinea de Aaron și de Hor, și israeliții au învins.

Chipul Crucii  a fost și toiagul ce a lovit piatra în deșert și s-a arătat pământul cel uscat a fi plin de apă curgătoare.

Dar toiagul din care au încolțit nucile ce se arăta a fi? Nu prefigura clar Crucea? Dar Isaia care a fost tăiat cu fierăstrăul de lemn, nu a prefigurat Crucea? Îmi permit să spun că tocmai și omorârea pe cruce a lui Haggai, și tragerea a țeapă a Siserei, prefigurează în mod clar crucea. Dar și pielea de oaie a Proorocului Ilie, pot să spun, a preînchipuit puterea Crucii, când Proorocul a împărțit în două apele Iordanului și a trecut pe uscat. Ce putem spune și despre minunea Proorocului Elisei, când a aruncat în apă lemnul toporului și a scos capătul de fier care, deși era greu, a devenit ușor?

Cu adevărat, așadar, Crucea este un lucru mare, și în multe locuri ale Sfintei Scripturi ea este mărturisită sau preînchipuită, și multe minuni se fac zi-de-zi cu a sa putere. Trebuie să ne închinăm Crucii, pentru că prin ea am ajuns să-L cunoaștem pe Domnul. Trebuie să ne închinăm Crucii, fiindcă prin ea se proslăvește Hristos. Ne închinăm Crucii, fiindcă prin ea am primit binecuvântare și ne-am slobozit de blestem. Ne închinăm Crucii, pentru că prin ea s-a luat amărăciunea.

Binecuvântat este acest Lemn, prin care toate neamurile au primit binecuvântare. Este binecuvântat acest Pom, pe care Dumnezeu-Cuvântul a primit răstignirea cea trupească! Ce lucru putem spune că este mai minunat și mai neîntâlnit? Să-l vezi, adică, pe unul Dumnezeu răstignit, și, desigur, împreună cu tâlharul? Este binecuvântat lemnul prin care Tâlharul a intrat în Rai, s-a îndepărtat de gustul amar (al neascultării și al păcatului); ce lucru putem spune că este mai minunat ca acesta? Fiindcă Paradisul pe care l-a încuiat Adam cu a sa cădere, pe acela tâlharul l-a deschis prin pocăința sa. Și de unde acela a fost dat în afară, acolo a fost primit drept cetățean veșnic acesta. Ce schimbare frumoasă, reușită și de admirat! A ieșit un fur și a intrat altul; primul, fiindcă a trecut peste lege; al doilea, fiindcă s-a pocăit. Unul, pentru că s-a supus diavolului; altul, fiindcă s-a răstignit împreună cu al său Creator.

Binecuvântat este Lemnul din care s-a făcut chivotul închipuit al Bisericii, care are puterea de a răscumpăra lumea de potopul păcatului. Este binecuvântat acel Pom din care furul a mâncat, primind Raiul desfătării. Binecuvântat este acel Pom din care, pentru că nu a mâncat Adam mai înainte, a dat viața la schimb pentru moarte, agățându-se de „pomul cunoașterii”, cu gustul său obraznic. Și apoi, după ce a gustat din el, a priceput bogăția sa și și-a cunoscut restaurarea sa. Este binecuvântat Lemnul acela, prin care împărații înving pe dușmani, și generalii îi aduc prada lor, iar mulțimea de soldați  îi ia prizonieri pe barbarii cu care se luptă. Este binecuvântat acel Lemn, prin care arcurile sunt distruse și scuturile cad pradă focului. Este binecuvântat acel lemn, prin care dușmanii cei mândri se apleacă, se înclină și se retrag; fug, rușinați, barbarii și fug Sciții în mod frenetic „nefiind urmăriți de nimeni”.

Așadar, ridicați glasurile voastre astăzi împreună cu mine, și să ne folosim de Sfânta Scriptură, de cuvintele Sale, pentru a ne adresa Comorii Crucii. Și Comoara Crucii, o numesc a fi Fiul lui Dumnezeu, Hristos, către care trebuie să se îndrepte ale noastre cuvinte:„ Toate neamurile pe care le-ai făcut să vină și să se închine înaintea Ta, Doamne și să slăvească numele Tău. Că mare ești, Tu, Cel ce faci minuni, Tu ești singurul Dumnezeu”. Căci aceluia aparține toată slava în vecii vecilor. Amin.

 

Cuvânt al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul la sărbătoarea Înălțării Cinstitei Cruci – partea I
Cuvânt al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul la sărbătoarea Înălțării Cinstitei Cruci – partea II-a

 

Sursă : PG 97, 1017-36 

Traducere 

 

Expoziția de fotografie „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial” va fi vernisată la București, în foaierul Bibliotecii Naționale a României, în data de 27 septembrie 2022.

Începând cu ora 17:00, vor putea fi admirate fresce cu reprezentări ale Sfântului Ioan cel Nou în pictura mănăstirilor Dobrovăț, Arbore, Humor, Moldovița, Sucevița, Voroneț, Dragomirna, precum și din Paraclisul turnului clopotniță al Mănăstirii Bistrița – Neamț, din Catedrala Arhiepiscopală – Roman, din Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava și, nu în ultimul rând, cu ilustrări ale vieții sale din Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.

Evenimentul va fi înfrumusețat de un concret muzică psaltică susținut de Grupul „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.

 

Sursă: „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – o istorie în imagini de patrimoniu mondial”

 

Se numește, așijderea, slava lui Hristos și înălțarea lui Hristos; în mod asemănător, este percepută drept potir al celor doritori și concluzia Patimilor lui Hristos, pe care Domnul le-a îndurat pentru a noastră mântuire. Că slava lui Hristos este Crucea, am auzit de la același, zicând: „Acum a fost preaslăvit Fiul Omului și Dumnezeu a fost preaslăvit întru El”, și iarăși: „Preaslăvește-Mă Tu, Părinte, la tine Însuți, cu slava pe care am avut-o mai înainte de a fi lumea înaintea Ta”, și iarăși: „Părinte, preaslăvește-Ți numele! Atunci a venit glas din cer: Și L-am preaslăvit și iarăși Îl voi preaslăvi”. Iar slava aici se referă la schimbările și împreună-pătimirea tuturor elementelor naturii, toate cele întâmplate atunci în ziua răstignirii Domnului; fiindcă trebuiau ca și aceste elemente ale creației să ia parte la Patimile Creatorului.

Faptul că înălțarea lui Hristos este Crucea, se aude și când zice El Însuși: „Iar eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine”; același lucru îl spune și în alt loc: „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe și Fiul Omului”. De ce? „ca tot cel ce crede în El”, zice, „să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Vezi acum că slava și înălțarea lui Hristos este crucea?

Vrei să înțelegi de ce acolo unde este înălțare, acolo urmează și slava? Ascultă-l pe David care spune ,,Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule, și peste tot pământul slava Ta”. În chip asemănător grăiește și Isaia despre persoana lui Hristos: „Acum mă voi scula, zice Domnul, acum mă voi proslăvi, acum mă voi înălța”. Deoarece, așadar, crucea este înălțarea lui Hristos, se înalță astăzi crucea, urmând a se slăvi Hristos.

Se înalță, așadar, crucea astăzi, pentru a se proslăvi Hristos. Nu se înalță Hristos, pentru a se proslăvi crucea; ci se înalță Crucea, pentru a se proslăvi Hristos. Se proslăvește Hristos, pentru ca înălțându-Se să ne înălțăm și noi împreună cu El. Se înalță crucea, și împreună cu ea se înalță mintea creștinilor evlavioși. Se proslăvește Hristos, pentru a se proslăvi împreună cu El cei ce îl slăvesc. Se înalță crucea și  mândria demonilor este zdrobită. Se slăvește Hristos și se rușinează diavolul răului celui dintâi.

Se înalță crucea și sunt ridicați toți cei încătușați. Se proslăvește Hristos, și dispare rușinea celor căzuți în păcat. Se înalță crucea și idolii se prăbușesc. Se slăvește Hristos și diavolul se face crunt rănit. Se înalță crucea, nu numai fiindcă se înalță Hristos pe aceasta, ci pentru că prin arătarea ei, îngheață nebunia și mândria evreilor. De unde a apărut? Dintru adâncurile pământului. Când a apărut? În vremea împăraților care credeau în Hristos: nu așa cum și-au închipuit unii cu vedeniile lor, amăgindu-i pe mulți cu probabilități, ci printr-o putere dumnezeiască și simplu, cu o noțiune ce ține cu adevărat de credința statornică: fiindcă vorbim de o moștenire divină.

După moartea Sa pe cruce, Domnul vieții și al morții învie a treia zi; evreii, deci, plini de invidie și temându-se ca nu cumva să se mântuiască cineva prin cinstitele și fericitele Patimi, pentru a păstra controlul și a-i pedepsii pe înșiși evreii, păstrându-i pe cei cu credință în Hristos în închisori, au îngropat această comoară în pământ; mă refer aici la cruce și toate cele legate de ea: piroanele, sulița și titlul pe care Pilat l-a scris și l-a așezat pe cruce. Apoi, când Dumnezeu a încredințat toată împărăția și administrația romană creștinilor, a binevoit atunci să ne binecuvânteze printr-o femeie credincioasă de neam împărătesc, având cu adevărat minte și cuget împărătesc, pe vremea când fiul ei era împărat al creștinilor.

Această Regină-Mamă, cu înțelepciune divină, cu gravitate împărătească, cu măguliri, întru toate purtându-se conform statutului regal, a reușit să îndoaie inimile dure ale evreilor. Astfel, cu această căutare și aproape fără efort, s-a arătat acest tezaur comun, pe care repede Dumnezeu l-a dăruit către această femeie sfântă. Acest tezaur spun că este Cinstita Cruce a Domnului, care astăzi se înalță în întreaga lume, împreună cu toate celelalte elemente care au contribuit la iconomia fericitelor și ale lumii mântuitoare dumnezeiești Patimi.

Aceasta celebrăm noi astăzi; pentru ea sărbătorim; pentru arătarea de astăzi a acelui lemn sfânt ce mult timp a stat ascuns; fiindcă tezaurul ascuns a luminat asemenea aurului ascuns în măruntaiele pământului; pentru că s-a revelat, cel până la acel moment îngropat, stindardul creștinismului; fiindcă trufia și mândria demonilor s-a liniștit, odată cu arătarea crucii; pentru că cea care prin natura ei este sabie împotriva dușmanilor, s-a descoperit din pământ; fiindcă Biserica iarăși și-a primit podoaba ei; fiindcă „drahma” cea pierdută a fost găsită de împărați.

Aceasta este Crucea Domnului, „semnul” împărăției, arma mântuirii, puterea împăraților, semnul (trophaeum – n. trad.) biruinței, punctul despărțirii, dar și al unirii Cerului cu Pământul, cârmuirea credincioșilor, culmea și sfârșitul Apostolilor, cununa martirilor și semnul legământului celor ce se închină lui Hristos.

Căci de când avem Crucea, ne închinăm lui Hristos, de când avem crucea, Fiul lui Dumnezeu a fost recunoscut și s-a crezut în El; de când avem crucea, religia iudaică a fost desființată, idolatria ștearsă, iar credința și viața creștină s-a ridicat și a biruit; aerul s-a sfințit, ne-am eliberat de tot jertfele idolatre și am gustat din închinarea cea fără de sânge. De când avem crucea, avem o ușurare a fumurilor demonilor; dimpotrivă, putem să ne împărtășim de mireasma duhovnicească a „Mirului ce se varsă pe sine”. De când avem crucea, s-au arătat nașterile și originile zeilor mincinoși ai mitologiei. De când avem crucea, am cunoscut taina dumnezeieștii noastre credințe; de când avem crucea, am învățat că, începutul cel mai înainte de începuturi, adică Dumnezeu-Cuvântul, a venit din începutul cel mai dinainte de începuturi, adică din Dumnezeu-Tatăl, cel fără de timp și divin.

De când avem crucea, am primit învățătura de credință în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și am fost eliberați de stricăciunea distrugătoare a deșertăciunii și a cuvântării idolatre. De când avem crucea, am respins umbrele simbolurilor (păgâne – n.trad) și ne-am luminat cu flacăra adevărului harului dumnezeiesc. De când avem crucea, moartea a fost disprețuită, demonii au fost vădit încurcați, idolii au fost zdrobiți, jertfele de animale au dispărut, idolii au fost distruși. În tot locul există biserici, sfinte altare de jertfă, cântări de psalmi, slujbe de priveghere, învățături teologice, botezuri, împăcări ale credincioșilor, studiu divin și cunoașterea Sfintelor Scripturi, disprețul față de cele lumești, stăpânirea Cerurilor și unirea cu Dumnezeu. Și de ce să spun atât de multe? De când avem crucea, oamenii locuiesc în aceeași cetate cu îngerii, și acest Cer este în sfârșit accesibil celor de pe pământ, iar Dumnezeu, prin harul și energiile (lucrările) sale, se împărtășește, întru sfârșit, oamenilor.

O, Cinstită Cruce, frumusețea preaslăvită a Domnului și a noastră! O, Lemn slăvit, pe care Hristos s-a întins! Arbust ce asigură nemurirea, prin care Hristos, vița cea adevărată, a turnat pentru noi băutura ce dă viața cea adevărată. O, Cruce, prin care s-a sfâșiat manuscrisul păcatului și astfel s-a făcut motiv al scrierii legământului libertății. O, Cruce, comoară a bunătăților celor fără de sfârșit! Mijlocitor al Paradisului, cetățean al Împărăției Cerurilor, tu, cea care slobozești de toate păcatele și dăruiești împlinirea idealurilor. Pe tine Hristos, cu a Sa răstignire, te-a arătat Lemn al nemuririi. Pe tine Hristos, prin țintuirea sa, te-a așezat scară ce duce la ceruri. Pe tine Hristos, prin spânzurarea sa (referire la cântarea Astăzi s-a spânzurat pe lemn – n. trad.), te-a arătat mijlocitor al binecuvântării. Prin tine Hristos, cu ale Sale suferințe, a făcut posibilă eliberarea din legăturile păcatului, a celor ce erau robi ai acestuia.

 

Cuvânt al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul la sărbătoarea Înălțării Cinstitei Cruci – partea I
Cuvânt al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul la sărbătoarea Înălțării Cinstitei Cruci – partea III-a

 

 

Sursă : PG 97, 1017-36 

Traducere 

Mihai promisese că își va ține camera ordonată. Promisese! Mădălina purtase lungi discuții cu fiul ei, îi explicase de ce e bine să fie atent cu tot și toate. Și vorbiseră despre asta nu o dată…

În seara aceasta sosise obosită acasă. Camera lui Mihai era într-o dezordine perfectă, toate erau aruncate, iar el vorbea fericit la telefon cu un coleg.

Mădălina a simțit că explodează: ,,Nu se poate, i-a țipat gândul, chiar așa? Chiar așa??? Nu îi pasă deloc?” Ce e de făcut acum?

 

Ce e de făcut?

Vezi tu, când copilul tău nu se ține de promisiune și nu realizează ceea ce ați agreat iar comportamentul lui nu te mulțumește, ba chiar te irită, este foarte importantă abordarea situației de către tine, părintele.

 

Ce îi spui? Cum îi spui? Unde te situezi față de el? Dar față de comportamentul lui?

 

În aceeași tabără, pe același mal

Ei bine, este foarte important să ne situăm, ATENȚIE!- în aceeași tabără cu fiul sau fiica noastră.

În momentul în care începem să aruncăm cu reproșuri –

,,ți-am zis de 100 de ori”

,,nu te-ai ținut de cuvânt”

,,nu înțelegi”

,,nu îți pasă”

,,nici nu mă iei în serios”

,,de câte ori îți mai calci promisiune?”

,,ești neserios”-

– copilul simte clar că el este o problemă. ,,Problema sunt eu”.

 

Cum ar fi dacă i-am spune: ,,Hmmmmmm….Am vorbit despre asta. Este clar că nu se întâmplă. Încă. Ceva îți stă în cale. Hai să vedem despre ce este vorba. Ce te împiedică pentru a face ceea ce ți-ai propus? Sigur îi dăm de capăt. Sigur găsim soluția!”

 

 

Copilul ne simte în aceeași echipă, copilul vede că dorim să îl ajutăm, să îl susținem. Conexiunea cu el este deosebită și este puternică.

El nu mai este un condamnat, un neputincios. El este un partener care lucrează alături de cineva experimentat pentru a rezolva optim și în favoarea sa o situație.

 

Pentru cine vorbim?

Tindem să vorbim pentru a ne împlini propriile noastre vreri în loc să vorbim cu copiii pentru a ne conecta viu; fiii și fiicele noastre ne simt lucrurile notate cu majuscule în agenda din noi și simt cât de tare vrem să ne impunem și se închid în loc să se deschidă. E important să fim sinceri cu noi: chiar dacă vrem să lăsăm impresia că discutăm pentru a ne conecta cu copilul trebuie să analizăm: nu cumva dorim doar să îl determinăm să vadă punctul nostru de vedere sau să schimbăm ceva în comportamentul lui? Copiii percep imediat această energie și-ca urmare- ridică un scut defensiv și se închid în fața adultului.

 

Mădălina trage aer adânc în piept.

Cu răbdare, ferm, hotărât, se așează lângă Mihai și îi arată toată deschiderea pe care o are pentru a găsi soluțiile potrivite. Ce stă în calea atingerii promisiunii? Vor afla, împreună, curând…

 

 

În perioada 23 septembrie – 11 decembrie, revine cel mai important eveniment dedicat artei din România – Art Safari! Palatul Dacia – România (Muzeul Miniciupiului București) din strada Lipscani nr. 18-20 devine, astfel, din nou hotspotul cultural al României.

O dublă premieră este marcată de ediția aniversară Art Safari: participanții vor putea admira prima expoziție din țară, dar și din Europa de Est, cu opere extrem de valoroase din colecția muzeului Victoria and Albert, Londra, aceasta fiind cea mai valoroasă expoziție de artă aflată în prezent pe teritoriul României.

În Pavilionul Românesc, participanții vor avea posibilitatea de a descoperi trei artiști reprezentând generații și stiluri diferite. Ștefan Popescu (1872-1948) – unul dintre cei mai importanți pictori interbelici; un mare călător – explorator, Lilian Theil, o artistă nonconformistă născută în 1932, ce s-a remarcat prin tehnica textilă proprie dând naștere unor compoziții multicolore despre adevăruri universale; Mihai Mureșan – artist original al noii generații a Școlii de la Cluj.

 

 

Două Pavilioane, cinci expoziții de artă spectaculoase

Pavilionul românesc

Expoziția „Ștefan Popescu. Povestea călătoriilor” (curator: Dr. Elena Olariu), realizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, aduce în atenția publicului un artist interbelic major, celebrat la 150 de ani de la moartea sa. Ștefan Popescu, deși a locuit o mare parte a vieții la Paris, alături de Constantin Brâncuși, a fost unul dintre cei mai premiați artiști români, în România și în străinătate. Între altele, este singurul artist român care a participat la trei ediții ale Bienalei de la Veneția. Ștefan Popescu a fost unul dintre pictorii preferați ai Reginei Maria, care i-a achiziționat multe lucrări pentru colecția sa privată. Franța, Turcia, Maroc, Tunisia, Alger, Elveția, Italia, Grecia, Iugoslavia, Germania sunt câteva dintre țările care l-au inspirat și pe care le-a redat pe pânzele sale, dintre care multe se află în expoziția de la Palatul Dacia.

Expoziția „Lilian Theil. O bătrână care zâmbește” (curator: Raluca Ilaria Demetrescu) aduce în atenția publicului o artistă cu un parcurs atipic, la fel ca personalitatea sa. Creația inedită și originală a artistei cu dublă origine română și germană (re)începe după vârsta la care alții ies la pensie. Născută la Brașov în 1932, Lilian Theil are o tehnică specială: pictează cu acul de cusut. Reflexivă și profund filosofică, creația cusută, desenată și pictată cu acul de Lilian Theil, povestește despre viață și moarte, istorie locală și europeană, secole și accidente, tinerețe și bătrânețe, decădere și speranță, despre a fi cumsecade sau despre deportare și tortură, credințe și ironie.

„Mihai Mureșan. Lucruri mărunte” (curator: prof. univ. dr. Ioan Sbârciu) este o altă expoziție bogată în meditații, de această dată semnate de un artist al tinerei generații. Format în cadrul școlii de pictură clujene, Mihai Mureșan este un artist minuțios și profund. Peisaje și fragmente citadine, influențate de stările sale sufletești, exerciții de lămurire a lumii înconjurătoare, dar și a celei interioare.

 

Pavilionul Internațional

Adusă în premieră în România cu ajutorul unui parteneriat cu Victoria and Albert Museum din Londra, unul dintre cele mai mari muzee de artă ale lumii, expoziția „Seeking Truth: The Art of John Constable” ( A V&A Exhibition – Touring the World) așteaptă să fie descoperită de pasionații de artă. Expoziția cuprinde o selecție de peste 80 de lucrări, majoritatea operelor fiind semnate de John Constable (1776-1837), celebru peisagist britanic, admirat la nivel internațional. În plus, vor fi expuse lucrări de Rembrandt, Alrecht Durer, Claude Lorrain, alături de alte nume mari din colecția muzeului londonez.

Expoziția „Korean Beauty in Poster Art”, organizată în parteneriat cu Ambasada Republicii Coreea în România, aduce în atenția publicului tânăr o viziune contemporană asupra străvechii culturi coreene și a picturalității alfabetului coreean, dar și a stilului de viață coreean. Arta afișului exprimă „Koreanismul” și încearcă să explice Coreea de astăzi, a Kpop-ului, aromei kimchi și tehnologiei, prin prisma tradițiilor sale culturale. În cadrul expoziției vor fi organizate ateliere de tipografie și caligrafie susținute de însuși creatorul afișelor, reputatul artist asiatic Byoung-il Sun.

 

 

Art Safari Kids

Art Safari Kids, programul educațional al celui mai mare eveniment dedicat artei din România, cuprinde ateliere de creație pentru copii cu vârste între 3 și 12 ani. Acestea vor fi susținute de profesori din cadrul Centrului Step by Step din București, partener educațional al Art Safari.

Program și bilete Art Safari – ediția a X-a

Art Safari va putea fi vizitat în perioada 23 septembrie – 11 decembrie 2022, de joi până duminică, în Palatul Dacia-România, din Centrul Vechi al Bucureștiului (str. Lipscani, nr. 18-20), în intervalul 12.00-21:00. În fiecare vineri și sâmbătă, se organizează Night Tours, între 22:00 și 1:00, experiențe de vizitare speciale, care cuprind ghidaj în expoziție, pe tonuri de muzică live și sunet de prosecco. De asemenea, Art Safari oferă și vizite ghidate tematice de zi, inclusiv în limba engleză și franceză. Biletele pot fi achiziționate pe site-ul Art Safari, dar și la fața locului.

 

Sursă fotografii: Facebook Art Safari Bucharest

 

 

26 – 30 septembrie 2022

 

Începând cu 26 septembrie, Învie Tradiția vă așteaptă cu toate bunătățile gata puse în borcane și borcănașe. Vei găsi aici, adunate la un loc, toate delicatesele care îți aduc aminte de copilărie – numai bune de gustat, de dăruit sau de luat acasă.

 

Avem zeci de feluri de gemuri și de dulceață, de la mure sau căpșuni și la gutui- până la murăturile făcute de gospodinele din Neamț: castraveți, conopidă, varză, gogonele, pepene murat. Nu ne lipsesc nici cozonacii moldovenești!

Am pregătit pachete de dulce sau picant, de zacuscă și murături, perfecte pentru orice pofte și preferințe. Știm cu toții că zacusca este mereu cel mai bun aperitiv și se mănâncă musai direct din borcan, murăturile crocante merg cu orice fel principal, friptura este mai bună cu hrean, iar dulcețurile îți înnobilează clătitele și gogoșile. Încă una? Încă una!

Dacă ți-am făcut poftă, te așteptăm în showroom-ul Învie Tradiția cu toate gustările pentru toate gusturile.

Intrarea este liberă și ne găsiți pe Mihai Eminescu nr. 142.

 

Învie Tradiția este un proiect național de susținere a meșterilor populari și de conservare a meșteșugului, prin documentarea și promovarea artei populare, încă prezentă în principalele zone etnografice ale României.

 

Iustin-Nicolas Cazacu este un adversar puternic în șah. A descoperit jocul minții la patru ani, iar un an mai târziu deja ne reprezenta la competiții locale. Apoi, pentru că pe plan local competițiile erau prea simple, a început să participe la concursuri naționale și pentru adulți și să se enumere printre elite.

Iustin are un  program încărcat față de copiii de vârsta lui, dar nu se plânge niciodată. Reușește să negocieze cu timpul întrucât are vreme de activitățile școlare și de antrenamente, dar și de prietenii de la bloc. Este obișnuit să câștige, iar când este înfrânt, deși nu se întâmplă decât foarte rar și doar în fața seniorilor, se calibrează și se motivează pentru următoarele concursuri. Ca drept dovadă, ultimul campionat al Uniunii Europene s-a desfășurat la Praga unde s-a prezentat cu toate priceperile și dibăciile sale, astfel a ieșit pe primul loc precum ne-a învățat de cele mai multe ori. Să-l cunoaștem mai bine!

 

 

Iustin, ești un copil-minune al șahului. Ai nenumărate premii, rezultate formidabile, ți-ai făcut familia mândru cu tot ce ai realizat tu până la anii tăi. Totuși, de unde această pasiune pentru acest sport al minții?

Am început să joc șah încă de mic, de la vârsta de patru ani, cu bunicul meu care dorea să mă țină ocupat cât timp stăteam cu el. Mi s-a părut un joc foarte interesant și tot timpul am vrut să știu mai mult, așa că îl puneam pe tata, și el joacă șah destul de bine, să mă învețe mai mult despre acest joc. Cu timpul, atunci când familia nu a mai avut ce să mă învețe, părinții m-au dus la un club de șah și am început să particip la competiții.

 

Câți ani ai tu, Iustin, și câți ani ai de când joci șah la nivel de performanță?

Am 8 ani, șah am început să joc, așa cum am mai spus, de la patru ani și primele competiții pe care le-am și câștigat, au fost începând cu vârsta de cinci ani. Apoi, pentru că pe plan local competițiile erau prea simple, am început să particip la concursuri naționale și pentru adulți.

 

Copiii de vârsta ta bat mingea după blocuri, sar coarda, joacă și se distrează în echipă toate jocurile copilărie. Tu cum îți împarți programul zilnic ca să mai ai timp și de joacă, și de școală, și de pasiunea ta?

Și mie îmi place să joc fotbal cu copiii de la bloc, chiar am ieșit aseară cu ei și m-am jucat pentru că a fost vacanță și am avut mai mult timp liber. În vacanță, am alocat cam 3 ore pe zi șahului, pentru că a trebuit să mă pregătesc cu antrenorii mei pentru Campionatul Uniunii Europene. Acum că a început școala, va fi mai greu pentru că temele de la școală și antrenamentele la șah îmi vor ocupa cam tot timpul.

 

Ce spun colegii și profesorii la școală despre tine?

Colegii se bucură pentru mine, mă încurajează, chiar câțiva prieteni mai buni au venit să mă felicite la aeroport după reușita de la Campionatul Uniunii Europene. Doamna învățătoare și ceilalți profesori mă susțin și mă încurajează la fiecare competiție.

 

Ce înseamnă șahul pentru tine? Ce ai învățat despre tine prin intermediul lui?

Șahul pentru mine e mai mult decât o pasiune, este o parte din viața mea de zi cu zi. Cu ajutorul acestui joc am învățat să fiu o persoană răbdătoare care gândește înainte de a face orice.

 

 

Iustin, cine te-a susținut prima dată din familia ta? Cine te-a descoperit?

Susținere am primit ți primesc din partea întregii familii. Părinții și bunicii sunt cei mai implicați în toată activitatea mea. Bunicul a fost cel care m-a învățat să joc șah și apoi tata a fost cel care m-a înscris la primele competiții. Când timpul nu le permite părinților să mă însoțească la competiții, bunicii sunt cei care merg cu mine și cu sora mea, Sofia.

 

E greu sau ușor pentru un copil de 8 ani să joace șah la nivel de performanță, să participe la competiții și să joace împotriva seniorilor?

Nu pot să zic că e ușor, chiar e greu mai ales la competițiile de seniori, dar e și frumos pentru că așa am posibilitatea să învăț de la fiecare câte ceva nou.

 

Când și cum a fost prima experiență la un concurs? Emoțiile la ce nivel au fost prezente?

Primele competiții au fost pe plan local în Iași când aveam 5 ani. Nu aveam emoții mari atunci pentru că nu era prea greu să câștig. Competițiile importante precum cele de seniori sau Campionatele Naționale sunt cele la care am emoții pentru că am adversari dificili și e mult mai greu.

 

Iustin, ești obișnuit doar să câștigi? Cum reacționezi când ești înfrânt?

Îmi place să câștig, mă întristez când pierd, dar încerc să mă mobilizez pentru următoarele meciuri și sper să ajung mereu pe primul loc.

 

Ce planuri ai pentru tine sau este devreme să te întreb? Se poate face carieră din șah? Se pot câștiga bănuți din acest sport?

Visul meu este să ajung Campion Mondial la Șah, cu siguranța vreau să fac și asta în viitor. Despre bănuți, cred că ar trebui să vorbiți cu părinții mei, eu nu mă prea pricep la acest subiect.

 

Apropo de câștiguri, care premiu obținut a fost cel mai mare? În ce a constat?

Cel mai important premiu pentru mine a fost cel obținut la Praga, Campion al Uniunii Europene la categoria mea de vârstă. Am primit și un laptop și m-am bucurat tare mult.

 

La ce competiție ai participat ultima oară? Ce-mi poți mărturisi despre rezultatele tale?

Așa cum am mai spus, ultimul concurs a fost la Praga, Campionatul Uniunii Europene la Șah, unde m-am clasat pe primul loc.

 

 

Cu ce te mândrești la anii tăi?

Mă mândresc cu faptul că am participat la multe concursuri, că am vizitat multe locuri datorită șahului, că mi-am făcut mulți prieteni și că am obținut multe cupe și premii.

 

Iustin, ce-ți place la tine? Sunt și lucruri care nu îți plac?

E cam greu să răspund la această întrebare. Pot răspunde ce îmi place sa fac: îmi place să petrec timp cu prietenii, sa mă uit la desene animate.

 

 

 

21 septembrie 2022, ora 17.00, Sala Media

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 21 septembrie 2022, ora 17.00, la Sala Media, la lansarea cărții „Muzeul – de la cabinet de curiozități, la instituționalizare. Evoluția reglementărilor legislative și administrative din domeniul muzeal”, de Alis Vasile. Volumul a fost publicat la Editura Pro Universitaria, București, 2022. Intrarea la eveniment este liberă.

 

„Muzeul – de la cabinet de curiozități, la instituționalizare. Evoluția reglementărilor legislative și administrative din domeniul muzeal” are ca obiect cadrul normativ de reglementare a domeniului muzeal și a muzeului ca instituție, analizat din perspectivă istorică și, totodată, comparativ, prin raportare la cadrul normativ legislativ, dar și la norme și metodologii cu caracter științific și administrativ.

Structurată în patru părți principale, lucrarea urmează un traseu cronologic, parcurgând, mai întâi, istoria muzeului, de la primele forme ale colecționismului până la momentul actual, unul al transformărilor, continuând cu modul în care, la nivel internațional, a fost tratată problematica patrimoniului cultural mobil și a așezămintelor muzeale, inclusiv prin prezentarea a patru sisteme naționale normative și administrative (cele din Franța, Italia, Germania și Marea Britanie) în raport cu sistemul existent în România, la rândul său expus detaliat în evoluția sa istorică.

Propunându-și să fie un instrument util de lucru pentru specialiștii din domeniul muzeal și juridic, ca și pentru toți cei interesați de protejarea patrimoniului cultural mobil, studiul a urmărit identificarea unor concepte și principii de drept comune sistemelor naționale actuale de reglementare a muzeelor, a unor modele de bună practică, și formularea unor alternative la prevederile legale existente în România, în contextul în care cadrul legislativ național s-a dovedit, nu de puține ori, insuficient, imperfect sau ineficient și lipsit de un necesar fundament teoretic și de o analiză exhaustivă a aspectelor practice ale aplicării normelor curente.

 

Alis Vasile este specialist în domeniul patrimoniului cultural, cu o experiență profesională de peste 20 de ani, în domeniul culturii. Licențiată în muzeografie, conservare-restaurare și științe juridice, cu un masterat în managementul patrimoniului cultural și doctor în arte vizuale, Alis Vasile a activat în cadrul Ministerului Culturii și al unor importante instituții publice de cultură – Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național „George Enescu”, Muzeul Municipiului București, British Council România -, contribuind, de-a lungul timpului, la elaborarea mai multor acte normative din domeniul muzeal și al protejării patrimoniului. Începând cu anul 2015, în calitate de lector-formator, a susținut numeroase cursuri de specializare în aria muzeologiei, în programul coordonat de Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală.

 

 

Celebrăm sărbătoarea Crucii, iar întreaga suflare a Bisericii s-a luminat. Celebrăm sărbătoarea Crucii și lumea întreagă s-a iluminat și s-a umplut de razele bucuriei dumnezeiești. Celebrăm sărbătoarea Crucii, pentru care întunericul (păcatului) a fost izgonit și a venit lumina (virtuții). Celebrăm sărbătoarea Crucii și ne înălțăm duhovnicește cu Mântuitorul nostru răstignit, lăsând jos, pe pământ, păcatul, pentru a câștiga bunătățile cele viitoare.

Se înalță Crucea și înalță împreună cu sine întreaga umanitate care, din cauza păcatului său, era căzută. Se înalță Crucea și smerește mândrea obraznică a demonilor. Se înalță crucea, iar puterea celui viclean este supusă și smerită. Se înalță Crucea și întreg trupul Bisericii se adună. Se înalță Crucea și orașele sărbătoresc luminat, iar popoarele oferă cu bucurie jertfa cea fără de sânge către Dumnezeu. Fiindcă și numai pomenirea Crucii este un motiv de mare bucurie și de abandon al supărărilor și regretelor.

Dar și să vadă cineva cuiul Crucii, cât de mare lucru este acesta! Fiindcă acela ce vede Crucea se umple de bărbăție și alungă lașitatea. Atât de mare lucru este Crucea! Iar cel ce face din aceasta posesia sa, va fi dobândit un tezaur mare. Poate veți crede că numesc tezaur aurul, sau mărgăritarele, sau pietrele prețioase din India, pentru care se bucură oamenii trupești, care sunt preocupați de lucrurile mărunte și lipsite de valoare. Eu însă numesc tezaur și întru dreptate, acel lucru care este cel mai frumos și mai prețios și cel prin care s-a atins întregul scop al mântuirii noastre.

Fiindcă dacă nu ar fi existat Crucea, Hristos nu ar fi fost răstignit. Dacă nu ar fi existat Crucea, Hristos, viața cea adevărată, nu ar fi fost țintuit pe Lemnul acesta și dacă nu ar fi fost țintuit, nu  ar fi izvorât din latura sa râurile nestricăciunii de „sânge și apă”, care au curățit întreaga lume.

Pecetea păcatului nu ar fi fost ruptă, nu am avea libertatea noastră duhovnicească, nu am fi luat parte la „copacul vieții”, Raiul nu s-ar fi deschis, iar „sulița învăpăiată cea întoarsă” nu ar fi lăsat liberă intrarea în Eden și nici furul nu ar fi intrat în Paradis.

Și de ce spun acestea? Dacă nu ar fi Crucea, Hristos nu ar fi venit pe Pământ, iar dacă Hristos nu ar fi venit, Fecioara nu ar fi existat. Iar dacă Fecioara nu ar fi existat, nici a doua naștere a lui Hristos nu ar fi existat. Dumnezeu nu ar fi mijlocit între oameni; nu ar fi existat arvună, nici iesle, nici scutece, nici tăierea împrejur cea din a opta zi, nici supunerea față de părinții Săi, nici creșterea în vârstă, nici dezvoltarea cea după trup, nici arătarea Acestuia, nici botezul, nici minunile, nici Iuda vânzătorul, nici dreptatea lui Pilat, nici îndrăzneala evreilor care au cerut insistent răstignirea celui fără de păcat.

Și dacă nu ar fi existat Crucea, moartea nu s-ar fi prăbușit, iadul nu s-ar fi golit, șarpele cel rău, diavolul nu ar fi fost zdrobit.

Pentru aceasta, lucru mare și de cinste este Crucea. Mare, fiindcă foarte multe bunătăți și bunătăți s-au întâmplat datorită acesteia. Atât de multe, încât și minunile și Patimile lui Hristos depășesc orice putere a cuvântului sau a expresiei.

Este cinstită, de asemenea, deoarece Crucea înseamnă Dumnezeiasca Patimă și Tropaeum (Trophaeum). Patimă, datorită faptului că Hristos, cel fără de patimă, în mod voluntar a primit moartea pe cruce; Trophaeum, fiindcă diavolul a fost străpuns prin cruce, și împreună cu el, moartea a fost biruită. S-au prăbușit, de asemenea, porțile iadului și, în sfârșit, a devenit pentru lumea întreagă mântuirea comună.

Crucea este nădejdea creștinilor, mântuirea celor fără de nădejde, limanul celor aflați în circumstanțe dificile de viață, tămăduitor al celor bolnavi, cea care îndepărtează patimile, dă sănătatea, dă viață celor morți duhovnicește, îndreptează pe om pe calea evlaviei, cea care reduce la tăcere orișicare blasfemie.

Crucea este armă împotriva celor vicleni, toiag duhovnicesc al împăraților, cununa coroanei împărătești, mod de viață ce are un adânc sens duhovnicesc, toiag al puterii, sprijinitoarea credinței, bastonul duhovnicesc al bătrâneților, cârmuirea celor orbi, lumina celor întunecați, pedagog al celor fără de minte, învățător al pruncilor, zdrobirea păcatului, arătarea pocăinței, ea reprezintă chezășia virtuții și a dreptății.

Crucea este scara ce urcă la Ceruri, drumul ce (ne) conduce la virtutea, garanția vieții duhovnicești, omorârea morții, eliberarea de degradarea (morală). Ea are puterea de a șterge rănile patimilor și a morții duhovnicești celei veșnice; dă sufletului liberarea spre Dumnezeu; este cheia Împărăției Cerurilor.

Crucea este păzitorul pe timpul nopții, stâlpul de sprijin pe timpul zilei, ocârmuitor prin întuneric, frâul în situațiile de bucurie nemărginită, cea care ne animă în situații de mari dureri și necazuri, aducătoare de pace; ea este prietenul stăruitor și apărător; ea ne protejează și ne ajută.

Crucea este ajutător în ispitele noastre, mântuitoare de primejdii, mângâiere a necazurilor, ajutătoare în nevoi, cârmă a celor aflați pe mare, ușurare a necazurilor. Crucea păzește pe cei ce se odihnesc noaptea, priveghează cu cei aflați în priveghere și ajută pe cei obosiți.

 

Cuvânt al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul la sărbătoarea Înălțării Cinstitei Cruci – partea II-a
Cuvânt al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul la sărbătoarea Înălțării Cinstitei Cruci – partea III-a

 

Sursă : PG 97, 1017-36 

Traducere 

De câte ori nu își pierdea Mădălina cumpătul! De câte ori ori! Ceda, pur și simplu, când fiul ei curios, energic, motivat, se cățăra și scotocea și experimenta!

-Nu, nu, oprește-te, nu acolo! Nu așa!

-Te rog, ți-am spuuuus!

-Vino jos, vino, acum, aaacuuum!

Vocea era ridicată, țipa des, își ieșea din fire.

Oare fiul ei o auzea? Oare reușea să-i transmită ceea ce voia?

 

Unealta prețioasă: vocea părintelui

Vocea părintelui este o unealtă prețioasă atunci când este folosită potrivit.

Uneori, chiar e musai să preluăm controlul asupra unei situații în care lucrurile curg spre o turnură nepotrivită, iar fiul sau fiica noastră manifestă un gest, un comportament, o reacție ce ar fi bine să fie oprită.

Ce e de făcut?

Cum rostim astfel încât să obținem efectul scontat?

 

 

Există momente în care tonul vocii tale e musai să se schimbe, nu-i așa?

Secretul este să alegem să nu folosim tonalități înalte, să nu apelăm la ,,țipăt” când dorim să captăm atenția copilului, când dorim să oprim un gest, o manifestare.

,,Nu, Nu, ce faci acolo, oprește-te, oprește-te acum, ce faaaaci??!!”

Da, există posibilitatea să punem un ,,stop”, pe moment. Însă, de asemenea, la pachet, o dată cu tonalitatea înaltă folosită (țipăm!) vine dezvelirea noastră: adultul nu mai este în control. ,,A-ha, mama și-a ieșit din pepeni”

 

Hmmm… Dar noi dorim exact opusul a ceea ce se întâmplă: dorim să arătăm că suntem stăpâni pe situație, că putem controla totul. Și asta conștient și cu intenție vădită.

Ca să ne folosim vocea propice, ar fi bine să ne îndreptăm spre tonalitatea joasă și fermă, pe sunetul ce vine din diafragmă, un sunet jos și profund; cuvintele sunt rostite rar. Fără amenințare, fără duritate, doar cu profunzime: ,,Ah, NU, am spus NU și te rog să te oprești!”

Cu siguranță vom sublinia prin acest ton seriozitatea noastră și autoritatea noastră. Este important să nu pierdem autoritatea sănătoasă în fața copilului și nici să aducem un plus de haos într-un moment anume.

Puterea noastră îi va învăța pe copii să fie clari și fermi, să se exprime clar și ferm la rândul lor.

Copilul deprinde prin exerciții abilități optime sociale și are nevoie de îndrumarea adultului și de expunere la comportamentul adultului pentru a evolua social. Cel mai bun exemplu de comportament frumos? Acesta este musai să fie însuși părintele. Copilul vede în părinți nu doar persoanele care îl hrănesc și îl îngrijesc și îl ocrotesc; el vede modele. Modele reale. Cel mic caută în adultul ce îl păstorește un exemplu prin care să-și poată controla impulsurile, la rândul lui. De aceea noi, părinții, avem un rol foarte important în formarea atentă a comportamentului celui mic – dacă noi facem crize de furie, ei bine, copiii vor găsi de cuviință să facă la fel.

 

Mădălina știe bine de acum: păstrează tonul vocii jos: ferm, puternic, hotărât. Fiul ei aude acel ton și știe că mama este serioasă, știe că mama îi cere ceva ce ar fi important să asculte și să respecte. Spre binele lui. Și cel mai important lucru, învață să ceară la rândul lui, serios și hotărât!

 

Astăzi, în data de 14 septembrie 2022, Matricea Românească, a împlinit 6 ani de activitate. Vă mulțumim că sunteți alături de noi!

În videoclipul de mai jos o să regăsiți o povestioară despre frumusețea și importanța ascultării.

 

Pe Ema Patrichi o găsim de mai bine de două decenii în învățământ. Este omul care sfințește locul. A ales să construiască caractere frumoase, să prețuiască cele mai nobile suflete și să fie responsabilă de cele mai mici trupuri și anume copiii. S-a așezat la locul potrivit, iar sistemul românesc de educație este mai bogat de când învățătoarea din Târgu Mureș se implică total în tot ceea ce ține de elevi și bunăstarea lor.

Este un cadru didactic excepțional, o colegă apreciată în cancelarie, dar și în comunitatea unde predă. Este un spirit dinamic și inovator și care este luat ca reper. Nu o spun eu, ci recunoașterea pe care a primit-o în Gala Merito, eveniment care scoate în față meritele dascălilor ce contribuie la transformarea educației, fiind unul dintre cei 12 premianți în 2021. Să o cunoaștem mai bine!

 

 

Sunt oameni cu surprize lăuntrice, care strălucesc prin ceea ce fac și care au ceva aparte. Să facem un exercițiu: cum e Ema-omul? Cum e Ema-cadrul didactic?

Mă numesc Ema Patrichi și sunt profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Dacia din Târgu Mureș. Ema-omul e un om obișnuit, cu pasiuni și doruri, cu lucruri de rezolvat, cu bucurii și neputințe, uneori un om cu inspirație, alteori fără nicio idee. Îmi place să meșteresc, să desenez, să cos, să croșetez și să împletesc, să citesc, să fac plăcinte, să caut și să născocesc. Ema, cadrul didactic e un profesor creativ, neastâmpărat, curios, uneori cu soluții, alteori cu căutări repetate fără soluții. Îmi place să învăț singură și mă las învățată de alții. Colegii din comunități mă știu că eu sunt cu ,,Hai să facem!”, ,,Ce să mai facem?”, ,,Eu ce pot să fac?”. Copiii în general și elevii mei în particular mă inspiră. De la ei îmi iau energie și idei. Dacă ei mă întreabă ,,Când facem…?”, facem. Mie îmi place să îi ascult, le dau cuvântul, uneori le las putere de decizie.

 

Aveți și un alte roluri în societate? Cum vă puteți descrie în alte ipostaze?

Sunt soție și mamă. Sunt prietenă pentru colegi din țară.

 

Cea dintâi educație o primim în sânul familiei. Cu ce convingeri ați plecat la drum însușite în interiorul familiei dvs. și le transmiteți mai departe copiilor?

Mama îmi spunea mereu de lucrul bine făcut, îmi vorbea de perseverență, de tact, de corectitudine. Ea mi le spunea, dar eu târziu le-am învățat, nu în copilărie, și mai mult pe pielea mea. Da, le transmit elevilor mei aceste convingeri. Le spun: Faceți o dată și bine, nu de mai multe ori și de mântuială. Îi învăț să fie discreți, să își aleagă cuvintele nu doar pentru a se exprima corect și convingător, dar și pentru a nu răni. Cu perseverența e de luptat. Nici eu nu sunt de multe ori consecventă, sunt momente când abandonez, dar sunt conștientă de această lipsă și mă străduiesc. Copiilor le e greu să fie perseverenți, când dau de greu abandonează, se plictisesc repede. Dar încercăm zilnic la școală, îi încurajez, îi motivez să nu se lase, să mai încerce, iar și iar, ca atunci când învață să meargă pe bicicletă.

 

Ce se visa să devină micuța Ema? Ce fel de copilărie ați avut? Sunteți singura din familia dvs. care a ales meseria aceasta?

De-a lungul copilăriei m-am imaginat în mai multe ipostaze: am vrut să fiu doctor, apoi cântăreață, apoi polițistă. Citeam mult Agatha Christie și Georges Simenon și credeam că a fi polițist nu e chiar așa greu. Am ajuns până la a susține un examen la academie, am trecut niște teste psihologice, dar mama nu a mai avut bani să stăm în București pe perioada examenelor, așa că am renunțat. Am avut o copilărie cenușie, de comunism. Nu mergeam în vizite și nimeni nu venea la noi. Îmi amintesc de zilele fără lumină și apă caldă, de cozile la pâine pe cartelă. Mergeam foarte rar la zile de naștere. O singură dată ne-am permis să îmi țin ziua de naștere, pe la 12 ani. Când eram copil citeam foarte mult și învățam singură să desenez și să cânt la chitară. Televizorul ni se stricase, cea mai mare parte a copilăriei am crescut fără el. În timpul cât am urmat liceul pedagogic am stat la internat și probabil a fost cea mai frumoasă perioadă a copilăriei mele. Internatul m-a educat într-un anume fel în care nu ar fi reușit familia. Eram 8 fete în cameră. La internat a fost o lume aspră: făceam curățenie la toaletele comune de pe palier, eram de serviciu la cantină o zi întreagă, învățam în sala de lectură a căminului, mergeam în practica agricolă. Toate succesele și insuccesele de la școală le trăiam împreună cu colegele mele. Nu aveam spațiu personal și intimitate, dar traiul alături de colege a fost o perioadă magică. În liceu le-am învățat pe toate colegele mele să cânte la chitară.

 

Câți ani sunt de când vă aflați printre copii și unde activați în prezent?

Cu câteva întreruperi, adun în învățământ vreo 22 de ani. Am trecut prin tot felul de etape: multe concursuri de titularizare luate cu note foarte mari, dar fără a putea prinde un post mai aproape de casă, naveta la o școală din munți, clase de copii defavorizați, o experiență minunată în alternativa Waldorf, detașări, iar concursuri. Acum sunt învățătoare la Târgu Mureș.

 

Care este povestea frumoasei escapade academice?

Am terminat liceul pedagogic la Bacău. Mama era de părere că pot avea una dintre următoarele 3 meserii: medic, pentru că mereu vor fi oameni bolnavi, coafeză, pentru că mereu vor fi doamne care vor dori să își aranjeze părul, învățătoare pentru că mereu vor fi copii ce vor avea nevoie de educație. Cel mai bine mi s-a potrivit ultima. Așa că, după ce am dat testele psihologice la poliție, cum am povestit anterior, m-a dus la pedagogic, loc de unde am ieșit cu o meserie și am avut banii mei de la început. Mama nu a mai avut bani să mă susțină la o facultate, așa că a fi învățătoare nu doar că mi se potrivea, dar rezolvasem și problema financiară. După mulți ani, după ce m-am căsătorit, soțul meu m-a încurajat să fac și o facultate. Așa s-a întâmplat, sinuos traseu, după ceva ani de predat prin diferite școli din Târgu Mureș, mi-am dat demisia și am plecat să lucrez la o companie privată. Soțul meu m-a îndemnat să mă înscriu la facultate; am început facultatea în timp ce aveam un serviciu până la ora 17.00. Am intrat a 25-a, ultima pe locurile de la buget la filologie. Mi-a fost greu. Mergeam la serviciu și mă învoiam să merg la cursurile unde prezența era obligatorie sau la seminarii; apoi reveneam la serviciu și stăteam și peste program ca să îmi fac norma de ore. Am fost o studentă foarte conștiincioasă. Doi ani am avut și bursă de merit și am terminat printre primii. În ultimul an am rămas însărcinată, la licență nu am mai ajuns, fetița noastră s-a născut cu o zi înainte de examen. Apoi am urmat cursurile de master, iar până la doctorat nu a mai fost decât un pas. Profesorii mei din facultate mi-au fost mentori extraordinari și le mulțumesc.

 

Ce sentimente vă încearcă atunci când vă gândiți la începuturile carierei?

Începuturile carierei mele au fost nu tocmai roz. Am fost titulară la o școală dintr-un cătun din munți. Nu aș repeta experiența. Uneori făceam naveta cu mașina care îi ducea pe mineri la lucru. Într-o iarnă ne-am dus pe jos până acolo, pe drum înzăpezit. Aveam o clasă cât o debara, cu o sobă care scotea fum. Aveam în clasă vreo 6 copii și uneori nu veneau toți. Dar am avut trei colege extraordinare de la care am învățat foarte multe.

 

Care au fost resursele ce v-au adus mereu la catedră?

Aș putea avea și alte locuri de muncă, dar cred că a fi profesor mi se potrivește cel mai bine.

 

 

Mereu exclam că și noi, oamenii mari, învățăm de la cei mici. Dumneavoastră ce v-ați extras din relația cu copiii?

Învăț mereu de la elevii mei cum să fiu un profesor eficient, creativ, atent, empatic, tolerant, răbdător. Poate unii copii nu sunt așa, dar așa înțeleg eu că trebuie să fiu în relația mea cu ei ca să îi pot ajuta, să îi motivez, să le pot crea oportunități interesante de învățare.

 

Se spune că ce sădești, culegi. Evident că munca, pasiunea și efortul și-au spus cuvântul și s-au făcut vizibile. Ce le transmiteți tuturor generațiilor pe care le-ați avut?

Le transmit să persevereze, să muncească mult, să nu se lamenteze. Orice învățare cere timp și exercițiu constant.

Ambele avem repere morale pe care le împărtășim treptat copiilor pentru ca aceștia să le însușească, să le utilizeze treptat în dezvoltarea armonioasă a lor. Care au fost valorile morale pe care ați dorit mereu să le transmiteți și să le vedeți transpuse în comportamentul, cât și acțiunile copiilor?

Să fie corecți cu ei înșiși și cu ceilalți. Să fie empatici și toleranți.

 

Care sunt realizările dvs. profesionale? Cu ce vă mândriți?

Sunt tare mândră de elevii mei. Sunt copii extraordinari și foarte inteligenți. Ei știu lucruri pe care eu nu le știam la vârsta lor. Mă mândresc cu blogul meu care crește constant. Acolo e o părticică din munca mea și mă bucur că în acest fel sunt de folos și altora.

 

Ce a însemnat pentru inima dvs. acea recunoaștere Merito?

Când am primit premiul Profesor Merito mi s-a părut că nu îl merit și nu mi se cuvine. În țara noastră sunt foarte mulți profesori mult mai buni decât mine, oameni care muncesc mai mult și fac minuni în școlile lor. Le sunt recunoscătoare oamenilor care și-au rupt din timpul lor și s-au aplecat asupra muncii mele și au hotărât că merit un astfel de premiu. Îmi place extraordinar de mult comunitatea profesorilor Merito, mă implic în multe dintre acțiunile ce au loc sub umbrela Merito. Am colegi valoroși de la care și cu care învăț foarte multe, iar Proiectul Merito îmi deschide mereu ferestre de învățare și de dezvoltare, oportunități pe care nu le am în altă parte.

 

Cum sunt generațiile din ziua de azi față de cele avute la începuturile carierei dvs.?

Cum este și firesc, generațiile de azi sunt diferite. Copiii au acces la alte informații, sunt crescuți de altă generație de părinți. Copiii de azi au alte pasiuni și alte preocupări și eu vreau să fiu în acord cu ei. Au acces la tehnologie și acesta e un lucru minunat, rolul meu e să îi învăț cum să o folosească în mod educativ pentru proria lor informare și dezvoltare.

 

Cum a venit ideea unui site, a unui blog?

După un an și jumătate petrecut în SUA cu familia, cu serviciul soțului meu, am decis să îmi fac un blog. În America, în 2010 cei mai mulți profesori aveau un blog. Era la modă printre ei. Mi-au fost inspirație. În 2012 când m-am titularizat iar, am primit o clasă pregătitoare și m-am decis să țin un jurnal al activităților mele de la școală. Așa a apărut blogul meu, EmaLaȘcoală. De atunci a crescut foarte mult, s-a lățit și s-a îmbogățit. La început aveam mai multe poze și mai puțin text, acum proporția e inversă: am mult text și puține poze. Știu că e inspirație pentru colegi și pentru părinți și mă bucur să fiu de folos în acest fel.

 

Ați simțit că ați oferit inspirație și în rândul altora?

Și eu, de-a lungul timpului, m-am inspirat (și continui să o fac) de la alții. Mi-a plăcut mult să citesc pe site-uri sau bloguri de educație știri, noutăți, metode de lucru din alte țări. E firesc ca și eu, la rândul meu, să dau mai departe din ceea ce știu sau lucrez la clasă. Îmi e de mare ajutor social media, altfel nu aș fi ajuns la atâția cititori.

 

Ați crezut că veți fi atât de urmărită și apreciată? Cum ați reușit să creșteți pagina?

Mă bucur mult să știu că sunt apreciată și urmărită. Îmi văd mai departe de drumul meu la școală, cu elevii mei. Blogul meu crește constant deoarece muncesc și scriu despre munca mea. Postez lucruri reale și relevante. Nu am pretenția că tot ce fac eu este foarte bine sau se potrivește oricui și de aceea îi sfătuiesc pe cititorii mei să probeze și să adapteze ideile pe care le văd la mine.

 

Doamna învățătoare, ce ați îmbunătăți în educație? Unde vedeți că ar trebui să existe schimbarea?

Aș îmbunătăți viața profesorilor cu tot ceea ce înseamnă ea: financiar, profesional, academic. Totuși, eu nu aștept ca cineva să schimbe ceva, eu cred că fiecare dintre noi putem schimba ceva în bine. Desigur, sunt lucruri care nu depind de mine, ci de instituțiile statului. Dar sunt și destule aspecte care depind de mine, de abordarea mea, de creativitatea mea.

 

 

În aceeași tabără cu copilul tău

 24 septembrie 2022 | Cum ne creștem copiii
Mihai promisese că își va ține camera ordonată. Promisese! Mădălina purtase lungi discuții cu fiul ei, îi explicase de ce e bine să fie atent cu tot și toate. Și vorbiseră despre asta nu o dată...În seara aceasta sosise obosită acasă. Camera lui...

Târgul roadelor de toamnă - Învie Tradiția

 22 septembrie 2022 | Eveniment
26 - 30 septembrie 2022  Începând cu 26 septembrie, Învie Tradiția vă așteaptă cu toate bunătățile gata puse în borcane și borcănașe. Vei găsi aici, adunate la un loc, toate delicatesele care îți aduc aminte de copilărie - numai bune de...

Unealta prețioasă: vocea părintelui

 15 septembrie 2022 | Cum ne creștem copiii
De câte ori nu își pierdea Mădălina cumpătul! De câte ori ori! Ceda, pur și simplu, când fiul ei curios, energic, motivat, se cățăra și scotocea și experimenta!-Nu, nu, oprește-te, nu acolo! Nu așa!-Te rog, ți-am spuuuus!-Vino jos, vino,...

Aniversare Matricea Românească – 6 ANI

 14 septembrie 2022 | Mesaj
Astăzi, în data de 14 septembrie 2022, Matricea Românească, a împlinit 6 ani de activitate. Vă mulțumim că sunteți alături de noi!În videoclipul de mai jos o să regăsiți o povestioară despre frumusețea și importanța...
1 … 52 53 54 55 56 … 145
 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează