Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

-De ce? De ce să fie așa? Mie nu îmi place așa! Ți-am spus cum vreau, ți-am spus cum îmi doresc!

 

Tonul lui Rareș este iritat și plin de vocale care ,,țipă”. Nu ascultă, gesticulează, își spune răstit punctul de vedere. Ba se și uită urât la mama lui, acuzator. Maria simte că fiul ei i se adresează într-un mod lipsit total de respect. Și simte și ea cum supărarea, ba chiar furia crește în ea. De ce nu alege să îi vorbească fiul ei cu calm? De ce țipă? De ce se agită și nu ascultă? De ce? Oh, oare e momentul să îi răspundă cu aceeași monedă?

 

Bun. Iată că am ajuns în momentul în care copilul tău pledează pentru el însuși, pentru dorințele lui, într-un mod pe care îl consideri lipsit de respect. Cum te descurci?

 

Analizează!

Ar fi timpul să stai de vorbă cu tine: cum te simți în acele secunde? Furios? Anxios? Iritat? Speriat? Rușinat? Mâhnit? Ei bine, exact așa cum te simți tu se simte și el: copilul tău. Ce simți în tine se simte și în el, să știi!

 

Ce este de făcut?

E timpul să faci o pauză și să pui niște întrebări: este copilul într-adevăr lipsit de respect sau este ego-ul tău este atins și rănit? Unde se ițește lipsa de respect, oare? În ton? În modul de abordare? În cuvintele folosite? În privire? În gestică?

Ai descoperit? Ei bine, atunci modelează tu privirea ta, tonul tău, gestica ta. Transformă totul în comunicare împletită cu respect. Arată cum se face, arată modelul, luminează calea cea plină de hârtoape, Stabilește limitele cuviinței. Nu ignora ceea ce spune axându-te doar pe modul în care o spune!

Corectează modelând cu propriul exemplu de ,,așa da”.

Nu răspunde până nu ești calm. Cere un moment, calmează-te și apoi vorbește. Altfel vei livra un răspuns de care nu vei fi mulțumit în viitorul apropiat, știi bine! Și îți va lua ceva timp până să repari.

Nu uita nicicând: copiii nu se nasc cu tact sau cu instrumente de rezolvare a conflictelor. Acestea trebuie predate și modelate. Ei nu știu să fie asertivi, nu știu ce este tactul sau răbdarea, sau diplomația. Ei se supără și lasă furia să îi controleze pentru perioade scurte de timp. Ajută-i! Te au pe tine, părintele, drept model de reacție și înțelegere și purtare cuviincioasă.

 

-Să ne așezăm puțin, Rareș, spune mama. Te-am ascultat și îmi dau seama că ești supărat. Aș vrea să te înțeleg mai bine și de aceea aș vrea să îmi spui totul de la capăt, cu mai mult calm și cu mai multe explicații. Sunt aici să te ajut, asta vreau. Mă ajută și pe mine dacă folosești un ton mai potrivit, mai puțin țipător pentru că doar așa te aud mai bine, pot să te ascult și să te înțeleg. Să o luăm de la capăt!

-Da, mama, ai dreptate…Uite…..

 

Vezi? Mama și fiul lucrează la o soluție. Ca toate mamele și toți fiii pe care îi știu…

 

,,Ținutul Buzăului” a obținut în data de 13 martie 2022 validarea oficială ca Geoparc Internațional UNESCO, fiind astfel recunoscut drept teritoriu cu valori naturale și culturale de importanță globală. Membrii Biroului Executiv al UNESCO, reuniți la Paris, au votat favorabil includerea ”Ținutului Buzăului”/”Buzău Land” în clubul select al geoparcurilor internaționale, fapt ce va crea oportunități fără precedent pentru dezvoltarea durabilă a regiunii. Din cele 16 geoparcuri aspirante la titlu de Geoparc Internațional UNESCO, doar 8 au fost validate, printre care și ”Ținutul Buzăului”.

 

 

„Ținutul Buzăului”, cu cele 18 comune componente, devine după 16 ani de efort comun Geoparc Internațional UNESCO, cel mai amplu proiect de dezvoltare locală pentru județul Buzău, reprezentativ pentru zona Munteniei și pentru întreaga Românie. Ținutul Buzăului, aflat la limita dintre dealuri și munți, este un teritoriu complet rural care se întinde pe o suprafață de peste 1000 de kilometri pătrați și are o populație de circa 43.000 de munteni.

Vulcanii noroioși, domurile de sare, focurile vii, trovanții de la Ulmet, așezările rupestre și chihlimbarul roșu de la Colți sunt printre cele mai renumite atracții ale acestei regiuni pitorești din zona de curbură a Carpaților.

”Beneficiile pentru județul Buzău sunt însemnate. Comunitățile locale de pe teritoriul geoparcului au acum susținerea UNESCO în promovarea internațională și le este recunoscută la nivel mondial unicitatea elementelor naturale, a tradițiilor locale și a valorilor cultural-istorice. Avem convingerea că în următorii 4 ani, până la revalidare, potențialul uriaș al județului Buzău poate fi promovat și valorificat prin intermediul parteneriatelor locale și internaționale, colaborarea cu alte geoparcuri din rețea și atragerea de finanțări”  a declarat Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Votul plenului UNESCO este actul de recunoaștere a unor eforturi susținute, începute cu aproape 16 ani în urmă. „În 2007, am plecat de la o idee și, iată că, după ani și ani de muncă, am obținut această realizare. Suntem foarte bucuroși să fim martori la validarea a multe eforturi depuse de mulți oameni ai locului, atât din administrația locală, din domeniul non-profit și profesional, cât și localnici și antreprenori care ne-au fost alături și care au pus umărul la lucru – și cărora ținem să le mulțumim. Noul statut ne onorează, dar în același timp ne obligă să accelerăm procesul de dezvoltare sustenabilă a acestor locuri cu adevărat speciale. Ca echipă, noi vom face tot ce ne stă în putință pentru ca toate comunitățile locale din Ținut să profite la maxim de pe urma acestei oportunități”, declară Răzvan-Gabriel Popa, directorul Asociației Ținutul Buzăului și managerul noului Geoparc UNESCO.

 

„Succesul de azi este rodul unei munci de echipă ce reunește oameni din administrația județului, mediul academic, asociații și reprezentanți ai comunităților locale. Este recunoașterea unicității zonei și a muncii tenace, entuziaste și coerente a celor ce au adaptat un program UNESCO la realitățile din Ținutul Buzăului. Acum putem spune că România are bazele unei Rețele Naționale de Geoparcuri UNESCO ce contribuie la întărirea identității locale, la dezvoltarea de noi geoparcuri și la promovarea valorilor naționale în întreaga lume”, a declarat Lect. Univ. Dr. Alexandru Andrășanu, Universitatea București și Director Geoparc ,,Țara Hațegului”.

 

Odată cu votul din 13 martie, ”Ținutul Buzăului” devine al doilea geoparc din România inclus în Rețeaua Globală a Geoparcurilor (GGN), după ”Țara Hațegului”. Lista globală este compusă acum din 177 de zone geografice din 46 de țări, ale căror situri și peisaje de valoare internațională sunt administrate printr-o abordare holistică, ce cuprinde  dezvoltarea turistică, educația și protecția naturii.

 

Proces exigent de selecție

Dosarul a fost întocmit și depus în noiembrie 2020, la UNESCO, de către Asociația ”Ținutul Buzăului”, o entitate non-profit creată cu scopul de a asigura toți pașii necesari pentru îndeplinirea criteriilor și pentru obținerea statutului de Geoparc, dar și managementul și dezvoltarea acestei zone. În acest scop, organizația a semnat un parteneriat cu Consiliul Județean Buzău, care sprijină financiar și logistic demersul, și cu Universitatea București. Succesul de astăzi este, așadar, dovada unei excelente colaborări între societatea civilă, mediul academic și autoritățile regionale și locale, inclusiv cele din zona rurală.

În luna septembrie a anului trecut, Ținutul Buzăului a fost vizitat de doi experți UNESCO, care au trecut printr-o verificare judicioasă toate elementele obligatorii necesare pentru obținerea statutului de Geoparc. Timp de trei zile, aceștia au evaluat teritoriul, descoperind locurile, oamenii și valorile locale, verificând nici mai mult, nici mai puțin de 101 de criterii, dintre care 99 erau obligatorii.

Statutul de Geoparc Internațional UNESCO atestă teritoriul respectiv ca fiind o zonă în care se depun eforturi considerabile pentru dezvoltarea educațională, economică și socio-culturală a comunităților, în consens cu protejarea și dezvoltarea mediului înconjurător.

 

 

Beneficii: promovare internațională, impulsionarea turismului și atragerea de investiții

Ținutul Buzăului va beneficia de promovarea UNESCO și prin Rețeaua Europeană și Globală a Geoparcurilor, iar noul statut va atrage turiști și va avea potențial pentru a convinge antreprenori să investească în turismul alternativ, în agroturism, turism cultural ori de aventură.

Nu în ultimul rând, statutul aduce cu sine atragerea de finanțări și de investiții în multe alte domenii de activitate, fiind o ocazie de renaștere economică și socială a unui teritoriu cu mare potențial. Buzău Land va deveni un loc demn de vizitat ori de locuit, o destinație turistică importantă pe harta României, oferind astfel o bună ocazie de descoperire a zonei pentru cei care nu o cunosc, iar pentru tinerii plecați peste granițe – de a se întoarce acasă.

Obținerea acestui statut de Geoparc UNESCO nu este finalul călătoriei: el va trebui menținut. La fiecare patru ani, teritoriul va fi reevaluat și revalidat de către doi specialiști internaționali, pentru a se verifica progresul în dezvoltarea comunităților. ”Prin această promovare, nu vrem sub nicio formă să creăm premisele unui turism de masă, pentru că trebuie să protejăm cu grijă ce avem. Dimpotrivă, facem deja management de destinație, astfel încât turiștii și resursele de dezvoltare să fie direcționate către atracții multiple, nu doar către câteva, iar aceste obiective să fie protejate în mod real cu ajutorul primăriilor locale”, subliniază Răzvan-Gabriel Popa.

Validarea “Ținutului Buzăului” ca Geoparc Internațional UNESCO se constituie în sine ca fundament al unor acțiuni de dezvoltare concrete: investiții coerente în infrastructura locală, dezvoltarea geoturismului, inițierea de activități educaționale și de cercetare, precum şi conservarea și punerea în valoare a patrimoniului geologic, natural și cultural”, a precizat Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

 

 

15, 16 şi 17 aprilie 2022, între orele 10.00 şi 18.00

Muzeul Naţional al Ţăranului Român

 

Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. De peste 20 de ani, Muzeul Naţional al Ţăranului Român ţine această sărbătoare şi îşi aşteaptă vizitatorii, timp de trei zile, la primul eveniment cu meşteri de peste an. Vom sărbători Floriile alături de încondeietoare, ţesătoare, împletitoare, cusătorese, iconari, olari, lingurari, pielari, rudari… meşteri vechi, care şi-au dovedit iscusinţa de-a lungul timpului şi care duc mai departe tradiţia meşteşugului lor.

De vineri, 15 aprilie, până duminică, 17 aprilie 2022, de la orele 10 dimineaţa până la 6 seara, veţi avea prilejul să admiraţi şi să tocmiţi o mulţime de lucruri frumoase, meşteşugite cu sârg şi încărcate cu semne şi înţelesuri. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe şi multe altele vor fi prezentate la Târgul de Florii, care va avea loc în curtea Muzeului de la Şosea.

De-ale gurii găsiţi: cozonaci şi prăjituri de casă, turtă dulce, miere de albine, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă şi dulceţuri.

Vizitatorii sunt invitaţi, de asemenea, să răsfoiască, să citească şi să-şi îmbogăţească biblioteca cu publicaţiile Muzeului: cărţi cu teme etnologice, cărţi-obiect, albume ori revista Martor.

 

Preţul biletului de intrare: adulţi – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor – 2 lei. Biletele pot fi achiziţionate şi online pe booktes.com

 

Organizatorul evenimentului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)

 

 

Despre Florii

În duminica de Florii, oamenii au voie să mănânce peşte. Merg la biserică ducând flori şi se întorc ducând mâţişori de salcie. Ating cu salcia copiii, vitele din gospodărie şi o pun la icoană: peste an ea capătă tot felul de întrebuinţări. Tot acum sunt fierte buruienile care vor fi folosite la vopsirea ouălor. Cum este vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşte. Sunt locuri unde în această zi oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească (încărunţească) la fel ca pomii aflaţi în floare.

 

Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor româneşti (Humanitas, 1998)

 

-Nu îmi place la școală! Nu îmi place!

-Cum așa? Ce s-a petrecut? De ce? Cum? În ce fel? De ce???

 

Întrebările mamei nu se mai termină. Până mai ieri totul părea bine, doamna învățătoare vorbea despre un colectiv unit, harnic, cu copii ce se susțin, care vin la școală cu drag, cu plăcere. Ce s-a întâmplat acum?

Ei bine, s-a întâmplat următorul lucru: Sergiu se simte extrem de nesigur la școală. Îi place ceea ce învață, desigur, îi place să citească poezii, să afle despre munți înalți, vulturi pleșuvi, să lucreze în lemn, să modeleze, să picteze peisaje de primăvară. Îi place să afle o arie de pătrat, să măsoare și să calculeze. Însă îi displace profund cum se simte în pauză, cum este privit, tachinat, comentat pe la colțuri, cum este numit de colegi și izolat de aceștia.

Părinții îl văd pe Sergiu trist. Trist și iritat. Vor trece de la sine aceste întâmplări, aceste trăiri? Să ne implicăm sau doar să îl ascultăm și să oferim pârghii în sprijin?

Ce e de făcut? Ce e de făcut?

 

Pot să fac față conflictului?

Atunci când copiii calcă în perimetrul școlii sau în perimetrul oricărui loc ce aduce copii laolaltă, ei sar într-un teren al posibilelor conflicte. Conflicte mititele sau ceva mai mari cărora le pot face față. Conflictele acestea apar, ard ceva timp cu foc mocnit sau produc o mare vâlvătaie și se sting. Uneori dispare umbra oricărui foc în maximum jumătate de oră.

Conflictele acestea seamănă izbitor de tare cu guturaiul. Este foarte iritant, nu îți place deloc, însă reușești să duci totul ,,pe picioare”: supă de pui, ceai de tei cu multă miere, poate o esență de muguri de pin lângă tine, un zâmbet, o mângâiere, o poveste și ești iar gata de joacă.

Când focul conflictului crește, arde, pârjolește, distruge, rănește, este bine să îl numim incendiu al persecuției. Copilul nu poate ieși singur din foc și, cu cât nivelul actului de presiune crește, cu atât copilul va fi mai speriat, mai închis în sine și mai puțin optimist în a vedea ieșirea. Va cere sau nu sprijin, va fi crezut sau nu, vor fi cântărite corect faptele ce îl apasă de către adultul responsabil?

Persecuția este gripa: are nevoie de o vizită la specialist, de analize, de măsuri ferme adecvate, de un posibil antibiotic, de atenție sporită zi de zi, de reevaluare, chiar. Gripa este gravă. Și nu trebuie să îți imaginezi că va trece oricum. Lasă urme fizice și urme în înălțarea interioară.

Părinții, dascălii, adulții responsabili vor fi atenți la toate mesajele verbale și non-verbale primite din partea copiilor noștri; vom interpreta echilibrat, fără a minimiza și fără a exacerba. Însă vom fi atenți la semne, la dureri, la tulburări. Vom interveni. Devreme. Înainte ca lucrurile să escaladeze.

 

Ce vor face adulții?

Să privim mereu binele din copiii noștri. Copilul și comportamentul lui sunt două lucruri diferite, să nu uităm asta. Și să nu uităm că un copil fericit, mulțumit, echilibrat, NU va dori să rănească pe nimeni. Să ținem cont de amănunte, de contextul exact. Să dăm putere și să ridicăm lumina din fiii și fiicele noastre, să îndreptăm cu blândețe și cu fermitate.

-Mama, oh, aștept cu nerăbdare să ajung luni la școală! Vor fi niște jocuri de echipă grozave! Știi, sunt bine, tare bine! Mă înțeleg grozav cu colegii mei! Mama, s-a petrecut ceva cu noi toți! Nu știu ce, însă știu că sufletul mi-e bucuros!

Sufletul mamei se așează pe o piatră albă să se odihnească. A fost bine că a discutat cu cei responsabili din școală, că a pronunțat lucruri. A fost bine pentru fiul ei și pentru fiii altor părinți.

Primăvara se umple de triluri.

 

 

11 – 15 aprilie 2022

 

 

În perioada 11 – 15 aprilie 2022, între orele 10:00 – 16:00, te așteptăm în showroom-ul Învie Tradiția din str. Mihai Eminescu nr. 142, sector 2, din București cu o selecție generoasă de produse, adunate din toate zonele țării, care pot constitui un cadou deosebit de Paște.

 

Când ne gândim la sărbătorile pascale, ne aducem aminte cu drag de copilărie și de tradițiile și obiceiurile poporului nostru. Din acest motiv, evenimentul denumit Târgul cadourilor de Paște, aduce vizitatorilor ocazia de a reda atmosfera prin articolele autentice pregătite.

Simbolul sărbătorii, ouăle roșii vor fi nelipsite, aici se remarcă o categorie de ouă împodobite, cunoscute sub numele de ouă încondeiate în Bucovina. Vei descoperi, de asemenea, vinuri, cozonaci și bunătăți tradiționale, propuneri de pachete și coșuri cadou dar și lumânări naturale, ștergare și ceramică autentică.

 

Învie Tradiția susține și încurajează meșteșugurile vechi de secole, născute la sat, care fac parte din bogățiile și patrimoniul cultural al României. Produsele expuse în cadrul târgului sunt procurate direct de la meșteșugarii locali, la prețuri corecte, pentru a le permite acestora să aibă acces spre o nouă zonă de desfacere.

Câteva dintre cadouri se regăsesc pe site-ul de prezentare și vânzare: https://www.invietraditia.ro/cadouri-traditionale-romanesti/cadouri-de-paste-traditionale-romanesti/.

 

Învie Tradiția este un proiect național de susținere a meșterilor populari și de conservare a meșteșugului, prin documentarea și promovarea artei populare, încă prezentă în principalele zone etnografice ale României.

 

Expoziţie de cămeşi din patrimoniul

Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș şi

fotografii realizate de Gabriel Motica

30 martie – 30 aprilie 2022, Sala Tancred Bănăţeanu

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și Muzeul Național al Țăranului Român, vă așteaptă miercuri, 30 martie 2022, de la ora 17.00, la vernisajul expoziției „Chipuri și cămeși”, care va avea loc la Sala Tancred Bănăţeanu.

 

„Chipuri și cămeși” nu este doar o alăturare fericită de cuvinte, este un demers expozițional care se supune unui dublu discurs – unul științific, realizat prin cercetarea etnografică a portului popular din Țările Maramureșului, iar celălalt, artistic, realizat prin alăturarea la semnele și însemnele cusute pe cămăși a chipurilor care spun povești din vremuri de demult, surprinse de artistul fotograf Gabriel Motica în peregrinările sale prin Maramureșul nostru drag. Aceste chipuri alăturate cămeșilor expuse sub forma unor îngeri în zbor, sunt legătura între cosmic și terestru, între trecut și prezent, dar, mai ales, o cale spre viitor.

 

Cele două muzee nu se află la prima colaborare. În anul 2019, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș a găzduit expoziția temporară ,,Așa văzut-a Zaharia – Improvizații într-o lume captivă”, organizată de Muzeul Național al Țăranului Român, în colaborare cu Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice – Catedra multimedia din Chișinău și Asociația ADOF -Chișinău, cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova în România.

 

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Tancred Bănățeanu, până pe 30 aprilie 2022, de marți până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Lunea este închis.

 

Prețul biletului de intrare: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei.

 

 

S-a născut pe 14 septembrie 2005 la Alba, provincia Cuneo, Italia. În prezent locuiește în Iași și este elev în anul III la Colegiul de Artă „Octav Băncilă”. Întrebat de când pictează, Andrei răspunde: „Pictez de când mă știu”.

A avut prima expoziție de grup la vârsta de 8 ani și jumătate, lucrării sale fiindu-i acordată o atenție aparte. Nu a conștientizat la acel moment ce înseamnă acest lucru, fiind cu gândul la joacă. La 10 ani a avut prima expoziție personală, în Italia, în satul său natal, Lequio Barria, provincia Cuneo, iar ulterior au urmat numeroase alte expoziții naționale și internaționale.

Despre cel mai mare vis al său, despre artă, sentimente, emoții și despre planurile sale pentru 2022 am discutat cu pictorul Andrei Pennazio.

 

Când ai descoperit pictura și cum a evoluat relația ta cu acesta de-a lungul anilor?

Nu știu dacă am descoperit-o eu pe ea sau ea pe mine, cred că a fost reciproc, dacă pot spune așa. Au fost momente în care pictura era doar o joacă, cum este pentru toți copii de altfel, și încet, încet am descoperit-o. Nu întotdeauna a fost „prietena mea”, însă am devenit între timp buni prieteni și mă bucur. Îmi place să pictez, să desenez, să studiez Marii artiști, să le cunosc povestea, e fascinant.

Acum pot spune că e ceea ce mă relaxează, îmi dă satisfacții, mă face să mă simt împlinit.

 

Care a fost momentul în care ai știut că aceasta este menirea ta, că îți dorești să te dedici picturii?

Nu pot defini un anume moment în care am considerat că e menirea mea. Îmi amintesc că în toamna lui 2021 mama încerca să afle dacă vreau să urmez pictura sau altă facultate, îmi tot propunea alte facultăți în afară de pictură. Desigur că prima pe listă a fost arhitectura, designul de interioare și sincer, nu știu dacă mai erau și altele pe lista. Cred că în acel moment am realizat că nu intră în discuție o altă specializare. O știam probabil și  înainte, însă atunci am realizat că vreau sa urmez pictura, mi s-a părut firesc și natural.

 

 

Cât timp aloci zilnic picturii?

Nu am ținut cont niciodată de timpul alocat picturii pentru că nu există un anumit timp. Uneori poate fi mai mult, alteori mai puțin. De obicei împletesc cititul cu pictura, „se ajută reciproc”, dacă pot spune așa. Am două zile de atelier pe săptămână, însemnând în jur de 10 ore (uneori mai rămân în atelier și după terminarea orelor), plus cele de lucru individual. Daca aș face o medie, cred că între 3-5 ore pe zi. Adevărul e că atunci când desenez, pictez nici nu-mi dau seama cum trece timpul, realizez că a trecut ziua pe nesimțite sau s-a făcut miezul nopții.

 

Lucrările tale au fost expuse în cadrul a numeroase expoziții. Îți mai aduci aminte – ce sentimente ai trăit când ai avut prima expoziție?

Cred că la prima expoziție nici nu am realizat prea mult ce înseamnă o expoziție, aveam 8 ani și jumătate, era o expoziție de grup. Eram doar noi, elevii și părinții, și a fost minunat. Nu știu dacă am realizat atunci că voi urma acest drum, dar îmi amintesc că artistul plastic, dl Nelu Gradeanu, a vorbit despre lucrarea mea în mod particular, a apreciat cromatica, compoziția … nici nu înțelegeam prea bine despre ce era vorba. Eram toți emoționați și bucuroși, era prima noastră expoziție, ceva deosebit, nou și inedit. După, trebuia să ieșim toți colegii undeva, la o pizza și sa ne jucam, așa că nu cred că am dat prea multă importanță cuvintelor adresate mie și cred că a fost valabil pentru toți colegii mei. Eram cu gândul la joaca ce va urma.

 

Ce înseamnă arta pentru tine? Ce trezește aceasta în sufletul tău?

Arta, cred că înseamnă totul pentru mine. Arta înseamnă frumusețe, sensibilitate, trăiri, sentimente. Prin artă poți exprima ceea ce simți, ce gândești, bucuria, tristețea… Dacă aș avea mai mult timp mi-aș dori să cânt, să dansez, să joc teatru, să sculptez, să scriu… să fac artă. Arta mă face să mă simt împlinit ca om, deși e cam mult spus având în vedere vârsta mea. Arta e ARTA .

 

Arta înseamnă frumusețe, sensibilitate, trăiri, sentimente.

 

Ce sentimente îți dorești să trezești în cei care interacționează cu operele tale?

E greu de spus. Cred că bucurie în primul rând. Cotidianul nu este întotdeauna lipsit de griji, necazuri, nemulțumiri …. așa că arta mea aș dori să transmită liniște, bucurie, să te facă să-ți pui anumite întrebări, să te determine să descoperi lucruri noi. În aceste vremuri tulburi arta trebuie să fie…. lumina, să transmită o stare de bine, liniște și speranță. Probabil asta îmi doresc să transmită tablourile mele.

 

Din ce îți iei inspirație, în general?

În general îmi iau inspirația din cărți, viața de zi cu zi și Iașul. Am pus și Iașul deoarece când mă plimb pe străzi mă fascinează arhitectura clădirilor, povestea lor și îmi dau inspirație.

 

Cred că sunt norocos că reușesc să mă bucur de un curcubeu, de o zi cu soare, de răsărit, de apus, de o pictură pe care o vad, de o carte, iar toate acestea mă inspira, îmi dau o stare de bine.

 

Ce artiști te inspiră?

Toți colegii mei știu că perioada mea preferată este Renașterea și deci, pictorii mei preferați sunt cei din această perioadă, insa nu numai. Aș începe cu: Rafael, Van Gogh, Grigorescu, Perugino, Piero della Francesca.

 

Când nu pictezi, ce îți place să faci?

Când nu pictez îmi place să citesc, să mă plimb, să merg în muzee, să admir clădirile vechi, să stau cu prietenii, să merg la țară. Îmi place să merg la țară deoarece pot sta în natură și să mă relaxez.

 

Cum te-ai descrie în calitate de artist?

Artist, pentru a mă numi artist mai e cale lungă. Așa cum am spus până acum, sunt un aspirant în ale artei. Încă sunt ucenic. Pentru a mă putea numi artist va trebui să acumulez mult mai multe informații decât cele pe care le am în momentul de față. Pot spune că mă pot numi „artist în devenire”, da, cred că această denumire mi se potrivește. Artist e prea mult spus în ceea ce mă privește. Nu e vorba de modestie, pur și simplu, dacă privesc profesorii mei îmi dau seama cât mai am de învățat, unde ar trebui să ajung. Și, în plus, un artist învață toată viața, și nu numai el.

 

Artist, pentru a mă numi artist mai e cale lungă. Încă sunt ucenic.

 

Cum ai descrie arta ta?

Cred că la această întrebare ar putea să vă răspundă cei care sunt în măsură, eu mai puțin.

 

Care este cel mai mare vis al tău?

Cel mai mare vis al meu?  Să vizitez Florența, să văd locurile în care au trăit Michelangelo, Lorenzo îl Magnifico, să vad grădina în care se adunau învățații vremii și discutau despre noile descoperiri ale acelor timpuri, să mă plimb prin muzee, să străbat orașul la pas. Din fericire cred că o sa pot să-mi îndeplinesc visul, voi avea o expoziție personală la Florența și voi sta acolo pe perioada expoziției.

 

Există un mesaj comun pe care îți dorești să-l transmiți prin toate operele pe care le realizezi?

Ceea ce doresc să transmit e bucurie, speranță și orice altă emoție pe care cineva o poate regăsi în tablourile mele.

 

Ce planuri ai pentru 2022?

Cea mai apropiată expoziție va fi la Florența, se numește „Racconti e metafore”, va fi găzduită de primăria orașului Florența, iar locația va fi Z.A.P. Spațiul în care va fi expoziția e un spațiu destinat tinerilor artiști din toată lumea și am avut onoarea de a fi ales. Emoțiile sunt pe măsură, dar și bucuria.

În perioada aceasta e mai greu să ai anumite date exacte în care poți avea o expoziție – probabil Timișoara, Oradea și e posibil să apară și alte locuri în care voi putea expune.

 

 

Ce ne poți spune despre cea mai recentă expoziție în cadrul căreia ți-au fost expuse lucrările – unde a avut loc, care a fost tema?

Cea mai recentă expoziție e la Dalnic, la conacul Gaal, vernisajul acesteia a fost pe 12 martie 2022 și va fi deschisă până la data de 1 mai. E o expoziție itinerantă, titlul acesteia este ”Printre rânduri”. Prima etapă a fost la Iași, la Galeria „Labirint” și la Galeria „La gard” a Casei de Cultură a Municipiului Iași „Mihai Ursachi”. A fost prima mea incursiune în Ținutul Secuiesc . Nu pot spune că n-am avut emoții, am avut chiar foarte mari, dar mi-a și plăcut foarte mult. Am avut ocazia să cunosc oameni deosebiți, să văd lucruri interesante și mai ales peisaje frumoase. Sper să am ocazia să mai revin pe acele meleaguri și cu alte ocazii.

Ai o lucrare realizată preferată? Dacă da, ce o face atât de specială pentru tine?

Știți, când mă apuc de o lucrare și ajung pe la jumătatea ei sau mai mult, zic că acest tablou îmi place cel mai mult. Și asta mi s-a întâmplat de la prima mea lucrare. Nu numai că este greu, este imposibil să spun că am una preferată. Pot spune că fiecare are ceva special pentru mine. Fiecare tablou face parte dintr-o anumită perioadă de viață, exprimă anumite trăiri, sentimente…

 

Care a fost rolul părinților tăi în evoluția ta artistică – cum simți că te-au sprijinit, inspirat, motivat?

Părinții cred că sunt fundamentali în dezvoltarea unui copil. Rareori se întâmplă să reușești fără ajutorul lor, moral, în primul rând, și financiar, desigur. E important să vezi că cineva crede în tine, că investește în tine, în visurile tale care, uneori pot rămâne doar la stadiul de visuri.

Am învățat să fiu luptător, să lupt chiar și atunci când șansele de reușită sunt mici, să nu mă descurajez și să mă perfecționez mereu, să doresc să aflu mereu alte lucruri și să doresc să evoluez – acestea sunt lucruri pe care le-am învățat de la ei.

Cu siguranță, fără ajutorul lor drumul meu ar fi fost mai anevoios, greu și ar fi trebuit să investesc mai multa energie și timp să ajung aici.

 

Fotografii: Arhivă personală Andrei Pennazio

 

 

Matricea Românească a avut plăcerea de al avea invitat, în data de 21.03.2022, pe Pr. Conf. Dr. Univ. Gh. Holbea, preot la Biserica Precupeții Noi din București, ce ne-a vorbit pe tema RUGĂCIUNII

,,M-am tot gândit cum să început, sunt convins că fiecare aveți experiență personală în ceea ce privește rugăciunea. Am adus o carte: Omul, acest necunoscut de Alexis Carrel. Bineînțeles noi, teologii, eram obișnuiți cu rugăciunea, era în programul nostru, dar sincer în perioada aceea când am citit această carte am înțeles că pentru mine era o întărire puternică, pentru că în perioada aceea era o ofensivă împotriva credinței.”

,,Pr Antonie Plămădeală ne-a înaripat invitându-l mai întâi pe Ioan Alexandru în dat de 6 iunie 1991. Cel care l-au ascultat, cunoscut pe Ioan Alexandru, nu ca om politic, ci ca poet care a predat la Universitate, poezia ebraică dar și la arte plastice, iconografia bizantină, știu foarte bine că dânsul era însăși credința întrupată și în același timp împărtășită prin entuziasm.’’

,,La noi la Teologie exista aceasta vorbă: ești teolog? Roagă-te!”

 

Ce înseamnă rugăciunea? Sunt foarte multe definiții. Răspunsul la aceasta întrebare îl găsiți în videoclipul de mai jos.

Din aprilie până-n iunie, la Muzeul Național al Țăranului Român, la Atelierul de Creativitate

Aprilie – iunie 2022

 

Ana noastră n-are mere, dar are o grămadă de idei trăsnite: cum că ar fi cazul să inventăm o trusă de reparat cerul, ba și o scară luuungă, cu cozi de pisici, să-l gâdilăm. Și dacă te-ai prins în joaca ei, cu siguranță că-ți vei dori să răsucești nori pe furculiță, să stai de vorbă cu soarele insomniac cu trei sprâncene sau să te împrietenești cu Sfântul Gâză.

Beatrice are chef de joacă, așa că pornind de la povești populare, obiceiuri, personaje fantastice din mitologia populară sau poveşti din calendar, poți crea fie păpuși din hârtie, siluete pentru teatru de umbre sau motocei, fie alte și alte obiecte bune de luat acasă și jucat cu ele.

La atelierele Valentinei e liber la imaginat. Dar nu îți închipui că doar visezi, așaaa, cu orele, ci și construiești. Ce? Păi jurnale-fortărețe sau jurnale-baloane, animații, cuvinte-colaj sau colaje-cuvinte, un altfel de dicționAR (da, da, este vorba despre realitatea augmentată), descifrezi sau creezi imagini și povești.

Cu Raluca iei o poveste plictisitoare, o desfaci în bucăți mici, o cânți pe rock sau operă, o joci, o colorezi și o faci cea mai veselă sau cea mai dramatică sau neștiută sau… ce mai încoace și-n colo, cea mai cea poveste.

Și poți termina săptămână cu Călin, dându-vă în scrânciob la capete diferite de fluier.

 

Costul unui atelier: 25 de lei/întâlnire. Programul, mai jos.

 

Cum avem un număr maxim de persoane cu care lucrăm, înscrierea este importantă și se face la adresa de email atelieruldecreativitate@gmail.com sau prin formularul de înscriere, ori la numărul de telefon 0757 256 227 (în intervalul orar 9.00-15.00, de luni până vineri).

Pentru a asigura un mai bun acces grupurilor școlare, educatorii și cadrele didactice ne pot contacta la telefon, pentru a se programa la oricare dintre atelierele propuse, în zilele și la orele dorite, în funcție de disponibilitatea spațiului.

 

PROGRAM

 

Săptămâna I

 

Luni, 4 aprilie

10.00-11.30 Program dedicat fundațiilor și asociațiilor

 

Marți, 5 aprilie

10.00-11.30 Cine a uitat să închidă ușa cerului? – atelier cu Ana Petrovici-Popescu

Acum mulți ani cerul era imaginat ca o un pod din fier cu uși din loc în loc pentru ca îngerul păzitor al fiecărui om să-și poată vizita protejatul. Însă cineva a uitat să închidă o ușă și cerul a tras o înțepeneală de zile mari. Așa că te așteptăm să îți imaginezi ușa ta din burta unei picături de ploaie pentru a recrea bolta cerului plin de uși și ușițe bine închise. Picăturile vor fi realizate din carton, apoi vor fi pictate, decupate și agățate pe o sfoară pentru a întregi cerul.

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7-10 ani, pentru cel mult 10 participanți.

12.00-13.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan

Ileana şi Făt-Frumos

Hârtia poate spune multe povești, ea este fața pe care oamenii scrijelesc, din cele mai vechi vremuri, povești din semne grafice care duc la formarea unui cuvânt, propoziții, fraze, povești.

La atelierul de păpuși din hârtie spunem povești prin modelarea hârtiei, aceasta prinzând viață în diferite figurine, personaje care populează basmele și snoavele românești.

Atelier dedicat copiilor peste 3 ani și părinților, unde se încurajează lucrul copil-adult.

 

Miercuri, 6 aprilie

10.00-11.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan

Haideţi la teatrul de păpuşi!

Oricărui copil îi place să meargă la teatru, dar să şi joace mici scenete în care ei sunt actori, regizori şi câteodată chiar şi spectatori. La acest atelier, după ce vom povesti un pic despre Murgilă, Miezilă şi Zorilă şi ne vom închipui cum arată aceste făpturi vom realiza din carton, la alegere, două marionete tridimensionale de mărime mică. Vom învăţa să le mânuim şi să le dăm viaţă în mici scenete propuse de participanţi.

Atelier dedicat copiilor peste 8 ani

12.00-13.30 Instrumente de reparat cerul – atelier cu Ana Petrovici-Popescu

Cum oprim schimbările climatice? Plecând de la modul în care țăranul român își explica cerul, poți propune soluții la probleme ecologice actuale, cum ar fi încălzirea globală. Dacă cerul era gândit ca un pod de fier cu uși din loc în loc, cum poate fi el reparat pentru a opri căldura acaparatoare? Îți propunem un atelier-trusă de creat unelte de meșterit inspirate din ușile țărănești, nori, stele, luna, păsări și din ce îți mai trece prin minte.

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7-10 ani, pentru cel mult 15 participanți.

 

Joi, 7 aprilie

10.00-11.30 – Atelier de construit jurnale de poveste cu Valentina Bâcu

La atelierul de Construit jurnale de poveste, îți vei construi jurnalul după chipul și asemănarea personajului/ personajelor de poveste preferate. Te poți gândi la o fortăreață închisă sau păzită cu strășnicie de un balaur cu șapte capete sau de un dragon adormit, în care gândurile tale să fie ferite de ochii celorlalți. Sau poți să-l construiești sub forma unul balon pregătit să te poarte în ținuturi îndepărtate. Ori, de ce nu, sub forma unui palat, în care se pregătește cel mai important bal al anului și la care-ți inviți toți prietenii.

Vârsta recomandată – peste 8 ani

12.00-13.30 În câte feluri se poate spune o poveste? cu Raluca Oprea-Minoiu

Prin trei gesturi? Jucând „De-a statuile vii”? Punându-ți vocea să schițeze emoții? Rescriind povestea din perspectiva unui personaj aparent oarecare?

Să spui o poveste nu-i lucru de șagă. Ai nevoie de tot corpul, de voce, de forță sau blândețe. Pentru că ești cel care-ți îndrumi personajele, le faci vii, pe ele și zecile de experiențe, întâlniri, emoții. Le iei de mână și le introduci în viața ascultătorului, creând prietenii pe viață.

Atelier de crescut povestași. Pentru cel mult 10 de persoane trecute de 7 ani.

 

Vineri, 8 aprilie

10.00-11.30 Atelier de imaginat personaje din expresii cu tâlc folosind colajul cu Valentina Bâcu

Te-ai întrebat vreodată cum arată „Jumătate-de-om-călare-pe-jumatate-de-iepure-șchiop” sau cum erau vremurile „pe când se băteau urșii în coade” sau „pe când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier”? Limba română este plină de zicale și de expresii populare cu tâlc, pe care le transpunem creativ folosind tehnica realizării colajului. Nu vom avea nevoie decât de câteva resturi de materiale – fotografii din reviste, ziare vechi, ambalaje, felicitări sau chiar banala hârtie de împachetat, țesături, nasturi etc. Ingredientele principale pe care trebuie să le aduci tu sunt veselia și creativitatea. Și-am încălecat pe-o șa și te-aștept să conturăm povestea ta.

Vârsta recomandată – peste 7 ani

12.00-13.00 Povești cu urechi, atelierul lui Călin Torsan

(o întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani)

Ne vom legăna împreună pe o creangă cântătoare, dându-ne în scrânciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-vă despre ele și făcându-le să răsune. Voi, ascultând sunete și cuvinte. Adică povești…

Pentru cel mult 20 de persoane de la 10 la 18 ani.

 

Săptămâna a II-a

 

Luni, 11 aprilie

10.00-11.30 Program dedicat fundațiilor și asociațiilor

 

Marți, 12 aprilie

10.00-11.30 Scara de gâdilat cerul – atelier cu Ana Petrovici-Popescu

În mitologia românească cerul era odată mai aproape de om, așa că el putea comunica direct cu Dumnezeu, însă ceva s-a întâmplat și cerul s-a supărat fugind cât mai departe de mâna omului. Noi ne propunem să-l îmbunăm, însă pentru a ajunge la cer avem nevoie de o scară uriașă sau de alte lucruri găsite în casă, precum un pat sau o coadă de pisică, sau din muzeu, o ladă de zestre sau o fereastră, pe care le vom realiza din hârtie și culoare, apoi le vom suprapune parțial pentru a forma o coloană-scară mai mare decât noi. În vârful ei putem aduna scrisorile noastre pentru împăcarea cerului.

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7-10 ani, pentru cel mult 10 participanți.

12.00-13.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan

Atelier de teatru de umbre

La început copiii vor afla ce este teatrul de umbre, când și unde a apărut. Li se vor istorisi două legende care vorbesc despre începuturile teatrului de umbre.

Apoi, pe baza unei povești simple, copiii vor trece la lucrul efectiv: împreună cu părinții, vor fi împărțiți pe echipe și vor lucra siluetele reprezentând personajele poveștii. La sfârşit fiecare echipă va realiza o scurtă reprezentație teatrală: ei vor mânui la panou siluetele tocmai construite – ajutați de adulți – și vor interpreta povestea propusă de coordonator. La sfârșit toți copiii și părinții vor primi aplauze bine meritate. Atelier dedicat copiilor peste 4 ani. Este recomandat ca un adult să însoțească, în timpul atelierului, copiii de vârste mici.

 

Miercuri, 13 aprilie

10.00-11.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan

Broşe, figurine, păpuşi, flori din lână netoarsă

TEHNICA DE ÎMPÂSLIRE CU AJUTORULUI ACULUI DE ÎMPÂSLIT. Folosind lâna netoarsă şi acele, ne vom împrieteni cu lâna, modelând-o în mici figurine moi şi pufoase, bune de strâns în palme când ai emoții.

Atelier dedicat copiilor peste 9 ani şi adulţilor doritori să se împrietenească cu lâna şi cu acul de împâslit. La sfârşitul atelierului obiectele realizate vor putea fi luate acasă.

12.00-13.30 Steaua cu umeri – atelier cu Ana Petrovici-Popescu

Se spune că fiecare om primește la naștere o stea a lui și ca să nu se prăbușească, cerul a ales să se sprijine pe stele. Ne vom imagina în carton și culori o stea-candelabrul personalizată – fiecare poate aduce un obiect ce va fi agățat de candelabru, ca de exemplu o scoică pentru a cuprinde ideea de sunet -, căruia îi vom construi un picior sau un stâlp de casă pentru a pune umărul la susținerea cerului. La final vom aduna toate stelele realizate într-o constelație particulară sub un cer satinat.

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 8-12 ani, pentru cel mult 10 participanți.

 

Joi, 14 aprilie

10.00-11.30 – Atelier de construit jurnale de poveste cu Valentina Bâcu

La atelierul de Construit jurnale de poveste, îți vei construi jurnalul după chipul și asemănarea personajului/ personajelor de poveste preferate. Te poți gândi la o fortăreață închisă sau păzită cu strășnicie de un balaur cu șapte capete sau de un dragon adormit, în care gândurile tale să fie ferite de ochii celorlalți. Sau poți să-l construiești sub forma unul balon pregătit să te poarte în ținuturi îndepărtate. Ori, de ce nu, sub forma unui palat, în care se pregătește cel mai important bal al anului și la care-ți inviți toți prietenii.

Vârsta recomandată – peste 8 ani

12.00-13.30 În câte feluri se poate spune o poveste? cu Raluca Oprea-Minoiu

Prin trei gesturi? Jucând „De-a statuile vii”? Punându-ți vocea să schițeze emoții? Rescriind povestea din perspectiva unui personaj aparent oarecare?

Să spui o poveste nu-i lucru de șagă. Ai nevoie de tot corpul, de voce, de forță sau blândețe. Pentru că ești cel care-ți îndrumi personajele, le faci vii, pe ele și zecile de experiențe, întâlniri, emoții. Le iei de mână și le introduci în viața ascultătorului, creând prietenii pe viața.

Atelier de crescut povestași. Pentru cel mult 10 de persoane trecute de 7 ani.

 

Vineri, 15 aprilie

10.00-11.30 DicționAR pe sărite – călătorii în jurul lumii de-altădată cu Valentina Bâcu

O călătorie poate fi mult așteptată sau, dimpotrivă, apărută dintr-un gând sau o nevoie ce nu suportă amânare. Ca să pornești azi într-o călătorie, ai nevoie de un plan și de un geamantan, de un bilet de tren/avion, de o hartă sau de baterie la telefon sau, de ce nu, de o carte sau de o pereche de ochelari 3D care să te transporte în lumi imaginate de alții. Dar cum crezi că ar arăta bagajul tău și cum ai călători dacă ai fi trăit acum o sută de ani? Poate ai lua cu tine țolul, care să-ți țină de cald sau adăpost, ocarina, care să-ți țină de urât, o pereche de opinci și o cămașă cu altiță, poate chiar și un frumos zgărdan. Te întrebi ce accesorii sunt acestea, fiindcă nu-ți amintești să fi fost pe vreo listă? Te invit să le descoperi alături de alte cuvinte aproape uitate, din vocabularul țărănesc, într-un atelier în care vom călători virtual în lumea țărănească de altădată. Vom scotoci prin Arhiva de Imagine a Muzeului Țăranului Român, dar vom folosi și realitatea augmentată pentru a ne imagina călători ai vremurilor trecute.

Atelierul își propune prezentarea interactivă a unui Dicționar etnologic, care va consta în realizarea unei instalații artistice împreună cu toți participanții.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 9 ani.

12.00-13.00 Povești cu urechi, atelierul lui Călin Torsan

(o întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani)

Ne vom legăna împreună pe o creangă cântătoare, dându-ne în scrânciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-vă despre ele și făcându-le să răsune. Voi, ascultând sunete și cuvinte. Adică povești…

Pentru cel mult 20 de persoane de la 10 la 18 ani.

 

Săptămâna a III-a

 

Luni, 18 aprilie

10.00-11.30 Program dedicat fundațiilor și asociațiilor

 

Marți, 19 aprilie

10.00-12.00 Soarele insomniac cu trei sprâncene – atelier cu Ana Petrovici-Popescu

După ce își termină treaba, Soarele se duce la culcare, însă numai după ce roagă monștrii din cer să-l trezească atunci când e timpul să răsară din nou. Însă monștrii obișnuiesc să facă gălăgie noaptea, asta pentru ca dorm ziua pe săturate, și bietul Soare nu reușește să adoarmă. Așa că în zilele în care Soarele nu apare pe cer, să știți că nu a închis un ochi și nu vrea să fie văzut cu cearcăne. Ca să-i spunem necazul, vom construi împreună din carton un Soare cu trei sprâncene – ce vor reprezenta stările sufletești ale sus-numitului, după cum urmează: una în sus pentru mirare, alta pe orizontală pentru relaxare, iar ultima în jos pentru supărare – deasupra fiecărui ochi, apoi ne vom imagina cu ajutorul sârmei, cu ce se ocupă monștrii de fac așa de mult zgomot.

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 8-12 ani, pentru cel mult 10 participanți.

12.00-13.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan

Broşe, figurine, păpuşi, flori din lână netoarsă

TEHNICA DE ÎMPÂSLIT CU AJUTORUL APEI ŞI A SĂPUNULUI – După ce vom ascult o mică poveste vom trece la lucru realizând tema propusă de coordonatorul atelierului. Vom crea obiecte de mici dimensiuni: poate o gărgăriță, poate o bilă magică, plină cu vise colorate.

Atelierul, dedicat copiilor peste 4 ani, este unul care încurajează lucrul copil-adult, mai ales atunci când copilul este de vârstă mică. La sfârşitul atelierului obiectele realizate vor putea fi luate acasă.

 

Miercuri, 20 aprilie

10.00-11.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan

Atelier de confecţionat figurine şi păpuşi din pânză umplute cu vatelină

Cu ace, ațe și pânzeturi, ne vom întrece cu mașina de cusut și vom coase niște personaje de poveste. Nu oricare, ci din mitologia populară, dar sigur nu vor fi lăsați deoparte nici Ileana Cosânzeana, nici Făt Frumos.

După cusut, trecem la pictat pânza, apoi o umplem cu vatelină și iarăși… coasem. Pentru că nu e de șagă cu băgatul aței în ac, făcutul nodului și cusutului, la acest atelier vor participa persoane trecute de nouă ani. Dacă au și o bunică sau bunic ca ajutor, vor avea și mai mult spor. Păpușile rezultate vor putea fi luate acasă.

12.00-14.00 Trăsnetul cu scame pe limbă și norii răsuciți pe furculiță – atelier cu Ana Petrovici-Popescu

Atunci când e furtună mare își face apariția dumnezeul trăsnetului, Perun, născut din doi nori căpoși, apoi cerul gâfâie de parcă ar fi la sala de sport, iar norii sar coarda până aproape de pământ. Ce s-ar întâmpla dacă cerul s-ar apropia de noi? Ar putea norii supărăcioși să se formeze și din aburul pe care îl scoatem din gură, din ceaiul fierbinte sau din aburul mămăligii proaspăt răsturnate? Oare cum arată Perun și ce legătură are el cu cearta norilor?

Ne propunem să îl creăm din carton și culori pe dumnezeul tunetului alături de rudele lui și de norii pitici formați de propria gură.

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 9-12 ani, pentru cel mult 10 participanți.

 

Joi, 21 aprilie

10.00-11.30 – Ce vedem când privim? cu Valentina Bâcu

Ți s-a întâmplat vreodată să dai peste o fotografie alb-negru, îngălbenită la colțuri, într-un raft al (stră)bunicilor, și să te izbească asemănarea cu străbunica/străbunicul? Evident, diferă veșmintele, podoabele și alte accesorii, precum și faptul că personajul „pozează”, pe când tu ești obișnuit/ă mai mult cu selfie-urile.

Dar privirea blândă o regăsești și-n ochii bunicii/bunicului atunci când îți spune povești. Cu cât privești mai mult, cu atât începi să observi mai multe asemănări – și ție îți place să porți părul într-o parte sau cu împletituri sofisticate, haine înflorate sau eșarfe de mătase.

Cu ajutorul fotografiilor din Arhiva de Imagine MNȚR, te provoc să te oprești pentru o oră și jumătate, să privești și să (te) gândești într-o fotografie din alte vremuri.

Recomandat copiilor cu vârsta peste 10 ani.

12.00-13.30 În câte feluri se poate spune o poveste? cu Raluca Oprea-Minoiu

Prin trei gesturi? Jucând „De-a statuile vii”? Punându-ți vocea să schițeze emoții? Rescriind povestea din perspectiva unui personaj aparent oarecare?

Să spui o poveste nu-i lucru de șagă. Ai nevoie de tot corpul, de voce, de forță sau blândețe. Pentru că ești cel care-ți îndrumi personajele, le faci vii, pe ele și zecile de experiențe, întâlniri, emoții. Le iei de mână și le introduci în viața ascultătorului, creând prietenii pe viața.

Atelier de crescut povestași. Pentru cel mult 10 de persoane trecute de 7 ani.

 

Săptămâna a IV-a

 

Marți, 26 aprilie

10.00-11.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan

Mozaic din coji de ouă

După ce am ciocănit ouăle de Paşte, am pus bine, la păstrat, cojile frumos colorate. Poate vrem să „refacem” oul cu ele? Sau să le combinăm în mici tablouri? Dar ce ziceţi de niște animale fantastice îmbrăcate în solzi de ouă colorate?

Folosind lipici și coji de ou, strânse cu grijă de fiecare, ne vom lăsa imaginaţia să zburde în lumea poveştilor fantastice.

Atelier este dedicat copiilor peste 5 ani, iar adulţii însoţitori vor putea lucra cot la cot cu cei mici.

12.00-13.30 Povești bricolate cu Beatrice Iordan

Motocei din lână. Figurine vesele

Folosind fire din lână, cartoane şi foarfece putem realiza mingiuţe din fire de lână, jucării de înveselit pisica sau mici figurine vesele pe care le putem integra în joaca noastră.

Atelierul este dedicat copiilor peste 3 ani, iar adulții însoțitori vor putea lucra cot la cot cu cei mici.

 

Miercuri, 27 aprilie

10.00-11.30 Sfântul Gâză. Atelier de alungat lighioanele care ne modifică hainele cu Ana Petrovici-Popescu

Sfântul Gâză, cel care se ocupă de educația viețuitoarele de prin pământ, apă sau aer, a ațipit preț de câteva minute, timp suficient pentru ca unele lighioane, mai exact moliile, să plănuiască tot felul de răutăți împotriva oamenilor. Așa că ele s–au pus pe mâncat hainele cele mai bune din absolut toate dulapurile și toate lăzile de zestre, motivând că aceasta este noua modă, cu găurele deșirate peste tot. Se pare că tot ce le poate opri este un lucru special gândit pentru a le alunga intențiile neprietenoase. Cum ar putea arată? Ne vom imagina acel obiect în polistiren, sârmă, lână și cuvinte pictate, pentru ca apoi să îi creăm o utilitate practică pentru viața noastră.

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7-12 ani, pentru cel mult 10 participanți.

12.00-13.30 Oare ce fac obiectele noaptea în muzeu? cu Raluca Oprea-Minoiu

Poate o furcă de tors se transformă în sabia lui Făt-Frumos, un covor devine o grădină cu flori adormitoare, războiul de cusut se transformă într-un soldat din Minecraft. Și împreună alcătuiesc o poveste, pe care o transpunem într-un joc de teatru de umbre.

Ne alegem obiectele (că-i o catrință, că-i un clopoțel de ceramică, că-i o suveică), împreună dăm un rost obiectelor, apoi le desenăm, le decupăm și le spunem povestea la panoul de teatru de umbre.

Atelier pentru 10 copii, de la 6 ani.

 

Joi, 28 aprilie

10.00-11.30 Atelier de realizare animație cu Valentina Bâcu

Prinți, prințese, balauri cu trei capete, iepuri fricoși sau, dimpotrivă, iuți de picior și gata să se ia la întrecere cu trei zmei de-odată. Iată câteva din personajele care au prins mișcare în cadrul atelierelor de animație Muzeul la cutie. Dacă ai între 8-12 ani și te gândești serios că rolul de regizor, scenarist sau animator ți s-ar potrivi și-ți plac și poveștile țărănești sau basmele populare (sau ești curios să le descoperi), te aștept la un atelier de realizare animație.

Tehnica pe care o vom utiliza este cea de stop-motion, așa că înarmează-te cu muuultă răbdare înainte de toate, fiindcă va fi nevoie de mii de cadre pentru un minut de animație. Dar nu-ți face griji, vei lucra în echipă – chiar dacă la distanță – cu alți tineri talentați, ca în orice producție video. Vei învăța să creezi un story-board, să negociezi situații și să găsești soluții atunci când este nevoie.

Numărul maxim de participanți: 10 copii, cu vârsta peste 8 ani.

ATENȚIE: acest atelier se desfășoară în cadrul a două întâlniri (joi și vineri)

12.00-13.30 În câte feluri se poate spune o poveste? cu Raluca Oprea-Minoiu

Prin trei gesturi? Jucând „De-a statuile vii”? Punându-ți vocea să schițeze emoții? Rescriind povestea din perspectiva unui personaj aparent oarecare?

Să spui o poveste nu-i lucru de șagă. Ai nevoie de tot corpul, de voce, de forță sau blândețe. Pentru că ești cel care-ți îndrumi personajele, le faci vii, pe ele și zecile de experiențe, întâlniri, emoții. Le iei de mână și le introduci în viața ascultătorului, creând prietenii pe viața.

Atelier de crescut povestași. Pentru cel mult 10 de persoane trecute de 7 ani.

 

Vineri, 29 aprilie

10.00-11.30 Atelier de realizare animație cu Valentina Bâcu

Prinți, prințese, balauri cu trei capete, iepuri fricoși sau, dimpotrivă, iuți de picior și gata să se ia la întrecere cu trei zmei de-odată. Iată câteva din personajele care au prins mișcare în cadrul atelierelor de animație Muzeul la cutie. Dacă ai între 8-12 ani și te gândești serios că rolul de regizor, scenarist sau animator ți s-ar potrivi și-ți plac și poveștile țărănești sau basmele populare (sau ești curios să le descoperi), te aștept la un atelier de realizare animație.

Tehnica pe care o vom utiliza este cea de stop-motion, așa că înarmează-te cu muuultă răbdare înainte de toate, fiindcă va fi nevoie de mii de cadre pentru un minut de animație. Dar nu-ți face griji, vei lucra în echipă – chiar dacă la distanță – cu alți tineri talentați, ca în orice producție video. Vei învăța să creezi un story-board, să negociezi situații și să găsești soluții atunci când este nevoie.

Numărul maxim de participanți: 10 copii, cu vârsta peste 8 ani.

ATENȚIE: acest atelier se desfășoară în cadrul a două întâlniri (joi și vineri)

12.00-13.00 Povești cu urechi, atelierul lui Călin Torsan

(o întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani)

Ne vom legăna împreună pe o creangă cântătoare, dându-ne în scrânciob la capete diferite de fluier. Eu, povestindu-vă despre ele și făcându-le să răsune. Voi, ascultând sunete și cuvinte. Adică povești…

Pentru cel mult 20 de persoane de la 10 la 18 ani.

 

 

 


Motto: „Pace aştept, şi nu este întru mine pace…”[1]

 

În Evanghelia după Matei, Iisus Hristos rostește această îndrumare pentru ucenicii abia deveniți apostoli:

Și intrând în casă, urați-i zicând: Pace casei acesteia!” (10, 12)

Acest salut, precizează Ieronim[2], nu este nici salutul grecesc, care anunța bucuria, nici cel latinesc, care invoca sănătatea. Este cel semitic, care a ajuns până în zilele noastre, pe care îl știm din auzite ca pe un fel de hello, bonjour sau ciao. Este vorba despre shalom.

Rădăcina consonantică Š-L-M din care a crescut cuvântul „pace” e comună multor limbi semitice și, în iudaism, este unul dintre numele lui Dumnezeu[3] (Adonai-Shalom). Astfel că Shalom – Pace merită cercetat puțin, măcar ca să intuim cât de departe e de vremurile noastre, dominate de consoane mai puțin subtile, precum P, B, X ori Z.

O precizare necesară – cei ce știu câte ceva despre limba ebraică veche cunosc faptul că, spre deosebire de multe alte limbi, aici literele au ele însele o însemnătate excepțională și o viață a lor proprie. Există cărți întregi scrise despre literele ebraice, nu are rost să povestesc eu prost și pe scurt ce au povestit alții bine și pe îndelete. Ce e de reținut acum e că, în ebraica veche, literele în sine sunt căi de înțelegere. Ele nu sunt doar niște repere grafice, golite de sens intrinsec. De pildă, dacă în alfabetul latin „A” e o simplă convenție, un simplu semn transparent, în abjad-ul ebraic aleph e o explozie de sensuri și de lumini, o entitate care comunică cu celelalte entități din constelația limbii, un fel de vietate prin care Dumnezeu Însuși face, desface și preface. Scrii A și obții trei bețișoare și o indicație de pronunție. Scrii א (Aleph) și obții o esență de sens.[4]

Cu acest reper în gând, să privim puțin către shalom. Urmăriți (de la dreapta la stânga, da?) cele patru litere din imaginea de sus. Prima, care seamănă cu un trident, este shin, a doua este lamed, iar ultima este mem final (în ebraică, există câteva litere care capătă altă formă dacă sunt puse la finalul cuvântului, semn că pe lumea asta niciodată lucrurile nu sunt statice și că, în lumina sfârșitului, ne schimbăm alcătuirea). Pe cel de-al treilea caracter care aduce cu un bețișor cu punctuleț deasupra îl putem lăsa deocamdată la o parte, întrucât nu este o consoană, ci este vocala O, deci nu face parte din rădăcina consonantică Š-L-M. La fel și micul T de sub Shin, tot vocală e. Rămânem deci cu Shin-Lamed-Mem, cum am stabilit.

Despre prima literă, Shin, cea care seamănă cu un trident, înțelepții spun că ea conține ideea de pace. În partea de sus, pare că sunt trei siluete suple, ori trei capete. Fiecare cu altă cale – unul prea țeapăn, unul prea aplecat și unul numai bun. Lucrurile pot lua mereu forme extreme și știm bine că, așa cum există ispite de-a stânga pentru cei simpluți, există și ispite de-a dreapta pentru cei rafinați. Între ele, ca între Scila și Caribda, e calea de mijloc, cumpănirea salvatoare, gândul moderat fără a fi tern, și ferm fără a fi casant.

Dacă ar fi fost doar un cap, ar fi fost prea singur. Dacă ar fi fost două, sigur s-ar fi certat. Abia odată cu cel de treilea apare posibilitatea medierii, a lui nici-ca-tine/nici-ca-mine, a lui nici-așa/nici-altminteri. Abia al treilea aduce posibilitatea unei împăcări adevărate, atât de necesară pentru spiritele care se risipesc care încotro, uitând că (așa cum bine se vede) baza lor e comună, sursa lor de viață e aceeași și, deci, nu pot exista unele fără altele.

Nu fără legătură cu interpretarea de mai sus vine o alta: Shin mai este asociat cu dinții – shen [ז‎ש‎‎]), deci cu actul de a te hrăni și mai ales cu actul de a mărunți. A alege buna cale de mijloc presupune să „rumegi” cu grijă, să nu iei decizii pripite, „pe nemestecate”. Așadar, calea de mijloc și pacea se mențin cu răbdare și cu atenție. Și cu efort – pentru că dinții mai înseamnă și putere: sfâșiem cu dinții ceea ce nu putem rupe cu mâinile.

Shin însă mai e și semnul focului și nu trebuie mult efort ca în locul celor trei capete să vedem acum trei vâlvătăi care ard neîncetat, incendiu implacabil împrăștiat în toate direcțiile. Ceea ce face ca lucrurile să devină și mai interesante – pentru că, de partea cealaltă a lui Lamed se află Mem. Iar Mem este, tradițional, simbolul apei.

Apa e viață, iar ebraica o onorează splendid dimpreună cu focul: asta fiindcă focul – esh [אש], împreună cu apa – maim [ם‎‎׳‎מ‎] ne dau pe shamaim [‎‎ם‎׳‎מש] – care nu este altceva decât cerul[5] făcut întru început de Dumnezeu în primul verset al Scripturii, pe care îl regăsim și ca „reședință” a Domnului în Psalmul al 2-lea.[6]

Focul încălzește și purifică, dar, nestăpânit, topește, mistuie și dogorește, lăsând doar cenușă și scrum. Apa e viață, însă și ucide, îneacă, rodește rugină și cotropește orice loc în care poate pătrunde. Și mai cu seamă dizolvă totul. Sub imperiul apei, totul se îndreaptă către pierderea formei, către pierderea stabilității, către nedeterminare și către deșert.

Astfel, Shalom ne aduce aminte că,  pe de-o parte, avem apa Potopului, iar pe partea cealaltă, focul Sodomei[7]. Două forme de distrugere, două feluri diferite cu același deznodământ oribil – pierderea războiului spiritual prin amorfizare. Cum să scăpăm, cum să ne salvăm?

Între Shin și Mem e Lamed. Această literă elegantă are o particularitate pe care nici un învățăcel nu o poate ignora – este cea mai înaltă dintre literele ebraice. În vreme ce toate celelalte litere stau cuminți, înșirate la același nivel, Lamed se înalță, luându-și zborul pe deasupra tuturor. De asta, înțelepții ne spun că Lamed este simbolul cunoașterii, al învățării – lamad [ד‎מ‎ל‎], semn că doar prin strădania de a cunoaște putem depăși orizontalele mustind de prostie și de orbire ale veacului. Lamed potolește și furia, pentru că seamănă cu un toiag cu care puteai agăța oaia pierdută printre mărăcini sau în vreo crăpătură de stâncă, puteai separa oile de capre sau, la nevoie, puteai încinge spinarea vreunui răufăcător, redând pacea turmei. Iar toiagul e sceptru – adică autoritate legitimă și puterea de a discerne, fără de care, simplu spus, pacea e iluzie, zbucium și risipire și vorbă de stropit pe ecran.

Și mai e ceva – Lamed e și simbolul orientării – în ebraica biblică, ל alipit de un substantiv sau un pronume se transformă în prepoziție care indică direcția. Iar Direcția ne-o dă tot această literă maiestuoasă, care nu întâmplător se află în inima „alfabetului” ebraic (și în mijlocul lui Shalom). Direcția e inima – lev [לב], și nici nu ar trebui să ne mirăm – până la urmă dintotdeauna ni s-a spus că întrAcolo trebuie să ne îndreptăm, restul a fost bruiaj din regie. (Abia de curând am remarcat cu uimirea necunoscătorului că Hristos alătură fericirea celor curați cu inima de fericirea făcătorilor de pace).

Așadar, Shalom – cu Lamed înrădăcinat ca un pom falnic între Shin și Mem, ne spune: doar cunoașterea ce se îndreaptă spre inimă, doar cunoașterea ce se înalță dincolo de povara zilei, doar cunoașterea ce aduce ordine și scoate la lumină; doar cunoașterea ce-i foc viu și apă vie poate depăși deopotrivă incendiile și inundațiile lumii noastre dezordonate și ne poate da apa care ține de sete, nu pe cea care ne îneacă, și focul care încălzește, nu pe cel care carbonizează. Pacea de pe pământ nu poate dăinui dacă nu ne vom strădui să ne atingem, să ne lăsăm atinși de Adevărul care ne spală inima cu Apă și ne-o curăță cu Foc.

…Iar dacă la urmă vom schimba doar o singură vocală din rădăcina Š-L-M vom descoperi o altă minunăție. Vom obține pe Shalam  – care înseamnă starea de a fi complet, neștirbit, nevătămat.[8]

Semn că fără pace, nu putem fi întregi…

Semn că mai întâi trebuie să ne căutam întru pace inima, ca să fim deplini…

Ca să fim deplinimi.

Shalom!

 


[1] Din rugăciunea la vreme de mâhnire și deznădejde a Sfântului Efrem cel Nou.

[2] Mențiunea lui Cristian Bădiliță, preluată de Pr. Ioan Sorin Usca, în Noul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți, I – Matei, ed. Christiana, 2018, p. 263.

[3] De asemenea, în islam (Al-Salām).

[4] De exemplu, una dintre nenumăratele interpretări ale lui Aleph ar fi acela că cele două semne mici (yod), de deasupra și de dedesubtul liniei oblice (waw) reprezintă pe Dumnezeu – cel de sus, și pe om – cel de jos, iar waw-ul intermediar este Tora, puntea care unește pe omul de jos cu Dumnezeul de sus.

[5]Pace pe pământ, pace sus în cer”…

[6] Că veni vorba, pentru cei care vor să fie la curent cu vremurile, primele patru versete din acest psalm: „Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni? S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului şi a unsului Său, zicând: « Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor ». Cel ce locuieşte în ceruri va râde de dânşii şi Domnul îi va batjocori pe ei!

[7] Doar trei versete mai târziu, la v. 15, Hristos vorbește despre Sodoma și Gomora, cele trecute prin foc. Întâmplare?

[8] Despre această stare se vorbește, de exemplu, în Facerea 33, 18, când Iacob ajunge „cu bine” (tradus uneori: „la Salem”), după cutremurătoarea luptă cu Îngerul și întâlnirea cu Esau.

 

 

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”,  în   parteneriat cu Asociația SUONARTE organizează Concursul Internațional de Canto „IONEL PERLEA” – Ediția XXXI, care se va desfășura în perioada 26-29 Mai 2022, la Slobozia, Județul Ialomița.

 

Competiția, cu o tradiție de peste 30 de ani, se adresează atât studenților, cât și cântăreților profesioniști de operă din toată lumea, cu vârsta de până în 35 de ani.  Participanții se pot înscrie până la data de 1 Mai 2022 la adresa de email: office@suonarte.ro, regulamentul Concursului poate fi consultat pe site-ul https://perlea.ro și pe site-ul https://suonarte.ro.

Din juriul Concursului Internațional de Canto „Ionel Perlea” Ediția XXXI fac parte nume mari ale scenelor lirice mondiale, cât și manageri ai celor mai importante instituții de spectacol din țară:

 

  • Nelly Miricioiu, soprană de renume mondial, Președintele juriului – Marea Britanie
  • Sabin Păutza, dirijor și compozitor – Președinte de onoare
  • Florența Marinescu, soprană, Prof. Univ. Dr. Universitatea “Ovidius” Constanța
  • Mihai Cosma, muzicolog, jurnalist Prof. Univ. Dr. la Universitatea Națională de Muzică București
  • Daniel Magdal, tenor, Director Artistic al Operei Naționale București
  • Florin Estefan, bariton, Director General al Operei Naționale Române Cluj-Napoca
  • Cristian Rudic, bariton, Director General al Operei Naționale Române Timișoara
  • Florin Guzgă, tenor, Director Artistic al Operei Naționale Române Iași

 

Valoarea cumulată a Premiilor oferite de organizatori în cadrul acestei Ediții este de peste 5000 de euro, la care se adaugă Premiile Speciale constând în angajamente la Centrul Cultural “Ionel Perlea”, Opera Națională București, Opera Națională Română Cluj-Napoca, Opera Națională Română Timișoara și Opera Națională Română Iași.

Consiliul Județean Ialomița prin Centrul Cultural “Ionel Perlea” va asigura cazare și 3 mese concurenților care sunt selectați pentru Etapele Live – Etapa a II-a și Finala, pe perioada în care rămân în competiție.

În memoria marelui dirijor și compozitor Ionel Perlea, concurenții vor interpreta în mod obligatoriu un lied din creația sa. Prima Etapă a Concursului se va desfășura Online, iar Etapa a II-a și Finala vor avea loc la Centrul Cultural “Ionel Perlea”, cea din urmă desfășurându-se cu acompaniamentul Orchestrei  “Ionel Perlea”.

           

Facebook: https://www.facebook.com/ASOCIATIASUONARTE

Instagram: https://www.instagram.com/suonarte/

Twitter: https://twitter.com/suonarte

 

 

A urmat cursurile Facultății de Litere, Istorie și Teologie în cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați. Ulterior, s-a specializat în Management educațional în cadrul programului de masterat în cadrul aceleiași universități, iar în prezent face parte din echipa didactică a Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București. Din postura de profesor vede în elevii săi viitorul, are încredere în aceștia și în fiecare zi este determinată să le transmită celor mici că fiecare dintre ei contează. Despre competențele pe care le consideră esențiale în societatea actuală, despre menirea dascălilor, precum și despre bucuria de a fi profesor am discutat cu doamna profesor Roxana Pricope.

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Am fost inspirată de mama mea, un om absolut remarcabil, dar și de bucuria de a împărtăși cu ceilalți din ceea ce eu însămi am învățat. Mi se pare extraordinar sentimentul pe care îl are un profesor când vede că semințele sădite de el în sufletul și în mintea copilului încep să rodească.

 

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Profesorul este un model pentru elevii lui. Prin felul în care vorbește, prin felul în care transmite, prin comportamentul și  cunoștințele lui, se înfățișează copiilor ca o cale de urmat. Este o mare responsabilitate. Un dascăl are menirea de a cunoaște și spori potențialul fiecărui elev, de a cultiva încrederea fiecărui copil în forțele proprii și de a încuraja bucuria descoperirii.

 

Am întotdeauna în vedere și educarea unor valori precum empatia și respectul, fără de care relațiile dintre oameni ar avea foarte mult de suferit.

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Din punctul meu de vedere, cred că e foarte important să cultiv gândirea critică a elevilor mei. Capacitatea de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea pentru alegerile făcute sunt competențe necesare în societatea actuală. De asemenea, consider că este foarte importantă flexibilitatea gândirii, mai ales în contextul transformărilor rapide prin care trece societatea noastră. Am întotdeauna în vedere și educarea unor valori precum empatia și respectul, fără de care relațiile dintre oameni ar avea foarte mult de suferit.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

Emoția trăită în prima zi de școală ca profesor o simt an de an. Este o emoție izvorâtă din dorința de a-mi atinge obiectivele legate de învățare, dar și din dorința de a crea o legătură cu elevii mei și de le oferi experiențe de învățare memorabile.

 

Sunt atentă la nevoile elevilor mei și îi încurajez și în cultivarea pasiunilor lor.

 

Desfășurați programe/activități speciale axate pe învățare și dezvoltare a abilităților cu elevii dvs.?

Îmi place învățarea de tip proiect și cred că și elevilor mei le face bine să lucreze în echipă, să experimenteze roluri diferite în cadrul grupului de lucru. Deși îmi place să-mi organizez din timp activitățile cu elevii, sunt flexibilă și apelez deseori și la improvizație. Sunt atentă la nevoile elevilor mei și îi încurajez și în cultivarea pasiunilor lor. De curând, am organizat în clasă un campionat de șah care a fost foarte bine primit de copii.

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Copiilor le trezește interesul ceea ce este ludic, amuzant și lipsit de monotonie. Rutina este bună cât să le dea sentimentul siguranței, dar dacă vrem atenția copiilor, atunci e nevoie să rupem ritmul, să ieșim din tipare și să îi provocăm la nivelul proximei lor dezvoltări.

 

 

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Copiii sunt mereu curioși, dar cred că cei de acum, față de cei din generațiile anterioare, sunt mai grăbiți și mai orientați spre rezultatul imediat, cu cât mai puțin efort. Poate e și o reacție de apărare la faptul că societatea se transformă, totul în jurul lor se petrece în viteză.

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Una dintre cărțile mele preferate este lucrarea profesorului Neagu Djuvara „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”. Apreciez această carte deoarece sunt pasionată de istorie și îmi place felul în care profesorul Djuvara prezintă cititorilor adevărul istoric, folosind un ton apropiat, deloc academic. Consider că poveștile au un rol foarte important în educație, pentru că fac învățarea mai atractivă și accesibilă.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

Elevii mei m-au învățat să mă bucur de lucruri simple, să fiu mereu dornică să descopăr ceva nou, să apreciez pașii mici făcuți în îndeplinirea obiectivelor.

 

Văd viitorul în fiecare elev al meu.

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

La baza unei relații puternice și productive între profesor și elevii săi stă iubirea izvorâtă din respect și încredere. Văd viitorul în fiecare elev al meu. Am încredere în ei și mă străduiesc să le transmit că fiecare dintre ei contează.

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Fiecare reușită a elevilor mei reprezintă motiv de frumoasă aducere aminte.

 

 

Pe când îi pregătea cutia cu gustarea de prânz fiicei ei, Amalia se gândea că ar fi tare bine să poată presare acolo, în cutie, și niște curaj, și o bucățică de relaxare cu bucurie și o felie mare de încredere în sine în orice situație.

Gândul o făcu să zâmbească.

 

Fiecare părinte vrea să înalțe stima de sine a copilului, dar mulți nu sunt siguri cum să facă exact lucrul acesta. Oare un potop de complimente ar ajuta copilul? Oare o umbrelă mare deschisă în fața oricărui eșec ridică? Deși aceste soluții par la îndemâna noastră, a părinților, ele sunt dăunătoare, pe termen lung formării copiilor noștri. Copiii își construiesc stima de sine pe termen lung atunci când se simt competenți, acceptați și iubiți.

 

Ce ar fi de făcut?

Haideți să le dăm responsabilități pe care să le poată duce cu bine la capăt!

La început, petreceți timp demonstrând lucrul-de-făcut-bine și ajutați-vă copilul să învețe cum să îndeplinească sarcina cu succes. Apoi permiteți-i copilului să ducă treaba la capăt independent; chiar dacă nu iese perfect de prima dată sau de fiecare dată, apreciați efortul și străduința. ,,Ei bine, dacă vă place felul în care masa arată azi, să știți că totul se datorează strădaniei nepoatei voastre!”

 

 

Să lăudăm ce merită să fie lăudat!

Ori de câte ori putem fixa lampa cu lumină puternică pe un comportament pozitiv, să o facem. Este foarte important! Copilul va începe să se vadă prin ceea ce este, de la o vârstă fragedă.

Lauda ,,generală”: ,,cred că ești cel mai rapid din lume”, ,,nu e copil mai politicos decât

tine în tot Universul” cu siguranță nu ajută; este nerealistă.

A lăuda excesiv înseamnă a coborî, cumva, ștacheta pentru fiii și fiicele noastre. Când copiii aud că sunt ,,cei mai buni” în tot și toate, ce sens ar mai avea să se străduiască să se înalțe?

Încrederea în sine reală vin dintr-o muncă ce este constantă, din efort, străduință, progres real, vizibil.

,,O-ho! Iată o pagină scrisă impecabil! Asta numesc eu atenție!”

,,Chiar ți-ai îmbunătățit timpul de alergare cu o secundă. Se vede că te-ai antrenat cu concentrare!”

Vor exista și situații în care va trebui să respirați adânc, să lăsați copilul să pășească în  provocare, să facă greșeli și, uneori, să eșueze. După aceea, este important să transmitem că îl iubim oricum, oricât, oricând.

 

Mesajele dure nu ne motivează copiii!

Copiii vor ,,să facă bine, ,,să fie de bravo”. Ei vor ca părinții lor să-i aprobe și să fie mândri de ei. Felul în care ne vedem copiii sau pur și simplu felul în care ei cred că noi îi vedem, poate avea un impact anume asupra modului în care se văd pe ei înșiși. Este important să evităm sarcasmul sau criticile dure, cum ar fi: „Ești atât de leneș! Nu cunosc pe nimeni mai leneș ca tine!” sau, „De ce ești atât de îndărătnic în ultima vreme?”

Ca părinți, putem fi frustrați sau supărați pe copiii noștri uneori. Putem lua o pauză rapidă, putem respira adânc, putem să ne punem mâinile în apă rece. E important să gândim înainte de a spune ceva ce vom regreta.

Mesajele dure nu sunt motivante pentru copii; sunt dăunătoare. În timp, ele pot determina copiii să aibă o viziune negativă despre ei înșiși. Iar noi sigur nu ne dorim asta!

 

Pachețelul cu mâncare este gata. Amalia își privește fiica și azi cu bucurie și încearcă să îi dăruiască iar și iar nu doar hrană pentru corp ci și hrană pentru minte și suflet. Ca noi toți, în fiecare zi!

 

Desenul a fost realizat de David-Ioan Bulboacă, elev în cls. IV-a, Prințul Nicolae, Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”.

 

2 aprilie, ora 19.00, Studioul Horia Bernea

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român și Fundația Alexandru Tzigara-Samurcaș vă invită sâmbătă, 2 aprilie, ora 19.00, la o seară de muzici tradiționale în memoria Speranței Rădulescu (1949-2022), distinsă personalitate a etnomuzicologiei contemporane, specialistă în muzicile de tradiție orală și de metisaj. Etnomuzicologia practicată de Speranța Rădulescu a devenit deja un reper care se desprinde de granițele temporale ale prezentului. Muzicile și muzicienii pe care aceasta i-a îndrăgit ne vor aminti de ființa care și-a transformat meseria în vocație, ideile în moștenire culturală și amintirea în inspirație. Programul artistic va fi susținut de Taraful Bucureștilor și de grupul Ardealul din Gherla, vechii săi colaboratori. Concertul va avea loc la Muzeul Național al Țăranului Român în sala Horia Bernea. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disonibile.

Speranța Rădulescu a absolvit Secția de Compoziție a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București în 1973, apoi s-a consacrat cercetării muzicilor orale din România, în cadrul Institutului de Cercetări Etnologice și Dialectologice. Din 1990 s-a alăturat echipei condusă de Horia Bernea și a început activitatea de cercetător al Muzeul Țăranului Român, proaspăt reînființat. În 1992 a lansat colecția de muzici tradiționale „Ethnophonie”, o alternativă veritabilă în raport cu muzica folclorică oficială și cu cele globalizante ale prezentului (de fuziune, world music). Colecția însumează astăzi 23 de casete și 31 de CD-uri (primele zece discuri fiind distinse cu premiul „Coups de Coeur” din partea Academiei „Charles Cros” din Franța) și rămâne un demers important de documentare a unor muzici aflate la limita supraviețuirii.

În 2005 Speranța Rădulescu a început colaborarea cu Universitatea Națională de Muzică din București, ca profesor asociat, unde a coordonat teze de doctorat și a predat cursuri de muzici tradiționale, antropologie și etnomuzicologie.

A fost unul dintre cercetătorii apreciați ai comunității științifice internaționale, membră a Societății Franceze de Etnomuzicologie (SFE) și a Consiliului Internațional al Muzicii Traditionale (ICTM). Este autoarea sau co-autoarea a numeroase studii și cărți de referință în domeniu, publicate atât în România (Taraful și acompaniamentul armonic în muzica de joc, Editura Muzicală, 1984; Cântecul liric. Tipologie muzicală. Vol. I: Transilvania meridională, Editura muzicală, 1990; Peisaje muzicale în România secolului XX, Editura muzicală, 2002; Taifasuri despre muzica tigănească, Editura Paideia, 2004) cât și în străinătate (À tue-tête. Chant et violon au Pays de l’Oach, Roumanie (cu Jacques Bouët și Bernard Lortat-Jacob), Collection “Hommes et musiques”. Paris, Université Paris-Nanterre, 2002; Manele in Romania. Cultural Expression and Social Meaning in Balkan Popular Culture (cu Anca Giurchescu și Margaret Beissinger) New York-London, Rowman Littlefield, 2016; Regards sur la musique en Roumanie au XXe siecle. Paris, l’Harmattan, 2021).

 

 

 

 

 

Nedezmințind această tradiție, care numără mai bine de 20 de ani, Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” vă invită vineri, 25 Martie, începând cu ora 12:00,  la un eveniment dedicat MAMEI, la Sărbătoarea  de Buna Vestire. Cu acest prilej, va putea fi admirată expoziția de icoane pe lemn realizate de elevii școlii și ai grădinițelor, precum și de copiii care frecventează Clubul de Arte Vizuale „Ușor, ușor, pășim în lumea artelor… ”. Profesorii îndrumători  ai copiilor sunt artiști plastici cu un bogat palmares: Maria Cioată, câștigătoare a  Premiului I „Lorenzo Il Magnifico” – categoria artă ceramică, acordat de Florence Biennale  în anul  2017 (Bienala Internațională de Artă Contemporană de la Florența), David Leonid Olteanu și Sarah Maria Olteanu, care, de asemenea au susținut expoziții personale de anvergură.

În deschiderea evenimentului, ce stă sub genericul „Aripi de iubire”, Corul „Sfânta Elisabeta“, coordonat de prof. Grațiela Popescu, va susține un concert unde se vor împleti cântecul popular și rugăciunea. Selectat să facă parte din Programul Internațional „Cantus Mundi”, Corul „Sfânta Elisabeta” a avut bucuria de a concerta în mai multe rânduri alături de celebrul cor „Madrigal”.

Fondatorul și Directorul General al instituției de învățământ, profesoara Monica Șerbănescu a reușit, în cei aproape 30 de ani de la înființarea primei grădinițe și clase primare, să construiască o echipă didactică de excelență, ale cărei rezultate sunt oglindite în carierele de succes ale absolvenților, în premiile obținute la diverse concursuri, în reușitele la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat.

Propunându-și să  ofere copilului un parcurs  personalizat și să îl pregătească pentru a face față schimbărilor rapide din societate, programele construite de Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, de la grădiniță, la clasele liceale, aduc totodată în atenția familiei și a factorilor de răspundere valorile spirituale și morale care trebuie cultivate cu grijă și perseverență, astfel încât să devină adevărate repere pentru adolescenții și tinerii de mâine.

 

Vernisajul expoziției are loc la sediul Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu” din str. Zborului, nr. 7-9,  corp A, etaj 1, Galeria „Nicolae Tonitza”.

Pentru vizitarea expoziției, ulterior zilei vernisajului, doritorii se pot adresa la telefon 021 252 46 65.

 

Sursa: www.anastasiapopescu.ro

 

 

Sfințenia coborâtă în realitatea palpabilă și apropiată nu se conservă solitar, ci se manifestă în deplină iubire și lucrare de comuniune, care mărturisește activ pe Hristos și Evanghelia Sa, cu demnitate și curaj. Într-o temniță a reeducării și îngenuncherii umanului, sfințenia este naturalul la care deținuții se pot raporta, pentru că distruge orice formă de coerciție, și invită la asumarea libertății. Sfințenia impune respect și frică, dar și dorință de a fi urmată ca model al vieții autentice, ca stare de împlinire a lucrării de asemănare cu divinitatea.

Wurmbrand este unul dintre cei care consemnează importanța omului duhovnicesc (având atributele anterior amintite), ca cel care poate să întărească, să impună smerenie, cumpătare, dar și să „instige” la curajul mărturisirii.

În această categorie, evocăm fragmentul în care pastorul luteran descrie înfruntarea între un preot ortodox și un gardian care încerca să-l umilească pentru exprimarea adeziunii sale, pentru credința în Dumnezeu. Descrie astfel: Căpitane, a continuat el, mi-e milă de tine. Noi avem adevărul, voi aveți cravașe. Noi avem dragoste, voi aveți gratii la celule. Violența și ura sunt un prea slab argument împotriva adevărului si dragostei. Dacă îi spânzurați pe toți profesorii de matematică si pe toți matematicienii din lume, cât ar face patru si cu patru? Tot opt ar face. Iar opt cu opt, tot șaisprezece. Nu poți schimba adevărul spânzurându-i pe cei ce spun adevărul. Dacă toți creștinii ar fi spânzurați, tot ar exista un Dumnezeu care este iubire. Și El este și Mântuitor; numele Lui este Iisus Hristos si mărturisindu-se Lui, un om se poate mântui. Și există și un Duh Sfânt și o ceată de îngeri împrejurul pământului. Și există un rai minunat iar voi nu puteți schimba adevărul. Aș vrea să pot reda tonul cu care a spus aceste cuvinte. Noi, ceilalți, am rămas de rușine pentru că și noi credeam în Hristos, nădăjduiam în Hristos, dar acest om îl iubea pe Hristos, așa cum Julieta trebuie să-l fi iubit pe Romeo; așa cum mireasa își iubește mirele.”[1]

Iubirea este jertfelnică, și prin mărturisirea adevărului produce în sufletele celor prezenți la actul de potență martirică, dorința de a trăi în comuniune de har, pentru că vederea celui care este dispus să moară pentru credința sa, generează pentru unii frică, pentru alții smerenie, dar și întărire, ori curaj. „Pastorul Richard Wurmbrand a mărturisit, în predicile și scrierile lui de după eliberare, că la penitenciarul de la Tg. Ocna el a văzut sfinți [2], afirmație care nu poate fi izvorâtă decât dintr-un suflet mișcat de trăirea ortodoxiei și de dăruirea totală a unora dintre cei închiși.

Chiar dacă botezul primit în închisoare nu a fost confirmat totuși, afirmațiile sale ulterioare cu privire la ortodoxie și cler au dovedit forme de apreciere și de evidențiere a „dreptei credințe” ca o treaptă ce trebuie atinsă.

Demnitatea credinței și discreția misiunii teologilor din închisoare s-au răsfrânt asupra scrierilor publicate de către pastorul Wurmbrand, care descrie suferințele și durerea preoților închiși, care n-au acceptat compromisul cu regimul comunist.

Misiunea în cazul pastorului luteran- s-a desăvârșit prin forma comuniunii, prin evidențierea unei autentice spiritualități creștine, aducătoare de har și izbăvire; puterea exemplului și a comportamentului autentic creștin devin cele mai eficiente forme de propovăduire.

Misiunea în închisoarea comunistă s-a configurat în forme diferite, care nu urmăreau convertirea celor din alte confesiuni la ortodoxie, ci mai mult propunea adeziunea către un comportament asemeni creștinismului primar. Celulele gulagului românesc au găzduit o viață religioasă activă, cu săvârșirea concretă de acte cultice (Sfânta Liturghie, Sfintele Taine), practicarea rugăciunii inimii, poezii mărturisitoare și atitudine jertfelnică, care au transfigurat detenția dintr-un lăcaș al umilirii într-unul al eliberării. Însuși paradoxul închisorii comuniste se conturează prin reevaluarea sensului suferinței și al durerii, ca asumare a „crucii”, care deși te îngenunchează, nu te doboară, ci te pregătește pentru „înălțare”. Viziunea regimului comunist de reformare a omului vechi și inventare a omului nou pe fundalul ideologiei marxiste nu a fost împropriată de deținuții care au rămas fideli ortodoxiei.

În România, socialismul a fost impus folosind presiunea tancurilor sovietice și a loviturilor de stat, de un grup fidel Moscovei și planurilor sale hegemonice. După 23 August 1944, România intră într-un proces de reformă generală, clasa politică este „ocupată” de comuniști, teoriile economice sunt imitații ale celor rusești, practicile sociale folosesc tiparul „învingătorilor de război”. Referitor la Biserica Ortodoxă Română (considerată unul dintre cei mai importanți formatori de opinie), Partidul Comunist  va încerca să-i câștige obediența prin șantaj, prin încarcerarea preoților și teologilor care se opuneau sistemului, prin presiuni constante asupra mediului monahal etc. Reeducarea omului vechi se putea desfășura doar prin controlarea instituției păstrătoare de valori și principii la care acesta face adeziune, adică Biserica. Martirajul preoților în gulagul românesc este unul important, în contextul în care peste 3000 de clerici au fost întemnițați.

Principala acuză adusă era aceea de legionarism, o formă prin care regimul își legitima acțiunile opresive, considerând pe cei închiși ca și „dușmani ai poporului”, ce folosesc politici naționaliste extremiste și o colaborare cu fascismul. Pentru această acuzație, cel considerat vinovat primea condamnarea la închisoare, încarcerat fiind în unele dintre cele mai „grele” penitenciare din „blocul comunist”. Poezia este o formă de artă folosită în temniță, prin care sufletul gusta din frumusețile efortului intelectual, metodă de eliberare din mediul mizer și inuman. Concentrarea minții în poezie era adusă uneori până la identificarea cu rugăciunea. Creațiile lui Radu Gyr și Nichifor Crainic sunt cele mai cunoscute, recitate de către deținuți și scrise pe coji de săpun, rostite prin „telefoanele murale” pentru a întări pe cei în suferință.

Alături de poezie amintim predicile și conferințele, pe care teologii le țineau în celule, acolo unde se afla „aruncată” elita interbelică (profesori, medici, scriitori etc.) și care se desfășurau pe o configurație asemănătoare celei de la Rugul Aprins.

Ortodoxia nu poate exista fără legătura cu Euharistia, adică nu poate fi Biserică fără Capul ei, Mântuitorul Hristos. În celulele „gulagului românesc” preoții au slujit Sfânta Liturghie, folosind pâine, apă și uneori vin (de la infirmerie), împărtășind pe cei care trecuseră prin Taina Spovedaniei sau pe bolnavii ce se aflau pe patul de moarte. Această practică apropia pe cei întemnițați de o trăire asemeni creștinismului primar, chemând la o viețuire ortodoxă autentică care crea un paradox: o fericire fără margini într-un loc în care pragul umanului era desființat. Sfânta Taină a Spovedaniei era instrumentul prin care creștinul, nu doar că se reconcilia cu Dumnezeu, ci se împăca cu sine pentru a experia bucuria harului.

Un instrument de misiune ortodoxă în închisoare a fost rugăciunea, care este canalul de comunicare al omului cu Dumnezeu, dar și mod de relaționare a omului cu om. În gulagul comunist, rugăciunea are forță eliberatoare și izvorâtoare de nădejde, ridicând ființa umană peste starea degradării sale, aducând demnitate, dar și eliberare de zidurile care îngrădesc trupul. „Rugăciunea inimii” este o practică a sfințeniei, evidențiind starea duhovnicească la care cel ce o practică a ajuns; și pentru că erau mulți cei care se adânceau în aceasta, credem că viața religioasă din pușcăriile socialismului românesc a fost consistentă și autentică. Starea se datorează misiunii preoților, teologilor și credincioșilor care au reușit prin puterea exemplului personal să „convertească” pe colegii de celulă la drumul ortodoxiei. Exemplul intim este cea mai puternică armă misionară, pentru că este expresia iubirii sincere, a credinței și a nădejdii, mișcând în sufletele celor prezenți  dorința de pocăință și comuniune cu Hristos.

Propovăduirea ortodoxiei nu se produce ca o sancționare a credinței celuilalt, ci ca o descoperire prin calea îmbrățișării „bagajului dogmatic” cu greutatea exemplului personal. Acceptarea participării la rugăciune, împărtășirea de Sfinte Taine (exemplu Sfânta Taină a Spovedaniei), dar și săvârșirea unor gesturi simbolice în interiorul vieții de celulă, evidențiază că misiunea în închisoarea comunistă a fost un act natural și delicat, ca răspuns firesc la porunca iubirii.


[1] Ibidem.

[2] Ioana IANCOVESCU, Părintele Voicescu, Un duhovnic al cetăţii, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 31 apud. Din temniţe spre sinaxare, Despre mucenicii prigoanei comuniste, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008, p. 144.

 

 

Tonul face muzica! Și tonul se învață...

19 aprilie 2022 |
-De ce? De ce să fie așa? Mie nu îmi place așa! Ți-am spus cum vreau, ți-am spus cum îmi doresc! Tonul lui Rareș este iritat și plin de vocale care ,,țipă”. Nu ascultă, gesticulează, își spune răstit punctul de vedere. Ba se și uită urât...

Târg de florii

14 aprilie 2022 |
15, 16 şi 17 aprilie 2022, între orele 10.00 şi 18.00 Muzeul Naţional al Ţăranului Român  Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. De peste 20 de ani,...

Despre guturai și despre gripă. Și nu numai

13 aprilie 2022 |
-Nu îmi place la școală! Nu îmi place!-Cum așa? Ce s-a petrecut? De ce? Cum? În ce fel? De ce??? Întrebările mamei nu se mai termină. Până mai ieri totul părea bine, doamna învățătoare vorbea despre un colectiv unit, harnic, cu copii ce se...

Târgul cadourilor de Paște - Învie Tradiția

11 aprilie 2022 |
11 - 15 aprilie 2022   În perioada 11 - 15 aprilie 2022, între orele 10:00 - 16:00, te așteptăm în showroom-ul Învie Tradiția din str. Mihai Eminescu nr. 142, sector 2, din București cu o selecție generoasă de produse, adunate din toate...

Chipuri și cămeși

8 aprilie 2022 |
Expoziţie de cămeşi din patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș şi fotografii realizate de Gabriel Motica 30 martie – 30 aprilie 2022, Sala Tancred Bănăţeanu Muzeul Național al Țăranului Român  Muzeul...

Gata, trecem la lucruri serioase: hai la joacă!

4 aprilie 2022 |
Din aprilie până-n iunie, la Muzeul Național al Țăranului Român, la Atelierul de Creativitate Aprilie – iunie 2022  Ana noastră n-are mere, dar are o grămadă de idei trăsnite: cum că ar fi cazul să inventăm o trusă de reparat cerul, ba și o...

Concursul internațional de canto „Ionel Perlea” ediția XXXI

31 martie 2022 |
Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”,  în   parteneriat cu Asociația SUONARTE organizează Concursul Internațional de Canto „IONEL PERLEA” – Ediția XXXI, care se va desfășura în perioada 26-29 Mai 2022, la...

Ce presărăm în cutia cu gustare

29 martie 2022 |
Pe când îi pregătea cutia cu gustarea de prânz fiicei ei, Amalia se gândea că ar fi tare bine să poată presare acolo, în cutie, și niște curaj, și o bucățică de relaxare cu bucurie și o felie mare de încredere în sine în orice situație.Gândul o...

Concert în memoriam Speranța Rădulescu

28 martie 2022 |
2 aprilie, ora 19.00, Studioul Horia Bernea Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român și Fundația Alexandru Tzigara-Samurcaș vă invită sâmbătă, 2 aprilie, ora 19.00, la o seară de muzici tradiționale în memoria...

Eveniment tradițional de Buna Vestire – Aripi de iubire

24 martie 2022 |
Nedezmințind această tradiție, care numără mai bine de 20 de ani, Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” vă invită vineri, 25 Martie, începând cu ora 12:00,  la un eveniment dedicat MAMEI, la Sărbătoarea  de Buna Vestire. Cu acest prilej, va...

Dimensiunea duhovnicească a suferințelor din temnițele comuniste

23 martie 2022 |
Sfințenia coborâtă în realitatea palpabilă și apropiată nu se conservă solitar, ci se manifestă în deplină iubire și lucrare de comuniune, care mărturisește activ pe Hristos și Evanghelia Sa, cu demnitate și curaj. Într-o temniță a reeducării și...
 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează